Bazele Contabilitatii Anul 1 ID FB

Bazele contabilităţii
=========================================================
CUPRINS
Capitolul I
2
Statutul contabilităţii şi utilizatorii informaţiei contabile.......................
Capitolul II
Sistemul normativ al contabilităţii şi armonizarea contabilă
7
internaţională..............................................................................................
.
Capitolul III
10
Întreprinderea şi fluxurile economice..................................................
Capitolul IV
16
Obiectul şi principiile contabilităţii......................................................
Capitolul V
23
Reprezentarea întreprinderii prin imagini contabile de sinteză...........
Capitolul VI
Contul şi balanţa conturilor – modele de reprezentare a vieţii 49
întreprinderii...............................................................................................
Capitolul VII
58
Inventarierea patrimoniului ca procedeu al metodei contabilităţii........
Capitolul VIII
60
Evaluarea patrimoniului ca procedeu al metodei contabilităţii.............
Capitolul IX
Utilizarea modelelor şi procedurilor contabile în contabilitatea 64
curentă..........................................................................................................
Capitolul X
87
Documentele contabile şi principiul justificării faptelor.........................
1
=========================================================
CAPITOLUL I
Statutul contabilităţii şi utilizatorii informaţiei contabile
§ Obiective
 Introducerea conceptului de „contabilitate”;
 Prezentarea diferitelor atribute ale contabilităţii;
 Evidenţierea rolului informaţiei contabile pentru o întreprindere;
 Enumerarea şi prezentarea destinatarilor informaţiei contabile.
§ Noţiuni – cheie
 contabilitate
 utilizatori interni
 utilizatori externi
 informaţie contabilă
1.1 Contabilitatea este un fenomen istoric
Forme rudimentare ale contabilităţii au existat cu multe mii de ani înaintea erei
noastre. Nevoia omului de a număra este foarte timpurie, ea regăsindu-se în preistoria
omenirii şi fiind dovedită de crestăturile descoperite pe oase de animale sau pe pereţii
grotelor epocii primitive. Deşi “patrimoniul” omului preistoric nu presupunea multe
“active”, omul a simţit nevoia de a “ţine evidenţa” acestor active, pentru a le “gestiona”
mai bine, sau, poate, pentru a-şi compara “avuţia” cu cea a semenilor săi. Nevoia
aceasta a evoluat odată cu omul, s-a amplificat şi diversificat odată cu dezvoltarea
“patrimoniului” care trebuia cunoscut şi gestionat.
Analizând evoluţia contabilităţii contemporane, îndeosebi sub aspectul
destinaţiei şi al modului de tratare şi de reprezentare a informaţiilor contabile, doctrina
contabilă a fundamentat două concepte (modele) de organizare a contabilităţii:
conceptul monist şi conceptul dualist.
Conceptul monist de organizare a contabilităţii se caracterizează prin
prelucrarea simultană, într-un singur circuit, atât a modificărilor determinate de fluxurile
economice externe cât şi cele determinate de fluxurile economice interne.
În cadrul conceptului dualist contabilitatea se separă pe două paliere:
contabilitatea financiară sau generală şi contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea financiară se ocupă mai ales de înregistrarea modificărilor
determinate în patrimoniul şi rezultatele întreprinderii de către fluxurile externe.
Această contabilitate se caracterizează prin: obligativitate, normalizare, precizie şi
permanenţă. Contabilitatea de gestiune se adresează exclusiv utilizatorilor din
interiorul întreprinderii şi analizează mai mult fluxurile interne. Este o contabilitate
facultativă, liberă de orice restricţii, poate fi în partidă dublă sau în partidă simplă,
permanentă sau cu caracter temporar, este mai degrabă operativă decât precisă şi
principala ei trăsătură este că se organizează când şi cum doreşte conducerea
întreprinderii, singurul obiectiv fiind oferirea unor informaţii cât mai utile acestora.
Gândirea contabilă românească deşi asimilează idei ale culturii contabile
universale, reflectă realitatea şi specificul ţării noastre.
Prima lucrare tipărită de contabilitate în partidă dublă în limba română apare la
Braşov în 1837 sub numele lui Emanoil Ioan Nechifor. Deşi lucrarea este o traducere
2
=========================================================
din limba germană, contribuţia autorului este însemnată, acesta punând de fapt bazele
terminologiei contabile în limba română.
Un alt nume de referinţă al începuturilor contabilităţii româneşti este cel al lui
Ion Ionescu de la Brad, care aduce în contabilitatea românească elemente din
contabilitatea franceză. Principala sa lucrare “Compte rendue- Dare de seamă asupra
activităţii economice a întreprinderilor agricole în Thessalia”, recunoscută ca una din
primele lucrări de analiză economică, se remarcă prin utilizarea datelor din Jurnal,
Cartea Mare, Bilanţ şi Contul de Rezultate şi prin utilizarea simbolizării conturilor.
După 1900 lucrările în domeniul contabilităţii încep să fie din ce în ce mai
numeroase, dovedind preocuparea autorilor pentru dezvoltarea contabilităţii, pentru
transformarea ei într-un instrument util.
Dacă de la tratatul lui Luca Paciolo metodele de înregistrare contabilă nu au
suferit modificări profunde, contabilitatea a evoluat sub efectul progresului tehnic şi al
schimbărilor economice şi sociale care puneau în faţa contabilităţii noi instrumente dar
şi noi întrebări, contabilitatea devenind un ajutor în luarea deciziilor, un instrument de
previziune şi de control al gestiunii.
1.2 Contabilitatea este o teorie, o tehnică şi un

instrument
În acelaşi timp, contabilitatea este o teorie şi o tehnică de sesizare, de

înregistrare şi de prelucrare a informaţiei. În calitatea ei de teorie , contabilitatea:
 presupune o metodă, formată din diverse modele şi proceduri;
 se bazează pe anumite principii şi convenţii;
 presupune o serie de cunoştinţe care explică şi informează.
Contabilitatea este o tehnică de informare care descrie, în termeni de
valoare, structura şi activitatea întreprinderii.
Contabilitatea este o miză şi un joc social. Acest joc îl joacă producătorii
contabilităţii şi utilizatorii ei, arbitrul jocului de contabilitate fiind “recunoaşterea
socială a produsului contabil”1.
1.3 Contabilitatea este un limbaj, o miză şi un joc

social
Unii autori de cărţi de specialitate în domeniul contabilităţii surprind ideea

contabilităţii ca limbaj.
Latura practică a limbajului contabil este direct legată de comunicarea
informaţiilor contabile şi de modul lor de fructificare de către diferiţii utilizatori.
Tot mai mult se vehiculează ideea contabilităţii ca şi joc social, ceea ce conferă
contabilităţii noi funcţii:
 mijloc de încredere între protagoniştii vieţii economice;
 auxiliar al puterii;
 rol de mediere în raporturile sociale şi de favorizare a negocierilor între
parteneri.
Jocul social se desfăşoară între producătorii de informaţii contabile şi utilizatorii
acestor informaţii. Regizorii acestui joc sunt normalizatorii. Normalizarea în acest caz
este necesară deoarece nu întotdeauna interesele celor doi parteneri ai jocului coincid,
fiind necesară neutralitatea regizorilor.
1
M. Capron , Contabilitatea în perspectivă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994
3
=========================================================
1.4 Utilizatorii contabilităţii şi cerinţele lor

informaţionale
Beneficiarii informaţiei contabile pot fi împărţiţi în două mari grupe de

utilizatori: utilizatori interni şi utilizatori externi.
Utilizatorii interni sunt cei din interiorul întreprinderii, care gestionează
patrimoniul. Este evident faptul că pentru această categorie de utilizatori informaţia
contabilă trebuie să fie cât mai exactă şi mai detaliată.
Utilizatorii externi sunt terţii care intră în relaţie cu întreprinderea fiind nevoiţi
să ia decizii în legătură cu aceasta. În această categorie se includ furnizorii şi clienţii,
salariaţii, statul, instituţiile financiare, potenţialii investitorii, asociaţii (acţionarii) etc.
1.4.1 Conducerea întreprinderii şi informaţia contabilă
Conducerea sau gestiunea unei întreprinderi constă în folosirea, în cele mai bune
condiţii, a ansamblului mijloacelor disponibile, circumscrise în patrimoniul acesteia. Ea
trebuie să fie eficientă, adică să se finalizeze cu profit.2
Informaţiile contabile sunt generate de fluxurile economice ale întreprinderii.
Ele formează o masă enormă şi complexă de informaţii care se referă în principal la:
 situaţia şi modificările valorii şi structurii patrimoniului (bunuri,
creanţe, datorii, trezorerie etc.);
 calculul cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor activităţii
întreprinderii.
Pentru a fi utile conducerii întreprinderii (utilizatori interni) şi partenerilor săi
(acţionari, bănci, furnizori, clienţi, administraţia fiscală), (utilizatori externi),
informaţiile contabile trebuie să fie:
 culese şi memorizate prin consemnare în documente justificative: facturi,
cecuri bancare, chitanţe, note de recepţie, state de salarii etc.;
 tratate (prelucrate) prin regrupări, calcule cu ajutorul unor procedee
contabile specifice (conturi, inventare, calculaţii ş.a.m.d.);
 prezentate în documente de sinteză (bilanţ, cont de rezultate, alte situaţii).
1.4.2 Investitorii şi piaţa finaciară
Principalii parteneri ai întreprinderii pe piaţa financiară sunt investitorii.

Investitorii sunt persoanele care furnizează capital in condiţii de risc. Ei şi
consilierii lor sunt interesaţi asupra riscului inerent investiţiilor în care s-au angajat sau
intenţionează să se angajeze şi asupra rentabilităţii, pe care acestea o produc sau o vor
produce. Ca atare, investitorii au nevoie, mai întâi de informaţiile care ii ajută să decidă
asupra momentului în care să cumpere, să conserve sau să vândă părţi din capital.
1.4.3 Creditorii şi solvabilitatea întreprinderii
Creditorii sunt terţii care acordă împrumuturi întreprinderii, pentru o durată

stabilită în prealabil, în schimbul unei remuneraţii fixe numită dobândă, şi cu obligaţia
2
Cameniţă D., Belean P.,Nicolaescu C., Bazele contabilităţii, Editura Multimedia, Arad, 2000
4
=========================================================
din partea acesteia de a rambursa sumele primite, de obicei, eşalonat, până la o dată
cunoscută sub numele de scadenţă.
Credibilitatea întreprinderii în faţa creditorilor este caracterizată prin informaţiile
grupate în jurul axei „solvabilitate”.
O informaţie “cheie” pentru creditorii financiari este contituită de către sistemul
de garanţii (ipoteci, gajuri).
1.4.4 Partenerii comerciali şi continuitatea activităţii
Partenerii comerciali ai firmei, reprezentaţi de clienţii şi furnizorii săi, sunt

interesaţi de informaţiile contabile care le permit formularea unor judecăţi asupra
situaţiei financiare şi perenitatea activităţii sale.
Astfel, furnizorii, ca oricare alţi creditori, sunt interesaţi de solvabilitatea
întreprinderii şi de alte informaţii care să le permită să aprecieze dacă vor fi respectate
termenele de plată.
În funcţie de aceste informaţii, ei işi pot proiecta politica de vânzări către
întreprinderi (clientul lor).
Clienţii, au nevoie de informaţii contabile care să le permită evaluarea
continuităţii activităţii întreprinderii, în vederea aprecierii riscurilor ce grevează
securitatea aprovizionării lor.
1.4.5 Analiştii financiari şi diagnosticul întreprinderii
Contabilitatea este sursa privilegiată de informaţii, pentru orice analiză strategică

şi financiară. Deşi privilegiată, ea nu este totuşi sursa unică: o analiză financiară care ar
neglija informaţii de ordin general (cunoaşterea pieţelor, tehnologiilor, mediului public
sau social, climatului relaţional al întreprinderii) ar conduce, probabil, la concluzii
eronate.
Bazate multă vreme pe o abordare patrimonială, datorată în parte ideii de
garanţii, aceste tehnici s-au plasat ulterior pe linia unei investigaţii mai detaliate a
rezultatului, ceea ce a atras în perimetrul naţional indicatori ca: autofinanţarea, marja
brută de autofinanţare, capacitatea de autofinanţare.
1.4.6 Publicul şi recursul acestuia la informaţia contabilă
După unele aprecieri, întreprinderea apare, pe viitor, „ca o instituţie centrală a

societăţii”. Atât cu privire la deciziile cât şi la evoluţia activităţilor întreprinderii, se
interesează un public din ce în ce mai larg.
Noţiunea de utilizator de informaţii contabile nu poate fi limitată doar la
grupurile prezentate anterior. Evoluţia unei întreprinderi si deciziile sale îi interesează
pe toţi cei care iau decizii economice bazate pe relaţia lor cu aceasta şi pe cunoştinţele
lor despre aceasta.
Fiecare dintre grupurile de utilizatori analizate are propriul set de nevoi similare
si orice acţiune a unui grup poate afecta distribuirea bogăţiei între diferitele grupuri.
§ Teste de autoevaluare
1. Cine este considerat „părintele contabilităţii”? Cu ce a contribuit acesta la

evoluţia contabilităţii?
2. Argumentaţi de ce contabilitatea este considerată un fenomen istoric, o
teorie, o tehnică, un instrument, un limbaj, o miză şi un joc social.
5
=========================================================
3. Câte categorii de utilizatori ai informaţiei contabile există şi care

consideraţi că sunt mai importanţi?
4. Ce condiţii trebuie să îndeplinească informaţia contabilă pentru a fi utilă
conducerii întreprinderii?
5. Comentaţi modul în care serveşte informaţia contabilă diferitor utilizatori.
BIBLIOGRAFIE
1. Cameniţă, D., Belean, P., Nicolaescu, C., 2000, Bazele contabilităţii, Arad,
Editura Multimedia.
2. Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Şt., 2002, Bazele contabilităţii - o abordare
europeană şi internaţională, Bucureşti, Editura Economică.
3. Feleagă, N., Malciu, L., 2002, Politici şi opţiuni contabile, Bucureşti, Editura
Economică.
4. Feleagă, N., 1996, Controvesre contabile, Bucureşti, Editura Economică.
5. Ristea, M., 1994, Noul sistem contabil din România, Bucureşti, Editura
Cartimex.
6. Nicolaescu, C., 2001, Contabilitate financiară (volumul I), Timişoara, Editura
Mirton.
7. Nicolaescu, C., 2003, Contabilitate financiară (volumul II), Timişoara, Editura
Mirton.
8. Feleagă, N., Malciu, L., 2005, Contabilitate financiară, o abordare europeană
şi internaţională, Bucureşti, Editura Infomega.
9. Feleagă, N., Ionaşcu, I., 1998, Tratat de contabilitate financiară (volumul I),
Bucureşti, Editura Economică.
10. Feleagă, N., Malciu, L., Ionaşcu, I., 2004, Tratat de contabilitate financiară
( volumul II), Bucureşti, Editura Economică.
11. *** 2005, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Editura
CECCAR.
12. *** OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene.
13. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991.
6
=========================================================
7
=========================================================
CAPITOLUL II
Sistemul normativ al contabilităţii şi armonizarea
contabilă internaţională
§ Obiective
 Prezentarea sistemului normativ al contabilităţii;
 Prezentarea sistemului doctrinar al contabilităţii;
 Evidenţierea conceptului de „armonizare contabilă”.
 sistem normativ
 sistem doctrinar
 armonizare contabilă
 contabilitate continentală
 contabilitate anglo-saxonă
Sistemul normativ al contabilităţii cuprinde totalitatea actelor normative cu

caracter contabil. Schematic acest sistem poate fi reprezentat astfel:
ACTE NORMATIVE EMISE DE:
AL CONTABILITĂŢII SISTEMUL NORMATIV

Parlament LEGI
ORDONANŢE
Guvern ŞI
HOTĂRÂRI
Ministerul ORDINE,
Finanţelor Publice INSTRUCŢIUNI
şi alte ministere ŞI NORME
Sistemul normativ al contabilităţii

(Sursa : N. Feleagă, I. Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, volumul I, Editura
Economică, 1998)
8
=========================================================
Sistemul doctrinar al contabilităţii poate fi reprezentat prin următoarea schemă:
Doctrina contabilă naţională:
SISTEMUL DOCTRINAR AL CONTABILITĂŢII

 norme emise de CECCAR
 norme emise de CNVM
 răspunsuri ale ministerului
 literatura contabilităţii româneşti
Doctrina contabilă internaţională:

 directivele europene
 standardele internaţionale
 literatura contabilităţii străine
Sistemul doctrinar al contabilităţii

(Sursa : N. Feleagă, I. Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, volumul I, Editura
Economică, 1998)
Armonizarea contabilă este procesul prin care regulile sau normele naţionale,
diferite de la o ţară la alta, uneori divergente, sunt perfecţionate pentru a fi făcute
comparabile.3
Din diversele culturi contabile existente pe plan mondial, două dintre acestea s-
au evidenţiat cu preponderenţă:
 cultura contabilă şi sistemul de contabilitate continental;
 cultura contabilă şi sistemul de contabilitate anglo-saxon.
Contabilitatea continentală conţine o multitudine de note importante şi
recomandative în care „piesa centrală” o constituie planul contabil general, în timp ce
contabilitatea anglo-saxonă are la bază tradiţii, cutume şi nu se încorsetează într-un
plan contabil general.
Reforma contabilităţii româneşti actuale se caracterizează prin două atribute:

a) Europenizarea, care este susţinută de armonizarea sistemului
nostru contabil cu directivele europene.
3
N. Feleagă, L. Malciu, Şt. Bunea, Bazele contabilităţii – o abordare europeană şi internaţională,
Editura Economică, Bucureşti, 2002
9
=========================================================
2) Internaţionalizarea, care este susţinută de armonizarea sistemului contabil

românesc cu elementele referenţialului contabil internaţional sau implementarea
directă a acestuia.
1. Analizaţi comparativ sistemul normativ şi sistemul doctrinar pe care se

bazează contabilitatea românescă.
2. Ce atribute are contabilitatea continentală? Dar contabilitatea anglo-
saxonă?
3. Ce presupun europenizarea şi internaţionalizarea contabilităţii?
BIBLIOGRAFIE
1. Cameniţă, D., Belean, P., Nicolaescu, C., 2000, Bazele contabilităţii, Arad, Editura
Multimedia.
3. Feleagă, N., Malciu, L., 2002, Politici şi opţiuni contabile, Bucureşti, Editura
Economică
4. Feleagă, N., 1996, Controvesre contabile, Bucureşti, Editura Economică.
5. Ristea, M., 1994, Noul sistem contabil din România, Bucureşti, Editura Cartimex.
Mirton.
7. Nicolaescu, C., 2003, Contabilitate financiară (volumul II), Timişoara, Editura
Mirton.
8. Feleagă, N., Malciu, L., 2005, Contabilitate financiară, o abordare europeană şi
internaţională, Bucureşti, Editura Infomega.
CECCAR
12. *** OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene.
10
=========================================================
11
=========================================================
CAPITOLUL III
Întreprinderea şi fluxurile economice
§ Obiective
 Definirea, caracterizarea, şi clasificarea întreprinderilor;
 Prezentarea conceptului de „flux economic” şi a influenţei acestuia asupra
întreprinderii.
 întreprindere
 flux economic
 fluxuri economice externe
 fluxuri economice interne
3.1 Întreprinderea domeniu de aplicare a

contabilităţii4
3.1.1 Definiţia şi caracteristicile întreprinderii
Întreprinderea, conform Consiliului Contabilităţii Naţionale Franceze, cu

completări, este un organism independent având un patrimoniu care produce
(transformă) bunuri şi servicii pentru piaţă în scopul obţinerii unui profit (beneficiu).
Caracteristicile întreprinderii rezidă din definiţia acesteia şi se referă la:

 Este subiectul unui patrimoniu care îi asigură independenţa financiară
adică posibilitatea de a produce şi a vinde bunuri şi servicii sub propria
autoritate şi responsabilitate;
 Produce, creează, transformă bunuri sau servicii susceptibile să satisfacă
necesităţile indivizilor, ale altor întreprinderi şi ale colectivităţilor diverse.
 Produce pentru piaţă, vinde produsele sau serviciile transformându-le
în bani; orice întreprindere are deci o funcţie comercială: cumpără şi vinde.
 Scopul producţiei şi vânzării bunurilor (serviciilor) este obţinerea unui
profit (funcţie lucrativă).
3.1.2 Clasificarea întreprinderilor
Întreprinderile pot fi clasificate după mai multe criterii, dintre care vor fi luate
în considerare: natura juridică, dimensiunea economică, domeniul de activitate sau
sectorul economic în care îşi desfăşoară activitatea.
a) După natura juridică, întreprinderile pot fi:

 Întreprinderi private, aparţinând unei persoane sau unui
grup de persoane, care, la rândul lor,
 Întreprinderi publice sau semipublice, care aparţin în
totalitate sau parţial statului având ca obiect activităţi de interes public
(naţional sau local) sau activităţi strategice; exemple: regiile autonome
(electricitate, transport pe calea ferată, apă-canalizare etc); în principiu
4
Cameniţă D., Belean P., Nicolaescu C., Bazele contabilităţii, Editura Multimedia, Arad, 2000
12
=========================================================
astfel de întreprinderi au ca scop principal satisfacerea unor interese

colective (şi intr-o măsură mai redusă profitul).
b) După dimensiunea economică, întreprinderile pot fi:

 Microîntreprinderi
 Întreprinderi mici şi mijlocii (IMM - uri), care îndeplinesc, integral
sau parţial, criteriile stabilite prin acte normative, referitoare la: valoarea
activului bilanţului, cifra de afaceri, numărul de salariaţi etc.; ele pot
beneficia de unele facilităţi, printre care aceea de a avea o contabilitate
simplificată.
 Întreprinderi mari, respectiv unităţile care nu se încadrează în criteriile
menţionate de lege pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
c) După domeniul de activitate, întreprinderile sunt:

 Întreprinderi cu activitate specializată (profil unic), ca de
exemplu:Întreprinderi comerciale, întreprinderi de servicii
întreprinderi agricole întreprinderi cu activităţi multiple (integrate,
combinate), care efectuează activităţi comerciale, industriale, de servicii
etc. (branşe de activităţi).
d) După sectorul economic în care îşi desfăşoară activitatea5, întreprinderile pot

fi:
 Întreprinderi din sectorul primar, care îşi desfăşoară activitatea în
agricultură, silvicultură, industrie extractivă.
 Întreprinderi din sectorul secundar, care îşi desfăşoară activitatea în
industrie, construcţii.
 Întreprinderi din sectorul terţiar, care îşi desfăşoară activitatea în
comerţ, transport, turism, servicii.
3.2 Fluxurile economice şi influenţa lor asupra

întreprinderii6
3.2.1 Definiţia şi clasificarea fluxurilor economice
Activitatea economică a întreprinderii, ca şi a celorlalţi agenţi economici, se

compune, aşa cum s-a precizat, dintr-o multitudine de operaţii economice.
Operaţiile economice sunt tranzacţii şi acţiuni pe care, le execută întreprinderea
pentru a produce şi a vinde bunuri şi servicii; ele determină mişcări de valori, denumite
şi fluxuri economice (cu sensul de circulaţie, curgere).
După zona în care se produc în raport cu întreprinderea dată, fluxurile
economice pot fi: externe şi interne.
Fluxurile economice externe se produc între întreprindere şi partenerii săi din

amonte şi din aval.
După natura operaţiilor şi valorilor fluxurile externe pot fi:
5
N. Feleagă, L. Malciu, Şt. Bunea, Bazele contabilităţii – o abordare europeană şi internaţională,
6
13
=========================================================
 Fluxuri reale: mişcări de bunuri, servicii şi alte prestaţii, care au loc

între întreprinderii şi furnizorii săi din amonte, respectiv clienţii din aval;
 Fluxuri cvasireale: prestaţii ale factorilor de producţie, respectiv munca
personalului, prestaţiile statului, prestaţiile instituţiilor financiare etc.
 Fluxuri financiare: plata în bani şi alte instrumente financiare (cecuri,
ordine bancare, acreditive) a fluxurilor reale şi cvasireale; ele au sens invers
celui al fluxurilor reale;
Î N T R E P R I N D E R E
AMONTE AVAL
Bunuri
Furnizori
de bunuri Contravaloare
Servicii
Furnizori
de servicii Contravaloare
Muncă
Personal
(Salariaţi) Salarii Bunuri, servicii
Clienţi
Stat
Prestaţii publice Contravaloare
(Instituţii
publice) Impozite, taxe
Bănci
Prestaţii financiare
(Instituţii
financiare) Dobânzi, comisioane
Capital bănesc
Acţionari
(Asociaţi) Dividende
Schema dezvoltată a fluxurilor economice externe

(Sursa : D. Cameniţă, P. Belean, C. Nicolaescu, Bazele contabilităţii,
Editura Multimedia, Arad, 2000)
Fluxurile economice interne sunt mişcări de valori care se produc în interiorul

întreprinderii, determinate de propria sa activitate. Ele pot fi:
 Fluxuri reale: transferul şi prelucrarea materiilor prime dintr-un atelier la
altul.
 Fluxuri financiare: colectarea şi transportul banilor (numerarului) de la
caseriile magazinelor la caseria sediului central al întreprinderii.
 Fluxuri de transformare economică a valorilor interne: descriu evoluţia
valorii de la costul de achiziţie al materiilor prime până la costul complet al
produselor vândute potrivit următoarei scheme:
 Fluxuri de pierderi (deprecieri) ireversibile: amortizarea imobilizărilor
corporale (clădiri, maşini şi instalaţii, mijloace de transport etc.).
14
=========================================================
3.2.2 Influenţa fluxurilor economice asupra patrimoniului şi rezultatelor

întreprinderii
Informaţiile asupra patrimoniului şi calculul rezultatelor întreprinderii

constituie obiective principale ale contabilităţii.
Fluxurile economice externe şi interne produc modificări ale patrimoniului
întreprinderii şi determină rezultatul financiar al activităţii acesteia (profitul sau
pierderea).
Realizaţi schema fluxurilor economice determinate de operaţiile de mai jos,

caracterizaţi fluxurile respective, analizaţi modificările patrimoniale pe care acestea le
provoacă şi calculaţi cheltuielile, veniturile şi rezultatul generat în cazul următoarei
întreprinderi industriale:
1). Aprovizionarea cu materii prime şi materiale de la alte întreprinderi la cost de
achiziţie de 30 RON.
2). Consumul, în atelierul de producţie, a materiilor prime şi materialelor de la punctul
1). şi obţinerea de produse finite.
3). Calculul de salarii pentru munca prestată de personalul întreprinderii în valoare de
20 RON.
4). Vânzarea produselor finite unei alte întreprinderi la preţ de vânzare de 60 RON.
5). Plata furnizorului de la punctul 1). şi a salariilor de la punctul 3).
6). Încasarea contravalorii produselor vândute la punctul 4).
CARACTERIZAREA FLUXURILOR
1). Flux extern real

2). Flux intern real/de transformare
3). Flux extern cvasireal
4). Flux extern real
5). Fluxuri externe financiare
6). Flux extern financiar
SCHEMA produselor finite

6). încasarea ctv
Materii prime +
finite Produse
1 ). materii prime +
materiale
Alte
întreprinderi
(furnizori) 4). produse
prime + materialelor
5 ). plata ctv.materilor
finite
2). Clienţi
3). munca
15
=========================================================
materiale
Personalul
salariiolor
5 ). plata
MODIFICĂRI PATRIMONIALE
1) ↑ materiile prime şi materialele
↑ datoriile (obligaţiile) faţă de alte întreprinderi (furnizori)
2) ↓ materiile prime şi materialele
↑ produsele finite
3) ↑ datoriile (obligaţiile) faţă de personal
↑ cheltuielile cu salariile
4) ↓ produsele finite
↑ creanţele (drepturile) faţă de altă întreprindere (clientă)
5) ↓ datoriile (obligaţiile) faţă de alte întreprinderi (furnizori)
↓ disponibilităţile (lichidităţile)
↓ datoriile (obligaţiile) faţă de personal
↓ disponibilităţile (lichidităţile)
6) ↓ creanţele (drepturile) faţă de altă întreprindere (client)
↑ disponibilităţile (lichidităţile)
MODIFICĂRI ALE REZULTATULUI
C = cheltuieli cu materiile prime + cheltuieli de personal =

= 30 RON + 20 RON=50 RON
V = venituri din vânzarea produselor finite = 60 RON
R = V – C = 60 RON – 50 RON = 10 RON → R pozitiv - profit
§ Teme de control
A. Realizaţi schema fluxurilor economice determinate de operaţiile de mai jos,

întreprinderi comerciale:
1). Deschiderea unui cont bancar pentru care se percepe un comision de 10 RON.
2). Aprovizionarea cu mărfuri de la furnizori, în valoare de 30 RON.
3). Transportul mărfurilor de la depozitul firmei la magazinele acesteia.
4). Plata comisionului de 10 RON aferent deschiderii contului bancar.
5). Plata furnizorului de mărfuri.
6). Vânzarea de mărfuri, la clienţi, în valoare de 70 RON.
7). Încasarea contravalorii mărfii vândute la clienţi.
8). Transportul numerarului încasat de la magazine la sediul central al firmei.
B. Realizaţi schema fluxurilor economice determinate de operaţiile de mai jos,
întreprinderi de servicii:
1). Înregistrarea unei taxe către stat în sumă de 10 RON.
2). Aprovizionarea cu bunuri, de la o firmă comercială, în valoare de 80 RON.
3). Plata contravalorii bunurilor.
4). Înregistrarea unui volum al salariilor de 40 RON.
5). Plata salariilor.
16
=========================================================
6). Plata taxei către stat.

7). Prestarea unui serviciu, către o întreprindere industrială, în valoare de 100 RON.
8). Încasarea, în numerar, a contravalorii serviciului prestat.
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
CECCAR.
17
=========================================================
CAPITOLUL IV
Obiectul şi principiile contabilităţii
§ Obiective
 Definirea şi caracterizarea obiectului contabilităţii;
 Prezentarea conceptelor de „patrimoniu” şi „rezultate”;
 Enumerarea şi descrierea principiilor contabile fundamentale.
 obiectul contabilităţii
 imagine fidelă
 patrimoniu
 rezultate
 principii contabile fundamentale
4.1 Definiţia şi caracteristicile obiectului contabilităţii7
Pornind de la cerinţele didactice ale introducerii în problemele fundamentale ale

contabilităţii întreprinderilor care acţionează în perioada actuală, se poate formula
următoarea definiţie a obiectului contabilităţii: reflectarea în expresie bănească a
imaginii fidele asupra situaţiei patrimoniului şi rezultatelor întreprinderii, în scopul
furnizării de informaţii utile ansamblului utilizatorilor atunci cand aceştia iau decizii
economice.
În urma analizei succinte şi generale ale acestei definiri a obiectului contabilităţii
trebuie subliniate următoarele caracteristici ale sale :
a) Modul de cuantificare şi de redare a informaţiilor contabile constă în
reflectarea lor în expresie bănească. În contabilitate sunt memorizate cifric şi
explicativ, prelucrate şi redate în expresie bănească (monetară) informaţii asupra
fluxurilor economice necesare conducerii (managementului, gestiunii) întreprinderii şi
altor utilizatori.
b) Obiectivul de bază al contabilităţii în perioada actuală este producerea de
informaţii care să ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului şi rezultatelor
întreprinderii.
Fiind un obiectiv de bază, este necesar ca toate celelalte concepte şi principii ale
contabilităţii să-i fie subordonate.
Conceptul “ imaginii fidele“, ca obiectiv de bază al contabilităţii constituie
norma fundamentală convenită şi formulată în Directiva a IV-a a Comunităţii
Economice Europene (CEE), fiind preluată şi de Planurile Contabile Generale (PCG)
din ţările membre ale Comunităţii Europene.
7
18
=========================================================
Realizarea acestui obiectiv de bază al contabilităţii impune subordonarea tuturor

principiilor, metodelor şi procedurilor de culegere, prelucrare şi prezentare a
informaţiilor contabile imperativului ca aceste informaţii să dea utilizatorilor o descriere
şi o reflectare loială, clară, precisă şi completă a operaţiilor, evenimentelor şi situaţiei
întreprinderii.
Reglementările şi literatura contabilă din Franţa consideră că imaginea fidelă, ca
obiectiv de bază al contabilităţii, se sprijină pe două principii şi anume:
 Principiul regularităţii: „regularitatea este conformitatea cu regulile şi
procedurile în vigoare“, adică respectarea principiilor reglementate;
 Principiul sincerităţii: “sinceritatea este aplicarea cu bună credinţă a
regulilor şi procedurilor în funcţie de cunoştinţele pe care responsabilii conturilor
trebuie să le aibă în mod normal despre realitatea şi importanţa operaţiilor,
evenimentelor şi situaţiilor“.
c) Materia supusă observării, consemnării şi reprezentării în contabilitate este
formată din două structuri (economice, juridice, financiare) şi anume: patrimoniul şi
rezultatele întreprinderii.
d) Domeniul organizatoric în care se organizează şi se conduce contabilitatea
este cu preponderenţă întreprinderea, ca principal agent economic..
e) Destinatarii informaţiilor contabile sunt utilizatorii de informaţii pe care
aceştia se sprijină în luarea deciziilor. Utilizatorii informaţiilor contabile sunt:
utilizatorii interni (conducerea, managementul întreprinderii), utilizatorii externi
(asociaţii sau acţionarii, băncile, statul (îndeosebi organismele fiscale), furnizorii,
clienţii, ş.a.m.d).
4.2 Patrimoniul - obiect al contabilităţii
La baza reflectării patrimoniului în contabilitatea modernă, denumită şi

contabilitate în partidă dublă, stă principiul dublei reprezentări a patrimoniului,
potrivit căruia patrimoniul este descris şi evaluat paralel şi simultan după două criterii
fundamentale: utilitatea şi originea patrimoniului.
Utilitatea (destinaţia) este un criteriu economic care exprimă modul de folosire
a patrimoniului şi, implicit, formele concrete ale utilizării acestuia.
Structurile globale principale ale patrimoniului după criteriul utilităţii
sunt : bunurile, creanţele, disponibilităţile băneşti (lichidităţile).
Bunurile (mobile şi imobile) sunt obiectele (lucrurile) folosite pentru
satisfacerea unor nevoi de producţie sau pentru revânzare.
Creanţele sunt drepturi pe care întreprinderea le are asupra altor persoane fizice
sau juridice pentru bunuri livrate pe credit (clienţi) pentru sume de bani sau alte valori
avansate care urmează a fi încasate ulterior (debitori).
Disponibilităţile băneşti (lichidităţile) reprezintă banii în numerar (în monedă
efectivă) aflaţi în casieria întreprinderii (casa) sau sumele de bani aflate în conturi la
bănci (disponibil la bănci).
Originea (provenienţa) reprezintă un criteriu preponderent juridic, dar care are şi un
caracter financiar, si care exprimă resursele de provenienţă a patrimoniului, modul de finanţare,
respectiv de formare a fondurilor afectate unui patrimoniu dat .
Structurile globale principale ale patrimoniului după criteriul originii
(provenienţei, resurselor, finanţării) sunt: capitalurile proprii, provizioanele, datoriile.
Capitalurile proprii reprezintă valoarea aporturilor în bani şi în natură ale
asociaţilor sau întreprinzătorului (capital social sau individual) a profitului exerciţiului
curent (rezultatul exerciţiului) şi a altor resurse proprii (rezerve, prime din emisiune,
etc.).
19
=========================================================
Provizioanele sunt constatări şi evaluări contabile cu caracter previzional,

apreciate la închiderea exerciţiului în virtutea principiilor prudenţei şi independenţei
exerciţiilor.
Datoriile (obligaţiile) reprezintă resurse de finanţare temporară străină (provenite de la alte
persoane fizice sau juridice), care trebuie plătite la scadenţele convenite.
În literatura contabilă străină poate fi întâlnită noţiunea de patrimoniu net,
definită ca diferenţă valorică între bunuri (B), creanţe (C) şi lichidităţi (L), pe deoparte
şi datorii (D), pe de altă parte, adică:
Patrimoniu net = (B+C+L) - D
În acest sens, patrimoniul net poate fi:

 pozitiv: (B+C+L) > D
 nul: (B+C+L) = D
 negativ: (B+C+L) < D
Se constată egalitatea valorică dintre totalul celor două structuri patrimoniale :
UTILITATEA=ORIGINEA
În sfera obiectului contabilităţii pot fi cuprinse, în anumite condiţii şi unele

elemente extrapatrimoniale, cum sunt, de exemplu, bunuri extrapatrimoniale şi
angajamente extrapatrimoniale.
Bunurile extrapatrimoniale sunt acelea care, deşi se află în posesia sau în
folosinţa întreprinderii, rămân în proprietatea şi deci în patrimoniul altei persoane fizice
sau juridice. Astfel de bunuri sunt, de exemplu: clădirile, autovehiculele, etc. luate cu
chirie sau materialele şi mărfurile primite spre păstrare în custodie sau în consignaţie.
Angajamentele extrapatrimoniale sunt garanţii, giruri, cauţiuni, etc. a căror
realizare nu este certă. Ele pot fi primite (obligaţii incerte) sau acordate (creanţe
incerte).
Elementele extrapatrimoniale pot fi reflectate după principiile contabilităţii
duble, sau pot face obiectul unei contabilităţi în partidă simplă. În ambele cazuri ele nu
influenţează patrimoniul întreprinderii.
4.3 Rezultatele - obiect al contabilităţii
Rezultatul poate fi definit ca fiind consecinţa activităţii pozitive, de îmbogăţire

(profit) sau negative, de sărăcire (pierdere) a întreprinderii, constatat la închiderea unui
exerciţiu.
Aplicarea principiului dublei reprezentări a rezultatelor în contabilitate
determină crearea paralelă şi concomitentă a două structuri globale ale rezultatului:
cheltuielile şi veniturile.
Din punct de vedere al modului de calcul, rezultatul (R) se determină, aşa cum s-
a mai arătat,ca diferenţă valorică între venituri (V) şi cheltuieli (C) potrivit relaţiei:
V-C = +/- R
Rezultatul este pozitiv (+) respectiv profit (beneficiu) atunci când veniturile sunt
mai mari decât cheltuielile:
20
=========================================================
V > C ⇒ R+ (profit )
Rezultatul este negativ (-) respectiv pierdere, atunci când veniturile sunt mai
mici decât cheltuielile:
V < C ⇒ R- (pierdere)
Profitul constituie remuneraţia capitalurilor proprii investite de către asociaţi

(acţionari) sau de către întreprinzătorul individual.
Pierderea constituie sancţiunea unei activităţi negative (un risc al investitorilor)
având ca urmare, în principiu, reducerea capitalurilor proprii (sărăcirea, reducerea averii
întreprinderii).
Din punct de vedere al necesităţilor de informare a utilizatorilor informaţiei
contabile rezultatul poate fi analitic sau global.
Rezultatul analitic presupune calculul şi înregistrarea rezultatelor cu
preponderenţă pentru nevoile informaţionale ale utilizatorilor interni.
Rezultatul global presupune calculul şi înregistrarea rezultatelor cu
preponderenţă pentru informarea utilizatorilor externi (acţionari, bănci, furnizori etc.).
Acest rezultat apare ca o sumă algebrică a rezultatelor analitice pozitive (profiturile) şi
negative (pierderile).
Rezultatul global pozitiv calculat înainte de scăderea impozitului pe profit este
un rezultat global brut denumit şi profit impozabil, iar suma care rămîne după
scăderea impozitului pe profit (şi a altor deduceri reglementate), constituie rezultatul
net global care este cuprins ca o structură distinctă a capitalurilor proprii (cu semnul +
profit sau cu semnul - pierdere) şi în Bilanţul întreprinderii.
Structurile globale ale rezultatului, cheltuielile şi veniturile, explică modul de
formare a rezultatului.
Cheltuielile sunt consumurile de bunuri şi servicii pentru obţinerea de venituri
din vânzări şi altor venituri care revin unui exerciţiu contabil. Ele pot fi subdivizate
după factorii care le determină în cheltuieli externe şi interne.
Veniturile sunt sume încasate sau de încasat pentru bunurile şi serviciile
produse şi vândute (sau stocate, imobilizate), care revin exerciţiului în care s-au efectuat
cheltuielile pentru producerea lor.
Principalele categorii de venituri ale unei întreprinderi sunt:
 Venituri din vânzarea mărfurilor (în comerţ), din vânzarea
produselor finite (în industrie), serviciile facturate. Suma vânzărilor şi serviciilor
facturate reprezintă cifra de afaceri a intreprinderii şi reflectă o latură importantă a
dimensiunii activităţii economice a întreprinderii.
 Venituri din variaţia stocurilor (producţia stocată). În întreprinderile
industriale o parte din producţia fabricată într-un exerciţiu nu este vândută, ci rămâne în
stoc. Ea constituie un venit potenţial. S-a convenit deci să se considere venit la aceste
întreprinderi variaţia în plus (creştere) sau minus (reducere) între valoarea producţiei în
stoc la finele perioadei (stoc final) şi valoarea producţiei în stoc la începutul perioadei
(stoc iniţial).
 Veniturile din producţia imobilizată. În anumite întreprinderi de
construcţii şi industriale, o parte din producţia unui exerciţiu nu este vândută, nici
stocată, ci este reţinută şi utilizată pentru propriile nevoi, cu titlu de investiţii, valoarea
ei fiind considerată venit din producţia de imobilizări.
Într-o întreprindere de comerţ (care cumpără mărfuri şi le revinde în aceeaşi stare) o
treaptă (etapă) a calculului rezultatului este aşa cum s-a menţionat, marja brută sau
adaosul comercial (Adc) stabilită ca diferenţă între mărfurile vândute evaluate la preţul
de vânzare (MVPV) şi costul de achiziţie al mărfurilor vândute (CAMV).
21
=========================================================
Adc = MVPV – CAMV
Costul de achiziţie al mărfurilor vândute în cursul exerciţiului, în condiţiile

existenţei unor stocuri de mărfuri, se determină adunând la costul de achiziţie al
mărfurilor achiziţionate (Aca) stocul iniţial (Si) şi scăzând stocul final (Sf):
CAMV = Aca + Si - Sf
sau
CAMV = Aca + Variaţia stocului
4.4 Principiile contabile fundamentale
4.4.1 Definiţia şi caracteristicile principiilor contabile fundamentale
Rolul principiilor contabile fundamentale este crearea limbajului de comunicare

contabilă.
Principiile fundamentale ale contabilităţii sunt idei şi concepte de bază
convenite în scopul de a orienta organizarea contabilităţii financiare astfel încât
documentele de comunicare contabilă să ofere utilizatorilor o imagine fidelă asupra
patrimoniului şi rezultatelor întreprinderii.
Caracteristicile principiilor contabile sunt următoarele:
 subordonarea lor obiectivului imagini fidele;
 continua evoluţie şi modificare în timp a principiilor cantabile;
 principiile pot fi reglementate sau pot fi aplicate prin uzanţă.
Principiile reglementate pot fi explicite sau implicite. Principiile contabile
explicite sunt cele formulate ca atare în actele normative iar cele implicite sunt
principiile care se deduc din formularea altor acte.
4.4.2 Principiile explicite ale contabilităţii
La ora actuală în România, conform secţiunii a 6-a din OMFP 1752/2005 sunt
recunoscute ca şi principii contabile generale nouă principii explicite: principiul continuităţii
activităţii; principiul permanenţei metodelor; principiul prudenţei; principiul independenţei
exerciţiului; principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv; principiul
intangibilităţii; principiul necompensării; principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;
principiul pragului de semnificaţie.
Principiul continuităţii activităţii, conform căruia „trebuie sa se prezume că
întreprinderea continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau
reducere semnificativă a activităţii.
Principiul permanenţei metodelor, conform căruia „metodele de evaluare
trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul”8.
Principiul prudenţei, în conformnitate cu care „evaluarea trebuie facuta pe o
bază prudentă, şi în special:
 poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
 trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar
curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente
numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
 trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile si pierderile potenţiale
apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar
8
OMFP 1752/2005, secţiunea 6, paragraful 43
22
=========================================================
precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi
data întocmirii acestuia;
 trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este pierdere sau profit”9.
Principiul independenţei exerciţiului, care impune „să se ţină cont de
veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau
plăţii acestor venituri şi cheltuieli”10.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii, conform
căruia „componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat”.11
Principiul intangibilităţii, în conformitate cu care „bilanţul de deschidere
pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al
exerciţiului financiar precedent”12
Principiul necompensării, care precizează că „orice compensare între
elementele de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este
interzisă. Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale entităţii faţă de acelaşi
agent economic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după
înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală”13.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, conform căruia
„prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se
face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu
numai de forma juridică a acestora
Principiul pragului de semnificatie, care precizează că: „elementele de bilanţ
şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:
acestea reprezintă o sumă nesemnificativă; astfel de combinare oferă un nivel mai mare
de claritate, cu condiţia ca elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele
explicative”14.
A. Se dau următoarele elemente patrimoniale ale unei întreprinderi de servicii: bani

depuşi la bancă 10 RON, datorii către furnizori 12 RON, numerar în casierie 5 RON, clădiri 60
RON (din care luate cu chirie 10 RON), piese de schimb 20 RON, împrumuturi luate de la
persoane fizice 8 RON, maşini şi instalaţii 30 RON, rezultatul exerciţiului (profit) 30 RON.
Întocmiţi schema dublei reprezentări a acestui patrimoniu. Pornind de la egalitatea utilităţi –
resurse, calculaţi capitalul social al întreprinderii şi arătaţi care este patrimoniul net al
acesteia.
PATRIMONIU
UTILITĂŢI RESURSE
Element Valoare Element Valoare
Bunuri Capitaluri proprii
Clădiri 50 RON Capital social X
Piese de schimb 20 RON Rezultatul exerciţiului (profit) 30 RON
Maşini şi instalaţii 30 RON
Total 100 RON Total 30 RON + X

Creanţe Datorii
Datorii către furnizori 12 RON
Împrumuturi luate de la pers.fizice
8 RON
Total 0 RON Total 20 RON
Disponibilităţi
9
10
11
12
13
14
23
=========================================================
Bani la bancă 10 RON
Numerar în casierie 5 RON
Total 15 RON
TOTAL UTILITĂŢI 115 RON TOTAL RESURSE 50 RON + X
Elemente extrapatrimoniale
Clădiri luate cu chirie 10 RON
TU = TR → 115 = 50 + X → X = 115 – 50 = 65 RON = Capitalul social

PN = TU – D = 115 – 20 = 95 RON
B. Se dau următoarele elemente de rezultate ale unei întreprinderi industriale: achiziţii

de materiale 510 RON, cheltuieli cu personalul 280 RON, vânzări 1.200 RON, impozite 40
RON, dobânzi datorate băncilor 30 RON, amortismente 90 RON, produse finite stocate 80
RON, materii prime stocate 40 RON, chirie neîncasată 10 RON . Pornind de la principiul
dublei reprezentări a rezultatului în contabilitate, determinaţi rezultatul întreprinderii.
REZULTAT
CHELTUIELI VENITURI
Achiziţii de materiale 510 RON Vânzări 1.200 RON
Cheltuieli cu personalul 280 RON Produse finite stocate 80 RON
Impozite 40 RON Materii prime stocate 40 RON
Dobânzi datorate băncilor 30 RON Chirie neîncasată 10 RON
Amortismente 90 RON
TOTAL CHELTUIELI 950 RON TOTAL VENITURI 1.330 RON
R = V – C = 1.330 – 950 = 380 RON > 0 → PROFIT
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
3. Ristea, M., 1994, Noul sistem contabil din România, Bucureşti, Editura Cartimex.
24
=========================================================
CAPITOLUL V
Reprezentarea întreprinderii prin imagini contabile de
sinteză
§ Obiective
 Definirea bilanţului şi prezentarea principalelor structuri patrimoniale cuprinse în
acesta;
 Definirea contului de rezultate şi prezentarea principalelor structuri de rezultate
cuprinse în acesta;
 Reprezentarea modificărilor determinate de fluxurile economice asupra patrimoniului
şi rezultatelor întreprinderii pe baza bilanţului şi contului de rezultate.
 bilanţ
 patrimoniu
 cont de rezultate
 rezultat
 profit
 pierdere
 operaţii economice
5.1 Bilanţul, instrument de măsură şi analiză a

patrimoniului
5.1.1 Bilanţul istoric, definire şi abordare
Bilanţul este tabelul contabil care reflectă în expresie bănească starea la un

moment dat a utilităţilor şi resurselor (originilor) patrimoniale, oferind utilizatorilor o
imagine fidelă a situaţiei economice şi financiare a întreprinderii.
a) Caracteristicile principale ale bilanţului care se desprind din această
definiţie sunt:
◊ Forma generală de reprezentare a informaţiilor contabile în bilanţ este
aceea a unui tabel, adică a unui document contabil redactat, scris, după reguli specifice
contabilităţii, care se compune din: antet (întreprinderea, titlul “Bilanţ”, data închiderii
exerciţiului sau a încheierii bilanţului); corpul bilanţului: descrierea şi evaluarea
structurilor patrimoniale şi extrapatrimoniale.
◊ Modul de cuantificare şi reprezentare a structurilor patrimoniale în bilanţ
este cel al comensurării valorii exprimate în unităţi monetare, cu respectarea
principiilor contabile, îndeosebi al prudenţei, al independenţei exerciţiului, al
necompensării în contextul celui al continuităţii activităţii.
◊ Caracterul instantaneu al descrierii şi cuantificării structurilor patrimoniale
(caracterul de “fotografie”, de “stop cadru” dintr-un film), reprezentarea stării la un
moment dat a elementelor patrimoniale;
◊ Materia care formează conţinutul bilanţului (obiectul descrierii şi evaluării
contabile) este patrimoniul întreprinderii în dubla sa reprezentare: utilitatea şi
originea (resursele, provenienţa).
Obiectivul de bază al bilanţului, în consens cu cel al contabilităţii financiare în general,
este acela de a oferi ansamblului utilizatorilor imaginea fidelă asupra situaţiei
economice şi financiare a întreprinderii în scopul fundamentării deciziilor economice
25
=========================================================
Structurile fundamentale ale bilanţului

b)
Structurile fundamentale ale Bilanţului formează conţinutul acestuia (corpul
bilanţului ca document de sinteză sau situaţie contabilă redactată). Ele sunt o consecinţă
a aplicării dublei reprezentări a patrimoniului în contabilitatea în partidă dublă,
concomitent şi în strânsă corelaţie după utilitate şi origine.
Celor două criterii fundamentale de reflectare, în expresie bănească, a
patrimoniului în contabilitate, utilitatea şi originea, le corespund două structuri
fundamentale ale bilanţului denumite convenţional activ şi pasiv.
c) Echilibrul bilanţier
Echilibrul bilanţier este un principiu de bază al bilanţului potrivit căruia totalul
valoric al activului este întotdeauna egal cu totalul valoric al pasivului. Este consecinţa
dublei înregistrări a patrimoniului în contabilitate, care, aşa cum s-a demonstrat anterior,
determină egalitatea valorică dintre utilităţile şi resursele patrimoniale, adică:
Utilităţi = Resurse
Activ = Pasiv
Explicaţia echilibrului bilanţier constă în faptul că activul şi pasivul sunt două

aspecte diferite ale aceleiaşi realităţi.
În scopul reprezentării în bilanţ a unor informaţii care să fie cât mai convenabile
şi mai semnificative pentru diferite categorii de utilizatori, este necesar să se recurgă la
clasificarea structurilor de activ şi de pasiv după anumite criterii , care pot fi: juridice,
economice, financiare (sau combinaţii ale acestora).
a) O primă grupă de abordări sunt centrate pe conceptul de patrimoniu
generând o clasificare a structurilor bilanţiere după un criteriu preponderent juridic
(optica juridică asupra bilanţului).
Schema simplificată a structurilor globale ale activului şi pasivului bilanţului
după criteriul juridic de clasificare poate fi prezentat astfel15:
ACTIV PASIV
Bunuri Capitaluri proprii
Creanţe Datorii
Lichidităţi
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
Optica juridică asupra bilanţului
S=A–D
b) O a doua grupă de abordări îmbină criteriul economic de clasificare cu cel

financiar.
Această îmbinare generează un criteriu de formare (de agregare) a unor structuri
care să fie utile gestiunii financiare a întreprinderii.
Dacă predomină optica economică cele două criterii de grupare vor fi durata
de folosire a elementelor de activ şi, respectiv, durata de afectare a celor de pasiv,
inclusiv gradul lor de stabilitate în timp.
Analizând structurile de activ (bunuri, creanţe, lichidităţi), după durata lor de
folosire în activitatea economică a întreprinderii şi, implicit, după gradul de stabilitate a
15
26
=========================================================
formelor lor, acestrea sunt grupate în două structuri globale şi anume active imobilizate
şi active circulante.
Analizând structurile de pasiv (capitaluri proprii, datorii) după durata de afectare
a resurselor (provenienţei) în activitatea economică a întreprinderii şi implicit, după
stabilitatea formelor şi nivelului valoric al acestor resurse, ele sunt grupate în două
structuri globale şi anume resurse permanente şi resurse temporare.
ACTIV PASIV
Active imobilizate (Imobilizări) Resurse permanente
Imobilizări necorporale Capitaluri proprii
Imobilizări corporale Datorii pe termen lung
Imobilizări financiare (scadenţa de rambursare > 1 an)
Active circulante Resurse temporare

Stocuri Datorii pe termen scurt (Datorii ale ciclului de
Creanţe exploatare)
Lichidităţi (scadenţa de rambursare < 1 an)

Optica economică asupra bilanţului
Dacă predomină optică financiară cele două criterii de grupare vor fi

lichiditatea pentru elemenetele de activ, respectiv exigibilitatea pentru cele de pasiv.
Criteriul financiar al lichidităţii este capacitatea mai mult sau mai puţin intensă
şi rapidă a unui bun sau a unei creanţe de a se transforma în bani
Criteriul financiar al exigibilităţii înseamnă data (scadenţa) mai mult sau mai
puţin îndelungată de rambursare a unei resurse.
Schema bilanţului, în interpretarea financiară, potrivit lichidităţii şi exigibilităţii
crescânde adoptate ca principii de reglementările din România, poate fi prezentată
astfel16:
ACTIV PASIV
Active durabile Resurse pe termen lung
Imobilizări necorporale Capitaluri proprii
Imobilizări corporale Datorii pe termen lung
Imobilizări financiare (scadenţa de rambursare > 3 ani)
Active realizabile Resurse pe termen mediu

Stocuri Datorii pe termen mediu
Creanţe (scadenţa de rambursare < 3 ani, dar > 1 an)
Active disponibile Resurse pe termen scurt

Lichidităţi Datorii pe termen scurt
Cvasilichidităţi (scadenţa de rambursare < 1 an)
Optica financiară asupra bilanţului
c) O a treia grupă de abordări privind bilanţul este de sorginte anglo-saxonă17.

d) Modelul de bilanţ prezentat în cele ce urmează este numai unul dintre
formatele posibile. În ţările nord americane nici măcar denumirea acestei prime situaţii
16
17
Feleagă N., Malciu L., Bunea Şt., Bazele contabilităţii - o abordare europeană şi internaţională,
27
=========================================================
financiare nu este standardizată. Pe lângă denumirea de „bilanţ” (balance sheet), se mai

utilizează şi denumirile de „situaţia poziţiei financiare” (statement of financial position)
sau „situaţia condiţiei financiare” (statement of financial condition).
5.1.2 Descrierea principalelor structuri ale bilanţului
Posturile bilanţiere sunt subdiviziuni ale structurilor globale (claselor, grupelor)

care, având un grad de semnificaţie convenabil pentru utilizatori constituie, de regulă,
poziţii distincte în activul şi pasivul bilanţului (posturi de activ şi posturi de pasiv).
La fel ca orice informaţie contabilă, posturile bilanţiere trebuie să îndeplinească
anumite condiţii printre care pot fi menţionate de exemplu:
 Pertinenţa, respectiv descrierea şi definirea adecvată, în conformitate cu
caracteristicile esenţiale ale fiecărei subdiviziuni a utilităţilor şi resurselor;
 Fidelitatea, respectiv concordanţa deplină cu realitatea obiectivă;
Concizia, respectiv denumirea posturilor bilanţiere să fie exprimată printr-un cuvânt,
sau un grup restrâns de cuvinte. Descrierea structurilor conform legislaţiei româneşti
18
Descrierea principalelor elemente de activ
Activele imobilizate cuprind, în principal, imobilizările necorporale, imobizările

corporale şi imobilizările financiare.
Imobilizările necorporale (intangibile, nemateriale) sunt active identificabile,
nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau
furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri
administrative19. Ele sunt formate din: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare,
concesiuni, brevete, licenţe, mărci de fabrică, fond comercial ş.a.m.d.
Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea unei
întreprinderi (taxele de înmatriculare la Registrul Comerţului, onorariile avocaţilor,
cheltuielile pentru prospectarea iniţială a pieţei). Deşi apare termenul „cheltuieli”,
acestea sunt imobilizări necorporale, deci elemente de bilanţ şi nu influenţează
rezultatul exerciţiului în care se efectuează cheltuielile.
Cheltuielile de dezvoltare reprezintă sumele utilizate de întreprindere pentru
cercetare proprie desfăşurată în departamente specializate din cadrul ei. Pentru ca
aceste cheltuieli să poată fi înregistrate ca şi imobilizări necorporale, trebuie să fie
îndeplinite următoarele condiţii: obiectul cercetării să fie clar definit; rezultatul final al
cercetării să aibă mari şanse de reuşită; prin utilizarea rezultatului cercetării,
întreprinderea să creeze beneficii în viitor.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi valorile
similare reprezintă elemente de imobilizări necorporale concretizate în general în
dreptul de a utiliza anumite elemente în favoarea întreprinderii.
Fondul comercial reprezintă elementele nemateriale care însoţesc fondul de
comerţ (vadul, clientela, debuşeele etc.). Fondul comercial se înregistrează ca
imobilizare necorporală doar în urma achiziţiei.
Avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie cuprind sumele
avansate în vederea achiziţionării diverselor elemente de imobilizări necorporale
precum şi imobilizările necorporale create de întreprindere şi nefinalizate.
18
Prezentarea următoarelor delimitări şi definiri de structuri se va face în conformitate cu prevederile
OMFP 1752/2005.
19
Conform OMFP 1752/2005.
28
=========================================================
Imobilizările necorporale fac obiectul Standardului Internaţional de Contabilitate

IAS 38 „Imobilizări necorporale”.
Imobilizările corporale cuprind elementele materiale, tangibile, existente în
patrimoniul întreprinderii. Principalele elemente de imobilizări corporale sunt:
terenurile şi construcţiile, instalaţiile tehnice şi maşinile, alte instalaţii, utilaje şi
mobilier ş.a.m.d.
Terenurile reprezintă întinderi de pământ strict delimitate precum şi amenajările
efectuate pe aceste terenuri pentru construirea infrastructurii. În contabilitate se vor
evidenţia separat terenurile propriu-zise şi amenajările la terenuri. Construcţiile
reprezintă clădiri şi alte edificii cu destinaţie specială construite de întreprindere sau
achiziţionate de la terţi.
Instalaţiile tehnice şi maşinile cuprind instalaţiile direct implicate în procesul
tehnologic derulat de întreprindere precum şi maşinile de natura mijloacelor de
transport.
Alte instalaţii, utilaje şi mobilier cuprind instalaţiile care nu s-au înregistrat la
structura anterioară, utilajele de producţie ale întreprinderii şi elementele de mobilier
care îndeplinesc cumulativ două condiţii, respectiv valoarea de utilitate mai mare decât
cea prevăzută de lege şi durata de utilizare mai mare de un an.
Avansurile şi imobilizările corporale în curs de execuţie cuprind sumele
avansate pentru procurarea imobilizărilor corporale precum şi valoarea imobilizărilor
corporale create de întreprindere şi nefinalizate până în momentul încheierii exerciţiului
financiar.
Imobilizările corporale fac obiectul Standardului Internaţional de Contabilitate
IAS 16 „Imobilizări corporale”.
Deprecierea suplimentară a imobilizărilor corporale şi necorporale se face în
conformitate cu prevederile standardului IAS 36 „Deprecierea activelor”.
Imobilizările financiare reprezintă titluri şi creanţe financiare (în special
creanţe sub forma împrumuturilor acordate). În această categorie se cuprind: acţiuni
deţinute la entităţile afiliate, împrumuturi acordate entităţilor afiliate, interese de
participare, investiţii deţinute ca imobilizări ş.a.m.d.
Acţiunile detinute la entitatile afiliate reprezintă acţiuni existente în portofoliul
întreprinderii care au fost emise de alte societăţi şi care fac parte din acelaşi grup de
societăţi ca şi firma analizată. Titlurile de participare presupun deţinerea a peste 20%
din capitalul social al societăţii emitente, ceea ce dă posibilitatea exercitării unei
influenţe notabile în gestiunea acesteia. Dacă ponderea titlurilor de participare este mai
mare de 50% înseamnă control total asupra societăţii emitente.
Împrumuturile acordate entităţilor afiliate reprezintă drepturile cu durată de
recuperare mai mare de un an generate de relaţia întreprinderii cu alte întreprinderi din
cadrul aceluiaşi grup.
Interesele de participare cuprind titlurile de participare deţinute la alte
întreprinderi altele decât cele din cadrul grupului.
Imprumuturile acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare reprezintă drepturi ale întreprinderii faţă de întreprinderile la
care se deţin titluri de participare fără ca aceste întreprinderi să facă parte dintr-un grup.
Investiţiile deţinute ca imobilizări reprezintă acţiuni cumpărate din capitalul
social al altor întreprinderi a căror pondere (mai mică de 20%) nu asigură participarea la
gestiunea firmei emitente ci doar obţinerea, la sfârşitul exerciţiului financiar, de
dividende.
Alte creanţe cuprind toate drepturile cu durată de recuperare mai mare de un an
care nu s-au putut încadra în structurile anterioare.
29
=========================================================
Imobilizările financiare, alături de investiţiile pe termen scurt, se regăsesc în

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 39 „Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare”.
Activele circulante cuprind: stocurile, inclusiv valoarea serviciilor
prestate pentru care nu a fost întocmită factura, creanţele, investiţiile pe termen scurt,
casa şi conturile la bănci.
Stocurile reprezintă active deţinute pentru a fi vândute în cursul normal al
activităţii, în curs de producţie, pentru o astfel de vânzare sau sub formă de materii
prime şi materiale care trebuie să fie consumate în procesul de producţie sau de prestare
de servicii.20 Ele cuprind: materii prime şi materiale consumabile, materiale de natura
obiectelor de inventar, produse, animale şi păsări, ambalaje ş.a.m.d.
Materiile prime reprezintă bunuri de natura stocurilor care participă direct la
fabricarea produselor si se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor
iniţială, fie transformate. Materialele consumabile sunt bunuri de natura stocului
(materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi
materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile), care participă sau ajută la
procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
Materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunurile care nu
îndeplinesc condiţiile pentru a fi imobilizări corporale.
Produsele includ semifabricatele, produsele finite, rebuturile, materialele
recuperabile şi deşeurile. Semifabricatele vizează produsele al căror proces tehnologic a
fost terminat într-o secţie şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii
sau se livrează terţilor. Produsele finite includ produsele care au parcurs în întregime
fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul
entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor.
Ambalajele includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate
produselor vândute şi care, în mod temporar, pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia
restituirii în condiţiile prevăzute în contracte.
Producţia în curs de execuţie reprezintă producţia care nu a trecut prin toate
fazele (stadiile) de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele
nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în intregime. În cadrul
producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi
studiile în curs de execuţie sau neterminate.
Avansurile pentru cumpărări de stocuri cuprind sumele avansate în vederea
achiziţionării de bunuri de natura stocurilor.
Creanţele reprezintă sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai
mare de un an şi pot apărea sub formele: clienţi, efecte de primit, decontări cu asociaţii
privind capitalul, debitori diverşi, etc.
Creanţele comerciale sunt drepturile apărute în procesul de vânzare - cumpărare
faţă de clienţi sau alţi debitori.
Sumele de încasat de la entităţile afiliate reprezintă sumele ce urmează să fie
încasate de la întreprinderile din cadrul grupului.
Sumele de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare reprezintă sumele ce urmează să fie încasate de la
întreprinderile la care se deţin titluri de participare.
Alte creanţe cuprind drepturile cu durată de recuperare mai mică de un an care
nu au fost cuprinse în structurile anterioare.
Investiţiile financiare pe termen scurt (cvasilichidităţile) cuprind acţiunile şi
obligaţiunile cumpărate de întreprindere din emisiunea altor întreprinderi, obligaţiunile
proprii emise şi răscumpărate, alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate.
20
În conformitate cu prevederile IAS 2 „Stocurile”
30
=========================================================
Acţiunile deţinute la entităţile afiliate cuprind titluri de valoare deţinute la

întreprinderi din cadrul grupului, cu o durată de utilizare mai mică de un an.
Obligaţiunile emise şi răscumpărate sunt obligaţiunile răscumpărate de
întreprindere în scopul anulării într-o perioadă mai mică de un an.
Obligaţiunile reprezintă titluri de valoare emise de alte întreprinderi şi
achiziţionate în vederea obţinerii unor venituri financiare.
Alte investiţii financiare pe termen scurt cuprind, în principiu, titlurile de
plasament.
Casa şi conturile la bănci cuprind banii efectivi de care dispune întreprinderea
la un moment dat sub formă de numerar în casieria întreprinderii, în contul bancar
curent, sub formă de cecuri de încasat sau alte efecte comerciale cu lichiditate imediată,
acreditivele şi alte valori.
Casa reprezintă numerarul din casieria întreprinderii, moneda efectivă de care
dispune o întreprindere la un moment dat, în lei sau în valută.
Conturile la bănci reprezintă disponibilul pe care o întreprindere îl are în
conturile curente bancare, în lei sau în valută.
În categoria structurilor de regularizare, în activ se cuprind cheltuielile
înregistrate în avans. Aceasta este o structură creată în virtutea principiului
independenţei exerciţiului şi cuprinde cheltuielile efectuate în exerciţiul curent, dar care
privesc exerciţiile viitoare (aceste cheltuieli apar ca o creanţă a exerciţiului curent faţă
de exerciţiile viitoare).
Descrierea principalelor elemente de pasiv
Elementele de pasiv pot fi împărţite în două mari categorii: capitalurii proprii şi

datorii. O structură intermediară între acestea o constituie provizioanele.
Capitalurile proprii cuprind capitalul social, rezervele, primele de capital,
rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului.
Capitalul social este format din aportul iniţial al acţionarilor sau asociaţilor
precum şi din toate celelalte resurse lăsate la dispoziţia întreprinderii pe termen
nelimitat. După natura lui, capitalul social se împarte în capital social subscris nevărsat
şi capital social subscris vărsat.
Primele de capital sunt direct legate de capitalul social al întreprinderii şi apar în
cazul modificării acestuia prin emisiune, aport, fuziune etc. După natura lor, primele de
capital se clasifică în prime de emisiune, prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni,
prime de fuziune şi prime de aport.
Rezervele sunt profituri ale exerciţiilor precedente capitalizate în mod durabil
de către întreprindere în scopul utilizării potrivit destinaţiei şi hotărârii Adunării
Generale a Asociaţilor sau Acţionarilor (întreprinzătorilor). Deci, rezervele sunt
profituri conservate la dispoziţia întreprinderii şi neîncorporate încă în capitalul acesteia
(sau cu alte destinaţii). După natura lor, aceste rezerve se clasifică în două mari
categorii: rezerve din reevaluare şi rezerve de capital.
Rezervele de reevaluare reprezintă diferenţa dintre valoare elementelor de activ
înaintea procedurii de reevaluare şi valoarea acestora după reevaluare. Reevaluarea
reprezintă procedeul metodei contabilităţii prin care valoarea de origine iniţială a
elementelor de activ este înlocuită cu o valoare nouă, valoarea actuală.
Rezervele de capital, după natura lor se împart în rezerve legale, rezerve
statutare sau contractuale şi alte rezerve. Rezervele legale se constituie ca urmare a unor
dispoziţii legale în cotă de 5% din profitul brut până la o valoare egală cu 20% din
capitalul social al întreprinderii. Rezervele statutare sau contractuale reprezintă
rezervele constituite ca urmare a unor prevederi din actele de constituire ale
întreprinderii (statul sau contract de asociere). Alte rezerve cuprind alte categorii de
31
=========================================================
rezerve constituite din profitul net sau alte resurse ale întreprinderii. Rezervele apar în
bilanţ ca posturi distincte pe fiecare fel de rezervă în parte.
Rezultatul reportat reprezintă rezultatul exerciţiului anterior format din profitul
nerepartizat sau pierderea neacoperită. Această structură este generată de principiul
independenţei exerciţiului care impune separarea rezultatului exerciţiului curent de
rezultatele exerciţiilor anterioare.
Rezultatul exerciţiului reprezintă rezultatul exerciţiului curent calculat ca
diferenţă între veniturile şi cheltuielile aferente perioadei curente. Rezultatul exerciţiului
poate fi profit, care se adună la totalul capitalului propriu, sau pierdere, care se scade din
capitalul propriu. Profitul determină îmbogăţirea proprietarilor întreprinderii, pe cand
pierderea duce la sărăcirea acestora.
Provizioanele reprezintă resurse constituite la sfârşitul exerciţiului curent
pentru acoperirea unor pierderi sau cheltuieli probabile ale exerciţiului viitor. Ele sunt
constatări şi evaluări contabile cu caracter previzional, apreciate la închiderea
exerciţiului în virtutea aplicării principiilor: prudenţei, independenţei exerciţiilor şi a
celorlalte principii contabile.
Pentru constituirea provizioanelor trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
obiectul provizionului să fie clar precizat, să existe incertitudine în ceea ce priveşte
producerea riscului sau cheltuielile şi mărimea acestora, iar riscul sau cheltuiala pentru
care se constituie provizionul să-şi aibă originea în exerciţiul curent.
Principalele categorii de provizioane, conform OMFP 1752/2005, sunt:
provizioane pentru litigii; provizioane pentru garanţii acordate clienţilor; provizioane
pentru restructurare; provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare; alte provizioane.
Datoriile, după exigibilitatea lor, se împart în două mari categorii: datorii pe
termen lung şi datorii pe termen scurt sau de exploatare.
Datoriile pe termen lung cuprind datoriile care trebuie plătite la termene mai
mari de un an. În această categorie se cuprind: împrumuturile din emisiuni de
obligaţiuni, creditele bancare pe termen lung, datoriile care privesc imobilizările
financiare, alte datorii.
Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni reprezintă sumele împrumutate de
întreprindere prin emisiunea unor titluri de valoare sub formă de obligaţiuni. La
scadenţă, aceste obligaţiuni sunt răscumpărate, întreprinderile plătind contravaloarea
lor.
Creditele bancare pe termen lung cuprind sumele pe care întreprinderile le
datorează către bănci sau alte instituţii de credit.
Datoriile pe termen scurt, numite şi datorii de exploatare cuprind datoriile ce
trebuie plătite într-o perioadă de până la un an. În această categorie se cuprind datoriile
comerciale, avansurile încasate de la clienţi, efectele comerciale de plătit, datoriile
fiscale (faţă de bugetul statului), datoriile faţă de asigurările sociale, datoriile faţă de
personal, faţă de asociaţi etc.
Datoriile comerciale cuprind datoriile ce apar în cadrul operaţiilor de vânzare-
cumpărare (în general faţă de furnizori).
Avansurile încasate de la clienţi cuprind avansurile încasate în contul
comenzilor şi reprezintă datoria pe care întreprinderea o are faţă de clienţii săi pentru
sumele încasate în vederea unor livrări viitoare de bunuri sau prestări de servicii.
Efectele de comerţ de plătit reprezintă datorii garantate prin înscrisuri solemne
(bilet la ordin, CEC, cambie etc.). Efectele de comerţ de plătit sunt asimilate datoriilor,
iar efectele de comerţ de primit sunt asimilate creanţelor.
32
=========================================================
O categoria aparte în cadrul pasivului o reprezintă veniturile înregistrate în

avans. Acestea reprezintă sume încasate în exerciţiul curent, dar care privesc exerciţiile
viitoare şi din această cauză ele sunt tratate ca şi datorii ale exerciţiului curent faţă de
exerciţiile viitoare.
5.1.2.2 Descrierea structurilor conform referenţialul contabil internaţional
Referenţialul contabil internaţional analizează bilanţul în cadrul Standardului

Internaţional de Contabilitate IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”. Conform
cadrului conceptual internaţional, posturile bilanţului pot fi împărţite în trei mari
categorii: active, datorii şi capital propriu21.
5.2 Contul de rezultate şi performanţa financiară a

întreprinderii
5.2.1 Contul de rezultate: istoric, definire şi abordare
• Definiţia şi caracteristicile rezultatului

Într-o formulare foarte generală, rezultatele pot fi definite ca fiind consecinţa
operaţiilor de îmbogăţire sau de sărăcire exprimate prin profit sau pierdere.
Din punct de vedere al participării factorilor de producţie la activitatea
economică a întreprinderii, profitul reprezintă remunerarea capitalului, respectiv a
investitorilor de capital.
• Caracteristicile generale ale rezultatelor sunt următoarele:
 Rezultatul exprimă situaţia gestiunii, performanţele activităţii
întreprinderii, fiind un indicator necesar tuturor utilizatorilor informaţiilor contabile:
conducerea întreprinderii, acţionarii sau asociaţii, statul (îndeosebi organele fiscale),
băncile şi alţi investitori etc.
 Volumul şi structura informaţiilor contabile necesare asupra rezultatelor
sunt diferite de la o categorie la alta de utilizatori. Astfel, de exemplu, conducerea
întreprinderii are nevoie de informaţii mai multe şi mai diversificate asupra veniturilor,
cheltuielilor şi rezultatelor, decât acţionarii sau furnizorii întreprinderii.
 Dependenţa modalitaţilor de calcul şi înregistrare contabilă a structurii şi
nivelului valoric ale rezultatelor de formele, conceptele, principiile şi metodele
contabilităţii.
Contabilitatea modernă recurge şi la un alt model în scopul calculării şi
înregistrării rezultatului, respectiv la contul de rezultate.
5.2.1.3 Abordări contemporane privind contul de rezultate
La baza creerii acestor structuri stau următoarele criterii principale: al

periodicităţii, al naturii cheltuielilor şi veniturilor şi al reciprocităţii cheltuielilor şi
veniturilor.
 Criteriul periodicităţii, aflat in strânsă conexiune cu principiul
independenţei exerciţiilor, presupune fragmentarea înregistrării şi calculului veniturilor,
cheltuielilor şi rezultatelor pe exerciţii succesive indiferent de finalizarea sau nu a
operaţiilor care le-au generat. Potrivit acestui criteriu, cheltuielile şi veniturile
21
Feleagă N., Malciu L., Bunea Şt., Bazele contabilităţii - o abordare europeană şi internaţională,
33
=========================================================
exerciţiului curent trebuie să fie separate de cele care revin exerciţiilor viitoare
(cheltuieli şi venituri înregistrate în avans), astfel încât, în conturile cheltuielilor şi
veniturilor după natură să rămână numai cele aferente rezultatelor exerciţiului încheiat.
 Criteriul naturii operaţiilor economico-financiare, care compun activitatea
întreprinderii şi generează cheltuielile şi veniturile, este cel mai important criteriu de
clasificare a acestora în contabilitatea financiară.
Din punct de vedere al frecvenţei şi gradului de repetitivitate operaţiile
economice modificative ale rezultatelor sunt grupate, în primul rând, în două categorii:
operaţii de exploatare şi operaţii extraordinare.
O categorie distinctă de operaţii o constituie operaţiile financiare care pot avea
caracterul unor operaţii de exploatare, cum sunt cele privind dobânzile încasate sau
plătite pentru creditele pe termen scurt, diferenţele de curs valutar, sconturile acordate şi
obţinute etc., cât şi caracterul unor operaţii extraordinare, motiv pentru care
normalizatorii au creat structuri distincte de cheltuieli, venituri şi rezultate financiare.
Operaţiile de exploatare, împreună cu operaţiile financiare sunt considerate
operaţii curente, iar rezultatul obţinut ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile din
exploatare şi veniturile şi cheltuielile financiare constituie rezultatul curent al
exerciţiului.
 Criteriul reciprocităţii presupune ca fiecărei structuri de cheltuieli (clasă,
grupă, speţă) să-i corespundă o structură de venituri de aceeaşi natură. Potrivit acestui
criteriu, cheltuielile sunt considerate cauze (contraponderi) ale veniturilor, iar veniturile
sunt considerate efecte (contraponderi) ale cheltuielilor.
Formele de prezentare grafică ale contului de rezultate, pot fi, la fel ca şi în cazul
bilanţului, forma verticală şi forma orizontală.
Forma orizontală (bilaterală) a contului de rezultate este similară formei
bilaterale (bilanţiere) a oricărui cont, reprezentând în partea stângă (debit) cheltuielile,
iar in partea dreaptă (credit) veniturile. Rezultatul va fi înscris, pentru balansare pe
partea cu totalul mai mic: profitul în stânga (debit), pierderea în dreapta (credit).
Forma verticală a contului de rezultate se prezintă ca o listă în care sunt redate
succesiv veniturile şi cheltuielile pe cele trei structuri generale, inclusiv impozitul pe
profit, ca structură globală de cheltuieli. Această formă, adoptată şi de către
normalizatorii din România, oferă posibilitatea determinării rezultatului pe trepte:
rezultat din exploatare, rezultat financiar, rezultat curent, rezultat extraordinar.
În S.U.A., prezentarea contului de profit şi pierdere poate să se facă de o
manieră simplă (single step) sau de o manieră evoluată (multiple step). Contul de
profit şi pierdere simplu nu pune în evidenţă decât un singur rezultat, fără să distingă
partea din rezultat ce revine activităţii de exploatare de cea aferentă elementelor în afara
exploatării. Contul de profit şi pierdere evoluat distinge rezultatul generat de
activitatea ordinară de elementele extraordinare.
Cifra de afaceri netă este principalul indicator care descrie activitatea de
exploatare a unei întreprinderi. Ea cuprinde sumele ce provin din vânzarea de bunuri
(mărfuri sau produse finite) sau prestarea de servicii care fac parte din activitatea
curentă a întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea
adăugată şi altor impozite şi taxe aferente.
Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
vizează situaţia în care o întreprindere de producţie vinde, într-un exerciţiu financiar
(lună), mai mult sau mai puţin decât a produs în luna respectivă. În cazul în care vinde
mai mult decât a produs diferenţa este luată din stocul lunii anterioare, ceea ce duce la o
diminuare a stocului la sfârşitul exerciţiului faţă de stocul de la începutul exerciţiului
(destocaj) . Dacă vinde mai puţin decât a produs, surplusul se adaugă la stocul iniţial al
lunii generând un stoc final mai mare (stocaj). Această variaţie a stocurilor apare în
contul de rezultate cu plus sau cu minus în funcţie de natura variaţiei.
34
=========================================================
Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată

(producţia imobilizată) se referă la situaţiile în care întreprinderea reţine anumite
bunuri din producţia proprie pentru nevoi personale. Aceste produse se înregistrează în
activul patrimonial, contraponderea lor în pasiv fiind o creştere a rezultatului ca urmare
a apariţiei veniturilor din producţia imobilizată.
Alte venituri din exploatare cuprind veniturile rezultate din activităţile de
exploatare şi care nu se regăsesc în structurile descrise anterioare(venituri din vânzarea
activelor, venituri din subvenţii, veniturile din despăgubiri etc.)
Principalele categorii de cheltuieli materiale întâlnite în activitatea de
exploatare sunt: cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile (mai ales la
întreprinderile de producţie) şi alte cheltuieli externe, care reprezintă cheltuieli cu
serviciile prestate de terţi, respectiv cu energia, cu apa, transporturi, cheltuieli poştale,
telecomunicaţii etc.
Cheltuielile cu personalul cuprind atât salariile datorate personalului cât şi
cheltuieli conexe ale acestor salarii (cheltuieli cu asigurările sociale, cheltuieli cu
protecţia socială etc.), fiind detaliate pe două categorii: salarii şi indemnizaţii şi
cheltuieli cu asigurările sociale, indicându-se distinct cele referitoare la pensii.
Ajustările de valoare privind activele cuprind: cheltuielile de exploatare cu
amortizările şi ajustările pentru deprecierea reversibilă a imobilizărilor şi
cheltuieli de exploatare pentru ajustarea valorii activelor circulante.
Alte cheltuieli din exploatare cuprind cheltuielile de exploatare care nu au fost
prezentate în structurile anterioare (cheltuieli cu partea neamortizată a activelor vândute,
cu amenzile etc. )
Profitul sau pierderea din exploatare, numit(ă) şi rezultatul din exploatare, se
calculează ca diferenţă între totalul veniturilor din exploatare şi totalul cheltuielilor din
exploatare.
Veniturile din interese de participare reprezintă veniturile de natură financiară
obţinute de întreprindere de pe urma acţiunilor pe care le deţine sub formă de interese
de participare în capitalul social al altor întreprinderi (venituri din dividende). În contul
de rezultate se evidenţiază în mod distinct veniturile obţinute din interese de participare
deţinute la entităţile afiliate.
Veniturile din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele
imobilizate cuprind veniturile obţinute de întreprindere din plasamentele financiare
generate de vânzarea unor titluri de valoare la preţuri de vânzare mai mari decât costul
de achiziţie al acestora, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate.
Veniturile din dobânzi şi alte venituri similare cuprind veniturile sub forma
dobânzilor, diferenţelor de curs valutar şi alte venituri financiare de aceeaşi natură.
Veniturile din ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor
financiare deţinute ca active circulante cuprind veniturile de natură financiară
generate de reluarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor financiare sau a
investiţiilor pe termen scurt.
Cheltuielile cu dobânzile şi alte cheltuieli similare cuprind cheltuielile cu
dobânzile şi alte cheltuieli similare (cheltuieli cu diferenţele de curs etc.)
Profitul sau pierderea financiară sau rezultatul financiar se calculează ca
diferenţă între veniturile financiare şi cheltuielile financiare.
Profitul sau pierderea din activitatea curentă, respectiv rezultatul curent al
exerciţiului poate fi calculat ca diferenţă între totalul veniturilor din activităţi curente
(venituri din exploatare + venituri financiare) şi totalul cheltuielilor din activitatea
curentă (cheltuieli de exploatare + cheltuieli financiare) sau ca sumă între rezultatul de
exploatare şi rezultatul financiar.
Veniturile extraordinare cuprind veniturile care apar în mod accidental, rar, la
nivelul unei întreprinderi (venituri din despăgubiri solicitate firmelor de asigurări).
35
=========================================================
Cheltuielile extraordinare cuprind cheltuielile care apar în mod excepţional,

rar (cheltuieli privind calamităţile).
Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară reprezintă rezultatul
extraordinar şi se calculează ca diferenţă dintre veniturile extraordinare şi cheltuielile
extraordinare.
Rezultatul brut al exerciţiului se calculează fie ca şi diferenţă între totalul
veniturilor exerciţiului şi totalul cheltuielilor corespunzătoare aceluiaşi exerciţiu,
indiferent de natura lor (de exploatare, financiare sau extraordinare), fie ca sumă între
rezultatul curent şi rezultatul extraordinar al exerciţiului.
Impozitul pe profit reprezintă cheltuiala aferentă impozitului pe profit datorat,
calculat prin aplicarea cotei de impozit (conform legislaţiei în vigoare, în prezent 16%)
asupra rezultatului fiscal.
Rezultatul fiscal este reprezentat de rezultatul contabil la care se adună
cheltuieli nedeductibile şi se scad veniturile neimpozabile (deducerile fiscale).
Rezultatul contabil se calculează ca diferenţă între totalul veniturilor şi totalul
cheltuielilor indiferent de natura lor.
Cheltuieli nedeductibile reprezintă cheltuieli care nu sunt recunoscute din punct
de vedere fiscal, iar veniturile neimpozabile reprezintă veniturile care din punct de
vedere fiscal nu se impozitează.
Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus cuprind impozitul pe venit
plătit de către microîntreprinderi (în prezent 3% aplicat venitului realizat) şi alte
impozite.
Profitul sau pierderea exerciţiului reprezintă rezultatul exerciţiului financiar şi
cuprinde rezultatul global net adică rezultatul global după impozitare, calculat ca
diferenţă între rezultatul brut al exerciţiului şi cheltuiala cu impozitul, pe profit sau pe
venit.
Referenţialul contabil internaţional, prin IAS 1 „Prezentarea situaţiilor
financiare”, creează cadrul conceptual referitor la rezultatul activităţii întreprinderii,
prin definirea elementelor care descriu performanţele întreprinderii, respectiv veniturile
şi cheltuielile, recunoscute ca şi componente ale contului de rezultate.
Veniturile sunt creşteri de avantaje economice viitoare, în cursul perioadei
contabile, ce au ca rezultat o creştere a capitalurilor proprii, diferită de cea care provine
din contribuţiile proprietarilor capitalului.
Cheltuielile sunt diminuări de avantaje economice, în cursul perioadei contabile,
ce au ca rezultat o diminuare a capitalurilor proprii, diferită de cea care provine din
distribuirile în favoarea proprietarilor de capital.
5.3 Reprezentarea modificărilor determinate de fluxurile

economice asupra întreprinderii cu ajutorul bilanţului şi
contului de rezultate
Analizând operaţiile economice din punctul de vedere al modalităţilor de
influenţare a rezultatelor (a cheltuielilor şi veniturilor întreprinderii), acestea pot fi
clasificate în două categorii şi anume:
 operaţii economice care nu modifică rezultatele;
 operaţii economice care modifică rezultatele (concomitent cu modificarea
altor posturi din bilanţ).
5.3.1 Operaţiile economice care nu modifică rezultatele

Aceste operaţii economice, denumite operaţii permutative, determină
modificări valorice ale structurilor (posturilor de bilanţ) existente şi/sau duc la apariţia
unor structuri (posturi) noi (bunuri, creanţe, capitalul social, rezerve etc.), fără a
influenţa rezultatele (profitul sau pierderea, prin generarea de cheltuieli sau venituri).
36
=========================================================
Ele sunt considerate operaţii economice care modifică numai formele averii
întreprinderii, fără a determina îmbogăţirea sau sărăcirea acesteia.
În scopul analizei şi concretizării modificării posturilor bilanţiere ca efect al
operaţiilor economice permutative precum şi a tipurilor (variantelor) acestor modificări
se prezintă în continuare câteva bilanţuri, redactate succesiv, după fiecare operaţie
economică.
• Se consideră că o întreprindere are la data de 31.12.N-1 următorul bilanţ,

preluat ca bilanţ iniţial la data de 01.01.N:
Bilanţ iniţial
ACTIV PASIV
Instalaţii 15.000 RON Furnizori 1.000 RON
Materii prime 2.000 RON Rezultatul exerciţiului (profit) 2.000 RON
Clienţi 4.000 RON Personal – salarii datorate 800 RON
Construcţii 7.000 RON Impozite de plată către stat 400 RON
Casa 1.000 RON Capital social 30.300 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Rezerve 1.000 RON
Decontări cu asociaţii privind capitalul 1.000 RON Rezultatul reportat (pierdere) - 500 RON
TOTAL ACTIV 35.000 RON TOTAL PASIV 35.000 RON
OPERAŢIA 1 (în data de 05.01.N):

Se încasează, în numerar, creanţele faţă de clienţi, în valoare de 4.000 RON.
Bilanţ după operaţia 1

ACTIV PASIV
Clienţi (-4.000 RON) 0 RON Personal – salarii datorate 800 RON
Casa (+4.000 RON) 5.000 RON Capital social 30.300 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Rezerve 1.000 RON
Decontări cu asociaţii privind capitalul 1.000 RON Rezultatul reportat (pierdere) - 500 RON

Se majorează capitalul social cu 500 RON, din rezerve.

ACTIV PASIV
Construcţii 7.000 RON Personal – salarii datorate 800 RON
Casa 5.000 RON Impozite de plată către stat 400 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Capital social (+ 500 RON) 30.800 RON
Decontări cu asociaţii privind capitalul 1.000 RON Rezerve (- 500 RON) 500 RON
Rezultatul reportat (pierdere) -500 RON

Se achiziţionează, pe credit comercial, materii prime în sumă de 3.000 RON.
37
=========================================================
ACTIV PASIV
Instalaţii 15.000 RON Furnizori (+ 3.000 RON) 4.000 RON
Materii prime (+3.000 RON) 5.000 RON Rezultatul exerciţiului (profit) 2.000 RON
Construcţii 7.000 RON Personal – salarii datorate 800 RON
Casa 5.000 RON Impozite de plată către stat 400 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Capital social 30.800 RON
Decontări cu asociaţii privind capitalul 1.000 RON Rezerve 500 RON

Se achită, în numerar, salariile în sumă de 800 RON.

ACTIV PASIV
Construcţii 7.000 RON Personal – salarii datorate
Casa (- 800 RON) 4.200 RON (- 800 RON) 0 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Impozite de plată către stat 400 RON
Decontări cu asociaţii privind capitalul 1.000 RON Capital social 30.800 RON
Rezerve 500 RON
Pot avea loc operaţii economice permutative care să provoace modificări,

concomitent şi cu valori egale, în mai mult de două posturi bilanţiere (fiecare operaţie),
aşa cum rezultă din continuarea aplicaţiei privind modificarea bilanţului în urma
operaţiilor permutative.

Se achită datoriile în sumă de 4.000 faţă de furnizori, 2.000 RON din contul
bancar şi 2.000 RON prin emiterea unui efect de plată.

ACTIV PASIV
Instalaţii 15.000 RON Furnizori (- 4.000 RON) 0 RON
Conturi la bănci (- 2.000 RON) 5.000 RON Rezerve 500 RON
Decontări cu asociaţii privind capitalul 1.000 RON Rezultatul reportat (pierdere) -500 RON
Efecte de plată (+ 2.000 RON) 2.000 RON
Concluziile care se desprind din analiza modificărilor bilanţului pot fi sintetizate

astfel22:
 Modificările posturilor din bilanţ sunt permanente, decurgând din
continuitatea activităţii economice a întreprinderii, în timp ce caracterul instantaneu de
reflectare a stării la un moment dat a patrimoniului şi rezultatului net global, este relativ.
 Operaţiile economice care produc modificări ale bilanţului sunt: operaţii
permutative (care nu influenţează rezultatul) şi operaţii modificative (care determină
creşterea sau scăderea rezultatului).
22
38
=========================================================
 Indiferent de varietatea operaţiilor economice se constată existenţa a patru

tipuri de modificări ale bilanţului care pot fi redate prin ecuaţiile:

A+X-X=P
A=P+X–X
A+X=P+X
A-X=P–X
 Fiecare operaţie economică provoacă modificări simultane, egale din punct

de vedere valoric, în cel puţin două posturi din bilanţ, antrenând o dublă înregistrare
menţinându-se permanent echilibru bilanţier. Corelate cu tipurile de modificări anterior
amintite, aceste duble înregistrări pot fi:
o creşterea unui post de activ, concomitent cu scăderea altui post de activ ;
o creşterea unui post de pasiv, concomitent cu scăderea altui post de pasiv;
o creşterea unui post de activ concomitent cu creşterea unui post de pasiv;
o scăderea unui post de activ concomitent cu scăderea unui post de pasiv.
 Orice post existent în bilanţ analizat independent, poate fi modificat valoric în
două sensuri: creştere (intrare, majorare) şi micşorare (ieşire, scădere), pe această
constatare fundamentându-se, în esenţă, un alt model specific metodei contabilitaţii, şi
anume contul.
 Redactarea unor bilanţuri succesive după fiecare operaţie economică creează,
în principiu, posibilitatea înregistrării contabile a modificărilor curente generate de
fluxurile economice în structurile patrimoniale şi de rezultate cu ajutorul acestui model
al metodei contabilităţii.
5.3.2 Operaţii economice care modifică rezultatele

Operaţiile economice care modifică şi rezultatele, denumite şi operaţii
modificative, determină modificări valorice ale rezultatelor existente în bilanţ (sau
apariţia acestor rezultate) concomitent cu modificări valorice ale altor structuri (sau
apariţia/dispariţia unor astfel de structuri). Ele sunt operaţii care determină îmbogăţirea
sau sărăcirea întreprinderii ca o consecinţă a unei gestiuni eficiente, respectiv ineficiente
a acesteia.
Continuând aplicaţia se analizează şi se concretizează următoarele operaţii
economice modificative ale rezultatelor.
Operaţiile modificative ale rezultatului exerciţiului lunii ianuarie, sunt
următoarele:

Se calculează salarii în sumă de 800 RON.
ACTIV PASIV
Instalaţii 15.000 RON Rezultatul exerciţiului (profit)
Materii prime 5.000 RON (- 800 RON) 1.200 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Rezerve 500 RON
Efecte de plată 2.000 RON
Personal - salarii datorate
39
=========================================================
(+ 800 RON) 800 RON
Cont de rezultate
D (Ch) C (V)
Cheltuieli salariile
800 RON
Rezultat - 800 RON

Se încasează, în numerar, venituri din prestări servicii în sumă de 800 RON.

ACTIV PASIV
Instalaţii 15.000 RON Rezultatul exerciţiului (profit)
Materii prime 5.000 RON (+ 800 RON) 2.000 RON
Casa (+ 800 RON) 5.000 RON Capital social 30.800 RON
Conturi la bănci 5.000 RON Rezerve 500 RON
Efecte de plată 2.000 RON
Personal - salarii datorate 800 RON
Cont de rezultate
D (Ch) C (V)
Venituri din prestări de servicii
800 RON
Rezultat + 800 RON
Preluând soldul de la 31.12.N-1 de 2.000 RON (care nu a fost virat la postul

"Rezultatul reportat" din considerente didactice), precum şi înregistrarea operaţiilor
modificative din luna ianuarie anul N, Contul de Rezultate, în forma sa bilaterală se
prezintă la sfârşitul lunii ianuarie anul N astfel:
Cont de rezultate la 31.01.N

D (Ch) C (V)
Rezultatul exerciţiului (profit) (31.12.N - 1)
2.000 RON
Cheltuieli cu salariile (27.01.N) Venituri din prestări de servicii (30.01.N)
800 RON 800 RON
Rezultat = + 2.000 RON
5.4 Situaţia fluxurilor de trezorerie şi lichiditatea

întreprinderii
40
=========================================================
Utilizatorii de informaţie contabilă solicită adesea informaţii referitoare la

lichiditatea societăţii. În directă corelaţie cu lichiditatea întreprinderii, se află
capacitatea acesteia de a fi profitabilă pe termen lung, pe de o parte şi capacitatea
acesteia de a-şi plăti datoriile scadente, pe de altă parte.
5.4.1 Situaţia fluxurilor de trezorerie conform reglementărilor contabile româneşti
Conform reglementărilor în vigoare, respectiv OMFP 1752/2005, obligativitatea

întocmirii acestui document de raportare financiară revine doar întreprinderilor mari,
care îndeplinesc anumite criterii de mărime specificate de lege. Pentru celelalte
întreprinderi întocmirea acestui document este opţională.
Acelaşi act normativ propune următorul model pentru „Situaţia fluxurilor de
trezorerie”:
SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

CONFORM OMFP 1752/2005
Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:

Încasări de la clienţi
Plăţi către furnizori şi angajaţi
Dobânzi plătite
Impozit pe profit plătit
Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor
Trezorerie netă din activităţi de exploatare
Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie:
Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni
Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale
Încasări din vânzarea de imobilizări corporale
Dobânzi încasate
Dividende încasate
Trezorerie netă din activităţi de investiţie
Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:
Încasări din emisiunea de acţiuni
Încasări din împrumuturi pe termen lung
Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar
Dividende plătite
Trezorerie netă din activităţi de finanţare
Creşterea netă a trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie
Trezorerie şi echivalente de trezorerie
la începutul exerciţiului financiar
Trezorerie şi echivalente de trezorerie
la sfârşitul exerciţiului financiar
5.4.2 Situaţia fluxurilor de trezorerie conform reglementărilor contabile

internaţionale
Norma internaţională care descrie cadrul general al întocmirii situaţiei fluxurilor

de trezorerie, este IAS 7 „Tabloul fluxurilor de trezorerie”.
41
=========================================================
Conform acestui standard situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte

fluxurile de trezorerie ale exerciţiului clasificate în activităţi de exploatare, de investiţii
şi de finanţare.
5.5 Situaţia modificărilor capitalului propriu
În mod analog cu situaţia fluxurilor de trezorerie, şi întocmirea acestui document

de raportare financiară, conform OMFP 1752/2005, este obligatorie doar pentru
întreprinderile mari.
5.5.1 Situaţia modificărilor capitalului propriu conform reglementărilor contabile

româneşti
Structura exemplificativă a situaţiei modificărilor capitalului propriu este

următoarea23:
SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU

CONFORM OMFP 1752/2005
Capital subscris
Patrimoniul regiei
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve legale
Rezerve statutare sau contractuale
Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare
Alte rezerve
Acţiuni proprii
Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puţin
IAS 29
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile
Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile
conforme cu Diectiva a IV- a Comunităţilor Economice Europene
Profitul sau pierderea exercţiului financiar
Repartizarea profitului
Total capitaluri proprii
5.5.2 Situaţia modificărilor capitalului propriu conform reglementărilor contabile

internaţionale
Norma IAS 1 prevede două variante (metode) de întocmire şi prezentare a

situaţiei variaţiilor capitalurilor proprii.
23
În conformitate cu prevederile OMFP 1752/2005.
42
=========================================================
Prima variantă (metodă) are un caracter exhaustiv (all changes in equity),

situaţia variaţiilor capitalurilor proprii cuprinzând: beneficiul net sau pierderea netă al/a
exerciţiului; pierderile şi câştigurile, cheltuielile şi veniturile care au fost direct afectate
capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât şi totalul acestor elemente;
efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile şi corectărilor de erori
fundamentale, conform metodei de referinţă (de bază) prevăzute prin norma IAS 8
„Beneficiul sau pierderea net(ă) al (a) perioadei, erorile fundamentale şi schimbările de
metode contabile”; operaţiile care afectează capitalul, efectuate de către proprietarii
întreprinderii (investiţiile proprietarilor şi rambursările de capital), şi distribuirile de
dividende în favoarea acestora; rezultatele nedistribuite, la deschiderea şi închiderea
exerciţiului, cât şi explicarea fluxurilor reprezentând variaţiile; o reconciliere între
soldurile iniţiale şi finale ale fiecărui post de capitaluri proprii, precum capitalul,
primele de emisiune, rezervele, cu precizarea separată a fiecărei mişcări.
A doua variantă (metodă) este mai puţin cuprinzătoare, incluzând doar primele
trei categorii de informaţii furnizate de prima metodă, celelalte fiind indicate în notele
explicative. Această a doua variantă se apropie, prin conţinutul ei, de ceea ce, în
contabilitatea americană, se înţelege prin „Situaţia rezultatului economic” (Statement of
Comprehensive Income). Prin această situaţie, utilizatorii interni şi externi beneficiază
de informaţiile necesare unei analize extinse a conceptului de performanţă. Contul de
profit şi pierdere relevă performanţa financiară a întreprinderii, regăsită în indicatori ca:
marja brută, rezultatul din exploatare, rezultatul ordinar (curent), rezultatul net al
exerciţiului. A doua variantă a situaţiei variaţiilor capitalurilor proprii adaugă sau scade,
după caz, la rezultatul net al exerciţiului, câştiguri şi pierderi, venituri şi cheltuieli, care
au fost afectate direct capitalurilor. Procedând astfel, se ajunge la un concept global de
rezultat numit, cel mai adesea, rezultat economic. Prin indicatorul reprezentat de acest
concept, performanţa capătă o dimensiune extinsă de interpretare, care poate fi numită
performanţă economică.
5.6 Alte documente de sinteză şi raportare pentru

reprezentarea întreprinderii
Întreprinderile au posibilitatea să prezinte orice informaţie pe care o consideră

relevantă pentru „cititorii” situaţiilor financiare în cadrul „Notelor explicative” , care
însoţesc celelalte documente de sinteză.
Reglementările contabile actuale24 prevăd un număr minim de 10 „Note
explicative”. Modelul acestor note este prezentat cu titlul exemplificativ, reglementările
precizând că întreprinderile stabilesc formatul notelor explicative, cu condiţia
prezentării cel puţin a informaţiilor solicitate. Acestea note sunt: : Nota1: Active
imobilizate, Nota 2: Provizioane, Nota 3: Repartizarea profitului, Nota 4: Analiza
rezultatului din exploatare, Nota 5: Situaţia creanţelor şi datoriilor, Nota 6: Principii,
politici si metode contabile, Nota 7: Participaţii şi surse de finanţare, Nota 8:
Informaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie, conducere si de
supraveghere, Nota 9: Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori
economico-financiari, Nota10: Alte informaţii
24
OMFP 1752/2005
43
=========================================================
A. O întreprindere prezintă la începutul exerciţiului financiar (anului) următoarele

ACTIV PASIV
Cheltuieli de constituire 1.000 RON Credite bancare pe 4 ani 2.000 RON
Casa 500 RON Rezultatul exerciţiului (profit) 1.200 RON
Titluri de plasament 3.000 RON Credite bancare pe 6 luni 200 RON
Fond comercial 1.000 RON Capital social X
Debitori diverşi 1.000 RON
Mărfuri 5.000 RON
Maşini 15.000 RON
TOTAL ACTIV 26.500 RON TOTAL PASIV 3.400 + X RON
utilităţi şi resurse: credite bancare pe 4 ani 2.000 RON, cheltuieli de constituire 1.000 RON,
casa 500 RON, titluri de plasament 3.000 RON, fond comercial 1.000 RON, debitori diverşi
1.000 RON, mărfuri 5.000 RON, rezultatul exerciţiului (profit) 1.200 RON, credite bancare pe
6 luni 200 RON, maşini 15.000 RON.Pornind de la egalitatea utilităţi – resurse, determinaţi
capitalul social şi patrimoniul net al întreprinderii. Evidenţiaţi apoi aceste structuri
patrimoniale prin bilanţ, ca instrument de măsură şi analiză a patrimoniului, utilizând, pe rând,
cele 3 optici asupra acestuia. Se va utiliza în acest sens formatul orizontal al bilanţului:
TA = TP → 26.500 = 3.400 + X → X = 26.500 – 3.400 = 23.100 RON

PN = TU – D = 26.500 – (2.000 + 200)= 26.500 – 2.200 = 24.300 RON
Bilanţ în optica juridică
ACTIV PASIV
Bunuri 22.000 Capitaluri proprii 24.300 RON
Cheltuieli de constituire RON Capital social 23.100 RON
Fond comercial 1.000 RON Rezultatul exerciţiului (profit) 1.200 RON
Mărfuri 1.000 RON
Maşini 5.000 RON Datorii 2.200 RON
15.000 RON Credite bancare pe 4 ani 2.000 RON
Creanţe Credite bancare pe 6 luni 200 RON
1.000 RON
Lichidităţi
Casa 3.500 RON
Titluri de plasament 500 RON
3.000 RON
TOTAL ACTIV 26.500 TOTAL PASIV 26.500 RON
RON
Bilanţ în optica economică
ACTIV PASIV
Active imobilizate 17.000 RON Resurse permanente 26.300 RON
Imobilizări necorporale 2.000 RON Capitaluri proprii 24.300 RON
Cheltuieli de constituire 1.000 RON Capital social 23.100 RON
Imobilizări corporale 15.000 RON Datorii pe termen lung 2.000 RON

Maşini 15.000 RON Credite bancare pe 4 ani 2.000 RON
Imobilizări financiare 0 RON Resurse temporare 200 RON

Datorii pe termen scurt 200 RON
44
=========================================================
Active circulante 9.500 RON Credite bancare pe 6 luni 200 RON
Stocuri 5.000 RON
Mărfuri 5.000 RON
Creanţe 1.000 RON

Lichidităţi 3.500 RON

Casa 500 RON
Titluri de plasament 3.000 RON
Bilanţ în optica financiară
ACTIV PASIV
Active durabile 17.000 RON Resurse pe termen lung 26.300 RON
Imobilizări necorporale 2.000 RON Capitaluri proprii 24.300 RON
Cheltuieli de constituire 1.000 RON Capital social 23.100 RON
Imobilizări corporale 15.000 RON Datorii pe termen lung 2.000 RON

Maşini 15.000 RON Credite bancare pe 4 ani 2.000 RON
Imobilizări financiare 0 RON Resurse pe termen mediu 0 RON

Datorii pe termen mediu 0 RON
Active realizabile 6.000 RON
Stocuri 5.000 RON Resurse pe termen scurt 200 RON
Mărfuri 5.000 RON Datorii pe termen scurt 200 RON
Credite bancare pe 6 luni 200 RON
Creanţe 1.000 RON
Active disponibile 3.500 RON

Lichidităţi 500 RON
Casa 500 RON
Cvasilichidităţi 3.000 RON

Titluri de plasament 3.000 RON
B. La înfiinţarea unei întreprinderi turistice, organizată juridic ca SRL, aportul

asociaţilor la capitalul social constă din bani depuşi la bancă în sumă de 30.000 RON şi o
construcţie în valoare de 100.000 RON.
Redactaţi bilanţul iniţial.
Înregistraţi următoarele operaţiuni, survenite în timpul exerciţiului, în bilanţuri
succesive, arătând modificările care au loc după fiecare operaţiune, precizând tipul operaţiunii
şi evidenţiind ecuaţia bilanţieră aferentă:
1). Se fac cheltuieli de constituire (înmatriculare, publicitate) în sumă de 10.000 RON,
care se achită din disponibilul de la bancă.
2). Se achiziţionează, pe credit comercial, mobilierul necesar în valoare de 5.000 RON.
3). Se emite un efect de plată (bilet la ordin) în vederea stingerii datoriei către
furnizorii mobilierului.
4). Se contractează, încasându-se în contul de la bancă, un credit bancar pe termen
scurt în valoare de 300 RON.
5). Se ridică în numerar, din disponibilul de la bancă, suma de 5.000 RON.
6). Se achită efectul de plată în valoare de 5.000 RON, în numerar.
45
=========================================================
7). Se calculează salarii în sumă de 10.000 RON.

8). Se încasează, în numerar, venituri din prestări servicii în sumă de 10.000 RON.
9). Se vinde, cu încasarea în contul de la bancă, mobilier la preţ de vânzare de 10.000
RON. Costul de achiziţie al mobilierului vândut este de 5.000 RON.
Redactaţi bilanţul final.
Bilanţ iniţial
ACTIV PASIV
Construcţii 100.000 RON
Bilanţ după operaţia 1).
ACTIV PASIV
Conturi la bănci Capital social 130.000 RON
(- 10.000 RON) 20.000 RON
Construcţii 100.000 RON
Cheltuieli de constituire
( + 10.000 RON) 10.000 RON
Operaţie permutativă
A+x–x=P
ACTIV PASIV
Construcţii 100.000 RON Furnizori
Cheltuieli de constituire 10.000 RON (+5.000 RON) 5.000 RON
Mobilier
(+ 5.000 RON) 5.000 RON
A+x=P+x
ACTIV PASIV
Construcţii 100.000 RON Furnizori
Cheltuieli de constituire 10.000 RON (- 5.000 RON) 0 RON
Mobilier 5.000 RON Efecte de plată
(+ 5.000 RON) 5.000 RON
A=P+x–x
46
=========================================================

ACTIV PASIV
(+ 300 RON) 20.300 RON Efecte de plată 5.000 RON
Construcţii 100.000 RON Credite bancare pe termen
Cheltuieli de constituire 10.000 RON scurt
Mobilier 5.000 RON (+ 300 RON) 300 RON
A+x=P+x
ACTIV PASIV
(- 5.000 RON) 15.300 RON Efecte de plată 5.000 RON
Construcţii 100.000 RON Credite bancare pe termen scurt 300 RON
Cheltuieli de constituire 10.000 RON
Mobilier 5.000 RON
Casa
(+ 5.000 RON) 5.000 RON
A+x-x=P
ACTIV PASIV
Construcţii 100.000 RON Efecte de plată
Cheltuieli de constituire 10.000 RON (- 5.000 RON) 0 RON
Mobilier 5.000 RON Credite bancare pe termen scurt 300 RON
Casa
(- 5.000 RON) 0 RON
A-x=P–x
ACTIV PASIV
Cheltuieli de constituire 10.000 RON Personal - salarii datorate
Mobilier 5.000 RON (+ 10.000 RON) 10.000 RON
Rezultatul exerciţiului
(pierdere)
(- 10.000RON) -10.000 RON
47
=========================================================
Cont de rezultate
D (Ch) C (V)
Cheltuieli cu salariile
10.000 RON
Rezultat - 10.000 RON
Operaţie modificativă
A=P+x–x
ACTIV PASIV
Cheltuieli de constituire 10.000 RON Personal - salarii datorate 10.000 RON
Mobilier 5.000 RON Rezultatul exerciţiului
Casa (+ 10.000 RON) 0 RON
(+ 10.000 RON) 10.000 RON
Cont de rezultate
D (Ch) C (V)
Venituri din prestări de servicii
10.000 RON
Rezultat + 10.000 RON
A+ x = P + x
ACTIV PASIV
(+ 10.000 RON) 25.300 RON Credite bancare pe termen scurt 300 RON
Construcţii 100.000 RON Personal - salarii datorate 10.000 RON
Cheltuieli de constituire 10.000 RON Rezultatul exerciţiului
Mobilier (+ 5.000 RON) 5.000 RON
(- 5.000 RON) 0 RON
Casa 10.000 RON
Cont de rezultate
D (Ch) C (V)
Cheltuieli privind cedarea activelor Venituri din cedarea activelor
5.000 RON 10.000 RON
Rezultat + 5.000 RON
A+ x = P + x
48
=========================================================
Bilanţ final
ACTIV PASIV
Cheltuieli de constituire 10.000 RON Personal - salarii datorate 10.000 RON
Casa 10.000 RON Rezultatul exerciţiului 5.000 RON
§ Teme de control
A. O întreprindere prezintă la începutul exerciţiului financiar (anului) următoarele

utilităţi şi resurse: instalaţii 15.000 RON, rezultatul exerciţiului (profit) 5.000 RON, rezultatul
reportat (profit) 15.000 RON, produse finite 15.000 RON, materii prime 1.200 RON, materiale
consumabile 3.000 RON, conturi la bănci 15.000 RON, furnizori 2.000 RON, credite bancare
pe 4 ani 10.000 RON, clienţi 1.000 RON, titluri de participare 1.000 RON. Pornind de la
egalitatea utilităţi – resurse, determinaţi capitalul social şi patrimoniul net al întreprinderii.
Evidenţiaţi apoi aceste structuri patrimoniale prin bilanţ, ca instrument de măsură şi analiză a
patrimoniului, utilizând, pe rând, cele 3 optici asupra acestuia. Se va utiliza în acest sens
formatul orizontal al bilanţului:
ACTIV PASIV
B. O întreprindere prezintă la începutul exerciţiului următoarele utilităţi şi resurse:

• „Mijloace fixe” 10.000 RON,
• „Mărfuri” 2.000 RON,
• „Furnizori” 2.500 RON,
• „Conturi curente la bănci” 1.000 RON,
• „Credite bancare pe termen scurt” 3.000 RON,
• „Casa „ 500 RON,
• „Personal – remuneraţii datorate” 20 RON.
Calculaţi capitalul social şi redactaţi bilanţul iniţial.
Înregistraţi următoarele operaţiuni în bilanţuri succesive, arătând modificările care au
loc după fiecare operaţiune, precizând tipul operaţiunii şi evidenţiind ecuaţia bilanţieră
aferentă:
1) Se obţin venituri din prestări de servicii, care se încasează prin bancă, în sumă
de 1.000 RON.
2) Se plăteşte rata creditului de 500 RON şi dobânda la credit 30 RON.
3) Se vând, pe credit comercial, mărfuri la preţul de vânzare de 800 RON.
Costul de achiziţie al mărfurilor vândute este de 600 RON.
4) Se fac cheltuieli de constituire achitate din bancă în suma de 50 RON.
5) Se achita salariile în numerar în valoare de 20 RON.
6) Se vinde un mijloc fix în valoare de 1.000 RON care se încasează prin
bancă (costul de achiziţie al mijlocului fix este de 800 RON).
7) Se încasează în numerar venituri din chirii în valoare de 100 RON din
care 80 RON reprezintă chiria aferentă exerciţiilor viitoare.
8) Se ridică numerar în casierie de la bancă în valoare de 50 RON.
9) Se plăteşte un furnizor dintr-un credit bancar pe termen scurt în valoare de 500
RON.
49
=========================================================
C. O întreprindere prezintă la începutul exerciţiului următoarele utilităţi şi resurse:

• „Rezultatul reportat” (pierdere) 30 RON,
• „Terenuri” 1.500 RON,
• „Materiale consumabile” 100 RON,
• „Creditori diverşi” 150 RON,
• „Produse finite” 80 RON,
• „Conturi curente la bănci” 150 RON,
• „Casa” 50 RON,
• „Personal remuneraţii datorate” 100 RON.
Calculaţi capitalul social şi redactaţi bilanţul iniţial.
Înregistraţi următoarele operaţiuni în bilanţuri succesive, arătând modificările care au
loc după fiecare operaţiune, precizând tipul operaţiunii şi evidenţiind ecuaţia bilanţieră
aferentă:
1) Se achiziţionează, pe credit comercial, materii prime în valoare de
1.000 RON.
2) Se dau în consum materii prime în valoare de 800 RON şi
materiale consumabile în valoare de 80 RON.
3) Se ridică numerar, din bancă în casierie, în valoare de 50 RON.
4) Se achită salariile în valoare de 100 RON.
5) Se încasează, în numerar, venituri din prestări servicii în valoare
de 500 RON.
6) Se contractează un credit bancar pe termen lung în valoare de
1.000 RON.
7) Se achiziţionează, pe credit comercial, un un mijloc fix în valoare
de 500 RON.
8) Dintr-un credit bancar pe termen scurt se achită un creditor divers
în valoare de 50 RON.
9) Se calculează salarii în valoare de 80 RON.
10) Se vinde un mijloc fix în valoare de 40 RON (costul de achiziţie al
mijlocului fix fiind de 30 RON).
11) Se încasează, în numerar, contravaloarea mijlocului fix vândut (40
RON).
12) Se depun la bancă, din casierie, 500 RON.
13) Se obţin produse finite în valoare de 700 RON.
14) Se vând produsele finite obţinute, pe credit comercial, la clienţi.
15) Se încasează, în numerar, contravaloarea produselor finite
vândute (700 RON).
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
50
=========================================================
CAPITOLUL VI
Contul şi balanţa conturilor – modele de reprezentare a
vieţii întreprinderii
§ Obiective
 Definirea contului, prezentarea caracteristicilor şi structurii acestuia;
 Evidenţierea principalelor funcţii ale contului;
 Prezentarea regulilor de funcţionare ale contului;
 Introducerea balanţei conturilor, ca instrument de sistematizare a informaţiei contabile
şi control;
 Prezentarea Planului de Conturi General;
 Studiul analizei contabile şi a formulei contabile.
 cont
 balanţă de verificare
 rulaj
 sold
 debit/credit
 analiză contabilă
 formulă contabilă
6.1 Motivaţia, definiţia, structura şi formele contului
Contul este situaţia (tabelul, partida) deschisă distinct pentru fiecare structură
patrimonială şi de rezultate, în care se înregistrează şi se calculează, în expresie
monetară, starea iniţială şi mişcarea acestor structuri, în mod permanent şi sistematic, în
decursul unei perioade determinate.
Analizând şi dezvoltând această definiţie, pot fi relevate următoarele trăsături
caracteristice ale contului25 :
a) Modul de redactare a datelor şi informaţiilor în cont se face, în condiţiile
prelucrării şi înregistrării manuale (manufacturiere) prin folosirea unui suport de
25
Cameniţă D., Belean P., Nicolaescu C., “Bazele contabilităţii”, Ed. Multimedia, Arad, 2000
51
=========================================================
date sub forma unei situaţii ( tabel, partidă), în diferite forme grafice, pe file sau
pagini separate pentru fiecare structură patrimonială şi de rezultate; se creează astfel
spaţiu în care pot fi înscrise şi alte informaţii decât cele reprezentate în Bilanţ cum
sunt: denumirea şi datele de identificare a actului justificativ al operaţiei, data
calendaristică a producerii operaţiei şi descrierea succintă a acesteia, ş.a.
b) Materia supusă înregistrării în cont, delimitată şi descrisă riguros în contabilitatea
financiară formând conţinutul economic al contului, poate fi: fiecare structură
patrimonială din Activul şi Pasivul Bilanţului; fiecare structură de cheltuieli şi
venituri după natură sintetizate în contul de rezultate.
c) Modul de cuantificare a structurilor şi a modificării acestora reflectate cu
ajutorul conturilor, se realizează în unităţi monetare ( băneşti), potrivit principiului
cuantificării monetare, după reguli şi metode de evaluare convenite în contabilitate
financiară, în acord cu alte principi contabile (al prudenţei, al nominalismului
monetar, ş.a).
d) Informaţiile esenţiale şi specifice evaluării şi calculelor în cont sunt cele privind
starea iniţială, creşterile (majorările), scăderile (diminuările) şi starea finală, în
expresie valorică, ale structurii pentru care s-a “deschis” contul.
e) Modalităţile de prelucrare şi înregistrare în cont a modificărilor (mişcărilor)
valorice sunt:
- înregistrarea permanentă, adică fără întrerupere şi fără a omite nici o operaţie care
afectează nivelul valoric al structurii reflectate în contul respectiv;
- înregistrarea sistematică, ceea ce presupune gruparea în părţi (coloane) separate, pe
de-o parte a stării iniţiale şi a creşterilor (intrărilor), iar pe de altă parte a scăderilor
(ieşirilor) concomitent cu ordonarea cronologică a creşterilor şi scăderilor în
concordanţă cu cronologia operaţiilor economice care le determină.
f) Perioada înregistrării stării şi mişcării valorice a structurii în cont este, de regulă,
exerciţiul contabil (financiar), adică durata calendaristică dintre două Bilanţuri
succesive, sau perioade mai scurte (de exemplu luna calendaristică).
Structura contului constă din principalele elemente constitutive ale unui cont.
Acestea sunt:
Titlul contului sau denumirea contului, sintetizează natura (conţinutul)
structurii patrimoniale (utilitate, resursă), sau de rezultate (cheltuială, venit) al cărui
calcul sau situaţie o descrie contul respectiv. În contabilitatea financiară normalizată,
titlurile conturilor însoţite şi de un cod numeric al acestora, sunt cuprinse în planul de
conturi general, utilizarea lor fiind obligatorie. (de exemplu: contul 371 “Mărfuri”,
contul 531 “Casa”, contul 101 “Capital social”, contul 401 “Furnizori”, contul 607
“Cheltuieli privind mărfurile”, contul 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”, contul
701 “Venituri din vânzarea produselor finite”, etc.)
Debitul şi Creditul contului reprezintă cele două părţi distincte destinate
grupării separate a celor două serii de calcule valorice ale structurii patrimoniale şi de
rezultate pentru care s-a deschis contul: pe deoparte a nivelului (existenţei) iniţial şi
creşterii (majorării) acestuia, iar pe de altă parte a scăderii (micşorării) structurii
respective.
Aceste două părţi ale contului -Debit şi Credit- care au avut la începutul
evoluţiei contabilităţii o anumită semnificaţie, au devenit în prezent simple denumiri
convenţionale. Ceea ce trebuie reţinut este că semnificaţia lor diferă funcţie de natura
elementelor înscrise şi anume:
- pentru structurile patrimoniale de Activ (utilităţi) şi pentru Cheltuieli
Debitul reflectă starea iniţială şi majorările valorice, iar Creditul semnifică scăderile
valorice (de exemplu contul “Casa” ales ca model).
- pentru structurile patrimoniale de Pasiv şi pentru Venituri, Debitul şi
Creditul reflectă o situaţi inversă celei descrise mai sus.
52
=========================================================
A “debita” un cont înseamnă a înregistra sume de bani şi alte date în Debitul contului,
iar a “credita” un cont înseamnă, în limbaj contabil a înscrie (înregistra) o sumă de bani în
Creditul contului.
Documentul justificativ (actul justificativ, piesa justificativă) este format din
denumirea documentului care confirmă efectuarea operaţiei care stă la baza înregistrării
în cont, la care se adaugă numărul (seria) acestuia. Nu este permisă nici o înregistrare în
cont, fără existenţa unui document justificativ care să consemneze un fapt sau
eveniment care s-a produs în realitate şi care să certifice datele corecte ale fluxului
economic (operaţiei economice).
Data calendaristică , adică ziua, luna, anul în care s-a produs operaţia
economică înregistrată în actul justificativ (şi care este înscrisă şi pe acesta). În niciun
caz, data ca element al contului, nu se referă la ziua, luna, anul când se face înregistrarea
operaţiei în cont, care poate fi ulterioară celei menţionate în documentul justificativ.
Explicaţia înregistrării în cont poate fi descriptivă şi contabilă.
Rulajul sau mişcarea contului exprimă mărimea valorică a modificărilor
Se observă că rulajul nu cuprinde soldul (starea) iniţial.
Soldul contului reprezintă mărimea valorică (nivelul în expresie monetară) a
stării sau existenţei la un moment dat a elementului urmărit în cont, adică la data
calculării sale (derivă din substantivul italian “soldi”, care înseamnă diferenţă).
6.2 Funcţiile şi regulile de funcţionare a conturilor
a)Funcţiile sau misiunile conturilor sunt, în principal, următoarele funcţia

informaţională funcţia de control a conturilor, funcţia juridică a conturilor, funcţia
fiscală a conturilor şi funcţia statistică a conturilor
b) Regulile de funcţionare a conturilor reprezintă normele convenţionale
potrivit cărora sunt calculate şi înregistrate în cele două părţi principale ale contului -
Debitul şi Creditul -, în expresie bănească, starea iniţială, creşterea, scăderea şi starea
finală a structurii patrimoniale şi de rezultate reflectată în cont.
• Regulile de funcţionare a conturilor de Activ şi Cheltuieli sunt:

Se debitează cu:
1) starea iniţială (soldul iniţial) preluat de regulă din Bilanţul iniţial (de
deschidere);
2) creşterile (intrările) de utilităţi şi de cheltuieli din cursul exerciţiului.
Se creditează cu:
3) scăderea (ieşirile) de utilităţi şi cheltuieli din cursul exerciţiului.
Soldul final este debitor (sau nul) şi exprimă starea finală a structurilor
respective de utilităţi şi cheltuieli.
• Regulile de funcţionare a conturilor de Pasiv şi Venituri sunt:

Se creditează cu:
1) starea iniţială (soldul iniţial) preluat de regulă din Bilanţul iniţial (de
deschidere);
2) creşterea (intrările) de resurse şi de venituri din cursul exerciţiului.
Se debitează cu :
3) scăderea (ieşirile) de resurse şi venituri ăn cursul exerciţiului.
Soldul final este creditor (sau nul) şi exprimă starea finală a structurii respective
de resurse şi venituri.
53
=========================================================
6.3 Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor
Principiul dublei înregistrări poate fi formulat astfel: înregistrarea simultană a

modificărilor provocate de o anumită operaţie economică, în părţile opuse a cel puţin
două conturi (Debit şi Credit) cu aceeaşi sumă (mărime valorică).
Corespondenţa conturilor este legătura care se stabileşte între două (sau mai
multe) conturi, respectiv între părţile lor opuse - Debitul şi Creditul conturilor - în
scopul reflectării unei operaţii economice, aplicând principiul dublei înregistrări. Mai
este denumită şi reciprocitatea conturilor.
6.4 Analiza contabilă a operaţiilor economice. Formula

contabilă. Contabilitatea cronologică şi sistematică26
6.4.1 Analiza contabilă

Analiza contabilă este cercetarea distinctă a fiecărei operaţii economice, pe
baza documentelor justificative în care s-a consemnat înfăptuirea operaţiei respective,
însoţită de raţionamentul necesar stabilirii conturilor corespondente, şi a părţilor opuse
ale acestor conturi în care urmează să se înregistreze modificările valorice provocate de
operaţia dată.
Există două modele de analiză contabilă: analiza contabilă dezvoltată şi analiza
contabilă simplificată (abreviată).
Modelul dezvoltat de analiză contabilă constă într-o succesiune a cercetării şi
logicii contabile, care, teoretic, se compune din următoarele momente (faze):
Identificarea naturii operaţiei economice şi evaluarea modificărilor produse de
aceasta pe baza datelor consemnate în documentele justificative (facturi de cumpărare,
sau de vânzare; ordin de plată către bancă, stat de plată a salariilor, chitanţe de încasare
a numerarului; etc.). În procesul didactic prezentarea directă a documentelor
justificative pentru diferitele operaţii economice este dificilă, fiind înlocuită, de regulă,
cu o descriere succintă a operaţiei economice, împreună cu datele necesare.
De exemplu: “Recepţionarea unui lot (partizi) de făină la o fabrică de pâine,
conform facturii furnizorului (factură de cumpărare) şi a notei de recepţie din
05.11.200N, care cuprinde 100 kg. făină a 10 lei, total 1.000 lei”.
Stabilirea structurilor patrimoniale sau/şi de rezultate care se modifică, sensul
modificărilor (creştere sau scădere) şi mărimea valorică a modificărilor generate de
operaţia dată.
În exemplul descris anterior, operaţia economică produce creşterea stocului de
materii prime cu 1000 lei, concomitent cu creşterea datoriei faţă de întreprinderea
furnizoare (întreprinderea de morărit) cu aceeaşi sumă de 1000 lei.
Stabilirea conturilor corespondente aferente structurilor patrimoniale şi/sau de
rezultate, şi a apartenenţei lor Activ/Cheltuială, Pasiv/Venit.
În exemplul dat, intervin conturile “Materii prime” cont de Activ şi “Furnizori”
cont de Pasiv.
Determinarea părţii fiecărui cont –Debit sau Credit - în care urmează să se
efectueze înregistrarea operaţiei economice, potrivit regulilor de funcţionare a
conturilor.
26
54
=========================================================
De exemplu contul “Materii prime”, fiind cont de Activ, reflectând o creştere a

stocurilor, urmează să fie debitat cu suma de 1.000 lei, potrivit regulilor de funcţionare
a conturilor de Activ, iar contul “Furnizori” fiind cont de Pasiv, reflectând o creştere a
datoriilor, urmează să fie creditat cu aceeaşi sumă de 1.000 lei, conform regulilor de
funcţionare a conturilor de Pasiv.
Modelul simplificat al analizei contabile constă în concentrarea
raţionamentului la o formă succintă care să se limiteze la stabilirea conturilor
corespondente şi a părţii fiecărui cont precizând apartenenţa sa la structurile
patrimoniale (Activ sau Pasiv), sau de rezultate (Venituri sau Cheltuieli) şi valoarea
modificărilor produse de către o anumită operaţie economică.
În exemplul anterior analiza contabilă abreviată (prescurtată) a modificărilor
provocate de aprovizionarea cu făină a fabricii de pâine, poate fi formulată astfel:
creşterea stocului de materii prime, contul “Materii prime” de Activ, se debitează cu
suma de 1.000 lei, concomitent creşterea datoriei, contul “Furnizori” de Pasiv, se
creditează cu suma de 1.000 lei.
6.4.2 Formula contabilă

Formula contabilă constă în înregistrarea fiecărei operaţii economice, pe baza
analizei contabile, sub forma unei egalităţi valorice între titlul conturilor corespondente
debitoare şi titlurile conturilor corespondente creditoare cu sumele lor debitoare şi
creditoare.
Există mai multe variante de redactare a formulelor contabile.
Formulele contabile pot fi clasificate după următoarele criterii:
a) După numărul de conturi din care sunt alcătuite există:formule contabile
simple, formule contabile compuse şi formule contabile mixte.
b) După rolul pe care îl au, formulele contabile se împart în: normale şi
accidentale
c) După momentul (data calendaristică) în care se întocmesc şi după scopul
urmărit , formulele contabile pot fi curente şi periodice.
6.4.3 Contabilitatea cronologică şi contabilitatea sistematică
Contabilitatea cronologică constă în înregistrarea fiecărei operaţii

economice într-o succesiune cronologică apelând la formule contabile sau articole
contabile. În acest scop sunt folosite diferite forme de “Registru Jurnal”, care asigură
încadrarea formulelor contabile în ordinea datelor calendaristice în care s-au desfăşurat
operaţiile economice.
Contabilitatea sistematică este alcătuită din ansamblul conturilor deschise
sub forma unor partizi (tabele, situaţii) distincte pentru fiecare structură
patrimonială şi de rezultate, sau pentru subdiviziuni ale acestora.
Există două categorii de contabilitate sistematică, după gradul de dezvoltare al

informaţiilor cuprinse în conturi şi anume: contabilitatea sistematică sintetică şi
contabilitatea sistematică analitică.
Contabilitatea sistematică sintetică cuprinde totalitatea conturilor deschise
pentru structurile generale ale patrimoniului şi rezultatelor în dubla lor reprezentare.
Contabilitatea sistematică analitică cuprinde conturile care reprezintă
subdiviziuni ale unui cont sintetic din Cartea-Mare, denumite şi conturi analitice. De
exemplu, conturile analitice ale contului “Mărfuri” sunt deschise pentru fiecare fel de
marfă: contul “Marfa M”, contul “Marfa N”, contul “Marfa O”, etc. sau pe fiecare
55
=========================================================
Magazin: contul “Mărfuri magazinul nr.1”, contul “Mărfuri magazinul nr.2”, etc.
Registrele care cuprind toate conturile analitice ale unui cont sintetic poartă numele de
“Registre auxiliare”, sau “Registre, (Fişiere) dezvoltătoare”, sau “Registre analitice”. De
exemplu “Registrul (Fişierul) auxiliar al contului Mărfuri, Registrul auxiliar al contului
Furnizori (deschis nominal pe fiecare furnizor), etc.
6.5 Clasificarea conturilor. Planul de conturi general
6.5.1 Clasificarea conturilor27
De aceea, în continuare, este analizată succint clasificarea conturilor după

principalele criterii.
După destinaţia informaţiilor cuprinse în contabilitatea dualistă conturile

se împart în:
a)Conturi ale contabilităţii financiare sau generale
b)Conturi ale contabilităţii de gestiune (manageriale)
După natura economică a structurilor reflectate în conturi (conţinutul

economic al conturilor) acestea se subdivid în:
a)conturi ale structurilor patrimoniale şi extrapatrimoniale care, la rândul lor, se
subîmpart în:
- conturi de Bilanţ, cele care reflectă prin conţinutul lor utilităţi şi resurse
(conturi de Activ şi conturi de Pasiv), cum sunt, de exemplu, conturile “Mijloace fixe”,
“Materii prime”, “Clienţi”, “Conturi curente la bănci” (conturi de Activ), sau “Capital
social”, “Furnizori”, etc. (conturi de Pasiv); aceste conturi constituie sursa de întocmire
a Bilanţului; (clasele 1-5 din PCG);
- conturi extrabilanţiere, sau conturi de ordine şi evidenţă, sau conturi în
afara Bilanţului, care reflectă fie bunuri aflate în posesia condiţionată a întreprinderii,
dar care sunt înregistrate în Bilanţul altor întreprinderi (cum sunt, de exemplu,
“Mijloacele fixe luate cu chirie”, “Valori materiale primite spre prelucrare sau
reparare”, “Valori materiale primite spre păstrare sau custodie”, etc.) fie Angajamente
acordate (giruri, cauţiuni, garanţii acordate), sau Angajamente primite (giruri, cauţiuni,
garanţii primite), care constituie creanţe incerte, respectiv datorii incerte ; toate aceste
conturi nu sunt cuprinse în Bilanţ, făcând parte din clasa 8 a PCG.
b)conturi ale structurilor de rezultate care, în contabilitatea financiară se
subîmpart în:
- conturi ale Cheltuielilor
- conturi ale Veniturilor
După funcţia contabilă, respectiv după regulile de funcţionare a conturilor,

acestea se clasifică în:
a)Conturile monofuncţionale, care cuprind conturile care sunt, în toate
cazurile, fie conturi de Activ sau de Cheltuieli, fie numai conturi de Pasiv sau de
Venituri.
b)Conturi bifuncţionale , sunt acele conturi care pot avea uneori sold debitor
(exprimând elemente de Activ sau de Cheltuieli), iar alteori pot avea sold creditor
(exprimând, în acest caz, elemente de Pasiv sau de Venituri
27
56
=========================================================
După tehnicile de înregistrare în conturi, sau după importanţa conturilor,se

deosebesc:
a)Conturi de bază (principale) , caracterizate prin aceea că reflectă structuri
reale (fluxuri reale), sunt conturi independente şi se transformă în posturi ale Bilanţului
şi conturi de Rezultate; această categorie de conturi cuprinde majoritatea conturilor
utilizate în contabilitatea curentă a unei întreprinderi (“Mărfuri”, “Materii prime”,
“Mijloace fixe”, “Casa”, “Capital social”, “Furnizori”, etc.).
b)Conturi auxiliare care sunt creaţii ale tehnicii complexe sau dezvoltate de
înregistrare în conturi a operaţiilor economice.
Conturile auxiliare se împart, după rolul pe care-l îndeplinesc în tehnica de
înregistrare contabilă, în două categorii de conturi şi anume conturi de regularizare şi
După gradul de detaliere a structurilor reprezentate în conturi , sau după

sfera de cuprindere , potrivit reglementărilor specifice României, aceste conturi se
împart în conturi sintetice şi conturi analitice.
6.6.2 Planul de conturi
Planul de conturi general (PCG) este un mijloc principal al normalizării

contabilităţii. El ar putea fi definit ca fiind lista reglementată (normalizată) care
cuprinde simbolurile (codurile) şi titlurile conturilor utilizate în contabilitatea
întreprinderilor, precum şi normele de folosire ale acestor conturi.
Titlurile conturilor sunt clasificate în PCG după criterii combinate, aplicate în
trepte, având ca obiectiv formarea surselor de informaţii pentru elaborarea
documentelor contabile de sinteză (conturile anuale): Bilanţ, Contul de Rezultate şi
Anexa. Schema generală de clasificare a conturilor în Planul de conturi general este
redată în continuare:
Planul Contabil General

Conturi ale Conturi ale
contabilităţii contabilităţii
financiare de gestiune
(Clasele 1 - 8) (Clasa 9)
Conturi Conturi Conturi
de în afara de cheltuieli
bilanţ bilanţului şi venituri
Clasa 1: Clasa 8: Clasa 6: Conturi de
Capitaluri Conturi speciale Cheltuieli decontări interne
Clasa 2: Clasa 7: Conturi de
Imobilizări Venituri calculaţie
Clasa 3: Costul
Stocuri producţiei
Clasa 4:
Terţi
Clasa 5:
Trezorerie
Schema generală a Planului de Conturi General
Simbolizarea (codificarea) conturilor în PCG constă în atribuirea fiecărei

clase, grupe, subgrupe, speţe, a unui grup de cifre arabe, care să înlocuiască titlurile
57
=========================================================
conturilor, pentru facilitarea prelucrării şi reprezentării simplificate a conturilor

respective28.
6.7 Balanţele conturilor29
În concordanţă cu cele două contabilităţi sistematice se utilizează pentru

verificarea înregistrărilor Balanţe de verificare sintetice (generale) şi Balanţe de
verificare analitice.
6.7.1 Balanţa de verificare generală (sintetică) a conturilor
Balanţa de verificare generală sau sintetică este tabelul sau situaţia

întocmită periodic, de regulă la sfârşitul fiecărei luni, în care sunt centralizate şi
verificate toate conturile din “Registrul Cartea Mare”, cu titlurile, simbolurile şi
soldurile debitoare şi creditoare între totalul cărora trebuie să existe egalitate.
Această Balanţă îndeplineşte următoarele funcţii: funcţia de centralizare a
datelor; funcţia de verificare a exactităţii înregistrărilor în conturi; sursă de date pentru
elaborarea Bilanţului şi Contului de Rezultate; sursă de date necesare pentru analiza
situaţiei economico-financiare a întreprinderii.
Formele balanţei de verificare sintetice depind de structura aleasa, respectiv
de modul de grupare a datelor în cadrul balanţei şi implicit de seriile de egalităţi
valorice totale (coloane).
În funcţie de aceste criterii, teoria şi practica contabilităţii cunosc următoarele
tipuri de balanţe de verificare sintetice: balanţa de verificare cu o serie de egalitaţi,
balanţa de verificare cu două serii de egalităţi, balanţa de verificare cu trei serii de
egalităţi şi balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi.
Etapele elaborării balanţei de verificare sintetice sunt următoarele:
-pregătirea datelor din “Registrul Cartea-Mare”prin calcularea rulajelor, sumelor
şi soldurilor finale ale fiecărui cont din “Registrul Cartea-Mare”;
-transcrierea elementelor fiecărui cont pe rândurile şi coloanele balanţei de
verificare în funcţie de tipul balanţei;
-totalizarea coloanelor balanţei, respectiv stabilirea seriilor de egalităţi;
-confruntarea, pentru verificare, a seriilor de egalităţi atât a celor de aceeaşi
natură, specifice tipului de balanţă folosit, cât şi a egalităţii între totalul rulajelor din
balanţa de verificare şi totalul sumelor din “Registrul Jurnal”.
Dacă se constată unele inegalităţi între serii pe coloanele de acelaşi gen,
înseamnă că există erori care trebuie căutate, depistate şi corectate.
Pentru căutarea erorilor se efectuează lucrările contabile pe calea inversă decât
aceea pe care s-au efectuat iniţial,
Există omisiuni şi erori care nu pot fi depistate prin intermediul Balanţei de
verificare. Din această categorie fac parte: erorile de compensaţie şi imputaţie precum şi
omisiunile de înregistrare.
28
, N. Feleagă, L. Malciu, Şt. Bunea „Bazele contabilităţii-o abordare europeană şi internaţională”, Ed.
Economică, Bucureşti, 2002
29
C. Nicolaescu, B.Gomoi, „Noţiuni fundamentale de contabilitate-descrierea principalelor modele şi
proceduri”, Ed. Mirton, Timişoara, 2006
58
=========================================================
6.7.2 Balanţele de verificare analitice
Balanţele de verificare analitice sunt tabele în care se centralizează, la un

moment dat, sumele şi soldurile finale înregistrate în conturile analitice ale unui
cont sintetic .
Întocmirea Balanţelor analitice presupune parcurgerea următoarelor etape:
-pregătirea conturilor în sensul calculării elementelor potrivit modelului de
balanţă;
-transcrierea acestor totaluri din “Registrele dezvoltătoare” ale contului sintetic
respectiv în balanţă;
-verificarea exactităţii înregistrărilor care se face în acest caz prin confruntarea
totalului sumelor balanţelor analitice cu totalul sumelor contului sintetic. Aceste totaluri
ale sumelor şi soldurilor din contul sintetic trebuie să fie egale cu totalurile
corespunzătoare din balanţa de verificare analitică.
La balanţele analitice nu se mai pune condiţia unor egalităţi a sumelor debitoare
cu cele creditoare. Dacă în urma confruntării se constată diferenţe, înseamnă că s-a
produs o eroare. Această eroare trebuie căutată în contabilitatea analitică, prin
verificarea conturilor analitice.
1. Ce este contul şi care sunt caracteristicile acestuia?

2. Care sunt elementele componente ale contului? Particularizaţi pe o situaţie
concretă.
3. Comentaţi funcţiile principale ale contului.
4. Care sunt criteriile de clasificare a conturilor? Exemplificaţi pentru fiecare
categorie de conturi.
5. Ce presupune sistemul conturilor?
6. Care este rolul balanţei de verificare?
7. Câte tipuri de balanţe de verificare există?
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
59
=========================================================
60
=========================================================
CAPITOLUL VII
Inventarierea patrimoniului ca procedeu al metodei
contabilităţii
§ Obiective
 Definirea inventarierii şi clasificarea acesteia;
 Evidenţierea principalelor funcţii ale inventarierii;
 Prezentarea diferenţelor rezultate în urma inventarierii.
 inventariere
 valoare actuală
 diferenţe de inventar
7.1 Definiţia şi clasificarea inventarierii30
7.1.1 Definiţia inventarierii
Inventarierea este procedeul metodei contabilităţii prin care se constată

existentă faptică (fizică), se descriu şi se evaluează elementele patrimoniale şi
extrapatrimoniale cu scopul de a stabili situaţia reală, cantitativă şi valorică a
elementelor respective.
7.1.2 Clasificarea inventarierii
După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale şi extrapatrimoniale,

inventarierea poate fi:inventariere totală (generală), şi inventariere parţială,
Dupa apartenenţa elementelor inventarierea poate fi :inventarierea
structurilor patrimoniale, şi inventarierea structurilor extrapatrimoniale, adică a celor
asupra cărora întreprinderea nu are dreptul de dispoziţie (de a le
După reglementarea legală, inventarierea poate fi: inventariere obligatorie,
prevăzută de Legea contabilităţii în următoarele situaţii:Inventarierea la începutul
activităţii;Inventarierea făcută cel puţin o dată pe an (de obicei la închiderea
exerciţiului);Inventarierea la fuzionarea sau divizarea întreprinderii;Inventarierea la
încetarea activităţii;Inventarierea făcută cu ocazia modificării preţurilor;Inventarierea la
cererea organelor de control;Inventarierea bunurilor atunci când exista suspiciuni
privind plusuri sau minusuri în gestiune;Inventarierea în urma calamităţilor naturale
(incendii, inundaţii) sau a altor cauze de forţă majoră.
 Inventarierea facultativă, dispusă de conducerea întreprinderii, în afara
situaţiilor prevăzute de lege (la schimbarea gestionarului, pentru cunoaşterea situaţiei
stocurilor la anumite structuri cu scopul de a lua anumite decizii).
7.2 Funcţiile inventarierii
Dintre funcţiile inventarierii, pot fi menţionate:

 Cunoaşterea situaţiei reale, a patrimoniului şi a structurilor extrapatrimoniale.
 Asigurarea integrităţii patrimoniului..
 Identificarea bunurilor depreciate, cu termene de garanţie depăşite,
deteriorate, inutilizabile, greu vandabile sau nevandabile..
30
61
=========================================================
 Determinarea valorii actuale a bunurilor, creanţelor şi datoriilor,.

 Calcularea unor indicatori care nu pot fi stabiliţi decât prin inventariere.
7.3 Tehnica pregătirii şi executării inventarierii şi
documentele corespunzătoare
Răspunderea pentru organizarea inventarierii revine administratorilor sau altei

persoane care are obligaţia gestiunii patrimoniului.
Aceştia numesc, prin decizie, comisiile de inventariere, stabilindu-se
componenţa comisiei, responsabilul acesteia, gestiunile care se supun inventarierii şi
data începerii şi terminării inventarierii.
Pentru pregătirea inventarierii trebuie create condiţii din partea
administratorilor şi trebuie luate măsuri din partea comisiei de inventariere pentru buna
desfăşurare a acesteia.
Executarea inventarierii şi înscrierea în documente constă în constatarea şi
consemnarea existenţei faptice prin numărare, cântărire sau alte mijloace, a bunurilor,
disponibilităţilor, creanţelor şi datoriilor. Ea depinde de natura bunurilor inventariate
(bunuri, numerar, disponibil în cont, creanţe, datorii etc.), de starea acestora (normală
sau deteriorată, cu termen de garanţie depăşit etc.) şi de apartenenţa acestora
(patrimoniale sau extrapatrimoniale).
Evaluarea stocurilor faptice la valoarea actuală.
Valoare actuală este valoarea de utilitate în funcţie de preţul pieţei, utilitatea
pentru întreprindere, starea şi amplasarea bunurilor inventariate. În Planul Contabil
General din Franţa, valoarea de utilitate este definită ca fiind "preţul presupus pe care
ar accepta să-l ofere un cumpărător avizat, pentru bunul respectiv în starea şi locul în
care se află acesta". Pentru stabilirea acestei valori de utilitate, întreprinderea va
recurge la toate tehnicile adecvate (baremuri, mercuriale, cotaţii la bursă etc.).
7.4 Stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii
La inventarierea structurilor patrimoniale pot fi identificate două categorii de

diferenţe:
 Diferenţe între stocurile faptice şi stocurile scriptice, denumite şi diferenţe de
inventar;
 Diferenţe de evaluare a stocurilor faptice, denumite plusuri şi minusuri de
valoare.
1. Comentaţi necesitatea inventarierii.

2. Definiţi inventarierea şi enumeraţi funcţiile acesteia.
3. Ce presupune pregătirea inventarierii? Dar executarea inventarierii şi
înscrierea în documente?
4. Comentaţi şi exemplificaţi regularizarea rezultatelor inventarierii.
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
62
=========================================================

Mirton.
directivele europene .
63
=========================================================
CAPITOLUL VIII
Evaluarea patrimoniului ca procedeu al metodei
contabilităţii
§ Obiective
 Definirea evaluării şi prezentarea principiilor contabile conexe evaluării;
 Prezentarea regulilor de evaluare a patrimoniului.
 evaluare contabilă
 evaluare la intrare
 evaluare la inventariere
 evaluare la sfârşitul exerciţiului financiar
 evaluare la ieşire
8.1 Definiţia şi principiile contabile ale evaluării

patrimoniului31
Evaluarea contabilă a patrimoniului întreprinderii constituie o componentă a

metodei contabilităţii, care poate fi definită ca fiind cuantificarea şi exprimarea în
contabilitate prin intermediul banilor a mărimii (nivelului) elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor. Ceea ce nu poate fi comensurat şi exprimat în bani, nu poate face obiectul
înregistrărilor contabile.
Principiile contabile care au o legătură directă cu evaluarea contabilă sunt:
principiul cuantificării monetare, principiul nominalismului monetar (sau al costurilor
istorice), principiul prudenţei şi principiul permanenţei metodelor.
8.2 Reguli de evaluare a patrimoniului în contabilitate
În contabilitatea financiară sau generală din România s-au adoptat unele reguli
sau forme de evaluare contabilă care pot fi analizate din două ipostaze şi anume: al
momentului în care intervine evaluarea şi al structurilor contabile la care se referă
aceasta.
Din punct de vedere al metodelor (fazelor) lucrărilor contabile în care se
aplică evaluarea, regulile sunt grupate în Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii
în ordinea cronologică a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale astfel:
 Evaluarea la data intrării în patrimoniu;
 Evaluarea la inventariere;
 Evaluarea la încheierea exerciţiului;
 Evaluarea la data ieşirii din patrimoniu.
Din punctul de vedere al structurilor contabile la care se referă, evaluarea
cunoaşte unele particularităţi dependente de aceste structuri cum sunt: Evaluarea
imobilizărilor (necorporale, corporale); Evaluarea titlurilor de portofoliu imobilizate;
Evaluarea stocurilor; Evaluarea creanţelor; Evaluarea datoriilor.
Analiza, în continuare, a regulilor (metodelor) de evaluare contabilă a
patrimoniului şi rezultatelor, adoptă primul criteriu de clasificare a evaluării, după
momentul (faza) în care se aplică evaluarea, cu o restructurare în scop didactic şi
31
64
=========================================================
anume:Evaluarea în contabilitatea curentă (în cursul exerciţiului);Evaluarea la

inventarierea patrimoniului;Evaluarea la închiderea exerciţiului (evaluarea la bilanţ).
Există mai multe metode de evaluare a patrimoniului în contabilitate şi anume:
metoda costurilor istorice, metoda costurilor istorice indexate, metoda valorii actuale.
Normalizatorii români au adoptat, ca metodă de bază, metoda costurilor
istorice, care se fundamentează, într-o mare măsură, pe principiul costurilor istorice şi
pe principiul prudenţei.
8.2.1 Regulile sau metodele de evaluare în contabilitatea curentă sau în cursul

exerciţiului contabil
Aceste reguli se aplică îndeosebi în cadrul documentelor justificative şi în

sistemul conturilor, în două momente: la intrarea în patrimoniu a bunurilor, creanţelor şi
datoriilor şi la ieşirea din patrimoniu sau la eliberarea în consum a aceloraşi elemente
patrimoniale.
La data intrării în patrimoniu, bunurile, creanţele, datoriile sunt evaluate în
contabilitate la valoarea de origine, sau la valoarea de intrare, denumită şi valoare
contabilă..
Valoarea de origine (de intrare) poate apărea sub forma costului de achiziţie, a
costului de producţie, a valorii de utilitate.
Costul de achiziţie sau costul de aprovizionare a unui bun se aplică pentru
bunurile procurate cu titlu oneros şi se compune din două elemente, respectiv preţul
convenit, adică suma în lei care rezultă din acordul părţilor la data operaţiei de
cumpărare a bunului şi cheltuielile accesorii, sau externe adică cheltuielile legate direct
sau indirect de achiziţie, pentru punerea în stare de utilizare sau pentru intrarea în
depozit a bunului aprovizionat (cheltuieli de transport, de încărcare-descărcare, taxele
vamale pentru bunurile importate, cheltuielile de instalare şi de montare a unui utilaj
etc.).
Costul de producţie este utilizat pentru evaluarea bunurilor şi serviciilor produse
de către întreprindere, fiind obţinut prin adiţionarea costului de achiziţie al materialelor
consumate pentru producerea bunului sau serviciului şi costului manoperei şi a
cheltuielilor angajate de întreprindere în cursul operaţiilor de producţie pentru a aduce
bunul (serviciul) în starea şi locul unde se găseşte, respectiv cheltuielile directe de
producţie şi cheltuielile indirecte de producţie în măsura în care, acestea din urmă, pot fi
raţional repartizate asupra bunului (serviciului) respectiv.
Valoarea de utilitate este aplicată pentru bunurile care reprezintă aportul în
natură al acţionarilor sau asociaţilor, precum şi pentru toate bunurile obţinute cu titlu
gratuit (donaţii, sponzorizări etc.) şi se stabileşte în funcţie de preţul pieţei, utilitatea
pentru întreprindere, starea şi amplasarea bunurilor respective.
Valoarea de origine sau valoarea de intrare a creanţelor şi datoriilor este
valoarea nominală a acestora, adică aceea înscrisă în documentele justificative (facturi
de vânzare, facturi de cumpărare, state de plată a salariilor etc.) pe baza cărora se face
evaluarea şi înregistrarea intrării lor în patrimoniul şi în contabilitatea întreprinderii.
Titlurile de valoare, fie că sunt acţiuni pe termen lung (imobilizări financiare),
sau sunt titluri de plasament, acţiuni pe termen scurt sau obligaţiuni (din categoria
investiţiilor financiare pe termen scurt sau cvasilichidităţilor), sunt înregistrate la
valoarea de origine egală cu costul de achiziţie al lor, fără alte cheltuieli accesorii
(comisioane, taxe etc.), care se înregistrează în contabilitate în categoria cheltuielilor
financiare.
La data ieşirii din patrimoniu (sau la darea în consum) bunurile sunt
evaluate la aceeaşi valoare de origine (valoare de intrare) la care s-au înregistrat la
intrarea lor în patrimoniu.
65
=========================================================
Bunurile ieşite din patrimoniu sau eliberate din depozite pentru consum se
împart, din punct de vedere al evaluării lor la valoarea de origine (valoarea de intrare) în
două categorii, respectiv bunuri identificabile şi bunuri care nu se pot identifica.
Bunurile identificabile pe obiecte distincte în contabilitate şi în existenţa lor
reală, cum sunt clădirile, maşinile şi utilajele de lucru şi în general mijloacele fixe, dar şi
unele materiale şi mărfuri cu valoare mare pe obiect (obiecte din aur, pietre preţioase
etc.) sunt evaluate şi înregistrate la ieşirea din patrimoniu sau la darea lor în consum cu
valoarea lor de origine (de intrare) individuală (din conturile analitice ţinute pe
obiecte).
Bunurile care nu se pot identifica pe obiecte, provenind din loturi (partizi)
cumpărate sau fabricate la date calendaristice diferite, dar având aceleaşi caracteristici
tehnico-funcţionale (motiv pentru care se mai numesc şi bunuri fungibile, interşanjabile
sau interschimbabile şi care includ majoritatea stocurilor de materii prime şi materiale
consumabile, mărfurile, ambalajele etc.) sunt evaluate şi înregistrate la ieşirea din
patrimoniu sau la darea lor în consum, tot la valoarea de origine (valoarea de intrare),
dar care este calculată după diferite procedee cum sunt: FIFO (prima intrare/prima
ieşire), LIFO (ultima intrare/prima ieşire), CMP (cost mediu ponderat).
Creanţele şi datoriile sunt evaluate la ieşirea lor din patrimoniu, la aceeaşi
valoare nominală la care au fost evaluate la intrarea în patrimoniu (valoarea de
origine).
Titlurile de valoare, indiferent de clasificarea lor sunt evaluate la ieşirea lor din
patrimoniu (de regulă la vânzarea lor), la acelaşi cost de achiziţie la care au fost
procurate şi înregistrate la intrarea în patrimoniu, dacă sunt identificabile pe partizi
(pachete) de la intrarea în patrimoniu (adică dacă provin dintr-o singură cumpărare şi
reprezintă titluri ale aceleaşi întreprinderi).
O metodă de evaluare specifică stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, este
evaluarea la preţuri standard (prestabilite). Metoda constă în evaluarea şi înregistrarea
stocurilor de materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje, producţie în curs
de execuţie etc. la un preţ standard (preţ prestabilit), atât la intrarea în patrimoniu, cât
şi la ieşirea din patrimoniu (sau la darea în consum). Metoda evaluării la preţuri
standard (prestabilite), simplifică astfel contabilitatea stocurilor, înlăturând necesitatea
evaluării ieşirilor din patrimoniu după procedeele FIFO, LIFO, CMP. Preţurile standard
(prestabilite) se stabilesc pe baza costurilor sau preţurilor medii ponderate ale grupelor
sau sortimentelor stocurilor respective, calculate pe o perioadă anterioară semnificativă
(trei luni sau după numărul de zile al vitezei de rotaţie). La fiecare intrare în patrimoniu
se stabilesc diferenţele dintre cele două preţuri (preţ standard şi cost efectiv constatat).
În acest mod, evaluarea stocurilor la costuri (preţuri) standard (prestabilite) din cursul
exerciţiului, este corectată cu diferenţele de preţ favorabile sau nefavorabile şi este
adusă astfel la costurile de achiziţie sau de producţie (la valorile de origine sau de
intrare). Metoda de evaluare la costuri (preţuri) standard (prestabilite, constante) este
deci numai o variantă de aplicare a evaluării la valorile de origine sau de intrare în
patrimoniu, adică la costul istoric, potrivit principiului nominalismului monetar.
8.2.2 Regulile sau metodele de evaluare contabilă la inventarierea patrimoniului
Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii din România

“evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală
sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcţie de
utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei. Valoarea de utilitate a creanţelor şi
datoriilor se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de
plată”.
66
=========================================================
Valoarea actuală sau valoarea de inventar se înscrie de către comisiile de

inventariere în listele de inventar (sau alte acte justificative întocmite cu ocazia
inventarierii), pe fiecare sortiment sau obiect individual al bunurilor constatate fizic
(faptic) la inventariere, şi se centralizeză în Registrul Inventar, în coloana
corespunzătoare deprecierilor (pentru elementele de activ).
8.2.3 Regulile sau metodele de evaluare la închiderea exerciţiului (la închiderea

conturilor sau la bilanţ)
La închiderea conturilor (la elaborarea bilanţului şi a contului de rezultate),

evaluarea elementelor patrimoniale se face luând în considerare principiul prudenţei,
care impune evitarea supraevaluării elementelor de activ şi a subevaluării elementelor
de pasiv.
În acest scop este necesară comparaţia dintre valoarea de origine (valoarea de
intrare) cu care a fost înregistrat în contabilitate fiecare element patrimonial, în cursul
exerciţiului, şi valoarea actuală stabilită şi înregistrată la inventarierea elementului
patrimonial respectiv. Din această comparaţie pot rezulta următoarele diferenţe:plus-
valori, atunci când valoarea actuală (Va) este mai mare decât valoarea de origine (Vo),
(Va > Vo);minus-valori, atunci când valoarea actuală (Va) este mai mică decât valoarea
de origine (Vo), (Va < Vo).
Există, bineînţeles, şi cazul când valoarea actuală este egală cu valoarea de
origine, demonstrând o mare stabilitate conjuncturală a preţurilor.
În cazul constatării diferenţelor de valoare, se aplică principiul prudenţei,
1. Definiţi evaluarea patrimoniului şi argumentaţi importanţa acesteia.

2. Care sunt principiile contabile direct legate de evaluarea patrimoniului şi
care este impactul acestora asupra evaluării?
3. Comentaţi evaluarea diferitor elemente patrimoniale în diferite momente din
activitatea întreprinderii.
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
6. ** OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
67
=========================================================
CAPITOLUL IX
Utilizarea modelelor şi procedurilor contabile în
contabilitatea curentă
§ Obiective
 Evidenţierea practică a principalelor modele şi proceduri contabile;
 Elaborarea unei monografii contabile.
 analiză contabilă
 formulă contabilă
 monografie contabilă
Pentru exemplificarea utilizării modelelor şi procedurilor contabile prezentate în

capitolele anterioare (contul, balanţa conturilor, evaluarea şi inventarierea), vom
considera modelul ipotetic al unei întreprinderi la nivelul căreia vom aplica evaluarea
pentru comensurarea operaţiilor economice. În continuare aceste operaţii vor fi
înregistrate în contabilitatea curentă, cu ajutorul sistemului conturilor, pe baza analizei
contabile.
Se consideră o întreprindere, organizată juridic ca societate pe acţiuni, care
prelucrează două categorii de materiale, „A” şi „B” şi vinde o marfă „C”.
Situaţia de la finalul exerciţiului financiar precedent, care va fi preluată ca
situaţie iniţială pentru exerciţiul financiar curent, este redată prin următoarea balanţă de
verificare cu o serie de egalităţi:
- RON -
Simbol Titlu cont Sold final
cont (Denumire cont) Debit Credit
1012 „Capital subscris vărsat” - 5.000
106 „Rezerve” - 300
117 „Rezultatul reportat” (profit) - 900
2131 „Echipamente tehnologice” 4.000 -
281 „Amortizări privind imobilizările corporale” - 1.550
301 „Materii prime” 300 -
302 „Materiale consumabile” 150 -
371 „Mărfuri” 1.000 -
391 „Ajustări pentru deprecierea materiilor prime” - 25
397 „Ajustări pentru deprecierea mărfurilor” - 75
401 „Furnizori” - 250
4111 „Clienţi” 250 -
5121 „Conturi la bănci în lei” 1.900 -
5311 „Casa în lei” 500 -
TOTAL 8.100 8.100
Pornind de la această situaţie iniţială, vom realiza deschiderea conturilor de activ

şi de pasiv, iar ulterior vom analiza şi înregistra în contabilitate operaţiile ce survin în
cadrul activităţii acestei întreprinderi pe parcursul unei luni.
68
=========================================================
Operaţia 1
Deschiderea conturilor de activ şi de pasiv prin creditarea, respectiv debitarea
contului în afara bilanţului 891 „Bilanţ de deschidere”.
 Deschiderea conturilor de activ generează creşterea elementelor

patrimoniale de activ prin creditarea contului în afara bilanţului 891 „Bilanţ de
deschidere”.
8.100 % = 891 „Bilanţ de deschidere” 8.100

4.000 „Echipamente tehnologice” 2131
300 „Materii prime” 301
150 „Materiale consumabile” 302
1.000 „Mărfuri” 371
250 „Clienţi” 4111
1.900 „Conturi la bănci în lei” 5121
500 „Casa în lei” 5311
 Deschiderea conturilor de pasiv generează creşterea elementelor

patrimoniale de pasiv prin debitarea contului în afara bilanţului 891 „Bilanţ de
deschidere”.
8.100 „Bilanţ de deschidere” 891 = % 8.100

1012 „Capital subscris vărsat” 5.000
106 „Rezerve” 300
117 „Rezultatul reportat” 900
„Amortizări privind imobilizările
281 corporale” 1.550
„Ajustări pentru deprecierea
391 materiilor prime” 25
397 mărfurilor” 75
401 „Furnizori” 250
În continuare vor fi prezentate cele mai importante operaţii cu privire la

capitalurile întreprinderii, categorie din care ne vom opri asupra capitalului social,
rezervelor şi rezultatului reportat.
Capitalul social reprezintă aportul iniţial al coproprietarilor (acţionari, asociaţi)
în vederea înfiinţării întreprinderii. El poate fi reprezentat fie în bani, fie în natură
(terenuri, construcţii, echipamente tehnologice etc.).
Operaţiile privind capitalul social vizează trei aspecte: constituirea capitalului
social; majorarea capitalului social; diminuarea capitalului social.
Constituirea capitalului social are la bază două etape:
 Etapa de subscriere (promisiune) a capitalului social;
 Etapa de vărsare, în bani sau în natură, a capitalului social şi de realizare
efectivă a acestuia (de transformare a capitalului social subscris nevărsat
în capital social subscris vărsat)
Majorarea capitalului social se poate realiza pe baza următoarelor modalităţi:
 Noi aporturi în bani sau în natură;
69
=========================================================
 Încorporarea rezervelor;
 Încorporarea profitului net.
Diminuarea capitalului social se poate realiza pe următoarele căi:
 Retragerea unui acţionar;
 Răscumpărarea acţiunilor la bursă;
 Acoperirea pierderii.
Rezervele reprezintă resurse constituite în vederea acoperirii necesarului de
finanţare al întreprinderii în perioade cu rezultate nefavorabile sau de criză. Acestea
sunt de mai multe categorii, dintre care cea mai mare relevanţă o au: rezervele legale;
rezervele statutare sau contractuale şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual în cotă de 5 % din profitul brut al
întreprinderii până se ajunge la o pondere a acestora de 20% în capitalul social. Odată
constituite, acestea rămân la dispoziţia întreprinderii până la lichidarea acesteia, urmând
ca pe baza lor să fie achitaţi creditorii întreprinderii. Această categorie de rezerve este
obligatorie şi se constituie cu prioritate.
Rezervele statutare sau contractuale variază de la o întreprindere la alta,
cuantumul lor fiind prevăzut în actul constitutiv al întreprinderii (contract de societate,
statut).
Alte rezerve presupun alte fonduri aflate la dispoziţia întreprinderii.
Rezultatul reportat cuprinde fie profitul nerepartizat, fie pierderea neacoperită
din exerciţiile anterioare.
Profitul poate fi repartizat pentru distribuirea de dividende acţionarilor, pentru
majorarea capitalului social sau pentru rezerve.
Pierderea poate fi acoperită prin diminuarea capitalului social sau din rezerve.
Operaţia 2
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) hotărăşte repartizarea profitului de
900 RON din anul precedent astfel: 500 RON pentru creşterea capitalului social, 400
RON pentru distribuirea de dividende acţionarilor.
 Scade rezultatul reportat → contul 117 „Rezultatul reportat” (P) se
debitează;
 Creşte capitalul social → contul 1012 „Capital subscris vărsat” (P) se
creditează;
 Cresc datoriile faţă de acţionari → contul 457 „Dividende de plată” (P)
se creditează.
900 „Rezultatul reportat” 117 = % 900

1012 „Capital subscris vărsat” 500
457 „Dividende de plată” 400
Operaţia 3
Se calculează impozitul pe dividende datorat bugetului de stat.
În vederea calculării acestui impozit, asupra valorii dividendelor de plată, se

aplică procentul de 16%, reprezentând cota unică de impozitare.
Impozit pe dividende = 16% × 400 RON = 64 RON
70
=========================================================
Impozitul pe dividende, în sumă de 64 RON, se reţine din valoarea totală a

dividendelor de plată.
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 446 „Alte impozite şi taxe” (P) se
creditează;
 Scad datoriile faţă de acţionari → contul 457 „Dividende de plată” (P) se
debitează.
64 „Dividende de plată” 457 = 446 „Alte impozite şi taxe” 64
Operaţia 4
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) hotărăşte majorarea capitalului social
prin emisiunea (subscrierea) a 250 de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 5
RON/acţiune (250 acţiuni × 5 RON/acţiune = 1.250 RON).
 Cresc creanţele faţă de acţionari → contul 456 „Decontări cu

asociaţii/acţionarii privind capitalul” (A) se debitează;
 Creşte capitalul social subscris nevărsat → contul 1011 „Capital
subscris nevărsat” (P) se creditează.
„Decontări cu asociaţii /
1.250 acţionarii privind capitalul” 456 = 1011 „Capital subscris nevărsat” 1.250
Operaţia 5
Acţionarii depun la bancă (varsă) 70% din capitalul subscris (promis) (70% ×
1.250 RON = 875 RON).
Înregistrarea acestei operaţii presupune parcurgerea a două etape:

a). Vărsarea capitalului social (Depunerea banilor)
 Scad creanţele faţă de acţionari → contul 456 „Decontări cu

asociaţii/acţionarii privind capitalul” (A) se creditează;
 Creşte disponibilul la bancă → contul 5121 „Conturi la bănci în lei” (A)
se debitează.
875 „Conturi la bănci în lei” 5121 = 456 acţionarii privind capitalul”
875
b). Realizarea efectivă a capitalului social (Transformarea capitalului social

subscris nevărsat în capital social subscris vărsat)
 Creşte capitalul social subscris vărsat → contul 1012 „Capital subscris

vărsat” (P) se creditează;
 Scade capitalul social subscris nevărsat → contul 1011 „Capital subscris
nevărsat” (P) se debitează.
71
=========================================================
875 „Capital subscris nevărsat” 1011 = 1012 „Capital subscris vărsat” 875
Operaţia 6
Un acţionar care deţinea 20 de acţiuni, cu o valoare nominală de 20
RON/acţiune se retrage, achitându-i-se contravaloarea acţiunilor în numerar (20 acţiuni
× 5 RON/acţiune = 100 RON).
a). Reducerea capitalului social (Crearea datoriei faţă de acţionar)
 Cresc datoriile faţă de acţionari → contul 456 „Decontări cu

asociaţii/acţionarii privind capitalul” (P) se creditează;
 Scade capitalul social subscris vărsat → contul 1012 „Capital subscris
vărsat” (P) se debitează.
100 „Capital subscris vărsat” 1012 = 456 acţionarii privind capitalul”
100
b). Plata în numerar a contravalorii acţiunilor (Plata datoriei)
 Scad datoriile faţă de acţionari → contul 456 „Decontări cu

asociaţii/acţionarii privind capitalul” (P) se debitează;
 Scade numerarul din casierie → contul 5311 „Casa în lei” (A) se
creditează.
100 acţionarii privind capitalul” 456 = 5311 „Casa în lei” 100
În cele ce urmează, vor fi trecute în revistă cele mai importante operaţii

referitoare la imobilizări. Dintre cele trei categorii de imobilizări, cea mai mare
relevanţă o au imobilizările corporale (numite în literatura de specialitate şi „mijloace
fixe”).
Operaţiile privind imobilizările vizează:
 Intrările imobilizărilor în patrimoniu;
 Evidenţierea deprecierii ireversibile a acestora prin intermediul
amortizării;
 Ieşirile imobilizărilor din patrimoniu.
Intrarea imobilizărilor în patrimoniu poate avea loc pe următoarele căi:
 Prin achiziţie (cu titlu oneros);
 Prin donaţie (cu titlu gratuit);
 Din producţie proprie;
 Ca aport în natură al asociaţilor la capitalul social.
Ieşirea imobilizărilor din patrimoniu poate avea loc astfel:
 Prin vânzare (cesiune);
72
=========================================================
 Prin casare (scoatere din funcţiune);

 Prin donaţie.
Majoritatea operaţiilor de achiziţii şi vânzări sunt însoţite în practică de TVA

(taxa pa valoarea adăugată). Acesta este un impozit indirect, pe care statul îl
gestionează prin intermediul agenţilor economici. Astfel, operaţiile de achiziţii sunt
însoţite de TVA deductibilă, care este plătită împreună cu preţul de achiziţie, iar
operaţiile de vânzări sunt însoţite de TVA colectată, care este încasată împreună cu
preţul de vânzare. Astfel, ia naştere un veritabil „mecanism” al TVA în cadrul
întreprinderilor.
În Planul de Conturi General, TVA este redată prin prisma contului 442 „Taxa
pe valoarea adăugată”, cu analiticele 4426 „TVA deductibilă” (cont de activ) şi 4427
„TVA colectată” (cont de pasiv).
Un alt aspect important de luat în calcul la contabilitarea imobilizărilor este
amortizarea acestora. Amortizarea imobilizărilor reprezintă expresia deprecierii
ireversibile a imobilizărilor necorporale şi corporale, cu excepţia terenurilor. Terenurile
şi imobilizările financiare nu se amortizează întrucât nu suferă deprecieri ireversibile.
Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă un fond şi, totodată, o cheltuială
fictivă, care nu determină o ieşire efectivă de resurse financiare din întreprindere.
Astfel, fiind o cheltuială doar fictivă, dar care diminuează totuşi profitul întreprinderii
şi, implicit, impozitul pe profit plătit statului, amortizarea reprezintă şi un proces de
recuperare treptată a valorii imobilizate în active necorporale şi corporale.
Amortizarea este legată de o perioadă de timp numită durată normală de funcţionare,
care e stabilită fie prin lege, fie la nivel de întreprindere.
În Planul de Conturi General, amortizarea se regăseşte ca fond în conturile 280
„Amortizări privind imobilizările necorporale” şi 281 „Amortizări privind
imobilizările corporale” (conturi de pasiv). Cheltuielile cu amortizările sunt evidenţiate
prin intermediul contului 6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea
imobilizărilor”.
Operaţia 7
Se achiziţionează, pe credit comercial, un echipament tehnologic la cost de
achiziţie de 1.600 RON, TVA aferentă 19% (19% × 1.600 RON = 304 RON).
 Cresc imobilizările corporale de natura echipamentelor tehnologice →

contul 2131 „Echipamente tehnologice” (A) se debitează;
 Creşte TVA deductibilă → contul 4426 „TVA deductibilă” (A) se
debitează;
 Cresc datoriile faţă de furnizorii de imobilizări → contul 404 „Furnizori
de imobilizări” (P) se creditează.
1.904 % = 404 „Furnizori de imobilizări” 1.904

1.600 „Echipamente tehnologice” 2131
304 „TVA deductibilă” 4426
Operaţia 8
Se plăteşte, din contul de la bancă, datoria faţă de furnizorul echipamentului.
73
=========================================================
 Scad datoriile faţă de furnizorii de imobilizări → contul 404 „Furnizori

de imobilizări” (P) se debitează;
 Scade disponibilul la bancă → contul 5121 „Conturi la bănci în lei” (A)
se creditează.
1.904 „Furnizori de imobilizări” 404 = 5121 „Conturi la bănci în lei” 1.904
Operaţia 9
Se casează (scoate din funcţiune) un echipament tehnologic având valoarea de
intrare de 2.000 RON, amortizat (recuperat) cu 1.000 RON, generându-se astfel o
cheltuială de 1.000 RON.
 Scad imobilizările corporale de natura echipamentelor tehnologice →

contul 2131 „Echipamente tehnologice” (A) se creditează;
 Scade fondul de amortizare privind imobilizările corporale → contul
281 „Amortizări privind imobilizările corporale” (P) se debitează;
 Cresc cheltuielile privind cedarea activelor → contul 6583 „Cheltuieli
privind activele cedate şi alte operaţii de capital” (A) se debitează.
2.000 % = 2131 „Echipamente tehnologice” 2.000

1.000 corporale” 281
„Cheltuieli privind
1.000 activele cedate şi alte operaţii de 6583
capital”
Operaţia 10
Se vinde, pe credit comercial, un echipament tehnologic la preţ de vânzare de
1.500 RON, TVA aferentă 19% (19% × 1.500 RON = 285 RON). Valoarea de intrare a
echipamentului este de 2.000 RON, amortizarea calculată este de 500 RON, generându-
se astfel o cheltuială de 1.500 RON.
a). Vânzarea propriu-zisă (Înregistrarea veniturilor) (la preţ de vânzare)
 Cresc creanţele faţă de debitorii diverşi → contul 461 „Debitori diverşi”

(A) se debitează;
 Cresc veniturile din cedarea activelor → contul 7583 „Venituri din
vânzarea activelor şi alte operaţii de capital” (P) se creditează;
 Creşte TVA colectată → contul 4427 „TVA colectată” (P) se creditează.
1.785 „Debitori diverşi” 461 = % 1.785

„Venituri din vânzarea activelor
7583 şi alte operaţii de capital” 1.500
4427 „TVA colectată” 285
74
=========================================================
b). Descărcarea din gestiune (Scoaterea din evidenţă) (la cost de achiziţie)
 Scad imobilizările corporale de natura echipamentelor tehnologice →

contul 2131 „Echipamente tehnologice” (A) se creditează;
 Scade fondul de amortizare privind imobilizările corporale → contul
281 „Amortizări privind imobilizările corporale” (P) se debitează;
 Cresc cheltuielile privind cedarea activelor → contul 6583 „Cheltuieli
privind activele cedate şi alte operaţii de capital” (A) se debitează.
2.000 % = 2131 „Echipamente tehnologice” 2.000

500 corporale” 281
1.500 activele cedate şi alte operaţii de 6583
capital”
Vizând elemente patrimoniale care participă la mai multe cicluri de exploatare

(rămân mai mulţi ani la dispoziţia întreprinderii), operaţiile privind capitalurile şi
imobilizările sunt operaţii rare şi de valori ridicate.
În cele ce urmează vor fi prezentate principalele operaţiuni care vizează
elementele aflate la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai mică de 1 an. În această
categorie se includ stocurile, creanţele şi lichidităţile în activ, respectiv datoriile pe
termen scurt (datoriile de exploatare) în pasiv. Întrucât creanţele (clienţi, debitori
diverşi) şi datoriile de exploatare (furnizori, creditori diverşi) vor fi abordate în cadrul
majorităţii operaţiilor, se va insista cu precădere asupra particularităţilor de
contabilizare ale stocurilor şi lichidităţilor.
În continuare vor fi prezentate principalele operaţiuni privind stocurile, care
reprezintă acele bunuri, cu existenţă materială care participă la un singur ciclu de
exploatare şi care îşi transferă integral valoarea asupra bunurilor obţinute.
În funcţie de obiectul de activitate al întreprinderii, există structuri de stocuri
specifice activităţii de comerţ şi structuri de stocuri specifice activităţii de producţie.
În activitatea de comerţ, stocurile specifice sunt mărfurile, care sunt
achiziţionate la un cost de achiziţie şi vândute, sub aceeaşi formă, la un preţ de
vânzare superior. Astfel, întreprinderile de comerţ practică un adaos comercial (marjă
comercială) care le asigură profitabilitatea.
Specificul contabilizării stocurilor în activitatea de comerţ se evidenţiază prin
prisma următoarelor operaţii:
Operaţia 11
Se achiziţionează, pe credit comercial, mărfuri la cost de achiziţie de 4.250
RON, TVA aferentă 19%.
 Cresc stocurile de mărfuri → contul 371 „Mărfuri” (A) se debitează;

debitează;
 Cresc datoriile faţă de furnizori → contul 401 „Furnizori” (P) se
creditează.
75
=========================================================
5.057,5 % = 401 „Furnizori” 5.057,5

4.250 „Mărfuri” 371
807,5 „TVA deductibilă” 4426
Operaţia 12
Se vând, pe credit comercial, mărfuri, la preţ de vânzare de 4.800 RON, TVA
aferentă 19%. Costul de achiziţie al mărfurilor vândute este de 4.000 RON.
 Cresc creanţele faţă de clienţi → contul 4111 „Clienţi” (A) se debitează;

 Cresc veniturile din vânzarea mărfurilor → contul 707 „Venituri din
vânzarea mărfurilor” (P) se creditează;
5.712 „Clienţi” 4111 = % 5.712

„Venituri din vânzarea
707 mărfurilor” 4.800
b). Descărcarea din gestiune (Scoaterea din evidenţă) (la cost de achiziţie)
 Scad stocurile de mărfuri → contul 371 „Mărfuri” (A) se creditează;

 Cresc cheltuielile privind mărfurile → contul 607 „Cheltuieli privind
mărfurile” (A) se debitează.
4.000 „Cheltuieli privind mărfurile” 607 = 371 „Mărfuri” 4.000
În activitatea de producţie, stocurile specifice sunt materiile prime,

materialele consumabile, semifabricatele şi produsele finite. Astfel, întreprinderile
de producţie cumpără materii prime şi materiale consumabile la cost de achiziţie, le
transformă şi obţin semifabricate şi produse finite la cost de producţie. În final, vând
produsele finite la preţ de vânzare.
Specificul contabilizării stocurilor în activitatea de producţie se evidenţiază prin
următoarele operaţii:
Operaţia 13
Se achiziţionează, pe credit comercial, materii prime la cost de achiziţie de 1.500
RON, TVA aferentă 19%.
 Cresc stocurile de materii prime → contul 301 „Materii prime” (A) se

debitează;
debitează;
creditează.
76
=========================================================
1.785 % = 401 „Furnizori” 1.785

1.500 „Materii prime” 301
Operaţia 14
Se dau în consum materii prime în valoare de 1.350 RON (cost de achiziţie).
 Scad stocurile de materii prime → contul 301 „Materii prime” (A) se

creditează;
 Cresc cheltuielile cu materiile prime → contul 601 „Cheltuieli cu
materiile prime” (A) se debitează.
„Cheltuieli cu
1.350 materiile prime” 601 = 301 „Materii prime” 1.350
Operaţia 15
Se obţin produse finite în valoare de 2.870 RON (cost de producţie).
 Cresc stocurile de produse finite → contul 345 „Produse finite” (A) se

debitează;
 Cresc veniturile provizorii ocazionate de obţinerea produselor finite →
contul 711 „Variaţia stocurilor” (P) se creditează.
2.870 „Produse finite” 345 = 711 „Variaţia stocurilor” 2.870
Operaţia 16
Se vând, pe credit comercial, produse finite, la preţ de vânzare de 4.500 RON,
TVA aferentă 19%. Costul de producţie al produselor finite vândute este de 2.750 RON.
 Cresc creanţele faţă de clienţi → contul 4111 „Clienţi” (A) se debitează;

 Cresc veniturile din vânzarea produselor finite → contul 701 „Venituri
din vânzarea produselor finite” (P) se creditează;
5.355 „Clienţi” 4111 = % 5.355

701 produselor finite” 4.500
b). Descărcarea din gestiune (Scoaterea din evidenţă) (la cost de producţie)
 Scad stocurile de produse finite → contul 345 „Produse finite” (A) se

creditează;
77
=========================================================
 Scad veniturile provizorii ocazionate de obţinerea produselor finite →

contul 711 „Variaţia stocurilor” (P) se debitează.
2.750 „Variaţia stocurilor” 711 = 345 „Produse finite” 2.750
Lichidităţile vizează atât banii efectivi ai întreprinderii (disponibilul din contul

de la bancă şi numerarul din casierie), cât şi investiţiile financiare pe termen scurt,
numite şi titluri de plasament (acţiunile cumpărate în scop speculativ). În această
categorie pot fi încadrate şi creditele bancare pe termen scurt, ca resurse externe
aflate pe termen imediat la dispoziţia întreprinderii. Particularităţile de contabilizare ale
acestora vor fi surprinse în cele ce urmează:
Operaţia 17
Se cumpără 100 de acţiuni la preţ de achiziţie de 5 RON/acţiune în scopul
revânzării şi obţinerii unui câştig. Plata se face direct din bancă.
100 acţiuni × 5 RON/acţiune = 500 RON
 Cresc investiţiile financiare pe termen scurt (titlurile de plasament) →

contul 5081 „Alte titluride plasament” (A) se debitează;
se creditează.
500 „Alte titluri de plasament” 5081 = 5121 „Conturi la bănci în lei” 500
Operaţia 18
Se vând 75 de acţiuni la preţ de vânzare de 6 RON/acţiune. Preţul de achiziţie al
acţiunilor este de 5 RON/acţiune, iar încasarea se face direct în contul de la bancă.
75 acţiuni × 6 RON/acţiune = 450 RON → vânzare

75 acţiuni × 5 RON/acţiune = 375 RON → achiziţie
75 acţiuni × 1 RON/acţiune = 75 RON → câştig

se debitează;
 Scad investiţiile financiare pe termen scurt (titlurile de plasament) →
contul 5081 „Alte titluride plasament” (A) se creditează;
 Cresc câştigurile din investiţii financiare pe termen scurt cedate → contul
7642 „Câştiguri din investiţii financiare pe termen scurt cedate” (P) se
creditează.
450 „Conturi la bănci în lei” 5121 = % 450

5081 „Alte titluri de plasament” 375
78
=========================================================
„Câştiguri din investiţii
7642 financiare pe termen 75
scurt cedate”
Operaţia 19
Conform extrasului de cont, prin contul curent s-au efectuat următoarele
operaţii:
a). Încasări:
- Clienţi 10.000 RON;
- Debitori diverşi 1.785 RON.
b). Plăţi:
- Furnizori 6.600 RON;
- Dividende 336 RON;
- Impozite şi taxe 64 RON.
a). Încasări
se debitează;
 Scad creanţele faţă de clienţi → contul 4111 „Clienţi” (A) se creditează;
 Scad creanţele faţă de debitorii diverşi → contul 461 „Debitori diverşi”
(A) se creditează.
11.785 „Conturi la bănci în lei” 5121 = % 11.785

4111 „Clienţi” 10.000
461 „Debitori diverşi” 1.785
b). Plăţi
se creditează;
 Scad datoriile faţă de furnizori → contul 401 „Furnizori” (P) se
debitează;
 Scad datoriile faţă de acţionari → contul 457 „Dividende de plată” (P) se
debitează;
 Scad datoriile faţă de stat → contul 446 „Alte impozite şi taxe” (P) se
debitează.
7.000 % = 5121 „Conturi la bănci în lei” 7.000

6.000 „Furnizori” 401
64 „Alte impozite şi taxe” 446
Operaţia 20
Conform extrasului de cont al unui credit bancar pe termen scurt, prin
intermediul acestuia s-au plătit datorii către furnizori în sumă de 235 RON.
 Cresc datoriile faţă de bancă → contul 5191 „Credite bancare pe termen

scurt” (P) se creditează;
79
=========================================================
 Scad datoriile faţă de furnizori → contul 401 „Furnizori” (P) se

debitează.
„Credite bancare
235 „Furnizori” 401 = 5191 pe termen scurt”
235
În cele ce urmează se va trece în revistă specificul contabilizării cheltuielilor şi

veniturilor de exploatare, care sunt generate de activitatea curentă a întreprinderii.
Operaţia 21
Se dau în consum materiale consumabile în sumă de 125 RON (cost de
achiziţie).
 Scad stocurile de materiale consumabile → contul 302 „Materiale

consumabile” (A) se creditează;
 Cresc cheltuielile cu materialele consumabile → contul 602 „Cheltuieli
cu materialele consumabile” (A) se debitează.
„Cheltuieli cu
125 materialele consumabile” 602 = 302 „Materiale consumabile” 125
Operaţia 22
Se primesc următoarele facturi de la furnizori:
- Energie şi apă 300 RON;
- Reparaţii 75 RON;
- Chirii 150 RON;
- Transport 150 RON;
- Telecomunicaţii 125 RON.
TVA aferentă acestor facturi este de 19%.

creditează;
 Cresc cheltuielile cu energia şi apa → contul 605 „Cheltuieli privind
energia şi apa” (A) se debitează;
 Cresc cheltuielile cu reparaţiile → contul 611 „Cheltuieli cu
întreţinerea şi reparaţiile” (A) se debitează;
 Cresc cheltuielile cu chiriile → contul 612 „Cheltuieli cu redevenţele,
locaţiile de gestiune şi chiriile” (A) se debitează;
 Cresc cheltuielile cu transportul → contul 624 „Cheltuieli cu
transportul de bunuri şi personal” (A) se debitează;
 Cresc cheltuielile cu telecomunicaţiile → contul 626 „Cheltuieli poştale
şi taxe de telecomunicaţii” (A) se debitează;
debitează.
952 % = 401 „Furnizori” 952

300 energia şi apa” 605
„Cheltuieli cu întreţinerea
75 şi reparaţiile” 611
80
=========================================================
„Cheltuieli cu redevenţele,
150 locaţiile de gestiune 612
şi chiriile”
„Cheltuieli cu transportul
150 de bunuri şi personal” 624
„Cheltuieli poştale şi
125 taxe de telecomunicaţii” 626
Operaţia 23
Se calculează salariile brute în sumă de 1.000 RON şi contribuţiile angajatorului,
după cum urmează:
- Contribuţia angajatorului la asigurările sociale (CAS) 19,75%;
- Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate (CASS) 7%;
- Contribuţia angajatorului la asigurările de şomaj (CAŞ) 2%;
- Contribuţia angajatorului aferentă fondului de risc 1% (este între 0,5% şi 4% în funcţie
de obiectul de activitate al întreprinderii, de codul CAEN);
- Contribuţia angajatorului reprezentând comisionul pentru cărţile de muncă 0,75% (este
0,25% dacă acestea sunt păstrate la sediul firmei şi 0,75% dacă acestea sunt păstrate la
Direcţia Muncii);
- Contribuţia angajatorului la fondul de garantare 0,25%;
- Contribuţia angajatorului reprezentând fondul pentru concedii medicale şi indemnizaţii
0,75%.
a). Calculul salariilor brute
 Cresc cheltuielile cu salariile → contul 641 „Cheltuieli cu salariile
personalului” (A) se debitează;
 Cresc datoriile faţă de personal → contul 421 „Personal - salarii
datorate” (P) se creditează.
„Cheltuieli cu
1.000 salariile personalului” 641 = 421 „Personal - salarii datorate” 1.000
b). Calculul contribuţiei angajatorului la asigurările sociale (CAS)

1.000 RON × 19,75% = 197,5 RON
 Cresc cheltuielile privind contribuţia angajatorului la asigurările sociale
→ contul 6451 „Contribuţia unităţii la asigurările sociale” (A) se
debitează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4311 „Contribuţia unităţii la
asigurările sociale” (P) se creditează.
„Contribuţia unităţii „Contribuţia unităţii

197,5 la asigurările sociale” 6451 = 4311 La asigurările sociale”
197,5
c). Calculul contribuţiei angajatorului la asigurările sociale de sănătate

(CASS)
1.000 RON × 7% = 70 RON
de sănătate → contul 6453 „Contribuţia angajatorului pentru
asigurările sociale de sănătate” (A) se debitează;
81
=========================================================
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4313 „Contribuţia angajatorului

pentru asigurările sociale de sănătate” (P) se creditează.
„Contribuţia angajatorului „Contribuţia angajatorului

70 pentru asigurările sociale 6453 = 4313 pentru asigurările sociale de 70
de sănătate” sănătate”
d). Calculul contribuţiei angajatorului la asigurările de şomaj (CAŞ)

1.000 RON × 2% = 20 RON
 Cresc cheltuielile privind contribuţia angajatorului la asigurările de
şomaj → contul 6452 „Contribuţia unităţii pentru asigurările de
şomaj” (A) se debitează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4371 „Contribuţia unităţii la
fondul de şomaj” (P) se creditează.
„Contribuţia unităţii pentru „Contribuţia unităţii pentru

20 asigurările de şomaj” 6452 = 4371 asigurările de şomaj”
20
e). Calculul contribuţiei angajatorului aferente fondului de risc

1.000 RON × 1% = 10 RON
 Cresc cheltuielile cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate →
contul 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”
(A) se debitează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 447 „Fonduri speciale - taxe şi
vărsăminte asimilate” (P) se creditează.
„Cheltuieli cu alte impozite, taxe „Fonduri speciale - taxe

10 şi vărsăminte asimilate” 635 = 447 şi vărsăminte asimilate”
10
f). Calculul contribuţiei angajatorului reprezentând comisionul pentru cărţile

de muncă
1.000 RON × 0,75% = 7,5 RON
(A) se debitează;

7,5 şi vărsăminte asimilate” 635 = 447 şi vărsăminte asimilate”
7,5
g). Calculul contribuţiei angajatorului la fondul de garantare

1.000 RON × 0,25% = 2,5 RON
82
=========================================================

(A) se debitează;

2,5 şi vărsăminte asimilate” 635 = 447 şi vărsăminte asimilate”
2,5
h). Calculul contribuţiei angajatorului la fondul pentru concedii medicale şi

indemnizaţii
1.000 RON × 0,75% = 7,5 RON
de sănătate → contul 6453 „Contribuţia angajatorului pentru
asigurările sociale de sănătate” (A) se debitează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4313 „Contribuţia angajatorului
pentru asigurările sociale de sănătate” (P) se creditează.
„Contribuţia angajatorului „Contribuţia angajatorului

7,5 pentru asigurările sociale 6453 = 4313 pentru asigurările sociale de 7,5
de sănătate” sănătate”
Operaţia 24
Se influenţează datoria faţă de personal cu:
- Contribuţia angajaţilor la asigurările sociale (CAS) 9,5%;
- Contribuţia angajaţilor la asigurările sociale de sănătate (CASS) 6,5%;
- Contribuţia angajaţilor la asigurările de şomaj (CAŞ) 1%;
- Impozit pe salarii 16%.
Întreprinderea preia şi suportă astfel datoriile personalului faţă de stat,

diminuându-şi astfel datoria faţă de personal legată de salarii.
CAS = 1.000 RON × 9,5% = 95 RON

CASS = 1.000 RON × 6,5% = 65 RON
CAŞ = 1.000 RON × 1% = 10 RON
Baza de impozitare = 1.000 RON - 95 RON - 65 RON - 10 RON = 830 RON
Impozit pe salarii = 830 RON × 16% = 133 RON
 Scad datoriile faţă de personal → contul 421 „Personal - salarii

datorate” (P) se debitează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4312 „Contribuţia personalului la
asigurările sociale” (P) se creditează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4314 „Contribuţia angajaţilor
pentru asigurările sociale de sănătate” (P) se creditează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4372 „Contribuţia personalului la
fondul de şomaj” (P) se creditează;
83
=========================================================
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 444 „Impozitul pe venituri de

natura salariilor” (P) se creditează.
303 „Personal - salarii datorate” 421 = % 303

„Contribuţia personalului
4312 la asigurările sociale”
95
„Contribuţia angajaţilor pentru
4314 asigurările sociale 65
de sănătate”
„Contribuţia personalului la
4372 fondul de şomaj”
10
„Impozitul pe venituri de natura
444 salariilor”
133
Operaţia 25
Se ridică, în numerar, din contul de la bancă, suma de 697 RON din care se
achită salariile nete.
a). Ridicarea de numerar

se creditează;
 Creşte numerarul din casierie → contul 5311 „Casa în lei” (A) se
debitează.
697 „Casa în lei” 5311 = 5121 „Conturi la bănci în lei” 697
În practică, această operaţie presupune contul intermediar 581 „Viramente

interne”.
b). Plata salariilor nete
Salarii brute = 1.000 RON -

Reţineri = 303 RON
Salarii nete = 697 RON
 Scade numerarul din casierie → contul 5311 „Casa în lei” (A) se

creditează;
 Scad datoriile faţă de personal → contul 421 „Personal - salarii
datorate” (P) se debitează.
697 „Personal - salarii datorate” 421 = 5311 „Casa în lei” 697
În continuare vor fi trecute în revistă principalele operaţii privind lucrările

contabile de închidere a exerciţiului financiar: diferenţe cantitative de inventar,
amortizări şi ajustări pentru depreciere, regularizări şi, nu în ultimul rând,
determinarea şi repartizarea rezultatului net.
Operaţia 26
84
=========================================================
A. Se constată, la inventarierea materiilor prime, un plus de 5 kg × 1 RON/kg =

5 RON.
Întrucât plusul de inventar este unul cantitativ, acesta se contabilizează.
 Cresc stocurile de materii prime → contul 301 „Materii prime” (A) se

debitează;
 Scad cheltuielile cu materiile prime → contul 601 „Cheltuieli cu
materiile prime” (A) se creditează.
„Cheltuieli
5 „Materii prime” 301 = 601 cu materiile prime”
5
B. Se constată, la inventarierea mărfurilor, un minus de 100 kg, care se

regularizează astfel:
- 25 kg × 0,5 RON/kg = 12,5 RON (cost de achiziţie) sunt considerate pierderi
normale
- 75 kg × 0,5 RON/kg = 37,5 RON (cost de achiziţie) se impută gestionarului la
75 kg × 2 RON/kg = 150 RON (preţ de vânzare), TVA aferentă 19% (28,5 RON).
Întrucât minusul de inventar este unul cantitativ, acesta se contabilizează.
a). Înregistrarea minusului neimputabil

12,5 „Cheltuieli privind mărfurile” 607 = 371 „Mărfuri” 12,5
b). Înregistrarea minusului imputabil (la cost de achiziţie)

37,5 „Cheltuieli privind mărfurile” 607 = 371 „Mărfuri” 37,5
c). Înregistrarea imputării (la preţ de vânzare cu TVA)
 Cresc creanţele faţă de gestionar → contul 4282 „Alte creanţe în

legătură cu personalul” (A) se debitează;
 Cresc veniturile din imputări → contul 7588 „Alte venituri de
exploatare” (P) se creditează;
178,5 „Alte creanţe în legătură 4282 = % 178,5
85
=========================================================
cu personalul”
„Alte venituri
7588 din exploatare” 150
4427 „TVA colectată” 28,5
Operaţia 27
Se calculează amortizări aferente exerciţiului financiar în sumă de 305 RON.
 Cresc cheltuielile cu amortizările → contul 6811 „Cheltuieli de

exploatare privind amortizarea imobilizărilor” (A) se debitează;
 Creşte fondul de amortizare → contul 281 „Amortizări privind
imobilizările corporale” (A) se creditează.
„Cheltuieli de exploatare privind „Amortizări privind imobilizările

305 amortizarea imobilizărilor” 6811 = 281 corporale”
305
Similar calculului amortizării, care vizează deprecieri ireversibile, în

contabilitate se calculează şi ajustări pentru depreciere, care vizează deprecieri
reversibile. Când rămân fără obiect, acestea se reiau la venituri (se anulează).
Operaţia 28
A. Se calculează ajustări pentru deprecierea mărfurilor în sumă de 25 RON.
 Cresc cheltuielile privind ajustările pentru depreciere → contul 6814

„Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea
activelor circulante” (A) se debitează;
 Creşte valoarea ajustărilor pentru deprecierea mărfurilor → contul 397
„Ajustări pentru deprecierea mărfurilor” (P) se creditează.
„Cheltuieli de exploatare privind

ajustările „Ajustări pentru
25 pentru deprecierea 6814 = 397 deprecierea mărfurilor”
25
activelor circulante”
B. Se reiau la venituri ajustări pentru deprecierea materiilor prime în sumă de

10 RON.
 Scade valoarea ajustărilor pentru deprecierea materiilor prime → contul

391 „Ajustări pentru deprecierea materiilor prime” (P) se debitează;
 Cresc veniturile din reluarea ajustărilor pentru depreciere → contul 7814
„Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante” (P) se
creditează.
„Venituri din ajustări

10 materiilor prime” 391 = 7814 pentru deprecierea 10
86
=========================================================
Operaţia 29
Se constată că, din cheltuiala de 150 RON, aferentă chiriilor (operaţia 22), 120
RON reprezintă chiria plătită anticipat pentru exerciţiul viitor.
 Scad cheltuielile cu chiriile → contul 612 „Cheltuieli cu redevenţele,

locaţiile de gestiune şi chiriile” (A) se creditează;
 Cresc cheltuielile înregistrate în avans → contul 471 „Cheltuieli
înregistrate în avans” (A) se debitează.
„Cheltuieli înregistrate
120 în avans” 471 = 612 locaţiile de gestiune 120
şi chiriile”
La finele exerciţiului financiar, are loc regularizarea (închiderea) TVA

deductibile şi TVA colectate prin TVA de plată sau TVA de recuperat. În principiu, pot
surveni următoarele două situaţii:
 TVA deductibilă < TVA colectată → TVA de plată, care reprezintă o datorie
faţă de stat, fiind redată prin contul 4423 „TVA de plată” (cont de pasiv);
 TVA deductibilă > TVA colectată → TVA de recuperat, care reprezintă o
creanţă faţă de stat, fiind redată prin contul 4424 „TVA de recuperat” (cont de activ).
Operaţia 30
Se regularizează TVA.
TVA deductibilă = 304 RON (operaţia 7) +

807,5 RON (operaţia 11) +
285 RON (operaţia 13) +
152 RON (operaţia 22)
1.548,5 RON
TVA colectată = 285 RON (operaţia 10) +

28,5 RON (operaţia 26)
2.080,5 RON
TVA deductibilă < TVA colectată →

TVA de plată = TVA colectată - TVA deductibilă =
= 2.080,5 RON - 1.548,5 RON = 532 RON
2.080,5 „TVA colectată” 4427 = % 2.080,5

4426 „TVA deductibilă” 1.548,5
4423 „TVA de plată” 532
87
=========================================================
De asemenea, la sfârşitul exerciţiului financiar se închid conturile de venituri

şi cheltuieli astfel:
 Conturile de venituri se debitează prin creditarea contului 121 „Profit sau
pierdere”;
 Conturile de cheltuieli se creditează prin debitarea contului 121 „Profit sau
pierdere”.
Soldul final creditor al contului 121 „Profit sau pierdere” exprimă un rezultat
favorabil (profit), în timp ce soldul final debitor al contului 121 „Profit sau pierdere”
exprimă un rezultat nefavorabil (pierdere).
Operaţia 31
Se închid conturile de venituri şi cheltuieli.
a). Închiderea conturilor de venituri

11.155 % = 121 „Profit sau pierdere” 11.155
„Venituri din vânzarea activelor
1.500 şi alte 7583
operaţii de capital”
4.800 mărfurilor” 707
120 „Variaţia stocurilor” 711
4.500 produselor finite” 701
„Câştiguri din investiţii
75 pe termen scurt cedate” 7642
„Alte venituri
150 din exploatare” 7588
„Venituri din ajustări
10 pentru deprecierea 7814
b). Închiderea conturilor de cheltuieli

10.345 „Profit sau pierdere” 121 = % 10.345
6583 activele cedate şi alte operaţii de 2.500
capital”
607 „Cheltuieli privind mărfurile” 4.050
„Cheltuieli cu
601 materiile prime”
1.345
„Cheltuieli cu
602 materialele consumabile”
125
605 energia şi apa”
300
„Cheltuieli cu întreţinerea
611 şi reparaţiile”
75
612 locaţiile de gestiune 30
şi chiriile”
„Cheltuieli cu transportul
624 de bunuri şi personal” 150
„Cheltuieli poştale
626 şi taxe de telecomunicaţii” 125
„Cheltuieli cu
641 salariile personalului” 1.000
„Contribuţia unităţii
6451 la asigurările sociale” 197,5
„Contribuţia angajatorului
6453 pentru asigurările sociale 77,5
de sănătate”
„Contribuţia unităţii
6452 pentru ajutorul de şomaj” 20
88
=========================================================
„Cheltuieli cu alte impozite, taxe
635 şi vărsăminte asimilate” 20
6811 amortizarea imobilizărilor” 305
ajustările
6814 pentru deprecierea 25
Ulterior închiderii conturilor de venituri şi cheltuieli, se determină rezultatul

brut al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere. În situaţia în care rezultatul este
profit, acesta se impozitează, iar prin scăderea impozitului se obţine rezultatul net al
exerciţiului.
121 „Profit sau pierdere”

Cheltuieli Venituri
Cheltuieli totale = Venituri totale =
10.345 RON 11.155 RON
Profit brut =
= Venituri totale - Cheltuieli totale =
= 11.155 RON - 10.345 RON = 810 RON
Impozit pe profit =
= 16% × Profit brut =
= 16% × 810 RON = 130 RON
Profit net =
= Profit brut - Impozit pe profit =
= 810 RON - 130 RON = 680 RON
Operaţia 32
Se calculează impozitul pe profit şi se afectează rezultatul exerciţiului cu această
cheltuială.
a). Calculul impozitului pe profit
 Cresc cheltuielile privind impozitul pe profit → contul 691 „Cheltuieli

cu impozitul pe profit” (A) se debitează;
 Cresc datoriile faţă de stat → contul 4411 „Impozitul pe profit” (P) se
debitează.
„Cheltuieli cu
130 impozitul pe profit” 691 = 4411 „Impozitul pe profit” 130
b). Influenţarea rezultatului exerciţiului cu cheltuiala privind impozitul pe

profit
„Cheltuieli cu
130 „Profit sau pierdere” 121 = 691 impozitul pe profit”
130
În urma impozitării rezultatului brut, rezultatul net poate fi repartizat pe

destinaţii, astfel:
89
=========================================================
 Pentru rezerve legale, până se ajunge la cuantumul maxim (5% din profitul
brut, până la 20% din capitalul social), la finele exerciţiului financiar (31.12 anul
curent);
 Pentru distribuire de dividende, majorare de capital social şi alte destinaţii,
după aprobarea Situaţiilor Financiare Anuale în cadrul exerciţiului financiar următor
(31.03 anul următor).
Operaţia 33
Se distribuie profitul net astfel:
- Rezerve legale dacă este cazul;
- Dividende 300 RON;
- Majorare de capital social 200 RON;
- Restul se reportează.
Rezerve legale = 5% × Profitul brut

(până se ajunge la 20% din Capitalul social)
Rezerve deţinute = 300 RON

20% × Capital social =
= 20% × (5.000 RON + 500 RON + 875 RON) =
= 20 % × 6.375 RON = 1.275 RON
Mai sunt necesare rezerve în sumă de

1.275 RON - 300 RON = 975 RON
5% ×Profit brut = 5% × 810 RON = 40 RON
Astfel, 40 RON din profit se distribuie sub formă de rezerve legale, 300 RON
sub formă de dividende, 200 RON pentru majorarea capitalului social, iar restul se
reportează.
Înregistrările contabile vor fi următoarele:
a). În ultima zi a anului curent (31.12)
680 „Repartizarea profitului” 129 = % 680

106 „Rezerve” 40
117 „Rezultatul reportat” 640
b). În prima zi a anului următor (01.01)
680 „Profit sau pierdere” 121 = 129 „Repartizarea profitului” 680
c). După aprobarea Situaţiilor Financiare Anuale (31.03)
500 „Rezultatul reportat” 117 = % 500

1012 „Capital subscris vărsat” 200
90
=========================================================
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
91
=========================================================
CAPITOLUL X
Documentele contabile şi principiul justificării faptelor
§ Obiective
 Cunoaşterea regulilor de gestionare a documentelor contabile;
 Definirea şi clasificarea documentelor justificative, a registrelor contabile şi a
documentelor contabile de sinteză şi de raportare financiară;
 Prezentarea principalelor funcţii ale registrelor contabile, documentelor contabile de
sinteză si a celor de raportare financiară.
 document contabil
 document justificativ
 registru contabil
 situatie financiară anuală
10.1 Definiţia, funcţiile, clasificarea şi regulile generale

de gestionare a documentelor contabile32
Documentele contabile pot fi definite ca fiind înscrisuri sau alţi suporţi de date,
prin intermediul cărora se realizează culegerea, prelucrarea, stocarea şi transmiterea
datelor şi informaţiilor contabile referitoare la patrimoniul şi rezultatele întreprinderilor
şi a altor unităţi patrimoniale. Înscrisurile şi ceilalţi suporţi de date utilizate în
contabilitate pot fi: formularele confecţionate din hârtie, dar şi unii purtători de
informaţii utilizaţi în prelucrarea informatizată a datelor, cum sunt benzile magnetice,
discurile magnetice ş.a.m.d.
Documentele contabile îndeplinesc multiple funcţii, printre care: funcţia
informaţională, funcţia gestionară, funcţia de mijloc de probă în justiţie, funcţia de
analiză economico-financiară sau funcţia de control.
Documentele contabile se pot clasifica după multiple criterii, printre care: rolul
şi locul în fazele fluxului informaţional, modul de reglementare a conţinutului şi formei,
locul de emitere etc.
După rolul şi locul în fazele fluxului informaţional, documentele contabile
sunt:
 Documentele justificative, care au rol de memorizare scriptică, culegere şi
consemnare a datelor referitoare la activitatea economică şi financiară şi sunt
considerate documente de intrare în sistemul informaţional contabil.
 Registrele contabile, care au rolul de prelucrare (tratare), stocare şi verificare
a datelor şi informaţiilor contabile prin intermediul modelelor şi procedurilor proprii
metodei contabilităţii şi includ: Registrul-Jurnal, Registrul Cartea-Mare, Registrul
Inventar, registrele auxiliare, balanţele de verificare a conturilor etc.
 Documentele contabile de sinteză şi raportare contabilă (situaţiile
financiare anuale), care au rolul de centralizare, sintetizare şi transmitere a
informaţiilor către utilizatorii interni şi externi, fiind astfel documente de ieşire din
sistemul sau fluxul informaţional contabil şi cuprinzând Bilanţul, Contul de Profit şi
Pierdere etc.
32
92
=========================================================
O schemă a clasificării documentelor contabile după rolul şi locul lor în fluxul

informaţional este prezentată în cele ce urmează:
Documente
Registre contabile de
Documente Date de intrare contabile Informaţii de sinteză
justificative (Fişiere ieşire (Situaţii
contabile) financiare
anuale)
Memorarea Centralizarea,
şi Prelucrarea, sintetizarea
consemnarea stocarea şi transmiterea
fluxului şi verificarea informaţiilor
patrimonial datelor către
şi a utilizatori
rezultatelor
(Sursa : M. Ristea, Noul sistem contabil din România,

Editura Cartimex, Bucureşti, 1994)
După modul de reglementare a conţinutului, structurii şi formei,

documentele contabile se subdivid în documente tipizate şi documente netipizate.
 Documentele contabile tipizate, care sunt acelea al căror conţinut, formă şi
structură sunt supuse unor reguli obligatorii şi unitare. În România, majoritatea
documentelor contabile sunt tipizate, fiind prevăzute, cu denumirea şi codul lor, într-un
“nomenclator al modelelor şi formularelor tipizate comune privind activitatea
financiară şi contabilă”.
 Documentele netipizate, care sunt acelea al căror conţinut şi formă sunt
stabilite potrivit uzanţelor sau specificului activităţii întreprinderilor. Ele nu sunt supuse
nici unei normalizări.
După locul emiterii, documentele contabile se împart în documente interne şi
externe.
 Documentele contabile interne, care sunt emise de către subdiviziunile
organizatorice ale întreprinderii au fie o circulaţie internă, fie o circulaţie externă. În
această categorie se includ toate formele de registre, documentele de sinteză şi o parte
a documentelor justificative cum sunt procese verbale de recepţie a activelor fixe, note
de recepţie şi constatare de diferenţe, bonuri de consum, state de plată a salariilor etc.
 Documentele contabile externe, care sunt emise de către terţi (furnizori,
bănci, instituţii publice etc.) sunt primite de întreprindere şi includ facturi pentru
cumpărare, extrase de cont bancare, trate emise de către furnizori sau alţi creditori, note
de plată etc.
Regulile generale privind gestionarea documentelor contabile sunt reguli
referitoare la redactarea, evidenţa, circulaţia şi păstrarea lor în cadrul structurilor
organizatorice ale întreprinderii.
Regulile referitoare la întocmirea (redactarea) documentelor contabile
(documente justificative, registre, Bilanţ etc.) sunt formulate explicit în Regulamentul
de aplicare a Legii contabilităţii, cele mai importante fiind următoarele:
 Înscrierea datelor şi informaţiilor în documentele contabile se face manual
sau cu mijloace de prelucrare automată a datelor.
 Datele şi informaţiile înscrise în documentele contabile trebuie să fie
lizibile.
93
=========================================================
 Nu sunt admise ştersături, răzături, modificări sau alte asemenea

intervenţii ulterioare întocmirii sau înregistrării documentelor contabile. Eventualele
erori se corectează în documentele justificative prin tăierea textului sau cifrei greşite cu
o linie, şi înscrierea textului sau cifrei corecte însoţite de semnătura persoanei care a
efectuat corectura. Înregistrările în registrele Jurnal şi Cartea Mare, se corectează prin
stornare. Greşelile din unele documente justificative nu se corectează, documentul
respectiv anulându-se şi păstrându-se pentru verificare, cum este cazul unor documente
de trezorerie.
 Nu sunt admise spaţii libere în cuprinsul documentelor contabile, acestea
anulându-se cu linii diagonale.
Evidenţa documentelor contabile necompletate se ţine după regulile generale
ale contabilităţii stocurilor la contul cu o dezvoltare analitică pe feluri de documente,
cantitativ şi valoric, dublată de o evidenţă operativă ţinută de gestionar, la locul de
păstrare, pe feluri de documente, numai cantitativ, cu ajutorul fişelor de magazie.
Circulaţia (circuitul) documentelor contabile este drumul parcurs de fiecare
document de la emiterea, sau de la intrarea în întreprindere, până la arhivare (clasare).
Această mişcare a documentelor în cadrul subdiviziunilor organizatorice ale
întreprinderii, trebuie să se desfăşoare într-un timp cât mai scurt, fără staţionări inutile,
satisfăcând, totodată, toate cerinţele informaţionale ale fiecărui compartiment de
activitate al întreprinderii.
În întreprinderile mari şi mijlocii, circulaţia documentelor dobândeşte o
dimensiune şi o importanţă considerabilă, în scopul asigurării, la termenele stabilite, a
informaţiilor de sinteză necesare ansamblului de utilizatori. La aceste întreprinderi un
instrument util este flow-chart-ul sau diagrama circuitului documentului, denumită şi
ordinogramă.
 Regulile referitoare la păstrarea documentelor contabile sunt stabilite în
scopul îndeplinirii funcţiilor de mijloc de probă şi de control şi, în general, pentru a
putea reconstitui, la cerere, orice operaţie economică şi financiară. Aceste reguli sunt
prevăzute de actele normative din România
Este recomandabil ca toate aceste norme şi uzanţe referitoare la întocmirea şi
gestionarea documentelor contabile să fie cuprinse şi sistematizate, cel puţin în
întreprinderile mari, într-un ansamblu coerent, sub forma manualului de proceduri ale
organizării contabilităţii.
10.2 Documentele justificative
Documentele justificative, denumite şi piese justificative sau acte justificative

sunt acte scrise în care se memorizează şi se menţionează date referitoare la operaţiile
economice, de regulă în momentul şi la locul desfăşurării lor, cu scopul de a servi ca
dovadă a înfăptuirii lor şi ca bază a înregistrării lor în contabilitate.
Conţinutul şi forma documentelor justificative depind de specificul operaţiilor
economice la care se referă.
Orice document justificativ trebuie să conţină câteva elemente principale,
printre care pot fi enumerate: Denumirea documentului , numărul (seria) şi data
întocmirii lui, denumirea, emblema (sigla), sediul şi numărul de înmatriculare la
Registrul Comerţului al întreprinderii emitente, părţile care participă la efectuarea
operaţiunii (în cazul facturii, alături de elementele de identificare ale emitentului
(vânzătorului), se înscriu şi datele referitoare la identificarea cumpărătorului: denumirea
firmei, adresa etc.), conţinutul operaţiei economice, datele cantitative şi valorice
referitoare la comensurarea şi evaluarea operaţiei economice, semnăturile persoanelor
care răspund de aprobarea, efectuarea, vizarea, verificarea şi înregistrarea în
94
=========================================================
contabilitate a operaţiei, alte elemente determinate de specificul operaţiei, menite să

asigure date cât mai complete asupra conţinutului acesteia.
Datele care reprezintă conţinutul documentelor justificative pot fi date fixe şi
date variabile. Datele fixe au caracter repetitiv şi general, fiind de regulă, tipărite pe
document. Datele variabile sunt specifice operaţiei având în acest scop spaţii libere care
se completează în momentul efectuării operaţiei economice.
Din acest punct de vedere se deosebesc următoarele tipuri principale de
documente:
 Chestionar, în care datele apar sub formă descriptivă (diferite tipuri de
procese-verbale);
 Tabelar, în care datele sunt dispuse pe rânduri şi coloane (formă matricială),
cum este cazul statului de salarii;
 Pe zone, în care se îmbină elementele descriptive cu forma tabelară
(matricială), cum este cazul facturii.
Documentele justificative pot fi clasificate, după natura şi felul operaţiilor pe
care le cuprind, în două categorii şi anume: documente justificative de bază şi
documente justificative recapitulative.
 Documentele sau piesele justificative de bază cuprind date despre operaţii
izolate fiind întocmite la locul şi în momentul producerii acestora. De aceea ele mai sunt
cunoscute şi sub denumirea de documente justificative primare deoarece cuprind date
care se referă pentru prima oară la operaţia respectivă.
 Documentele sau piesele justificative recapitulative sunt acelea care
centralizează datele din mai multe documente de bază de acelaşi fel (datele cuprinse în bonurile
de consum de materii prime dintr-o anumită perioadă).
10.3 Registrele contabile
Registrele contabile sunt documentele în care se înregistrează, pe baza

documentelor justificative, operaţiile economice şi financiare curente, cu scopul
obţinerii periodice a informaţiilor contabile de sinteză privind situaţia patrimoniului şi a
rezultatelor întreprinderii.
Registrele contabile îndeplinesc, printre altele, următoarele funcţii:
 Sunt mijloace de prelucrare (tratare) a datelor şi informaţiilor potrivit
principiilor, regulilor şi metodelor specifice contabilităţii.
 Permit reconstituirea şi validarea operaţiilor economice, după efectuarea lor.
 Reprezintă instrumentele principale ale controlului de gestiune desfăşurat de
către diferitele organisme de control intern şi extern (cenzori, fisc, alte organisme de
control ale Ministerului Finanţelor Publice etc.).
 Constituie sursa informaţiilor destinate redactării documentelor de sinteză
(Situaţiilor Financiare Anuale) transmise utilizatorilor interni şi externi ai acestor
informaţii contabile.
 Constituie mijloace de probă în justiţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile de
formă şi conţinut specifice fiecărei forme de registru.
10.4 Documentele contabile de sinteză şi de raportare

financiară
Documentele contabile de sinteză şi de raportare financiară, denumite şi

Situaţii Financiare Anuale, pot fi definite ca fiind situaţiile periodice care prezintă
patrimoniul şi rezultatele întreprinderii. Ele cuprind cel puţin Bilanţul, Contul de Profit
95
=========================================================
şi Pierdere, Situaţia fluxurilor de numerar, Situaţia modificării capitalurilor proprii şi

Notele explicative.
Obiectivul de bază al documentelor de sinteză este acelaşi cu cel care a fost
cuprins şi în definiţia dată obiectului contabilităţii şi anume: „redarea imaginii fidele,
clare şi complete asupra patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
întreprinderii”.
Scopul elaborării şi difuzării documentelor de sinteză şi de raportare financiară
este acela de a servi ca surse de fundamentare a deciziilor de către diferiţii utilizatori ai
informaţiei contabile. În acest scop, informaţiile cuprinse în documentele de sinteză şi
de raportare financiară trebuie să îndeplinească anumite caracteristici printre care pot fi
menţionate:
 Fiabilitatea, adică să prezinte încredere, siguranţă în folosirea lor de către
beneficiari.
 Relevanţa, care presupune ca informaţiile transmise să se refere la aspecte
importante, semnificative ale faptelor şi evenimentelor la care se referă.
 Comparabilitatea, atât în timp, adică să reflecte evoluţia de la o perioadă la
alta, cât şi în spaţiu, adică să se poată referi la două sau mai multe întreprinderi de
acelaşi fel.
 Obiectivitatea, care presupune concordanţa dintre informaţii şi realitate.
 Comprehensibilitatea, adică să poată fi înţelese cu uşurinţă, să fie accesibile
utilizatorilor.
§ Teste de aotoevaluare
1. Definiţi documentele contabile.

2. Care sunt funcţiile documentelor contabile?
3. Comentaţi regulile de gestionare a documentelor contabile.
4. Cum se clasifică documentele contabile?
5. Comentaţi rolul documentelor justificative, al registrelor contabile şi al
documentelor contabile de sinteză.
BIBLIOGRAFIE
Multimedia.
CECCAR
96
=========================================================
97

Bazele Contabilitatii Anul 1 ID FB

Diunggah oleh

Informasi Dokumen

Judul Asli

Hak Cipta

Format Tersedia

Bagikan dokumen Ini

Bagikan atau Tanam Dokumen

Opsi Berbagi

Apakah menurut Anda dokumen ini bermanfaat?

Apakah konten ini tidak pantas?

Hak Cipta:

Format Tersedia

Bazele Contabilitatii Anul 1 ID FB

Diunggah oleh

Hak Cipta:

Format Tersedia

Bazele contabilităţii

1.1 Contabilitatea este un fenomen istoric

1.2 Contabilitatea este o teorie, o tehnică şi un

În acelaşi timp, contabilitatea este o teorie şi o tehnică de sesizare, de

1.3 Contabilitatea este un limbaj, o miză şi un joc

Unii autori de cărţi de specialitate în domeniul contabilităţii surprind ideea

1.4 Utilizatorii contabilităţii şi cerinţele lor

Beneficiarii informaţiei contabile pot fi împărţiţi în două mari grupe de

1.4.1 Conducerea întreprinderii şi informaţia contabilă

1.4.2 Investitorii şi piaţa finaciară

Principalii parteneri ai întreprinderii pe piaţa financiară sunt investitorii.

1.4.3 Creditorii şi solvabilitatea întreprinderii

Creditorii sunt terţii care acordă împrumuturi întreprinderii, pentru o durată

1.4.4 Partenerii comerciali şi continuitatea activităţii

Partenerii comerciali ai firmei, reprezentaţi de clienţii şi furnizorii săi, sunt

1.4.5 Analiştii financiari şi diagnosticul întreprinderii

Contabilitatea este sursa privilegiată de informaţii, pentru orice analiză strategică

1.4.6 Publicul şi recursul acestuia la informaţia contabilă

După unele aprecieri, întreprinderea apare, pe viitor, „ca o instituţie centrală a

1. Cine este considerat „părintele contabilităţii”? Cu ce a contribuit acesta la

3. Câte categorii de utilizatori ai informaţiei contabile există şi care

Sistemul normativ al contabilităţii cuprinde totalitatea actelor normative cu

AL CONTABILITĂŢII SISTEMUL NORMATIV

Sistemul normativ al contabilităţii

Sistemul doctrinar al contabilităţii poate fi reprezentat prin următoarea schemă:

Doctrina contabilă naţională:

SISTEMUL DOCTRINAR AL CONTABILITĂŢII

Doctrina contabilă internaţională:

Sistemul doctrinar al contabilităţii

Reforma contabilităţii româneşti actuale se caracterizează prin două atribute:

2) Internaţionalizarea, care este susţinută de armonizarea sistemului contabil

1. Analizaţi comparativ sistemul normativ şi sistemul doctrinar pe care se

3.1 Întreprinderea domeniu de aplicare a

3.1.1 Definiţia şi caracteristicile întreprinderii

Întreprinderea, conform Consiliului Contabilităţii Naţionale Franceze, cu

Caracteristicile întreprinderii rezidă din definiţia acesteia şi se referă la:

3.1.2 Clasificarea întreprinderilor

a) După natura juridică, întreprinderile pot fi:

astfel de întreprinderi au ca scop principal satisfacerea unor interese

b) După dimensiunea economică, întreprinderile pot fi:

c) După domeniul de activitate, întreprinderile sunt:

d) După sectorul economic în care îşi desfăşoară activitatea5, întreprinderile pot

3.2 Fluxurile economice şi influenţa lor asupra

3.2.1 Definiţia şi clasificarea fluxurilor economice

Activitatea economică a întreprinderii, ca şi a celorlalţi agenţi economici, se

Fluxurile economice externe se produc între întreprindere şi partenerii săi din

 Fluxuri reale: mişcări de bunuri, servicii şi alte prestaţii, care au loc

Schema dezvoltată a fluxurilor economice externe

Fluxurile economice interne sunt mişcări de valori care se produc în interiorul

3.2.2 Influenţa fluxurilor economice asupra patrimoniului şi rezultatelor

Informaţiile asupra patrimoniului şi calculul rezultatelor întreprinderii

Realizaţi schema fluxurilor economice determinate de operaţiile de mai jos,

1). Flux extern real

SCHEMA produselor finite

MODIFICĂRI ALE REZULTATULUI

C = cheltuieli cu materiile prime + cheltuieli de personal =

A. Realizaţi schema fluxurilor economice determinate de operaţiile de mai jos,

6). Plata taxei către stat.

4.1 Definiţia şi caracteristicile obiectului contabilităţii7

Pornind de la cerinţele didactice ale introducerii în problemele fundamentale ale

Realizarea acestui obiectiv de bază al contabilităţii impune subordonarea tuturor

4.2 Patrimoniul - obiect al contabilităţii

La baza reflectării patrimoniului în contabilitatea modernă, denumită şi