Anda di halaman 1dari 35

Simboluri ideologice şi arhetipuri spaţiale în anii treizeci - Germania, Bruxelles, din 1935.

Bruxelles, din 1935. O simplă "cutie" ritmic perforată de goluri pătrate, sugerând
Rusia şi Italia Augustin Ioan ordinea severă a fascismului, pavilionul lui Libera [1] este din nou străjuit de patru
piloni cu lame la vârf. Situat - temporal şi formal - între aceste două pavilioane, cel care
a reprezentat Italia la Târgul Mondial de la Chicago (1933), din nou proiectat de Libera,
îşi marca axa de simetrie printr-un singur astfel de element-fascie. De data aceasta însă -
concesie făcută iluziei tehnologice a "secolului de progres" [2] - pilastrul susţinea o
Într-un discurs arhitectural fundat pe reprezentare, discursivitate şi monumenta- copertină în formă de aripă de avion, întreg pavilionul având un aer aerodinamic.
lism, translarea simbolurilor ideologiilor care se vor glorificate întru edificii este un Prelucrând în continuare tema pilonului-fascie, Libera propune la competiţia
proces de semioză care anunţă trecerea ideologiei în cauză din militantism în manierism. pentru Palazzo del Littorio [3] ca unicul astfel element, situat în centrul concavităţii
Anii treizeci, ai regimurilor totalitare europene, sunt cu precădere semnificativi din acest faţadei principale, să conţină o tribună oratorică planând deasupra pieţei din faţă.
punct de vedere. Semnele caracteristice ale ideologiilor respective glisează în arhitec- Această tribună este ecoul unei tribune secunde, amplasate pe faţada principală la un
tură, unde sunt înălţate la dimensiuni monumentale, îmbrăţişează funcţiuni şi se întru- nivel superior şi având drept fundal un ecran vid pe două niveluri, decupat în carnea
pează în materiale concrete, părăsind imanentul schematism simbolic. edificiului. Artere subterane irigă tribuna din fascie dinspre tribuna constructivistă a lui
Rădăcinile acestui proces de reprezentare trebuie căutate în chestiunea identităţii. El Lissitky, din 1924. Dată fiind înrudirea dintre raţionalismul italian şi constructivism,
În cazul discursului arhitectural oficial al anilor treizeci, aceasta se defineşte prin precum şi benevola lor asociere cu un program revoluţionar, ipoteza pare viabilă: ambele
ideologie şi naţionalism. Apelul la emblemele cutărei ideologii însemna definirea structuri recheamă ideologia în numele căreia liderul ei grăieşte maselor. Cu toate
propriului profil al regimului respectiv, adeseori prin agresivitate şi conflict în raport cu acestea, chiar dacă diferenţa este doar una de grad, există argumente formale care să ne
ideologiile competitoare. În acelaşi timp, întoarcerea ab origine - întru apartenenţa permită situarea celor două structuri agitatorice în vârste diferite. Tribuna pentru Lenin a
rasială ariană în nazism, întru descendenţa filogenetică în fascism şi întru afiliaţie lui Lissitky este metalică ("tehnologică"), mobilă, avântată. Cea a lui Libera este
ideologică transistorică în stalinism - impune cu necesitate invocarea unor arhetipuri solemnă, verticală şi statică, placată cu materiale nobile şi "clasice," valorizată de
spaţiale "primordiale", capabile să dea seamă adecvat despre acest dor de illo tempore al simetria contextului. Tribuna lui Libera anunţa o ideologie "secularizată," post-
ideologiilor teleologice interbelice. Doricul devine dezirabil pentru Rosenberg, Speer şi revoluţionară, invocând tradiţia şi durata perenă în favoarea oratorului.
Hitler, întrucât este "arian". Edificiile Romei imperiale reprezentau o glorie recuperabilă Simboluri comuniste
pentru fascismul italian. Neoclasicismul francez era, în aceeaşi filieră, de celebrat în În Uniunea Sovietică, arhitectura Realismului Socialist a transpus şi ea simboluri
palatul Trocadero al lui Azema, din 1936. În fine, realismul socialist se pretinde ideologice în edificii, sau le-a decorat cu ele. Secera şi ciocanul coboară în ornamentică,
continuatorul stilurilor "progresiste" ale istoriei artei: clasicismul elen, renaşterea deconstruind puritatea ordinelor clasice, conferind acel "conţinut socialist" rîvnit de
italiană şi, în artele plastice, realismul rus de secol nouăsprezece al mişcării Peredvijniki. esteticienii stalinişti. Terminând apoteotic pavilionul sovietic de la Expoziţia Universală
Urmând gestul muzei de pe frontispiciul tratatului Abatelui Laugier, edificiile de de la Paris 1937, cele două unelte, purtate de colhoznică şi, respectiv, de către muncitor,
reprezentare ale regimurilor discutate aici refac în timp istoric ontogeneza arhitecturală. încarcă de aluzii mitice personajele. [4]
Valorile originare, primare, devin deodată ultime şi absolute. Arheii spaţiului construit Steaua cu cinci vârfuri a fost la rândul său element de decoraţie pe capitelurile,
sunt în consecinţă conotaţi la rându-le cu aceeaşi aură de venerabilitate şi prestigiu. faţadele şi în interioarele edificiilor sovietice interbelice, ca o insignă. Dar a conformat şi
Compoziţiile formale devin simple şi clare; în cazul Germaniei, acestea erau exclamate Teatrul Armatei Roşii din Moscova. Cum proiectul urma a fi selectat într-o competiţie, a
drept calităţi "ariene". conforma planurile în formă de stea, cel mai elocvent simbol al bolşevismului, poate să
Fascia fi fost o metodă inteligentă de a capta atenţia unui juriu format din personalităţi ale elitei
Dintre simbolurile ideologice care şi-au găsit o devreme epifanie arhitecturală în politice, mai degrabă decât o subtilă decizie estetică.
deceniul al treilea, întâia în timp istoric este fascia. Încă din 1932, Pavilionul celei de-a Lenin însuşi ar fi putut deveni, sau încununa, edificii. Una dintre propunerile
zecea aniversări a revoluţiei fasciste, proiectat de Adalberto Libera, M. De Renzi şi A. avansate de "oameni ai muncii" pentru mausoleul permanent ce urma a-l adăposti pe
Valente, este precedat la intrare de patru pilaştri gigantici, încununaţi de lame la vârf - o liderul revoluţiei comuniste îl reprezenta chiar pe el, gigantic. Înlăuntrul său urma să-i
esenţializare a emblemei mişcării fasciste. Prin simpla sa prezenţă, care se citeşte fie găzduită mumia, dar şi câteva săli de congrese. Înrudit cu acesta este proiectul pentru
instantaneu, elementul-fascie proiectează un halou de semnificaţie asupra pavilionului, Palatul Sovietelor, gândit de Boris Iofan la începutul anilor treizeci: un Lenin de o sută
care face ca inscripţia de deasupra copertinei să devină parţial redundantă. Clădirea de metri înălţime era sprijinită de un edificiu-soclu, conţinând cele două ample auditorii
devine, prin transfer de semnificaţie, ea însăşi "fascistă." cerute de tema competiţiei. Deşi lipsit de fiorul metafizic (involuntar, probabil) al primei
Ca acest fel de semnalizare a apartenenţei simbolice a unei clădiri era eficient din sale epifanii arhitecturale citate aici, Palatul Sovietelor, niciodată terminat, dă seamă
perspectiva clientelei, cea mai direct interesată în directeţea mesajului ideologic despre modul dramatic în care discursul arhitectural poate fi distorsionat de către
întruchipat în edificii, o dovedeşte dorinţa expresă a lui Mussolini ca faţada cu patru ideologie.
piloni-fascii să fie reprodusă de pavilionul italian de la Expoziţia universală de la Zvastica
1
Prin comparaţie, zvastica a avut un destin arhitectural minor. Practic, simbolul ansamblului, inducând tensiune în compoziţie. Prezenţa barei rectilinii întăreşte din nou
nazist nu a părăsit ornamentica, servind drept element matrice pentru decoraţia recurenţa mandalei ca arhetip de referinţă. Un principiu identic a fost aplicat de G.B.
edificiilor naziste, precum în cazul intradosului porticului de la Casa Artelor Germane de Barkhin în proiectul său pentru Palatul Muncii la Moscova (1933), iar propunerea lui N.
la Munchen (arh. L. Troost, 1933-37). În sine, zvastica era omniprezentă ca atare, sau Ladovsky pentru Palatul Sovietelor (1931) era o structură spiralată, în centrul căreia
ţinută în gheare de o acvilă, ca în vârful pavilionul german de la Paris (arh. A. Speer, putea fi regăsită tema Yin-Yang.
1937), sau deasupra tribunei oratorice a lui Hitler de pe Zeppelinfeld, terenul marşurilor
nocturne anuale ale NSDAP (arh. A. Speer, 1937). În cazul Marelui Dom (Volkhalle) Ladovsky a proiectat şi un oraş-grădină în 1930, anul căderii în dizgraţie a anti-
însă, plănuit de Hitler şi Speer pentru Berlin, acvila cuprinde în gheare întregul glob urbaniştilor constructivişti: ca şi în oraşul Chaux al lui Ledoux, "materia" este
terestru: zvastica singură nu mai era suficient de "universală." centrifugată pe conturul circular, lăsând vidul [6] spaţiului civic să ocupe centrul
Cu excepţia proiectului postbelic al lui Emilio Ambasz pentru o grădină propusului oraş.
comemorativă la Ludenhausen, ale cărei loturi reprezintă deformări anamorfice ale Tema circulară a fost curtată de Libera în proiectul său pentru reproiectarea
crucii înspre zvastică şi înapoi, simbolul "arianismului" nazist nu a avut parte de epifanii Mausoleului lui Augustus drept altar naţional (1934-38), care însă are drept filiaţie
arhitecturale de talia Teatrului Armatei Roşii. propriul său Altar al Martirilor de la Expoziţia a zece ani de revoluţie fascistă (1932): o
Arcul sală cilindrică, în ai cărei pereţi este infinit reluat, vid luminat din spate, cuvîntul
Adalberto Libera a mai produs un monument al cărui înţeles originar transcende "Presente." În centru stă crucea gigantică, inscripţionată "Per la patria imortale."
aluziile "slabe." Arcul-simbol pentru EUR 1942 poate fi interpretat într-o altă lumină Dramatismul altarului lui Libera a impresionat elita fascistă, sensibilă la efectele teatrale
dacă invocăm în context mitul originilor, drag atât fascismului, cât şi nazismului. În ale arhitecturii ca propagandă. Ca urmare, altarul urma a fi refăcut integral în subsolul
Revolution în der bildenden Kunst, Alfred Rosenberg (1893-1946), ideologul mişcării propunerii lui Libera pentru Palazzo del Littorio (Roma, 1933-34), sprijinind fizic şi
naziste şi arhitect cu studii la Riga şi Moscova, elabora o teorie a naturii ariene a simbolic comunitatea de deasupra sa, unită la rândul său împrejurul oratorului de la
structurii trilitice. Dorienii, strămoşii arieni ai germanicilor, şi ulterior Ellada perioadei tribuna-fascie.
clasice au împins această structură la perfecţiune în temple, ca o "expresie a conştiinţei În Statele Unite, edificarea Memorialului Jefferson în chip de edicul circular a
lor de rasă." Sistemul trilitic, purtat ulterior de triburile germanice înspre sud, în fost justificată de către autorul său, John Russell Pope, drept deopotrivă un omagiu adus
Peninsula Italică, nu a înflorit acolo cu acea tărie, deoarece a întâlnit rezistenţa unei unui părinte al naţiunii, care fusese ataşat de edificiul circular al Pantheonului roman şi
structuri "ne-Ariene": arcul societăţii matriarhale etrusce. Acesta a evoluat ulterior (din de Villa Rotonda a lui Palladio. Ca arhitect, Jefferson a exersat această formă solemnă în
nefericire, ar spune Rosenberg) în bolţi, cupole şi planimetrii circulare şi/sau centrate. proiectarea Bibliotecii circulare a Universităţii din Virginia. Colonada circulară asigură
Străin germanilor, dar eminamente roman, arcul era probabil chintesenţa latinităţii astfel "adequate interest from every direction... to stand in impressive dignity." [7]
imperiale împlinite în monumente [5], cea mai potrivită cunună aşezată pe fruntea Oponenţii modernişti ai acestui design clasicizant afirmau însă că ceea ce putea părea
expoziţiei care urma să-i celebreze al doilea triumf. "progresist" şi "iluminist" la cumpăna dintre secolele XVII şi XVIII nu mai avea aceeaşi
Structuri circulare/centrate conotaţie în anii treizeci. Dacă liberalismul ideilor Jeffersoniene ar fi fost, credeau ei,
Recurenţa structurilor primare în arhitectura edificiilor europene ale deceniului al ceea ce trebuia celebrat în arhitectura memorialului, atunci noul discurs modernist, de-
treilea al secolului nu este întâmplătoare, dată fiind retorica originilor primordiale ale abia botezat de Hitchcock şi Johnson drept International Style (1932), era cel mai
italienilor şi germanilor. Raţionalismul italian, căutând o arhitectură primordială în potrivit să le întrupeze. O caricatură a vremii, reluată de Pencil Points în textul citat,
descendenţa iluminismului de secol XVII - casa prima - o va identifica în cele două dădea glas confuziei de semnificaţie pe care Memorialul-edicul o va fi indus: Împăratul
arhetipuri arhitecturale - tholos şi megaron - care, plecând din Asia Mică, au făcut Adrian, adresându-i-se lui Jefferson, îi spunea: "That's my temple!", în vreme ce o alta
carieră în arhitectura europeană. Tholos-ul perfect rotund, egal accesibil şi totodată depicta o mamă lămurindu-şi odrasla stupefiată: "No, Annie, he wasn't an Emperor, he
distant faţă de comunitate, dă seamă despre o perfecţiune platonică, aceea a sferei was a Democrat!" [8]
dumnezeieşti, şi stă în deplină, auto-suficientă prezenţă în centrul lumii ordonate întru Teoriile arhitecturale ariene ale lui Rosenberg, ostile arcului "roman" şi,
geometrie. După Vila Rotonda palladiană şi construcţiile proiectate pentru Paris-ul de implicit, structurilor circulare/centrate, nu au avut o influenţă covârşitoare, atunci când
după 1789, structurile circulare/centrate revin în prim plan în anii treizeci ai secolului însuşi Hitler intervenea în planurile viitorului Berlin. Fermecat de Roma, pe care a
nostru, ajutate de relativa simplitate a temei şi de fertilitatea simbolisticii subîntinse. vizitat-o în 1938, Hitler preconiza edificarea unui arc de triumf gigantic pe una din axele
Memorialuri, pavilioane expoziţionale, auditorii, curţi de onoare, arhitecturile spaţiilor viitoarei "capitale a lumii," precum şi un edificiu circular cu cupola - Marele Dom, sau
de reprezentare se concentrează decisiv asupra expresivităţii simbolice, iar nu asupra Volkhalle - precedat la rândul său de o curte rectangulară. Monumentele soldaţilor căzuţi
eficienţei funcţionale - nomine odiosa. în luptă împotriva slavilor - "castelele morţilor" - erau gândite de asemenea drept
Adalberto Libera concepe o structură circulară pentru proiectul său la concursul structuri circulare - tumuli situaţi pe înălţimi, care să fie vizibili pretutindeni în stepa
pentru Palazzo dei Ricevimenti e dei Congressi la EUR 1942, care situează scena sălii în rusă, civilizată în fine prin jertfa soldatului german. Arcul - translatat în chip de boltă
centrul cercului. Edificiul este precedat de o bară care ecranează centralitatea rotit spre a deveni tholos încununat de cupolă - revine astfel în discursul anilor treizeci
2
încă o dată drept arhetip arhitectural, împreună cu megaron-ul. [3] Sediul partidului fascist, care trebuia să fie unul din edificiile majore de pe Via dell'
Megaron-ul Impero, care, împreună cu Via dell' Conciliazione, urmau să compună axele majore ale
Edificiile celui de-al Treilea Reich pot fi descompuse în atomi arhitecturali noii Rome. Acest edificiu urma să conţină Altarul Martirilor, creat la Pavilionul celei de-
elementari, în acele "case prime" invocate mai devreme. Megaron-ul, împins de templele a zecea aniversări a Revoluţiei Fasciste, ca amplasament definitiv
greceşti spre excelenţă, va pune la îndemâna arhitecţilor germani soluţia monumentală [4] Pământul femel, curb, static împreunat cu spiritul masculin, revoluţionar
simplă şi eficace a perceperii spaţiului longitudinal, care, desfăşurându-se maiestuos de- [5] Proiectat împreună cu Pier Luigi Nervi, arcul era conceput din elemente de beton,
a lungul parcurgerii, defilează împreună cu subiectul. Intrarea străjuita de colonade este edificate potrivit unei noi soluţii tehnologice, numite "Avional D", dezvoltată pentru
o altă indicaţie a citării megaronului, câtă vreme frontonul lipseşte. Atât Deutsche acest proiect de către Cirella şi Covre. Cu toate acestea, greutatea şi amploarea arcului -
Kunsthaus de la Munchen, a lui Troost (1933-1937), cît şi pavilionul lui Speer de la o deschidere de 200 metri - au făcut imposibilă renunţarea la armătură, puritatea formală
Paris 1937 sunt variaţiuni pe tema megaronului, după cum megaroane "în negativ" erau a arcului fiind astfel alterată. Vezi pentru alte detalii Francesco Garofalo şi Luca
diferitele curţi interioare ale Cancelariei din Berlin (A. Speer, 1938-1939). Stilizarea Veresani: Adalberto Libera, Princeton Architectural Press, New York, 1992, pag. 107
colonadei de pe faţada principală devine un motiv favorit al lui Piacentini, care îl [6] În Daoism, vidul din centrul roţii este mai important decât materia periferală.
plachează clădirii administrative a Universităţii din Roma (1932-1935), motiv formal Absenţa este iluminantă, accentuează ordinea şi dă seama despre transcendent.
reluat apoi cu frenezie de Duiliu Marcu la Academia de Război. Un caz special în acest [7] "The Proposed Jefferson Memorial" în Pencil Points, aprilie 1937, p. 233
context o reprezintă Casa Fasciilor de la Como, al lui Giuseppe Terragni, unde grila - [8] Idem, p. 25.
proliferare a colonadei, reuşeşte să devoreze din conturul vertical al megaronului, până
ce, în proiectul său pentru Palazzo dei Congressi, grila devine autonomă în raport cu
conturul faţadei; la limită, grila malignă îşi uită ancadramentul şi devine însăşi faţadă. VR (realitate virtuală) şi VH (patrimoniu virtual) - Ziua 12: Grecia –
Desigur, edificiile religioase sau comemorative se pretau cu atît mai mult la
celebrarea megaronului. Bisericile lui Gaetano Minnucci (1931) şi Adalberto Libera Spania 18.06.2008
pentru Aprilia, Latina, sunt astfel de esenţializări ale temei, după cum monumentul
proiectat de Terragni şi Enrico Pampolini - după un desen de Sant'Elia - la Como reduce Pentru cei - mulţi, puţini - care veţi fi fiind, ca şi mine, fani Gaudi,
megaronul la esenţa sa - structura trilitică - pe care o variantă a monumentului o doresc să vă dau speranţe, după ultima vizită la Barcelona. Da, catedrala
expunea în nuditatea sa primordială. Cu acest stagiu primar al megaronului Terragni Sagrada Familia se va termina la termenul anunţat, adică 2020. Deja ea
solfegiază în cazul mormintelor pentru Stecchini şi Pirovano, din cimitirul monumental
de la Como, sau în propunerea pentru mormântul lui Mambretti.
există în două feluri de completitudine. Prima, aceea virtuală, care se
Simplitatea ultimă cu care moartea rezolvă destinul uman îşi găseşte astfel potriveşte atît de bine epocii noastre: toate magazinele de suveniruri vînd
echivalentul în casa prima, fie ea circulară, ca în cazul "Castelului Morţilor" de pe (re?)construcţia virtuală a obiectului. Cred că, pînă atunci, la sfinţire, vom
Nipru, sau a mormintelor lui Terragni. Severitatea formală şi întoarcerea la origini au avea parte şi de intervenţia în problemă a Virtual Heritage. Patrimoniul
furnizat astfel arhitecturii anilor treizeci un dramatism debordând dintr-un vocabular virtual înseamnă că, mai cu seamă acolo unde acest lucru nu (mai) este
formal minimal, pe care zicerea lui Mies Van Der Rohe "mai puţin este mai mult" nu a
reuşit să îl îmbrăţişeze vreodată. Ciclul se încheia astfel: casa prima devenea deopotrivă
posibil fizic, cetăţile şi clădirile lor cele străvechi sînt "reconstruite" în
casa ultima, apoteoză a arhitecturii şi totodată sfîrşitul devenirii sale. realitate virtuală aşa cum, probabil, vor fi arătat ele într-un anumit
Note: moment al devenirii lor. Credeţi că este simplă punere în perspectivă a
[1] John Gloag, un critic, mai degrabă modernist în gusturi, care comenta arhitectura unor planuri? Nu. Înseamnă decizie şi creaţie la fel de mult cum este şi
expoziţiei pentru Architectural Record în februarie 1935, deplângea pavilionul: "...is cercetare arheologică. Am asistat la şedinţe de dezbatere despre cutare
mainly composed of gigantic caricatures of axes", continuând "nineteenth century
tradition of a solemn style." Mussolini se grăbise, credea Gloag, dar aceste era, pare-se,
edificiu din cutare strat al Troiei, că tot comparăm lumea elenă cu aceea
"the sort of thing that always happens under a dictatorship." Încă o şansă irosită pentru iberică, în laboratorul de Virtual Heritage de la University of Cincinnati,
dictatorii europeni (Germania şi URSS nu au participat la Bruxelles, aşteptând şi Ohio: cum putem şti că piatra cutare este nouă în acel edificiu, sau este
pregătind momentul Paris 1937) "for encouraging young men, full of fiery ideas about cumva o întrebuinţare a unui fragment dintr-un alt templu, dintr-o Troie
modern design to create national monuments at shows like this." anterioară, care va fi devenit, după o vreme, carieră de piatră pentru noile
[2] "A Century of Progress" a fost tema generică a târgului, iar aluziile tehnologice,
edificii?
metafore ale acestui progres - eminamente industrial - erau omniprezente. Pavilionul de
pe malul lacului Michigan se compunea vizual de altfel cu o complicată suită de Într-adevăr, cum? Dacă, după vreun cataclism major (sau după
instalaţii metalice: The Skyride şi The Observatory Tower. cîteva decenii de neglijare, încă), biserica Densuş va deveni ruină,
3
arheologii de peste cîteva secole vor avea aceeaşi dilemă: se vor fi aflînd (pe care geometria le va şi descrie, dar ulterior, pentru ca ele să mai facă o
ei în faţa templului roman care a fost "reciclat" ca biserică sau în faţa unei dată carieră în arhitectură, prin anii şaptezeci). Gaudi credea, aşadar, că
biserici (dar cum vor şti că acolo va fi fost, cîndva, o biserică?)? Despre Dumnezeu atrage turlele bisericilor în chip analog celui în care materia
multe bazilici nu ştim nici azi dacă sînt bazilici de împărţit dreptatea sau, atrage materia, care gravitează, dar cu semn contrar. Turlele "atîrnă în
după "colonizarea" lor de către creştini, spaţii de administrat mîntuirea. sus", cum ar fi spus Marin Sorescu, atîta vreme cît acest sus are sensul
Sau, încă un exemplu, cel cu piatra de mormînt romană întoarsă cu scrisul polului divin. Biserica din Colonia Güell este un exerciţiu pentru Sagrada
invers şi folosită ca picior de masă de altar în cutare biserică, aşa cum Familia şi, mai mult chiar decît aceasta, va rămîne virtuală în perpetuitate
puteţi vedea la Muzeul Ţăranului Român. Ce sînt acestea, şi din care pentru că, deşi, ca şi dincolo, există schiţe şi machete complete, ea nu va
ipostază a procesului de devenire a edificării sînt extrase spre a fi re- mai fi terminată. Nu ne rămîn decît: registrul chtonian al criptei,
încorporate în altul? exteriorul său reptilian, de fiară sacră cu solzi de piatră şi stomacuri de
Desigur, îmi veţi reproşa că nu este cazul de asemenea întrebări la faianţă spartă şi borte vitrate cu fluturi/îngeri de lumină, cu un soare
Gaudi: în definitiv, este vorba despre o proiecţie în viitorime a unui dublu care prinde - şi centrează - împrejurul său rotaţia tavanului din
edificiu pe care arhitectul nebun întru Hristos nu l-a terminat. Prin spine de cărămidă. Dacă aşa era cripta, vă rog să conturaţi, în imaginaţia
urmare, o reconstrucţie virtuală a ceva ce nu va fi fost mîntuit prin care nu vă poate ajuta mult cînd vine vorba de Gaudi, cum ar fi trebuit să
edificare este cu putinţă? Pînă vă gîndiţi la răspuns, iată o sugestie: da, arate întreaga biserică...
este cu putinţă şi iată şi de ce. Gaudi nu a edificat toată catedrala, dar a Închei această scurtă dare de seamă barceloneză cu mica poveste
închipuit-o în desăvîrşimea ei. Descoperind geometriile non-standard, de care urmează: există, se pare, un comitet pentru beatificarea lui Gaudi;
felul geometriei dimprejurul găurilor negre ale cosmologiei poate că nu va fi sfinţit vreodată, dar, cu siguranţă, bătrînul încetase, către
contemporane, arhitecţii care lucrează la înţelegerea desenelor lui Gaudi sfîrşitul vieţii, să mai fie (doar) uman. A murit umil, după ce fusese călcat
pot, abia acum, să le înţeleagă şi să le traducă în piatră. Aşa a fost cu de tramvai şi ţinut la spitalul săracilor, de unde nu a vrut să fie "salvat". A
putinţă să se execute "nuferii" de lumină, care sînt şi explozii cosmice fost îngropat la rădăcina catedralei "sale" (şi este un şoc să dai, în
şi/sau găuri negre, din tavanul situat în profunzimea verticalei. Abia profunzimea subsolurilor succesive, de stîlpul sub care zace arhitectul). În
acum! Descoperind fractalii, atractorii stranii şi curburile spaţiu-timpului, fine: comitetul a trimis cărţi poştale în lumea catolică spre a i se vesti
este cu putinţă să vedem în desenele şi machetele unuia care a murit cu despre minunile pe care le-ar fi făcut, în timpul vieţii sau după moarte,
mai mult de jumătate de secol înaintea acestor descoperiri în matematică Antoni Gaudi (nu Antonio, vă rog: era catalan!). Nimeni din comitet nu
şi în fizică, necum în arhitectură. trăgea mari speranţe şi totuşi o carte poştală s-a întors din Japonia: am
În fine, cam atît despre reconstrucţiile virtuale ale catedralei Sfînta fost la Barcelona, a scris expeditorul. Am văzut Sagrada Familia. Şi m-
Familie: una, cea făcută de arhitect, presupunea închipuirea unor ipostaze am convertit la creştinism. Prin urmare, adaug cu umilitate următoarea
ale spaţiului care vor deveni reprezentabile, aşadar vizibile, şi pentru noi, rugăminte: dacă vreodată aveţi dubii în credinţa voastră, mergeţi şi vedeţi
ceilalţi, după aproape încă o sută de ani de la moartea maestrului, adică opera bătrînului maestru, care a fost dincolo şi s-a întors să ne spună şi
acum. A doua, simplistă, o interpolare în realitatea virtuală a modului în nouă cum e... La Atena, nu rataţi Muzeul Bizantin. Spaţiul interior este
care, se crede acum, va arăta catedrala în 2020. exact cel al unei biserici absente, sau mai degrabă neutre: pe acest negativ
Al doilea şoc însă l-am avut la Colonia Güell, lîngă Barcelona, unde sunt amplasate, didactic, icoanele, porţile împărăteşti, masa de altar - în
am reuşit să ajung, în fine, cu aceeaşi recentă ocazie. Cripta coloniei fine, tot ce are o biserică reală. Vizita cu studenţii acolo a făcut mai mult
aparţine aceluiaşi arhitect Gaudi şi reprezintă cîtimea din biserica pe care decât un semestru de predat în sala de curs. Dar nu mergeţi mai înainte de
o concepuse şi a reuşit să o isprăvească mai înainte de a demisiona din a fi văzut Acropole şi, acolo, delicatul templu ionic Atena Nike Apteros,
proiect şi, ulterior, de a muri. Ştiţi metoda lui de a proiecta: atîrna săculeţi cum intraţi pe Propilee în dreapta, sus. Când l-au restaurat americanii, au
de nisip sau fire de plumb de lanţuri, fotografia ciudatele curbe obţinute introdus în coloanele ionice bare de titaniu, care le-au făcut să pleznească.
4
Tot acolo, obligatoriu, muzeul de pe Acropole şi, în oraş, Muzeul Cyberspace ca heterotopie Augustin Ioan 07.07.2006
Naţional de Arheologie, dacă vreţi să vedeţi originalele lucrurilor pe care,
pe Acropole, le vedeţi doar în copii (Cariatide, frizele Elgin ale "Am fost imediat captivată de o lume unde eşti ceea ce scrii - nu
Partenonului, foste la British Museum). cum arăţi." (Maia Szalavitz)
Noile tehnologii ale comunicării continuă mai departe punerea
Vorbind despre VR şi VH (Virtual Heritage), trebuie spus că am în criză a relaţiei dintre Locul public şi Spaţiul privat, prin a redefini
împărtăşit dezamăgirea studenţilor mei dinaintea ruinelor, oricât de în proces şi semnificaţia fiecăruia dintre cei doi termeni în parte.
urieşeşti (Poarta Leilor de la Micene). Porţiunile de reconstrucţie, După aproape opt ani de folosire intensivă a computerelor şi, ulterior,
precum cele din palatul regal de la Cnossos, oricât de disputate (fiind prin intermediul lor, a internetului, cred că principala revoluţie pe
realizate de americani, care nu ştiu multe nici in materie de fineţuri care aceste instrumente ale comunicării au produs-o este redefinirea
arheologice, au fost, de bună seamă, criticate de colegii lor europeni), noţiunilor de spaţiu public şi de spaţiu privat, mai cu seamă în sensul
sunt mult mai sugestive, în special pentru generaţiile tinere şi pentru pulverizării alegoriilor spaţiale (şi, pe cale de consecinţă,
nespecialişti, decât doar ruinele, oricât de genuine vor fi fiind acestea arhitecturale) asociate în mod tradiţional cu acestea.
(dar, de regulă, nu sunt nici ele virginale). Sau, mai există ipostaza Comunicarea virtuală pe cyberspace (un termen generat de
din Santorini, unde, ca şi la Pompei şi Herculaneum, localitatea a fost literatura SF care, iată, şi-a găsit o întrupare în non-ficţională - evit
conservată în perpetuitate sub cenuşa vulcanică şi, atunci, arheologia termenul de "real") a ajuns la un nivel de sofisticare tehnologică de
descoperă, intact, chiar originalul, aşa cum a fost el oprit din devenire neimaginat un deceniu în urmă. Internetul a dedramatizat importanţa
la momentul cataclismului. Îmi amintesc, la Cincinnati, conferinţa localizării topografice a celui de la capătul unui terminal. La început,
arhitectului grec (nume important acolo, a lucrat masiv şi cu statul Internetul a pornit de la "locuri" (grupuri de computere
pentru olimpiadă, îmi cer scuze însă că nu mi-l amintesc acum) care interconectate, ale unei universităţi, ale unui institut de cercetări sau
a avut de construit un acoperământ pentru şantierul arheologic ale unei baze militare); acestea au fost apoi puse "în vecinătate", în
respectiv, din Santorini. Câte scrupule, câte dubii (neutralitate legătură unele cu altele, pentru a se favoriza schimbul de date. Extins
absolută, spirit al locului sau contrast?), câte precauţii (devreme ce fulgerător la începutul anilor nouăzeci, Internetul este acum o reţea
gravitaţia trage în jos clădirea cea nouă, distrugând, fie şi punctual, "neuronală" acoperind acum aproape întreaga planetă. Cum am
ceea ce se doreşte protejat şi dezvăluit)! urmărit şi dezvoltarea internetului în România (care, precum pruncii,
Este drama dintotdeauna a raportului dintre nou şi vechi, sub a repetat ontogeneza), mi s-a părut a fi vizibilă această trecere de la
ipostaza lui cea mai radicală: clădire nouă protejând şi, în proces, capete de reţea - foarte asemănătoarea cu ideea de gară terminus -
distrugând parţial exact ceea ce e chemat să ocrotească. Aşa este la care aveau teritorialitate (Politehnică, SFOS, Guvern) la
Vienne, în Franţa, unde muzeul stă peste situl unde se sapă (trebuie interconectarea tuturor acestor noduri de reţele şi la includerea lor în
neapărat să vedeţi oraşul acela, aproape de Lyon, unde puteţi zbura păienjenişul rizomatic care este The Net; ca în teoria sistemelor,
low cost: de la aerogara Satolas şi până la festivalul de jazz, din reţeaua este cu mult mai mult decât suma computerelor, memoriilor
iunie, din amfiteatrul roman vienez, totul merită efortul!). Aşa este la puse în legătură fiecare cu fiecare. Acest ce surplus, este cel care într-
Casa Sf. Petru, în Israel, unde muzeul e un soi de OZN betonat, pe un fel animă (aş zice, chiar în sens jungian) Internetul şi este fiinţa
picioroange, peste şantier. Aşa este, în fine, la Niculiţel, unde acestui cyberspace. Realitatea virtuală (cu sigla consacrată VR, pe
fastuoasa bazilică creştină de secol III-IV, enormă încă de pe atunci, care o voi folosi mai departe în text) a pornit tot din domeniul
e prizonieră într-o construcţie fără har/haz, nouă, care ne arată doar cyberspace, dar, spre deosebire de internet, este independentă de
cât am involuat de pe vremea sfinţilor martiri Zotikos, Filipos, reţea, putând fi generată şi localizată aşadar pe un singur computer.
Kamasis & Attalos şi până acum... Ea înfiinţează un spaţiu ficţional, în care sunt amplasate obiecte,
5
fiinţe - la rândul lor generate de computer. VR a fost la început sintetică a definiţiei locului dată de Platon: "[Locul] este de bună
propulsată de programele de jocuri pe calculator, care şi-au creat o seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis atunci când spunem că tot
ambianţă, un decor al "aventurii", dar şi de programele de grafică şi ceea ce există trebuie neapărat să se afle într-un anume loc şi să
cele de computer aided design (CAD), în măsură să genereze şi să ocupe un anume spaţiu, căci ceea ce nu este nici undeva pe pământ,
animeze machete de clădiri, să simuleze procese tehnologice şi să nici undeva prin cer nu e nimic" (52b). Afirmaţia lui Archytas era
analizeze efecte imprevizibile ale acestor simulări (studii de impact însă mult mai complexă; o citez în traducerea engleză în care am
sau aerodinamică în industria auto, comportament în medii ostile sau găsit-o: "all existing things are either in place or not without place".
la cutremur etc.). VR a devenit imediat un personaj al întregii Istoria filosofiei, mai ales a filosofiei spaţiului, a reţinut pentru
industrii de divertisment americane: au apărut deja filme în care două milenii doar prima parte a afirmaţiei: cea care, aşa cum
actori ficţionali joacă "împreună" cu cei reali; în care actori decedaţi spuneam, este inteligibilă pentru că poate fi imaginată (adică
sunt recreaţi în VR şi "interpretează" noi roluri; sau module de VR în vizualizată: orice astfel de imaginare îşi creează propriul spaţiu, sau
care tu însuţi te poţi insera "în" film şi "interpreta" roluri. împrumută din "recuzita" unuia existent). Aşadar, unde se află
Topos mesajele noastre de poştă electronică, unde sunt adresele şi site-urile
Voi porni întreaga discuţie de la utilizatorul singur către noastre în cyberspace? Voi lăsa în suspensie răspunsul la această
cyberspace şi VR. Primul pas: îmi deschid computerul şi accesez site- întrebare deocamdată.
ul (de remarcat nostalgia spaţială a numelui, care încă mai asociază Traiectorie
un loc, fie şi doar lingvistic, acestui "undeva" indecidabil) unde am Mult mai interesantă acum este cea de-a doua parte a afirmaţiei,
poşta electronică sau unde găsesc informaţiile sau link-urile necesare. cea care presupune de fapt obligativitatea de a exista a unei forme de
Se mai practică încă adresa electronică situată pe server-ul de la spaţiu în care să fie localizate orice fel de lucruri, inclusiv cele care
"locul de muncă", ceea ce păstrează în limitele inteligibilului aparent sunt lipsite de o asemenea "aşezare". Este prezumţios să ne
lucrurile. Serverul "tău" îşi oferă serviciile prietenos, deVReme ce tu gândim că Archytas este un precursor al conceptului de spaţiu neted,
eşti deja "înlăuntrul" lui, ca într-un spaţiu privat, ocrotit de jur deleuzian; cu toate acestea, spaţiul lis "rezolvă" aporia în care ne
împrejur de "rechinii" care pândesc părţile neprotejate ale situează casa inconsistentă şi fără amplasament, din cyberspace.
"localităţii" unde te afli şi de unde navighezi ca într-un batiscaf, legat Acesta din urmă, ca şi internet-ul, este un teritoriu al rizomaticului şi
permanent şi ombilical de adresa de "acasă". "Unde se află mesajul al lis-ului, al nomadismului, al deteritorializării şi al situării pe
trimis, dacă eu închid computerul iar destinatarul nu-l are deschis?", traiectorie mai degrabă decât "undeva", "într-un loc" desemnat printr-
a sunat întrebarea plină de bun simţ a unui distins profesor român, un punct fix, stabil, de pe o "hartă".
căruia, amândoi aflaţi în străinătate şi dependenţi de "acasa" altora, Rizomatic pentru că legăturile dintre punctele sale sunt
unde, fiind doar musafiri toleraţi şi dorind să ne desprindem de ea, îi neierarhice şi relativ indiferente la nivelul de complexitate al
deschideam un cont de email gratuit pe Hotmail.com. punctului (cu alte cuvinte noţiuni precum "sus" şi "jos", instituite în
De fapt, întrebarea - legitimă - a profesorului este întemeiată pe spaţiul real de axa lui verticală, calitativă, nu sunt relevante nici
aceea străveche propoziţie a filosofului Archytas din Tarentum, aşa măcar ca metafore ale complexităţii); rizomatic, de asemenea, pentru
cum o transmite Simplicius: tot ceea ce este e undeva (într-un loc). că întreruperea, dispariţia din reţea a unui fragment nu este esenţială
Este o afirmaţie care instituie continuitate între, pe de o parte, chora pentru ansamblul care este, cum ar fi spus filosoful, cu centrul
platonică (pre-spaţiu, mumă, doică, severă separatoare în lumea pretutindeni şi, deci, fără o (singură) ierarhie. Ierarhiile există doar la
ideilor) şi Dasein ("acolo-firea" heideggeriană), pe de altă parte. De nivel molecular, ca diferenţă simplă, instituită între două puncte
altfel, această existenţă undeva este deja explicit menţionată în imediat învecinate, iar nu la nivel molar, al reţelei, ca diferenţă
Timaios. Astfel, spusele lui Archytas trebuie citite ca o recapitulare absolută între întreg şi parte, sau între o parte privilegiată (centru) şi
6
celelalte. Această diferenţă moleculară este aşadar lipsită de "putere". ţi se deschide un portal prin care pătrunzi, VRemelnic, în adăpost. Nu
"Puterea" se instituie doar prin mecanisme locale de excludere a este casa "ta", dar îţi oferă aceleaşi servicii; nu este un spaţiu intim,
accesului la o bază de date, aşadar ca protecţie (introvertire), iar nu dar te protejează mai bine decât un "azil de noapte" şi, mai mult, îţi
ca agent activ, ca "opresor". "Bătăliile" sunt cu toatele situate la nivel dă sentimentul apartenenţei la o nouă comunitate: a celor care, ca şi
molecular. tine, navighează prin lume. În absenţa confortului de acasă (care,
pentru a ţi se oferi, te obligă să rămâi locului), acesta este următorul
De asemenea, lis pentru că navigarea prin internet este indiferentă la loc bun de odihnă şi de acces în spaţiul virtual pe care îl poţi avea.
relaţia de proximitate spaţială: "teleportarea" şi "saltul" catastrofic Analogia cu un lanţ hotelier preferat indică o parte din adevăr, cu
(aşadar căutări discontinue, ba chiar randomizate), sunt la fel de deosebirea că acest domiciliu temporar preferat nu este dependent de
folosite ca şi "surfing-ul", navigarea din aproape în aproape după o o aşezare, de un acolo obligatoriu. El este oriunde există o consolă şi
logică liniară, continuă a căutării. Nu există aşadar mod privilegiat de o posibilă legătură la teritoriul virtual (cyberspace).
a "călători", după cum nu există localizare privilegiată în reţea. Ultimele programe de navigare pe Internet ne descriu forme
Întrepătrunderea între public şi privat, pe care le-am descris aici ca încă mai radicale şi mai "deleuziene" de localizare la nivel molecular
fiind total diferite în comparaţie cu accepţiunile lor din spaţiul real, a spaţialităţii reţelei cibernetice. Un articol excepţional pe această
nu mai este una a localităţii, ci una filamentară. "Trasee" de svp temă "Here, There and Everywhere" este de găsit în The Economist
traversează în toate direcţiile TVP. Privată este aşadar întreaga 24 iunie 2000, pp. 115-18. Cele câteva programe descrise acolo sunt
dinamică a transportului de informaţie din punctul A în punctul B, în menite unui mod de căutare de date care, respectând natura
raport cu întreg teritoriul internetului, iar nu doar un anume loc care rizomatică a cyberspace, îi foloseşte acest potenţial al lipsei de
să mai poată fi definit prin limitele sale de jur împrejur (de regulă ierarhie interioară pentru a evita orice posibilă interferenţă (i.e. semn
edificate pentru a împiedica vizibilitatea spre înăuntru) şi, eventual, de putere) din partea unor localizări privi-legiate în reţea (de pildă
printr-un centru. mari companii, cenzori etc.) care ar fi tentate să îşi folosească poziţia
Dacă eşti însă plecat, călător sau chiar nomad, localitatea privilegiată pentru a controla accesul la sau distri-buţia datelor pe
adresei de poştă electronică devine inconfortabilă. Multe servere care le posedă şi/sau transmit. Astfel, FreeNet, creaţia unui tânăr
locale se protejează atât de puternic împotriva "haiducilor", a hacker- programator irlandez Ian Clarke, este construit pe un sistem de
ilor, încât adeseori preferă să nu îngăduie penetrarea nici de către "ai orientare în reţea de tip infraspaţial, "acela al unui călător într-o
săi", aflaţi însă în afara lui. Cu alte cuvinte, părăsind spaţiul "privat" societate preistorică în care nu este guvern central şi nici hărţi; acest
al localităţii, te vezi situat extra muros, aproape de o seamă cu cei [călător] se bazează pe sfatul celor pe care îi întâlneşte [pe drum].
care pândesc cetatea ta. Până la întoarcere, este mai bine pentru ea să Întrebând pe cineva unde este un loc anume şi urmând acel sfat,
nu încerci să-i forţezi şi tu, chiar dacă cu bune intenţii, porţile bine călătorul trebuie să ajungă cumva mai aproape de unde vrea să
apărate, pentru că, îngăduindu-te pe tine, tot pe acolo se poate ajungă. Repetând acest proces, el trebuie să ajungă în cele din urmă
strecura şi un inamic, care, dinăuntru, îţi poate nimici "localitatea". la destinaţia sa." (115-16).
Care este soluţia la această problemă? O abandonare a Astfel, cererea de căutare ("călătorul") "întreabă" întâi nodurile
geografiei locale a comunicării în favoarea dinamicii acesteia. "În de reţea care sunt cel mai "aproape" (termenul acesta nu are însă
lumea mobilă de astăzi, Reţeaua (the Net) poate furniza acel tip de acoperire spaţială, ci lingvistică: cuvinte cheie, descrieri ale fişierului
comunitate care geografiei îi este uneori inaccesibil" (Szalavitz, căutat etc.) ca descriere, apoi, dacă destinaţia îi este refuzată la acel
1999, 15). Treci la nivelul următor de complexitate şi îţi ridici o casă nivel, se îndreaptă către localizarea creditată cu a doua şansă şi aşa
aşezată niciunde exact, pentru că este de fapt oriunde. O porţi cu tine, mai departe, până la "destinaţie". Această călătorie între nivele de
dar nu o "ai" propriu zis; oriunde VRei să te "aşezi", invoci formula şi probabilitate a situării destinaţiei "garantează un înalt grad de
7
anonimitate, făcând viaţa dificilă pentru cenzori" (116), devreme ce fi probabil atinsă rapid - ceea ce spaţiul fizic şi locuirea întreolaltă nu
fiecare nod interogat nu cunoaşte decât pe cel "anterior" (aflat în pot, decât prin opţiunea de a deveni pustnic: capacitatea de a te izola
amontele fluxului de informaţie) şi pe cel "posterior" (aflat în aval), total de lume. Nu fără un oarecare risc, acela al însingurării: "Dacă
în felul în care sunt organizate şi societăţile secrete: căderea unui nu eşti atent să te autolimitezi, contactele umane pot începe să ţi se
"nod" nu periclitează întreaga organizaţie, ci doar (încă) două nivele pară înfricoşătoare - chiar şi convorbirile telefonice te pot
intermediare ale structurii sale. Alte programe construite pe un mod înspăimânta" (Szalavitz, 1999, 15). De asemenea, aflat în cubicul,
similar de navigare moleculară, rizomatică, în cyberspace sunt poţi adopta măşti pentru a te face "prezent", dar nu şi "vizibil". De
Napster, care caută şi îţi furnizează fişiere în format mp3 (muzică în regulă, site-urile care au chat rooms (recunosc în conceptul de chat
format digital) - ţinta companiilor care îi reproşează violarea legilor room urma saloanelor franceze de odinioară, dar aproape derobate de
de copyright - şi Gnutella, un program "subversiv", care este vânat de eleganţa conversaţiei, chiar şi a celei mărunte, practicate acolo) te
către cei ce monopolizează distribuţia informaţiei în reţea. Construit invită să adopţi un pen name sau un nickname, un pseudonim aşadar
cumva pe principiul scrisorilor Sf. Andrei, Gnutella pune în legătură cu care devii personaj acolo; altele, mai sofisticate, îţi oferă
în vederea căutării un număr de computere "învecinate", care răspund oportunitatea de a adopta un personaj virtual (caricaturizat sau nu)
la întrebarea primă (oprind o copie a întrebării şi a răspunsului) dar o care va fi "tu" pe durata evenimentului participării tale la discuţie.
şi transmit mai departe, altor "vecinătăţi", iar acest proces se repetă Acestui "tu" îi poţi atribui - în chip ventriloc aş zice - o voce, o
(multiplică) de un număr dat de ori. În funcţie de numărul de repetări, gestică, chiar o dinamică corporală în raport cu "ei", dar şi cu spaţiul
numărul de răspunsuri/copii poate deveni însă monstruos de mare. virtual al salonului.
Acest lucru face dificilă urmărirea şi pedepsirea celui care caută şi Celor care preferă comunicarea prin Internet (aşa cum o face
"sustrage" date din reţea, precum şi ştergerea urmelor. Dar, în acelaşi scriitoarea citată la începutul textului, sub cuvânt că important este
timp, creează pericolul pentru cel care caută să fie intoxicat cu "ce scrii" şi nu "cum arăţi"), viteza schimbării tehnologiilor s-ar
informaţii false. putea să le aducă veşti proaste. World Wide Web este deja o realitate.
Aceste noi programe radicalizează aşadar lipsa de centralitate şi Tendinţa de a comasa televiziunea, telefonia şi Internetul într-un
ie-rarhie spaţială a cyberspace şi, în acelaşi timp, disponibilitatea de a Internet 2 anunţat deja în Statele Unite, va duce cu siguranţă, o face
servi pentru libera circulaţie a informaţiei (i.e. caracterul de spaţiu deja, la reapariţia vizualului ca element determinant al comunicării
democratic). şi, o dată cu acesta, se va atenua dezechilibrul pe care absenţa
Încriptarea este cea care transformă cyberspace în spaţiu virtual inspecţiei vizuale îl instaurase în definiţiile referitoare la public şi
privat. Cheia cu care pătrunzi dincolo de uşa blindată, în intimitatea privat în cyberspace şi VR. Videotelefonia, teleconferinţele, actorii şi
"adresei tale" (ezit să o numesc deocamdată casă), este codul, parola. speakers tv virtuali sunt deja o prezenţă în viaţa publică, fie ea şi -
Este dreptul tău să ai încredere în cât de multă lume doreşti să îţi deocamdată - insolită. La fel ca în cazul primelor automobile - trăsuri
poată pătrunde în cubicul, dar cel mai sigur este să fii de fapt singur. cărora le lipseau caii şi care, deci, descumpăneau - cyberspace şi VR
Pentru aceasta, odată situat "înăuntru", îţi poţi negocia "vizibilitatea": îşi păstrează (de fapt îşi redescoperă) filiaţia în realitatea "reală", în
apăsând bunăoară pe comanda Block sender, poţi fi sigur că mesajele spaţiul fizic şi în habitudinile comportamentale pe care fiinţa umană
asediatoare ale cuiva care te deranjează se vor lovi de opacitatea le are în raport cu acesta din urmă. Ambiţia VR este de a-şi amplifica
fortificaţiei tale; aceluia, aşadar, îi poţi refuza ospitalitatea "efectul de realitate", implicând pentru aceasta nu doar strategii ale
comunicării. La limită - una absurdă deocamdată în internet, a cărui vizibilităţii (element central în orice fenomenologie a spaţiului), dar
raţiune de a exista este tocmai comunicarea interpersonală şi inter- şi strategii ale tactilităţii şi, în perspectivă, ale celorlalte simţuri.
instituţională, din ce în ce mai posibilă în cyberspace şi VR - te poţi Realitatea virtuală capătă astfel profunzime şi, deocamdată, pare că
izola. Cyberspace îţi oferă - deocamdată doar ca oportunitate care va pătrunderea credibilă în ea (aşadar cu o redare "realistă" a senzaţiilor)
8
se poate face până la nivelul antebraţului: putem aşadar "da mâna" în implicată în manipularea tehnologiilor care le vor face sau nu
chip sensibil cu un partener absent din proximitatea noastră. posibile este un element esenţial în formularea răspunsurilor
Oferta deschiderii către celălalt există, caracterul public fiind de eventuale. Or, o asemenea etică referitoare la cyberspace şi VR încă
fapt ideea centrală a internetului şi ţinta sa permanentă, iar nu nu a fost formulată decât tot la nivel molecular (ca reguli interne ale
retragerea din "vizibilitate" pe care o oferă încriptarea informaţiei site-ului, la care subscrii) şi / sau ca reflex al legislaţiei şi eticii din
tale - echivalentul vir-tual zidirii unui spaţiu privat. Socializarea, spaţiul social real. Că este nevoie de o asemenea etică, nu încape
după ce te-ai adăpostit în cyberspace sau în internet, se va putea îndoială. O întreagă bibliografie consultată de mine (şi citată în
petrece în următoarea unitate de vecinătate, singura care îţi este bibliografie) vorbeşte despre aceasta şi încearcă să ofere soluţii.
accesibilă prin opţiune proprie, aceea a listei de discuţii, a grupului la Probabil, din perspectiva intenţiilor acestui text, dincolo de
care subscrii. Să ne amintim, "acasă", în "localitate", erai protejat, dar negoci-erea relaţiilor public/privat în cyberspace, cel mai important
împreună cu oameni cu care nu împărtăşeşti neapărat dorinţa de a te aspect etic este relaţia dintre structurile sociale şi instituţiile din
întâlni nici măcar în cyberspace, darămite în ace-eaşi casă. Or, spaţiul real pe de o parte şi cele virtuale pe de altă parte. Bunăoară,
opţiunea de a te asocia grupurilor, listelor de discuţii pe ca-re le există state care contro-lează sau interzic cu totul fie accesul la
afişează acestea, reprezintă o mult mai eficientă formă de vecinătate, cyberspace, fie site-uri individu-ale sau categorii întregi de site-uri.
aceea bazată pe opţiune, în felul în care unele condominium-uri sau In ce măsură cenzurarea de către statul naţional a unei forme de
carti-ere sunt construite pe baza unui criteriu mai tare decât statutul organizare care este (sau, mai precis spus, ar trebui să devină)
material. indiferentă - neutră - la acest mod de structurare socie-tală, este etic
permisă? Acţiunilor poliţieneşti pe internet, limitate deo-camdată la
Aşezarea medievală recunoştea instinctiv necesitatea de a da un identificarea hacker-ilor, cine le garantează limitarea la preve-nirea şi
cri-teriu tare unităţii de vecinătate, atunci când grupa teritorial pedepsirea fraudelor? In ce măsură procedeele de supraveghere şi
breslele, de pildă (Bucureştii încă mai păstrează toponimii care pedepsire foucaultiene, dar mai cu seamă panoptikon-ul, sunt
mărturisesc acest cri-teriu: Blănari, Şelari, Lipscani etc.) Acest tip posibile într-un cyberspace rezistent la ideea de localitate, de
nou de comunitate, de înve-cinare, este însă una care a abandonat teritorialitate, de (de)limitare în spaţiu? Sunt "democratice" agregarea
total orice proximitate fizică, orice învecinare teritorială. Aparţii socială proprie a cy-berspace; relaţia dintre public şi privat; absenţa
aşadar la grupuri vorbăreţe, la cluburi, la circuite închise, care cu autorităţii supra-situate şi, deci, normatoare? Dacă democraţia este un
toatele au abandonat orice situare locală. Vorba lui Heidegger, concept funcţional în cyber-space, care sunt atunci mecanismele
potrivit căreia vecin îţi este cel care locuieşte alături, îşi pierde în proprii de protejare ale acesteia?
cyberspace înţelesul. Vecinul în TVP este oricine participă, de Alte consecinţe ale cyberspace, internet şi VR. Hypertext-ul
oriunde s-ar afla, la valorile pe care le împărtăşeşte acea comunitate, Există o serie de alte implicaţii ale comunicării prin
acel teritoriu auto-protejat din cyberspace, acel spaţiu privat mai cyberspace asupra cărora aş dori să mă opresc în cele ce urmează.
amplu la care subscrii. Prima este schimbarea nu doar a modului de redactare a unui text, ci
Cyber-etica? şi a naturii textelor. A doua este implicaţia pe care o are asupra
Întrebărilor deocamdată relegate domeniului SF - dar pentru societăţii prin dispariţia intermediarilor, în cele două forme care au
câtă VReme? - de felul: "ne vom putea strămuta în cyberspace şi VR devenit evidente: democraţia directă (e-democracy) şi comerţul
"cu totul"?"; şi, pe cale de consecinţă: "dacă da, vom putea electronic (e-business). A treia este schimbarea adusă în ceea ce
supravieţui "acolo, fără întoarcere în real, precum mamiferele marine priveşte proiectarea spaţiului: arhitectura virtuală.
la suprafaţa apei spre a respira, măcar din când în când?" nu le pot Motivul pentru care mă ocup de redactarea de text pe computer
oferi un răspuns competent, mai cu seamă datorită faptului că etica şi, apoi, în cyberspace este acela că tehnicile de producere şi
9
structurare ale acestui nou tip de text sunt extrem de asemănătoare - de abaterile de la regularitate ale scriiturii, dar şi de habitudinile
datorită folosirii unor medii de operare cu o logică internă similară - personale ale celui ce dactilografia de a apăsa mai tare sau mai încet
modului în care proiectarea asistată a arhitecturii s-a schimbat odată pe o clapă sau alta).
cu computerul şi, mai ales, cu deschiderea posibilităţii de a proiecta Or, ajunşi la computer, cu versatilitatea operaţiunilor de
însăşi VR. procesare de text, această "profunzime", substanţialitatea
Textul deja şi-a schimbat natura prin trecerea de la maşina de fenomenologică a gestului de a scrie, a dispărut. Autocenzura şi
scris la redactarea pe ecranul computerului. Instrumentul şi suportul rigoarea celui ce scrie pe hârtie dispar, devreme ce raderea textului
scrierii determină ceea ce scrii. Textura cernelii pe coală şi "greşit" nu are consecinţe vizibile; dispar - dacă nu îţi propui cu
consemnarea gesticii de către stilou dispar la trecerea la maşina de oarecare masochism să împiedici această ştergere - variantele prin
scris; hârtia nu mai consem-nează direct oscilaţiile şi apăsarea care trece un text şi care adeseori reprezintă startul, sau analogia
variabilă a mâinii asupra hârtiei; presi-unea corpului asupra paginii necesară pentru un alt poem; în fine, instabilitatea textului, care se
se diminuează şi textul încetează să mai fie o oscilogramă în priză poate combina în varii chipuri prin redispunerea secvenţelor în câmp
directă a mişcărilor corpului şi, mai mult chiar, ale gândului. Analog, sau prin mutarea dintr-un poem în altul, este o stare prin care textele
dispar din ce în ce mai evident elaboratele schiţe de idee pe care trec mult mai facil decât atunci când scriam direct pe hârtie, chiar
arhitecţii celebri le adaugă colecţiilor lor de proiecte publica-te dacă ea rămâne încă invizibilă în clipa imprimării. Dar, pe de altă
pentru că sunt nu doar expresive vizual, ci şi pentru că sunt caligrame parte, există o fascinaţie a scriiturii în priză directă, ca şi când
ale gândirii care ordonează spaţii. A urmări o expoziţie de astfel de tipăreşti direct, iar ideea de manuscris, de stare intermediară a
schiţe în relaţie cu proiectul final este adeseori, ca şi în cazul textului, dispare. Dispar variantele, ciornele, secvenţele.
manuscriselor şi variantelor în raport cu textul final, similar cu a Există o serie de comenzi prin care pot face din textul pe
urmări live un proces de gândire artistică. Or, computerul întrerupe computer un - fals - palimpsest: se pot marca diferit variantele,
acest stadiu de pre-existenţă a textului şi a proiectului. Din raţiuni corecturile; variantele finale pot coexista cu ceea ce a fost "greşit"
mai degrabă de calofilie, unii scriitori îşi transcriu ulterior câte un sau cu variante intermediare; nu cunosc încă nici un scriitor sau
poem după pagina printată, spre a îmbogăţi o culegere de versuri cu filosof român care să fi folosit această stare derrideană a textului
caligrafia domniilor lor; aşa după cum şi arhitecţii adeseori "refac" a computerizat. În "museletter" www.poetry.about.com) se discută
rebours - pentru publicare, dacă nu chiar pentru a vinde "schiţe" - uneori despre acest potenţial al scriiturii poetice, bunăoară, conjugat
procesul de gândire, introducând însă în proces un element de cu acela pe care îl oferă hypertext-ul, etapa următoare, aparţinând de
finalitate a demersului care nu mai este atât de evident în cazul cyberspace, a redactării de text (şi de informaţie în general). Pentru
genuin; dimpotrivă, ezitările, adeseori ratările unor variante plauzibil detalii asupra implicaţiilor computerului asupra redactării de text,
mai bune sunt cele care - în ambele cazuri de "scriitură" - îmbogăţesc trimit la un articol recent: Marlena Corocoran "Life and Death in the
procesul. Digital World of the Plaintext Players", în revista Leonardo vol.32,
Oricum, evident rămâne faptul că deja a apăsa o succesiune de nr.5/1999, pp. 359-64.
taste ale maşinii de scris nu mai are acelaşi tip de relaţie oarecum Dar numai redactarea de text pe computer nu pare să fie
directă, corporală, cu scriitura, dar încă mai putem vorbi despre suficientă pentru utilizatorii lui. Noul pas a fost făcut prin trecerea
manuscris, pentru că se păstrează cel puţin fermitatea apăsării pe totală în cyberspace, aşadar prin scrierea directă a textului folosind
tastă în carnea hârtiei. Dactilograma are încă o oarecare carnaţie, o potenţialul oferit de cyberspace. Aşa cum poate să pară evident, în
"profunzime" a paginii pe care o dau erorile maşinii înseşi (pe care le literatură poezia a fost cea mai activă în a "trece" în noul mediu.
vânase cu atâta acribie regimul comunist atunci când înregistra Există chiar o direcţie întreagă în literatura contemporană numită
identitatea acestor maşini de scris, identitate dată exact de "erorile", new media poetry, care face apel la noile tehnologii din cyberspace
10
nu doar pentru a comunica şi a face publice creaţiile poetice ale mai uşor, fără intermediar tipărit, texte şi jurnale, de a le menţine în
autorilor, ci, mai cu seamă, pentru a le face parte integrantă din vizibilitate şi accesibilitate publică fără intermediarul constituit din
procesul de creaţie în sine; o parte importantă a acestei altfel de reţea de librării, reţea de difuzare sau reţele de biblioteci. Astfel,
literaturi "protezate" de tehnologia digitală, se află, bineînţeles, pe costurile se reduc enorm şi, prin dispariţia intermediarilor, contactul
Internet, care este mediul său "natural" şi de care depinde integral între editură şi cititor devine nemijlocit. Nu trebuie neglijat faptul că
spre a exista. Spre exemplificare, trimit la un site dedicat în omniprezenţa cyberspace şi a computerelor schimbă de asemenea şi
întregime acestui subiect. modalitatea de a citi şi parcurge un text, nu numai pe aceea de a-l
Ceea ce nu înseamnă că doar poezia este deja "dincolo". O scrie. Apariţia şi succesul recent al palm-urilor în memoria cărora
influenţă semnificativă o are cyberspace şi asupra redactării de text poţi "descărca" (download) "manuscrise" (e-books) de pe Internet, a
academic. Hypertext-ul, care face apel la modul navigării prin fost stimulată, evident, şi de publicarea exclusiv în format electronic
cyberspace (prezentat mai devreme) este o sursă de "profunzime" a unor cărţi de mare succes. Este dificil de făcut acum un pronostic
rizomatică pentru textele noastre on-line. Este un alt mod de a privind competiţia dintre cartea tipărită şi cea electronică, dar este
naviga, plecând dintr-un astfel de text pe care îl parcurgi, spre texte destul de probabil că diferenţa dintre cele două forme de text nu va
sau site-uri înrudite, astfel încât problema se densifică şi se mai consta exclusiv în modalitatea de a-l face public ci şi, din ce în
argumentează fără a mai apela la citate din alte opere, ci trimiţând ce mai mult, în modalitatea de creare a lui.
direct la sursa originală sau la un comentariu analog (sau opus) pe Dispariţia intermediarului?
aceeaşi temă. Site-urile devin o succesiune de "neuroni" între care se Al doilea aspect anunţat asupra căruia aş dori să insist este ceea
inserează al tău; atunci legătura (link) devine sinapsa prin care se ce unii numesc o criză a intermediarului. Explozia firmelor de comerţ
trece de la un "neuron" la altul. Ceea ce este fascinant la hypertext prin Internet (e-com) şi succesul bursier al acestora face ca problema
este că un graf al legăturilor ar arăta aproape "haotic" (de unde şi să fie amplu comentată în presă (la momentul scrierii acestui text, un
metafora rizomului), pentru că sinapsele nu leagă doar destinaţii număr din The Economist ("Dotty about commerce?", 26 februarie-3
imediat învecinate, ci şi altele, "îndepărtate", la care poate face martie 2000) şi altul din Newsweek ("Dot-Boom" 3 aprilie 2000;
trimitere hypertext-ul; poţi începe astfel cercetarea unui site şi sfârşi venind după unul anterior dedicat exploziei firmelor pe Internet în
prin a te afla într-un cu totul alt "punct" din cyberspace, condus în tot Franţa, care schimbă nu doar economia, ci şi structurile sociale) s-au
acest timp de link-urile fiecăruia dintre site-uri, ajungând să observi succedat rapid, suplinite cu informaţii uluitoare cu privire la această
că nu mai există o legătură evidentă între punctul de plecare şi cel de problemă.
sosire. Cu alte cuvinte, nu este o profunzime reală, ci una virtuală, Una dintre aceste ştiri mi-a reţinut atenţia, deoarece cred că
dar care deschide textul către orizonturi de semnificaţie greu de este simptomatică pentru intenţiile acestui text. Ea vine din
bănuit astăzi. Redactarea şi lectura acestui text sunt deopotrivă International Herald Tribune (29 martie 2000) şi poartă titlul
rizomatice, fragmentare şi "fractalice": părţile au o tot mai mare "Guyana’s On-Line Weawers Find They’ve Fashioned a Tangled
autonomie în raport cu întregul, capitolele pot trimite prin link-uri la Web". Pe scurt, iată ştirea: un grup de ţesătoare dintr-un sat din
fel de simplu la alte texte din afara celui examinat cum o face şi la savana de nord guyaneză (Lethem) au decis să vândă printr-un site
următoarele capitole; această logică secvenţială a redactării şi, Internet ţesăturile lor tradiţionale din bumbac. Succesul a fost
implicit, a lecturii, are o influenţă din ce în ce mai mare asupra fulminant în vest. Aceasta a atras atenţia autorităţilor regionale şi
hypertext-elor. statale, care acum încearcă să se reinsereze în acest lanţ, ca
În fine, ca o consecinţă a celor spuse mai sus, câteva cuvinte intermediari, acolo unde Internetul crease o legătură nemijlocită între
despre influenţa Internet asupra publicării. Abundenţa de reviste producător şi client: www.gol.net.gy/rweawers. Aceste relaţii de
electronice nu se datorează potenţialului noului mediu de a redacta putere se află în criză o dată cu posibilitatea pe care Internet-ul, o
11
structură reticentă la ierarhii piramidale, o oferă de a le scurtcircuita. Virtual Museum of Architecture That Was Not Built la adresa:
Dar şi mai dramatic pentru modul în care comerţul este organizat members.aol.com/quondam001) şi o dezbatere teoretică masivă pe
pare să fie criza intermediarului, a straturilor succesive situate până internet par să indice că o asemenea "realitate" există (subzistă?)
acum între producător şi client - de la en-gross-ist la en-detail-ist. deja, ba chiar îşi are propriile întrebări pe care îndrăznesc să le
În ceea ce priveşte societatea, cyberspace oferă câteva numesc filosofice; dintre ele, probabil cele legate de "ontologia"
oportunităţi absolut bulversante pentru sfera politicii, în ceea ce arhitecturii sunt cele mai incitante.
priveşte consultarea populară şi luarea de decizii în spaţiul public. Marcarea lui "este" din întrebarea despre arhitectura virtuală
Astfel, este posibilă o criză a delegării, principiu pe care este nu e întâmplătoare. Este vorba despre o punere în criză a însuşi
construită democraţia parlamentară, reprezentativă şi o emergenţă statutului de până acum al arhitecturii. Sutele de definiţii, din
radicală a democraţiei participative; la limită, un întreg popor poate fi antichitate şi până mai ieri, nu liniştesc: mai toate o explică
consultat în timp real asupra unei decizii de luat. Este de observat că referindu-se la organizarea spaţiului (real), la forme înzidite sub
alegerile în cyberspace se pot deja (tehnologic vorbind) face direct lumina secantă a soarelui, la înmulţirea demiurgică a realităţii prin
între comisia centrală electorală şi votantul individual; rezultatele pot edificare, sau la tectonică. Potrivit nici uneia dintre ele arhitectura nu
fi analizate instantaneu. Inclusiv România Liberă oferă deja din 1999 este, nu "există" în formă virtuală. După multe, Antonio Sant’Elia,
pe site-ul său un rudiment de "democraţie participativă" în cel care a închipuit Citta Nuova la începutul secolului XX fără să fi
cyberspace, invitându-şi cititorii să voteze asupra chestiunilor "proiectat" şi, mai grav, fără să fi edificat absolut nimic, nu ar putea
politice zilnice; site-ul avertizează însă că un asemenea vot este fi considerat arhitect, deşi apare în toate istoriile serioase ale
"neştiinţific" şi, deci, lipsit de consecinţe, reprezentând doar opinia arhitecturii moderne ca unul dintre fondatorii acesteia. Întrebarea cu
unui segment deloc aleatoriu: cititorii ediţiei on-line a ziarului. Cu privire la statutul arhitecturii virtuale pune în criză de altfel şi
toate acestea, experimentul demonstrează că, o dată cu extinderea arhitectura "reală".
numărului de cetăţeni conectaţi la Internet până la coincidenţa cu Ce este aceasta din urmă: a) produs final - edificiu sau casă; b)
numărul de cetăţeni cu drept de vot, o asemenea formă de democraţie proiect de dinainte de construcţie; c) proces al ajungerii la proiect, cu
totală încetează să mai pară tocmai o utopie: fiecare decizie toate schiţele de idee, etapele intermediare, eşecurile; cu concursurile
semnificativă, de la cele locale la cele naţionale, este imediat supusă publice care au făcut posibilă apariţia unui proiect sau i-au interzis
unui referendum popular, în vreme ce conceptul de "ales" - corpul altuia apariţia în formă construită şi, care, astfel, creează un halou de
legislativ intermediar între executiv şi societate - trebuie să capete o "va fi fost", de "aproape real" în jurul proiectului câştigător/real şi în
formă şi un înţeles noi (poate deveni, de pildă, un corp de experţi jurul clădirii finale (mai cu seamă atunci când aceasta, dintr-un
aleşi, care să facă publice on-line opiniile lor referitoare la legislaţia accident al istoriei, nu mai ajunge sa fie construită)? Sau toate cele de
care trebuie votată în referendum). mai sus plus teoria care le inspectează şi care, apoi, sugerează
Proiectarea în cyberspace şi VR modificări ale practicii? Dacă vom accepta că arhitectură sunt toate la
Al treilea domeniu unde cyberspace schimbă dramatic datele un loc: aproape-proiectele (versiunile abandonate în procesul de
tradiţionale ale problemei este proiectarea în general; din motive proiectare sau de selectare a proiectului final), proiectele propriu
lesne de înţeles, mă voi limita la a discuta despre proiectarea zise, suma edificiilor care există (aproape niciodată respectând
arhitecturală şi despre arhitectura virtuală. Dacă este greu de integral proiectul conform căruia sunt concepute), plus teoria - care
imaginat ce poate fi VR (realitatea virtuală), i.e. spaţiul acestei le precede şi le urmează - atunci gradele de potenţă şi de act în
"realităţi", ce este atunci arhitectura virtuală? Două numere din interiorul acestui halou se combină în proporţii diferite. Putem să
celebra revistă britanică AD pe tema "Architects in Cyberspace", o vorbim deja despre interstiţii sau traversări de virtual în interiorul
voluminoasă bibliografie, muzee virtuale de arhitectură (Quondam-A realului în diverse grade de "gri" (i.e. potenţial de a fi devenit
12
realitate). controversate şi, totodată, aclamate ale deconstrucţiei.
Capacitatea de a simula parcurgerea spaţiilor interioare, de a
Trimit pentru detalii la un studiu despre caracterul perpetuu-virtual al "vedea" cum va arăta obiectul sau ansamblul urbanistic înainte de a fi
Palatului Sovietelor de la Moscova, pentru care au existat patru cu adevărat construit poate, desigur, să optimizeze multe dintre datele
concursuri, zeci de proiecte, variante la proiectul câştigător, o proiectării şi, mai cu seamă, să ofere simulare acolo unde
tentativă de construcţie, o puternică influenţă asupra geografiei şi a deocamdată obţinem informaţii doar pe baza unei ştiinţe ignorate la
arhitecturii sitului - dar care nu a mai fost edificat în cele din urmă; noi - POE: evaluarea post-ocupaţională (post-occupancy evaluation).
este Palatul Sovietelor un obiect arhitectural? POE însă are nevoie, pentru a verifica datele comportamentale aşa
Dar arhitectura virtuală merge dincolo de graniţele acestor cum se desfăşoară ele, de timp; or, VR poate comprima la maximum
întrebări legitime referitoare la statutul arhitecturii construite. Este un acest timp ulterior şi, mai mult, îl poate face să informeze proiectarea
proiectant de spaţii în VR un arhitect, chiar în absenţa a ceea ce mulţi nu prin feed-back, ci chiar în timpul proiectării propriu-zise
consideră a fi elemente esenţiale în definiţia obiectului de arhitectură
şi anume a) materialitatea; b) spaţialitatea interioară şi c) tectonica Intoxicarea prin imagine se întoarce Augustin Ioan 13.05.2005
formelor în raport cu un amplasament dat ? Pentru cei care consideră
că arhitectură este doar suma a ceea ce a reuşit să fie construit, iar ce Sunt duşman al excesului de imagine, în sensul în care ar trebui să
precede această etapă, "devenirea întru fiinţă" a casei, este doar înţelegem că arhitectura nu este în primul rând despre ziduri, nu este
proces de creaţie şi petits histoires, răspunsul nu poate fi decât, despre decoraţie şi nici despre ferestre, nu este nici măcar despre
evident, un NU categoric. aceste splendide feronerii şi detalii pe care le vedeţi - daurite - prin
Tot aici, trebuie spus că programele de proiectare asistată palate. Nu, ci, despre spaţiu. Noi trebuie să proiectăm choreme, care
CAD schimbă total natura proiectării, datorită capacităţii lor sunt cele mai mici unităţi ale spaţiului. Celelalte sunt instrumentele
"fractalice", de a asista aşadar atât la conceperea detaliului, cât şi a cu care lucrăm: pereţi, arcade, planşee şi toate celelalte.
ansamblului, operând modificări instantanee în proiectul de ansamblu Ne aflăm din acest punct de vedere într-un moment de oboseală
atunci când detaliul se schimbă şi viceversa. PROIECTARE CAD. a imaginii arhitecturale, care şi-a trăit un moment de glorie
Pentru moment, aceste programe asistă şi optimizează soluţiile alese extraordinară în anii '80, în timpul postmodernismului. Imaginea în
de proiectant, în limitele propriei capacităţi (bază de date, capacitate oglindă - o oglindă hidoasă - a postmodernismului a fost ceea ce s-a
combinatorică şi de inferare pe baza acestei baze de date), având întâmplat în anii '80 la noi, construită în jurul ideii de flamboianţă a
aşadar o atitudine "pasivă" în actul de proiectare propriu zis. Dar nu imaginii arhitecturale, de exces de vizualitate.
trebuie să uităm că logica binară care stă la baza întregii funcţionări a Există o direcţie extrem de importantă în arhitectura
computerelor îşi pune amprenta asupra CAD: a te limita la folosirea contemporană, care este mâniată mai cu seamă pe dezvrăjirea
CAD în loc de actul de creaţie "tradiţional", holistic, nu pare să fie arhitecturii de către acest joc cu imaginea. Ea trece sub numele de
deocamdată o perspectivă dezirabilă. regionalism critic. A fost propusă într-un text celebru de Kenneth
Probabil, trecerea la o altfel de concepţie de proiectare poate Frampton. El a grupat sub acest nume generic o serie de arhitecţi care
însă folosi mult mai adecvat potenţialul de "expert-consultant" al lucrau în primul rând cu aspectele materialităţii arhitecturale -
computerului. Acest lucru a fost avut deja în vedere de unii artişti şi consistenţa zidului, prezenţa intoxicantă a materialului -, cu celelalte
arhitecţi contemporani, care încearcă să încredinţeze computerului un simţuri decât văzul, cu care noi aprehendăm spaţiul. Şi, în primul
rol - adeseori unul determinant - în creaţia propriu zisă. Un exemplu rând, cu tactilitatea. Tactilitatea are o istorie de excludere din breasla
relevant în acest sens este extinderea colegiului DAAP de la noastră mult prea lungă ca să ne-o mai putem permite. Readucerea
Universitatea din Cincinnati, Ohio, una dintre lucrările cele mai tactilului în spaţiu, experierea pietrei aproape ca orbii, cu mirosul, cu
13
pipăitul, cu gustul; şi, în fine, ecoul pe care îl surprindem rostindu-ne de efectele excepţionale ale conceptelor pe care le lansează în spaţiu,
într-un spaţiu arhitectural - toate acestea fac obiectul unei la propriu; la celălalt capăt, aceste concepte ne explodează nouă în
redescoperiri în arhitectura contemporană, care, iată, redevine faţă, pentru că trebuie (sau, mai precis spus, ne şimţim datori) să le
senzuală - la modul propriu. punem la lucru. Cred că acest domeniu de interfaţă trebuie explorat.
Sunt foarte puţini care au avut curajul să lucreze împreună aşa cum
De asemenea, mai este un mod foarte important - nu de astăzi, de au făcut Peter Eisenman sau Tschumi cu Derrida pentru "La Villette"
multă vreme - în care arhitectura îşi pierde imaginalitatea. Este vorba din Paris. Arhitectul Eisenman l-a forţat pe filosoful Derrida să
de transparenţă. Tema transparenţei, care este o temă modernă - a deseneze conceptul de "chora". Rezultatul e catastrofal, imagistic
sărit etapa postmodernă, când casele s-au opacizat pentru o vreme, vorbind, dar dialogul e interesant.
dar revine acum în forţă - redevine una a deconstructivismului de Coordonez din 1999 o colecţie de arhitectură care se cheamă
prima şi a doua generaţie. "Spaţii Imaginate", la Editura Paideia, prin amabilitatea profesorului
De asemenea, este la zi o temă trans-vizuală pe care ne-a dat-o Ion Bănşoiu, directorul editurii. Aici încercăm să publicăm exact
Derrida pentru acasă. El ne-a formulat-o în felul următor, pe care îl acest tip de cărţi de interfaţă. Vom explora - o facem deja de treizeci
parafrazez nedibaci: Ce-ar fi să vă construiţi voi propriul vostru de cărţi deja - acest tip de domeniu practic necartat, cel al unei
metalimbaj, cu instrumentele proprii arhitecturii, iar nu cu acelea de filosofii contemporane a spaţiului. Urmează o serie nouă de volume
împrumut cu care operaţi astăzi? Stabilizaţi-vă limbajul şi, apoi, în 2005 care vor continua demersul, dar şi mai interesant ar fi să
deconstruiţi-l printr-un metalimbaj care să folosească drept putem demara şi o serie de meta-case. Când -nu ştiu: sunt singur în
"cărămizi" chiar limbajul pe care urmează a-l deconstrui; pentru că acest delicat proiect...
"limbajul arhitectural" este extrem de instabil. Imaginaţi-vă cum ar
suna propoziţia: "uşă, planşee, trei de ziduri, patru ferestre." Ce-am Anuala de Arhitectură, Bucureşti, 2010 Augustin Ioan 03.08.2010
vrut să spun? Am spus o cameră, dar nu am fost foarte explicit, din
nefericire. Anuala de Arhitectură Bucureşti a fost în 2010 organizată de Emil Ivănescu,
Prin urmare, tema pentru acasă pe care ne-a dat-o Derrida este noul vicepreşedinte al OAR-Bucureşti. Schimbarea de echipă a dus şi la o
extrem de interesantă şi arhitectura deconstructivistă a luat-o foarte schimbare de atitudine a expoziţiei care, în toiul crizei, a putut să ne pară mai
în serios. Ceea ce se întâmplă astăzi cu acele stranii "case" este animată, centrată pe o mulţime de evenimente colaterale expoziţiei propriu zise,
aşadar un discurs despre arhitectură şi nu arhitectură propriu zisă. care a fost decentă.
Nu sunt multe de spus despre arhitectura prezentată la Anuală. Nu cred că,
Dacă vă uitaţi la aceste case o să le găsiţi cu siguranţă foarte ciudate;
mai cu seamă în vreme de criză, arhitecţii bucureşteni proiectează suficient de
dar ele sunt, de fapt, meta-discursuri, puneri în criză ale mult pentru a se mai organiza o asemenea expoziţie în fiecare an. Poate că e
habitudinilor, ale locurilor comune dintr-o artă care este astfel forţată momentul să devină şi aceasta o bienală, alternativ organizată, sa zicem în anii
la autoreflecţie. Această interfaţă dintre filozofie şi arhitectură este un impari, cu aceea naţională. Anul acesta se calcă pe tălpi cu Bienala organizată de
domeniu care va avea un viitor, şi cu toată modestia, unul la care aş OAR Central. Pur şi simplu nu există massă critică de lucrări expozabile şi, din
vrea să adaug o oarecare contribuţie, câtă vreme mai este încă un această cauză, nu există o selecţie. Poate fi gândită şi o asemenea expoziţie, care
domeniu ca şi neexplorat. să arate cantitatea şi media producţiei arhitecturale, dar cred că gândul
Arhitecţii, aşa sunt ei, mai puţin oameni ai conceptului şi mai organizatorilor este, totuşi aceea de a expune vârful de gamă.
mult ai vizualului, ai tactilităţii, ai acestor relaţii directe, nemediate, Spre deosebire de Bienală, expoziţia Anuală are şi câteva secţiuni diferite.
cu realitatea şi cu materia acesteia, ba chiar cu acea Urstoffe a ei. Toţi Păcat că a dispărut fotografia de arhitectură, care, în cei câţiva ani de când se
suntem fascinaţi de masele mari; d-apoi noi, care în plus le imaginăm organiza, reuşise să impună câteva nume noi, şi mă gândesc în primul rând la
Andrei Mărgulescu. În absenţa unui loc unde să se afirme, fotografii de
şi le producem, vă daţi seama? La un capăt, filosofii nu-şi dau seama
arhitectură nu vor apărea pur şi simplu prin generaţie spontanee. Pe de altă parte,
14
secţiunea de proiecte nerealizate trebuie să devină una de research-by-design expoziţia de la Arsenal, cât şi multe dintre pavilioanele naţionale (inclusiv cel al
sau să dispară. Expunerea proiectelor de studio nu înseamnă nimic, decât ştiinţa României, dar cu o notă de excepţionalitate pentru Bahrain, Chile, Italia la
manipulării, mai mult sau mai puţin măiestre, a unor reprezentări. Nu ştim Arsenal, respectiv Belgia, Olanda, Cehia la Giardini), au fost remarcabile.
motivele pentru care proiectele respective nu au devenit case reale. Criza? Inferior mi s-a părut pavilionul principal de la Giardini, cu excepţia sălii OMA
Modificările operate pe şantier de nevasta proprietarului? Reducerea bugetului? despre raportul optim dintre păstrare, conservare şi restaurare, pe de o parte şi
Pe de altă parte, cercetarea prin intermediul proiectării ar găsi în Anuală un renunţare, înnoire şi instaurare, pe de altă parte. Să mai fi fost timp, aş fi
bun loc public de expunere. Chiar cercetarea în domeniul arhitecturii pur şi recomandat tuturor colegilor specialişti, experţilor şi auto-intitulaţilor lideri de
simplu ar trebui să îşi găsească tot în Anuală simezele necesare, pentru că opinie în oricare dintre cele două domenii (din România) să bage de seamă ce se
nimeni nu ştie că se face cercetare şi că ea este, uneori, relevantă. Şi, dacă se spune acolo, apodictic şi provocator, dar, în acelaşi timp, convingător până în
publică, oricum nu are nicio şansă la secţiunea carte, sau publicaţii. Câteva vârful unghiilor, apoi să vină acasă şi să se mai uite încă o dată la mediul
cuvinte aici, care sper să nu îmi fie luate în nume rău nici de organizatori, nici de construit de aici.
premianţi: eu nu mai expun cărţi nici la Anuală, nici, de mai multă vreme, la
Bienală, dacă tot nu am reuşit niciodată, din 1996, de când s-a făcut prima Nu am putut vedea şi expoziţiile răspândite prin diferitele palazzi veneziene.
Bienală, să conving vreodată vreun juriu că vreuna din cărţile mele merită Erau multe şi, mi s-a spus, unele erau foarte interesante, de asemenea. Nu am
semnalată colegilor arhitecţi, sau publicului larg. Or, de când a apărut Anuala, i- văzut nici cea de-a doua expoziţie românească, de la ICR Venezia, lucru pentru
am reproşat preşedintelui OAR Bucureşti de atunci, cum i-am reproşat şi celui care trebuie să îmi cer scuze. În apărarea mea invoc faptul că o zi din trei a fost
de acum, că solicită transformarea unei cărţi într-un panou de styrofoam 70x100 dedicată călătoriei, sau pelerinajului, mai bine spus, la Torcello. Pentru cei care
cm. E caraghios să reduci o arborescenţă de idei bazată pe text într-un poster. Pe au văzut deja locul, inside / out, ştiu de ce am ţinut atât de mult să ajung acolo.
urmă, cred că există dificultăţi de înţelegere, la nivelul succesivelor jurii de Acum doi ani, nu am reuşit să îmi conving colegii, la Burano, să mai sărim un
anuală şi bienală a ceea ce înseamnă o carte. Albumul de fotografii, chiar dacă pas peste lagună: era frig, ploua şi ei erau veniţi să vadă, nu-i aşa, Venezia, nu
sunt ale unor lucrări de cea mai bună calitate, la rândul lor premiate de OAR sărătura din biotopul Torcello, cu turn şi cer (aşa spun localnicii că se explică
Bucureşti şi naţional, nu reprezintă, încă, o carte. Este un album, este o numele). Dar, pe de altă parte, dacă nu aţi ajuns încă la Torcello, vă implor să o
publicaţie, dar nu este o carte. La Bienală e şi mai rău, premiile merg când la faceţi cu prima ocazie pe care o aveţi, chiar dacă, pentru câţiva ani, nu veţi putea
albume, când la o singură editură, care publică, parcă, doar o carte pe an, care-i urca şi în campanilla.
ca tabacheră cu muzică dintr-O noapte furtunoasă... Prin urmare, când ai
apărute cărţile Anei Maria Zahariade şi cea a lui Ştefan Ghenciulescu şi nu le Şi, când vă veţi duce, căutaţi, în muzeul provincial, crucea bizantină înmugurită,
vezi, cred că avem o problemă. Mai bine să scoatem cu totul cărţile din fractalică, cu alte cruci, autosimilare, în fiecare colţ al crucii celei mari şi tot aşa
expoziţii, căci nu e locul lor acolo şi oricum nu le citesc nici măcar membrii mai departe. Vizitarea muzeului costă doar 3 euro şi prea puţini se duc, fie şi
juriilor... numai pentru a vedea excepţional proiectatul sistem de expunere din camera de
Pe scurt, Anuala a fost, cred, peste nivelul atmosferei sumbre care la etaj, unde găsiţi piese pre-creştine, cu marmură verde şi lemn negru. Şi, în
domneşte acum în profesia de arhitect din capitala României. Trezită din bula curte, aşa zisul tron al lui Attila, din piatră. Două biserici paleo-creştine,
imobiliară ca dintr-o beţie cruntă, breasla aşteaptă. Expoziţia anuală a excepţionale. Ruinele unui baptisteriu, la extremitatea vestică a bazilicii şi
arhitecţilor bucureşteni este, însă, un succes (inclusiv unul de public!) pentru campanilla, acum bandajată de schele, a campanillei, la extremitatea estică. Au
Emil Ivănescu şi pentru noua echipă de conducere a filialei capitale a OAR. mai rămas de văzut două biserici din douăsprezece, câte erau pe vremea când
Torcello era episcopat şi Venezia abia ieşea, urbanistic vorbind, la lumină...

La Bienala de Arhitectură de la Venezia, 2010 Augustin Ioan 02.11.2010 Spuneam că tema anului acesta a fost People meet in architecture. Vedeta era un
film 3D, foarte zen, despre o casă făcută de SANAA, despre care e greu de spus
Am fost, împreună cu un grup de studenţi de la UAUIM, la Venezia pentru a dacă e prelucrare topologică a amplasamentului, federaţie de locuri şi spaţii
vedea cum People meet in architecture (deviza ediţiei de anul acesta a Bienalei publice interioare şi exterioare, sau obiect de arhitectură. Cum SANAA a primit
de Arhitectură). Subiectiv vorbind, mi s-a părut o ediţie superioară la toate nu demult şi premiul Pritzker pentru arhitectură, probabil că filmul era
nivelurile celei curate de Aaron Betsky acum doi ani (Beyond architecture). Atât binemeritat.
15
dă orice fel de ban, prin centru dimineaţa e jale, până le aprovizionează-s
De fapt, toată expoziţia de curator de la Arsenal era foarte zen. La intrare, ne goale toate; ş-apoi, cu ştirile astea, te şi temi că-ţi citeşte vreun Covei
întâmpină o sculptură cu iz brâncuşian: un ou de piatră, în care era scobit(ă) o bunătate de informaţii de pe el... Pe scurt, am luat o apă minerală la
peşteră-adăpost, în care lumina era adusă printr-un soi de furnale din cedru jumătate de 8,5 lei (da, atâta costă o gură de apă, cumpărată de la bandiţii
parfumat. Experienţa tactilă a adăpostului (sugerând, nu se explica, nevoia de
din aeroport, aproape dublu decât în majoritatea aeroporturilor
ocrotire a tuturor celor rămaşi fără case după cutremurul din Chile) era de
asemenea parte din înţelegere, după cum parte era şi mirosirea cedrului. Frumos.
occidentale prin care am cumpărat apă) şi am plătit 6 lei parcarea, nu
O altă instalaţie lucra cu straturi de aburi, alternate, pe verticală, cu pauze de înainte de a le ura toate cele de (ne)cuviinţă administratorilor aparatelor
transparenţă completă, parcurse printr-o punte în spirală care urca până aproape de parcare, conducerii aeroportului Otopeni şi, în genere, hi-tech-ului
de tavan şi, apoi, te aduce în cealaltă parte a camerei. Diferitele densităţi ale românesc.
aerului şi promenada arhitecturală făceau vizibil spaţiul, care devenea, cum să Cam ca la tembelii ăştia merge şi aducerea tehnologică la zi a arhitecturii
spun?, consistent. Mai încolo, un potir pentru apă sfinţită, dintre cele aflate la de după 1989. E o discuţie în sine interesantă despre raportul, inclusiv
intrarea în bisericile catolice, luminat astfel încât să genereze, pe podea, o aură- ideologic şi alegoric, dintre tehnologie şi comunism, pe care nu o voi
curcubeu. Dincolo, atelierul unei firme din Mumbay, unde se lucra cu materiale purta aici. Destul să spun că ea a dus tocmai la degenerarea acestui raport
naturale şi tehnici tradiţionale, arhitecţii testând totul pe machete pornind de la până la necroză. Dar, după 1989, era de aşteptat să se producă vreo formă
scări miniaturale şi până la modelul de dimensiunea obiectului final: rezolvări de oarecare de upgrade, măcar din snobism. Vă mai amintiţi de acel cargo-
acoperişuri, de ferestre, de pereţi. Nu era nicio clipă dubiu că ne aflam dinaintea
cult al aborigenilor australieni care, văzând că vine ceva de bine (aju-
unui experiment cult, nu a unuia de repetiţie necritică a tradiţiei.
toare) de la păsările de fier traversându-le orizontul, vorba poetului, dia-
Problema de principiu pe care o am eu, de câteva ediţii încoace, este aceea că metral, au făcut precum în cer şi pe pământ o pasăre de paie, având forma
această bienală a încetat, aproape, de a mai re-prezenta arhitectura din ţările aproximativă a aeroplanului, la care se rugau? Nişte idolatri... dar, vezi
respective (cu subtile şi consistente excepţii, dintre care amintesc întotdeauna cu bine, şi la noi au proliferat clădirile ţuguiate, trase în sticlă, aşa cum ve-
simpatie Spania şi Italia). În schimb, avem instalaţii din care arhitectura este (şi deau feluriţii comanditari prin deplasările la Occident. Asta s-a petrecut
ea, pe-acolo) parte a înscenării. Probabil că, pentru nearhitecţi, ar fi plictisitor să cu mult înainte ca preţul metrului pătrat de teren să conducă, în chip lo-
vadă doar expoziţii de proiecte şi fotografii de case. Dar, pentru arhitecţi, un gic, la o optimizare pe verticală a costurilor şi, deci, a profiturilor din real
upgrade bianual, o dare de seamă retrospectivă (sau una proiectivă, de ce nu?) estate. Adică, e ante-rechinii imobiliari (sintagmă cu care se câştigă ale-
asupra stării la zi a domeniului ar fi cu mult mai instructivă, ca să nu mai geri în Bucureşti, se ţine rubrică la gazetele de cultură, dar cu care nu se
vorbesc despre folosul educativ, pentru mările de studenţi la arhitectură care o găsesc vinovaţi acolo unde ei trebuie căutaţi, adică la reprezentanţii inte-
străbat la pas.
resului şi binelui public). Prin urmare, dacă nu foamea de teren a mânat în
luptă, să zicem, Bancorex-ul, atunci când şi-a făcut sediul de pe Calea
Câte ceva despre Hi-tech, Romanian style Augustin Ioan 29.09.2009 Victoriei în 1996-7, atunci este evident că gestul a avut o încărcătură sim-
bolică. Turnul era scopul, cel care să ocupe vizual şi semnificativ oraşul,
Duminică mi-am condus soţia la aeroportul Otopeni. După cum ştiţi, nu iar nu sediul de birouri. Dar tehnologia care l-a îmbrăcat era, vorba unui
se mai plăteşte parcarea la o fiinţă umană, taxatoare, ci la aparate. Fiinţa personaj public care vorbeşte-n radicale, obsoletă de nouă. Cu alte cuvin-
umană a rămas supraveghetoare şi doarme în boxa ei. Maşinile, însă, te, panotajul de sticlă aparţine, ca tehnologie, unui timp revolut (anii
veghează. În fine, Romanian style: adică, pe ele e lipită o hârtie care ne cincizeci, maximum şaizeci). Sunt produsele răsuflate care fac înconjurul
anunţă să punem bani ficşi, pentru că nenea aparatul nu dă restul, şi nici globului, îndepărtându-se ca undele faţă de focar. Acolo, în focar, se fac
partea cu cardul nu merge. Oricum, cine şi-ar tasta PIN-ul acolo pentru 3 faţade inteligente, sau faţade cu text (aşa avea, de pildă, sediul Lehman
sau 6 lei? Dar de unde să procurăm bancnotele, pentru că nenea aparatul Brothers din Times Square, NY, ăla filmat la greu în 2008 când a căzut
nu primeşte metale? La ora aceea mică, nu avem de unde. Există un banca)ş în vreme ce la noi se scurgeau zoaiele, vorba preşedintelui, atât la
bancomat, dar nu îţi dă bani aşa de mici; oricum, zici bogdaproste că îţi
16
propriu cât şi la figurat, pe pereţii-cortină încheiaţi cu detalii ad-hoc din iniţial, de nation-building, dar şi în cel "filetist", caricat de
tablă galvanizată... Şi, pentru că există un efect de undă internă care îl ideologiile de extremă ale anilor treizeci-optzeci). Ceea ce am
mimează pe cel extern, acesta radiază acum astfel de întruchipări şi prin moştenit de la înaintaşi este o arhitectură puternic regionalizată.
cartierele mărginaşe, unde tot românul şi-a făcut prin curte un business- Asemănările mari nu sunt între Moldo-va şi Valahia, ci, bunăoară,
center. La fel s-a propagat şi eclectismul francez în Micul Paris: e sufi- între prima provincie şi spaţiul slav şi cauca-zian, respectiv dintre a
cient să ne uităm la Opera din Paris şi, apoi, la oricare clădire din centrul doua provincie şi arealul sud-dunărean. Arhitec-tura sacră de lemn,
Bucureştilor de sfârşit de secol XIX, iar, mai apoi, la oricare casă-vagon transilvană, are mai mult de-a face cu aceea scandina-vă decât cu
de mahala, inspirată nu de opera din Paris, ci de palatele boierilor din bisericile de la sud de Carpaţi. Trei Ierarhii ieşeni sunt o bise-rică mai
centru, spre a înţelege mecanismul diseminării. degrabă armeano-georgiană, după cum Cozia este mai degrabă una
Uitaţi-vă la alt exemplu: UE ne zoreşte să ne înverzim arhitectura. sârbo-kosovară.
Minimum o sursă alternativă de energie pentru fiştecare casă nou constru- 2. Atunci când fuse vorba de construit o arhitectură "naţională",
ită, certificat energetic şi altele asemenea. Pentru noi, că suntem mai re- absenţa precedentelor monumentale îi punea în mare încurcătură pe
tardaţi, termenul e 2010. Acolo deja sunt în act de multă vreme şi produc creatorii de stil autohton: arhitectura aşa zicând "etnic-românească"
efecte. Un întreg sistem de interdicţii şi de facilităţi (inclusiv fiscale) te (i.e. destinată şi edificată de români) este minoră şi mignonă ca scară,
încurajează să incluzi cea mai recentă tehnologie în clădirea ta. Mark my rurală şi primitivă (acesta din urmă nu este, în accepţiunea mea, un
words: la noi se va adopta legea (sau va deveni de la sine obligatorie, pen- termen peiorativ); dim-potrivă, arhitectura urbană, câtă este, nu prea
tru că-i musai de la stăpânire), dar vor fi activate, ca şi în protecţia monu- aparţine etniei majoritare nici ca destinaţie, nici din perspectiva
mentelor, doar coerciţiile, fără facilităţi fiscale... Vom cumpăra panourile concepţiei, a surselor şi modelelor, nici a construcţiei. Uneori, ca la
solare cele mai puţin performante, pompele de căldură rrromâne vor imita Peleş, nici măcar lemnul nu este "de-al nostru", în ciuda frăţiei
pompele de căldură adevărate, centralele eoliene vor toca doar raţele în noastre silvice cu codrul. Aşa se face că stilul na-ţional a avut mari
pasaj prin Delta Dunării... probleme în a propune edificii de stat, reprezentative: lipseau
precedentele citabile, iar gonflarea disproporţionată a prispelor şi
Cursul scurt de istorie a arhitecturii din România Augustin Ioan pridvoarelor a dus, până la urmă, la caricaturile naţional-comuniste
28.04.2009 ale lui Nicolae Porumbescu.
3. Restaurarea monumentelor celor mari din Bucovina face ca astăzi
Istoria arhitecturii româneşti este diferită de istoria arhitecturii de pe ceea multe mănăstiri să arate mai degrabă a anii '60, când s-au reconstruit
ce constituie astăzi, teritorial şi politic-instituţional România. Multe unele dintre ele radical, precum Neamţ-ul, decât a secol XVII. În
din lucrurile predate la şcoală şi menţionate în cărţi nu "sunt" reale şcoala lui Le Duc şi de a reconstructorului frânc de la Curtea de
deloc, au fost interpretate până la desfigurare sau doar nuanţate. Argeş, cel care a reuşit performanţa unui templu hindus în locul
Rescrierile care vor urma - dacă, în frenezia, sleită acum, a vechii biserici bizantine, arhitectura nord-moldavă a fost (re)făcută
(re)construcţiei, va mai avea cineva răgazul să le scrie - trebuie să se "mai bine" decât chiar origi-nalele, eliminând influenţele de parcurs,
aşeze şi ele în matca acelora, an-terioare, pe care le vor fi criticat, de felul turlelor baroce (pentru că austriece, adică alogene) şi a
spre a se expune, la rându-le, revizu-irilor. Aici voi spicui doar capelelor adiacente. "Puritatea" stilistică era de natură să evoce
câteva dintre locurile unde prima dintre istori-ile menţionate are, pe "puritatea" etnică şi măreţia istoriei vremii, de aici până la
ici şi colo, precum şeicul din Bagdad al lui Alexan-dru Andrieş, sanctificarea lui Ştefan cel Mare nu este decât un pas. Care a şi fost
(câte) un punct foarte, foarte slab: făcut.
1. Nu există arhitectură "românească", "specific naţional" şi alte 4. Desigur, în proces au fost transformate bizarerii, ce-i drept
tipare identitare transferate dinspre politică naţionalistă (în sensul interesante în chiar unicitatea şi izolarea lor, precum bisericile cu
17
pictură exterioară, sau cimitirul vesel săpânţean, sau bisericile de mitologică. NU există istorie a arhitecturii, ci doar mici istorii de
lemn cu fleşă, în expresii colective ale ethos-ului "naţional" şi în şuetă, amintiri niciodată consemnate în scris, o oralitate plină de
"tradiţie" unanimă, omogenă şi ubicuă. Bisericile de lemn vervă care este a culturii româ-neşti în genere, oricum a aceleia
maramureşene, majoritatea reconstruite după ultima invazie a "tradiţionale" faţă de care arhitectul ro-mân are o veneraţie mistică.
tătarilor în Transilvania şi, deci, majoritatea uniate, sunt azi expresia Prins în capcanele unei profesiuni ontic "retardate" şi structural
ultimă a ortodoxiei, fiind de găsit la Techirghiol, în unităţile militare, arhaice (veche, esenţială, colectivă şi tectonică, o descrie etimologia
în Parcul Titan din Bucureşti şi, ei bine, în Elveţia şi Venezuela. numelui acesteia), arhitektonul român ieşit din comu-nism îşi
5. Modernismul românesc nu a început în 1930, cu blocul ARO al camuflează incultura - deopotrivă pe aceea profesională ca şi pe
lui Horia Creangă, ci mult mai devreme, cu blocurile, vilele şi aceea generală - prin celebrarea "facerii" - acţiunea directă, fizică - în
desenele arhi-tecturale ale lui Marcel Janco. Dar nu puteam afla asta de-trimentul "conceperii" contemplative; laudă desenul şi huleşte
din cele două - până în 2004, singurele - istorii ale arhitecturii scrisul/ cititul; povesteşte "amintiri" la cafea şi detestă critica
băştinaşe (Grigore Ionescu şi Curinschi-Vorona). Ambele au fost instituţionalizată, mai cu seamă când aceasta îl ocoleşte.
publicate şi republicate în ani grei de naţionalism. Arhitectura Cât despre istoria arhitecturii şi a urbanismului de pe teritoriul actual
românească vernaculară părea unora nu doar unică - o insulă - în al României, ea ar trebui să îi redescopere pe Marcel Iancu şi pe Kos
raport cu acelea, analoage, dimprejurul ei, ci şi inventatoarea Karoli, lucrările ne-româneşti ale celor doi Cerkez, arhitectura
arhitecturii moderne, a faţadelor de sticlă (C-tin Joja). mauro-florentină, arhitectura de dinainte şi de după stalinism,
6. Desigur, a explica de ce, odată inventată aici, arhitectura modernă bisericile construite în perioa-da interbelică şi pe acelea, puţine, din
are dificultăţi majore de a se acomoda în patria natală, în formele sale anii de după; ea va trebui să accep-te caracterul gotic al arhitecturii
"hardcore", mai înainte de jumătatea anilor '50, adică mai înainte ca sacre de lemn transilvănene, sursă care nu e spre hula ei, ci spre
echi-valentul ei internaţional să fi intrat de-a binelea în criză, este meritul meşterilor deschişi la noul venit de la oraş către ţară şi de la
dificil. Se a-vea probabil în vedere Dacia lui Burebista, mult mai aristocraţie către plebe. Ea va trebui să se dezbare de stângisme, de
"depliată" teritorial decât patria de azi. populisme, de naţionalisme, de retorica politrucă şi de scrisul la
7. În schimb, de ce aceeaşi arhitectură modernă, în forme comandă. Ea va trebui să re-instaureze subiecte şterse, ori ta-buizate
antebelice, complet şi definitiv desuete, continuă să fie edificată şi din raţiuni extra-estetice.
elogiată la biena-lele de arhitectură de după 1989, prezentate fiind Nu mai este posibilă o singură istorie, ci trebuie scrise istorii pluri-
drept expresie de ultimă oră a arhitecturii româneşti, iarăşi faţe-tate, multi-disciplinare, metodice în toate sensurile acestui
nedumereşte pe istoric, pentru că pe profesionişti nu-i frisonează termen. Volu-mul de faţă, asumându-şi incapacitatea totalităţii, îşi
nimic, decuplaţi cum se află de la prezentul istoric al propriei propune câteva obi-ective modeste. Primul este acela de a prezenta
profesiuni. două paradigme - cu re-curenţele şi obsesiile de care manifestarea lor
8. În fine, arhitectura noastră, etatizată ca mod de exercitare a practică şi teoretică nu a scăpat - ale arhitecturii "româneşti".
profesi-unii în stalinism, are - acum - grave probleme de atribuire a Construirea, re-construirea (în anii comunişti) şi deconstruirea
operei colec-tive post-belice. Acestea duc la dificultăţi - unele temei naţionale a ţinut arhitecţii români ocu-paţi o sută de ani, între
mitizante - pentru cel care doreşte să scrie despre fenomenul post- Casa Lahovary şi ultimul deceniu al secolului trecut. În fine, obsesia
belic. Echipele sunt incom-plet citate în reviste, şefii de proiect trec modernizării, câştigurile şi eşecurile acestei epo-pei, ar fi a doua
drept autori, autorii reali nu sunt menţionaţi din motive politice, iar temă a cărţii, iar studiile de caz vorbesc nu numai despre fiecare
legendele umplu locul evacuat de acu-rateţea istorică. dintre aceste două teme, ci şi despre teritoriile lor de întrepătrun-dere,
Incapacitatea de a da seamă, de a lăsa urme şi documente, de a de contaminare reciprocă. Al doilea obiectiv este acela de a propune
arhiva, de a păstra şi etala public a arhitecţilor români este, în sine, cititorului o istorie critică prin raport la istoriile "oficiale". Aşa se
18
face că un asemenea text va umple mai degrabă lacunele acestora Întrucât societatea în general şi cetăţenii în special sunt în egală măsură
decât să se pre-zinte pe sine drept înlocuitor al lor: în acest sens este clienţii şi utilizatorii produselor care rezultă în urma serviciilor de
de interpretat spaţiul disproporţionat de mare acordat arhitecturii arhitectură, este imperativ ca politicile în arhitectură, la toate nivelurile,
religioase ca motor al discur-sului identitar; nu numai că, în sine, să încerce să elaboreze criterii de apreciere a calităţii clădirilor şi spaţiilor
aceasta chiar a reprezentat terenul de testare privilegiat, alături de în cadrul societăţii. Dezvoltarea durabilă a clădirilor publice şi private şi
arhitectura oficială laică, a puterii, a tuturor formulelor consacrate de securitatea spaţiilor publice influenţează puternic bunăstarea cetăţenilor
"naţionalism edificat"; dar, privind retrospectiv, am încercat să şi, prin aceasta, structura socială a societăţii. Arhitectura, în sens holistic
compensez astfel quasi-absenţa discuţiei despre acest rol din incluzând planificarea urbană în situri urbane şi rurale, este un element
discursurile lui Ionescu, Curinschi-Vorona sau Scoffam & fundamental al istoriei, culturii şi cadrului vieţii comunităţilor - ea
Machedon. Cu alte cuvinte, va trebui să citim această carte reprezintă unul din fundamentele dezvoltării economice şi, în acelaşi
dimpreună cu istoria lui Grigore Ionescu, de pildă, sau cea secundă timp, unul din modurile esenţiale de expresie artistică a patrimoniului
ei, din toate punctele de ve-dere, a lui Curinschi-Vorona, dar şi cu construit de astăzi şi de mâine. A avea un sens al apartenenţei, al
Romanian Modernism, a lui Scoffam şi Machedon, de la MIT Press. identităţii, este o trăsătură importantă a societăţii umane şi a culturii.
Dar, în definitiv, publicul ne-român va dori, poate, mai degrabă să Expresia arhitecturală este adeseori purtătoarea unor astfel de nevoi
înţe-leagă procese decât să asculte discursuri despre clădiri. Să fim culturale şi sociale şi, prin urmare, este important ca aceste influenţe să
înţelepţi şi să acceptăm că, în context european, ce s-a petrecut în fie reprezentate în mod adecvat.
România nu repre-zintă decât ecouri ale evenimentelor analoage şi
prime din lume. Poate, cu excepţia scurtei tentative de re- Ordinul Arhitecţilor din România şi Uniunea Arhitecţilor din România au
bizantinizare a arhitecturii de cult edificate la scară urbană, din anii organizat la Braşov în 21 februarie 2009 Conferinţa profesională Către o
treizeci şi patruzeci şi, poate, cu excepţia neferice a anti- mai bună calitate a vieţii - contribuţia arhitecturii la politica României.
urbanismului din anii optzeci, culminate cu demolările şi cu Casa Ordinul Arhitecţilor din România este ferm convins că atât calitatea
Republicii, avem prea puţine motive de "mândrie patriotică". arhitecturală cât şi natura specifică a serviciilor de arhitectură trebuie să
Profesiunea de arhitect a decăzut că nivel intelectual şi cultural - se fie luate în consideraţie în elaborarea tuturor politicilor, măsurilor şi
vorbeşte şi despre o decădere morală - la un nivel pe care numai programelor, conducând astfel spre realizarea unei Politici Arhitecturale a
deschiderea de după 1989 ni l-a arătat în toată hidoşenia ei. Regresul României. Astfel, membrii Consiliului naţional al OAR au adoptat în 21
industriei de materiale de cons-trucţie şi a tehnologiilor din anii februarie 2009, la Braşov, Declaraţia pentru o politică a arhitecturii în
massificării comuniste a continuat după 1989 iar astăzi ceea ce este România. Finalitatea acestui demers al nostru vizează asumarea,
avansat în acest domeniu este exclusiv impor-tat.Lipsa de pregătire adoptarea de către Guvernul României a politicii pentru arhitectură. În
şi,poate, de abilităţi de comunicare a făcut din mulţi arhitecţi acest sens, textul Declaraţiei de mai jos va fi completat cu elementele
executanţi docili ai clienţilor parveniţi şi/sau ai antreprenorilor specifice.
veroşi. Calitatea medie este la noi excepţia cea mai fericită, în vreme Declaraţia de la Braşov pentru o politică a arhitecturii în România
ce în occident este regula dominantă: cu alte cuvinte,a face
arhitectură de mâna a doua este, încă, un deziderat; dimpotrivă, prea Motto: Locuitorii României au dreptul la arhitectură şi peisaj la fel cum au dreptul la
sănătate şi justiţie
mulţi îşi doresc să ardă e-tapele şi să eşueze, aşa cum o şi fac, în
"capodopere" a căror miză este, i-nevitabil ratată.
Un program de politici pentru aplicarea obiectivelor Declaraţiei de la Cluj din 8.03.2008
1. Ordinul Arhitecţilor din România, întrunit în Consiliul Naţional adoptă şi
Declaraţia pentru o politică a arhitecturii în România Augustin Ioan lansează această declaraţie în scopul:
03.03.2009 1.1. Evidenţierii necesităţii şi importanţei elaborării unei politici pentru arhitectură

19
în România Neagră (sau, prin extensia de care nici Mircea Eliade nu este deloc străin,
1.2. Iniţierii procesului de elaborare a unei politici a arhitecturii în România din orice cultură tradiţională) tocmai pentru capacitatea de a îngădui
1.3. Realizării de parteneriate pentru elaborarea, promovarea şi aplicarea politicii
arhitecturii în România.
fiinţei să îşi atingă esenţa sa prin adăpostirea activă care este locuirea. Şi
2. Context 2009 totuşi, anxietatea pe care o produce "arhitectura proiectivă" (odinioară "de
2.1. În Europa: Arhitectura este o componentă fundamentală a calităţii vieţii şi a avangardă", azi experimentală - ca în cartea lui Peter Cook din 1970 - dar
devenit o componentă importantă a politicilor majorităţii ţărilor membre ale UE întotdeauna "fantastică", cum o proclamă eponim chiar titlul cărţii lui
prin care se urmăreşte viitorul sustenabil bazat pe cei patru piloni ai Cartei de la Conrads şi Sperlich din 1963) este, în durată lungă, una fertilă.
Leipzig (social, economic, mediu şi cultură)
2.2. În România: În România toţi cei patru piloni, socialul, economicul, mediul şi
Arhitectura proiectivă anticipează casele viitoare, nu rareori pentru
cultura, reclamă măsuri urgente de reconsiderare. Arhitectura nu este asumată de a rămâne blocată în viitor fără a produce urmaşi reali. Multe filme SF se
stat şi de societate ca un factor determinant pentru dezvoltarea durabilă. turnează şi astăzi în clădiri ale avangardei arhitecturale. Renaissance
3. Elementele unei politici a arhitecturii în România Center din Detroit - patru cilindri de sticlă albastră în jurul unuia central
este o vedetă incontestabilă şi poate fi văzut poate chiar prea des pe
3.1. Pilonul social - educaţional cu referire la spaţiul social şi la conştiinţa valorii
acestuia
ecrane: conceptul hotelului cu atrium deschis pe toată înălţimea clădirii a
3.2. Pilonul economic - arhitectura durabilă care ia în considerare întreg ciclul de demarat din Atlanta, de la Peachtree Center şi creează vertijuri
viaţă al construcţiilor vizitatorilor. Hyatt Atrium Hotels se găsesc astăzi peste tot, inclusiv la
3.3. Pilonul mediului - primordial pentru supravieţuirea şi sănătatea societăţii Budapesta, dar Renaissance Center rămâne totuşi vedeta genului.
3.4. Pilonul cultural - generator de identitate, calitate, diversitate, bucurie şi Dimpotrivă, există clădiri în care, noi fiind, se străvede nu viitorul, ci
resurse.
trecutul. Realismul socialist şi, în parte, post-modernismul sunt asemenea
4. Instrumentele politicii arhitecturii în România
4.1. Educarea societăţii pentru şi prin arhitectură arhitecturi de "ariergardă", îmbătrânite şi, în bună măsură, neputincioase.
4.2. Achiziţiile publice pe bază de selecţie a calităţii La expoziţia universală de la New York din 1939, în vreme ce la
4.3. Mecanismele de decizie şi consultare în totală transparenţă pavilionul românesc se mâncau mititei şi se asculta Maria Tănase, putea
4.4. Recunoaşterea arhitecturii de către societate şi stat concomitent cu fi urmărită Futurama - o expoziţie a oraşului viitorului din tagma celor
responsabilizarea arhitectului.
care au intoxicat minţile visătorilor dintotdeauna. E de observat că, la fel
5. Ordinul Arhitecţilor din România propune:
5.1. Elaborarea şi adoptarea unei politici a arhitecturii în România cum se întâmplă şi cu schiţele lui Antonio Sant'Ellia de la începutul
5.2. Parteneriate pentru elaborarea politicii arhitecturii în România secolului şi futurismului, o asemenea arhitectură nu pare să îmbătrânească
5.3. Parteneriate pentru promovarea şi adoptarea politicii arhitecturii în România. nici astăzi. Maşinile, moda, gusturile s-au schimbat - ezit să folosesc
Consiliul Naţional al OAR termenul de "evoluţie" aici - dar acea arhitectură radicală continuă să
Preşedinte OAR, Şerban Sturdza fascineze prin acea stare de "în afara lumii" pe care limba engleză ştie să
Braşov, 21.02.2009"
o surprindă într-un singur cuvânt.
Deconstrucţia şi-a propus să se adăpostească în acest refuz al
Experiment în arhitectura românească? (I) Augustin Ioan 31.03.2009
adăpostului confortabil şi, de la bun început, o face într-un mod
programatic. Constructivismul se dorea tovarăş de drum al comunismului
Ceva din etimologia termenului de proiectare ne vorbeşte despre
rus (şi, dacă nu a avut parte de beneficiile imediate oferite acestora de
necesitatea de a anticipa, de a pro-pune în permanenţă, prin intermediul
către Lenin, cu siguranţă a împărtăşit soarta lor sub Stalin), dar
proiectului de arhitectură, ceva în permanenţă inovator, provocator. Nou.
deconstructivismul este o demonstraţie cinică de abilitate intelectuală
Termenii la modă astăzi sunt diferiţi într-o oarecare măsură: "uncanny",
investită cu puterea de a manipula formele în moduri nemaivăzute până
"unheilmlich" sau acel "ne-acasă" heideggerian. Pare paradoxal cumva să
atunci. La limită, prin cuplul Eisenman-Derrida, putem vorbi despre
vorbeşti despre a nu fi în întregime acasă într-o operă filosofică şi, apoi,
înzidiri-ca-obiecte-ale-filosofiei celei mai noi; arhitectura pare că, în
chiar arhitecturală care proslăveşte minuscula casă din Munţii Pădurea
20
sfârşit, iese dintr-o inerţie milenară în vremea căreia s-a mulţumit a funcţioneze ca o supapă de defulare a presiunii acumulate din pricina
importa concepte, teme, stiluri şi criterii de judecată valorică de oriunde realităţii din activitatea reală a industriei construcţiilor româneşti.
altundeva decât din sine însăşi. Explorarea funcţiona aşadar ca evadare din contingent şi nu - aşa
Nu şi la noi. Arhitectura românească este, cu excepţia anilor puţini cum trebuie de fapt să se petreacă lucrurile - ca un motor al optimizării
ai lui Marcel Janco, una care şi-a refuzat experimentul, proiectivitatea, practicii curente; iată de ce şi acest tip de cercetare era unul care oferea
anticiparea. Lipsită de motoarele "tradiţionale" ale unei avangarde mai curând utopii decât soluţii: acele clusters de locuinţe individuale neo-
cumsecade, ea se mulţumeşte să importe, să copieze, să nuanţeze sau, pur medievale, cu loc de muncă la parter, strânse împrejurul unor curţi
şi simplu, să stagneze. Discutăm despre influenţe, reacţii la aceste comunitare, pe care Bienala Internaţională de la Sofia i le-a premiat lui
influenţe, dar niciodată despre priorităţi. Despre sursele acestei - Florin Biciuşcă - în ce fel puteau fi ele altceva decât dulci evadări din
pierdute? - cauze şi, mai cu seamă, câteva posibile soluţii în "lupta cu ghettourile de blocuri de prefabricate ale ultimului deceniu de dictatură?
inerţia", săptămâna viitoare.(va urma) Modul în care trebuie discutat despre experiment în arhitectură este
aşadar deja contaminat de înţelesurile pe care avangarda istorică, mai cu
Profesorul Alexandru Sandu, urbanist şi fost rector al Institutului de seamă aceea occidentală, i le-a conferit conceptului. Prin urmare,
Arhitectură din Bucureşti, afirma adeseori în interviurile d-sale că nu s-au discutăm despre experimentalişti ca despre "detaşamentul de avangardă"
produs fapte culturale în arhitectura românească a ultimelor trei, patru al artiştilor, cei ce se despart de starea de fapt - văzută fără excepţie drept
decenii. În mod interesant însă, această lipsă de dimensiune culturală a retrogradă, academizantă, epuizată istoric - prin a o lăsa în urmă. Politic,
arhitecturii edificate nu presupune cu necesitate o totală absenţă a ei sunt radicali şi excesivi: revoluţionari de toate denominaţiile, de regulă
cercetării care nu presupunea neapărat înzidirea, aducerea "în act" a aflaţi la stânga spectrului politic, practică retorica desfiinţării status-quo-
proiectelor. Dimpotrivă, chiar. Anii şaizeci, şaptezeci şi chiar optzeci, ului - manifestul, lozinca - şi îi descrie cel mai bine fractura ca topos al
bunăoară, sunt terenul unor eforturi - discontinui, sporadice şi individuale artei lor. Regula este opoziţia, despărţirea de ceea ce este discurs
dar, mai cu seamă, fără consecinţă asupra discursului edificat al vremii - dominant / dominator atât în societate (faţă de care practicanţii
de cercetare arhitecturală pe care abia acum, când ele se suprapun peste experimentului se despart prin boemă) cât şi în artă. Ei doresc să rescrie
cele două decenii pe cale să fi trecut după 1989, le re-descoperim. societatea deodată cu arta care acesteia îi - horribile dictu! - place.
Documentându-mă pentru o - rămasă virtuală - expoziţie dedicată Ajunşi aici, este bine poate să precizăm că, în sensul strict al
arhitecturii româneşti postbelice, am primit din partea colegilor din termenului, experimentalismul lipseşte în arhitectura românească post-
generaţia optzecistă - căci există şi un necunoscut optzecism arhitectural belică. Nu există neo-avangardă, nici experiment radical, cu atât mai
autohton, despre care, în afara modestelor mele încercări, nimeni, pare-se, puţin opoziţie deschisă şi totală faţă de discursul predominant. Acolo
nu a scris vreodată - o seamă întreagă de documente "de sertar". Studii, unde există despărţire faţă de acest discurs al establishment-ului, el este
proiecte, texte ale vremii, expoziţii locale sau participări la competiţii lipsit de program şi de sistemă, este izolat, ascuns în limburile societăţii
externe (cine mai ştie azi că România a avut mai multe participări la totalitare: nemanifest. Cred însă, pe urmele articolului la temă pe care ni
concursul mitterandist pentru Tête Defénse decât SUA? Sau că românii au l-a oferit mai demult Dragoş Gheorghiu ("Context şi experiment în
luat cu regularitate premii şi menţiuni la competiţia dedicată arhitecturii arhitectură" în Experiment în arta românească după 1960, Bucureşti,
de sticlă de la Shinkenchiku din Japonia?). Abia acum experimentele CSAC, 1997, pp.108-112), că termenul cheie pentru a începe discuţia
inter-artistice ale d-lui Ion Mircea Enescu de la Costineşti capătă despre experimentul românesc este acela de "context". Nu putem vorbi
importanţa cuvenită, la fel cum reies la suprafaţă, tot prin comparaţia aşadar doar despre experiment, fără să menţionăm contextul căruia i se
nefavorabilă contemporaneităţii, experimentele tehnologice cu structuri adresează şi faţă de care artistul experimentator se situează obligatoriu în
atipice pentru proiecte social-culturale şi sportive, sau cele din arhitectura răspăr. Dragoş Gheorghiu face o analiză temeinică a ceea ce, în diferenţă
industrială a vremii. Iată un corpus de efort exploratoriu care părea să faţă de context, poate fi investigat în căutare de experiment, după cum, pe
21
de altă parte, el priveşte la discursul oficial ca la unul în perpetuă re- mai prezenţi la concursul pentru capul de perspectivă al cartierului
localizare, capabil să colonizeze acele pliuri care i-ar putea scăpa parizian Defénse decât cei japonezi sau americani, bunăoară. În acei ani
controlului pe care altminteri îl exercită asupra întregii societăţi.(va '80, tentativa apare aproape eroică. Ieşirea în afară înseamnă evadarea din
urma) discursul local, cu toate limitările şi riscurile sale; prin urmare, putea să
reprezinte un teren propice pentru alternativă. Premiile obţinute de echipe
Văzute, în termeni deleuzieni, drept "spaţii de fugă", mediile artistice au româneşti la concursul Schinchenciku dovedesc acelaşi interes pentru
fost supuse în anii de dictatură unui control încă mai riguros decât câmpul "evadare" - geografică, dar şi din ordinea, excesivă, a discursului.
societal în ansamblul său. De îndată ce putea să pară că se coagulează un Plasez în acelaşi context, dar cu mai multă precauţie decât în cazul
tip de discurs "escapist", el era de îndată fie recuperat de chiar discursul concursurilor, o parte semnificativă a lucrărilor - executate, dar mai ales
oficial, fie redus de îndată la tăcere. Acele zone care puteau fi controlate ne-executate - destinate străinătăţii. Lumea a treia nord-africană sau
mai uşor puteau fi îngăduite să supravieţuiască însă, drept posibile supape peninsular-arabică, pe alocuri şi Africa neagră, conţin destule lucrări
deopotrivă pentru artişti şi pentru publicul lor, mai cu seamă acolo unde semnate de arhitecţii români. Ele nu verifică, însă, în aceeaşi proporţie
puterea însăşi întrevedea câştiguri viitoare. Este cazul de pildă cu acele criteriul experimentului: erau parte din discursul oficial, erau făcute de
experimente legate de folclor, arhitectura vernaculară şi tot acel câmp de antreprize de stat, puternic controlate atât la plecare (i.e. în România) cât
investigare neo-primitivă care a impregnat atât de puternic arhitectura şi la sosire (i.e. adesea în regimuri totalitare mai aspre decât cel de acasă),
românească în anii '70 şi '80, încât persistă şi astăzi aproape neatins. Se lucrările româneşti din străinătate sunt cel mai adesea colective. Prin
amestecau aici Blaga cu Noica; meditaţia transcendentală cu Matyla urmare, se diferenţiază destul de sensibil de concursuri, unde participarea
Ghyka şi proporţiile sale divine; masoneria cu pitagoreicii şi traseele era individuală sau pe echipe mici, în afara temelor de proiectare ale
regulatoare ale casei ţărăneşti cu cele ale piramidei lui Keops, via statului şi fără asistenţa sau supravegherea acestuia.
Brâncoveanu şi conacele sale peri-bucureştene. Post-modernismul Este evident că o parte dintre participanţii la concursurile obscure
românesc, atât cât a fost şi aşa cum a fost (Trimit aici pe cititor la textul pentru ceea ce va deveni ulterior ansamblul Casa Republicii - Victoria
dedicat acestui subiect din volumul meu Bizanţ după Bizanţ după Bizanţ, Socialismului erau convinşi că experimentează - şi chiar o făceau, fără să
Constanţa: Ex Ponto, 2000), era informat de acest discurs snob- ştie că participau la inventarea unui nou conformism de stat: unul
tradiţionalist, care, în raport cu ceea ce se întâmpla în discursul antimodern, retrograd, lipsit de cultură arhitecturală şi anti-urban.
arhitectural majoritar, îndeplineşte, chiar dacă paradoxal, condiţia de Probabil - devotaţi tovarăşi de drum sau doar fiinţe manipulabile - erau
alteritate pe care o presupune experimentul. convinşi că se află în posesia acelor abilităţi necesare pentru a manipula,
La capătul cel mai conservator al acestui tip de discurs, experimente la rândul lor, Clientul/Statul, care se identifica aici cu şeful regimului.
sunt şi acele îngemănări dintre tradiţionalismul cel mai rezistent - de care Unii s-au crezut chiar în proximitatea unui pact faustic de genul celui
anterioare asocieri politice cu extrema dreaptă nu sunt străine - şi făcut de Speer, precum biata Anca Petrescu. Alţii au crezut că vor avea
arhitectura contemporană. Înţeleg că este riscant să vorbim despre libertatea ca, în oceanul de galimaţii, să strecoare "bofillisme" dintre cele
experiment în cazul operei lui Constantin Joja, mai cu seamă în ceea ce mai stricte, aşa cum reiese dintr-o serie de interviuri de istorie orală pe
priveşte ipostazele sale teoretice. Cu toate acestea, studiile sale de înnoire care le-am făcut în anii '90 cu arhitecţi dintre cei ce au lucrat acolo. Or, s-
a expresiei - pe o rută aparent ocolitoare: prin explorarea tradiţiei - merită a văzut ulterior că s-au înşelat cumplit. Puţini au recunoscut-o, precum dl.
însă mai mult decât desuetudinea şi uitarea în care au căzut deodată cu Alexandru Beldiman. Mulţi o perpetuează încă, explicând, explicând,
comunismul naţionalist de care, din nefericire, nu pot fi disociate. explicând...
Tot în acele vremuri, un mediu interesant de experimentare - folosit Dar tot anii post-belici ne propun, cu un început situat chiar în
cu mult mai copios atunci decât acum de către arhitecţi - îl reprezentau primii ani '50, un mod aparte de "experiment". Retraşi în acele zone ale
concursurile de arhitectură. Este mai puţin ştiut că arhitecţii din est au fost arhitecturii care erau mai puţin interesante pentru puterea totalitară în a fi
22
reprezentată monumental, unii autori s-au exersat de pildă în arhitectura efecte pozitive în timp mediu. Dar faptul că studenţii care s-au remarcat
industrială. Că există o fractură între arhitectura monumentală a puterii în SUA la concursul pentru case în copaci, bunăoară, erau dintre cei ce
administrative sau politice - şi cea socială, respectiv "tehnică", nu mai obţinuseră note mici la schiţa cu aceeaşi temă şi, deci, nu printre cei
este un secret pentru nimeni. Că şi acele programe sociale care erau "emininke" (după opinia dascălilor lor) ar trebui, poate, să îi îngrijoreze
secunde în raport cu obiectivele primordiale ale puterii se puteau constitui măcar pe aceştia din urmă.
în teritorii ale experimentului, iarăşi este banal. Acestei lipsă de E de urmărit, poate, participarea la concursurile Schinchenchiku,
proeminenţă socială şi urbană îi datorăm de pildă multe dintre reuşitele din Japonia, sau de la concursurile Europan, acolo unde există o
programelor de sport, industriale sau, cu osebire, cele pentru tineret care componentă importantă de experiment şi investigaţie conceptuală
s-au realizat în anii '80 de echipe succesive aflate sub bagheta lui Emil arhitectural-urbanistică, dar şi tehnologică, sau de materiale noi. Cred că
Barbu Popescu. În numărul omonim din ziarul Arhitext pe care i l-a o arhitectură nu poate supravieţui fără încercări repetate de a se înnoi, de
dedicat în 1991, Radu Drăgan numea "arhitectură paralelă" această formă a se repune pe sine însăşi în perpetuă discuţie. Dacă această dimensiune
de blând evazionism care a produs lucrări remarcabile. Sintagma se auto-reflexivă lipseşte prea mult unei culturi - de orice gen, dar mai cu
susţine în măsura în care definim termenul care lipseşte, contextul cu care seamă uneia deja conservatoare în chip imanent, cum este cea
era "paralelă" această arhitectură care scăpa celui mai strict control etatist, arhitecturală - ea încetează de a mai reprezenta vreun interes, implodând
dar nu oricărei forme de control. Desigur, nu toată această arhitectură, curând. Arta supravieţuieşte lepădându-se sistematic de sine însăşi. Or,
chiar atunci când este deosebit de riguros sau de interesant rezolvată, arhitectura românească este, din nefericire pentru viitorul ei, oricum una
verifică şi criteriul experimentului. Folosirea unor structuri atipice pentru lipsită de la început de gena cercetătoare. De la lucrul Şcolii Naţionale
practica curentă din România, până la tridimensionalele metalice, ciudat încoace, investigarea noului nu a mai reprezentat tendinţa dominantă.
de puţin practicate într-o ţară cu atât de mult oţel cum era România anilor În condiţiile globalizării, din ce în ce teritoriul inovaţiei venind din
acelora - aşa cum e cazul sălilor de sport ale lui Ion Mircea Enescu - este lumea a doua şi a treia se restrânge. Acest lucru se petrece din motive
de recuperat ca procedeu experimental.(va urma) care nu ne sunt întotdeauna şi integral imputabile. Se va pleca în
străinătate din ce în ce mai mult - de regulă o face crema, adică exact
Din tot materialul pe care l-am putut strânge pentru economia acestui text aceea care ar putea nutri ambiţii experimentale - şi vom fi din ce în ce mai
- restrâns în raport cu ceea ce ştiam că există ca "lucrări de sertar" - foarte mult colonizaţi de arhitecţi ai corporaţiilor, absolut deloc bântuiţi de
puţine verifică tema chiar şi în absenţa contextului traumatizant local. ambiţii reformatoare. Ce rămâne între cele două colonizări de sens contrar
Dacă li-l adăugăm, experimentalismul lor devine orbitor. Las cititorilor este prea puţin pentru supravieţuire pe termen lung. Statistic vorbind, o
plăcerea de a le descoperi. minusculă breaslă în care abia unul dintr-o mie împinge de unul singur -
Ceea ce trebuie însă spus este că s-au încheiat aproape două decenii neştiut şi/sau deloc apreciat de confraţi la adevărata sa măsură - spre
după 1989, în care experimentul nici nu a fost practicat, nici încurajat. înainte, iar ceilalţi aşteaptă să treacă viitorul pe lângă ei de dragul unui
Bienala de arhitectură a UAR nu are, după opt ediţii (prima în 1996), prezent mediocru, nu este, mă tem, un grup pe viitorul căruia se poate
secţiune de proiecte experimentale. Anuala OAR Bucureşti a deschis paria. În plus, este handicapul tehnologiei, care ne lipseşte sau ajunge pe
calea proiectelor, dar nu mizează nici ea, încă, pe experiment, ci doar pe aici vetustă gata, corporatizată oricum. Prin urmare, miza experimentului
absenţa - deocamdată - a edificării. Or, încurajând doar lucrări terminate, trebuie căutată, pe aici, în alte resurse ale locului şi în alte circumstanţe
sau lucrări neterminate încă, se contribuie la instituirea unui conformism social-istorice.
înspăimântător, cel care umple sălile de expoziţie şi izolează unele de
altele puţinele opere demne de remarcat. Şcoala este un teren propice Genius Loci. Djinn al locului. Loc (in)toxic(at) Augustin Ioan 24.06.2005
pentru o atare îndeletnicire şi ultimii ani par să fi declanşat o serie de
resorturi în acest sens. Schimbarea curriculară va produce cu siguranţă
23
În cele ce urmează, voi încerca să reiau pe un alt palier o aventură mai pe el) dimensiunea verticală a spaţiului (axa lui calitativă) răspunde între-
veche: anume a confrunta instrumentele uneia dintre cele mai coerente bărilor următoare: 1) cum stă clădirea pe pământ şi 2) cum se înalţă ea că-
metode de a înţelege arhitectura ca artă şi meşteşug deopotrivă – cea tre cer. Caracterul este un atribut al zidirii, întrucât depinde de modul în
având la temelie filosofia lui Heidegger – cu datele empirice ale unui care lucrurile sunt făcute şi, de aceea "este determinat de realizarea tehni-
spaţiu care a suferit traumatisme – şi mă refer aici, de bună seamă, la că ("zidirea"") (15). Aici ne aflăm cu argumentaţia în punctul în care tre-
spaţiul bucureştean. În proces, ne vom ajuta de textele heideggeriene din buie să observăm că locurile naturale nu pot avea caracter, ceea ce leagă
Originea operei de artă (trad. Gabriel Liiceanu şi Tomas Kleininger, din nou demonstraţia lui CNS de observaţiile lui Hedegger din "Originea
Humanitas, 1995) şi de ansamblul operei lui Christian Norberg-Schulz operei de artă" privitoare la caracterul de artefact al acesteia, în opoziţie
(notat în continuare CNS), dar mai cu seamă de Genius Loci – Towards a aşadar cu frumosul natural.
Phenomenology of Architecture (New York: Rizzoli, 1979). Peste opera Spaţiului (1) îi este proprie orientarea, fiind vorba despre o rapor-
lui CNS a trecut deceniul postmodernist, post-structuralismul şi, mai cu tare permanentă la centri şi o deplasare pe vectori orientaţi în raport cu
seamă – la noi – o operaţiune de descompunere a mediului edificat fără acei centri – un câmp perceptual, un spaţiu "concret", departe de îndepăr-
seamăn în istoria contemporană. Toate acestea sunt de natură să pună în tarea abstractă pe care o presupune geometria euclidiană. În schimb ca-
criză o perspectivă a cărei întemeiere presupune calm, devenire organică, racterului îi este proprie identificarea. Arhitectura concretizează, densi-
a fi în pace cu lumea şi cu spaţiul propriei locuiri. Mai poate fi ea aşadar fică datele spaţiului existenţial, este cea care amplifică (ar trebui şi poate
de folos? Dar, pentru a ajunge să răspundem la această întrebare, la care să o facă) atributele potenţiale ale acestui "dintotdeauna/deja" (Heidegger)
vom putea da un răspuns provizoriu doar introducând noţiunea de care este[3] pământul amplasării sale[4] . În acest fel, ea face vizibil ge-
intoxicare, va trebui ca în prealabil să circumscriem şi să definim pe niul locului. Mai mult, arhitectura poate cuantifica şi, apoi, transmite alt-
acelea de loc şi de geniu al locului. undeva respectivul caracter. O face prin intermediul motivelor (motifs sau
patterns); ele sunt întrucâtva algoritmarea caracterului unei "familii" de
"Spaţiul existenţial" clădiri ce alcătuiesc un loc (15) şi, mai mult decât atât, "servesc la trans-
punerea unui caracter de la un loc la altul" (ibidem). Artefacte de felul
Spaţiul în care locuim (dar "locuirea este modul în care muritorii sunt pe operelor de arhitectură "explică mediul şi îi fac caracterul manifest" (15)
pământ" Heidegger, "CLG", 179) este pliat în două: ce este şi cum este Cu alte cuvinte, caracterul poate fi i) dat – îl găsim deja înfiripat într-un
perceput ca fenomen. 1) Pe de o parte vorbim despre spaţiul propriu zis loc unde urmează să construim – sau poate fi ii) propus de noi acolo unde
(dar, ne amintim de la Heidegger, nu este vorba despre spatium şi el nu există încă.
atributul său extensio, ci de Raum, de loc (loc natal, cel care dă naştere Caracterul dat, la rândul său, poate fi 1) pur şi simplu vizualizat ca
casei), de pământul [1] care se pro-pune în operă [2] ; la CNS, spaţiul este atare în stabilitatea sa (arhitectul construieşte aşa-zicând "ceea ce vede")
"organizarea tri-dimensională a elementelor care compun un loc". 2) perpetuat – dacă el se află deja vizualizat prin construire anterioară
2) Pe de altă parte, vorbim despre caracterul, sau geniul acelui spa- sau intensificat prin noua construcţie; la limită şi ca un corolar al acestui
ţiu al existenţei. CNS preia acest termen latin spre a ne avertiza că orice caz, intensificarea poate duce, prin simbolizare, la deteritorializarea ca-
loc are geniul său, îngerul său păzitor. Caracterul este definit de CNS ca racterului care, astfel închegat, poate fi transferat pe un alt sit; ĩn fine,
fiind "atmosfera generală", care este proprietatea cea mai comprehensivă caracterul poate fi şi 3) complementat, dacă el este încă într-o stare de
a oricărui spaţiu trăit (1979, 11). Caracterul este "modul bazal în care lu- ambiguitate, sau dacă îi lipsesc anumite date spre a deveni cu hotărâre
mea este dată" (14), este o funcţie depinzând de timp şi, prin urmare, de manifest.
anotimp, care schimbă aspectul fenomenal al locului. Dar, din aceleaşi Trebuie precizate toate aceste ipostaze, deoarece o trăsătură esenţială
motive, CNS crede că lumina este aceea care condiţionează caracterul şi, a lui genius loci este stabilitas loci, crede CNS: dacă geniul e prezent, el
în raport cu materialele şi forma sub care se prezintă locul (sau casele de este totodată şi stabil, în sensul în care el are capacitatea de a absorbi
24
schimbarea înlăuntrul limitei. Care sunt aceste "anumite limite" (18), au- o nouă tentativă – inevitabil violentă – de a instaura noi motive, oblite-
torul omite să precizeze, dar ştim cu siguranţă că una dintre ele este uni- rând fragmentele pre-existente, este din start sortită eşecului. Un loc (in)
funcţionalitatea: "un loc care este potrivit doar pentru o anumită, unică toxic(at) nu mai are în sine potenţialul de a se vindeca singur şi, pe de altă
destinaţie va deveni curând inutil" (ibidem). Diversitatea "funcţi-onală" a parte, nici pe acela de a se lăsa îngrijit, absorbind o nouă operaţie radica-
unui loc este aşadar condiţia esenţială a supravieţuirii sale ca loc. Altfel,el lă. Intoxicarea unui sit este cronică. Dar – şi aceasta este explicaţia modu-
va dispărea deodată cu spiritul său.Este nevoie de un anumit grad de inva- lui ĩn care am grafiat cuvântul "intoxicat" - el contaminează împrejurul
rianţă a proprietăţilor unui loc pentru ca el să îşi poată păstra geniul. O său şi acele ţesuturi urbane cu care se află ĩn contact. Mut nu vrea să spu-
devenire înlăuntrul limitelor, aşadar o devenire controlată: ceea ce uneşte nă aici inert. Dimpotrivă, locul (in)toxic(at) se extinde ĩn detrimentul ce-
locul este mult mai consistent şi mai amplu decât cele ce îl dezbină. lor care au un geniu bun să le vegheze.
(in)Toxic(are) Fenomenologii se dovedesc incapabili să judece locuri (in)toxic(at)e
şi, mai cu seamă, să ofere soluţii vindecătoare pentru acestea. Ideea de ca-
Ce se întâmplă atunci cu un loc al cărui "caracter" nu ţine de invarianţă, ci racter al locului le obliterează percepţia. Or, genius loci pare mai degrabă
de schimbarea – mereu violentă, mereu radicală - a proiectelor sale de un concept a priori decât o realitate care să poată fi modelată şi cu care,
constituire? Este evident că nu putem vorbi aici despre capacitate de deci, să se poată negocia. Un astfel de loc (in)toxic(at) devine mai degra-
absorbţie înlăuntrul limitelor şi, deci, nici de stabilitas loci. Bucureştilor bă obiect de interpretare predilect al deconstrucţiei – urme, negaţii, stra-
pare a le fi proprie mai degrabă uciderea reciprocă a geniilor succesive turi divergente, cicatrici ale puterii - dar încetează să mai fie interesant
abia schiţate, care nici nu apucă să se înfiripe, sau instaurarea de spirite pentru fenomenolog. Bucureştii sunt, din acest punct de vedere, mai inte-
malefice ale locului, pe care le voi numi djinn-i. resanţi pentru un Peter Eisenman decât pentru CNS. Noi ştim, am aflat-o
Numesc acest proces intoxicare a unui loc: într-un loc (in)toxic(at), pe calea experienţei celei mai dureroase şi mai ne-mediate, că există şi
co-există, incomodându-se reciproc, semne disparate ale diferitelor stadii caractere viciate, cum este cazul zonei "noului centru civic" bucureştean,
prin care a trecut acel loc, stadii care s-au înlocuit unul pe celălalt (incen- sau al oraşelor României. Cât timp te afli pe Bulevardul Victoria Socialis-
diu, cutremur, bombardament, demolare). Dacă, aşa cum crede CNS, mului, ai de-a face cu un "djinn" al locului drept caracter. De îndată ce te-
"orice loc ar trebui să aibă capacitatea de a primi diferite conţinuturi", în ai situat ĩn spatele bulevardului, întâlneşti ĩnsă locul (in)toxic(at).
cazul unui loc (in)toxic(at), el plăteşte realitatea de a fi suportat violenţa Eisenman, care redescoperă şi flatează în noua construcţie cât mai
înlocuirii reciproce a atâtor proiecte divergente prin incapacitatea de a multe urme şi stadii anterioare prin care a trecut situl (a se vedea coexis-
mai "spune" ceva celui ce ar veni să îl "asculte" în vederea inaugurării, în tenţa armurăriei cu centrul de arte vizuale de la Wexner Center din
fine, a unui caracter stabil. Columbus. Ohio, sau casa veche plimbată pe sol spre a desena una nouă,
Locul (in)toxic(at) amuţeşte şi cel mai adesea o face definitiv. Mu- la extinderea Colegiului de arhitectură de la Universitatea din Cincinnati,
ţenia sa nu este mai puţin violentă decât bătăliile duse acolo. Devine mai- Ohio), ar putea fi util ĩn vindecarea ţesutului cicatrizat al Bucureştilor de-
dan. El nu mai este un spaţiu al ordinii, ci un topos al haosului. Starea de cât ne-a fost atât de celebratul fenomenolog Kenneth Frampton. Acesta,
palimpsest (straturi peste straturi, calcane, fragmente) pe care atât o laudă după ce a scris că este o inabilitate să nivelezi un sit ondulat spre a cons-
unii arhitecţi ca fiind caracteristica principală a Bucureştilor este de fapt trui case noi în loc să foloseşti potenţialul acelui sit spre a-l terasa, a avut
semnul incapacităţii de a susţine continuitatea şi coerenţa internă a unui de venit la Bucureşti ca preşedinte al juriului la Concursul internaţional
loc. Un loc (in)toxic(at) trebuie privit ca fiind rezultanta nulă a tuturor "Bucureşti 2000" şi, în această postură, a văzut cum Dealul Arsenalului a
straturilor care îl con-locuiesc (înlocuindu-se reciproc) la un moment dat fost nivelat, iar pe el s-a construit, pârjolind situl anterior,Casa Republicii.
şi cu nici un chip nu trebuie îngheţat în ultima dintre ipostazele în care el
ne este dat. Şi, mai presus de orice, trebuie spus, contrazicându-l aşadar Aşa se face că juriul de la Bucureşti 2000 a decis că datul (i.e.
pe CNS, că un loc (in)toxic(at) nu (mai) are caracter. Mai mult decât atât, "djinnul" locului) trebuie nu doar păstrat nesmintit, dar şi transformat ĩn
25
personaj al soluţiei viitoare; Casa Republicii, au decis onoraţii membri cilor lăsate de bombardamente şi alte drame pe casele respective şi trans-
conduşi de Frampton, este un dat al locului şi trebuie inclusă în orice so- formarea acestora într-un soi de cancere care împânzesc în stadiile ulteri-
luţie de vindecare a zonei. Cu alte cuvinte, vindecarea rănii trebuie să se oare întreaga construcţie. Imaginea cheie este aceea a ruinei, a unei ruine
facă cu pumnalul ĩmplântat ĩn ea. Prin urmare, nici una din variantele pro- active, ca un virus care infectează instantaneu şi transformă din mers, de-
puse spre jurizare nu a luat în considerare ideea intervenţiei asupra casei vorându-l, organismul pe care l-a infectat. Oraşul devine teatrul acestor
propriu zise, camuflând-o sau folosind un întreg arsenal de procedee com- fagocitări reciproce ale actorilor în confruntare şi, mai mult decât atât, ca
poziţionale spre a intra în dialog cu un edificiu care este un unic, neîntre- în Alien, el este purtătorul vizibil al unui accident concrescut pe trupul său
rupt monolog. ca un rezultat al violenţelor pe care le-a îngăduit sau le-a avut de suportat,
Cum ar trebui să mai construim la Ţăndărei, sau la Feteşti, sau la în felul în care copiii cu malformaţii grave sunt crescuţi cu resemnare ca
Slobozia, unde nu mai exista practic decât blocuri de prefabricate de o u- semnul unui blestem nu totdeauna explicit sau recent.
râţenie fără seamăn? Ar trebui poate să "flatăm" "caracterul" acestui loc, În logica internă a oraşului văzut de Woods violenţa introduce un
aşa cum e dat acum? Poate exista totuşi o soluţie într-un asemenea impas? parazit – acel parazit a cărui acţiune era urmărită cu o curiozitate sado-
Probabil că ea, dacă există, este eminamente "artificială", aşadar nu din masochistă de textul-manifest al deconstrucţiei semnat de Mark Wigley
rândul intervenţiilor "organice", "vii" cu care ne-a obişnuit fenomenolo- pentru expoziţia omonimă de la MOMA din 1988 – care nu doar conta-
gia. Trecutul nu ne oferă nici el motive de optimism. Suntem forţaţi să minează, perturbându-l, oraşul care camufla tensiunile anterioare, ci, mai
recunoaştem în noua casă toate ipostazele sitului, nici una dominantă însă mult, îl face să explodeze din interior, exact acolo unde – ca în parabola
şi, o dată cu această înfrângere, a) să acceptăm disoluţia ideii de unitate cu săgeata lui Ştefan cel Mare care, prin aleatoriul ei, marca amplasamen-
internă a locului, pe care caracterul o face manifestă. Sau, la celălalt ca- tul semnificativ al unei biserici comemorative – a fost deja marcat de răz-
păt, putem – la fel de artificios ca demers – b) să reconstruim unul dintre boi. Din rană îşi iţeşte chipul hâd, dar mai real decât frumuseţea represivă
straturile anterioare ale sitului, c) să continuăm probabil unul dintre pro- de mai înainte, un mutant. Aşa cum se întâmplă cu unele boli ale copilă-
iectele acelea care se doreau globale şi din care nici dorul de totalitate nu riei, tratamentul care încearcă să suprime simptomele nu face decât să a-
a mai rămas vizibil sau, pur şi simplu, d) să instaurăm un nou spirit al mâne erupţia şi, deci, vindecarea; dimpotrivă, iscarea acestor semne ale
locului. bolii, chiar dacă tulbură vremelnic "estetica" unui chip, fac posibilă lupta
Aşa procedează practic proiectele cele mai interesante pentru con- organismului cu sine însuşi şi, în proces, vindecarea ulterioară. Trebuie să
cursul Bucureşti 2000, de felul celor ale lui Richard Rogers şi Meinhard înţelegem că, acolo unde boala este mai severă sau organismul mai slab,
von Gerkhan. Primul dorea să aducă centrul civic în pragul unui inaugural încercarea lasă urme şi după vindecare, sub forma cicatricilor-cratere în
– cu dintotdeauna absentele pieţe ovoidale şi, alături, cu edificii-ou care chipul viitorului adult.
să le flancheze. Al doilea dorea să injecteze în centru un tip de unitate [1] "Pământul e ceea ce, prin esenţă, se închide. A pro-pune pământul
urbană – blocul construit delimitat de patru străzi – care este absent din înseamnă a-l conduce spre Deschis, ca fiind cel ce se închide. Opera
oraşele extra-carpatice, dacă excludem cvartalele staliniste, puţine şi ele împlineşte faptul înalt al acestei propuneri a pământului prin aceea că de
numeric, care caricaturizează această celulă a urbanismului occidental. la sine se repune în pământ" Heidegger, Ch, 51/Hw 36.
Probabil că, ĩn proces, trebuie privit de aceea cu mai multă atenţie [2] "Orice operă mare – plastică, muzicală, poetică – înalţă în consistenţa
la proiectele pentru Sarajevo sau Havana ale echipelor de arhitecţi de- unui pământ singular o configuraţie (Gestalt) de "adevăr", sau de
constructivişti de felul lui Coop Himmelblau sau al lui Lebbeus Woods, neascundere." Michel Haar, 1998, 131.
nu în ultimul rând din pricina multiplelor traume, a moştenirii ideologice [3] Merită probabil o discuţie mai amănunţită în ce măsură situl dat este
şi a stării fizice de degradare în care oraşele invocate mai sus le împărtă- de acelaşi fel cu situl pe care îl în-fiinţează amplasarea casei sau a
şesc cu Bucureşti. Lebeus Woods, aparţinând unei direcţii numite "anar- podului. Există, cu siguranţă, un ce potenţial al sitului, care face ca acolo
hitectură" [5] sau "reconstrucţie radicală" [6] , propune marcarea cicatri- să se poată înălţa o casă şi altundeva nu. Chiar dacă arhitecţi de felul lui
26
Botta vorbesc despre "construirea sitului", adică despre pregătirea sa tate şi şlefuite cu barda în trupul cutărui arbore doborât, cu toatele contribuie la apropri-
pentru a primi opera, iar pentru asta sunt celebraţi de Kenneth Frampton erea lemnului drept material predilect pentru spaţiile domesticităţii şi ale credinţei (une-
ori, acestea se confundă).Cu toate acestea, tradiţia astăzi este depăşită prin folosirea lem-
în al său "Towards a Critical Regionalism" din 1982, chiar dacă "Locul nului şi în ipostaze care nu îi păreau proprii: ca element de finisare exterioară, indiferent
nu există deja dinaintea podului" (Heidegger, CLG, 185), cred că putem de program, ca material universal (a se vedea lucrările non-rezidenţiale în piatră şi lemn
cu îndreptăţire propune ideea că locurile îşi construiesc în potenţă din sudul Franţei ale lui J. Perraudin), în programe asociate mai degrabă cu monumen-
clădirile prin care se vor propune, că întâlnirile se produc nu ca o formare talitatea sau autoritatea statală. Lemnul este o prezenţă constantă în mobilier, dar lucră-
şi fixare a unei materii amorfe, care "alunecă", ci, parafrazând ce spune rile lui Frank Gehry sau ale fraţilor Humberto şi Fernando Campana îi adaugă o dimen-
siune mai puţin cunoscută. Scaunele Favela ale celor din urmă, în ciuda preţului exorbi-
Biblia, ca o întâlnire la jumătatea drumului între un "Ierusalim real" tant (3.200 USD: preţ datorat, fără îndoială, transformării în marfă inclusiv a temei să-
(situl) şi unul "celest", ideal/imaginar (proiectul casei). Nu doar casele îşi răciei),dau seama despre periferiile braziliene şi despre reciclarea fiecărei bucăţi de lemn
aleg amplasamentul, ci şi acesta din urmă ar trebui să îşi poată alege aflate la dispoziţie.
chipul caselor. Folosirea materialului de construcţie predilect al favelei - lemnul de răşinoase - drept
[4] "Dar numai un lucru care este el însuşi un loc poate rândui o aşezare" material de mobilier ne aminteşte de asemenea despre "mobilarea teritoriilor" a lui
Bernard Caché, sintagmă care pune între paranteze termenul median - arhitectura. Cartea
Heidegger, CLG, 184. designerului francez, despre care se spune că a influenţat radical opiniile despre spaţiu şi
[5] Lebbeus Woods – Anarchitecture: Architecture is a Political Act, arhitectură ale lui Gilles Deleuze, nu îşi propune să suspende arhitectura aşa cum o cu-
AD/Academz Editions, St.Martin’s Press, 1992 noaştem dar, aşa cum sugerează şi titlul, o transformă într-o consecinţă a celor două ges-
[6] Titlul unei cărţi recente despre opera sa: Radical Reconstruction, New turi de proiectare (urbanismul şi arhitectura de interior), ambele cauze. Lemnul însuşi re-
York: Princeton Architectural Press, 1997. prezintă o mediană în ce priveşte atributele materialelor de construcţie. Este, pe de o par-
te, suficient de modelabil spre a sluji drept material de interior - instanţă tactilă, piele in-
Lemn Augustin Ioan 09.02.2007 terioară & exterioară a lucrurilor, dar şi a casei; pe de altă parte, este suficient de rezis-
tent structural pentru practic orice program arhitectural; în forme prelucrate cu tehnolo-
Primul material creştin este lemnul. Material viu, lemnul şi lucrarea lemnului sunt în gii contemporane, în forme compozite (lemn stratificat, lemn recompus), lemnul poate
chip distinct creştine şi, în acelaşi timp, fondatoare pentru arhitectură. Tectonica se re- tinde către rezistenţa, stabilitatea şi durabiltatea materialelor de structură "superioare"
vendică din prelucrarea lemnului, din toporul indo-european (taksan), din îmbinarea (oţel şi beton).
meşteşugită a părţilor în întreg, astfel încât împreună - întreg prin parte, parte pentru Recent, am avut o dovadă a rezistenţei diamantine a lemnului ţinut sub apă. Restaurarea
întreg - să dea seama despre transmiterea gravitaţiei şi a tuturor celorlalte forţe care se unei case la Sulina, pe malul Dunării la vărsare, fundaţia unei case de final de secol no-
abat asupra obiectului îmbinat şi şlefuit, spre pământ. Cred că este încă de meditat, după uăsprezece s-a dovedit a şedea pe un număr de piloţi de stejar cu o lungime medie de
monumentala lucrare a lui Kenneth Frampton, asupra tectonicii, inclusiv asupra "tecto- 8m, bătuţi în mâlul-nisipul falezei. După o sută de ani, stejarul devenise la fel de tare ca
nicii digitale", ca ingredient definitoriu al arhitecturii. fundaţia de beton, mult mai consistentă, pe care am turnat-o alături. Desigur, piciorul
Şi atunci, ce aduce într-o arhitectură creştină lemnul, afară de viul de după moarte şi de podului lui Apolodor din Damasc de la Drobeta-Turnu Severin, de asemenea lemn ţinut
devenire? În primul rând, lemnul este - alături de piatră - materialul ziditor cel mai ce- sub apa Dunării două mii de ani, corabia de lemn, bizantină, descoperită intactă în mâl
lebrat în Biblie. Iosif a fost tâmplar şi, pe cât se pare, a trecut meşteşugul şi fiului său, de aproape-secarea aceluiaşi fluviu în vara lui 2003, sunt cu toatele dovezi cu privire la
înainte de începerea părţii misionare a vieţii lui Iisus. În "Faptele Apostolilor", crucifi- comportamentul impecabil al lemnului în condiţii stabile de temperatură şi umiditate.
carea este denumită "spânzurarea pe lemn". Folosirea lemnului în construcţia templului Tot aici este momentul să amintesc despre casa şi biserica de lemn proiectate împreună
(până la punctul în care preţul acestui material importat a scăzut dramatic - şi a chivotu- cu Alexandru Nancu, directorul Fundaţiei Habitat şi Artă în România şi cu contribuţia
lui - în fond, un archeu al bisericii, pe filiera depunerii sale în Sfânta Sfintelor din tem- colegului Cătălin Berescu, în cadrul ediţiei 2002 a programului "Tradiţie şi Postmoder-
plul ierusalimitan - nu a fost, poate, suficient investigată. Locuinţele şi bisericile - cu nitate", cu sprijinul Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu" Bucureşti, al Center for
siguranţă în zona europeană împădurită, din Peninsula Scandinavă până la Carpaţi - sunt Traditional Orthodox Studies din Etna, CA şi al Institutului pentru Arhitectură de Lemn
programele predilecte ale lemnului. Biserica de lemn este văzută astăzi de emigraţia ro- din Suedia, cu finanţarea programului UE Cultura 2000.
mână şi nu de puţini concetăţeni din ţară drept arhetip al bisericii ortodoxe; or, dimpo-
trivă. Dacă ea a aparţinut cu siguranţă locului, reconstrucţiile de după ultima invazie tă-
tară şi uniaţie fac din biserica de lemn ardeleană mai degrabă un lăcaş greco-catolic şi, Locuirea azi Augustin Ioan 01.06.2010
prin inspiraţia din originalele urbane gotice, de zid, din Transilvania, câtuşi de puţin or-
todox. Cu toate acestea, domesticitatea lemnului, căldura excepţională a bisericilor cres-
27
Dacă m-ar pune cineva să vorbesc liber despre chestiunea locuirii astăzi, c) casa-bricolaj (Casa Herczeg Timişoara); aplicarea principiilor
cu accent mai cu seamă pe locuirea colectivă, ar trebui să ating, filosofice la arhitectură: pliul / faldul (MVRDV, Mecanoo, Rem
oricât de scurt, măcar următoarele lucruri, pe care le las ca un punctaj Koolhas); casa Mobius şi casa anti-oedipiană: o nouă miză a
care, poate, va naşte discuţii: raportului public-privat în sens foucaultian, de bandă a lui Mobius,
1. Criza conceptuală a locuirii colective (la toate nivelurile locuirea (printr-o nouă dozare a temei transparenţei, relaţii diferite cu
asistată, comunitară, condiţionată de nivelul ridicat de urbanizare, exteriorul, disiparea dihotomiei dintre public şi privat şi / sau a
criză a modelului modernist, eşec al gândirii socializant-colectiviste activităţilor diurne / nocturne), redescoperirea spaţiilor intermediare
etc); e foarte puţin discutată critic (curţi, prispe, cursive)...
În încheierea unui astfel de discurs, aş face următoarea observaţie
2. Criza gated communities (locuirea protejată de ziduri, izolarea unei amară. La noi e totul de făcut şi toate erorile se repetă: apar gated
comunităţi social "superioară" de restul oraşului). Prin extindere, communities, nu se discută despre locuirea socială, cei din ştiinţele
criza locuirii individuale de periferie bogată în SUA (cu rezultat: socio-umane nu sunt teribil de interesaţi de investigarea locuirii
apariţia The New Urbanism. orice nouă formă de aşezare - cartier colective după 50-60 de ani de aplicare, locuinţa individuală nu este
satelit - repetă fractalic complexitatea întregului, adică are toate experimentală în sensul noilor modele de locuire, ci doar - rar - în
formele urbane în mic). sensul expresiei, iar statul, prin ANL, deşi nu ar trebui să se mai afle
3. Noua intimitate post-Facebook; dedramatizarea ideii de confort, pe această piaţă, construieşte aceleaşi blocuri, doar că mult mai
refuzul tipizării prin succesul DYI (a ajuns şi la noi: do it yourself, prost...
bricolaj; vezi Ikea şi celelalte lanţuri de home improvement).
4. Arhitectura "democratică", "socialismul producţiei de spaţiu Solul natal ca arhé-scriitură Augustin Ioan 18.03.2005
privat": casa nu este un domeniu privilegiat al arhitectului, care nu
este mai specialist în locuire decât clientul oarecare (v. Christopher Un edificiu, un templu grec de pildă, nu reproduce nimic. El se ridică pur
Alexander şi al său A Pattern Language). Informaţia (producerea şi şi simplu în mijlocul văii stâncoase. Templul închide în sine figura zeului,
consumul ei) devine componentă a locuirii şi chiar emblemă a şi în această ascundere el o face să emane, prin sala deschisă a coloanelor,
statutului social: casa / ecran, în spaţiul sacru. Datorită templului, zeul este prezent (anwest) în templu.
5. La sânul "Mamei Geea": recuperarea şi auto-sustenabilitatea Această prezenţă a zeului este, în sine însăşi, desfăşurarea şi delimitarea
energetică legiferată în Occident transformă casa în maşină spaţiului ca fiind unul sacru. Templul şi spaţiul său nu se pierd însă în
computerizată de salvat şi produs energia (casa îngropată, pompa de nedeterminat. Templul ca operă rostuieşte (fűgt) şi adună în jurul său
căldură, eficienţă a materialelor, faţadele inteligente, energie solară / unitatea acelor traiectorii şi raporturi în care naşterea şi moartea, restriştea
eoliană, din deşeuri menajere etc). şi belşugul, biruinţa şi înfrângerea, supravieţuirea şi dispariţia dobândesc
După care aş da şi exemple de bune practici în arhitecturi locuitale configuraţia şi desfăşurarea unui destin de fiinţă umană. Atotstăpânitoarea
contemporane şi în mediul înconjurător al acestora. cuprindere care e proprie acestor raporturi deschise constituie lumea
a) Rural Studio, Herzog / De Meuron, Mahti Senaksenaho, Fundaţia poporului istoric. Abia pornind de la şi prin ea, acest popor se găseşte pe
Habitat şi Artă în România (i.e. sculptorul Alexandru Nancu, sine, ajungând la împlinirea destinului său.
Augustin Ioan and friends) Ridicându-se astfel, edificiul se sprijină pe solul stâncos. Această spriji-
b) minimalism, poverism, materiale "as found" (nu neapărat nire a operei extrage din stâncă întunecimea suportului ei care, deşi e
naturale, dar pot fi reciclabile), "umile": revitalizarea materialelor brut, nu e constrâns la nimic. Ridicându-se astfel, edificiul ţine piept vije-
naturale, o nouă întoarcere - culturală - la "natură": chirpici, lemn, liei care se abate cu violenţă asupra-i, adeverind-o abia acum în toată for-
trestie, bambus, dar şi piatră naturală masivă; ţa ei. Luciul şi irizarea pietrei, părând a nu fi decât un dar al soarelui, fac
28
să apară, ele abia, în toată strălucirea, luminozitatea zilei, vastitatea ceru- templu-vădire a zeilor - reaşezarea acestei lumi deschise în pământ.
lui, bezna nopţii. Ridicarea semeaţă a templului face vizibil invizibilul Desigur, nu este vorba despre o secvenţă în care elementele ei sunt înspa-
văzduhului. Neclintirea operei sfidează agitaţia mării şi face să apară, prin ţiate temporal, ci totul se petrece, spune Heidegger, «în acelaşi timp», pâ-
calmul ei, zbuciumul valurilor. Copacul şi iarba, vulturul şi taurul, şarpele nă la epuizarea templului, sau până când lucrarea templului încetează şi
şi greierele îşi dobândesc astfel chipul lor distinct şi apar acum drept ceea zeii s-au retras în indistincţia din care - fără violenţă - i-a scos templul.
ce sunt. Încă de timpuriu, grecii au numit această ieşire în afară, precum Termenul de «gr(o)und» pe care îl foloseşte autorul se referă deopotrivă
şi această deschidere (Aufgehen) - considerate în sine şi în ansamblu - la locaţie, la substanţa pământului şi la atributul de loc natal. Or, circuitul
Physis. Physis pune în lumină totodată acel ceva pe care şi în care omul descris de Heidegger dă seama despre o «luptă cu îngerul» a pământului
îşi întemeiază locuirea sa. Noi numim acel ceva - pământul (Erde). Ceea cu templul. Templul este agentul activ, dar «agentul care adăposteşte» nu
ce spune acest cuvânt nu trebuie confundat nici cu reprezentarea unei este nici el neutru, ci rezistă acestei «drenări» de esenţă pe care, prin pro-
mase materiale aşezate în straturi şi nici cu reprezentarea, doar astrono- pria sa prezenţă acolo, construcţia o exercită asupra pietrei. Dar rezistenţa
mică, a unei planete. Pământul este locul în care deschiderea readăposteş- aceasta este un act deliberat, sau parte a naturii conservatoare, la propriu,
te ca atare tot ceea ce se deschide. În tot ceea ce se deschide, pământul a- a pământului? Împotrivirea pare să se activeze numai în momentul de-
pare în chip esenţial drept cel care adăposteşte. clanşării «naşterii». Analogia nu este tocmai întâmplătoare, dincolo de
Înălţându-se, templul deschide o lume şi, în acelaşi timp, el o repune pe sintagma de «pământ natal». În definitiv, naşterile adeseori sunt procese
pământ, care, în felul acesta, se revelează ca sol natal (als der heimatliche marcate de împotrivire, de violenţă, de durere. Şi, atunci când corpul ma-
Grund). (Heidegger, 1995, 65-6) mei nu cedează uşor, se intervine, prin cezariană, tăind adânc în ceea ce
Pasajul citat din Originea operei de artă ne este de folos în comentarea rezistă şi eliminând gordian tensiunea asociată acestei rezistenţe. Prin ur-
texteritoriilor - situri care au ceva de «spus» cu privire la propriul lor tre- mare, trecerea esenţei de la rocă la templu şi re-punerea ei înapoi în pă-
cut, atunci când se iveşte problema re-construirii pe ele. Ipoteza de la care mânt, dar acum înnobilată de prezenţa zeului, sunt cei doi timpi ai ciclului
pornesc este că, la finele textului, cel puţin ca potenţial, putem întrezări nascent, în care ex-tragere şi rezistenţă mută, drenare şi irigare se întrepă-
chipul şi rolul texteritoriilor. Acest pasaj [Heidegger, Originea operei de trund şi se potenţează reciproc.
artă, 2001, 40-2 în traducerea engleză a lui Albert Hofsadter] vorbeşte Heidegger vorbeşte despre «caracterul spontan» al menţinerii sus-ţinute
despre raportul deloc simplu dintre «o clădire» şi situl din care se reven- exercitate de pământ, de «Grund», dar nu este, la rigoare, vorba aici des-
dică. Este momentul să amintim că, în interpretarea sa asupra lui pre o spontaneitate dezinteresată. În această încleştare, pământul tezauri-
Heidegger şi în Genius Loci, Christian Norberg-Schulz stabileşte o relaţie zează înapoi în ascunderea sa ceea ce templul pune în deschis fără violen-
de tip cauză-efect între sit şi clădire, bazându-se pe acest comentariu din ţă şi, devreme ce va deveni păstrător şi al relicvelui templului, pământul
Heidegger despre templu. Dar relaţia nu pare să fie aşa de simplă. pare să aibă un rol mult mai interesant decât acela de «simplă» cauză a
Pământul aici nu trebuie redus la «amplasament». Pământul - şi ipostazi- templului. El devine, în proces, şi un «efect» al ridicării împotriva furtu-
erea lui drept relief al rocii nu este întâmplătoare - este teritoriul ascunde- nii, dar adăpostitoare de zei, a templului. Mai mult, el păstrează, prin na-
rii , al «misteriosului» sprijin (aici înţeles deopotrivă ca sus-ţinere şi ca a- tura sa de «agent adăpostitor», sub formă de zăcământ, ceea ce s-a des-
jutor) sau, cum spun traducătorii români, a «întunecimii suportului» acor- chis (sau urma arhivele acelei lumi). Edificiul administrează şi propria
dat de piatră templului pentru ca acesta, la rândul lui, să reinvestească pă- ridicare de la sol şi propria reinserare în el - în acelaşi timp.
mântul cu «lumea» deschisă de templu, pe care acesta nu doar o menţine Or, în momentul când Heidegger sugerează că solul natal îşi datorează
deschisă, ci o şi reinvesteşte în pământ, până în acea zi când i se va adău- «graviditatea» faptului că în el a fost reaşezată lumea deschisă de templu,
ga, ostenit şi măcinat de atâta luptă aletheică. În acest ciclu de ex-punere întrevedem aici cel puţin posibilitatea apariţiei unei alte zidiri care să se
şi re-întoarcere, pământ şi clădire sunt încleştaţi într-o relaţie biunivocă. aşeze nu doar pe piatră, ci pe conjuncţia dintre piatră şi rămăşiţele fostului
«Sol natal» devine pământul numai după ce se încheie ciclul susţinere- templu. Istoria arhitecturii, bine citită, ne pune dinaintea ochilor minţii
29
astfel de zidiri procesuale, în care siturile devin texteritorii, «nuduri co- – pentru că el trebuie cu necesitate instaurat pentru ca fiinţa să supravie-
borând scara», straturi şi straturi de zidire. Mai cu seamă în cazul temple- ţuiască!
lor acest lucru este adevărat, deoarece păstrarea pământului devine aproa- Dar unde să-l instaurez? În copilărie? Aşadar făcând pe Creangă-Teodo-
pe o îndatorire când vine vorba despre aceste condensatoare de energie reanu la nisiparul din spatele blocului & cu cheia casei de gât? După Cris-
sacră care sunt siturile fostelor temple. Dar un asemenea sit nu este doar ti Popescu, această temă este deja consumată - în articulaţiile sale topolo-
piatră şi cu siguranţă reinvestirea cu sacru, prin transfer simbolic cel pu- gice cel puţin – iar cei care am mai vizitat-o atunci sau ulterior a trebuit să
ţin, este menţionată de pisanii. Dacă templul îşi ţine strâns pământul de acceptăm în proces şi rolul pe care ni-l atribuie prea uşor criticii – proba-
sub sine dinaintea furtunii, în durata lungă acelaşi lucru îl face şi pămân- bil nu lipsit de o oarecare îndreptăţire, care este a temei şi nu neapărat a
tul, păstrând memoria templului şi îngăduind deopotrivă arheologiei şi ar- celui care a ilustrat-o primul la noi – de urmaşi/imitatori ai lui...
hitecturii următoare să lucreze cu amintirea şi rămăşiţele fostului lăcaş sa- Atunci poate în spaţiile descendenţei genetice? În bibliotecă? În vreun loc
cru. În ce fel se negociază atunci extragerea celui ce deschide - templul, privilegiat de care este legată vreo stare aurorală a fiinţei noastre? Doar în
când pământul natal nu este doar mamă, ci şi doică a genealogiei deveni- memorie sau doar în interiorul minţii celei mai intime, când centrul geo-
rii pe acelaşi loc? metric al craniului concide cu omphalos?
Să reformulez: amplasamentul deja «informat» de trecute zidiri va trece Oriundeva, probabil.
acestă informaţie, se va «spovedi», să spunem, în măsura în care este cer- Răspunsurile pe care le dau textele mele sunt, recunosc, ele însele insta-
cetat pe măsură, în vederea unei viitoare zidiri. Texteritoriul este superior, bile, dizlocuite. Puţină Dobroge nordică, niţică Americă, Bucureşti cât
din acest punct de vedere, tocmai pentru că a fost deja «cultivat», unui cuprinde: străzi, apartamente, curţi, faleze şi gări, apoi piatră şi fluviu,
amplasament «autist» şi, deci, mut. El va sugera deja arhitectului conşti- igrasie şi secetă – joc al dublurilor, al dihotomiilor cu un termen absent şi
ent de potenţialul siturilor «culte» căile de urmat, astfel încât clădirea vi- abia invocat în subtext – peste toate aşternându-se un strat gros de "supra-
itoare să fie o simbioză de nou şi vechi, o ipostază compozită în procesul structură" compus mai cu seamă din cuvinte, evenimente şi gesturi de di-
de devenire a sitului. Arhitectul nu doar că nu trebuie să se ferească a lu- nainte şi de după, politice toate. Chiar şi intimitatea noastră era, mai este
cra cu astfel de situri, dar ar trebui să caute în mod deliberat întâlnirea cu încă, gest public, extrovertire, acţiune în spaţiul public şi mai puţin ascun-
ele. În măsura în care relaţia dintre sit şi templu, sugerată de Heidegger, dere, ocrotire (îşi aminteşte cineva "Intro" al meu din 1992, scris cu trei
este una irigată de violenţă şi chiar «sălbăticie» primordială, lucrul cu ani înainte de apariţia în Partidul Poeţilor?). Suntem animale politizate cu
texteritoriile ne vorbeşte despre un dialog cultural, intelectual, cu pămân- de-a sila, defilând spaţiul striat de cicatrici care nu se închid al propriului
tul păstrător. mediu edificat şi al propriei memorii care nu uită. Dacă textele mele sunt
aşadar, pe cale de consecinţă, poezie (şi anume poezie politică), fie! Eram
şi suntem exclusiv în simulacru: nu există original (model), aşadar nici
copie, ci doar fantasme. Fantasma participării la fantasma-revoluţie; fan-
Topograme: poezia locurilor&spaţiilor Augustin Ioan 10.06.2005 tasma apartenenţei la un loc care nu mai există decât – intoxicat – în
propria noastră memorie fantasmatică.
Umblând (prea mult?) prin lume, schimbându-mi casa de vreo optspre- Am fost poet (sau, mă rog, am scris ceea ce credeam eu a fi poezie) cu
zece ori până acum, am simţit că nu aparţin nici unui aici, că nu există mult înainte de a mă decide să devin arhitect. Cu siguranţă, ulterior faptul
acasă dacă eu nu îl (o?) instaurez printr-un act de apartenenţă voluntară, că aveam o oarecare dexteritate în ale scrisului a facilitat opţiunea pentru
de înfiinţare cu de-a sila. Punctul fix trebuie decis - înţelegând că el este teorie, astfel că puţinii critici ai cărţilor mele – situate din ce în ce mai
totuşi nu mai mult decât o convenţie şi că decizia este mai degrabă alea- mult la interfaţa dintre filosofia spaţiului şi teoria arhitecturii – au obser-
torie: îl hotăra o aruncare de săgeată pre vremea lui Ştefan, factorii de pu- vat cu toţii (majoritatea cu reproş) caracterul "literar" al acelor texte. Nu îl
tere acum (Casa Republicii sau Catedrala Neamului), îl alegi însuţi chiar repudiez; dimpotrivă, nu cred în sinceritatea celor care, fiind cu totul lip-
30
siţi de oarecare profesionalism în mânuirea limbii literare, scriu "acade- cilă, în ceea ce priveşte a doua parte a afirmaţiei sunt (aici, deocamdată)
mic", adică de tot lipsit de orice haz. Eseurile, încercările într-o anumită în competiţie doar cu mine însumi, ceea ce nu este de altfel lipsit de inte-
temă, trebuie să fie nu doar interesante prin tema pe care o tratează, dar şi res...
prin forma scriiturii lor. Absenţa acestui atribut formal nu este o virtute, În fine, iubite cititorule viitor, află că volumul de scrieri despre locuri (to-
ci un eşec al celui care o practică. pograme) pe care ţi l-am închinat prin Dez/în/Cântarea României (Cons-
Nu sunt, de altfel, singurul autor de topograme. Personaje româneşti: tanţa: Ex Ponto 2000) nu este, precum ştii, primul de acest fel. Deja în A-
Daniel Turcea, Constantin Abăluţă, Alexandu Andrieş (şi aici i-am numit rmata Poporului (Bucureşti: Cartea Românească, 1997) – care, mai înain-
doar pe cei cu pregătire de specialitate în arhitectură). Personaje america- te de a fi o sintagmă stigmatizată de ideologie, este chiar bulevardul epo-
ne: Louis Kahn, cel care rostea ca o Pythie modernă sentinţe despre spa- nim pe care am locuit o vreme – am încercat acest exerciţiu, de dez-vălu-
ţiul edificat, pe care şi astăzi cei ce l-au urmărit încearcă să le "traducă" şi ire a unui alt mod de conectare – prin scris - la "realitatea" locuirii post-
John Hejduk din grupul New York Five. Tema interfeţei: înspaţierea fiin- moderne/urbane/apocaliptice în patrie - blocuri, spaţii reziduale, calcane,
ţei. Analogii: mai puţine decât în cazul muzicii, de care arhitectura este conducte şi subsoluri, precum şi relaţiile care se stabilesc (sau nu...) între
legată, ca artă care nu urmăreşte reprezentarea, prin evidenţa texturii fiinţele (omariul?) populând un asemenea spaţiu intoxicat. Locuri ale me-
compoziţionale şi prin caracterul arhetipal (un dicţionar etimologic de moriei afective şi spaţii înlăuntrul lor; poate chiar locuri ale urii: tocmai
termeni de arhitectură pe care îl traduc acum din engleză dă descendenţe pentru că sunt încărcate cu tensiune negativă, mă descleştează de ele, mă
destul de uşor de urmărit în josul timpului care leagă limbile indo-euro- dezplântă din iluzia locuirii, a domesticităţii, din mitul spaţiului intim,
pene, greaca şi latina de termenii de azi); se ştie că arhitectura este muzi- făcându-mă să mă simt mai degrabă parte dintr-un "ca şi când" – virtua-
că îngheţată, dar, vorba maestrului meu Cezar Radu, muzica nu este arhi- litate prin care, deopotrivă manipulator de joy-stick şi personagiu, joc şi
tectură lichefiată. Opoziţii: limbajele diferite; costurile realizării unei cre- ştiu că joc (ExistenZ?), inaderent la "realitatea" ce mi se oferă, pentru că
aţii în cele două arte; disproporţia scandalizantă între rolul social al celor ea, realitatea, nu poate fi chiar atât de inconsistentă. Dezagregată. De fan-
două domenii şi importanţa care le este acordată în revistele aşa zis cultu- tasmatică, unde profunzimea este o iluzie (Flatland?). De iluzorie. Nu
rale (citeşte îngust-literare); şansa de a trăi făcând una sau cealaltă dintre poate fi, deşi probabil că este (Matrix?).
cele două arte. Eu nu renunţ să scriu, pentru că doar aşa sper să schimb peisajele cu noi
Mai mult decât atât, în ultimele cărţi am experimentat cu scrisul despre locuind între (întru?) ruinele unei realităţi ficţionale; dacă tu nu renunţi să
locuri într-un mod care explicit depăşea graniţele scrisului "non-fiction" în-fiinţezi partea ta de hiper-realitate (Baudrillard), atunci nădăjduiesc să
înspre poezie: atât Armata Poporului, cât şi Dez/în/Cântarea României au gliseze această schimbare din minţile noastre spre realitatea "reală". În ca-
conţinut "topograme", cum am numit aceste "reportaje" despre locuri în zul în care a mai rămas ceva consistent din ea în absenţa noastră...
care trăiesc. Cred în reaşezarea genurilor literare – o cruciadă pe care a
purtat-o din greu grupul care a roit în jurul cenaclului Universitas condus
de d-l profesor dr. Mircea Martin – şi, mai ales, în impuritatea lor fertilă;
aşa încât, trag nădejde, a scrie despre fiinţă şi, deopotrivă, despre contex- Tehnocraţia fără putere Augustin Ioan 03.11.2009
tul fiinţării ei, se poate face în felurite chipuri, iar eu o fac atât cu mijloa-
cele poeziei, cât şi cu cele ale filosofiei şi teoriei spaţiului edificat. Mai am de spus câteva lucruri în raport cu articolul cu aceeaşi temă din
Legătura cea mai tare dintre poezia mea şi celălat mod de a scrie este că Dilema Veche, care, din lipsă de spaţiu, n-ar fi putut fi regăsite acolo.
ambele se adresează unei aceleaiaşi realităţi care se dezagregă. De aseme- Primul, este o sinteză a ideilor legate de circul "tehnocratic". Nu există
nea,ambele încearcă să se distanţeze-pe cât poate şi bietul lor autor-de tehnocraţi în România (experţi într-un domeniu precis, plus platforma
modul în care s-au făcut şi au fost receptate până acum atât poezia, cât şi publică de natură să le adauge la techné şi ceva kratos). La noi există câţi-
critica arhitecturală la noi. Dacă în prima parte bătălia este mult mai difi- va intelectuali nu îndeajuns de publici încât să convingă prin ce scriu, nu

31
prin faima difuză provenită din faptul că lumea îi crede deştepţi întrucât de la Aristotel citire. Să mai spun care e procentul repondenţilor dintre so-
nu pricepe nimic din ce predică. Ei nu sunt, la o adică, experţi în ceva, mităţile contactate?
sunt generalişti şi practică, de preferinţă, o cultură a văicărelii din care
reise că, evident, "stăm prost". Nu produc proiecte de viitor, ci critică O pledoarie pentru vizibilitatea culturală a arhitecturii Augustin Ioan
trecutul şi abhoră - vituperant - prezentul. Mai, mult, nu cred că este ca- 01.09.2004
zul, presupunând că i-am avea, să se predea ţara pe mână lor, întrucât nu
aceasta este miza sistemului democratic. Dimpotrivă, regimul tehnocratic Arhitectura în genere şi cea românească în particular se află într-o situaţie
este unul mai "potrivit" pentru o dictatură. Democraţia înseamnă delegare paradoxală: deşi omniprezenţa fizică a artefactelor lor ar putea să sugere-
a puterii către aleşi - experţi în politică - şi ei sunt aceea care exercită pu- ze o copleşitoare vizibilitate publică, ceea ce se întâmplă de fapt este că
terea delegată, prin administraţie şi guvernare. Procesele de accounta- ea, arhitectura, devine vizibilă doar prin accidente. Devenim conştienţi de
bility reglează eventualele derapaje între două alegeri. casele noastre - frumoase ori înspăimântătoare - abia atunci când se petre-
Or, a transfera guvernarea către "tehnocraţi" înseamnă a recunoaşte expli- ce - cu noi şi cu ele - un fenomen de ruptură. A fost nevoie de apariţia
cit eşecul regimului democratic din România, a abandona resposabilitatea monstruoasă a Casei Republicii pentru a deplânge gracila prezenţă a Ha-
primită la vot de câtre politicieni şi, în ultimă instanţă, a trăda mandatul lei Unirii sau vilele fanate de pe Uranus. Este nevoie de prăbuşire pentru
exercitării puterii (cu toate resposabilităţile lui). Consensul clasei politice a ne aminti de extraordinara prezenţă a Bisericii Armeneşti. Este nevoie
asupra "soluţiei" "tehnocrate" este, de aceea, consemnarea publică a fali- de 11 septembrie şi de Ground Zero spre a realiza cum casele ne sunt de-
mentului clasei politice din România. opotrivă leagăn şi mormânt. În fine, este nevoie de Catedrala Neamului şi
Dacă e vorba despre experţi (fără ghilimele), ei trebuie federaţi în jurul de sediul guvernului pentru a înţelege că nu avem destule biserici parohi-
polilor doctrinari şi ai partidelor, în jurul think-tank-urilor independente ale şi nici bibliotecă naţională, iar Mînăstirile Mihai Vodă şi Văcăreşti
(sau, în fine, nu imediat angajate politic), a grupurilor de lobby şi a spa- sunt încă nerefăcute.
ţiului academic şi/sau de cercetare. Scopul lor, al experţilor, este să con- Arhitectura, oricât de viguros ar desena contururile vieţilor noastre priva-
silieze, să ofere public viitoruri alternative, având garanţia probităţii pro- te sau publice, are acest dar al smereniei: întrucât este ubicuă şi aici tot
fesionale a celor care le elaborează, dintre care cei care primesc puterea timpul, se lasă trecută - prin folosire zilnică - în fundal. Deşi personaj cel
să asume, ca responsabilitate, un viitor pe care îl girează cu mandatul lor. puţin de cor, dacă nu june prim, ne îngăduie să o exilăm în postura de de-
Al doilea lucru pe care îl am de spus este unul legat de profesiunea mea. cor al vieţilor noastre, către care abia de ne aruncăm privirea, mult prea
"Atingerea" politică a arhitectului şi a urbanistului de la noi este una atentă la contemplarea buricului propriu.
trans-doctrinară (sau, poate, infra-doctrinară?). Acelaşi "expert" emite Mediul edificat ca personaj
public, în chiar acelaşi text, laude la adresa "ordinii" comuniste şi a "tra- Mai grav este când acelaşi lucru se petrece cu arhitectura ca dimensiune a
diţiei" aristocrate. "Aristocraţii" sunt fanarioţi cu reflexe totalitare într-ale câmpului cultural autohton. Aici lucrurile sunt mai degrabă singulare.
monumentelor, deciziile urbane liberale le iau social-democraţi şi, pe cele Marile cotidiene occidentale, revistele şi în general mass media acordă
etatiste - foşti ţărănişti şi actuali "liberali". Babel! Nu se ştie ce înseamnă spaţii generoase evenimentelor arhitecturale vechi şi noi, comentează
un oraş "conservator", ce consecinţe are a fi coerent în social-democraţia faptele restauratoare sau instauratoare din ţesutul urban şi, mai cu seamă,
aplicată urbanităţii şi nici ce trebuie să "conserve" într-ale tradiţiei edifi- acordă arhitecturii drept deplin de cetate culturală. Arhitecţii sunt - pe
cate un popular care luptă împotriva opiniei populare asupra păstrării pa- drept cuvânt - personaje publice, cu aceeaşi îndreptăţire cu care sunt po-
trimoniului, de pildă... liticienii, dacă nu cumva mai multă. Un exemplu: în vreme ce politicienii,
De doi ani de zile rog arhitecţi şi urbanişti să participe la elaborarea unui absorbiţi de probleme de identitate colectivă (cu) bască, nu au reuşit, arhi-
volum despre politica vazută chiar aşa, drept bună gestionare a polis-ului, tectul Frank Gehry a scos din uitare, printr-un uluitor gest arhitectural -
Muzeul Guggenheim de la Bilbao - oraşul condamnat la decrepitudine şi

32
l-a repus pe harta cetăţilor vii şi atrăgătoare. Am fi putut şi noi fi martorii ţa discursului (auto)critic pentru menţinerea vie a profesiunii lor. Dar Ins-
unui asemenea proces de înnoire urbană, dacă nu am fi avut parte de po- titutul de Istoria şi Teoria Artei scoate un număr cunsistent de critici. Câţi
liticianismul care a îngropat afacerea Bucureşti 2000. dintre ei s-au aplecat, măcar din vreme în vreme, asupra chestiunii spaţiu-
Mai mult decât atât, veţi întâlni în acelaşi occident - de care râdem uneori lui edificat? Pot furniza cele câteva nume. Desigur, aici e vina noastră: ar
ca proştii, cum că nu ar mai fi atât de spiritualizat ca noi, care nu avem trebui să ne producem şi criticii, nu doar făcătorii de spaţii. Numele care
suficient unt, dar, în schimb... - opinii cutremurătoare, precum aceea au apărut după 1989 în acest domeniu practică însă mai degrabă sporadic,
Indrei Kagis McEwen. În cartea sa Strămoşul lui Socrate - Eseu despre ca pe un hobby, critica şi teoria arhitecturii. Motivele ţin de atitudinea
începuturile arhitecturii (MIT Press, 1997), autoarea, care este - atenţie hard-core atât de la modă în breaslă: a fi arhitect înseamnă a face case, nu
mare! - profesor de limbă şi filozofie greacă veche la facultatea de arhi- a te întreba vreo clipă de soarta lor în - horribile dictu - scris...
tectură McGill din Canada, face următoarea afirmaţie: tocmai posibilita- Dar nu sunt specializaţi nici jurnalişti de cotidian în domenii cum ar fi
tea de a reordona materia, de a înspaţia evenimentele curente ale vieţii măcar imobiliarele, dacă nu construcţiile şi monumentele; aceasta deşi
noastre - adică ceea ce am numi proto-arhitectură, dacă nu ar fi din ce în schimbările de pe această piaţă volatilă reflectă cel mai fidel starea eco-
ce mai evident că şi ea fu la fel de expusă la flama frumuseţii ca orice ca- nomiei. De câte ori apar astfel de informaţii în cotidiene, ele sunt fie hila-
podoperă de azi - a iscat exact acele grave întrebări asupra lumii, adică re, fie groteşti şi stupide. Informaţia furnizată de firmele de materiale este
acelea pe care le-a întrebat filosofia. Repet, nu spune asta un arhitect, ci înghiţită nemestecată (ele dau banul şi, deci, comandă muzica). Ofertele
un specialist în filologie şi filozofie clasică greacă. Şi tot un filosof, de "case" de prin presa cotidiană este de aceeaşi calitate ca şi "arhitectura
Jacques Derrida, acordă arhitecturii o şansă unică, aceea de a putea "eva- ţigănească" pe care o singularizăm, în rasismul nostru latent, deşi suntem
da" din plasa limbajului spre a formula critici asupra lui; altfel spus, un înconjuraţi de suficientă prostie pur "românească" în arhitectură şi cons-
metadiscurs real la adresa discursului însuşi, dacă ar fi cu putinţă de lan- trucţii ca să ne dea de lucru decenii şi sociologilor, dar şi psihiatrilor! O
sat, nu s-ar isca decât (de) pe teritoriul arhitecturii. distinsă jurnalistă m-a certat deunăzi când i-am contestat informaţia potri-
Cu alte cuvinte, se crede că arhitectura este un domeniu mai important vit căreia Catedrala neamului va avea 3,5 hectare: nu avea nici un fel de
chiar decât realizează arhitecţii înşişi! reprezentare ce poate să însemne asta ca suprafaţă construită; nu avea nici
Presa culturală autohtonă şi chestiunea arhitecturii o clipă dubii despre dreptatea d-sale într-o temă unde eu eram la chestiu-
Nu şi la noi. Lucrurile stau grav din acest punct de vedere. Nu trebuie un ne iar dînsa nu; necum să mai ajungem a discuta cu seriozitate despre pro-
efort excesiv spre a o dovedi. Date fiind catastrofele ultimelor câteva de- blematica extrem de complexă, de la politică la simbolică, pe care o sub-
cenii, care au ca substanţă mediul nostru edificat, nepăsarea aproape una- întinde tema...La acest nivel se poartă discuţiile şi la acest nivel se află
nimă - nu a publicului, care nu are cum să vadă ceva ce nu îi este făcut cam tot câmpul presei româneşti, indiferent de pedigree. Despre excepţii
vizibil prin educaţie şcolară cel puţin de la gimnaziu înainte, ci - a profe- voi vorbi mai încolo.
sioniştilor culturii pe mine unul mă înfricoşează. Să (nu ) vorbeşti serios, Culpa breslei
aplicat şi substanţial despre edificarea catedralelor când alt colţ al ţării se Desigur, este în mare parte vina noastră, a breslei, că lucrurile stau aşa.
mai dărâmă încă biserici mi se pare de neiertat. Nu am văzut în vreo re- Dată fiind scara fizică a artefactelor pe care le-am produs înainte de 1989
vistă culturală (alta decât Dilema sau 22 şi, fireşte, revistele breslei înseşi şi pe care nu le-am dezavuat ca breaslă niciodată, suntem probabil mai
- autiste ca şi breasla) un rând dedicat acestor evenimente mai dramatice vinovaţi de colaboraţionism decât toţi artiştii. Câţiva scriitori au fost to-
decât tot pospaiul de "viaţă politică". Nu sunt citite şi nu sunt comentate tuşi daţi afară din uniunea d-lor, dar nici un arhitect nu a părăsit breasla.
cărţile de arhitectură, care apar şi traversează câmpul cultural într-o muţe- Nu suntem vizibili pentru că ne-am izolat de cultura vie, de schimbul şi
nie asurzitoare. Faptul că nu există critică de specialitate este oferit drept critica de idei pe care le presupune prezenţa în această cultură. Nu ştim să
explicaţie, dar el nu funcţionează nici măcar ca scuză. Să zicem că arhi- explicăm celorlalţi cine sunt arhitecţii români şi ce poftim noi de la dân-
tecţii înşişi nu-şi pregătesc critici pentru că nu îşi dau seama de importan- şii, care nu sunt (nimeni nu e perfect). Purtăm însă titlul de "arh." înaintea
33
numelor (de parcă doar ele însele nu ar spune nimic purtătorilor lor, ne- fizic şi cultural, la tradiţie ca şi la actualitate.
cum spaţiului public), ca pe un titlu de nobleţe, cum ar şi trebui să fie, dar Motive de optimism?
nu îl încărcăm cu substanţa culturală de care el (de la Vitruviu la G.M. Desigur, nu este totul în întregime şi iremediabil de damnat. Apar reviste
Cantacuzino) fu odinioară copleşit. Desigur, scăderea standardelor de ad- noi, de corectă ţinută intelectuală, precum Octogon (între timp dispărut) şi
mitere după război şi schimbarea criteriilor de selecţie de la calitate la o- Igloo (fost Habitat). Unele reviste culturale au avut o vreme rubrici per-
rigine socială corectă nu sunt deloc, dar absolut deloc străine de toată a- manente de arhitectură (Dilema, Convorbiri Literare, Contemporanul);
ceastă degringoladă. Dar, singure, nu explică fenomenul fără rest. Decu- altele găzduiesc personalităţi care scriu, traduc ori dau interviuri cu privi-
plarea întregii culturi de la circuitul de valori universal a avut efecte ca- re la mediul edificat (a se vedea excelentele articole despre muzeele din
tastrofale mai cu seamă în arhitectură. Dacă o carte mai scăpa prin cortina Viena traduse în Observatorul Cultural de Mădălina Diaconu, sau nume-
de fier, casele bune de dincolo - nu. Cum şi biblioteca facultăţii a încetat rele mai vechi la chestiune ale reînviatului (şi re-răposatului) LA&I; un
vreme de peste zece ani să mai achiziţioneze cărţi şi reviste decadente, număr al revistei Poezia dedicat interregnului cu arhitectura şi aşa mai de-
răul făcut este practic inestimabil. Pentru că simpla inspectare a reviste- parte). Traducerile şi studiile originale s-au înmulţit; mai mult încă, ele nu
lor, fără experienţa spaţiului conţinut în acele clădiri ale căror imagini le sunt scrise doar de specialişti şi nu sunt destinate doar specialiştilor (a se
priveam fascinaţi, fără experienţa contextului cultural în care erau imersa- vedea colecţia "Spaţii imaginate" a Editurii Paideia, sau unele titluri din
te, a dus la "faţadismul" arhitecturii româneşti a deceniilor de dinainte de colecţiile de filozofie şi estetică "Panoptikon" şi "Balkon" ale Editurii
1989. Dacă se întâmplă ceva pe aceste faţade, nu trece dincolo de supra- Idea Design & Print de la Cluj).
faţă, nu afectează totalitarismul conceptual al programelor locuirii colec- În plus, ceea ce este cel mai important, şcoala de arhitectură din Bucureşti
tive, ale edificiilor de putere, ale spaţiilor urbane desfigurate. Neînţele- se schimbă ea însăşi în bine din acest punct de vedere, mai cu seamă de
gând substanţa, arhitecţii copiau poze. Aşa am făcut postmodernism şi când a devenit universitate. Deschiderea - prin cursuri opţionale şi prin
chiar deconstrucţie, fără să pricepem o singură clipă ce e îndărătul coloa- programe de studii avansate către domenii conexe, sau puţin studiate până
nelor roşii sau a formelor contorsionate aparent aleatoriu. Aparenţa fu acum (restaurare, spaţiu sacru, reabilitare şi dezvoltare durabilă, marke-
şcoala noastră de căpătâi, care ne-a ferit de spirit critic, de întrebări etice ting) - s-a dovedit un succes încă de la început. Este plauzibil ca nu peste
neliniştitoare, de dizidenţă. mult timp, şcoala să şi primească studenţi străini, nu doar să îi exporte pe
Chiar dacă am şti, chiar dacă am găsi tonul cu care să explicăm concetăţe- ai săi; pentru asta, urmează să fie concepute şi să demareze programe de
nilor noştri ce este arhitectura românească şi ce vrea ea, nu ştim să fra- pregătire în franceză şi engleză, de la anul I la master, inclusiv. Unele -
zăm. Pare o mândrie printre arhitecţi să nu fii excesiv de citit (înseamnă mai cu seamă cele de studii avansate - deja au profesori invitaţi care pre-
că ai comenzi, experienţă "adevărată", de planşetă şi de şantier). Cultura dau în engleză şi franceză.
noastră se rezumă prea des la frunzăritul de reviste de specialitate (fără Or, schimburile universitare, chiar şi univoce încă, fac ca tinerii să fie ex-
lectura textelor adiacente). Nu îngăduim priviri indiscrete în ogradă din puşi de timpuriu valorilor certe şi unei alte perspective asupra rolului ce-
partea "nespecialiştilor" dintr-un tâmp complex de superioritate; de fapt, tăţii înseşi în viaţa cetăţenilor săi. Îndelungatele procese de acreditare ex-
încercăm să camuflăm prin izolare absenţa unui adecvat orizont cultural ternă, precum cea de la Royal Institute of British Architects din Marea
şi, mult mai grav, inconsistenţa, inactualitatea culturii "de specialitate" de Britanie, ajută incontestabil reforma, supunând-o unei scrutări periodice.
la noi. Arhitectura de după 1989, ca şi aceea de dinainte, nu s-a făcut sin- Recunoaşterea diplomei bucureştene în arhitectură de către Franţa ne rea-
gură. Ea este semnată de arhitecţi. Ea este în chip covârşitor proastă. Dă duce, încet, către normalitate. La drept vorbind, suntem şi acum o şcoală
seama despre prăbuşirea nivelului mediu al unei bresle care a încetat să medie, la nivel european; o spun cu responsabilitate, după ce am confe-
mai fie de elită sub comunism şi a fost deliberat massificată (admiteri pe renţiat sau am predat în destul de multe dintre ele; dar eram printre prime-
alte criterii decât cele de calitate, institute de proiectare-mamut, autoratul le, la începutul anilor şaptezeci (după care şcoala a fost afectată, în anii
colectiv etc.). Este prost concepută, pauper edificată, insensibilă la mediul optzeci, de aceeaşi atmosferă sufocantă ca şi restul ţării, în ciuda puseelor
34
- izolate şi locale - de liberalism cultural sau anarhie studenţească)! Nici pe care le spune profesorul Ana Maria Zahariade sintetizează
şcolile din ţară nu stau pe loc, deşi asocierea cu politehnici muribunde nu esenţialul. Este o publicaţie în premi-eră: un instrument academic de
le serveşte deloc cauza. Este de întrevăzut şi de sperat la un viitor în care, lucru, primul de acest fel publicat după 1989, căruia sper că autoarea
lăsând la o parte fricţiunile şi partizanatul regionalist, şcolile de arhitectu- însăşi, cadru didactic la UAUIM, va avea răbdarea să îi dedice şi o
ră din România se vor reuni în aceeaşi universitate, păstrându-şi identita- prelungire a studiului monografic după 1944, sau cel puţin de la
tea şi diversitatea curriculară, dar cooperând, pentru că nu există, mă tem, Arhitectura RPR până în 1989. După 1989 lucrurile sunt ceva mai
loc pentru atât de multe opţiuni şi atât de mulţi universitari de marcă încât simple, căci revista a fost în criză până în 2000, când a reînceput să
să acopere cele şase facultăţi existente acum, iar o creştere artificială a ci- apară constant.
frelor de şcolarizare se face acum exclusiv în detrimentul calităţii predării. O a doua premieră o constituie publicarea de către Editura Humanitas
Prin urmare, este de sperat că lucrurile iau - totuşi, în fine! - o altă formă, a unei cărţi de arhitectură şi, mai mult, a unui autor român de text
chiar dacă dureros de încet la scara de timp a bietei mele fiinţe... despre arhitectură. Descrierile Bucureştilor, făcute de Mircea
Cărtărescu în Orbitor, nu se numără aici.
Un ustensil. Citiţi-l! Augustin Ioan 19.01.2010 Cartea are toate ingredientele academice, care o recomandă, pe mai
de-parte, ca text de referinţă pentru cercetările ce vor mai urma,
Gabriela Tabacu ne-a propus de ceva vreme un volum care reprezintă poate, vreo-dată. Eu am lucrat pe revista Arhitectura antebelică în
forma contrasă a tezei d-sale de doctorat. În această formă varii circumstanţe şi ştiu cât de utilă este, ca sursă primă şi nu rareori
academică, volumul a mai apărut o dată, la Editura Universităţii de unică, de informaţie. Spre pildă, nu găsim altundeva decât în arhiva
Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti. Ce a publicat acum Editura Joja şi în Arhitectura pro-iectele succesive ale autorului pentru o
Humanitas, adică Revista "Arhitectura" - Studiu monografic şi indici. Biserică a Neamului, care, edifica-te, ar fi stins o discuţie neserioasă,
1906-1944, este "... o carte captivantă care, descriind revista cea a BOR despre locaţia viitoare a a-celei cathedra a patriarhului
Arhitectura, scrie intr-un alt fel istoria profesiunii de arhitect în său.
România, o istorie a cărei importanţă a fost trecută cu vederea de Nu am obiecţiuni de substanţă asupra conţinutului volumului de faţă
ceea ce s-a publicat până acum. Pe de altă par-te, autoarea ne pune cu şi cred că minimele scăpări se referă la lucruri pe care, evident,
generozitate la dispoziţie un instrument de lucru, foarte util istoricilor autoarea le consideră secunde, sau de-a dreptul irelevante. Sper ca
şi cercetărilor viitoare pe care le sperăm. Or, tocmai această postură volumul să se vân-dă bine, cel puţin în mediul de specialitate, atât de
de instrument de lucru, fie spus, unică în literatura de ar-hitectura de sărac în titluri autoh-tone. Nu înţeleg deloc, ca să o spun de-a
până acum (dar prezentă în alte domenii culturale), plasează cartea dreptul, de ce OAR, sau barem filiala sa bucureşteană, nu difuzează
Gabrielei Tabacu într-un alt sens al continuităţii: continuitatea do- el însuşi tirajul care, nu mă îndoiesc, nu are cum să fie luxuriant.
rită a unui viitor al profesiunii ca act de cultură, acel viitor de Cred că volumul trebuie să se regăsească în biblioteca oricărui
construit cu migală, de urcat treaptă cu treaptă şi a cărui proiecţie nu arhitect, fie că înţelege, fie că nu la ce este el util.
o avem încă, dar de care avem nevoie. Chestiunea ar trebui sa ne
atingă mai mult decât ori-când, aşa cum îi atingea si pe cei care au
fondat în România profesiunea modernă de arhitect, o dată cu revista
Arhitectura." (Prof. dr. arh. Ana Maria Zaharide). Gabriela Tabacu, Revista "Arhitectura", studiu monografic şi indici.
Prefaţatoarea, care - colegă şi congeneră fiind autoarei, a scris şi o 1906-1944,
foarte elegantă cronică în revista Dilema Veche în întâmpinarea Editura Humanitas, 2009.
volumului, mai lasă foarte puţin loc de manevră pentru oricine
altcineva ar mai dori să se aplece asupra volumului, întrucât lucrurile
35