ANALIZA DE NEVOI

Nevoile sunt absenţe, carenţe ale căror surse sunt indivizii, instituţiile/organizaţiile sau comunitatea,
societatea, în general.

1. Tipuri de nevoi
• Nevoile educative - exprimă distanţa dintre nivelul actual de competenţă al unui individ sau al unui grup
şi nivelul superior al unei performanţe (M.R. Barker, 1981); nevoile educative rezultă din raportarea unei
carenţe la o normă acceptată ca minimală de către un sistem social dat.
• Nevoile umane fundamentale sunt nevoi naturale, înnăscute, care privesc structura sau funcţionarea
fiziologică sau psihică a organismului fiinţei umane şi rezultă dintr-o raportare la starea de bine.
• Preachiziţiile sunt informaţii, deprinderi, operaţii pe care persoana angajată în învăţare trebuie să le
posede pentru a fi capabilă să construiască noi cunoştinţe, deprinderi, operaţii.

2. Proprietăţi ale nevoilor

Nevoile educative sunt definite prin “distanţa care există între nivelul actual de competenţă şi nivelul
superior al unei performanţe aşa cum este ea definită de cel care învaţă, de o organizaţie sau de societate”
(M.R. Barker, 1981, pp.84-85). Există nevoi educaţionale:
- resimţite, percepţii personale ale carenţei, nevoile de care subiectul este conştient;
- atribuite, nevoile unui subiect aşa cum sunt ele văzute de un observator extern.
Absenţa unui obiect, a unei acţiuni, a unor cunoştinţe, capacităţi, stări de bine se exprimă în moduri
variate care privesc calitatea, intervalul temporal sau cantitatea.
Din perspectiva calităţii, “obiectul nevoii” apare ca:
- indispensabil;
- relativ necesar;
- util;
- agreat;
- inutil, deci se poziţionează pe un continuum, de la indispensabil, absolut necesar la inutil.
Din perspectiva temporală, absenţa vizează dimensiunile: acum, adesea, mai târziu, într-o zi anume.
Relativ la cantitate, polii absenţei sunt: absenţă totală (%) sau aproape prezentă total (99,9%).

3. Evaluarea preachiziţiilor
Pentru accesul la un curs, evaluarea preachiziţiilor se detaliază în evaluarea de capacităţi, cunoştinţe pe
baza cărora se determină “profilul şcolar” al grupului. Metode şi instrumente utilizate:
- studiul documentelor şcolare;
- probe de cunoştinţe cu statut de pretest;
Profesorul /echipa va studia, pe baza dosarelor cursanţilor vizaţi şi a anuarelor instituţiei, a
documentelor de proiectare anterioare:
- şcolile, facultăţile, disciplinele pe care le-au urmat studenţii;
- programele în care au fost incluşi;
- conţinuturile şi modul de derulare a cursurilor urmate anterior;
- examenele (rezultate, tipuri de itemi folositi).

4. Studiul motivaţiei
Un alt element care este necesar pentru a cunoaşte pe cei cu care va lucra, este studiul motivaţiei
acestora, a intereselor şi aşteptărilor. Formatorul va identifica relativ la cursul pe care-l oferă:
- aşteptările profesionale ale cursanţilor;
 - aşteptările personale ale cursanţilor;
- interesele acestora;
- gradul de coeziune a grupului (posibil doar după trecerea unei perioade de timp de la începerea
activităţii).
Informaţiile privind aşteptările şi interesele profesionale şi personale se pot obţine prin chestionare,
discuţii în grup sau aplicarea de chestionare pe un mic grup reprezentativ pentru populaţia-ţintă a cursului
viitor (R. Prégent, 2003). Acest lucru este posibil şi prin solicitarea, cu mai multe zile/săptămâni înainte de
startul cursului, a CV, a unei fotografii şi a unei autocaracterizări din partea viitorilor cursanţi.

5. Profilul grupului
Construcţia unui profil se realizează pe baza mai multor dimensiuni:
- elemente socio-demografice (origini sociale, status socio-profesional, economic, experienţe de
viaţă, vârstă, gen, constrângeri familiale, culturale);
- traseu şcolar;
- cunoştinţe şi experienţă şcolară;
- comportamente de învăţare (stiluri de învăţare, preferinţe pentru învăţarea individuală sau în grup,
ritm de învăţare);
- experienţe scolare anterioare (pozitive sau negative);
- utilizarea tehnologiei informatice şi resursele, mediul tehnologic de care dispune adultul care învaţă
(L. Marchand, 2000).
Prin centralizarea profilurilor individuale se obţine un profil şcolar de grup care are un anumit grad de
omogenitate, cu implicaţii directe asupra planului/programei de curs:
- dacă grupul este omogen, formatorul include aceleaşi conţinuturi, propune un singur nivel de
dificultate, alege explicaţii şi exemple similare;
- dacă grupul nu este omogen, formatorul trebuie să se adapteze unor subgrupuri relativ omogene;
pentru a răspunde unor nevoi personale, conţinuturile vor fi diversificate, exemplele, explicaţiile
vor avea grade diferite de dificultate, vor fi extrase din domenii variate, acelaşi mesaj va fi
prezentat în modalităţi senzoriale diferite (ap. R. Prégent, 2003).

Evaluarea preachiziţiilor Studiul motivaţiei

Studiul Convorbiri
Preteste Convorbiri Chestionar,
documentelor cu alţi
cu formabilii interviu
şcolare formatori

Profiluri individuale

Profil de grup