ccccccccccccccccccccccccccccccccccc
c

cc c

Piciorul uman, adaptat la staţiunea bipedă, are o dublă funcţie : primeşte greutatea corpului şi
permite derularea dinamică a pasului în timpul mersului. Aceasta presupune în acelaşi timp
rezistenţă şi supleţe. Piciorul cuprinde 26 de oase, de talie şi structuri diferite, 31 de articulaţii
şi 20 de muşchi proprii.
In acelaşi timp piciorul este în general deformat, prins între forţele mecanice ale corpului şi
cele ale încălţămintei, de multe ori departe de a fi ideală; muşchii care mobilizează glezna au
toţi o acţiune de rezistenţă asupra piciorului.

DISPOZITIVUL OSOS AL PICIORULUI

Un picior văzut de sus prezintă trei regiuni (dinspre anterior spre posterior).
Anterior :
Un aliniament osos format din coloane orizontale numerotate de la interior spre exterior 1, 2,
3, 4, 5. Fiecare coloană conţine un metatarsian prelungit prin falange.
Posterior : 2 oase voluminoase suprapuse pe verticală : astragalul şi calcaneul ce formează
tarsul posterior.

Intre cele 2 zone se găseşte o zonă intermediară ce reprezintă o zonă de joncţiune şi torsiune
între cele 2 precedente, permiţând adaptarea la sol. Este formată din 5 oase mici formând
tarsul anterior : scafoid, cuboid, 3 cuneiforme.
Piciorul mai poate fi împărţit şi într-un picior " extern " care urmează calcaneul pe direcţia
ultimelor două coloane osoase ( piciorul de recepţie) şi un picior " intern " ce urmează
astragalul pe direcţia primelor trei coloane osoase (piciorul de propulsie).

MIŞCĂRILE GLOBALE ALE PICIORULUI

Mişcările ilustrate sunt cele care se produc global la nivelul piciorului; aceleaşi mişcări se pot
produce într-o manieră locală la nivelul diferitelor regiuni ale piciorului. Vedere de profil
(plan sagital). O mişcare ce aproprie dosul piciorului de gambă se numeşte flexie dorsală
(flexia propriu zisă).
Amplitudinea flexiei dorsale este cu atât mai mare cu cât genunchiul este în flexie şi se
limitează când genunchiul este în extensie datorită tensiunii muşchilor gemeni gambieri.

O mişcare ce apropie planta de gambă se numeşte flexie plantară ( extensie ).

Vedere din faţă (plan frontal).
O mişcare ce orientează planta spre interior, ridicând marginea medială a piciorului se
numeşte supinaţie; mişcarea opusă care ridică marginea laterală a piciorului se numeşte
pronaţie.

O mişcare ce duce partea anterioară a piciorului spre exterior este o abducţie. O mişcare ce
duce partea anterioară a piciorului spre interior este o adducţie.
Aceste mişcări pot fi amplificate sau chiar confundate cu rotaţiile coapsei ( dacă genunchiul
este extins ) sau ale gambei ( atunci există şi deplasări ale tuberozităţii anterioare tibiale).
în practică există o asociere automată a celor trei tipuri de mişcări. Abducţia, pronaţia, flexia
dorsală se asociază în mişcarea de eversiune. Adducţia, supinaţia şi flexia plantară se asociază
în mişcarea de inversiune. Aceasta se datorează formelor suprafeţelor osoase şi orientării
axelor mişcării, mişcările din cadrul fiecărei grupe efectuându-se simultan.
 ARTICULAŢIA GLEZNEI

Se mai numeşte şi articulaţia talocrurală, participând oasele gambei şi talusul

Privită anterior are aspectul unei " chei engleze " formată din extremităţile inferioare ale tibiei
şi fibulei ce se mulează pe o suprafaţă situată pe faţa posterioară a astragalului ( trohleea
talusului).
Privită din profil se observă că cele două suprafeţe articulare au o formă cilindrică (superior
un cilindru gol, inferior un cilindru plin). Aceste suprafeţe sunt acoperite de cartilaj.

Corespondenţa dintre suprafeţele articulare este destul de precisă:

- trohleea talusului este prelungită lateral de cele două feţişoare maleolare ce se vor articula cu
cele două maleole.
-în partea internă (tibială) suprafeţele sunt aproape verticale.
- în partea externă (fibulară) suprafeţele sunt mai curbate, oblice şi coboară mai jos. Din punct
de vedere al formei osoase singurele mişcări posibile se realizează spre
anterior şi posterior şi sunt flexia plantară şi dorsală. La acest nivel aceste mişcări sunt cele
mai importante pentru piciorul privit ca întreg. Axa mişcărilor trece prin cele două maleole.

în ceea ce priveşte stabilitatea osoasă, pentru flexia dorsală glezna prezintă o stabilitate
crescută; pentru flexia plantară este mai puţin stabilă. Pentru contracararea acestei instabilităţi
există ligamente şi muşchi stabilizatori în timpul flexiei dorsale active.

Articulaţia este întărită mai ales prin ligamente laterale. Dispoziţia lor este relativ simetrică,
de fiecare parte de la nivelul maleolei pleacă 3 fascicule ligamentare, coborând spre oasele
tarsului.

Ligamentul colateral extern - fasciculele anterior şi posterior se termină la nivelul astragalului

pe care îl leagă direct de oasele gambei; fasciculul mijlociu se termină pe calcaneu,
antrnându-1 în mişcările de la nivelul gleznei.

Ligamentul colateral intern - cele 3 fascicule sunt dispuse în două plane:

- un plan superficial ce conţine un fascicul ce se termină pe scafoid, ligamentul glenoidian şi
sustenaculum tali
- un plan profund ce conţine un fascicul anterior ce se termină pe astragal şi un fescicul
posterior ce se termină posterior de astragal.
în ceea ce priveşte stabilitatea articulaţiei gleznei datorită ligamentelor, tensiunea ligamentelor
variază în funcţie de poziţia gleznei;
- în flexie dorsală fasciculele posterioare sunt tensionate, cele anterioare destinse;
- în flexie plantară situaţia este inversă, şi ansamblul osos, aşa cum sa arătat anterior, este mai
stabil. Fasciculele anterioare sunt solicitate mai ales extern, existând o sndinţă puternică la
supinaţie. De fapt acest ligament este cel mai frecvent lezat în entorsele gleznei.
Stabilitatea gleznei este completată de jocul acţiunilor musculare care intrevin în mişcările
active ale gleznei.
c