Anda di halaman 1dari 1

8 23 - 29 decembrie 2010

AU TRECUT ANII…
Amintirile unui martor ocular la evenimentele de la Târgu- Jiu, din DECEMBRIE 1989
Se împlinesc in aceste zile numãrul 19 ºi aºa am coborât sã patruleze pe strãzi în cele sã mergem sus în munte la lac, drept pentru care am intrat
21 de ani de la Revoluþia din la numãrul 20 în lista bãtutã la patru direcþii în oraº. Toti cei 12 la Cerna, unde se auzise cã se forþând intrarea cãci altfel nu
decembrie 1989. Aceasta nu s- maºina mult mai târziu. ºi-au schimbat hainele la subsol afla Manea Mãnescu, fostul puteam sã-l informãm despre
a derulat numai la Timiºoara ºi Când a venit dl. Toni Greblã cu uniforme de gãrzi patriotice prim ministru, împreunã cu alþi cele petrecute.
la Bucureºti ci ºi la Târgu-Jiu. eram în biroul primului secretar iar numele lor este posibil sã foºti demnitari. Am mers La ora 1,30 s-au auzit focuri
Unul dintre cei care a participat mai mulþi tineri printre ei existe trecute acolo în evidenþe. împreunã cu Ionuþ la de armã automatã la bariera
la evenimentele petrecute aflanduse si Directorul ziarului Când sã plece în patrulare, pe IPAMRECUM, la dl.director ªuºiþei cand mergeam spre
atunci in municipiul nostru a fost Universul Ionel Cilica-Deaconu trasee fix stabilite în comun, a Voinea care ne-a dat un ARO cu casa, peste Pod, sã-mi schimb
si Ion Rovenþa. Iata cum isi ºi dansul a propus sã ne venit ºi un grup de þigani care ºofer ºi pe inginerul Lalu în hainele cu unele mai groase.
aminteste acesta felul în care organizãm. I s-a dat ascultare voiau sã meargã ºi ei în patrulare ajutor. În noaptea de 24 spre 25
au reacþionat târgujienii în acele deplinã. S-a aºezat în scaunul ºi cãrora le-am spus sã se Am plecat cãtre Cerna ºi decembrie, în faþa Consiliului
zile memorabile: primului secretar, pe care nu se organizeze singuri acolo pe urcând spre lac am întâlnit un Judeþean era puþinã lume ºi
“În Tg-Jiu evenimentele au aºezase nimeni dintre cei Meteor, sã nu existe incidente. tractor cu remorca plinã cu aceea tensionatã. A fost
debutat prin acþiunea dlui. ing. prezenþi, ºi a scos din birou La Apãrarea Civila era ºef un fãinã, navete de pepsi ºi alte un moment de cumpãnã,
Ciucã Ghorghe care, cu câteva câteva dosare, o sticlã de domn mai în vârstã, cu pãrul alb, bunuri. Transportul era însoþit de alimentat de incertitudinea ce
minute înainte de fuga lui whisky ºi un cartuº de Kent, pe ºi Huidu Dumitru, fostul meu un anume Ioniþã ce avea cu el o domnea în jurul prinderii lui
Ceauºescu, a venit având în care l-a bagat la loc. Apoi a coleg de liceu. puºcã de vânãtoare. La un mo- Ceauºescu. A venit o Rabã,
braþe ramuri de brãduþ cu iniþiat cateva convorbiri Odatã cu seara a venit ºi ment dat s-a pus problema sã-l claxonând ºi dând ture de jur
floricele ºi lumânãri pe care le telefonice cu Bucureºtiul. domnul Vanca Artemiu în biroul arestãm dar nu am fãcut-o împrejurul pieþei, chemand
aprindea ºi le punea de jur La rândul sãu, senatorul Toni primului secretar, care a adus cu pentru cã nu aveam astfel oameni sã apere clãdirea,
împrejurul Mausoleului Greblã (PSD) sustine acum, el un plus de luciditate ºi calm împuternicire în acest sens de sã apere ideea de Revoluþie. Era
Ecaterinei Teodoroiu, în faþa specifice ardelenilor. In biroul ceaþã ºi frig.
Comitetului Judeþean de Partid În data de 25 decembrie, era
(Consiliul Judeþean de azi – dimineata de Crãciun, am vãzut
N.R.). S-a luat de el miliþianul defilând pe strãzi grupuri de
postat la poarta instituþiei. Noi tineri. Fãceam planuri, liste,
cei care eram la geam ºi priveam deplasãri în oraº. Un soldat ce
scena auzisem la radio despre era în post lângã Consiliu a tras
fuga lui Ceauºescu, moment in din greºeala un foc în plan ver-
care s-a facut zarvã mare în tical uitându-se pe cer dupã
clãdire. Imediat am deschis elicoptere cu teroriºti. În acel
geamurile ºi am început sã moment a început sã se
þipãm la miliþian, iar el derutat a distribuie, în Consiliu, pistoale
intrat în clãdire. Derutat era ºi anumitor persoane din Armata.
Gheorghe Ciucã fiindca nu ºtia Zvonistica era încã mare. Partea
de fuga lui Ceauºescu. reala este ca dl. Burciu de la
Entuziaºti, am ieºit cu toþii afarã BNR, pe care l-am vãzut
în faþa Comitetului. Au inceput aºteptând, venise în Consiliul
sa intre în clãdire tineri ºi, la Judeþean în legaturã cu un trans-
scurt timp, au început sã arunce port de bani trimis de BNR ce
de la balcon tablouri ale lui nu a putut trece de Sadu, soferul
Ceauºescu, cãrþi rupte, dosare maºinii fiind declarat în mod
ºi documente aprinse. Eu eram eronat terorist. .
în Piaþã lângã colegii mei ºi i- A venit ºi vestea legatã de
am spus lui Toma Popescu execuþia lui Ceauºescu. Agitaþia
(contabilul nostru ºef, actual a luat sfârsit pentru moment cãci
judecãtor) : “ Nea Tomicã, hai urma sã înceapã o alta, mai
sã intrãm cã ãºtia dau foc la destul de modest, cã meritul primului secretar, au urmat la nimeni. Am mers în urma târziu un pic, legatã de partide,
clãdire”. sãu a fost acela cã, de pe 22 discuþii tensionate în legãturã cu tractorului pânã acasã la Ioniþã sedií de partid, de ierarhii, de
Acela a fost momentul în decembrie, ora 11.00, a teroriºtii ºi cu zvonurile legate unde s-a apucat sã descarce ºi viitoarele alegeri, de
care am intrat în clãdire, în coordonat activitãþile care au de acþiunile lor. ne-a confirmat cã nu se afla privatizare, de spaþii comerciale,
evenimentele ce au urmat.Am dus la schimbarea regimului la În ziua de 23 decembrie, la nimic suspect la lac. Se însera de afaceri.
intrat în biroul primului secretar Tg.-Jiu: “Absolut toate mãsurile orele 11, am primit un transport ºi certitudini nu aveam legate de În data de 30 decembrie
împreunã cu Ionuþ Alionescu, s-au luat sub conducerea mea. de pâine caldã de la Fabrica de Manea Mãnescu, asa ca am 1989 la Casa de Culturã a
colegul ºi prietenul meu. El a Asigurarea pazei la depozitele Pâine ºi de þigarete de la revenit spre Târgu-Jiu, mergand Sindicatelor a avut loc
deschis o listã cu cei ce se aflau de alimente ºi protecþia Fabrica de þigarete, cu acceptul din primãrie în primãrie sã constituirea Consiliul Judeþean
acolo la etaj ºi voia sã mã treacã principalelor unitãþi economice: directorilor, pentru soldaþii care vedem cum se organizeazã Provizoriu al FSN unde tinerii nu
primul în listã. Urgenþa era alta. termocentrale, abatorul ºi fabrica stãteau în posturi de jur oamenii pe plan local. au fost invitaþi. Împreunã cu
Am luat o pagina dintr-un dosar de bere”. împrejurul clãdirii Consiliului Am rãmas uimiþi la Stãneºti, Ionuþ Alionescu ºi cu alþi tineri
de acolo ºi în sala Maurã am Dar, sa-l lasam pe Judeþean. de modul lor de organizare ºi am intrat totuºi în sala unde se
însãilat câteva idei pentru a le concitadinul nostru, dl.Ion Împreunã cu doi ofiteri, am desfaºurare în teren. În celelalte þinea ºedinþa. Personal am luat
rosti de la balcon, ca bucuria de Rovenþa sa-si continuie fost în patru întreprinderi, ºi primãrii erau câte douã persoane cuvântul ºi, la propunerea dlui.
moment sã nu degenereze. Am destainuirile despre acele zile anume: IRUM, Ciment, IMUPF la telefon, foarte vigilente. La G.Manoniu, am fost ales
rostit cele câteva fraze, în Piaþã din decembrie 1989 la Tg Jiu si ºi Þigarete, unde am stat de primãria Runcu, de la intrare vicepreºedinte, nu am acceptat
fiind cam 200 de persoane, toate Gorj: vorbã cu directorii care au spre Sohodol, în timp ce eram ºi am propus în locul meu pe
entuziasmate de momentele pe Intre timp, am vãzut de la acceptat sã constituie, 24 ore în curte, a tras antiaeriana dl.director Diaconescu Doru..
care le trãiau. Fiind la balcon am balcon o companie de Armatã, din 24 ore, detaºamente de gãrzi dinspre Tg-Jiu spre Sohodol. La Dupã ºedinþã am fost la dl.dr.
vãzut cã s-a produs o busculadã condusã de cãpitan Chiriac patriotice îmbrãcate în uniformã, scurta vreme, au trecut douã Fometescu Doru care mi-a spus
cauzatã de o persoanã ce avea Vasile, venind în pas de defilare de câte 30 de persoane, camioane cu soldaþi. Aceste cã am pneumonie ºi mi-a dat
pistol, la intrarea în Proiectãri, ºi luând poziþie de jur împrejurul înarmate ºi cu muniþie pusã la camioane, mergând în amonte, tratament Penicilinã injectabil
persoana respectivã fiind clãdirii. I-am privit cu lacrimi în dispoziþie de cãtre Armatã. au distrus barierele metalice din 6 în 6 ore, aºa cã pânã pe 3
imobilizatã. Am revenit în birou ochi. Clar, armata era cu noi Scopul era sã avem în cele patru care blocau intrarea pe Valea ianuarie am fost în afara
unde Ionuþ Alionescu m-a Am mers apoi la intrarea din direcþii ale oraºului forþe locale Sohodolului . Se lãsase frig, iar evenimentelor.
inregistrat în lista lui la nr. 19 ºi spate a clãdirii ºi cu acceptul ºi de rezistenþã în faþa aºa - ziºilor de mâncat nu mâncasem decât Pânã la plecarea mea, în iunie
am primit o hârtiuþã ºtampilatã, ajutorul ofiþerului ºi a doi teroriºti. niste biscuiti primiti în dimineaþa 1990, m-am implicat în rezolvarea
apoi la douã zile s-a mai pus o subofiþeri de la subsol, de la În ziua de 24 decembrie, de Piþãrãi. La intrarea în biroul unor situaþii curente ºi ocazionale
ºtampilã pe ea dupã care s-au Apãrare, am organizat patru dimineaþa la 7:30, dl. Greblã m- domnului Greblã, am fost opriþi ale judeþului, lucrand în cadrul
fãcut legiþimatii. Ulterior, în listã grupe de câte trei tineri îmbrãcaþi a chemat pe mine ºi pe Ionuþ de paza pusã, pentru cã nu Comisiei Economice:
s-a introdus o persoanã pânã în în uniforme de gãrzi patriotice Alionescu si ne-a spus aveam legitimaþiile actualizate, (urmare în pag. 9)

Anda mungkin juga menyukai