PRIVIND AUTISMUL
1
comportamente stereotipe, repetitive si ritualisitce. Acesti 11 copii au fost
primii copii diagnosticati cu autism infantil. El cosidera autismul ca pe ,,o
incapacitate crescută de a realiza biologic contactul obişnuit cu alţi oameni“.
In descrierea bolii nu se include şi prognosticul fatal de arierare, accentul fiind
pus pe capacităţile restante ale pacienţilor. Această descriere a bolii este
recunoscută şi astăzi în clasificările internaţionale. Desi denumirea initiala a
evidentiat ca autismul infantil e observat în copilarie si documentele descriu
comportamentul autist la copii, acum este clar ca autismul e vazut ca o boala pe
tot parcursul vietii a carei tip si severitate se modifica în timp odata cu
dezvoltarea individului.
Intre 1960-1970, autismul este considerat din punct de vedere
etiologic, ca o entitate omogenă, observabilă în diferite circumstanţe. În
U.S.A, autismul descris de Kanner este admis ca o entitate specifică, dar
este ataşat schizofreniei infantile.
Misc si Lang introduc noţiunea de psihoze deficitare şi dizarmonice
evolutive pentru a caracteriza procesele psihotice asociate cu o deficienţa
mintală sau instrumentală.
Cognitiviştii cercetează fiecare sindrom autist la nivelul
functiei de percepţie, în vorbire şi în viaţa socială în general. Ei recunosc
atât tulburări de percepţie, cât şi tulburări prezente în capacitatea de
inţelegere şi de comunicare. Astfel încep să apară supoziţii privind
legatura dintre autism si factorii organici. Se consideră că plasamentul în
şcoală şi familie este mai puţin adecvat. In
1969 este creată în Franţa, Fundaţia ,,Sesame autisme“, care va deveni
membră fondatoare a ,,Asociaţiei autismului european“. Fundaţia numără
în prezent 1200 de familii, regrupate în 30 de asociaţii
regionale/departamentale, afiliate ,,UNAPEI” (Uniunea Naţională a
Asociaţiilor de părinţi şi prieteni ai persoanelor handicapate mintal).
În perioada 1970 — 1990, distorsioanarea relatiei „mamă –
copil” nu mai este considerată cauza exclusivă a apariţiei autismului,
cercetătorii abordand cu atenţie drama părinţilor cu copii autişti, care se
deosebesc de părinţii copiilor cu alt handicap.
In 1975, în Franţa este promulgată o lege care
prevede ,,educaţia obligatorie” a copiilor handicapaţi ca urmare a
presiunilor făcute de părinţii şi educatorii acestora. Din nefericire, această
lege este rar aplicată. In 1978 au loc numeroase dezbateri
nosografice. Wing si Gould vorbesc de sindromul autist şi nu de boala
autistă, ei subliniand etiologia heterogenă a autismului. pe care îl consideră,
drept ,,o stare finală” cauzată de factori diverşi.
Din 1981, psihozele infantile sunt
denumite de DSM III „tulburări care invadează dezvoltarea” pe scurt
2
„T.E.D.” (,,pervasive developmental disordes”). Aceste tulburări sunt
considerate deviaţii de dezvoltare a funcţiilor psihologice fundamentale
implicate in dobândirea aptitudinilor sociale si de limbaj.
In 1987, D.S.M. III revizuit nu
mai recunoaşte decât două forme: T.E.D. – ca tulburare autistă;
T.E.D. – ca tulburare autista
nespecifică. Această împărţire a autismului a ridicat
numeroase probleme. Astfel de concepţii neglijau dimensiunea psihopatologică
şi negau suferinţa acestor copii. Cu mult înainte, unii autori au preferat să
vorbească de ,,tulburări majore de organizare a personalităţii”, afectând atât
constituirea identităţii copilului cât şi raporturile lor cu realitatea exterioară.
Pentru aceştia, problema angoasei şi a mecanismelor de apărare este prioritară.
In 1992, Asocaţia Autismului
European lupta pentru restabilirea drepturilor persoanelor autiste, pe linia
drepturilor omului, tinandu-se cont de dificultatile din viata sociala.
In 1993 unii considera
autismul drept o caracteristică înnăscută/fixată precoce, ambele situaţii
prezentând autismul ca fiind definitiv. Alţii inţeleg autismul ca pe un
proces dinamic care poate duce la evoluţii diversificate; acestia avand o
orientare dinamica. Mises, Perron si Hochmann au
subliniat marea varietate de evoluţii spre moduri de organizare diferite si si-au
pus urmatoarea întrebare: „fixitatea structurală nu poate fi legată, in unele
cazuri de factori asociaţi, sau reflectă insuficienţa mijloacelor terapeutice de
care dispunem ? “ In 1996, drepturile persoanelor
autiste sunt recunoscute de Parlamentul European, care precizeaza
ca ,,autismul este un handicap” si se recomanda statelor membre sa
recunoasca aceste drepturi si sa faca in asa fel ca ele sa fie respectate prin
adaptarea unei legislatii corespunzatoare. Aceasta legislatie trebuie sa
mentioneze dreptul la o viata independentă si dreptul de a participa in
măsura posibilitatilor, la deciziile privind viitorul lor; ei trebuie sa
beneficieze de educatie si asistenţă medicală corespunzatoare si sa nu fie
supusi la angoase, amenintari sau tratamente abuzive. Cercetările medicale
progresează, fiind suspectate câteva tulburări psihologice; era totuşi greu de a
preciza dacă acestea sunt consecinta unor tulburari psihologice sau este vorba,
mai degraba, de o interactiune intima între cei doi poli. În acest an, mass-media
a contribuit mult la cunoasterea problemelor de autism, ziaristii manifestand un
mare interes fata de aceasta boala enigmatica care a intrigat lumea întreaga.
Actualmente este regretabila existenta
unor conflicte ideologice intre cercetarile medicale, psihanalitice, cognitive si
educationale, precum si graba cu care se dagajeaza factorii organici, atunci
3
cand nu exista un tratament medical pentru autisti. Aceste conflicte se reflecta
astfel:
4
incearcape plan imaginar unele experiente care pot sa-l duca la extaz sau il
terorizeaza; b) autism calm – se
manifesta prin stari contemplative, subiectul se complace idilic prin
„iluzionare” sau „ consolare”. „
Cercetarile medicale au pus accentul pe urmatoarele
elemente:
DR. TARDJMAN
Descrie autismul ca un profil comportamental asociat cu un profil
neuro-anatomic si neuro-clinic. Exista o apropiere de date biologice,
psihologice si de mediu. El vorbeste de cauze multifunţionale, generatoare de
senzatii incomprehensibile si care nu pot fi stapanite, darorita unei disfuncţii in
comportarea semnalelor de mediu, de angoase primitive sau arhaice, care
acţioneaza asupra reprezentarilor spaţiale si de imagine a corpului. Aceste
angoase ar fi responsabile de trairile de ,,prabusire“, de distrugere si
exterminare, de ,,. Copilul incearca sa faca fata acestei situatii printr-o
tentativa de stapânire, printr-un sistem senzorio-perceptiv. Aceasta este
cauza care duce la aparitia “serotoninei” – ca o “descarcare a tensiunii
anxioase“.cadere in adancuri“
5
PSIHANALIZA ŞI AUTISMUL
• BRUNO BETTELHEIM
Autorul a fost inchis intr-un lagar de concentrare, unde a putut observa
fenomenele de repliere a prizonierilor, in atitudini catatonice, acestia parand a
accepta voluntar situatia lor. Comparând aceste rezultate cu autismul infantil,
ajunge la urmatoarea concluzie: „copilul nu poate face faţa, prin experienţa sa
proprie,la o activitate care suferă modificări, datorită aparitiei unor elemenle
noi; ca atare el nu poate sa obtină satisfactie pentru nevoile sale, ajungand la
o disperare profundă”.
Concluzie: Este vorba de copiii- victima – victime ale unor grave
perturbari afective, determinate de un mediu familial neanimat, atemporal
care face din copilul lor ,,o masina”. Prin aceasta, autorul descrie o teorie
care culpabilizeaza parintii, considerandu-i pe parintii drept prima cauza a
handicapului propriilor copii (perturbare afectiva grava).
•FRANCES TUSTIN
Ipoteza sa se bazeaza pe faptul ca autismul poate fi explicat prin
,,ruptura copilului de la sanul mamei” (in sens metaforic), copilul fiind
considerat ,,o prelungire a corpului mamei”. In felul acesta, dezvoltarea psihica
6
a fost stopata – intr-un stadiu precoce al vietii de trairea maternala, cand
,,copilul avea inca nevoie de a trai iluzia unei contopiri corporale cu mama”.
Aceasta iluzie trebuie eliminata progresiv, printr-o pregatire simultana atat a
mamei cat si a copilului, iar momentul separarii trebuie realizat treptat. Aceasta
ruptura creeaza trairea de ,,discontinuitate corporala”, intre corp si mediu, ,,o
ruptura a unei parti din sine insusi”‘.
Copilul prezinta tendinta de a completa propriul sau corp, folosind si
manipuland obiecte neanimate, pentru a pastra sentimentul de continuitate
minimala.Plecand de la aceasta ipoteza centrala, autoarea distinge diferite
tipuri de autism:
-autism normal;
-autism primar normal;
-autismul secundar;
•MARGARET MAHLER
Autoarea descrie stadiile copilariei in urmatoarele perioade:
-faza autista;
-faza simbolica;
-faza de individualizare,
cand copilul incepe progresiv sa devina autonom.in primele luni;in
primele saptamani. Studiul facut pe copiii psihotici a scos la iveala lipsa uneia
din aceste faze in evolutia dezvoltarii lor, ce a determinat-o sa ajunga la
urmatoarea concluzie: psihoza autista este cauzata de lipsa primei faze de
dezvoltare a copilului, care are la baza halucinatia de despartire a mamei,
care nu a putut sa devina obiectul de referinta senzoriala. In aceasta situatie,
limitele ,,Eu-lui corporal” nu ar putea sa fie percepute ; (faza simbolica dificila
7
poate fi originea unui autism primar sau secundar, daca mama, antrenand o
relatie simbolica cu copilul sau, traieste in imprevizibil si frustrare ; aceasta
stare va duce copilul la autism).
In psihozele simbolice copilul recunoaste pe mama sa ca fiind diferita
fata de el si ezita sa fuzioneze cu ea pentru a nu fi „absorbit de aceasta”; el isi
considera mama drept ,,o extensie a corpului sau“, deoarece ,,el insusi nu va fi
diferit de obiectul mama“. Deseori, aceste doua categorii se pot combina intre
ele. •MELAN
IE KLEIN
Autoarea afirma ca inca de la inceputul existentei sale “viata fantastica a
sugarului este dominanta“. Ea descrie doua perioade necesare evolutiei Eu-lui,
si anume: perioada de schizofrenie a sugarului si perioada depresiva.
Mecanismele de aparare arhaice contra unei angoase persecutive sunt
urmatoarele:
-proiectia;
-identificarea proiectiva;
-refuzul sau respingerea;
-idealizarea.
Daca ambianta maternala este neadecvata si daca unele mecanisme intra-
psihice nu sunt puse in miscare, sau daca progresul cognitiv este insuficient,
atunci va avea loc fixarea patologica – la prima faza precoce de dezvoltare a
copilului si consolidarea patologica schizo-paranoida (divizarea obiectului si
Eu-lui in bine si rau). Caracterul dureros al realitatii duce la identificarea
proiectiva patologica, care va face realitatea si mai dureroasa si mai
persecutiva. Intr-o psihoza, daca predomina experientele rele asupra celor bune,
copilul nu va putea sa abordeze faza depresiva, sa integreze ambivalenta sa si
nici sa construiasca o realitate adecvata.
Autoarea pare sa introduca cate ceva din reprezentarea mintala a
schizofrenului si din dizarmoniile psihotice ale copilului mare. Din contra, ea
nu aduce nici o explicatie autismului.
8
organizeaza universul impresiilor emotionale. Aceasta separare are ca
scop indepartarea obiectului persecutor; are loc separarea pulsiunilor
agresive si libidinoase. Obiectele rele sunt separate de cele bune si
proiectate spre spatiul inconjurator; cele bune sunt incorporate in sine.
Separarea este o conditie prealabila de integrare ulterioara; treptat se
trece la perioada (pozitia) urmatoare.
Binele si obiectul rau sunt percepute ca unul singur, iar mama este o
sursa atat a binelui cat si a raului. Sugarul descopera suferinta sa,
dependenta extrema fata de mama si gelozia fata de ceilalti. El va ,,proba”
suferinta, nelinistea, depresia si va confrunta ambivalenta sa fata de
acest ,,obiect total” (mama) prin tendintele sale agresive. Pentru a se
proteja de atacurile sale sadice fata de mama, copilul va cauta sa repare,
ceea ce va constitui premisele de afectiune fata de altii.
Această etapă bazată pe antagonismul “între dragoste şi ură” este
necesară dezvoltării. Dacă perioada depresivă va fi depăşită cu greu, ea
poate deveni nucleul unde se vor grefa stările patologice ulterioare.
CUVINTE CHEIE:
-viaţa fantastică a copilului;
-perioada schizo-paraniodă şi depresivă;
-separarea şi identificarea proiectivă;
-angoasa persecutivă şi depresivă.
• WILFRED BION
„Mama este o fiinţă mulţumită atunci când isi îngrijeşte bine copilul; ea
va veghea ca acesta să fie protejat şi bine hrănit şi ii va asigura o bună
dezvoltare. Gesturile sale vor reflecta gândurile, grija şi sentimentele pe care
le are faţă de copil.”
Autorul descrie funcţiile de mulţumire, de legatură sau de delimitare a
mamei. El situează relaţia mamă – sugar, într-o relaţie continuă. Mama
supraveghează copilul, observă şi adună emoţiile neorganizate sau trăirile
terifiante ale acestuia, pe care le modifică, făcându-le suportabile. Ea le va reda
copilului său într-o formă acceptabilă. Copilul „realizează” că mama este bună,
dând o formă trăirilor sale haotice, pe care va putea, astfel, să le păstreze într-
un spaţiu psihic. În cadrul psihozelor autiste sau simbolice există un derapaj al
acestor procese. Copilul va rămâne afundat în resentimentele sale haotice, este
confuz, neputând să realizeze ce-i lipseşte. Trebuie subliniat că, pentru copilul
autist este necesară o terapie care să adune toate emoţiile primitive,
9
neorganizate şi neelaborate, pe care să le redea ulterior sub o formă asimilabilă.
În felul acesta, copilul va putea să acţioneze pe cont propriu, să realizeze un
spaţiu psihic personal şi să-şi organizeze viaţa emoţională.
•GENEVIEVE HAAG
- consideră relaţia mamă – copil, ca fiind o legătură psihică; mama este
aceea care filtreză primele senzaţii ale copilului, având un rol de paraexcitare
(excitare paralelă). Copilul se va forma datorită acestui schimb de senzaţii,
percepţii şi emoţii care trec de la mamă la copil. Mama trebuie să se adreseze
copilului prin cuvinte care să reprezinte trăiri menite să-l anime. Autoarea a
observat că la copii autişti există o rupere a legăturii psihice între mamă şi
copil. Această stare va genera instalarea mecanismelor autiste de supravieţuire.
Astfel, copiii ajung să nu-şi mai cunoască sau să nu folosească anumite părţi ale
propriului corp. GENEVIEVE HAAG consideră că apare „a doua piele”, ca
sistem defensiv, ca o barieră între copil şi cei din jur. Copilul va considera
„veşmintele” drept o carapace, o cochilie somatică rigidă, care-i dă posibilitatea
să-şi ascundă deficienţele.
CUVINTE CHEIE:
-filtru şi paraexcitaţia;
-expunerea în cuvinte a trăirilor copilului;
-mecanismele autiste de supravieţuire;
-apare o „a doua piele”.
•ESTHER BICK
-remarcă lipsa de coeziune psihică şi nepăsarea faţă de diferite părţi ale
corpului; ea consideră pielea ca pe un învelis ce adăposteşte o serie de zone
interioare, ca un sac ce delimitează un spaţiu în interior. Mama va deveni
obiectul de legătură al copilului, care progresiv va interioriza şi apoi va percepe
propriul său organism.
E. Bick vorbeşte de acea zisă „piele psihică” care va permite o
organizare progresivă a mecanismelor proiective, introective şi de identificare;
în felul acesta se va dezvolta propriul psihism al copilului. În această situaţie,
integrarea nu este posibilă şi se instalează comportamentul patologic,
identificarea proiectivă morbidă şi identificarea adezivă. Copilul se lipeşte de
altă persoană şi foloseşte corpul acesteia ca pe „o prelungire a propriului său
10
corp”; această persoană nu este recunoscută în existenţa sa proprie. Uneori,
copilul îşi construieşte o carapace denumită „a doua piele musculară”. El se
înveleşte cu această „piele musculară”, înlocuind dependenţe obiectului printr-o
pseudoindependenţă.
CUVINTE CHEIE:
-absenţa coeziunii psihice (mamă – făt);
-„pielea psihică”;
-„a doua piele musculară”;
-Identificarea adezivă;
-Identificarea proiectivă;-Identificarea introectivă.
• DONALD MELTZER
Se referă la teoriile autoarei E. Bick şi descrie autismul ca pe o
dezorganizare a senzaţiilor; Eu-l este dezmembrat, nu există nici o posibilitate
de coerenţă, iar diferitele capacităţi perceptive sunt separate unele de altele.
Astfel se realizează o disociere a senzaţiilor, o multitudine de evenimente
senzoriale suprapuse, necoordonate şi neinteligibile. Există un vid psihic, fără
nici o posibilitate de discriminare a trăirilor interne şi externe.
În articolul său, autorul vorbeşte de un organism „neexpus la toate
vânturile senzoriale şi emoţionale”: universul relaţional al autiştilor este
caracterizat prin absenţa spaţiului psihic şi corporal,care sunt de neseparat şi
care percep universul într-o manieră bidimensională. Acest univers este
perceput fără profunzime şi fără diferenţiere între afară şi înăuntru. În
continuare, autorul vorbeşte de lipsa de coeziune a facultăţilor mentale şi lipsa
ataşamentului faţă de evenimentele unisenzoriale.
Stereotipiile sunt manevre defensive de izolare, ca o necesitate de a
controla obiectele într-o manieră repetitivă, în scopul de a fi percepute. Copilul
va intra în crize de angoasă atunci când posibilităţile de reechilibrare devin
imposibile.
CUVINTE CHEIE:
-lipsa de coeziune a facultăţilor mentale;
-lipsa de ataşament faţă de evenimentele unisenzoriale.
•DIDIER ANZIEU
11
El descrie functia psihică de dezvoltare cu ajutorul funcţiei corporale.
Este vorba de un Eu-corporal, prin care toate funcţiile psihice se vor desfăşura.
Mama este „prima piele a copilului”. Autorul descrie „Eu-l – piele”, pe care îl
consideră ca pe un înveliş protector şi securizant de la care Eu-l va putea să
înceapă, puţin câte puţin să se constituie, să se organizeze şi să se structureze.
Aceasta oferă psihismului, conştiinţa învelişului nostru corporal, care ne va
permite să ne ancorăm şi să trăim în lume.
CUVINTE CHEIE:
-interacţiunea mamă – sugar;
-dublul feed-back;
-apariţia Eu-lui-piele;
12
-funcţiile pielii;
-manuscrisul originar.
•D.W. WINNICCOTT
Originea psihozelor infantile este căutată în eşecul relaţiei de adaptare
între mamă şi copil. Copilul reprezintă stadiul primar al ne-integrării şi el nu
poate exista fără îngrijirile mamei. Este nevoie şi de condiţiile optime de mediu
care să favorizeze dezvoltarea armonioasă a copilului. Mama trebuie să fie
suficient de bună, pentru a menţine o existenţă continuă copilului pe toată
durata fazei de dependenţă absolută a acestuia faţă de mamă. Îngrijirile
acordate de mamă vor ajuta la structurarea Eu-lui copilului. Sentimentul
continuu al existenţei nu trebuie să fie întrerupt de nelinişti exterioare, cum ar
fi, de exemplu, agresiunile.
Îngrijirile mamei permit copilului să se diferenţieze progresiv, trecând
prin faza de dependenţă relativă, care va fi urmată de faza de evoluţie spre
dependenţă absolută. Începând cu această ultimă fază de dependenţă absolută,
copilul va descoperi progresiv realitatea exterioară, fiind în măsură să o
înţeleagă. Psihoza infantilă este rezultatul anulării acestor cuceriri din cauza
reacţiilor de apărare faţă de mediu.
Sugarul este o fiinţă imatură, tot timpul aflată în faţa unei angoase
pe care nu o cunoaşte; el este fragil şi dependent de mediu. Angoasele
distructive nu provin din fantasmele sale, dar sunt legate de lipsa de
dezvoltare. Dacă mediul este nefavorabil, are loc un şoc interior, o stare de
confuzie şi o lipsă de integrare, oarecum şi neputinţa de a avea relaţii cu
propriul corp.
Autorul descrie depresia psihotică ca pe o discontinuitate şi o ruptură
cu suprafaţa corporală, când relaţia cu obiectul nu mai este posibilă. Copilul
nu va mai avea acces la existenţa fiinţei sale şi nu va mai putea diferenţia
exteriorul de interior.
De asemenea vorbeşte de un stadiu al „oglinzii”. Mama care-l
priveşte şi se ocupă de copil exprimă, prin mimică şi calitatea îngrijirilor
acordate, imaginea dorinţelor sale. În acest stadiu, copilul poate capta
acest portret în el însuşi şi pentru a-l păstra în vederea construirii propriul
Eu; imaginea mamei este precursoarea oglinzii în dezvoltarea emoţională a
13
omului.
Autismul este o încercare de supravieţuire în faţa unei anarhii şi a
unui haos interior, care depăşesc modul de apărare contra senzaţiilor
angoasante. Nu este vorba de o oprire într-un stadiu primar, ci de o
organizare deviantă şi specifică. Mama susţine copilul asigurând o funcţie
de suport pe lângă Eu, pe care îl protejează de angoase. Copilul va căpăta
încredere, va putea să se integreze, iar personalitatea sa va gasi un
fundament sigur.
Prin îngrijirile sale, mama va face copilul să simtă o legătură solidă intre
Eu-l şi corpul său. Maniera de a ţine copilul are un rol important în
capacitatea de acceptare şi de integrare corporală. În acest fel, se permite
interiorizarea schemei şi imaginii corporale. Îngrijirile mamei favorizează
tendinţa înnascută a copilului de a accepta limita produsă de piele, această
barieră care separă Eu-l de non-Eu.
CUVINTE CHEIE:
stadiul de „oglindă”;
•JACQUES LACAN
Consideră ca drama psihoticului nu constă în lipsa mamei ci în
imposibilitatea de a umple această lipsă. Autorul explică psihoza infantilă prin
lipsa stadiului de oglindă şi din decăderea din drepturi al numelui de tată. La
14
naşterea sa, „copilul este aruncat într-o lume simbolică şi socială, încărcată de
sensuri”. El trăieşte într-o lume în care senzaţiile sale nu sunt încă structurate şi
unde imaginarul său se amestecă cu propriile percepţii. Accesul la simboluri nu
este posibil decât prin trecerea prin stadiul de oglindă, când se reflectă
imaginea corpului unificat; el va putea să recunoască şi să construiască un Eu-
imaginar, precursor al Eu-lui definitiv. Acest moment va constitui prima
cucerire imaginară a unei identităţi – identificarea primitivă a unei imagini
totale a corpului, pe care se vor grefa identificările ulterioare.
Autistul nu are acces la stadiul de oglindă; Eu-l său corporal nu este separat de
cel al mamei. El trăieşte într-un stres nedeterminat, iar trăirile senzoriale şi
emoţionale nu pot fi controlate.
CUVINTE CHEIE:
15
stadiul de oglindă
fantasma corpului
decăderea non-tatălui
castrarea asimbolică
Acesti copii sunt captivi intr-o lume a tacerii, intr-o lume lipsita de
zambete sau de bucuriile normale ale copilariei. Au uneori ochii atat de
expresivi incat ai impresia ca traiesc intr-o lume a lor, refuzand sa o acepte pe
cea in care i-am adus noi, pentru ca nu este suficient de buna pentru ei. Incerci
sa le vorbesti dar nu te inteleg. Adesea continua sa faca ceea ce faceau dand
impresia ca nu aud. Nu vorbesc desi simti ca ar avea atat de multe de spus.
Acesti copii au fost descrisi sugestiv, ca fiind intr-un labirint cu peretii de
sticla,si in imposibilitatea de a comunica cu ceea ce este dincolo de acestia. Si
atunci nu pot decat sa lovesca acesti pereti in speranta de a fi auziti si intelesi.
Autismul are o plaja larga de gravitate. Incepand de la formele usoare, in
care se gasesc copiii greu sociabili, considerati foarte seriosi, care
interactioneaza dificil chiar si cu parinti, si au anumite obiceiuri neobisnuite,
pana la cazurile grave in care vorbirea lipseste cu desavarsire, iar copiii sunt in
imposibilitatea de a fi independenti sau de a interectiona in vreun fel cu lumea
inconjuratoare. Depinde foarte mult nu numai gravitatea bolii, ci si momentul
in care aceasta este descoperita si se incepe terapia cu ei.
Autismul este din pacate, o boala grava, fara leac, dar care poate fi
ameliorata daca este depistata din timp si tratata corespunzator. Primele semne
pot aparea inca din primele luni de viata.
Copilul autist, nu zambeste, nu rade. Nu se uita in ochii celuilalt. Nu
intinde manutele catre parinti. Are o expresie a fetei aproape imobila si nu
reactioneaza aproape deloc la ceea ce-l inconjoara. Prefera anumite pozitii ale
corpului si repeta mecanic anumite miscari. Mai marisor, la varsta primelor
gungureli, acestea intarzie. Nici cuvintele nu se grabesc sa apara in gurita lui.
Multi parinti ignora acest aspect punandu-l pe seama unei simple intarzieri in
vorbire sau cel mult il suspecteaza de probleme cu auzul si vorbirea. E trist cum
pe acesti micuti jucariile ii lasa reci. Ursuletii care se invartesc deasupra patului
o fac in zadar. Sunetul jucariei muzicale trece pe langa urechea lor. Nu stiu sa
ceara sau sa arate cu degetul ceea ce doresc.
Atunci cand cresc mai marisori, in formele mai usoare ale bolii, desi isi
16
pot coordona miscarile partial sau chiar total, au predilectie spre repetitivitatea
exagerata a unor activitati sau gesturi. Bat cu lingura in farfurie, invart o roata,
apasa un buton, etc. Daca adultii nu ii opresc, pot continua acest lucru ore in
sir. Daca reusesc sa-si insuseasca vorbirea si acesta este marcata de stereotipii
verbale. Repeta anumite cuvinte. Rare sunt cazurile in care reusesc sa conceapa
propozitii cursive, coerente.
Au crize de plans inexplicabile, care pornesc din senin si se opresc fara
un motiv plauzibil. Au tendinta sa se legene cu tot corpul sau sa-si miste
mecanic, timp indelungat mainile in aceiasi miscare. Datorita faptului ca nu pot
comunica, frustrarile lor sunt aduse la suprafata de iesiri si sentimente violente.
17
chiar dacă nu vorbesc, că pentru ele limbajul non-verbal este foarte important.
Pentru o persoană cu autism poate fi greu să înţeleagă cuvîntul în adevăratul
său sens, să sesizeze confuziile şi pericolele, să fie nesincer şi să înţeleagă
nesinceritatea ori intenţiile ascunse din comportamentul altora şi sentimentele
altora. De aceea, au nevoie de sprijin, iar aici un rol foarte important în are
statul, care însă nu a făcut mare lucru.
Copiii cu autism trebuie integraţi în învăţămîntul de
masă, aşa cum este în multe ţări, iar adulţii au nevoie de un loc de muncă, pe
care însă mulţi li-l refuză.
18
simpozion avînd loc în mai 2007. Au mai urmat apoi două întîlniri, în mai 2008
şi noiembrie 2008, în cadrul cărora s-a discutat despre reabilitarea copiilor cu
autism, metode de stabilire a diagnosticului, cauzele care determină autismul şi
metode de recuperare ale copiilor cu autism. La aceste manifestări au fost
invitaţi de fiecare dată logopezi specialişti în autism, psihologi, medici din
Olanda, dar şi asistenţi sociali, educatori specializaţi care lucrează în centrele
de plasament din Iaşi şi centrele de zi pentru copiii cu nevoi speciale, cît şi
părinţii copiilor cu autism. Printre proiectele de viitor ale specialiştilor
olandezi se numără traducerea unor cărţi despre autism, care să vină în
sprijinul specialiştilor români şi nu numai, dar şi implementarea unui
proiect pilot, în colaborare cu Facultatea de Psihologie din cadrul
Universităţii “Al.I.Cuza” Iaşi, care prevede înfiinţarea unui master în
autism, pentru pregătirea tinerilor studenţi ieşeni. Maura Anghel, Geanina
Manolache
Imprimat de la http://www.evenimentul.ro (duminica, 12 aprilie 2009).
Adresa articolului este http://www.evenimentul.ro/articol/autismul-
calatorie-intr-o-lume-tacuta.html
19
slabe relatii si interactiuni sociale si de comunicare, afecteaza 1 persoana din
1.000. In ceea ce priveste gradul de incidenta al autismului in functie de gen,
proportia dintre baieti si fete este de 4 la 1. In aceasta cercetare a fost ales un
esantion de copii proveniti din familii cu antecedente in autism si un alt
esantion martor, de copii proveniti din familiile in care nu existau rude suferind
de autism.
Directia privirii copiilor a fost masurata folosindu-se un sistem
informatic de detectare a miscarilor oculare. Acest test este conform
realizatorilor sai, cu totul obiectiv in descoperirea semnelor autismului. Acest
test poate fi facut in doar 10 minute si nu este deloc influentat de alti factori,
precum experienta profesionala a medicului.
Pana in prezent, stiinta nu permitea diagnosticul autismului decat dupa varsta
de 3 sau 4 ani. Acest test este cu atat mai important cu cat diagnosticarea cat
mai rapida a autismului ofera mai multe sanse de vindecare a acestei afectiuni.
Cauze
20
Totusi, aceste studii sunt preliminare si in prezent se desfasoara
cercetari pentru a se explica modul de afectare a creierului in autism.
Simptome
Simptome principale
21
masinute si nu se joaca cu intreaga jucarie.
- preocupare fata de anumite subiecte. Copiii mai mari si adultii sunt
adeseori fascinati de programul trenurilor sau de buletinele meteo.
- nevoie de uniformitate/simetrie si de rutina. De exemplu, un copil cu
autism poate avea intotdeauna nevoie sa manance paine inainte de
salata si insista sa mearga in fiecare zi pe acelasi drum spre scoala.
- comportament stereotip. Acesta consta in batai din palme sau in
leganarea corpului.
22
adolescentii cu autism decat la copiii de aceasi varsta.
Adolescentii au un risc usor crescut de a dezvolta tulburari depresive,
anxietate sau epilepsie.
Alte simptome
Alte afectiuni
23
neobisnuit ca autismul sa fie confundat cu alte tulburari pervazive de
dezvoltare, cum ar fi tulburarea sau sindromul Asperger sau sa aiba
simptome din celelalte tulburari.
O afectiune similara este denumita tulburarea pervaziva de dezvoltare -
fara alta specificare. Aceasta se diagnosticheaza in cazul in care copiii
au comportamente asemanatoare, dar nu indeplinesc criteriile pentru
autism. In plus, alte afectiuni cu simptome similare pot sa se asocieze
cu autismul.
Diagnostic
24
dezvoltare, tulburarile de invatare, deficitul in abilitatile de socializare si
orice alte simptome care ar putea sugera prezenta anxietatii sau
depresiei.
Daca se dezvolta tulburari in socializare, de invatare sau
comportamentale la o persoana, indiferent in ce moment apar sau la ce
varsta, acea persoana trebuie evaluata de un specialist - psihiatru sau
psiholg.
Investigatii
Evaluarea comportamentala
25
psihiatrul pune intrebari generale in legatura cu dezvoltarea copilului, ca de
exemplu, daca ea sau el arata cu degetul parintilor diferite obiecte.
Copiii mici cu autism, adeseori, arata spre obiectele pe care le doresc,
dar nu arata parintilor clar un obiect anume si apoi nu verifica sa vada daca
parintii se uita la obiectul pe care ei l-au indicat.
- ghiduri de diagnostic pentru autism. Aceste ghiduri contin criteriile principale
de evaluare a autismului si au fost stabilite de specialisti. Ele sunt concepute
pentru copii cu varsta de 3 ani sau mai mult.
- alte chestionare despre comportament. Teste suplimentare de diagnostic se pot
aplica la copiii mai mici de 3 ani.
- observatiile clinice. Psihiatrul poate dori sa observe copilul cu intarziere in
dezvoltare in situatii diferite. Parintii pot fi intrebati daca anumite
comportamente sunt obisnuite la copilul lor in acele circumstante.
- teste de evaluare a dezvoltarii si a inteligentei
- se recomanda testele de evaluare a intarzierii in dezvoltare a copilului si cum
afecteaza capacitatea lui sau ei de a gandi si de a lua decizii
- evaluare somatica
- examene de laborator. Alte teste pot fi utilizate pentru a se determina daca
poate fi vorba de o cauza fizica care ar putea da aceste simptome.
26
intarziere mentala sau daca exista cazuri de intarziere mentala in familie. De
exemplu, sindromul cromozomului X fragil, care determina o serie de probleme
legate de inteligenta sub normal, precum si comportamente autistic-like, poate
fi identificat cu ajutorul acestei analize.
- o electroencefalograma (EEG), care se recomanda daca exista manifestari de
epilepsie/convulsii, precum un istoric de episoade in care copilul ramane cu
privirea fixa sau daca copilul revine la un comportament mai putin evoluat, pe
care l-a avut anterior (regresie in dezvoltare).
Tratament
Tratament - generalitati
27
Communication Handicapped Children)
- si integrarea senzoriala
Terapii specializate. Aceste cuprind:
- logopedie
- terapie ocupationala
- fiziokinetoterapie
Cel mai frecvent, medicamentele sunt folosite pentru tratamentul afectiunilor
asociate, cum ar fi :
- depresia
- anxietatea
- hiperactivitatea
- comportamentele de tip obsesiv-compulsiv
Medicul specialist in psihiatria copilului si adolescentului poate da
indrumari in acest sens.
In mass-media si in alte surse de informare au circulat articole referitoare la
terapiile alternative, cum ar fi tratamentul cu secretina si antrenamentul de
integrare auditiva. Atunci cand se ia in considerare orice tip de tratament, este
important sa se cunoasca sursa de informatie si sa se certifice ca acele studii
sunt fondate din punct de vedere stiintific. Relatarile unui succes individual nu
sunt dovezi suficiente pentru a se sustine folosirea pe scara larga a acelui
tratament. Se recomanda acordarea de atentie studiilor de mai mare amploare,
bine controlate, care pot avea valabilitate.
28
antrenament reduce stresul membrilor familiei si imbunatateste functionarea
copilului.
Intelegerea afectiunii si cunoasterea ei, a expectatiilor posibile, este o parte
importanta in ajutarea copilului sa devina independent.
Este indicat ca parintii sa se informeze in legatura cu drepturile educationale ale
copilului. Legile asigura anumite drepturi pentru copiii cu handicap, inclusiv al
celor cu autism.
In plus, sunt anumite asociatii care asigura suport copiilor cu autism si
familiilor acestora. Parintii sunt sfatuiti sa se intereseze si la serviciile de
protectie a copilului.
Invatand despre autism, parintii pot fi, de asemenea, pregatiti pentru momentul
in care copilul lor ajunge la maturitate. Unii adulti cu autism pot trai "pe
picioarele lor", pot munci si pot fi la fel de independenti ca celelalte persoane
de varsta lor. Altii au nevoie de un insotitor permanent.
Parintii sunt sfatuiti sa colaboreze cu alte persoane care sa ii ajute in ingrijirea
copilului lor.
Comunicarea stransa cu alte persoane implicate in educarea si in ingrijirea
copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tratament
pentru copiii cu autism este o abordare in echipa si aplicarea unui program bine
structurat, in mod constant.
29
riscul parintilor si al celorlalti copii din familie de a face depresie sau alte
afectiuni legate de stres. Modalitatea in care parintii fac fata acestor probleme ii
influenteaza pe ceilalti membri din familie.
Este bine ca parintii sa aiba un hobby, sa viziteze alti prieteni si sa invete
modalitati de relaxare. Sa caute si sa accepte suport din partea altora.
Pe langa acestea, grupurile de terapie de suport pentru parinti si pentru alte rude
apropiate sunt adesea foarte utile; persoanele care participa la aceste grupuri
pot beneficia adeseori de experienta pe care altii o impartasesc.
De asemenea, medicul de psihiatrie pediatrica poate face consilierea parintilor
sau a celorlalti copii din familie, in cazul in care apar probleme in cursul vietii,
alaturi de copilul cu autism.
Profilaxie
30
poate oferi reciprocitate, nu se poate adapta si integra
adecvat. Din acest motiv, functia simbolica a limbajului insusi
este afectata. Astfel ori nu apare ori prezinta caracteristici
bizare, continutul notiunilor utilizate isi pierd semnificatia sau
recurgerea la "limbajul de papagal". Comportamentul este
stereotip, bizar, rigid. In schimb se poate atasa de un obiect
caruia ii va valorifica anumite valente neobisnuite. Schimbarea
mediului poate determina actiuni agresive si autoagresive din
partea autistului care prefera imuabilitatea.
Fac parte din grupul medicilor care consideră ca autismul este rezultatul
multiplelor vaccinări pe un teren particular. Condiţia obligatorie este terenul
particular, vaccinul fiind factorul declanşator.
Cu tratamentul homeopat tratez terenul pe care s-a facut vaccinarea,
simptomele autismului şi efectele secundare ale vaccinării (detoxifiere faţă de
vaccinurile primite). În urma detoxifierii nu se pierde imunitatea câştigată în
urma vaccinării. Prin teren particular înţeleg un tip constituţional, pentru care
administrez medicamentul homeopat constituţional. Pentru simptome utilizez
unul sau mai multe medicamente homeopate care acoperă cele mai importante
şi urgente simptome pe care le reclamă părintele.
31
Pentru efectele secundare ale vaccinării folosesc vaccinul în diluţie
homeopată, administrat în diluţii succesive, în ordine inversă programului de
vaccinare, (metoda dr Tinus Smith, Olanda) şi continui cu medicamentele
primite de mamă în timpul sarcinii, tot în diluţii homeopate succesive. Ca semn
de drenaj apare un scaun moale, urât mirositor, sau scaun normal, dar de mai
multe ori pe zi, urât mirositor, o diaree şi/sau o erupţie cutanată. La unii copii în
timpul drenajului survine o perioadă de aparentă pierdere a tuturor achiziţiilor
până în acel moment şi pentru o perioadă de ore sau zile prezintă
simptomatologia autistă pe care o avea înainte de orice tratament. Acest episod
de “drenaj zgomotos” pentru familie, copil, terapeuţi este foarte frustrant, dar
este foarte benefic pentru copil şi familia lui. După un asemenea “drenaj
zgomotos” copilul îşi revine la fel de repede cum s-au instalat simptomele
drenajului, dar în schimb prezintă achiziţii mari într-un domeniu în care era
deficitar. Ex. un copil care face ABA, după acest drenaj, un program pe care nu
reuşea să-l înveţe în câteva săptămâni îl învaţă într-o oră sau mai putin. După
fiecare “drenaj zgomotos” copilul devine mai uman şi învaţă mai repede.
Începe să aibă simţul pericolului şi apar frici pe care nu le-a mai avut niciodată,
fiindcă pe măsură ce iese din lumea lui începe să aibă simţul pericolului, frici
normale la copilul tipic pe diferitele etape de dezvoltare psihică.
Autostimularile sunt mai reduse, începe să gângurească şi să accepte compania
copiilor in jurul său, începe să înveţe spontan copiind ce vede că fac alţii in
jurul său. Urmând tratamentul homeopat copilul iese din lumea lui la vârsta la
care s-a oprit dezvoltarea psihică. De aici el va începe să înveţe şi va trece prin
toate etapele de dezvolatare psihică ale copilului tipic.
32
Evoluţia copilului cu tratament homeopat
Toate simptomele, stările, pe care copilul le-a avut în trecut şi care nu au
fost vindecate, ci doar suprimate, vor reapărea în ordine inversă apariţiei.
Autostimulările, ritualurile copilului au fost frecvent suprimate prin terapie
comportamentală, care un comportament inacceptabil social îl transformă într-
un comportament acceptabil social. Terapia comportamentală nu a acţionat pe
dorinţa copilului de autostimulare, ci doar copilul a fost redirecţionat să facă
altfel.
Ultimele achiziţii pe care le-a dobândit printr-un proces de învaţare
mecanic, le pierde în urma începerii tratamentului homeopat, rămane doar ce a
invaţat real. Pentru ce a învăţat mecanic, trebuie să i se arate din nou şi acum va
învăţa natural ca şi copilul tipic.
33
Limita tratamentului homeopat
În urma tratamentului homeopat copilul devine capabil să simtă şi să
traiască şi să exprime sentimentele umane, redevine capabil să înveţe natural şi
spontan. Ce nu face tratamentul homeopat? Nu îl învaţă pe copil cum să facă şi
de aceea tratamentul homeopat trebuie completat cu un proces de învaţare.
Consilierea familiei este foarte importantă căci ajută părinţii să iasă din
starea de disperare de după aflarea diagnosticului. Îi ajută să înţeleagă ce este
autismul şi cum să-şi ia punctul de sprijin în ei înşişi. Logopedia îi ajută să
înceapă să comunice şi apoi să dobândească limbajul verbal.
Kinetoterapia are rolul să-l ajute pe copilul autist să facă mişcările pe care le
face orice copil tipic şi să dispară stângăciile din mişcările lui. Art-terapia îl
ajută să se poată exprima, să se elibereze de tensiunile acumulate, să căpete
incredere in el.
Concluzii
Tratamentul homeopat tratează simptomele autismului, efectele secundare ale
vaccinării şi corectează terenul pe care s-a facut vaccinarea. Tratamentul
homeopat poate să ajute părintele să iasă din starea de TSPT de după aflarea
diagnosticului.
Tratamentul homeopat trebuie completat cu consilierea familiei, evaluarea
nivelului de dezvoltare coroborat cu un proces de învăţare, cu logopedie, cu
kinetoterapie şi art-terapie.
Cel mai recent studiu realizat a inclus 565 de copii, baieti si fete, care
prezentau semne sugestive pentru autism si pentru tulburari psihice din aceasta
sfera. In randul lor, fetele cu greutate mica la nastere erau mult mai frecvent
afectate comparativ cu baietii cu greutate si varsta gestationala asemanatoare.
De asemenea, specialistii au constatat ca prematuritatea (nasterea la mai putin
34
de 33 de saptamani) si greutatea mica la nastere influenteaza in mod diferit
grupurile de copii, in functie de tulburarea psihica pe care o au (daca autismul
coexista sa nu cu alte afectiuni de aceeasi natura sau din sfera cognitiva, in
general). Specialistii considera studiul ca fiind foarte important deoarece in
urma efectuarii lui s-a ajuns la concluzia ca nu exista o singura cauza pentru
aparitia autismului, ci este cel mai probabil vorba de factori plurietiologici care
concureaza si care duc in final la aparitia acestei boli.
Autismul este o tulburare psihica ce se caracterizeaza prin
afectarea capacitatii de interactiune si relationare cu alti indivizi din mediu, dar
si prin adoptarea unui comportament restrictiv si repetitiv. Copilului ii lipseste
capacitatea de a initia si intretine relatii cu cei din jur, capacitatea de a isi arata
emotiile, nu poate utiliza un limbaj adecvat si are propriile comportamente si
obiceiuri.
Specialistii au studiat si inca studiaza cu foarte mare atentie si dedicatie cauzele
de aparitie ale acestei afectiuni, insa, pentru moment, raman inca foarte multe
necunoscute. Acesta este motivul pentru care descoperirea unei legaturi intre
afectiune, prematuritate si greutatea mica la nastere da sperante cercetatorilor
ca autismul poate fi prevenit.
35
este oarecum suprinzator, deoarece autismul este o afectiune mult mai fecventa
in populatia generala, la baieti comparativ cu fetele (rata de aparitie este de
3:1).
Unul din patru copii nascuti prematur (avand varsta gestationala
cuprinsa intre 23-30 de saptamani) si cu greutate foarte mica (mai putin de
1500 de grame) au semne de autism daca sunt examinati dupa varsta de 3-
4 ani.
Lista factorilor incriminati in aparitia autismului infantil este foarte
lunga, si in ciuda faptului ca ea curpinde numeroase cauze, specialistii au inca
dubii in legatura cu influenta lor exacta asupra aparitiei si mentinerii afectiunii.
http://www.sfatulmedicului.ro/Autismul/posibila-legatura-dintre-autism-
si-greutatea-mica-la-nastere_4728
http://materialeaba.wordpress.com/2008/08/11/manual-lovaas/
CAPITOLUL 2
36
fi citirea şi scrierea sau Sistemul de Comunicare prin Schimb de Imagini
(Capitolul 29 şi respectiv 30). O variabilitate similară se poate observa şi după
încheierea tratamentului. Lovaas (1987) şi McEachin, Smith şi Lovaas (1993)
au raportat existenţa a trei grupuri distincte de rezultate, după aplicarea unui
tratament intensiv la copii autişti cu vârste preşcolare: un grup a ajuns la
funcţionare normală, un grup intermediar a realizat o serie de progrese, iar un
grup rezidual mai mic nu a avut decât foarte puţin de câştigat de pe urma
tratamentului. Ipoteza că autiştii au probleme unice şi distincte poate fi pusă
sub semnul întrebării şi din prisma faptului că studiile de până acum au
constatat că toate comportamentele autiştilor pot fi observate şi la alte grupuri
de persoane, inclusiv la copii normali (Rutter, 1978). De exemplu,
comportamentele autostimulative ca balansarea şi bătutul din palme, foarte
adesea întâlnite la autişti, se observă şi la copiii normali (Kravitz şi Boehm,
1971). Ecolalia, odinioară considerată simptom al unei dereglări psihice, poate
fi observată într-o formă tranzitorie. Copiii normali au manifestări isterice, iar
unii se dau cu capul de suprafeţe tari ca şi copiii autişti, chiar dacă mai puţin
intens şi pe perioade mai mici de timp. Într-adevăr, dacă vom echivala vârsta
mentală a autiştilor cu aceea a persoanelor normale şi le vom compara
comportamentele, vom constata că majoritatea diferenţelor dispar (DeMeyer,
Hingtgen şi Jackson, 1981).
37
comportamentelor autistilor. Deoarece comportamentul, si nu autismul, este cel
studiat cercetare, un comportament poate fi analizat chiar daca nu este prezent
la toti bolnavii de autism, chiar daca diferite persoane il manifesta in diferite
grade sau chiar daca el este prezent si la oamenii normali. De fapt, un asemenea
comportament comun poate facilita studiul si tratarea persoanelor cu autism
intrucat face posibila ajutarea acestora prin acele informatii cunoscute deja la
alte persoane.
38
empirice ale efectelor benefice ale acestor intervenţii pe termen scurt (Smith,
1993).
Opinia 1
39
unui stimul neutru pentru autişti (cum ar fi lauda din partea altora) cu un alt
stimul (ex. alimentele), care este deja întăritor (Lovaas, Freitag, et al., 1966). În
cele din urmă, conform teoriei comportamentale, paradigmele de pregătire
diferentiata derivate din teoria învăţării sunt foarte folositoare la dezvoltarea
programelor de tratament pentru autişti (Stoddard şi McIlvane, 1986). Două
tipuri de învăţare diferentiala sunt baza pentru predarea mai multor
comportamente: imitaţia şi actiunea de asociere a obiectului mostra.
Opinia 2
40
Ca şi limitele în generalizarea răspunsului, limitele în generalizarea stimulului
(Stokes şi Baer, 1977) oferă dovezi împotriva prezenţei unei capacităţi
organizatorice, de sinteză sau interne. Autiştii nu demonstrează o capacitate de
“a-şi pastra experienţele ” în diverse medii decât dacă li se spune direct să facă
acest lucru. Pentru remedierea acestei situaţii, ei trebuie să fie învăţaţi să
generalizeze. De exemplu, Lovaas, Koegel, Simmons şi Long (1973) au
constatat că îmbunătăţirile obţinute pe parcursul tratamentului în spital nu au
fost transferate afară din spital decât dacă acasă părinţii efectuau intervenţia
comportamentală. În studii mai recente (Lovaas, 1987; McEachin et al., 1993),
mulţi copii autişti au reuşit să menţină nivele normale de funcţionare acasă şi la
şcoală, demonstrând că pot să generalizeze intercomportamental şi
intersituaţional. Este foarte probabil că acest lucru s-a produs deoarece copii au
fost învăţaţi să asimileze informaţii nu numai de la persoanele specializate din
spital, ci şi de la părinţi, profesori şi colegii de şcoală.
41
tratamentul este început de timpuriu şi administrat intens. Totuşi, tratamentul
comportamental nu oferă vindecarea acestor persoane, intrucat un remediu ar
trebui sa remedieze cauza problemei, care este foarte probabil să fie
reprezentată de o serie de dereglări neurologice.
Opinia 3
42
Opinia 4
43
copil cu forţa în braţe pentru a îi transmite că este disponibilă, pentru a atenua
mânia şi teroarea copilului şi pentru a provoca “distrugerea apărării autiste”
(Welch, 1987, p. 48). Prin contrast, o abordare comportamentală susţine că nu
există conflicte intrapsihice ce trebuie rezolvate, forţe conflictuale, furie şi
teroarea abandonului din cauza faptului că individul nu a cunoscut alte stări.
Personalul care se ocupă de el şi părinţii nu trebuie să fie dezamăgiţi dacă “nu
reuşesc să ajungă la individ”, pentru că nu exisă nici o persoană neautistă la
care să se ajungă.
44
discriminărilor tot mai complexe între situaţii. Prin contrast, tratamentul
tradiţional se centrează pe controlul stimulilor, iar manipulările importante
constau în schimbări ale variabilelor ce precedă comportamentul. Afişarea de
dragoste şi accepare, ţinutul în braţe, efortul de a aranja o situaţie care să
stimuleze vorbirea, exerciţiile fizice – iată exemple de încercări de control al
stimulilor. Pe scurt, tratamentele comportamentale încearcă să construiască un
comportament, iar tratamentele tradiţionale se axează pe stimularea şi
determinarea unor comportamente presupuse a fi existente.
45
n acest exemplu, profesorul foloseşte o intervenţie uşor de înţeles, care
are avantajul de a fi sprijinită de experienţa cu alţi copii mai normali şi de
teoriile tradiţionale ale dezvoltării. În orice caz, rezultatele acestei intervenţii
vor fi probabil deconcentrante şi dezamăgitoare, pentru că nu există date
empirice din experimente controlate care să indice faptul că autiştii ar avea de
câştigat de pe urma acestor intervenţii. Prin contrast, intervenţia
comportamentală necesită cunoştinţe tehnice referitoare la controlul stimulilor
şi întăririi. De aceea este mai greu de înţeles şi implementat, dar este mult mai
aproape de o abordare eficientă a problemelor pe care le prezintă persoanele
autiste.
46
special, cum ar fi cel descris în prezentul manual. Fie că dezvoltarea este
semnificativă sau mai puţin semnificativă, satisfacţiile există. Un părinte a
afirmat: “ Progresul zilnic al copilului meu, oricât de mic, este întăritorul meu.”
Considerente Etice
47
tratament de asimilare a abilităţilor sociale în cazul lui Van Gogh ar fi dus la
centrarea lui pe recompense, deci ar fi petrecut mai mult timp cu prietenii şi
iubitele şi ar fi pictat mai puţin. La fel stau lucrurile şi cu mulţi alţi artişti şi
oameni de ştiinţă renumiţi: Einstein, de exemplu, era izolat social. De ce atunci
să tratăm persoanele izolate social? Pentru că fără un repertoriu
comportamental mai bogat, ele nu ar putea să trăiască independent. Persoanele
cu repertoriu comportamental variat au mai multe opţiuni şi vor supravieţui mai
lesne.
48