Repere intelectuale
ale dreptei româneşti
ANDREI
PLEŞU © Revista Cariere / Sebastian Moise
Emfaza, grandilocvenţa şi chiar patosul şcoală şi în nicio categorie. Este un benefice la aşezarea societăţii româneşti România ultimelor decenii. Dar aceste
lipsesc atât din gesturile şi atitudinile principiu pe care fostul discipol, ajuns în matca normalităţii. Ordinea cultu- protuberanţe stilistice nu sunt decât re-
lui Andrei Pleşu, cât şi din scrisul său. maestru, nu-l va abandona. Colegiul rală, etică şi politică sunt doar mani- flexele de apărare ale firescului împo-
Moderaţia şi discreţia l-au însoţit în toa- Noua Europă probează această afir- festări ale unei ordini mai ascunse a fi- triva nefirescului. Când scrie despre ce-
te ipostazele: specialist în istoria artei maţie. Cei care au trecut pe acolo şi au inţei. La orice nivel, dezordinea alte- le fireşti, inclusiv despre îngeri, Andrei
şi exilat la Tescani, ministru şi consilier avut apoi resursele necesare pentru a rează tocmai firescul ca ordine a fiinţei. Pleşu are aceeaşi fineţe descriptivă, dar
prezidenţial, discipol şi maestru, scrii- produce ceva important în spaţiul cul- Firea lucrurilor trebuie să fie apărată, surprinde, prin asocieri insolite, încăr-
tor şi formator de opinie. Cum se expli- tural sau / şi în spaţiul public nu seamă- iar când este dislocată sau abandonată, cătura de sublim a cuvintelor, forţa lor
că faptul că o personalitate atât de mo- nă unul cu altul, chiar dacă rafinamen- ea trebuie să fie restabilită sau recâş- de a pune în lumină firescul. Altfel
derată şi de discretă a generat, în ulti- tul spiritual îi caracterizează pe toţi. tigată. Fie că scrie despre oameni sau spus, de această dată, stilul este o ex-
mele decenii, două fenomene profunde Ideea de judecată la capătul drumului, despre îngeri (nu ştiu dacă sunt în Ro- presie a firescului ca natură sublimată
şi contradictorii: unul de atracţie şi de prezentă în planul performanţelor cul- mânia mulţi teologi care ar putea înfă- a fiinţei. Am făcut această descoperire
admiraţie, altul de contestare violentă turale, este teoretizată subtil şi con- ţişa în cuvinte, în mod comparabil, ten- citind jurnalele lui Andrei Pleşu. Eva-
şi calomniere grobiană? vingător în ordinea etică. Această idee siunea spirituală a luptei lui Iacob cu în- cuarea aproape totală a biograficului şi
Refuzul constrângerii intelectuale, mi- întemeiază minimalismul etic pe care îl gerul), Andrei Pleşu caută ordinea as- retractilitatea faţă de anecdoticul coti-
nimalismul etic şi efortul de adecvare a profesează Andrei Pleşu în ceea ce scrie cunsă a fiinţei, încearcă să identifice dian creează spaţiu liber pentru expri-
lucrurilor la propria lor natură sunt câ- şi în ceea ce face. Nu ştim dinainte care măsura care aşază lucrurile în matca marea firescului până la sublim.
teva elemente care ar putea contura un vor fi consecinţele faptelor noastre. Am- lor pentru a le da identitate şi, deci, fi- Nu este întâmplător că mulţi dintre cei
răspuns la această întrebare. biguitatea însoţeşte, odată cu căderea resc. Ori de câte ori lucrurile îşi ies din care proliferează nefirescul în România
Participant rezervat la experimentul în lume, semnificaţia morală a acestor matcă se urâţesc, iar sluţenia lor este postdecembristă au identificat în An-
paideic patronat de Constantin Noica, fapte. Nu de puţine ori, ceea ce pare primejdioasă. Comunismul a fost o lu- drei Pleşu un inamic, care, dacă nu poa-
Andrei Pleşu a fost un discipol care, cel corect sau, dimpotrivă, reprobabil din me a nefirescului, dar, după prăbuşirea te fi distrus, cel puţin trebuie să fie ca-
puţin după cum este schiţat personajul punct de vedere moral, înainte de să- regimului totalitar, căutarea firescului lomniat, diminuat, deformat. Dar nu
în Jurnalul de la Păltiniş, îmbină res- vârşirea lor, îşi poate schimba sensul în societatea românească a fost un lung este, de asemenea, întâmplător că
pectul faţă de maestru cu reacţiile, e după consumarea faptelor. Din pers- şir de eşecuri. Nefirescul comunismului mulţi dintre cei care doresc ca România
drept blânde, ale unui spirit rebel. For- pectiva celui care ştie că trufia infai- a fost înlocuit cu nefirescul tranziţiei, să-şi recâştige aşezarea normală în or-
marea intelectuală este un drum pe libilităţii este cel mai mare păcat al cu obscenitatea publică. Ironia şi sar- dinea culturală, etică şi politică a mo-
care maeştrii şi emulii pot fi acceptaţi omului, pot fi reinterpretate acţiunile casmul sunt instrumentele utilizate cu dernităţii văd în Andrei Pleşu un apă-
doar temporar, pentru că, la capătul publice ale lui Andrei Pleşu din peri- predilecţie de Andrei Pleşu, cu talent rător al firescului, poate singurul repre-
drumului, trebuie să fie identificată ma- oada postdecembristă. Cele care au fost de mare scriitor, pentru a inventaria, a zentant de calibru al spiritului conser-
tricea unică şi irepetabilă a propriei privite ca bizare compromisuri s-au descrie şi a clasifica nenumăratele for- vator, în înfăţişare junimistă, din tim-
personalităţi, neîncadrabilă în nicio dovedit a fi, până la urmă, contribuţii me pe care le-a îmbrăcat nefirescul în purile noastre.
ii 31 august 2010 // nr. 301 // 22 plus
Când mi se mai întâmplă să fiu întrebat 1998-1999, când a propus deschiderea cunoştinţă cu supramăsură, pentru că di- cu precizarea că nu înţeleg prin corupţie
dacă d-l Andrei Pleșu este „de dreapta“, unui Centru Cultural Român la Berlin mensiunea reuşitelor sale în această o infracţiune anume, ci o alterare a con-
răspund imediat: „da, cel puțin de (înainte de epoca ICR, aşa se chemau re- privinţă este unică. turului moral iniţial. Asta e regula. Dom-
dreapta“. De ce spun că, după părerea prezentanţele noastre cultural-diploma- Pe vremea când Dilema nu se învechise, nul Pleşu este excepţia! Singura pe care
mea, d-l Pleșu este „de dreapta“? Întâi, tice), era privit de către mulţi dintre co- în redacţia din Aleea Alexandru, nu se o cunosc. Mă hazardez să schiţez o ex-
pentru că, vorba d-lui Caragiale, e vechi. legii săi de cabinet cu superioară în- aşeza nimeni pe scaunul din capul mesei plicaţie, valoroasă cât o lecţie de viaţă.
Adică este un apărător ireductibil al „bu- ţelegere. Aşa cum ei aveau mici afaceri lungi, dinspre ferestre. Era scaunul pe Mai întâi, simţul dezvoltat al umorului -
nului simț“ (pledoariile sale pentru stilul de oblojit sub pulpana banului public, care şedea, la şedinţe, domnul Pleşu, alt- de aici capacitatea de a mânui mereu dis-
de bun simț, pentru vorbirea românească probabil că li se părea că înfiinţarea fel cu nimic diferit de celelalte scaune tanţa (auto)critică. Apoi, cultura asimila-
de bun simț, pentru gândirea în termenii unui Centru Cultural la insistenţele minis- din încăpere. Când a plecat temporar de tă până la a deveni prima natură - de
bunului simț sunt cele mai importante trului Pleşu este o chestiune mai degrabă la conducerea revistei pentru a prelua şe- aici conştiinţa dimensiunii reale pe care
demersuri de acest gen din spațiul nostru privată a unui intelectual îndrăgostit de fia diplomaţiei, cineva (sau Mircea Vasi- o avem noi toţi în raport cu lucrurile
public). Este un apărător al tradiției și al Germania lui Hegel. În plus, contextul lescu sau maestrul Radu Cosaşu, ches- mari, precum poporul, istoria, statul
ordinii firești. Este un anticomunist. Are era nefericit - în acei ani România se tiunea se dezbate şi astăzi) a lipit pe etc., şi anume conştiinţa de a fi un
umor. Este unul dintre cei mai inteligenți prăbuşea economic, băncile dădeau fali- scaun un anunţ: «Acest scaun aşteaptă omuleţ printre omuleţi, cum ar spune d-l
oameni pe care i-am cunoscut vreodată. mente frauduloase una după alta, infla- căderea guvernului». Aşa a stat acel sca- Gabriel Liiceanu. În fine, reflexul să-
Este un elitist, în sensul că apără și promo- ţia urca la cer, era vremea ultimei mi- un vreme de doi ani, spre amuzamentul nătos al totalităţii - în fiecare secundă,
vează elitele și ideea elitară. Se uită spre neriade şi a unui stat slab, ezitant, tuturor celor care treceau prin redacţie. există conştiinţa clară că nu eşti buricul
Dumnezeu cu frică și cu iubire în același corupt, impredictibil. Cui îi ardea de un Evoc acest episod, pentru că trecerea lumii, ci doar o parte a ei.“
timp. N-a văzut îngeri niciodată, însă Centru Cultural la Berlin? Felul în care domnului Pleşu prin diferite «scaune» Acum doi, am contribuit la un volum oma-
scrie despre ei cu atâta rafinament. Are domnul Pleşu a dus proiectul la realiza- s-a petrecut într-un fel unic, în răspăr gial întocmit de câțiva dintre discipoli
cultura și cultul „marilor cărți“. Admiră re, tenacitatea şi abilitatea instituţională cu toată tradiţia amestecului dintre pu- pentru d-l Andrei Pleșu, scriind un text
sincer când are ce și nu contenește să se cu care s-a luptat pentru acest obiectiv terea administrativă şi intelectuali de la din care tocmai am citat lung. Textul se in-
mire de lumea din juru-i. Respectă insti- contrazic radical pecepţia nefericită des- noi. Nu e vorba neapărat de graţia cu ca- titula Andrei Pleșu, excepția fericită. Și
tuția școlii. E un pic sceptic. Cultivă me- pre intelectualul incapabil să constru- re şi-a exercitat funcţiunile, nu e vorba acum cred că d-l Pleșu este o excepție fe-
lancolia. Este atașat oricărei forme de me- iască administrativ. neapărat de naturaleţea cu care le-a pă- ricită. Dincolo de toate contribuțiile sale,
morie. Toate acestea împreună nu pot da Tot instinctul fondator al domnului Pleşu răsit la timpul potrivit şi nici măcar de zilele acestea reflectez serios la un alt as-
decât portretul unui intelectual de dreap- este responsabil pentru lansarea câtorva faptul că, deşi a avut multe funcţiuni ofi- pect în care d-l Pleșu este o excepție feri-
ta. De ce spun că d-l Andrei Pleșu este dintre cele mai benefice cariere în ser- ciale, nu a alergat niciodată după vre- cită: contactul cu politicul. A ocupat func-
„cel puțin“ de dreapta? Pentru că d-l An- viciul public românesc postdecembrist. una. E vorba despre fenomenul absolut ții politice extrem de importante și si-
drei Pleșu este mult mai mult decât un in- Personalităţi care sunt, astăzi, în elita unic al nealterării fibrei sale umane la renele politice i-au cântat dulce. Și totuși,
telectual de dreapta și, nu mă îndoiesc, i-am conducătorilor de instituţii româneşti contacul cu puterea. D-l Andrei Pleşu a este singurul intelectual pe care îl cunosc
face domniei-sale o gravă injustiție și am sunt, în mare parte, produsul profe- fost mereu acelaşi, egal cu sine, înainte, care a știut să ia politica drept ceea ce es-
jigni calitățile extraordinare pe care sorului şi ministrului Andrei Pleşu. în timpul şi după funcţie. Performanţă te și nimic mai mult. Această calitate a d-lui
Dumnezeu le-a pus în acest om, dacă l-am Dacă ţinem cont de faptul că trecerea sa umană rarisimă pe malul alunecos al Pleșu, de a da pe lucruri exact atâtea pa-
plasa, rudimentar, în categorii de acest prin funcţii publice de decizie a fost, Dâmboviţei! Cunosc legiuni de oameni, rale câte fac – nici mai mult, dar nici mai
gen. Și iată de ce d-l Pleșu este mai mult totuşi, meteorică (un an şi zece luni ca altfel foarte cultivaţi şi extrem de inteli- puțin –, este, pentru mine, unică.
decât un intelectual de dreapta. ministru al Culturii şi doi ani şi o lună genţi, pe care accesul la funcţie i-a smin- Imediat după 1990, intelectualii publici au
„Se spune despre intelectuali că fac ma- ca ministru de Externe), rezultatul în tit. Instalaţi în scaun, au devenit impor- căpătat o glorie aproape nesperată. Nu
rea eroare de a crede că abstracţiunile termeni de eficienţă produce invidie ori- tanţi, s-au umflat în guşă şi afişau un fel peste mult timp, a început declinul lor. În-
din minţile lor sunt vii, izolându-se, fără cărui manager de profesie şi vocaţie. Ori- de eroism cu care îşi duceau crucea de tr-o carte extrem de interesantă scrisă
să-şi dea seama, într-o realitate qui- cine a adus energii intelectuale proaspete demnitar. După funcţie - că toate sunt acum vreo 20 de ani, sociologul Wolf Le-
jotescă. Când se va osteni cineva, la un şi de bună calitate pentru consolidarea trecătoare - apare o depresie frustrată penies (bun prieten al d-lui Andrei Pleșu)
moment dat, să argumenteze viguros îm- noului drum al unor vechi instituţii sau care nu-i mai părăseşte. Şi, în anumite vorbește despre fenomenul în care „oa-
potriva acestei prejudecăţi, exemplul a creat din nimic instituţii noi în acea cazuri, o ambiţie vanitoasă pentru o altă menii cu conștiința împăcată împing în
domnului Pleşu va figura la loc de cinste Românie bezmetică şi rătăcită bineme- funcţie, încă şi mai mare. Nicicând nu plan secund clasa cârtitoare“, pe măsură
printre argumente. Uimitor pentru cei ca- rită toată recunoştinţa noastră. Iar dom- mi-aş fi putut imagina că vorba dupa ca- ce economia de piață se dezvoltă. Specia-
re nu-l cunosc - dar şi pentru cei care îl nului Andrei Pleşu i se cuvine această re- re puterea corupe este atât de adevărată, liștii înlătură enciclopediștii și, cu asta,
cunosc, poate -, domnul Andrei Pleşu a carisma intelectualului se rutinizează –
marcat România posttotalitară nu doar cum ar spune Max Weber. La noi, zdre-
prin talentul său uriaş, prin inteligenţa lirea prestigiului intelectualului s-a pe-
sa debordantă şi prin irezistibila-i se- trecut și se petrece pentru că intelectualul
ducţie intelectuală, dar şi ca întemeietor nu a putut să-și păstreze nealterată sub-
de instituţii. stanța interioară când lumea a aruncat
Chiar la o rapidă evocare, se vede ime- asupra lui trei provocări pentru care nu
diat în biografia domnului Pleşu o dimen- era deloc pregătit, oricât de mult citise și
siune fondatoare. Probabil că cele mai oricât de mult gândise: banii, piața liberă
cunoscute instituţii create de domnul An- a ideilor și politica. Sigur că intelectualul
drei Pleşu sunt Colegiul Noua Europă şi român știa ceva despre toate astea, fie și
revista Dilema, acum Veche. În alcătu- din experiența intelectualilor români in-
irea culturală a României postdecem- terbelici, dar și intelectualul comite pă-
briste, ambele instituţii sunt elemente re- cate omenești: suntem cu toții o specie
vigorante, având un impact de magni- foarte greu dispusă să învețe din greșelile
tudine serioasă asupra reliefului inte- proprii și deloc dispusă să învețe din gre-
lectual al României de astăzi. Dar, pe șelile altora.
lângă acestea, există şi alte instituţii a În tot acest peisaj pestriț și amețitor ca un
căror naştere şi dăinuire i se datorează. montagne russe, cum spuneam, d-l An-
De ministeriatul său la Cultură se leagă drei Pleșu a știut să rămână el însuși. Toc-
extraordinarul Muzeu al Ţăranului Ro- mai de aceea, d-l Andrei Pleșu este cel
mân. De ministeriatul său la Externe se mai bun antrenor pentru cei care vor să
leagă Academia Diplomatică, dramatic al- treacă din republica literelor în republica
terată de succesori, din păcate. Începutul semiprezidențială sau semiparlamentară
extinderii reţelei de centre culturale ro- (depinde de unde privești) care suntem.
mâneşti este tot opera sa, într-un mo-
ment în care nimănui nu-i stătea mintea
la aşa ceva. Îmi amintesc bine că, prin Andrei Pleşu şi Madeleine Albright SEVER VOINESCU
22 plus // nr. 301 // 31 august 2010 iii
familie, de gust, de amintiri personale, nu au fost celei care i se pare mai convenabilă pentru propriile Cum se poate reconstrui o cultură a
opţiuni propriu-zise, nu am avut timp să construim lui interese și angajamente. Nu asta propun, ci un convingerilor politice?
nişte opţiuni. Asta afectează şi azi peisajul nostru tip de rațiune neutră, un instrument pur, o formă De data aceasta, educaţia e esenţială. Dar aici
politic. superioară de discernământ. suntem într-un cerc vicios: ca să ai convingeri
politice, trebuie să ai o ambianță politică în măsură
Cum pot deveni periculoase pentru un om, dar şi Spuneați, mai demult, într-un exerciţiu polemic, să încurajeze acest tip de angajare. Dar, pe de altă
pentru o societate o doctrină, o ideologie? care nu sunt foarte sigur că s-a prins foarte bine parte, fără acest tip de angajare și de consecvență,
Părerea mea în privinţa asta este că orice doctrină de destinatarul lui, de Gáspár Miklós Támás, că nu poți construi o ambianţă, un fond, un context
devine periculoasă când se transformă în ideologie. „bombăniți de la dreapta“. Ce înseamnă „să încurajator. În ce mă priveşte, am încurajat câțiva
Am un soi de alergie la ideologii. Pentru că o bombăniți de la dreapta“? prieteni mult mai tineri să treacă de la
ideologie e, de obicei, o formă de gândire A bombăni e destinul însuşi al comentatorului. Al „bombănitori“ la „activi“, în ideea că numai așa se
birocratizată, redusă la minimum, cât să celui care nu e în scenă. Comentatorul e prin poate împrospăta clasa noastră politică: printr-o
funcţioneze strategic pentru a domina scena. În definiție un bombănitor, un om care stă pe margine, infuzie de oameni cultivaţi, bine crescuți, deştepți și
orice ideologie e un procent de demagogie, un observă și dă peste mână. E nevoie şi de cu alt orizont decât cel al căpătuielii și al
procent de populism, un procent de schematism bombănitori, nu toată lumea trebuie neapărat să aranjamentelor de culise. Acum, regret întrucâtva
mental şi, când se ajunge la aşa ceva, lucrurile devin intre în partide și să facă politică. E drept că, dacă că i-am încurajat. Regret pentru că au intrat într-un
periculoase, pentru că ideologiile au un ecou facil, rămâi bombănitor, ți se reproşează că în loc să pui mediu care, întâi, nu încurajează tipul ăsta de
ajung până la ultimul cetăţean. Tocmai pentru că umărul, să faci, să propui soluţii, tu stai pe margine comportament, ci, dimpotrivă, îl subminează și,
procedează prin simplificare. Au un aer pragmatic şi și bombăni. Dar nu există judecată politică și doi, au intrat într-un mediu care riscă să fie mai
promit soluţii radicale şi definitive. Ideologiile sunt, judecată în general, dacă nu există oameni care tare decât ei și să îi contamineze. Și riști să te
prin definiţie, utopice şi revoluţionare. Nu ştiu să observă. Şi care o pot face tocmai pentru că nu sunt trezești cu oameni de valoare, oameni de calibru,
existe ideologii care să nu aibă un subton de implicați în mod direct. Că eu unul bombăn „de la care, după câțiva ani de frecuș de partid, scad în loc
răzmeriţă în ele şi una dintre dimensiunile dreptei, dreapta“ e, iarăşi, o chestie de fire. Sunt oameni să crească, obosesc, se blazează.
dacă e să vorbim despre dreapta, este că, în care sunt prin firea lor oameni de dreapta. Și sunt
principiu, dreapta e foarte rezervată când vine oameni care sunt prin natura lor oameni de stânga. Ce fel de dreaptă am avut după ’89
vorba de ideologii şi de revoluţii. Prietenul meu Horia Bernea nu a învățat de la în România?
nimeni să fie de dreapta. Era de dreapta când a supt Nu am avut o dreaptă ofensivă, o dreaptă care să
Care ar fi diferența specifică dintre ideologie și la maică-sa. Şi vocea lui era de dreapta, și construiască, ci am avut o dreaptă strict reactivă. A
doctrină? comportamentul lui era de dreapta, adică avea un fi de dreapta a însemnat pur și simplu a fi
Doctrina se naște dintr-un efort de înțelegere a fel de radicalitate, un fel de rigoare bazată pe valori anticomunist. Sigur că, istoric vorbind, era de
lumii, în vederea unei adaptări creatoare la lume, în în care noul, revoluționarul, agitația, progresul nu înțeles. Eram după 45 de ani de dictatură comunistă
vreme ce ideologia se naște dintr-o dorință de erau teme favorite. Îi plăcea mereu să citeze și era normal ca toate energiile critice să se
putere. Doctrinarul nu vrea neapărat să schimbe cuvintele ironice ale lui Caragiale: „progresul orienteze prin raportare la asta. Pe de altă parte, am
lumea, pe când ideologul vrea să o schimbe şi să guvernează lumea după legi fatale. Odată pornit, asistat la un fel de blocaj politic care a întârziat
propună tuturor o fericire entropică, obligatorie. nimeni și nimic nu-l mai poate opri“. crearea unei doctrine de dreapta diversificate şi
Doctrinarul nu e utopic, e relativist și articulat până complexe. Pentru că dreapta nu e pur și simplu
la detaliul fin, în vreme ce ideologul este în acelaşi Dreapta se învață? anticomunism, nu focalizează pe o singură
timp aproximativ şi împătimit al unui absolut fără Eu cred că nu. Din cauza asta vorbesc de „fire“. dimensiune. În plus, cum spuneam, au intrat în
articulaţii. Pe de altă parte, dreapta şi stânga nu mai au azi partidele de dreapta și oameni care nu aveau nicio
conture foarte precise. Dacă unul ca Sartre, care era legătură autentică, substanţială, cu dreapta. Pe
Vă întrebam despre pericolele ideologiilor și ale destul de colorat ideologic, a putut să spună că urmă, a trebuit să intrăm în Parlamentul European
doctrinelor și în sensul în care dumneavoastră „dreapta și stânga sunt două cutii goale“, e ceva în și să ne înscriem într-unul sau altul din blocurile
investiți foarte multă rațiune în actul de a chestia asta. Dreapta și stânga par, uneori, doctrinare de acolo. Dar asta s-a făcut nu pe
practica politica, atunci când ați fost politician interșanjabile, în sensul că partidele de dreapta, doctrină, ci pe calcul de oportunități.
activ, sau în actul de a judeca politica. De ce ajungând la putere, nu se feresc să adopte
investiți atâta rațiune, de ce trebuie să investim „maniere“ de stânga, după cum, invers, partidele de În oglindă: ce fel de dreaptă nu am apucat să
atâta rațiune? stânga, odată ajunse la putere… În plus, la noi, în avem și ar fi fost bine să avem? Ce fel de dreaptă
Să zicem că aici intră în joc și o componentă de umbra lui Caragiale, situația e și mai dramatică. Noi ar fi bine de construit în continuare?
fire personală. Eu nu pot să acționez dacă nu știu avem la dreapta oameni care nu au de fapt nimic în Păi, o dreaptă care să însemne convingeri politice,
exact ce vreau, dacă nu percep exact harta pe care comun cu ideea de dreapta. Și avem la stânga un articulare doctrinară, amplitudine de orizont. Aș
urmează să mă mișc, dacă nu am o imagine clară a amestec total. În orice caz, un om care face parte adăuga, ceea ce poate părea paradoxal, o dreaptă
ţintei şi a strategiei mele. Sunt născut în zodia dintr-o formațiune politică al cărei debut e la stânga cuplată la modernitate, pentru că dreapta și
Fecioarei şi Fecioarele așa sunt! Au nevoie de și al cărei apogeu e la dreapta nu e garantat conservatorismul în genere nu înseamnă o formă de
cristalinitate, de limpezime, nu se pot mişca pe un doctrinar, nu inspiră încredere. Dar asta s-a demodare melancolică. Conservatorismul nu
fond de haos. Asta este, să zicem, o chestie întâmplat, la noi, mereu. Amintiți-vă că țărăniștii exclude modernitatea, ci pur și simplu o
personală. Dar, în general, cred că e foarte bine ca erau înainte de război de stânga. În opoziţie cu reformulează armonios, o trăiește cu relativismul
în materie de politică să faci să primeze dreapta liberală, care, la rândul ei, era la stânga în necesar, dar și cu disponibilitatea necesară.
raționalitatea. Nu patimile, nu loialitățile oarbe, nu secolul XIX! Iar după revoluție, și liberalii, și Conservatorul nu este un unchiaș cu sciatică, o
visceralitatea. Cu specificarea că rațiunea nu trebuie țăraniștii au trecut la dreapta, în opoziție cu stânga. figură nostalgică, îngust retrospectivă, incapabilă de
să se reducă la cântărirea oportunistă a La ora actuală, sunt foarte puțini oameni pe scena acțiune. Dar, pentru a construi o asemenea dreaptă,
posibilităților - fiindcă „rațional“ e și cel care noastră politică pe care să-i pot califica drept îți trebuie o echipă de oameni, care, înainte de a
analizează mai multe variante și decide în favoarea oameni cu adevărat de dreapta. Dreapta însemnând, dori puterea, înainte de a dori succes electoral,
22 plus // nr. 301 // 31 august 2010 v
înainte de orice oportunism și calcul privat, să vrea dinăuntru. Dar la Adam nu era vorba de ceva de
să construiască o dreaptă. genul ăsta, ci de ipoteza că FSN, fiind o formaţiune
proaspătă, încă neconsolidată, ea ar trebui, pur şi
Dreapta asta de construit presupune obligatoriu simplu, contaminată, invadată, confiscată. Nu ştiu
şi politicieni care să vorbească bine româneşte? dacă asta ar fi fost soluţia, pentru că nici să se nască
Se vorbeşte bine în momentul ăsta româneşte? un partid unic plin de amestecături nu era o soluţie.
Puneţi degetul pe o rană profundă a vieţii noastre Fapt e că la noi s-a procedat exact pe dos: toată
publice. Una dintre cele mai nobile forme de lumea „bună“ a fugit din FSN, ca dintr-un cartier
conservatorism este păstrarea limbii. Istoria şi rău famat. Dar o a doua idee a lui Michnik mi se
cultura oricărui popor se bizuie pe limba lui. Dacă pare şi acum decisivă pentru a înţelege momentul
nu o grădinăreşti, dacă nu o respecţi, dacă o de atunci. El a spus ceva de genul: domnule, am
foloseşti bezmetic, păcătuieşti printr-o grosolană senzaţia că voi, înainte de ’89, când trebuia să
lipsă de patriotism. Sunt foarte mulţi oameni care puneţi accentul pe moralitate, aţi făcut politică
vorbesc de patrie, de ţară etc., şi o fac într-o limbă măruntă, o politică a acomodării. Ca să puteţi
indigerabilă, de nesuportat. E o formă de supravieţui, ca să puteţi să vă strecuraţi printre
primitivism şi de dispreţ faţă de fiinţa naţională pe aberaţiile sistemului, aţi făcut un soi de „mică“
care un om de dreapta nu o poate tolera. Grija politică. „Politichie“, mai mult decât politică. Adică
pentru expresie, pentru limbă şi nu pentru o limbă un comportament politic strict adaptativ,
strict corectă, ci, dacă se poate, pentru o limbă acomodant. Morala a trecut în planul doi. Acum,
expresivă, trăită la potenţialul ei maxim, e o formă după ’89, se constată altceva: ceea ce s-ar cere e să
de igienă naţională, de care nimeni nu mai pare faceţi politică. Or, de data asta, v-aţi baricadat în
convins. La capitolul ăsta, România e într-un hal morală, faceţi declaraţii sublime cu un fel de ştaif
fără de hal. Parlamentul României, partidele Ro- neproductiv. În loc să faceţi politică cum vă
mâniei, ziariştii României nu mai ştiu limba română. pricepeaţi binişor să faceţi înainte, cu toată gama de
O folosesc prost, o folosesc arbitrar şi asta strică compromisuri convenabile, acum, când
sufletele. Există o replică a lui Socrate, într-un compromisul ar fi putut să devină o strategie, aţi Andrei Pleşu şi Adam Michnik
dialog platonician despre nume şi despre limbă în devenit cu toţii statui. Moralitate maximă. Politică
general: un cuvânt prost folosit, o vorbire stângace zero. Aş adăuga că până şi moralitatea asta a fost,
otrăveşte sufletele. Limba e ceva care te hrăneşte, până la un punct, dubioasă, pentru că acum ştim
nu doar ceva care transportă informaţii. Dacă cam câţi oameni aveau dreptul să facă pe marile România postcomunistă e cu adevărat
vorbeşti prost sau ţi se vorbeşte prost, ea devine o figuri morale pe atunci şi câţi nu aveau, sau câţi au „postcomunistă“?
toxină. fost nu neapărat necinstiţi, dar şi-au permis, brusc, Fiecare dintre noi, cei care am trăit comunismul,
radicalităţi pe care, înainte de ’89, nu şi le suntem inevitabil, într-un fel sau altul, marcaţi de
Au fost comici politicienii de dreapta din permiseseră. această experienţă. Pe de altă parte, mă sperie când
România după ’89? văd o generaţie foarte tânără care nu a trăit
Politicienii noştri, în general, nu numai cei aşa- Care sunt marile boli socio-politice ale României comunismul şi care încearcă să îl recupereze fără să
zişi de dreapta, sunt foarte comici. Ăsta e singurul de după 1989? îl fi trăit. Li se pare cool! Îmi vine să spun – mai
lucru care îi face suportabili. Te distrezi de multe ori Aş numi doar două, deşi fişa clinică ar putea fi bine nişte traumatizaţi ca noi decât nişte viţeluşi
văzând cum se poartă şi cum vorbesc, deşi, într-un amplă. veseli! Am mereu experienţa asta şi văd mereu
timp doi, amuzamentul ăsta ia o mască tragică. Nu oameni tineri, foarte înzestraţi, foarte citiţi, care nu
au toţi umor, dar comici sunt aproape toţi. Unii au Să nu speriem lumea, totuşi... îşi mai iau ideile din experienţa trăită, ci din lecturi
umor într-o versiune de bodegă, dar chiar când nu Da, să nu speriem lumea... Există, oricum, trendy. Au făcut şcoală în Occident, au umblat peste
au umor sau când au doar un umor de proastă tratament pentru toate bolile astea. Boala numărul tot şi preiau comunismul nu din istoria locală, ci din
calitate, ei rămân comici. unu o numesc „capacitatea de descurcăreală“. ideologia cochetă a stângii universale.
Românii se descurcă, românii sunt deştepţi, sunt
Pare o întrebare puţin frivolă, dar nu mă pot dăştepţi! Ei se descurcă! Dacă se poate, respectând De ce deranjează aşa de tare să pui diagnostic?
abţine să nu o pun: umorul ţine de doctrină, de legea, dacă nu se poate, fofilându-se pe lângă ea. Sunteţi adesea învinovăţit tocmai pentru că
ideologie? Au mai mult umor cei de la dreapta Când te descurci, nu vrei să schimbi nimic, fiindcă, descrieţi boala, pentru că aduceţi vestea unei
decât cei de la stânga sau viceversa? dacă schimbi ceva, trebuie să inventezi noi tehnici boli sau a alteia...
E greu de spus că umorul e repartizat pe culori de descurcăreală – şi asta e pierdere de vreme. După Bine, cărui bolnav îi place să îi spui de ce boală
politice. Există şi la stânga, şi la dreapta oameni cu ce ai deprins şmecheria de a te fofila, dacă repari suferă? Toţi se enervează într-un fel sau altul. Aş
umor, după cum există figuri insipide de ambele maşinăria, îţi trebuie timp să găseşti noi procedee mai spune însă un lucru legat de întrebarea
părţi. Nu trebuie mers prea departe cu asemenea de fofilare funcţională. Prin urmare, abilitatea dumneavoastră. O a treia boală autohtonă este o
departajări. Am auzit că în Italia e un cântec după pragmatică a jucat împotriva noastră: la limită, proastă relaţie cu autoritatea. Nu mă refer la
care cei care fac baie în cadă sunt de dreapta şi cei românii se descurcă şi în timp de criză! Dovada este autoritatea administrativ-politică, deşi nici ea nu
care fac duş sunt de stânga. În cazul ăsta, eu sunt de că, statistic vorbind, sărăcia este violentă şi, în trebuie lăsată de o parte. Mă refer la acel concept al
stânga, pentru că prefer să fac duş. Dar, indiferent acelaşi timp, străzile sunt pline de maşini de lux, autorităţii, de care e legat şi conceptul respectului,
dacă eşti de dreapta sau de stânga, faptul de a avea restaurantele sunt pline, falimentele - rare. de care e legat şi conceptul de „elită“, toate
umor adaugă calităţii tale politice şi omeneşti. E devenite, la noi, obiecte de dispreţ. Există ori ura
bine să ai umor indiferent de care parte a spectrului Ştiţi vorba aceea: ce face un român când populară faţă de autoritate, ori, la generaţia mai
politic te înscrii. rămâne fără bani? Schimbă euro! tânără, un aprig furor al emancipării: nu ne trebuie
E bună! Aşadar, asta e una dintre bolile româneşti modele, nu ne trebuie autorităţi formative, o vom
Sunteţi unul dintre cei mai rafinaţi – faptul că, aşa cum se spune în engleză (în engleză lua de la capăt, să ne mai slăbească ăştia cu
diagnosticieni ai bolilor României după 1989. cuvântul e mai tehnic şi mai concis), „you prestigiile lor de carton... Toate astea sunt forme de
Erau inevitabile toate bolile acestei Românii? manage!“. Everybody manages! Pe româneşte, nu alergie la autoritate, în toate formele ei. Mie mi-e
Bolile socio-politice, la ele mă refer. Puteam să am decât varianta asta – te descurci! Când te greu să înţeleg această atitudine, din cel puţin două
avem o dietă socială mai sănătoasă? descurci, încurci lucrurile! Când te descurci, orice motive. Unu: m-am format – şi nu numai eu, cred
Răspunsul prompt ar fi: de vreme ce s-au reaşezare stabilă te încurcă! Asta e una dintre bolile că toată generaţia mea s-a format – prin recu-
petrecut, înseamnă că erau inevitabile. Nu putem noastre – această calitate în exces de a face din noaşterea unor „autorităţi“. Şi anume, noi toţi am
răsturna lucrurile, n-are rost să gândim rahat bici! A doua boală este fudulia. Chiar sărac, crezut în cineva sau în câţiva oameni pe care i-am
contrafactual. Pe de altă parte, un lucru e limpede: chiar căzut în gură, chiar scuturat de momente de socotit mai sus plasaţi decât noi, demni să ne devină
am avut un prost demaraj după ’89. Celelalte ţări exasperare, românul e fudul! Suntem persecutaţi de modele, demni să fie imitaţi. Fără oamenii aceştia,
din Est au avut, chiar înăuntrul sistemului tot mapamondul, suntem buricul pământului, avem n-am fi ceea ce suntem, n-am avea forma mentală
comunist, unele elemente de luciditate şi de cele mai frumoase peisaje din lume, cele mai pe care o avem acum. Pe scurt, noi am crescut cu
subversiune. Noi nu am fost pregătiţi şi atunci frumoase femei din lume, suntem cei mai viteji din ochii în sus. Constat că acum e de bon ton să creşti
demarajul nostru a fost nearticulat, întâmplător, zonă, am luptat cu turcii, am rămas pe picioarele privind de sus în jos. Iar când nu mai respecţi nicio
ineficace. noastre, suntem speranţa planetei. E, niţeluş, o autoritate, automat, tu devii singura autoritate în
boală balcanică. Am văzut acum, de curând, o care crezi. Devii singurul tău reper. Nu mai ai nicio
Vă rog să insistaţi asupra acestui demaraj. Care declaraţie a unui mare teolog grec, Christos comunicare reală decât cu aceia care sunt din
ar fi notele definitorii ale acestui demaraj prost? Yannaras, care spune: „Biserica Ortodoxă este aceeaşi sectă cu tine. Al doilea lucru e că eu cred
Am să mă refer la el, reproducându-vă o aristocraţia Europei“. Sună foarte frumos, dar să te sincer că, pedagogic vorbind, admiraţia este un
conversaţie cu Adam Michnik, pe care am avut-o în culci pe o ureche, să adormi euforic în sentimentul factor formativ. Când admiri, te formezi mai bine
primăvara lui ’90, când a venit în România. Îmi că tu eşti deja acolo unde ar trebui de-abia să tinzi decât când dispreţuieşti. Când dispreţuieşti sau când
aduc aminte de două lucruri. Mai întâi, a pus o să ajungi (pentru că asta e fudulia: sentimentul că ai îţi e indiferentă valoarea unor inşi, plasticitatea ta e
întrebare: cine credeţi voi că va câştiga alegerile? ajuns la ţintă, când, de fapt, mai ai încă un drum mai redusă. Eşti mai sec, mai împietrit!
Am admis mai toţi că, probabil, FSN. Atunci Adam a lung de parcurs până să ajungi acolo) este
spus: dacă sunteţi siguri, atunci e simplu – intraţi contraproductiv şi, de fapt, necreştinesc. Asta Râdem prea mult? Sărbătorim prea mult?
toţi în FSN. Bun, nouă ne-a sunat foarte prost provoacă naţionalisme abuzive, asta provoacă un fel Da. Schematizând, aș spune că râdem când nu
această chestie, pentru că semăna cu o idee de de încremenire în istorie şi în strămoşesc, un mod trebuie, iar când trebuie să râdem, devenim gravi,
dinainte de ’89, când unii şi-au justificat intrarea în de a trăi prin delegaţie: eşti bun pentru că ai avut solemni. E o inadecvare permanentă. Când trebuie
Partidul Comunist, zicând că trebuie făcut ceva nişte străbunici formidabili. să privim lucrurile cu oarecare umor, înghițim
vi 31 august 2010 // nr. 301 // 22 plus
Andrei Pleşu,
între invidie şi admiraţie
Andrei Pleşu a fost doar unul dintre
Păstrând exigenţa aceştia; ca învăţăcel la Facultatea de Arte
intervalului şi Plastice, a avut parte de îndrumarea a trei
mari dascăli: polimatul Ion Frunzetti, eru-
respectând tâlcul ditul Eugen Schileru şi contemplativul Şte-
distanţei, pariul fan Neniţescu. S-a apropiat apoi de clasi-
cistul Petru Creţia, de eseistul Alexandru
admiraţiei merită Paleologu, de criticul de artă Theodor
oricând asumat. („Toto“) Enescu; i-a frecventat pe Dinu
Pillat, Nicolae Steinhardt sau Petre Ţuţea.
L-a cercetat pe ieromonahul Benedict
Ghiuş şi a stat de vorbă pe larg cu pă-
rintele Constantin Galeriu. Este important,
I
deea de „omagiu“ a fost compromisă aşadar, să reţinem că mult discutata în-
timp de patru decenii, când numai li- tâlnire cu Constantin Noica – formalizată,
derii sovietici sau conducătorii co- limpezită şi relansată prin publicarea
munismului românesc aveau dreptul Jurnalului de la Păltiniş, a Epistolarului
la preţuirea societăţii. Aceeaşi epocă a şi a volumului Minima moralia – s-a pro-
pus în practică – prin marginalizare, în- dus în tandem cu alte căutări. De la unii a
temniţare, izolare sau condamnare la mi- învăţat importanţa culorii şi a formelor;
zerie – toate elementele „luptei de clasă“ alţii au predat lecţia curajului şi noima vir-
împotriva vechilor aristocraţii interbelice. tuţii, vorbind uneori despre coerenţa con-
Dacă sub totalitarism resentimentul pri- ceptului sau despre tainele duhovniceşti.
mea justificări ideologice oficiale, într-un În studenţie, Andrei Pleşu n-a descoperit
regim de libertate locul afectelor negative tradiţia ca pe un monument glacial, bun
se precizează altfel. Chiar dacă suntem de adulat la distanţă. Nu poţi iubi
aflaţi sub presiunea unei culturi claus- abstracţiuni seci, fără riscul idolatrizării.
trofobe, plină de complexe şi frustrări ne- Prietenii sau mentorii există pentru a
foto: Rareş Avram
mărturisite, explozia afectelor negative prelua rolul ferestrei. Idolii, în schimb,
depinde, în primul rând, de noi. Stările blochează trecerea, printr-un exces de po-
iraţionale se ascund în pânza freatică a cu această diferenţiere naturală a cali- nici continuitate. Or, această relaţie (pu- sesivitate şi autoreferenţialitate. Modelul
oricărei inimi impure sau prin viscerele tăţilor umane, alegi să te îmbogăţeşti lă- rificată, fireşte, de nebuloasa mistagogiilor autentic se revarsă într-un orizont iconic,
unor porniri animalice. Scopul educaţiei untric printr-un act de preţuire a celuilalt. New Age) celebrează gratuitatea unei în- al participaţiei. Prin admiraţie, omul tra-
umaniste şi ţelul autocunoaşterii ar fi li- Pentru spectatorul de rând aflat în faţa tâlniri, un eros al cunoaşterii înalte, o bu- diţiei devine un inel (chiar dacă topit la
mitarea acestei degradări prin ură. E curi- unui violonist excepţional, între aplauzele curie a descoperirii reciproce. Instituţiile diferite grade de intensitate). Prin ură,
os, aşadar, faptul că mica ranchiună „co- călduroase şi tăcerea îmbufnată, tertium învăţământului de masă, perfect rutinizate omul recent trăieşte iluzia autosuficienţei.
legială“ sau accesele de pizmă trec drept non datur. şi preocupate de satisfacerea numitorul co- Încântarea e o stare poetică şi, deci, lite-
gesturi pasabile sau acte oarecum în- mun, nu pot găzdui asemenea întâlniri. ralmente creativă. Dispreţul înjoseşte şi
D
dreptăţite. Câtă vreme n-ai omorât pe ni- ragostea, aşadar, nu este acel Insolenţa şi îndreptăţirea de sine capătă o patinează steril. Admiraţia ascultă de pilde
meni, de ce să nu mânjeşti puţin verbul sentiment fluvial, lipsit de perfectă justificare sub zodia egalita- şi parabole; resentimentul porneşte mereu
cu pasta maliţiei? rigori interioare şi obstacole rismului. Admiraţia genuină şi in- de la zero, se reinventează ciclic şi aşază
Uităm astfel în ce măsură combustia re- externe. Controlarea impulsului terogativă sunt sechele ale unui presupus conştiinţa cu spatele la bogăţia oricărui
sentimentului colectiv fusese declanşat, geloziei nu e suficientă pentru „sclavagism“ psihologic; discursul despre trecut. Memoria însă e vie doar printr-un
sub comunism, cu ajutorul culpei indivi- dobândirea mirării; strangularea dispre- ierarhii anticipează un periculos „colo- act de personalizare – un alt motiv pentru
duale. Ura s-a propagat cu efectul bulgă- ţului nu aduce imediat smerenia cu- nialism cultural“; fidelitatea e tratată care Andrei Pleşu (alături de Gabriel Lii-
relui de zăpadă. Mai întâi, o simplă negli- getului; pentru exercitarea respectului şi a drept „idolatrie“. Sub comunism, „exce- ceanu sau Horia Bernea) au cultivat istoria
jenţă morală, dispreţul a căpătat proporţii unei generozităţi statornice, calea for- lenţa“ era definită prin criteriul corec- orală.
nestăvilite, lovind în „burghezi“ sau „chia- mativă e lungă şi anevoioasă. Având aceas- titudinii ideologice. Nomenclatura de par-
M
buri“, transferând, aşadar, discursul moc- tă înţelegere despre educaţie, descoperi că tid ţinea ca seniorii cu pete la dosar să nu ai târziu, generaţia formată
nit din spaţiul privat într-un loc deschis, a fi egal cu tine însuţi e mult mai im- fie cultivaţi excesiv de tineri. Se impu- direct sau indirect la şcoala
destinat incendiilor. Dacă e necontrolat, portant decât a rivaliza cu celălalt, prin neau, aşadar, filajul, şicanele, turnătoria. maeştrilor interbelici s-a
sentimentul proletar al revoltei poate dis- gesticulaţii frivole (de la lungimea pagi- Pentru orice nemulţumire se căuta un ţap trezit întâmpinată (spre stu-
truge orice ţesut. Robiţi de invidie, sfâr- nilor din curriculum vitae până la con- ispăşitor, pus să ispăşească vini perfect poarea iconoclaştilor de
şim cu toţii prin a ne iubi pe noi înşine tabilitatea apariţiilor TV). imaginare. Pentru lectura unor cărţi duzină) de calda preţuire a unui public
mai mult decât pe oricine altcineva. La li- Neacceptarea distribuţiei inegale a geniului occidentale unii au făcut puşcărie (lotul larg, cărţile lor fiind recenzate enco-
mită, ne instalăm în patologia dispreţului, în lume sfârşeşte prin denunţ (A.E. Pillat-Noica); pentru redactarea unui jur- miastic. Mai mult, au apărut şi articole
cotropiţi cu totul de plăcerea învrăjbirii. Baconsky versus I.D. Sîrbu), sabotaj (Sa- nal intim, alţii au murit în beciurile Se- exegetice sau volume omagiale. Să fie aici
Nimeni nu e imun la pulsiunea tiranică. lieri versus Mozart), ostracizare (Iosif şi curităţii (cazul Gheorghe Ursu). Orice li- o mostră nouă de oportunism? E oare un
Abuzul feudal, megalomania grotescă sau fraţii săi) sau crimă (Cain şi Abel). Con- căr de idealism trebuia compromis prin alt exemplu de „pupincurism“ valah
autoîndumnezeirea de tip faraonic sunt testaţia, aparent benignă, se degradează trimiteri la materialismul dialectic şi rea- (iertată fie expresia în faţa cititorilor gin-
doar reflexe ale acelei conştiinţe dictato- treptat şi poate atinge stadiul ultim al ve- lismul istoric al socialismului. Fericirea gaşi)? De ce n-am bănui că se află la mij-
riale care s-a pus pe sine în centrul lumii. hemenţei. Când calomniatorului îi lipseşte mutonieră a maselor (vizibilă şi astăzi în loc timpul sărbătorii, pe lângă care prea
Morala? Iubirea nu este un sentiment fa- onestitatea, denigrarea adversarului se va arhitectura aplatizantă a cartierelor mun- adesea trecem nepăsători, abulici, întris-
cil, mereu la îndemână. Totul începe ane- ascunde în spatele unei critici imperso- citoreşti) era preferabilă spectrului elitist taţi. Apoi, este vorba despre rolul pe care
voios, printr-o recunoaştere liberă şi spon- nale; i se reproşează celuilalt apartenenţa al inteligenţelor alpine. Omagiul naţiunii, (măcar la tinereţe) îl joacă admiraţia dezin-
tană a diferenţelor fundamentale dintre la alt trib, la o anume limbă, la cutare cu adevărat, nu-l merita decât agramatul teresată şi prietenia de idei. O fericită în-
oameni. Cel dăruit cu harul umilinţei va religie sau la vreo nedorită clasă socială. cuplu prezidenţial – vezi observaţia lui tâmplare face, aşadar, ca veacul acesta –
recunoaşte, privind spre vârful ierarhiei Sub pretextul acestor „delimitări“ co- Mircea Zaciu din Jurnal: „Azi, la radio altminteri plin de acreală şi ură băltită –
darurilor, că unii se nasc cu doi talanţi, în lectiviste se ascunde incapacitatea de-a re- (duminică) de dimineaţa începe «prinos să mai prilejuiască întâlnirea cordială între
timp ce alţii au primit deja patru sau cunoaşte taina persoanei – cu alte cuvin- de omagii în cinstea...». Omagiu nu mai generaţii, admiraţia dialogică, prietenia
cinci. Unii ne întâmpină cu un surplus de te: profunzimea unică a oricărui destin e suficient, sintagma se supraîncarcă pâ- dezinteresată şi verbul laudativ, care, şti-
inteligenţă, farmec sau energie productivă; individual, irepetabil şi ireductibil. nă la cele mai aberante forme. O mică ind sursa ultimă a darului, nu confundă
alţii sunt împuţinaţi la minte, dificili sau În postmodernitatea egalitaristă, impulsul eroare ar putea da însă «prisos de oma- iubirea cu linguşeala. Păstrând exigenţa in-
leneşi. Dar pentru că misterul vieţii nu stă contestării şi tentaţia paricidului sunt tot giu», adică ceva mult mai adevărat“. tervalului şi respectând tâlcul distanţei,
doar într-un act de posesie individuală mai puternice şi mai zgomotoase. În ulti- În această atmosferă împovărătoare, o mâ- pariul admiraţiei merită oricând asumat.
(verbul „a avea“), ci reclamă participarea mă instanţă, elanul nivelator cere dizol- nă de oameni au căutat să se salveze: nu El va scoate la iveală bucuria simplă de-a
dezinteresată la spectacolul lumii (verbul varea ataşamentului faţă de tradiţie. De prin delaţiune, ci în proximitatea minţilor te afla mereu la început de drum.
„a fi“), admiraţia şi bucuria pot conlocui ce? Pentru că fără ataşamentul dintre uce- luminate ale unor oameni născuţi şi cres-
în matca aceluiaşi afect pozitiv. Confruntat nic şi maestru n-ar exista nici tradiţie, cuţi înainte de venirea comunismului. MIHAIL NEAMŢU
viii 31 august 2010 // nr. 301 // 22 plus