c


?Y c
  este o religie •i o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. •i care
s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale •i de Sud-Est. Se bazează pe învă ăturile lui
Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. •i 483 î.Hr..
De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată,
fără o limbă sacră comun㠕i fără o dogmă strictă, clar formulată.Budismul apar ine grupului de religii
dharmice alături de hinduism •i de jainism, păstrând o puternică influen ă a elementelor constituente
ale acestor două religii. Mai este numit •i "Buddha Dharma", ceea ce înseamnă în limbile sanscrit㠕i
pali (limbile textelor antice budiste) "învă ăturile Celui Luminat".

 
cuddha este deseori înfă i•at în pozi ie lotus, în timpul medita iei •i prin atingerea ritualică a pământului cu
mâna dreaptă el învinge ispitele demonului mor ii, Mara.Conform exper ilor, Buddha a trăit în jurul secolului
al V-lea î.Hr., dar data na•terii sale este încă dezbătută[1].[¬


] Veridicitatea istorică a întemeietorului
budismului, Gautama Buddha (623-543 î.Hr., după tradi ia budistă din Birmania •i Thailanda; 560-480 î.Hr.,
după istoricii moderni), este confirmată de majoritatea cercetătorilor din zilele noastre în pofida vechilor teorii
din trecut care îl considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic. Cu toate acestea, biografia lui
Gautama Buddha, a•a cum este ea prezentată de Asvaghosha în c 

 (cea mai veche relatare
existentă a vie ii profetului) abundă de elemente fantastice •i legendare. Budi•tii consideră că prin ul
Gautama Siddhartha s-a născut în Lumbini •i a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre
India •i Nepal. Potrivit tradi iei, tatăl lui Buddha era conducătorul unei forma iuni tribale numite Sakya. Încă
de la na•terea lui Gautama, un vizionar important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent
în sfera sacerdotală[2]. Tatăl lui Buddha are însă într-o zi un vis în care î•i vede fiul părăsind palatul ca sihastru
a•a că decide să îl protejeze de realitatea ostilă care l-ar putea indispune •i l-ar putea determina să aleagă calea
ascezei. În ciuda acestor măsuri, Buddha reu•e•te să facă patru incursiuni în afara palatului, întâlnind un
bătrân foarte slăbit, un bolnav, un mort •i un călugăr. Primii trei îi revelează efemeritatea existen ei materiale,
datorită bătrâne ii, a bolii •i respectiv a mor ii, iar călugărul îi dezvăluie calea de a învinge aceste suferin e
umane, •i anume prin religie. Prin urmare, Buddha hotără•te să părăsească ora•ul •i să-•i abandoneze
bunurile, urmând o asceză deosebit de dură în junglele Uruvela. Dup㠕ase ani însă, constată că acest timp de
asceză nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea[3]. Este deseori ispitit de moarte (º
) să renun e la căutarea
adevărului •i să se dedice numai comiterii faptelor bune [4]. Prin medita ie, Gautama Siddhartha reu•e•te să î•i
concentreze toată aten ia asupra eliberării de suferin ă, capătă revela ia reîncarnărilor sale anterioare •i i se
dezvăluie legea condi ionismului universal. În cele din urmă capătă Äde•teptarea´ (a 
- o traducere
populară în Apus este Äiluminare´), la vârsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca ÄBuddha´ ("cel iluminat")
sau ÄGautama Buddha´. Încurajat de zeul Brahma, Buddha petrece 45 de ani învă ându-i pe oameni despre
dharma •i întemeiază budismul. La Benares, Buddha î•i face pentru prima oară cunoscută învă ătura •i tot aici
apar primii călugări ai comunită ii budiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha î•i răspânde•te religia, numărul
adep ilor săi cre•te considerabil, cei mai importan i dintre ace•tia fiind Ananda (discipolul preferat a lui
Buddha), Sariputra •i Maudgalyayna (doi prieteni din tinere e). Întorcându-se în comunitatea sa natală,
Buddha îl converte•te pe tatăl sau la budism dar •i pe Rahula, fiul său. Gautama Buddha a murit când avea în
jur de 80 de ani, în Kushinagara (India), în urma unui drum istovitor alături de Ananda •i a unei boli de
dizenterie. Conform legendei, Buddha a încercat să îl consoleze pe discipolul său îndurerat spunându-i înainte
de a muri: ÄDestul Ananda, încetează să te chinui •i să jeluie•ti...Cum po i crede că ceea ce se na•te nu
moare? Acest lucru este cu neputin ă.´ [5]
Budismul s-a extins pe întreg teritoriul subcontinentului indian •i în ări învecinate (precum Sri Lanka), de-a
lungul primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. În cele două milenii care au urmat, a pătruns •i în Asia
•i în toate celelalte continente.

Œ
  
În religia budistă oricine se treze•te din "somnul ignoran ei", experimentând o rela ie nemijlocită cu realitatea,
fără să fi fost instruit de cineva, •i predică învă ăturile sale celorlal i este numit buddha. To i budi•tii
tradi ionali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că
au existat mul i buddha înaintea lui •i că vor exista •i viitori buddha de asemenea. Dacă o persoană ob ine
"trezirea", fără ca neapărat să o •i predice comunită ii, el sau ea devine arhat (limba sanscrită) sau arahant
(limba pali). Siddhartha Gautama este unic între ceilal i buddha care au existat •i vor exista, deoarece
învă ăturile lui se concentrează asupra acestui tip de trezire, numit •i "eliberare" sau Nirvana. O parte din
doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la via a sacralizat㠕i scopul eliberării are la bază "cele
patru adevăruri nobile", care analizează structura •i originea "durerii" (dukkha), un termen care face referire la
suferin a •i neîmplinirea caracteristică omului "ne-trezit", "ne-eliberat", apar inând lumii mundane. Ultimul
din cele patru adevăruri nobile, cel care vizează modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfânt cu opt
cărări", unul din fundamentele vie ii morale budiste.

Numeroase grupuri distincte s-au dezvoltat de la moartea lui Buddha, având diverse învă ături, percep ii
filosofice, moduri de celebrare a cultului, etc. Cu toate acestea, există câteva doctrine comune pentru
majoritatea •colilor •i tradi iilor budiste, cu toate că doar Theravada le consideră pe toate centrale. S-a
constatat că în legătură cu comunită ile budiste se pot face pu ine generalizări[6].

Budismul prezint㠕i câteva concep ii comune cu celelalte religii dharmice, cum ar fi reîncarnarea
("samsara"), adică reîntruparea fiin ei în alte forme de existen ă pe baza rezultantei faptelor comise •i a legilor
karmice.

   
 
 
 
  

Conform filozofiei budiste, existen a, lumea în general are trei caracteristici:

?Y impermanen a (skt. anitya pal. anicca)

?Y non-sinele (skt. Anātman pal. anatta),
?Y insatisfac ia (skt. duhkha pal. dukkha) sau durerea

În budism, existen a individuală a omului aduce suferin ă tocmai din cauză că ea este o simplă sinteză a unor
factori impersonali •i impermanen i supu•i distrugerii[7], o mixtiune a celor cinci "agregate" (sanscrită -
Skandha) ce compun fiin a: (1) rūpa - corpul, materialitatea (carnea, părul, din ii, sângele, oasele, temperatura
corporală, etc.), (2) vedanā - senza iile (bucurie, triste e, indiferen ă), (3) samjñā - percep iile (văzul, auzul,
gustul, percep ia tactilă, olfactiv㠕i spirituală), (4) samskāra - activitatea min ii (voin ă, concentrare,
vigilen ă, respect, confuzie, calm, etc.) •i (5) vijñāna - con•tiin a. Conform lui Buddha sub straturile acestor
"agregate" nu există nici un "sine", sufletul ve•nic, ceea ce hindui•tii numesc "atman", fiind doar o iluzie, o
irealitate. El consideră că atât trupul, cât •i percep iile, senza iile, mintea •i con•tiin a nu pot constitui un
suflet, o entitate ve•nică, deoarece se află într-o permanentă transformare, sunt efemere. Existen a unui om
este relativă, a fost făcută posibilă prin intersec ia unor for e universale supuse unor schimbări permanente,
este dependentă unei legi a cauzalită ii, este o componentă trecătoare a universului •i a timpului, "o flacără în
această mare de foc"[8]. Budismul nu admite astfel nimic ve•nic, neschimbabil, totul fiind impermanent,
schimbător, lipsit de substan ă. Astfel, budi•tii nu pot vorbi despre un "eu" ve•nic, despre un "sine" ca o
entitate continuă, permanentă, ci despre "non-eu", "non-sine" sau "anatta". Această impermanen ă este
totodat㠕i foarte vagă, deoarece prin moartea omului, nu se realizează o distrugere totală a existen ei lui,
faptele sale, karma sa, fiind transmise într-o via ă următoare prin reîncarnare. Astfel mo•tenitorul faptelor este
acela•i cu cel care le-a comis, dar în acela•i timp este diferit de acesta, are cu totul alte "agregate"
componente. De•i par contradictorii, identitatea persoanei reîncarnate cu cea din via a anterioar㠕i diferen a,
neidentitatea acestora, coexistă. Aceea•i concep ie este abordat㠕i în cazul schimbărilor umane ca
maturizarea, îmbătrânire, etc.: omul devine o altă persoană, cu toate că rămâne acela•i[9]. Spre deosebire de
hinduism, reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare
fiin e, ci continuarea de către un individ nou a existen ei care până atunci se manifesta în cel decedat, conform
încărcăturii karmice acumulate,.

  
 
   

Miezul învă ăturilor budiste este format din cele patru Adevăruri Nobile[10], expuse în prima predică a lui
Buddha, ÄPredica de la Benares". Primul adevăr prive•te suferin a sau durerea (dukkha). Pentru el totul este
suferin ă: Äna•terea este suferin ă, bătrâne ea este suferin ă, boala este suferin ă, moartea este suferin ă. A fi
unit cu ceea ce nu- i place înseamnă suferin ă. A fi despăr it de ceea ce- i place (...), a nu avea ceea ce î i
dore•ti înseamnă suferin ă´[11]. Al doilea Adevăr Nobil identifică originea suferin ei în dorin a, pofta sau
setea (tanha) care determină reîncarnările. Această Äsete´ caută mereu noi satisfac ii. Buddha distinge trei
feluri de dorin ă: dorin a de a satisface plăcerile sim urilor (Ô ), dorin a de perpetuare (a  )
•i dorin a mor ii (autoanihilării) sau 
a  . Cea din urmă nu este, însă, o solu ie a eliberării deoarece
este o sete ca toate celelalte •i nu opre•te ciclul transmigrărilor. Al treilea Adevăr Nobil proclamă că
eliberarea de suferin ă constă în anihilarea dorin ei. Stingerea acesteia este Nirvana. În fine, al patrulea
Adevăr revelează căile care duc la încetarea suferin ei, Buddha oferind un mijloc prin care dorin ele pot fi
suprimate ("Calea cu opt bra e" sau "Calea cu opt cărări") [12]. Formularea celor patru Adevăruri Nobile
urmează structura unei metode din medicina indiană: constatarea bolii, cauza ce a determinat-o, •ansele de
vindecare •i tratamentul bolii. Buddha însu•i se identifica cu un doctor al cărui scop este acela de a trata o
persoană grav rănită.

După cum se observă, ideea de suferin ă domină întreaga filozofie budistă. Dukkha nu reprezintă doar durere
de ordin fizic sau spiritual, ci •i durere existen ială ce constă în subordonarea fa ă de propriile dorin e •i
sentimente, dependen a de diferite principii •i condi ii de via ă, înstrăinarea de propria persoană,
imperfec iunea, subjugarea fiin ei sub propria personalitate, sub propriile instincte sau obsesii, etc. Durerea
este cu atât mai mult amplificată, cu cât perspectiva unor viitoare reîncarnări o prelunge•te la infinit.

 

  

Dharmachakra, roata cu opt spi e. Cele opt spi e reprezintă "Calea cu opt bra e" a budismului. Forma
circulară a simbolului sugerează perfec iunea învă ăturilor lui Buddha.
Conform unui aforism atribuit chiar lui Buddha, un om care nu urmează Calea cu opt bra e î•i trăie•te via a
asemeni unui copil care se joacă preocupat fără să observe că locuin a în care se află e cuprinsă de flăcări[13].

Calea cu opt bra e este modul de a îndepărta suferin a, a patra parte din cele patru Adevăruri Nobile. Cele opt
bra e pot fi împăr ite în trei sec iuni: Sila (care se referă la ac iuni fizice, la gesturi), Samadhi (care vizează
concentrarea meditativă) •i Prajñā (care dirijează pătrunderea spirituală în adevărata natură a lucrurilor).

3 este educa ia cea mai morală, stilul de via ă ascetic, simplist, ab inerea de la comiterea faptelor
nepotrivite. "Sila" con ine trei izvoare:

1.Y Stilul vorbirii foarte corect - aceasta reprezintă faptul de a nu vorbi într-un fel în care să jignească sau
a nu vorbi prea mult; a spune totdeauna drept •i a nu min i practic.
2.Y Mod de a ac iona corect - este un mod care te înva ă cum să faci lucrurile corect, a face numai fapte
frumoase •i a încerca să nu faci rău nimănui din ce este viu
3.Y A trăi un mod de a fi foarte corect - acestastă cale îndeamnă ca felul de via 㠕i de a exista nu trebuie
să jignească sau să vateme ceva persoană; totul pentru a nu produce suferin ă altuia

3
 această cale "dezvoltă controlul asupra min ii". Din această categorie fac parte trei căi:

1.Y A depune efort corect - a face eforturi pentru autoperfec ionare

2.Y A avea o aten ie foarte corectă - abilitatea mintală de a vedea în mod con•tient lucrurile a•a cum vin
de la sine
3.Y Un mod de concentrare extrem de corect - aceasta se arată prin "a fi con•tient de realitatea din
interiorul tău, fără a avea vreo dorin ă".

  nu poate fi altceva decât "în elepciunea care purifică mintea". În această categorie sunt cuprinse
ultimele două bra e ale căii sacre:

1.Y În elegere extrem de corectă, chiar foarte corectă - aceasta trebuie să ină de realitatea înconjurătoare
si cum spune Nicolae Achimescu în Budism •i cre•tinism: "interpretarea realită ii a•a cum este nu a•a
cum pare a fi À

"Cuvântul  înseamnă "perfect""(după acela•i autor). Există diferite moduri de interpretare a Căii cu
opt bra e. Pe de-o parte se crede că ea reprezintă o serie de etape progresive pe care credinciosul trebuie să le
parcurgă, culminarea unuia din cele opt fiind începutul altuia. Al ii consideră că cele opt componente necesită
o dezvoltare simultană.

† 
  

Dacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul (atman) constituia elementul trecerii de la o via ă la alta prin
reîncarnare, pentru budism acest element este însă•i "setea" (tanha) omului de pe patul de moarte. Neexistând
un suflet etern, conexiunea între un individ actual •i unul dintr-o via ă preexistentă nu este una de ordin fizic
sau spiritual, ci una morală, pur karmică. Karma unui om este rezultatul faptei la fel ca în hinduism •i se
bazează pe stricta lege a condi ionismului (Pratitya-samutpada) conform căreia din orice fenomen trebuie să
rezulte un altul. Consecin a unei fapte comise în această via ă nu se materializează neapărat în via a imediat
următoare, ea putând să se manifeste chiar în aceea•i via ă sau în existen e mult mai îndepărtate. Cu toate
acestea, nu fapta în sine determină karma, ci mai degrabă inten ia de a o săvâr•i •i atitudinea celui care o
comite. De exemplu, dacă un om are inten ia să facă o anumită faptă, dar este împiedicat, această inten ie va
influen a karma acelei persoane, cu toate că fapta în sine nu a modificat cu nimic mediul înconjurător.
Pentru a ob ine iluminarea, un budist trebuie să se deta•eze de karma •i de ciclul reîncarnărilor, deci trebuie să
continue să facă fapte bune, dar cu o atitudine deta•ată de rezultatul lor. El trebuie să renun e la dorin ă
( a ), ignoran ă (
), poftă ( ), iluzie ( ), egocentrism sau credin a într-un sine ve•nic () •i
ură ( )[14], să devină impersonal.

În general se crede că nu există o altă metodă de a învinge karma decât pe Calea celor opt bra e. Cu toate
acestea, în câteva sutre Mahayana, cum ar fi Lotus Sutra, Angulimaliya Sutra •i Nirvana Sutra, Buddha
predică că doar citind, recitând sau auzind sutre puternice cum sunt •i cele sus-numite se •terge o mare
cantitate a încărcăturii karmice.

c


c
 (pali •i sanscrită: ; literal:"trezirea") este un termen folosit în budism pentru o anumită

experien ă revelatorie ob inută de un arhat prin medita ie. După dobândirea acestei "iluminări", a acestui
bodhi, omul este eliberat de ciclul 
 (na•tere, suferin ă, moarte, reîncarnare) •i accede spre "fericirea
supremă" (ü
aa sau ü

)[15]. Bodhi este ob inut de orice persoană care a îndeplinit cele •ase
"desăvâr•iri" (

), care a în eles pe deplin cele patru adevăruri nobile •i care •i-a abolit întreaga
încărcătură karmatic㠕i a în eles conceptul "non-sinelui" (). În budismul Theravada, iluminarea nu
poate fi realizată decât experimental, personal, prin cunoa•tere directă, deoarece "adevărul" nu trebuie însu•it
ca o dogmă, ca o tradi ie preluată de la ni•te învă a i, ci trebuie descoperit individual, pentru că altfel ar putea
fi în eles gre•it. Însu•i Buddha a preferat ca discipolii săi să ajungă la iluminare prin propriile for e •i nu prin
încrederea orbească în învă ăturile lui •i le-a strigat "ehipassika!" ("vino •i vezi!").

Pentru a desemna treptele atinse de oameni în procesul desăvâr•irii lor spirituale au apărut patru no iuni:

1.Y  
 îl nume•te pe omul care a reu•it să rupă "cele trei lan uri" (

 
), adică să se
elibereze de autoritatea riturilor, de credin a în existen a unui "eu" permanent •i de îndoială. De
asemenea el trebuie să fie convins de validitatea "celor patru adevăruri nobile" •i să aibă încrederea în
Buddha, în învă ătura sa ( 
) •i în comunitatea budistă ( )
2.Y 
 este cel care s-a eliberat nu numai de "cele trei lan uri" ci •i de ură, patim㠕i iluzie •i
care poate spera că în existen a imediat următoare va primi o formă uman㠕i se va elibera.
3.Y  este omul care s-a eliberat de "cele cinci lan uri", adică de cele trei mai sus amintite, de
răutate •i de pofta senzuală.
4.Y   (
) este cel care a ob inut iluminarea, Nirvana •i a suferit "transformarea sacră"
(a
 

 ).

ü 

Gautama Buddha descrie intrarea în Nirvana prin termenii "lipsa de moarte" (pali:  sau 

) sau
"necondi ionarea" •i consideră că este desăvâr•irea spirituală supremă, rezultatul firesc al cuiva care trăie•te
în armonie cu învă ăturile budiste, cu  
.

Nirvana reprezintă starea în care este nimicită suferin a •i în care omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor,
de orice apari ie, dispari ie sau transformare. Prin prisma Nirvanei, omul prive•te cele cinci "agregate" ale
existen ei sale ca pe ceva impropriu •i devine indiferent la schimbarea sau anihilarea lor. Rela ia dintre

 •i Nirvana este cea dintre iluzie •i realitate; prin distrugerea samsarei nu se pune capăt unei entită i
existente ci unei aparen e, prin volatilizarea căreia se lasă loc manifestării depline a "adevărului". Nirvana este
un "neant", cu toate că în diferite credin e populare ea se materializează sub forma unui spa iu paradiziac.

Majoritatea surselor budiste ce vorbesc despre Nirvana o descriu prin propozi ii negative, pentru că afirma iile
ar putea limita sau defini gre•it realitatea, în timp ce nega iile îi redau cu fidelitate infinitudinea •i absolutul.
Unul din termenii caracteristici Nirvanei este "Śūnyatā", adică "vid", "vacuitate". A•adar Nirvana este un
"Nimic absolut", un contrariu al lumii pe care o percepem. De asemenea ea este o întrupare a non-diferen ei, a
non-distinc iei, ea transcende orice opozi ie, fiind un spa iu al "autoidentită ii contradictorii" (



 

)[16]

 



"Calea de mijloc" este principiul care stă la baza tehnicilor budiste •i a fost descoperită de Buddha înainte de
iluminarea sa. Ea poate fi enun ată în moduri diferite:

1.Y este deseori descrisă ca un model pentru practicile non-extremiste, o cale moderată care nu acceptă
nici extrema josnică, vulgară a "indulgen ei în plăcerea sim urilor" (ÔÔ 
Ô ) nici
extrema dureroasă a propriei mortificări.
2.Y este uneori descrisă ca o mediere între viziunile din domeniul metafizicii: de exemplu, lucrurile există
•i nu există în acela•i timp.
3.Y o explica ie a condi iei Nirvanei, unde toate dualită ile se contopesc •i încetează să existe ca entită i
separate.

-
 
†  
    

Urmă de picior a lui Buddha con inând două simboluri religioase: dharmachakra (roata cu spi e -
reprezentarea căii cu opt bra e) •i triratna (semnul celor trei bijuterii), sec. I d.Hr., Gandhāra.

Recunoa•terea celor patru Adevăruri Nobile •i urmarea primilor pa•i ai "Căii cu opt bra e" necesită "refugiul"
în cele Trei Giuvaieruri (sanscrită: Triratna sau Ratna-traya, pali: V
Tiratana) ale budismului. Budismul tibetan adaugă uneori încă un refugiu în persoana învă ătorului lama.

Cele trei giuvaieruri ale credin ei sunt:

?Y c

 (

) - este un titlu acordat celor care au ob inut iluminarea la fel ca Buddha •i care îi
ajut㠕i pe al ii să o ob ină. Termenul "buddha" mai poate fi în eles ca în elepciunea care în elege
Dharma, în această viziune Buddha reprezentând cunoa•terea supremă a realită ii în adevărata sa
formă.
 ?Y Œ  [17]este învă ătura sau legea promovată de Buddha, cuvântul lui Gautama a•a cum a fost
consemnat în scrierile budiste. De asemenea termenul înseamnă legea naturală bazată pe
comportamentul unei persoane •i consecin ele acestui comportament (ac iune •i reac iune). Poate avea
(mai ales în budismul Mahayana) conota ia realită ii ultime.
?Y 3. Acest termen înseamnă literal "grup", "întrunire", "congrega ie", dar când este folosit în
învă ăturile budiste se referă la unul din următoarele două tipuri de grupuri: ori comunitatea monahală
(a
ÔÔ , călugării •i a
ÔÔ 
, călugări ele) ori totalitatea oamenilor care au atins măcar prima
treaptă (Sotapanna) din drumul către iluminare. Conform unor budi•ti moderni, sangha îi include •i pe
laicii care au grijă de călugări •i pe cei care au acceptat respectarea unei păr i din codul monastic, fără
a fi încă institui i cu titlul de călugăr sau călugări ă. Comunitatea budistă ocupă un rol important în
mijlocirea eliberării credinciosului.

Conform scrierilor, Buddha s-a arătat discipolilor ca un model implorându-le să aibă credin ă (sanscrită
śraddhā, Pāli saddhā) în exemplul lor de om care s-a eliberat de durere •i de pericolul existen ei.
Dharma însă este cea care conferă credinciosului îndrumări în procesul de alinare a suferin ei •i de ob inere a
iluminării. Sangha are un rol important în măsura în care men ine, conservă învă ăturile autentice budiste •i
oferă exemple concrete că adevărul răspândit de Buddha este tangibil.

În Mahayana există tendin a de a-l percepe pe Buddha nu ca un simplu om ci ca o proiec ie pământeană a

unei entită i ce transcende însă•i gândirea. În unele sutre din budismul Mahayana Buddha, Dharma •i Sangha
sunt văzu i ca o singură Fiin ă: toate trei giuvaierurile îl constituie pe Eternul Buddha. Dincolo de importan a
lor în mântuirea de suferin ă, cele trei giuvaieruri inspir㠕i o puternică reveren ă tuturor budi•tilor. De
exemplu, venerarea lui Buddha ca persoană istorică sau ca entitate apriorică a căpătat de-a lungul timpului
numeroase forme, iar transcrierea scrierilor sacre, materializare a Dharmei, este făcută cu evlavie •i teamă.

-
 


   

Śīla (sanscrită) sau sīla (pāli) reprezintă educa ia morală, comportamentul etico-ascetic pe care trebuie să-l
îndeplinească credinciosul budist. Este una din cele trei trepte către Nirvana (sila, samadhi •i prajna) •i a doua
dintre "desăvâr•iri" (

)[18] •i se referă la puritatea în cuvânt, în gândire •i faptă. Cele patru condi ii ale
śīlei sunt castitatea, lini•tea deplină, calmul •i anihilarea factorilor perturbatori ai pasiunii.

Śīla vizează în general normele de conduită. Există diferite grade ale acestei conduite care corespund
"moralită ii de bază" (cele cinci porunci), "principiilor de bază ale moralei ascetice" (cele opt porunci),
"monahismului noviciatului" (cele zece porunci) •i "monahismului" (Vinaya or Patimokkha). Oamenii de rând
acceptă de obicei să î•i asume respectarea "celor cinci porunci" care sunt comune tuturor •colilor budiste.
Dacă doresc ei pot alege să se supună "celor opt porunci" care au câteva norme adi ionale pentru un ascetism
de bază.

Exprimarea "celor cinci porunci" nu folose•te o formulă imperativă ca în iudaism sau cre•tinism, ele sunt
simple îndemnuri de a trăi o via ă fericită, fără griji, în care medita ia se poate desfă•ura în condi ii bune.
Cele cinci porunci sunt:

1. A te ab ine să iei via a cuiva. (non-violen a fa ă de orice formă de via ă)

2. A te ab ine să iei ceva ce nu i se cuvine.
3. A te ab ine de la o purtare senzuală necuviincioasă. (abstinen ă de la desfrânare)
4. A te ab ine să min i.
5. A te ab ine de la consumarea oricărei substan e care duce la pierderea lucidită ii min ii. (ab inerea
de la droguri sau alcool)
În cadrul celor opt porunci, a treia poruncă, legată de comportarea sexuală, este mult mai strict㠕i devine un
îndemn către celibat. Cele trei porunci adi ionale sunt:

6. A te ab ine să mănânci în momente nepotrivite. (timpul dedicat mesei se întinde de diminea a până
la prânz)
7. A te ab ine de la dans, folosirea bijuteriilor, participarea la spectacole, atingerea metalelor pre ioase,
etc.
8. A te ab ine de la folosirea unui pat înalt, mare •i somptuos.

Vinaya este un cod moral specific monahilor. În budismul Theravada, acest cod moral include de 227 de
reguli pentru călugări •i 311 pentru călugări e. Con inutul scrierilor Vinaya (vinayapitaka) diferă într-o mică
măsură de la o •coală la alta, fiecare •coală budistă stabilind diferite standarde de aderen ă la Vinaya. Monahii
începători respectă "cele zece porunci", care în afară de cele cinci porunci includ:

6. A te ab ine să mănânci în momente nepotrivite.

7. A te ab ine să cân i, să dansezi, să folose•ti un instrument muzical sau să participi la programe
distractive.
8. A te ab ine să folose•ti parfum, cosmetice sau podoabe.
9. A te ab ine să stai pe scaune înalte sau să dormi în paturi somptuase •i fine.
10. A refuza să prime•ti bani.

În budismul estic, Mahayana acceptă o nouă Vinaya pentru bodhisattva, având principii etice distincte, cum ar
fi abstinen a de la carne •i încurajarea vegetarianismului. Aceste noi norme sunt con inute într-un text numit
Brahmajala Sutra (a nu se confunda cu textul pali cu acela•i nume).

3
c
 

Toate formele budismului sunt de acord că Buddha a promovat două tipuri de medita ie: medita ia samatha
(sanscrită, śamatha) •i medita ia vipassanā (sanscrită, vipaśyanā). Cu toate acestea, numai medita ia de tip
vipassanā poate parcurge drumul jñāna (cunoa•tere)- prajñā (în elegere pură) - nirvāna. Medita ia samatha
urmăre•te doar ob inerea unei stări de lini•te •i concentrare absolută prin fixarea con•tiin ei asupra unui
obiect sau unei idei, care este extinsă apoi în întreaga fiin ă.

Pentru a realiza desăvâr•irea finală a omului •i a opri suferin a, Buddha recomandă tehnicile yoghine pe care
le preia din cultura indiană prebudist㠕i le îmbogă e•te. Budismul consideră yoga o adevărată cufundare în
spiritul uman[19]. Medita ia budistă de tip yoga presupune izolarea, o anume pozi ie nemi•cată a corpului[20],
disciplinarea în mod con•tient a gândirii, controlul atent al respira iei (
) care trebuie să decurgă în
mod regulat, fără a fi însă întreruptă ca în alte exerci ii yoga. Următoarea etapă a medita iei o constituie
  ( , sanscrită)/  (pali), pătrunderea în sfera suprasensibilului, a incon•tientului,
contempla ia pură. Practicantul se deta•ează de propriile sim uri •i î•i îndreaptă aten ia spre unuia din cele
trei caracteristici ale existen ei: 
 (impermanen a),  (non-sineitatea), ÔÔ  (durerea). Apogeul
medita iei presupune intrarea într-un spa iu aflat la limita dintre con•tient •i incon•tient, o plutire la grani a
dintre lumea efemer㠕i Nirvana. Însă această stare nu înseamn㠕i pătrunderea în Nirvana, deoarece
medita ia, nesus inută de alte elemente nu este în măsură să realizeze iluminarea. Potrivit unor învă a i
budi•ti, cunoa•terea sau în elepciunea (
) este singura care poate realiza desăvâr•irea omului •i
realizarea Nirvanei, fără a se ajuta de tehnicile yoghine.

  

  

Prajñā (sanscrită) sau paññā (pāli) este în elepciunea capabilă să nimicească suferin a •i să aducă iluminarea,
reprezintă revela ia adevăratei înfă i•ări a realită ii, revela ie care precede accederea în nirvana. De asemenea,
prajñā este una din cele •ase "pāramitā" (perfec iuni) ale budismului Mahayana •i una din cele zece ale
budismului Theravada.

Ini ial, cunoa•terea se fundamentează pe învă ăturile lui Buddha (dharma), pe citirea studierea •i recitarea
textelor budiste. Cu toate acestea, cunoa•terea trebuie sus inută de experien a personală a fiin ei, prin
contactul nemijlocit cu realitatea ultimă. Buddha considera că procesul de "a cunoa•te" fără "a vedea", adică a
experia, este lipsit de profunzime, superficial, inutil eliberării. Prajñā este o experien ă religioasă, o
transformare intrinsecă a omului, o schimbare a con•tiin ei •i de aceea nu poate fi realizată decât experimental
•i individual. Totodată, prin prajñā se subîn elege anularea unei rela ii cognitive de tip subiect-obiect;
cunoa•terea budistă dezvăluie însă•i existen a în toată plenitudinea ei, care nu se manifestă ca un obiect •i
transcende orice tip de diferen iere.

Conform budismului timpuriu, prajñā parcurge trei forme de cunoa•tere: cunoa•terea reîncarnărilor
precedente, cunoa•terea legii karmei ce determină fiecare rena•tere •i cunoa•terea "celor patru Adevăruri
Nobile" •i a "întinărilor" sau "prihănirilor" (pali: Kilesa, sanscrită: kleśha) care împiedică eliberarea (lăcomia,
ura •i iluzia).

º  

  

Budismul desfiin ează din start stratificarea socială, ierarhizarea •i sus ine egalitatea oamenilor din punct de
vedere moral. Buddha dorea abolirea sistemului de caste prezent în India •i nega valorile numelui •i al
familiei •i trăinicia lor [21]. Se promovează nu doar o compasiune (karunā) •i o iubire necondi ionată fa ă de
semeni (pali:mettā; sanscrită:maitrī), ci o identificare a eului cu însă•i fiin a persoanei iubite. Budismul
consideră că egoismul •i sentimentul sinelui provin din limitarea denumirii de "eu" la propria persoană, •i
numai prin extinderea termenului asupra lumii înconjurătoare, prin dilatarea grani elor proprii se poate ajunge
la iubirea adevărată. Buddha descrie această lărgire a orizontului prin privirea simbolică a celor •ase direc ii:

?Y Privind spre , un copil ar trebui să fie bun cu părin ii săi, să îi ajute, să le păstreze tradi ia, să fie
demn de mo•tenire •i să îndeplinească ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor părin ii trebuie
să îi protejeze, să-i încurajeze în ac iunile benefice, să îi lanseze într-o carieră, să se asigure că au un
so potrivit/o so ie potrivit㠕i să le acorde o mo•tenire bună.
?Y Privind spre 
un elev trebuie să î•i respecte învă ătorul, să muncească din greu •i să fie nerăbdător
să înve e. Un învă ător trebuie să asigure o educa ie bună elevului, să se asigure că acesta a în eles
bine informa iile •i să-l ajute să î•i atingă elurile.
?Y Privind spre   un so trebuie să î•i trateze so ia cu bunătate, să îi fie fidel, să împartă autoritatea cu
ea •i să îi asigure bunăstarea. O so ie trebuie să fie gra ioasă, loial㠕i muncitoare.
?Y Privind spre 
un prieten trebuie să fie generos, protectiv •i leal prietenilor săi •i să îi ajute la
nevoie.
?Y Privind spre 
 un angajator trebuie să fie bun cu angaja ii săi, să le distribuie sarcini conform
abilită ilor lor, să le asigure mâncare •i plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi •i să le permită dreptul
de a pleca. Un angajat trebuie să meargă la muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul
său •i să îi men ină o reputa ie bună.
?Y Privind spre à  un om obi•nuit, laicii trebuie să îi respecte pe cei care s-au dedicat vie ii spirituale,
să fie amabil •i binevoitor în faptă, în vorb㠕i în gând, să le acorde casa lor ca adăpost •i să îi
aprovizioneze cu cele necesare vie ii. De asemenea, un monah trebuie să îi împiedice pe laici de la
comiterea păcatelor, să îi încurajeze să fie buni, să propovăduiască dharma, să clarifice mirenilor ceea
ce aces•tia nu în eleg din învă ăturile lui Buddha, să le arate calea cea dreapt㠕i să îi iubească
nemăsurat de mult[22].
Budismul nu condamnă acumularea bogă iilor de către oamenii obi•nui i ci chiar o încurajează, cu toate că
monahii nu au voie să se atingă de bani sau să se implice în via a economică. Astfel din punct de vedere
sociologic putem vorbi de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop eliberarea •i
deta•area de samsara •i "budismul karmic" care îndeamnă omul să săvâr•ească fapte bune pentru ca într-o
via ă viitoare pozitivitatea karmei să-l situeze într-o pozi ie mai apropiată de condi ia iluminării. Budismul
nirvanic încurajează de asemenea faptele bune, dar cere deta•area de rezultatul lor •i renun are ceea ce este
inaccesibil pentru unele persoane fără o voca ie monahală[23].

 
  
Literatura sacrosanctă a budismului cunoa•te o bogată varietate, însă niciuna dintre
lucrări nu provine de la Buddha însu•i. Ea nu reflectă decât învă ăturile lui Gautama transmise pe cale orală
discipolilor, învă ături care au suferit, mai mult sau mai pu in, modificări fiind afectate de amprenta personală
a scriitorului. Importan a fiecărui text este dezbătută în cadrul •colilor budiste care le conferă diferite grade
valorice; de exemplu, unele grupări consideră anumite texte obiecte religioase, în timp ce altele preferă o
percepere scolastică a lor. Nici limba sacră nu este una unitară, scrierile fiind în sanscrită sau pali, sau traduse
în chineză, japoneză, tibetană, etc.

Scrierile sfinte se divid în două categorii principale: scrieri canonice, care con in mesajul transmis de religia
lui Buddha •i scrierile necanonice, adică tratatele doctrinare •i comentariile aduse pe marginea lucrărilor
canonice. Textele canonice budiste sunt împăr ite în trei culegeri voluminoase cunoscute sub numele sanscrit
  
 sau pali  
 ("co•ul întreit" sau "cele trei co•uri", în traducere). Conform canonului, după
moartea lui Buddha a avut loc primul consiliu budist, condus de călugărul Mahākāśyapa, care avea drept rol
stabilirea, clarificarea fundamentelor noii religii: cuvintele "Celui Iluminat" (sūtras sau suttas) •i codul
monastic (vinaya). Ananda, cel mai mare discipol al lui Gautama Buddha a fost chemat pentru a expune
predicile stăpânului său •i, după unele surse a fost •i cel care a alcătuit "abhidhamma", o colec ie de texte
analitice ce face parte din canon. Upāli, un alt discipol, a prezentat regulile Vinaya. Mărturiile lor au stat la
baza canonului  


Ô •i au format cele trei culegeri:

?Y Co•ul disciplinei (Vinaya Pitaka) ce con ine norme de etică religioasă pentru călugări •i călugări e,
explica ii ale originii •i importan ei acestor norme, precum •i pedepse disciplinare pentru încălcarea
lor •i povestiri exemplificatoare.
?Y Co•ul povestirilor (sanscrită: Sūtra Pitaka, pali: Sutta Pitaka) con ine cuvântările, aforismele •i
predicile lui Buddha •i ale discipolilor săi •i spre deosebire de ’

Ô este importantă nu doar
pentru monahi, ci pentru întreaga comunitate budistă.
?Y Co•ul doctrinei (sanscrită: Abhidharma Pitaka , pali: Abhidhamma Pitaka) abordeaz㠕i clasifică
no iunile centrale ale budismului.

Tripitaka nu a fost însă transpusă în formă scrisă în urma primului consiliu budist, ci mult mai târziu, timp în
care s-a transmis oral sub formă de cântece religioase. Din acest motiv, atât 
 cât •i 
 fiecărei •coli
budiste con in elemente diferite, aprecieri distincte asupra  

, texte cosmologice •i cosmogonice,
istorisiri asupra vie ilor anterioare ale lui Buddha, etc., ceea ce înseamnă că această religie nu are un canon
unic.

Budismul Theravada •i alte •coli budiste timpurii consideră că textele din canonul lor con in adevăratele
cuvinte ale lui Buddha. De•i toate •colile vechi î•i aveau propriul canon, singurul care a rezistat în totalitate în
timp este cel al •colii Theravada. Canonul Theravada, cunoscut •i cu numele "Canonul Pali", după limba în
care a fost scris a fost redactat în Sri Lanka, în primul secol î.Hr. •i con ine în jur de patru milioane de
cuvinte. În timp ce adep ii Theravadei văd în Canonul Pali autoritatea definitiv㠕i supremă, cei ai Mahayanei
i-au diminuat importan a •i î•i focalizează credin a •i concep ia filozofică pe sutrele mahayaniste •i pe
propriile versiuni ale codului monahal, Vinaya. Sutrele mahayaniste (alcătuite în jurul secolelor II-III d.Hr.)
sunt considerate de asemenea de unii credincio•i cuvinte apar inând lui Gautama Buddha, însă transmise în
secret unor fiin e mitologice (ca •erpii mitici nāga) sau provenind de la al i buddha sau bodhisattva. Astăzi
există aproximativ •ase sute de astfel de sutre, în limba sanscrită sau traduse în chineză sau tibetană. Pentru a
diferen ia sutrele mahayaniste de cele apar inând Theravadei, cele din urmă mai sunt numite de celelalte •coli
•i . Mahayani•tii acceptă atât propriile sutre cât •i agamele ca învă ături autentice ale lui Buddha,
concepute pentru diferite tipuri de persoane •i diferite nivele de pătrundere spirituală. Dimpotrivă, credincio•ii
Theravada aderă exclusiv la Canonul Pali •i socotesc sutrele •colii rivale ni•te lucrări de fic iune poetică,
nicidecum cuvintele lui Buddha. Theravadinii sunt convin•i că prin canonul lor Buddha •i-a exprimat ultimele
cuvinte •i că nu mai este nevoie de nici o completare pentru a întregi religia; de aceea orice text care se
pretinde a apar ine lui Buddha •i care nu figurează în canon sau în comentariile theravadine aferente este
privit cu scepticism •i respingere totală.

Pentru mahayani•ti, agamele sunt importante într-o anumită măsură, con in teorii de bază, substan iale, de•i
sutrele Mahayana articulează doctrinele înalte, profunde transmise de Gautama •i necesare celor ce urmează
calea binecuvântată de bodhisattva. Această cale nu are la bază doar dorin a de eliberare a propriei persoane,
ci însă•i preluarea misiunii lui Buddha de a elibera toate fiin ele de suferin ă. De aceea această ramură
religioasă a preluat numele de º  (literal, º
’
), unde atributul "mare" are o conota ie
specifică acestui tip de budism - începând cu vastitatea jurământului unui bodhisattva de a lupta în toate
vremurile ce vor veni pentru toate fiin ele aflate în durere, cu dimensiunea simbolică a sutrelor mahayaniste,
cu infinitatea vie uitoarelor care caută să fie salvate •i sfâr•ind cu dobândirea finală de către bodhisattva a
"Marelui Sine" ( ) în sfera "Marii Nirvana" ( 

). Pentru theravadini însă, pretinsa
"măre ie" a sutrelor mahayaniste nu le confirm㠕i veridicitatea.

În ceea ce prive•te comentariile aduse textelor sacre theravadiene, ele datează încă din secolul al IV-lea î.Hr.
•i au o importan ă imensă pentru că ajută la reconstituirea unor lucrări mult mai vechi. Cel mai important •i
mai activ învă at din această perioadă este considerat Buddhaghosa, căruia i se atribuie ni•te comentarii ale
Vinayei-Pitaka •i Suttei-Pitaka. Budismul Mahayana se bucură de lucrările unor erudi i budi•ti ca Nagarjuna
(cca. 200 d.Hr.), fondatorul •colii Madhyamika •i Asanga (sec. al IV-lea d.Hr.), un exponent al •colii
Yogācāra.

Spre deosebire de multe alte religii, budismul nu are un text central care să fie reprezentativ pentru toate
tradi iile •i diviziunile. Diversitatea •i complexitatea canoanelor budiste au fost considerate de mul i (printre
care •i reformatorul social Babasaheb Ambedkar) ca reprezentând o barieră în în elegerea filozofiei acestei
religii. De-a lungul timpului, au existat multe încercări de a sintetiza un singur text care să înglobeze
principiile budismului. În tradi ia Theravada au existat ni•te a•a-numite "texte de studiu" sau "manuale"
pentru călugării novici, care sintetizau •i sistematizau învă ăturile lui Buddha prin condensarea într-un singur
volum a mai multor texte canonice sau explicative. Mai târziu, în Sri Lanka, Dhammapada a fost sus inută ca
o scriere unificatoare a Theravadei.

În anii 1920, Dwight Goddard a adunat o serie de texte budiste •i scrieri clasice ale filozofiei Orientului
Extrem, cum ar fi Tao Te Ching, formând o lucrare numită Biblia budistă. Mai recent, Dr. Babasaheb
Ambedkar a încercat să creeze un document ce combină principiile budiste prin ³Buddha •i Dhamma sa´. .
Alte asemenea eforturi au persistat până astăzi, cu toate că momentan nu există niciun text acceptat în
unanimitate ca fiind centrul tradi iilor budiste.

De•i toate •colile timpurii ale budismului î•i aveau propriul canon, singurul care a rezistat în totalitate în timp
este cel al •colii Theravada.

d  
Tradi ia spune că la scurtă vreme de la moartea lui Buddha (aprox. 480 î.Hr.) •i intrarea acestuia în
parinirvāna (pali: parinibbāna, "stingerea totală") s-a convocat primul consiliu al budismului care a fixat, în
mod oral, ’

Ô •i 3

Ô. Acesta a fost organizat la Rajagriha de către Mahākāśyapa, un
discipol al lui Buddha. În secolul următor, pe măsură ce comunitatea budistă Sangha a continuat să se extindă,
a apărut o controversă în jurul celor zece puncte de disciplină monastică. Cel de-al doilea consiliu budist (care
s-a produs la aproximativ o sută de ani de la moartea lui Gautama) a fost inut la Vaisali •i a avut ca rol
rezolvarea acestei dispute. În cele din urmă, to i membrii consiliului au fost de acord ca cele zece puncte să
rămână nemodificate.

La pu in timp însă după această hotărâre, Sangha a început să se dividă în grupuri separate. Nu se •tie cu
exactitate când a survenit schisma; unele izvoare cum ar fi Dipavamsa din tradi ia pali o plasează imediat
după cel de-al doilea consiliu. Tradi ia budistă Sarvastivada identifică schisma în vremurile regelui Asoka
(268-234 î.Hr.), în timp ce Mahasanghika sus ine că aceasta a fost provocată mult mai târziu, în jurul anului
100 î.Hr. Cert este că principalele cauze ale rupturii au fost divergen ele de percepere a regulilor călugăre•ti.
Astfel comunitatea s-a împăr it în două frac iuni: sthaviravadini (theravadini) sau cei care se considerau
ortodoc•i •i loiali vechilor norme riguruase legate de învă ăturile lui Buddha •i mahāsānghika•i (partizani ai
•colii Mahāsānghika), care abordau o viziune liberal㠕i permisivă asupra dogmei •i a monahismului.

Edictele din vremea regelui Asoka consemnează un nou conflict de ordin religios, cu prilejul căruia are loc un
nou consiliu, cel de-al al treilea, la Pataliputra, aproximativ în anul 250 î.Hr., la 236 de ani de la moartea lui
Buddha. Dirijat de Moggaliputta Tissa •i întrunind în jur de o mie de călugări (printre care se zice că s-ar fi
numărat însu•i Asoka, în calitate de monah), consiliul a stabilit sthaviravadismul (budismul theravada) ca
singura formă ortodox㠕i nu a aceptat niciun compromis în favoarea diziden ilor religio•i, care expulza i
fiind din cadrul Sanghăi, au fost cataloga i drept eretici. O altă realizare a consiliului a fost întregirea
Canonului Pali prin adăugarea textului Abhidammam Pitaka. Tot în această perioadă, din cercul
sthaviravadinilor se mai desprinde o nouă grupare, cea a sārvāstivadinilor.

Imediat după aceste schisme, •colile budiste au început să alcătuiască o Abhidharma/Abhidhamma, adică o
colec ie de lucrări filozofice. Versiuni asemănătoare acestui tip de scriere au existat probabil •i în timpul lui
Buddha, însă concepute sub forma unor liste. Evolu ia budismului însă, a dus la încadrarea conceptelor
cuprinse în acele liste ăntr-o lucrare mult mai voluminoas㠕i mai sistematică, într-o nouă Pitaka:
Abhidhamma Pitaka. Unii academicieni moderni numesc această etapă "budismul Abhidhamma". Cu toate
acestea, unele •coli, Mahasamghika de exemplu nu au o Abhidhamma Pitaka, fapt ce se află în conformitate
cu refuzul lor de a aduce adăugiri canonului.

Hartă înfăţisând acţiunile de misionariat ale călugărilor budişti sub patronajul împăratului Asoka cel Mare
(268-234 î.Hr.)

Stingherită de numeroasele schisme, răspândirea budismului a decurs lent până în perioada împăratului
mauryan Asoka cel Mare, care fiind un sus inător public al acestei religii a avut o importan ă incomensurabilă
în istoria acesteia. Având pentru lumea orientală un rol asemănător cu cel al lui Constantin cel Mare fa ă de
Europa •i cre•tinism, Asoka a îmbră i•at budismul, ridicându-l la statut de credin ă imperial㠕i a păstrat în
acela•i timp o atitudine tolerantă în raport cu celelalte confesiuni. Vrând să unifice subcontinentul indian •i
restul Asiei de Sud sub o singură religie, împăratul mauryan a construit numeroase mănăstiri •i stupe (în jur
de optzeci de mii îi sunt atribuite în prezent), a protejat călugării •i a trimis misionari în întreaga lumea. O
orientare a misiunilor a fost înspre vest, înspre teritoriile iraniene, Siria, Afghanistan, Egipt, Cirene,
Macedonia •i Epir, iar alta s-a concentrat în sudul peninsulei, anume Sri Lanka •i Maldive. Cele două
incursiuni misionare au avut ca efect pe de-o parte final izbucnirea budismului în China •i de cealaltă parte,
transportarea budismului theravada în afara teritoriului originar, răspândirea lui în zona insulară a Oceanului
Indian (inclusiv Sri Lanka) •i de-a lungul coastelor sud-est asiatice. Pe teritoriul Indiei, Asoka a răspândit
religia în Mysore, Kashmir, Maharashtra, Varanasi •i Himalaya.

Tradiţia budistă menţionează în º


  existen a unui rege indo-grec, Menandru, din secolul al II-lea
î.Hr., convertit la budism •i devenit arhat.

Epoca lui Asoka marchează prima emana ie a învă ăturilor budiste dincolo de teritoriile indiene. Conform
edictelor lui Asoka, au fost trimi•i emisari cu precădere în teritoriile învecinate Imperiului Seleucid •i în
regatele elenistice din bazinul mediteranean. Aceasta a favorizat, un secol mai târziu, apari ia monarhilor
budi•ti vorbitori de limbă greacă din Regatul Indo-Grec •i dezvoltarea artei greco-budiste din Gandhāra. În tot
acest timp, budismul a fost expus atât influen elor grece•ti •i persane cât •i celor ale religiilor indiene non-
budiste.

După moartea lui Asoka, Imperiul Maurya cunoa•te o perioadă de regres •i începe să se destrame. De
asemenea, budismul suferă noi sciziuni nu doar în grupurile "ortodoxe", ci chiar •i în noile •coli. Teritoriile
septentrionale ale fostului imperiu revin dinastiei Sunga ai cărei membri erau adep i vehemen i ai
brahmanismului •i doreau resuscitarea practicilor vedice. Evolu ia budismului în India nu este însă atenuată
nici de amplul proces de sectarizare, nici de persecu iile regelui Pushyamitra Sunga (185-151 î.Hr.), cel mai
proeminent membru al noii dinastii, contra credincio•ilor budi•ti. Mărturie a rezisten ei •i a redudabilei
activită i religioase o reprezintă numărul mare de monumente budiste înăl ate în perioada ce a urmat anilor
200 î.Hr.

Tot în acest timp, regii greci din Bactriana •i-au instalat controlul asupra Pakistanului de astăzi •i a unor zone
nordice ale Indiei (Malwa, Bihar •i Rajastahn). Se •tiu pu ine despre activitatea social㠕i religioasă ale
conducătorilor greci, însă e posibil ca unii din ei să fi renun at la religiile proprii în favoarea budismului. Un
exemplu concret este regele Menandru care domnea peste Punjab •i care a rămas imortalizat în faimosul text
din limba pali, º

 , purtând o discu ie despre filozofia budistă cu călugărul Nāgasena.

După Sunga a urmat perioada dinastiei Satavahana care •i-a instalat conducerea peste India centrală,
Andhrapradesh •i Maharashtra între anii 200 î.Hr. •i 250 d.Hr. La fel ca exponen ii dinastiei precedente,
satavahanienii au fost cârmuitori brahmanici, dar au manifestat mai multă toleran ă celorlalte religii. Sub
egida lor, hinduismul •i budismul s-au dezvoltat •i au coexistat pacific. Prin numeroase dona ii din partea
dinastiei unele centre budiste din regiunea Andhrapradesh ca Amaravati •i Nagarjunakonda au ie•it în
eviden ă.
 

   
 
Cel mai comun mod de a împăr i •colile budiste este prin studierea limbilor canoanelor existente (majoritatea
scrise în pali, tibetană, mongoleză sau chineză, de•i exist㠕i texte arhaice scrise în sanscrit㠕i sanscrită
budistă hibridă). Această diviziune este utilă pentru scopurile practice, dar nu corespunde în totalitate cu
împăr irea filozofică sau doctrinară a budismului. În ciuda numeroaselor diferen e, ramurile budiste au •i
puncte comune:

?Y Toate îl acceptă pe Buddha ca pe un învă ător.

?Y Toate au adoptat Calea de mijloc, Legea condi ionismului, Cele patru adevăruri nobile •i Calea cu opt
bra e.
?Y Toate cred că atât membrii laicatului cât •i călugării pot să urmeze calea spre iluminare (bodhi).
?Y Toate consideră statutul de Buddha ca fiind cea mai importantă dobândire.

c
 

  






  
À

În jurul anului 250 î.Hr., datorită apari iei unor păreri contradictorii privind religia, regele Asoka alcătuie•te
cel de-al treilea consiliu budist menit să pună ordine în cadrul comunită ii •i să producă un text definitiv al
cuvintelor lui Buddha. Condus de Moggaliputta Tissa, consiliul include printre scrierile sacre •i å  ,
un text care combate •colile dizidente •i nu le consideră cu adevărat budiste. Cu această ocazie, budi•tii
ortodoc•i ai •colii sud-indiene Vibhajjavāda sus in că primul pas spre eliberare se realizează prin experien ă
proprie •i ra ionament critic •i nu prin credin ă oarbă. Vibhajjavāda va suferi treptat o prăbu•ire în India, dar
ramura sa din Sri Lanka •i Asia de Sud-Est supravie uie•te •i astăzi sub numele Theravada. Scripturile sale,
Canonul Pali, vor fi scrise în insula Ceylon (Sri Lanka) în ultiul secol î.Hr. Theravadinii afirmă c㠕colile
rivale Sarvāstivada •i Dharmaguptaka au fost reprobate de consiliu, cu toate că Dharmaguptaka este
considerată de unele surse chiar o grupare inerentă Vibhajjavadei. Aceste dou㠕coli •i-au exercitat influen a
în nord-vestul subcontinentului •i în Asia Central㠕i este foarte probabil ca ele să fi contribuit la apari ia
Mahayanei, învă ăturile lor fiind conservate de •colile mahayaniste.

Mult timp tradi ia Theravada a crezut că limba pali, limba canonului, este identică cu māgadhī, dialectul estic
al regatului Magadha, vorbit de Buddha. Cu toate acestea, compara iile lingvistice dintre limba pali a
Canonului •i Edictele lui Asoka nu confirmă ipoteza, ci dimpotrivă relevă diferen e semnificative. Cea mai
mare similitudine între cele două limbi este găsită într-o formă contaminată de dialect a Edictelor •i scrisă pe
o rocă din Gujarat, în apropierea Mun ilor Girnar.

Cuvântul "Theravada" provine din pali •i se traduce prin "Doctrina celor Bătrâni" sau "Doctrina Antică".
Budismul theravadin încurajează fructificarea facultă ilor mentale, dezvoltarea sănătoasă a min ii •i cere
ocolirea factorilor care ar putea tulbura luciditatea ei (ca alcoolul sau substan ele halucinante). Metoda de
controlare a con•tiin ei •i de antrenare a min ii este medita ia. Scopul practicilor este atingerea
Nirvanei/Nibbanei, cel mai înalt nivel spiritual, •i eliberarea de suferin ă. Învă ăturile Theravadei spun că
experien a suferin ei este cauzată de pângăririle min ii: lăcomia, aversiunea •i amăgirea (iluzia), iar libertatea
poate fi ob inută prin aplicarea celor patru adevăruri nobile •i în special a căii cu opt bra e.
coala Theravada
î•i bazează doctrina exclusiv pe Canonul Pali •i pe comentariile acestuia. Colec iile 3 •i ’
 ale
Canonului sunt considerate de cercetătorii moderni cea mai timpurie variantă a literaturii budiste •i sunt
acceptate ca fiind autentice de toate ramurile budismului.
Budismul Theravada este răspândit astăzi în formă majoritară în Sri Lanka, Myanmar (Birmania), Laos,
Thailanda •i Cambogia •i în mici por iuni din China, Vietnam, Bangladesh •i Malaysia. Este în continuă
cre•tere în Europa •i America.

-
 
c
  
º





º À

Figurină chinezească de porţelan a "Zeiţei Milosteniei", Guanyin, datând din perioada dinastiei Ming.

Statuia zeiţei Prajñāpāramitā, personificarea în elepciunii transcendentale (Singhasari, Java Estică).

Mahayana (º
’
) este o credin ă dimensionată la nivel cosmic (de aici •i atributul "mare") •i s-a
născut prin adoptarea unor texte adi ionale despre care se spune că depă•esc sensul canonului originar
Tripitaka. Mahayana trece peste idealul theravadin al lepădării durerii •i al revela iei personale a arha ilor; ea
îl înal ă pe Buddha la statutul unei divinită i eterne, omniprezente •i omnisciente •i creează un panteon de
fiin e cvasi-divine, bodhisattva, care se dedică autoperfec ionării, în elepciunii supreme •i izbăvirii întregii
lumi (oameni, animale, spirite •i zei). Prin renun area la Nirvana imediată, bodhisattva î•i însu•e•teo misiune
mesianică. Mahayana face din Buddha un om-zeu idealizat •i din bodhisattva o excelen ă universală.
Ideologia acestei ramuri a budismului se opune concep iei theravadine care lasă să se în eleagă că iluminarea
este un proces personal, individualizat, chiar egocentric, ci vrea să reverse asupra lumii întregi taina revela iei.

Budismul mahayanist se fundamentează pe compasiunea infinit㠕i universală (maha-karuna) a non-egoului •i

pe voin a (bodhicitta) unui bodhisattva de a ob ine "trezirea min ii" (caracteristică stării de Buddha) •i
cunoa•terea necesară conducerii fiin elor spre Nirvana. Alte elemente constitutive ale doctrinei sunt
vacuitatea sau vidul (sunyata), dezvăluirea interioară a unei spiritualită i perfecte (prajnaparamita; în
traducere: "perfec iunea în elepciunii") •i Buddha-dhatu (embrionul nemuritor, tathagatagarbha, al învă ăturii
budiste mo•tenit de fiecare fiin ă). Conform sutrelor mahayaniste, învă ăturile despre tathagatagarbha
reprezintă apogeul dharmei budiste, cea mai înaltă reprezentare a Adevărului. Mahayana poate uneori
transmite o viziune mistică aspura lui Buddha •i a Dharmei sale •i poate contura o formă de panteism aflat în
straturile mintale, cognitive.

Pe lângă canonul Tripitaka, un număr considerabil de sutre reinterpretează într-un mod original doctrina
primară a budismului. Varietatea acestor surse va duce însă la dezacorduri privind gradul de autoritate pe care
îl ocupă.

Budismul Mahayana cuprinde două categorii: budismul estic •i budismul nordic. Cu toate acestea, există o
tendin ă de a asocia Mahayana doar cu budismul estic •i de a considera budismul nordic, care integrează
elementele tantrice ale Vajrayanei, o ramură separată. Într-adevăr cele două tipuri de budism diferă foarte
mult.

?Y Budismul estic este practicat în China, Japonia, Coreea, Singapore, o parte din Rusia •i majoritatea
Vietnamului.
?Y Budismul nordic este practicat în Tibet, regiunea Himalayan㠕i Mongolia •i va fi tratat în acest articol
mai jos, separat de Mahayana.

-
 
c
 

 





’
À

Tineri călugări budişti de la Mănăstirea Drepung din Tibet.

De•i se bazează foarte mult pe sistemul doctrinar al Mahayanei, budismul tibeto-mongolez este deseori numit
  sau "Calea de Diamant" (alte nume alternative sunt Mantrayāna, Tantrayāna, budismul tantric sau
budismul ezoteric). Această ramură religioasă acceptă toate conceptele de bază ale Mahayanei, cum ar fi
vacuum-ul () •i adevărata fiin ă a lucrurilor ( ), dar include de asemenea o gamă largă de tehnici
spirituale făcute să intensifice via a spirituală budistă. O componentă specifică Vajrayanei este acumularea de
energie fizic㠕i psihică cu scopul dezvoltării capacită ilor con•tientului •i ale celor de concentrare. Aceste
stări profunde sunt capabile să conducă eficient omul până la condi ia de Buddha. Folosind aceste tehnici se
spune că un budist poate atinge condi ia de Buddha timp de o via ă sau, mai pu in, doar pentru trei ani. Prin
medita ie se spune că practicantul se une•te cu universul, prin identificarea consubstan ialită ii lui cu restul
lumii. De asemenea el identifică o legătură cu fiin ele superioare ca buddha •i bodhisattva •i împrumută
for ele supranaturale a acestora pentru a înlesni revela ia. Medita ia este ajutată de diferite elemente magice:
  
(mantra sau dharani) care sunt ori nume de zei, ori silabe (bija) sau cuvinte simbolice, ce
trebuie rostite în mod repetat, •
  
  (mudra) •i diferite

   

 •i

  (mandala) desenate pe pânză, piatră, metal sau pământ, folosite pentru sporirea concentrării.

O altă particularitate semnificativă a Vajrayanei este autoritatea unui , un maestru spiritual asemănător
guru-ului din hinduism. Vajrayana se bazează pe rela ia intimă, imediată dintre învă ător •i discipol, pe
revelarea tantrelor de către un maestru în urma unul proces ini iatic. În ceea ce prive•te scripturile, Vajrayana
recunoa•te atât scrierile theravadine cât •i pe cele mahayaniste, dar le încununează cu o colec ie de 

a
, dintre care unele sunt incluse •i în literatura budistă chineză sau japoneză.

-
 
3  
à  
  

Primele douăzeci de state în funcţie de procentul de credincioşi budişti.

Primele douăzeci de state în funcţie de numărul credincioşilor budişti.

Numărul actual al budi•tilor variază între 230 •i 500 de milioane, cu toate că suma de 350 de milioane este în
general acceptată ca fiind cea mai verosimilă[25]. Această discrepan ă de date demografice se datorează
faptului că în multe ări credincio•ii î•i exprimă adeziunea atât budismului cât •i unor credin e populare (sau
chiar altor religii), oscilând între practicile celor două tipuri de sisteme religioase sau îmbinându-le. Astfel
există "budism thailandez", "budism sri-lankez", "budism singalez", etc., considerate de unii coruperi ale
budismului primar. De asemenea, unii credincio•i fac gre•eli de interpretare ale acestei religii fie pornind de
la lucrările sacre •i neglijând punerea lor în aplica ie, fie dezvoltându-se practic fără a avea o bază canonică.
Cu toate acestea, numărul aderen ilor este considerabil plasând budismul pe pozi ia a cincea în clasamentul
celor mai însu•ite religii după cre•tinism, islam, hinduism •i religia tradi ională chineză.

Budismul nu are o limbă sacră comună pentru toate formele sale: theravadinii utilizează texte din limba pali,
budi•tii est-asiatici folosesc chineza, iar budi•tii tibetani tibetana. Odată ajunse în Occident, învă ăturile celor
trei ramuri ale budismului •i scrierile sacre sunt transpuse în limbile locale.

-
 
c
 
    

-
 
c
 3 

Stupa Ruwanveli Saya din Anuradhapura, Sri Lanka.

Fiind ara unde budismul a avut cea mai mare longevitate •i unde •i-a conservat cel mai mult timp statutul de
religie a majorită ii, Sri Lanka a îmbră i•at această credin ă încă din secolul al II-lea î.Hr. conform unor
cronici ca Œ
 în urma ac iunilor misionare ale călugărului Mahinda, fiul lui Asoka. Astăzi 70% din
popula ie este budistă, cei mai mul i dintre ei fiind adep ii ramurii Theravada, care de altfel are •i o bogată
tradi ie în această insulă. Canonul Pali de exemplu, autoritatea supremă a theravadinilor, a fost transpus în
formă scrisă în Sri Lanka în jurul anilor 30 î.Hr. O legendă spune că Sanghamitta, fiica lui Asoka a adus pe
insulă o ramură din  


(sau Copacul Bodhi[26]), a sfin it locul •i a plantat-o la Anuradhapura.

-
 
c
   

Budismul tibetan se diferen iază foarte mult de celelalte forme ale budismului. Fiind tradi ional afiliat
Mahayanei prin scopul de a ob ine condi ia de buddha pentru a elibera semenii de suferin ă, el cuprinde •i
ritualurile magice •i ezoterice ale Vajrayanei. Legendele spun că elementele budiste au pătruns în Tibet în
timpul "celui de-al 28-lea rege", Thothori Nyantsen (sec. al V-lea), care se pare că a fost un conducător local
din valea Yarlung. Istoria legendară revelă multe aspecte inedite, miraculoase, în timpul domniei acestei
căpetenii (se spune că din cer cădeau volume sacre, lovind acoperi•ul regelui, etc.), dar e posibil ca aceste
mituri să aib㠕i un suport real: venirea misionarilor budi•ti.

-
 
c
 

Statuie mahayanistă a lui Buddha din perioada dinastiei chineze Tang, provincia Hebei, cca. 650 d.Hr.

Budismul a pătruns în China la pu ine secole de la decesul lui Buddha, într-o perioadă când taoismul •i
confucianismul dominau acest teritoriu asemănător Indiei prin vastitate •i diversitate culturală. La început nu
a acaparat mul i adep i în China, însă începând cu secolul al II-lea d.Hr. î•i lărge•te comunitatea datorită unor
oarecare similarită i cu taoismul •i a u•urin ei cu care învă ăturile erau receptate. Astăzi China are cel mai
mare număr de adep i ai religiei budiste (de•i greu de stabilit, numărul s-a aproximat la cca. 102 milioane [27]),
majoritatea fiind mahayani•ti: cei din est sunt "budi•ti est-asiatici" sau "mahayani•ti chinezi", iar cei din
centru, din nord •i din Tibet sunt "budi•ti tibetani" sau "mahayani•ti tibetani". Instaurarea comunismului în
China •i Tibet a împiedicat dezvoltarea liberă a acestei religii prin închiderea mănăstirilor •i abolirea oricăror
forme de ceremonii religioase publice.

-
 
c
  


Cu 95 % din popula ie împărtă•ind credin a budistă, Thailanda este ara în care această religie are cea mai
mare densitate demografică. Budismul thailandez este theravadin, dar integreaz㠕i elemente regionale
folclorice cum ar fi venerarea strămo•ilor. Se prezumă fără dovezi concrete că budismul a pătruns pentru
prima oară în această zonă în secolul al III-lea î.Hr. mul umită misionarilor regelui Asoka. Arhitectura
religioasă se caracterizează prin stupe înalte poleite cu aur. Ca în majoritatea ărilor theravadine, budismul în
Thailanda este reprezentat de autoritatea călugărilor, care până în a doua jumătate a secoului al XX-lea, î•i
începeau voca ia la opt ani slujind la un templu ca Ô ("copil de templu"). Principalul motiv pentru a
deveni un Ô este de a acumula o educa ie de bază prin citirea, scrierea •i memorarea textelor sacre
cântate în diferite ritualuri. De aceea templele rurale () au servit ca o structură de bază în instruirea
elementară a popula iei. Astăzi ele cedează teritoriu aparatului educa ional condus de guvern de•i încă î•i
exercită domina ia cu pregnan ă în unele zone. În decursul istoriei thailandeze educa ia, considerată elementul
cheie al siguran ei •i dezvoltării na ionale, s-a aflat exclusiv în mâinile călugărilor budi•ti. Mănăstirile budiste
(numite ) au înfin at •coli pe domeniile lor, iar călugării, pe lângă îndatoririle lor religioase, predau
tinerilor localnici cititul, scrisul, aritmetica, precum •i alte materii. În prezent există peste 30 000 temple,
majoritatea cu propria lor •colă, răspândite pe întreg teritoriul regatului.

În Thailanda modern㠕colile sunt de stat, de templu sau private.
colile private sunt de trei feluri: thailandeze
- cu predare exclusiv în limba thailandeză, bilingve - cu predare în limbile thailandez㠕i englez㠕i
interna ionale - cu predare în limba engleză. Majoritatea •colilor private angajează profesori străini pentru a
preda limbi străine, cum ar fi engleza, chineza, japoneza •i franceza.

-
 
c
 







c
 
À

Kinkaku-ji, "templul pavilionului de aur", aflat în Kyoto, Japonia

Budismul Mahayana a fost adus în Japonia din Coreea în secolul al VI-lea d.Hr [28] ca o consecin ă a
contactelor cu lumea central-asiatică prin Drumul Mătăsii. S-a impus rapid în arhipelag datorită
voluminosului canon religios, a corpului doctrinar elaborat, a clerului bine organizat •i a tradi iei înfloritoare
în art㠕i arhitectură, caracteristici de care credin a autohtonă japoneză, •intoismul, ducea lipsă. Superioritatea
netă a budismului nu a exclus o simbioză cu religia tradi ională, ci dimpotrivă, Buddha a devenit în scurt un
zeu •intoist (Ô
). Budismul japonez a marcat istoria budismului interna ional prin diverse •coli tradi ionale,
cele mai importante fiind probabil cele două din perioada Kamakura (1185-1333) •i anume
coala Amidistă a
Pământului Pur, promulgată de Genshin •i artriculată de unii călugări ca Hōnen, care insistă asupra salvării
prin credin a într-un buddha celest numit Amitabha •i consitituie cea mai mare sectă budistă din Japonia (•i
poate chiar din Asia) •i
coala Zen, cu un caracter mult mai filozofic, care a fost adoptată de clasele nobiliare
japoneze •i a avut un impact imens asupra culturii Japoniei. În perioada na ionalismului japonez ce a precedat
cel de-al doilea război mondial, budismul a fost privit cu ostilitate ca un element exterior ce periclitează
valorile tradi ionale •i s-a încercat, de•i fără succes, o dislocare a •intoismului din budism. Astăzi Japonia
numără peste 89 de miloane de budi•ti (aproape 50 % din popula ie), fiind a doua ară din lume după China în
ceea ce prive•te lărgimea comunită ii budiste.

-
 
c
 º  

Mănăstire de lama în Tsetserleg, Mongolia

Forma budistă instituită în Mongolia este cea a budismului tibetan. Mongolezii tradi ionali venerau cerul •i pe
strămo•i •i erau adep ii unui •amanism nord-asiatic. În anul 1578, Altan Khan, vrând să unească sub
conducerea sa neamul mongol, a pactizat cu liderul unei secte budiste tibetane oferindu-i •colii sale protec ie
în schimbul legitimită ii religioase. Liderul a primit titlul de Œ (adică de învă ător spiritual suprem;
în traducere expresia înseamnă "lama oceanului"), pe care îl poart㠕i succesorii săi de astăzi. Altan Khan
moare pu in timp mai târziu, însă secta budistă Gelug se răspânde•te în întreaga Mongolie. Budismul
mongolez combină Mahayana cu ritualurile tantrice •i practicile tibetane tradi ionale •i este coordonat de
lama, lideri spirituali similari unor guru hindu•i. În perioada 1924-1990, manifestarea religioasă în această
ară a fost stingherită de regimul comunist (de altfel Mongolia a fost prima ară budistă care a trecut la
comunism).

-
 
c
 d


După extinc ia budismului de pe teritoriul indian din secolul al XIII-lea, această religie tinde să se întoarcă la
origini abia în 1891, prin ini iativa unui mentor sri-lankez, Anagarika Dharmapala care fondează º c 

3 
. Această societate construie•te multe temple •i mănăstiri (

) în India, inclusiv cea din Sarnath,
locul primei predici a lui Buddha •i se ocupă cu promovarea budismului în peninsulă. În 1892, Kripasaran
Mahasthavir creează o nouă organiza ie, cc
  

, având acelea•i scopuri. O altă mi•care
pro-budistă este aceea a indienilor fără castă (
 sau 

) ini iată în ani 1890 de reprezentan i ai acestei
clase, Iyothee Thass, Brahmananda Reddy •i Dharmananda Kosambi. În 1956, prin convertirea liderului dalit
B. R. Ambedkar la budism, mul i dintre partizanii lui au fost impulsiona i să îi imite gestul. Medita ia budistă
Vipassana acaparează tot mai mul i amatori mai ales în India, dar •i în ările occidentale. În prezent, în India
sunt 12-17 milioane de budi•ti.

-
 
3   
 

Roata dharmei (Dharmachakra), unul din cele mai importante simboluri budiste. Cele opt spiţe înfăţişează
calea cu opt braţe, iar cele trei fragmente întrepătrunse din centru reprezintă Buddha, Dharma (învă ătura) •i
Sangha (comunitatea).

Multe din simbolurile budiste trebuie să fie raportate la cultura •i popula ia de la care provin. De aceea câteva
simboluri sunt legate de India antic㠕i pot fi găsite de asemenea în religia hindusă, de•i cu un sens cu totul
diferit. Se spune că Buddha refuza să facă din imaginea sa un obiect de cult, deoarece aceasta ar fi dus la o
apoteoză inutilă a sa, fără legătură cu învă ăturile răspândite, alterând sensul lor. El considera caducă
venerarea zeită ilor •i a idolilor. De aceea, pentru a-l simboliza pe Buddha în arta timpurie s-au utilizat
diferite motive religioase cum ar fi: roata cu opt spi e, copacul bodhi, urma de picior a lui Buddha, tronul gol,
bolul de cer•it •i leul. Cu toate acestea, mai târziu, mai ales datorită artei gandhara de origine elensitică,
Buddha va fi transpus în imagine antropomorfă, iar statuile sale reprezentându-l în diferite ipostaze (mai ales
cea a medita iei) vor fi venerate de credincio•ii budi•ti. Să analizăm însă primele simboluri. Œ 
 
sau roata cu opt spi e se traduce prin "roata adevărului •i a legii" (dharma = adevăr/lege, chakra = roată) •i
simbolizează cele opt cărări ale drumului ce duce spre iluminare. 

c
 este copacul sub care
Buddha a căpătat iluminarea, iar venerarea lui •i a frunzei sale era una firească, întrucât cultura indiană avea
deja în acea perioadă un cult al arborilor.     este o referire atât la obâr•ia regală a lui Siddharta Gautama,
dar •i a ideii de regalitate spirituală. Câteodată baza tronului este decorată cu lei •i căprioare, amândouă
animalele fiind asociate dharmei budiste.   este unul din cele mai potente simboluri budiste. Tradi ional
asociat cu regalitatea, puterea •i for a, acest animal nu dezvăluie doar originea lui Buddha, ci •i calitatea
învă ăturilor sale numite chiar uneori "Răgetul Leului". A 


 semnifică prezen a fizică a
Iluminatului. Povestea spune că înainte de a muri, Buddha a lăsat o urmă de picior lângă Kusinara, ca amintire
a vie ii lui carnale pe pământ. c  

• aminte•te de o istorisire ce a avut loc la scurt timp înainte de
iluminarea lui Gautama, când o femeie numită Sujata i-a oferit acestuia un bol cu lapte •i orez. În acea vreme
Buddha practica austeritatea •i mânca extrem de pu in, dar în mementul primirii bolului •i-a dat seama că îi
trebuie energie pentru a ob ine revela ia ultimă. După a 
, Gautama a aruncat ce mai rămăsese în bol,
pentru a simboliza renun area la posesiile materiale. Astfel el găse•te 
  între austeritatea
extrem㠕i ata•amentul fa ă de via ă, iar bolul semnifică tocmai această filozofie precum •i modul de via ă al
călugărilor budi•ti. Un simbol care a apărut mai târziu este cel al
  c

 des aplica i mai ales pe
stupele din Nepal. Ei sunt îndrepta i în toate cele patru direc ii sugerând omniscient a lui Buddha. Cele trei
refugii ale budi•tilor (Buddha, Dharma •i Sangha) •i-au găsit reprezentarea prin     sau printr-o
     .

Π 

A face daruri este o practică comună în lumea budistă. Fiecare cadou făcut are o semnifica ie aparte: de
exemplu oferind lumină cuiva îi îndepărtezi întunericul ignoran ei •i oferindu-i tămâie îi ameliorezi
comportamentul etic. Conform budismului, a oferi este o metodă bună împotriva lăcomiei •i a ata•ării de
ceva. În Tibet dăruirea se rezumă în principal la opt cadouri care au un anumit simbolism:

?Y Oferind un bol cu apă pentru cură area fe ei •i gurii conferi noroc. Acest bol reprezintă focalizarea
tuturor condi iilor •i cauzelor pozitive care vor genera efecte de aceeas•i natură.
?Y Oferind un bol cu apă pentru picioare transmi i purificare. Spălarea picioarelor reprezintă cură area de
karma negativă.
?Y Oferind flori simbolizezi generozitatea •i deschiderea inimilor.
?Y Oferind tămâie întrupezi principiile morale •i disciplina.
?Y Oferind lumină aminte•ti de stabilitate, claritate, răbdare •i îndepărtezi ignoran a.
?Y Oferind parfum transmi i perseveren 㠕i efort voluntar.
?Y Oferind mâncare dăruie•ti samadhi, un fel de nectar ce hrăne•te mintea.
?Y Oferind instrumente muzicale conferi în elepciune. În budism, sunetul reprezintă în elepciune
deoarece în elepciunea este o facultate superioară a min ii care o penetrează a•a cum sunetul
străpunge lumea fenomenală.

Un alt tip de cadouri ce se poate oferi este cel al celor cinci calită i ale bucuriei. Acestea simbolizează cele
cinci sim uri umane (oglida - vizualul, lăuta - auditivul, tămâia - olfactivul, fructul - gustul, mătasea - tactilul),
însă bucuria de a face contact cu ele nu este una contaminată, degradată, ci una pur㠕i înăl ătoare.
  
  
  

Cele opt simbouri de bun augur (sanscrită:  ) sunt un set de simboluri foarte populare în Tibet,
care se întâlnesc deseori în arta tradi ional㠕i religioasă a acestei ări. Acestea sunt:

?Y Umbrela sau parasolul - simbolizează regalitatea •i bogă ia, dar •i protec ia fa ă de elementele
vătămătoare ca boala, obstacolele, urgiile naturii, etc.
?Y Cei doi pe•ti de aur - la început erau simbolurile râurilor Gange •i Yamuna, dar pot repreyenta norocul
pentru hindu•i, jaini•ti •i budi•ti. În cadrul budismului, ei dezvăluie că fiin ele care practică dharma
nu trebuie să se teamă că se vor scufunda în oceanul suferin ei, ci că pot să migreze liber (să-•i aleagă
rena•terea) ca pe•tii în apă.
?Y Vasul cu comori - este simbolul bogă iilor inombrabile care pot fi găsite în învă ăturile budiste. De
asemenea semnifică via ă lungă, bogă ie •i prosperitate.
?Y Floarea de lotus - este completa purificare a trupului , vorbirii •i min ii •i înflorirea faptelor curate în
procesul eliberării. Lotusul redă condi ia umană: el cre•te din noroi (samsara), ajunge la suprafa a apei
(purificare) •i produce o floare minunată (iluminare)
?Y Scoica - folosit㠕i drept corn de suflat, semnifică adâncul, departe-mergătoarul •i melodiosul ecou al
dharmei.
?Y Nodul infinit - este o diagramă geometrică care simbolizează natura realită ii unde totul se află în
raport cu totul, creând o re ea de karma. Neavând nici început nici sfâr•it, nodul red㠕i în elepciunea
infinită a lui Buddha •i unitatea compasiunii •i a în elepciunii. Altă semnifica ie este caracterul
iluzoriu al timpului.
?Y Stindardul victoriei - sugerează triumful învă ăturii budiste asupra mor ii, ignoran ei •i dizarmoniei
?Y Roata Dharmei sau Dharmachakra ale cărei semnifica ii au fost precizate mai sus.

Un simbol mult mai recent este steagul interna ional al budismului. Redactat în 1880 de Henry Steele Olcott,
un jurnalist american, a fost ridicat pentru prima dată în Sri Lanka în anul 1885 •i a devenit un simbol al păcii
•i al credin ei. Steagul con ine cinci culori simbolice: albastru (pace, bunătate •i compasiune universală),
galben (
 , modera ie, vacuitate), ro•u (virtute, strădanie, demnitate, exerci iu), alb (puritate •i
eliberare) •i portocaliu (învă ături budiste, în elepciune).

   
 

Ochii lui Buddha

Leul ca simbol budist (statuie din vremea regelui Aşoka) Bijuteria întreită Nodul infinit

-
 
c    
?Y Achimescu, Nicolae, 



•
¬
  ¬

 ?Y Achimescu, Nicolae , c
•

•


?Y www.hinduwebsite.com The History of Buddhism
?Y Eliade, Mircea, § 
a
¬
 ¬




?Y Armstrong, Karen, c 
?Y Harvey, Peter (1990). 

 c
 
!



. Cambridge
University Press
?Y Skilton, Andrew (1997).  
!

 ¬c
. Windhorse Publications
?Y Williams, Paul (1989). º c
  

¬ 

?Y Gethin, Rupert (1998). > 
 ¬c
. Oxford University Press.
?Y A View on Buddhism
?Y Levenson, Claude B., c
, Casa de Editură GRAFOART, Bucure•ti, 2009.
?Y Richard D. Lewis, 3 •
a
  


(Editura Niculescu, 2005)

?Y Mihnea Voicu
imăndan, 3
x"
• 
 
 •
a

À
• 



x


-
 
ü  
1.Y ß În prezent, istoricii fixează această dată în 560 î.Hr.
2.Y ß Cf. 3
: "Copilul În elepciune, giuvaerul/ A• a de pre ios că pereche nu-•i are,/ S-a născut la Lumbini,
pe pământ Sakya/ Pentru fericire •i bucurie în lumea oamenilor"
3.Y ß º
ü
Ô,I,247
4.Y ß 3
 425, 439
5.Y ß º 


aa
6.Y ß Gombrich, c
  

7.Y ß Nicolae Achimescu, 



•
¬
  ¬
, ed. Tehnopress, pg.299
8.Y ß H. Oldenberg, ’
 #À 
¬
 
, pg.308 sq.
9.Y ß Nicolae Achimescu, 



•
¬
  ¬
, ü , pg. 302
10.Y ß pali: Cattāri ariyasaccāni, sanscrită: Catvāri āryasatyāni, chineză: Sìshèngdì, thai: ,
Ariyasaj Sii
11.Y ß 3ü
Ô
12.Y ß Vincen iu Pal, Teme din istoria religiilor pentru învă ământul liceal, Editura , 1997
13.Y ß 

•




À3
 
•
Π  de Chogyal Namkhai Norbu
14.Y ß Cf. 
ü
Ô
15.Y ß Cf. Œ 
16.Y ß Mircea Eliade, 



x
•






, II, pg.218
17.Y ß Cuvântul este preluat din religia hinduistă unde desemnează legea cosmică.
18.Y ß În budismul Mahayana exist㠕ase pāramitā: Œ (generozitatea), $% (virtutea, moralitatea), å

(răbdarea), ’%
 (vigoarea), Π(medita ia, contemplarea), 
 (în elepciunea, revela ia). În budismul
Theravada, în schimb, acestea sunt zece: Œ, $%, üÔÔ  (renun area),  (în elepciunea
transcendentală, revelatorie), ’%
, å
, 3 (sinceritatea), 
  (fermitatea, determinarea), º
(simpatia), &ÔÔ  (seninătatea).
19.Y ß Nicolae Achimescu, c
•

•

À 

x




"
•

 

20.Y ß Un meditator poate sta în genunchi sau în "pozi ie lotus", cu picioarele încruci•ate. Exist㠕i forme de yoga în
care practicantul merge sau cântă.
21.Y ß 3
,602-611
22.Y ß 3
 3
23.Y ß M. Wijayaratna, "Le Bouddha et ses disciples", 1990
24.Y ß The Mahayana Buddhism
25.Y ß [www.adherents.com/Religions_By_Adherents.html#Buddhism]
26.Y ß Copacul Iluminării este arborele sub care Buddha a ajuns în starea de a 
, de revela ie, în urma
medita iilor.
27.Y ß Adherents.com: Buddhism
28.Y ß Buddhism in Japan
Nicolae Achimescu Budism si crestinism Nicolae Achimescu Budism si crestinism