Costul uceniciei

Costul
uceniciei

Dietrich Bonhoeffer
traducere de Ligia Taloş
Editor coordonator: Emanuel Conţac
Editare şi corectură: Adela Duca
Referent ştiinţific: Emanuel Conţac

Coperta: Andreea Vlad

Fotografia copertei: Dietrich Bonhoeffer lângă Zingsthof, 1935.
Reprodusă cu permisiunea Gütersloher Verlagshaus GmbH

Traducere după originalul în limba germană,

Nachfolge, de Dietrich Bonhoeffer
© Chr. Kaiser/Gütersloher Verlagshaus GmbH, Gütersloh 1992, Germania

Drepturile în limba română:

© 2009, PEREGRINUL, Cluj-Napoca

Titlul în limba română:

Costul uceniciei
de Dietrich Bonhoeffer

Tabelul cronologic este folosit cu permisiunea editurii Augsburg Fortress Press.

Editura PEREGRINUL
CP 714, OP 5, Cluj-Napoca 400800
tel 0264-420-024 / fax 0264-420-104
Telverde 0800-800-016
peregrinul@peregrinul.ro / www.peregrinul.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BONHOEFFER, DIETRICH
Costul uceniciei / Dietrich Bonhoeffer;
trad.: Ligia Taloş. - Cluj-Napoca: Peregrinul, 2009
Bibliogr.
ISBN 978-973-87679-7-3
I. Taloş, Ligia (trad.) 28

Tiparul executat la
Imprimeria Ardealul, Cluj‑Napoca
sub comanda nr. 100012/2010
 Cuprins

Abrevieri  7
Nota editorului 9
Prefaţă la ediţia în limba română 13
Repere cronologice 25
Prefaţa autorului 33

partea I
1. Harul costisitor 41
2. Chemarea la ucenicie 55
3. Ascultarea simplă 75
4. Ucenicia şi crucea 83
5. Ucenicia şi individul 91
6. Predica de pe Munte
Matei 5: Despre „extraordinarul“ vieţii creştine 99
Fericirile 99
Comunitatea vizibilă 108
Dreptatea lui Hristos 113
Fratele 119
Femeia 123
Sinceritatea 126
Răzbunarea 130
Duşmanul – „extraordinarul“ 135
Matei 6: Despre caracterul ascuns al vieţii creştine 144
Dreptatea înfăptuită în ascuns 144
Rugăciunea făcută în ascuns 150

5
 Caracterul ascuns al vieţii evlavioase 156
Simplitatea vieţii lipsite de griji 159
Matei 7: Separarea comunităţii ucenicilor 167
Ucenicul şi cei necredincioşi 167
Marea separare 173
Concluzie 179
7. Mesagerii
Secerişul 181
Apostolii 184
Lucrarea 185
Suferinţa mesagerilor 191
Hotărârea 194
Rodul 197

partea a II‑a
Biserica lui Isus Hristos şi ucenicia

8. Preliminarii 201
9. Botezul 205
10. Trupul lui Hristos 213
11. Comunitatea vizibilă 225
12. Sfinţii 249
13. Chipul lui Hristos 275

Postfaţă la ediţia în limba germană 283

Bibliografie
1. Bibliografie folosită de Bonhoeffer 309
2. Bibliografie folosită de editorii germani 313
3. Bibliografie selectivă despre Costul uceniciei 320
Indice tematic 327
Indice de referinţe biblice 337
Indice de persoane 347

6
 1

Harul costisitor

H arul ieftin este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta

noastră se dă pentru harul care costă scump.
Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mân-
gâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al
Bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără şovăieli şi fără limite;
har fără preţ, har fără costuri. Esenţa harului, nu‑i aşa, e tocmai aceasta:
datoria a fost plătită în avans, o dată pentru totdeauna. Şi dacă datoria
a fost achitată, atunci totul se poate obţine pe nimic. Costurile au fost
infinite, cum infinite sunt, în consecinţă, şi posibilităţile de folosire şi de
irosire. Ce‑ar mai însemna harul, dacă n‑ar fi ieftin?
Harul ieftin înseamnă har ca învăţătură, ca principiu, ca sistem;
înseamnă iertarea păcatelor ca adevăr general valabil, înseamnă dra-
gostea lui Dumnezeu, în chip de concepţie creştină despre Dumnezeu.
Este suficient să o accepţi, ca să capeţi numaidecât iertarea de păcate.
Biserica adeptă a acestei învăţături despre har are în mod nemijlocit
parte de el. Într‑o astfel de biserică, lumea găseşte o acoperire ieftină
a păcatelor sale, pe care nu le regretă şi de care, tocmai de aceea, nu‑şi
doreşte să se elibereze. Harul ieftin înseamnă deci tăgăduirea Cuvântului
viu al lui Dumnezeu, tăgăduirea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.
Harul ieftin înseamnă justificarea păcatului, nu a păcătosului. Harul
face totul de la sine, de aceea, toate pot să rămână ca înainte. „O, ce‑n
zadar mi‑s faptele.“ Lumea rămâne lume, iar noi rămânem păcătoşi „şi‑n
cea mai bună viaţă“. 1 Aşadar, creştinul n‑are decât să trăiască precum
1  Fragmente din strofa a doua a cântării compuse de Martin Luther („Aus tiefer Not

schrei ich zu dir“) pe baza Psalmului 130.

41
 costul uceniciei

lumea, să se conformeze chipului ei în toate lucrurile şi să nu se încumete

să trăiască – precum ereticii de entuziaşti 2 – o altfel de viaţă, sub har,
decât cea trăită cândva sub stăpânirea păcatului! Nu cumva să se revolte
împotriva harului, să profaneze harul măreţ şi ieftin, să instituie o nouă
religie a slovei, încercând să trăiască o viaţă de ascultare a poruncilor lui
Isus Hristos! Lumea a fost justificată prin har, de aceea, creştinul – ca să‑l
ia în serios şi ca să nu se împotrivească acestui har de neînlocuit – poate
să trăiască precum restul lumii! Cu siguranţă că şi‑ar dori să facă ceva
ieşit din comun, iar a nu face nimic înseamnă, fără îndoială, cea mai
grea renunţare, fiind nevoit să trăiască în mod lumesc. Însă trebuie să
ajungă la această renunţare, să practice lepădarea de sine, nu cumva să se
deosebească de lume, prin viaţa lui. Într‑atât trebuie să lase harul să fie
cu adevărat har, încât să nu zdruncine credinţa lumii în acest har ieftin.
Creştinul n‑are decât să se consoleze în starea lui lumească, în această
renunţare imperativă, asumată de dragul lumii – ba nu, de dragul harului
– şi să se simtă sigur (securus 3) că posedă harul, care face totul de la sine.
Aşadar, creştinul să nu accepte ucenicia, ci să‑şi găsească mângâierea în
har! Harul ieftin înseamnă justificarea păcatului, nu justificarea păcăto-
sului gata de căinţă, care se lasă de păcat şi se întoarce; harul ieftin nu
înseamnă acea iertare de păcate care ne desparte de păcat. Harul ieftin
este cel de care dispunem noi înşine.
Harul ieftin înseamnă predicarea iertării fără pocăinţă, înseamnă
botez fără disciplină bisericească, euharistie, fără mărturisirea păcatelor,
absolvirea de păcat, fără spovedanie. Harul ieftin este un har fără ucenicie,
un har fără cruce, un har fără Isus Hristos cel întrupat şi viu.
Harul costisitor este comoara ascunsă în ţarină, de dragul căreia
omul merge şi vinde bucuros tot ce are; 4 este mărgăritarul de mare preţ,
pentru care negustorul renunţă la toate bunurile sale; 5 este suveranitatea
lui Isus Hristos, de dragul căreia omul îşi scoate ochiul care îl face să cadă

2  Curent religios din perioada Reformei, cu aşteptări apocaliptice intense. A fost

criticat vehement de Luther (n.trad.).
3  Cf. M. Luther, Vorlesung über Römerbrief, 1515–1516 [Prelegere la Epistola către

Romani, 1515–1516], ed. Ficker, II, p. 166–167.

4  Mat. 13:44.
5  Mat. 13:45–46.

42
 Harul costisitor
în păcat; 6 este chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele
şi Îl urmează. 7
Harul costisitor este Evanghelia pe care trebuie să o căutăm necurmat,
darul pe care trebuie să‑l cerem, uşa la care trebuie să batem. 8
Este costisitor, pentru că ne cheamă la ucenicie, este har, pentru că
ne cheamă la ucenicie în şcoala lui Isus Hristos. Este costisitor, pentru că
îl costă pe om viaţa, este har, pentru că abia aşa îi dăruieşte viaţa. Este
costisitor, pentru că osândeşte păcatul, este har, pentru că îl justifică pe
păcătos. Mai presus de toate, este costisitor, fiindcă a fost scump pentru
Dumnezeu, fiindcă L‑a costat pe Dumnezeu viaţa Fiului Său – „voi aţi
fost răscumpăraţi cu un preţ“ 9 – şi fiindcă ceea ce L‑a costat scump pe
Dumnezeu nu poate fi ieftin pentru noi. Înainte de toate, este har, fiindcă
Dumnezeu n‑a considerat viaţa Fiului Său un preţ prea mare pentru viaţa
noastră, ci L‑a dat pentru noi. Harul costisitor este întruparea lui Dumnezeu.
Harul costisitor este har ca odor sfânt al lui Dumnezeu, care trebuie
păzit de lume şi care nu trebuie aruncat câinilor. 10 Este Cuvântul viu,
Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl rosteşte El Însuşi, după buna Lui
plăcere. Ne iese în întâmpinare ca o chemare mărinimoasă la ucenicie
în şcoala lui Isus, vine sub forma unui cuvânt de iertare pentru duhul
zdrobit şi pentru inima mâhnită. 11 Este costisitor, pentru că îl sileşte pe
om să ia jugul uceniciei, urmându‑L pe Isus Hristos, este har, pentru că
Isus spune: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.“ 12
De două ori îi este adresată lui Petru chemarea: Urmează‑Mă! A fost
primul şi ultimul cuvânt pe care i l‑a adresat Isus ucenicului (Marcu 1:17;
Ioan 21:22). Întreaga lui viaţă stă între aceste două chemări. Prima dată,

6  Marcu 9:47 (cf. Mat. 5:29). Termenul basilei,a (basileia), pe care Luther îl traduce
„Împărăţia“ (lui Dumnezeu), este derivat din cuvântul „rege“. Sintagma „suvera-
nitatea lui Hristos“ (Königsherrschaft Christi) a fost întrebuinţată cu precădere de
teologii reformaţi şi mai puţin de cei luterani.
7  Marcu 1:16–20.
8  Mat. 7:7.
9  1 Cor. 6:20.
10  Mat. 7:6. Încă de la Finkenwalde, Bonhoeffer a numit acest mod de a proteja

credinţa o „disciplină a tainei“.

11  Ps. 51:19.
12  Mat. 11:30.

43
 costul uceniciei

la chemarea lui Isus, lângă lacul Ghenezaret, Petru îşi părăseşte mrejele
şi meseria şi Îl urmează pe cuvânt. Ultima dată, Cel Înviat îl întâlneşte
la vechea lui îndeletnicire, tot lângă Ghenezaret, şi încă o dată îi spune:
Urmează‑Mă! Între aceste două chemări se cuprinde întreaga viaţă de
ucenicie în şcoala lui Hristos. La mijloc s‑a aflat mărturisirea că Isus este
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Lui Petru îi este descoperit de trei ori unul
şi acelaşi lucru, la început, la sfârşit şi în Cezareea lui Filip, 13 şi anume,
că Hristos este Domnul şi Dumnezeul lui. Este acelaşi har al lui Hristos,
care îl cheamă: Urmează‑Mă! şi care i se revelează în mărturisirea despre
Fiul lui Dumnezeu.
În trei rânduri îi aţine harul calea lui Petru, un singur har, descoperit
în trei moduri diferite; era harul care îi aparţinea lui Hristos, nu unul pe
care ucenicul şi l‑a atribuit singur. Era harul lui Hristos Însuşi, făcându‑l
pe ucenic să lase totul de dragul uceniciei, 14 producând în el acea mărtu-
risire pe care lumea întreagă o va fi socotit blasfematoare, chemându‑l pe
Petru cel necredincios într‑o ultimă părtăşie a martiriului şi iertându‑i,
astfel, toate păcatele. În viaţa lui Petru, harul şi ucenicia sunt îngemănate
indisolubil. El a primit harul care costă scump.
Odată cu răspândirea creştinismului şi cu secularizarea crescândă
a Bisericii, cunoaşterea harului costisitor s‑a pierdut treptat. Lumea a
fost încreştinată, harul a devenit bunul obştesc al unei lumi creştine.
A început să poată fi obţinut pe nimic. Totuşi Biserica Romei a păstrat
un crâmpei al acestei cunoaşteri. A fost crucial faptul că monahismul
nu s‑a rupt de Biserică şi că Biserica a avut înţelepciunea de a accepta
monahismul. Aici, la marginea Bisericii, a fost locul unde s‑a menţinut
cunoaşterea faptului că harul este costisitor şi că presupune ucenicia. 15
Pentru Hristos, oamenii au renunţat la tot ce au avut şi au încercat să
se conformeze poruncilor lui Isus, printr‑un exerciţiu de zi cu zi. Prin

13  Locul mărturisirii lui Petru, vezi Mat. 16:13–17; în Mat. 16:24, Isus face chemarea

la ucenicie.
14  Marcu 10:28.
15  Cf. scrisoarea lui Bonhoeffer către fratele său, Karl-Friedrich, 14 ianuarie 1935,

în care scrie: „Restaurarea bisericii va avea loc cu siguranţă printr‑o nouă formă de
monahism care are în comun cu cel vechi doar atitudinea lipsită de compromisuri a
unei veţi trăite conform Predicii de pe Munte, în urmarea lui Hristos.“

44
 Harul costisitor
urmare, viaţa monahală a devenit un protest viu împotriva secularizării
creştinismului, a devalorizării harului. Deşi Biserica a tolerat acest protest
şi nu a îngăduit să se ajungă la o ruptură, l‑a relativizat, ba încă a şi tras
foloase de pe urma lui, prin justificarea propriei vieţi seculare. Din acest
moment, viaţa monahală a devenit o performanţă individuală, la care
imensa majoritate a laicilor nu putea fi constrânsă. Faptul că poruncile
lui Isus au ajuns să fie socotite valabile doar pentru un anumit grup de
elită s‑a dovedit dezastruos, ducând la diferenţierea între un standard
maxim şi unul minim al ascultării creştine. În acest fel, ori de câte ori
era criticată pentru secularizarea ei, Biserica invoca posibilitatea trăirii
unei vieţi monahale în interiorul Bisericii, justificând apoi, comparativ,
cealaltă posibilitate, a unei vieţi mai uşoare. Aşa se face că apelul la înţe-
legerea iniţială a harului costisitor, în forma în care ar fi trebuit să se
păstreze în Biserica Romei prin monahism, a ajuns, în mod paradoxal, să
constituie tocmai justificarea finală a secularizării Bisericii. Chiar şi aşa,
greşeala fatală a monahismului nu a constat în faptul că a mers pe calea
harului care presupune o ucenicie radicală – cu toate neînţelegerile lui
despre conţinutul voii lui Isus – ci în faptul că s‑a îndepărtat considerabil
de creştinismul autentic, permiţând ca drumul lui să devină realizarea
specială şi opţională a câtorva indivizi şi pretinzând, prin aceasta, merite
deosebite în dreptul său.
În preajma Reformei, când Dumnezeu, prin slujitorul său, Martin
Luther, a restaurat Evanghelia harului pur şi costisitor, l‑a trecut pe
acesta prin mănăstire. Luther a fost călugăr; a lăsat totul şi a dorit să‑L
urmeze pe Hristos într‑o ascultare deplină. A renunţat la lume şi s‑a
dedicat lucrării creştine. A învăţat ascultarea de Hristos şi de Biserica Sa,
conştient fiind că numai cel care ascultă poate să şi creadă. Intrarea în
mănăstire l‑a costat dedicarea totală a vieţii. A eşuat tocmai în încercarea
de a ajunge la Dumnezeu pe calea eforturilor proprii. Însă Dumnezeu
i‑a arătat, prin Scriptură, că ucenicia nu este performanţa meritorie a
câtorva, ci porunca lui Dumnezeu pentru toţi creştinii. Lucrarea smerită
a uceniciei a devenit, în monahism, o realizare meritorie a sfinţilor.
Lepădarea de sine a ucenicului 16 s‑a dovedit a fi suprema autoafirmare

16  Marcu 8:34.

45
 costul uceniciei

spirituală a celor evlavioşi. Prin urmare, lumea a pătruns în însăşi inima

vieţii monahale şi a început să lucreze din nou, în cel mai periculos mod
cu putinţă. Fuga monahului de viaţa lumească s‑a dovedit a fi cea mai
subtilă formă de iubire a lumii. 17 Când această ultimă posibilitate de
a duce o viaţă evlavioasă a eşuat, Luther a apucat harul. În prăbuşirea
vieţii monahale el a văzut mâna salvatoare a lui Dumnezeu, întinsă prin
Isus Hristos. A apucat‑o strâns, încredinţat că „în zadar mi‑s faptele, şi‑n
cea mai bună viaţă“. 18 Harul care i s‑a oferit a fost unul costisitor şi i‑a
zdruncinat întreaga existenţă. Încă o dată, a trebuit să părăsească mrejele
şi să meargă după Isus. 19 Întâia oară, când a ales să meargă la mănăstire,
a renunţat la toate, mai puţin la sine însuşi, la eul său evlavios. Acum
însă i‑a fost luat până şi acesta. El a acceptat chemarea la ucenicie nu în
baza vreunui merit personal, ci a harului lui Dumnezeu. Nu i s‑a spus:
„Negreşit, ai păcătuit, însă acum totul este iertat. Rămâi mai departe aşa
cum eşti şi consolează‑te cu iertarea primită!“ Luther a trebuit să pără-
sească mănăstirea şi să revină în lume, nu pentru că lumea în sine era
bună şi sfântă, ci pentru că mănăstirea nu era cu nimic diferită de lume.
Întoarcerea lui Luther din mănăstire în lume a fost cel mai puternic
asalt pe care l‑a suferit lumea, din zilele creştinismului timpuriu. Refuzul
arătat lumii prin călugărire a fost joacă de copil, în comparaţie cu refuzul
de care lumea a avut parte prin revenirea lui în ea. De această dată,
asaltul a fost frontal. Ucenicia trebuia trăită acum în lume. Performan-
ţele obţinute, până acum, în circumstanţele şi în înlesnirile deosebite ale
vieţii monahale au devenit datoria fiecărui creştin. Ascultarea deplină de
poruncile lui Isus trebuia dovedită în trăirea şi în activităţile de zi cu zi.
Astfel, conflictul dintre viaţa creştinului şi viaţa lumii s‑a acutizat în mod
neaşteptat. Creştinul a acceptat confruntarea cu lumea, iar lupta care s‑a
dat a fost corp la corp.
Nimic n‑ar fi mai dezastruos decât să credem în mod eronat că
Luther, prin redescoperirea Evangheliei harului pur, i‑a scutit pe oameni
de a mai asculta poruncile lui Isus în lume; descoperirea Reformei ar fi,
17  Cf.Kierkegaard, p. 147: „Mulţumirea de a fi «deosebit» este „tot o mentalitate
lumească.“
18  Versuri din cântarea menţionată la nota 3 din acest capitol.
19  Marcu 1:18.

46
 Harul costisitor
în acest caz, sfinţirea şi justificarea lumii prin harul care aduce nemij-
locit iertarea. Dimpotrivă, pentru Luther, vocaţia seculară a creştinului
îşi găseşte justificarea numai atunci când în ea se manifestă, cu maximă
tărie, protestul său faţă de lume. Vocaţia seculară a creştinului poate primi
noua recunoaştere adusă de Evanghelie doar în măsura în care acesta o
practică, urmându‑L pe Hristos. Nu justificarea păcatului, ci justificarea
păcătosului a fost cea care l‑a determinat pe Luther să părăsească mănăs-
tirea şi să se întoarcă în lume. Lui Luther i‑a fost dăruit harul costisitor.
Har, pentru că a fost o ploaie peste un pământul pârjolit, mângâiere
în vreme de necaz, eliberare din robia unui mod de viaţă autoimpus,
iertarea tuturor păcatelor. Costisitor, pentru că nu l‑a scutit de fapte, ci
a intensificat nespus de mult chemarea la ucenicie. Era har, pentru că a
costat atât de mult şi a costat atât de mult tocmai fiindcă era har. Acesta
a fost secretul Evangheliei Reformei – justificarea păcătosului.
Cu toate acestea, din episodul Reformei, în final n‑a învins descope-
rirea lui Luther cu privire la harul pur şi costisitor, ci vigilentul instinct
religios al omului pentru locul unde harul se poate obţine pe nimic. A fost
nevoie doar de o schimbare subtilă, aproape imperceptibilă, de accent,
şi s‑a ajuns la o situaţie cât se poate de periculoasă şi de distrugătoare.
Luther susţinuse că omul nu poate sta înaintea lui Dumnezeu, oricât de
evlavioase ar fi faptele şi căile lui, pentru că, în final, se caută pe sine
însuşi. Aflat în strâmtorare, Luther a primit, prin credinţă, harul iertării
gratuite şi necondiţionate a tuturor păcatelor. Din această experienţă a
învăţat că harul l‑a costat întreaga lui viaţă şi că trebuie să plătească zi
de zi acest preţ; că harul nu l‑a scutit de ucenicie, ci l‑a atras şi mai mult
către ea. Când Luther vorbea despre har, făcea referire şi la viaţa lui, care
numai prin har a fost supusă ascultării depline de Hristos. Nu putea să
vorbească în alt chip despre har. Luther a spus că numai harul lucrează, 20
iar discipolii lui au reprodus în mod fidel această concepţie, cu o singură
deosebire: foarte curând, au omis şi n‑au mai adus în discuţie ucenicia,
care, pentru Luther, se înţelegea de la sine. Într-adevăr, Luther nu avea

20  În traducerea lui Luther la Rom. 3:28, se accentuează această idee, prin adăugarea

interpretativă a lui „numai“: „Pentru că noi susţinem că omul este îndreptăţit numai
prin credinţă, fără faptele Legii“ – îndreptăţit prin „har“ (Rom. 3:24 şi 4:4).

47
 costul uceniciei

nevoie să menţioneze acest aspect, deoarece întotdeauna a vorbit ca unul

pentru care harul a însemnat cea mai exigentă ucenicie în şcoala lui Isus.
Doctrina discipolilor era inatacabilă, în comparaţie cu cea a lui Luther;
şi totuşi ea a însemnat sfârşitul şi ruinarea Reformei, ca revelare a harului
costisitor al lui Dumnezeu pe pământ. Justificarea păcătosului în lume a
devenit justificarea păcatului şi a lumii. Harul costisitor a devenit un har
ieftin, fără ucenicie.
Când Luther a spus că faptele sunt în zadar, şi‑n cea mai bună
viaţă, şi că n‑au nicio valoare înaintea lui Dumnezeu, că „doar harul şi
îndurarea aduc iertarea de păcate“, 21 vorbea ca unul care se ştia chemat
la ucenicie, la renunţare totală, până în acel moment şi, iarăşi, din acel
moment. Pentru Luther, cunoaşterea harului a însemnat despărţirea
radicală şi definitivă de păcatul din viaţa sa, dar niciodată justificarea lui.
Primirea iertării a însemnat renunţarea definitivă şi radicală la o viaţă
determinată de propria voinţă; cunoaşterea harului a reprezentat, de fapt,
luarea în serios a chemării la ucenicie. Pentru el, harul era întotdeauna
un „rezultat“; 22 desigur, unul dumnezeiesc, nicidecum omenesc. Mai
târziu, urmaşii lui au transformat acest rezultat în premisa majoră a unei
socoteli matematice. Aceasta a fost cauza întregului dezastru. Dacă harul
este un „rezultat“ al vieţii creştine, dăruit de Hristos, atunci această viaţă
nu poate fi nicicând scutită de ucenicie. Dar dacă el este premisa majoră a
vieţii mele creştine, atunci obţin anticipat justificarea păcatelor pe care le
voi comite mai târziu în viaţă. Pot păcătui mai departe, în virtutea acestui
har; oricum, lumea este, din principiu, justificată prin el. Mă pot agăţa
deci de existenţa mea secular-burgheză, totul rămâne ca mai înainte, iar
eu pot să fiu sigur de faptul că sunt acoperit de harul lui Dumnezeu.
Sub influenţa acestui har, întreaga lume a devenit „creştină“ şi, tot prin
acest har, creştinismul s‑a secularizat mai mult ca oricând. Conflictul
dintre viaţa creştină şi cea secular-burgheză a luat sfârşit. Viaţa creştină
înseamnă, de fapt, să trăiesc în lume, asemenea lumii, să nu mă deosebesc
în niciun fel de lume, ba încă nici să nu îngădui – de dragul harului! – să

21  Vers din cântarea menţionată în nota 3 din acest capitol.

22  Bonhoeffer preia aici termenul în accepţiunea dată de Kierkegaard; vezi paragraful

următor.

48
 Harul costisitor
se facă vreo deosebire. Mai înseamnă şi să trec, din când în când, din
sfera lumii în sfera bisericii, ca să primesc acolo conştientizarea iertării
de păcate. Am fost eliberat de obligaţia uceniciei, a urmării lui Isus; iar
aceasta, datorită harului ieftin, care este cel mai înverşunat duşman al
uceniciei şi pe care adevărata ucenicie trebuie să‑l urască şi să‑l deteste.
Harul, ca premisă, este cât se poate de ieftin; harul, ca rezultat, este unul
costisitor. Este înspăimântător să constaţi care este miza, în ce fel ajunge
să fie formulată şi întrebuinţată o doctrină evanghelică. Este vorba despre
acelaşi principiu al justificării numai prin har; şi totuşi întrebuinţarea
greşită a aceluiaşi enunţ duce la distrugerea totală a esenţei sale.
Când Faust, aflat la sfârşitul unei vieţi de strădanii pentru dobândirea
cunoaşterii, spune: „Văd că nu putem şti nimic“, 23 ajunge la un rezultat.
După cum arată Kierkegaard, cu totul altă semnificaţie are declaraţia,
atunci când un student o repetă în primul semestru, vrând astfel să‑şi
justifice lenea. 24 Enunţul este adevărat doar ca rezultat; ca premisă,
constituie o autoamăgire, deoarece cunoaşterea nu poate fi separată de
experienţa prin care a fost dobândită. Singurul care poate spune că este
justificat numai prin har este cel care, acceptând ucenicia în şcoala lui
Isus, a renunţat la tot ce are. Pentru el, chemarea la ucenicie este un har,
iar harul este chemarea însăşi. Însă cine foloseşte acest har pentru a se
sustrage uceniciei se înşală singur.
Dar nu s‑a apropiat oare Luther însuşi în mod periculos de această
totală răstălmăcire în înţelegerea harului? Ce înseamnă cuvintele lui
Luther: „Pecca fortiter, sed fortius fide et gaude in Christo“ – „Păcătuieşte
cu îndrăzneală, dar cu o şi mai mare îndrăzneală să crezi şi să te bucuri în
Hristos“? 25 Aşadar, eşti un păcătos şi nu vei ieşi nicicând din păcat. Fie că
eşti călugăr sau om din lume, fie că vrei să fii evlavios sau ticălos, nu poţi
23  Johann Wolfgang von Goethe, Faust, I, 364.
24  Vezi Kierkegaard, p. 182 (cf. p. 153): „După cum eu, dacă aş fi cârciumar, n‑aş
îndrăzni să consider acest enunţ drept rezultat şi să‑l repet, pentru că nu împăr-
tăşesc condiţia acelui învăţat care a spus: «Nu ştiinţa contează», cu atât mai puţin
(într‑o chestiune mult mai importantă) nu voi considera nici enunţul lui Luther un
rezultat“; Bonhoeffer a subliniat apăsat cuvântul „rezultat“.
25  Din scrisoarea către Philipp Melanchthon, 1 august 1521, publicată în Dr. Martin

Luthers Briefwechsel, ed. Enders, vol. 3, p. 208: „Esto peccator et pecca fortiter, sed
fortius et gaude in Christo, qui victor peccati, mortis et mundi.“

49
 costul uceniciei

scăpa din laţul lumii şi păcătuieşti. Deci păcătuieşte cu încredere – şi chiar

pe baza harului care ţi‑a fost dat! Este aceasta o proclamare flagrantă a
harului ieftin, un cec în alb pentru păcat, o anulare a uceniciei? Este o
invitaţie blasfematoare de a păcătui cu voia, în temeiul harului? Există
vreo ocară mai diabolică adusă harului decât păcătuirea sub paravanul
harului dăruit de Dumnezeu? Nu este îndreptăţit catehismul catolic să
afirme că acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt? 26
Înţelegerea corectă a cuvintelor lui Luther depinde de distincţia
dintre rezultat şi premisă. Dacă declaraţia lui Luther constituie premisa
pentru o teologie a harului, atunci avem de‑a face cu o proclamare a
harului ieftin. Însă acest enunţ trebuie înţeles nu ca început, ci exclusiv ca
sfârşit, rezultat, cheie de boltă, concluzie. Luat ca premisă, pecca fortiter
se transformă într‑un principiu etic; unui principiu al harului trebuie să‑i
corespundă principiul pecca fortiter. Aceasta înseamnă justificarea păca-
tului. Enunţul lui Luther este astfel întors pe dos. „Păcătuieşte cu îndrăz-
neală“ nu putea fi, pentru Luther, decât ultimul refugiu, consolarea celui
care, aflat pe drumul uceniciei, constată că nu poate fi liber de păcat şi
care, din teamă de păcat, pierde nădejdea în harul lui Dumnezeu. Pentru
el, îndemnul „păcătuieşte cu îndrăzneală“ nu este un soi de afirmare fun-
damentală a vieţii sale de neascultare, ci reprezintă Evanghelia harului lui
Dumnezeu, în faţa căreia întotdeauna şi în orice loc suntem păcătoşi, care
ne caută şi ne îndreptăţeşte tocmai ca oameni păcătoşi. Mărturiseşte‑ţi
cu îndrăzneală păcatul, nu încerca să te eschivezi, însă „crede cu o şi mai
mare îndrăzneală“. Eşti un păcătos, de aceea, fii un păcătos. Nu încerca să
fii altceva decât ceea ce eşti. Da, fii zilnic un păcătos şi încă unul plin de
îndrăzneală. Dar cui oare îi pot fi adresate aceste cuvinte, dacă nu celui
care zilnic renunţă, din toată inima, la păcat şi la tot ce l‑ar putea împie-
dica să‑L urmeze pe Isus şi care se simte profund îndurerat de necredin-
cioşia şi de păcatele sale zilnice? Cine altul poate asculta aceste cuvinte,
fără a‑şi primejdui credinţa, dacă nu cel care, prin această mângâiere, se
ştie chemat din nou la ucenicie? Interpretat astfel, în chip de rezultat,
enunţul lui Luther vorbeşte despre harul costisitor, singurul har veritabil.

26  Mat. 12:31–32. Referire la Catehismul roman (1566), pe care l‑a avut şi Bonhoeffer

în bibliotecă.

50
 Harul costisitor
Harul ca principiu, pecca fortiter ca principiu, harul ieftin, nu sunt,
în final, decât o nouă lege, care nu ajută şi nu eliberează. Harul în chip
de cuvânt viu, pecca fortiter ca mângâiere în necaz şi ca o chemare la
ucenicie, harul costisitor constituie singurul har autentic, care iartă într-
a­devăr păcatele şi‑l eliberează pe păcătos.
Precum corbii, am tăbărât pe cadavrul harului ieftin, de unde am
luat otrava care a ucis dintre noi adevărata ucenicie. Ce‑i drept, doctrina
harului pur a cunoscut o apoteoză fără pereche; învăţătura pură despre
har a devenit ea însăşi Dumnezeu, a devenit harul însuşi. 27 Cuvintele lui
Luther au fost repetate pretutindeni, dar adevărul lor a fost pervertit în
autoamăgire. S‑ar spune că, dacă Biserica proclamă doctrina justificării,
ea este, negreşit, o Biserică justificată! Adevărata moştenire a lui Luther
s‑ar recunoaşte prin aceea că harul este făcut cât de ieftin posibil. A fi
luteran ar însemna să laşi ucenicia pe seama legaliştilor, a reformaţilor şi
a entuziaştilor – totul, de dragul harului; să justifici lumea şi să‑i socoteşti
eretici pe creştinii care vor să trăiască în ucenicie. Un popor a devenit
creştin, a devenit luteran, însă în dauna uceniciei, la un preţ mult prea
ieftin. Harul ieftin a învins.
Dar suntem oare conştienţi că acest har ieftin s‑a întors fără milă
împotriva noastră? Preţul pe care trebuie să‑l plătim astăzi, prin colapsul
bisericilor organizate, nu este oare consecinţa inevitabilă a harului care
poate fi obţinut atât de ieftin? Am propovăduit Cuvântul şi am admi-
nistrat sacramentele în mod ieftin, un întreg popor a fost botezat, con-
firmat şi absolvit, fără întrebări şi fără condiţii. Din dragoste omenească,
odoarele sfinte ale creştinismului au fost aruncate celor batjocoritori şi
necredincioşi. Harul a fost revărsat în şuvoaie nesfârşite, dar chemarea
de a‑L urma pe Hristos cu seriozitate a răsunat tot mai rar. Ce s‑a ales
de preceptele Bisericii Timpurii, care, prin catehumenatul botezului, a
vegheat cu grijă graniţa dintre Biserică şi lume, pentru păstrarea harului
costisitor? Ce s‑a ales de avertismentele lui Luther cu privire la propovă-
duirea Evangheliei care le dă oamenilor siguranţă în mijlocul unui trai

27  Cf. Kierkegaard, p. 168, potrivit căruia în definiţia „Bisericii“ din Confesiunea de

la Augsburg s‑a trecut cu vederea comuniunea sfinţilor care orientează spre latura
existenţială. Deşi „doctrina“ este corectă, „aşa ceva este, de fapt, păgânism.“

51
 costul uceniciei

nelegiuit? Când a fost lumea creştinată mai îngrozitor şi mai scandalos

decât acum? Ce sunt cei 3.000 de saxoni ucişi de Carol cel Mare, în com-
paraţie cu milioanele de suflete ucise în zilele noastre? 28 Astăzi trăim din
plin promisiunea că păcatele părinţilor vor fi pedepsite în copii, până la
a treilea şi al patrulea neam. 29 Harul ieftin a fost necruţător cu Biserica
noastră Evanghelică.
Negreşit, harul ieftin a fost necruţător şi cu cei mai mulţi dintre
noi, la nivel personal. În loc să ne deschidă drumul spre Hristos, ni l‑a
închis. În loc să ne cheme la ucenicie, ne‑a îndârjit în neascultare. N‑a
fost oare necruţător şi nemilos să fim asaltaţi de doctrina harului ieftin
tocmai acolo unde am auzit cândva chemarea lui Isus la ucenicie, ca pe
o chemare a harului cristic, acolo unde am îndrăznit, poate, cândva, să
facem primii paşi pe calea uceniciei, cultivând ascultarea de porunca
dată? Am fi putut oare percepe altfel această doctrină, când a căutat să
ne aţină calea, chemându‑ne la o cuminţenie în felul lumii, când a stins
în noi bucuria uceniciei, şoptindu‑ne că totul e, de fapt, o cale aleasă de
noi înşine, o risipă de energie, trudă şi disciplină, nu doar zadarnică, ci şi
foarte periculoasă? În definitiv, prin har, totul s‑a îndeplinit şi s‑a desă-
vârşit. Mucul care fumega a fost înăbuşit fără milă. 30 A fost necruţător să
i se vorbească astfel unui om, fiindcă, buimăcit de oferta aşa de ieftină,
a trebuit să renunţe la calea pe care a fost chemat de Isus, apucând acum
harul ieftin, care i‑a blocat pentru totdeauna posibilitatea cunoaşterii
harului scump. Nu se putea ajunge decât aici: omul amăgit şi slab, odată
intrat în posesia harului ieftin, s‑a simţit numaidecât puternic, dar, în
realitate, a pierdut puterea de a trăi o viaţă de ascultare şi de ucenicie.
Harul ieftin a distrus mai mulţi creştini decât orice altă lege a faptelor.
În cele ce urmează, vrem să vorbim în numele celor care sunt tulbu-
raţi de această problemă, al celor pentru care mesajul harului a devenit,
în mod înspăimântător, lipsit de orice conţinut. De dragul corectitudinii,
acest mesaj trebuie rostit pentru aceia dintre noi care mărturisesc că
harul ieftin le‑a răpit ucenicia şi, odată cu ea, înţelegerea harului costi-
28  În anul 782, Carol cel Mare a poruncit executarea a mii de saxoni, fapt care a fost

folosit în propaganda populară şi naţional-socialistă împotriva Bisericii.

29  Ex. 20:5 şi Deut. 5:9.
30  Is. 42:3 (Mat. 12:20).

52
 Harul costisitor
sitor. Altfel spus, deoarece nu vrem să tăgăduim faptul că nu mai trăim
o viaţă de ucenicie în ascultare de Hristos şi că aparţinem unei biserici
drept credincioase, cu o învăţătură curată despre har, dar nu şi uneia
care practică ucenicia, se cuvine să încercăm restabilirea relaţiei corecte
dintre har şi ucenicie. În această privinţă, nu mai putem să ne eschivăm.
Devine tot mai limpede că impasul bisericii noastre se reduce la urmă-
toarea întrebare: cum putem să trăim în calitate de creştini astăzi?
Ferice de cei care au ajuns deja la capătul drumului pe care vrem
să păşim şi noi şi care descoperă cu uimire ceea ce într-adevăr pare de
neconceput, şi anume, că harul este costisitor tocmai pentru că este har
pur, harul lui Dumnezeu, oferit prin Isus Hristos. 31 Ferice de cei care,
urmându‑L în mod simplu pe Isus Hristos, au fost copleşiţi de acest har,
încât, în duh smerit, pot să înalţe laude harului atoatelucrător. Ferice de
cei care, cunoscând acest har, pot să trăiască în lume, fără a se pierde
în ea, care, urmându‑L pe Hristos, au căpătat o asemenea încredinţare
cu privire la patria cerească, încât sunt cu adevărat liberi să trăiască în
această lume. Ferice de cei pentru care ucenicia în ascultare de Hristos
nu înseamnă nimic altceva decât o viaţă trăită prin har, iar harul, nimic
altceva decât ucenicie. Ferice de cei care au devenit creştini în acest sens,
şi anume, de cei faţă de care cuvântul harului a fost îndurător.

31  Conform bilanţului lui Bonhoeffer pe 1937, numai în anul respectiv au fost întem-

niţaţi 27 dintre foştii participanţi la cursurile din Finkenwalde, pe o perioadă mai

scurtă sau mai lungă, pentru încălcarea interdicţiilor impuse de stat.

53