2

8 Februarie, 2009

POLUAREA SOLURILOR CU PESTICIDE

POLUAREA SOLULUI CU PESTICIDE
I. INTRODUCERE

În ţara noastră protecţia mediului înconjurător constituie o problemã de interes

naţional în scopul păstrării echilibrului ecologic, menţinerii si imbunatatirii calitaţii
factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţa şi de muncã tot mai bune
generaţiilor actuale şi viitoare.

Dezvoltarea industrialã este caracteristicã epocii actuale în problema mediului

înconjurator, o ,,problemã” care ne poate ajuta sã ţinem cât mai departe factorii
dãunatori mediului înconjurãtor, astfel putem avea grijã de sanãtatea noastrã respirând
un aer curat atât in zona urbanã cât şi in cea ruralã.

Degradarea mediului are drept cauze atât unele fenomene naturale cât şi cele datorate
activitãţii umane.Dacã factorii naturali cum ar fi uraganele, cutremurele de pãmânt,
eruptiile vulcanice, ele acţionând intermitent, la intervale de timp variabile şi pe
durate scurte, factorii antropicii ( datoraţi acţiunii omului ) se manifestã continuu şi
drept urmare efectele negative ale acestorã sunt mult mai grave, amenintând chiar cu
producerea unor dezastre la nivel planetar.

Problema protecţiei mediului prin adoptarea mãsurilor de prevenire şi respectiv de

combatere a poluãrii mediului a constituit una din preocupãrile comunitãţii ştiintifice
de pe malurile Atlanticului, concretizatã prin conferintele internaţionale in cadrul
cãrora s-au stabilit proceduri coerente de identificare şi limitare a impactului surselor
de poluare.

Legãtura dintre dezvoltarea economica durabilã şi protecţia mediului evidentiatã încã

de la începutul anilor 90, este unanim acceptatã la ora actualã prin implementarea
sistemului de management al calitãtii produselor in corelaţie cu sistemul
managementului de mediu de cãtre marile companii comerciale.

Cele mai renumite firme internaţionale au promovat proceduri noi, moderne în

domeniul atestarii şi verificãrii gradului de protecţie a mediului prin apelarea la cele
mai avansate cunoştinte tehnico-ştiintifice.

II. OMUL-CREATOR AL MEDIULUI ÎNCONJURATOR

Creaţie a naturii, omul a acţionat asupra acesteia transformând-o in interesele sale şi
devenind totodată creator al mediului sãu de viaţa. Prin capacitatea sa de a descoperi,
a inventa şi a crea, omul s-a dovedit apt sã realizeze modificări asupra naturii, sã
transforme mediul înconjurător în favoarea sa, putând provoca însã şi pagube imense.

Dar tot cu ajutorul invenţilor şi a creacţiei omului, aceste pagube pot fi rezolvate la
timp dar si inevitabile, lasând urme pe unde au trecut.Pentru ca aceste pagube sã nu
dãuneze naturii şi nici oamenilor, omul este intr-o continua cercetare pentru a
descoperii cât mai multe lucrurii despre tot ce înseamnã protecţia mediului, a naturii,
a sãnãtaţii noastre.

Datorita faptului cã activitatile noastre au stransa legaturã cu mediul inconjurator şi de

educaţia ecologicã pe care trebuie sã o avem, s-a hotãrât cã data de 5 iunie sã
reprezinte ZIUA INTERNAŢIONALÃ A MEDIULUI, zi in care sunt dezbateri despre
problemele si protecţia mediului inconjurator, proiecte si activitati pe diferite teme ce
au la baza protectia mediului.Aceasta zi este destinatã tuturor categoriilor de vârstã
care iubesc natura.[6]

III. POLUAREA SOLULUI

Una dintre componentele deosebit de importante ale biosferei este solul, corp natural
tridimensional situat la suprafaţa uscatului cu proprietati si funcţii specifice, capabil
sa intretina viata plantelor teresre, produs in timpuri geologice prin acţiunea factorilor
climatici si biotici asupra rocilor de la suprafaţa uscatului, conditionati de relief si
uneori de apa freatica, la care se adaugă, tot mai mult si mai intensiv, acţiunea omului.

Prin natura lui, solul prezintă particularitati pe cat de deosebite de ale celorlalţi factori
ai mediului inconjurartor, pe atât de importante pentru biosfera, pentru om.

Ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare, solul, mai ales orizontul sau cu
humus este unul dintre principalii depozitari ai substanţei vii ai uscatului si ai energiei
potenţial biotice captate prin fotosinteza, ca si al celor mai importante elemente vitale
( carbon, azot, calciu, fosfor etc. ). Multitudinea ierburilor si a florilor din pajişti,
pădurile, câmpurile de plante cultivate, toata aceasta vegetatie diversa depinde de
energia solara si de fertilitatea solului. In orice ecosistem care cuprinde si solul, are
doua funcţii esenţiale: de depozitar si furnizor de elemente nutritive si apa, pe de o
parte, si de recipient si transformator de reziduuri si deşeuri, pe de alta parte, având
deci rolul de reglator al ecosistemului si de purificator al mediului înconjurător.

Datorita fertilitatii, respectiv capacitatii de a intretine viata plantelor, solul constitue

principalul mijloc de producţie in agricultura. Existenta si dezvoltarea societatii
umane vor fi condiţionate vital, inca multa vreme in viitor, de abundenta si calitatea
plantelor superioare terestre, care trebuie sa asigure oamenilor hrana si materii prime
pentru imbracaminte, adăpost, medicamente si alte cerinţe. Prin asigurarea omului cu
produsele alimentare necesare vieţii, solul constitue si condiţia hotărâtoare pentru
reproducţia lărgita a forţei de munca. Solul odata distrus nu se mai reface aşa cum a
fost, dar prin utilizarea lui raţionala, el nu se epuizează ci din potriva el este protejat si
isi sporeşte fertilitatea.

Din estimările făcute pe glob suprafaţa totala a terenurilor este de 13.395 miliarde
hectare. Deşi nu exista un consens in ceea ce priveşte populaţia care poate fi suportata
pe pamant, este cert ca acesta poate fi de câteva ori mai mare decât cea
prezenta.Concomitent cu celelalte masuri de mărire a suprafeţei arabile, de
intensificare a producţiei, este necesar daca nu cel mai important ca terenurile arabile
sa nu li se diminueze suprafeţele. In prezent o parte din solurile bune pentru cultura,
chiar cele mai fertile sunt pierdute definitiv prin prin extinderea oraşelor, cailor de
comunicaţie, a platformelor industriale, precum si prin eroziunea solului, unul dintre
cele mai vechi procese de degradare, prin salinizarea si mlastinirea secundara datorita
aplicării neraţionale a irigaţiei, contaminarea si intoxicarea solului cu agenţi patogeni,
metale grele, reziduuri de pesticide si alte substanţe chimice utilizate in agricultura si
silvicultura ca si prin diverse emisii provenite de la industrie.

Cu toate aceste sunt puţine tari din lume care se preocupa de protecţia terenurilor
agricole si nu cu fermitatea si rigurozitatea impuse de urgenta cu care ar trebui sa se
acţioneze. Sunt inca mulţi cei care gândesc ca amantul suporta multe, dar si solul ca
orice corp natural are o limita de încărcare, de suportare, peste care nu se poate trece
fara pericolul degradării. Spre deosebire de apa si aer, unde in general substamtele
toxice se diluaeza pe măsura ce se amesteca, in sol poate avea loc concentrarea lor
datorita faptului ca aici circulaţia substanţelor este foarte lenta.

Asadar poluarea solului inseamna orice actiune care produce dereglarea functionarii
normale a solului ca mediu de viata, in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau
create de om, dereglare manifestata prin degradarea fizica, chimica, biologica a
solului care afecteaza negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bio-productiva,
din punct de vedere calitativ sau cantitativ.

IV.PRINCIPALII POLUANTI:

Cu toate funcţiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente, cu toate ca este o

sursa limitata, nerecuperabila, solul a fost si este supus tot mai multor solicitări ale
sectoarelor din afara agriculturii si silviculturii, ceea ce face ca anuala sa fie
dezafectate suprafeţe însemnate. Cea mai mare pierdere este datorata eroziunii, din
estimările existente se apreciază ca se pir anual peste 3,5 miliarde de tone de sol, in
afara iederii unor însemnate suprafeţe de sol, eroziunea constitue si cauza directa a
poluării apelor cu sedimente, a degradării unor soluri de lunca prin colmatare, a
scoaterii din funcţiune prematura a bazinelor de acumulare si rezervoarelor de apa.

Din cauza folosirii ineficiente a apei de irigaţie, a lipsei de drenaj adecvat ori calitatii
necorespunzătoare a apei, in prezent sunt afectate de salinizare sau de inmlastinire. In
urma aplicării irigaţiei cu ape alcaline continand silice, a drenării sau suprapasunarii
in savane, stepe apare adesea compactarea solului ( tasarea puternica a acestuia ).

Pe măsura extinderii dezoltarii urbane, construcţiile, străzile, pavajele, acoperind

terenurile care devin tot mai impermeabile la precipitaţii, ca urmare scurgerile de apa
devin mai rapide si mai mari, favorizând eroziunea solului si producerea inundaţilor.

Creşterea populaţiei globului are drept urmare pierderi suplimentare de teren folosit
iniţial pentru producţia vegetala.

Efecte nedorite asupra calitatii solului il au deşeurile si reziduurile menajere din

industrie, comerţ si agricultura care însumează anual circa 5 miliarde de tone de
substanţe minerale, 32 miliarde mc de ape industriale uzate, 250 milioane de tone de
praf, 70 miliarde de tone de substanţe toxice gazoase, dejecţiile de la animale etc.
Probleme deosebite ridica deşeurile si reziduurile solide, faptul ca degajarea acestora
pe lângă substanţele chimica folosite in agricultura, prezintă cea mai importanta sursa
de poluare a solului.

Metalele grele ( plumb, mercur, crom, cupru, zinc etc. ) provenite din diferite surse,
ajunse pe si in sol pe diferite cai se pot acumula in sol de unde trec in plante cu efecte
dăunătoare.

Pesticidele sunt si vor continua sa fie sursa de poluare a solului care afecteza direct
sănătatea omului si a animalelor, impunându-se folosirea limitata a DDT-ului,
reducându-se astfel riscul de poluare pentru mediul înconjurător. Ingrasamintele cu
azot duc la suprafertilizarea solului, constatându-se o acumulare mărita de nitraţi in
unele plante.

V.COMBATEREA POLUARII:

Particulele solide evacuate cu aer si/sau gazele de ardere in atmosfera sunt purtate de
curenţii de aer pe zone întinse, viteza vântului fiind un parametru important privind
dispersia poluantului in atmosfera. Sedimentarea acestor particule solide sub acţiunea
greutatii proprii sau prin umezirea lor de către picăturile de ploaie reprezintă
principala sursa de contaminare a solului cu poluanţi din atmosfera. O parte din
emisiile de NOX in atmosfera provin de la gazele de eşapament ale vehiculelor.
Evitarea poluării solului in acest caz consta in epurarea aerului si gazelor de ardere in
instalaţiile industriale si respectiv reducerea poluării cu emisiile autovehiculelor.
Apele reziduale neepurate înainte de evacuarea in emisar constitue principala sursa de
contaminare a solurilor. Luând in considerare textura solului si insusirile ecologice ale
solurilor se constata ca acestea prezintă capacitati diferite de reţinere a apei, împreuna
cu impuritatile conţinute in apa sau se comporta ca material filtrant si in acest caz
creşterea concentraţiei contaminaţilor in sol depinde de caracteristicile solului.
Aplicarea tehnologiilor de epurare a apelor reziduale reprezintă o cale sigura de
protecţie si in cazul solului.

Agricultura utilizeaza o gama larga de substante chimice, unele cu rol fertilizant altele
cu scopul combaterii daunatorilor. Problema care se pune atat in privinta
ingrasamintelor cat si a pesticidelor este reducerea dozajelor actuale deoarece excesul
de substante chimice are o influenta nociva intai pentru plante si urmand lantul trofic,
pentru animale si sanatatea omului. Masurile luate la nivel comunitar privind excesul
de nitrati, au rolul de a reduce dereglarile ce apar in activitatea microorganismelor
fixatoare de azot din atmosfera, azotatii fiind transformati de catre flora bacteriana in
azoti care afecteaza organismul uman. Apa din precipitati poate transforma
substantele poluante din sol in care au fost incorporate in alte zone care sunt astfel
contaminate. De aceea se impune ca depozitele de reziduuri sa aibe prevazute santuri
colectuare care sa permita controlul transferului in natura.

VI.POLUAREA CU PESTICIDE SI EFECTELE SALE

Poluarea solului cu pesticide ocupa un rol important. Spre deosebire de alte substante
poluante, pesticidele sunt dispersate voit in mediul natural pentru a distruge anumiti
paraziti ai omului, animalelor domestice sau ai culturilor agricole. Suprafetele afectate
sunt considerabile. In S.U.A. suprafetele tratate cu pesticide ocupa 5% din teritoriu,
iar in Franta anual se trateaza cca. 18 milioane ha.

Pesticidele moderne sunt in cea mai mare parte substante organice de sinteza. Ele sunt
destinate pentru distrugerea insectelor daunatoare (insecticide), a ciupercilor fitofage
(fungicide), a buruienilor din culturi (ierbicide), a razoarelor (rodenticide) sau a
nematodelor (nematocide).

Insecticidele de sinteza actuale se repartizeaza in trei grupe principale:

organoclorurate, esteri si carbonati.

Cu toate avantajele importante pe care le prezinta folosirea pesticidelor in agricultura

(cresterea productiei, reducerea miini de lucru etc.) utilizarea lor pe scara larga si in
doze mari si repetate provoaca numeroase incoveniente de ordin ecologic. Aplicarea
lor provoaca o serie de modificari in ecosistemele in care au fost introduse printre
care se amintesc:
ele prezinta un spectru de toxicitate foarte intens atit pentru organismele animale cit si
pentru cele vegetale; au un grad de selectivitate destul de redus si se folosesc adeseori
contra populatiilor si nu contra indivizilor; efectul lor nu depinde de densitate desi
aplicare lor are in vedere densitatea; multe dintre ele au un grad de persistenta ridicat
in sol care poate fi de ordinul lunilor sau chiar al anilor; o parte din pesticide se
disperseaza la distante foarte mari si sunt incorporate in biomasa, in apele oceanelor
sau in sol.

Contaminarea solurilor si a vegetatiei cu pesticide are importante consecinte asupra

speciilor si biocenozelor.

Acesete efecte pot fi de natura demoecologica adica cele care afecteaza populatiile si
in special densitatea acestora si de natura biocenotica – cele care provoaca rupturi ale
echilibrelor biocenotice.

Efectele demografice sunt imediate si rezulta din toxicitatea specifica a pesticidelor.

Ele se traduc din moartea unei anumite proportii din efectivul populatiei contaminate
cu atit mai mare cu cit doza aplicata a fost mai ridicata. In acest fel, efectul lor nu
depinde de densitate. Efectele tratamentelor cu insecticide pot fi directe sau indirecte.
Cele directe sunt cele care afecteaza direct populatiile unor specii de plante sau
animale pentru care se face administrarea pesticidelor sau a celor contaminate
accidental. In aceasta categorie intra si efectele tratamentelor cu insecticide asupra
padurilor pentru combaterea defoliatorilor dar care afecteaza si o parte din avifauna.

Efectele indirecte rezulta din trecerea pesticidelor in biomasa cu acumulari la fiecare

nivel trofic, astfel incit concentratiile atinse in organis- mele consumatorilor carnivori
sunt totdeauna ridicate. Astfel plantele absorb si concentreaza o parte din pesticidele
ajunse in sol. In continuare insecticidele acumulate in biomasa vegetala contamineaza
intreg lantul trofic de consumatori primari, secundari si tertiari. Spre exemplu,
campania de eradicare a scolitidelor ulmului in nord – estul S.U.A. s-a dovedit
catastrofala pentru avifauna in special pentru mierla migratoare ( Turdus migratorius).

Efectele biocenotice indirecte se refera la reducerea hranei disponibile pentru anumite

specii si lanturi trofice, la diminuare locurilor de adapost iernat si cuibarire pentru
unele pasari. Contaminarea apelor dulci cu pesticide exercita o influenta catastrofala
asupra faunei ihtiologice, ca rezultat al reducerii hranei prin saracirea zooplanctinului
si a larvelor de insecte cu care se hranesc pestii.

Un alt efect este legat de disparitia speciilor concurente. Spre exemplu prin tratare cu
ierbicide a culturilor agricole se reduce numarul speciilor de dicotiledonate si creste
proportia de graminee.
Combaterile repetate determina o dregradare evidenta si uneori deosebita a
echilibrelor naturale din biocenoze. Folosirea pesticidelor poate favoriza inmultirea in
masa a unor specii de insecte pina atunci inofensive fie prin modificarea competentei
intraspecifice, fie prin reducerea presiunii pradatorilor si parazitilor.

Combatera daunatorilor culturilor cu pesticide (ierbicide) determina o reducere a

densitatilor biocenozelor din ecosistemele in care s-au folosit.

Folosirea combaterii cu ierbicide afecteaza sensibil si sucesiunea speciilor si a

biocenozelor. Folosirea unor ierbicide putin selective are aceleasi efecte succesionale
ca un incendiu. Ele deci favorizeaza declansarea unor succesiuni sau blocheaza ritmul
si modifica sensul de desfsurare al acesteia.

Ploile acide sunt o alta cauza a poluarii solurilor cu substante din atmosfera. Dupa
cum se stie, ploile normale din zonele nepoluate au un pH in jur de 5,65 datorat CO2
din atmosfera. Ploile acide au un pH sub 4 uneori chiar sub 3 datorita prezentei
oxizilor de sulf si de azot din atmosfera. Prin combinarea lor cu oxigenul acesti
produsi dau nastere unor acizi dezhidra- tati, sulfuric si azotic. Acizii iau nastere si
prin reactii fotochimice care transforma oxizii in acizi.

Ploile acide determina mai intii o spalare a solului de elementele nutritive si o

cresterea a aciditatii sale active. Aceasta crestere a aciditatii influenteaza stabilirea si
accesibilitatea unor elemente nutritive precum si activitatea biologica din sol.

VII.CONCLUZIE

Trebuie sa acumulam mai multe cunostinte asupra naturii mediului înconjurător,

asupra stării actuale si tendinţelor care au avut loc in mediul înconjurător, desfasurarii
proceselor naturale, efectele poluantiilor asupra omului, vegetaţiei si materialelor.

Întreaga experienţa dobândita de omenire pana acum arata ca erorile costisitoare

făcute pana in prezent, mai ales in statele industrializate, pot fi evitate si ca o analiza
serioasa a lor poate duce la concluzii valabile pentru întreaga omenire.

Ca factor de importanta vitala pentru societatea noastră, se impune cu necesitatea ca

fiecare om sa devină un participant conştient, practic si energic in munca de prevenire
a degradării mediului înconjurător, de ameliorare a calitatii vieţii lui.

Cu toate ca rezolvarea acestor probleme pe plan naţional este o chestiune stricta,

proprie fiecărui stat in parte, totuşi la elucidarea lor trebuie sa se tina seama de faptul
ca mediul uman este global, in natura, si ca pentru mai eficienta soluţionare a
problemelor, cooperarea internaţionala poate juca un rol important in protecţia si
gospodărirea raţionala a mediului înconjurător.
2 Comentarii.

• Categorie: Prima Categorie

8 Februarie, 2009

DEPOLUAREA MICROBIOLOGICĂ A
APELOR UZATE
Apa este necesară vieţii pe pământ. Toate organismele conţin apă; unele trăiesc în ea, altele o beau.
Plantele şi animalele au nevoie de apă moderat pură şi nu pot supravieţui dacă apa e contaminată de
substanţe toxice sau cu microorganisme periculoase. Poluarea apei din râuri, lacuri, a apei subterane,
golfuri sau oceane cu substanţe dăunătoare fiinţelor vii poate omorâ un număr mare de peşti, păsări
şi alte animale, inclusiv a tuturor membrilor unei specii din zona poluată. Oamenii care beau apă
poluată se pot imbolnăvi, iar la o expunere mai îndelungată pot dezvolta diferite forme de cancer sau
se pot naşte copii cu defecte la naştere.

Poluanţii din apă rezultă din numeroase activităţi antropice: industrie, oraşe, agricultură. Poluanţii
care provin din surse industriale pot curge din ţevile unor fabrici sau se pot scurge din rezervoare de
depozitare subterane. Uneori, întreprinderile elimină poluanţii în canalizarea oraşelor, crescând
varietatea poluanţilor în zonele municipale. Oraşele şi alte comunităţi rezidenţiale contribuie în
principal cu ape combinate cu chimicale folosite în gospodărie. Poluanţii proveniţi din agricultură,
cum ar fi gospodării, păşuni şi ferme contribuie cu dejecţii animale, îngrăşăminte şi sedimente
provenite din eroziune .

Apele naturale trebuie supuse unor procedee adaptate scopului pentru care urmează să fie folosită
apa respectivă. Aceste tratamente sunt cu atât mai necesare, cu cât se face apel din ce în ce mai mult
la apele de suprafaţă, de obicei puternic impurificate. Alimentările cu apă constituie pentru centrele
populate şi pentru industrie dotări indispensabile.

Uzina de tratare a apei cuprinde instalaţiile aferente procedeelor de corectare a proprietăţilor apei.
Având în vedere marea varietate a compoziţiei apelor naturale, ceea ce face să nu existe două ape
identice, nu există nici o tehnologie sau schemă şablon de tratare a apelor, ci de la caz la caz, trebuie
aplicate anumite operaţiuni de tratare a apei, a căror combinare într-un proces tehnologic eficient,
rezultă dintr-un studiu experimental temeinic, executat în prealabil în laborator şi eventual în
instalaţii pilot.

PROCESE FIZICE

Procesele fizice de epurare sunt acelea în care substanţele poluante nu suferă în cursul separării lor
din apă transformări în alte substanţe. Principalele grupe de procese fizice de epurare au la bază
acţiunea forţelor gravitaţionale, centrifuge sau alte mecanisme [2], [1].

1. Sedimentarea
Sedimentarea este procesul de separare a particulelor solide aflate în suspensie într-un fluid, sub
acţiunea a trei forţe: gravitaţională, arhimedică şi de rezistenţă a fluidului.

Ca operaţie de epurare a apelor reziduale, acest proces se realizează prin utilizarea unor bazine
denumite decantoare care sunt proiectate astfel încât să asigure o viteză de circulaţie a apei cât mai
mică, în scopul sedimentării particulelor grosiere în număr cât mai mare.

2. Centrifugarea

Centrifugarea este un proces de separare gravitaţională a suspensiilor din apă în care intervin
acceleraţii superioare celei corespunzătoare câmpului gravitaţional al Pământului. În aceste condiţii,
se obţin viteze de sedimentare mai ridicate care se traduc prin productivităţi mai mari ale instalaţiilor
şi prin obţinerea unor concentrate mai compacte, cu conţinut mai ridicat de solide.

Factorul de eficacitate sau factorul separării particulei este raportul dintre forţa centrifugă şi forţa de
greutate şi poate fi de ordinul