SITUAŢII CONFLICTUALE ŞI DE CRIZĂ ÎN

ECHIPE

Medierea, managementul conflictului, solutionarea conflictului sunt toate denumiri ale

procesului prin care doua sau mai multe parti, care sunt in dezacord intr-o problema, pot
incerca sa ajunga la o intelegere care sa le satisfaca pe fiecare.
Tehnicile de solutionare a conflictului sunt menite sa indeparteze oamenii de ideea de
intelegere cu suma zero (cand unul castiga si altul pierde). La baza se afla ideea ca, in loc sa-
si negocieze pozitiile, este mai bine ca partenerii sa-si comunice interesele.Natura complexa
a interactiunii proceselor de solutionare a conflictelor si a problemelor ce insotesc
dezvoltarea umana si relatiile umane necesita familarizarea cu teoriile stiintelor socio-umane
Teoria psihologica referitoare la actiunea si dezvoltarea morala este o lentila utila
pentru examinarea efectelor experientei de solutionare corecta a conflictelor . Se considera
ca dezvoltarea morala este rezultatul invatarii sociale si a proceselor de dezvoltare. Actiunea
morala rezulta din combinarea sensibilitatii morale (ce include empatia si capacitatea de a te
pune in locul celuilalt), judecata sau rationamentul moral, o intelegere a regulilor morale si
sociale, motivatia morala, autocontrolul si puterea eului. Pentru a actiona moral, o persoana
trebuie sa evalueze o situatie, sa faca o presupunere educata referitoare la efectele probabile
ale posibilelor sale acte sau ale actiunilor altora si sa persiste in ceea ce ea hotaraste ca este
un curs corect, in ciuda presiunilor sociale sau a comentariilor celorlalti.
O componenta majora a solutionarii eficace a conflictelor este asigurata de abilitatile de
comunicare. Se presupune ca o mai buna antrenare a abilitatilor de comunicare cu altii,
inclusiv in situatiile de conflict, poate contribui la inaltarea spiritualitatii prestatiilor publice.
O alta ipoteza vizeaza atitudinea fata de conflict, in particular o abordare mai pozitiva a
conflictului poate face o persoana mai disponibila sa se angajeze in dezbateri publice.
Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul
profesorului, la nivelul elevului, cât şi la nivelul dirigintelui, al conducerii şcolii sau al
părintilor. Aceste conflicte sunt cel mai adesea provocate de:
-lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă;
-insuficienta cunoaştere a elevilor şj a specificului interacţiunii în clasa de elevi;
-lipsa de atenţie în raport cu dorinţele şi aşteptările actorilor implicaţi în educaţie;
-lipsa de obiectivitate a educatorului în conduita faţă de elevi, suprîncărcarea elevilor cu
sarcini nediferenţiate, aplicarea rutinieră a aceloraşj măsuri în raport cu toţi elevii,
nevalorificarea şi lipsa de apreciere a aptitudinilor elevilor, nesesizarea la timp a
influenţelor informale asupra elevilor, neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau
modificate de către elevi;
-recurgerea la argumentul autorităţii în rezolvarea unor probleme, pasivitatea, amânarea
rezolvării problemelor;
-menţinerea unor catalogări, ,,etichete", cu privire la elevi;
-afirmarea, deschisă sau nu, a neîncrederii, neantrenarea elevilor în luarea deciziilor;
Tipuri de conflcte:
1. de cumul - acumulare de stări tensionale prin nerezolvarea oportună sau prin
neprevenire;
2. de idei - prin menţinerea ideilor personale în raport cu rezolvarea unei sarcini;
3. de interese, de motive;
4. interpersonal - legate de primirea şj rezolvarea unor roluri, sarcini;
5. intragrup - legate de realizarea unor acţiuni, sarcini atunci când nu sunt încă bine formate
deprinderile de cooperare;
6. intergrup;
7. izolate sau permanente;
8. incipiente sau consolidate;
9. minore sau complexe;
10. manifeste sau latente;
11. la nivelul clasei sau cu extindere externă;
12. psihologice;
13. didactice;
14. psihosociale;
15. manageriale;
16. combinate;
17. cu cauze imediate sau cu cauze în experienţa anterioară;
18. rezolvabile la nivelul clasei, în grup sau individual sau cu implicarea unor factori externi.
Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în criză, aceasta constand într-un eveniment
neaşteptat, neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres şi de periculozitate
în raport cu climatul educativ de la nivelul clasei, dar chiar şi cu integritatea fizică sau psihică a
actorilor actului educaţional. Se impune nu numai rezolvarea acestor situaţii de criză, cât, mai ales,
prevenirea acestora.
Strategii de prevenire a conflictelor:
1.modelul Canter - profesorul să se manifeste pozitiv în toate situaţiile, să ajute elevii să
conştientizeze scopurile şi cerinţele de rezolvare şi, mai ales, normele disciplinare, de participare,
utilizând stimulările adecvate;
2.modelul Glasser - terapia realităţii, cu raportarea permanentă a
comportamentului la specificul mediului, la cerintele şi dificultăţile lui, prin analize şi dezbateri;
3. modelul Kounin — rolul “efectului de undă” asupra grupului atunci când se aplică o
sancţiune unui elev;
4. modelul modificărilor de comportament - întărirea unui comportament se datorează
consecinţelor pozitive sau negative pe care le are; întărirea, prin confirmare, a unui
comportament pozitiv duce la repetare, iar lipsa de întărire a celor negative va determina
suprimarea lor, ambele situaţii determinând modificări comportamentale;
5. modelul consecinţelor logice - elevul trebuie să se autoanalizeze şj să prevadă consecinţele
abaterilor, cu sprijinul dirigintelui şi al clasei

ETAPELE TRANSFORMĂRII
UNUI CONFLICT ÎN CRIZĂ

1. DISCONFORTUL - senzaţia intuitivă că ceva nu este în ordine fără a putea spune exact
ce;
2. INCIDENTUL - fapte mărunte, schimburi scurte sau acute de cuvinte;
3.NEÎNŢELEGEREA - concluzii eronate în legatură cu o anumită situaţie datorită
exprimării neclare;
4.TENSIUNEA - percepţia altei persoane şi a tuturor acţiunilor acesteia este distorsionată;
5. CRIZA - manifestări de violenţă verbală sau fizică, întreruperea relaţiei

STRUCTURA INTERVENŢIILOR IN SITUAŢIILE DE CRIZĂ îN ECHIPA

1. IDENTIFICAREA ŞI CUNOAŞTEREA SITUAŢIEI DE CRIZĂ
2. ETIOLOGIA SITUAŢIEI DE CRIZĂ
3. LUAREA DECIZIEI
4. ELABORAREA PROGRAMULUI DE INTERVENŢIE
5. APLICAREA MĂSURILOR
6. REALIZAREA CONTROLULUI
7. EVALUAREA
STRATEGII REZOLUTIVE
(în cadrul programului de intervenţie)
1. Ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict, apelând la empatie pentru a
le înţelege;
2. Identificarea motivului real, generator al stărilor de tensiune;
3. Analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse;
4. Găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în
construirea soluţiilor;
5. Discuţia individuală, cu fiecare parte, pentru a completa informaţiile cauzale;
6. Sugerarea punerii în situaţia celuilalt;
7. Discuţia la nivelul grupului, ca studiu de caz;
8. Arbitrajul, implicarea unei părţi neutre sau medierea, consultanţa, consilierea;
9. Punerea în situaţii de comunicare, variată pentru o mai mare deschidere;
10.Punerea în situaţii de exprimare emoţională;
11.Utilizarea sistemului recompenselor;
12.Organizarea de discuţii de grup şi cu alţi factori interesaţi (părinţi,
consilier, prieteni);
13. Antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune;
14 .Cererea de scuze în mod direct, la nivel de grup sau clasă, cu explicaţia necesară;
IS.Raportarea în comun la situaţii mai dificile, obstacole, amenintări;
16.Imaginarea a cât mai multor consecinţe pozitive şi negative şi analiza lor comparativă de
către părţile implicate;
I7.Schimbarea grupului sau reconstruirea după alte criterii;
I8.Apelul la factori de specialitate ( medici, jurişti, psihologi, asistenţi sociali) în cazul abaterilor şi
devierilor grave de comportament;
19.Utilizarea sistemului de sancţiuni şi pedepse.
1. CRIZA SI CONFLICTUL. DEFINITII

Situatiile de criza si conflict constituie pentru comunicatori unele dintre cele mai grele teste
de abilitate si deontologie profesionala.
CRIZA este definita ca o perioada in dinamica unui sistem caracterizata prin
acumularea accentuata a dificultatilor, izbucnirea conflictuala a tensiunilor, fapt ce face
dificila functionarea sa normala, declansandu-se puternice presiuni spre schimbare.
CONFLICTUL este caracterizat drept opozitie deschisa, lupta intre indivizi, grupuri,
clase sociale, partide, comunitati, state cu interese economice, politice, religioase, etnice,
rasiale, divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interactiunii sociale. In
esenta, conflictul este o neintelegere, ciocnire de interese, dezacord
(un antagonism, o cearta, diferend sau o discutie violenta), iar modelul sau de dezvoltare si
stingere presupune cinci etape relativ distincte:
1. dezacordul;
2. confruntarea;
3. escaladarea;
4. de-escaladarea;
5. rezolvarea.
Implicatiile mediului si canalelor de comunicare in ceea ce priveste strategia
comunicationala in situatiile de criza si conflict, ne trimit la cerintele rezultate in urma
analizei conditionarilor legate de elementele procesului de comunicare.