UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRASOV

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ

CATEDRA TMF

Adrian POSTELNICU Victor BENCHE

Mircea IVANOIU Ovidiu Mihai CRACIUN
Virgil Barbu UNGUREANU Margareta PETROVAN
Florentin NOVAC

MECANICA FLUIDELOR ŞI MAŞINI HIDROPNEUMATICE

Indrumar de laborator
BRASOV, 2003

CUPRINS
PARTEA I.
LUCRAREA Pag.
1. Etalonarea diafragmei cu ajutorul tuburilor Pitot-Prandtl. 1
2. Forţe de interacţiune dinamicã între un jet şi suprafeţe solide de diferite forme. 7
3. Studiul pierderilor energetice la curgerea forţată a fluidelor. 18
4. Studiul experimental al ejectorului subsonic apă-apă. 23
5. Ridicarea caracteristicii interioare a unei pompe centrifugale. 29
6. Studiul caracteristicilor funcţionale ale unor pompe centrifugale identice 31
funcţionând în serie şi în paralel.
7. Ridicarea caracteristicii interioare a unui generator aerodinamic (turbionar) 37
radial (Ventilatorul centrifugal).
8. Ridicarea caracteristicii interioare a unui generator aeraulic axial (Ventilatorul 41
axial).
9. Determinarea experimentală a caracteristicilor unui profil aerodinamic prin 44
metoda coeficientului de presiune. Polara Eiffel.
10. Studiul generatorului pneumatic volumic rotativ (Rotocompresorul cu palete 50
alunecãtoare).
11. Studiul experimental al unei turbine Pelton 55

PARTEA A II-A.
Elemente de analiza erorilor şi prelucrarea datelor experimentale 60
Scheme logice şi algoritmi 68
Anexe 87

0
 LUCRAREA NR.1

ETALONAREA DIAFRAGMEI CU AJUTORUL TUBULUI PITOT-PRANDTL

1.1. Generalităţi şi scopul lucrării

Măsurarea vitezelor şi debitelor de fluide se poateface cu aparate şi dispozitive bazate pe diverse

principii şi metode, cum ar fi:
 principiul ştrangulării curentului de fluid, adică reducerea secţiunii de trecere a fluidului şi
provocarea unei căderi de presiune (tubul Pitot-Prandtl, diafragma, ajutajul, tubul
confuzor);
 principiul variaţiei presiunii dinamice a fluidelor în mişcare prin conducte (rotametrul);
 principiul măsurării vitezelor şi debitelor pe baza variaţiei temperaturii fluidelor aflate în
mişcare (termoanemometrul);
 metode tahometrice (măsurarea debitelor se face prin transformarea vitezei de rotaţie a unei
turbine, antrenată de fluidul care curge printr-o conductă, într-un semnal electric printr-un
procedeu tahoinductiv);
 principii magnetoinductive (aceste dispozitive se folosesc pentru determinarea debitelor
gravimetrice);
 metode magnetohidrodinamice (folosite pentru măsurarea debitelor lichidelor a căror
rezistivitate volumică este mai mică decât 105 /cm5);
 metode acustice şi ultrasonice (se folosesc trenuri de unde sonore sau ultrasonore pentru
măsurarea vitezei de curgere, pe baza determinării efectului fluxului de fluid asupra
fasciculului de unde);

Lucrarea de faţă îşi propune măsurarea vitezelor cu ajutorul tubul Pitot-Prandtl şi a debitului folosind
diafragma.

1.2. Instalaţia experimentală

Schema simplificată a instalaţiei experimentale este reprezentată în fig. 1.1. Legenda figurii este :
VA - ventilator axial; CR - conducta de refulare ; TPP - tub Pitot-Prandtl ; D – diafragmă ; F - clapetă
fluture de capăt pentru reglarea debitului ; MN - micromanometre cu braţ înclinat : un micromanometru
este ataşat la prizele de presiune aval-amonte ale diafragmei (MND), iar un altul este conectat la tubul
Pitot-Prandtl (MNP).

Fig. 1.1. Schema simplificată a instalaţiei.

1
1.3. Elemente teoretice

O ştrangulare a secţiunii de curgere a unui fluid printr-o conductă are ca efect o scădere a presiunii,
proporţională cu debitul de fluid. Aparatele pentru măsurarea debitului bazate pe acest rpincipiu
presupun existenţa unui element primar similar din punct de vedere geometric cu un alt element primar
etalonat direct şi realizat la fel ca acesta (element normalizat) şi elemente secundare pentru măsurarea
căderii de presiune şi parametrilor fluidului pentru ca în final se poată calcula debitul de fluid.
În lucrarea de faţă, fluidul care curge prin instalaţie este aerul ambiant. Debitul masic se
calculeazã cu ajutorul formulei (STAS - 7347 - 83):
d 2 (1)
m   2 aer p
4
unde
 m [kg/s] este debitul masic ;
  coeficientul de debit (adimensional);
  este coeficientul de detentă, valorile acestui coeficient sunt supraunitare, dar aici se va aproxima
  1;
 d [m] - diametrul orificiului dispozitivului de strangulare;
 p [N/m2] căderea de presiune pe diafragmă ;
 aer [kg/m3] este densitatea aerului, în amonte de diafragmă, care se calculează cu formula :
p T (2)
 aer   0aer aer 0
p 0 Taer
Căderea de presiune pe diafragmă se poate determina cu un piezometru (micromanomatre) cu braţ
înclinat folosind relaţia :
p   lp   aer ghd (3)
în care  lp este densitatea lichidului piezometric, iar denivelarea lichidului piezometric în braţul
înclinat al piezometrului ataşat diafragmei este:
hd  l d k d (4)
unde ld este lungimea coloanei de lichid piezometric în braţul înclinat, iar kd – constanta
corespunzătoare poiţiei braţului înclinat.
Rezultă :
(5)
d 2   lp 

m 
 aer 2 g  
 1hd
4   aer 
Determinarea pe cale experimentalã a coeficientului de debit  se poate face calculând printr-o
altă metodă valoarea debitului masic. Una dintre metode se bazează pe explorarea câmpului de viteze
cu ajutorul tubului Pitot-Prandtl. În acest sens, se pleacă de la următoarea expresie a debitului masic :
D 2 (6)
m   aer Q   aerVmed
4
unde Q   VdA  Vmed A este debitul volumetric, iar Vmed  1 / A VdA - viteza medie, A fiind aria
S S
suprafeţei secţiunii de trecere.
Pentru determinarea vitezei medii se împarte suprafaţa secţiunii conductei în n sectoare inelar,e
fiecare cu aceeaşi arie Ai  A0 cu i  1,2,...n , deci : A  nA0 . Vom avea în acest caz:

2
 n n n (7)
Vi Ai
n 1
A0  Vi
i 1
V
i 1
i
Vmed   
A nA0 n

Fig. 1.2

Măsurarea vitezelor în punctele cotate prin x (ale căror valori sunt date de Tabelul 1), se va face cu
ajutorul tuburilor Pitot-Prandtl. Vom avea:
  (8)
lp
Vi  2 g   1ht

 aer 

în care denivelarea în braţul înclinat al piezometrului ataşat tubului Pitot-Prandtl este ht  l t k t . Din
egalitatea expresiilor (5) şi (6) rezultã:
D
2 (9)
  Vm
 d
  lp 
2 g   1hd
  aer 

1.4. Date de intrare

 D = 276 mm, d = 200 mm,
 lp = 1000 kg/m3 (densitatea lichidului piezometric),
 Valori atmosferice în condiţii normale :
0 aer = 1,293 kg/m3 (densitatea aerului), 0 aer = 1,712  10 5 kg/(ms) (coeficientul de vâscozitate
dinamicã), p0 = 760 mm col Hg (presiunea) , T0 = 273 K (temperatura).

3
1.5. Prezentarea rezultatelor
Se prelevează următoarele date :
t aer  ..... 0 C , paer = … mm Hg

Tabel 1.1

Poziţii ale I II III

clapetei de
capăt
kt
TPP x lt ht Vi lt ht Vi lt ht Vi
[mm] [mm] [mm] [m/s] [mm] [mm] [m/s] [mm] [mm] [m/s]
Oriz. 7.2
22.6
40.3
62.3
94.3
118
213.8
243.3
258.5
268.5
Vert. 7.2
22.6
40.3
62.3
94.3
118
213.8
243.3
258.5
268.5
Vmed [m/s]
m [kg/s]
kd
ld [mm]
hd [mm]
 [-]
Re [-]

după care se calculează :

 aer cu formula (2) ;
 vâscozitatea dinamică cu formula:

4
 273  C  T 
1, 5 (10)
 aer   0 aer  
T  C  273 
 cu C = 111 constanta de vâscozitate. Amintim aici că vâscozitatea dinamcă se măsoară în sistem
internaţional în kg/(ms) ;
 vâscozitatea cinematică a aerului (măsurat în sistem internaţional în m2/s) :
 (11)
 aer  aer
 aer
Măsurătorile şi calculele se vor face pentru (cel puţin) trei reglaje ale clapetei fluture. Se va completa
tabelul de rezultate după modelul tabelului 1.1.
Se vor reprezenta grafic dependenţele: m  m hd  şi   Re , unde Re  Vm D /  aer este
numărul Reynolds.

Fig. 1.3. Curbe de etalonare a diafragmei.

6. Unele comparaţii cu standardele referitoare la diafragme

Făcând ipoteza că în instalaţia experimentală sunt îndeplinite condiţiile impuse prin STAS 7347/1-83
sau ISO 5157-80 (porţiune rectilinie şi fără obstacole (rezistenţe hidraulice locale) în amonte egală cu
cel puţin 20…25D şi în aval, cu cel puţin 10…15D, iar elementul primar este normalizat), coeficientul
de debit , precum şi debitul de fluid care curge prin conductă - ecuaţia (1) - se poate determina şi
analitic, folosind relaţiile obţinute pe baza tabelelor experimentale prezentate în acest standard.
Se determină mai întâi raportul diametrelor:
d (12)

D
Coeficientul de detentă  , este egal cu 1 la fluidele incompresibile şi diferit de 1 la fluidele
compresibile depinzând de raportul diametrelor, căderea de presiune pe diafragmă p, presiunea
absolută a fluidului în amonte de diafragmă p1 şi de exponentul adiabatic al gazului, :
4 p (13)

  1  0,41  0,35      p1
Presiunea aerului se transformă în pascali :
p1  133,32  p aer (14)

5
iar pentru p se foloseşte relaţia (3) introdusă în (4) :
În cazul gazelor care curg la presiuni şi temperaturi apropiate de presiunea mediului ambiant şi la
viteze mai mici decât 0,2  Ma , acest coeficient este apropiat de 1. Folosind formula de mai sus, se va
verifica această afirmaţie în cazul curgerii fluidului prin instalaţia de laborator.
Coeficientul de debit rezultă ca produs a doi factori:
  CE (15)
unde E este denumit coeficientul vitezei de apropiere:

E  1 4  1 2 (16)

iar C este coeficientul de descărcare:

 10 6 
0, 75 (17)
2,1 8 2, 5
C  0,5959  0,0312    0,184    0,0029      Cd
 Re 
în care Cd este un coeficient de corecţie calculabil în funcţie de distanţele raportate la diametrul
conductei de la priza amonte, respectiv aval la feţele amonte, respectiv aval ale diafragmei. Pentru
diafragma normalizată cu prize de presiune unghiulare cu camere de presiune (fante inelare), C d  0 .
Deoarece în ecuaţia pentru determinarea coeficientului de descărcare C intră numărul Reynolds Re
al mişcării permanente din conductă, rezolvarea problemei se va face prin aproximaţii succesive. În
cazul de faţă, ca valoare de începere a calculului se poate folosi valoarea obţinută mai înainte. Se
menţionează că algoritmul este puternic convergent. Viteza medie se determină din ecuaţia (6).
4 m (18)
Vmed  2
 aer D
Tabelul 1.2 prezintă etapele de calcul pentru o singură valoare a coeficientului de debit şi respectiv
a debitului.

Tabel 1.2

Mărimi D 2 4  m2  = p = Pa p1 = Pa E=
constante
Prima Re = C=  m = kg/s Vmed = m/s
aproximaţie
A doua Re = C=  m = kg/s Vmed = m/s
aproximaţie
……… ……… ……… ……… ……… ………

6
 LUCRAREA NR. 2

Forţe de interacţiune dinamicã între un jet şi suprafeţE solide de diferite forme

1. Scopul lucrãrii
Scopul lucrării este de a determina valoarea acestor forţe de interacţiune hidrodinamicã jet-suprafaţã, în
cazul acţiunii aceluiaşi jet asupra diferitelor forme de suprafeţe.
In final forţa de acţiune pe suprafaţã în determinarea experimentalã este comparatã în funcţie de
formã, dar şi cu expresia ei teoreticã pentru o geometrie datã.

2. Elemente teoretice

Interacţiunea jeturilor fluide cu suprafeţe solide impenetrabile se rezolvã folosind o cunoscută teoremã
de mecanicã, şi anume prima teoremã (lege) a impulsului. Considerând o masă de lichid m, dintr-un
volum finit D şi separând-o de mediul înconjurător, printr-o suprafaţă de control S, având şi acţiunea
unui câmp de forţă, teorema impulsului poate fi scrisă:

 
 V   
 
  (1)
D t dV  S V V  n dS  D  f m dV  S f s dS
 
unde f m este forţa masicã unitarã, f s este distribuţia specificã a forţei superficiale, V volumul de
control, S suprafaţa frontieră a volumului de control.

În mişcarea permanentã a unui fluid ideal într-un tub de curent, relaţia (1) ajunge la o formã
simplificatã:
   
   2
  2
   (2)
 pd S
SL
SI
V dS SE
v dS 
SI
pd S 
SE
pd S
D
 dV
f
 
f s   pn , devenind exclusiv forţa normalã la suprafaţă (de presiune). Semnificaţia termenilor din
relaţia (2) este după cum urmează:
 
 R pSL   pdS reprezintă forţa rezultantă datorită presiunilor cu care mediul lichid acţionează asupra
SL
mediului înconjurător prin suprafaţa laterală;
 
 Fm   fdV este forţa masică rezultantă în volumul de control, exclusiv în câmp gravitaţional (este
D
de fapt chiar greutatea lichidului cuprins în volumul de control).

 I i   V 2 dS reprezintă forţa datorată impulsului în secţiunea de intrare;
SI
 
 I e    V 2 dS reprezintă forţa datorată impulsului în secţiunea de ieşire;
SE

 Pi    pdS este forţa de presiune în secţiunea de intrare;
SI
 
 Pe    pdS este forţa de presiune în secţiunea de ieşire.
SE
Folosind aceste notaţii se poate scrie:
     
R pSL  Fm  I i  I e  Pi  Pe (3)
Modul în care acţionează aceste forţe poate fi observat în Fig. 2.1.

7
 Dacă se consideră un segment de tub de curent, delimitat de mediul înconjurător de o suprafaţă
de control care reprezintă reuniunea celor trei suprafeţe: SI  SL  SE , unde SI reprezintă secţiunea de
intrare, SL este suprafaţa laterală, iar SE reprezintă secţiunea de ieşire.

Fig. 2.1.

Pentru suprafeţele menţionate dS reprezintă vectorul element de suprafaţă, normal la elementul de

suprafaţă dS , orientat de la mediul fluid spre exterior.
Considerând segmentul de tub de curent sub acţiunea câmpului de forţă gravitaţional şi ţinînd
cont de relaţia (2), se poate urmări în Fig. 2.1 modul de poziţionare al forţelor din relaţia (3). Prin
construirea poligonului de forţe se poate determina rezultanta R pSL .
Se va trata în continuare modul de aplicare al acestor relaţii pentru un disc plan, Fig. 2.2,
plasat perpendicular pe axa unui jet de apă. Condiţia care trebuie respectată este ca diametrul discului
să fie mai mare decât 6 diametre de jet.

Fig. 2.2.

8
Reluând relaţia (3) în cazul discului plan considerat, forţele vor fi următoarele:
R pSL  Rdisc  Rgaz , R gaz   pdS   p at ( S disc  S1 ) ,
SL
  1
I 1   V1 dS  V1 S1 , I 2   V22 dS  V22  dS  0
2 2

S1 S2 S
 2

Se poate observa din Fig. 1.2 că vectorii element de suprafaţă dS 2 luaţi perechi pe conturul suprafeţei
S2 se anulează reciproc. Pe de altă parte,

 Forţa masică poate fi neglijată în cazul în care dimensiunile jetului sunt reduse, Fm  0
 
 P1   pdS   p at  S1
S1

 P2    pdS  0 ; din aceleaşi considerente ca la I2 .

S2

Introducând aceste rezultate în relaţia (3), obţinem:

Rdisc  p at ( S disc  S1 )  V12  S1  p at  S1
adică
Rdisc  p at S disc  v12  S1
Forţa de acţiune a jetului de apă asupra discului plan are expresia:
' '
Fadisc  Rdisc  Rdisc , unde Rdisc   pat  S disc
După înlocuiri rezultă:
Fadisc  V12 S1
Luând în considerare sensul pozitiv al axei x conform figurii 2.2, se poate scrie scalar:
d 2
Fadisc  V12 
4
Înlocuind viteza în funcţie de debitul volumetric al jetului Q obţinem în final:
Q2 (4)
Fadisc  4  2
d
în care debitul volumetric Q se măsoară în [m3/s], densitatea  în [kg/m3], diametrul jetului d în [m],
iar Fadisc , forţa teoretică de acţiune a jetului de apă, asupra discului plan în [N].

Observaţie. In cazul jeturilor libere în aer, presiunea pe tot conturul volumului de control este aceeaşi
şi este egalã cu p at, deci forţele de presiune pãstreazã controlul volumului dar nu dau rezultate în
ecuaþie, deci se vor putea elimina. In final, forţa de interacţiune este datã exclusiv de variaţia
impulsului între intrare şi ieşire :
  

Fa  Q Vi  Ve  (5)

3. Elementele componente ale instalaţiei experimentale.

Conform Fig. 2.3, instalaţia se compune din:

P - piezometru diferenţial indirect,cu mercur; R – robinet reglare debit; T - tub de cauciuc pentru priza
staticã de pe ajutaj; S - sistem de reglaj al ajutajului; A – ajutaj calibrat; DS - cupă dublă semicilindrică;
BP - bucşă de prindere pentru diferite tipuri de suprafeţe; CP - cutie din material plastic, transparentă;
BR - cadrul rabatabil de susţinere a instalaţiei ; S - suport din corniere metalice; CE - contragreutate de

9
 echilibrare; B - balanţă cu axul de oscilaţie pe rulmenţi radiali; RG - riglă gradată; GM - greutate de
măsură; GE - contragreutate cursor pentru mãsurare ; V - vârf conic de stabilire a echilibrului; RZ –
rezervor.

Fig. 2.3.

4. Tipuri de suprafeţe studiate şi elemente de măsurare

Se testeazã câteva forme de suprafaţe, uzuale tehnic (fig. 2.4). Pentru stabilirea celei mai avantajoase
forme dintre tipurile de suprafeţe studiate, sau pentru care forţa de acţiune a jetului de apă este maximă
la acelaşi debit volumetric al jetului, vor fi studiate 4 tipuri de suprafeţe solide.
Determinarea experimentalã a forţelor de acţiune Fa se face aplicând o relaţie a egalitãţii de
momente în cadrul balanţei.
- sistemul în repaus, adică la echilibrare fără jet, fig. 2.5:
G  a  GE  c  GM  l1 (6a)

10
 Fig. 2.4a (profil A)
Fig. 2.4b (profil B)

Fig. 2.4c (profil C) Fig. 2.4d (profil D)

Fig. 2.4.Tipuri de suprafete studiate : a) discul plan; b) cupa dublă semicilindrică concavă; c) cupa
semicilindrică concavă; d) cupa semicilindrică convexă.

Dacă se notează: l 2  l1  l , conform figurii 2.5,

- cu încărcarea dată de jet:

11
 Fa  b  G  a  GE  c  GM  l1  GM  l (6b)
Fãcând diferenţa dintre (6a) şi (6b), membru cu membru, rezultã
l (7)
Fa  GM 
b

5. Modul de desfãşurare a lucrãrii

Se ridică suportul instalaţiei (S) şi se montează în bucşa de prindere BP, tipul de suprafaţă solidă ales,
fixându-se cu şurubul de blocare.
Suportul se va lăsa uşor jos pe peretele rezervorului, iar după ce ne asigurăm că robinetul de la
capătul conductei de refulare este închis, se va porni una din pompe şi se va deschide treptat robinetul
R care alimentează cu apă ajutajul A. Se vor evita manevrele bruşte ale robinetului R, pentru a nu fi
expulzat mercurul din piezometrul P, legat prin furtun de cauciuc în amonte de ajutaj.În prezenţa jetului
de apă se va regla poziţia ajutajului A în aşa fel încât axa geometrică a acestuia să coincidă cu axa de
simetrie a suprafeţei solide studiate. Cât timp se face acest reglaj, se va ţine balanţa B în poziţia de
echilibru.

Se închide robinetul R, iar cu ajutorul contragreutăţii de echilibrare GE şi al greutăţii de

măsurare GM se aduce balanţa B în poziţia de echilibru. Pe rigla gradată RG se va citi cota l1 în mm la
care se găseşte extrema stângă a greutăţii de măsurare GM.
Se va deschide treptat robinetul R până obţinem la piezometrul P denivelarea dorită h şi se
deplasează greutatea de măsurare spre dreapta, până când balanţa B se va echilibra din nou, vârful
braţului din dreapta al balanţei revenind în dreptul vârfului V. În această situaţie se citeşte din nou pe
rigla gradată RG, la extermitatea din stânga a greutăţii de măsurare, cota l2 mm.
După citirea la piezometrul cu mercur P a denivelării h [mm col. Hg], se va determina de pe
diagrama de etalonare a ajutajului de pe perte, debitul volumetric Q [m3/s] de apă. Se repetă acelaşi
lucru pentru fiecare tip de suprafaţă solidă studiată, având grijă să păstrăm aceiaşi denivelare la
piezometrul cu mercur P, pentru ca forţele determinate în cazul celor 4 tipuri de suprafeţe să fie
comparabile.
- se verificã realizarea jetului prin pornirea instalaţiei de pompe centrifuge din vecinãtate, se alege
calitativ un anumit debit de ajutaj ;
- se verificã coaxialitatea jetului cu bucşa BP, balanţa fiind menţinutã în echilibru. Pentru realizarea
echilibrului, braţul vertical are un dispozitiv de reglare prin filet ;
- se ridicã cadrul BR şi se fixeazã (cu un şurub de blocaj) în bucşa BP, tija suprafeţei de încercat ;
- se echilibreazã balanţa rotindu-se poziţia cursorului cu greutatea GM pe rigla gradatã RG ;
- se porneşte pompa, jetul loveşte suprafaţa şi dezechilibreazã balanţa ;
- balanţa se echilibreazã, deplasând GM spre dreapta pânã când acele verificatoare sunt în prelungire şi
se noteazã noua poziţie a cursorului GM , l2 ;
- se citeşte dupã echilibrarea balanţei, denivelarea h a mercurului din piezometru. Ajutajul este
etalonat, astfel încât la fiecare valoare a lui h, corespunde un debit în diagrama de etalonare ;
- se opreşte pompa, se ridicã braţul rabatabil şi se înlocuieşte suprafaţa cu o alta ;
- se reia procedura.

12
 Fig. 2.5.

Observaţie. Pentru a avea posibilitatea comparaţiei între douã suprafeţe diferite, impactul trebuie sã fie
fãcut de acelaşi jet (geometric şi energetic). Vom avea deci grijă ca în cadrul seriei de mãsurãtori sã
pãstrãm aceeaşi denivelare h (mm Hg) în toate cazurile experimentale.

6. Prelucrarea datelor experimentale şi prezentarea rezultatelor

Pentru început, insistăm asupra unor ipoteze în care se efectuează procedura experimentală :

13
 toate consideraţiile noastre au fost luate în sensul inexistenţei unei componente a forţelor de
interacţiune pe direcţia verticalã, cu alte cuvinte o aşezare coaxialã ;
 simetrie a suprafeţelor (faţã de un punct, faţã de o axã) aşa cã nu contãm decât pe componenta
axialã.

Rezultatele măsurătorilor se vor prezenta sintetic conform tabelelor 2.1 si 2.2.

Tabel 2.1.

Tipul suprafeţei h Fadisc

Q
Unitatea de măsură mm m3/s N
A (etalon)

Tabel 2.2

Tipul suprafeţei l1 l2 l Fexperimental cf

Unitatea de mm mm mm N -
măsură
A
B
C
D

Se determină la fiecare tip de suprafaţă l  l 2  l1 , având grijă ca denivelarea h la piezometrul cu

mercur să fie aceeaşi pentru compararea corectă a rezultatelor. Aplicând relaţia (7), se determină forţele
experimentale în cazul celor 4 tipuri de suprafeţe. În continuare se va determina coeficientul de formă
experimental cu relaţia:
F (8)
cf  e
Fed
 Fe reprezintă forţele experimentale în cazul diferitelor tipuri de suprafeţe solide;
 Fed este forţa experimentală în cazul discului plan.

În final se determină forţa de acţiune teoretică în cazul discului plan Fadisc cu relaţia (4).

Valori numerice:
 GM =11,21 N contragreutatea de măsurare;
 b = 250 mm braţul (vertical) al forţei de acţiune;
 d = 0,015 m diametrul jetului de apă (diametrul interior al ajutajului);
  = 1000 kg/m3.

7. Extinderi ale lucrării

Pentru discul plan, se poate adopta un aranjament experimental în care acesta să fie tatacat oblic de
către jetul de fluid. Forţa de acţiune teoretică se poate calcula în acest caz foarte frumos cu următoarea
procedură.
14
    
Calculul se deruleazã în ipoteza V  V1  V2'  V2'' (foarte aproape de realitate). Conform celor
de mai sus, considerăm că p1  p2'  p2''  pat (specific jeturilor libere). Proiectând ecuaţia

vectorialã (1) a forţei de acţiune în sistemul de axe ales x0y, se obţine :


Fx  Q1V1 cos    Q 'V2'  Q' 'V2''  (9a)

Fy  Q1V1 sin   0  0  (9b)

Fig. 2.6.

Distribuţia debitului de ieşire în sensul (Q’’) şi în sens invers lui x’ (Q’) se face inegal, astfel că
introducem cantitatea adimensională k reprezentând raportul acestor debite : Q'  k Q' ' . Există de
asemeni ecuaţia de continuitate
Q1  Q 'Q' ' (10)

astfel că
 1 k  (11a)
Fx  Q1V1  cos   
 1 k 
Fy  Q1V1 sin  (11b)

astfel că forţa perpendicularã pe tija verticalã a balanţei, deci pe direcţia jetului, respectiv a ştiftului
este
Fstift  Fx cos   Fy sin  (12)

15
 a
De remarcat că aceastã rezultantã nu trece însã prin axul jetului ci are braţul : x  ctg , unde
2
2 2 2
d d d
a , iar xb  ctgsin   cos  .
4 8 8
La secţiuni axa de mici ale jetului de impact valorile corecţiei de braţ x1 sunt în principiu
neglijabile aşa cum vor fi considerate în aceastã lucrare. Problema care rãmâne însã este determinarea
lui k adicã a distribuţiei debitelor. Preluãm rezultatul unei situaþii de acelaşi fel în care însã jetul este
laminar de lãţime a, înainte de impact.
  (13)
Q'  Q1 , Q' '  Q1 cos 2   , Q'  Q1 sin 2  
2  2
deci
Q'  (14)
k  tg 2  
Q' ' 2
Adoptând aceastã valoare
    (15)
 1  tg 2   
Fstift  Q1V1 cos    2  cos   Q V sin 
1 1
 2  
 1  tg  
  2  
unde V1 şi Q1 sunt viteza, respectiv debitul ajutajului iar  unghiul ascuţit dintre suprafaţă şi ştift.
Aceastã valoare se comparã cu valorile obþinute experimental. Calculul vitezei se face cu relaţia :
4Q (16)
V  2
d
unde d este diametrul interior al ajutajului, iar  = 1000 kg/m3 (apã).
In cazul seriei de suprafeţe (C), cilindrice cu unghiul la centru diferit, relaţia este aceeaşi, dar
Fa  QV  V cos  C   QV 1  cos  C  (17)
unde pentru c se vor lua valorile : 1800, 1800-30 0 , 1800-450 şi 1800-60 0.

Observaţie. Relaţiile teoretice au fost deduse în prezenţa unor idealizãri, cum ar fi o acţiune absolut
simetricã, jet de formă circulară.

Se vor întocmi tabele după modelul tabelelor 2.1, 2.3 şi 2.4.

Tabel 2.3. Seria A

Tipul suprafeţei diedru l1 l2 l Fexperimental cf

Unitatea de măsură mm mm mm N -
A1
A2 (unghi la centru 1200)
A3 (unghi la centru 90 0)
A4 (unghi la centru 60 0)

Tabel 2.4. Seria C.

16
 Tipul suprafeţei concave l1 l2 l Fexperimental cf
Unitatea de măsură mm mm mm N -
C 1 (planã)
C 2 (unghi 60 0)
C 3(unghi 450)
C 4 (unghi 30 0)

Fig. 2.7.

Fig. 2.8. Unghiul  ia valorile 300, 450 şi 60 0.

In final, se vor construi douã reprezentãri grafice :
1) Fa funcţie de unghiul de înclinare pentru seria A (conţine douã curbe – teoretic, prin câte patru
puncte – experimental)
2) Fa funcţie de unghiul la centru pentru seria C.

17
 LUCRAREA NR. 3

STUDIUL PIERDERILOR ENERGETICE LA CURGEREA FORTATÃ A FLUIDELOR

3.1. Noţiuni introductive şi scopul lucrãrii

Noţiunea de conductã forţatã (conductã sub presiune) se atribuie tuturor sistemelor de transport în care
întreaga secţiune de trecere este ocupatã de fluidul în mişcare (curgerea fãrã suprafaţã liberã).
Determinarea pierderilor energetice (care sub formă adimensională se exprimă prin coeficienţii de
pierderi) este esenţialã în calculul sistemelor de transport.
În curgerea staţionară a unui fluid real (vâscos), apar principial două tipuri de pierderi
energetice:
L V2
- pierderi energetice liniare exprimate prin: h p lin   şi problema centralã pentru exprimarea
D 2g
pierderilor devine determinarea lui  numit şi coeficientul lui Darcy.
V2
- pierderi energetice locale, exprimate prin : h ploc   şi problema centralã pentru exprimarea
2g
pierderii devine determinarea lui , coeficientul pierderii locale.
Lucrarea urmãreşte determinarea experimentalã a mai multor tipuri de pierderi, prin coeficienţii
lor caracteristici. Pentru instalaţia de faţă, vom avea următoarele pierderi de sarcină:

- pierdere liniarã pe o conductã de diametru 52,50 mm (A)

- pierdere liniarã pe o conductã de diametru 41,5 mm (B)
- pierdere localã însumatã : ieşire în bifurcaţie (T), cot, pierdere liniarã, cot, intrare în bifurcaţie (T),
caracterizată prin coeficientul s
- pierdere localã la salt brusc de secţiune, caracterizată prin coeficientul D
- pierdere localã variabilã în robinet, caracterizată prin coeficientul R

3.2. Schema instalaţiei

RZ - rezervorul instalaţiei
CA - conducte de aspiraţie, CR - conducte de refulare
P - pompã centrifugã, ME - motor electric (care antreneazã pompa centrifugã)
RI , RII, RIII, RIV - robinete (armãturi de închidere şi de reglaj)
PP - panou piezometre diferenţiale directe
MA, MR, M1, M2 - manometre metalice (tip Bourdon),
CD - contor de apã, cu cadran

Datele geometrice ale instalaţiei:

LI = 1,66 m ; LII = 1,00 m ; LIII = 1,92 m ; LIV = 0,67 m ; LV = 0,67 m ; L V’ = 0,05 m ; L V’’ = 0,5 m
DI = DIII = DV = 52,50 mm ; DII = 41,25 mm ; DIV = 80,50 mm

3.3. Modul de executare a lucrãrii

- Se verificã nivelul apei în rezervorul RZ, asigurându-ne cã conducta de refulare este înnecatã şi
robinetul R III complet deschis.

18
- Se deschid robinetele RI, RII şi RIII ( nu neapãrat complet).
- Instalaţia lucreazã secvenţial (deci se închid complet robineţii RII şi RIII ceea ce înseamnã cã întreg
debitul aspirat prin CA trece prin ramura A).
-Se citesc coloanele primului piezometru diferenţial din baterie hI1 şi hI2 , se contorizeazã volumul de
apã ce trece prin CD în intervalul de timp t.
- Încercarea se poate repeta pentru alt regim de curgere pe tronsonul A, obţinute prin manevrarea
robinetului RI.
- Se deschide robinetul RII (nu foarte mult), se închide robinetul RI, se fac citirile la urmãtoarele
piezometre h II1 , hII2, hIII1, h III2 şi din nou se contorizeazã trecerea unui anumit volum de apã prin
ramura B, în intervalul de timp t.
- Încercarea se poate repeta la altã deschidere a robinetului RII, deci pentru un alt regim de curgere prin
tronsonul 3.
- Se deschide robinetul RIII şi se închide complet RII, astfel că tot debitul aspirat trece prin tronsonul
C. Se citesc hIV1, hIV2 şi indicaţiile manometrelor M1, M2 şi se efectueazã operaţia de cronometrare,
contorizare a trecerii unui volum de apã prin CD în intervalele t.
- Este necesar ca pe acest tronson sã se efectueze mai multe serii de încercãri prin modificarea
regimului de curgere acţionând robinetul RIII, tocmai pentru a demonstra cã D rãmâne aproximativ
constant în timp ce R depinde de gradul de închidere, deci robinetul are un coeficient de pierdere local
variabil.
- Se procedeazã la prelucrarea prin calcul a datelor experimentale culese pentru determinarea
coeficienţilor de pierderi locale şi liniare.

Fig. 3.1. Reprezentare spaţială a instalaţiei.

19
 3.4. Elemente de calcul

Relaţiile specifice pentru obţinerea coeficienţilor  şi  sunt aparent greoaie, dar, dupã cum se va vedea
mai jos, deducerea şi folosirea lor nu pun probleme.
Folosim o relaţie de bilanţ energetic de transport, în cazul unui fluid real. Intre douã puncte pe
traseu mişcarea se produce cu pierdere de energie (din energia proprie a fluidului). Aplicat în sensul
mişcãrii între două secţiiuni 1 şi 2, se poate scrie
2 (1)
e1  e2   h p
1

adică
p1  p 2 V12  V22 2 (2)
z 1  z 2     h p
 2g 1

Aceastã relaţie se particularizeazã în funcţie de tronsonul ales şi de pierderile care intervin între cele 2
secţiuni.

Fig. 3.2. Schema instalaţiei.

20
 Luãm de exemplu tronsonul IV-1 , IV-2 de pe ramura C, unde zllIV 1  zIV 2  0 , deci relaţia
devine
pVI 1  pIV 2 VIV2 1  VIV2 2 2
LIV VIV 2 VIV2 1 (3)
  IV  D
 2g DIV 2 g 2g
1 1 1 1
unde pIV 1   g hIV 1 şi pIV 2   g hIV 2 , cu hIV 1 şi h IV 2 mãsurate de la axa conductei. Dar
1 1
hIV 1  hIV 2  hIV 1  hIV 2

Pe de altă parte, VIV 1  VV şi VIV 2  VIV , astfel că (3) devine:

VV2  VIV2 L V2 V2 (4)
hIV 1  hIV 2   IV IV IV   D V
2g DIV 2 g 2g
Suntem interesaţi în izolarea pierderi locale şi determinarea lui D. Fãcând aproximaţia (doar pentru a
simplifica calculul !) că IV  I , rezultã
2g  V2  L V2 (5)
 D  hIV 1  hIV 2  2  1  IV2    I IV IV2
VV  VV  D IV VV
unde
4Q IV 4QV (6)
VIV  2
, VV  , QIV  QV
DIV DV2
Analog se pot deduce şi celelalte pierderi de pe ramurile A, B, C :
 Pentru ramura A,
D 2g (7)
 I  hI 1  hI 2  I  2
LI V I

unde VI  4Q I / D I2  .
 Pentru ramura B,
DII 2 g (8)
 II  hII 1  hII 2 
LII VII2

unde VII  4Q II / D II2  şi QII  Q III / 2 .

2g (9)
 s  hIII 1  hIII 2  2
VIII

unde VIII  4QIII / DIII

2
.
 Pentru ramura C,
L'V  LV'' pM1  pM 2 2g (10)
 R   V   2
D IV g VV

Observaţii
 In cazul relaţiei (10), presiunile citite la manometrele M1, respectiv M2 sunt exprimate în kgf/cm2,
adică în at, deci trecând în unităţi SI,

21
 p M 1 at   p M 2 at   p N/m   p N/m  9,81  10
2 2 4

  p M 1  p M 2  10 [m col apă]
M1 M2

g 1000kg/m  9,81m/s 
3 2

 La fel este imperios necesar sã avem în vedere cã lecturile coloanelor de apã din piezometu sunt
fãcute în mm şi relaţiile construite mai sus impun introducerea datelor în (SI).

3.5. Prezentarea rezultatelor

Se face pe ramuri :

RAMURA (A)

Nr.crt. V t QI hI 1 hI 2 VI I
m3 sec m3/s mm mm m/s -
1.
2.

RAMURA B

Nr.crt. V t QIII QII VII VIII hII 1 h II 2 II hIII1 h III2 S

m3 sec m3/s m3/s m/s m/s mm mm - mm mm -
1.
2.

RAMURA C

Nr.crt. V t QIV VIV VV D  D teor pM1 pM2 R

=QV
m3 sec m3/s m/s m/s - - kgf/cm2 kgf/cm2 -
1.
2.

Majoritatea coeficienţilor de pierdere localã au o determinare experimentalã, apropiate de procedura

folosită în cadrul acestei lucrãri. Există câteva cazuri în care se poate face analitic calculul
coeficienţilor de pierderi locale, cum ar fi de exemplu zona saltului brusc de secţiune. În acest caz, cu
teorema Borda-Carnot se obţine :
2
 A 
 D teor  1  1  ,
 A2 
raportat la VV , adicã
 D2 
2 (11)
 D teor  1  V2 
 D IV 

Comparaţi rezultatul teoretic cu cel experimental în toate încercãrile fãcute pe ramura C.

22
 LUCRAREA NR. 4

STUDIUL EXPERIMENTAL AL EJECTORULUI SUBSONIC APA - APA

4.1. Generalitãţi şi scopul lucrãrii

Ejectorul, numit şi pompã staticã (cu jet), este un amplificator de debit, care foloseşte o parte din
energia unui fluid, numit fluid motor (peste tot notat cu indicele « m », fluid de energie ridicată),
pentru antrenarea prin depresiune a unui alt fluid (numit antrenat şi notat cu indicele « a ») rezultând
în final un fluid amestec (indice « am ») cu bilanţul de debit.
Qam  Qm  Qa (1)
De remarcat este cã ejecţia se poate realiza cu fluide identice cum este cazul lucrãrii de faţã, dar şi cu
fluide diferite sau chiar în faze diferite (lichidă sau gazoasă).
Fig.4.1 reprezintã o secţiune longitudinalã prin ejectorul cuprins în instalaţia noastrã, poziţiile
figurate reprezentând :
1 - corp ejector ; 2 – ajutaj ; 3 – duzã ; 4 - conductã 2u, în aval şi în amonte ; 5 - ajutaj divergent în zona
de amestec ; 6 - conductã verticalã ; 7 - flanşã (a,b,c,d).

La ieşirea din duzã, care este secţiunea minimã pe traseul fluidului motor, viteza este
maximã, deci local apare o depresiune. Intre axul ejectorului în acest punct şi capãtul inferior al
conductei verticale, scufundate în rezervor, apare un curent ascendent (ca urmare a diferenţei
de presiune), care aduce un debit (fluid antrenat în traseul fluidului motor). Pe urmãtoarea
lungime, pânã la flanşã, cele douã fluide se amestecã, omogenizându-se.
In general, o astfel de construcţie are un randament redus în definiţia sa clasicã, dar prezintã
alte avantaje care fac sã-şi gãseascã locul în utilajele şi aparatura industrialã.
Lucrarea urmãreşte determinarea dependenţei dintre debitul fluidului motor, notat cu Qm, şi
debitul fluidului antrenat Qa, iar în sens mai larg energetic, determinarea unui randament în primã
aproximaţie.

4.2. Instalaţia experimentalã

Este realizatã în principal prin introducerea pe ramura de refulare a unui circuit cu pompã centrifugã, a
dispozitivului de ejecţie prezentat mai sus. In fig. 4.2 este reprezentată instalaţia în vedere spaţială, iar
în fig. 4.3 schema instalaţiei.

RZ – rezervor, P - pompã centrifugã, ME - motor electric

CA - conductă de aspiraţie (fluid motor), CR - conductã de refulare, CN - conductã verticalã de
aspiraţie a fluidului antrenat
D - diafragmă pe conducta de aspiraţie, mãsoarã debitul fluidului motor, PD - piezometru diferenţial
EJ - ejector
CV - contor de volum, mãsoarã volum fluid amestec (Zenner)
M1 - manometru în flanşa de refulare a pompei, M2 - manometru metalic, fluid motor, înainte de
intrarea în ejector, M3 - manometru metalic, la ieşirea din ejector,
R1 - robinet reglare fluid motor, R2 - robinet de reglare fluid amestec

23
Fig.4.1. Secţiune longitudinală prin ejector.

24
Fig. 4.2. Reprezentare spaţială a instalaţiei

Fig. 4.3. Schema instalaţiei.

25
 4.3. Desfãşurarea lucrãrii

4.3.1. Procedura 1
- se porneşte pompa şi se deschide la maxim R1
- reglarea se realizeazã prin R2, de la complet deschis spre închis, încercând sã nu ieşim din domeniul
de existenţã al curbei de etalonare pentru diafragmã
- pentru un regim dat (la o deschidere a robinetului R2),
a) se citeşte diferenţa h pe piezometru diferenţial direct ataşat diafragmei şi se extrage
valoarea Qm din curba (diagrama) de etalonare
b) presiunile pm (la manometrul M2) şi pam (la manometrul M3)
c) se cronometreazã timpul de trecere t a unui anumit volum de lichid V

4.3.2. Procedura 2
- se porneşte pompa şi se deschide la maxim R2
- reglarea se realizeazã prin R1, de la complet deschis spre închis, încercând sã nu ieşim din domeniul
de existenţã al curbei de etalonare pentru diafragmã
- pentru un regim dat (la o deschidere a robinetului R1),
a) se citeşte diferenţa h pe piezometru diferenţial direct ataşat diafragmei şi se extrage
valoarea Qm din curba (diagrama) de etalonare
b) presiunile pm (la manometrul M2) şi pam (la manometrul M3)
c) se cronometreazã timpul de trecere t a unui anumit volum de lichid V

4.4. Elemente de calcul

Debitul de fluid amestec se calculează cu formula :

V (2)
Qam 
t
Conform egalităţii (1),
Qa  Qam  Qm (3)

deci diferenţa trebuie sã fie în principiu pozitivã Qa  0, altfel ejecţia este inexistentã!
Urmãrind evaluarea energeticã a ejecţiei putem formula expresiile energiilor specifice,
 energia specificã a unei particule de fluid motor la intrare în ejector
Vm2 p am  p at (4)
emi    za
2g g

 energie specificã a unei particule de fluid motor la ieşirea din ejector

2
Vam p  p at (5)
eme   am  za
2g g

unde
4Qm 4Qam (6)
Vm  2
, Vam 
d d 2
cu Qm şi Qam exprimaţi în [m3/s], iar d în [m]. Deci variaţia energiei totale a fluidului motor la trecerea
prin ejector

26
 Vm2  V am
2
p  p am (7)
H  emi  eme   m [m col. apă]
2g g

Acelaşi raţionament se reproduce pentru fluidul antrenat

p V2 p (8)
eai  ai  ai  zai  at
 g 2g g
pentru cã punctul de plecare este la nivelul suprafeţei libere din rezervor z ai  0 şi V ai  0 .
Apoi, pentru fluidul aspirat,
p ai V ae2 V p  p at (9)
eae    z ae  am  am  z a [mcol. apă]
g 2g 2g g
astfel că
2
Vam p (10)
H a  eae  emi   am  za
2g  g
Referindu-ne strict la zona ejector putem defini un randament ca raport dintre puterea transferatã
fluidului antrenat şi puterea consumatã de fluidul motor :
Na  a g Qa H a Qa H a H a (11)
   u
Nm  m g Qm H m Qm H m H m

cu  a   m   apã , iar u  Qa / Qm este coeficientul de amestec (de antrenare).

Pentru prelucrarea datelor, constantele fizice şi geometrice proprii instalaţiei sunt:

 = 1000 kg/m3 , g = 9,81 m/s2 , d = 5.10-2 m ,
iar cota za [m] între suprafaţa liberã a bazinului şi axul conductei se mãsoarã în timpul funcţionãrii.

4.5. Prelucrarea datelor experimentale

Rezultatele experimentale şi de calcul se introduc în următorul tabel :

Nr. h Qm V t Qam Qa u pm pm/(g) pam pam/(g)

crt.
mm m3/s m3 sec m3/s m3/s - kgf/cm2 m apă kgf/cm2 m apă
1.
2.
…

Vm Vam Ha Hm 

m/s m/s m m -

Grafic, se vor întocmi următoarele diagrame:

- curba de randament  funcţie de u (ca în fig. 4.4) ;
- curba Qa funcţie de Qm.

Fig. 4.4. Curba de randament a ejectorului.

27
 LUCRAREA NR.5

RIDICAREA CARACTERISTICII INTERIOARE A UNEI POMPE CENTRIFUGALE

5.1. Generalităţi şi scopul lucrării

Pompelor centrifuge li se determină pe stand, în laborator, debitul, sarcina realizată, puterea şi

randamentul la diferite reglaje obţinute cu ajutorul unui robinet montat pe conducta de refulare.
Pompele studiate sunt antrenate de motoare electrice asincrone (de turaţie constantă), la care circuitul
electric de alimentare poate trece opţional printr-o punte wattmetrică, putând fi determinată puterea
absorbită de pompă (sau de către pompele legate în serie sau în paralel) la un anumit reglaj. Având
după calcule, debitul şi sarcina pompei la mai multe reglaje ale robinetului de pe conducta de refulare,
se poate trasa în coordonate H (pe ordonată) şi Q (pe abscisă), caracteristica interioară a pompei.

5.2. Descrierea instalaţiei

Conform Fig. 5.1, elementele componente ale instalaţiei sunt :

ME – motor electric, P – pompă centrifugală, CA – conductă de aspiraţie, CR – conductă de refulare,
RG – robinet de golire, RR – robinet de refulare,
CV – contor de debit,
MA – manometru pe aspiraţie, MR– manometru pe refulare.

Fig. 5.1. Schema instalaţiei.

28
5.3. Executarea lucrării

 Se verifică dacă rezervorul de apă este alimentat, nivelul apei trebuind să depăşească nivelul gurii
de aspiraţie din rezervor şi a celei de refulare din conducta de retur CR. Se închide robinetul RR.
 Se porneşte motorul electric ME al pompei P.
 Se deschide robinetul RR de pe conducta de refulare la prima poziţie de măsurare.
 Se citesc indicaţiile pr şi pv ale manometrelor şi se contorizează debitul corespunzător.
 Se reia procedura pentru o altă poziţie de măsurare a robinetului RR de pe conducta de refulare.

Datele geometrice ale instalaţiei:

da = 50 mm, dr = 40 mm, zM = 250 mm, zv = 200 mm, ze = 150 mm.
Date fizice :
 = 1000 kg/m3 (densitatea apei), g = 9,81 m/s2 (acceleraţia gravitaţională).

5.4. Elemente teoretice

Debitul de apă Q, se calculează folosind volumul de apă citit la contorul volumetric V [m3], volum
care trece prin acesta în intervalul de timp cronometrat t [s].
V (1)
Q [m3/s]
t
Sarcina pompei H [m. col.apă] reprezintă diferenţa dintre energia specifică a lichidului la ieşirea
din pompă şi energia specifică a lichidului la intrarea în pompă.
H  H e  H i [m.col. H2O] (2)
unde
 mărimile notate cu indicele "e" reprezintă mărimile respective scrise pentru ieşirea din pompă;
 mărimile cu indicele "i" reprezintă mărimile respective scrise pentru ieşirea din pompă.
Astfel:
Ve2 p e (3)
He    z e [m.col. H2O]
2 g g
Vi 2 p i (4)
Hi    z i [m.col. H2O]
2 g g
Pentru presiuni se poate scrie:
p e  p r  p at  g  z M  z e  [N/m2] (5)
pi  pv  pat  gzv [N/m2] (6)
Se obţine în final pentru sarcină, expresia:
Ve2  Vi 2 p r  p v (7)
H   ( z M  z v  z e ) [m.col.H2O]
2g g
unde
 Ve este viteza la ieşirea din pompă şi se determină cu relaţia:
4Q (8)
Ve  [m/s]
d r2
iar Vi este viteza la intrarea în pompă:
4Q (9)
Vi  [m/s]
d a2

29
 pr reprezintă presiunea citită la manometrul montat pe conducta de refulare;
 pv este presiunea citită la manovacuummetrul montat pe flanşa pompei;
 z M , z v , z e reprezintă cotele observabile în figura 2.

5.5. Prezentarea rezultatelor lucrării.

Sintetic rezultatele măsurătorilor şi ale calculelor, la ridicarea caracteristicii interioare a unei

pompe, vor fi trecute într-un tabel de forma:

Nr. V t Ve Vi Ve2  Vi 2 pr pv pr  pv pr
Q H Hr 
Crt. 2g g g
m3 s m3/s m/s m/s m kgf/cm2 kgf/cm2 m m m
1
2.
3.

Ca reprezentări grafice,

 Se va trasa curba de sarcină H = H(Q) a pompei, Fig. 5.2.

 În practică poate fi ridicată simplu o caracteristică interioară redusă H ir  H ir (Q ) , în care
H ir  p r /  , dacă avem la dispoziţie un manometru corespunzător şi un contor volumetric care să
acopere plaja debitelor realizate de pompă. O astfel de caracteristică rapidă nu diferă mult de cea
reală, fapt ce poate fi constatat dacă se trasează şi aceasta, pe acelaşi grafic, împreună cu
caracteristica interioară H = H(Q).

Fig. 5.2. Caracteristica internă (interioară) a unei pompe.

30
 LUCRAREA NR. 6

STUDIUL CARACTERISTICILOR FUNCTIONALE ALE UNOR POMPE CENTRIFUGALE

IDENTICE FUNCŢIONÂND ÎN COMUN. CUPLAREA ÎN SERIE ŞI ÎN PARALEL

6.1. Generalităţi şi scopul lucrãrii

În construcţia diferitelor instalaţii hidraulice ce realizeazã transportul prin pompe centrifuge, nu reuşim
întotdeauna realizarea parametrilor de funcţionare şi de aceea trebuie cunoscute proceduri de reglare
printre care se aflã cuplarea în serie şi în paralel a douã sau mai multe pompe (diferite sau de acelaşi
fel).
Pompelor centrifuge li se determină pe stand, în laborator, debitul, sarcina realizată, puterea şi
randamentul la diferite reglaje obţinute cu ajutorul unui robinet montat pe conducta de refulare.
Pompele studiate sunt antrenate de motoare electrice asincrone (de turaţie constantă), la care circuitul
electric de alimentare poate trece opţional printr-o punte wattmetrică, putând fi determinată puterea
absorbită de pompă (sau de către pompele legate în serie sau în paralel) la un anumit reglaj. Având
după calcule, debitul şi sarcina pompei la mai multe reglaje ale robinetului de pe conducta de refulare,
se poate trasa în coordonate H (pe ordonată) şi Q (pe abscisă), caracteristica interioară a pompei sau a
cuplajului, prin unirea punctelor obţinute pe graficul executat pe hârtie milimetrică.
Lucrarea de faţă valorificã cunoştinţele din lucrarea nr. 5 şi este recomandat sã se planifice
pentru efectuarea dupã lucrarea citatã .
In cadrul acestei lucrãri urmãrind în special cum se ridicã caracteristica internã a unui cuplaj
(serie sau/şi paralel) pentru douã pompe identice (din motive de claritate a concluziilor). Teoretic, în
cazul funcţionãrii a douã pompe identice caracteristica cuplajului se obţine dublând abscisele
caracteristicii interne a unei pompe, la aceeaşi ordonatã, adicã se dubleazã Q, pentru fiecare H, iar în
cazul cuplãrii în serie, se dubleazã ordonatele pentru aceeaşi abscisã, adicã se dubleazã H pentru
fiecare Q.
Teoretic în cazul legării în paralel a două pompe identice, la aceiaşi sarcină debitul se dublează
(datorită însumării debitelor celor două pompe). Practic însă datorită pantei caracteristicii reţelei,
sarcina la funcţionarea în comun va fi mai mare (presiunea la refulare), astfel încît debitul real obţinut
va fi mai mic decât debitul teoretic menţionat anterior.
La legarea în serie a două pompe identice, la un anumit debit considerat se recurge la însumarea
sarcinilor celor două pompe. În realitate tot ca urmare a intersecţiei dintre caracteristica reţelei şi
caracteristica cuplajului paralel, debitul real din reţea este mai mare decât cel al unei singure pompe,
însă sarcina cuplajului (presiunea pe conducta de refulare ) depăşeşte cu mult sarcina unei singure
pompe.

6.2. Descrierea instalaţiei

Conform Fig. 6.2, elementele componente ale instalaţiei sunt :

P1, P2 - pompe centrifuge (identice) ; ME 1, ME 2 - motoare electrice (identice), având turaţia de
antrenare 3000 rot/min ;
CA1, CA2 - conducte de aspiraţie ; CR - partea finalã a conductei de refulare ; CR 1-2 - conductã de
legãturã refulare pompă P1, aspiraţie pompă P2 ;
R1-2 - robinet pe conducta de legãturã CR 1-2 ; RA 2 - robinet pe conducta de aspiraţie a pompei P2 ;
R1 - robinet refulare pompã P1 ; RR - robinet de reglare a debitului total, plasat pe partea finalã a
conductei de refulare
CV - contor de consum lichid (apã) ;
31
MR - manometru refulare ; MV - manovacuumetru plasat în flanşa de aspiraţie a pompei P1 ;
TW - trusã wattmetricã, montatã pe cordonul de alimentare al motorului ME 1.

Fig. 6.1. Reprezentarea spaţială a instalaţiei.

Fig. 6.2. Schema instalaţiei.

32
 Observaţii.
 Ca o consecinţã a simetriei constructive, se presupune cã pompele funcţioneazã identic în cele douã
montaje ceea ce nu este totdeauna adevãrat.
 Din motive de acces la aparate de mãsurã şi de compactitate a construcţiei, secţiunea de refulare nu
se mai gãseşte în flanşa de refulare a pompei, ci a urcat mult mai sus în secţiunea de amplasare a
lui MR. Calculul performanţei energetice corecte pentru maşina hidraulicã ar impune o corecţie
legatã de pierderile dintre cele douã secþiuni.

6.3. Executarea lucrării

Dacă urmărim Fig. 6.2, înainte de pornire se verifică în mod obligatoriu ca robinetul Rr să fie închis,
aceasta pentru împiedicarea posibilităţii apariţiei loviturii de berbec în instalaţie şi deteriorarea ca
urmare a contorului volumetric. Nivelul apei în rezervor trebuie să depăşească nivelul gurii de refulare
cu circa 15...20 de cm, aceasta pentru evitarea antrenării aerului în rezervor,de către jetul de apă de la
refulare.

Instalaţia permite efectuarea a trei serii de măsurători:

4.1. La ridicarea caracteristicii interioare a unei singure pompe se deschide robinetul R1 şi se

închid robinetele R2 şi R1-2. La wattmetrul ataşat pompei 1, trebuie ca înainte de pornire comutatorul
de tensiune să fie reglat pe poziţia 440 V, iar comutatorul de curent pe poziţia 50 A. După pornire
comutatorul de curent se trece pe poziţia 5A. Tot după pornire se deschide treptat robinetul RR,
reglându-se valorile dorite pentru presiunile pr urmînd să fie citite valorile pv respectiv V şi t .
Concomitent la fiecare reglaj se citeşte numărul de diviziuni la wattmetru şi se determină din graficul
ataşat puterea absorbită Na.

4.2. Pentru cazul ridicării caracteristicii cuplajului paralel al pompelor, se închide robinetul R1 se
deschide robinetul R2 şi se închide robinetul R1-2 . Se are în vedere ca la pornire robinetul de pe
conducta de refulare RR să fie închis. Manevrele de la wattmetru se repetă ca în cazul situaţiei de la
4.1. cu precizarea că de această dată puterea absorbită Na se dublează, fiind vorba de două motoare
electrice de antrenare identice.

4.3. La ridicarea caracteristicii cuplajului serie al pompelor, se închide robinetul R2 şi de deschid

robinetele R1 şi R1-2 . Şi în această situaţie la pornire robinetul de pe conducta de refulare trebuie să
fie închis. Se repetă aceleaşi manevre la wattmetru, dublându-se şi de această dată puterea absorbită Na,
fiind vorba tot de două motoare electrice de antrenare.

Atenţie
Sistemul de afişare al contorului impune o procedurã greoaie pentru determinarea debitulului. În
dorinţa unei cât mai bune precizii de determinare, propunem oprirea dupã fiecare punct de încercare,
urmatã de :
- pornirea şi reglarea regimului prin RR ;
- la semnal sonor, citirea indicaţiei contorului I1 (precizie la litru) şi pornirea simultanã a
cronometrului ;
- dupã semnalul sonor se pot citi şi celelalte valori mãsurate ;
- dupã 2-3 minute se opreşte instalaţia şi simultan cronometrul, obţinând de fapt t, şi se citeşte noua
indicaţie a contorului I2, astfel că V  I 2  I 1 ’
- se reia ciclul.

33
Datele geometrice ale instalaţiei: da = d r = 50 mm, zM = 840 mm, zv = 320 mm, ze = 150 mm.
Date fizice :  = 1000 kg/m3 (densitatea apei), g = 9,81 m/s2.

6.4. Elemente teoretice

Debitul de apă Q, se calculează folosind volumul de apă citit la contorul volumetric V [m3], volum
care trece prin acesta în intervalul de timp cronometrat t [s].
V (3)
Q [m3/s]
t
Sarcina pompei H [m. col.apă] reprezintă diferenţa dintre energia specifică a lichidului la ieşirea
din pompă şi energia specifică a lichidului la intrarea în pompă.
H  H e  H i [m.col. H2O] (4)
unde
 mărimile notate cu indicele "e" reprezintă mărimile respective scrise pentru ieşirea din pompă;
 mărimile cu indicele "i" reprezintă mărimile respective scrise pentru ieşirea din pompă.
Astfel:
V2 p (5)
H e  e  e  z e [m.col. H2O]
2g g
Vi2
p (6)
Hi   i  z i [m.col. H2O]
2 g g
Pentru presiuni se poate scrie:
p e  p r  p at  g  z M  z e  [N/m2] (7)
pi  pv  pat  gzv [N/m2] (8)
Se obţine în final pentru sarcină, expresia:
Ve2  Vi 2 p r  p v (9)
H   ( z M  z v  z e ) [m.col.H2O]
2g g
unde Ve este viteza la ieşirea din pompă şi se determină cu relaţia:
4Q (10)
Ve  [m/s]
d r2
iar vi -este viteza la intrarea în pompă şi se calculează diferit în funcţie de modul de legare al pompelor.
 la ridicarea caracteristicii interioare a unei singure pompe sau la legarea în serie a două pompe, se
foloseşte relaţia:
4Q (11)
Vi  2
[m/s]
d a
 în cazul legării în paralel a două pompe,
2Q (12)
Vi  [m/s]
d a2
Această situaţie apare ca urmare a faptului că în acest caz fiecare pompă are conductă de aspiraţie
proprie, deci secţiunea la aspiraţie este dublă.
Alte semnificaţii ale mărimilor din (9) :
pr reprezintă presiunea citită la manometrul montat pe conducta de refulare;
pv este presiunea citită la manovacuummetrul montat pe flanşa pompei 1;

34
z M ; zv ; ze reprezintă cotele observabile în figura 6.1.
Instalaţia şi datele culese permit şi calculul puterii hidraulice (utile) a unei pompe funcţionând în
cuplaj.
 în cazul cuplajului în serie, pentru fiecare pompă
H (13)
Nu p   g Q
2
 iar în cazul cuplajului în paralel, pentru fiecare pompă
Q (14)
Nu p   g H
2

Dacã a fost cititã puterea absorbitã din reţea putem determina randamentul grupului motor-
pompã (foarte apropiat de randamentul maşinii hidraulice) prin relaţia:
N up  s , p  (15)
 pc s , p   (pentru pompe identice, serie sau paralel)
N abs  s , p 
unde pc este randamentul unei pompe aparţinând cuplajului, Nabs este puterea absorbitã, în serie sau
paralel, iar Nup este puterea hidraulicã a unei pompe din cuplaj (serie sau paralel). In acest caz,
randamentul pompei în cuplaj este identic cu randamentul cuplajului : pc = c.

6.5. Prezentarea rezultatelor lucrării

Sintetic rezultatele măsurătorilor şi ale calculelor, la ridicarea caracteristicii interioare a unei

pompe sau a caracteristicilor cuplajelor pompelor la legarea în serie sau în paralel, vor fi trecute
într-un tabel de forma:

Nr. V t Ve Vi Ve2  Vi 2 pr pv pr  pv
crt. Q
2g g
m3 s m3/s m/s m/s m kgf/cm2 kgf/cm2 m
1.
2.
…
continuare tabel.

pr Nu Na pc
H
g
m m kW kW 

Se pot trasa curbele caracteristice H = H(Q), la legarea pompelor în serie sau în paralel (Fig. 6.3).
Cunoscând tipul de pompã folositã, putem obţine caracteristica ei internã construitã la aceeaşi turaţie, şi
o putem reprezenta în acelaşi grafic.
Ca şi la lucrarea 5, se poate ridica simplu o caracteristică interioară rapidă H ir  H ir (Q ) , în
care H ir  p r /  , având la dispoziţie un manometru corespunzător şi un contor volumetric care să
acopere plaja debitelor realizate de pompă. O astfel de caracteristică rapidă nu diferă mult de cea reală,
fapt ce poate fi constatat dacă se trasează şi aceasta împreună cu caracteristica interioară H = H(Q).

35
Se vor trasa şi curbele de putere util Nu si randament functie de debitul volumetric Q, fig. 6.4.

Fig. 6.3. Caracteristici de sarcină.

Fig. 6.4. Curbe de putere si randament.

36
 LUCRAREA NR. 7

RIDICAREA CARACTERISTICII INTERIOARE A UNUI GENERATOR AERODINAMIC

(TURBIONAR) RADIAL (Ventilatorul centrifugal)

7.1. Generalităţi şi scopul lucrării

Lucrarea se ocupã de studiul unei maşini hidraulice (aeraulice) generatoare, în care sensul transformãrii
energetice este tot energie mecanicã (M, n) în energie hidraulicã (Q, H) sau (Q, p), dar fluidul
vehiculat este compresibil (un gaz), respectiv aerul atmosferic.
Sub raportul diferenţelor de presiuni aceste maşini se împart în mai multe categorii, obiectul,
studiului nostru realizând diferenţe de presiuni relativ mici, la debite relativ mari, fiind deci utilizat în
instalaţii de transport şi recondiţionare a aerului (ventilatoare, exhaustoare). Rotorul ventilatorului
centrifugal este foarte aproape constructiv de cel al unei pompe centrifugale (intrare axialã, ieşire
radialã), diferenţa fiind doar numãrul mai mare de pale la ventilator. La fel controlul geometriei
canalului interpaletar spaţiul este mai puţin riguros faţã de pompa centrifugalã.
Ca şi în cazul celorlalte maşini, urmãrind determinarea unei dependenţe H(Q) sau mai corect,
p(Q), având în vedere cã înãlţimea de pompare H din cazul pompelor îşi pierde semnificaţia în cazul
unui fluid uşor, fiind preferată în practică căderea de presiune pe maşină, p.

7.2. Descrierea instalaţiei

Fig. 7.1. Schema instalaţiei.

VC - ventilator centrifugal ; ME - motor electric ; C - cuplã motor–ventilator ;

S - vană de reglare (şibãr) a debitului de refulare ;

CR - conductă de refulare ; TC – tub confuzor ;

37
TP1 - piezometru cu lichid (lp) la prizã de presiune staticã ; TP2 - piezometru cu lichid (lp) pentru
mãsurarea presiunii dinamice, ataşat prizei T, de presiune totalã

PS - prizã de presiune staticã (la perete)

7.3. Executarea lucrãrii

- se porneşte ventilatorul
- se citeşte denivelarea pe piezometrul TP2 (cu apã, deci lp = 1000 kg/m3) şi pe TP3 (cu alcool, deci lp
= 800 kg/m3), pentru fiecare poziţie a vanei între complet închis şi complet deschis, cu alte cuvinte pe
întreaga gamã de debite.

Observaţie. Este recomandat un parcurs dus-întors pe întreg domeniul de debite al instalaţiei.

7.4. Elemente teoretice

Sarcina maşinii se determinã, ca şi în celelalte cazuri, ca diferenţă între energia specificã totalã la ieşire
şi cea de la intrare în maşinã. În acest scop, ne vom referi la două secţiuni, care pot fi considerate de
intrare şi de ieşire din maşină :
 1 secţiune de intrare (circularã) a ajutajului de aspiraţie
 2 secţiune în zona imediat aval de ventilator, care coincide cu zona de plasare a prizei de
presiune staticã p2.

Calculul sarcinii se face cu ajutorul expresiei :

p 2  p1 V12  V22 (1)
H  z 2  z1   [m col. aer]
 aer g 2g
de unde se poate calcula căderea de presiune corespunzătoare lui H
p   aer gH [m col. aer] (2)
În cazul ventilatoarelor, este obişnuit de a se exprima căderea de presiune , sau sarcina în m col. apă.
p (3)
H [m col. aer]
 aer g
deci
 (4)
H [m apă]  aer H [m aer]
 apã
unde p1 = pat (aspiraţia se face din aerul atmosferic) şi (p 2 - p1) este chiar indicaţia piezometrului TP2,
în col H2O.
p 2  p1   lp g hst (5)
În continuare,
p 2  p1  lp (6)
 hst [m col. de aer]
 aer g  aer
Determinarea vitezelor se face apelând la ecuaţia de continuitate în ipoteza debitului volumic Q
constant de aer. Având în vedere ordinul de mărime al vitezelor în timpul încercãrii, ipoteza
corespunde realitãţii (incompresibilitatea fluidului este realã).
Q  V3 A3  V2 A2  V1 A1 (7)

38
unde ariile A1, A2 şi A3 se determinã prin mãsurare directã : prima secţiune, a cărei arie este A1, are
formă circularã, iar celelate două sunt dreptunghiulare. Viteza V3 se determinã cu ajutorul lui h d
mãsurat de piezometrul TP3 (vezi lucrarea Etalonarea diafragmei cu ajutorul tuburilor Pitot-Prandtl).
  lp  (8)
V3  2 g   1hd [m/s], cu h d [m]
  aer 

Observaţie. V3 se determinã pentru o singurã poziţie a prizei de presiune, în centrul secţiunii de ieşire
şi aceastã vitezã se asimileazã cu viteza medie. Riguros ar fi trebuit sã facem o investigare a câmpului
de viteze la ieşire şi sã determinãm viteza medie conform procedurilor expuse în lucrarea nr. 1.

O datã calculat V3 în toate punctele de mãsurare, se pot calcula şi vitezele V1 şi V2 cu relaţiile :

A3 A (9)
V1  V3 , V 2  3 V3
A1 A2

deduse din (7). Debitul masic este dat de expresia

m   aer Q   aer V3 A3 [kg/s] (10)

unde aer este densitatea aerului corectatã pentru condiţiile atmosferice de presiune şi temperaturã,
gãsite în momentul derulãrii lucrãrii. Ea se calculează cu formula:
T p (11)
 aer   0aer 0 aer
Taer p 0
unde  0 aer  1,293 kg/m 3 , T0  273K , p0 = 760 torr (mmHg) sunt valorile densităţii, temperaturii şi
presiunii aerului în condiţii atmosferice normale.

Alte date constructive:

z2 - z1 = 0,5m ; D1 = 200 mm ; A2 = (145 x 175)mm2; A3 = (100 x 185)mm2.

7.5. Prelucrarea datelor experimentale

Se va construi un tabel conform Tabel 7.1.

Tabel 7.1

Nr hst hd p2  p1 p 2  p1 V3 V2 V1
crt  apa g  aer g
[mm.col.lich. [mm.col.lich. [m.apă] [m.aer] [m/s] [m/s] [m/s]
piezom] piezom]
1.
2.
…

Continuare tabel 7.1

V22  V12 V22  V12  aer p = H m

  z 2  z1    aer
2g 2g  apa  apa
[m aer] [m apă] [m apă] [mm apă] [kg/s]

39
Dupã completarea tabelului se construieşte un grafic p [mm apă] funcţie de debitul masic m [kg/s].

Observaţie. Ca şi în alte cazuri, având în vedere cã se lucrează cu un fluid compresibil, preferãm

exprimarea în funcţie de debitul masic pentru a nu specifica şi parametrii de stare ai aerului atmosferic.

Fig. 7.2. Caracteristica ventilatorului centrifugal.

40
 LUCRAREA NR. 8

RIDICAREA CARACTERISTICII INTERIOARE A UNUI GENERATOR AERAULIC AXIAL

(VENTILATOR AXIAL)

8.1. Scopul lucrãrii

Lucrarea urmãreşte cunoaşterea unei maşini de tip axial, şi anume ventilatorul axial, determinarea
curbei sale energetice principale, adicã a relaţiei cădere de presiune realizată - debit masic, precum şi
oferirea unei soluţii simple pentru determinarea parametrilor funcţionali ai instalaţiei.

8.2. Schema instalaţiei

Fig. 8.1. Reprezentare spaţială a instalaţiei.

Fig. 8.2. Schiţă a instalaţiei.

VA - ventilator axial, CR - conductã de refulare, D – diafragmã, TPP - tub Pitot-Prandtl, F - clapetă

fluture de capãt pentru reglarea debitului ;

41
MN - micromanometre cu braţ înclinat : un micromanometru este ataşat la prizele de presiune aval-
amonte ale diafragmei (MND), iar un altul are rezervorul conectat la priza de presiune totalã a tubului
Pitot-Prandtl (MNP).

De altfel pe aceastã instalaţie se efectueazã şi lucrarea nr. 1, « Etalonarea diafragmei cu ajutorul

tuburilor Pitot-Prandtl », lucrare la care se pot găsi mai multe detalii asupra aparaturii de mãsurã (tub
Pitot-Prandtl, diafragma). Pentru micromanometrul cu braţ înclinat, a se vedea anexa.

8.3. Elemente de calcul

Urmãrim determinarea variaţiei de energie specificã între locaţiile (2 - în aval de ventilator) şi (1 - în

amonte de ventilator)
V2 p (1)
H  e2  e1 , unde e1, 2  1, 2  1, 2  z1, 2
2 g  aer g
Această relaţie se particularizeazã pentru cazul de faţã deoarece: z1 = z2, v1 = 0 viteza în secţiunea
amonte este foarte micã, de fapt neglijabilã), iar şi p 1 = pat astfel că
V22 p 2  p at
H 
2g  aer g
sau, grupând convenabil termenii,
1  1 p (2)
H    aer V22  p 2   at
2   aer g  aer g
relaţie în care recunoaştem expresia presiunii totale.
1 (3)
p tot2  p 2   aerV22
2
Dacã considerãm cã presiunea staticã între secţiunea 2 şi secţiunea de amplasare a tuburilor
Pitot-Prandtl rãmâne aceeaşi, atunci acest ptot 2  pat poate fi mãsurat cu MNP desprinzând furtunul
de la braţul înclinat, care va rămâne astfel în contact cu atmosfera.
p tot 2  p at   lp ghtot (4)
unde lp = 1000 kg/m3, iar
htot  l tot k t (5)
cu kt coeficient corespunzãtor poziţiei de înclinare a braţului. Deci, în final,
 apã (6)
H htot
 aer
iar diferenţa de presiune corespunzãtoare aceste sarcini este :
p  H aer g  htot  apã g (7)
Debitul masic m se determinã în funcţie de măsurătoarea fãcutã pe MND, şi anume denivelarea ld, din
care se obţine h d conform formulei :
hd  l d k d (8)
unde kd este constantã, corespunzãtoare poziţiei de aşezare a braţului înclinat pentru micromanometrul
ataşat diafragmei.
In funcţie de valoarea lui hd, din diagrama de etalonare a diafragmei (ridicatã de fapt în
lucrarea nr. 1) se determinã m (debitul masic de aer).
Se poate determina şi debitul volumic Q cu formula :
42
 m (9)
Q 
 aer
unde
p aer T0 (10)
 aer   0aer
p0 Taer
cu constantele fizice :  0 aer  1,293kg/m 3 , T0 = 273 K şi p0 = 760 mm Hg (torr). Taer se calculează, ca
de obicei, cu formula : Taer = T0 + taer .

8.4. Procedura de experimentare

- se citesc la un termometru, respectiv barometru, valorile temperaturii taer şi respectiv p aer;
- pentru diferite poziţii ale clapetei de capãt F se citesc valorile ltot şi ld, dupã care se calculeazã hd şi
htot.

8.5. Calcule finale şi prezentarea rezultatelor

- se calculeazã aer cu relaţia (10)

- se calculeazã hd şi htot
- din diagrama de etalonare a diafragmei m funcţie de h d se determinã debitul masic m pentru
fiecare valoare hd
- se calculeazã p

Se va completa un tabel de forma :

Reglaj ld h d m Q ltot h tot p

F mm mm kg/s m3/s mm mm mm apă
1.
2.
…

Se va reprezenta grafic curba p funcţie de

debitul masic m , Fig. 8.3.

Observaţie. Ca şi celelalte maşini

generatoare axiale, ventilatorul axial
prezintã un punct de schimbare a
convexităţii pe caracteristicã, cu alte
cuvinte un punct de inflexiune (spre
Fig. 8.3. Curba caracteristică a deosebire de ventilatorul centrifugal, pe a
ventilatorului axial. cãrui caracteristicã interioară nu se află un
astfel de punct).

43
 LUCRAREA NR. 9

DETERMINAREA EXPERIMENTALÃ A COEFICIENŢILOR DE PORTANŢĂ ŞI

REZISTENŢĂ LA ÎNAINTARE AI UNUI PROFIL AERODINAMIC PRIN METODA
COEFICIENTULUI DE PRESIUNE. POLARA EIFFEL.

9.1. Generalitãţi şi scopul lucrãrii

Curgerea unui fluid în jurul unui obstacol depinde de natura fluidului, forma obstacolului, starea
suprafeþelor, orientarea obstacolului în raport cu direcţia de curgere din curent neperturbat şi de
numãrul Reynolds.
Asupra diferitelor segmente ale obstacolului se exercitã diferite solicitãri în funcţie de câmpul
de viteze stabilit pe contur, iar aceste eforturi pot fi descompuse după normala la suprafaţă şi de frecare
vâscoasã, în planul tangent al obstacolului.
Un profil aerodinamic este un contur închis, impermeabil sau uneori permeabil, neted ca
descriere geometrică, cu excepţia de obicei a unui singur punct (bordul de fugă) şi care realizeazã
componente ale forţei de interacţiune aerodinamicã puternic disproporţionate, în sensul că forţa de
portanţă este mult mai mare, de obicei, decât forţa de rezistenţă la înaintare – pentru definiţiile lor, a se
vedea (1).
Profilul este componentã generatoare a aripii portante şi elementul esenţial al contrucţiei palei
maşinilor axiale (reţele de profile plane sau circulare).
Lucrarea urmãreşte determinarea distribuţiei de presiuni pe conturul unui profil, pentru diferite
incidenţe, precum şi determinarea forţelor rezultante caracteristice, prin coeficienţii lor. In acest tip
de încercare nu se pot determina forţe datorate frecãrii de suprafaţã.

9.2. Elemente teoretice

Fig. 9.1

A - bordul de atac ; F - bordul de fugã ;

ME -> F – extrados ; MI -> F - intrados (unde ME, respectiv MI sunt puncte pe extrados, respectiv
intrados) ;
c - lungimea dreptei care uneşte A cu F, coarda profilului ;
b - perpendicular pe planul desenului, anvergurã ;
V - viteza curentului de fluid, în curent neperturbat, undeva departe în aval sau departe în amonte ;
 - unghiul format de coardã cu direcţia lui V (unghiul de incidenţã) ;
44
Fz = P - proiecţia lui Fa pe direcţie perpendicularã lui V, forţã portantã ;
Fx = R - proiecţia lui Fa pe direcţia lui V, forţa de rezistenţã la înaintare ;
  
Fa - forţa de interacţiune aerohidrodinamicã: Fa  P  R ;

1
Orice forţã aerodinamică poate fi exprimată sub forma : Fa  C a V2 S , unde S este aria
2
suprafaţei portante (dacă ea este dreptunghiulară, S = bc, respectiv
1 1 (1)
Fz  C z V2 S , Fx  C x V2 S
2 2
unde Cz şi Cx sunt coeficienţii de portanţă şi de rezistenţã la înaintare. Printr-un simplu exerciţiu de
analizã dimensionalã se poate constata cã în cazul curgerii subsonice (pentru un număr Mach mai mic
decât 0,3) Cx respectiv Cz sunt funcţie de unghiul de incidenţã  şi de numărul Reynolds Re  V c /  .

Fig.9.2

In principiu, pentru determinarea forţei pe o fâşie de suprafaţã de lãţime ds putem scrie :

 
dFs   n pdS , unde dS  bds
Proiecţia acestei forţe pe direcţia z1, pe intrados şi pe extrados conduce de fapt la expresia
dFs z   p E bdx1 , sau dFs z  p I bdx1
1 1

unde pI şi pE sunt presiunile pe intrados şi respectiv pe extrados, iar dx1  ds cos 1 proiecţia lui ds pe
x1, adicã
c c (2)
FS z1  b  p F dx1  p E dx1 

 0 0 
Prin definiţie, se introduce coeficientul de presiune kp
p  p (3)
Cp 
1 2
V
2
astfel că
c (4)
C z1 
FS z1

 C
0 pI 
 C p E dx1
1 2 c
V cb
2

45
 Analog se procedeazã pentru proiecţia lui dFS pe direcţia x1 pe intrados şi pe extrados, la stânga
şi la dreapta punctelor de ordonatã maximã (în valoare absolutã) a celor douã contururi, deci
z ME z MI (5)
Fs x1  b  p
0
E1  p E2 dz1  b  p
0
I1 
 p I 2 dz1

deci

 C   C 
z ME z MI (6)
pE1  C pE dz1  pI1  C pI dz1
0 2 0 2
C x1 
c
Dacã reuşim rezolvarea acestor integrale am determinat de fapt coeficienţii unor forţe
aparţinând unui sistem legat de profil Ox1z1 ori pe noi ne intereseazã descompunerea acestei forţe în
sistemul legat de curent Oxz. Relaţia de conversie, conform fig. 9.2, este imediatã
C z  C z cos   C x sin  (7)
1 1

C x  C z1 sin   C x1 cos 

9.3. Schema instalaţiei experimentale

Schema instalaţiei experimentale este reprezentată în fig. 9.3, unde P este profilul aerodinamic, iar BP
este o baterie de piezometre, dintre care 22 sunt conectate la prizele de presiune staticã de pe profil (11
pe extrados şi 11 pe intrados), una la tubul Pitot-Prandtl (presiune totalã) şi alta liber în atmosferã.

Fig. 9.3

46
Din definiţia presiunii totale,
1 (8)
ptot  p static  p dinamic  p  V2
2
iar pe de altă parte,
ptot  p  lp g h  htot  (9)

Egalând aceste două expresii ale presiuni totale, rezultă :

 lp (10)
V  2 g h  htot 
 aer

Analog,
p  p   lp g h  h  (11)

deci expresia coeficientului de presiune devine

h  h (12)
Cp 
h  htot
unde densitatea aerului se calculează cu formula
paer T0 (13)
 aer   0aer [kg/m3]
p0 Taer

cu
3
 0aer  1,293 [kg/m ], T0 = 273 K, p 0 = 760 torr
paer şi Taer fiind parametrii de stare ai aerului din salã în momentul efectuãrii încercãrii.

9.4. Executarea lucrãrii şi prezentarea rezultatelor

- se verificã corecta conexiune a furtunelor la bateria de piezometre

- se citesc şi se noteazã paer şi T aer
- se fixeazã unghiul de atac între (-10 0  +200)
- se porneşte ventilatorul
- se citesc valorile înãlţimii coloanelor de lichid în baterie (h) completându-se Tabelul 1 şi valorile
h, completându-se Tabelul 2.
- se calculeazã h - htot , h  - h , Cp , V
- se reprezintã la o scarã convenabilã C p funcţie de x1 şi Cp funcţie de z1
- prin integrare graficã şi corecţia ariilor în funcţie de scarã se determinã Cx1 şi Cz1
- se calculeazã Cx şi Cz în funcţie de unghiul de incidenţã 
- întreaga procedurã se repetã pentru un alt unghi de incidenţã lucrându-se pe grupe mici, 3-5
unghiuri de incidenţã
- în final se reprezintã grafic curbele C z  C z   şi C z  C z C x  (ultima dintre acestea se numeşte
polara Eiffel a profilului).

(se introduce, de exemplu, un profil de catalog cu geometria şi cu curbele caracteristice).

Observaţii
 Aşa cum am amintit în debutul lucrãrii valoarea lui Cx se rezumã la componenta lui de formã,
lipsind componenta de interacţiunea cu suprafaţa (frecare în strat limitã).

47
 Polara Eiffel permite determinarea fineţei profilului, echivalentul unui randament al profilului
f  C z / C x , valoare care trebuie maximizată în practică : în cazul zborurilor cu motor f = 15 …
30, dar în special în zboruri fãrã motor (planoare) de mare performanţã f = 47 … 50.

Tabel 9.1.

α h htot h - htot V Cz1 Cx1 Cz Cx

grade mm mm mm m/s - - - -

Tabel 9.2.

Nr  []
prizei X1 Z1
h h - h Cp h h - h Cp h h - h Cp
mm mm - mm mm - mm mm - mm mm
1 0 0
2 13 13.5
3 30 20.5
4 50 24
5 70 25
6 90 24.5
7 109 22
8 129 18.5
9 148 14.5
10 167 10
11 187 5
12 18 -9
13 38 -9
14 57 -8.5
15 77 -8
16 97 -7.5
17 117 -6.5
18 137 -6
19 157 -4.5
20 175 -3.2
21 196 -1.5
22 202 -1

48
 Fig. 9.4

Fig. 9.5. Curbele aerodinamice ale profilului.

49
 LUCRAREA NR. 10

STUDIUL GENERATORULUI PNEUMATIC VOLUMIC ROTATIV

(ROTOCOMPRESORUL CU PALETE ALUNECATOARE)

10.1. Generalităţi, scopul lucrării

Compresoarele sunt în principiu maşini destinate transportului de gaz, acţionând în sensul

creşterii presiunii lor la refulare.
În cazul acestei lucrări de laborator utilizăm un compresor volumic, rotativ, din producţia
internă (SC Hidromecanica Braşov) cu butuc aşezat excentric şi palete alunecătoare. În mod
cuvenit, o astfel de maşină este folosită în instalaţiile de transport pneumatic al pulberilor (de
exemplu ciment în vrac).
Scopul lucrării este de a urmări funcţionarea şi performanţele unei maşini volumice
lucrând cu fluid compresibil determinând variaţia mărimilor caracteristice la turaţie fixă. Pentru
câteva dezvoltări teoretice asupra acestei maşini, se poate urmări anexa A2.

10.2. Rotocompresorul cu palete alunecătoare, schema instalaţiei

Fig.10.1. Reprezentarea spaţială a instalaţiei.

In Fig. 10.2 este reprezentată schema instalaţiei. Notaţiile sunt următoarele:

RC – rotocompresor cu palete alunecătoare (conţine şi un ventilator de răcire şi o pompă de ungere);

CA, CR – conducte de aspiraţie şi respectiv de refulare;
M – manometru Bourdon, pentru citirea presiunii de refulare;
T – termometru;
RV – robinet ventil de reglaj al debitului;
50
RP – robinet de purjare (ulei şi apă);
RT – recipient tampon, având dublul rol de: separator de picături ulei-apă şi de atenuator de zgomot;
D – diafragma pentru măsurarea debitului de aer;
MD – manometru diferenţial cu tub de sticlă;
TW – trusă wattmetrică.

Fig.10.2. Schema instalaţiei.

10.3. Culegerea şi prelucrarea datelor experimentale

Regimul de funcţionare al compresorului se reglează prin închiderea treptată a robinetului de pe

refulare, deci se modifică debitul pe refulare.
Pentru fiecare debit, se fac următoarele lecturi în paralel:
 ps [ats] la manometrul M;
 t [C] la termometrul T;
 hd [mm col Hg] la piezometrul ataşat diafragmei
 Na (puterea absorbită) pe cadranul wattmetrului

Observaţii:
 Pornirea compresorului se face numai după ce s-a efectuat ungerea internă prin rotirea manuală a
pompei de ulei ataşate la ax (şi antrenată, în funcţionare, de axul maşinii).
 Lecturile datelor nu se fac imediat după stabilirea unui nou regim (debit), ci după 40-60 secunde
din motive de inerţie termică (stabilizarea temperaturii).
 Motorul electric de antrenare este dotat cu un releu de suprasarcină care întrerupe alimentarea şi
opreşte instalaţia la depăşirea unei anumite valori de moment rezistent. De aceea, limita superioară
a suprapresiunii la refulare foarte rar depăşeşte 1,2 – 1,4 ats.

În afara datelor culese de pe instrumentele ataşate ansamblului motor electric–compresor, trebuie

cunoscute şi notate paer (mm Hg, barometru aneroid) (presiunea atmosferică din încăpere în momentul
desfăşurării încercării) şi taer [C] (temperatura aerului din încăpere).

51
Etapele de calcul sunt:
1. Se calculează densitatea aerului aspirat

p aer T0
 aer asp   0 aer  
p 0 Taer

unde p0 = 760 mm Hg , T0 = 273,15 K, Taer = (273,15 + taer) [K] şi 0 = 1,293 kg/m3 (densitatea aerului
la p 0 şi T0).

2. Se calculează p [ats], presiunea absolută la refulare

p at mm Hg
p  p man  p at  p s  [ats]
735,6
cu observaţia că:
4
kg m N 9,81  10
1 mm Hg   Hg  g  h  13595  9,81  10 3 m  133,367 2 , 1 at   735,564 mm Hg
m3 s 2
m 133,367

3. Se trasează curba de etalonare a diafragmei

Tabel 10.1

hd [mm Hg] 192 185 169 156 144 127

Q [m3/s] 0,108 0,106 0,102 0,0965 0,092 0,0875

4. Se extrag din diagramă valorile debitului volumetric Q în funcţie de h d.

5. Se calculează temperatura absolută a aerului la refulare

T = (T0 + t) [K]

6. Se calculează debitul masic la aspiraţie

m   aer asp  Q , în ambele versiuni kg/s, kg/oră [1 oră = 3600 s]

7. Se calculează QN, debitul volumic normal, adică valoarea debitului volumic dacă gazul ar fi refulat
la p 0 = 760 mm Hg şi T0 = 273,15 K. Cunoscând însă debitul masic, operaţia este imediată:
m  Nm 3   Nm 3 Nm 3 
QN    în ambele versiuni  , .
 0 aer  s   s ora 

8. Se calculează i ref, densitatea la refulare pentru fiecare punct i de încercare.

p T
 i ref   0 aer  i  0 unde p0 [at] = 760/735,564 = 1,03322 at.
p 0 Ti

9. Se calculează Qps I, debitul volumic în condiţii de livrare (la parametrii de refulare) cu relaţia

52
 m i
Q psi 
i

10. Se calculează puterea de ieşire (putere hidraulică)

N u  N h  gQH  Q ps  p s  10 3 [kW],

unde ps trebuie exprimat însă în SI [N/m2], adică

m3 
N u kW   N h  Q ps    9,81  10  p s at   10 ,
4 3

 s 
 m3 
N u kW   N h  Q ps    98,1  p s at 
 s 

11. Se calculează randamentul [%] din expresia

N u kW 
%   100
N a kW 

De fapt este calculat randamentul ansamblului motor–compresor pentru că Na este puterea absorbită de
motorul electric.

10.4. Prezentarea rezultatelor lucrării

Se va completa un tabel conform Tabelului 10.2.

Tabel 10.2

Nr ps p t T hd Q aer m aer QN

crt ats ata C K mm 3
m /s kg/ kg/s kg/h 3
Nm /s Nm3/
m3 h
1.
2.
….

continuare tabel 10.2

i Q ps Nu Na 
3 3 3
kg/m m aer/s m aer/h kW kW %

Lucrarea se încheie prin reprezentarea variaţiei în cadrul aceluiaşi grafic a următoarelor dependenţe:
 Debitul masic m funcţie de p sau p s
 Randamentul  funcţie de p sau p s

53
 puterea hidraulică Nu funcţie de p sau p s

Se va avea în vedere alegerea şi figurarea unor scări diferite şi distincte pe ordonată pentru cele trei
mărimi. Alura curbei de debit masic este uşor coborâtoare (liniar), ceea ce este în neconcordanţă cu
teoria referitoare la această mărime. În realitate, într-adevăr, debitul scade cu creşterea presiunii la
refulare ca urmare a pierderilor volumice.

Fig. 10.3. Curbe caracteristice ale rotocompresorului.

54
 LUCRAREA NR. 11

Studiul experimental al unei Turbine Pelton

11.1. Generalităţi şi scopul lucrării

Turbina Pelton echipează centralele şi microcentralele funcţionând la debite mici şi căderi relativ mari (peste 400m este
folosită exclusiv). Strămoşi ai turbinelor Pelton au fost construite de către utilizatorii rurali, pentru exploatarea energiei
cursurilor de apă în regiuni de deal sau de munte, principiul de transfer energetic fiind descoperit intuitiv.

Fig. 11.1. Reprezentare spaţială a instalaţiei.

Fig. 11.2. Schema instalaţiei.

11.2. Elemente teoretice

Transferul energetic are la bază prima teoremă a impulsului aplicată asupra unei suprafeţe în mişcare,de aceea aceste
construcţii fac parte din categoria turbinelor cu acţiune. Pentru deducerile care urmează, ne vom referi la fig. 11.3.
In relaţia care descrie prima teoremă a impulsului (a se vedea cursul!)
'
' 
'' "
    (1)
Q2V2  Q2V2  QV1  R  G  Fp

55
survin următoarele simplificări:
 Q  Q '2  Q "2 ecuaţia de continuitate
  
 V2'  V2:"  V2 conform relaţiei Bernoulli
 
 F p   pn dA  0 jet liber în atmosferă
S
deci
    (2)
QV2  QV1  R  G
Proiectând pe direcţia jetului,
Fa   R  Qv1 1  cos   ,  '2   "2   (3)

şi dacă   180 ,
Fa  2QV1 (4)
deci este recomandabil ca unghiul de întoarcere a jetului să fie 180 pentru o maximă exploatare a energiei jetului.

Fig. 11.3. Principiul turbinei Pelton.

Facem observaţia esenţială în această fază a analizei că nu este fixă cupa turbinei (datorită rotaţiei apare o viteză
     
tangenţială u ). În principiu se menţin relaţiile deduse anterior, cu diferenţa V  w unde V  u  w (vezi triunghiul de
viteze). Acum
F  Q w  w cos   Qw 1  cos  
a 1 2 1
(5)
Având în vedere că respectiva cupă se mişcă liniar pe o porţiune foarte scurtă cu viteza u, puterea activă este:

Q (6)
N  uFa  Qw1 1  cos u '  V1  u 1  cos u
g
Această putere este consecinţă a unei puteri hidraulice a cărei exprimare generală este: N h  gQH
şi în cazul ideal, randamentul de transformare
N 1 (7)
T   V1  u u1  cos 
N h gH
În cazul unei deschideri maxime, fixe, a injectorului, viteza V1  k 2 gH depinde numai de cădere, deci randamentul
depinde numai de viteza tangenţială u, care la rândul ei depinde de turaţie (u = R).
Maximizarea randamentului, tratat în funcţia T = f(u) conduce la concluzia (vezi cursul, pentru calculul în detaliu)
că

56
 V1 (8)
u opt 
2
11.3. Instalaţia experimentală

În Fig. 11.1 este reprezentată schema spaţială a standului experimental pentru turbina Pelton, iar în fig. 11.2 schema
instalaţiei. Legenda acestor figuri este următoarea:

P – pompă, ME – motor electric, CA – conductă de aspiraţie, CR – conductă de refulare, RZ – rezervor, D – diafragmă, M –

manomteru, IN – injector, RT – rotorul turbinei Pelton, DIN – dinam, CE – comutator (întrerupător) electric, PE – panou
electric (care conţine un turometru, un ampermetru şi un voltmetru), REV – rezistenţă electrică variabilă (reostat).

Instalaţia din fig. 11.1 nu permite determinarea tratarea exclusivă a caracteristicii energetice a maşinii hidraulice, dar ea este
adecvată tratării globale în calitate de centrală a construcţiei.
Prin realizarea căderii de către pompă nu putem realiza o independenţă între debit şi înălţime (sarcină) ele fiind
legate prin caracteristica internă a pompei H = f(Q).
Având în vedere că V1  k 2 gH şi simultan V1   inj  2 gH rezultă inj  k 2 .
Nu avem nici posibilitatea practică de a investiga vâna de fluid la ieşirea din injector, dar ştim că randamentul
injectorului  inj , pentru o construcţie îngrijită, în jurul cursei maxime a axului, are o valoare de aproximativ  inj = 0,9.

Adoptând această valoare, se obţine: k  inj  0,9 .

11.4. Efectuarea lucrării

1. Se deblochează la tablou şi se porneşte instalaţia de la întrerupătorul CE, adică se porneşte pompa centrifugă P
2. pentru fiecare regim al instalaţiei se notează:
 h la piezometrul de la perete PZ;
 presiunea p la manometrul M fixat în capătul conductei de refulare;
 turaţia n [rot/min] pe turometrul situat în panoul electric PE;
 tensiunea U şi intensitatea I pe voltmetrul şi respectiv ampermetrul situate în panoul electric PE.

Fig. 11.4.

Atenţie la poziţia comutatorului cutiei mărimilor electrice, fig. 11.4):

- în poziţia A se măsoară tensiunea la bornele generatorului electric (circuitul consumatorilor este deschis şi intensitatea
nulă);
- în poziţia B se măsoară tensiunea la bornele consumatorului, cu circuitul închis.

57
 Una din soluţiile de exploatare a instalaţiei este aceea de a studia mărimile de ieşire în funcţie de puterea hidraulică
de intrare (sau hidraulică disponibilă), pentru că nu avem o reglare independentă a căderii H şi a debitului Q.
De fapt, prin reglare cu robinetul R, se parcurge caracteristica internă a pompei P urmărindu-se mărimile de ieşire.
 din diagrama de etalonare a diafragmei D de pe ramura de aspiraţie se citeşte Q
 se calculează puterea electrică Ne = UI
 din indicaţia manometrului se determină căderea hidraulică a centralei. Din relaţia: p  gH se calculează
kgf (9)
 
p  2   9,81  10 4
cm   kgf 
H  3
 p  2   10m
10  9,81  cm 
 se calculează apoi puterea hidraulică disponibilă
Nh.disp = gQH (10)
 se calculează viteza jetului la ieşirea din injector
Vinj  k 2 gH  0,9  2 gH  V1 (11)

şi puterea teoretică:
Nteoretică = Q(V1-u) (1-cos)u (12)
o 3
unde  = (165…180) ,  = 1000 kg/m , iar u  R  n / 30 , cu R = D n/2.
 se determină puterea teoretică a turbinei permite calculul imediat al momentului activ, realizat de jetul tangenţial
N 30 N teoretic (13)
N teoretic  M activ , M activ  teoretic  [N/m]
 n
În acest mod de desfăşurare lucrarea permite calculul unui randament global al ansamblului turbină-generator,
randamentul de exploatare
N (14)
e
 global 
Nh
unde Nh este puterea hidraulică disponibilă la intrarea în injector.
Un randament al turbinei hidraulice nu poate fi obţinut decât teoretic prin relaţia (randament de transformare)
N Q (V  u )(1  cos )u 2u (V  u )(1  cos ) (15)
1 1
T   2

Nh V 1 V12
Q
2
Cu această derulare, lucrarea demonstrează virtuţile energetice ale turbinei şi pune în evidenţă relaţia dintre
mărimile energiei mecanice şi cele ale energiei hidraulice.

Tabel 11.1.
Nr. crt. h p n UG U I Ne
[mm] [ats] [rot/min] [V] [V] [A] [W]
1.
2.
…

continuare Tabel 11.1.

Q H Nh vinj Nteoretică global T Mactiv

[m3/s] [m] [W] [m/s] [W] - - [Nm]

58
Se va completa un tabel după modelul tabelului 11.1, şi se vor face următoarele reprezentări grafice:

 Puterea electrică Nelectric şi tensiunea la borne UG , ambele funcţie de puterea disponibilă Nh, la o poziţie fixă a
reostatului Rx.
 Randamentele global şi  T funcţie de Nh, tot la o poziţie fixă a reostatului Rx.

Observaţii.

 O direcţie de dezvoltare experimentală este cea care reproduce funcţionarea reală a centralei când suntem interesaţi ca
indiferent de datele hidraulice de intrare să menţinem turaţia n constantă (în prejma turaţiei de sincronism).
 O altă direcţie experimentală poate urmări comportarea agregatului la o cădere constantă H (implicit şi debit Q
constant), dar variind sarcina electrică prin reostatul Rx.
 In funcţie de scopul declarat al experimentului, aceste direcţii pot constitui lucrări de laborator distincte.

59
 PARTEA A II-A
ELEMENTE DE ANALIZA ERORILOR ŞI PRELUCRAREA DATELOR
EXPERIMENTALE
1. Generalităţi

Procesul de măsurare a unei mărimi urmăreşte să se determine de câte ori unitatea de măsură a
respectivei mărimi se cuprinde în mărimea măsurată. De obicei, măsurarea unei mărimi este
afectată de erori, datorită diverselor cauze. Din punct de vedere statistic se pot defini
următoarele tipuri de erori:
 Erori sistematice. Sunt acele erori care rămân constante ca valoare absolută şi semn atunci când se
măsoară repetat aceeaşi mărime, în condiţii identice. Atunci când condiţiile se modifică, aceste
erori variază pe baza unei legi definite.
 Erori aleatoare. Sunt acele erori care variază imprevizibil, atât ca valoare absolută cât şi ca semn,
când se măsoară aceeaşi mărime, în mod repetat şi în condiţiii identice.
 Erori grosolane. Ele depăşesc considerabil erorile probabile, specifice condiţiilor date de
măsurare. În principiu, provin din citiri greşite, sau în cazuri mai grave, din alegerea unei metode
greşite de măsurare.

2. Repartiţia erorilor aleatoare de măsurare

Cea mai utilizată lege de repartiţie a erorilor aleatoare de măsurare este repartiţia normală, numită şi
legea lui Gauss, după numele descoperitorului ei. Densitatea de repartiţie a acestei legi este:
2 (1)
p z   e  z /  
2 2

 2
unde parametrul  (care este pozitiv) caracterizează precizia măsurătorilor.
Probabilitatea ca erorile aleatoare să cadă în intervalul  z1 , z1  , în cazul unei repartiţii
aleatoare, se calculează cu ajutorul relaţiei:
P  z1  z  z1   P  z  z1   2  z1 /   (2)
unde
1
t
1 (3)
t   e  t / 2 dt  P z  t  , cu t > 0
2


2 0 2
Funcţia (t) se numeşte probabilitate integrală.
Probabilitatea ca erorile aleatoare să cadă în intervalul  z1 , z 2  , în cazul unei repartiţii aleatoare,
se calculează cu ajutorul relaţiei:
P  z1  z  z 2     z 2 /      z1 /   (4)
Probabilitatea ca erorile aleatoare să depăşească limitele  t , cu t > 0, în cazul unei repartiţii
aleatoare, se calculează cu ajutorul relaţiei:
P  z  t   1  2t  (5)
In continuare, vom enumera câţiva indicatori ai preciziei de măsurare:
 Parametrul , definit mai sus, se numeşte eroare medie pătratică de măsurare (eroare standard).
 Mărimea 2 se numeşte dispersie a erorilor.

60
 Eroarea probabilă
  0,6745 , 2   0,5
 Eroarea medie absolută

2
  z pz dz 
  2
 Măsura de precizie este definită de ecuaţia
1
h
 2

3. Metode de eliminare a erorilor grosolane

3.1. Metoda de eliminare pentru  cunoscut

Fie valoarea apărută neaşteptat notată prin x*, iar celelalte rezultate ale măsurătorilor x1, …, xn. Se
consideră în continuare media aritmetică
x  x 2  ...  x n
x  1
n
şi se constituie raportul
x*  x
t 
 n  1 / n
Pentru valoarea obţinută a acestui raport, se calculează probabilităţile 1-2(t), de unde se va obţine
probabilitatea ca acest raport să ia întâmplător o valoare mai mare sau egală cu t. Dacă valoarea
obţinută este mai mică decât ceea ce se numeşte probabilitate de excludere, atunci cantitatea apărută
neaşteptat se consideră a fi o eroare grosolană.
Pentru probabilitatea de excludere, există următoarele 3 nivele:
 Nivelul 5%, pentru care se exclud erorile ale căror probabilităţi de apariţie sunt mai mici decât 0,05.
 Nivelul 1%, pentru care se exclud erorile ale căror probabilităţi de apariţie sunt mai mici decât 0,01.
 Nivelul 0,1%, pentru care se exclud erorile ale căror probabilităţi de apariţie sunt mai mici decât
0,001.

3.2. Metoda de eliminare pentru  necunoscut

Dacă nu se cunoaşte , atunci în locul său se foloseşte abaterea standard empirică
1 n
s   xi  x 
n  1 i 1

Se calculează
t  x*  x / s
şi se compară cu valorile din tabelul 2. Dacă pentru un număr n de observaţii, acest raport se află între
două valori critice cu siguranţele P1 şi P2 > P1, atunci cu o siguranţă mai mare decât P1 se poate
considera că valoarea respectivă conţine o eroare grosolană şi se poate decide eliminarea ei din lotul de
prelucrare.

61
 Tabel 1. Valori ale probabilităţii (t).

t (t) t (t) t (t)

2.5 0,49379 3.6 0,499841 4.7 0,4999987
2.6 0,49534 3.7 0,499892 4.8 0,4999992
2.7 0,49653 3.8 0,499927 4.9 0,4999995
2.8 0,49744 3.9 0,49952 5.0 0,4999997
2.9 0,49813 4.0 0,499968
3.0 0,49865 4.1 0,499979
3.1 0,49903 4.2 0,499987
3.2 0,49931 4.3 0,499991
3.3 0,49552 4.4 0,499995
3.4 0,49966 4.5 0,4999966
3.5 0,499767 4.6 0,4999979

3.3. Criteriile (testele) Chouvenet, Irwin, Ramonovoski

Există un număr de criterii (teste) care, pentru eliminarea erorilor grosolane, în care se pleacă de la un
şir de date x1, x2, .., xn, ordonate crescător sau descrescător, în ideea că extemităţile şirului sunt
susceptibile de a fi afectate de astfel de erori. De aceea, ele se verifică şi, dacă îndeplinesc condiţia de
eliminare, valoarea testată xt se elimină din şirul de date. În şirul de n-1 de valori rămase, se face o nouă
testare, şi se continuă procedura, până se elimină complet valorile suspecte.
În această categorie de teste se încadrează criteriile Chouvenet, Irwin, Ramonovoski. Dintre
acestea, vom descrie aici criteriul Chouvenet. Fie cã asupra unei mãrimi fizice x s-au efectuat n
mãsurãri, şi ca rezultat se obţin valorile x1, x2, ..., xn.
 Se calculeazã media de selecţie x şi media pãtraticã s a abaterilor individuale.:
1 n 1 n
x   xi , s    x  x i 2
n i 1 n n 1
 Apoi se calculeazã limitele domeniului de toleranţã:
xmin  x  Z q s , xmax  x  Z q s ,
unde Zq = Zq(n) este un coeficient care se ia din tabelul 3.

Orice mãrime xk care nu aparţine intervalului (xmin, xmax) trebuie eliminatã, ea fiind o valoare aberantã.

Aplicaţie

Într-o secţiune a unei conducte se fac măsurători de viteze. Pentru o prelucrare eficientă, măsurătorile
se execută în punctele 1, 2,…, n alese astfel încât aria secţiunii să fie împărţită în arii incrementale
egale (vezi de exemplu Fig. 1.2, de la Lucrarea nr. 1). Fie că vitezele măsurate sunt:

V1 = 15; V2 = 13,8; V3 = 12,6; V4 = 11; V5 = 9,8; V6 = 8; V7 = 6; V8 = 3,4 [m/s]

62
 Tabel 2. Valorile critice tn(P) pentru eliminarea valorilor excepţionale x*
(n este numărul rezultatelor acceptate, iar P este nivelul de încredere).

n P = 0,95 P = 0,98 P = 0,99 P = 0,999

5 3,04 4,11 5,04 9,43
6 2,78 3,64 4,36 7,41
7 2,62 3,36 3,96 6,37
8 2,51 3,18 3,71 5,73
9 2,43 3,05 3,54 5,31
10 2,37 2,96 3,41 5,01
11 2,33 2,89 3,31 4,79
12 2,29 2,83 3,23 4,62
13 2,26 2,78 3,17 4,48
14 2,24 2,74 3,12 4,37
15 2,20 2,71 3,08 4,28
16 3,04 2,68 3,04 4,20
17 2,18 2,66 3,01 4,13
18 2,17 2,64 2,98 4,07
20 2,145 2,602 2,932 3,979
25 2,105 2,541 2,852 3,819
30 2,079 2,503 2,802 3,719
35 2,030 2,476 2,768 3,652
40 2,048 2,456 2,742 3,602
45 2,038 2,441 2,722 3,565
50 2,030 2,429 2,707 3,532
60 2,018 2,411 2,683 3,492
70 2,009 2,399 2,667 3,462
8 2,003 2,389 2,655 3,439
90 1,998 2,382 2,646 3,423
100 1,994 2,377 2,639 3,409
 1,960 2,326 2,576 3,291

Tabel 3. Variaţia coeficientului Z q funcţie de numãrul de mãsurãtori n.

n Zq n Zq
6 1,73 16 2,16
7 1,80 17 2,18
8 1,86 18 2,20
9 1,92 19 2,22
10 1,96 20 2,24
11 2,00 21 2,26
12 2,04 22 2,28
13 2,08 23 2,29
14 2,10 24 2,31
15 2,13 25 2,33

63
 1 n
Pentru cazul nostru: V   Vi  9,95 m/s (media de selecţie coincide, în aceastã metodã de
n i 1
mãsurare a vitezelor, cu viteza medie). Din tabelul 3, pentru n = 8 şi Zq = 1,86 se calculeazã:

Vmin  V  Zq   9 ,95  1,86  3,7212  3,029 m / s

Vmax  V  Zq   9 ,95  1,86  3,7212  16,871 m / s

Deoarece Vi  Vmin ,Vmax  ,1  i  8 , rezultã, conform criteriului lui Chouvenet, cã în şirul de viteze
mãsurate nu existã nici o valoare aberantã.

4. Determinarea parametrilor formulelor empirice prin metoda celor mai mici pătrate

Dacă (x0, y0), (x1, y1), …, (xn, yn) provin dintr-un set de măsurători şi se caută o funcţie f prin care să se
descrie analitic dependenţa y de x, atunci se poate folosi metoda celor mai mici pătrate. Ideea este de
a minimiza expresia:
n (6a)
S    y k  f  xk ; a0 , a1 ,..., an 
2

k 1
unde a0, a1, …, a n sunt parametri care trebuie determinaţi.
Dacă măsurătorile s-au făcut cu precizie inegală, adică cu dispersii diferite, atunci suma trebuie
considerată sub forma:
n (6b)
S    y k  f  xk ; a 0 , a1 ,..., a n  wk
2

k 1
unde wk sunt ponderi de măsurare.

1 1 1
w1 : w2 : ... : wn  2
: 2 : ... : 2
1  2 n
Determinarea parametrilor a0, a1, …, a n care minimizează funcţia S se face prin rezolvarea sistemului
de ecuaţii:
S (7)
 0 , k = 0, 1, …, n
a k

a. Aflarea parametrilor corespunzători unei funcţii liniare

În cazul unei funcţii liniare, dreapta corespunzătoare în grafic trece totdeauna prin punctul x, y  :
n n (8)
x w
k 1
k k y
k 1
k wk
x  n
, y  n

w
k 1
k w
k 1
k

De aceea, ecuaţia acestei drepte se poate scrie

y  y  ax  x  (9)
parametrul a fiind determinat cu relaţia

64
 x 2  xy (10)
a 
x 2  x 
2

unde
n n (11)
 x k2 wk
k 1
x
k 1
k y k wk
x2  n
, xy  n

 wk
k 1
w
k 1
k

Dacă toate măsurătorile se fac cu acceaşi precizie, atunci toate ponderile sunt egale cu 1: wk  1 ,
pentru k = 1, 2, …, N. În acest caz formulele anterioare se simplifică, după cum urmează:
n n n n (13)
 xk  yk  x k2  xk y k
x  k 1 , y  k 1 , x 2  k 1 , xy  k 1
N N N N

b. Determinarea parametrilor corespunzători unei funcţii de gradul doi

Pentru o funcţie de gradul doi, y  ax 2  bx  c , parametrii a, b şi c se determină din sistemul de

ecuaţii:
 n 4   n   n  n (14)
  xk wk a    xk3 wk b    xk2 wk c   x k2 y k wk
 k 1   k 1   k 1  k 1
n n n n
     
  xk3 wk a    xk2 wk b    xk wk c   x k y k wk
 k 1   k 1   k 1  k 1
n n n n
     
  xk2 wk a    xk wk b    wk c   y k wk
 k 1   k 1   k 1  k 1

5. Dependenţe stochastice între variabile. Corelaţii liniare

Dacă se execută măsurători asupra unor variabile şi dacă fiecare este supusă unei împrăştieri aleatoare
(cu alte cuvinte necontrolabilă), trebuie făcută o analiză a legii medii de comportare a unei variabile
faţă de cealaltă. Ceea ce se obţine este curba de regresie. Dacă această curbă este o dreaptă, ea se
numeşte curbă de regresie.
Pentru două variabile x şi y, dreapta de regresie a lui y asupra lui x are ecuaţia
y (15)
y y r x  x 
x
unde
1 n n n (16)
x    x i  x  2 ,  y  1   y i  y i  2 , r  C , C  1  xi y i  x y
n i 1 n i 1  x y n i 1
Coeficientul b y , x  r y /  x se numeşte coeficient de regresie a lui y asupra lui x.

65
 În cazul mai multor variabile, problema devine a corelaţiei liniare multiple. Dacă se consideră
variabilele x, y şi z, atunci planul de regresie al lui z în raport cu variabilele x şi y este definit de :
z  z  bz / x  x  x   b z / y  y  y  (17)
unde coeficienţii de regresie sunt daţi de
rxx  rxy ryz s z ryx  rxy rxz s z (18)
bz / x   , b z/ y  
1  rxy2 sx 1  rxy2 sx
coeficienţii de corelaţie sunt daţi de
n n n (19)
  x i  x  y i  y    x i  x  z i  z    y i  y  z i  z 
rxy  i 1 , rxz  i  1 , ryz  i 1
n  1s x s y n  1s x s z n  1s y s z
iar dispersiile empirice sunt date de expresiile:
n n n (20)
  xi  x   yi  y  zi  z
2 2 2

i 1 i 1 i 1
sx  , sy  , sz 
n 1 n 1 n 1

6. Metode de determinare a parametrilor care intră neliniar în formule empirice

Dacă o formulă empirică depinde neliniar de mai mulţi parametri, atunci

determinarea lor prin metoda celor mai mici pătrate devine laborioasă. În
astfel de cazuri, se încearcă liniarizarea problemei.

6.1. Metoda nivelării pentru cazul a doi parametri

Metoda nivelării constă în aducerea formulei empirice y  f  x; a, b  la forma
Y  X   (21)
ceea ce se realizează prin schimbarea convenabilă a parametrilor.
Apoi, parametrii  şi  se determină conform celor expuse la metoda celor mai mici pătrate -
formula (10) pentru  - iar a şi b se determină funcţie de  şi .
 Fie astfel funcţia putere y  ax b . Cu transformarea logaritmică: ln y  ln a  b ln x şi notând: X =
lnx şi Y = lny, se obţine (21), cu  = b,  = lna.
 Fie acum funcţia exponenţială y  ae bx . Folosim din nou o transformare logaritmică:
ln y  ln a  b ln x şi notând: X = x şi Y = lny, se obţine (21), cu  = b,  = lna.
1
 Pentru y  , se foloseşte transformarea: X = exp(-x) şi Y = 1/y.
a  be  ax

Observaţie. În cele mai sus descrise, aplicarea procedurii celor mai mici pătrate se face asupra
variabilelor transformate (X, Y) şi nu asupra celor fizice (x, y), de aceea rezultatele obţinute pot fi
folosite ca prime aproximaţii pentru aproximaţii mai bune ale parametrilor.

66
 6.2. Metoda nivelării pentru cazul a trei parametri

Să considerăm formula: y  ax b e  c . Parametrul c se determină aproximativ cu expresia:

y1 y 2  y 22 (22)
c
y1  y3  2 y 2
unde y1, y2 şi y3 sunt valorile funcţiei y pentru valorile argumentului x în progresie geometrică. Valorile
x1 şi x2 pot fi alese arbitrar, dar pentru micşorarea erorii de determinare a lui c este recomandabil ca
aceste valori să fie alese mai depărtate una de cealaltă. O dată determinat parametrul c, se aplică
transformarea
X  ln x , Y  ln y  c 
cu care se obţine dependenţa liniară cu doi parametri
Y  bX   ,
unde  = lna, pentru care coeficienţii se determină conform celor mai sus precizate.

67
 ALGORITMI DE CALCUL
Lucrarea nr. 1: Etalonarea diafragmei cu ajutorul tuburilor Pitot-Prandtl
START

Citeşte:
0aer=1.293 [kg/m3]
apă = 1000 [kg/m3]
T0=273.15 [K]
g=9.81 [m/s2]; C = 111
p 0=760 [mm Hg]
D = 276 [mm]
d = 200 [mm]
 kg 
 0 aer  1,712  10 5 
 m  s 
n = 20

Citeşte:
taer [C]; paer [mm Hg]
m

Citeşte:
k t j , j  1, m
k d j , j  1, m
l d j mm , j  1, m
l t j ,i mm, j  1, m; i  1, n

Taer K   T0  t aer

 kg  p T
 aer  3    0 aer aer 0
m  p 0 Taer
3/ 2
 kg  T  C  Taer 
 aer     0 aer  0  
m  s  Taer  C  T0 
 m2  
 aer    aer
 s   aer

68
 1

j:=1

i:=1

ht j ,i mm apa   k t j  l t j ,i
m  
V j ,i    2 g  apa  1  ht j ,i  103
s
  
 aer 

i:=i+1

Da
in

Nu
n

m 
V
i 1
j ,i
Vm j   
s n
 kg 
m j     aer
 D  10 3 
Vm j

2

 s  4
hd j mm apa   k d j  l d j
2
D
   Vm j
 j   d
  apa 
2 g   1  hd j  10 3
  aer 
3
Vm  D  10
Re j   j
 aer

j:=j+1

jm

69
 2
Scrie:
paer [mm Hg]; taer [C]; aer [kg/m3]
aer [kg/m3]; aer [m2/s]

Scrie:
lt [mm al]; ht [mm apa]; V [m/s]

Scrie:
kt [-]; kd [-]
Vm[m/s]; m  [kg/s]
ld [mm al]; hd [mm apa]
 [-]; Re [-]

Trasează:
m = f(hd)
 = f(Re)

STOP

70
Lucrarea nr. 3: Studiul pierderilor energetice la curgerea forţă a fluidelor

START

Citeşte:
apă = 1000 [kg/m3]
g = 9.81 [m/s2]; LI = 1660 [mm]
LII = 1000 [mm]; LIII = 1920 [mm]
LIV = 670 [mm]; LV = 670 [mm]
LV’ = 50 [mm]; d I = 52,5 [mm]
LV’’ = 500 [mm]; dII = 41,25 [mm]
dIII = 52,5 [mm]; dIV = 80,5 [mm]
dV = 52,5 [mm]

Citeşte:
VI [m 3 ] , tI [s]
V III [m 3 ] , tIII [s]
h I1 mm ; hI 2 mm ; hII1 mm
hII 2 mm ; hIII 1 mm ; hIII 2 mm
n

Citeşte:
VIVi [m 3 ], i  1, n
t IVi s , i  1, n
hIV 1i mm, i  1, n
hIV 2i mm, i  1, n
 kgf 
p M 1i  2 , i  1, n
 cm 
 kgf 
p M 2i  2 , i  1, n
 cm 

71
 1

 m 3  V I
QI   
 s  t I
m 4QI
VI   

 s   d I  10 3 2

d I 2g
 I   2
hI 1  hI 2  10 3
LI V I
 m 3  VIII
QIII   
 s  t I
 m3  Q
QII    III
 s  2
m  4QII
VII   

 s   d II  10 3
2

d 2g
 II   II 2 hII 1  hII 2   10 3
LII VII
m 4Q III
VIII   

 s   d III  10 3
2

2g
 s   hIII 1  hIII 2   10 3
VIII2

72
 2

i:=1

 m 3  VIVi
QIVi   
 s  t IVi
m 4Q IVi
VIVi   

 s   d IV  10 3
2

m 4QIVi
VVi   
 s  d V  10 3 
2

2g VV2i  VIV2 i L IV VIVi

2

 d i   2   3

 hIV 1i  hIV 2i  10   I 
VVi 2 g d IV 2 g 
2
2 g  p M 1i  p M 2i L'  LV'' VVi 
 Ri   2   9,81  10 4   I V 
VVi   apa g dV 2 g 

i:=i+1

Da
in

Nu

Scrie:
VI [m 3 ] , tI [s]; QI [m3/s];
h I1 mm; hI 2 mm ; VI [m/s];  I [-];
VIII [m 3 ] , tIII [s]; QII [m3/s];
hII1 mm hII 2 mm ; V II [m/s]; II [-];
   
QIII [m3/s]; hIII 1 mm ; hIII 2 mm ; V III [m/s]; s [-];
VIV [m 3 ] ; tIV [s]; QIV [m3/s]; QV [m3/s];
hIV1 mm ; hIV2 mm ; VIV [m/s]; VV [m/s]; d [-];
 kgf   kgf 
p M1  2  ; p M 2  2  ;  R [-]
 cm   cm 

STOP

73
Lucrarea nr. 4: Studiul ejectorului subsonic apă - apă

START

Citeşte:
apă = 1000 [kg/m3]
g = 9.81 [m/s2]
d = 0,05 [m]

Citeşte:
Vi [m 3 ], i  1, n

 t i s , i  1, n
hd mm , i  1, n
i

 kgf 
p mi  2 , i  1, n
 cm 
 kgf 
p ami  2 , i  1, n
 cm 

74
 1

i:=1

 m 3  Vi
Qami   
 s  t i
 m  4Qami
Vami    2
 s  d
p ami  9,81  10 4 2
Vam
H ai m apa   z a   i

 apa  g 2g
3
m 
Qmi    f hd i  
 s 
Qai  Qami  Qmi
Qai
u i  
Qmi
 m  4Qmi
Vmi    2
 s  d
p m  p ami Vm2  Vam
2

H mi m apa   i  9,81  10 4  i i

 apa  g 2g

H ai
i %  u i   100
H mi

i:=i+1

Da
in

Nu

75
 2

Scrie:
za [m]
V [m3]; t [s]; Qam [m3/s]
hd [mm]; Qm [m3/s]; Qa [m3/s]; u [-]
pm [kgf/cm2]; pam [kgf/cm2]; Vm [m/s]; Vam [m/s]
Ha [m apă]; Hm [m apă];  [%]

Trasează:
 = f(u)

STOP

76
Lucrarea nr. 6: Ridicarea caracteristicii interioare a unei pompe centrifugale
din ansamblul serie/paralel

START

Citeşte:
apă = 1000 [kg/m3]
g = 9.81 [m/s2]
da = dr = 0,05 [m]
zm = 0,84 [m]; zv = 0,32 [m]
ze = 0,15 [m]
n

Citeşte:
Vi [m 3 ], i  1, n
t i s , i  1, n
 kgf 
p ri  2 , i  1, n
 cm 
 kgf 
pvi  2 , i  1, n
 cm 
N ai kW , i  1, n
N a se citeste la trusa
wattmetrica

Hg [m apă] = zm – zv – ze

77
 1

i:=1

 m 3  Vi
Qi   
 s  t i
 m  4Qi
Vei    2
 s  d r
 m  4Qi
Vii    2
 s  d a
p ri  p vi Ve2i  Vii2
H i m apa   H g  4
 9,81  10 
 apa  g 2g
N ui kW    apa  g  Qi  H i  10 3
N ui
i %   100
N ai

i:=i+1

Da
in

Nu

Scrie:
V [m3]; t [s]; Q [m3/s]; V e [m/s]; Vi [m/s];
pr [kgf/cm2]; p v [kgf/cm2];
H [m apă]; Nu [kW];  [%]

Trasează:
H = f(Q); Nu = f(Q)
 = f(Q)

STOP

78
Lucrarea nr. 7: Ridicarea caracteristicii interioare a unui generator aerodinamic
radial (Ventilator centrifugal)

START

Citeşte:
0aer=1.293 [kg/m3]
apă = 1000 [kg/m3]
T0=273.15 [K]
g=9.81 [m/s2]
p 0=760 [mm Hg]
A1 = 0,031416 [m2]
A2 = 0,025375 [m2]
A3 = 0,0185 [m2]
z = z2 – z1 = 0,5 [m]

Citeşte:
lp [kg/m3]
taer [C]; paer [mm Hg];
n

Citeşte:
hsti mm apa , i  1, n

hdini mm lp, i  1, n

Taer K   T0  t aer

 kg  p T
 aer  3    0 aer aer 0
m  p 0 Taer
Hg [m aer] = z
 aer
H g [m apa]  H g 
 apa

79
 1

i:=1

 apa
H pi m aer   hsti  10 3
 aer

m   lp 
V3i    2 g   1  hdini  10 3
s   aer 
m A m A
V2i    3  v3i ; V1i    3  v3i
 s  A2  s  A1
V22i  V1i2
H ci m aer  
2g
mi kg / s    aer  V3  A3

 aer
H pi m apa   H pi 
 apa
 aer
H ci m apa   H ci 
 apa

H i m apa   H g m apa   H pi m apa   H ci m apa 

p  H [mm apa ]

i:=i+1

Da
in

Nu

Scrie:
paer [mm Hg]; taer [C]; aer [kg/m3]
Hg [m aer]; H g [m apă]

80
 2

Scrie:
hst [mm apă]; H p [m aer]; Hp [m apă]
hdin [mm lp]; V3 [m/s]; V2 [m/s]; V1 [m/s]
Hc [m aer]; Hc [m apă]; H [m apă]
p [mm apa]; m  [kg/s]

Trasează:
)
p = f( m

STOP

81
Lucrarea nr. 8: Ridicarea caracteristicii interioare a unui generator aerodinamic
axial (Ventilator axial)

START

Citeşte:
0aer=1.293 [kg/m3]
apă = 1000 [kg/m3]
T0=273.15 [K]
g=9.81 [m/s2]
p0=760 [mm Hg]

Citeşte:
lp [kg/m3]
taer [C]; p aer [mm Hg]
kd [-];kt [-];
n

Citeşte:
l di mm , i  1, n
l toti mm, i  1, n

Taer K   T0  t aer

 kg  p T
 aer  3    0 aer aer 0
m  p 0 Taer

82
 1

i:=1

htoti mm apa   k t  l toti

hd i mm apa   k d  l di

m i kg / s   f hd i mm 
daN
p [ ]  htot   apa  g
m2

i:=i+1

in

Scrie:
paer [mm Hg]; taer [C]; aer [kg/m3]

Scrie:
ld [mm al]; hd [mm al]
ltot [mm apa]; htot [mm apa]
p [daN/m2]; m  [kg/s]

Trasează:
)
p = f( m

STOP

83
Lucrarea nr. 10: Studiul generatorului pneumatic volumic rotativ
(Rotocompresorul cu palete alunecătoare)

START

Citeşte:
0aer=1.293 [kg/m3]
T0=273.15 [K]
g=9.81 [m/s2]
p 0=760 [mm Hg]
p 0’=1.0332 [at]

Citeşte:
taer[C]; p aer[mm Hg]; n

Citeşte:
 
p si kgf / cm 2 sau at , i  1, n
t aci C , i  1, n
hd i mm, i  1, n
N ai se citeste la trusa
wattmetrica

Taer K   T0  t aer

p aer T0
 aer   0 aer
p 0 Taer

84
 1

i:=1

p aer
p aci at   p si 
735.6
Taci k   T0  t aci
m3
Qi [ ]  f ( hdi )
s
 kg 
m i     aer  Qi
 s 
 normali m 3  m i
Qni  
 s   0 aer
m3  p ' Taci
Q psi    Qni 0
 s  p aci T0
N ui kW   10  g  Q psi  p si
N ui
i %   100
N ai

i:=i+1

Da
in

Nu

Scrie:
paer [mm Hg]; taer [C]; aer [kg/m3]

85
 2

Scrie:
ps[at]; pac[at]; tac[C]; Tac[K]; hd[mm];
Q[m3/s]; m  [kg/s]; Qn[normali m3/s];
3
Qps[m /s]; Nu[kW]; [%]

Trasează:
Qps = f(p s); Nu = f(ps);
 = f(p s)

STOP

86
 ANEXE
Anexa 1.

MANOMETRUL DIFERENŢIAL CU BRAŢ ÎNCLINAT

Mãsurarea diferenţelor de presiune foarte mici se fac cu un dispozitiv piezometric cunoscut sub numele
de micromanometru diferenţial cu braţ înclinat.

Fig. A.1. Micromanometru.

In Fig. A1 este reprezentat un micromanometru, în vedere spaţială. Legenda acestei figuri este:

RZ – rezervor, TA – talpă aparat, BI – braţ înclinat cu gradaţie milimetricã, BR – buton reglare,

PM – picioare reglabile, pe filet, FL – furtune de legãturã la prizele de presiune

Lichidul piezometric este un lichid de greutate specificã micã, din categoria alcoolilor. Braţul înclinat
are rolul de a mãri sensibilitatea de mãsurã a aparatului şi în principal înclinarea se face la poziţii fixe,
poziţia braţului fiind fixate de un ştift. Fiecãrei poziţii îi corespunde o valoare k = 1/2, 1/5, 1/10 şi 1/25
(patru poziţii fixe în acesată construcţie).

Pregãtirea mãsurãrii se face verificând şi corectând

- planeitatea de aşezare a aparatului ;
- aducerea la zero a nivelului lichidului, în braţ piezometric prin scufundarea unui volum metalic
legat de butonul superior al rezervorului. Scufundarea şi ridicarea acestui volum, prin rãsucirea
butonului face ca, datoritã principiului vaselor comunicante, lichidul sã urce şi sã coboare şi în
braţul înclinat.

87
Relaţiile de calcul pentru determinarea diferenţelor de presiune are în vedere cã o diferenţã de presiune
p1  p2  p produce o denivelare între rezervor şi tubul înclinat
 l  (A1.1)
p1  p2   l p g h  h   l p g l  l sin    l p g l 1   sin 
 l 
unde  este unghiul de înclinare a braţelor, iar h este coborârea nivelului în rezervor faţã de poziţia de
egalitate a presiunii la cele 2 prize. Totdeauna, priza de presiune mai mare se conectează la rezervor.
Mărimea l este mãsuratã pe tubul înclinat pornind de la zero. Pentru determinarea lui l apelãm la
principiul conservãrii masei, adicã
d 2 d 2 (A1.2)
S  h  l h  l
4 4S

Fig. A2. Schemă de calcul a micromanometrului.

iar
 d 2  h (A1.3)

p1  p 2   lp g l  sin    , l 
 4S  sin 
sau, printr-un mic artificiu,
 d 2   lp (A1.4)
p1  p 2   apã g l  sin     k apã g l
 4 S   apã
unde k, coeficientul de poziţie pentru braţ, este dat de expresia :
 d 2   lp (A1.5)
k   sin   
 4 S   apã
cu alte cuvinte, se face corecţia de înclinare, corecţia funcţionalã, dar şi conversia alcool-apã, apa
fiind o unitate utilizatã mai frecvent în laborator şi având ca valoare 1 mm H2O  9,81 N/m2.

88
 Anexa 2.

ELEMENTE DE CALCUL PENTRU ROTOCOMPRESORUL CU PALETE

ALUNECATOARE

Volumul V între două palete vecine, vector, carcasă şi capace variază în funcţie de poziţie, dar putem
determina capacitatea pompei (volumul deplasat pe o rotaţie) având în vedere că: VC  z Vmax  Vmin  ,
unde z este numărul de palete. Folosind Fig.A2a, se construieşte funcţia


r b 
 (A2.1)
V    b  z   r 
 2
 
d   2  2  r 2 d 
2  2
z

Fig. A2. Schemă principială pentru calculul debitului compresorului cu palete alunecătoare.

89
Avem însă posibilitatea exprimării lui   din aceleaşi considerente geometrice.
 
  cos   Rcos   R  cos   1   2 sin 2  (A2.2)
Prin dezvoltarea în serie a radicalului, reţinerea primilor doi termeni ai seriei şi neglijarea puterilor
superioare ale lui , unde  = e/R,
 2    R 2 1  2cos    2 cos 2 (A2.3)
Rezolvarea integralei pentru calculul lui V  conduce la expresia
  r2  2  2 2  (A2.4)
V    bR 2  1  2   2 sin cos   sin cos 
 2 R  z 2 z 
După cum arată şi fig. (A3b), maximul lui V   se obţine pentru  = 0, iar minimul lui V   se obţine
pentru  = , deci:
 (A2.5)
VC  zVmax  Vmin   4b z R 2 sin
z
şi debitul mediu calculat pe baza capacităţii
  r2      2  2  (A2.6)
V    bR 2  1  2   2 sin cos    sin cos 
 2 R   z  2 z 
2  (A2.7)
Qm  nVC  b z R 2 sin
 z
unde turaţia n se exprimă în [rot/s]. Cunoscând câteva elemente de geometrie internă putem determina
debitul mediu teoretic, şi apoi putem să-l comparăm cu cel experimental.

90