Dr. Eugenia Florescu Dr. A.C.

Târşia

DREPTUL INTERN ŞI EUROPEAN AL

CONSUMATORULUI

CURS UNIVERSITAR

SIBIU 2010

1
 1. CADRUL LEGAL DE PROTECŢIE A DREPTURILOR
CONSUMATORILOR

În procesul de europenizare a dreptului, judecătorul naţional rămâne

supus legii, dar noua ierarhizare a normelor juridice îl obligă să dea efect
aceleia care trece peste frontierele statelor pentru a compune legislaţia
Uniunii Europene dobândind astfel o dimensiune supranaţională.
Trebuie precizat că începând cu 1 ianuarie 2007, legislaţia referitoare
la dreptul consumatorului aplicabilă în România este aceeaşi ca şi în
celelalte State Europene.
Din punct de vedere economic, pe piaţa internă s-a înregistrat
creşterea vânzărilor la distanţă, graţie unificării prin introducerea euro dar şi
a utilizării noilor tehnologii. Dezvoltarea comerţului
electronic a condus la frecvente schimburi transfrontaliere transformând
consumatorii naţionali în consumatori transfrontalieri (Comunicarea
Comisiei nr. 04/04/2001).
Aşadar, principiul fundamental în dreptul consumatorilor este
prioritatea legislaţiei europene.
Politica sistematică de protecţie, a consumatorului este consacrată prin
Tratatul de la Maastricht 1992 care a înserat în art.129 :
- adoptarea măsurilor în aplicarea art.100 A pentru realizarea pieţei
comune;
- acţiuni specifice având ca scop fortificarea şi completarea
politicilor naţionale vizând protecţia sănătăţii, securităţii,
intereselor economice şi informării consumatorilor.
- acţiunile puteau fi întreprinse în baza deciziilor statelor membre,
conform procedurii prevăzute de art.189-B, şi după consultarea
comitetului economic şi social;
În plan intern, actele normative adoptate transpun legislaţia europeană.

1. Principiile de bază ale protecţiei consumatorilor:

a) contradictorialitatea - presupune asigurarea posibilităţii persoanelor

aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt
care are legătură cu posibila încălcare a dispoziţiilor privind protecţia
consumatorilor;

b) celeritatea procedurii de cercetare – presupune obligaţia autorităţii

2
competente in domeniul protecţiei consumatorilor de a proceda, fără
întârziere, la cercetarea sesizării consumatorilor, cu respectarea drepturilor
persoanelor implicate si a regulilor prevăzute de lege;

c) proporţionalitatea - conform careia trebuie respectat un raport corect

intre gravitatea sau consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii
acesteia şi măsura sancţionatorie aplicată;

d) legalitatea măsurilor propuse/dispuse - presupune ca autorităţile

competente nu pot propune/dispune decât măsurile prevăzute de lege;

e) confidenţialitatea - obligaţia personalului din cadrul autorităţilor

competente de a păstra confidenţialitatea datelor, actelor, informaţiilor de
orice natura, prin a căror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice
sau juridice, care sunt sau pot fi menţionate in aceste informaţii;

f) recunoaşterea reciprocă - orice produs legal fabricat sau comercializat

într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în
mod legal într-un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European este
admis pe teritoriul României, dacă oferă un grad echivalent de protecţie
cu cel impus de normele române.
Normele dreptului consumatorului sunt aplicabile: Consumatorului;
Comerciantului;Contractelor; Produselor; Serviciilor.

2. Accepţiuni ale termenului de consumator şi sfera de persoane

considerate consumatori

2.1 CONCEPTUL DE CONSUMATOR

În legislaţia europeană şi în cea adoptată de Statele membre, inclusiv

România, consumatorul sau utilizatorul final este:

- “persoana fizică parte în contractul comercial pe care îl încheie cu

un scop străin de activitatea imprenditorială sau profesională pe
care o dezvoltă;
- orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în
asociatii, care, în cadrul contractelor acţionează în scopuri din
afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie,
artizanale ori liberale.

3
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene a definit conceptul
de „consumator mediu”, ca fiind normal informat, rezonabil, atent şi avizat
ţinând cont de factorii sociali, culturali şi lingvistici. În multe ţări, legislaţia
(inclusiv a României), şi tribunalele naţionale utilizează testul
consumatorului mediu pentru a determina reacţia tipică a unui consumator
rezonabil într-o situaţie dată.

3. DREPTURILE CONSUMATORILOR
Consumatorilor le sunt recunoscute următoarele drepturi fundamentale:
a) la protecţia sănătăţii;
b) la siguranţa şi calitatea produselor şi serviciilor ;
c) la o informaţie adecvată şi o corectă publicitate ;
d) la educaţia asupra consumului ;
e) la corectitudine, transparenţă şi echitate în raporturile contractuale;
f) la promovarea, dezvoltarea şi asocierea liberă, voluntară şi democratică
între consumatori sau utilizatori;
g) la obţinerea unor servicii publice conform standardelor de calitate şi
eficienţă.

Într-un alt profil, drepturile consumatorilor au corespondenţă în

obligaţiile impuse de lege comercianţilor, terţilor şi diverselor
autorităţi:

• de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a

li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea
sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor
legitime;
• de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o
adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor,
precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
• de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi
servicii de calitate;
• de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele
generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor,
folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
• de a fi recunoscute asociaţiile organizate ale consumatorilor, în
scopul apărării drepturilor şi intereselor lor;
• de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive,
conform prevederilor legale în vigoare;

4
 • de a nu li se interzice de către un agent economic să obţină un
beneficiu prevăzut în mod expres de lege.

3.1 DREPTURILE CONSUMATORILOR LA ÎNCHEIEREA

CONTRACTELOR

- (art.74-83 Codul consumului). Legea impune ca orice contract

încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau
prestarea de servicii, să cuprindă clauze contractuale clare, pentru
înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de
dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate
în favoarea consumatorului. Este interzis comercianţilor să stipuleze
clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Contractul trebuie
să stipuleze, cu caractere mari şi în imediata vecinătate a locului rezervat
pentru semnătura consumatorului, clauza expresă despre dreptul de
denunţare unilaterală a contractului, după caz, precum şi numele şi adresa
comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi exercite acest drept,
conform dispoziţiilor legale. Dreptul consumatorului la denunţarea
contractului nu poate fi anulat de nici o clauză contractuală sau înţelegere
între părţi aceasta fiind considerată nulă de drept.

4. CONCEPTUL DE COMERCIANT, PARTE ÎN CONTRACTUL

ÎNCHEIAT CU CONSUMATORUL

Trebuie precizat că în concepţia legii comerciale, noţiunea de

comerciant include termenii de producător, distribuitor, vânzător,
depozitar, transportator.

Spre deosebire de celelalte acte normative, în concepţia Codului

consumului, calitatea de comerciant este explicată într-o manieră aparent
neinspirată şi de pleonasm juridic, dar această lipsă de acurateţe legislativă
este atenuată de interesul legiuitorului de a înlătura orice ambiguitate în
aplicarea legii. Sintagmele sau expresiile utilizate de lege pentru a defini
comerciantul în contractul cu consumatorul sunt următoarele:

- operator economic - persoana fizica sau juridica, autorizata, care

in cadrul activităţii sale profesionale fabrica, importa, transporta
sau comercializează produse ori parţi din acestea sau prestează
servicii;

5
 - producător:
- operatorul economic care fabrica un produs finit sau o componentă
a unui produs;
- operatorul economic care fabrica materie primă;
- operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt
semn distinctiv pe produs;
- operatorul economic care recondiţionează produsul;
- operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa
modifică caracteristicile produsului;
- reprezentantul înregistrat in România al unui operator economic
care nu are sediul în România sau, in cazul inexistentei acestuia,
importatorul produsului;
- operatorul economic care importa produse în vederea realizării
ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice
alta forma de distribuţie specifica derulării afacerii;
- distribuitorul produsului importat, in cazul in care nu se cunoaşte
importatorul, chiar daca producătorul este menţionat;
- distribuitorul produsului, in cazul in care importatorul nu poate fi
identificat, daca nu informează persoana prejudiciata in termen de
30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
- distribuitor:
- operatorul economic din lanţul de distribuţie;
- vânzător:
- distribuitorul care oferă produsul consumatorului;
- prestator:
- operatorul economic care furnizează servicii.

Aşadar, comerciantul este:

1.- persoana fizică sau juridică a cărei activitate profesională constă în

fabricarea, importul, depozitarea, transportul, distribuirea, vânzarea sau
orice act de comercializare de produse ori părţi din acestea sau de prestare
a serviciilor.

Din punct de vedere economic, şi raportat la activitatea concretă pe care

o desfăşoară, comerciantul este:

1. distribuitorul - a cărui activitate profesională nu afectează

caracteristicile produsului;

6
2. prestatorul - care furnizează servicii;

3. producătorul care fabrică un produs finit sau o componentă a unui

produs;

4. producătorul care fabrică materie primă;

5. persoana care aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe

produs;

6. persoana care recondiţionează produsul;

7. distribuitorul care prin activitatea sa modifica caracteristicile produsului;

8. reprezentantul înregistrat in România al unui comerciant care nu are

sediul in România sau, in cazul inexistentei acestuia, importatorul
produsului;

9.importatorul produselor destinate realizării ulterioare a unei operaţiuni

de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică
derulării afacerilor sale;

10. distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte

importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;

11. distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi

identificat, şi dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de
zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;

12. vânzătorul (sau distribuitorul) care oferă produsul consumatorilor.

4.1. OBLIGAŢIILE COMERCIANŢILOR (agenţilor economici)

Obligaţiile comercianţilor se analizează prin raportare la drepturile

consumatorului. Prin urmare comercianţii persoane fizice sau juridice sunt
obligaţi la :

a) protecţia sănătăţii;
b)siguranţa şi calitatea produselor şi serviciilor ;
c) informare adecvată, completă şi oportună şi o corectă publicitate ;
d)educarea asupra consumului ;

7
e)corectitudine, transparenţă şi echitate în raporturile contractuale;
f) de a nu interzice obţinerea de către consumator a unui beneficiu prevăzut
în mod expres de lege
g) de a nu interzice promovarea , dezvoltarea şi asocierea liberă, voluntară şi
democratică între consumatori sau utilizatori;
g) de a furniza serviciile publice conform standardelor de calitate şi
eficienţă;
h) să comercializeze sau să ofere, cu titlu gratuit, numai produse sigure,
aflate in cadrul termenului de valabilitate si care nu prezintă riscuri pentru
viata, sănătatea si/sau securitatea consumatorilor;
i) să nu comercializeze in spatii in care nu pot fi asigurate condiţiile de
păstrare cerute de producător, pentru a preveni perisabilitatea accelerată,
produse alimentare preambalate sau ambalate;
j) să nu comercializeze, in alte condiţii decât cele cerute de legislaţia in
vigoare, produse nealimentare noi, folosite sau recondiţionate, fără a putea
fi, acolo unde este cazul, probate, verificate sau asigurate condiţiile de
păstrare cerute de producător, pentru a se asigura menţinerea caracteristicilor
iniţiale ale produselor;
k) să nu importe, în vederea distribuţiei cu titlu oneros sau gratuit, produse
periculoase, expirate sau care pot afecta viata, sănătatea şi/sau securitatea
consumatorilor prin utilizarea acestora.

Legea reia reglementarea obligaţiilor în considerarea activităţii concret a

comerciantului, stabilind:

- Obligaţiile producătorului:
Conform art.23 din Codul consumului, producătorul este ţinut:
a) să răspundă pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de produsul
cu defect, precum si pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu
defect cu o acţune sau o omisiune a unei terţe persoane;
b) să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în
vigoare prevăd, acestea să fie testate si/sau certificate;
c) sa pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise
sau declarate;
d) sa oprească livrările, respectiv sa retragă de pe piaţă sau de la
consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiştii proprii au
constatat neândeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar
putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această
măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile
respective;

8
 e) sa asigure, în cursul procesului de producţie, condiţii igienico-
sanitare conform normelor sanitare în vigoare.
Conform art. 20 alineatele (1), (2) şi (4) în forma modificată prin
O.U.G. nr. 174/19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea
unor acte normative privind protecţia consumatorilor, obligaţia de
informare este stabilită atât în sarcina producătorilor din statele membre ale
U.E. cât şi în sarcina producătorilor şi importatorilor din state care nu sunt
membre ale U.E. astfel:
a. Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului,
denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz,
termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită
de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare,
principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii
folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare,
manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre
contraindicaţii;
b. Producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii
Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social
în elementele de identificare;
c. Producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale
Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a
sediului social unde pot fi contactaţi.

- Obligaţiile distribuitorilor:

Conform art.24 din Codul consumului, distribuitorul este ţinut :

a) să se asigure ca produsele oferite spre comercializare sunt sigure si
respecta condiţiile prescrise sau declarate;
b) să nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau
consideră că pot fi periculoase;
c) s anunţe, imediat, autorităţile publice competente, precum şi
producătorul, despre existenta pe piaţa a oricărui produs de care au
cunoştinţă ca este periculos;
d) să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de
lege au constatat ca nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau
declarate, daca acesta constituie singurul mijloc prin care se pot
elimina neconformităţile respective;
e) să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător, precum si
condiţiile igienico-sanitare pe timpul transportului, manipulării,
depozitarii si desfacerii, conform normelor in vigoare.

9
- Obligaţiile prestatorilor de servicii

Conform art.25 din Codul consumului, prestatorul de servicii este

obligat :
a. să folosească, in cadrul serviciilor prestate, numai produse si
proceduri sigure si, după caz, daca actele normative in vigoare
prevăd, acestea sa fie testate si/sau certificate si sa anunţe imediat
existenta pe piaţa a oricărui produs despre care au cunoştinţa ca
este periculos;
b. să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau
securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora; să
respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum si clauzele
prevăzute in contracte;
c. să asigure, la prestarea serviciilor, condiţiile tehnice stabilite de
producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare, conform
normelor în vigoare;
d. să răspundă pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de
serviciul defectuos prestat;
e. să furnizeze informaţiile referitoare la categoria calitativă a
serviciului, dupa caz, timpul de realizare, termenul de garanţie şi
post-garanţie, preţurile şi tarifele, riscurile previzibile şi, după caz,
alte documente prevăzute expres de lege;
f. în cazul serviciilor financiare, comerciantul este obligat să ofere
consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra
drepturilor si obligaţiilor ce le revin.

- Obligaţiile vânzătorului

Conform art.53 din Codul consumului, vânzătorul este obligat :

a) sa informeze consumatorii despre preţul final al produsului si sa ofere

acestora toate informaţiile si documentele tehnice care trebuie sa insoţească
produsul;

b) să indice în mod vizibil preţurile şi tarifele si intr-o forma neechivocă,

uşor de citit, prin marcare, etichetare si/sau afişare, iar informaţiile furnizate
de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii produselor
vândute în vrac, trebuie să fie clare şi uşor vizibile pentru consumator;

10
c) să furnizeze toate informaţiile privitoare la produsele si serviciile oferite
consumatorilor, iar dacă livrarea produsului sau prestarea serviciului se
face ulterior plăţii unei sume de bani cu titlu de avans, comerciantul este
obligat sa elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal
recunoscut de legislaţie sau, după caz, un contract scris şi să respecte
condiţiile contractuale;

d) să pună la dispoziţie documentele însoţitoare, precum si contractele pre-

formulate, scrise in limba romană, indiferent de ţara de origine a acestora,
fără a exclude prezentarea acestora si in alte limbi;

e) să arate denumirea sub care este vândut alimentul, firma comerciantului

care prepară ori furnizează hrana pentru populaţie conform reglementarilor
specifice alimentului respectiv;

f) la punerea pe piaţă, să efectueze in public sau prin intermediul mass-

media, demonstraţii de utilizare produselor de folosinţă îndelungată, în
scopul promovării produsului respectiv;

g) să demonstreze consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumpărării,

modul de utilizare şi funcţionare a produselor ce urmează a fi vândute, după
caz.
Unele obligaţii au un caracter specific. În acest sens, art. 20 în forma
modificată prin O.U.G. nr. 174/19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor, instituie
obligaţia de informare în sarcina vânzătorilor şi prestatorilor de servicii
dispunând că: - Vânzătorii şi prestatorii de servicii trebuie să informeze
consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului
prestat, pe care îl suportă consumatorul, care să cuprindă toate costurile,
inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi toate costurile suplimentare, şi să le
ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice, după caz, care
trebuie să însoţească produsul sau serviciul; Operatorii economici de
transport internaţional care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României
sunt obligaţi să ofere în scris consumatorilor, în completare la biletul de
transport, indiferent de forma de prezentare a acestuia, informaţii în limba
română referitoare la: itinerar, program, durată, distanţă, locul alocat în
mijlocul de transport, condiţiile generale de transport, precum şi orice alte
informaţii utile pentru consumatori, referitoare la serviciul respectiv."

5. ACCEPŢIUNILE DE PRODUS ŞI DE SERVICIU

11
 5.1. Conceptul de produs

Prin „produs” se înţelege orice fel de bun mobil inclusiv electricitatea.

produs - bun material a cărui destinaţie finala este consumul sau
utilizarea individuala ori colectiva; sunt considerate produse energia
electrica, energia termica, apa si gazele livrate pentru consumul
individual;

- produs sigur - produsul care, folosit in condiţii normale sau

previzibile, nu prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime,
ţinând seama de întrebuinţarea acestuia;
- riscul se considera acceptabil si compatibil cu un grad înalt de
protecţie pentru siguranţa si sănătatea consumatorilor, in funcţie de
următoarele aspecte:
a) caracteristicile produsului, ale ambalării si ale instrucţiunilor de
montaj si întreţinere;
b) efectul asupra altor produse, împreuna cu care acesta poate fi
folosit;
c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de
folosire si orice alte indicaţii si informaţii furnizate de producător;
d) categoria de consumatori expusa riscului prin folosirea
produsului.
- produs cu defecte - produsul la care modul de prezentare,
utilizarea previzibila si data achiziţionării nu oferă siguranţa
consumatorilor, producând pagube acestora;
- produs de folosinţa îndelungata - produsul relativ complex,
constituit din piese si subansambluri, proiectat si construit pentru a
putea fi utilizat pe durata medie de utilizare si asupra căruia se pot
efectua reparaţii sau activitatea de întreţinere;
- produs contrafăcut - orice bun, inclusiv ambalajul acestuia, la
care se constata utilizarea fora autorizare a unei mărci care este
identica cu o marca legal înregistrata, sau produsul care nu poate fi
diferenţiat in aspectele sale esenţiale de un produs de marca, prin
care se inculca drepturile prevăzute de lege ale destinatorului legal
al mărcii respective;
- produs falsificat - produs la care se constata alterarea sub orice
forma a elementelor de identificare a unei mărci, denumiri, sigle
ori desen industrial legal înregistrate, de natura a induce in eroare
asupra provenienţei sale, la produse care nu au fost fabricate de

12
 destinatorul legal al mărcii ori împuternicit al acestuia, sau la care
s-a constatat utilizarea mărcii legal înregistrate fora a exista
acordul titularului;
- produs folosit - produs folosit de un alt consumator, reparat si
testat, corespunzător din punct de vedere tehnic si funcţional unui
produs similar nou sau recondiţionat, si care este un produs sigur;
- produs periculos - produsul care nu poate fi definit ca produs
sigur;
- produs recondiţionat - produs nou cu ambalaj deteriorat, aspect
fizic exterior necorespunzător, mici defecte de fabricaţie, dar care
este adus la parametrii tehnici de funcţionare iniţiali daţi de
producător prin remediere.

5. 2.Conceptul de serviciu

Prin serviciu se înţelege - activitatea, alta decât cea din care rezultă
produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesitaţi ale consumatorilor;

- serviciu de alimentaţie publică - activitatea de pregătire,

preparare, prezentare si servire a produselor si a băuturilor pentru
consumul acestora in unitatea specializate sau la domiciliul/locul
de munca al consumatorilor;
- serviciu financiar - unele servicii de natura bancară, credite,
asigurări, pensii private, investiţii sau plăţi ;
- serviciu de piaţă - orice acţiune sau prestaţie care face obiectul
vânzării-cumpărării pe piaţa si care nu are drept consecinţa
transferul proprietarii asupra unui bun corporal, efectuata in scopul
satisfacerii unor necesitaţi ale consumatorilor.

6. CONTRACTUL ÎNCHEIAT CU CONSUMATORUL

6.1. Conceptul de contract

Sunt considerate contracte :
- Certificatele de garanţie;
- bonurile de comandă;
- facturile (acceptate;
- borderourile de vânzare;
- bonurile de vânzare;
- biletele;

13
 - tichetele care conţin stipulări sau referiri la condiţiile generale
prestabilite.

6.2. Înţelesul sintagmei „contract încheiat cu consumatorul” şi

interpretarea acestui contract

Contractul încheiat cu consumatorul este acordul intervenit între

comerciant şi necomerciantul persoană fizică sau juridică, prin contract
înţelegându-se, certificatele de garanţie, bonurile de comandă, facturile,
borderourile sau bonurile de livrare, biletele, tichetele care conţin stipulări
sau referiri la condiţii generale prestabilite.
În interpretarea contractelor încheiate cu consumatorii se aplică
principiul conform căruia: În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze
contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Contractele între un comerciant şi un consumator sunt considerate
contracte „standard” sau „de adeziune” .
În relaţie cu aceste contracte, sunt reglementate practicile comerciale
abuzive constând în metode de comercializare restrictive sau condiţionate
care afectează interesele consumatorilor.
Se pot identifica aceste practici indiferent de comerţul exercitat
respectiv: una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu
amănuntul, de tip cash ant curry, de alimentaţie publică, precum şi a
serviciilor desfăşurate de un comerciant.

Sunt considerate contracte standard cele guvernate de :

- Legea nr. 51/8 martie 2006 privind serviciile comunitare de utilităţi
publice;
- Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit
pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice modificată
prin O.U.G.nr.174/2008; precum şi:
- Contractul societăţii comerciale furnizoare încheiat cu consumatorii,
de Distrigaz, Electrica, apă-canal, telefonie fixă, gospodărie
comunală.

Clauzele care trebuie incluse în aceste contracte pentru a face dovada

îndeplinirii obligaţiei de informare a consumatorului se referă la:

- presiunea minimă a gazului furnizat, compoziţie ( impurităţi

mecanice apă, aer);

14
 -valoarea minimă a curentului de joasă tensiune furnizat, frecvenţa
acestuia, inclusiv domeniul de variaţie admis pentru parametri
respectivi, în procente sau unităţi de măsură suportarea pagubelor din
tensiunea prea ridicată la receptori;

- presiunea, debitul şi calitatea apei potabile.

6.3CLAUZELE CONSIDERATE DE LEGE ABUZIVE

Aşa cum am arătat, art.74-83 din Codul consumului, impune ca orice

contract încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri
sau prestarea de servicii, să cuprindă clauze contractuale clare, pentru
înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar în caz de
dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate
în favoarea consumatorului.

Aceleaşi dispoziţii consideră că o clauză contractuală care nu a fost

negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea
însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul
consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru
semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu

consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea
consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele pre-formulate
sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa
produsului sau serviciului respectiv.
Obligaţia de a negocia sau de stipula clauze ale contractului îmbracă
forme specifice în funcţie de particularitatea contractului.
Astfel, conform Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al
contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane
fizice, republicată în 23 aprilie 2008, înainte de încheierea contractului,
creditorul este ţinut:
a) să ofere gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un
grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului contractului de credit, în
momentul solicitării de către consumator a unei oferte de credit;
b) să prezinte consumatorului informaţiile complete, corecte şi precise
privind contractul de credit avut în vedere;

15
 c) să informeze consumatorul despre întreaga documentaţie de credit
necesară acordării unui credit, documentaţie care trebuie să cuprindă cel
puţin:
1. situaţiile financiare curente ale solicitantului de credit şi ale oricărui
garant al acestuia, conform reglementărilor specifice;
2. o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a datoriei
şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei.
Conform Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii
imobiliare, modificată cu O.U.G. nr. 174/ 2008, publicată în M.Of. nr.
795/ 27 noiembrie 2008, la solicitarea unei oferte de credit, instituţia
autorizată are obligaţia de a oferi gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt
suport durabil, un grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului
contractului de credit.
- toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de
costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul
de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor
notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit,
în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care
obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor
prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de servicii;
valoarea totală plătibilă de consumator - suma dintre valoarea totală a
creditului şi costul total al creditului pentru consumator;
valoarea totală a creditului - plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie
în baza unui contract de credit, iar variaţia ratei dobânzii trebuie să fie
independentă de voinţa creditorului ipotecar, raportată la fluctuaţiile unor
indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările
legislative care impun acest lucru. În sarcina împrumutatului vor fi puse
numai cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii
ipotecii şi garanţiilor aferente;
- costul total al creditului pentru consumator.
Conform aclelaşi legi, contractul de credit ipotecar va cuprinde obligatoriu
şi următoarele informaţii referitoare la costurile suportate de consumator:
a) valoarea totală a creditului;
b) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu
informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru
consumator;
c) costul total al creditului;
d) durata contractului de credit;
e) valoarea totală plătibilă de consumator;

16
 f) costurile aferente contractului de asigurare, în cazurile în care, pentru
acordarea creditului, consumatorul este obligat să încheie un contract de
asigurare.
De asemenea, legea obligă pe creditorul ipotecar de a insera în conţinutul
contractului de credit clauze prin care să aducă la cunoştinţa împrumutatului
toate garanţiile pe care înţelege să le încheie în numele şi pe seama
împrumutatului, precum şi condiţiile de angajare a acestora, contractul
neputând fi modificat decât în scris de către părţi, prin încheierea de acte
adiţionale.
În temeiul O.G. nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea
şi executarea contractelor la distanţă, republicată la 7 martie 2008 şi
modificată cu O.U.G. nr. 174/ 2008, publicată în M. Of. nr. 795/ 27
noiembrie 2008, comerciantul este dator să arate preţul bunurilor sau tarifele
serviciilor, cu toate taxele incluse; să comunice consumatorului în scris sau
pe un alt suport durabil la dispoziţia sa şi la care are acces, în timp util, în
perioada executării contractului şi până cel mai târziu în momentul livrării,
toate informaţiile pevăzute expres.
Clauzele şi practicile considerate abuzive sunt cele enunţate în:
- Directiva nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele
abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- Anexa la Legea nr.193/ 2000 privind clauzele abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii;
- Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru
pagubele generate de produsele cu defecte, republicata in 2008;
- Legea nr. 449/2003, republicata 2008, privind vânzarea produselor
si garanţiile asociate acestora
- Trebuie menţionat că majoritatea actelor normative privind
protecţia consumatorilor au fost completate sau modificate prin
O.U.G. nr. 174/ 2008, publicată în M.Of. nr. 795/ 27 noiembrie
2008.

7. Protecţia consumatorilor faţă de practicile comerciale ilicite sau

neloiale
Transparenţa pieţei, informarea consumatorilor (utilizatorilor) şi
asocierea în scopul protejării intereselor economice.
La antipodul informării corecte se află publicitatea înşelătoare şi
comparativă, faptă sancţionată în dreptul concurenţei comerciale întrucât
afectează concurentul rival. Cu toate acestea, unele fapte care reflectă
denigrarea concurentului nu afectează direct consumatorul.

17
În schimb, sunt considerate criterii obiective, acţiunile de publicitate
utilizate de comercianţi pentru a promova şi vinde produsele şi reputate ca
înşelătoare dacă:
- difuzează informaţii false şi deci mincinoase;
- prin maniera de prezentare, induc sau sunt susceptibile să inducă o
eroarea a consumatorului mediu chiar dacă informaţiile prezentate
sunt factual corecte;
- provoacă sau sunt susceptibile să provoace rezoluţia comercială
care nu s-ar fi luat în alte condiţii.
Sunt considerate ilicite, publicitatea înşelătoare, publicitatea agresivă,
falsele oferte „gratuite”, inducerea în eroare a consumatorilor prin omisiune
sau prin reclamele-capcană, precum şi alte practici comerciale abuzive
prin care comercianţii încalcă drepturile consumatorilor, cum ar fi:
publicitatea – capcană: practica de a convinge consumatorul sa cumpere de
la o anumita societate făcând publicitate unui produs la un pret foarte
scăzut, pentru care nu exista un stoc corespunzător; gratuitate fals oferită -
crearea unei impresii false asupra unor oferte prin descrierea produselor ca
fiind gratuite, ca fiind bonus, discount sau fără taxe deşi consumatorul nu
beneficiază de aceste „oferte”; adresarea directă către copii spre a-i
determina să cumpere anumite produse sau spre a convinge părinţii sa le
cumpere; afirmaţii mincinoase privitoare la proprietăţile curative
miraculoase ale produselor (înlăturarea ridurilor, firelor de păr alb, căderii
părului, reducerea greutăţii, etc.); câştigarea de premii provocarea dorinţei
de a cumpăra prin inducerea ideii că astfel va dobândi un premiu deşi
câştigul este condiţionat de plata unei sume de bani sau de suportarea unui
cost; metoda bulgărelui de zăpadă prin care se promovează comerţul în
sistem piramidal, câştigul provenind din vânzarea sau consumul produselor
prin introducerea altor consumatori în sistem; practica reportajelor
publicitare anonime prin care comerciantul plăteşte utilizarea conţinutului
editorial din mass-media pentru promovarea unui produs fără a se menţiona
expres publicitatea; false limite ale ofertelor declaraţia falsă privind
produsul disponibil doar pentru un interval de timp limitat, cu scopul de a-i
priva pe consumatori de posibilitatea de a face o alegere în cunoştinţă de
cauză; angajamentul de a furniza serviciile post-vânzare- furnizarea de
servicii post-vânzare catre consumatori în alta limbă fără a informa
consumatorul despre aceasta înainte de a iniţia tranzacţia; vânzarea
agresivă prin care, comerciantul pretinde plata preţului pe loc sau ulterioară
pentru produse pe care le livrează dar nesolicitate de consumator; garanţii
în Europa menţine sau creează contrar realităţii, impresia ca serviciul post-

18
 vânzare furnizat pentru un produs ar fi disponibil într-un stat membru, altul
decât cel în care este vândut produsul

8.. Căile şi mjloacele legale de prtecţie a consumatorilor

Conform Legii nr. 363/2007 începând cu 31 ianuarie 2008, orice

persoană are posibilitatea de a-i acţiona în justiţie pe comercianţii care
încalcă legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte.

8.1 Organele competente să asigure respectarea drepturilor

consumatorilor în U.E
- Comisia Comunităţilor Europene
- anchete periodice în rândul consumatorilor din statele membre ale
comunităţii,
- rapoarte anuale publicate asupra politicii de informare şi protecţie a
consumatorilor.
recursul colectiv pentru consumatori - în strategia sa, Comisia a
subliniat importanţa unor mecanisme de recurs eficiente pentru consumatori
şi şi-a anunţat intenţia de a avea în vedere măsuri privind recursul colectiv
pentru consumatori. Parlamentul European, Consiliul şi Comitetul economic
şi social european au salutat intenţia Comisiei de a ameliora recursul pentru
consumatori şi, în special, de a avea în vedere măsuri privind recursul
colectiv (C.E.E Bruxelles, 27.11.2008 CARTE VERDE privind recursul
colectiv pentru consumatori).
- Consiliul consultativ al comsumatorilor
- avizează acţiunile Comisiei şi punerea în practică a politicii de
protecţie a consumatorului
- în plan teritorial, sunt incidente prevederile H.G. nr. 251/ 1994
privind stabilirea componenţei, a atribuţiilor şi a modului de organizare şi
funcţionare a Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor,
publicată în M. Of. nr. 152 din 17/06/1994 precum şi Regulamentul cadru
din 27mai 1994 (Regulament din 1994)
de organizare şi funcţionare a consiliilor consultative pentru protecţia
consumatorilor.

- Asociaţia pentru protecţia consumatoilor pe piaţa românească

promovează interesele consumatorilor şi acţionează pentru protecţia
lor precum şi pentru obţinerea reparării daunelor.

19
 Asociaţiile de consumatori sunt persoane juridice, organizaţii
neguvernamentale, care au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general.
Asociaţiile de consumatori pot fi parteneri sociali cu drept de
reprezentare in consiliile consultative cu rol în domeniul protecţiei
consumatorilor, în care organele administraţiei publice sunt reprezentate,
daca îndeplinesc condiţiile cerut de lege.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
are competenţa de a sancţiona publicitatea înşelătoare, publicitatea
agresivă, falsele oferte „gratuite”, inducerea în eroare a consumatorilor prin
omisiune sau prin reclamele-capcană.
Conform Legii nr. 363/2007 începând cu 31 ianuarie 2008, practicile
comerciale incorecte pot fi sesizate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor de orice persoană sau organizaţie care, potrivit legii, are
un interes legitim, chiar şi de către operatorii economici concurenţi.
posibilitatea de a-i acţiona în justiţie pe comercianţii care încalcă legea
privind combaterea practicilor comerciale incorecte.

9. NATURA RĂSPUNDERII JURIDICE ŞI SANCŢIUNILE

APLICABILE ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR CONSUMATORILOR

9.1. CONCEPTUL DE RĂSPUNDERE

În plan semantic-conceptual, responsabilitatea este considerată o

ficţiune în virtutea căreia se prezumă că omul îşi asumă fapta, gândul sau
atitudinea conştientă de sine însuşi, care implică un act de libertate şi
sentimentul puternic de asumare a consecinţelor.

În plan juridic, accepţiunea noţiunilor „răspundere” sau „responsabilitate”

este asimilată imputaţiei sau consecinţei faptei proprii sau a altuia, aflate la
baza ideii de obligare la reparaţie.

Sub acest aspect, dreptul pozitiv distinge între responsabilitatea civilă

definită prin obligaţia de a repara daunele cauzate sau care pot surveni prin
greşeala sau neglijenţa sa, în cazurile determinate prin lege; răspunderea
penală definită prin obligaţia de a suporta sancţiunile aplicate pentru
comiterea de fapte grave care sunt reglementate de lege ca infracţiuni;

20
răspunderea contravenţională definită prin obligaţia de a suporta sancţiunile
aplicate pentru comiterea unor fapte care sunt în concepţia legii, contravenţii
şi reglementate ca atare.

Acestor forme ale răspunderii juridice trebuie să le fie adăugată

răspunderea contractuală, concept care se evidenţiază în caz de neexecutare
sau de executare necorespunzătoare a contractului.

Evident, răspunderea contractuală diferă esenţial de răspunderea

delictuală, fiecare având un alt izvor juridic, răspunderea contractuală
izvorând dintr-un act sau contract, în timp ce răspunderea delictuală dintr-
un fapt (eveniment) juridic. Principiul distincţiei este prezent în toate
ipotezele răspunderii delictuale prevăzute de Codul civil: pentru fapta altuia,
pentru fapta elevilor şi/sau ucenicilor, pentru un lucru şi pentru animale.

Aşadar, cele două instituţii juridice, responsabilitatea contractuală şi

responsabilitatea delictuală au domenii proprii care nu se pot afla în
concurs, după cum, pentru a-şi valorifica pretenţiile, reclamantul nu are
alegerea între una sau alta, criteriul unei cereri fiind raportul juridic de drept
material care nu poate avea ca izvor concomitent atât contractul cât şi faptul
juridic.

1. Răspunderea contractuală
În principiu, responsabilitatea este antrenată în cazul în care, vânzarea
de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii fac obiectul unor
contracte comerciale mixte, adică încheiate între comerciant şi
necomerciant.
În cazul în care, necomerciantul este consumator în accepţiunea
dreptului consumatorilor, contractul este supus regimului juridic prevăzut de
Codul consumului şi anexelor la acesta.
Aşadar, răspunderea contractuală poate fi antrenată în sarcina
comerciantului pentru înserarea în contract a clauzelor abuzive astfel cum au
fost enunţate în anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianţi şi consumatori1 la punctul (1) lit. (a –
t)2 .
1
Legea nr. 193/2000 republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008.
2
Prin Legea nr. 161/2010 punctul (1) litera j) din anexa la Legea nr. 193/200 s-a modificat astfel: “restrâng
sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care:
- comerciantul a modificat unilateral clauzele prevazute la lit. e);

21
 Pe de altă parte, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a
contractului atrage răspunderea guvernată de normele dreptului comun în
materie contractuală, în timp ce încălcarea obligaţiilor sau nerespectarea
drepturilor consumatorului - partener contractual, atrag incidenţa
normelor speciale ale dreptului consumatorilor.
Protecţia consumatorilor este asigurată şi în privinţa menţinerii
contractului, sens în care, art. 84 din Codului consumului reglementează
expres dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului
care nu poate fi anulat sau restrâns de nici o clauză contractuală sau
înţelegere între părţi, orice clauză prin care ar constrânge consumatorul să
menţină contractul cu un comerciant fiind considerată nulă de drept.
În materie, Legea nr. 161/2010 a modificat dispoziţiile art. 84 din
Codul consumului stabilind asupra răspunderii contractuale în sensul că
„drepturile parţilor referitoare la o justa despăgubire nu vor fi afectate
în cazul denunţării unilaterale.”
Este de remarcat că în materia responsabilităţii contractuale cu
referire la contractul de transport aerian, Curtea de Justiţie de la
Luxemburg a decis că anularea zborului sau întârzierea cursei sunt cauze
de prejudiciere a pasagerilor îndreptăţiţi la obţinerea unei indemnizaţii
din partea transportatorului aerian. Curtea a interpretat Regulamentul
Parlamentului European şi al Consiliului din 11 Februarie 2004 statuând
că o problemă tehnică survenită la o aeronavă care antrenează anularea
zborului nu relevă noţiunea de „circumstanţe extraordinare”.
Per a contrario, comerciantul nu va răspunde faţă de consumator
dacă neexecutarea contractului se datorează unor împrejurări
excepţionale. Trebuie menţionat că remediile contractuale sunt
insuficiente pentru protecţia drepturilor consumatorilor, contractele fiind
opozabile doar părţilor, astfel că membrii familiei, moştenitorii sau
donatorul nu se pot prevala de obligaţiile asumate de comerciant faţă de
consumator. De asemenea, întrucât nu este parte în contract, este dificilă
atragerea răspunderii fabricantului pentru prejudicierea consumatorului.
Deosebit de precară este reglementarea răspunderii comerciantului
în aşa numitele contracte de adeziune sau impuse ceea ce permite
înserarea de clauze abuzive şi utilizarea unor mecanisme care creează
dezechilibre majore între prestaţia comerciantului şi cea a
consumatorilor captivi . Trecând peste aceste limite, este de remarcat că
în materia dreptului consumatorului, răspunderea contractuală are un
conţinut mai extins comparativ cu cel studiat în contractele supuse
dreptului comun civil sau comercial.

- comerciantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;

- comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul
denunţării unilaterale;”.

22
2. Răspunderea delictuală
Directiva C.E.E n. 374 /25 iulie 1985 instituie o răspundere
delictuală pentru neglijenţă, fiind prezumată greşeala pârâtului.
Producătorul din C.E. adică fabricantul produsului de pe
teritoriul unui stat membru, ori cel care se prezintă a fi fabricant - contrar
mărcii produsului - este răspunzător pentru orice defect sau viciu, chiar
dacă nu i se poate imputa vreo greşeală.
Răspunderea delictuală este instituită pentru publicitatea
înşelătoare; subliminală; prejudiciabilă respectului pentru demnitatea
umană, moralei publice, imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii particulare
a persoanelor; discriminatorie bazată pe rasă, sex, limbă, origine, origine
socială, identitate etnică sau naţionalitate; atentatoare la convingerile
religioase sau politice.
De asemenea, răspunderea delictuală poate fi atrasă pentru
publicitatea care exploatează superstiţiile, credulitatea sau frica
persoanelor; prejudiciază securitatea persoanelor sau incită la violenţă;
încurajează un comportament prejudiciabil mediului înconjurător sau care
favorizează comercializarea unor bunuri sau servicii, care sunt produse
ori distribuite contrar prevederilor legale.
Răspunderea solidară este instituită şi pentru autorul, realizatorul
de publicitate, reprezentantul legal al mijlocului de difuzare şi persoana
care îşi face publicitate, în cazul încălcării prevederilor Codului de
consum, cu exceptia cazurilor expres prevăzute prin lege şi la care
răspunderea este stabilită prin lege în sarcina altei persoane. În ipoteza în
care, persoana care îşi face publicitate nu are sediul in România sau dacă
nu poate fi identificată, răspunderea revine, dupa caz, reprezentantului
său legal în România, autorului, realizatorului de publicitate sau
reprezentantului legal al mijlocului de difuzare.

3. Răspunderea contravenţională
Pentru practici incorecte, Oficiul pentru protecţia consumatorului şi
ANPC pot aplica sancţiuni principale constând în amenzi; sancţiuni
complementare constând în oprirea definitivă a comercializării şi
retragerea din consumul uman a produsului ori aplicarea de sigilii, şi
/sau măsuri complementare constând în închiderea unităţii pe o durată de
6 luni, pe o durată de 12 luni, definitivă, sau suspendarea activităţii
comerciale până la intrarea în legalitate; retragerea avizului sau
autorizaţiei de exercitare a activităţii, şi/sau sesizarea organelor de
urmărire penală.

4.Răspunderea penală

23
 Poate fi atrasă pentru comiterea de către comercianţi a oricărei
infracţiuni prevăzute de Codul penal şi de acte normative speciale
referitoare la punerea în circulaţie a produselor periculoase, falsificate,
contrafăcute sau interzise consumului uman prin reglementari legale;
prestarea de
servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor; producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea,
oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni
false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice,
desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte
tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei,
designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele
publicitare si altele asemenea, originea si caracteristicile mărfurilor,
precum si cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în
scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari, ş.a.
Consumatorii afectaţi prin săvârşirea infracţiunilor se pot constitui
părţi civile şi să solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

10. CONDIŢIILE ATRAGERII RĂSPUNDERII JURIDICE -

FAPTA, PREJUDICIUL, RAPORTUL DE CAUZALITATE ÎNTRE
FAPTĂ, PREJUDICIU ŞI DESPĂGUBIRI

Sunt acordate despăgubiri pentru vătămări corporale şi pentru

prejudicii materiale relative la bunuri mobile sau imobile destinate
folosinţei sau consumului personal şi nu comercial.

Protecţia nu este asigurată prin apel la autoritatea administrativă

(oficiul pentru protecţia consumatorului) ci prin acţiune în instanţa
judecătorească.

Faptele ilicite sunt cele enunţate expres de legile incidente

materiei. Reclamantul este dator să descrie materialitatea faptei.

Paguba – reprezintă prejudiciul creat consumatorilor prin

utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum si
cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator.

Prejudiciul poate fi material, şi poate consta în vătămarea

integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii.

Raportul de cauzalitate este necesar pentru atragerea răspunderi civile

delictuale însă în materia dreptului consumatorului, legea prezumă culpa
comerciantului.

24
 Despăgubirile – constau în suma acordată pentru prejudiciul
efectiv suferit, pentru pierderea ca efect al prejudiciului şi pentru
acoperirea daunelor morale suferite.

Fundamentele juridice pentru acţiunea în răspundere şi

despăgubire

- Legea nr. 227/2007 pentru modificarea, completarea şi aprobarea

O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
- O. G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată;
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor
cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în M.
Of. Partea I nr. 899 din 28/12/2007;

BIBILOGRAFIE SELECTIVĂ

Legislaţie comunitară

- Directiva nr. 48 /CE a Parlamentului European şi a Consiliului

din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru
consumatori şi de abrogare a Directivei nr. 87/102/CEE a
Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu
putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre
privind creditul de consum;
- Directiva nr. 2000/60/CE a Parlamentului European şi al
Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de
politică comunitară în domeniul apei;
- Regulamentul (CE) NR. 1830/2003 al Parlamentului European
şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea şi
etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea
produselor destinate alimentaţiei umane sau animale, produse
din organisme modificate genetic, şi de modificare a
Directivei 2001/18/CE;

25
 - Regulamentul (CE) NR. 333/2007 al Comisiei din din 28
martie 2007 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor şi
de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de plumb,
cadmiu, mercur, staniu anorganic, 3-MCPD şi
benzo(a)piren din produsele alimentare;
- Regulamentul (CE) NR. 396/2005 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conţinuturile
maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe
produse alimentare şi hrana de origine vegetală şi animal şi
pentru animale şi de modificare a Directivei 91/414/CEE;
- Directiva 97/55/CEa Parlamentului european şi a
Consiliului din 6 octombrie 1997 de modificare a Directivei
84/450/CEE privind publicitatea înşelătoare cu scopul de a
include publicitatea comparativă ;
- Directiva C.E.E nr.59/29 iunie 1992 privind securitatea
generală a produselor;
- Directiva C.E.E nr.314 şi nr. 315 din 7 iunie 1988 privind
indicarea preţurilor la produsele alimentare şi nealimentare;
- Directiva C.E.E nr. 357/25 iunie 1987 privind produsele care
neavând aparenţa a ceea ce sunt, compromit sănătatea şi
securitatea consumatorilor;
- Directivele C.E.E din 14 iunie şi 30 decembrie 1989 privind
produsele alimentare;
- Directiva C.E.E. nr. 577/20 decembrie 1985 privind protecţia
consumatorilor în contractele încheiate în afara localurilor
comerciale;
- Directiva C.E.E. nr. 450/10 septembrie 1984 privind
armonizarea legislaţiilor în materia publicităţii înşelătoare;
- Rezoluţia Consiliului din 9 iunie 1986 privind integrarea
educaţiei consumatorilor în învăţământ, reprezentarea şi
participarea consumatorilor la deciziile care îi vizează;
- Rezoluţia Consiliului din 25 iunie 1987 privind accesul
consumatorilor la justiţie şi securitatea consumatorilor;

Legislaţia românească

- Codul Civil;
- Codul comercial;
- Codul de Procedură Civilă

26
- Codul consumului aprobat cu Legea nr. 296/2004 publicată în
M.Of. nr. 593/1 iulie 2004 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie
2007, modificată prin Legea nr. 161/2010 publicată în M.Of. nr.
497/19 Iulie 2010 pentru modificarea art. 84 din Legea nr.
296/2004 privind Codul consumului şi a Legii nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
comercianţi şi consumatori;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind
contractele de credit pentru consumatori, publicată în M.Of.
nr. 389/11 Iunie 2010;
- Legea 148/2000 privind publicitatea publicată în M.Of. nr.
359/2 august 2000 şi modificată prin Legea nr.158 din 18 iulie
2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea
comparativă;
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea
reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia
consumatorilor, publicată în M. Of. nr. 899 din 28/12/2007;
- O.U.G. nr. 174/ 27 noiembrie 2008 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative privind protecţia
consumatorilor, publicată în: M. Of. nr. 795/27 noiembrie 2008;
- Legea nr. 449/2003, republicată în M.Of. nr. 347/6 mai 2008
privind vânzarea produselor si garanţiile asociate acestora,
modificată şi completată prin O.U.G. nr. 174/ 27 noiembrie
2008;
- O. G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată
în M. Of. nr. 208 din 28 martie 2007, modificată prin O.U.G.
nr. 174/ 27 noiembrie 2008;
- Ordinul nr. 92/2007 emis de ANPC pentru aprobarea Normei
privind unele masuri de informare a consumatorilor, persoane
fizice, de catre operatorii economici prestatori de servicii în
cadrul contractelor pre-formulate folosite de catre aceştia;
- H.G. nr. 748/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
- H.G. nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
- H.G. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor şi
tarifelor produselor oferite consumatorilor spre vânzare;
- H.G. nr. 396/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de
jucării;
- H.G. nr. 251/ 1994 privind stabilirea componenţei, a atribuţiilor
şi a modului de organizare şi funcţionare a Consiliului

27
 consultativ pentru protecţia consumatorilor, publicată în M. Of.
nr. 152/ 17iunie 1994;
- Regulamentul cadru (Regulament din 1994)
de organizare şi funcţionare a consiliilor consultative pentru
protecţia consumatorilor publicat în M. Of. nr. 152/ 17 iunie
1994;
- Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic al
contractelor la distanţă;
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea;
- Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele
încheiate în afara spaţiilor comerciale;
- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor;
- Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea
activităţii de soluţionare a petiţiilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 284/2009 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 1553/2004 cu privire la modalităţile
de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei
intereselor colective ale consumatorului;
- Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor;
- Legea nr. 51 din 21/01/2003 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor
la distanţă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din
31/01/2003.

I. STUDII DE CAZ :

1. Paola Faccini Dori vs. S.R.L. Recreb, chestiune

prejudicială şi hotărâre preliminară de interpretare a
Directivei 85/577/ CEE a Consiliului din 20 dec.1985
privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor
negociate în afara spatiilor comerciale;
2. Verein fur Konsumenten information vs. Comisia
Europeană; dreptul de acces la informaţiile de interes
pentru consumatori;
3. Annette Keller vs.Instituto Nacional de la Seguridad
Social înţelesul de servicii şi prestarea de servicii
medicale;
4. Declan O Byrne vs. MSD Ltd Sanofi Pasteur, S.A Sanofi
Pasteur înţelesul sintagmei „punere în circulatie a unui

28
 produs”; răspunderea pentru pagubele cauzate de
produsele cu defecte;
5. Elisa Maria Mostaza Claro vs. Centro Movil Milenium
SL clauze abuzive în contract; neinvocarea caracterului
abuziv al clauzei în faţa instanţei arbitrale; dreptul de a
susţine excepţia în recursul contra hotărârii arbitrale;
6. S.R.L. Lidi Italia vs. Comune di Arcole (VR), obligaţia de
etichetare a produselor alimentare destinate exportului în
statul consumatorului final.

II. ÎN SPEŢA REDATĂ MAI JOS:

a) identificaţi:

- concepte,

- drepturi,

- obligaţii,

- răspunderi şi/sau cauze exoneratoare de răspunderi, etc.

b) indicaţi normele juridice interne şi europene incidente fiecărui

concept şi per total, stării de fapt.

c) enunţaţi:

soluţia pe care o preconizaţi şi

d) argumentaţi-o în limbaj juridic.

Termeni şi cuvinte cheie

- piaţă interioară;

- practici comerciale;

- protecţia consumatorului;

Rreglementare orientativă:

- Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în
materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea
refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor

29
şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO L 46, p. 1, Ediţie
specială, 07/vol. 12, p. 218).

SPEŢA: CJCE, C – 549/2007, Friederike Wallentin-Hermann vs

Alitalia, Hotărârea din 22 Decembrie 2008
Doamna Wallentin - Hermann a rezervat la Alitalia, pentru ea,
pentru soţul său şi pentru fiica sa, trei locuri pentru un zbor cu plecare din
Viena şi cu destinaţia Brindisi, cu escală la Roma. Plecarea din Viena era
prevăzută pentru 28 iunie 2005 la ora 6.45, iar sosirea la Brindisi era
prevăzută în aceeași zi, la ora 10.35. După înregistrare, cei trei pasageri
au fost informaţi, cu cinci minute înainte de ora de plecare prevăzută, că
zborul lor fusese anulat. Ulterior, au fost transferaţi la un zbor al
companiei Austrian Airlines cu destinaţia Roma, unde au ajuns la ora
9.40, cu 20 de minute după ora de plecare a legăturii pentru Brindisi, pe
care, așadar, au pierdut-o. Doamna Wallentin-Hermann şi familia sa au
ajuns la Brindisi la ora 14.15.

Cauza anulării zborului Alitalia cu plecare din Viena a fost o pană

de motor complexă, care a afectat turbina, aceasta fiind descoperită
cu o zi înainte, în timpul unei verificări. Alitalia a fost informată în
legătură cu acest aspect în noaptea dinaintea zborului. Repararea
aeronavei, care a necesitat trimiterea de piese de schimb și de
tehnicieni, a fost definitivată la 8 iulie 2005.

Ca urmare a respingerii de către Alitalia a solicitării de a i se plăti o

compensație de 250 de euro, precum şi 10 euro pentru cheltuieli
reprezentând convorbiri telefonice, doamna Wallentin-Hermann a
introdus o acţiune în justiţie. Întrucât Alitalia a atacat cu apel obligarea sa
în primă instanţă, Tribunalul Comercial din Viena a fost chemat să decidă
dacă problemele tehnice care au determinat anularea zborului intrau în
sfera noţiunii de „împrejurări excepţionale” exoneratoare de plata
compensării.

- Tribunalul Comercial a sesizat Curtea de Justiţie a

Comunităţilor Europene3 pentru ca aceasta să intrepreteze noţiunea
respectivă.

- C.J.C.E. a pronunţat Hotărârea nr.549/07 prin care a precizat

care sunt împrejurările excepţionale, exoneratoare de răspundere pentru
despăgubiri.

3
Începând cu 1 Decembrie 2009 C.J.C.E. are denumirea de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
(C.J.U.E.).

30
 În motivarea hotărârii, Curtea a constatat că raportat la condiţiile
specifice în care se efectuează transportul aerian şi la gradul de
complexitate tehnologică a aeronavelor, operatorii de transport aerian se
confruntă în mod obişnuit, în exercitarea activităţii lor, cu diverse
probleme tehnice generate de funcţionarea acestor aparate, iar rezolvarea
unei probleme tehnice cauzate de o deficienţă de întreţinere a unui aparat
trebuie considerată inerentă exercitării normale a activităţii operatorului
de transport aerian, astfel că problemele tehnice descoperite cu ocazia
lucrărilor de întreţinere a aeronavei sau din cauza deficienţelor în cadrul
acestor lucrări nu pot constitui, prin ele însele, „împrejurări
excepţionale”.

Însă, nu se poate exclude că anumite probleme tehnice se înscriu

printre „împrejurările excepţionale”, în măsura în care decurg din
evenimente care nu sunt inerente exercitării normale a activităţii
operatorului de transport aerian vizat şi care scapă de sub controlul
efectiv al acestuia, cum ar fi de exemplu, cazul în care constructorul
aparatelor care alcătuiesc flota operatorului de transport aerian vizat sau o
autoritate competentă ar comunica, atunci când acestea sunt deja în uz, că
sunt afectate de un viciu ascuns de fabricaţie care aduce atingere
siguranţei zborurilor sau cel al prejudiciilor produse de acte de sabotaj
sau de terorism.

Curtea a precizat că nu toate împrejurările excepţionale sunt

exoneratoare, celui care intenţionează să le invoce având sarcina de a
dovedi că, chiar dacă ar fi utilizat toate mijloacele umane şi materiale,
precum şi mijloacele financiare de care dispunea, nu ar fi putut, în mod
evident, fără să fi acceptat sacrificii care nu puteau fi asumate în raport cu
capacităţile întreprinderii sale în momentul relevant, să evite ca
împrejurările excepţionale cu care se confrunta să determine anularea
zborului. În acest profil, faptul că un operator de transport aerian a
respectat normele minime de întreţinere a unei aeronave nu poate, prin el
însuşi, să fie suficient pentru a se dovedi că acest operator de transport a
luat toate măsurile posibile care să îl exonereze de obligaţia de
compensare.

Conf. Univ. dr. E. Florescu Asistent univ. dr. A.C.Târşia

SIBIU 2010

31
1

32
33