Anda di halaman 1dari 5

Terminologie

Termenul de “biblioteconomie” vine din franceza: <Bibliotheconomie>, care la randul


sau vine din <bibliotheque>→grecescul <bibliotheke> cu <biblion>=carte si
<theke>=cufar, dulap.
Librarianship=biblioteconomie <library/library science>
Notiunea de “biblioteconomie” este data relativ recenta. Germanul Martin Schrettinger
este prima personalitate care il foloseste in 1808 in lucrarea “Incercare de manual
complet de biblioteconomie”. In 1839, termenul “biblioteconomie” se gaseste si in
lucrarea lui Léopold August Constantin, intitulata “Biblioteconomie” sau “Manual nou si
complet pentru organizarea, conservarea si administrarea bibliotecii”.
In Romania, termenul “biblioteconomie” apare in 1862 intr-o lucrare de-a lui Grigore
Bengescu, unde mentioneaza, alaturi de arhivistica, paleografie, diplomatica, si
biblioteconomia.

Definitie – puncte de vedere


Biblioteconomia a fost inteleasa ca domeniul care se ocupa cu organizarea activitatii
dintr-o biblioteca.
Martin Schrettinger spunea ca biblioteconomia se ocupa cu invatarea cunostintelor
teoretice si practice necesare spre a face din cartile adunate o biblioteca folositoare.
Acelasi punct de vedere il are si Léopold August Constantin, asa cum se vede in insusi
titlul lucrarii sale.
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, bibliotecarii germani s-au intrebat daca
biblioteconomia este sau nu o stiinta. Luandu-se in calcul numai administrarea
bibliotecilor si nu probleme legate de continutul publicatiilor, se ajunge la concluzia ca
nu este o stiinta.
Mai tarziu, dupa infiintarea primelor scoli germane de biblioteconomie (München 1905)
si Berlin (1928), se pricepe ca biblioteconomia este totusi o stiinta care are ca obiect de
studiu tehnica de biblioteca (achizitionarea, prelucarea, circulatia si conservarea cartii;
relatiile cu cititorii, gestionarea bibliotecii) si stiinta cartii (sistematizarea cunostintelor
cu privire la carti prin cercetari filologice).
Intreaga gandire germana in domeniul biblioteconomiei este sintetizata in lucrarea lui
Fritz Milkau “Manual de biblioteconomie” in trei volume, publicate intre 1931-1942.
Bibliofilii s-au intrebat daca biblioteconomia este o stiintasau o arta in a organiza
publicatiile. Raspunsul a fost ca biblioteconomia este o stiinta facuta cu arta.
Leo Crozet, in lucrarea “Manualul practic al bibliotecarului”, aparuta la Paris in 1932,
defineste biblioteconomia astfel: “Biblioteconomia face parte din bibliologie (ansamblul
disciplinelor cartii) impreuna cu bibliografia (stiinta organizarii si comunicarii
informatiilor inmagazinate in carti si ale tipuri de documente), tehnica muncii intelectuale
(ansamblul de reguli si metode care organizeaza studiul, cercetarea si creatia spirituala) si
bibliofilia (cercetarea cartii si a bibliotecii in evolutia lor istorica).”
Aceasta definitie este intalnita mai tarziu si la primii specialisti romani ai domenului.
In 1953, Prof. Ioachim Kirchner, in cartea “Biblioteconomie: istoria cartii si a
bibliotecilor”, in spiritul gandirii germane, scrie: “Biblioteconomia cuprinde toate
notiunile referitoare la biblioteca, privite ca institutie organizatorica, cat si la continutul
bibliotecii, adica la carti.
Prof. Nicolae Georgescu-Tistu, intemeietorul invatamantului economic romanesc, care
coordoneaza si editeaza, in 1966, lucrarea “Vocabular de bibliologie”, da o ampla
definitie biblioteconomiei: “Biblioteconomia – disciplina care sistematizeaza ca ramura a
bibliologiei, toate preocuparile teoretice si practice avand ca obiect biblioteca:
organizarea ei ca unitate de sine statatoare si ca veriga a unei retele, strangerea fondurilor
de carti, depozitarea ordonata si prezentarea clara a lor in cataloage, servirea prompta a
cititorului si servirea lor in lectura, propaganda cartii, prin care intra de asemenea, localul
si mobilierul adecvat al bibliotecii.”
In lucrarea “Encyclopedia of librarianship” a lui Thomaa Landau aparuta in 1967, scria:
“Biblioteconomia este stiinta adunarii, pastrari, organizarii si folosirii comunicatiilor
inregistrate.”
Asociatia bibliotecarilor francezi editeaza periodic manualul “Le métier de
bibliothécaire”, in care biblioteconomia se ocupa “cu regulile de organizare si gestiune a
bibliotecii”.
In ultimul standard al Organizatiei Nationale de Standardizare, “biblioteconomia este
stiinta care se ocupa cu organizarea, gestionarea si legislatia bibliotecii”. Prin termenii de
“organizare”, “gestionare” si “legislatie” se acopera intreaga arie de cuprindere a notiunii
de biblioteconomie.
In ultimele decenii, bibliologia nu e socotita ca stiinta mama a biblioteconomiei, a
bibliofiliei si a bibliografiei. Bibliologia este apreciata astazi ca domeniul care se ocupa
cu studiul tehnicilor de productie si difuzarea cartilor. Nici termenul de
“biblioteconomie” inteles de americani nu mai este astazi agreat, ci cel de “stiinta a
bibliotecii” (“library science”).
Unele dictionare nu mai inregistreaza termenul de “bibliteconomie”= “librarianship”,
preferand termenul de “library science”.

BIBLIOTECA DIN PERGAM

Pergam se afla in Turcia de azi.


Cetatea pergamului, situata la 300m altitudine deasupra orasului actual, avea o mare
perspectiva asupra intregii regiuni. Ruinele de astazi dateaza din vreamea atalizilor,
puternici regi ai Pergamului, care au condus cetatea in sec. al III-lea si al II-lea i. Hr. Sub
regele Eumenes cetatea a cunoscut o puternica inflorire spirituala, devenind un centru
intelectual cu renumite scoli de gramatica, de medicina, adevarata oaza pentru artisti si
oameni de stiinta. Trecand prin ce a ramas din Poarta Regala, dincolo de ruinele
Templului lui Zeus, impresionante in mod deosebit sunt ruinele bibliotecii. Atalus I a
transformat in cea mai renumita institutie a timpului sau, adunand in Biblioteca
Pergamului peste 200 de mii de volume (volumina=rulouri de papirus sau de pergament).
Se stie ca in urma unei rivalitati dintre Alexandria si Pergam, cea dintai a refuzat sa mai
exporte ca suport petnru scriere papirusul, si astfel Pergamul a inventat pergamentul.
Dupa Strabon, langa galeria de nord a sanctuarului zeitei Atena, se afla aceasta biblioteca,
ale carei usi si geamuri se deschideau spre sanctuar si nu spre strada sau spre piata. Ea
cuprindea patru sali dintre care cea mai mare 13x16m, cu o inaltime de 6 m, slujea drept
sala de lectura. Peretii exteriori erau formati din doua randuri de ziduri care aveau intre
ele un spatiu gol ce asigura protectia contra umiditatii, mentinand in interior o
temperatura constanta.
Mai tarziu, in anii 30i. Hr., Antoniu a oferit ca dar de nunta Cleopatrei colectia bibliotecii
din Pergam, dar aceasta s-a risipit o data cu restul marii colectii alexandrine in vremea
crestinismului timpuriu.

Scurt istoric al evolutiei biblioteconomiei universale


Bibloitecile nu sunt structuri imateriale, ele nu rerpezinta locuri de acumulare pasiva in
activitatea multiforma ce le caracterizeaza: achizitii, catalogare, comunicare.
Disponibilitatea reala a unui document este un element promordial. Fara catalog, oricare
ar fi forma sa, chiar si cea mai simpla biblioteca nu-si indeplineste functiile sale. De
asemenea, in cazul in care documentul nu raspundea cerintelor utilizatorilor, putea bloca
lantul transmiterii informatiilor. Performantele unei biblioteci se bazeaza pe un numar
mare de posibilitati precum politica de achizitii, organizarea catalogului, orarul
bibliotecii, modalitatile de imprumut sau de multiplicare, formele de organizare ale
colectiilor, la care se adauga si cele de conservare.
Secolul al XIX-lea a fost intr-adevar cel al aparitiei si dezvoltarii noilor tipuri de
instrumente destinate sa protejeze si sa reproduca vechile documente. Pe buna dreptate,
Gabriel Naudé (1600-1653) este considerat fondatorul stiintei moderne a bibliotecilor.
In anul 1627, el a publicat lucrarea “Advis pour dresser une bibliothèque”, in care se
refera la principiile intelectuale ce trebuie avute in vedere la constituirea unei biblioteci si
nu in ultimul rand, mentioneaza tehnici de conservare ce trebuie respectate.
Secolul al XIX-lea a fost marcat de o profesionalizare crescanda a meseriei de
bibliotecar, dar efectele sale s-au facut simtite pe un lung interval de timp.
Doua manuale moderne de biblioteconomie au aparut la sfarsitul secolului, primul fiind
cel al lui Albert Maire, publicat in 1896, cel de-al doilea, ignorat de Maire, a aparut in
Germania in 1890, sub semnatura lui Armin Graesel, fiind rezultatul unei intregi serii de
publicatii similare aparute de-a lungul secolului si semnate de cei mai mari bibliotecari
germani.
In SUA, in 1876, anul creerii American Library Association (ALA), Barbara
Higginbotham realizeaza un raport pe care il si publica, intitulat “Public libraries in the
United States of America, their history, condition and management”, care includea si
capitole consacrate conservarii colectiilor unor biblioteci.
Inceputul secolului al XX-lea constituie indiscutabil o etapa decisiva pentru dezvoltarea
spectaculoasa a biblioteconomiei, cele cateva exemple franceze inscriindu-se in
adevaratul sens al cuvantului intr-o vasta miscare de creare a diferitelor organizatii de
diverse naturi care trebuiau sa devina locuri de confruntari de idei si de experiente. De
altfel, crearea in Europa a primelor asociatii profesionale de bibliotecari (1960- Asociatia
bibliotecarilor francezi), urma sa conduca la organizarea de congrese internationale si la
aparitia IFLA (1929).
Crearea ulterioara a UNESCO si in interiorul sau in 1946 a International Council of
Museum (ICOM), ce reuneste astazi reprezentantii din 120 de tari, din care 90 au un
comitet national, au dat un nou impuls activitatilor de conservare.

Evolutia bibliotecilor romanesti


Documentele istorice cre atesta primele biblioteci romanesti dateaza din secolul al XII-
lea. Informatiile despre existenta acestora pana atunci fiind aproape inexistente sau
incerte, au lasat loc doar supozitiilor legate de marturisirile oferite de cercetarile
arheologice despre episcopiile si manastirile din secolele III-XII si de prezenta invatatilor
si teologilor crestini. Astfel, biblioteca manastirii Cisterciene de la Igris, filiala a abatiei
burgunde de la Pentigny in Transilvania a fost prima atestata documentar in tarile romane
la sfarsitul secolului al XII-lea. O data cu constituirea unei retele monastice pe teritoriul
Tarii Romanesti si cu organizarea vietii religioase, s-au dezvoltat si bibliotecile
medievale.
Mici colectii de scrieri religioase si istorice, manuscrise aduse din sud-estul ortodox, ce
au servit drept modele pentru copiile produse in scriptoriile manastirilor romanesti din
sec. XIV-XV, aceste biblioteci erau locurile unde se pastrau, copiau si difuzau aceste
texte.
Adevaratele centre de cultura, manastirile Vodita, Tismana, Codmeana, Prislop, Neamt,
aveau ateliere de caligrafi si miniaturisti care impodobeau maniscrisele. De altfel, la
Neamt si-a desfasurat activitatea si calugarul Gavril Uric, primul mare artist si om de
cultura roman, cel care a marcat inceputul artei cartii manuscrise si care, in prima
jumatate a veacului al XV-lea, a instituit la Neamt Scoala nationala de miniaturistica, a
carei prezenta s-a facut resimtita.
Numeroase scrieri vechi in limbile slavona si greaca, precum si primele texte manuscrise,
ca si primele tiparituri romanesti, s-au pastrat in bibliotecile de la Voronet, Putna, Bistrita
din Moldova, Bistrita din Oltenia, Cozia, Humor, Sucevita (ultimele doua din Bucovina).
Din sec. al XVI-lea, dateaza primele biblioteci domnesti si boieresti, cea a domnitorului
Petru Schiopul, luata cu el in exil, si colectia logofatului Luca Stroia, daruita de acesta
manastirii Dragomira.
Trebuie mentionat si proiectul lui Despot Voda de a infiinta o biblioteca princiara, proiect
nefinalizat.
Transilvania era caracterizata in acea perioada de colectiile personale ale prelatiilor
bibliofili si de bibliotecile religioase ale bisericilor si catedralelor care au cunoscut, prin
contributii ale orasenilor, o laicizare treptata pe parcursul sec. al XV-lea. Tot in aceasta
perioada au fost create si primele biblioteci scolare necesare realizarii scopurilor
didactice.
La Brasov, in 1547, umanistul Johhannes Honterus a avut initiativa infiintarii unei
biblioteci pe langa gimnaziul luteran, care a fost si prima cladire din Transilvania ridicata
anume pentru a fi biblioteca.
In 1581, la Cluj, au fost puse bazele bibliotecii universitare iezuite, cea mai bine
organizata si cea mai mare biblitoeca scolara transilvaneana din cursul sec. al XVI-lea.
Ocupand un loc deosebit in istoria civilizatiei romanesti, secolul al XVII-lea poate fi
socotit cel mai original si mai complex pana la marea renastere a culturii romanesti din
veacul al XIX-lea. Prin extinderea, adancimea si diversificarea preocuparilor, prin
remarcabila deschidere spre orizonturi pana atunci neabordate si prin exciclopedismul
unor carturari ajutati de o surprinzatoare vocatie poliglota, sec. al XVII-lea a marcat o
dezvoltare ulterioara a culturii noastre, prin lecturi, prin studii si prin calatorii, incepe
acum sa fie mult mai cunoscuta de romani cultura universala.