Introducere in lingvistica

Eugeniu Coseriu

Eugeniu Coseriu este de origine din Republica Moldova. Doctor in Filologie si

Filosofie, acesta este autorul a numeroaseopere, prin care a contribuit la imbogatirea
metodologiei disciplinelor lingvistice.
Cartea „Introducere in lingvistica” afost scrisa inca din anul 1951 si initial nu a
fost destinata tiparului, dar a fost descoperita dupa 30 de ani fiindrecunoscuta in zilele
noastre drept una dintre cele mai valoroase carti de care beneficiaza disciplina lingvistica
pe plan international.
Inca de la inceputul cartii autorul ne prezinta „Obiectul lingvisticii” cu toate
conceptele sale fundamentale: limbaj, limba, act lingvistic. De asemenea ne este prezentat
conceptul de izoglosa; se face o distinctie intre lingvistica si filologie s.a.
Prima sarcina a oricarei stiinte este aceea de a se defini pe sine insasi, adica de a-
si defini obiectul, domeniul si limitele sale. Astfel ne spune autorul ca: lingvistica,
numita si glotologie, glosologie si mai putin propriu filologie, filologie comparata sau
gramatica comparata este stiinta care se ocupa din toate punctele de vedere posibile de
limbajul uman articulat, in actele lingvistice si in sistemele de izoglose care, tradtional
sau conventional se numesc limbi. Din aceasta definitie rezulta ca lingvistica, in calitate
de stiinta nu trebuie confundata cu cunoasterea practica a limbilor. Un lingvist studiaza o
limba, dar nu pentru a o invata, ci el o abordeaza din punct de vedere stiintifica. Este
posibil ca o persoana sa nu cunoasca decat o singura limba (cea pe care o foloseste in
viata de zi cu zi) si totusi acesta poate fi lingvist, intimp ce altii pot cunoaste foarte multe
limbi si sa nu fie decat poligloti. De aici rezulta ca un lingvist nu este obligat sa
cunoasaca limba pe care o studiaza, deorece el vede in aceastaun fenomen si nu un
instrument. Mai departe autorul ofera chiar un exemplu in care un lingvist nu cunoaste
limba guarani, darcare poate foarte bine sa scrie o lucrare stiintifica a acestei limbi, pe
cand nici una dintre peroanele care vorbesc aceasta limbanu ar putea sa scrie o astfel de
lucrare daca nu este lingvist. Desi, poate parea banal acest exemplu este foarte bun,
deoarece adesea se fac confuzii cu privire la termenii lingvist si lingvistica. De aceea
deseori lingvistii sunt inntrebati cate limbi stiu si nu de studierea caror limbi se ocupa.
O alta confuzie cu privire la acesti termeni este cea cu filologia. Prin filologie se
intelege critica textelor sau intr-un sens mia amplu spus: stinta tuturor informatiilor care
se deduc dintr-un text ( mai ales din textele vechi). Astfel, in timp ce lingvistul vede intr-
un text doar fapte, filologul este interesat de un text ca document de cultura. Daca la un
moment dat se descopera un text, filologul va fi cel care se va pronunta asupra
autenticitatii lui, in timp ce lingvistul va analiza limbajul textului. Bineinteles ca
lingvistul se va folosi de datele furnizare de filolog, la fel cum si filologul poate sa
recurga la faptele lingvistice pentru a stabili autenticitatea textului. De aici rezulta ca
filologia este o stiinta auxiliara a lingvisticii, dar si in sens invers. Eugen Coseriu afirma
ca din aceste exemple putem observa ca distinctia dintre cele doua exista, insa pe care
lingvistica idealista nu o admite. Vossler unul dintre cei mai importanti lingvisti germani
identifica limbajul cu poezia si prin urmare, lingvistica cu filologia.
In continuare autorul seleaga delimbaj definind-ul astfel: limbajul reprezinta
orice sistem de semne simbolice folosite la intercomunicarea sociala, adica orice sistem

1
de smene care foloseste la exprimarea ideilor si sentimentelor. Aceasta stiinta a
limbajului este numita de Ferdinand de Saussure semiologie, adica stiinta care se ocupa
de studiul semnelor si din care lingvistica constituie doar o parte, deorece asa cum si
autorul afirma la inceput: lingvistica se ocupa de studierea limbajului uman articulat. In
acest limnaj articulat ne spune Coseriu se disting doua realitati de baza: actul lingvistic si
limba. Limbajul articulat este considerat sistem unic de semne doar la modul ideal,
pentru-ca in realitate doar actul lingvistic exista. De asemenea autorul ne spune pentru ca
actul comunicarii sa fie posibil este necesar ca semnele si simbolurile sa aiba acelasi sens
sau acelais semnificat in termenii lui Saussure. Acest lucru ne permite sa definim limba
ca ansamblul actelor lingvistice comune ale unei comunitati de indivizi vorbitori, adica
ansamblul tuturor sistemelor de izoglose. Acest termen „izoglosa’’ fost introdus in
stiinta limbajului de geografia lingvistica si desmneaza linia ideala care delimiteaza
actele lingvistice ale unui anumit teritoriu si ale unei anumite epoci.
Stiinta care studiaza limbajul in aspectele sale generale se numeste lingvistica
generala identificata de multe ori cu filosofia limbajului. Insa cele doua au orientari
toatal diferite: in timp ce filosofia limbajului studiaza limbajul in raport cu alte activitai
umane cum ar fi gandirea, lingvistica studiaza toate formele de manifestare ale
limbajului. Multi lingvisti numesc lingvistica generala: lingvistica teoretica sau teorie a
limbajului si o opun lingvisticii empirice, adica studiului particular al anumitor limbi.
Mai departe Coseriu ne prezinta conceptele de semn si simbol. Adeseori se
numeste limbaj, ne spune el, orice tip de comunicare intre fiinte capabile sa se exprime,
fie ele oamnei sau animale, pentru-ca psihologii studiind limbajul animalelor au observat
semne de exprimare si la acestea. Cu toate acestea lingvistii nu admit ca limbajul
animalelor sa fie obiectul lor de studiu. In acest caz limbajul animalelor este vazut ca
sistem de semne. Prin semn intelegem un instrument care ajuta la redarea unei idei sau a
unui sentiment, asa cum am mai spus. Behavioristii considera drept sistem de „semne”,
faptele unui context. Din acest punct de vedere acestia considera cuvintele drept stimuli
carora le-ar corespunde anumite imagini. Desi este foarte bine fundamentata aceasta
teorie nu poate explica intr-o forma satisfacatoare saltul de la semnul „lucru”, la semnul
„substituire” sau instrument conventional. Dupa definitia data de Buhler in lucrarea sa
„Teoria limbajului”, semnul lingvistic este simptom ca expresie a vorbitorului, este
semnal in raport cu ascultatorul sau receptorul si este simbol in raport cu semnficatul
sau real. Asadar daca admitem aceasta teorie semnele nu mai pot fi numite expresii
alelimbajului animal, deoarece acestea nu contin valoare simbolica si conventionala.
Concluzionand asupra acestor lucruri, deducem ca lingvistica nu poate fi
considerata ca fiind „stiinta generala a limbajelor” care constituie obiectul semiologiei,
lingvistica ocupandu- se strict de limbajul uman articulat.
Mai departe ne este prezentat caracterul de creatie inedita si limitele actului
lingvistic. Eugen Coseriu ne spune ca nici un semn nu are acelasi inteles (semnificat) la
toti indivizii sau chiar la acelasi individ cand este folosit. Astfel actul lingvistic devine un
act inedit si unic si doar prin limitele care ii sunt impuse acesta poate semana cu un act
lingvistic anterior. Conceptul de act lingvistic este unul dintre cele mai importante
concepte ale lingvisticii moderne, fiind cel mai complex, in ciuda faptului ca reprezinta
unica realitate concreta a limbajului a fost ultimul concept la care s-a ajuns prin
cercetarea lingvistica. Daca gramatcienii greci vorbeau la inceput despre limbi ca si
despre „fapte reale” existente, prin secolul al XIX- lea limbile au inceput sa fie

2
considerate organisme naturlae independente. Astfel, ne spune autorul, limbile asemenea
organismelor naturale: se nasc, cresc si mor. De exemplu greaca moderna este o
continuare a limbii grecesti vechi. Acest lucru este valabil si in cazul limbii latine.
Fondatorul lingvisticii generale este considerat Wilhem von Humboldt (filosof
politic si lingvist) care a valorificat actul lingvistic drept aspect fundamental al
limbajului. Acset lucru a fost remarcat mai tarziu si de savantul elvetian Ferdinand de
Saussure care a numit cele doua aspecte ale limbajului: parole si langue. In ceea ce
priveste primul aspect (parole) acesta reprezinta activitatea de vorbire si apartine
individului, pe cand cel de-al doilea aspect (langue) reprezinta sistemul lingvistic care se
realizeaza in vorbire si apartine societatii. Un alt savant Karl Vossler a incercat sa scoata
in evidenta valoarea actului lingvistic, insa fata de Saussure acesta era pozitivist. Astfel
pe doua cai total diferite cei doi ajung sa stabileasca distinctia dintre limba si actul
lingvistic.
Mai departe autorul ne prezinta criteriile pentru delimitarea limbii. Asa cum am
vazut si mai sus definirea termenului de limba este o problema mai dificila. Limba este
asadar o abstractizare, constatandu-se ca doar actele lingvistice exista. Spunem ca o limba
este un ansamblu al actelor lingvistice, un sistem de izoglose stabilit prin conventie. Din
toate acestea, afirma Coseriu rezulta ca limita conventionala dintre limbi, asa cum si
limita conventionala dintre dialecte depinde de izoglosele care se iau in considerare. De
exemplu limba spaniola semnifica sistemul de izoglose specific spaniolilor, limba din
Montevideo reprezinta sistemul de izoglose specific locuitorilor acestui oras, limba
marinarilor reprezinta sistemul de izoglose specific limbajului tehnic al marinarilor etc.
Un alt criteriu este cel al constiintei vorbitorului, care uneori poate lipsi. De
exemplu un moldovean are constiinta ca vorbeste moldoveneste si nu romaneste. Din
punct de vedere lingvisitc este greu sa recunoastem ca exista o limba moldoveneasca. De
aceea in lucrarile de lingvistica se vorbeste despre dialecte si nu despre limbi. Un dialect
este sistemul de izoglose al une regiuni, delimitat pe baza unor criterii pur
conventionale. Uneori dintr-o limba apar mai multe limbi comune sau nationale cum este
cazul limbii gemane: germana de jos care se vorbeste in Olanda si germana de sus care se
vorbeste in Austria, in mare parte a Elvetiei si in Germania Meridionala. Dupa cum
putem observa semnificatia termeneului limba este variabila si de aceea atunci cand il
folosim trebuie sa precizam cu ce sens. In continuare autorul ne vorbeste despre
„Realitatea limbajului”, despre locul pe care il ocupa acesta in activitatile umane. Una
dintre problemele foarte mult discutate in ceea ce priveste limbajul este aspectul social al
acestuia. Sunt lingvisti care considera limba drept unica realitate care poate fi studiata din
punct de vedere stiintific. Acesti lingvisti s-ar putea numi sociologisti si pot avea pozitii
extremiste fata de acest aspect. Dintre acestia il amintim pe marxismul Marcel Cohen
care considera societatea deasupra individului, pe cand la polul opus se afla idealistul
Karl Vossler, care ia in considerare in primul rand aspectul individual al limbajului.
Bineinteles ca exista si pozitii intermediare, precum cea a lui Saussure care considera
limbajul ca fiind un fenomen cu doua fatete: una individuala (parole) si una sociala
(langue). Ideea esentiala pe care trebuie sa o retinem din orientarea sociologista este
aceea ca limbajul poate exista numai intr-o comunitate, dar limitele acestei comunitati
sunt conventionale. In realitate un indvid nu apartine unei singure comunitati ci unui
numar variabil de comunitati unde se afla. Coseriu ne spune in acest context ca o limba
este un obicei care se invata prin imitatie, in general imitandu-se doar ceea ce se crede a

3
fi superior. Limba este in acest sens asemanatoare modei, fenomenele lingvistice
raspandindu-se asemenea modei. Referindu-se la rapotul dintre limba si societate, autorul
ne prezinta mai multe concepte precum: comunitatile lingvistice, natiunile, rasele,
comunitatile religioase s. a. In ceea ce priveste primul concept „comunitatile lingvistice”
Coseriu ne spune ca fiecarei comunitati ii apartine un anumit sistem de izoglose. Astfel o
persoana nu foloseste acelasi limbaj acasa, la scoala sau la serviciu. De asemenea se
spune ca societatea trebuie sa impuna vorbitorului semnele pe care trebuie sa le
foloseasca, de aceea un individ nu-si poate selecta semnele dupa propria-i vointa,
deoarece nu s-a putea face inteles.
In capitolul urmator autorul afirma ca exista o serie de teorii care privesc natura si
cauzele schimbarii lingvistice. Mai intai au existat o serie de teorii naturaliste care
explicau schimbarea lingvistica prin clima si mediu geografic sau chiar prin fapte
referitoare la alimentatie. O alta teorie este cea a substratului etnic conform careia
schimbarea lingvistica depinde de schimbarea rasei. De exemplu avem cazul limbii latine
care s-a suprapus altor limbi in Italia, Spania, Iberia etc. Teoria generatiilor este cea prin
care se afirma ca schimbarea lingvistica se datoreaza tocmai diferentelor dintre generatii.
Alte teorii sunt cea a minimului efort prin care se mentioneaza faptul ca unele sunete se
reduc deoarece sunt dificil de pronuntat; teoria analogiei explica schimbarile lingvistice
prin faptul ca exista o tendinta de a asimila formele neregulate la forme regulate si in
sfarasit teoria economiei expresive: se observa ca in limba exista tendinta de a exprima
doar ceeace este necesar.
Spre sfarsitul cartii Coseriu ne vorbeste despre fonetica limbajului, se face o
analiza asupra sunetelor din punct de vedere acustic si fizilogic. De asemenea ne prezinta
locul si modul de articulare al sunetelor, clasificarea lor, valoarea iconica precum si pe
cea conceptuala „arbitrara”
In concluzie desi Eugen Coseriu numeste acesata carte o simpla introducere in
lingvistica, citind-o si analizand-o cu atentie deducem ca aceasta nu este deloc o acrte
pentru incepatori.