____________________________________________________________________________________
Volumul III
Chişinău
2006
1
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
CZU 341.231.14(094)
C 95
Colegiul redacţional:
Lilia Snegureac, Svetlana Ungureanu, Natalia Trepăduş, Rodica Secrieru;
Diana Sârcu (red. juridică);
Anton Stogu (lector)
341.231.14(094)
2
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
CUPRINS
3
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
4
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE2
13 decembrie 2001
PROCEDURA
5
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Au compărut:
- pentru Guvern
6
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
9. Prima petiţionară, Mitropolia Basarabiei (“Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul
Plaiurilor”), este o Biserică ortodoxă autonomă, având jurisdicţie canonică pe terito-
riul Republicii Moldova. Ceilalţi petiţionari, cetăţeni ai Moldovei, membri ai Consiliului
eparhial al bisericii petiţionare: Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al
Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat
în mun. Chişinău; Ioan Eşanu, protopop, domiciliat în or. Călăraşi; Victor Rusu, proto-
pop, domiciliat în Lipnic, Ocniţa; Anatol Goncear, preot, domiciliat Zubreşti, Străşeni;
Valeriu Cernei, preot, domiciliat Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ioniţa, preot, domiciliat
Crasnoarmeisc, Hînceşti; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chişinău; Vlad Cubrea-
cov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consi-
liului Europei, domiciliat în Chişinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chişinău;
Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chişinău.
A. Crearea Bisericii reclamante şi acţiunile întreprinse
în vederea recunoaşterii ei
1. Crearea Mitropoliei Basarabiei
10. La 14 septembrie 1992, persoanele fizice reclamante s-au asociat pentru a
crea Biserica petiţionară, Mitropolia Basarabiei - Biserică ortodoxă autonomă locală.
Conform statutului său, Mitropolia succeda, din punct de vedere canonic, Mitropolia
Basarabiei care a existat până în 1944.
În luna decembrie 1992 ea a intrat sub jurisdicţia Patriarhiei de Bucureşti.
11. Mitropolia Basarabiei şi-a elaborat un statut care determina, printre altele,
formarea şi administrarea organelor sale, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului
său, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile sale. În preambulul statutului
sunt definite principiile de organizare şi de funcţionare ale Bisericii petiţionare:
“Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul Patriarhiei Române.
Titulatura ecleziastică tradiţională “Mitropolia Basarabiei” poartă un caracter istoric convenţional
şi nu se află în legătură cu realităţi politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu
desfăşoară activităţi politice şi nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul
Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor şi la ea pot adera, în
egală măsură, sub raport canonic, şi comunităţi din diaspora. Aderarea credincioşilor şi a comuni-
tăţilor acestora este exclusiv benevolă.
În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei respectă legile acestui stat
şi legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Comunităţile din diaspora, care au aderat
canonic la Mitropolia Basarabiei, întreţin cu autorităţile Statelor respective raporturi în respectul
legislaţiei acestor State şi a dispoziţiilor internaţionale în materie. Mitropolia Basarabiei colabo-
rează cu autorităţile Statului în domeniul culturii, învăţământului şi asistenţei sociale. Mitropolia
Basarabiei nu ridică pretenţii de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociaţii
religioase. Mitropolia Basarabiei întreţine relaţii ecumenice cu alte Biserici şi mişcări religioase şi
consideră dialogul frăţesc drept unica formă de relaţii pe plan interbisericesc.
Deservenţii Mitropoliei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt cetăţeni ai
acestui Stat. Invitarea cetăţenilor altor state, în scopul exercitării unei activităţi religioase în Mol-
dova, precum şi delegarea în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în acelaşi scop, va fi
efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare.
7
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Membrii Mitropoliei Basarabiei sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pen-
tru a practica în comun a credinţei lor religioase, conform convingerilor proprii, pe temeiul precepte-
lor evanghelice, al canoanelor Sfinţilor Apostoli, a Dreptului canonic ortodox şi al Sfăntului Obicei.
În toate comunităţile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divi-
ne, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii) pentru autorităţile şi instituţiile statului cu următorul cu-
prins: “Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră Republica Moldova, Stăpânirea
şi Oastea ei, ca o viaţă paşnică şi netulburată să trăim în toată curăţia şi cucernicia.”
13. În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte,
care cere ca toate cultele care funcţionează pe teritoriul Moldovei să fie recunoscute
prin decizia Guvernului, pe data de 8 octombrie 1992, biserica petiţionară a depus
cererea de recunoaştere. Cererea sa a rămas fără răspuns.
14. Mitropolia Basarabiei şi-a reactualizat cererea la 25 ianuarie şi 8 februarie
1995. La o dată care nu a fost precizată, Serviciul de Stat pentru problemele cultelor
pe lângă Guvern a respins aceste cereri.
15. La 8 august 1995, reclamantul Petru Păduraru, invocând articolul 235 al
Codului de procedură civilă referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al adminis-
traţiei contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circum-
scripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz
în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie 1995 o
hotărâre, prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
16. La 15 septembrie 1995, procurorul de Buiucani a introdus un recurs contra
hotărârii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie 1995.
17. La 18 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea din
12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu era competentă să exami-
neze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare.
18. Pe 13 martie 1996, biserica petiţionară a formulat Guvernului o nouă cerere
de recunoaştere. Neprimind nici un răspuns, la data de 24 mai 1996, petiţionarii au
depus o plângere împotriva guvernului moldav la judecătoria de sector din Chişinău,
cerând recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instan-
ţa sus-menţionată, a respins plângerea petiţionarilor
19. Pe data 20 august 1996, petiţionarii au depus o nouă cerere de recunoaş-
tere, care a rămas, şi de data aceasta, fără răspuns.
8
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
20. Petiţionarii au atacat cu recurs hotărârea din 19 iulie 1996, sesizând Tri-
bunalul municipiului Chişinău. Pe data de 21 mai 1997, această instanţă a emis o
hotărâre prin care decizia judecătoriei a fost casată, iar plângerea petiţionarilor a fost
acceptată.
21. Totuşi, în urma reformei sistemului judiciar moldav, dosarul a fost expediat
la Curtea de Apel a Republicii, pentru o reexaminare a acestuia în fond.
22. La 4 martie 1997, petiţionarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere
de recunoaştere. Întrucât, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din
partea guvernului, petiţionarii la 4 iunie 1997 au depus o plăngere contra acestuia în
faţa Curţii de Apel a Republicii, cerând ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută,
invocând în sprijinul cererii lor dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de
asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul deja
existent la această Curte.
23. În faţa Curţii de Apel, guvernul a declarat că este vorba despre un conflict
ecleziastic din sânul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, “Mitropolia
Moldovei”), care nu ar putea fi soluţionat decât de către Bisericile Ortodoxe română
şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte
în rândul enoriaşilor.
24. Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărârea pe data de 19 august 1997. S-a
subliniat mai întâi că articolul 31, paragrafele 1 şi 2, ale Constituţiei Moldovei garan-
tează libertatea şi conştiinţa, care trebuie să se manifeste printr-un spirit de toleranţă
şi de respect faţă de alţii. În plus la aceasta, cultele sunt libere şi pot să se organizeze
conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia Republicii. Curtea a mai
subliniat că, începând cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guver-
nului mai multe cereri de recunoaştere, respectând astfel articolele 14 şi 15 ale Legii
cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o
decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995,
Primul-ministru a comunicat petiţionarilor că Guvernul nu poate să examineze cere-
rea părţii reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mi-
tropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsând fără nici un răspuns cererea
petiţionarului, Guvernul a recunoscut totuşi, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei,
eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei.
Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoaşterea Mitro-
poliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi şi a subliniat că noţiu-
nea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate
confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea
unei divinităţi. Mai mult decât atât, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de
vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe când petiţionarul este afiliat, din punct de
vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Română, şi deci la Patriarhia de Bucureşti.
Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaşte Biserica petiţionară
contravine legii cu privire la culte, articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, articolul 5 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale, la care Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Curtea a
9
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
10
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
11
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
12
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
13
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
14
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
50. Pe 7 ianuarie 1994, când T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia sluj-
ba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică, iar atunci când
locuitorii satului au ieşit să protesteze, primarul a încuiat uşa bisericii şi, fără nici o
explicaţie, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore.
51. Pe 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creştinii din sat la o altă adunare. La
această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcţia de paroh,
pentru că aparţinea de Mitropolia Basarabiei, şi le-a prezentat noul paroh, pe N., de
la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului.
52. Pe 11 ianuarie 1994, creştinii din sat au fost din nou convocaţi la o nouă
adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la
Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenţi şi-au
exprimat preferinţa pentru T.B.
53. În aceste circumstanţe, S.M., preşedintele consiliului parohial, a fost convo-
cat de către primar şi preşedintele de colhoz, care l-au implorat să convingă sătenii să
accepte destituirea lui T.B. Preşedintele consiliului parohial a refuzat să facă aceasta.
54. La 13 ianuarie 1994, pe când se îndrepta spre biserică, S.M. a fost oprit din
drum. El a fost imobilizat de către cinci poliţişti, aruncat în maşina de poliţie şi dus mai
întâi la primărie, unde a fost cu cruzime bătut. Apoi, el a fost reţinut la postul de poliţie
din Ocniţa, unde a fost învinuit de atitudinea sa favorabilă faţă de Mitropolia Basarabi-
ei, fără să i se comunice motivele arestării. El a fost eliberat peste trei zile.
55. În urma acestor incidente, T.B. a părăsit parohia.
2. Parohia Sfântul Nicolae din Făleşti
56. Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional din Fă-
leşti l-a informat pe G.E, parohul bisericii Sfântul Nicolae din Făleşti, că întrucât el face
parte din Mitropolia Basarabiei, îi este interzis să oficieze slujba de Paşti de la 9 mai
1994 în vechiul cimitir al oraşului, deoarece aceasta constituie o activitate contrară Legii
cu privire la culte, deoarece Mitropolia Basarabiei este ilegală. Din acest motiv, lui i-a
fost interzisă oficializarea atât în biserică cât şi la aer liber. Cât priveşte decizia lui G.E.
de a invita preoţi din România pentru slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele consiliu-
lui raional l-a avertizat să nu dea curs deciziei sale, deoarece nu a obţinut în prealabil
permisiunea autorităţilor, aşa cum o cere articolul 22 al Legii cu privire la culte.
57. În noiembrie 1994, lui G.E. i-a fost aplicată o amendă în sumă de 90 lei din
motivul că oficia în calitate de preot al unei biserici nerecunoscute, Mitropolia Basa-
rabiei. Judecata a confirmat sancţiunea, însă a redus suma amenzii la 54 de lei, din
motivul că G.E. nu deţinea funcţii de răspundere în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
58. La 27 octombrie 1996, înainte de începerea slujbei în biserica parohială, un
grup de persoane condus de un preot de la Mitropolia Moldovei l-a bătut pe G.E. până
la sânge şi i-a cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit de asemenea şi
asupra preotesei, rupându-i hainele.
59. G.E. a reuşit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ţinea slujba,
dar agresorii l-au urmărit şi în interior, dezlănţuind o ceartă cu credincioşii prezenţi
15
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
16
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
După această numire, biserica Sf. Nicolae este ocupată de către reprezen-
tanţii Mitropoliei Moldovei, care încuiase biserica şi împiedicaseră accesul credin-
cioşilor bisericii petiţionare. Aceştia au mai pus stăpânire pe documentele şi ştam-
pila parohiei.
69. La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de contravenţie
împotriva petiţionarului Petru Buburuz, pe motivul că el organizase, la 28 noiembrie
1999, o adunare publică în faţa bisericii Sf. Nicolae, fără să fi obţinut în prealabil o
autorizaţie pentru desfăşurarea adunării publice.
70. La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al judecătoriei Buiucani clasă cauză
după ce constată că petiţionarul nu organizase o adunare, dar în calitatea sa de
preot, el a ţinut un simplu mesaj la rugămintea a vreo sută de credincioşi prezenţi.
De asemenea, judecătoria constată că liturghia se derulase în acel loc deoarece uşa
bisericii era blocată.
6. Incident la Buiucani (Chişinău)
71. În noaptea de 3-4 septembrie 1996, în casa lui P.G., cleric aparţinând
bisericii petiţionare, a fost aruncată o grenadă, iar pe 28 septembrie 1996, P.G. a
fost ameninţat de către şase necunoscuţi. P.G. a depus imediat după incident o
plângere.
72. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii,
Ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul în privinţa încetinirii anchetei de că-
tre poliţiştii care se ocupau de acest caz şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi
disciplinar pentru încălcarea menţionată.
7. Parohia din satul Octombrie (Sângerei)
73. În raportul său din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul
bisericii din sat se plângea de uneltirile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care
cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, încerca să-l înlăture de la slujbă pe preotul P.B.,
membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat.
Nici o plângere n-a fost depusă în privinţa acestui incident.
8. Incidente de la Cucioaia (Ghiliceni)
74. La data de 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, căpitanul R. a declarat că
acţionând din ordinul superiorului său, locotenent-colonel B.D., a sigilat uşa bisericii
din Cucioaia (Ghiliceni), şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia în mod sistematic sluj-
bele în această biserică, şi aparţinând Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să
continue slujba. În baza plângerii sătenilor, unul din petiţionari, Vlad Cubreacov, depu-
tat în Parlament, a adresat pe data de 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru,
cerându-i explicaţie pentru aceste acţiuni.
Incidentul a fost, de asemenea, publicat şi în ziarul “Flux” din 26 august 1998.
Guvernul a cerut ministerului de interne intentarea unei anchete în privinţa
acestui incident. Acesta a evidenţiat faptul că persoana care a sechestrat uşa bisericii
nu era poliţist, ci un membru al Mitropoliei Moldovei.
17
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
18
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
19
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
20
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
chetele cu imaginea lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericeasă, cu excepţia celor care
fac parte din patrimoniul cultural naţional, produsele necesare activităţii de cult, cum ar fi: tămâia şi
lumânările, inclusiv cele decorative pentru nunţi şi botezuri, stofele şi broderiile specifice folosite la
confecţionarea veşmintelor de cult şi altor obiecte necesare practicării cultului respectiv”.
Articolul 44. Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor
“Părţile componente ale cultelor, instituţiile şi întreprinderile înfiinţate de ele pot angaja lucrători în
conformitate cu legislaţia muncii”.
Articolul 45. Contractul
“Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor se efectuează în baza unui contract scris (…)”.
Articolul 46. Statutul juridic
“Deservenţii şi salariaţii cultelor, ai instituţiilor şi întreprinderilor înfiinţate de ele au statut juridic
identic cu angajaţii organizaţiilor, instituţiilor şi întreprinderilor obşteşti asupra lor extinzându-se
legislaţia muncii”.
Articolul 48. Pensiile de stat
“Deservenţilor şi salariaţilor cultelor, indiferent de pensiile stabilite de culte, li se stabilesc pensii
de stat pe baze generale, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în
Republica Moldova”.
91. Articolul 28/2, care a fost modificat prin legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996
stabileşte Curţii de Apel următoarele competenţe:
“Curtea de Apel judecă în primă instanţă plângerile împotriva actelor organelor administraţiei publi-
ce centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvârşite cu încălcarea legii
sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor”.
93. Articolul 235 cu privire la dreptul de a recurge contra actelor ilegale ale ad-
ministraţiei, prevede următoarele:
“Orice persoană fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sânt lezate printr-un act admi-
nistrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau al unei persoane cu funcţii de
răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, este în drept să se
adreseze în instanţa de judecată competentă pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului
care a fost lezat”.
ÎN DREPT
21
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
relevă în particular, că libertatea de a-şi manifesta colectiv religia lor este împiedicată de
interdicţia de a se reuni într-un scop religios, precum şi prin absenţa unei protecţii juridice
a patrimoniului Bisericii petiţionare. Petiţionarii, invocă articolul 9 în conformitate cu care:
“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă sau de religie; acest drept
include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta
religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învă-
ţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrângeri
decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,
pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea
drepturilor şi libertăţilor altora “.
1. Petiţionarii
95. Invocând cauza Manoussakis (decizia Manoussakis contra Greciei din 26
septembrie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-IV, p.1361, § 37), petiţionarii
susţin că refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare constituie o atingere a libertăţii
lor la religie, deoarece absenţa autorizaţiei face imposibil exerciţiul cultului lor. După
părerea lor, un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor
fără însă, să încalce articolul 9 al Convenţiei, cu condiţia că înregistrarea nu va de-
veni un obstacol pentru libertatea religiei credincioşilor. Or, în cazul dat, refuzul de
recunoaştere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În
particular, petiţionarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu
poate fi reproşată Bisericii petiţionare sau membrilor săi.
96. Petiţionarii susţin că, într-o societate democratică, orice grup de credincioşi
care se consideră diferiţi de alţii trebuie să-şi poată crea o nouă Biserică şi că nu sta-
tului îi aparţine dreptul de a determina dacă există o distincţie reală între aceste grupe
diferite, sau care dintre credinţe trebuie să fie considerate distincte de altele.
De asemenea, statul nu poate favoriza, prin intermediul recunoaşterii, o bise-
rică în defavoarea alteia, nici chiar să cenzureze titulatura unei biserici din simplul
motiv că aceasta s-ar referi la o perioadă trecută din istorie.
În consecinţă, în cazul dat, statul moldav nu ar fi în măsură să decidă dacă
Biserica petiţionară este o entitate individuală, distinctă sau o formaţiune în cadrul
unei alte Biserici.
2. Guvernul
97. Guvernul admite că dreptul la libertatea religiei cuprinde în sine libertatea de
a-şi manifesta religia prin culte şi îndeplinirea ritualurilor, dar consideră că, în speţă,
refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară nu este echivalent interzicerii activităţilor
acesteia sau a membrilor săi. Aceştea din urmă îşi menţin libertatea lor la religie, atât
prin convingerea personală cât şi în manifestarea prin cult şi îndeplinirea ritualurilor.
98. De altfel, Guvernul susţine că Biserica petiţionară cu denumirea de Bise-
rica creştină ortodoxă, nu practică un nou cult, deoarece cultul creştin ortodox a fost
recunoscut în Moldova la 7 februarie 1993, odată cu recunoaşterea Mitropoliei Mol-
22
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
23
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
104. Petiţionarii afirmă că, conform legislaţiei Moldovei, doar cultele recunoscu-
te de Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere echivalează,
pentru Biserica petiţionară, cu interzicerea de a funcţiona, atât în plan bisericesc cât
şi asociativ. Cu referinţă la petiţionari, ei cu atât mai mult nu pot să-şi exprime convin-
gerile prin cultul lor, deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia
de o protecţie legală.
105. Curtea relevă că, conform Legii Moldovei din 24 martie 1992 despre culte,
pot fi practicate numai cultele recunoscute prin decizie guvernamentală.
În speţă, Curtea notează, că nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu poate
desfăşura activitatea sa. În special, preoţii nu pot oficia, membrii săi nu se pot reuni
pentru a-şi practica religia şi fiind lipsită de personalitate juridică, Biserica nu poate
beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său.
Mai întâi, Curtea consideră refuzul Guvernului moldav de recunoaştere a Bise-
ricii petiţionare, refuz confirmat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie de la 9 decem-
brie 1997, constituie drept imixtiune în dreptul acestei Biserici şi a altor petiţionari la
libertatea religiei garantată de articolul 9 § 1 al Convenţiei.
106. Pentru a determina dacă această imixtiune constituie o violare a Con-
venţiei, Curtea trebuie să precaute dacă ingerinţa răspunde exigenţilor articolului 9
§2, adică dacă imixtiunea era “prevăzută de lege”, dacă “urmărea un scop legitim” în
privinţa acestei dispoziţii şi dacă era “necesară într-o societate democratică”.
2. A fost imixtiunea prevăzută de lege?
107. Petiţionarii admit faptul că imixtiunea era prevăzută de Legea nr. 979-XII
din 24 martie 1992 cu privire la culte. Totuşi ei afirmă că, procedura prevăzută de lege
a fost deviată de la scopurile sale căci, cauza adevărată a refuzului de înregistrare era
de ordin politic; într-adevăr, Guvernul nici n-a susţinut, nici n-a demonstrat că Biserica
petiţionară era contrară legilor Republicii.
108. Guvernul nu s-a pronunţat în această privinţă.
109. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă, conform căreia expresia “pre-
văzută de lege” din articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incri-
minată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează de asemenea şi calitatea legii în
cauză, care trebuie să fie suficient accesibilă şi previzibilă, adică să fie enunţată cu des-
tulă precizie permiţând persoanei - obţinând la necesitate sfaturi clare - să-şi determine
conduita sa (hotărârile Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria
A nr. 30, § 49, Larissis şi alţii împotriva Greciei din 24 februarie 1998, Culegerea 1998
- I, p. 378, § 40, Hashman şi Harrup împotriva Regatului Unit (MC), nr.25594/ 94, § 31,
CEDH 1999, Rotaru împotriva României (MC), nr.28341/95, § 52, CEDH 2000-V).
Pentru a răspunde acestor exigenţe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită
protecţie împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către
Convenţie. Atunci când este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale,
dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva
superiorităţii dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale ale unei societăţi
24
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
25
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
a) Principii generale
26
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
27
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
28
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
29
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
124. Curtea notează în primul rând că, în statutul său şi în particular, în pre-
ambulul statutului, Biserica reclamantă este definită ca o Biserică autonomă locală,
funcţionând pe teritoriul moldovenesc în respectul legilor acestui stat, denumirea sa
având un caracter istoric, fără a avea vreo legătură cu realităţile politice actuale sau
trecute. Având o activitate în principial religioasă, Biserica petiţionară este gata de a
colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învăţământului sau asistenţei
sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică.
Aceste principii sunt pentru Curte clare şi conform legii.
125. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul totuşi a susţinut că în realitate,
Biserica petiţionară ducea activităţi politice contrare ordinii publice moldave şi că,
dacă ea va fi recunoscută, astfel de activităţi ar pune în pericol integritatea teritorială
a Moldovei.
Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei
organizaţii ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public,
Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conţinutul aşa-zisului program
cu actele şi părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos şi alţii sus citată, p. 1618,
§ 46). În speţă, Curtea notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să
facă concluzia că Biserica petiţionară ar duce alte activităţi decât cele declarate
în statutul său.
Referitor la articolele de presă menţionate mai sus, cu toate că conţinutul lor
aşa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la
România, ele nu pot fi imputate Bisericii petiţionare. Mai mult ca atât, Guvernul n-a
pretins că Biserica petiţionară ar fi inspirat aceste articole.
De altfel, în absenţa vreunui element probator, Curtea nu ar putea să concluzi-
oneze că Biserica petiţionară este în legătură cu activităţile politice ale organizaţiilor
moldoveneşti sus-menţionate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldo-
vei la România. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susţinut ilegalitatea acestor
asociaţii sau partide politice.
Cât despre eventualitatea că Biserica petiţionară, odată recunoscută, va con-
stitui un risc pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială, Curtea crede că,
aici este vorba de o simplă ipoteză, care în lipsa altor elemente concrete, nu ar justi-
fica un refuz de a o recunoaşte.
126. Curtea relevă că Guvernul nu contestă decât incidentele care au avut loc
în timpul reuniunilor adepţilor şi a membrilor clerului Bisericii reclamante (paragrafele
47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci când preoţii aparţinând Bisericii
petiţionare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod
exclusiv adepţii şi clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localităţi unele persoane se opu-
neau prezenţei Bisericii petiţionare, considerând-o drept ilegală.
30
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
31
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
parte alte Biserici ortodoxe, şi de altă parte, mai multe asociaţii în cadrul aceluiaşi cult.
Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenţiei, care stipulează următoarele:
“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată
fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice
alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau
orice altă situaţie”.
132. Conform opiniei Guvernului, cultul creştin ortodox a fost recunoscut prin
intermediul Mitropoliei Moldovei şi nici un motiv nu justifica recunoaşterea în egală
măsură a Bisericii petiţionare, care de asemenea se pretinde cult ortodox, Biserica
petiţionară nu reprezintă un nou cult, dar o formaţiune schismatică a cărei credinţe şi
ritualuri nu se deosebesc prin nimic de cele ale Mitropoliei Moldovei. Guvernul admite
că Eparhia ortodoxă de la Chişinău, sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, a fost re-
cunoscută cu toate că ea nu reprezintă un nou cult, dar el consideră că diferenţa de
tratament este fondată pe criteriul etnic. Într-adevăr, adepţii şi clerul Eparhiei ortodoxe
de la Chişinău sunt toţi de origine rusă.
133. Petiţionarii consideră că motivul invocat Bisericii petiţionare în refuzul de a
o recunoaşte nu era nici rezonabil, nici obiectiv, deoarece în recunoaşterea altor culte,
Guvernul n-a formulat drept criterii originea etnică a credincioşilor sau noutatea cul-
tului. Drept exemplu, petiţionarii aduc faptul că Guvernul a recunoscut două Biserici
adventiste şi două asociaţii de evrei, care nu sunt organizate pe criterii etnice.
134. Curtea consideră că plângerile în legătură cu articolul 14 se analizează
în repetarea celor prezentate pe terenul articolului 9. Astfel, nu este necesar de a le
examina separat.
32
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
33
MITROPOLIA
LAWLESS contra
BASARABIEI
IRLANDEI ŞI ALŢII contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
A. Despăgubiri
B . Cheltuieli de judecată
C. Dobânzile moratorii
150. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplica-
bile în Franţa la data adoptării prezentei decizii era de 4,26% anual.
34
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
35
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
36
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
20 aprilie 2004
PROCEDURA
37
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
38
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
„Din cauza hotărârii Curţii Constituţionale, se va instala o anarhie completă în profesia de avocat
- a spus dl Amihalachioaie. Veţi vedea ce se va petrece peste un an. De azi, nu mai este un sistem
unic de organizare a profesiei, nici stat unitar. Noi ne-am obişnuit cu aceasta – este cu mult mai
uşor să trăieşti în haos. Taxele nu se plătesc, nu există control şi, prin urmare, nici etică, nici disci-
plină şi nici responsabilitate.
În lumina celor spuse, se pune întrebarea: Curtea Constituţională este - ea constituţională? În anul
1990, Naţiunile Unite au adoptat Principiile de bază cu privire la rolul avocaţilor, garantate perfect
în dreptul nostru. Peste tot în lume, profesia de avocat este independentă, pe când în Moldova ea
este subordonată puterii executive, şi anume, Ministerului Justiţiei. Aceasta reprezintă o violare
serioasă a principiilor democratice fundamentale.
Curtea Constituţională n-a luat în considerare exemplele specifice ale jurisprudenţei Curţii de la
Strasbourg invocate în observaţiile prezentate de Uniunea Avocaţilor. Probabil că judecătorii Curţii
Constituţionale nu consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului o autoritate. Trebuie să înţe-
leg că ei au obţinut mai multă experienţă în cinci ani decât judecătorii din Strasbourg în cincizeci
de ani? Cu certitudine, noi vom informa Consiliul Europei că Moldova nu respectă jurisprudenţa şi
exigenţele formulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.”
În conformitate cu termenii folosiţi de dl Amihalachioaie, printre jurişti, avocaţii au fost consideraţi
întotdeauna ca fiind în primul rând:„Cu toate acestea, chiar după decizia Curţii Constituţionale,
corpul avocaţilor rămâne o putere .” (...)
39
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
17. Dispoziţiile pertinente ale Codului jurisdicţiei constituţionale sunt stipulate astfel:
Articolul 81 par.1
“2. În scopul protecţiei demnităţii judecătorilor Curţii Constituţionale şi a participanţilor la procedură
şi în scopul asigurării condiţiilor adecvate pentru exercitarea justiţiei constituţionale, Curtea poate
lua măsurile prevăzute la articolul 82.”
Articolul 82
„(1) În scopul asigurării bunei funcţionări a justiţiei constituţionale, se poate dispune o amendă
administrativă de cel mult 25 salarii minime lunare în următoarele cazuri:
a) declaraţiilor neconstituţionale care n-ar fi modul lor de exprimare;
b) imixtiune în activitatea procedurală a judecătorilor Curţii Constituţionale, tentativa de a-i influenţa
prin mijloace ieşind din cadrul procedural;
c) refuzul de a se conforma, fără motive serioase, cerinţelor judecătorilor Curţii în conformitate cu
modalităţile prevăzute şi în termenul atribuit şi nexecutarea hotărârilor şi a avizelor Curţii;
d) violării jurământului judiciar;
e) lipsa de respect faţă de Curtea Constituţională, şi anume refuzul de a se supune ordinelor pre-
şedintelui, încălcarea disciplinei şi îndeplinirea altor acte ce demonstrează o absenţă evidentă de
considerare pentru Curte şi procedura sa (...)”
18. Articolul 4 al legii Nr. 243-XIII din 26 octombrie 1994 cu privire la presă
stipulează:
„Publicaţiile periodice (...) publică, în funcţie de aprecierile lor proprii, documente şi informaţii, ţi-
nând cont de faptul că exerciţiul acestor libertăţi, conţinând drepturi şi obligaţii, este supus unor
formalităţi, condiţii, restricţii, sau sancţiuni prevăzute de către lege, care constituie măsuri necesa-
re într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa
publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei, protecţia sănătăţii sau moralei, protecţia reputaţiei
sau drepturilor altuia, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta
autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare.”
ÎN DREPT
A. Argumentele părţilor
1. Reclamantul
40
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
41
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
42
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
43
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciu
42. Reclamantul solicită acordarea a 100 000 EUR drept repararea prejudiciu-
lui moral cauzat prin condamnarea sa care i-a adus o atingere gravă reputaţiei sale
de avocat şi de preşedinte a Uniunii Avocaţilor.
43. Guvernul consideră că suma cerută de reclamant cu titlu de prejudiciu mo-
ral este exagerată. El adaugă că, oricum, simpla constatare a violării articolului 10 ar
furniza prin sine o satisfacţie echitabilă suficientă.
44. Curtea estimează cu Guvernul că constatarea violării constituie prin sine o
satisfacţie echitabilă pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de interesat.
B. Cheltuieli
45. Reclamantul cere 2 000 dolari americani (USD), fie echivalentul de 1 670
euro (EUR), drept onorarii pentru cheltuielile de avocat în faţa Curţii. El se sprijină pe
convenţia despre onorarii pe care el a încheiat-o cu avocatul său, în virtutea căreia
această sumă nu era cerută decât dacă reclamantul obţinea câştig de cauză în faţa
Curţii. El subliniază că încheierea unei astfel de convenţii este o practică curentă
printre avocaţii moldavi.
46. Guvernul se opune contra acestei pretenţii evidenţiind în valoare faptul că
suma cerută este excesivă şi că aceste cheltuieli n-au fost demonstrate.
47. Curtea nu se exprimă asupra convenţiei în cauză. În speţă, conform ju-
risprudenţei, ea trebuie să caute dacă cheltuielile şi plăţile a căror rambursare este
reclamată au fost real şi necesar expuse de reclamant şi dacă ele sunt rezonabile
referitor la mărimea lor (Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei [GC], nr.23118/93, par. 62,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului 1999-VIII). Curtea ar putea să se bazeze
pentru aprecierea sa pe elemente cum ar fi numărul de ore de muncă a avocatului, cât
şi tariful orar reclamat (Iatridis c. Greciei (articolul 41), nr. 31107/96, par. 55, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului 2000-XI).
Curtea observă că reclamantul n-a depus nici un justificativ în sprijinul preten-
ţiilor sale. În consecinţă, Curtea decide de a nu aloca reclamantului nici o sumă la
acest punct.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA
1. Pronunţă, cu 6 voturi pro, 1 contra, că a avut loc violarea Convenţiei;
2. Pronunţă, cu 5 voturi pro, 2 contra, că constatarea unei violări furnizează prin sine
o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului;
44
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
45
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
vorba în primul rând de condiţia care acceptă ca restricţia să fie „necesară într-o so-
cietate democratică” şi în al doilea rând de conceptul de „autoritate” a puterii judiciare
pentru apărarea căreia poate fi aplicată restricţia.
Chestiunea referitor la faptul dacă o lege care limitează unul din drepturile ga-
rantate de Convenţie vizează în realitate un scop autorizat trebuie, după părerea
mea, să fie întotdeauna examinat pe măsura exigenţelor unei societăţi democratice
moderne. Nu este suficient ca o lege care prevede o asemenea restricţie să invoce
unul din obiective pentru care restricţia pertinentă este permisă. Chestiunea de fond
trebuie să rămână întotdeauna cea de a şti dacă restricţia este realmente necesară
pentru a atinge acest scop ţinându-se cont de condiţiile actuale de exercitare a de-
mocraţiei. Dacă restricţia merge mai departe de ceea ce este necesar pentru scopul
căutat sau dacă ea nu face decât să servească acestui scop din întâmplare sau in-
direct, ea nu poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică pentru a
atinge acest scop, şi deci e cazul de a considera că ea nu relevă clauza de excepţie
corespunzătoare.
În speţă, partea pertinentă a legii în virtutea căreia reclamantul a fost sancţio-
nat este următoarea:
„În scopul asigurării unei bune funcţionări a justiţiei constituţionale poate fi aplicată o amendă admi-
nistrativă de cel mult 25 salarii minime lunare în următoarele cazuri: (...) e) desconsiderarea faţă de
Curtea Constituţională şi anume îndeplinirea altor acte ce demonstrează o desconsiderare vădită
faţă de Curte (...) ( litere grase adăugate).”
46
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Atunci ce fac ei? Cer scuze pentru cheltuielile şi problemele cauzate la poliţie? Pentru
nimic în lume.”) considerată a fi constitutivă a „contempt of court ”:
„Acest articol este desigur critic faţă de această Curte. Cu atât mai mult că se referă la Curtea de
Apel, trebuie să recunoaştem că este eronat (...) Permiteţi-mi să spun dintr-o dată că noi nu vom
utiliza niciodată această noţiune (cea de contempt of court) pentru a apăra propria noastră dem-
nitate. Ea trebuie să se bazeze pe fundamente mult mai sigure. Nu ne vom servi nici pentru a-i
face să tacă pe cei ce ne critică. Noi nu ne temem de ei. De fapt, problema este altfel importantă,
deoarece este vorba de nimic mai puţin decât de libertatea expresiei. Fiecare are dreptul în faţa
Parlamentului sau în altă parte, în presă sau la radio de a se exprima amabil adică franc referitor
la chestiunile de interes general. Comentatorii pot vorbi loial despre tot ceea ce se face într-un
tribunal. Ei pot spune că noi ne înşelăm şi că deciziile noastre sunt eronate, că ele sunt obiectul
unui apel sau nu” ( R.v. Metropolitan Police Commissionner, ex parte Plackburn (nr.2), (1968) 2 All
England Reports, p.120)
Mai mult ca atât, termenul „autoritate” desemnează dreptul de a comanda,
puterea de a impune ascultare (dicţionarul le petit Robert). Încă o dată, eu nu văd
cum o simplă lipsă de„consideraţie” faţă de un tribunal ar putea diminua autoritatea
puterii judiciare de a impune ascultare pentru hotărârile sale sau alte acte judiciare.
O asemenea„autoritate” poate fi efectivă chiar şi în cazul lipsei de„consideraţie” din
partea persoanelor asupra cărora ea este exercitată sau de către orice terţă parte.
În aceste condiţii, eu estimez că legea în cauză, în măsura în care ea interzice
în termeni absoluţi actele care exprimă o lipsă de consideraţie faţă de Curtea Constitu-
ţională pentru a proteja, după Guvern, autoritatea acestei Curţi, cade în afara câmpului
de aplicare a acestui obiectiv şi nu se va considera ca lege ce îl vizează pe acesta din
urmă. Ceea ce ilustrează clar aplicarea în acest caz a acestei legi faţă de reclamant.
Articolul 41
Eu am votat împotriva deciziei majorităţii de a nu aloca o sumă de bani cu titlu
de satisfacţie echitabilă şi cheltuieli reclamantului. Sunt de acord cu motivele invocate
de către dna judecător Thomassen pentru a explica că reclamantul ar fi trebuit să
înţeleagă că i se acordă asemenea sume.
47
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
48
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
49
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
50
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
51
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
52
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
onal unic, nici stat unitar. Impozitele nu vor fi plătite. Nu va mai fi nici un control şi, în
consecinţă, nici o etică, disciplină şi responsabilitate.
2. A pus la îndoială constituţionalitatea chiar a Curţii Constituţionale.
3. A acuzat Curtea Constituţională că nu are nici o consideraţie pentru Curtea
Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa sa.
Conform Recomandării Rec (2000) 21 a Comitetului de Miniştri pentru statele
membre privind libertatea de a exercita profesia de avocat (adoptată de Comitetul
de Miniştri la 25 octombrie 2000 la reuniunea 727 a delegaţilor de miniştri),„avocaţii
trebuie să respecte autoritatea judiciară şi să-şi exercite funcţiile în faţa tribunalelor
conform legislaţiei şi altor reguli naţionale (...)”.
Aceeaşi idee a fost expusă în hotărârea Shopfer c. Elveţiei (20 mai 1998, Re-
cueil 1998-III, § 29): „(...) Curtea reiterează că statutul specific al avocaţilor îi situează
într-o poziţie centrală în administraţia justiţiei, ca intermediari între justiţiabili şi tribu-
nale, cei care explică normele de conduită impuse în general membrilor baroului.”
Printre altele, Curtea a declarat deja că acţiunea tribunalelor, care sunt garan-
ţii justiţiei şi a căror misiune este fundamentală într-un stat de drept, are nevoie de
încrederea publicului (De Haes et Gijsels c. Belgiei, hotărârea din 24 februarie 1997,
Recueil 1997-I, p. 234, § 37).
Având în vedere rolul cheie al avocaţilor se poate aştepta de la ei ca să contri-
buie la buna funcţionare a justiţiei şi, astfel, la încrederea publicului în aceasta.
În cazul dat, ca şi în cazul Schopfer, declaraţia litigioasă a reclamantului nu cri-
tica raţionamentul deciziei Curţii Constituţionale ci cuprindea acuzaţii de defăimare a
judecătorilor acestei jurisdicţii, precum şi a însăşi Curţii Constituţionale, cea mai înaltă
autoritate judiciară din stat.
După părerea mea, defăimarea de către reclamant nu dovedeşte nici respect
pentru autoritatea judiciară impusă de Recomandarea Rec (2000) 21 menţionată mai
sus a Comitetului de Miniştri, nici intenţia„de a contribui la buna funcţionare a justiţiei
şi, astfel, la încrederea publicului în aceasta”, conform hotărârii Schopfer.
Chiar şi o analiză superficială a afirmaţiilor reclamantului denotă că în interviul
său el a căutat să compenseze lipsa de argumente juridice încercând să zdruncine
încrederea publicului în autoritatea judiciară cea mai înaltă şi să o discrediteze făcând
aluzii, pe de o parte, la ignoranţa juridică a membrilor Curţii Constituţionale, care nu ar
respecta Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa ei, pe de altă parte,
la atitudinea neglijentă faţă de obligaţiile lor profesionale, provocând astfel haos şi
anarhie juridică în sânul statului şi, în plus, distrugând unitatea statului.
Îmi este greu să cred că intenţia originală a autorilor Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale era de a proteja la nivel internaţional,
prin articolul 10, persoanele care zdruncină încrederea publicului în puterea judiciară,
discreditează cea mai înaltă autoritate judiciară a ţării şi defăimează membrii Curţii
Constituţionale.
53
AMIHALACHIOAIE
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
54
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
55
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
56
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
18 mai 2004
PROCEDURA
1. Cazul a fost iniţiat prin cererea nr. 49806-99 contra Republicii Moldova,
înaintată către Curte conform articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi Libertăţilor Fundamentale (în continuare - Convenţia) de către o moldo-
veancă, Dna Tatiana Prodan la 5 ianuarie 1999.
2. Reclamanta a fost reprezentată în faţa Curţii de către dl Vitalie Nagacevschi,
activând în numele organizaţiei nonguvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omu-
lui”, cu sediul la Chişinău.
57
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
58
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
59
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
plătească reclamantei suma de 488 274 lei moldoveneşti (MDL), valoarea de piaţă a
apartamentelor nr.3, 6, 7, 12 şi 13.
24. Consiliul Municipal a înaintat Tribunalului Municipiului Chişinău apel împo-
triva acestei hotărâri. La 10 ianuarie 2001, Tribunalul municipiului Chişinău a respins
apelul menţinând hotărârea Judecătoriei Sectorului Centru din 3 octombrie 2000.
25. În anul 2001 reclamanta a solicitat Direcţiei de Repartizare a Spaţiului Lo-
cativ a Consiliului Municipal să execute hotărârea din 14 martie 1997, deoarece ea
prevedea evacuarea locatarilor din apartamentul nr.8. Printr-o scrisoare din 26 martie
2001, Consiliul Municipal a informat reclamanta că, din cauza lipsei de fonduri pentru
construirea clădirilor cu apartamente şi a spaţiului locativ alternativ pentru chiriaşii
evacuaţi, hotărârea din 14 martie 1997 nu poate fi executată.
26. La 10 aprilie 2001, Judecătoria Sectorului Centru a refuzat cererea Consiliul
Municipal prin care acesta cerea amânarea executării hotărârii Judecătoriei Sectorului
Centru din 3 octombrie 2000. La 19 iunie 2001, Tribunalul municipiului Chişinău, prin-
tr-o decizie finală a respins apelul Vice-primarului contra hotărârii sus-menţionate.
27. Conform cererii Consiliului Municipal, Procuratura Generală a Republicii
Moldova a depus un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie prin care a cerut
anularea hotărârilor Judecătoriei Sectorului Centru din 3 octombrie 2000 şi a Tribuna-
lului municipiului Chişinău din 10 ianuarie 2001.
28. La 12 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în
anulare depus de Procurorul General.
29. La o data nespecificată, reclamanta a înaintat o nouă cerere către Consiliul
Municipal pentru executarea hotărârilor din 14 martie 1997 şi din 3 octombrie 2000.
Printr-o scrisoare din 23 octombrie 2001, Consiliul Municipal a informat reclamanta că
din cauza lipsei de fonduri şi a spaţiilor locative alternative pentru chiriaşii apartamen-
tului nr.8, hotărârea din 14 martie 1997 nu poate fi executată. Referitor la executarea
hotărârii din 3 octombrie 2000, Consiliul Municipal a răspuns că banii vor ar fi plătiţi
după ce alte ordine judecătoreşti ar fi fost plătite.
30. La 20 noiembrie 2002, Consiliul Municipal a plătit reclamantei o sumă în
valoare de 488 274 MDL (echivalentul a 29 238 EURO în acea perioadă) conform
hotărârii din 3 octombrie 2000. Hotărârea din 14 martie 1997 cu privire la evacuarea
chiriaşilor din apartamentul nr. 8 a rămas neexecutată.
31. Prevederile relevante ale Legii nr.1225-XII din 8 decembrie 1992, cu modi-
ficările ulterioare din 23 noiembrie 1994, sunt următoarele:
„Articolul 12. Restituirea averii persoanelor supuse represiunilor
(1) Cetăţenilor Republicii Moldova, supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi, li se restituie, la
cererea lor sau a moştenitorilor lor, averea confiscată, naţionalizată sau luată în alt mod. (…)
(5) Actele de vânzare-cumpărare sau de înstrăinare în alt mod a caselor, clădirilor şi a altor con-
strucţii şi bunuri confiscate, naţionalizate sau luate de la persoanele supuse represiunilor, efectuate
60
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
după reabilitarea acestora, se declară nule pe cale judiciară, la cererea persoanelor supuse repre-
siunilor sau a moştenitorilor lor.”
În 1998 articolul de mai sus a fost completat cu un nou paragraf prin Legea
nr. 84-XIV din 8 iulie 1998, care prevede următoarele:
„(6) Persoanele care urmează a fi evacuate din casele restituite sunt asigurate cu spaţiu locativ
peste rând, la momentul evacuării, de către autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate
cu legislaţia.”
La 12 iunie 2003 a intrat în vigoare noul Cod Civil. Articolul 1404 al Codului Civil
prevede următoarele:
„(1) Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei
cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei
se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar
în cazul intenţiei sau culpei grave.
(2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate
la al. 1.”
ÎN DREPT
61
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
62
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ană a fost special elaborată şi a intrat în vigoare pentru a soluţiona problema existentă
în Italia cauzată de durata procedurilor care este contrară prevederilor Convenţiei.
42. În prezentul caz, Curtea observă că Guvernul pur şi simplu a invocat un ar-
ticol din noul Cod Civil care stabileşte principiul răspunderii autorităţilor statale. Totuşi,
Guvernul nu a statuat asupra prevederilor legale care ar fi permis reclamantei să asi-
gure executarea hotărârilor judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat ca urmare
a neexecutării pe parcursul mai multor ani a hotărârilor judecătoreşti respective, la fel
Guvernul nu a invocat nici un exemplu de cazuri în care legea invocată de Guvern să
fie cu succes folosită. Curtea nu consideră că Guvernul a argumentat suficient efici-
enţa remediului invocat de Guvern sau că reclamanta, la această etapă, ar trebui din
nou să invoce violarea drepturilor sale în faţa instanţelor de drept naţionale.
43. În consecinţă, baza excepţiei cu privire la articolul 1404 al noului Cod Civil
nu poate fi acceptată.
B. Statutul de victimă
63
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
fost executată decât la 10 ianuarie 2001 şi referitor la apartamentul nr.8 nu a fost exe-
cutată până la data pronunţării acestei hotărâri.
49. În aceste condiţii, Curtea consideră că reclamanta ar putea pretinde că este
victimă a încălcării articolului 6 §1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului 1 al
Convenţiei.
64
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
65
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
1. Cu privire la pierderile suportate până-n prezent referitor la toate apartamentele.
64. Reclamanta a cerut în calitate de prejudiciu material suferit ca urmare a
neexecutării de către autorităţi a hotărârilor din 14 martie 1997 cu privire la toate cele
şase apartamente şi a hotărârii judecătoreşti din 3 octombrie 2000 suma de 49.209,91
EURO. Ea a pretins că această sumă va acoperi pierderea profitului ratat ca urmare
a neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive favorabile ei.
65. Cu privire la hotărârea judecătorească din 14 martie 1997, reclamanta a
susţinut că ea ar fi dat în chirie casa dacă hotărârea ar fi fost executată la timp, adică
imediat după ce a devenit executorie la 19 august 1998. Reclamanta a prezentat
rezultatele evaluării casei, evaluare făcută de către un specialist independent, potri-
vit căreia plata chiriei pentru 1 metru pătrat ar fi fost de 1,2 USD lunar. Ea a înmulţit
numărul metrilor pătraţi la acel preţ şi apoi ea a înmulţit rezultatul cu numărul de luni
pe parcursul cărora ea nu a putut folosi casa. Apoi, reclamanta a declarat că ea ar fi
încasat plata chiriei în avans, pentru un an de zile, potrivit practicii locale, iar banii ar
fi fost depuşi la o bancă comercială la o rată a dobânzii înaltă.
66. În ceea ce priveşte hotărârea judecătorească din 3 octombrie 2000, recla-
manta a declarat faptul că, banii obţinuţi ca urmare a executării hotărârii judecătoreşti,
de asemenea, ar fi generat profit, dacă ar fi fost depuşi într-o bancă comercială la o
rată a dobânzii înaltă.
67. Guvernul a declarat faptul că, reclamanta nu a reuşit să dovedească inten-
ţia sa de a da în chirie casa dacă hotărârea judecătorească din 14 martie 1997 ar fi
fost executată la timp. De asemenea, Guvernul a declarat faptul că, chiar dacă recla-
manta ar fi avut acea intenţie, nu ar fi fost exclus că ea nu ar găsi chiriaşi, cel puţin
pentru o anumită perioadă de timp.
68. Referitor la declaraţia reclamantei cu privire la venitul care ar fost generat
bani în cazul în care aceşti bani ar fi fost depuşi la o bancă comercială, Guvernul a
subliniat faptul că această declaraţie a fost foarte speculativă, deoarece în perioada
iulie 1998 şi septembrie 2002, 8 bănci comerciale au dat faliment în Republica Mol-
dova. Mai mult, Guvernul Republicii Moldova a contestat practica de plată a chiriei în
avans pentru un an de zile.
69. Guvernul, de asemenea, a contestat exactitatea ratei de schimb şi ratei
medii a dobânzii declarată de reclamantă.
70. Curtea reiterează faptul că, în cazul în care o hotărâre judecătorească prin
care a fost constată o încălcare a unui drept impune statului reclamat o obligaţiune
66
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
67
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
76. Curtea observă faptul că, deşi s-a luat în consideraţie în evaluările de mai
sus ale compensaţiei pierderile suferite cu privire la apartamentul nr. 8, hotărârea
judecătorească din 14 martie 1997 în ceea ce priveşte acest apartament continuă să
nu fie executată. În această situaţie, Curtea consideră că apartamentul ar trebui fie
restituit reclamantei fie ca reclamanta să primească valoarea actuală de piaţă a aces-
tuia. Deoarece Curtea nu posedă la dispoziţia sa informaţii despre valoarea actuală
de piaţă a acestui bun, se consideră că aplicarea articolului 41 nu poate fi decisă şi
trebuie amânată.
B. Prejudiciul moral
77. Reclamanta a cerut 49.210 EURO pentru prejudiciul moral suportat ca ur-
mare a refuzului autorităţilor de a executa hotărârile judecătoreşti din 14 martie 1997
şi 3 octombrie 2000.
78. Ea a susţinut faptul că, deoarece autorităţile nu au executat hotărârile jude-
cătoreşti, aceasta i-a cauzat suferinţe datorită faptului că casa disputată a reprezentat
nu numai o valoare materială dar, de asemenea o valoare sentimentală ca urmare a
faptului că aceasta a fost casa părinţilor ei în care ea a copilărit.
79. Mai mult, reclamanta susţine că ea a fost umilită şi tratată cu dispreţ pe
parcursul anilor în care ea a trebuit să implore funcţionarii publici şi să aştepte în faţa
oficiilor lor în ordine de a obţine executarea hotărârilor.
80. De asemenea, ea a reclamat faptul că a suferit de sărăcie la care ea a fost
expusă şi a trebuit să se întreţină dintr-o pensie de stat în valoare de numai 120 MDL
lunar (13.62 EURO conform datelor din martie 2003) şi nu a fost în stare să trăiască
în condiţii decente având în calitate de venituri plata pe care ar fi obţinut-o de la în-
chirierea casei sale.
81. Guvernul a contestat suma cerută de către reclamantă, susţinând faptul
că este excesivă prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene. Ei au statuat faptul că
în anumite cazuri simplul fapt că a fost constatată o violare este considerată ca fiind
satisfacţie echitabilă. Guvernul în continuare a citat hotărârea în cazul (Brumărescu
c. României (satisfacţie echitabilă) (GC), nr. 28342/95, CEDO 2001 –I), caz în care i
s-a acordat reclamantului 15.000 USD pentru prejudiciu moral, statuând că în cazul
prezent suma ar trebui să fie mai mică deoarece dreptul la proprietate asupra casei
nu este disputat de către Guvern.
82. Curtea consideră că reclamantului i s-a cauzat un anumit stres şi frustrare
ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti. Curtea acordă reclamantei suma
totală de 3.000 EURO pentru prejudiciu moral.
68
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
C. Costuri şi cheltuieli
83. Curtea notează faptul că reclamantei i s-a acordat asistenţă legală conform
schemei Curţii de asistenţă legală pentru prezentarea observaţiilor sale şi a comen-
tariilor adiţionale şi cheltuieli de secretariat. Reclamanta nu a revendicat cheltuieli
legale suplimentare. În consecinţă, Curţii nu i s-a cerut acordarea unei compensaţii
la acest capitol.
D. Penalităţi
84. Curtea consideră potrivit ca neplata dobânzii să fie bazată pe rata minimă
de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adunate trei procente.
69
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
70
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
71
PRODAN
LAWLESS contra MOLDOVEI
contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
72
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Articolul 4 §2
Obiecte ale înregistrării sunt bunurile imobile, dreptul de proprietate asupra lor, alte drepturi patri-
moniale.
Articolul 4 §3
La bunurile imobile se referă:
c) apartamentele şi alte încăperi izolate.
Articolul 4 §5
Bunurile imobile enumerate în articolul 4 §§2, 3 şi 4 sunt obiecte ale înregistrării obligatorii.
Articolul 28 §1
Înregistrarea dreptului asupra bunului imobil se face în temeiul următoarelor documente:
d) hotărârile instanţei de judecată ...
Articolul 33 §3
Decizia privind refuzul înregistrării drepturilor se aduce în scris la cunoştinţa solicitantului şi poate
fi atacată în instanţa de judecată.
Toate aceste prevederi legale în mod clar prevăd că, din cauzăa că reclamanta
renunţând la drepturile ei asupra celor cinci apartamente în schimbul echivalentului
bănesc al acestora, aceste apartamente nu au fost înregistrate ca proprietate a sa şi
nu pot fi înregistrate acum sau, utilizând terminologia prevăzută de către Legea de mai
sus, ea nu a obţinut „recunoaşterea publică a dreptului său la proprietate” asupra aces-
tor apartamente. Acestea fiind spuse, din punct de vedere legal ea nu poate fi privită ca
fostă proprietară sau prezentă proprietară a acestora, astfel că ea nu a fost în drept să
le cedeze sau să primească plata pentru închirierea acestora, chiar teoretic vorbind.
În ceea ce priveşte cel de al şaselea apartament, acesta nu a fost înregistrat,
aşa că reclamanta nu a obţinut drept de proprietate asupra acestuia. Hotărârea jude-
cătorească pe care o are reclamanta, poate fi considerată numai ca „un titlu” care să-i
ofere drepturi de a înregistra revendicările sale legate de proprietate, ca ea să poată
deveni proprietar legal recunoscut. Această cale în continuare rămâne deschisă ei. Eu
nu încerc să ridic aici chestiunea de neepuizare deoarece aceasta nu a fost invocată de
către Guvern. Eu menţionez acest aspect doar în ordinea de a arăta lipsa de „statut de
proprietară” a reclamantei şi faptul că ea a avut doar „un titlu” în legătură atât cu primele
cinci apartamente cât şi cu al şaselea apartament, proprietate nerecunoscută public.
Este destul de limpede că doar „un titlu” nu poate fi închiriat, şi în consecinţă
nu poate genera un profit. În aceste circumstanţe, consider că calculul „venitului” ratat
propus de către reclamantă şi avocatul său ca fiind totalmente nefondat şi care duce
în eroare (de exemplu, înmulţirea valorii de 1,2 USD la suprafaţa apartamentului, pe
care spune ea că l-ar fi închiriat şi la numărul de luni care au trecut după adoptarea
hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea ei).
Referitor la pretinsul prejudiciu material în forma pierderii oportunităţii de a
depune banii la bancă şi de a obţine dividende, aş dori să menţionez următoarele
circumstanţe. Reclamanta a primit compensaţie pentru cinci apartamente în sumă
de 488, 274 MDL la 20 noiembrie 2002. Aşa că, după acea dată, dacă noi din nou
apelăm la legităţile logicii formale, reclamanta ar fi avut intenţia de a depune banii
la bancă, ea ar fi depus 488 274 MDL. Dacă i s-ar fi oferit oportunitatea de a obţine
73
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
74
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
tate. Aşa că, ea a nu a reuşit să dovedească caracterul de fapt decât cel presupus al
pierderilor ei financiare.
Dacă Camera spune că în acest caz reclamantul a suferit prejudiciu material
ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, este nevoie să fie convinsă de
faptul că situaţia financiară a reclamantei în mod imediat după adoptarea hotărârilor
judecătoreşti a devenit mai bună decât este acum, şi că deteriorarea aceasta poate
fi explicată prin neexecutarea actelor judiciare sus-menţionate. Dar să statuezi că
situaţia ei financiară de acum este mai rea decât era după adoptarea hotărârilor ju-
decătoreşti este pur şi simplu neadevărat, mai ales, luând în consideraţie faptul că
ea a primit din partea autorităţilor din Republica Moldova o compensaţie în valoare
de 488 274 MDL.
Este absolut clar că în prezentul caz reclamanta nu a suferit vreun prejudiciu
material în forma pretinsă de către ea şi avocaţii săi şi acesta este răspunsul la între-
barea de ce ea nu a reuşit să aducă probe.
Eu consider că Camera, în absenţa dovezii din partea reclamantului, nu ar
fi trebuit să se implice într-o muncă de presupunere şi speculare asupra profiturilor
(dacă este cazul) pe care ea le-ar fi putut primi dacă prevederile Convenţiei nu ar fi
fost încălcate. În sarcinile Camerei nu intră înlocuirea avocaţilor reclamantului şi în-
cercarea de a compensa ceea ce prin definiţie nu poate fi îmbunătăţit – lipsa de probe
– prin diverse formule foarte dubioase.
Regret mult faptul că Camera a preferat să adopte o atitudine diametral opusă.
În loc de a accepta dovezile, Camera a făcut uz de diferite „supoziţii”, fapt confirmat
prin următoarele formulări în hotărâre: „reclamantul a susţinut că ar fi dat în chirie
casa”, „chiria ar fi fost încasată în avans”, „banii ar fi fost depuşi la o bancă comerci-
ală”, „prin urmare banii obţinuţi ar fi generat venit”, etc. După toate aceste „supoziţii”
Camera conchide:
„Curtea consideră rezonabilă abordarea generală de a evalua pierderile suferite în rezultatul ne-
executării hotărârii.”
Cu părere de rău nu pot să accept o astfel de logică, care este prea departe de
standardele generale ale teoriei probelor.
Sunt şi alte câteva fragmente care mi-au provocat dubii. Spre exemplu, în § 70
al hotărârii sale Camera declară, citez:
„Curtea reiterează că o hotărâre prin care a fost depistată o încălcare impune statului reclamat obli-
gaţia legală de a pune capăt încălcării şi a repara consecinţele acesteia astfel încât să restabilească
cât mai mult posibil situaţia existentă înainte de producerea încălcării (vezi Fostul Rege al Greciei şi
alţii împotriva Greciei [GC] (satisfacţie justă), nr. 25701/94, §72). În cazul prezent, reparaţia trebuie să
urmărească punerea reclamantului în poziţia, în care s-ar fi aflat dacă nu avea loc încălcarea.”
75
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
„reparaţia trebuie să urmărească punerea reclamantului în poziţia în care s-ar fi aflat dacă nu avea
loc încălcarea.”
76
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
77
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
78
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
79
PRODAN contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
în poziţia în care ea s-ar fi găsit, în cazul în care nu avea loc încălcarea” constituie o
modificare în limba engleză a formulării utilizate în Secţiunea a doua din cazul Popes-
cu Nasta împotriva României, unde este scris şi citez din nou:
“… restituirea bunului litigios, aşa cum a fost ordonat prin hotărârea definitivă a tribunalului de pri-
mă instanţă de la Bucureşti din 3 noiembrie 1993, ar pune reclamantul, pe cât de posibil, într-o situ-
aţie echivalentă cu cea în care el s-ar fi găsit dacă exigenţele Articolului 1 al Protocolului nr. 1 nu ar
fi fost ignorate…” (hotărârea judecătorească din 7 ianuarie 2002, cererea nr. 33355/96, alin. 56).
Formularea din cazul Popescu Nasta, în opinia mea, este completamente po-
trivită, deoarece restituirea proprietăţii confiscate într-o oarecare măsură, utilizând
formularea hotărârii de mai sus “pe cât de posibil” sau utilizând formularea hotărârii
din cazul Fostului Rege al Greciei “în măsura posibilităţii” poate fi considerată un fel
de despăgubire pentru consecinţele încălcării constatate sau, vorbind metaforic, “pla-
sând” reclamantul în situaţia anterioară încălcării.
Din păcate, nu pot să spun acelaşi lucru despre modificarea sus-menţionată în
limba engleză a acestei formulări utilizate în cazul Prodan.
Doar pentru a concluziona spun că ceea ce este bun pentru situaţia ce ţine de
restituirea proprietăţii nu este acceptabilă pentru situaţia în care Camera porneşte
de la un caz general bazat pe precedent, acordând bani pentru “o daună financiară”
inexistentă, care n-a fost suferită de reclamant, fără a acorda careva motive speciale
pentru această direcţie.
Salut înserarea în alin. 76 al hotărârii, în care Camera, vorbind despre aparta-
mentul nr.8, a recunoscut “că apartamentul fie că ar trebui restituit reclamantului, fie
că ea ar trebui să primească valoarea curentă pe piaţă a acestuia”, dar nu sunt de
acord că nu putem hotărî această chestiune în prezent. Preţurile pentru apartamen-
tele situate în diferite sectoare ale Chişinăului, în diferite case, noi, vechi, etc., sunt în
general accesibile pe site-ul Internet al Agenţiei “LARA” (organizaţie care a eliberat
certificatul de arenda pentru 1 m2 a casei în cauză). Preţul mediu pentru 1 m2 este
de aprox. 350 de dolari americani. Noi cunoaştem suprafaţa apartamentului, astfel
nu va fi nici o problemă în a calcula preţul. Pe de altă parte, preţul de piaţă nu poate
fi determinat în termeni exacţi, deoarece el constituie un compromis dintre cerere şi
ofertă, şi întotdeauna este un rezultat al negocierilor dintre vânzător şi cumpărător.
Dar, de fapt, preţul nu este atât de important în această situaţie particulară, deoarece
Camera a fost solicitată să hotărască vis-a-vis de restituirea proprietăţii şi preţul poate
intra în joc doar în situaţia în care o astfel de restituire este imposibilă din cauza unor
circumstanţe ieşite din comun. Astfel, în opinia mea, nu este nevoie de justificare
pentru amânarea hotărârii finale cu privire la ultimul apartament.
Restituirea proprietăţii (adică a apartamentului nr. 8) din cazul Prodan a trebuit
să fie punctul crucial al cazului din situaţia reclamantului. Din păcate, şi regret aceasta
foarte mult, în hotărârea actuală, Camera nu s-a reuşit să se asigure.
80
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
15 iunie 2004
PROCEDURA
81
LUNTRE ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
82
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
83
LUNTRE ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
84
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
”1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezo-
nabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială…”
I. ADMISIBILITATEA CERERILOR
85
LUNTRE ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
86
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
lor de a dispune de bunurile aflate în proprietatea acestora, aşa cum prevede prima pro-
poziţie a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei.
41. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive de către autorităţile naţi-
onale au privat reclamanţii de dreptul lor legitim de a li se achita compensaţiile şi de
a dispune de banii lor. Guvernul Republicii Moldova nu a prezentat nici o justificare
pentru această imixtiune şi Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica
o asemenea omisiune (vezi mutatis mutandis, Ambruosi versus Italia, nr.31227/96,
paragrafele 28-34, 19 octombrie 2000).
42. Corespunzător, a avut loc o încălcare a articolului 1 al Protocolului 1 al
Convenţiei.
87
LUNTRE ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
dl Gheorghe Luntre – 35 000 EURO, dna Nina Voit – 30 000 EURO, dl Pavel Malo-
man –30 000 EURO, dl Dumitru Tcacenco – 30 000 EURO, dl Mihail Zverev – 30 000
EURO, dna Lidia Abramov – 35 000 EURO, dna Eudochia Volcov – 30 000 EURO,
dna Ianina Atnealov – 25 000 EURO, dna Nina Ceaica – 25 000 EURO, dl Dumitru
Grişin – 25 000 EURO, dna Tatiana Grişin – 25 000 EURO, dl Pavel Epifanov – 30 000
EURO, dna Nadejda Cleausev – 30 000 EURO, dna Ecaterina Bobâlev – 30 000
EURO şi dl Ivan Prozor – 30 000 EURO.
48. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de către reclamanţi, con-
siderându-le excesive în lumina jurisprudenţei Curţii Europene. Guvernul a exprimat
opinia conform căreia în anumite cazuri, simplul fapt al constatării unei violări a Con-
venţiei, a fost considerată a fi satisfacţie echitabilă. Ulterior, Guvernul Republicii Mol-
dova a citat cazul Burdov versus Rusia nr. 59498/00, CEDO 2002-III, unde reclaman-
tului i s-a acordat în calitate de prejudiciu moral suma în valoare de 3 000 EURO.
49. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit o stare de stres şi frustrare,
ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, având în vedere vârsta acestora şi
faptul că unica lor sursă de venit era pensia din partea statului. La stabilirea acordării
prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Curtea ia în consideraţie urmă-
torii factori: vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata procedurii de executare a
hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante. În calitate de prejudiciu moral Cur-
tea acordă reclamanţilor următorele: dlui Gheorghe Luntre - 1000 EURO, dnei Nina
Voit - 1000 EURO, dlui Pavel Maloman - 1000 EURO, dlui Dumitru Tcacenco – 1000
EURO, dlui Mihail Zverev - 100 EURO, dnei Lidia Abramov - 1000 EURO, dnei Eudo-
chia Volcov - 500 EURO, dnei Ianina Atnealov - 700 EURO, dnei Nina Ceaica - 900
EURO, dlui Dumitru Grişin - 1000 EURO, dnei Tatiana Grişin - 1000 EURO, dlui Pavel
Epifanov - 900 EURO, dnei Nadejda Cleausev - 900 EURO, dnei Ecaterina Bobâlev
– 1000 EURO şi dlui Ivan Prozor - 1000 EURO.
C. Costuri şi cheltuieli
50. Dl Gheorghe Luntre, dl Pavel Maloman, dl Mihail Zverev şi Ivan Prozor au
mai pretins câte 1000 de EURO fiecare pentru taxele de reprezentare. Ei s-au bazat
pe contractele încheiate cu avocaţii acestora, potrivit cărora taxele vor fi achitate doar
în caz de reuşită.
51. Dna Nina Voit, dl Dumitru Tcacenco, dna Lidia Abramov, dna Eudochia
Volcov, dl Pavel Epifanov, dna Nadejda Cleausev şi Ecaterina Bobâlev, au mai pretins
câte 50 de EURO fiecare, pe când dna Ianina Atnealov, dna Nina Ceaica, dl Dumitru
Grişin şi dna Tatiana Grişin au pretins câte 25 de EURO fiecare pentru cheltuielile de
secretariat.
52. Guvernul nu a fost de acord cu sumele reclamate, declarând că sunt excesi-
ve şi că reclamanţii nu au reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli de reprezentare.
53. Curtea notează faptul că costurile şi cheltuielile trebuie să fie incluse în
suma acordată în conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul că
ele au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vedeţi, de exemplu,
Nilsen şi Johnsen versus Norvegia [GC], nr. 23118/93, paragr.62, CEDO 1999-VIII).
88
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
89
LUNTRE ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
90
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
15 iunie 2004
PROCEDURA
1. Cazul format din patru cereri (nr. 9898/02, 10425/02, 6255/02 şi 9863/02) îm-
potriva Republicii Moldova depusă la Curte în conformitate cu articolul 34 al Conven-
ţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare
– Convenţia) de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dna Sofia Pasteli, dna Na-
dejda Cernicov, dl Pavel Careţchi şi dna Maria Careţchi (reclamanţi), la 24 decembrie
2001, 12 decembrie 2001, 10 ianuarie 2002 şi, respectiv, 10 ianuarie 2002.
91
PASTELI ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
92
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
93
PASTELI ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezo-
nabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială ...”
I. ADMISIBILITATEA CERERII
94
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
95
PASTELI ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
33. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul sufe-
rit ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive de către autorităţile
statale: dna Sofia Pasteli – 76 EURO, dna Nadejda Cernicov – 160 EURO, dl Pavel
Careţchi – 50 EURO şi dna Maria Careţchi – 100 EURO.
34. Guvernul a considerat sumele pretinse excesive şi a lăsat stabilirea cuan-
tumului prejudiciului la discreţia Curţii.
35. Curtea consideră că reclamanţii au suferit prejudicii materiale ca rezultat
al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive din 25 august 2000, 29 septembrie
2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi, respectiv, 25 august 2001. Astfel, Curtea
acordă în calitate de prejudiciu material - doamnei Sofia Pasteli – 76 EURO, doamnei
Nadejda Cernicov – 160 EURO, domnului Pavel Careţchi – 50 EURO şi doamnei
Maria Careţchi – 100 EURO.
B. Prejudiciul moral
36. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul moral
suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârilor judecătoreşti: doamna
Sofia Pasteli – 27 300 EURO, doamna Nadejda Cernicov – 37 720 EURO, domnul
Pavel Careţchi – 41 300 EURO şi doamna Maria Careţchi – 29 500 EURO.
37. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamanţi, argumentând
această poziţie prin faptul că sunt excesive în lumina jurisprudenţei Curţii Europene.
Guvernul a exprimat opinia conform căreia în anumite cazuri simplul fapt al constatării
unei violări a Convenţiei a fost considerată a fi satisfacţie echitabilă. Guvernul în con-
tinuare a citat cazul Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, CEDO 2002 –III, unde reclaman-
tului i s-a acordat în calitate de prejudiciu moral suma de 3 000 EURO.
38. Curtea consideră că reclamanţii au suferit o stare de stres şi frustrare ca
rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, având în vedere vârsta acestora şi
faptul că unica sursă de venit a reclamanţilor este pensia din partea statului. La sta-
bilirea cuantumului prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Curtea ia în
consideraţie asemenea factori ca vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata pro-
cedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante. În această
96
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ordine de idei, Curtea acordă în calitate de prejudiciu moral - doamnei Sofia Pasteli
– 1 000 EURO, doamnei Nadejda Cernicov – 900 EURO, domnului Pavel Careţchi
– 700 EURO şi doamna Maria Careţchi – 700 EURO.
C. Costuri şi cheltuieli
39. Reclamanţii au mai pretins câte 1 000 de EURO fiecare în calitate de taxe
de reprezentare. Ei s-au bazat pe contractele încheiate cu avocaţii lor în conformitate
cu care acestea urmează a fi plătite numai în caz de reuşită.
40. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamanţi, considerându-
le ca fiind exagerate şi că reclamanţii nu au reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli
de reprezentare.
41. Curtea reaminteşte faptul că pentru ca cheltuielile şi costurile să fie incluse în
suma acordată în conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, trebuie să fie stabilit faptul
că ele au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vezi, drept exemplu,
Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei (GC), NR. 23119/93, § 62, CEDO 1999 – VIII).
42. În conformitate cu Regula 60 § 2 a Regulamentului Curţii, detaliind toate re-
vendicările înaintate, Curtea poate respinge revendicările în totalitate sau în parte.
43. Curtea poate lua drept bază pentru evaluarea sumelor pretinse asemenea
elemente ca numărul de ore de lucru şi tarifele solicitate pentru fiecare oră de lucru.
Totuşi, deoarece reclamanţii nu au prezentat nici o informaţie în acest sens, Curtea
decide să nu acorde nici o sumă bănească pentru costuri şi cheltuieli (vezi Amihala-
chioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, para. 48).
D. Penalităţi
44. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime
a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.
97
PASTELI ŞI
LAWLESS contra
ALŢIIIRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
98
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
15 iunie 2004
PROCEDURA
1. Cazul format din şase cereri (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01,
73972/01 şi 73973/01) împotriva Republicii Moldova înaintate Curţii în conformitate cu
articolul 34 al Convenţiei de către 6 cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Pavel Sârbu,
dl Petru Bragoi, dl Vitalie Cornovan, dl Gheorghe Bragoi, dl Alexandru Usatâi şi
dl Iulian Gustiuc (“reclamanţi”), la 10 aprilie 2001.
99
SÂRBU ŞI contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
100
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
MDL, iar dlui Petru Bragoi - o compensaţie de 1 127 MDL. Împotriva acestor hotărâri
judecătoreşti nu au fost declarate apeluri şi astfel aceste hotărâri au devenit definitive.
Titlurile executorii au fost eliberate.
10. Reclamanţii au înaintat în repetate rânduri plângeri Ministerului Justiţiei cu
privire la neexecutarea hotărârilor din 1 august 1997 şi 18 august 1997. În răspunsu-
rile sale, Ministerul Justiţiei a informat reclamanţii că hotărârile nu puteau fi executate
din cauza “lipsei de fonduri pe contul bancar al Ministerului Afacerilor Interne”.
11. La 15 mai 2003, după ce cazurile au fost notificate Guvernului, hotărârile
judecătoreşti respective au fost executate de MAI.
ÎN DREPT
101
SÂRBU ŞI contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit
de proprietăţile sale, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră
necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura
plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor”.
I. ADMISIBILITATEA CERERILOR
B. Alte plângeri
20. Curtea consideră că plângerile reclamanţilor în conformitate cu art. 6 §1 al
Convenţiei şi în conformitate cu art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei vizează chesti-
uni de drept care sunt suficient de serioase pentru ca elucidarea lor să depindă de o
examinare în fond, şi că nu există alte temeiuri de a le declara drept inadmisibile. De
102
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
II. ÎN FOND
103
SÂRBU ŞI contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
B. Prejudiciul moral
104
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
38. Reclamanţii au pretins câte 1 300 EURO fiecare pentru prejudiciul moral
suferit ca rezultat al refuzului autorităţilor de a executa hotărârile judecătoreşti din 1
şi 18 august 1997.
39. Guvernul nu a fost de acord cu cuantumurile pretinse de reclamanţi, argu-
mentând că erau excesive în lumina jurisprudenţei Curţii. Ei au susţinut că în unele ca-
zuri doar faptul constatării violării urmează a fi considerat drept o satisfacţie echitabilă.
Guvernul a invocat în continuare cazul Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, ECHR 2002-III,
unde reclamantului i s-a acordat prejudiciu moral în valoare de 3 000 de EURO.
40. Curtea consideră că reclamanţilor li s-a cauzat o anumită stare de stres şi
frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive. Ea le acordă
fiecăruia câte 1 000 de EURO în calitate de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
D. Penalităţi
105
SÂRBU ŞI contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
106
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
6 iulie 2004
PROCEDURA
1. Cazul format din nouă cereri (nr. 18872/02, 20490/02, 18745/02, 6241/02,
6236/02, 21937/02, 18842/02, 18880/02 şi 18875/02) împotriva Republicii Moldova
depuse la Curte în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei Europene
pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare – Con-
venţia) de către nouă cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Ghenadie Bocancea, dna An-
gela Ciugureanu, dna Zoia Juravlev, dna Maria Melicenco, dl Boris Leviţchi, dna Maria
107
BOCANCEA
LAWLESS contra
ŞI ALŢII
IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Pronin, dna Nadejda Stavilov, dna Ana Crivceanschi şi dna Olga Cotov (reclamanţi), la
5 februarie 2002, 11 martie 2002, 4 februarie 2002, 1 februarie 2002, 1 februarie 2002,
25 februarie 2002, 5 februarie 2002, 6 februarie 2002 şi 4 februarie 2002.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Vladislav Gribincea, care a acţi-
onat în numele organizaţiei non guvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omului” cu
sediul în municipiul Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (Guvernul) a fost repre-
zentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins violarea de către Statul Republica Moldova a artico-
lului 6 § 1 al Convenţiei, ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive
din 18 decembrie 2000, 21 decembrie 2000, 20 decembrie 2000, 22 decembrie 2000,
25 septembrie 2000, 31 octombrie 2000, 6 noiembrie 2000, 28 noiembrie 2000, 25
august 2000 şi 16 noiembrie 2000. Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive
respective a constituit o violare a dreptului lor de a li se recunoaşte drepturile civi-
le de către o instanţă judecătorească, drept garantat de prevederile articolului 6 al
Convenţiei, precum şi a dreptului lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al
Protocolului 1 al Convenţiei.
4. Cererile au fost repartizate Secţiunii a IV-a. La 4 februarie 2003 o Cameră a
acelei Secţiuni a decis să comunice aceste cereri Guvernului Republicii Moldova. În
conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, Curtea a decis examina-
rea fondului cererii în paralel cu examinarea admisibilităţii sale.
5. La 15 iunie 2004, Camera a decis să unească cererile în conformitate cu
Regula 42 (1) a Regulamentului Curţii.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
108
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
109
BOCANCEA
LAWLESS contra
ŞI ALŢII
IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
110
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ţată în favoarea lui N. a fost executată imediat, pe când hotărârile celorlalţi nu au fost
executate pentru o perioadă lungă de timp.
Articolul 14 al Convenţiei prevede:
“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie Folosirea drepturi-
lor şi libertăţilor aşa precum stabilite în Convenţie vor fi protejate fără vreo discriminare bazată pe
sex, rasă, culoarea pielii, limbă, religie, opinia politică sau de alt tip, originea naţională sau socială
asociate unei minorităţi naţionale, proprietăţi, naşteri ori oricărui alt statut”.
I. ADMISIBILITATEA CERERILOR
111
BOCANCEA
LAWLESS contra
ŞI ALŢII
IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
112
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
41. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul material
suferit ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive de către autorităţi-
le statale: dl Ghenadie Bocancea – 120 EURO, dna Angela Ciugureanu – 75 EURO,
dna Zoia Juravlev – 88 EURO, dna Maria Melicenco – 115 EURO, dl Boris Leviţchi
113
BOCANCEA
LAWLESS contra
ŞI ALŢII
IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
– 105 EURO, dna Maria Pronin – 87 EURO, dna Nadejda Stavilov – 111 EURO, dna
Ana Crivceanschi – 55 EURO şi dna Olga Cotov – 77 EURO.
42. Guvernul a considerat excesive sumele pretinse şi a lăsat stabilirea cuan-
tumului prejudiciului la discreţia Curţii.
43. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit prejudicii materiale ca re-
zultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive. Curtea acordă reclamanţilor
respectivele sume de bani, în calitate de prejudiciu material.
B. Prejudiciul moral
44. Reclamanţii au pretins următoarele sume băneşti pentru prejudiciul moral
suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârilor judecătoreşti: dl Ghe-
nadie Bocancea – 45 000 EURO, dna Angela Ciugureanu – 44 000 EURO, dna Zoia
Juravlev – 37 000 EURO, dna Maria Melicenco – 38 000 EURO, dl Boris Leviţchi
– 53 000 EURO, dna Maria Pronin – 44 000 EURO, dna Nadejda Stavilov – 37 000
EURO, dna Ana Crivceanschi – 37 000 EURO şi dna Olga Cotov - 63 000 EURO.
45. Guvernul nu este de acord cu sumele pretinse de reclamanţi, argumen-
tând această poziţie prin faptul că acestea sunt excesive în lumina jurisprudenţei
Curţii Europene. Guvernul a exprimat opinia conform căreia în anumite cazuri sim-
plul fapt al constatării unei violări a Convenţiei a fost considerată a fi satisfacţie echi-
tabilă. Guvernul în continuare a citat cazul Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, CEDO
2002 –III, unde reclamantului i s-a acordat în calitate de prejudiciu moral suma de
3 000 EURO.
46. Curtea consideră faptul că reclamanţii au suferit o stare de stres şi frustrare
ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti, având în vedere vârsta şi faptul
că ei au în calitate de unică sursă de venit pensia din partea statului. La stabilirea
acordării prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Curtea ia în conside-
raţie asemenea factori ca vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata procedurii de
executare a hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante. Astfel, Curtea acordă
în calitate de prejudiciu moral domnului Ghenadie Bocancea – 1 000 EURO, doamnei
Angela Ciugureanu – 800 EURO, doamnei Zoia Juravlev – 1 000 EURO, doamnei
Maria Melicenco – 800 EURO, domnului Boris Leviţchi – 900 EURO, doamnei Maria
Pronin – 900 EURO, doamnei Nadejda Stavilov – 900 EURO, doamnei Ana Crivcean-
schi – 1 000 EURO şi doamnei Olga Cotov – 900 EURO.
C. Costuri şi cheltuieli
47. Reclamanţii au mai pretins câte 50 de EURO fiecare în calitate de taxe de
reprezentare.
48. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamanţi, considerân-
du-le excesive, argumentând prin faptul că reclamanţii nu au reuşit să dovedească
pretinsele cheltuieli de reprezentare.
49. Curtea menţionează faptul că a acordat reclamanţilor asistenţă juridică în
conformitate cu programul său de asistenţă juridică pentru prezentarea observaţiilor şi
cheltuielile de secretariat. Astfel, Curtea nu acordă nici o compensaţie la acest capitol.
114
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
D. Penalităţi
50. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime
a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.
115
BOCANCEA
LAWLESS contra
ŞI ALŢII
IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
(c) că începând cu data expirării celor trei luni sus-menţionate până la executa-
rea hotărârii va trebui achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus
egală cu rata minimă a dobânzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul
perioadei de penalizare plus trei procente.
7. Respinge unanim restul revendicărilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.
Michael O’Boyle
Grefier
116
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
8 Iulie 2004
CUPRINS
INTRODUCERE
PROCEDURA
1. Admisibilitatea procedurilor
2. Procedurile cu privire la fondul cauzei
(a) Observaţiile scrise ale părţilor
(b) Audierile martorilor
(c) Probele documentare
FAPTELE
I. RECLAMANŢII
II. STABILIREA FAPTELOR
III. CADRUL GENERAL A CAUZEI
A. Destrămarea USSR şi conflictul Moldavo-Transnistrian cu privire la separarea Trans-
nistriei
1. Destrămarea USSR, separarea Transnistriei şi independenţa Moldovei
2. Conflictul armat (1991-1992)
3. Evenimentele de după conflictul armat
B. Prezenţa armatei Federaţiei Ruse şi personalul acesteia în Transnistria după Acordul
din 21 iulie 1992
1. Trupele şi echipamentul GOR în Transnistria
(a). Înainte de ratificarea Convenţiei de către Federaţia Rusă
(b) După ratificarea Convenţiei de către Federaţia Rusă
2. Relaţiile dintre GOR şi ”RMT”
C. Relaţiile economice, politice şi de alt gen dintre Federaţia Rusă şi Transnistria
1
Monitorul Oficial din 21 septembrie a. 2004, ediţie specială
117
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
118
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
3. Reclamanţii
4. Guvernul Român, intervenţia terţei părţi
B. Evaluarea Curţii
1. Principiile generale
2. Aplicarea principiilor menţionate mai sus
(a) Înainte de ratificarea Convenţiei de către Federaţia Rusă
(b) După ratificarea Convenţiei de către Federaţia Rusă
III. JURISDICŢIA CURŢII RATIONE TEMPORIS
A. Plângerea în conformitate cu articolul 6 al Convenţiei
B. Plângerile în conformitate cu articolele 3, 5 şi 8 ale Convenţiei
C. Plângerea în conformitate cu articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei
D. Plângerea domnului Ilaşcu în conformitate cu articolul 2 al Convenţiei
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 2 AL CONVENŢIEI
A. Argumentele prezentate Curţii
B. Evaluarea Curţii
VI. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
A. Argumentele prezentate Curţii
B. Evaluarea Curţii
1. Principiile generale
2. Aplicarea principiilor de mai sus în cazul de faţă
(a) Dl. Ilaşcu
(b) Ceilaţi trei reclamanţi: condiţiile de detenţie şi tratare în timpul detenţiei
(i) Dl. Ivanţoc
(ii) Dl. Leşco şi Dl. Petrov-Popa
VII. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 AL CONVENŢIEI
VIII. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI
IX. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1
AL CONVENŢIEI
X. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 34 AL CONVENŢIEI
XI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
A. Prejudiciu
B. Costuri şi cheltuieli
C. Interese moratorii
PREVEDERILE OPERATIVE
Opinia parţial disidentă a judecătorului Casadevall, la care s-au alăturat judecătorii Ress,
Bârsan, Tulkens şi Fura-Sandström
Opinia separată a judecătorului Ress
Opinia parţial disidentă a judecătorului dl. Nicolas Bratza, la care s-au alăturat jude-
cătorii Rozakis, Heidigan, Thomassen şi Panţîru
Opinia parţial separată a judecătorului Loucaides
Opinia separată a judecătorului Kovler
Anexă
119
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
INTRODUCERE
120
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
PROCEDURA
1. Admisibilitatea procedurilor
4. Cererea a fost transmisă fostei Primei Secţiuni a Curţii (Regula 52 par.1 a
Regulamentului Curţii). Prima Secţiune a notificat cererea Guvernelor respondente
la 4 iulie 2000. Observaţiile scrise privind admisibilitatea cererii au fost prezentate la
24 octombrie 2000 de către Guvernul moldovenesc, la 14 noiembrie 2000 de către
Guvernul Federaţiei Ruse şi la 2 ianuarie 2001 de către reclamanţi.
5. La 20 martie 2001 Camera Primei Secţiuni s-a desesizat în favoarea Marei
Camere, fără ca vreo parte să fi avut vreo obiecţie (articolul 30 al Convenţiei şi Regula
72 a Regulamentului Curţii).
6. Componenţa Marei Camere a fost determinată în conformitate cu articolul
27, par. 2 şi 3 ale Convenţiei şi Regula 24 a Regulamentului. La ultimele deliberări dl.
Cabral Barreto şi dl. B. Zupancic, judecători suplinitori, i-au înlocuit pe dl. L. Ferrari
Bravo şi dl. J. Makarczyk, care nu au avut posibilitatea de a participa în continuare la
caz (Regula 24 par.3).
7. Printr-o hotărâre din 4 iulie 2001, Marea Cameră a declarat cererea admisi-
bilă, după o audiere ţinută la 6 iunie 2001, privind admisibilitatea şi fondul cauzei (Re-
gula 54 par.4). La audiere, Guvernul Moldovenesc a declarat că doreşte să-şi retragă
memoriile sale din 24 octombrie 2000 sau cel puţin acea parte din ele care se referă
la responsabilitatea Federaţiei Ruse.
În decizia sa privind admisibilitatea, Curtea a hotărât că întrebările ce ţin de res-
ponsabilitatea şi jurisdicţia Moldovei şi Federaţiei Ruse ar putea fi angajate în conformi-
tate cu Convenţia şi dacă Curtea era competentă ratione temporis de a examina plânge-
rile prezentate, erau strâns legate de fondul cauzei, fapt pentru care ea le-a alăturat.
2. Procedurile privind fondul cauzei
a) Observaţiile scrise ale părţilor
8. După ce cererea a fost declarată admisibilă, atât reclamanţii cât şi Guvernele
Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse au depus observaţii scrise privind fondul cau-
zei; Guvernul R.M. la 12 noiembrie 2001 şi la 28 ianuarie 2002, Guvernul Rusiei la 8
decembrie 2001 şi reclamanţii la 27 septembrie şi 2,4,12 şi 16 noiembrie 2001.
121
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
La fel, au fost prezentate observaţii de către Guvernul României, care a fost in-
vitat de către Preşedinte să intervină în procedură, în scopul unei administrări corecte
a justiţiei (articolul 36 al Convenţiei şi Regula 61 par. 2 şi 3 a Regulamentului). Părţile
au dat răspuns la ele (Regula 61 par. 5). De asemenea, de către dna. Ludmila Gusar
a fost depusă o solicitare de a interveni, parte civilă în cadrul procedurii care a dus la
condamnarea reclamanţilor de către ”Curtea Supremă de Justiţie a RMT”. Preşedin-
tele Marei Camere a respins acestă solicitare.
9. După audierile martorilor (a se vedea par. 12-15 de mai jos), părţile au fost
invitate de către Preşedinte să depună observaţiile finale cel târziu până la data de 1
septembrie 2003. Preşedintele a refuzat solicitarea Guvernului rus de a acorda prelun-
girea acestui termen, concluziile finale ale părţilor au parvenit la Curte la această dată.
10. Printr-o decizie din 12 ianuarie 2004, Preşedintele Marei Camere a decis să
invite Guvernele respondente, în aplicarea articolului 39 din regulament, să ia toate mă-
surile necesare pentru a asigura dlui Ivanţoc, care era în greva foamei începând cu
28 decembrie 2003, condiţiile de detenţie corespunzătoare respectării drepturilor sale
garantate de Convenţie. Părţile au fost invitate, în conformitate cu articolul 24 par. 2 (a),
să ofere informaţii despre punerea în aplicare a măsurilor provizorii solicitate. Reprezen-
tantul domnului Ivanţoc, dl Gribincea, împreună cu Guvernul Republicii Moldova au oferit
Curţii informaţiile solicitate în scrisorile datate respectiv din 24 şi 26 ianuarie 2004.
11. Printr-o decizie din 15 ianuarie 2004, Preşedintele a decis să-l invite pe
dl Ivanţoc, în aplicarea articolului 39 din regulament, să înceteze greva foamei. La 24
ianuarie 2004, reprezentantul domnului Ivanţoc a informat Curtea despre faptul că
clientul său a renunţat la greva foamei la 15 ianuarie 2004.
b) Audierile martorilor
12. Pentru a clarifica anumite chestiuni controversate şi, în particular, cea des-
pre eventuala responsabilitate a Moldovei şi/sau Federaţiei Ruse cât priveşte pretin-
sele violări, Curtea a desfăşurat o anchetă la faţa locului, în conformitate cu articolul
38 par. 1 (a) din Convenţie şi articolul 42 par. 2 din regulamentul Curţii (versiune
atunci în vigoare). Cercetările Curţii au fost îndreptate asupra faptelor pertinente pen-
tru determinarea jurisdicţiei Moldovei şi a Federaţiei Ruse, şi anume asupra situaţiei
din Transnistria şi relaţiilor dintre aceasta, Moldova şi Federaţia Rusă, cât şi asupra
condiţiilor de detenţie ale reclamanţilor.
Curtea a desemnat patru delegaţi, dl G. Ress, Lordul Nicolas Bratza, dl J. Ca-
sadevall şi dl E. Levits, care au audiat martorii la Chişinău şi Tiraspol de la 10 până
la 15 martie 2003. La Chişinău, martorii au fost audiaţi la sediul misiunii OSCE în
Moldova, care a contribuit în mare măsură la organizarea acestor audieri. La Tiras-
pol, delegaţii Curţii au audiat reclamanţii şi alţi martori care se află în Transnistria în
închisoarea nr.3 din Tiraspol, precum şi martorii care aparţineau forţelor armate ale
Federaţiei Ruse la cartierul general al Grupului operaţional ale forţelor ruseşti din re-
giunea transnistreană a Moldovei („GOR”).
13. Delegaţii au audiat în total 43 de martori citaţi de către părţi şi de către
Curte. Şeful delegaţiei a acceptat la cererea a trei martori de a le păstra anonimatul,
ei sunt desemnaţi prin literele X,Y şi Z.
122
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
14. Alţi şapte martori care au fost citaţi în faţa delegaţilor nu s-au prezentat. La
finele audierilor, la cererea delegaţilor, părţile au dat explicaţii scrise asupra motive-
lor neprezentării martorilor şi măsurilor întreprinse în vederea transmiterii acestora,
citaţiile Curţii.
Următorii martori nu s-au prezentat: Olga Căpăţină, care a fost internată în spi-
tal, chiar înainte de audieri în urma unui atentat; Vladimir Gorbov şi Mikhail Bergman,
pe care Guvernele respondente au pretins că nu au fost în măsură de a-i găsi; Petru
Godiac, absenţa căruia nu a fost motivată; Valeriu Pasat care nu se afla la momentul
respectiv pe teritoriul Moldovei; şi în sfârşit Valeriu Muravschi şi Petru Tăbuica, care
nu au motivat absenţa lor.
Curtea regretă neprezentarea acestor martori, precum şi cea a comandantului
Bergman, care este greu de crezut, ţinând cont de notorietatea acestuia, că a fost
imposibil de a-l găsi pentru a fi citat în faţa delegaţilor săi. Curtea îşi rezervă dreptul
de a face concluziile care se impun în lipsa unor astfel de mărturii.
15. Lista martorilor care s-au prezentat în faţa delegaţilor, precum şi rezumatul
declaraţiilor acestora pot fi găsite în anexa prezentei hotărâri. A fost executată o în-
registrare exactă a declaraţiilor martorilor în faţa delegaţilor, de către grefa Curţii şi a
fost inclusă la dosarul cazului.
c) Probele documentare
16. Pe lângă observaţiile părţilor şi declaraţiile martorilor, Curtea a luat în con-
sideraţie numeroase documente prezentate de către părţi şi autorităţile transnistriene
în timpul procedurilor: scrisorile domnului Ilie Ilaşcu; declaraţiile şi scrisorile domnului
Andrei Ivanţoc; documentele autorităţilor moldoveneşti cu privire la investigaţiile asu-
pra arestării şi detenţiei reclamanţilor; declaraţiile scrise ale martorilor, inclusiv cele
ale Olgăi Căpăţina şi Petru Godiac; documente cu privire la procesul reclamanţilor la
”Curtea Supremă de Justiţie a RMT” şi graţierea acordată domnului Ilaşcu; documen-
tele şi declaraţiile despre Transnistria şi prezenta cerere a diferitor autorităţi adminis-
trative din Moldova şi Federaţia Rusă; extrase din presă care evocă declaraţiile făcute
de către politicieni şi alte autorităţi oficiale ale Federaţiei Ruse; documente oficiale
cu privire la prezenţa trupelor militare ale Federaţiei Ruse în Transnistria şi regle-
mentarea diferendului Transnistrian, inclusiv tratatele şi acordurile dintre Moldova şi
Transnistria şi cele dintre Federaţia Rusă şi Transnistria, precum şi casete video care
evocă conflictul din 1992 şi situaţia din Transnistria.
17. Curtea de asemenea a consultat anumite documente înregistrate de către
”Ministerul Justiţiei al RMT” prin intermediul misiunii OSCE la Chişinău, în special extra-
se din fişele medicale ale reclamanţilor şi registrele ce înregistrează vizitele şi pachetele
pe care le-au primit reclamanţii la locurile lor de detenţie. Guvernele respondente de
asemenea au înregistrat documente de la Comisia responsabilă de supravegherea pu-
nerii în aplicare a acordului din 21 iulie 1992 (Comisia Unificată de Control).
18. În sfârşit, Curtea a dispus, de asemenea, de multe documente publice
privind Transnistria şi situaţia reclamanţilor, oferite de către organizaţiile şi organele
internaţionale precum OSCE, Comitetul European pentru prevenirea torturii şi trata-
123
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. RECLAMANŢII
19. Reclamanţii, cetăţeni ai Republicii Moldova în momentul depunerii cererii,
s-au născut în 1952, 1955, 1961 şi 1963 respectiv. În momentul depunerii cererii
acestora, ei erau deţinuţi în regiunea transnistriană a Moldovei.
20. Deşi era deţinut, dl Ilaşcu a fost ales de două ori în Parlamentul moldove-
nesc, începând cu 1994 până în 2000. În calitate de membru al Parlamentului, el a
fost desemnat să facă parte din delegaţia Moldovei la Adunarea parlamentară a Con-
siliului Europei. La 4 octombrie 2000 dl Ilaşcu a dobândit cetăţenia română. În luna
decembrie 2000 el a fost ales senator în Parlamentul român şi desemnat membru al
delegaţiei române la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei.
21. Dl Leşco şi dl. Ivanţoc şi-au dobândit cetăţenia română în 2001.
22. Dl Ilaşcu a fost eliberat la 5 Mai 2001; de atunci el locuieşte în Bucureşti
(România). Domiciliile celui de-al doilea şi al treilea reclamant sunt localizate în Chi-
şinău (Moldova), pe când cel de-al patrulea reclamant locuieşte în Tiraspol (Transnis-
tria, Moldova). În prezent aceştia trei sunt deţinuţi în Tiraspol.
23. Luând în consideraţie faptul că, după părerea reclamanţilor, nu a fost posibil
pentru ei să apeleze direct la Curte, cererea a fost depusă de către soţiile acestora,
respectiv dna. Nina Ilaşcu, dna. Tatiana Leşco şi dna. Eudochia Ivanţoc, şi de către
sora celui de-al patrulea reclamant dna. Raisa Petrov-Popa.
24. Cel de-al doilea reclamant a fost reprezentat la Curte de către dl. Alexandru
Tănase, avocat la Baroul din Chişinău. Ceilalţi reclamanţi au fost reprezentanţi de
către dl Corneliu Dinu de la Baroul din Bucureşti până în momentul morţii sale în de-
cembrie 2002. Începând cu ianuarie 2003 ei au fost reprezentaţi de către dl Vladislav
Gribincea de la Baroul din Chişinău.
124
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
poate constitui un element care trebuie luat în consideraţie (vedeţi mutatis mutandis,
Irlanda c. Marii Britanii, hotărârea din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pp.64-65, para-
graful 161; şi Salman c. Turciei [GC], nr. 21986/93, paragraful 100, ECHR 2000-VII).
ii. Cu privire la declaraţiile înregistrate de către delegaţi, Curtea este conştientă
de dificultăţile care ar putea apărea în evaluarea unor astfel de depoziţii obţinute prin
intermediul interpreţilor: prin urmare s-a acordat o deosebită atenţie sensului şi valorii
ce trebuie acordate declaraţiilor martorilor în faţa delegaţilor. Curtea de asemenea
este conştientă şi de faptul că un număr de fapte relevante se referă la evenimentele
ce au avut loc cu mai mult de zece ani în urmă într-un context obscur şi în particular
complex, care inevitabil creează un anumit grad de incertitudine a datelor şi a altor
detalii. Ea nu consideră că aceasta poate prin sine să lase careva dubiu asupra cre-
dibilităţii mărturiilor martorilor.
iii. Într-un caz în care sunt păreri contradictorii şi opuse ale faptelor, Curtea
inevitabil se confruntă cu dificultăţile pe care le întâmpină orice primă instanţă de
judecată în căutarea stabilirii faptelor, la care s-a referit, de exemplu faptul că nu
posedă cunoştinţe directe şi detaliate a condiţiilor din regiune. Pe lângă aceasta,
Curtea nu are puterea de a sili martorii să se prezinte. În cazul dat, din cei 51 de
martori chemaţi, şapte nu s-au prezentat în faţa delegaţilor. În consecinţă, Curtea a
trebuit să se ocupe de sarcina dificilă de stabilire a faptelor în absenţa potenţialelor
depoziţii importante.
27. Cu ajutorul părţilor, Curtea a efectuat o investigaţie pe loc, în timpul căreia
a făcut cunoştinţă cu mărturiile celor 43 de martori:
a) cu privire la circumstanţele particulare de arestare, de condamnare şi deten-
ţie ale reclamanţilor: reclamanţii; dna Tatiana Leşco şi dna Eudochia Ivanţoc, soţiile
celui de-al doilea şi al treilea reclamant; dna Raisa Petrov-Popa, sora celui de-al
patrulea reclamant; dl. Ştefan Urâtu deţinut în 1992 împreună cu reclamanţii; dl Con-
stantin Ţîbîrnă, medicul care a examinat reclamanţii în perioada 1995-1998 când erau
deţinuţi în Tiraspol şi Hlinaia; dl Nicolae Leşanu, medicul care a examinat reclamanţii
în perioada 1995-1997 când erau deţinuţi în Tiraspol şi Hlinaia; dl Vladimir Golova-
chev, directorul Închisorii nr.2 din Tiraspol; dl Stepan Tcherbebchi, directorul Închisorii
Hlinaia din 1992-2001; dl Sergey Kotovoy, directorul Închisorii Hlinaia; dl Yefim Sam-
sonov, ”directorul Departamentului Medical al Închisorii din RMT”; şi dl Vasiliy Semen-
chuk, medic la Închisoarea Hlinaia din 1995;
b) în privinţa măsurilor întreprinse de către Moldova pentru a asigura eliberarea
reclamanţilor şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre Moldova, Federaţia Rusă şi Trans-
nistria, diferiţi reprezentanţi oficiali şi politicieni precum: dl Dumitru Postovan, procuror
general al Moldovei începând cu 1990 pînă în Iulie 1998; dl Valeriu Catană, procuror
general al Moldovei începând cu 31 Iulie 1998 până în 29 Iulie 1999; dl Vasile Rusu,
procuror general începând cu 18 Mai 2001; dl Vasile Sturza adjunctul procurorului
general al Moldovei începând cu 1990 până în 1994 şi ministrul Justiţiei începând cu
1994 până în 1998; dl. Z.,un fost ministru al Moldovei; dl Victor Vieru, vice-ministrul
Justiţiei din 2001; dl X., un fost funcţionar oficial al Moldovei; dl Mircea Snegur, Pre-
şedintele Republicii Moldova din 1990-1996; dl Alexandru Moşanu, Preşedintele Par-
125
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
lamentului Republicii Moldova din 1990-1992; dl Y., un fost diplomat al Republicii Mol-
dova; dl Andrei Sangheli, Prim ministrul Moldovei din 1992-1997; dl. Anatol Plugaru,
ministrul Securităţii Moldovei în 1991-1992; dl. Nicolai Petrică, general în armata Re-
publicii Moldova din 1992-1993; dl Andrei Stratan, fostul director al Vamei; dl Vladimir
Molojen, directorul Departamentului Tehnologii Informaţionale; dl Ion Costaş, ministrul
Apărării în 1991-1992; dl Valentin Sereda, directorul penitenciarelor din Moldova; dl
Victor Berlinschi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 1990-1994; dl Con-
stantin Obroc, adjunctul Primului ministru în 1991-1992 şi consultant al Preşedintelui
Republicii Moldova din 1993-1996; dl Mikhail Sidorov, membru al parlamentului Repu-
blicii Moldova; şi dl Pavel Creangă, ministrul Apărării RM din 1992-1997;
c) referitor la prezenţa GOR şi trupelor pacificatoare ale Federaţiei Ruse în
regiunea Transnistriană a Moldovei, soldaţii din unităţile respective: Generalul Boris
Sergeyev, comandant al GOR; Colonelul Alexander Verguz, ofiţer la comandamentul
GOR; Locotenentul-Colonel Vitalius Radzaevichus, fost membru al comandamentului
GOR; Colonelul Anatoli Zverev, comandant al trupelor pacificatoare ale Federaţiei
Ruse în regiunea Transnistriană a Moldovei; Locotenentul-Colonel Boris Levitskiy,
preşedintele tribunalului militar de pe lângă GOR; Locotenentul-Colonel Valeriy Sha-
mayev, procuror militar de pe lângă GOR; şi Vasiliy Timoshenko, fost procuror militar
de pe lângă Armata a 14-a şi GOR.
126
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
127
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
128
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
129
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
vreun dubiu rezonabil, eliberarea generalului Iakovlev în schimbul mai multor poliţişti
moldoveni, prizonieri ai forţelor transnistrene. Curtea a obţinut diferite depoziţii cu pri-
vire la motivele exacte ale eliberării generalului Iakovlev şi, în absenţa oricărei probe
documentare referitoare la desfăşurarea instrucţiunii şi eliberarea acestuia, Curtea
nu neagă, nici acceptă, depoziţiile martorilor, care au fost, majoritatea dintre ele, în
general credibile în opinia delegaţilor Curţii.
În schimb, Curtea notează faptul că toţi martorii interogaţi la acest subiect au
declarat că un general rus a venit de la Moscova pentru a obţine eliberarea genera-
lului Iakovlev.
Din acest moment, Curtea consideră ca fiind stabilit în afara oricărui dubiu re-
zonabil faptul că autorităţile Federaţiei Ruse au intervenit pe lângă autorităţile moldo-
veneşti pentru a obţine eliberarea generalului Iakovlev.
51. La sfârşitul anului 1991 şi începutul anului 1992, au izbucnit confruntări
violente între forţele separatiste transnistrene şi forţele de ordine moldoveneşti, care
s-au soldat cu mai multe sute de morţi.
52. Reclamanţii invocă o serie de fapte care precizează desfăşurarea luptelor.
Aceste fapte nu au fost contestate nici de guvernele reclamate, nici de mărturiile ob-
ţinute la faţa locului de către delegaţi.
53. Într-un apel lansat la 6 decembrie 1991 comunităţii internaţionale şi Con-
siliului de Securitate al ONU, preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, pre-
şedintele Parlamentului moldovenesc, Alexandru Moşanu şi primul ministru, Valeriu
Muravschi, la 3 decembrie 1991, au protestat împotriva ocupaţiei localităţilor moldo-
veneşti din Grigoriopol, Dubăsari, Slobozia, Tiraspol şi Râbniţa situate pe malul stâng
a râului Nistru, de Armata a 14-a plasată sub comandamentul generalului locotenent
Iakovlev, începând cu o dată care nu a fost precizată. Ei au acuzat autorităţile URSS,
în mod special, Ministerul Apărării, de faptul că au fost la originea acestor acţiuni.
Militarii Armatei a 14-a au fost acuzaţi că au distribuit material militar separatiştilor
din Transnistria şi că au organizat separatiştii în detaşamente militare care terorizau
populaţia civilă.
54. Printr-un decret din 26 decembrie 1991, dl Smirnov, “preşedintele RMT”, a cre-
at “Forţele armate ale RMT” din trupele şi alte formaţiuni dispersate pe teritoriul “RMT”,
cu excepţia forţelor armate care constituiau “Forţele strategice de menţinere a păcii”.
55. În ianuarie 1992, generalul locotenent Iakovlev a fost eliberat din funcţia de
comandant al Armatei a 14-a de către comandamentul forţelor armate unite al CSI.
Prin decizia din 29 ianuarie 1992 a comandantului-şef al forţelor armate unite ale CSI,
generalul locotenent Iakovlev a fost pus la dispoziţia Biroului militar de înregistrare din
regiunea Primorski, oraşul Odesa (Ucraina).
56. În 1991–1992, ca urmare a confruntărilor cu forţele de ordine moldoveneşti,
mai multe unităţi militare aparţinând URSS, ulterior Federaţiei Ruse, au trecut cu mu-
niţia lor de partea separatiştilor transnistreni, în timp ce numeroase echipamente mi-
litare ale Armatei a 14-a au căzut în mâinile separatiştilor.
130
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
131
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
132
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
133
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
(anexa, dl. Moşanu § 244). La acest subiect, Curtea relevă atât abundenţa cât şi ca-
racterul detaliat al informaţiilor de care ea dispune.
Curtea nu vede nici un motiv pentru a pune la îndoială credibilitatea martorilor mol-
doveni audiaţi şi notează că afirmaţiile lor sunt coroborate de către guvernul moldovean
care a confirmat faptele în ansamblul observaţiilor depuse de-a lungul întregii proceduri.
În ceea ce priveşte pretinsa apartenenţă a martorilor la cercurile politice opuse Fe-
deraţiei Ruse, invocate de către guvernul rus, Curtea notează că ea nu a fost susţinută.
De altfel, depoziţiile obţinute nu permit Curţii să evalueze în mod precis raportul
de forţe între părţile la conflict. Totuşi, ţinând cont de susţinerea acordată de către
trupele Armatei a 14-a forţelor separatiste şi transferul masiv de arme şi muniţii din
arsenalul Armatei a 14-a separatiştilor, este sigur că armata moldovenească se afla
într-o situaţie de inferioritate, ceea ce a împiedicat-o să preia controlul asupra Trans-
nistriei (anexa, Z, § 271 şi dl. Costaş, § 401).
66. La 5 martie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a protestat împotriva tăce-
rii autorităţilor ruseşti, pe care a calificat-o drept complicitate, în ceea ce priveşte susţi-
nerea acordată separatiştilor din Transnistria de către grupele armate de cazaci venite
din Rusia, aparţinând Uniunii cazacilor, asociaţie recunoscută de autorităţile ruseşti.
Parlamentul moldovean a cerut Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse să intervină în
vederea retragerii imediate a cazacilor veniţi din Rusia de pe teritoriul moldovenesc.
67. La 23 martie 1992, miniştrii afacerilor externe ai Moldovei, Federaţiei Ruse,
României şi Ucrainei s-au reunit la Helsinki, unde au adoptat o declaraţie prin care au
stabilit un anumit număr de principii pentru reglementarea politică paşnică a conflictu-
lui. În cadrul unor reuniuni ulterioare care au avut loc în aprilie şi mai 1992 la Chişinău,
cei patru miniştri au decis formarea unei Comisii quadripartite şi a unui grup de obser-
vatori militari în vederea supravegherii aplicării unei eventuale încetări a focului.
68. La 24 martie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a protestat contra imix-
tiunii Federaţiei Ruse în afacerile interne ale Republicii Moldova, preşedinţia Sovietu-
lui Suprem al Federaţiei Ruse făcând la 20 martie 1992 o declaraţie prin care a indi-
cat Moldovei soluţii pentru reglementarea conflictului din Transnistria cu respectarea
drepturilor “poporului transnistrean”.
69. La 28 martie 1992, preşedintele Republicii Moldova, M. Snegur, a decretat
starea de urgenţă. El a constatat că nişte “aventurieri” au creat în partea stângă a
Nistrului, “nu fără ajutor din exterior”, “un pseudo-stat” şi că “înarmaţi până-n dinţi cu
material din cel mai performant al armatei Sovietice”, au declanşat un conflict armat,
încercând orice pentru intervenţia în acest conflict a Armatei a 14-a a Forţelor arma-
te unite ale CSI. În virtutea stării de urgenţă, Ministerele moldoveneşti ai Securităţii
Naţionale şi de Interne, precum şi, alte autorităţi competente, împreună cu unităţile
armatei naţionale, au fost însărcinate de către Preşedinte să ia toate măsurile nece-
sare pentru desfiinţarea şi dezarmarea formaţiunilor armate ilegale şi pentru găsirea
şi deferirea justiţiei a tuturor autorilor crimelor contra organelor de stat şi a populaţiei
Republicii. Iniţiatorii “aşa zisei republici moldoveneşti nistrene” şi complicii lor au fost
somaţi să desfiinţeze formaţiunile armate ilegale şi să se predea autorităţilor Repu-
blicii Moldova.
134
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
70. Prin decretul nr. 320 din 1 aprilie 1992, preşedintele Federaţiei Ruse a pla-
sat formaţiunile militare ale fostei URSS staţionate pe teritoriul moldovenesc, inclusiv
cele din stânga Nistrului, sub jurisdicţia Federaţiei Ruse, Armata a 14-a devenind
astfel Grupul Operaţional Rus din Regiunea Nistreană a Republicii Moldova (“GOR”
sau “fosta Armată a 14-a”).
71. Prin decretul nr. 84 din 1 aprilie 1992, “preşedintele RMT”, dl Smirnov, l-a
destituit pe generalul locotenent Iakovlev din funţiile sale de şef al “departamentului
de apărare şi securitate a RMT”.
72. La 2 aprilie 1992, generalul Netkatchev, comandantul GOR (fosta Armată a
14-a), a ordonat forţelor moldoveneşti care au încercuit oraşul Tighina (Bender), ocu-
pat de separatişti, să se retragă imediat, în caz contrar armata rusă va riposta.
73. Reclamanţii pretind faptul că după acest ultimatum adresat de către ge-
neralul Netkatchev, pe poligonul din Tiraspol al Armatei a 14-a au început exerciţii
militare comune ale militarilor Armatei a 14-a şi separatiştilor.
74. La 4 aprilie 1992, preşedintele moldovean, dl Snegur, a expediat o telegra-
mă şefilor de stat ai ţărilor-membre ale CSI, comandamentului Forţelor armate unite
ale CSI şi comandantului Armatei a 14-a, pentru a le aduce la cunoştinţă faptul că
Armata a 14-a nu respecta neutralitatea sa.
75. La 5 aprilie 1992, Alexandr Rouţskoi, vice-preşedintele Federaţiei Ruse,
s-a deplasat la Tiraspol. Astfel cum rezultă din articolele de presă prezentate de către
reclamanţi Curţii şi necontestate de către celelalte părţi, dl Rouţskoi a vizitat mai întâi
o unitate militară a Armatei a 14-a, ulterior s-a deplasat în piaţa centrală din Tiraspol în
compania dlui Smirnov. Într-un discurs adresat celor cinci mii de persoane prezente,
dl Rouţskoi a declarat că dl Snegur nu dorea un dialog şi că cea mai bună soluţie ar fi
fost crearea unei confederaţii în cadrul căreia moldovenii şi ruşii ar trăi uniţi, pe picior
de egalitate. El a afirmat în sfârşit că Armata a 14-a trebuia să fie un tampon între
forţele participante la conflict, pentru ca poporul nistrean să poată să obţină suverani-
natea şi independenţa sa şi să muncească în pace.
76. Prin ordinul nr. 026 din 8 aprilie 1992 al comandantului-şef al Forţelor ar-
mate unificate ale CSI, s-a decis că numai trupele şi unităţile fostei Armate a 14-a
staţionate pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldova puteau constitui
baza de creare a forţelor armate ale Republicii Moldova.
Trei unităţi militare aparţinând Armatei a 14-a au decis să se alăture noii
armate a Republicii Moldova: unitatea militară din Floreşti (depozitul de muniţii
nr.5381), regimentul de artilerie nr.4 din Ungheni şi regimentul de artilerie de ra-
chete nr.803 din Ungheni.
Militarii batalionului independent nr.115 de geniu şi genişti pompieri ai fostei
Armate a 14-a au refuzat să se angajeze în forţele armate ale Moldovei şi “s-au
plasat sub jurisdicţia regiunii transnistrene”, potrivit termenilor întrebuinţaţi de către
guvernul rus.
77. Într-un mesaj adresat în aprilie 1992 comandantului şef al Forţelor armate
unite ale CSI, Preşedintele Moldovei, dl Snegur, a declarat că evenimentele din Trans-
135
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
136
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
uţskoi, “din care rezultă clar faptul că Federaţia Rusă nu este dispusă să renunţe la
“drepturile” pe care ea nu le mai posedă, nici de jure nici de facto, asupra unui teritoriu
care nu-i mai aparţine ca urmare a dezmembrării imperiului sovietic”. În sfârşit, con-
form spuselor dlui Snegur, “ameninţările recent reînnoite la adresa conducătorilor le-
gitimi ai Republicii Moldova, stat independent şi suveran, de către administraţia rusă,
constituie un motiv de îngrijorare pentru opinia publică moldovenească, deoarece ele
par să prefigureze alte mijloace de intervenţie în treburile noastre interne, mijloace şi
metode specifice sistemului imperialist comunist sovietic (…)”.
84. În prima jumătate a lunii iulie 1992, discuţii intense au avut loc în cadrul
CSI la subiectul unei posibile dislocări în Moldova a unei forţe de pace din CSI. A fost
menţionat în acest sens un acord semnat la Minsk în martie 1992 cu privire la grupele
de observatori militari şi forţele colective de menţinere a păcii ale CSI.
85. În cadrul reuniunii CSI care a avut loc la Moscova la 6 iulie 1992, s-a de-
cis, cu titlu preliminar, dislocarea în Moldova a unei forţe de menţinere a păcii a CSI
formată din trupe ruseşti, ucrainene, beloruse, române şi bulgare, cu condiţia ca Mol-
dova să solicite acest lucru. În pofida unei astfel de solicitări depuse a doua zi de
către Parlamentul Republicii Moldova, forţa respectivă nu a fost niciodată dislocată,
anumite ţări revenind asupra consimţământului lor de a participa la o forţă a CSI.
86. La 10 iulie 1992, cu ocazia Sumit-ului de la Helsinki al CSCE, Preşedintele
Republicii Moldova, dl Snegur, a cerut să fie luată în consideraţie posibilitatea de a
aplica pentru situaţia din Moldova mecanismul de menţinere a păcii al CSCE. Acest
mecanism nu a fost aplicat pe motivul lipsei unei încetări a focului efective şi durabile
(documentul precitat al OSCE din 10 iunie 1994, notă la paragraful 28 de mai jos).
87. La 21 iulie 1992, preşedintele Republicii Moldova, dl Snegur şi preşedintele
Federaţiei Ruse, dl Elţin, au semnat un acord cu privire la principiile de reglementare
amiabilă a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova (“acord
de încetare a focului” în continuare - paragraful 292 de mai sus).
Pe exemplarul prezentat Curţii de către Guvernul Republicii Moldova figurează
numai semnăturile dlor Snegur şi Elţin. Din partea sa, guvernul rus a prezentat Curţii
un exemplar pe care figurează semnăturile dlor Snegur şi Elţin, în calitate de Preşe-
dinţi ai Moldovei şi respectiv Federaţiei Ruse. Pe acest exemplar, sub semnătura dlui
Snegur se află de asemenea semnătura dlui Smirnov, fără indicarea calităţii sale.
Semnătura dlui Smirnov nu figurează pe exemplarul prezentat de către gu-
vernul moldovean. În mărturia sa în faţa delegaţilor Curţii, dl Snegur a confirmat că
documentul oficial stabilit în două exemplare a fost semnat doar de către dumnealui
şi dl Elţin (anexa, dl Snegur § 228).
Aşa precum rezultă din mărturiile obţinute de către Curte, acordul a fost redac-
tat în cea mai mare parte de către partea rusă, care l-a prezentat pentru semnare
părţii moldoveneşti (anexa, Z § 281).
88. Guvernul rus pretinde că în sensul articolului 4 al acordului din 21 iulie
1992, Federaţia Rusă a fost semnatară a acestui acord nu în calitate de parte la con-
flict, ci în calitate de făuritor al păcii.
137
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
89. Prin acest acord a fost stabilit principiul unei zone de securitate, creată prin
retragerea armatelor de către “părţile la conflict” (articolul 1 § 2).
90. În aplicarea articolului 2 al acestui acord, a fost creată o comisie unificată
de control (“CUC”), compusă din reprezentanţi ai Moldovei, Federaţiei Ruse şi Trans-
nistriei, cu sediul la Tighina (Bender).
Acordul mai prevede şi forţe de menţinere a păcii care să supravegheze res-
pectarea încetării focului şi securităţii, constând din cinci batalioane ruseşti, trei batali-
oane moldoveneşti şi două batalioane transnistrene, subordonate unui comandament
militar unificat, subordonat CUC.
91. Potrivit articolului 3 al acordului, oraşul Tighina a fost declarat regiune supu-
să regimului de securitate şi administrată de “autorităţile auto – administraţiei locale,
eventual de comun acord cu comisia de control”. CUC i-a fost atribuită sarcina de
menţinere a ordinii publice în Tighina, împreună cu poliţia.
Articolul 4 prevede că fosta Armată a 14-a a Federaţiei Ruse, staţionată pe
teritoriul Republicii Moldova, respectă riguros neutralitatea sa, în timp ce articolul 5
interzice aplicarea oricărei sancţiuni sau blocade şi fixează ca obiectiv înlăturarea
tuturor obstacolelor pentru libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor şi persoanelor.
În cele din urmă, măsurile prevăzute de acest acord au fost definite ca fiind “o
parte foarte importantă a reglementării conflictului prin mijloace de politice” (articolul 7).
138
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
dantului adjunct al Forţelor terestre ale Federaţiei Ruse cu privire la transferarea com-
petenţelor unităţilor ruse de menţinere a păcii unităţilor GOR, propunere considerată
de delegaţie ca fiind contrară articolului 4 al acordului din 21 iulie 1992. Propunerea
fiind considerată inacceptabilă ţinând cont „de un anumit nivel de politizare a per-
soanelor din cadrul GOR şi lipsa lor de imparţialitate în raport cu părţile la conflict”.
Delegaţia moldoveană a scos în evidenţă mai multe violări ale principiului neutralităţii
enunţat în acordul din 21 iulie 1992: transferul de către Armata a 14-a autorităţilor
anticonstituţionale de la Tiraspol a anumitor echipamente militare şi muniţii; pregătirea
trupelor „RMT” de către armata rusă şi transferele unităţilor militare ale Armatei a 14-a
în tabăra „RMT” – spre exemplu, batalionul de ingineri din Parcani, devenit o unitate
de artilerie a „RMT”, transferul cetăţii din Tighina / Bender către cea de a doua briga-
dă de infanterie a „RMT” sau transferul către „RMT” a cantonamentului din Slobozia,
cuprinzând un batalion de comunicaţie a Armatei a 14-a.
Delegaţia moldoveană a atras atenţia asupra faptului că unităţi militare ale „RMT”
au fost aduse în zona de securitate cu acordul trupelor ruseşti ale CUC şi că noi unităţi
paramilitare au fost create în oraşul Tighina / Bender, declarat zonă de securitate şi
aflându-se în responsabilitatea forţelor de menţinere a păcii a Federaţiei Ruse şi că
întreprinderile situate în Tighina / Bender şi Tiraspol fabricau arme şi muniţii.
Delegaţia moldovenească a cerut guvernului său să ia în consideraţie posibilita-
tea de a înlocui forţele de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse în Transnistria printr-o
forţă multinaţională sub egida Naţiunilor Unite sau OSCE. În sfârşit, delegaţia moldo-
veană a exprimat speranţa unei aplicări rapide a acordului din 21 octombrie 1994 cu
privire la retragerea forţelor armate ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul moldovenesc.
96. Într-o scrisoare datată cu 17 ianuarie 1996, şeful delegaţiei ruse la CUC a
estimat faptul că exemplele de pretinsă absenţă de imparţialitate din partea militari-
lor Armatei a 14-a, prezentate de delegaţia moldovenească în scrisoarea sa din 28
decembrie 1995, au provenit din “denaturări” ale situaţiei şi au fost contrare realităţii.
Delegaţia rusă a estimat că acordul din 21 iulie 1992 a permis fără îndoială Federaţiei
Ruse să transfere GOR-ului funcţii ce aparţineau forţelor de menţinere a păcii, şi a
cerut delegaţiei moldoveneşti să revizuiască punctul său de vedere şi să reconsidere
propunerile făcute în acest sens de către Ministerul rus al Apărării.
97. La 8 mai 1997, dl Lucinschi, preşedintele Republicii Moldova, şi dl Smir-
nov, “preşedintele RMT”, au semnat la Moscova un memorandum care a pus bazele
normalizării relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, prin care ei s-au anga-
jat să reglementeze orice conflict pe care ar putea să-l aibă pe parcursul negocierilor,
cu asistenţa, eventuală, a Federaţiei Ruse şi a Ucrainei, în calitate de state-garante
ale respectării acordurilor încheiate, precum şi, a OSCE şi a CSI. Aşa-zisul memo-
randum a fost contrasemnat de către Preşedinţii Federaţiei Ruse, dl Elţin, şi al Ucrai-
nei, dl Kucima. El a fost de asemenea semnat de către dl. H. Petersen, Preşedintele
OSCE, prezent la semnare de către părţi şi de către statele-garante.
În sensul memorandumului respectiv, statutul Transnistriei trebuie să se ba-
zeze pe mai multe principii: luarea deciziilor de comun acord, divizarea şi delegarea
competenţelor şi garanţiilor asigurate reciproc. Transnistria trebuie să participe la re-
139
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
alizarea politicii externe a Republicii Moldova în domeniile care ating interesele sale
proprii, definirea acestor domenii trebuie să fie stabilită de comun acord. Transnistria
ar fi avut dreptul să stabilească şi să întreţină unilateral relaţii internaţionale în dome-
niile economic, ştiinţific şi tehnic, cultural şi altele, care urmează să fie determinate
printr-un acord comun.
Memorandumul dovedeşte disponibilitatea exprimată de către Federaţia Rusă
şi Ucraina de a acţiona în calitate de state-garante ale respectării dispoziţiilor conţi-
nute în documentele care definesc statutul Transnistriei şi în memorandum. Părţile
confirmă de asemenea necesitatea de a continua activităţile întreprinse în comun de
către Forţele comune de menţinere a păcii în zona de securitate, conform acordului
din 21 iulie 1992. Memorandumul prevede de asemenea dreptul părţilor, în caz de
încălcare a acestor acorduri, de a solicita consultaţii de la statele-garante în vederea
luării măsurilor pentru normalizarea situaţiei. În sfârşit, cele două părţi se angajează
să stabilească relaţiile lor în cadrul unui stat comun în interiorul frontierelor RSS Mol-
doveneşti existente la 1 ianuarie 1990.
98. La 20 martie 1998, reprezentanţii Moldovei, Transnistriei, Federaţiei Ruse
şi Ucrainei au semnat la Odesa (Ucraina) mai multe documente cu privire la asigura-
rea reglementării conflictului transnistrean (vezi paragraful 123 de mai jos).
99. În observaţiile din 1999 cu privire la un proiect de raport referitor la Moldo-
va întocmit de către comisia Adunării Parlamentare pentru respectarea obligaţiuni-
lor şi angajamentelor statelor-membre ale Consiliului Europei, guvernul moldovean
a indicat faptul că autorităţile separatiste au început “cu acordul tacit al autorităţilor
Federaţiei Ruse ale cărei forţe de menţinere a păcii sunt desfăşurate în zona de
securitate a regiunii transnistrene moldoveneşti” scoaterea ilegală a armelor din
depozitele GOR.
100. La 6 februarie 2001, delegaţia moldoveană la CUC a adresat şefilor de-
legaţiilor ruse şi transnistrene la CUC o scrisoare în care protesta împotriva lipsei de
imparţialitate a comandanţilor forţelor de menţinere a păcii. Aceştia au fost acuzaţi
de faptul că au permis introducerea echipamentelor militare şi a muniţiilor în zona de
securitate, şi crearea unităţilor militare armate ale Transnistriei. Delegaţia moldovea-
nă a subliniat că aceste fapte au fost notate de către observatorii militari pe teren şi a
denunţat atitudinea comandantului forţelor de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse,
care nici nu a controlat nici nu a împiedicat militarizarea zonei de securitate, încăl-
când astfel statutul de forţe de menţinere a păcii. Delegaţia moldoveană a subliniat
în încheiere că o asemenea atitudine din partea forţelor ruse de menţinere a păcii
reprezenta o încurajare pentru transnistreni.
Guvernul rus a afirmat că forţele de menţinere a păcii şi-au păstrat neutralitatea
impusă prin acordul din 21 iulie 1992.
Curtea notează că mărturia comandantului forţelor ruse de menţinere a păcii,
colonelul Zverev (anexa, § 368), potrivit căreia forţele ruse de menţinere a păcii au
asigurat respectarea acestui acord. Acest martor a declarat printre altele că nu a fost la
curent cu acţiunile ilegale ale transnistrenilor în zona controlată de către forţele ruse.
140
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
102. Într-un document datând din 4 septembrie 2001 prin care se analiza
punerea în aplicare a acordului moldo-rus din 20 martie 1998 cu privire la principiile
de reglementare paşnică a conflictului armat în regiunea Transnistria a Republicii
Moldova, delegaţia moldoveană la CUC scoate în evidenţă nerespectarea, de către
partea transnistreană, a obligaţiunilor sale, în sensul că a creat noi unităţi militare,
a introdus arme în zona de securitate şi a instalat posturi vamale. Delegaţia moldo-
veană şi-a exprimat preocuparea faţă de faptul că comandamentul militar unit nu a
întreprins nici o măsură adecvată pentru a pune capăt acestei situaţii, ci s-a limitat
doar la constatarea faptelor. Delegaţia moldoveană a propus ca măsuri concrete
pentru asigurarea respectului obligaţiilor ambelor părţi să fie discutate la nivel de
ministere ale Afacerilor externe ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse. În sfârşit,
ea a propus punerea sub patronatul OSCE a funcţiei de observator militar în zona
de securitate.
103. În martie 2003, forţele de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse în Transnis-
tria numărau 294 de militari, 17 vehicule blindate, 29 vehicule şi 264 de arme de foc.
La acea zi, potrivit mărturiilor obţinute de către Curte (anexa, colonelul Anatoli
Zverev § 367), nici un militar al fostei Armate a 14-a sau al GOR nu a fost angajat în
forţele ruse de menţinere a păcii.
104. Contactele autorităţilor moldoveneşti cu partea transnistreană continuă
să aibă loc la subiectul diferitelor aspecte al unei posibile reglementări a situaţiei din
Transnistria.
105. În cadrul acestor negocieri, partea moldovenească a obţinut crearea, de
către partea transnistreană, a unei comisii a cărei sarcină este de a examina posibili-
tatea de a acorda graţierea tuturor persoanelor condamnate şi deţinute în Transnistria
ca urmare a hotărârilor pronunţate de către instanţe judecătoreşti transnistrene (ane-
xa, dl. Vasile Sturza §§ 309, 312 şi 318).
141
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
106. Unul din subiectele frecvent înscrise pe ordinea zilei a negocierilor este
cel de imunitate cerută de partea transnistreană pentru funcţionarii şi responsabilii din
cadrul acestei administraţii (anexa, dnii Sturza § 314 şi Sidorov § 446).
107. Începând cu anul 2002, mai multe planuri de federalizare a Republicii
Moldova au fost propuse de OSCE, Federaţia Rusă sau chiar de către Preşedintele
Republicii Moldova.
108. Ultimile negocieri purtate cu sprijinul OSCE s-au bazat pe propuneri vi-
zând crearea unui stat federal acordând autonomie Transnistriei.
109. La 4 aprilie 2003, în cadrul negocierilor cu Transnistria, Parlamentul mol-
dovean a adoptat un Protocol cu privire la crearea unui mecanism de elaborare a unei
Constituţii federale pentru Republica Moldova.
110. Potrivit unui comunicat de presă al misiunii OSCE în Moldova, prima re-
uniune a comisiei unificate a avut loc la 24 aprilie 2003 în sediul misiunii OSCE în
Moldova. În cadrul acestei reuniuni, s-a decis că un text final trebuia pregătit pentru
luna octombrie 2003 pentru ca noua Constituţie să poată fi prezentată poporului mol-
dovean pentru adoptarea în cadrul unui referendum organizat în februarie 2004.
B. Prezenţa armatei Federaţiei Ruse şi a militarilor săi în Transnistria după
acordul din 21 iulie 1992
1. Trupele şi materialul GOR-ului prezente în Transnistria
a) Înainte de ratificarea Convenţiei de către Federaţia Rusă
111. Aşa cum prevedea articolul 4 al acordului de încetare a focului din 21 iulie
1992, Moldova şi Federaţia Rusă au demarat negocieri la subiectul retragerii GOR -ului
de pe teritoriul moldovenesc şi statutul său până la retragere.
Partea rusă a propus în 1994 sincronizarea retragerii GOR de pe teritoriul moldo-
venesc cu soluţionarea conflictului transnistrean (paragraful 93 de mai sus), această pro-
punere, considerată de partea moldovenească ca fiind contraproductivă, a fost accep-
tată de aceasta la insistenţa părţii ruse şi numai după ce a obţinut ca partea rusă să se
declare în favoarea unei eliberări rapide a membrilor grupului Ilaşcu (anexa, Y § 254).
Într-un comunicat de presă din 12 februarie 2004, ministerul Afacerilor Externe
al Republicii Moldova a indicat că autorităţile moldovene s-au opus categoric la orice
sincronizare între reglementarea politică a conflictului transnistrean şi retragerea for-
ţelor armate ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi că ele au aşteptat o retragere
completă şi necondiţionată a forţelor armate ruse, conform deciziilor OSCE (vezi mai
jos paragraful 124), cu atât mai mult că statele-membre ale OSCE au creat un Fond
voluntar destinat finanţării retragerii respective.
112. Articolul 2 al acordului din 21 octombrie 1994 (“primul acord”) prevede
retragerea de către partea rusă a formaţiunilor sale militare în decurs de trei ani din
momentul intrării în vigoare a acordului, sincronizarea efectuării retragerii în termen
indiferent de reglementarea politică a conflictului transnistrean şi stabilirea unui statut
special pentru “regiunea transnistreană a Republicii Moldova” (vezi paragraful 296 de
142
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
mai jos). Referitor la etapele şi datele retragerii definitive a acestor formaţiuni, acelaşi
articol prevede că ele trebuie să fie stabilite printr-un protocol aparte care să fie înche-
iat între ministerele Apărării ale ambelor părţi.
113. Potrivit articolului 5 al respectivului acord, comercializarea oricărui tip de
tehnică militară, de armament şi muniţie aparţinând forţelor militare ale Federaţiei
Ruse staţionate pe teritoriul Republicii Moldova nu poate să se facă decât printr-un
acord special încheiat între guvernele acestor state.
114. Potrivit articolului 7 al acordului respectiv, aeroportul militar din Tiraspol este
utilizat în comun de către aviaţia GOR şi de către “aviaţia civilă a regiunii Transnistria a
Republicii Moldova”. Un al doilea acord încheiat de asemenea la 21 octombrie 1994 (“al
doilea acord”) între ministerele moldovean şi rus ale Apărării stabileşte modul de utiliza-
re a aeroportului din Tiraspol. Astfel, el prevede că zborurile spre aeroportul din Tiraspol
sunt efectuate în conformitate cu prevederile “Regulamentului provizoriu cu privire la
aviaţia în comun a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse şi a aviaţiei civile a regiunii
Transnistria din Moldova”, în coordonare cu administrarea de Stat a aviaţiei civile din
Moldova şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse (vezi paragraful 297 de mai jos).
115. La 9 noiembrie 1994, guvernul moldovean a adoptat decizia de punere
în aplicare a acordului cu privire la retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii
Moldova. La o dată neprecizată, guvernul Federaţiei Ruse a decis să supună acest
acord ratificării în Duma de Stat. La 17 noiembrie 1998, primul acord din 21 octombrie
1994 nefiind niciodată ratificat de către Dumă, ministerul Afacerilor Externe al Fede-
raţiei Ruse a cerut Dumei să-l retragă de pe ordinea de zi, din motivul “că o eventuală
decizie a ministerului de a reveni asupra acestei chestiuni va fi adoptată în funcţie de
evoluţia relaţiilor cu Republica Moldova şi regiunea transnistreană şi a reglementării
politice în regiune”. În ianuarie 1999, acordul a fost retras de pe ordinea de zi a Du-
mei. Acest acord nu a intrat niciodată în vigoare.
Al doilea acord a fost aprobat numai de către guvernul moldovean la 9 noiem-
brie 1994.
116. Guvernul moldovean subliniază faptul că termenul „aviaţia civilă a regiunii
Transnistria a Republicii Moldova”, care se conţine în acordurile cu Federaţia Rusă, trebuie
interpretat ca referindu-se la autorităţile locale constituţionale moldoveneşti, subordonate
autorităţilor centrale, ceea ce nu este valabil în cazul regimului separatist transnistrean.
Guvernul rus consideră că prin acest termen se subânţeleg autorităţile locale
actuale, care sunt considerate simplu partener de afaceri. Acest lucru nu echivalează
deloc cu recunoaşterea oficială sau politică a “RMT”.
117. Curtea notează faptul că nici un acord din 21 octombrie 1994 nu a intrat în
vigoare, datorită faptului că nu au fost ratificate de către partea rusă.
Ea relevă printre altele, că în conformitate cu mărturia dlui Sergheiev, coman-
dant al GOR-ului, aerodromul din Tiraspol este folosit, în calitate de spaţiu liber, atât
de către forţele militare ruse cât şi de către separatiştii transnistreni. Spaţiul aerian
este survolat de controlorii aerieni moldoveni sau ucraineni după cum teritoiul survolat
143
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
144
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
145
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
146
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
226 de arme antiaeriene, 9 elicoptere şi 1 648 vehicule diverse. În depoziţiile sale, ge-
neralul Sergheiev a afirmat că 108 maşini de luptă au fost distruse în cursul anului 2002
şi că sistemele de apărare antiaeriană erau în curs de distrugere (anexa, § 341).
147
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
137. Din declaraţiile nedatate făcute în presă, prezentate Curţii de către recla-
manţi şi necontestate de către celelalte părţi, rezultă că Vicepreşedintele Federaţiei
Ruse la acea dată, dl. Ruţkoi, a recunoscut “legitimitatea entităţii create în partea
stângă a Nistrului”.
138. În cadrul unei intervenţii televizate nedatate, preluate de către presa scri-
să, prezentată Curţii de către reclamanţi şi necontestă de către celelalte părţi, Preşe-
dintele Federaţiei Ruse, dl Elţin, a afirmat că “Rusia a acordat, acordă şi va acorda
suportul său economic şi politic regiunii transnistrene”.
139. La sfârşitul conflictului, ofiţerii superiori ai fostei Armate a 14-a au partici-
pat la evenimentele din viaţa publică a Transnistriei. În mod special, militari ai fostei
Armate a 14-a au participat la alegerile din Transnistria, la defilările militare ale forţelor
transnistrene şi la alte manifestaţii publice. După cum rezultă din documentele de la
dosar şi din mai multe mărturii concordate şi necontestate de către celelalte părţi, la
11 septembrie 1993, generalul Lebed, şef al GOR, a fost ales deputat în “Sovietul
suprem al RMT” (anexa, dl Ilaşcu § 26, dl Urâtu § 72, şi X §. 220).
140. Reclamanţii pretind faptul că un consulat al Federaţiei Ruse ar fi fost des-
chis pe teritoriul transnistrean, pe teritoriul GOR, fără acordul autorităţilor moldove-
neşti şi că diverse acţiuni, inclusiv de vot, s-au desfăşurat în cadrul acestuia.
148
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
149
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
150
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
151
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
destinaţii cum ar fi Afganistan, Pakistan, Irak sau Cecenia. Emisiunea s-a bazat pe
informaţii conform cărora autorităţile transnistrene au întrerupt difuzarea programei
pe teritoriul “RMT”, sub pretextul condiţiilor meteorologice rele.
D. Relaţiile moldo-transnistrene
1. Înaintea ratificării Convenţiei de către Moldova la 12 septembrie 1997
162. Autorităţile moldoveneşti nu au recunoscut niciodată oficial autorităţile
„RMT” în calitate de entitate statală.
163. Ca urmare a acordului din 21 iulie 1992, cele două părţi au stabilit relaţii
cu scopul de a pune capăt conflictului.
Stabilite şi menţinute în mod principal prin intermediul comisiilor de negocieri,
relaţiile se refereau, pe de o parte, la chestiunea politică a statutului Transnistriei, şi,
pe de altă parte, la reglementarea diferitelor aspecte ale vieţii curente (economice,
sociale etc.).
164. După cum rezultă din depoziţiile concordante ale mai multor martori (ane-
xa, dnii Urâtu §66, Postovan §182, Z §272, Plugaru §286 şi Obroc §430), primele
relaţii stabilite între Republica Moldova şi Transnistria s-au referit la schimburile de
prizonieri capturaţi de o parte şi de alta în timpul conflictului din 1992. În general,
aceste schimburi se refereau la grupe de prizonieri.
165. Conform depoziţiilor concordante ale mai multor martori (anexa, dnii Urâtu
§67, Snegur §239, şi Sturza §311), din momentul încetării focului la 21 iulie 1992,
persoanele fizice şi delegaţiile oficiale implicate în negocieri s-au putut deplasa în
Transnistria. Au avut loc şi incidente ca urmare a faptului că gărzile transnistrene nu
au permis accesul în Transnistria.
166. În calitate de particulari, medicii pot circula destul de liber spre Trans-
nistria, fie pentru a acorda consulaţii fie pentru a participa la congrese profesionale
(anexa, dnii. Ţîbîrna para. 84 şi Lesanu para. 85).
167. Începând cu anul 1993, autorităţile moldoveneşti au început să intente-
ze proceduri penale contra anumitor responsabili transnistreni acuzaţi de uzurparea
funcţiilor oficiale de stat (paragrafele 221 şi 230 de mai jos).
168. Cu toate acestea, persoane acţionând în calitate de demnitari ai “RMT”
au putut reveni în Moldova şi ocupa în continuare funcţii înalte de răspundere. De
exemplu, dl Sidorov, fost “ministru al Justiţiei al RMT” în 1991, a ocupat mai multe
funcţii înalte de stat după reîntoarcerea dumnealui din Transnistria: membru al Par-
lamentului moldovean în perioada 1994–1998, de Avocat parlamentar al Moldovei
1998–2001 şi membru al Parlamentului moldovean şi preşedinte al Comisiei par-
lamentare pentru drepturile omului şi minorităţile naţionale începând cu anul 2001
(anexa, dl Sidorov §§437-438).
169. La 7 februarie 1996, în prezenţa mediatorilor OSCE, ai Federaţiei Ruse
şi ai Ucrainei, autorităţile moldoveneşti au adoptat un protocol cu privire la anularea
posturilor vamale aparţinând Transnistriei.
152
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
170. Circulaţia persoanelor între Transnistria şi restul Moldovei după 1997 s-a
derulat în aceleaşi condiţii ca şi până atunci, autorităţile transnistrene decizând trece-
rea persoanelor într-un mod absolut discreţionar. Fie că era vorba de delegaţii oficiale
sau de personalităţi moldoveneşti care doreau să se deplaseze în Transnistria, era
necesar o înştiinţare prealabilă în vederea obţinerii autorizaţiei, în plus o asemenea
autorizaţie putea fi în orice moment revocată (anexa, dl Sereda §418). De exemplu,
guvernul Republicii Moldova a afirmat faptul că în anul 2003, pentru a protesta contra
unei decizii adoptate în februarie 2003 de către Consiliul Uniunii Europene care a
interzis pe parcursul unui an deplasarea în Uniunea Europeană a domnului Igor Smir-
nov şi altor şaisprezece conducători transnistreni, autorităţile transnistrene au decla-
rat persona non grata anumite persoane cu funcţii înalte de răspundere din Republica
Moldova, dintre care Preşedintele Republicii Moldova, Preşedintele parlamentului,
Primul ministru, Ministrul Justiţiei şi Ministrul Afacerilor Externe.
171. Reclamanţii invocă faptul că liderii transnistreni, printre care domnii Smir-
nov, Maracuţa şi Caraman, ar fi avut, de asemenea, şi cetăţenie moldovenească şi că
ar fi fost în posesia paşapoartelor diplomatice moldoveneşti. Printre altele, guvernul
moldovean le-ar fi acordat distincţii oficiale.
Guvernul Republicii Moldova a afirmat că liderii transnistreni nu posedă cetă-
ţenia Republicii Moldova, deoarece niciodată nu au solicitat documente de identitate
moldoveneşti.
Curtea relevă faptul că, martorul interogat de către delegaţi la acest subiect
a negat eliberarea oricărui document de identitate moldovenesc domnilor Smirnov,
Maracuţa şi Caraman (anexa, dl Molojen §396).
În lipsa oricărei alte probe care să confirme alegaţiile reclamanţilor, Curtea con-
sideră că nu a fost stabilit ca fiind cert faptul că autorităţile moldoveneşti au eliberat
paşapoarte liderilor transnistreni.
172. Mai mulţi demnitari moldoveni, dintre dl Sturza, Ministru al Justiţiei al
Republicii Moldova, Procuror-general adjunct şi, după anul 2000, şef al Comisiei
pentru negocierile cu Transnistria, au continuat să se deplaseze la Tiraspol pentru
a se întâlni cu responsabilii transnistreni, dintre care domnii Smirnov, Maracuţa, şi
“procurorul general al RMT”, şi “Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a RMT”.
Printre subiectele abordate cu ocazia respectivelor întruniri a figurat în special si-
tuaţia reclamanţilor, eliberarea lor şi negocierile cu privire la viitorul statut al Trans-
nistriei, inclusiv a actelor adoptate de către autorităţile locale transnistrene (anexa,
dl Sturza §312).
173. Preşedintele Parlamentului moldovean, dl Diacov, la 16 mai 2000 l-a vi-
zitata pe dl Ilaşcu în celula sa de la Tiraspol. În aceeaşi zi, Preşedintele Republici
Moldova, dl Lucinschi, a efectuat o vizită la Tiraspol.
174. La 16 mai 2001, Preşedintele Moldovei, dl Voronin, şi liderul transnistrean,
dl Smirnov, au semnat două acorduri, unul cu privire la recunoaşterea reciprocă a do-
153
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
154
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
186. Curtea a rezumat mai sus faptele referitoare la arestarea, detenţia provizorie,
condamnarea şi la condiţiile de detenţie ale reclamanţilor, astfel cum au fost prezentate
de către reclamanţi şi confirmate prin probe documentare şi depoziţii ale martorilor.
Curtea notează faptul că, în observaţiile sale scrise din 24 octombrie 2000,
guvernul moldovean a exprimat acordul său cu versiunea prezentată de către recla-
manţi cu privire la circumstanţele în care ei au fost arestaţi, condamnaţi şi deţinuţi.
În aceleaşi observaţii, el a indicat că reclamanţii au fost cu certitudine arestaţi fără
mandat, că ei s-au aflat două luni în încăperile fostei Armate a 14-a şi că perchiziţiile
şi sechestrările au fost efectuate, de asemenea, fără mandat.
Guvernul moldovean a estimat că alegaţiile reclamanţilor cu privire la condiţiile
de detenţie au fost foarte asemănătoare cu adevărul.
187. Din partea sa, guvernul rus a declarat că nu a avut cunoştinţă de circum-
stanţele arestării şi condamnării şi de condiţiile de detenţie ale reclamanţilor.
A. Arestarea, detenţia provizorie şi condamnarea reclamanţilor
1. Arestarea reclamanţilor
188. După cum rezultă din mărturiile reclamanţilor, ale soţiilor lor şi ale dlui
Urâtu, confirmate într-un mod general prin depoziţia dlui Timoşenko, reclamanţii au
155
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
fost arestaţi la domiciliul lor, în Tiraspol, între 2 iunie şi 4 iunie 1992, în primele ore ale
dimineţii. Ei au fost arestaţi de mai multe persoane, dintre care câteva erau îmbrăcate
în uniforme purtând insigna Armatei a 14-a a fostei URSS, în timp ce altele purtau
uniforme de camuflaj fără semne distinctive.
Mai jos sunt expuse detaliile arestării lor.
189. Al doilea reclamant, Alexandru Leşco, a fost arestat la 2 iunie 1992, la
ora 2 şi 45 min dimineaţa. A doua zi, la domiciliul său a fost efectuată o percheziţie în
prezenţa vecinilor săi.
190. Primul reclamant, Ilie Ilaşcu, care era la acea dată liderul local al Frontului
Popular (partid reprezentat în Parlamentul moldovean) şi milita pentru unirea Moldo-
vei cu România, a fost arestat la 2 iunie 1992, în jurul orelor 4 şi 30 min, când zece
sau doisprezece indivizi înarmaţi cu pistoale automate au pătruns cu forţa la domiciliul
său din Tiraspol. Acolo ei au efectuat o percheziţie sechestrând mai multe obiecte.
Printre acestea figura un pistol, care, potrivit reclamantului, a fost plasat în casa sa de
către persoanele care au efectuat percheziţia. Reclamantul pretinde că arestarea şi
percheziţia au fost efectuate fără mandat. El a fost informat că a fost arestat deoarece
în calitatea sa de membru al Frontului Popular, el prezenta pericol pentru stabilitatea
“RMT”, care era în stare de război cu Moldova.
191. Al treilea reclamant, Andrei Ivanţoc, a fost arestat la domiciliul său la 2
iunie 1992, la ora 8, de către mai multe persoane înarmate, care l-au lovit cu pumnii
şi picioarele. Potrivit reclamantului, ca urmare a percheziţiei efectuate, mai multe co-
voare, 50 000 ruble şi un ceas “frumos” au fost confiscate.
192. Cel de-al patrulea reclamant, Tudor Petrov-Popa, a fost arestat la 4 iunie
1992 la ora 6 şi 45 min de către două persoane printre care un agent de poliţie, Victor
Guşan. În jurul orei 11, doi procurori, dnii Starojuk şi Glazirin, au efectuat o percheziţie
la domiciliul său în lipsa sa.
193. Într-un rechizitoriu de 140 de pagini întocmit, printre altele, de către procu-
rorul Starojuk, reclamanţii au fost acuzaţi de activităţi anti sovietice şi de faptul că au
combătut prin mijloace ilegale, statul legitim al Transnistriei, sub îndrumarea Frontului
Popular din Moldova şi România. Ei au fost acuzaţi că ar fi comis un anumit număr de
infracţiuni pedepsite, conform rechizitoriului, atât de Codul Penal al Republicii Moldo-
va, cât şi de cel al Republicii Sovietice Socialiste Moldova. Printre faptele de care au
fost acuzaţi reclamanţii figura omorul a doi transnistreni, dnii Gusar şi Ostapenko (a
se vedea de asemenea paragrafele 225 de mai jos).
194. După cum rezultă din depoziţiile concordante ale reclamanţilor şi ale
altor martori (anexa, dl Urâtu §§55 – 56 şi 60-61, dnele Leşco §§30-31 şi Ivanţoc
§§38 şi 41), reclamanţii au fost mai întâi conduşi la sediul poliţiei din Tiraspol, care
era probabil şi sediul “ministerului securităţii al RMT”, unde au fost interogaţi şi su-
puşi tratamentelor rele pe parcursul mai multor zile. Printre cei care i-au interogat a
fost şi Vladimir Gorbov, “vice-ministru” al aşa-numitului minister, Vladimir Antiufeev
(sau Şevţov), “ministru”, şi o persoană numită Guşan. Anumite gărzi şi anchetatori
purtau uniforme similare, dacă nu chiar identice cu cele folosite de militarii sovietici
156
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
157
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
197. Curtea notează că primii trei reclamanţi pretind că ar fi fost deţinuţi timp de
două luni în garnizoana Armatei a 14-a (anexa, dnii Ilaşcu § 2, 4 şi 11 şi Urâtu § 55 – 56,
Ivanţoc §§ 94-95, Leşco §§ 114 şi 117 şi Petrov-Popa § 124, şi dnele Leşco §§ 33-34,
Ivanţoc § 39, Petrov-Popa § 48).
La acest subiect, Curtea noteză că dl Timoşenko a afirmat în depoziţia sa (ane-
xa, §381) că reclamanţii ar fi rămas în încăperile Armatei a 14-a o perioadă de timp
foarte scurtă, fără a fi în stare să precizeze durata.
Fără a pune la îndoială într-un mod general depoziţia dlui Timoşenko, pe care
ea o consideră ca fiind credibilă, Curtea estimează că aceasta conţine un anumit
număr de detalii, printre care cele cu privire la durata aflării reclamanţilor în încăperile
Armatei a 14-a, sunt confuze şi, mai mult, infirmate de alte depoziţii.
198. Garnizoana din Tiraspol era condusă de Mihail Bergman. Reclamanţii au
fost deţinuţi acolo fiecare în câte o celulă. Un anume dn Godiac, arestat în acelaşi
timp ca şi reclamanţii, era de asemenea deţinut în clădirea respectivă. Reclamanţii
i-au observat, în timpul interogatoriilor lor sau cu ocazia vizitelor în celule, pe dl Gor-
bov şi pe ofiţerii, dintre care unii purtau uniforma Armatei a 14-a. Ei erau interogaţi mai
ales noaptea, interogatoriile fiind însoţite de tratamente rele. Ei de asemenea au fost
bătuţi în afara interogatorilor. Reclamanţii erau loviţi cu regularitate şi cu severitate de
către soldaţi în uniforma Armatei a 14-a. Poliţiştii transnistreni au participat adeseori
la tratamentele rele aplicate reclamanţilor.
Ilie Ilaşcu a fost supus de patru ori la simulări de execuţie: prima dată, lui i s-a citit
condamnarea la pedeapsa capitală, în timp ce în celelalte cazuri el a fost condus cu ochii
legaţi pe un câmp unde gardienii au tras în sus până când el îşi pierdea cunoştinţa.
Al doilea reclamant a fost ameninţat cu violul. La sfârşitul unei luni, ca urmare
a loviturilor primite, cel de-al treilea reclamant a fost internat într-un spital psihiatric,
unde el s-a aflat timp de o lună (anexa, Ivanţoc §97).
199. Celulele nu dispuneau de veceuri, de apă sau lumină naturală. O lampă
ardea în permanenţă în celulă. Patul, fixat la perete şi pliant, era coborât la miezul
nopţii şi ridicat la ora cinci dimineaţă.
Reclamanţii nu dispuneau decât de 15 minute zilnic pentru plimbare, care avea
loc într-un spaţiu închis. Pe parcursul detenţiei lor în garnizoana Armatei a 14-a, ei nu
au putut nici să se spele nici să-şi schimbe hainele.
Veceurile se aflau pe coridor şi deţinuţii erau conduşi acolo o singură dată pe zi
de către gardieni însoţiţi de un câine-lup german. Ei erau obligaţi să-şi satisfacă ne-
cesităţile biologice timp de 45 de secunde, în caz contrar câinele era lăsat să-i atace.
Deoarece ei nu erau conduşi la veceu decât o singură dată pe zi în condiţiile descrise
mai sus, reclamanţii trebuiau să-şi satisfacă necesităţile biologice în celulă (anexa,
dnii Ivanţoc §95, Leşco §115, dna Leşco §33, şi Ivanţoc §40).
Ei au fost izolaţi de lumea din afară. Familiile lor nu puteau lua legătura cu ei,
nici trimite colete. Ei nu puteau trimite sau primi corespondenţă, la fel, ei nu au avut
acces la un avocat.
158
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
159
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
160
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
161
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
intenţionată a unei decizii ilegale, infracţiune pedepsită de articolele 190 – 192 ale
Codului Penal.
224. Autorităţile RMT nu au dat curs hotărârii din 3 februarie 1994.
225. Autorităţile moldoveneşti au iniţiat în aprilie şi respectiv în mai 1992 o
anchetă cu privire la moartea dlor Gusar şi Ostapenko, procuratura a suspendat-o la
6 iunie 1994, în virtutea articolului 172 §3 al Codului de Procedură Penală al Repu-
blicii Moldova, în lipsa oricărei cooperări din partea autorităţilor judiciare şi ale poliţiei
din Transnistria. Această anchetă a fost redeschisă la 9 septembrie 2000. În conse-
cinţă, mai multe cereri de cooperare (transmitere a documentelor) au fost adresate
“procurorului RMT”, V.P. Zaharov. În lipsa vreunui răspuns, Procuratura Generală a
Moldovei a suspendat din nou ancheta la 9 decembrie 2000. De atunci ea nu a mai
fost redeschisă.
226. Printr-un decret din 4 august 1995, Preşedintele Republicii Moldova a pro-
mulgat o lege de amnistiere cu ocazia primei aniversări de la adoptarea Constituţiei
Republicii Moldova. Această lege amnistia îndeosebi condamnările pentru infracţiuni-
le prevăzute de articolele 227, 227/1 şi 227/2 ale Codului Penal comise începând cu
1 ianuarie 1990 în mai multe raioane din stânga Nistrului.
227. La 3 octombrie 1995, Parlamentul Republicii Moldova a cerut, pe de o
parte, guvernului moldovean să trateze în prioritate problema detenţiei reclamanţilor,
ca deţinuţi politici, şi să informeze în mod regulat Parlamentul despre evoluţia situa-
ţiei ca şi despre acţiunile întreprinse la acest capitol, şi, pe de altă parte, Ministerului
Afacerilor Externe de a căuta susţinere fermă de la statele în care Republica Moldova
avea misiuni diplomatice în vederea eliberării reclamanţilor (“grupului Ilaşcu”).
228. Primul reclamant, deşi deţinut, a fost ales deputat în Parlamentul Repu-
blicii Moldova succesiv la 25 februarie 1994 şi la 22 martie 1998 dar, fiind privat de
libertate, nu a participat niciodată la şedinţele Parlamentului.
229. La 16 august 2000, Procurorul Republicii a anulat ordonanţa din 28 decem-
brie 1993 împotriva „judecătorilor” şi „procurorilor” „RMT” (a se vedea paragraful 221 de
mai sus) din cauza faptului că nu a existat privarea ilegală de libertate în sensul artico-
lelor 190 şi 192 ale Codului Penal deoarece măsura nu a fost luată de către judecătorii
şi procurorii desemnaţi conform legislaţiei Republici Moldova, ceea ce nu era în cazul
respectiv. El a considerat, de asemenea, ca fiind inoportună deschiderea unei anchete
pentru privarea ilegală de libertate sau pentru uzurparea puterii sau a titlului unei per-
soane oficiale, infracţiuni prevăzute de articolele 116 şi 207 din Codul Penal, din motivul
existenţei prescripţiei şi că persoanele în cauză s-au sustras de la urmărirea penală.
230. În aceeaşi zi, Procurorul Republicii a ordonat deschiderea unei anchete
penale împotriva şefului închisorii de la Hlinaia, acuzat de privarea ilegală de liber-
tate şi de uzurparea puterii şi a titlului unei persoane oficiale, în virtutea articolelor
116 şi 207 ale Codului Penal. După cum rezultă din informaţiile prezentate de către
guvernul moldovean şi din depoziţiile martorilor audiaţi de către Curte la Chişinău
în martie 2003 acestei anchete penale nu i s-a mai dat curs (anexa, dnii Rusu §302
şi Sturza §314).
162
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
231. La 4 octombrie 2000, la cererea dlui Ilaşcu, autorităţile române i-au acor-
dat cetăţenia română în virtutea legii nr. 21 din 1991.
232. La 26 noiembrie 2000, dl Ilaşcu o fost ales senator în Parlamentul României.
Renunţând la cetăţenia Republicii Moldova şi la mandatul său de deputat în Parlamen-
tul moldovean, acest din urmă fapt a pus capăt mandatului său la 4 decembrie 2000.
233. În 2001, la cererea lor, dlor Ivanţoc şi Leşco li s-a acordat cetăţenia română.
234. La 5 mai 2001, dl Ilaşcu a fost pus în libertate. Circumstanţele eliberării
sale, care sunt controversate, sunt rezumate mai jos (paragrafele 279 – 282).
C. Detenţia reclamanţilor după condamnarea lor
235. Primul reclamant a fost deţinut în închisoarea nr. 2 din Tiraspol până la
condamnarea sa, la 9 decembrie 1993. Ulterior, el a fost transferat în închisoarea de
la Hlinaia, în sectorul celor condamnaţi la moarte, unde s-a aflat până în luna iulie
1998. La această dată, el a fost din nou transferat în închisoarea nr. 2 de la Tiraspol,
unde el a rămas până la eliberarea sa din mai 2001.
236. Dl Alexandru Leşco a fost transferat după proces la închisoarea nr. 2 din
Tiraspol, unde s-a aflat în permanenţă.
237. Andrei Ivanţoc a fost transferat după condamnarea sa la închisoarea nr. 2
din Tiraspol unde s-a aflat în permanenţă.
238. Dl. Tudor Petrov-Popa a fost transferat la puţin timp înaintea procesului
său la închisoarea nr. 2 de la Tiraspol. După eliberarea dlui Ilaşcu în mai 2001,
dl. Petrov-Popa a fost transferat la închisoarea din Hlinaia, unde s-a aflat până
la 4 iunie 2003, dată la care a fost transferat la închisoarea nr. 3 din Tiraspol, în
vederea “facilitării întrevederilor sale cu avocatul”, conform spuselor administraţiei
penitenciarului.
239. Din primele luni ale arestării reclamanţilor, guvernul moldovean a acor-
dat susţinere financiară familiilor lor. Printre altele, autorităţile au găsit spaţiu locativ
pentru familiile reclamanţilor care au fost obligate să părăsească Transnistria şi le-a
acordat ocazional ajutor, pe de o parte, pentru întrevederile cu reclamanţii, punân-
du-le la dispoziţie mijloace de transport, şi pe de altă, pentru ameliorarea condiţiilor
de detenţie a reclamanţilor, trimiţându-le medici şi furnizându-le ziare (anexa, dnii
Snegur §240, Moşanu §248 şi Sangheli §267).
1. Condiţiile de detenţie
240. Reclamanţii au fost deţinuţi, cu excepţia unor perioade scurte de timp, fieca-
re în celula sa, cu excepţia dlui Leşco, care nu a fost deţinut singur decât în primii ani.
Dl Ilaşcu a fost întotdeauna deţinut în izolare. El nu a avut dreptul să corespon-
deze, cu toate acestea, el a reuşit să expedieze câteva scrisori.
241. În închisoarea de la Hlinaia, dl Ilaşcu a fost deţinut în sectorul condamnaţi-
lor la moarte. Condiţiile sale de detenţie erau mai stricte decât cele ale celorlalţi recla-
manţi. În interiorul celulei sale era instalată o cuşcă metalică de aceleaşi dimensiuni
ca şi celula. În interiorul cuştii se găsea un pat şi o masă, la fel din metal.
163
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
164
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
251. Într-o scrisoare din 17 iulie 1999, Andrei Ivanţoc a informat publicul des-
pre faptul că a declanşat greva foamei pentru a protesta împotriva condiţiilor severe
în care el şi ceilalţi reclamanţi erau deţinuţi. Astfel, el a indicat faptul că nu putea
lua legătura cu avocatul său şi că i-au fost interzise vizitele din partea medicilor sau
reprezentanţilor Crucii Roşii. Potrivit spuselor acestuia, pasivitatea autorităţilor mol-
doveneşti faţă de situaţia din Transnistria, şi mai ales faţă de “grupul Ilaşcu”, echivala
cu acordul susţinerii tacite a autorităţilor transnistrene.
252. Într-o declaraţie scrisă datând din 29 iulie 1999, Andrei Ivanţoc, care se
afla în a 77-a zi de grevă a foamei, a acuzat liderii de la Chişinău de faptul că nu au
făcut nimic pentru a proteja drepturile omului în Moldova şi de “colaborare” cu liderii
separatişti din Transnistria. El s-a plâns, de asemenea, de refuzul autorităţilor închi-
sorii din Tiraspol de a-i permite, lui-însuşi şi lui Ilie Ilaşcu, accesul la un medic şi a
indicat faptul că Ilie Ilaşcu, deţinut în celulă în izolare de mai mult timp, era maltratat.
În consecinţă, toată mobilă sa din celulă a fost scoasă, i-au fost luate hainele, cu ex-
cepţia unui maiou de corp, şi era bătut de persoane din cadrul “forţelor speciale”, care
i-au sugerat să se sinucidă.
253. Într-o scrisoare din 10 mai 2000 adresată Curţii, dl Ilaşcu a declarat că el
nu a putut consulta un medic din 1997. Medicii veniţi de la Chişinău l-au examinat şi
au întocmit un raport cu privire la starea sa de sănătate, calificând-o drept gravă. În
aceeaşi scrisoare, el acuza autorităţile Republicii Moldova de ipocrizie, declarând că
în pofida declaraţiilor lor în favoarea eliberării reclamanţilor, ei făceau totul pentru a-i
împiedica să redobândească libertatea.
254. La 14 ianuarie 2002, reprezentantul reclamanţilor, dl Dinu, a informat
Curtea că condiţiile de detenţie a celor trei reclamanţi încă încarceraţi s-au deterio-
rat începând cu luna iunie 2001. Dlui Ivanţoc i s-a refuzat vizita soţiei sale, fără nici
o explicaţie.
Dl Ivanţoc şi dl Leşco au început să nu primească decât pâine în lipsa altei mân-
cări. În ceea ce-l priveşte pe dl Petrov-Popa, el a fost transferat la închisoarea din Hlinaia
unde, în condiţii de izolare totală, el nu putea primi nici o vizită pe parcursul a şase luni.
255. Cu excepţia dlui Ilaşcu, reclamanţii au putut coresponda în rusă, româna
fiindu-le interzisă. Corespondenţa lor era cenzurată. Ei nu puteau în general primi
ziare în limba română.
256. Dlui Ivanţoc i-a fost refuzată o vizită din partea soţiei sale la 15 februarie
2003. Această vizită a putut avea loc o săptămână mai târziu.
257. Ca urmare a audierilor martorilor în faţa delegaţilor Curţii la Tiraspol în
martie 2003, administraţia penitenciară transnistreană s-a angajat să permită avoca-
ţilor reclamanţilor să se întâlnească cu clienţii lor deţinuţi în Transnistria. Dl Tănase
a putut să-şi vadă pentru prima dată clientul, dl Leşco, la o dată neprecizată, în mai
sau iunie 2003. Dl Gribincea a putut să-şi întâlnească clienţii pentru prima dată după
încarcerarea lor la 20 iunie 2003.
258. Condiţiile în care s-au desfăşurat examinările medicale ale reclamanţilor
au fost stabilite de către Curte în baza depoziţiilor martorilor şi altor documente din
165
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
166
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
167
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
168
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
279. Dl Ilaşcu a afirmat că la 5 mai 2001 dimineaţă, în jurul orei 5 şi 30, Vladimir
Şevţov, de asemena, cunoscut şi sub numele de Antiufeev, „ministru al securităţii al
Transnistriei”, a intrat în celula sa şi i-a zis să se îmbrace rapid, deoarece urma să
fie prezentat „Preşedintelui RMT”. Reclamantul a lăsat toate bunurile sale în celulă
şi a fost urcat într-un automobil, fiind ataşat cu cătuşe la doi soldaţi. Vladimir Şevţov
a luat, de asemenea, loc în automobil. Reclamantul a fost astfel condus la Chişinău
şi l-a câteva sute de metri de Preşedinţie, el a fost predat şefului serviciilor secrete
din Moldova, dlui Pasat. Reclamantul pretinde că dl Şevţov ar fi citit în faţa dlui Pasat
actul său de transfer, redactat în următorii termeni: „Deţinutul Ilaşcu, condamnat la pe-
deapsa capitală, este transferat organelor competente ale Republicii Moldova”. După
transmiterea documentului, dl Şevţov ar fi declarat că condamnarea rămânea valabilă
şi că ea ar fi pasibilă de executare dacă dl Ilaşcu s-ar întoarce în Transnistria.
Forţele speciale moldoveneşti l-au însoţit pe reclamant la Ministerul Securităţii,
unde el a fost succint interogat apoi repus în libertate.
280. La 22 iunie 2001, guvernul moldovean a informat Curtea că Preşedintele
Republicii Moldova, dl Voronin, a solicitat eliberarea dlui Ilaşcu printr-o scrisoare adre-
sată dlui Smirnov la 5 mai 2001. În această scrisoare, dl Smirnov a cerut în schimbul
gestului favorabil al autorităţilor transnistrene ca Republica Moldova să condamne
„agresiunea din 1992 comisă de ea împotriva poporului transnistrian”, să repare inte-
gral prejudiciul material suferit de „RMT” ca urmare a agresiunii şi „să prezinte scuze
poporului transnistrian pentru durerea şi suferinţele cauzate”.
281. Într-o scrisoare din 19 noiembrie 2001, guvernul moldovean a prezentat
Curţii copia mai multor decrete semnate de dl Smirnov, „preşedintele RMT”.
Decretul nr. 263, semnat la 6 iulie 1999, prevede introducerea unui moratoriu
asupra aplicării pedepsei capitale pe teritoriul „RMT” începând cu 1 septembrie 1999.
Acest moratoriu ar fi fost de asemenea aplicabil hotărârilor judecătoreşti pronunţate
înaintea acestei date, dar neexecutate până la intrarea în vigoare a decretului care
ar fi intervenit la momentul semnăturii şi publicării sale în Monitorul Oficial. Decretul
nr. 198 semnat de către dl Smirnov la 5 mai 2001 a acordat graţiere dlui Ilaşcu şi a
ordonat punerea sa în libertate. Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării lui.
Guvernul moldovean nu a făcut nici un comentariu cu privire la pretinsul trans-
fer al dlui Ilaşcu, mulţumindu-se să prezinte Curţii decretul dlui Smirnov cu privire la
reclamant. El nici nu a formulat comentarii cu privire la veridicitatea aşa-zisului decret.
Totuşi el a mai adăugat faptul că a auzit rumori conform cărora, înainte de a semna
respectivul decret, dl Smirnov ar fi comutat pedeapsa cu moartea pronunţată împotri-
va dlui Ilaşcu cu închisoarea pe viaţă.
Din partea sa, dl Ilaşcu a afirmat că decretul dlui Smirnov este un fals şi că a
fost adoptat după eliberarea sa. Conform opiniei dumnealui, cu toate că a fost eli-
berat, condamnarea sa a rămas valabilă şi, dacă el ar reveni în Transnistria, el ar fi
pasibil de pedeapsa cu moartea.
282. Curtea nu dispune decât de alegaţiile dlui Ilaşcu, de o copie a decretului
din 5 mai 2001 elaborat de dl Smirnov şi de declaraţiile guvernului moldovean cu
169
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
privire la comutarea pedepsei. Nici una din aceste expuneri nu a fost confirmată prin
alte probe şi Curtea nu remarcă nici un element obiectiv care s-o determine să ia o
poziţie în favoarea unei sau altei teze. În consecinţă, Curtea estimează că nu are po-
sibilitatea, în starea actuală a probelor prezentate ei, să tragă o concluzie în ceea ce
priveşte motivele şi baza legală a eliberării dlui Ilaşcu.
283. După eliberarea dlui Ilaşcu, reprezentantul dlui Leşco a afirmat într-o scri-
soare parvenită la Curte la 1 iunie 2001 că această eliberare ar fi fost datorată inter-
venţiei autorităţilor ruse pe lângă autorităţile transnistrene. Trebuie menţionat faptul că
într-un interviu acordat unei staţii publice de radio din Republica Moldova „Radio Mol-
dova”, Ministrul Afacerilor Externe al acestui stat dl Nicolae Cernomaz, ar fi declarat că:
„Ilie Ilaşcu a fost eliberat ca urmare a intervenţiei Ministrului rus al Afacerilor Externe,
Igor Ivanov, care, la cererea Preşedintelui moldovean dl Voronin, a purtat o convorbire
telefonică la acest subiect cu administraţia de la Tiraspol. El (le-)a explicat că era vorba
de o problemă internaţională care atingea onoarea Federaţiei Ruse şi a Moldovei”. Dl
Cernomaz ar fi continuat explicând că dumnealui s-a întâlnit cu dl Ivanov în scopul de
a-l convinge că „cererea depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu putea fi
retrasă deoarece dl Ilaşcu era un deţinut politic, un ostatic al conflictului din 1992”.
284. Urmare a audierii din 6 iunie 2001, guvernul moldovean a mulţumit acelor
care au contribuit la eliberarea dlui Ilaşcu, în special Federaţiei Ruse, şi a indicat ca
el dorea să revină asupra poziţiei exprimată anterior în observaţiile sale din 24 octom-
brie 2000, în particular cu privire la responsabilitatea Federaţiei Ruse. El a explicat
gestul său prin dorinţa de a evita survenirea unor consecinţe nedorite, şi a tensiunilor
sau încetarea procesului cu privire la găsirea unei soluţii paşnice a diferendului trans-
nistrean şi obţinerea eliberării celorlalţi reclamanţi.
285. După eliberarea dlui Ilaşcu, între acesta şi autorităţile moldoveneşti au
avut loc întâlniri cu privire la perspectivele eliberării celorlalţi reclamanţi.
Cu ocazia unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la 31 iulie 2001, preşe-
dintele Moldovei, dl Voronin, a declarat: „Dl Ilaşcu este cel care îi menţine pe camara-
zii săi în detenţie la Tiraspol”. El a subliniat în această privinţă că el i-a propus aces-
tuia retragerea cererii sale depusă la Curte împotriva Federaţiei Ruse şi Moldovei,
în schimbul eliberării celorlalţi reclamanţi înainte de 19 iunie 2001, dar că dl Ilaşcu a
refuzat această propunere. Conform agenţiei de presă moldoveneşti Basa-press,
dl Voronin a sugerat de asemenea că în cazul în care dl Ilaşcu va obţine câştig de
cauză în faţa Curţii, acest lucru va face mai dificilă eliberarea celorlalţi reclamanţi.
286. Într-un raport din 20 februarie 1994 întocmit la cererea Biroului de instituţii
democratice şi drepturile omului al OSCE de către dl Andrzej Rzeplinski, profesor de
drept penal şi dreptul drepturilor omului la Universitatea din Varşovia, şi de către dl Fre-
derick Quinn, de la OSCE, în urma unei misiuni de anchetă în Transnistria, procesul
170
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
reclamanţilor în faţa „Curţii supreme a RMT” a fost analizat din punctul de vedere al
respectării drepturilor fundamentale. Autorii relevă, printre altele, grave încălcări ale
drepturilor la apărare, lipsa oricărui contact al reclamanţilor cu un avocat pe parcursul
primelor două luni după arestarea lor, accesul lor fiind foarte limitat ca urmare, încăl-
carea dreptului de a fi judecat de către un tribunal imparţial, instanţa de judecată re-
spectivă refuzând examinarea alegaţiilor reclamanţilor conform cărora au fost impuşi
să mărturisească ca urmare a aplicării tratamentelor inumane, şi încălcarea dreptului
prevăzut de articolul 14. 5 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politi-
ce, procesul reclamanţilor desfăşurându-se conform unei proceduri excepţionale fiind
lipsiţi de orice drept la un recurs.
În fine, autorii au calificat procesul ca fiind un eveniment politic de la început
şi până la sfârşit. Ei au conchis că anumite acuzaţii de terorism formulate la adresa
reclamanţilor, în baza Codului Penal sovietic, ar fi fost considerate în statele democra-
tice moderne ca simple chestiuni referitoare la libertatea de expresie.
287. La 28 septembrie 1999, Preşedintele Adunării Parlamentare şi Secretarul
General al Consiliului Europei au lansat un apel autorităţilor separatiste din Transnis-
tria pentru ca Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) să poată efectua o vizită
reclamanţilor şi au cerut îmbunătăţirea imediată a condiţiilor de detenţie a acestora.
288. Efectuând o vizită în Transnistria la 18 şi 19 octombrie 2000, în cadrul
unei vizite în Moldova în perioada 16–20 octombrie 2000, Comisarul pentru Dreptu-
rile Omului al Consiliului Europei a cerut autorităţilor transnistrene permisiunea de
a-l vizita pe dl Ilaşcu pentru a verifica condiţiile sale de detenţie. Permisiunea nu i-a
fost acordată din motivul că, din cauza lipsei de timp, autorizaţiile necesare nu ar fi
putut fi obţinute.
289. În noiembrie 2000, ca urmare a vizitei sale în Moldova, inclusiv în regiu-
nea Transnistriei, Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (CPT-ul) a elaborat raportul său. Cu privire la
situaţia de detenţie în Transnistria, CPT a subliniat problema suprapopulării în carcere
şi şi-a exprimat îngrijorarea sa cu privire la practica de detenţie prelungită în izolare
a anumitor deţinuţi şi referitor la nivelul inadecvat al îngrijirilor acordate deţinuţilor
bolnavi, în special, lipsa totală a îngrijirilor pentru cei ce suferă de tuberculoză, aici
incluzându-se posibilitatea de a beneficia de produse alimentare dietetice.
Potrivit CPT, situaţia instituţiilor penitenciare din Transnistria în 2000, lăsa mult
de dorit, mai ales în închisoarea din Hlinaia, unde condiţiile de detenţie erau deplo-
rabile: lipsa aerisirii, a luminii naturale şi a condiţiilor sanitare adecvate, precum şi
suprapopularea.
Referitor la situaţia reclamanţilor în special, CPT a indicat faptul că trei membri
ai grupului Ilaşcu erau deţinuţi de opt ani în condiţii de izolare fapt care avea conse-
cinţe grave asupra a cel puţin unuia dintre ei. CPT a mai indicat că detenţia în izolare
putea, în anumite condiţii, constitui tratament inuman şi degradant şi că în orice caz,
o izolare prelungită pe parcursul a mai multor ani era de neiertat. CPT a cerut auto-
rităţilor transnistrene să îmbunătăţească condiţiile de detenţie a celor trei membri ai
171
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
grupului Ilaşcu deţinuţi în izolare, prin asigurarea lor a accesului la presă la alegerea
lor, şi acordarea posibilităţilor de a primi vizite din partea familiilor şi avocaţilor lor.
Medicii din delegaţia CPT au putut consulta trei din cei patru reclamanţi, inclu-
siv pe dl Ilaşcu. În ceea ce-l priveşte pe ultimul, medicii au recomandat acordarea
acestuia a tratamentului medical potrivit patologiei sale.
CPT a prezentat declaraţii conform cărora în mai 1999, membrii grupului Ilaşcu
deţinuţi la Tiraspol ar fi fost bătuţi de către indivizi mascaţi.
172
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
173
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
Articolul 3
Luând în consideraţie sediul Comisiei de Control şi seriozitatea situaţiei, Benderul este declarat ca
fiind o regiune supusă regimului de securitate, asigurarea securităţii fiind sarcina contingentelor
militare ale părţilor în vederea implementării prezentului acord. Comisia de Control asigură menţi-
nerea ordinii de drept în Bender, împreună cu organele de poliţie.
Administraţia Benderului este asigurată de organele administraţiei locale, dacă e cazul de comun
acord cu Comisia de Control.
Articolul 4
Armata a 14-a a Federaţiei Ruse, staţionată pe teritoriul Republicii Moldova vor respecta în mod
riguros neutralitatea. Ambele părţi la conflict se obligă să menţină neutralitatea şi să nu se angajeze
în acţiuni împotriva proprietăţii Armatei a 14-a, a personalului acesteia şi membrilor familiilor lor.
Toate chestiunile legate de statutul Armatei a 14-a sau de etapele şi termenele de retragere vor fi
soluţionate pe calea negocierilor dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova.
Articolul 5
1. Părţile la conflict consideră aplicarea sancţiunilor sau blocadele de orice fel ca fiind inaccepta-
bile. În acest sens, vor fi suprimate toate obstacolele la libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor şi
persoanelor şi vor fi luate toate măsurile necesare în vederea încetării stării de urgenţă pe teritoriul
Republicii Moldova.
2. Părţile la conflict vor purcede fără întârzieri la negocieri pentru a soluţiona problemele cu privire
la reîntoarcerea refugiaţilor la casele lor, acordarea ajutorului populaţiei care a suferit în urma
conflictului din regiune şi reconstruirea caselor de locuit şi a edificiilor publice. Federaţia Rusă va
acorda întregul său suport în acest scop.
3. Părţile la conflict vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea liberei circulaţii a ajutorului
umanitar pentru regiunea conflictului.
Articolul 6
Un centru de presă comun va fi creat având scopul de a pune la dispoziţia Comisiei de Control
informaţia corectă cu privire la evoluţia evenimentelor din regiune.
Articolul 7
Părţile consideră că măsurile prevăzute în prezentul acord formează o foarte importantă parte a
soluţionării conflictului prin mijloace politice.
Articolul 8
Prezentul acord va intra în vigoare din ziua semnării sale.
Prezentul acord îşi va înceta efectele printr-o decizie comună a părţilor sau în cazul denunţării de
către una din părţi, ceea ce va duce la încetarea activităţilor Comisiei de Control şi a contingentelor
militare din subordinea sa.”
294. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994
stipulează următoarele:
174
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Articolul 11
„1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”
Articolul 111
„1) Localităţilor din stânga Nistrului, precum şi unor localităţi din sudul Republicii Moldova, le pot fi
atribuite forme şi condiţii speciale de autonomie în conformitate cu un statut special adoptat printr-o
lege organică. (…)”
295. Prevederile relevante ale Codului Penal al Republicii Moldova sunt astfel
redactate:
Articolul 116
„Privaţiunea ilegală de libertate se pedepseşte cu privaţiune de liberate până la un an.
Aceeaşi acţiune, fie că a fost săvârşită într-un mod primejdios pentru viaţa sau sănătatea părţii vă-
tămate, fie că i-a provocat suferinţe fizice – se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen
de la unu la cinci ani.”
Articolul 207
„Uzurparea puterii sau a titlului unei persoane oficiale, însoţite de săvârşirea pe această bază a
unor acte social-periculoase se pedepseşte fie cu privaţiune de libertate până la doi ani, fie cu mun-
că corecţională până la doi ani, fie cu amendă în mărime de până la treizeci de salarii minime.”
175
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
Articolul 5
În perioada aflării temporare pe teritoriul Republicii Moldova, formaţiunile militare ale Federaţiei
Ruse nu vor fi folosite în nici un caz la soluţionarea conflictelor de ordin intern ale Republicii Mol-
dova, precum şi pentru acţiuni de luptă împotriva altor state.
Comercializarea oricărui tip de tehnică militară, armament şi muniţii aparţinând formaţiunilor milita-
re ale Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova se va efectua în baza unor acorduri separate
între guvernele Părţilor.
Articolul 6
Deplasarea, instrucţiunile şi aplicaţiile formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse în afara locurilor
lor de dislocare se vor efectua pe teritoriul Republicii Moldova conform unor planuri coordonate cu
organele competente ale Republicii Moldova.
În locurile de dislocare şi în timpul deplasării lor, formaţiunile militare ale Federaţiei Ruse vor organiza
paza obiectelor militare şi a averii în modul stabilit în cadrul Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse.
Articolul 7
Aerodromul militar Tiraspol este aerodromul de amplasare comună a aviaţiei formaţiunilor militare
ale Federaţiei Ruse şi a aviaţiei civile a regiunii Transnistrene a Republicii Moldova.
Survolurile navelor aeriene ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse în spaţiul aerian al Republicii
Moldova se vor efectua în baza unui acord separat dintre ministerele apărării ale Părţilor.
Articolul 13
Fondul locativ şi de cazarmă, fondul spaţiului de serviciu, parcurile, poligoanele cu utilaj staţionar,
depozitele cu utilaj, clădirile şi alte construcţii, eliberate în urma retragerii formaţiunilor militare ale
Federaţiei Ruse, vor fi transmise organelor administraţiei publice locale ale Republicii Moldova în
volumul existent de facto şi în starea fizică reală.
Modul de transmitere sau comercializare a patrimoniului imobil al formaţiunilor militare ale Federa-
ţiei Ruse va fi determinat printr-un acord separat între Guvernele Părţilor.
Articolul 17
În scopul asigurării retragerii formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Mol-
dova în termenele convenite şi funcţionării lor normale în locurile noi de dislocare pe teritoriul Fede-
raţiei Ruse, Republica Moldova participă prin cote părţi la construcţia pe teritoriul Federaţiei Ruse
a obiectivelor din sfera socială, necesare pentru amenajarea formaţiunilor militare retrase. Volumul
mijloacelor alocate, lista obiectivelor şi locul construcţiei se determină printr-un acord separat.
Articolul 23
Prezentul Acord intră în vigoare la data ultimei notificări de către Părţi despre îndeplinirea proce-
durilor de ordin intern necesare şi va fi valabil până la retragerea totală a formaţiunilor militare ale
Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
Prezentul Acord urmează a fi prezentat pentru înregistrare la Organizaţia Naţiunilor Unite conform
articolului 102 al Cartei ONU.”
176
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Dislocarea şi zborurile comune pe aerodromul Tiraspol ale aviaţiei civile a regiunii Transnis-
tria din Republica Moldova şi ale navelor aeriene ruse se efectuează conform Regulamentului
provizoriu cu privire la dislocarea comună a aviaţiei formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse
şi aviaţiei civile a regiunii Transnistria din Republica Moldova, coordonate cu Administraţia de
Stat a Aviaţiei Civile a Republicii Moldova, Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul
Apărării al Federaţiei Ruse.
Articolul 3
Zborurile avionului-poştă, aparţinând trupelor ruse, se efectuează pe aerodromul Tiraspol cel mult
de două ori pe săptămână (marţi, joi sau în alte zile ale săptămânii, după coordonarea prealabilă
de către Părţi).
Articolul 5
Cererile privind efectuarea de către aviaţia Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse a zborurilor de
şcoală şi antrenament şi survolurilor, se prezintă în ajun până la 15.00, ora locală, prin intermediul
organelor de coordonare a traficului aerian (punctelor de comandă).
Confirmarea cererilor, precum şi autorizaţiile în vederea utilizării spaţiului aerian al Republicii Mol-
dova sunt eliberate de Punctul Unificat de comandă al apărării anti aeriene şi aviaţie al Forţelor
Armate ale Republicii Moldova. Totodată, decizia privind utilizarea spaţiului aerian al Republicii
Moldova, conform cererii de zbor, în localităţile de dislocare provizorie a trupelor ruse se adoptă de
către Şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
Articolul 7
Controlul executării prezentului Acord este exercitat de către reprezentanţii ministerelor apărării
ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, în conformitate cu Regulamentul special, elaborat de
ele în comun.
Articolul 8
Prezentul Acord intră în vigoare din data semnării lui şi va fi valabil până la retragerea deplină a
formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
În prezentul Acord pot fi operate modificări cu consimţământul reciproc al Părţilor.”
177
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
(rebutate) direct la locul aflării sau în afara locului unde ele sunt stocate.
Venitul obţinut din cesiunea patrimoniului care face parte din a treia categorie va fi divizat între Părţi
în următoarele proporţii:
Transnistria – 50%, după deducerea cheltuielilor din vânzarea patrimoniului militar din cea de a
treia categorie.
Condiţiile pentru utilizarea şi cesiunea patrimoniului din categoria a treia va fi pusă în sarcina Rusiei
cu participarea Transnistriei.
2. Părţile au convenit să achite datoriile reciproce la 20 martie 1998 în întregime prin compensări cu
titlu de surse obţinute de la cesiunea patrimoniului militar sau provenite din alte surse.
3. Rusia va continua să retragă din Transnistria patrimoniul militar indispensabil pentru necesităţile
forţelor armate din Rusia potrivit anexei la prezentul Protocol. Autorităţile transnistrene nu se vor
opune retragerii acestor bunuri.
6. Este din nou subliniat faptul că retragerea treptată a forţelor armate a Rusiei staţionate în Transnis-
tria şi retragerea patrimoniului lor va fi efectuată într-un mod transparent. Aplicarea practicii transpa-
rente a acestor măsuri poate fi asigurată pe o bază bilaterală în conformitate cu acordurile semnate
dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Informaţia indispensabilă cu privire la prezenţa forţelor
armate a Rusiei în Transnistria va fi transmisă în conformitate cu practica curentă Organizaţiei pentru
Securitate şi Cooperare în Europa, prin intermediul misiunii acesteia la Chişinău.”
ÎN DREPT
178
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
179
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
180
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
311. Din articolul 1 reiese faptul că Statele părţi trebuie să răspundă de orice
încălcare a drepturilor şi libertăţilor protejate de Convenţie, comise asupra indivizilor
aflaţi sub „jurisdicţia” lor.
Exercitarea jurisdicţiei este o condiţie necesară pentru ca un Stat Contractant
să fie considerat responsabil de actele sau omisiunile care i se imputează şi care dau
loc unei plângeri de încălcare a drepturilor şi libertăţilor enunţate în Convenţie.
312. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa conform căreia noţiunea de „jurisdic-
ţie”, în sensul articolului1 al Convenţiei, trebuie să reflecte concepţia acestei noţiuni în
dreptul internaţional public (vezi Gentilhomme, Schff – Benhadji şi Zerouki vs. Franţa,
hotărârea de judecată din 14 mai 2002, paragraful 20; Bankovic şi alţii vs. Belgia şi
alte 16 State Contractante 8dec.), nr. 52207/99, § 59-61, ECHR 2001-XII; şi Assanid-
ze vs. Georgia, CEDO2004-..., § 137).
Din punct de vedere al dreptului internaţional public, expresia „relevând din ju-
risdicţia lor” din articolul 1 al Convenţiei trebuie să fie înţeleasă ca semnificând faptul
că competenţa jurisdicţională a unui stat este în primul rând teritorială, (vezi decizia
Bankovic, citată mai sus, § 59), dar de asemenea în acest sens este presupusă că ea
se exercită în mod normal pe întreg teritoriul statului.
Această presupunere poate fi limitată în circumstanţe excepţionale, în special,
atunci când un stat este împiedicat de a-şi exercita autoritatea pe o parte a teritoriului
său. Aceasta poate fi rezultatul unei ocupaţii militare, prin forţele armate, ale unui alt
stat care controlează efectiv acest teritoriu (vezi Loizidou vs. Turcia, (excepţii preli-
minare), hotărâre de judecată luată pe data de 23 martie, 1995, Seria A nr. 310, şi
181
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
Cipru vs. Turcia [GC], nr. 25781/94, CEDO 2001-VI, paragrafele 76 – 80, asemenea
celor citate în decizia Bankovic, menţionată mai sus, paragrafele 70-71), în cazuri de
război sau revolte, sau încă în cazurile unui Stat străin susţinând instalarea unui regim
separatist pe teritoriul statului respectiv.
313. Pentru a conchide la existenţa unei asemenea a situaţii excepţionale, Cur-
tea trebuie să examineze pe de o parte toate elementele factologice obiective capa-
bile de a limita exercitarea efectivă a autorităţii unui stat pe teritoriul său, şi pe de altă
parte, comportamentul statului propriu-zis. De fapt, angajamentele luate de către o
parte contractantă, în virtutea articolului 1 al Convenţiei includ, în afară de datoria de
a nu interveni în drepturile şi libertăţile garantate, obligaţiile pozitive de a lua măsurile
potrivite pentru a asigura respectarea acestor drepturi şi libertăţi pe teritoriul său (vezi,
printre alte, Z. vs. Regatul Unit [GC], nr. 29392/95, paragraful 73, CEDO 2001 – V).
Aceste obligaţii subzistă de asemenea în cazul unei limitări de exercitare a
autorităţii sale pe o parte a teritoriului său acestuia, astfel încât, statului îi revine de a
lua toate măsurile necesare, care stau în puterea sa.
314. De altfel, Curtea observă că, dacă ea a accentuat preponderenţa princi-
piului teritorial în aplicarea Convenţiei în cazul Bankovic (decizie citată mai sus, para-
graful 80), ea a adus la cunoştinţă de asemenea că noţiunea de „jurisdicţie” din conţi-
nutul articolului 1 al Convenţiei, nu se circumscrie doar teritoriului naţional al Înaltelor
Părţi Contractante (vezi Lizidou vs. Turcia (fondul), hotărâre judecătorească luată la
18 decembrie 1996, Rapoartele Hotărârilor de Judecată şi Deciziile luate 1996 – VI,
pp. 2234 – 2235, paragraful 52).
Curtea a recunoscut că în circumstanţe excepţionale, actele Statelor Contrac-
tante înfăptuite sau producând efecte în afara teritoriului lor, pot fi analizate în exerci-
tarea de către ele a jurisdicţiei lor în sensul articolului 1 a Convenţiei.
Aşa cum reiese din principiile pertinente ale dreptului internaţional, un stat con-
tractant poate angaja responsabilitatea sa atunci când, în urma unei acţiuni militare
– legale sau ilegale – statul exercită în mod practic controlul efectiv asupra unei zone
situate în afara teritoriului său naţional. Obligaţia de a asigura, într-o asemenea regiu-
ne, respectarea drepturilor şi libertăţilor garantate de către Convenţie, derivă din fap-
tul acestui control, pe care el îl exercită în mod direct, prin intermediul forţelor armate
ale acestui stat, sau prin intermediul unei administraţii locale subordonate (ibid).
315. Nu este necesar de a determina dacă o Parte Contractantă exercită contro-
lul în detalii asupra politicii şi acţiunilor autorităţilor din spaţiul situat în afara teritoriului
său naţional, deoarece chiar un control global asupra acestui teritoriu poate angaja
responsabilitatea acestei Părţi Contractante (ibid., pp. 2235 – 2236, paragraful 56).
316. Dacă un Stat Contractant îşi exercită controlul global asupra unui teritoriu
aflat în afara teritoriului său naţional, responsabilitatea sa nu este limitată numai asu-
pra actelor comise de soldaţii sau funcţionarii aflaţi pe acest teritoriu, dar se extinde
în egală măsură şi la actele administraţiei locale care supravieţuieşte numai datorită
susţinerii militare sau datorită altor susţineri (vezi Cipru vs. Turcia [GC], citat mai sus,
paragraful 77).
182
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
183
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
184
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
328. Acordul de încetare a focului încheiat la 21 iulie 1992, a sfârşit prima parte a
eforturilor Republicii Moldova de a-şi exercita autoritatea asupra întregului său teritoriu.
329. Curtea declară că după această perioadă, Republica Moldova a adoptat
mai degrabă o politică de consimţire, menţinând un control limitat asupra regiunii
transnistriene, printre altele, ca eliberarea buletinelor de identitate şi a ştampilelor
vamale (vezi paragraful 179 şi 180 de mai sus).
De aici, Curtea vede în declaraţia anexată la instrumentele de ratificare a Con-
venţiei de către Moldova o referinţă la această situaţie de fapt.
330. În baza tuturor elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că Gu-
vernul Moldovei, unicul Guvern legitim al Republicii Moldova în lumina dreptului inter-
naţional, nu-şi exercită autoritatea asupra unor părţi ale teritoriului său, şi anume acea
parte care se află sub controlul efectiv al „RMT”.
Aceasta nu duce nici la o controversă între părţi. La acest punct, guvernul ro-
mân este de acord cu părerea exprimată a părţilor.
331. Totuşi, chiar şi în absenţa controlului efectiv asupra teritoriilor transnistre-
ne, Republica Moldova are obligaţia pozitivă prevăzută în articolul 1 al Convenţiei de
a lua măsuri care sunt în puterea sa şi în conformitate cu dreptul internaţional - fie
de ordin economic, diplomatic sau juridic sau de altă natură - în scopul de a asigura
reclamanţilor respectul drepturilor garantate de Convenţie.
3. Cu privire la noţiunea de obligaţii pozitive
332. Pentru determinarea domeniului obligaţiilor pozitive ce revin unui stat, tre-
buie să se ia în vedere adevăratul echilibru care trebuie să existe între interesul gene-
ral şi cele ale individului, diversitatea situaţiilor între Statele Contractante şi alegerea
care trebuie făcută, în ceea ce priveşte priorităţile şi resursele. Aceste obligaţii nu
trebuie interpretate într-un mod care să impună o sarcină insuportabilă sau excesivă
(vezi Ozgur Gundem vs. Turcia, hotărârea din 16 martie, 200, nr. 23144/93, paragraful
43, CEDO 2000 – III).
333. Curtea consideră că, atunci când un stat contractant este împiedicat de a-şi
exercita autoritatea asupra întreg teritoriului său, printr-o situaţie de facto constrân-
gătoare, cum ar fi stabilirea unui regim separatist însoţit sau nu de ocuparea militară
a teritoriului de către un alt stat, acest stat nu încetează să-şi exercite jurisdicţia în
sensul articolului 1 al Convenţiei asupra acelei părţi a teritoriului care este temporar
supusă unei autorităţi locale susţinute de forţe rebele sau de un alt stat.
Totuşi, o asemenea situaţie factologică are drept efect reducerea domeniului
acestei jurisdicţii în sensul că angajamentul luat de către statul contractant în virtutea
articolului 1 trebuie examinat de Curte numai în cazul obligaţiilor pozitive ale statului
în privinţa persoanelor aflate pe teritoriul acestuia. Statul respectiv trebuie să se stră-
duie, prin toate mijloacele legale şi diplomatice de care dispune vis-a-vis de statele
terţe şi organizaţiile internaţionale, să încerce să continue să garanteze respectarea
drepturilor şi libertăţilor enunţate în Convenţie.
334. Chiar dacă nu-i revine Curţii să indice care sunt măsurile mai eficace care
trebuie luate de către autorităţi pentru a se conforma obligaţiilor lor, ea trebuie totuşi să
185
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
186
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
187
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
188
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
189
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
190
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
deraţia Rusă niciodată n-a ocupat o parte a teritoriului Republicii Moldova şi forţele
armate care sunt staţionate acolo, sunt doar cu acordul acestui stat. Unităţile fostei
Armate a 14-a nu s-au implicat în conflictul armat dintre Republica Moldova şi Trans-
nistria, dar, în virtutea acordurilor dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, ele
şi-au asumat sarcina de menţinere a păcii, şi prin urmare au prevenit o agravare a
conflictului şi o mărire a numărului victimelor printre populaţia civilă. Desigur, când au
avut loc acţiuni armate ilegale, atât din partea Transnistriei, cât şi din partea Moldovei,
comise împotriva soldaţilor fostei Armate a 14-a, aceştia au fost obligaţi să se apere.
Nu a fost posibil de a onora angajamentul luat de Federaţia Rusă în anul 1994
de a-şi retrage forţele sale militare de pe teritoriul Republicii Moldova în perioada pri-
milor trei ani de la semnarea acordului, deoarece această retragere nu depinde doar
de Federaţia Rusă. Pe de o parte, autorităţile „RMT” se opun acestei acţiuni, şi pe
de altă parte, şi consideraţiile de ordin tehnic legate de retragerea arsenalului trebuie
luate în vedere. La reuniunea OSCE de la Istanbul, termenul limită a fost din nou
stabilit la 31 decembrie 2002, şi Federaţia Rusă intenţionează să onoreze acordurile
încheiate cu această ocazie.
355. Guvernul rus a declarat că staţionarea trupelor ruse în Transnistria nu
poate fi comparată cu prezenţa trupelor armate a Turciei, aflate în partea de Nord a
insulei Cipru, caz tratat de Curte în hotărârile Loizidou vs. Turcia şi Cipru vs. Turcia,
(hotărâri de judecată, ambele menţionate mai sus). Diferenţa rezidă în primul rând
în numărul de trupe, având în vedere că GOR avea numai 2000 militari, pe când în
Nordul insulei Cipru se aflau peste 30000 de soldaţi.
Trupele GOR nu acţionau împreună sau de partea „RMT”, dar au avut o mi-
siune de menţinere a păcii, obiectivul comandamentului GOR fiind menţinerea păcii
şi stabilităţii în regiune şi de a supraveghea arsenalul imens care încă era depozitat
acolo. Cât despre forţele de menţinere a păcii, ele îşi menţin neutralitatea cerută de
acordul încheiat la 21 iulie 1992.
Cu titlu de rezumat, prezenţa militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova, cu
consimţământul Republicii Moldova, cu scopul de a menţine pacea în această Repu-
blică, nu poate să angajeze responsabilitatea Federaţiei Ruse în sensul articolului 1
al Convenţiei.
356. Guvernul rus a negat categoric faptul că ei ar fi exercitat sau exercită vreun
control asupra teritoriului transnistrean şi subliniază că „RMT” şi-a creat propriile sale
structuri ale puterii, inclusiv un parlament şi o putere judiciară.
Federaţia Rusă n-a exercitat nici un fel de control economic asupra regiunii
transnistrene. Efectiv, aceasta îşi duce propria sa politică economică în mod indepen-
dent în cadrul Republicii Moldova, de exemplu, prin exportul de produse alimentare şi
alcool, cu propriile sale mărci, dar fiind considerate drept produse de Republica Mol-
dova şi urmând regulile aplicabile în fiecare câmp de activitate. De aici, în comparaţie
cu situaţia din nordul insulei Cipru, regimul transnistrean este departe de a-şi dato-
ra supravieţuirea Federaţiei Ruse. În cazul retragerii complete a trupelor Federaţiei
Ruse de pe teritoriul Transnistriei, aceasta nu ar avea nici o dificultate de a-şi continua
toate activităţile în voie.
191
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
2. Guvernul Moldovei
192
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
3. Reclamanţii
193
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
rea Federaţiei Ruse (vezi paragrafele 111 – 136 de mai sus) şi apelurile numeroase
făcute împotriva agresiunii Armatei a 14-a asupra teritoriului moldovenesc, de către
Republica Moldova. Ei de asemenea denunţă declaraţiile publice făcute de către co-
mandanţii Armatei a 14-a şi conducătorii ruşi în favoarea separatiştilor, prin partici-
parea acelor comandanţi la alegerile din Transnistria, la paradele militare a forţelor
transnistrene şi alte manifestaţii publice.
366. Reclamanţii au declarat că Federaţia Rusă nu a luat nici o măsură pentru
a preveni Cazacii şi alţi mercenari ruşi de a ajunge în Transnistria pentru a lupta ală-
turi de separatişti. Din contră, Federaţia Rusă ar fi încurajat mercenarii să acţioneze
astfel, în timp ce fosta Armată a 14-a ar fi înarmat şi antrenat separatiştii.
367. Reclamanţii au declarat că aşa-zisele organe de putere ale „RMT” n-ar fi
altceva decât marionetele Guvernului Rus.
368. Mai mult, ei au declarat că „RMT” a fost recunoscută de către Guvernul
Rus. Ei s-au referit în această privinţă la Protocolul acordului încheiat la 20 martie
1998, în ceea ce priveşte bunurile fostei Armate a 14-a, între Federaţia Rusă şi Trans-
nistria (vezi paragraful 299 de mai sus) şi la plângerile precum că partidele politice
ale Federaţiei Ruse ar avea filiale la Tiraspol, faptul că Ministerul Afacerilor Externe
rus ar fi deschis un consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol fără acordul autorităţilor
Republicii Moldova şi faptul că liderii de la Tiraspol, inclusiv dl Smirnov, dl Maracuţa şi
dl Caraman, ar fi deţinut paşapoarte ruseşti.
369. În afară de recunoaşterea de facto a „RMT”, Federaţia Rusă ar susţine re-
gimul de la Tiraspol economic şi financiar, aşa cum ne mărturiseşte acordul menţionat
mai sus, încheiat la 20 martie 1998, care acordă „RMT” o parte din veniturile obţinute
în urma vânzărilor echipamentului GOR-ului, o reducere a Federaţiei Ruse a datoriilor
Transnistriei faţă de ea, relaţiile economice dintre producătorii de armament rusesc
„Rosvoorujenye” şi autorităţile transnistrene, şi deschiderea conturilor de către Banca
Transnistreană pe lângă Banca centrală rusă.
370. După părerea reclamanţilor, asemenea acţiuni, combinate cu controlul
de facto exercitat de către Federaţia Rusă asupra teritoriului transnistrean, au drept
consecinţă angajarea responsabilităţii Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte violarea
drepturilor omului care a fost comisă acolo.
Reclamanţii invocă jurisprudenţa Curţii în cazul menţionat mai sus, Loizidou vs.
Turcia (excepţiile preliminare), în susţinerea opiniei precum că Federaţia Rusă poate
fi considerată responsabilă de acţiunile comise în afara teritoriului său, dar într-o regi-
une aflată sub controlul acesteia.
Ei invocă de asemenea şi jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie, care a
accentuat, în avizul consultativ în ceea ce priveşte prezenţa sud-africană pe teritoriile
Namibiei, faptul că statele se află în obligaţia de a asigura faptul că acţiunile comise
de anumiţi indivizi să nu afecteze locuitorii teritoriului respectiv. Ei de asemenea s-au
referit la cazul Kling, în care Comisia Generală de Plângeri, stabilită de către Statele
Unite şi Mexic în anul 1923, a concluzionat că Statul este responsabil de acţiunile
rebele comise de către soldaţii acestuia.
194
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
195
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
196
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
197
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
Prin urmare, ţinând cont de importanţa acestui arsenal, (vezi paragraful 131 de
mai sus), importanţa militară a GOR în regiune şi rolul său disuasiv persistă.
388. Curtea observă că, în virtutea acordurilor încheiate de către Federaţia
Rusă, pe de o parte, şi autorităţile moldave şi transnistrene respective, pe de altă
parte (vezi paragrafele 112 – 120 şi 123 de mai sus), autorităţile „RMT” trebuiau să
beneficieze de infrastructura şi arsenalul GOR în timpul retragerii sale definitive. Tre-
buie de notat în această privinţă faptul, că interpretarea dată de către Guvernul Rus a
termenilor „administraţie locală” a regiunii transnistrene, care figurează, printre altele,
în acordul de la 21 octombrie 1994 (vezi paragraful 116 de mai sus), este diferită de
cea avansată de către Guvernul moldovenesc, ceea ce a permis regimului „RMT” să
beneficieze de această infrastructură.
389. Având în vedere relaţiile militare, Curtea denotă faptul că delegaţia Republi-
cii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control, a formulat constant plângeri referitor
la coliziunea dintre personalul militar al GOR şi autorităţile transnistrene, în ceea ce pri-
veşte transferul de arme către ultimele. Ea relevă că personalul militar al GOR a negat
toate acele acuzări în prezenţa delegaţilor, declarând că o parte din echipament ar fi
putut ajunge în mâinile separatiştilor, ca rezultat al furturilor care au loc.
Or, ţinând cont de acuzaţiile făcute împotriva GOR şi de natura periculoasă al
arsenalului său depozitat, Curţii îi este greu să înţeleagă de ce trupele GOR nu dispun
de mijloace legale şi eficace de a preveni asemenea transferuri sau furturi, aşa cum
reiese din dovezile aduse de ei în faţa delegaţilor.
390. Curtea acordă o importanţă deosebită suportului financiar de care s-a bucu-
rat „RMT”, în virtutea acordurilor următoare, încheiate de aceasta cu Federaţia Rusă:
- Protocolul acordului încheiat la 20 martie 1998 între Federaţia Rusă şi reprezen-
tanţii „RMT”, care au prevăzut divizarea venitului obţinut din vânzările echipamen-
tului GOR între „RMT” şi Federaţia Rusă;
- protocolul încheiat la 15 iunie 2001 cu privire la realizarea în comun a lucrărilor în
vederea utilizării armamentului, tehnicii militare şi a muniţiilor;
- reducerea datoriilor pe care „RMT” le avea faţă de Federaţia Rusă cu până la 100
de milioane de dolari americani; şi
- aprovizionarea Transnistriei cu gaze venite de pe teritoriul Rusiei, la un preţ mai
avantajos decât cel oferit pentru restul Republicii Moldova (vezi paragraful 156 de
mai sus).
Curtea, de altfel, notează în continuare informaţia adusă de către reclamanţi,
care nu este negată de Guvernul Rus în conformitate cu care întreprinderile şi institu-
ţiile Federaţiei Ruse, în mod normal controlate de stat, sau a căror politică reprezintă
subiectul unei autorizaţii statale, operând în special, în domeniul militar, au fost capa-
bile să intre în relaţii comerciale cu întreprinderi similare ale „RMT” (vezi paragrafele
150 şi 151 de mai sus).
391. În continuare, Curtea denotă faptul că, atât înainte cât şi după data de 5 mai
1998, în zona de securitate controlată de forţele de menţinere a păcii ruse, regimul „RMT”
198
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
continuă să -şi desfăşoare trupele ilegal şi să fabrice şi să vândă arme, în violarea acor-
dului încheiat la 21 iulie 1992 (vezi paragrafele 99, 100, 150 şi 151 de mai sus).
392. Toate cele menţionate mai sus dovedesc faptul că „RMT”, stabilită în 1991
– 1992 cu suportul Federaţiei Ruse şi dotată cu organe ale puterii şi cu o administraţie
proprie, continuă să rămână sub controlul efectiv sau cel puţin sub influenţa decisivă,
a Federaţiei Ruse, şi în orice stare de lucruri, că ea supravieţuieşte datorită suportului
militar, economic, financiar şi politic oferit de către Federaţia Rusă.
393. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că există o legătură continuă şi ne-
întreruptă a responsabilităţii din partea Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte soarta re-
clamanţilor, deoarece politica Federaţiei Ruse de a susţine regimul şi de a colabora cu
acesta, a continuat şi după data de 5 mai 1998, Federaţia Rusă nu a făcut nici o încercare
de a pune capăt situaţiei reclamanţilor provocată de către agenţii săi, şi nu a luat măsuri
pentru a împiedica încălcările care se pretind a fi comise după data de 5 mai 1998.
Luând în vedere aceste fapte, puţin importă că, începând cu data de 5 mai
1998, agenţii Federaţiei Ruse să nu fi participat direct la evenimentele denunţate în
prezenta cerere.
394. În concluzie, reclamanţii relevă deci de „jurisdicţia” Federaţiei Ruse în
cadrul scopurilor prevăzute de articolul 1 al Convenţiei şi responsabilitatea sa este
determinată, luând în consideraţie acţiunile care au fost denunţate.
199
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
care au avut loc ratificările Convenţiei, atât în cazul Republicii Moldova, cât şi în cazul
Federaţiei Ruse, şi că procesul dat nu prezintă caracter continuu.
Prin urmare, Curtea nu are jurisdicţia ratione temporis de a examina plângerea
depusă în cadrul articolului 6.
B. Plângerile depuse în cadrul articolelor 3, 5 şi 8 ale Convenţiei
401. Reclamanţii contestă legalitatea detenţiei lor, având în vedere că hotă-
rârea de judecată în virtutea căreia ei au fost deţinuţi, şi pentru cei trei care se află în
detenţie până în prezent, nu a fost luată de un tribunal competent. Ei au declarat că,
atâta timp cât s-au aflat în închisoarea de la Tiraspol, ei nu au avut posibilitatea să
corespondeze sau să primească vizitele corespunzătoare din partea familiilor lor. Ei
de asemenea s-au plâns de condiţiile lor de detenţie.
402. Curtea relevă faptul că pretinsele încălcări au trăsături cu fapte care au
început cu încarcerarea reclamanţilor în 1992 şi mai continuă să aibă loc.
403. Curtea, prin urmare, este competentă ratione temporis de a examina plân-
gerile depuse până acum, deoarece acestea conţin evenimente care au avut loc după
data de 12 septembrie 1997, în cazul Republicii Moldova şi 5 mai 1998, în cazul Fe-
deraţiei Ruse.
C. Plângerile încadrate în articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei
404. Reclamanţii s-au plâns de faptul că ei au fost privaţi de bunurile lor, în
violarea articolului 1 al Protocolului nr. 1, deoarece hotărârea de judecată care a fost
luată i-a privat de bunurile lor, lucru considerat de ei ilegal. Ei se consideră victime a
unei încălcări continue.
405. Curtea relevă faptul că reclamanţii nu au adus nici un fel de dovadă sau
detalii despre executarea deciziei de confiscare, care ar putea determina să se pro-
nunţe dacă încălcarea presupusă are caracter continuu sau nu. Totuşi, luând în vede-
re concluzia de mai jos (vezi paragraful 474), ea nu consideră necesar de a determina
dacă ea are competenţă ratione temporis pentru a analiza această plângere.
D. Plângerea d-ului Ilaşcu încadrată în articolul 2 al Convenţiei
406. Invocând articolul 2, d-ul Ilaşcu se plânge de condamnarea sa la pedeap-
sa cu moartea şi evidenţiază că sentinţa nu a fost anulată de autorităţile care au pro-
nunţat-o şi că aceasta ar putea fi executată în orice moment, în cazul în care el s-ar
întoarce pe teritoriul Transnistriei.
407. Curtea observă că, la 9 decembrie 1993, reclamantul a fost condamnat
la moarte de un tribunal ce releva de autorităţile separatiste transnistrene, care nu
sunt recunoscute pe plan internaţional. În perioada în care Convenţia era ratificată de
statele reclamate, sentinţa dată nu a fost anulată de autorităţile care au luat-o; prin
urmare, aceasta este încă în vigoare.
408. Prin urmare, Curtea este competentă ratione temporis de a examina
această plângere.
200
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
409. D-ul Ilaşcu s-a plâns de faptul că el a fost condamnat la moarte de un tri-
bunal ilegal şi invocă riscul, care presupune de a fi executat oricând. Primul paragraf
al Convenţiei prevede:
„Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat de lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în
mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în
care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege”.
201
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
202
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
B. Aprecierea Curţii
1. Principii generale
203
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
204
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
205
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
entitate care este ilegală din punct de vedere a dreptului internaţional şi nu a fost re-
cunoscută de către comunitatea internaţională. „Curtea” aparţine unui sistem despre
care abia se poate spune că funcţionează în baza unui temei constituţional sau legal
care să reflecte o tradiţie judiciară compatibilă cu prevederile din Convenţie. Acest lu-
cru este evidenţiat de natura patentă arbitrară a circumstanţelor în care reclamanţii au
fost judecaţi şi condamnaţi, după cum descriu ei, într-un mod care nu a fost disputat
de celelalte părţi (vezi paragrafele 212-216 de mai sus), şi după cum este descris şi
analizat de către instituţiile OSCE (vezi paragraful 286 de mai sus).
437. Hotărârea de judecată luată de Curtea Supremă a Republicii Moldova în
privinţa condamnării reclamanţilor (vezi paragraful 222 de mai sus) a confirmat natura
arbitrară şi ilegală a hotărârii de judecată de la 9 decembrie 1993.
438. Cu privire la condiţiile de detenţie ale reclamanţilor condamnaţi la moarte,
Curtea denotă faptul că dl Ilaşcu a fost deţinut timp de opt ani, din anul 1993 şi până
la eliberarea sa din 2001, în luna mai, într-o izolare strictă: el nu avea dreptul de a fi în
contact cu ceilalţi deţinuţi, nu putea primi veşti de dinafară - având în vedere faptul că el
nu avea dreptul să trimită sau să primească corespondenţă – şi privat de dreptul de a
avea întrevederi cu avocatul său sau de a primi vizite regulate de la familia sa. Celula sa
nu avea încălzire, chiar în condiţii de iarnă severă, şi nu avea lumină naturală sau vreo
sursă de ventilaţie. Dovezile arată că d-l Ilaşcu a fost privat de mâncare, aceasta fiind o
formă de pedeapsă, şi, că, în orice caz, având în vedere restricţiile cu privire la primirea
pachetelor, chiar şi mâncarea primită din exterior era de multe ori nepotrivită pentru a
fi consumată. Reclamantul putea face duş numai foarte rar, de multe ori fiind nevoit să
aştepte câteva luni. În privinţa acestui subiect, Curtea face trimitere la concluziile din
raportul CPT, în urma vizitei sale în Transnistria, din anul 2000 (vezi paragraful 289 de
mai sus), calificând drept neadmisă izolarea continuă pe perioada mai multor ani.
Condiţiile de detenţie ale reclamantului au avut efecte dăunătoare asupra să-
nătăţii acestuia, care s-a deteriorat în urma tuturor anilor petrecuţi în închisoare. Prin
urmare, el nu a primit îngrijiri adecvate, fiind deseori privat de examene medicale şi
tratamente (vezi paragrafele 258-260, 262, 263, şi 265 de mai sus) şi de produse
dietetice corespunzătoare. Mai mult, având în vedere restricţiile în ceea ce priveşte
primirea pachetelor, lui nu i-au putut fi trimise medicamente şi mâncare pentru îmbu-
nătăţirea sănătăţii sale.
439. Curtea denotă cu îngrijorare faptul că existenţa regulilor care autorizează
o putere discreţionară în privinţa corespondenţei şi vizitelor în închisoare, exercita-
te atât de paznicii cât şi de către autorităţile închisorilor, şi accentuează faptul că
asemenea reguli sunt arbitrare şi sunt incompatibile cu garanţiile potrivite şi efective
împotriva abuzurilor, pe care orice sistem carceral care face parte dintr-o societate
democratică, trebuie să le prevadă. Mai mult, în speţă, aceste reguli au făcut condiţiile
de detenţie ale reclamanţilor şi mai dificile.
440. Curtea a ajuns la concluzia că pedeapsa cu moartea impusă reclamantu-
lui combinată cu condiţiile în care el a trăit şi tratamentul la care acesta a fost supus
pe perioada de detenţie în urma ratificării Convenţiei, şi ţinând cont de starea în care
el se afla după mai mulţi ani petrecuţi în astfel de condiţii, înainte de ratificarea Con-
206
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
venţiei, îmbracă un caracter particular grav şi dur şi trebuie, prin urmare, considerate
acte de tortură în sensul Articolului 3 al Convenţiei.
De aici, a avut loc o neîndeplinire a cerinţelor acestei dispoziţii.
441. Dl Ilaşcu fiind deţinut în perioada în care Convenţia a intrat în vigoare, în
ceea ce priveşte Federaţia Rusă, la 5 mai 1998, aceasta din urmă este responsabilă,
pentru motivele descrise mai sus (vezi paragraful 393) din cauza condiţiilor de deten-
ţie a reclamantului şi tratamentului la care acesta a fost supus şi suferinţele cauzate
acestuia în închisoare.
De altfel, d-l Ilaşcu a fost eliberat în luna mai 2001. Şi numai din ziua aceea
responsabilitatea Republicii Moldova este angajată, din cauza acţiunilor denunţate,
pentru faptul neîndeplinirii obligaţiilor pozitive (vezi paragraful 352 de mai sus). Con-
secvent, nu a existat nici o încălcare a articolului 3 al Convenţiei de către Republica
Moldova, cu privire la dl Ilaşcu.
442. În concluzie, violarea articolului 3 al Convenţiei, cu privire la dl Ilaşcu
este atribuită numai Federaţiei Ruse.
(b) Cei trei reclamanţi; condiţiile de detenţie şi tratamentul în detenţie
(i) Referitor la dl Ivanţoc
443. Curtea denotă de la început, că niciodată în perioada procedurii în faţa ei,
nici unul dintre guvernele reclamate nu a negat realitatea incidentelor invocate.
Ea în continuare consideră că descrierile făcute de către dl Ivanţoc sunt destul de
precise şi întărite de declaraţiile identice făcute în mod repetat de către dânsul în faţa
soţiei sale şi reieşind din declaraţiile celorlalţi martori depuse în faţa delegaţilor Curţii.
Având în vedere totalitatea elementelor pe care le are la dispoziţie, Curtea con-
sideră că poate considera faptul că, pe perioada detenţiei, incluzând partea în care
intrarea Convenţiei în vigoare în privinţa statelor pârâte, reclamantul a primit un număr
mare de lovituri şi alte umiliri şi că în unele momente el a fost privat de hrană şi de orice
asistenţă medicală, în ciuda stării sale de sănătate slăbite de aceste condiţii de deten-
ţie. În mod particular, Curtea atrage atenţia asupra persecuţiei şi tratamentului necores-
punzător la care dl Ivanţoc a fost supus în luna mai 1999, în urma înaintării cererii sale
la Curte (vezi paragrafele 251 şi 252 de mai sus), şi în anul 2001, luna noiembrie 2002
şi luna februarie 2003, (vezi paragrafele 254, 256 şi 269-272 de mai sus).
444. Mai mult, dl Ivanţoc a fost deţinut încă de la condamnarea sa în 1993 în
izolare completă, fără a avea vreun contact cu alţi prizonieri şi fără posibilitatea de
a avea accesul la ziare. El este privat de posibilitatea de a vedea un avocat, unicele
sale contacte cu lumea din exterior fiind vizitele şi pachetele primite de la soţia sa, au-
torizate de câtre autorităţile închisorii numai în cazul în care acestea sunt considerate
potrivite pentru a fi înmânate reclamantului.
Toate aceste restricţii, care nu au nici un temei legal, şi lăsate la discreţia auto-
rităţilor, sunt incompatibile cu regimul unei închisori într-o societate democratică. Ele
au contribuit la creşterea chinului şi suferinţelor mintale ale reclamantului.
207
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
445. Reclamantul a fost deţinut într-o celulă care nu era încălzită sau ventilată şi
fără lumină naturală şi el nu a primit tratamentul necesar, datorită stării sale de sănătate,
în ciuda unor examinări medicale, care au fost permise de câtre autorităţile închisorii.
În privinţa acestui subiect, Curtea se referă la concluzia făcută în raportul CPT în urma
vizitei sale în Transnistria în anul 2000 (vezi paragraful 289 de mai sus).
446. În opinia Curţii, un asemenea tratament este în stare să-i provoace re-
clamantului dureri sau suferinţe, atât mintale, cât şi fizice, care n-ar putea decât să
fie sporite de izolarea completă a reclamantului, şi care ar trezi în el sentimente de
teamă, anxietate şi vulnerabilitate, care în mod probabil l-ar umili, l-ar înjosi şi l-ar lipsi
de rezistenţa şi de voinţa sa.
Curtea este de părere că, tratamentul la care a fost supus reclamantul, de către
persoanele care aparţin administraţiei „RMT” este intenţionat cu scopul de a-l pedepsi
pe acesta, pentru actele pe care se presupune că le-ar fi comis.
447. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că, luate la general şi având în
vedere gravitatea acestor fapte, natura lor repetitivă, şi scopul la care se aspira, trata-
mentele la care a fost supus dl Ivanţoc i-au cauzat acestuia suferinţă şi dureri (grave),
şi ele îmbrăcau un caracter particular grav şi dur. Este necesar de considerat toate
aceste acţiuni drept acte de tortură, în sensul articolului 3 al Convenţiei.
448. Dl Ivanţoc fiind deţinut în perioada intrării în vigoare a Convenţiei, în cazul
Federaţiei Ruse, aceasta din urmă este deci responsabilă, datorită motivelor menţio-
nate mai sus (vezi paragraful 393), în baza condiţiilor sale de detenţie şi tratamentului
la care a fost supus şi a suferinţelor cauzate acestuia în închisoare.
Având în vedere concluziile la care Curtea a ajuns în ceea ce priveşte respon-
sabilitatea Republicii Moldova în cazul acţiunilor denunţate, de faptul neîndeplinirii
obligaţiilor sale pozitive începând cu luna mai 2001 (vezi paragraful 352 de mai sus),
Moldova este responsabilă de încălcarea articolului 3 al Convenţiei, în ceea ce priveş-
te cazul dlui Ivanţoc, începând cu această dată.
449. În concluzie, în ceea ce priveşte dl Ivanţoc, a existat o violare a articolului
3 al Convenţiei de către Federaţia Rusă începând cu data ratificării Convenţiei de
aceasta la 5 mai 1998 şi de către Moldova, începând cu luna mai a anului 2001.
(ii) Dl Leşco şi dl Petrov-Popa
450. Curtea denotă mai întâi faptul că Guvernele reclamate nici la o etapă a
procedurii n-au negat în faţa ei realitatea incidentelor invocate.
Ea de asemenea consideră că descrierile date de martorii audiaţi, incluzând
reclamanţii şi soţiile lor, sunt suficient de precise şi sunt susţinute de alte dovezi aflate
în posesia Curţii.
451. Consecvent, Curtea consideră că se poate considera stabilit faptul că, pe
perioada lor de detenţie, incluzând partea care urmează intrarea Convenţiei în vigoa-
re, în cazul ambelor State reclamate, dl Leşco şi dl Petrov-Popa au cunoscut condiţii
de detenţie extrem de severe:
208
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
455. Reclamanţii au declarat că detenţia lor a fost ilegală, şi Curtea care i-a
condamnat nu poate fi considerată una competentă. Ei s-au bazat pe articolul 5, pa-
ragraful 1 al Convenţiei, partea relevantă a cărui prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa
cu excepţia următoarelor cazuri potrivit căilor legale:
(a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;
( ...)”
209
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
210
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
211
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
212
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
475. Reclamanţii s-au plâns de o imixtiune în dreptul fiecăruia de a-şi exercita drep-
turile individuale în faţa Curţii, bazându-se pe articolul 34 al Convenţiei, care prevede:
„Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană, orice organizaţie neguvernamen-
tală sau orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una din Înaltele
Părţi Contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau Protocoalele sale. Înaltele Părţi Con-
tractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exercitarea eficace a acestui drept.”
213
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
214
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
A. Pagubele
484. Reclamanţii au înmânat cererile lor de satisfacţie echitabilă în luna noiem-
brie 2001.
Într-o scrisoare parvenită la Curte la 12 februarie 2004, dl Tănase a declarat
noile cereri ale clientului său, dl Leşco, luând în consideraţie şi perioada începând cu
anul 2001.
Dl Gribincea a făcut acelaşi lucru pentru ceilalţi reclamanţi într-o scrisoare pri-
mită de Curte la 24 februarie 2004.
485. Reclamanţii au declarat că condamnarea şi detenţia lor i-au făcut să-şi
piardă serviciul. La fel, având în vedere persecuţia la care soţiile lor au fost supuse,
d-na Ilaşcu şi d-na Ivanţoc au trebuit să demisioneze de la slujbele lor din Tiraspol şi
să se mute la Chişinău. Mai mult, familia dlui Leşco a fost nevoită să părăsească casa
lor de la Tiraspol şi să caute alt loc de locuinţă. Reclamanţii cer rambursarea pentru
toate sumele pe care soţiile lor le-au cheltuit pentru a-i vizita pe ei în închisoare şi
pentru a le transmite pachete. În ultimul rând, având în vedere deteriorarea sănătăţii
lor din punct de vedere fizic, reclamanţii au avut de plătit sume imense pentru medi-
camente.
În mod specific, reclamanţii au cerut următoarele despăgubiri.
Dl Ilaşcu a cerut suma de 1861 de euro (EUR) pentru pierderea salariului şi alte
surse de venituri, din cauza detenţiei sale din iunie 1992 până la 28 februarie 1994,
215
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
data până când el a fost ales în Parlamentul moldav. El a declarat că sumele la care
el avea dreptul ca membru al Parlamentului au fost plătite familiei sale de către Gu-
vernul Moldovei. Dl Ivanţoc a cerut 9560 de EUR din cauza pierderii salariului său, şi
a altor venituri datorită detenţiei până în prezent. Dl Petrov-Popa a cerut 21510 EUR
din cauza pierderii venitului său, din cauza arestului până în prezent. Dl Leşco a cerut
30000 EUR, luând în consideraţie valoarea apartamentului său din Tiraspol, pe care
acesta l-a pierdut, din cauza arestului şi condamnării sale şi plecării familiei sale la
Chişinău.
Dnii Ilaşcu, Ivanţoc, Leşco şi Petrov-Popa, au argumentat faptul că, aşa cum
numai Federaţia Rusă controla Transnistria, ea singură trebuie să compenseze dau-
nele produse.
Luând în vedere seriozitatea încălcărilor denunţate, de circumstanţele cazului,
de atitudinea Guvernelor reclamate, de efectele de lungă durată asupra sănătăţii lor,
şi traumele suferite de reclamanţi, aceştia cer următoarele sume de bani pentru pagu-
bele de ordin moral: dl Ilaşcu, 7,395,000 EUR; dl Ivanţoc, 7,842,000 EUR; dl Petrov-
Popa, 7,441,000 EUR; şi dl Leşco, 7,800,000 EUR.
Cu privire la sumele cerute pentru pagubele de ordin moral, dnii Ilaşcu, Ivanţoc,
Petrov-Popa au spus că ei vor fi mulţumiţi dacă Guvernul Moldovei le-ar plăti câte
1000 EUR la fiecare, iar Federaţia Rusă, restul sumei.
Pe scurt, luând în vedere toate pagubele, de natură materială şi morală, recla-
manţii cer următoarele sume de bani: dl Ilaşcu, 7,396,861 EUR; dl Ivanţoc, 7,851,560
EUR, dl Petrov-Popa, 7,462,5100 EUR; şi dl Lesco, 7,830,000 EUR:
486. Guvernul Moldovei a spus că ei nu se opun cererilor făcute de reclamanţii
dl Ilaşcu, dl Ivanţoc şi dl Petrov-Popa, atâta timp cât ei nu trebuie să achite decât câte
o mie de EUR fiecăruia. Pe de altă parte, se pare că sumele cerute de dl Leşco sunt
excesive şi nefondate.
Guvernul Federaţiei Ruse a declarat că ei nu pot fi consideraţi responsabili de
violările denunţate. Mai mult, ei au declarat că acţiunile denunţate de reclamanţi îm-
potriva Federaţiei Ruse nu se încadrează în jurisdicţia Curţii ratione temporis.
În orice stare de cauză, sumele cerute de reclamanţi sunt considerate de el
excesive şi nefondate.
487. Curtea a repetat faptul că, în ceea ce priveşte executarea hotărârilor, în
conformitate cu articolul 46 al Convenţiei, o hotărâre de judecată care conţine o violare
impune Statului pârât o obligaţie juridică care prevede că acesta trebuie să pună capăt
acestei violări şi să elimine consecinţele în aşa mod încât, situaţia să fie restabilită pe
cât se poate acea de altă dată, adică înainte de violare. Dacă, în schimb, legea naţio-
nală nu permite eliminarea sau numai eliminarea parţială, în urma încălcărilor comise,
articolul 41 împuterniceşte Curtea să ofere părţii care a avut de suferit o recompensă
considerată de ei corespunzătoare. De aici reiese că statul reclamat recunoscut res-
ponsabil de o violare a Convenţiei sau a vreunui Protocol, este chemat nu doar să
achite interesaţilor sumele alocate drept satisfacţie echitabilă, dar de asemenea, să
216
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
217
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
B. Cheltuieli de judecată
491. Pentru onorariul avocatului său dl Ilaşcu cere 8 000 EUR şi dnii Ivanţoc şi
Petrov-Popa solicită fiecare câte 8 500 EUR. Ei cer de asemenea 2 500 EUR pentru
cheltuieli diverse.
După cum reiese din contractul încheiat între soţia dlui Leşco şi avocatul său, dl
Leşco cere 200 EUR pentru fiecare lună de lucru pentru avocatul său sau în total 11 800
EUR. Această sumă reprezintă munca şi cheltuielile efectuate de către avocatul său
începând cu luna iunie 1999, data introducerii cererii, sau pentru 59 de luni şi anume:
redactarea cererii, documentare, redactarea observaţiilor cerute de Curte, pregătirea
misiunii de anchetă a Curţii, examinarea rezumatului audierilor în faţa delegaţilor Curţii,
cheltuieli de comunicare (telefon, fax, scrisori poştale simple şi urgente), cheltuieli de
traducere şi cheltuieli referitoare la vizitele făcute la reclamanţi în închisoare.
492. Guvernul Moldovei se opune acestor sume cerute drept cheltuieli de jude-
cată din cauza că ele n-ar fi fondate.
493. Curtea reaminteşte că pentru a include cheltuielile de judecată într-o com-
pensaţie acordată conform articolului 41, ea trebuie să precaute dacă ele au fost într-
adevăr necesare pentru a preveni sau redresa situaţia considerată constitutivă a unei
violări a Convenţiei, dacă ele ar corespunde unei necesităţi şi dacă sunt rezonabile în
ceea ce priveşte mărimea lor (vezi de ex. Kalachnikov c. Rusia, nr. 47095/99, CEDO
2002-VI, par. 146).
Curtea notează că prezenta cauză a provocat mai multe serii de observaţii
scrise cât şi o audiere contradictorie precum şi, audieri ale martorilor la faţa locului pe
parcursul a şapte zile.
Din elementele furnizate Curţii reiese că reprezentanţii reclamanţilor dnii Dinu,
Tănase şi Gribincea au suportat cheltuieli cu referinţă la faptele constitutive a violărilor
constatate.
Statuând cu echitate şi ţinând cont de munca rezonabil necesară pentru a obţine
volumul important de documente şi observaţii depuse în numele reclamanţilor, Curtea
alocă reclamanţilor suma totală de 21 000 EUR, minus 3 964 EUR vărsaţi deja cu titlu
de asistenţă juridică de către Consiliul Europei. Aceste sume corespund a 4363 pentru
onorariile şi cheltuielile de secretariat ale dlui Dinu, 3960 EUR pentru onorariul şi chel-
tuielile dlui Gribincea şi 8 713 EUR pentru onorariul şi cheltuielile d-lui Tănase.
Penalităţile
494. Curtea consideră că rata anuală a dobânzilor moratorii trebuie să fie cal-
culată la cea a înlesnirilor împrumutului marginal al Băncii centrale europene mărit cu
trei puncte de procentaj.
218
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
219
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
14. Hotărăşte, cu 11 voturi pro contra 6, că a avut loc şi continue să aibă loc violarea
articolului 5 al Convenţiei de către Moldova în ceea ce priveşte detenţia dlor Ivan-
ţoc, Leşco şi Petrov-Popa;
15. Hotărăşte, cu 11 voturi pro contra 6, că a avut loc violare a articolului 5 al Con-
venţiei de către Federaţia Rusă în ceea ce priveşte dul Ilaşcu până în luna mai
2001 şi că a avut loc şi continue să aibă loc violarea acestei dispoziţii în privinţa
dlor Ivanţoc, Leşco şi Petrov-Popa;
16. Hotărăşte, în unanimitate că nu este cazul de examinat separat plângerea formu-
lată de reclamanţi în câmpul articolului 8 al Convenţiei;
17. Hotărăşte, cu 15 voturi pro, contra 2 că nu a avut loc o violare a articolului 1 al
Protocolului 1 al Convenţiei;
18. Hotărăşte, cu 16 voturi pro, contra 1 că Moldova nu şi-a onorat obligaţiile ce de-
curg din articolul 34 al Convenţiei;
19. Hotărăşte, cu 16 voturi pro, contra 1 că Federaţia Rusă nu şi-a onorat obligaţiile
ce decurg din articolul 34 al Convenţiei;
20. Hotărăşte, cu 10 voturi pro, contra 7 că Moldova trebuie să achite în termen de trei
luni următoarele sume plus orice sumă care este datorată cu titlu de impozit:
a) Dlor Ivanţoc, Leşco şi Petrov-Popa, 60000 EUR (şasezeci mii euro) fiecăruia
pentru prejudiciu material şi moral cauzat;
b) pentru fiecare dintre reclamanţi, 3000 (trei mii euro) pentru prejudiciul moral ce
decurge din nerespectarea articolului 34;
c) reclamanţilor suma totală de 7 000 (şapte mii euro), minus 1 321, 34 (o mie trei
sute douăzeci şi unu euro şi treizeci şi patru cenţi) percepută cu titlu de asis-
tenţă juridică pentru cheltuielile de judecată, 1 454, 33 EUR (o mie patru sute
cincizeci şi patru euro şi treizeci şi trei cenţi) pentru D. Dinu, 1 320 EUR (o mie
trei sute douăzeci euro) pentru D. Gribincea şi 2 904,33 EUR (două mii nouă
sute patru euro şi treizeci şi trei cenţi) pentru D. Tănase;
21. Hotărăşte, cu 16 voturi pro, contra 1, că Federaţia Rusă trebuie să achite în ter-
men de trei luni, următoarele sume, plus orice sumă care este datorată cu titlu de
impozit:
a) Dlui Ilaşcu, 180 000 EUR (o sută optzeci mii euro) pentru prejudiciu material şi
moral;
b) Pentru fiecare din ceilalţi reclamanţi, 120 000 EUR (o sută două zeci mii euro)
pentru prejudiciu material şi moral;
c) Pentru fiecare dintre reclamanţi, 7 000 EUR (şapte mii euro) pentru prejudiciu
moral decurgând din necunoaşterea articolului 34;
d) Reclamanţilor, suma totală de 14 000 EUR (paisprezece mii euro), minus 2 642,66
EUR (două mii şase sute patruzeci şi doi euro şaizeci şi şase cenţi) percepute cu
titlu de asistenţă juridică pentru cheltuieli de judecată, şi anume 2 908 67, EUR
220
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
(două mii nouă sute opt euro şi şaizeci şi şapte cenţi) pentru D. Dinu, 2640 (două
mii şase sute patruzeci euro) pentru D. Gribincea şi 5 808, 67 EUR (cinci mii opt
sute opt euro şi şaizeci şi şapte cenţi) pentru D.Tănase;
22. Hotărăşte, în unanimitate, că statele reclamante trebuie să ia toate măsurile ne-
cesare pentru a pune capăt detenţiei arbitrare a reclamanţilor care rămân încă
încarceraţi şi să se asigure punerea lor imediată în libertate;
23. Hotărăşte, în unanimitate, că sumele indicate la punctele 20 şi 21 mai sus trebuie
transferate în moneda naţională a locului de reşedinţă a fiecărui reclamant, la
rata aplicabilă la data regulamentului şi se vor majora cu o dobândă simplă la
o rată anuală echivalentă ratei dobânzii a înlesnirilor împrumutului marginal al
Băncii centrale europene mărit cu trei puncte de procentaj din ziua expirării ter-
menului de trei luni până la achitarea banilor;
24. Respinge în unanimitate cererea de satisfacţie echitabilă pentru surplus.
Paul Mahoney
Grefier
La prezenta hotărâre se anexează, conform articolelor 45 paragraful 2 al Con-
venţiei şi 74 paragraful 2 al regulamentului, expunerea opiniilor separate următoare:
- opinia parţial separată a dlui Casadeval la care subscriu dul Ress, dna Tulkens,
dl Bârsan şi dna Fura-Sandstrom;
- opinia parţial separată a dlui Ress;
- opinia parţial separată a dlui Nicolas Bratza la care subscriu dl Rozakis, dl Hedi-
gan, dna Thomassen et dl Panţâru;
- opinia parţial separată a dlui Loucaides;
- opinia parţial separată a dlui Kovler.
221
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
222
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
afirme suveranitatea lor asupra teritoriului controlat de „RMT”, atât în plan naţional cât
şi în plan internaţional (paragrafele 341-343 ale hotărârii).
5. Totuşi, începând cu anul 1997, suntem nevoiţi să constatăm o reducere în
numărul de încercări ale autorităţilor Moldovei de a afirma controlul lor în Transnistria,
şi că aceste încercări se limitau la eforturile de ordin diplomatic. De altfel, Moldova
numai fusese acceptată în cadrul Consiliului Europei, şi paradoxal, ea n-a profitat de
oportunităţile care i-au fost oferite de acest forum politic.
Din contra, au fost luate măsuri de cooperare expres sau de facto între autori-
tăţile Moldovei şi separatiştii Transnistrieni: au fost încheiate acorduri administrative,
economice şi politice, au fost stabilite relaţii între Parlamentul Moldovei şi ”Parlamen-
tul RMT”, a fost instaurată cooperarea pentru câţiva ani în domeniile poliţiei, institu-
ţiilor penitenciare şi de securitate, au fost dezvoltate şi alte forme de participare în
domenii aşa ca eliberarea de buletine de identitate, spaţiul aerian, telecomunicaţiile şi
sportul (paragrafele 114, 174, 175, 177, 178, 179 şi 185 ale hotărârii).
6. În ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor, până la ratificarea Convenţiei în
anul 1997, autorităţile moldave au întreprins anumite măsuri aşa precum hotărârea
Curţii Supreme de Justiţie din 3 februarie 1994, prin care a fost anulată condamnarea
reclamanţilor şi revocarea mandatului de detenţie al acestora; urmăririle intentate la
28 decembrie 1993 împotriva ”judecătorilor” ”Curţii Supreme a RMT” şi a altor per-
soane responsabile din Transnistria, acuzate de uzurparea funcţiilor oficiale; amnistia
decretată de către Preşedintele Moldovei la 4 august 1995; cererea Parlamentului
Moldovei din 3 octombrie 1995; trimiterea medicilor pentru a-i examina pe reclamanţii
deţinuţi în Transnistria; şi asistenţa oferită familiilor (paragrafele 222, 223, 226, 227,
239 ale hotărârii).
7. Dar încă o dată, după 1997, măsurile adoptate pentru a proteja drepturile
reclamanţilor au fost limitate la trimiterea medicilor (ultima vizită a avut loc în 1999),
acordarea suportului financiar familiilor acestora şi intervenţiile dlui Sturza pentru a
asigura eliberarea lor (ultima astfel de intervenţie înregistrată în dosar a fost în aprilie
2001). Guvernul Moldovei recunoaşte că în calitate de răspuns la cerinţele făcute de
către separatişti în timpul discuţiilor cu privire la soluţionarea conflictului şi eliberarea
reclamanţilor, el şi-a schimbat strategia sa de negociere, acordând mai multă priori-
tate schimburilor diplomatice în vederea pregătirii întoarcerii Transnistriei în cadrul
legal al Moldovei, şi renunţând între timp măsurile judiciare care au fost luate anterior
(paragraful 344 al hotărârii în fine). Se poate de înţeles că unele măsuri de cooperare
au fost luate de către autorităţile Moldovei în preocuparea lăudabilă de a îmbunătăţi
viaţa cotidiană a populaţiei Transnistriene şi de a-i permite să ducă un mod de viaţă
normal pe cât este posibil.
8. Nu doresc să judec asupra pertinenţei sau eficacităţii strategiei politice adop-
tate de către Moldova pentru a rezolva o întrebare atât de serioasă, ca cea a inte-
grităţii sale teritoriale. Totuşi, chiar şi în absenţa unui control efectiv asupra regiunii
transnistriene, autorităţile Moldovei păstrează obligaţia de a lua toate măsurile nece-
sare ce le stau în putere, fie de ordin politic, diplomatic, economic, juridice sau de alt
gen (paragraful 331 al hotărârii), pentru a asigura respectarea drepturilor garantate de
223
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
224
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
225
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
226
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Este evident faptul că eforturile politice şi juridice depuse de Moldova pentru a-şi
restabili autoritatea pe teritoriul transnistrean şi pentru a pune capăt violărilor Convenţiei
în privinţa reclamanţilor au cunoscut diferite „etape” de o eficacitate mai mult sau mai
puţin importantă. După ce a fost formată „RMT” în 1991-1992, cu ajutorul Federaţiei
Ruse acest teritoriu a rămas tot timpul sub autoritatea efectivă sau cel puţin sub influ-
enţa decisivă a Federaţiei Ruse şi a supravieţuit datorită suportului militar, economic,
financiar şi politic acordat de către aceasta (paragraful 392 al hotărârii). În aceste con-
diţii, era o datorie elementară a autorităţilor Moldovei de a-şi îndeplini obligaţiile pozitive
abordând soarta reclamanţilor în permanenţă în cadrul relaţiilor bilaterale cu Federaţia
Rusă. Această lipsă de eforturi şi argumente diplomatice cu privire la plângerile de vio-
lare de către Federaţia Ruse, a fost evidentă după mai 2001, dar de asemenea, după
părerea mea, şi după cum Curtea însăşi a declarat, după 1997 (vezi paragraful 349).
Anume Federaţiei Ruse, acţionând în calitate de stat garant, Moldova, ar fi trebuit să
se adreseze prin eforturi intense, în cadrul obligaţiilor sale pozitive, invocând responsa-
bilitatea acesteia conform Convenţiei. Nu pot să remarc vreo limită de despărţire între
perioada de ratificare şi prezent, fie în mai 2001 sau la orice altă dată.
3. Situaţia din Moldova este diferită de cea descrisă în hotărârea Cipru c. Turcia
([GC], nr.25781/94 § 78, CEDO 2001-IV]), unde Curtea a constatat că Republica Cipru
nu întotdeauna era în măsură să execute în nordul Ciprului obligaţiile impuse de Con-
venţie de faptul că această regiune era ocupată militar de Turcia. În speţă, nu există
o ocupaţie a teritoriului transnistrian măcar că un regim rebel este aici instalat şi că
Federaţia Rusă exercită aici o influenţă decisivă, şi chiar un control. Totuşi, Moldova a
avut şi încă are importante mijloace de influenţă pentru a-şi îndeplini obligaţiile pozitive,
mijloace pe care ea nu le-a utilizat cu determinare şi convingere. Ea chiar a adoptat o
atitudine de cooperare în diferite domenii de administrare şi a încheiat acorduri cu re-
gimul rebel, ceea ce l-a făcut pe judecătorul Casadevall să spună că ea mai degrabă a
adoptat o atitudine încuviinţătoare. Or, dacă un stat este împiedicat de circumstanţe să-şi
exercite autoritatea asupra unor părţi din teritoriul său din cauza unui regim rebel, res-
ponsabilitate sa poate fi angajată chiar dacă el nu dă dovadă de o lipsă de angajament
sau efort, aşa cum aceasta constituie o încuviinţare tacită a activităţilor administraţiei
ilegale. Dacă ajungem la concluzia că a fost o încuviinţare tacită, este mai apoi foarte
dificil de a considera regimul rebel responsabil de violarea dreptului internaţional. Astfel
de încuviinţare de asemenea n-ar permite decât dificil pentru statul în cauză să accepte
227
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
suportul unui stat terţ în lupta sa cu regimul rebel. Efectiv, acesta ar putea fi uşor asimi-
lată unei intervenţii nejustificate din partea ţării ce acordă asistenţă. În consecinţă, se
poate de concluzionat despre o nerespectare a obligaţiei pozitive, odată ce probele de
care dispune Curtea, chiar dacă ele nu arată clar că a fost o cârdăşie sau încuviinţare
la exercitarea unei autorităţi de către un regim rebel pe teritoriul în cauză, relevă ca şi
în speţă o situaţie intermediară, în care statul n-a acţionat cu o determinare şi eforturile
aşteptate de la el şi care erau în puterea sa.
4. Nu Curtea trebuie să interzică orice acord sau încuviinţare tacită între state
în privinţa exercitării autorităţii şi controlului. Totodată, conform Convenţiei în toate
aceste cazuri, statul trebuie, în virtutea obligaţiei sale pozitive, să vegheze ca dreptu-
rile şi libertăţile garantate de Convenţie să continue a fi respectate.
Cea mai crucială întrebare este – ce măsuri Curtea ar trebui să indice ca fiind
absolut necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii pozitive. După părerea mea,
pentru a nu fi considerat drept încuviinţător tacit al acţiunilor regimului rebel, statul
trebuie să:
(a) continue protestele sale ferme la nivel bilateral şi internaţional contra exer-
citării ilegale a autorităţii pe teritoriul său;
(b) continue să ia toate măsurile posibile şi acceptabile din punct de vedere
juridic pentru a recâştiga controlul total pe teritoriul său;
(c) continue să caute ajutor, în plan bilateral şi internaţional, îndeosebi, prin
intermediul organizaţiilor internaţionale, pentru toate măsurile luate contra regimului
ilegal, deoarece statele contractante trebuie să asigure respectarea drepturilor omului
pe tot cuprinsul teritoriului acestora; şi
(d) nu acorde astfel de suport regimului rebel, care ar putea fi interpretat ca o
încuviinţare evidentă în exercitarea de către acesta a autorităţii.
Întrebările care vizează eficacitatea măsurilor mai stricte ca de exemplu o
blocadă economică etc., pentru a asigura protecţia drepturilor omului într-un termen
scurt, sau utilitatea cooperării economice, culturale şi de alt gen în scopul rezolvării
situaţiei, sunt subiecte ale evaluării politice şi diplomaţiei, la care Curtea cu precauţie
a încercat să evite să dea un răspuns.
5. Contrar situaţiei ce domină în Cipru, relaţiile dintre autorităţile constituţionale
moldoveneşti şi regimul transnistrian nu au fost niciodată totalmente întrerupte. Aşa pre-
cum Curtea a subliniat, existau relaţii privind administrarea aeroportului de la Tiraspol,
un sistem de telefonie comun şi acordurile de cooperare la mai multe nivele. Întrucât
problema este de a şti dacă Moldova continuă să-şi exercite jurisdicţia asupra unor părţi
a teritoriului său, toate aceste aspecte de cooperare economică, politică, de securitate
şi de altă natură între autorităţile moldoveneşti şi transnistriene, fac dificil de a respinge
responsabilitatea Moldovei în speţă. Prin urmare, situaţia este mai aproape de acea din
cazul Assanidze c. Georgia ([GC] nr.71503/01, CEDO 2004-II) decât de cazul Cipru c.
Turcia, mai sus menţionat. În prima cauză, cu privire la regiunea Adjariei, autorităţile
constituţionale ale Georgiei au întâmpinat dificultăţi în obţinerea respectării drepturilor
garantate de Convenţie pe tot cuprinsul acestui teritoriu. În speţă, obligaţia pozitivă de
228
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
229
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
sabilitatea sa angajată în legătură cu acte contrare Convenţiei, care s-au petrecut în ca-
drul teritoriului său. Acest lucru reiese din hotărârea Cipru c. Turcia ([GC], nr.25781/94,
paragraful 78, CEDO 2001-IV) în care Curtea s-a referit la ”incapacitatea continuă [a
Republicii Cipru] de a-şi exercita obligaţiile conform Convenţiei în partea de nord a Ci-
prului” şi astfel la ”regretabila lacună în sistemul de protecţie a drepturilor omului”, care
va urma din constatarea că reclamanţii nu relevau de jurisdicţia Turciei.
4. Întrebările principale care trebuie elucidate sunt (i) dacă în speţă, acesta
este un caz excepţional în care reclamanţii trebuie să fie consideraţi relevând de ”ju-
risdicţia” Federaţiei Ruse în pofida faptului că ei s-au aflat întotdeauna în afara acelui
Stat ?(ii) dacă fiind în cadrul teritoriului Moldovei, reclamanţii trebuie să fie consideraţi
drept relevând de ”jurisdicţia” acesteia, într-atât încât să angajeze responsabilitatea
statului respectiv sau dacă, se cuvine, din contra, de respins prezumţia conform căre-
ia ei au relevat şi relevă întotdeauna de jurisdicţia Moldovei? Cele două întrebări sunt
strâns legate şi nu pot fi rezolvate, aşa precum evidenţiază hotărârea Curţii, fără o
analiză minuţioasă a situaţiei factologice care domina în Transnistria sau care aveau
legătură cu această regiune din 1991 până-n prezent.
A. Principiile aplicabile
5. Circumstanţele în care un stat poate fi considerat responsabil pentru acţiunile
contrare Convenţiei, ce se petrec în afara teritoriului său, au fost elucidate şi definite în
hotărârile Curţii în cazurile Loizidou c. Turcia (excepţiile preliminare) (hotărârea din 23
martie 1995, seria A nr. 310), Loizidou c. Turcia (hotărârea din 18 decembrie 1996, Cu-
legere de hotărâri şi decizii 1996-VI,2216) şi Cipru c. Turcia (citată mai sus) şi în decizia
sa Banković (citată mai sus). O astfel de responsabilitate poate fi incriminată în caz:
i) Dacă în urma unei acţiuni militare – fie legală sau ilegală – un stat exercită con-
trolul efectiv asupra unei regiuni înafara teritoriului său naţional. Un astfel de control poate
fi exercitat direct, prin intermediul forţelor sale armate sau indirect printr-o administraţie
locală subordonată (Loizidou (excepţiile preliminare) paragraful 62). Odată ce un Stat îşi
exercită controlul general asupra unui teritoriu, responsabilitatea sa n-ar putea fi limitată
la acţiunile comise de soldaţii sau funcţionarii săi – fie că ele au fost sau nu aprobate de
către autorităţile înalte ale statului – ”dar se extinde în egală măsură la acţiunile adminis-
traţiei locale care supravieţuieşte datorită suportului militar şi de alt gen” (Cipru c. Turcia,
paragraful 77). În plus, odată ce a fost stabilit că un stat exercită un astfel de control,
responsabilitatea sa este angajată chiar dacă el nu exercită în detalii un control asupra
politicii şi acţiunilor autorităţilor locale (Loizidou, (fond), pp. 2235-2236, paragraful 56).
ii) dacă un stat, prin consimţământul, invitaţia sau încuviinţarea guvernului lo-
cal, exercită totalitatea sau unele dintre puterile publice relevând în mod normal de
prerogativele acestuia (Banković, paragraful 71).
6. Jurisprudenţa este mai puţin afirmată în ipoteza inversă care implică res-
ponsabilitatea unui stat pe teritoriul căruia au loc violări ale Convenţiei dar care se
găseşte în imposibilitatea de a exercita un control efectiv asupra acestuia, fie de faptul
că este ocupat militar de forţele armate ale unui alt stat, fie că aici se petrec acţiuni de
război sau rebeliuni, fie că el este ocupat şi controlat de un regim separatist susţinut
de forţe rebele sau de către un alt stat.
230
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
231
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
232
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
2. Moldova
233
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
234
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
235
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
decât dubii referitor la seriozitatea unei anchete în care autorităţile aşteaptă şapte ani
înainte ca să purceadă la o nouă calificare juridică, nimic nu arată că decizia de reca-
lificare sau cea de a considera faptele drept prescrise în dreptul intern au fost luate cu
rea credinţă şi fără motive juridice justificate.
Pe lângă aceasta, poziţia adoptată de către autorităţile judiciare nu permite
după părerea mea să susţină teza precum că autorităţile moldave au renunţat la orice
efort de a-şi reafirma controlul asupra teritoriului în cauză.
18. Mai este un factor important: aşa precum se indică în hotărâre, începând
cu anul 1998, eforturile autorităţilor moldoveneşti au fost îndreptate mai mult către
activitatea diplomatică cu scopul de a ajunge la o reglementare globală a situaţiei din
regiune şi de a restaura ordinea constituţională pe teritoriul Transnistrian. În special, în
martie 1998, Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina şi regiunea Transnistriană au semnat
un şir de instrumente în vederea reglementării conflictului Transnistrian (hotărârea, pa-
ragraful 97); numeroase contacte şi tratative au avut loc între reprezentanţii Moldovei
şi regimului separatist în aceeaşi privinţă (hotărârea, paragrafele 103-4 şi 171); şi din
2002 până-n prezent un şir de propuneri pentru soluţionarea situaţiei au fost înaintate
şi discutate între autorităţile Moldovei, Federaţiei Ruse şi OSCE (hotărârea, paragra-
fele 106-109). Nu văd nici un motiv de a pune la dubii afirmarea Guvernului Moldovei,
susţinută de către mărturiile domnului Sturza (Anexa, paragrafele 309-313) şi a dom-
nului Sidorov (Anexa, paragraful 446), precum că această trecere la o strategie diplo-
matică avea drept scop pregătirea întoarcerii Transnistriei, în ordinea juridică moldavă
şi prin aceasta, să fie restabilite drepturile constituţionale ale persoanelor ce locuiesc
pe acest teritoriu, inclusiv reclamanţilor. Nu pot depista în eforturile care au fost între-
prinse sau care continue să fie desfăşurate de către autorităţile Moldovei de a negocia
o reglementare generală, nimic ce ar sugera că ele ar susţine regimul separatist sau că
ele ar încuviinţa continuarea exercitării ilegale a autorităţii în această regiune.
19. Recurgerea la măsurile de cooperare cu autorităţile separatiste trebuie,
după cum eu cred, privită în aceeaşi lumină. Primul grup insistă, în particular, asu-
pra acordurilor încheiate în materie de cooperare economică, stabilirea relaţiilor între
Parlamentul Moldovei şi aşa-numitul ”Parlament al RMT”, cooperarea în domeniile
poliţiei şi securităţii şi în alte domenii ca de exemplu, spaţiul aerian, telecomunicaţiile
şi sportul. Guvernul Moldovei a explicat că aceste măsuri de cooperare au fost adop-
tate în preocuparea de a îmbunătăţi condiţiile cotidiene a persoanelor care locuiesc în
Transnistria şi de a le permite, pe cât e posibil, de a duce un mod de viaţă normal . Nu
a fost înaintat nici un motiv convingător pentru a ajunge să se creadă că nu acesta a
fost scopul urmărit – un scop care este acceptat, în opinia primului grup, a fi unul de
laudă. În orice stare de cauză, ţinându-se cont de natura lor şi de caracterul lor limitat,
aceste măsuri n-ar putea, în opinia mea, să confere cea mai mică susţinere regimului
Transnistrian dar dimpotrivă, acestea atestă dorinţa Moldovei de a-şi restabili contro-
lul asupra întregului său teritoriu.
20. Primul grup critică faptul că, în luarea de măsuri pentru a îmbunătăţi condiţiile
de viaţă a celor de pe teritoriul transnistrian, autorităţile Moldovei nu au manifestat ace-
eaşi silinţă cu privire la reclamanţi. În timp ce Curtea afirma că ea nu trebuie să judece
despre pertinenţa sau eficacitatea strategiei politice adoptată de către Moldova, pentru
236
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
237
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
238
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Criteriul ar trebui să consiste în a determina dacă persoana pretinde să releve din ”jurisdicţia” unui
Stat Parte la Convenţie, cu privire la un act dat este de asemenea de a demonstra că actul litigios
care este rezultatul exercitării autorităţii de către Statul în referinţă. Orice altă interpretare ce ar
exclude responsabilitate unei Înalte Părţi Contractante în ceea ce priveşte actele ce rezultă din
exercitarea autorităţii sale statale, ar duce la afirmaţia absurdă precum că Convenţia prevede obli-
gaţia de a respecta drepturilor omului doar în cadrul teritoriului plasat sub controlul fizic legal sau
ilegal al unei astfel de Părţi şi în afara contextului respectiv, lăsând deoparte anumite circumstanţe
excepţionale a căror existenţă ar fi fost determinată în fiecare caz, Statul, ca parte de referinţă
poate încălca regulile de conduită fără a fi pedepsit stabilite în Convenţie. Consider că o interpre-
tare rezonabilă a prevederilor Convenţiei în lumina obiectului său duce la concluzia că Convenţia
reprezintă pentru orice Înaltă Parte un cod de bună conduită pentru oricare din actele ce se află în
legătură cu exercitarea autorităţii statale şi având un impact asupra indivizilor”.
Doresc să lărgesc poziţia mea aşa precum a fost expusă mai sus prin adăuga-
rea că un Stat poate de asemenea fi responsabil conform Convenţiei, pentru neînde-
plinirea obligaţiilor sale pozitive faţă de o persoană, oricare ar fi ea, deoarece era în
239
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
măsură să exercite autoritatea sa în mod direct sau chiar indirect asupra persoanei
respective sau asupra teritoriului unde locuieşte.
În lumina celor de mai sus şi a faptelor şi circumstanţelor cazului aşa precum
au fost stabilite în hotărâre, eu sunt de acord cu majoritatea precum că reclamanţii
sunt în ”jurisdicţia” Federaţiei Ruse în scopurile Articolului 1 şi că responsabilitatea
acesteia este obligatorie cu privire la acţiunile revendicate. Aşa precum este corect
subliniat în hotărâre a fost demonstrat ”că RMT formată în 1991-1992 cu ajutorul Fe-
deraţiei Ruse, dotată cu organe ale puterii şi de o administrare proprie, rămâne sub
autoritatea efectivă, sau cel puţin sub influenţa decisivă a Federaţiei Ruse, şi în orice
stare de cauză ea să supravieţuiască datorită suportului militar, economic, financiar şi
politic acordat de către Federaţia Rusă” (paragraful 392 al hotărârii).
Totuşi nu sunt de acord cu majoritatea precum că reclamanţii sunt în ”jurisdicţia”
Moldovei şi că responsabilitatea acesteia este angajată pe motiv că ea nu şi-a onorat
obligaţiile pozitive unde aceasta din urmă trebuia să ia măsuri suficient de efective şi
potrivite pentru a recunoaşte drepturile reclamanţilor enunţate în Convenţie. Nu este
nimic de arătat că Moldova a avut de fapt o autoritate directă sau indirectă pe teritoriul
unde reclamanţii au fost deţinuţi sau chiar asupra reclamanţilor. Moldova nu se află în
răspundere pentru detenţie ilegală a reclamanţilor sau de prelungire a acestei deten-
ţii. Nimic nu demonstrează că Moldova să fi încuviinţat existenţa regimului ilegal sau
să fi încurajat acest regim care pe parcursul acestei perioade (cu ajutorul Rusiei aşa
precum a fost deja explicat) a exercitat autoritatea reală în regiunea unde au avut loc
violările şi unde erau deţinuţi reclamanţii.
Nici unul dintre factorii expuşi de către majoritate în susţinerea concluziei aces-
tora, precum că Moldova exercită jurisdicţia sa asupra reclamanţilor, după părerea mea
nu poate fi considerată drept echivalent al exercitării sau al refuzului exercitării efective
faţă de reclamanţi. În această privinţă, eu asociez abordării Sir Nicolas Bratza aşa pre-
cum au fost expuse în paragrafele 15-26 ale opiniei sale parţial separate.
În orice stare de cauză, pentru a concluziona că există ”jurisdicţia” asupra anu-
mitor persoane în scopurile Convenţiei pur şi simplu deoarece Guvernul interesat nu
a luat măsuri judiciare, politice, diplomatice şi economice sau orice altă măsură din
cele sus-numite de către majoritate cu scopul de a recunoaşte drepturile reclamanţilor
conform Convenţiei, aşa-numitul Guvern nu exersa în realitate nici o autoritate asupra
acestor persoane, ar echivala să extindă conceptul de ”jurisdicţie” până la absurd.
Cu alte cuvinte, după părerea mea, ar fi fals să accept că o Parte Înaltă Contractantă
conform Convenţiei are ”jurisdicţia” asupra unei persoane în afara teritoriului său pur
şi simplu deoarece ea nu ia măsuri politice şi altele menţionate în termeni generali de
către majoritate. La părerea mea un asemenea raţionament ar duce la concluzia alo-
gică precum că toate Înaltele Părţi Contractante ar exercita jurisdicţia lor şi ar vedea
responsabilitatea lor angajată de încălcările de drepturi ale omului faţă de persoanele
care se găsesc pe teritoriul uneia dintre acestea incluzând şi teritoriul, dar înafară de
autoritatea lor (de facto sau de jure sau ambele în dependenţă de teritoriu), din sim-
plul fapt că ele nu activează pentru a obţine respectarea drepturilor conform Conven-
ţiei pe acest teritoriu dirijând acţiuni contra Statului care exercită în realitate autoritate
asupra acestor persoane.
240
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
”Frontiera între judiciar şi politic nu este cea care a fost. Precum nu sunt nici
temeliile legalităţii, încă mai puţin normativitatea, care devine multiplă şi din ce în ce
mai difuză” (Lajoie A., Judecăţi de valoare, Paris PUF, 1997, p.207).
Regret că nu mă aflu printre majoritate şi că, trebuie să exprim public, datorită
Articolul 45 paragraful 2 al Convenţiei, dezacordul meu profund cu hotărârea Marii
Camere în speţă, respectând în acelaşi timp opiniile colegilor mei.
Dezacordul meu se referă totodată la metodologia analizei, la prezentarea fap-
telor, la analiza conceptelor de ”jurisdicţie” şi ”responsabilitate” şi în sfârşit la conclu-
ziile la care a ajuns Curtea. Prin urmare, sunt obligat de a mă opri la fiecare dintre
aceste puncte.
I. Metodologia analizei
Acest caz oferă un exemplu a unei situaţii în care ”drepturile omului devin o
politică” (Gauchet M., Democraţia contra ei înseşi, Paris, 2002, p.326). Dat fiind ca-
racterul specific al cazului, în care situaţia reclamanţilor este inseparabilă de un con-
241
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
text geopolitic extrem de complex, merge vorba de o situaţie inedită ţinând cont de
absenţa unei jurisprudenţe apropriate. Hotărârea Curţii în acest caz ar fi putut forma
un precedent pentru situaţiile similare în alte zone de conflict în cadrul Statelor mem-
bre ale Consiliului Europei, inclusiv cele care au intrat recent în această organizaţie.
Rădăcinile istorice ale conflictului în care ţările regiunii respective erau implicate şi
efectul de ”imperiu-fragmentat” ne raportează la conflicte de tip balcanic sau caucazi-
an, ajutându-ne în acest sens apropierea geografică.
Or, Curtea a preferat (greşit după părerea mea) să vadă situaţia în termenii
unui conflict de tip cipriot, urmând jurisprudenţa sa corespunzătoare şi căzând în
capcana acesteia. Similitudinile superficiale dintre prezenta cauză şi cauza Loizidou
sunt, în opinia mea, înşelătoare. Unicul punct comun (la care o să revin) este sursele
conflictului, şi anume perspectiva pentru ca o comunitate destul de importantă să fie
într-o zi anexată altei ţări, de care ea diferă radical prin legăturile sale istorice, econo-
mice şi culturale. De aici şi reacţiile şi contra-reacţiile participanţilor la conflict, care au
luate forme violente şi au dus la tragedii omeneşti.
Totuşi, chiar această jurisprudenţă Loizidou este bogată în învăţăminte: ea ne
permite să evităm concluziile pripite şi simpliste. În opinia sa separată în cazul Loizi-
dou, judecătorul Bernhardt, însoţit de judecătorul Lopes Rocha, accentua: ”În speţă,
este imposibil de a separa situaţia personală victimei de o evoluţie istorică complexă
şi de o situaţie curentă nu mai puţin complexă” (hotărârea Loizidou c. Turcia, (Fondul
cauzei) din 18 decembrie 1996, Rapoarte 1996-VI, p. 2242). Constatând eşecul nego-
cierilor privind reunificarea insulei, eşec care a cauzat tărăgănarea situaţiei reclaman-
tei, el se întreba: ”Cine este responsabil pentru acest eşec? Doar o singură parte?
Este oare posibil de a da un răspuns precis la acest gen de întrebări şi de a ajunge la
o concluzie clară din punct de vedere juridic?” (ibidem).
În altă opinie separată a aceleiaşi cauze, judecătorul Pettiti constata: ”(…) care
n-ar fi ezitările comunităţii internaţionale în încercarea de a rezolva problemele inter-
naţionale ale Ciprului din 1974 … responsabilităţi fiind de diverse origini şi caracte-
re diferite, problema totală ale celor două comunităţi (nu merge vorba de minorităţi
naţionale în sensul dreptul internaţional) relevă mai mult de politică şi de diplomaţie
decât de un examen jurisdicţional european, plecând de la situaţia izolată a doamnei
Loizidou în virtutea Protocolului 1” (ibid., pp. 2253-2254). Precauţia şi înţelepciunea
acestor cuvinte este pe deplin justificată.
Din păcate, în cazul de faţă, Curtea şi-a asumat riscul de a examina în baza
situaţiei izolate a celor patru reclamanţi (deoarece, spre deosebire de situaţia din
Cipru, nu a fost adus la lumină nici un sistem de reproducere a cazurilor similare) un
ansamblu de probleme de ordin diferit: militare (hotărârea conţine analiza aspectelor
militare a conflictului transnistrian şi o evaluare minuţioasă a armelor ce ar fi necesare
unui cartier general), economice (evaluarea relaţiilor dintre partenerii care au operat
timp de decenii în acelaşi spaţiu economic), politice (citaţiile greu de verificat a de-
claraţiilor ”fără date de referinţă” a conducătorilor politici şi militarilor). Cert, Curtea a
fost copleşită de volumul enorm de informaţie contradictorie din partea reclamanţilor,
a celor trei State care erau implicate în procedură şi misiunii de anchetă în regiune;
242
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Într-un caz atât de complex şi ”sensibil” precum este acesta, prezentarea de-
taliată şi obiectivă a circumstanţelor cazului joacă un rol primordial, deoarece ea de-
termină în realitate prejudecarea în sensul pozitiv a acestui termen. Or, după părerea
mea contextul general al cazului este prezentat într-un mod sumar denaturând con-
siderabil tabloul factologic. Este punctul de vedere impus de către reclamanţi, pentru
scopurile care pot fi înţelese, care domină. Eu pot doar să scot în relief câteva fapte,
şi modul în care acestea au fost interpretate, care oferă imagini false a situaţiei.
Dificultatea crucială în stabilirea contextului general al cauzei este în originile şi
problemele principale ale conflictului moldo-transnistrian. În cauze destul de complicate
şi deosebite aşa precum Gorzelik c. Polonia [GC] (hotărârea nr. 44158/98 din 17 fe-
bruarie 2004) şi Assanidze c. Georgia ([GC] nr.71503/01, hotărârea din 8 aprilie 2004),
Marea Cameră a recurs la secolul al 14-lea pentru a analiza problema sileziană (vezi
paragraful 13 al hotărârii Gorzelik) şi chiar la secolul al 11-lea pentru a elucida statutul
regiunii Adjaria în cadrul Georgiei (vezi paragrafele 100-107 ale hotărârii Assanidze). În
cazul de faţă, ceea ce este lăsat „nespus” este mai elocvent decât ceea ce este spus:
o fotografie instantanee decupând Basarabia de la România la 28 iulie 1940 ca rezultat
al pactului Molotov-Ribbentrop şi transferul de la Ucraina a ”unei panglici de pământ de
pe partea stângă a Nistrului” pentru a forma Moldova Sovietică lasă impresia că istoria
acestei regiuni multi-etnice începe acolo (paragraful 28) – toate acestea fiind în forma
unei referinţe (trebuie de spus că una foarte selectivă) la un document OSCE. Dar do-
cumentul citat, ca şi oricare altă revizuire istorică, oferă o idee mai completă a istoriei
regiunii, pe care eu îmi permit să o recapitulez pe scurt mai jos.
Principatul Moldovia, care a fost creat în 1360 după ce a fost desprins de la
Ungaria, a căzut în 1456 sub dominaţia Imperiului Otoman, care a durat mai multe
secole. În 1711 Prinţul Dimitrie Cantemir (fiul căruia, Antiokh, întâmplător urma să
devină scriitor rus renumit şi să slujească ambasadorului Rusiei la Londra şi Paris) a
încheiat un acord cu Petru cel Mare cu privire la protecţia Moldovei şi 1791 printr-un
tratat semnat în urma războiului dintre Turcia şi coaliţia ruso-austriacă (forţele arma-
te ale căreia erau conduse de către A. Suvorov) prin Rusia a obţinut controlul părţii
stângi a Nistrului, unde o mare parte a populaţiei era de origine slavă. În 1812, în
urma izbucnirii unui nou război dintre Rusia şi Turcia, a fost incorporată prin Tratatul
de la Bucureşti la Imperiul rus partea de est a Moldovei dintre Prut şi Nistru sub nume-
le de Basarabia. Partea de sud a Basarabiei este populată de bulgari şi găgăuzi (un
popor creştin vorbitor de limba turcă). După războiul din Crimeea (1854-1856), Rusia
în conformitate cu Tratatul de la Paris (1856) a cedat partea Basarabiei statelor învin-
gătoare. Acest teritoriu a fost inclus conform tratatului de la Paris în Regatul României
243
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
(creat în 1859), dar prin Tratatul de la Berlin (1878) Basarabia a fost întoarsă la Rusia,
România obţinând în calitate de compensaţie Dobrogea. În Ianuarie 1918, România
a ocupat Basarabia şi a asigurat un vot de la adunarea locală în favoarea anexării
acesteia la Regat. În acelaşi timp directoratul Ucrainei (la acel moment independent)
şi-a proclamat suveranitatea asupra părţii stângi a Nistrului (48% din populaţie la cel
moment erau ucraineni, 30% moldoveni, 9% ruşi şi 8.5% evrei) şi în 1924 republica au-
tonomă Moldovenească a fost creată acolo. Din 1924 URSS a silit România să ţină un
plebiscit în Basarabia (tratativele la Viena) înainte de ocuparea Basarabiei la 28 Iunie
1940. Aceasta este istoria controversată a regiunii care din 1940 a format entitatea mol-
dovenească ale cărei două jumătăţi au fiecare particularităţile sale istorice, economice,
culturale şi lingvistice proprii. Aceste particularităţi nu au scăpat de sub atenţia obser-
vatorilor informaţi: ”Transnistria, a cărei majoritate a populaţiei este formată din Ruşi şi
Ucraineni, s-a simţit întotdeauna aproape de Rusia, din care a făcut parte timp de două
secole. Când URSS s-a destrămat, Transnistria a respins politica de unificare cu Româ-
nia a primului guvern moldovenesc independent” (Libération, Paris 1 august 2002).
Cu privire la limbă şi scris, eu nu doresc să fac speculaţii în jurul unei probleme
foarte delicate şi regret că Curtea acordă o relatare mai degrabă simplistă a subiec-
tului (paragraful 28 al hotărârii) şi care mă face să apelez la două citate. ”Primul text
cunoscut în limba română datează din 1521: reprezintă o scrisoare scrisă de către
un boier Neaşcu primarului Braşovului (…). Aceste texte, traduse din slavonă (limba
liturgică a Slavilor Ortodocşi dar de asemenea şi a românilor), au fost scrise în grafie
chirilică. (…) Totuşi nu a fost decât în secolul al 19-lea când limbă română modernă
a fost în sfârşit stabilită, fiind îndeosebi influenţată de limba franceză – se vorbea în
această privinţă de „relatinizare”. Tot în acea perioadă folosirea alfabetului latin a luat
locul celui chirilic” (Sursa: Atlas des peuples de lEurope centrale, Paris, La Decouver-
te, 2002, p.137). În ceea ce priveşte limbile folosite, Constituţia din 1978 a Moldovei
Sovietice stabilea … ”drepturi egale, inclusiv dreptul de a folosi limba naţională” (Arti-
colul 43) şi ”predarea în limba naţională” (Articolul 43) şi a prevăzut: legile şi alte acte
(... ) sunt publicate în limba moldovenească şi rusă”(Articolul 103) şi ”justiţia va fi ad-
ministrată fie în limba moldovenească fie în cea rusă, fie în limba majorităţii populaţiei
din regiune”(Articolul 158).
Mi-am permis să fac aceste digresiuni istorice pentru a reaminti poziţia Curţii:
”Curtea consideră că ar trebui, pe cât este posibil, să se abţină de a se pronunţa,
referitor la întrebările pur istorice, care nu relevă de competenţa sa; totuşi, ea poate
accepta anumite fapte istorice notorii şi să-şi fondeze raţionamentele pe ele” (vezi
Zdanoka c. Letonia, hotărârea din 17 iunie 2004, paragraful 77; vezi de asemenea
Marais c. Franţa, decizia Comisiei din 24 iunie 1996, Hotărâri şi rapoarte 86, p.184,
şi Garaudy c. Franţa (dec.), nr.65831/01, CEDO 2003-IX). Dar se pare că ”faptele
istorice” se dovedesc a fi deformate considerabil în hotărârea noastră, şi ca rezultat,
spre marele regret al meu, câteva din raţionamente de asemenea.
Paragrafele de la 30 până la 41 menţionează haotic premisele şi dezvoltarea
conflictului moldo-transnistrian, accentuând aspectele militare, ca şi cum problema
majoră era Armata a 14-a şi materialul DOSAAF (care nu era o organizaţie de stat
conform legislaţiei în vigoare). În calitate de judecător naţional, doresc să subliniez că
244
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
245
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
marc doar faptul că secţiunea privind ”fundalul general al cazului” din textul hotărârii
completează absenţa anumitor fapte importante prin citate abundente din declaraţiile
politice care reflectă o unică abordare a interpretării evenimentelor. Prin urmare nu
este uşor de a constata unde rezidă adevărul. Din nou, eu regret acel fapt.
Eu regret de asemenea că Curtea nu a luat în consideraţie faptul că evenimen-
tele din 1992 (operaţiunea de ”pacificare” a autorităţilor centrale, rezistenţa armată
a rebelilor, perioada de tranziţie doar după destrămarea USSR, etc.) au constituit în
realitate un caz al forţei majore la care au participat toate părţile implicate direct sau
indirect în conflict, inclusiv Armata a 14-a.
Eu sunt de asemenea tentat să dau cea mai nuanţată reprezentare a con-
flictului armat în 1991-1992, căci eu cred că volumul acestei părţi a hotărârii este
într-adevăr exagerat (paragrafele 42-110), al cărui unic scop este fără îndoială de
a demonstra participarea Rusiei la conflict şi suportul său militar separatiştilor, este
rezultatul erorii metodologice menţionate mai sus. Chiar în cazul interstatal Cipru c.
Turciei, Curtea a fost mult mai ”economă” cu acest gen de analiză, concentrându-se
la problemele juridice.
Totuşi, deşi nu doresc să încarc textul, nu pot ignora ”întrebarea referitor la
cazaci”. Curtea repetă o afirmare făcută de către reclamanţi precum că, ”în 1998 nu
[erau] Cazaci pe teritoriul Moldovenesc”(paragraful 60). Aş dori doar să subliniez că în
1571-1574 Cazacii Ucraineni au participat în războiul de eliberare a moldovenilor de
sub dominaţia Otomană şi că cazacii liberi trăiau în Moldova, Podolia şi Zaporojia de
secole (vezi printre alte surse Longworth Ph., The Cossocxs, Londra, 1969). Cazacii
au fost victimele terorii staliniste dar au fost reabilitaţi prin decretul Parlamentului rus
din 16 iunie 1992, ca parte a reabilitării poporului care a căzut victimă represiunii.
Doar la 9 august 1995, Preşedintele Federaţiei Ruse a semnat Ordonanţa privind
registrul asociaţiilor Cazacilor şi la 16 aprilie 1996 Ordonanţa privind serviciul civil şi
militar al cazacilor. Libertatea mişcării şi caracterul paramilitar al organizării acesteia
sunt trăsăturile bine-cunoscute ale vieţii cazacilor. Poate fi spus că aceste sunt doar
detalii, dar nenorocirea constă în detalii.
Astfel de detalii nu sunt puţine în text, inclusiv declaraţiile ”nedatate” ale Vice-
preşedintelui rus (paragraful 137 al hotărârii), o apariţie televizată, ”nedatate” a Pre-
şedintelui rus (paragraful 138), o întâlnire televizată ”la o dată nespecificată” (para-
graful 145), şi aşa mai departe, împotrivindu-se poziţiei declarate de Curte în următorii
termeni în paragraful 26: ”În evaluarea probelor atât scrise cât şi orale, Curtea până
acum a aplicat în general, fără îndoială, aşa precum a solicitat criteriul probei „în
afara oricărui dubiu rezonabil”. Eu sunt uimit că, contrar precizărilor furnizate Curţii,
paragraful 141 al hotărârii reproduce (”consideră ca stabilit”) informaţia falsă în aceea
că Rusia a organizat alegerile din 17 martie 2004 ”fără acordul autorităţilor Moldove-
neşti”. Legislaţia electorală a Federaţiei Ruse prevede alegerile pentru cetăţenii ruşi
din străinătate în secţii de votare ad hoc (şi prin urmare nu întotdeauna ”la posturi
consulare fixate în calitate de secţii de votare”) doar cu acordul autorităţilor Statului în
cauză. Regret că Curtea, ale căror hotărâri sunt studiate oriunde până la cele mai mici
detalii, de mai multe ori nu a aplicat criteriul formulat în paragraful 26.
246
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Regretele mele sunt mai profunde în ceea ce priveşte ocazia ratată de a aplica
unei situaţii inedite o analiză mai fină a conceptelor de ”jurisdicţie” şi ”responsabilita-
te”. Nepretinzând a fi deţinătorul adevărului în ultimă instanţă, aş dori totuşi să prezint
problema din punctul meu de vedere.
Poziţia mea iniţială, care am exprimat-o în votul privind admisibilitatea la 4 iulie
2001 (şi pe care o susţin încă), a fost că Curtea ar trebui să declare cererea neadmi-
sibilă ratione loci şi ratione personae cu privire la Rusia, recunoscând în acelaşi timp
jurisdicţia Moldovei asupra Transnistriei, dar în acelaşi timp constatând absenţa din
partea sa a unui control de facto asupra regiunii, cel puţin în momentul când recla-
manţii au fost arestaţi.
Drept consecinţe ale acestor constatări, Curtea ar fi ajuns la o constatare a
unui “vid juridic“ sau a unei ”regiuni fără drepturi” la care prevederile Convenţiei nu
se aplică de facto. Această idee nu este nici absurdă nici nouă. “Propunerile de re-
comandare” intitulate ”Regiuni fără drepturi în cadrul teritoriului statelor membre ale
247
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
248
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
249
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
”control general asupra unei regiuni înafara teritoriului său naţional”(paragraful 316).
Mă refer în această privinţă la evaluarea Curţii în cazul Loizidou: ”Turcia de fapt a
exercitat control detaliat asupra politicilor şi acţiunilor autorităţilor RTCN. Numărul
mare de trupe angajate în misiuni active în partea de nord a Ciprului (…) demonstrea-
ză că armata turcă exercită în practică un control global asupra acelei părţi a insulei”
(hotărârea Loizidou (fondul) citată mai sus, p. 2235, paragraful 56). Dacă memoria
nu mă înşeală, am învăţat în timpul instruirii mele militare că termenul ”misiune acti-
vă” presupune controlul drumurilor şi căii ferate, supravegherea punctelor strategice
(poşta-telegraf-telefon), şi controlul aeroporturilor, frontierelor etc. Chiar nefiind un
strateg militar, se poate de comparat cele două situaţii: într-un caz 30000 de soldaţi
pe un teritoriu mic populat de 120000-150000 de oameni, şi în celălalt caz 2500 sol-
daţi şi ofiţeri pe un teritoriu de 4163 km pătrati cu o frontieră de 852 km, şi o populaţie
de mai mult de 750000 persoane! În sfârşit, diferenţa majoră, nu a fost nici o invazie
militară dinafara teritoriului cu scopul de a stabili un astfel de control: trupele ruse,
până nu demult trupe sovietice (2/3 din ele originare din regiune), au fost surprinşi
de evenimente acolo unde ei staţionau de mulţi ani fără a interveni în conducerea
administrativă. Aceşti militari nu exercită nici o ”misiune activă” exceptând păzirea
depozitelor de arme şi echipament destinate evacuării.
Cu privire la subordonarea autorităţilor administrative locale autorităţilor ruse,
simplul fapt că acele autorităţi au împiedicat deseori evacuarea echipamentului este
revelator. După eliberarea unuia dintre reclamanţi sub presiunea internaţională, au-
torităţile RMT, continue să-i reţină pe alţii în pofida interesului evident al „tutorelui lor”
prezumat de a se debarasa de o problemă complicată - administraţie caraghioasă
„supusă autorităţii străine”.
Celălalt argument care pledează în favoarea responsabilităţii Federaţiei
Ruse este următorul: că RMT a fost formată în 1991-1992 cu suportul Federaţiei
Ruse. Mă simt obligat să reamintesc că RMT a fost proclamată la 2 septembrie
1990, mai mult de un an până la destrămarea URSS şi la obţinerea independen-
ţei Rusiei ca un stat suveran. Sigur, îmi amintesc de La Fontaine: ”Dacă nu ai fi
fost tu, trebuie să fi fost fratele tău. – Eu nu am nici un frate! – Bine, trebuie să
fi fost cineva din familia ta oricum …”. Argumentul guvernului Moldovei precum
că Rusia, ca succesoare a URSS, îşi asumă responsabilitate deplină pentru ac-
ţiunile acelui stat nu este conform ideii admise de dreptul internaţional, decât în
cazul responsabilităţii unui subiect de drept de comportamentul unui alt subiect
de drept, nu este vorba decât despre o responsabilitate indirectă (Dictionnaire de
droit international public, Bruxelles, 2001, pp.996-997). Pentru acest motiv aparte,
spre deosebire de poziţia privind proclamarea TRNC, Rusia nu putea fi responsa-
bilă pentru acea acţiune. Pe lângă aceasta, ea n-a recunoscut niciodată RMT ca
un Stat independent. Tratatul de prietenie şi cooperare dintre Federaţia Rusă şi
Republica Moldova semnat la 19 noiembrie 2001, este clar în acea privinţă: ”Părţi-
le condamnă separatismul în toate formele sale şi se angajează să nu acorde nici
un suport mişcărilor separatiste”(Articolul 5 paragraful 2). Or, Curtea preferă să
reproducă declaraţii iresponsabile ”nedatate” ale anumitor deputaţi ai parlamentu-
lui şi ex-politicieni drept probe ale ”susţinerii” politice.
250
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
251
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
nism militar”(vezi: Chomsky N., Noul Umanism Militar, Lecţii despre Kosovo. L,1999),
autorităţile Ruse ale timpului au preferat o abordare de aşteptare, lăsând câţiva din
soldaţii şi ofiţerii ei (majoritatea originari din regiunea interesată) preocuparea de a
face alegerea lor morală - să apere sau nu familiile lor.
Prin urmare, eu propun să răspundem la o întrebare evidentă: ca subiect al drep-
tului internaţional, dacă Rusia a avut în practică posibilităţi reale de a asuma în „RMT”
responsabilitatea sa, adică sarcina de soluţionare a problemelor sau a trata o situaţie
sistematică? Pentru a facilita răspunsul, propun de a face referinţă la hotărârea Irlanda
c. Regatului Unit (18 ianuarie 1978, Seria A nr.25, p. 64, paragraful 159). ”O practică
incompatibilă cu Convenţia constă în acumularea încălcărilor identice sau similare care
sunt suficient de multe şi legate între ele pentru a se raporta nu numai la incidente sau
incidente izolate, sau la excepţii şi pentru a forma un ansamblu sau un sistem (...)”.
Doar în cazul, în care o situaţie personală denotă violările sistematice percepute care
vorbesc despre o responsabilitate obiectivă a unui stat străin; aceasta este interpre-
tarea mea a hotărârii citate, cu atât mai mult că reclamaţii nu au prezentat probe ale
violărilor sistematice de acelaşi gen.
Un alt postulat al dreptului internaţional confirmat de jurisprudenţa noastră
este, că responsabilitatea extrateritorială a unui stat este angajată în măsura în care
reprezentanţii săi exercită autoritatea lor asupra victimelor presupuse sau proprietăţii
acestora (Cipru c. Turcia, 6780/74 şi nr. 6950/75, decizia Comisiei din 26 mai 1975,
Decizii şi rapoarte 2, p. 150). Este oare cazul celor patru reclamanţi înafară de scurta
perioadă a arestării acestora în 1992?
Separat aspectele factologice, trebuie să se ia în consideraţie aspectul juridic
al întrebării cu privire la responsabilitatea internaţională a unui stat.
Mă bazez pe un document de importanţă majoră: Rezoluţia 56/83 adoptată la
12 decembrie 2001 de către Adunarea Generală a Noţiunilor Unite intitulată ”Respon-
sabilitatea Statului pentru fapt internaţional ilicit”, rezultatul a multor ani de muncă a
Comisiei de Drept Internaţional (CDI). Referindu-se la munca CDI, paragraful 320 al
hotărârii ridică problema responsabilităţii unui Stat în baza violării unei obligaţii inter-
naţionale, accentuând în paragraful 321 ”violarea continuă” în lumina articolului 14
paragraful 2 al Rezoluţiei. Or, articolul 13 al aceluiaşi document exprimă :”O acţiune a
Statului nu constituie o încălcare a unei obligaţii internaţionale doar dacă Statul este
legat prin obligaţia în cauză la momentul când are loc acţiunea dată”.
Evident, acest principiu confirmă principiul ratione temporis a jurisprudenţei
noastre. Cu alte cuvinte, înainte de stabilirea caracterului continuu al violării (în cazul
nostru, arestarea şi detenţia provizorie a reclamanţilor), este necesar de a decide ca
pretinsa încălcare să fie examinată de Curte ratione temporis.
Cu referire la principiul ratione temporis, unul din pilonii jurisprudenţei Curţii Eu-
ropene, mă tem ce acest principiu va fi zdruncinat în faţa termenului ”jurisdicţie” aşa
cum este definit în prezenta hotărâre: „ Curtea consideră că având în vedere aceste
fapte reclamanţii relevau de jurisdicţia Federaţiei Ruse conform sensului pe care Arti-
colul 1 al Convenţiei îl conferă acestei noţiuni, deşi în momentul când s-au întâmplat
acestea, Convenţia nu era în vigoare pentru Federaţia Rusă” (paragraful 384).
252
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Întrebarea mea este: apogeul unui război civil, constituie oare o situaţie de forţă
majoră în sensul articolului 23 citat, cu atât mai mult că statul reclamat, în cazul dat,
Federaţia Rusă, n-a provocat situaţia pentru simplul motiv că nu exista încă ca un
subiect al dreptului internaţional?
După părerea mea, Curtea nu poate face excepţie de la regula confirmată de
opinia Comisiei în cazul Ribitsch c. Austria: determinând responsabilitatea unui Stat
reclamat, Curtea aplică prevederile Convenţiei în baza obiectivelor Convenţiei şi în
lumina principiilor dreptului internaţional. Comisia a precizat printre altele: ”Responsa-
bilitatea unui Stat conform Convenţiei, angajată cu privire la acţiunile tuturor organelor
de conducere ale sale, agenţilor şi funcţionarilor, nu solicită în mod necesar „vina” în
numele statului, fie într-un sens moral, juridic sau politic”(Ribitsch c. Austria, hotărâ-
rea din 4 decembrie 1995, Sera A, nr. 336, avizul Comisiei, p. 37, paragraful 110).
253
ILAŞCU şi contra
LAWLESS ALŢII IRLANDEI
contra MOLDOVEI şi RUSIEI
____________________________________________________________________________________
vor cuprinde (…) întrebările de interacţiune cu OSCE, Consiliul Europei şi alte struc-
turi europene”. Pe lângă aceasta, prezentând o notă diplomatică pe cale indirectă,
reclamanţii au căzut sub clauza abuzului dreptului de cerere individuală (Articolul 35
paragraful 3 al Convenţiei) împreună cu consecinţele care sunt cunoscute în practica
noastră. Din păcate, n-a fost cazul. ”Cineva mi-a spus. Trebuie să mă răzbun”. O,
nemuritorul La Fontaine!
254
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
20 iulie 2004
Şi dna F. Elens-Passos,
Deliberând la 29 iunie 2004,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată.
PROCEDURA
1. Cazul a fost constituit prin cererea nr. 18882/02 împotriva Republicii Moldova
prezentată Curţii în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei Europe-
ne pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare,
Convenţia) de către un cetăţean al Republicii Moldova, doamna Iulia Croitoru (recla-
mantă) la 14 martie 2002.
255
CROITORUcontra
LAWLESS contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
256
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
257
CROITORUcontra
LAWLESS contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
I. ADMISIBILITATEA CERERII
14. Reclamanta şi-a susţinut poziţia conform căreia neexecutarea hotărârii ju-
decătoreşti definitive din 30 octombrie 2000 a constituit o încălcare a articolului 6 al. 1
al Convenţiei. Guvernul Republicii Moldova nu a negat acest fapt.
15. Curtea subliniază că articolulul 6 par. 1 al Convenţiei asigură tuturor, dreptul
de a prezenta în faţa unei instanţe judecătoreşti orice plângere referitoare la drepturile
şi obligaţiile sale civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanţe
judecătoreşti, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanţă, un aspect al că-
ruia este şi dreptul de a demara în faţa unei instanţe proceduri legale în probleme
de ordin civil. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal naţional al unui
Stat Contractant ar permite, ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie,
să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Ar fi de neconceput ca articolul 6
par. 1 al Convenţiei să descrie detaliat garanţiile de procedură oferite părţilor aflate
în litigiu - proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte - fără a asigura executa-
rea hotărârilor judecătoreşti; a interpreta prevederile articolul 6 par.1 ca referindu-se
exclusiv la accesul la o instanţă judecătorească şi îndeplinirea procedurilor legale,
fără asigurarea executării hotărârii judecătoreşti ar duce la situaţii incompatibile cu
principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin
ratificarea Convenţiei. Executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă
judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor
articolului 6 al Convenţiei (vezi hotărârea Hornsby versus Grecia din 19 Martie 1997,
Raporturi 1997-II,p.510, par.40).
16. Unei autorităţi statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de
fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în exe-
cutarea unei hotărâri judecătoreşti ar putea fi justificată doar de anumite circumstanţe.
Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăşi esenţa dreptului
garantat de articolul 6 par. 1 al Convenţiei (vezi Immobiliare Saffi versus Italia [GC], nr.
22774/93, paragr.74, CEDO 1999-V). În cazul de faţă, reclamanta nu trebuia împiedica-
tă să beneficieze de succesul obţinut în urma adresării la o instanţă de judecată, care
s-a pronunţat în favoarea achitării reclamantei a unei compensaţii băneşti.
17. Curtea subliniază faptul că hotărârea judecătorească pronunţată în favoa-
rea reclamantei, nu a fost executată pentru o perioada de doi ani şi jumătate (doar
258
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
după ce, la 4 februarie 2003, cererea a fost comunicată Guvernului Republicii Moldo-
va de către Curte).
18. Prin faptul că pe parcursul a doi ani şi jumătate nu au fost întreprinse măsu-
rile necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti definitive în acest caz, autorită-
ţile din Republica Moldova au încălcat prevederile articolului 6 par. 1 al Convenţiei.
19. Corespunzător, a existat o încălcare a articolului 6 par. 1 al Convenţiei.
20. Reclamanta şi-a susţinut poziţia conform căreia neexecutarea hotărârii ju-
decătoreşti definitive din 30 octombrie 2000 a constituit o încălcare a dreptului său
garantat de prevederile articolului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei. Guvernul Republi-
cii Moldova nu a negat acest fapt.
21. Curtea subliniază că o revendicare poate constitui un bun în virtutea artico-
lului 1 al Protocolului 1 al Convenţiei, dacă este stabilită suficient pentru a fi executată
(vezi hotărârea Stran Greek Refineries Andreadis versus Grecia, din 9 decembrie
1994, Seria A nr. 301-B, par. 59).
22. Curtea menţionează faptul că reclamanta avea revendicări care urmau să
fie executate aşa cum prevedea hotărârea judecătorească din 30 octombrie 2000.
Rezultă că imposibilitatea reclamantei de a obţine executarea hotărârii până la 22
aprilie 2003, a constituit o imixtiune în dreptul său de a dispune de bunurile aflate în
proprietate, aşa precum prevede prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1
al Protocolului 1 al Convenţiei.
23. Neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive, de către autorităţile naţio-
nale a privat reclamanta de dreptul său legitim de a i se achita compensaţiile şi de
a dispune de banii săi. Guvernul Republicii Moldova nu a prezentat nici o justificare
pentru această imixtiune şi Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica
o asemenea omisiune (vezi mutatis mutandis, Ambruosi versus Italia, nr.31227/96,
paragrafele 28-34, 19 octombrie 2000).
24. Corespunzător, a avut loc o încălcare a articolului 1 al Protocolului 1 al
Convenţiei.
A. Prejudiciul material
26. În rezultatul neexecutării hotărârii judecătoreşti, de către autorităţi, recla-
manta a pretins în calitate de prejudiciu material suma de 98,36 de EURO. Ea a
259
CROITORUcontra
LAWLESS contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
pretins faptul că, această sumă a rezultat în urma devalorizării sumei băneşti pe care
urma să o primească, datorită ratei înalte a inflaţiei în perioada 2000 şi 2003, la mo-
mentul executării hotărârii judecătoreşti.
27. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă şi a lăsat la discreţia Curţii
stabilirea cuantumului prejudiciul material.
28. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu material ca rezultat
al neexecutării hotărârii judecătoreşti din 30 octombrie 2000 şi al devalorizării sumei
de bani pe care urma să o primească ca urmare a ratei înalte a inflaţiei. Prin urmare,
Curtea acordă reclamantei suma de 98,36 EURO în calitate de prejudiciu material
plus orice taxă ce urmează a fi încasată.
B. Prejudiciul moral
29. În rezultatul neexecutării hotărârii judecătoreşti de către autorităţi, recla-
manta a pretins suma de 4 000 EURO pentru prejudiciul moral suferit.
30. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de către reclamantă, con-
siderând-o excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii Europene. Guvernul a exprimat
opinia conform căreia în anumite cazuri, simplul fapt al constatării unei violări a Con-
venţiei, a fost considerată satisfacţie echitabilă. Guvernul a citat cazul Burdov versus
Rusia nr. 59498/00, CEDO 2002-III, unde reclamantului i s-a acordat în calitate de
prejudiciu moral suma în valoare de 3 000 EURO.
31. La stabilirea acordării prejudiciului moral suferit, Curtea ia în consideraţie
următorii factori: vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata procedurii de executare
a hotărârilor judecătoreşti şi alte aspecte relevante.
32. Curtea consideră faptul că reclamanta a suferit o stare de stres şi frustrare ca
rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti, şi datorită stării precare a sănătăţii, la fel
ca şi, a soţului dumneaei (care este invalid de grupa întâi), precum şi, faptul că unicul ei
venit – pensia lunară – a fost de patru ori mai mică decât suma care urma să fie achitată
ca urmare a executării hotărârii judecătoreşti. Curtea acordă reclamantei suma de 800
EURO în calitate de prejudiciu moral, plus orice taxă care urmează a fi încasată.
C. Costuri şi cheltuieli
33. Reclamanta a mai pretins suma de 56,64 EURO pentru taxe reprezentate
precum şi, pentru alte cheltuieli relevante. Dumneaei a prezentat o listă de cheltuieli
care includea numărul de ore lucrate asupra cazului său de către reprezentatul ei.
Dumneaei a mai cerut şi o compensaţie pentru traducerea observaţiilor sale prezen-
tate Curţii (5 pagini a câte 2.5 EURO fiecare). Costurile totale şi cheltuielile pretinse
se ridică astfel la suma de 69.14 EURO.
34. Guvernul nu a fost de acord cu sumele reclamate, declarând că sunt ex-
cesive şi că reclamanta nu a reuşit să dovedească pretinsele costuri de reprezentare
şi celelalte cheltuieli. La fel, a fost disputată şi introducerea în suma compensaţiei
reclamate a cheltuielilor de traducere.
35. Curtea notează faptul că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie incluse în
suma acordată în conformitate cu articolul 41, trebuie să fie stabilit faptul că ele au
260
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
261
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
262
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
14 septembrie 2004
PROCEDURA
1. Cazul format ca urmare a depunerii la Curte a unei cereri (nr. 22970/02) îm-
potriva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Con-
venţia) de către un cetăţean al Republicii Moldova, domnul Alexandru Ţîmbal (recla-
mant), la 31 mai 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către domnul V. Constantinov care a ac-
ţionat în numele organizaţiei nonguvernamentale Juriştii pentru Drepturile Omului,
263
ŢÎMBAL contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
264
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
265
ŢÎMBAL contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
I. ADMISIBILITATEA CERERII
266
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
asigurat prin articolul 6 al. 1 al Convenţiei (vezi Immobiliare Saffi c. Italiei (GC), NR.
22774/93, par. 74, CEDO 1999 – V). În cazul de faţă, reclamantul nu trebuia să fie
împiedicat să beneficieze de succesul soluţionării cauzei sale de către instanţa de
judecată, care presupunea plata unei compensaţii.
20. Curtea notează faptul că hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea
reclamantului a rămas neexecutată pentru o perioadă de trei ani şi jumătate (numai
după ce acest caz a fost comunicat de către Curte Guvernului la 4 februarie 2003).
21. Prin faptul că pe parcursul mai multor ani nu au fost întreprinse măsurile
necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti definitive în acest caz, autorităţile
din Republica Moldova au încălcat prevederile articolului 6 al. 1 al Convenţiei.
22. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 al. 1 al Convenţiei.
267
ŢÎMBAL contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
29. Reclamantul a pretins 8 631 lei moldoveneşti (echivalentul a 523 EURO la
acel moment) pentru prejudiciul material suferit ca rezultat al neexecutării hotărârilor
judecătoreşti de către autorităţi. Reclamantul a susţinut faptul că dacă ar fi investit
banii într-o bancă comercială din Moldova, ar fi obţinut venitul menţionat mai sus.
30. Guvernul a considerat excesive sumele pretinse şi a lăsat stabilirea cuan-
tumului prejudiciului la discreţia Curţii.
31. Curtea consideră faptul că reclamantul a suferit prejudicii materiale ca re-
zultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti din 16 septembrie 1999. Luând în con-
sideraţie poziţia fragilă a băncilor comerciale în Moldova, Curtea consideră ca fiind
mai potrivită folosirea ca punct de referinţă rata medie a dobânzii prevăzută de către
Banca Naţională a Moldovei în perioada respectivă. Prin urmare, Curtea acordă recla-
mantului în acest sens 370 EURO, plus orice taxă care ar putea fi încasată.
B. Prejudiciul moral
32. Reclamantul a mai pretins 43 000 EURO în calitate de prejudiciu moral
suferit ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti.
33. Guvernul nu a fost de acord cu suma cerută de reclamant, argumentând
prin faptul că este excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii Europene. Guvernul a ex-
primat opinia conform căreia în anumite cazuri simplul fapt al constatării unei violări a
Convenţiei a fost considerată satisfacţie echitabilă. Guvernul în continuare a citat ca-
zul Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, CEDO 2002 –III, unde reclamantului i s-a acordat
în calitate de prejudiciu moral suma de 3 000 EURO.
34. La stabilirea acordării prejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant, Cur-
tea ia în consideraţie asemenea factori ca vârsta reclamanţilor, venitul personal, durata
procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti precum şi, alte aspecte relevante.
35. Curtea consideră că reclamantului i s-a cauzat o stare de stres şi frustrare
ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti, în mod special, luând în consideraţie
şi faptul că unicul venit al reclamantului era pensia sa. În consecinţă, Curtea acordă
reclamantului 800 EURO, plus orice taxă care urmează a fi încasată.
C. Costuri şi cheltuieli
36. Reclamantul a mai pretins 1 000 EURO în calitate de taxe de reprezentare.
El s-a bazat pe contractul încheiat cu avocatul său, în conformitate cu care aceste
taxe ar trebui plătite numai în caz de reuşită.
37. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamant, considerându-
le ca fiind exagerate şi că reclamantul nu a reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli
de reprezentare.
38. Curtea reaminteşte faptul că pentru ca cheltuielile şi costurile să fie incluse
în suma acordată în conformitate cu articolul 41, trebuie să fie stabilit dacă ele au
fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vezi, drept exemplu, Nilsen şi
Johnsen c. Norvegiei (GC), NR. 23119/93, par. 62, CEDO 1999 – VIII).
268
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
269
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
270
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
21 decembrie 2004
PROCEDURA
271
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
272
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Aceasta s-a dovedit a fi adevărat, când instanţa a declarat ilegale acţiunile ASAC şi a dispus resta-
bilirea în funcţie a lui A.I…”
10. La o dată nespecificată a anului 1998 şase salariaţi ai AIC - I.V., C.P., C.M.,
C.V., S.I. şi A.I. (în continuare: “reclamanţi în procesul intentat la nivel naţional”) – au
înaintat Judecătoriei Centru acţiuni civile de defăimare separate împotriva reclaman-
tului şi biroul editorial al ziarului. Bazându-se pe articolele 7 şi 7/1 ale Codului Civil,
reclamanţii în procesul intentat la nivel naţional au pretins că articolul conţinea afir-
maţii care erau defăimătoare pentru ei. Pe 5 septembrie 1998 Judecătoria sectorului
Centru a decis să comaseze cele 6 acţiuni.
273
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
era defăimătoare pentru C.P. Instanţa a fost de acord că C.P. a executat o dată
o aterizare “dură” la Budapesta; totuşi, acel caz nu putea constitui drept bază pentru
a pune la îndoială competenţa sa.
Instanţa a dispus ca reclamantul şi ziarul să-i plătească lui I.V. despăgubiri în
valoare de 900 şi respectiv 1 800 MDL.
(iii) Cu privire la C.M.
16. Instanţa a apreciat în decizia sa că următoarele două pasaje sunt defăimă-
toare în privinţa lui C.M.:
…Una dintre cele mai interesante figuri din recrutarea lui A.I. devenise şeful Serviciului Cadre al
Aeroportului, C.M. Într-adevăr, poziţia sa poate fi caracterizată în felul următor: şeful Serviciului
Cadre al Aeroportului ar pune la încurcătură chiar şi un angajat al serviciului de cadre al oricărui
penitenciar.
şi
... nu este probabil necesar să descriem fiece amănunt al aventurilor acestui funcţionar desfrânat…
(распоясавшегося функционера)...
274
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
275
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
276
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
30. În ceea ce-l priveşte pe I.V., reclamantul a prezentat copii ale carnetului
de muncă, incluzând serviciul său anterior la o companie de asigurări specializată în
asigurarea de automobile.
Reclamantul a argumentat de asemenea că nu există nimic defăimător în afir-
maţia că I.V. era o rudă a lui A.I. şi că era adevărat că postul de Director adjunct res-
ponsabil de administrare nu a existat niciodată până la angajarea lui I.V.
31. În privinţa lui C.P., reclamantul a observat că în sprijinul exactităţii afirmaţi-
ilor sale veneau depoziţiile scrise ale însuşi reclamantului în proces, care stabilise că
fusese implicat într-un minor accident aerian la Budapesta.
32. În privinţa lui C.M., reclamantul a subliniat că martorii aduşi de el (angaja-
tele Aeroportului) confirmau acţiunile de hărţuire sexuală şi de abuz (vezi §§9 şi 17 de
mai sus) de către C.M.
33. În privinţa lui C.V., reclamantul recunoştea că făcuse o greşeală în ceea ce
privea specialitatea şi că C.V. nu era chirurg-veterinar ci poseda o diplomă de infirmi-
eră. Reclamantul nu consideră drept defăimătoare descrierea pe care o făcuse.
34. În ceea ce-l privea pe S.I., reclamantul a afirmat că confuzia a survenit cu
privire la instituţia pe care a absolvit-o. El a susţinut de asemenea că ea lucrase într-
adevăr la aspectele economice ale tranzacţiei privind vânzarea avioanelor proprietate
de stat, caracterul dubios al acesteia fiind dovedit de către un raport oficial într-o ediţie
a Monitorului Oficial.
35. În privinţa lui A.I., reclamantul a observat că exactitatea alegaţiilor a fost dove-
dită de către depoziţiile martorilor şi de conţinutul manifestului anexat la cererea de apel.
4. Constatările celei de-a doua instanţe
36. Pe data de 5 iulie 1999 Tribunalul Chişinău a admis parţial apelul recla-
mantului şi a revizuit hotărârea Judecătoriei respingând cererea iniţială depusă de
către C.P., pe motiv că afirmaţia conţinută în articolul despre el (vezi §15 de mai sus)
a reflectat adevărul şi de aceea nu era de natură defăimătoare.
Instanţa a redus de asemenea cuantumul despăgubirilor ce urmau a fi plătite
de către reclamant şi de către ziar. Instanţa a motivat reducerea prin faptul că ziarul
“Express” era de o circulaţie restrânsă. Respectiv, reclamantul şi ziarul au fost obligaţi
la plata a 450 şi respectiv 1 350 MDL lui I.V., 900 şi respectiv 1 350 MDL lui C.M., 180
MDL şi, respectiv 1 350 MDL lui C.V., 180 MDL şi, respectiv 1 350 S.I. şi 900 MDL şi,
respectiv, 1 350 lui A.I.
5. Recursul
37. Reclamantul şi ziarul au înaintat un recurs Curţii de Apel, susţinând că în
prima şi în a doua instanţă au fost aduse suficiente probe pentru a demonstra veraci-
tatea afirmaţiilor făcute în articolul contestat.
În special, reclamantul a observat că informaţia în sprijinul lor se conţinea în
raportul Comisiei Parlamentare privind vânzarea ilegală a avioanelor publicată în Mo-
nitorul Oficial şi de aceea trebuie să fie exonerat de orice răspundere civilă.
277
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
39. Dispoziţiile relevante ale Codului Civil în vigoare la momentul faptelor pre-
vedeau:
Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii
Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezminţirea informaţiilor care
lezează onoarea şi demnitatea ei, dacă cel care a raspândit asemenea informaţii nu dovedeşte că
ele corespund realităţii.
În cazul în care asemenea informaţii au fost raspândite prin intermediul unui mijloc de informare în
masă, instanţa de judecată obligă redacţia acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării
în vigoare a hotărârii instanţei de judecată, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în
acelaşi program sau ciclu de emisiuni.
Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral
Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma raspândirii unor informaţii care nu corespund re-
alităţii şi care lezează onoarea şi demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către
persoana fizică sau juridică care a raspândit aceste informaţii.
Mărimea compensaţiei se stabileşte de către instanţa de judecată, în fiecare caz aparte, de la sap-
tezeci şi cinci până la două sute de salarii minime, în cazul în care informaţiile au fost raspândite
de o persoană juridică, şi de la zece până la o sută de salarii minime, în cazul în care acestea au
fost raspândite de o persoană fizică.
ÎN DREPT
278
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radio-
difuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor forma-
lităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o
societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică,
apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei
sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a ga-
ranta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
A. Argumentele părţilor
1. Reclamantul
2. Guvernul
279
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
B. Evaluările Curţii
51. Aşa precum au recunoscut ambele părţi, şi Curtea consideră că, hotărârile
judecătoreşti pronunţate de către instanţele de drept naţionale şi achitarea prejudi-
ciilor morale impuse reclamantului faţă de cei cinci reclamanţi în procesul înaintat la
nivel naţional la care se referea articolul respectiv au constituit “o imixtiune din partea
autorităţilor publice” în dreptul reclamantului la libera exprimare garantat de prevede-
rile paragrafului 1 al articolului 10 al Convenţiei. O asemenea imixtiune ar constitui o
violare a articolului 10 al Convenţiei, doar dacă ea nu ar fi “prevăzută de lege”, sau ar
avea un scop legitim, aşa precum prevede paragraful 2 al articolului 10 şi ar fi “nece-
sară într-o societate democratică”.
1. “Prevăzută de lege”
52. Una din condiţiile care rezultă din expresia “prevăzută de lege” o constituie
legalitatea şi necesitatea măsurii aplicate. O normă nu poate fi considerată “lege”
decât dacă este formulată cu o precizie suficientă, astfel încât să ofere unei persoa-
ne posibilitatea de a decide comportamentul său: el sau ea trebuie să poată – dacă
este necesar şi cu oferirea unei consultări corespunzătoare – să prevadă, într-o limită
rezonabilă în circumstanţele respective, consecinţele pe care o acţiune dată le poate
avea. Bineînţeles că consecinţele respective nu trebuie prevăzute cu o certitudine
absolută, experienţa dovedeşte că acest lucru este practic imposibil. Deşi certitudinea
în prevederile legale este dorită, ea poate cauza o rigiditate excesivă a legii, iar o lege
trebuie să poată să fie în pas cu circumstanţele care evoluează şi se schimbă. În con-
secinţă, multe legi în mod inevitabil sunt până la un anumit punct, vagi, interpretarea
şi aplicarea lor devenind chestiuni ce ţin de practică (vezi drept exemplu, Rekvenyi c.
Ungariei (GC), nr. 25390/94, paragraful 34, CEDO 1999-III).
53. Curtea notează că imixtiunea invocată de reclamant a avut o bază legală – ar-
ticolele 7 şi 7/1 al Codului Civil (vezi paragraful 39 de mai sus).
280
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
281
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
282
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
283
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
284
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
avea diplomă de medic veterinar. Instanţele de drept naţionale au constatat faptul că,
domnul C.V. a absolvit de fapt o Şcoală de Bussiness (vezi paragraful 21).
77. În opinia Curţii pasajul imputat a conţinut atât declaraţii de fapt cât şi jude-
căţi de valoare.
78. Se pare că reclamantul nu a verificat informaţia înainte de a o publica, acţi-
une pe care dumnealui în calitate de jurnalist, trebuia să o facă şi că s-a dovedit faptul
că informaţia a fost incorectă şi poate fi considerată ca fiind ofensatorie, prejudiciind
reputaţia domnului C.V. În esenţă, prin publicarea declaraţiilor imputate, reclamantul
a încercat să convingă cititorii că C.V. era incompetent datorită pregătirii sale profe-
sionale inadecvate şi anume de medic veterinar. În acest context reclamantul a mai
făcut o judecată de valoare bazată pe fapte declarate, prin care s-a sugerat faptul că
numirea unei persoane total necalificate a fost ilustrativă datorită faptului că într-un
sistem corupt totul este posibil. Curtea notează că reclamantul însuşi a admis pe par-
cursul procedurilor contencioase naţionale faptul că a publicat o informaţie incorectă
cu privire la pregătirea profesională a domnului C.V. şi nu a reuşit să convingă instan-
ţele de drept naţionale ca a făcut toate încercările rezonabile de a verifica informaţia
înainte de a o publica.
79. În consecinţă, Curtea conchide că imixtiunea a putut fi considerată ca fiind
necesară într-o societate democrată.
(iv) Cu privire la domnul S.I.
80. Cu privire la domnul S.I., reclamantul a făcut două declaraţii care au fost
considerate defăimătoare şi nu au corespuns adevărului.
81. Mai întâi de toate, reclamantul a declarat faptul că S.I. a absolvit Institutul
de Industrie Alimentară, în timp ce instanţele de drept naţionale au constatat faptul că
ea a absolvit Şcoala de Comerţ (vezi paragraful 23).
82. Curtea consideră această situaţie similare celei cu privire la C.V. (vezi para-
grafele 75-78), şi conchide că imixtiunea referitoare la declaraţia conform căreia “A.I.
l-a numit în funcţie pe S.I. (absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev)…”
ar putea fi justificată în sensul articolului 10 al Convenţiei.
83. Cu privire la cea de-a doua declaraţie imputată, Curtea notează că recla-
mantul a scris că în opinia multor angajaţi ai aviaţiei civile S.I. a fost implicat într-o
“afacere dubioasă”, care se referea la vînzarea avioanelor – proprietate de stat (vezi
paragraful 23). În faţa instanţelor de drept naţionale reclamantul a argumentat că de-
claraţia sa s-a bazat pe un raport oficial al unei Comisii Parlamentare.
84. Curtea notează că tranzacţia la care s-a făcut referire în respectiva de-
claraţie a fost suspectată ca fiind ilegală şi că o Comisie Parlamentară a întocmit un
raport în această privinţă (vezi paragraful 40). În consecinţă, a existat o anumită bază
obiectivă şi faptică pentru reclamant atunci când acesta a descris afacerea respectivă
ca fiind una “dubioasă”. În acelaşi timp, instanţele de drept naţionale nu au stabilit
dacă S.I. nu a fost implicat în tranzacţia respectivă. Din contra, S.I. a admis pe parcur-
sul procedurilor contencioase interne că a făcut parte, împreună cu A.I., din Comisia
285
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
guvernamentală care s-a ocupat de vânzarea avioanelor (paragraful 24). Din aceste
circumstanţe nu rezultă că reclamantul a acţionat cu reacredinţă în scopul defăimării
S.I. Trebuie notat faptul că reclamantul a făcut investigaţii serioase în vederea stabilirii
faptului că vânzarea avioanelor a fost suspectată ca fiind ilegală şi că S.I. a avut un
rol în această tranzacţie. Concluziile formulate de către reclamant trebuie privite ca
judecăţi de valoare cu o bază faptică.
În acest sens Curtea reaminteşte faptul că presa joacă un rol esenţial fiind un
fel de “câine de pază publică” într-o societate democratică (vezi Thorgeir Thorgeirson
c. Islandei, citat mai jos, paragraful 63). În condiţiile în care există motive obiective de
a suspecta funcţionarii publici de implicare în vânzări ilegale de bunuri ce constituie
proprietate publică, presa trebuie să fie liberă, într-o manieră care să fie în corespun-
dere cu obligaţiile şi responsabilităţile acesteia, de divulgare a unei informaţii şi idei
pe care publicul este în drept să le primească.
85. Prin urmare, Curtea conchide că imixtiunea cu privire la declaraţia “… afa-
cerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajaţi ai aviaţiei civile, au fost A.I.
şi S.I.” nu a fost necesară într-o societate democrată.
(v) Cu privire la A.I.
86. Curtea a identificat patru declaraţii principale făcute de reclamant cu privire la
A.I. care au fost considerate de către instanţele de drept naţionale ca fiind defăimătoare.
87. Mai întâi de toate, instanţele de drept naţionale au constatat că declaraţia
reclamantului conform căreia A.I. a organizat o întrunire în incinta Vechiului Aeroport
nu a fost adevărată (vezi paragraful 25). Se pare că reclamantul a încercat să aducă
probe pentru susţinerea declaraţiilor sale prin prezentarea unui martor şi a unei copii
a unui manifest publicat de A.I. (vezi paragrafele 26 şi 35). Curtea notează că instan-
ţele de drept naţionale au ignorat proba prezentată de reclamant şi nu au făcut nici o
evaluare a acesteia.
88. Curtea consideră că, prin solicitarea reclamantului de a dovedi adevărul de-
claraţiilor sale, în acelaşi timp privându-l de o oportunitatea efectivă de a aduce probe
în vederea susţinerii declaraţiilor sale şi dovedirea adevărului acestora, constatările
instanţelor de drept din Moldova conform cărora declaraţia a fost defăimătoare nu
poate fi considerată justificată şi necesară într-o societate democrată (vezi Jerusalem
c. Austriei, nr. 26958/95, paragrafele 45-46, CEDO 2001-II).
89. În al doilea pasaj imputat, reclamantul a constatat că, după restabilirea sa
în funcţia de Director Executiv, A.I. a ordonat o selecţie a personalului instituţiei. În
acest sens, reclamantul s-a referit la cinci foşti angajaţi ai Aeroportului care au fost
concediaţi după restabilirea în funcţie a lui A.I. (vezi paragrafele 25 şi 26). Instanţele
de drept naţionale au constatat faptul că declaraţiile cu privire la concedierile respec-
tive nu corespund realităţii. Acestea au constatat totuşi, că pretinsa implicare a lui A.I.
nu a corespuns realităţii, notând faptul că în conformitate cu procedura existentă, A.I.
nu avea dreptul să angajeze sau să concedieze personal.
90. Curtea observă că nu poate fi spus faptul că descrierea evenimentelor în
articolul imputat reclamantului a fost în întregime nefondată. Se pare că reclamantul
286
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
287
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
99. Reclamantul a pretins în calitate de prejudiciu material suferit ca urmare a
încălcării dreptului său la libera exprimare suma de 2 460 EURO. El a susţinut faptul
că nu a fost în stare să-şi exercite profesia de jurnalist după ce a pierdut cauza în
faţa instanţelor de drept naţionale, deoarece toată lumea îl considera a fi un jurnalist
incompetent. În consecinţă, el a fost nevoit să lucreze în calitate de translator pentru
mai puţini bani. Reclamantul a statuat că suma pretinsă ar acoperi cuantumul penali-
tăţii achitate reclamanţilor în procesul intentat la nivel naţional, cuantumul mijloacelor
financiare pe care acesta le-ar fi obţinut exercitând meseria de jurnalist, precum şi
pierderile cauzate de inflaţie.
100. Guvernul a contestat suma pretinsă de către reclamant. În opinia sa, o
compensaţie corespunzătoare ar fi suma penalităţii achitate de către reclamant, şi
anume 2 610 MDL (224 EURO). În opinia Guvernului, reclamantul a lucrat în calitate
de translator şi până la demararea procedurilor contencioase în faţa instanţelor de
drept naţionale şi, prin urmare, nu poate fi stabilită nici o legătură cauzală dintre pro-
ces şi angajarea sa în această calitate.
101. Curtea este de acord cu Guvernul în privinţa faptului că reclamantul nu
a reuşit să dovedească existenţa unei legături dintre plata prejudiciilor impuse recla-
mantului şi angajarea sa în calitate de translator. Prin urmare, Curtea nu acordă nici
un prejudiciu în privinţa pretinsei imposibilităţi a reclamantului de a lucra ca jurnalist
după pierderea procesului cu privire la defăimare. Pe de altă parte, Curtea a constatat
o încălcare a articolului 10 ca urmare a deciziilor judecătoreşti cu privire la toate sau
unele declaraţii imputate reclamantului referitoare la C.M., S.I. şi I.V.. Considerând
cele menţionate şi decizând în bază de echitate, Curtea acordă suma de 125 EURO
în calitate de prejudiciu material pe care reclamantul a fost impus să le achite recla-
manţilor în procesul la nivel naţional în calitate de compensaţie.
B. Prejudiciu moral
102. Reclamantul a pretins în calitate de prejudiciu moral suferit ca rezultat al
stării de stres şi frustrare cauzată de plata prejudiciilor impuse lui, suma de 30 000
EURO. La fel ca şi în cazul prejudiciului material, reclamantul a susţinut faptul că
procesul cu privire la acuzaţiile de defăimare aduse lui şi plata prejudiciilor impuse lui
au jucat un rol foarte negativ în cariera sa şi a avut drept consecinţă faptul că el nu a
288
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
289
BUSUIOC contra
LAWLESS contra IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
290
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
18 ianuarie 2005
PROCEDURA
1. Cazul a fost iniţiat prin cererea nr. 74153/01 contra Republicii Moldova, îna-
intată Curţii conform articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
a Libertăţilor Fundamentale (în continuare Convenţia), de către cetăţeanul Republicii
Moldova, dl Serghei Popov la 28 iunie 2001.
2. Petiţionarul a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl. V. Jereghi de la Comi-
tetul Helsinki din Moldova. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de Agentul
său, dl Vitalie Pârlog.
291
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
292
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
293
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
rită schimbării numerotaţiei caselor de pe acea strada, era neclar faptul care locuinţă
aparţine în realitate petiţionarului, ceea ce urmează a fi stabilit la judecarea în fond a
cauzei. Totodată, Curtea de Apel Chişinău n-a specificat dacă prevederile articolului
449 al noului Cod de Procedură Civilă au efect retroactiv şi nici ce motive pot fi invo-
cate pentru extinderea termenului limită de înaintare a cererii de revizuire.
15. Prevederile relevante ale Legii nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992, cu modi-
ficările ulterioare din 23 noiembrie 1994, prevede următoarele:
“Articolul 12. Restituirea averii persoanelor supuse represiunilor.
(1) Cetăţenilor Republicii Moldova, supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi, li se restituie, la
cererea lor sau a moştenitorilor lor, averea confiscată, naţionalizată sau luată în alt mod. (…)
(5) Actele de vânzare-cumpărare sau de înstrăinare în alt mod a caselor, clădirilor şi altor construc-
ţii şi bunuri confiscate, naţionalizate sau luate de la persoanele supuse represiunilor, efectuate
după reabilitarea acestora, se declară nule pe cale judiciară, la cererea persoanelor supuse repre-
siunilor sau a moştenitorilor lor.”
16. În 1998 articolul de mai sus a fost completat cu un nou paragraf prin Legea
nr. 84-XIV din 8 iulie 1998, care prevede următoarele:
“Persoanele care urmează a fi evacuate din casele restituite sunt asiguarte cu spaţiu locativ peste
rând, la momentul evacuării, de către autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu
legislaţia.”
17. Art. 325 din Codul de Procedură Civilă, în vigoare în perioada 26 decembrie
1964 şi 12 iunie 2003 “vechiul Cod de Procedură Civilă”, prevede următoarele:
“Hotărârile definitive (…) pot fi revizuite în următoarele cazuri:
1. s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost şi nu au putut fi cunoscute părţilor.”
294
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
20. La 12 iunie 2003 a intrat în vigoare noul Cod Civil. Articolul 1404 al noului
Cod Civil prevede următoarele:
“(1)Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei
cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei
se repară integral de autoritatea publică.
(2)Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate
la alin. 1(…)”
21. La 12 iunie 2003 a intrat în vigoare noul Cod de Procedură Civilă. Art. 449,
stipulează următoarele:
“Temeiurile declarării revizuirii
Revizuirea se declară în cazul în care:
c) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au
putut fi cunoscute petiţionarului anterior”.
Art. 450, în aceeaşi ordine de idei, prevede următoarele:
“Termenele de depunere a cererii de revizuire:
c) în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau
faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior(…)”
ÎN DREPT
295
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră
necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura
plata impozitelor sau a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. ADMISIBILITATEA CERERII
26. În cererea sa, petiţionarul a invocat faptul că a fost încălcat prevederile ar-
ticolului 3 al Convenţiei pe motivul neexecutării hotărârii judecătoreşti din 5 noiembrie
1997. Mai mult ca atât, fiind o persoană în etate, dumnealui a îndurat umiliri repetate,
cerând autorităţilor statului să execute hotărârea menţionată mai sus.
27. Curtea susţine că petiţionarul nu a motivat substanţial plângerea sa. Mai
mult ca atât, nu indică că suferinţa pe care el ar fi îndurat-o din cauza neexecutării
hotărârii era suficientă pentru a vorbi despre un tratament inuman şi degradant sub
rezerva articolului 3 al Convenţiei (Irlanda c. Regatului Unit, hotărârea din 18 ianuarie
1978, Seria A nr. 25, § 162).
28. Prin urmare, această pretenţie urmează a fi declarată inadmisibilă în confor-
mitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei, datorită faptului că ea este nefondată.
B. Alte plângeri
1. Neepuizarea căilor interne de recurs
29. În observaţiile sale din 21 februarie 2003, 21 iulie 2003 şi 5 august 2003
Guvernul Republicii Moldova a invocat excepţia de neepuizare a remediilor interne,
bazându-se pe faptul că petiţionarul nu a folosit remediile prevăzute de articolele: 426
al vechiului Cod de procedură civilă, articolul 478 al vechiului Cod civil sau ale artico-
lului 1404 al noului Cod civil.
a) Articolul 426 al vechiului Cod de Procedură Civilă
30. Guvernul susţine că petiţionarul nu a înaintat o acţiune în judecată în pri-
vinţa executorului judecătoresc, prevăzută de art. 426 al vechiului Cod de Procedură
Civilă (vezi § 17).
31. Curtea reiterează faptul că, ea poate fi sesizată decât după epuizarea căilor
interne de recurs, în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenţiei. Acest fapt rezul-
tă din legislaţia naţională unde este prevăzut dreptul la un recurs efectiv în privinţa
acestei încălcări. Sarcina de a dovedi îi revine Guvernului, care susţine în faţa Curţii,
că dreptul la un recurs efectiv era disponibil atât în teorie cât şi în practică la acel mo-
ment, mai bine zis dreptul la recurs era accesibil oferind şanse rezonabile de succes
(vezi V. c. Regatului Unit [GC], nr. 24888/94, § 57, CEDO 1999-IX).
32. Curtea susţine că petiţionarul nu se referă la nereuşita executorului judecă-
toresc, ci la refuzul administraţiei locale de a urma ordinile Judecătoriei şi executorilor
judiciari. Cu toate acestea, Curtea notifică că executorul judecătoresc a acţionat foar-
te perseverent în scopul convingerii Consiliului Municipal de a executa hotărârea. Prin
296
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
c) Articolul 1404 al noului Cod civil şi art. 449 noul Cod de procedură civilă
297
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
298
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
fost de acord să-şi retragă cererea de pe rolul Curţii, iar în schimbul dreptului său
la oricare compensaţie, ar fi primit locuinţa respectivă. Conform celor relatate de
petiţionar, Agentul Guvernamental chipurile i-a sugerat că în cazul refuzului său,
Curtea de Apel Chişinău va examina cererea de revizuire înaintată de către chiriaşi
şi va anula hotărârea judecătorească definitivă din 5 noiembrie 1997, lăsând astfel,
procedura nerezolvată pentru o perioadă ulterioară mai îndelungată. În continuare
petiţionarul a susţinut că drept urmare a refuzului său de a semna acordul sus-
menţionat, la 26 mai 2004 hotărârea judecătorească definitivă a fost anulată. După
procedura de judecată, la 26 mai 2004, Agentul Guvernamental chipurile i-a relatat
petiţionarului, că dacă ar fi consimţit semnarea acordului nu ar fi avut loc procedura
de revizuire.
Solicitantul îşi exprimă îngrijorarea faţă de pretinsa presiune din partea Guver-
nului, cu toate acestea el nu a depus nici o plângere în baza art. 34 al Convenţiei.
47. Guvernul Republicii Moldova contrazice susţinerile petiţionarului, numindu-
le “eronate şi neadevărate”. Referindu-ne la articolul 38 § 2 al Convenţiei şi la Regula
62 § 2 a Regulamentului Curţii, Guvernul argumentează, că dat fiind caracterul confi-
denţial al negocierilor amiabile stabilite de procedura examinării cauzei în faţa Curţii,
petiţionarul nu era în drept să comunice orice informaţie scrisă sau verbală din cadrul
negocierilor. Guvernul menţionează că pretenţiile petiţionarului erau ofensive şi de-
faimatoare în esenţă şi în consecinţă a solicitat Curţii să declare cererea inadmisibilă,
pe motiv că este abuzivă.
48. Curtea reiterează importanţa principiului rezolvării pe cale amiabilă a ca-
zului, care este o procedură confidenţială, comunicările făcute de părţi în contextul
acestor negocieri nu pot menţionate în procedura contencioasă. Totuşi, nu se poate
exclude că o încălcare a principiului, în anumite circumstanţe justifică concluzia că o
cerere este inadmisibilă, ca find abuzivă. Dat fiind faptul că petiţionarul nu a depus
nici o cerere în baza art. 34 al Convenţiei referitoare la constrângere de a înainta o
cerere, Curtea nu poate să se autosesizeze, ca urmare problema respectivă rămâne
deschisă până la motivarea pretenţiilor.
49. Spre atenţia Guvernului vizând pretinsul abuz, Curtea atenţionează că în
mod normal nici o cerere nu poate fi considerată abuzivă, cu referire la art. 35 § 3
al Convenţiei, decât în cazul când intenţionat petiţionarii s-au bazat pe date eronate
(vezi Varbanov c. Bulgaria, no.31365/96, pr. 36, CEDO 2000-X, Rehak c. Rep. Cehe,
(dec.), nr. 67208/01, din 18 mai 2004). Totuşi, din informaţia pe care o deţine, Curtea
nu poate face vreo concluzie referitor la veridicitatea informaţiei pe care s-a bazat
petiţionarul în formularea pretenţiilor sale. Prin urmare aceasta se suspendează.
50. Curtea consideră că în plângerile petiţionarului referitoare la articolul 6 § 1
şi 13 ale Convenţiei, precum şi articolul 1, Protocolul 1 al Convenţiei, sunt atinse ches-
tiuni serioase de ordin legal şi determinarea lor ar depinde de examinarea fondului,
nefiind stabilite alte temeiuri ale inadmisibilităţii cererii. În continuare, Curtea declară
aceste pretenţii admisibile. În concordanţă cu decizia de a aplica § 3 al articolului 29
al Convenţiei (vezi paragraful 4 de mai sus), Curtea imediat va lua în consideraţie
fondul pretenţiilor.
299
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
300
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
66. Petiţionarul a cerut în calitate de prejudiciu material suferit ca urmare a
neexecutării hotărârei judecătoreşti definitive din 5 noiembrie 1997 de către autori-
tăţile Republicii Moldova, suma de 125.689 EURO. El susţine că această sumă ar
fi acoperit pierderea profitului ratat ca urmare a neexecutării hotărârei judecătoreşti
definitive favorabile lui.
67. Petiţionarul susţine că dacă hotărârea ar fi fost executată în termeni rezo-
nabili, adică îndată după pronunţare, el ar fi dat în chirie casa şi lotul de pământ. Pen-
tru a-şi argumenta pretenţiile sale, petiţionarul a prezentat scrisori de la câţiva agenţi
301
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
imobiliari, conform cărora preţul pentru 1 m² în vecinătatea casei date, varia între 3$
USD şi 20$ USD pe o lună. Petiţionarul a declarat Curţii că el ar fi obţinut cel puţin
10$ USD pentru m². El a înmulţit numărul metrilor pătraţi cu numărul lunilor în timpul
cărora, petiţionarul nu a putut folosi casa.
68. Guvernul a contestat suma respectivă, pretinzând că este excesivă, totuşi
el nu a propus o sumă mai realistă în opinia sa, fără a contesta pretenţiile prezentate
de către petiţionar. De asemenea, Guvernul nu a contestat suprafaţa imobilului. Gu-
vernul a declarat faptul că restituirea în integrum a imobilului respectiv ar fi suficient
pentru o satisfacţie echitabilă.
69. Luând în considerare redeschiderea procedurii contencioase ca urmare a
deciziei Curţii de Apel din 26 mai 2004, Curtea consideră că chestiunea aplicării arti-
colului 41 al Convenţiei cu privire la prejudiciul material nu este gata pentru hotărâre.
Prin urmare, Curtea a decis s-o amâne.
B. Prejudiciul moral
70. Petiţionarul a solicitat 50.000 EURO pentru prejudiciul moral suportat ca
urmare a refuzului autorităţilor de a executa hotărârea judecătorească definitivă din 5
noiembrie 1997 pentru o perioadă de aproape 7 ani, până la adoptarea încheierii de
către Curtea de Apel din 26 mai 2004 în care s-a dispus redeschiderea procedurii.
71. Petiţionarul spune că din vina autorităţilor el a suferit mult pe motiv că casa
disputată prezenta nu doar o valoare materială ci şi emoţională pentru el, dat fiind
faptul că era casa părintească şi locul în care a locuit în copilărie.
72. Mai mult, petiţionarul susţine că el a fost umilit şi tratat cu dispreţ pe parcur-
sul anilor în care el a trebuit să implore funcţionarii publici şi să aştepte în faţa oficiilor
în ordine de a obţine executarea hotărârei.
73. Guvernul a contestat suma cerută de către petiţionar, susţinând că este
excesivă prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene. Ei au statuat faptul că în anumite
cazuri simplul fapt că a fost constatată o încălcare este considerat ca fiind o satisfacţie
echitabilă. Guvernul în continuare a citat hotărârea în cazul (Brumărescu c. României
(satisfacţie echitabilă) (GC), nr. 28342/95, CEDO 2001 –I), caz în care i s-a acordat
reclamantului 15.000 USD pentru prejudiciu moral, statuând că în cazul prezent suma
ar trebui să fie mai mică deoarece dreptul la proprietate asupra casei nu este disputat
de către Guvern.
74. Curtea consideră că petiţionarului i s-a cauzat un anumit stres şi frustrare
ca rezultat al neexecutării hotărârilor judecătoreşti. Curtea acordă petiţionarului suma
totală de 5.000 EURO pentru prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
75. Petiţionarul a mai solicitat suma de 1.610 EURO pentru costuri şi cheltuieli,
dintre care 1.492 EURO cheltuieli de reprezentare, cheltuieli în legătură cu traducerea
documentelor din limba engleză în română, precum şi alte cheltuieli de secretariat.
76. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de petiţionar, considerându-le
ca fiind exagerate şi că petiţionarul nu a dovedit pretinsele cheltuieli de reprezentare.
302
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
303
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
1. ADMISIBILITATEA CERERII
304
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Vă demonstrez anumite fapte din acest caz, care în opinia mea, dovedeşte cele
menţionate anterior.
În paragraful doi al scrisorii datate cu 1 septembrie 2004, reprezentantul peti-
ţionarului scrie:
“(…) în momentul când cererea dl Popov era într-o stadie avansată de examinare în faţa Curţii,
când Guvernul era obligat să informeze Curtea despre posibilitatea reglementării amiabile a cazu-
lui, acesta a iniţiat procedura de revizuire.”
305
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
Această afirmaţie, după părerea mea, este total falsă din următoarele motive.
În scrisoarea din 4 iunie 2004, reprezentantul petiţionarului aduce următoarele
acuzaţii Guvernului Republici Moldova:
“La 20 mai 2004 reprezentantul dl. Popov, Ivan Turceac, în discuţia purtată cu Agentul Guverna-
mental, a fost solicitat să semneze un acord prin care Guvernul îi asigură dreptul dlui Popov de
acces la proprietate, cu condiţia retragerii de către acesta din urmă a cererii de pe rolul Curţii.
Reprezentantul lui Popov a refuzat să semneze un astfel de acord (…) după 6 zile, la 26 mai 2004,
Curtea de Apel Chişinău a emis o încheiere prin care a anulat hotărârea judecătorească definitivă
din 1997.”
306
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
În decizia din 24 mai 1966, în cazul lui Rafael c. Austriei (cererea no.2424/65),
Comisia pronunţându-se faţă de pretenţiile petiţionarului s-a referit la Guvernul aus-
triac şi la reprezentanţii săi. Aceasta le consideră “vădit defaimatoare în privinţa Gu-
vernului Austriac”, şi prin urmare observă “remarcile petiţionarului făcute contra per-
soanelor ce reprezentau Guvernul în acea procedură, şi care se bucura de o protecţie
specială contra enununţurilor defaimatoare, vizând maniera în care aceştia îşi exerci-
tă funcţiile sale”. Comisia a decis că “petiţionarul a înaintat o cerere abuzivă”.
Dacă, în cazul dat, acuzaţiile aduse de reprezentantul petiţionarului împotriva
reprezentanţilor Guvernului Republici Moldova s-ar fi bazat pe date concrete sau cel
puţin ar fi avut vreun temei juridic, acestea ar fi trebuit să fie examinate conform re-
gulei “Verba fortius accipientur contra proferentum” (cuvintele urmează a fie luate în
serios împotriva celuia ce le-a spus). Dar aceasta nu era situaţia cazului dat.
Nu pot înţelege de ce reprezentanţii Guvernului Republicii Moldova nu ar be-
nificia în aceeaşi măsură de protecţia de care s-au bucurat reprezentanţii Guvernului
Austriac, după cum s-a menţionat în exemplul anterior.
Cu părere de rău hotărârea nu ne oferă vreun răspuns la chestiunea dată.
În schimb, majoritatea a propus să se ia o altă atitudine, în viziunea mea inco-
rectă, lăsând acest capitol neexaminat. În paragraful 48 al hotărârii se menţionează:
“Dat fiind faptul că petiţionarul nu a depus nici o cerere în baza art. 34 al Convenţiei referitoare
la constrângere de a înainta o cerere, Curtea nu poate să se autosesizeze, ca urmare problema
respectivă rămâne deschisă până la motivarea pretenţiilor”.
307
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
Înţeleg perfect poziţia luată de Curte în cazul dat, şi anume afirmaţiile nefonda-
te de activitate criminală sunt “netolerate”. Ceea ce nu pot înţelege e faptul de ce ast-
fel de afirmaţii ar trebui să fie tolerate în situaţia când acestea sunt împotriva anumitor
reprezentanţi ai Înaltei Părţi Contractante.
După părerea mea, în aşa situaţie Curtea bazîndu-se doar pe “fapte din caz,
stabilite deja, trebuie să ceară probe concrete de la acele persoane ce aduc astfel de
afirmaţii. Una din maximele legii spune: “Ei incumbit probatio qui dicit, non qui nega”.
În română s-ar traduce “Sarcina de a aduce probe e pe seama celui ce afirmă şi nu
a celui ce neagă”.
Odată ce nu au fost prezentate probe, Camera trebuie expres să-şi exprime
părerea potrivit căreia partea relevantă a cererii este nefondată (numai dacă nu
declară cererea inadmisibilă pe motivul că este abuzivă) şi să nu lese problema
respectivă deschisă speculaţiilor potrivit cărora reprezentanţii Guvernului ar fi folosit
308
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
309
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
sia unei persoane lipsită de etică juridică şi profesională elementară. Cred că un aşa
comportament trebuie să producă o anumită reacţie a Curţii. Trebuie de menţionat
faptul că reprezentantul petiţionarului nu e un reprezentant experimentat, este jurist
la ONG-ul sus-menţionat. Curtea l-a autorizat să participe la cazul dat, în conformita-
te cu Regula 36 § 4 (a) din Regulamentul Curţii (vezi paragraful 5 al hotărârii date).
Concluzia mea personală este următoarea. Curtea trebuie să fie mult mai prudentă
în privinţa selectării şi aprobării persoanelor participante la examinarea unei cereri în
faţa Curţii, pentru a evita astfel de situaţii neplăcute asemenea cazului dat.
Mai este un lucru care trebuie menţionat. În paragraful 44 al hotărârii, se face
referire la intenţia petiţionarului de a înainta o nouă cerere, citez:
“(…) el şi-a manifestat intenţia de a introduce o nouă cerere cu privire la încălcarea principiului
securităţii juridice datorită anulării hotărârii judecătoreşti definitive”
Informaţia citată mai sus, cu privire la noile plângeri sunt irelevante în cazurile de
neaplicare a hotărârei judecătoreşti definitive. Există două căi posibile de acţionare în
aşa situaţii: să comunice noua plângere dacă există cu adevărat, sau să nu o menţio-
nezi deloc într-o hotărâre, în care cu totul altă chestiune este în dezbatere şi care nu are
tangenţe cu noua “plângere pe care Curtea o va examina într-o cerere separată”.
În paragraful 49 al hotărârei date, Curtea susţine: “(…) o cerere în mod normal
nu va fi respinsă ca abuzivă conform articolului 35 § 3 al Convenţiei, pe motiv că erau
“insultătoare” sau “defaimatoare” numai dacă intenţionat s-a bazat pe date eronate.”
Referire se face la cazul Varbanov c. Bulgariei, nr. 31365/96, § 36, CEDO 2000-X şi
cazul Rehak c. Republicii Cehe (citată mai sus).
Să facem referire mai întâi la hotărârea în cazul Varbanov c. Bulgariei. Nu pot
fi de acord cu referinţele şi menţionările selectate. În prezenta hotărâre a fost citată
numai o parte a paragrafului 36 al hotărârii Varbanov. În partea a doua, Curtea vor-
beşte despre “prezentarea intenţionată a faptelor ireale” criteriu, conform căruia se
pot concluziona următoarele:
“(…) Curtea nu consideră că situaţia dată este de o astfel de natură, plângerile petiţionarului referi-
toare la încălcarea unor drepturi stipulate în Convenţie, fiind bazate pe date reale, unele dintre ele
nefiind într-adevăr contestate de Guvern.”
310
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
În al doilea caz (Rehak c. Repub. Cehe), menţionat mai sus, Curtea a declarat
cererea inadmisibilă din cauza afirmaţiilor nefondate ale petiţionarului, de activitate
ilegală aduse împotriva anumitor reprezentanţi ai Curţi.
Prin urmare, ambele citate trebuie folosite în favoarea declarării inadmisibilităţii
cererii, decât ca suport în stabilirea contrariului.
2. FONDUL CERERII
311
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
312
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
313
POPOV contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
314
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
1 februarie 2005
PROCEDURA
1. Cazul iniţiat ca urmare a depunerii la Curte a unei cereri (nr. 61821/00) împo-
triva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei Eu-
ropene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia)
de către un cetăţean al Republicii Moldova, domnul Cristian Ziliberberg (reclamant),
la 10 august 2000.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către domnul Sergiu Ostaf, avocat din Re-
publica Moldova. Guvernul moldovean (Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul
său, domnul Vitalie Pârlog.
315
ZILIBERBERG
LAWLESS contra
contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
316
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
s-a desfăşurat în faţa sediului Consiliului Municipal. Dosarul a fost ulterior transmis
instanţei de drept competente.
12. În urma unei audieri verbale din 19 aprilie 2000, Judecătoria sectorului
Centru a impus reclamantului plata unei amenzi administrative în valoare de 36 MDL
(echivalentul a 3,17 EURO la acea perioadă) în conformitate cu prevederile articolului
174/1 alineatul 4 al CCA. La rândul său, instanţa de drept a declarat, printre altele, că
reclamantul a participat activ la o manifestare de protest a studenţilor, care s-a desfă-
şurat fără autorizarea Consiliului Municipal şi că reclamantul a recunoscut faptul că a
participat la manifestarea de protest respectivă.
13. La 28 aprilie 2000 reclamantul a depus un apel împotriva hotărârii respecti-
ve. Acesta a declarat că amenda impusă lui a fost ilegală şi că sancţionarea sa a fost
contrarie libertăţii de întrunire şi dreptului la grevă garantate de prevederile articolelor
40 şi 45 ale Constituţiei Republicii Moldova.
14. La 4 mai 2000 la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a examinat
apelul depus de către reclamant în absenţa sa, respingându-l.
15. În conformitate cu declaraţiile Guvernului Republicii Moldova citaţia pentru
prezentarea la şedinţa de judecată a fost trimisă la 2 mai 2000 prin poştă obişnuită şi
urma să ajungă la destinaţie la 3 mai 2000.
16. Conform declaraţiilor reclamantului, citaţia a fost trimisă la 3 mai 2000 şi a
primit-o la 4 mai 2000 după ora 10.00.
17. Ştampila poştală de pe anvelopă, aplicată de către oficiul poştal care urma
să transmită citaţia destinatarului (şi anume, de către primul oficiu poştal la care a fost
transmisă anvelopa care conţinea citaţia) indică data de 3 mai 2000. Ştampila aplicată
de oficiul poştal al destinatarului nu este pe deplină lizibilă.
18. La 5 mai 2000, reclamantul s-a prezentat la cancelaria Tribunalului munici-
piului Chişinău să afle despre cazul său. Dumnealui i-a fost înmânată o copie a hotă-
rârii Tribunalului municipiului Chişinău din 4 mai 2000 prin care a fost respins apelul
său, instanţa menţinând hotărârea Judecătoriei Centru din 19 aprilie 2000.
19. La 10 mai 2000 reclamantul a înaintat la Tribunalul municipiului Chi-
şinău o contestaţie în anulare a hotărârii Tribunalului din 4 mai 2000, declarând
faptul că el nu a fost citat în mod corespunzător şi, prin urmare, nu a avut parte
de un proces echitabil. Instanţa de judecată a refuzat să înregistreze cererea sa
din motiv că CCA nu prevede un astfel de remediu. La 18 mai şi, respectiv, 22
iunie 2000 instanţa de judecată în mod repetat a respins cererea depusă de către
reclamant şi avocatul său.
20. La 18 mai 2000, reclamantul însoţit de un avocat al Comitetului Helsinki
pentru Drepturile Omului au încercat din nou să depună o contestaţie în anulare la
cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău, primind şi de această dată un refuz.
21. La 12 iunie 2000, la cererea executorului judecătoresc, reclamantul a achi-
tat amenda prevăzută de hotărârea judecătorească din 19 aprilie 2000.
317
ZILIBERBERG
LAWLESS contra
contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
318
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Cu privire la ultima prevedere menţionată, părţile au prezentat copiile ale 7 hotărâri judecătoreşti
recente în care sancţiunea administrativă de amendă administrativă a fost schimbată în arest admi-
nistrativ, în unele dintre cazuri schimbarea sancţiunii administrative a fost hotărâtă de către instanţă
în absenţa contravenientului şi nu într-o audiere publică. În unul din cazuri schimbarea a fost făcută
ca urmare a neachitării de către contravenient a amenzii administrative la timp. La fel, Guvernul a
prezentat copii ale scrisorilor adresate Agentului Guvernamental de către preşedinţii a 13 instanţe
judecătoreşti în care se menţiona faptul că în ultimii doi ani instanţele judecătoreşti respective au
schimbat sancţiunea de amendă administrativă în arest administrativ în 26 de cazuri.
Articolul 33
Circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:
1) căinţa sinceră a vinovatului;
2) prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenţiei, repararea benevolă a pre-
judiciului sau înlăturarea daunei pricinuite;
3) comiterea contravenţiei sub influenţa unei puternice emoţii sufleteşti ori în virtutea unui concurs
de grave împrejurări personale sau familiale;
4) comiterea contravenţiei de către un minor;
5) comiterea contravenţiei de către o femeie gravidă sau de către o femeie, care are copil în vârstă
de până la un an. (...)
Articolul 34
Circumstanţe, ce agravează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:
1) continuarea comportării ilicite, contrar cererii persoanelor, împuternicite pentru aceasta, de a
înceta această comportare;
2) comiterea a doua oară în decursul unui an a unei contravenţii similare, pentru care persoana a
fost de acum supusă unei sancţiuni administrative; comiterea contravenţiei de către o persoană,
care a săvârşit mai înainte o infracţiune;
3) atragerea în contravenţie a unui minor;
4) comiterea contravenţiei de un grup de persoane;
5) comiterea contravenţiei în condiţiile unor calamităţi naturale sau în alte împrejurări excepţionale;
6) comiterea contravenţiei în stare de ebrietate. (...)
Articolul 174/1
(2) Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi
încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la
zece la douăzeci şi cinci de salarii minime.
(...) Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol –
atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două la cinci salarii minime. (...)
Articolul 254
(...) Cazul cu privire la contravenţii administrative se examinează în prezenţa persoanei, care este
trasă la răspundere administrativă. În lipsa acestei persoane cazul poate fi examinat numai atunci,
când există date despre anunţarea la timp a persoanei despre locul şi timpul examinării cazului şi
dacă din partea ei n–a fost primit nici un demers de a se amâna examinarea cazului. (...)
Articolul 281
Decizia judecătoriei de sector, municipale, asupra cazurilor cu privire la contravenţiile administrati-
ve poate fi atacată pe cale procedurală în instanţa judecătorească ierarhic superioară, depunându-
se o plângere, sau printr-un protest al procurorului.
319
ZILIBERBERG
LAWLESS contra
contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Articolul 282/3
(...) Neprezentarea persoanelor indicate, deşi acestea au fost înştiinţate din timp despre data exa-
minării cazului, nu constituie o piedică pentru examinarea lui. (...)
Articolul 282/5
Examinând cazul cu privire la contravenţia administrativă, instanţa de recurs adoptă una din urmă-
toarele hotărâri:
1) lasă decizia instanţei judecătoreşti neschimbată, iar plângerea sau protestul nesatisfăcute;
2) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi trimite dosarul la judecătoria raională, de sector mu-
nicipală spre o nouă examinare;
3) anulează decizia instanţei de fond şi trimite materialele organului care a întocmit procesul-verbal;
4) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi clasează cazul;
5) schimbă sancţiunea administrativă şi atenuează sancţiunea aplicată.
Articolul 282/6
Drept temeiuri pentru anularea deciziei asupra cazului cu privire la contravenţia administrativă
servesc încălcarea esenţială a normelor dreptului procedural şi aplicarea greşită a legii. Decizia
corectă în fond nu poate fi anulată din motive formale, cu excepţia cazurilor:
1) cazul a fost examinat de un complet de judecată format contrar prevederilor legii;
2) decizia a fost semnată nu de judecătorul care a examinat cazul sau a fost semnată de un jude-
cător care nu a participat la examinarea cazului;
3) decizia a fost pronunţată nu de judecătorul care a examinat cazul;
4) lipseşte procesul-verbal al şedinţei judiciare deşi potrivit legii întocmirea lui este obligatorie;
5) cazul a fost examinat fără participarea traducătorului deşi potrivit legii participarea lui este obli-
gatorie.
Articolul 282/7
După examinarea cazului cu privire la contravenţia administrativă instanţa de recurs îşi pronunţă
decizia. Decizia poate să nu conţină argumente, adică să se întocmească în formă de rezoluţie.
Articolul 293
În cazul când contravenientul nu plăteşte amenda în termenul stabilit de articolul 292 din prezentul
Cod, decizia de aplicare a amenzii se trimite pentru reţinerea sumei de amendă în mod forţat din
salariul lui sau din alt câştig, din pensie sau din stipendie în conformitate cu regulile, stabilite de
Codul de procedură civilă.
Dacă persoana amendată nu lucrează ori dacă perceperea amenzei din salariu sau dintr-un alt
câştig, din pensia sau din bursa contravenientului este imposibilă din alte cauze, perceperea amen-
zii se efectuează, în temeiul deciziei organului (persoanei cu funcţii de răspundere) cu privire la
aplicarea amenzii, de către executorul judecătoresc prin urmărirea bunurilor personale ale contra-
venientului precum şi a părţii lui dintr-o proprietate comună. (...)
320
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Articolul 101
Instanţa comunică prin citaţie participanţilor la proces şi reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai
colectivelor de muncă data şi locul şedinţei sau efectuării unor acte de procedură. (...)
Participanţilor la proces, reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă citaţiile se
înmânează din vreme pentru ca să aibă timp suficient de a se prezenta la termen în faţa instanţei
şi de a se pregăti pentru proces.
În toate cazurile citaţia trebuie să fie înmânată pârâtului ce cel puţin trei zile înaintea şedinţei de
judecată.
ÎN DREPT
321
ZILIBERBERG
LAWLESS contra
contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
322
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
323
ZILIBERBERG
LAWLESS contra
contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
324
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
44. Reclamantul a solicitat 36 MDL pentru prejudiciul material suferit, declarând
faptul că, cuantumul amenzii impuse lui ca urmare a acuzării lui pentru participarea la
o manifestare de protest neautorizată.
45. Guvernul a contestat cuantumul pretins de către reclamant. În opinia lui recla-
mantul nu a fost în drept să solicite nici un prejudiciu material, deoarece Curtea a declarat
inadmisibilă plângerea sa fondată pe pretinsa încălcare a articolului 11 al Convenţiei.
46. Curtea notează că plângerea reclamantului fondată pe prevederile artico-
lului 11 al Convenţiei ca fiind inadmisibilă (vezi paragraful 5 de mai sus). Chiar dacă
Curtea a decis că procedurile, care au avut drept rezultat impunerea reclamantului a
unei amenzi, nu au fost echitabile, nu poate fi spus faptul că, dacă procedurile con-
tencioase ar fi fost conforme Convenţiei, o asemenea pedeapsă nu ar fi fost aplicată.
Prin urmare, Curtea nu identifică vreo legătură cauzală între acţiunile reclamantului şi
prejudiciul pretins şi, prin urmare, nu acordă nici o sumă cu acest titlu.
B. Prejudiciul moral
47. Reclamantul a mai pretins 5 000 EURO în calitate de prejudiciu moral sufe-
rit ca urmare a stării de stres şi frustrare cauzate prin impunerea reclamantului a unei
sancţiuni pentru participare la o manifestare de protest neautorizată.
325
ZILIBERBERG
LAWLESS contra
contra
IRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
D. Penalităţi
326
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
327
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
328
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
(de radiere a cererii de pe rol)
1 martie 20051
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea nr. 53487/99 introdusă contra Republicii
Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu prevederile
articolului 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Liber-
tăţilor Fundamentale (în continuare – Convenţia) de către un cetăţean al Republicii
Moldova, domnul V. Meriakri (în continuare – reclamantul), la 28 aprilie 1999.
1
Hotărârea a devenit definitivă la 06.07.2005.
329
MERIAKRI contra
LAWLESS contraIRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
2. Reclamantul, căruia de altfel i-a fost acordată asistenţă legală din partea
Curţii, a fost reprezentat de către domnul A. Tănase, avocat din municipiul Chişinău.
Guvernul Republicii Moldova (în continuare – Guvernul) a fost reprezentat de către
Agentul său, domnul V. Pârlog.
3. În cererea sa, reclamantul s-a plâns de imixtiunea din partea administraţiei
instituţiei penitenciare în dreptul său la respectarea corespondenţei cu Curtea precum
şi, cu alte autorităţi naţionale, invocând în substanţă încălcarea prevederilor articolului
8 al Convenţiei.
4. Cererea a fost repartizată secţiunii a IV-a a Curţii (Regula 52 § 1 a Regula-
mentului Curţii). În cadrul acestei secţiuni, Camera care a examinat cererea respecti-
vă (articolul 27 § 1 al Convenţiei) a fost constituită în conformitate cu Regula 26 § 1.
5. Printr-o decizie din 6 mai 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă.
6. Atât reclamantul cât şi Guvernul au prezentat observaţii asupra fondului
cauzei (Regula 59 § 1). Suplimentar, ambele părţi au prezentat propuneri de regle-
mentare amiabilă grefierului (articolul 38 § 1 (b) al Convenţiei). Nu s-a ajuns la nici
un acord comun.
7. Printr-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a cerut Cur-
ţii să radieze cererea respectivă de pe rolul său, anexând textul unei declaraţii care a
avut drept scop soluţionarea problemelor invocate de către reclamant în cererea sa.
Reclamantul a prezentat observaţii scrise cu privire la propunerea înaintată de către
Guvern, iar acesta din urmă a prezentat replica sa la observaţiile reclamantului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
8. Reclamantul s-a născut în anul 1952 şi locuieşte în or. Cricova, mun. Chişinău.
9. La 5 martie 1997 el a fost arestat fiind acuzat de complicitate la comiterea
infracţiunii de tâlhărie în scopul sustragerii averii proprietarului. La 22 iulie 1997
Judecătoria sectorului Buiucani a condamnat reclamantul, recidivist deosebit de pe-
riculos, la 12 ani privaţiune de libertate pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în
scopul sustragerii averii proprietarului, sentinţă care urma să fie ispăşită într-o insti-
tuţie penitenciară cu regim sever. Reclamantul a depus o cerere de apel împotriva
hotărârii respective.
10. La 20 noiembrie 1997 Tribunalul municipiului Chişinău a respins apelul ca
fiind nefondat menţinând decizia primei instanţe. Reclamantul a depus un recurs îm-
potriva acestei decizii. În urma audierilor verbale din 12 februarie 1998, Curtea de
Apel, printr-o hotărâre definitivă, a respins recursul menţinând decizia Tribunalului
municipiului Chişinău.
11. La 28 aprilie 1999, reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. La 2 august 1999, el a scris Curţii, care i-a solicitat acestuia mai
330
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
331
MERIAKRI contra
LAWLESS contraIRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
20. Legea nr. 1226 din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă preve-
dea o dispoziţie similară pentru persoanele arestate preventiv (articolul 12):
Articolul 18 al aceleiaşi legi prevedea:
“(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor se controlează de către administraţia locului de
arest preventiv. Plângerile, cererile şi scrisorile adresate procurorului nu sunt supuse controlului,
urmând a fi expediate la destinaţie în 24 de ore de la depunerea lor.”
332
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
333
MERIAKRI contra
LAWLESS contraIRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
26. Printr-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003 Guvernul a informat
Curtea despre propunerile de soluţionare a respectivului caz prin următoarele măsuri:
- achitarea reclamantului a echivalentului (la rata de schimb existentă la momentul depunerii cererii)
a 890 Euro (14 000 lei moldoveneşti), în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat
lui în urma acţiunilor de imixtiune din partea administraţiei penitenciarului în corespondenţa recla-
mantului adresate Curţii şi cu avocatul său. Guvernul a menţionat la acest capitol că salariul minim
lunar în Republica Moldova constituia 100 de lei moldoveneşti;
- adresarea unei scuze oficiale reclamantului pentru faptul că administraţia penitenciarului nu a res-
pectat dreptul său la secretul corespondenţei;
- armonizarea cadrului legal naţional la criteriile Convenţiei în partea ce ţine de drepturile persoane-
lor condamnate la confidenţialitatea corespondenţei lor adresate Curţii şi cu alte instituţii de drept.
334
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
1. Ţine cont de termenii prevăzuţi în declaraţia Guvernului reclamat precum şi, mo-
dalităţile de asigurare a îndeplinirii angajamentelor asumate în aceasta (Regula 44
§ 2 a Regulamentului Curţii);
335
MERIAKRI contra
LAWLESS contraIRLANDEI
MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
Michael O’Boyle
Grefier
336
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
22 martie 2005
PROCEDURA
1. Cazul a fost iniţiat prin cererea (nr. 6267/02) contra Republicii Moldova, îna-
intată către Curte conform articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare Convenţia), de către cetăţeanul
Republicii Moldova, dl Ion Roşca (reclamantul), la 21 noiembrie 2001.
2. Reclamantul a fost reprezentat în faţa Curţii de către dna Nina Lozan, jurist
practician din Chişinău, Republica Moldova. Guvernul Republicii Moldova a fost re-
prezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
337
ROŞCA contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
338
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
16. Vechiul Cod de Procedură Civilă din 1964, anulat la 12 iunie 2003
Articolul 332. Recursul în anulare
Procurorul General şi adjuncţii lui, la cererea părţilor, pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Su-
premă de Justiţie orice hotărâre irevocabilă a instanţelor de judecată.
Articolul 333. Cazurile în care se poate declara recurs în anulare
Recursul în anulare se declară în scris, cu indicarea motivelor de anulare prevăzute de articolul 333
din prezentul cod. Recursul se depune în atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt.
Procurorul General sau adjuncţii lui pot retrage recursul pînă la închiderea dezbaterilor în anulare,
indicînd motivele retragerii. În acest caz, părţile la proces pot cere continuarea judecăţii.
Articolul 335/1. Judecarea recursului în anulare
339
ROŞCA contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
ÎN DREPT
23. Reclamantul s-a plîns de faptul că hotărârea adoptată de către Curtea Su-
premă de Justiţie la 11 iulie 2001, prin care s-a anulat hotărârea judecătorească defi-
nitivă pronunţată în favoarea sa, a constituit o încălcare a articolului 6 § 1 al Conven-
ţiei. Articolul 6 § 1, prevede următoarele:
“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil
a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege…”
24. Curtea reiterează faptul că, dreptul la un proces echitabil în faţa unei
instanţe de judecată independentă şi imparţială, garantat de articolul 6 § 1 al Con-
340
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
30. Reclamantul s-a plîns că prin hotărârea adoptată de către Curtea Supremă
de Justiţie la 11 Iulie 2001, a fost încălcat dreptul său de a se folosi de bunurile sale, pre-
cum garantează articolul 1 al Protocolului 1 la Convenţie, care stipulează următoarele:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi
lipsit de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi
de principiile generale ale dreptului internaţional.
341
ROŞCA contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră
necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura
plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
31. Curtea reiterează faptul că «cerinţa» poate fi înţeleasă ca bun în sensul ar-
ticolului 1 al Protocolului 1 (vezi Burdov c. Rusiei, nr. 59498/00, § 40, CEDO 2002-III,
şi cazurile citate în acest context). Prin urmare, anularea a unei decizii care a fost de-
clarată definitivă şi fără drept de recurs, constituie o interferenţă cu decizia pronunţată
în favoarea benificiarului cu dreptul de a se folosi de proprietate (vezi Brumărescu,
citat mai sus, § 74). În aceste condiţii, chiar admiţînd că lipsirea de proprietate ar fi
fost justificată de o cauză de interes public, Curtea apreciază că echilibrul just a fost
rupt şi că reclamantul a suportat o povară individuală excesivă (Brumărescu, citat mai
sus, § 75-80).
32. În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 1 Protocolul 1 la Convenţie.
A. Prejudiciul material
34. Reclamantul a cerut în calitate de prejudiciu material, cauzat de anularea
hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, suma de 305.672 MDL
(echivalentul 18.023 EURO). Aceasta compunându-se din suma de 102.653 MDL
(echivalentul a 6.053 EURO la acel moment), acordată în virtutea hotărârii definitive
a Curţii de Apel din 17 aprilie 2000, iar restul corespunde cu suma dobânzii calculată
de el, bazându-se pe rata medie a dobânzii stabilită de Banca Naţională a Moldovei
pe parcursul perioadei în litigiu.
35. Guvernul susţine că reclamantul nu poate pretinde suma 102.653 MDL din
cauza că el deja a obţinut-o în virtutea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 15 decem-
brie 2004. În ceea ce priveşte restul sumei invocate, Guvernul a declarat că reclamantul
este în drept să se adreseze instanţei naţionale pentru a cere indexarea sumei respecti-
ve. În suport la cele susţinute, Guvernul a prezentat o copie a unei hotărâri, în care unei
persoane i s-a acordat o recompensă pentru pierderile cauzate de inflaţie.
Mai mult ca atât, Guvernul susţine că la calcularea dobânzii, reclamantul ar fi
trebuit să se bazeze pe date furnizate de o bancă comercială ordinară şi nu pe date
prezentate de Banca Naţională a Moldovei.
36. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca rezultat
al imposibilităţii de a dispune şi a se folosi de banii acordaţi, prin hotărârea judecăto-
rească definitivă din 17 aprilie 2001, pentru o perioadă aproximativă de patruzeci şi
patru de luni (vezi Prodan c. Moldovei, nr. 49806/99, § 71, CEDO 2004). În continuare
Curtea notifică, că este posibil ca în conformitate cu legislaţia naţională să se ceară
compensaţie pentru inflaţie de la banca reclamată.
342
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
343
ROŞCA contra
LAWLESS contraMOLDOVEI
IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
25 iulie 2001, conform căruia taxa de reprezentare a avocatului pentru o oră era de
10 EURO. Conform anexei la contract, din 24 decembrie 2004, rezultă că avocatul a
acordat trei sute de ore lucrătoare pentru reprezentarea reclamantului în faţa Curţii,
astfel, suma datorată fiind 3.000 EURO.
În ceea ce priveşte cheltuielile de secretariat, reclamantul a prezentat Curţii
copiile relevante ale facturilor.
44. Guvernul a contestat suma dată. Conform acestuia, suma pretinsă de re-
clamant pentru reprezentare era excesivă în conformitate cu salariul mediu lunar în
Republica Moldova şi suma achitată de către stat avocaţilor din oficiu.
Guvernul de asemenea a contestat numărul de ore petrecute de avocat pentru
reprezentarea reclamantului în cazul dat. Efectuînd o evaluare cu referire la reguli-
le aplicabile în cazurile de reprezentare din oficiu în Republica Moldova, Guvernul
a menţionat că reclamantul ar putea pretinde, ca taxă pentru reprezentare, doar la
suma de 23 EURO. Aceleaşi contestaţii le face şi cu referire la suma pentru traduceri
şi fax. Acesta nu contestă doar cheltuielile pentru corespondenţa prin poştă.
45. Curtea susţine că la compartimentul cheltuieli este necesar a include sub
rezerva articolului 41 al Convenţiei, necesitatea şi rezonabilitatea indicării acestor cos-
turi şi cheltuieli (vezi Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, § 47, CEDO 2004).
46. În cazul de faţă, referinţă s-a făcut la reprezentarea legală acordată de
avocatul reclamantului, criteriul de bază fiind evaluarea complexităţii cazului, în baza
cărora Curtea oferă reclamantului suma de 690 EURO pentru costuri şi cheltuieli.
C. Penalităţi
47. Curtea consideră oportun că penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata li-
mită a dobînzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adune trei procente.
344
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
(iv) plus orice taxă ce urmează a fi plătită în sensul sumelor indicate mai sus;
(b) că din momentul expirării celor trei luni sus-menţionate, o penalitate de întîr-
ziere va fi plătită reieşind din cuantumurile de mai sus şi rata limită a dobînzii
Băncii Centrale Europene pentru perioada de penalizare plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.
Michael O’Boyle
Grefier
345
LAWLESS contra IRLANDEI
____________________________________________________________________________________
346
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
24 mai 2005
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 20940/03) introdusă împotriva Republi-
cii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Con-
venţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamenta-
le (în continuare “Convenţia”), de către cetăţeanul Republicii Moldova, dl Alexandru
Dumbrăveanu (“reclamant”), la 20 mai 2003.
347
DUMBRĂVEANU
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
348
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
16. Dreptul intern pertinent a fost prezentat în cazul Prodan contra Moldovei, nr.
49806/99, § 31 CEDO 2004-…
ÎN DREPT
17. Reclamantul s-a plâns de faptul că din cauza neexecutării hotărârii judecă-
toreşti din 8 noiembrie 2000 până la 11 septembrie 2003 i-a fost încălcat dreptul său la
un proces echitabil. Articolul 6 § 1 din Convenţie, prevede ca relevant următoarele:
“1. La determinarea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil …orice persoană are dreptul la un
proces echitabil… de un tribunal….”
I. ADMISIBILITATEA PLÂNGERILOR
349
DUMBRĂVEANU
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
21. Curtea reaminteşte că adoptarea unei decizii sau a unei măsuri favorabile
reclamantului nu este, în principiu, suficientă de a-l lipsi pe acesta de calitatea sa de
“victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut fie expres sau în esenţă o
încălcare a Convenţiei, acordându-i o despăgubire în acest sens (vezi cazul Amuur
c. Franţei, hotărârea din 25 iunie 1995, Rapoartele hotărârilor şi deciziilor 1996
- III, p.846, § 36; Dalban c. României, hotărârea din 28 septembrie 1999, Rapoarte
1999-VI, § 44).
22. În cazul dat, Curtea notează că Guvernul nici nu a recunoscut existenţa
unei încălcări a Convenţiei şi nici nu a acordat reclamantului o reparare a prejudiciului
cauzat. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul continuă să aibă
calitatea de “victimă”, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive din 8
noiembrie 2000, fapt care a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de arti-
colul 6 § 1 din Convenţie, precum şi de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.
23. Curtea consideră că plângerile reclamantului înaintate potrivit cu articolu-
lui 6 § 1 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţiei implică chestiuni
de drept care sunt suficient de serioase, ca determinarea lor să depindă de o exa-
minare a fondului cauzei. În plus, nu au fost stabilite alte temeiuri de declarare a
acestor plângeri inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri ca fiind
admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei
(vezi paragraful 4 de mai sus), Curtea neîntîrziat se va pronunţa şi asupra fondului
acestor plângeri.
350
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
A. Prejudiciul material
351
DUMBRĂVEANU
LAWLESS contra IRLANDEI
contra MOLDOVEI
____________________________________________________________________________________
352
Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă
____________________________________________________________________________________
D. Penalităţi
48. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întârziere să fie bazată pe rata li-
mită a dobânzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adune trei procente.
Michael O’Boyle
Grefier
353