Anda di halaman 1dari 178

INSTITUTUL HYPERION CUPRINS

Institutul Român De Studii Transdisciplinare şi Cercetări în


domeniul Ştiinţei Universale 1. Introducere
INSTITUTUL DELPHY CENTRUL ARTEMIS 2. Aspecte privind conceptul şi managementul calităţii vieţii – Aurelian Burcu, Alina
Institutul pentru Dezvoltare Umană Centrul pentru Managementul Calităţii Oros, Dora Avesalon, Nicoleta Chiş
şi Comunitară Vieţii şi Condiţiei Umane
3. Geneza modernităţii: pilda fiului risipitor - Alexandra & Gabriel Pop
4. Discriminarea femeii în limbaj – Ancuţa Lăcrimioara Chiş
Coodronatori: 5. Educaţia paideică: model de inginerie a dezvoltării umane – Aurelian Burcu,
Alexandru Burcu
AURELIAN BURCU ALEXANDRU BURCU
6. Structura socială românească între trecut şi viitor – Mihai Cucerzan
7. Ghid practic pentru proiectarea postului şi dezvoltarea resurselor umane – Edit
Nemeti
8. Ataşamentul şi separarea: aspecte importante în pregătirea asistenţilor maternali
profesionişti – Mihaela Bălaj

FACTORI DETERMINANŢI AI CALITĂŢII VIEŢII: 9. Cercul Literar de la Sibiu – o lecţie de supravieţuire culturală – Florentina
Răcătăianu
EDUCAŢIA, RELIGIA, CULTURA, MEDIUL DE
10. Abuzuri comise asupra femeilor în Gulagul românesc – Graţian Cormoş
AFACERI, VALORILE SOCIO-UMANE
11. Comunicarea non-verbală – Raluca Motoc
12. Alcoolismul – Monica Tempea
13. Religia. Atribut al gândirii? – Emilia Gersak
14. The world of Gondal – Ramona Poenaru
15. La Brosteni – Inessa Baban
16. Cum să învingem teama de eşec – Ruxandra Pestriţu
17. Feminităţi funeste în mitologia greacă mitologia greacă – Adriana Stan
18. La litterature française au moyen age – Carmen Iga, Maria Ciubăncan
19. Aspecte privind astrograma lui Motzart – Alin Pop
20. Dezvoltări fenomenologice în opera lui Camil Petrescu – Codruţa Porcar
21. Dezadaptarea la adolescenţi – Cornelia Crişa
ARGONAUT
2005 22. Criza dorinţei şi asceza laică în anorexie – Ana Ionesei
23. Aspecte teoretice şi practice privind aplicarea graţierii – Daciana Lavinia Miclea
24. Premise pentru un nou model de incubator de afaceri – Aurelian Burcu, Ştefan
Neamţiu, Leontina Moldovan
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

INTRODUCERE

Tratează oamenii ca şi cum ar fi acolo unde ar fi trebuit să ajungă


şi astfel îi ajuţi să devină ceea ce sunt capabili să fie.
Goethe

Dezvoltarea continuă a fiinţei umane, la nivelul individual şi colectiv


(social) ne aduce, la începutul noului mileniu, în postura de a putea observa
cu mai mare claritate acest curent al evoluţiei ce poartă cu sine şi
Trăim într-o lume reactivă… Noi ca oameni petrecem o mare transformă necontenit tot ce ţine de existenţa noastră umană, deopotrivă
parte din timp reacţionând la stimuli exteriori; aceştia putând interioară şi exterioară. Omul contemporan ajunge astfel în punctul de
maturizare a fiinţei sale, în care este în măsură a-şi conştientiza rostul său –
fi:comportamentul şefilor, subordonaţolor, colegilor, familiei, şi rosturile lumii în care trăieşte – a-şi asuma condiţia, demnitatea şi
prietenilor; reacţionând la acţiunea forţelor care în mod responsabilitatea corelative societăţii de care aparţine, dar, mai mult şi mai
subtil ne modelează gândirea, ne indică ce să mâncăm, cu ce important decât oricând în istorie, omul contemporan, tot mai intens, devine
stăpânul propriului său destin, făurindu-şi o viaţă şi o lume în acord cu
să ne îmbrăcăm, cum să ne petrecem timpul, cum să ne dorinţele sale şi cu exigenţele condiţiei specific umane. Astăzi omul
cheltuim banii, cum să ne trăim viaţa. Cea mai mare parte a trasează propria sa devenire la nivel cosmic şi modelează dezvoltarea liberă
timpului trăim cum ni se impune, fără măcar să ne dăm a personalităţii sale prezente. Aşa cum arăta Tudor Muşatescu: “omul nu e
seama şi suntem cuprinşi de invidie atunci când citim despre numai o fiinţă care se naşte, mănâncă, doarme, se înmulţeşte şi moare, ca
toate celelalte fiinţe; omul nu e numai o fiinţă care, cu şiretlicuri ori cu
cineva care a sfidat orice convenţie şi a plecat într-o brutalitate, călcând şi strivind pe alţii caută să-şi cucerească un loc la
călătorie în jurul lumii, sau şi-a urmat visul şi a reuşit ospăţul vieţii. Omul e o fiinţă ce, deşi e uneori mai puţin înarmată pentru
împotriva tuturor vicisitudinilor. izbândă, spre deosebire de toate celelalte vieţuitoare, năzuieşte ca în această
oglindă a conştiinţei cu care a fost hărăzit să cuprindă o cât mai mare parte
a lumii în care trăieşte – o fiinţă care cu această scânteie de dumnezeire
Andrew Floyer Acland caută să pătrundă bezna de taine şi îndoieli care-l împresoară”.
Pentru că “la intersecţia dintre universul creaţiei umane şi cel al creaţiei
naturale se defineşte statutul omului de fiinţă cosmică, supraordonat
calităţii sale de fiinţă bio-psiho-socială şi spirituală. Principiul universal al
rezonanţei holografice ne sugerează posibilitatea că omul care cunoaşte,
creator este, oricând în măsură să surprindă şi să înţeleagă adevăruri tot mai
subtile ale existenţei universale, la a căror afirmare contribuie prin propria
sa existenţă de fapt. Unitatea ontologică a fiinţei creatoare, manifestată
între multiplele nivele ale existenţei sale este singura în măsură să răspundă
opţiunii epistemologice de înălţare în grad, de la <<Cosmosul mic>> la
<<Existentul Absolut>>care cuprinde în sine tot”. Şi de aceea – continuă
autorul citat “un om care crede în existenţa unei ordini universale dacă
observă tulburarea unei ordini parţiale [la nivelul societăţii sau a vieţii sale
individuale], va căuta să restabilească ordinea parţială în conformitate cu
4
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

principiile ordinii universale. El nu va fi filosof – căci filosofia se naşte din făgaşul înţelepciunii autentice şi prin transpunerea acesteia în coordonatele
îndoiala în existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o construi – ci vieţii individuale. Cele două instituţii numite, sunt, de fapt, extremele unei
reformator, pentru care principiile ordinii universale sunt bine stabilite, realităţi – viaţa socială a omului contemporan – între care acesta îşi trăieşte
deci programul său de acţiune e fixat de la început în temeiul acestor agonia des-fiinţării.
principii.” (Traian Stănciulescu) Căci dacă iniţial Şcoala – în baza celor două mari revoluţii:
* Revoluţia Iluministă şi Revoluţia Socialistă – avea menirea de a-l ajuta pe
Această stare de maturizare a omului contemporan, complexul de om să se descopere pe sine, să se cunoască în profunzimea fiinţei sale şi de
aptitudini, competenţe, abilităţi pe care le are încă din naştere mult mai asemenea să cunoască universul în care trăieşte spre a se regăsi ca parte
dezvoltate decât în perioadele anterioare în istoria speciei, această lume constituentă organic a acestuia, conştientizându-şi astfel locul şi rostul
care îl solicită necontenit punându-i la încercare întreaga sa capacitate, personal, astăzi sistemul educaţional a devenit piesă de muzeu: o maşinărie
iscusinţă şi motivaţie pentru supravieţuire, fac din el un adevărat atlet, un uriaşă, vetustă, ruginită şi mai ales stearpă. Ea nu face decât să intoxice
campion al existenţei sale proprii. Astăzi, în competiţia vieţii – ca în orice fiinţa umană cu poluţiile sale raţionaliste şi nicidecum să-i ofere un sprijin
competiţie – omul-atlet contemporan se regăseşte, în faţa probelor, în dezvoltarea personală pe calea vieţii. Ba mai mult, prin tonele de teorie şi
obstacolelor şi încercărilor, absolut singur, bazându-se doar pe sine însuşi, invenţii utopice, inadaptate şi chiar false, ea împiedică omul chiar de la
pe ceea ce el este, ceea ce ştie şi ceea ce poate. începutul drumului său, ademenindu-l pe căi total greşite. Oferindu-i cele
Şi la fel ca în orice competiţie, şi în cea a Vieţii, nu există decât două mai fascinante himere despre sine şi despre viaţă, distrăgându-l mereu de la
categorii de finalişti: învingătorii şi cei care pierd. Învinge totdeauna acela aflarea adevăratei sale identităţi şi îndoctrinându-i toată existenţa sa cu
care, în orice clipă a vieţii lui trăieşte cu rostul împlinit, fiind ceea ce discursuri demagogice şi îndemnuri către cele mai nenaturale scopuri.
trebuie să fie, făcând ceea ce trebuie să facă, înflorind, rodind şi dăruind De aceea omul de astăzi este total abătut de la natura sa. Aşa cum arăta
lumii şi vieţii prinosul recoltei fiinţei sale intime. Fiindcă numai în Rousseau încă de acum două veacuri: “nu mai găsim în sufletul omenesc fiinţa
Anotimpul Culesului pomul roditor se simte cu rostul împlinit şi numai care se poartă întotdeauna după principii certe şi invariabile, nu mai găsim
acum existenţa sa devine cu adevărat Sărbătoarea Bucuriei Vieţii. Iar pentru cereasca şi majestuoasa simplitate pe care i-a imprimat-o Creatorul lui, ci
omul învingător, această sărbătoare se petrece în fiecare moment al contrastul diform între pasiunea care crede că raţionează şi intelectul în delir”.
existenţei sale. Omul de astăzi este o maşinărie inventată de o societate bolnavă; o
Învinşi vor fi, de aceea, numai cei ce trec prin viaţă şi prin lume fără maşinărie sinistră. Şi atunci a fost absolut firesc să apară clinicile de
să-şi descopere, asume şi manifeste rostul lor ca fiinţe umane. terapie. Ca cea mai mare şi puternică dovadă a monstruozităţii lumii în care
Dar omul contemporan nu-şi poate permite decât condiţia de trăim. Căci sănătatea oricărui organism – deci şi a celui social – se
învingător. De aceea, el aruncă acum cârjele vechi şi aleargă, pe propriile-i raportează la numărul celulelor sale bolnave, a celor ce necesită reparaţii
picioare, spre sine însuşi: victoria finală. uneori capitale.
Iată de ce în arena vieţii de astăzi, toate instituţiile sociale de odinioară *
încep a-şi pierde valoarea. Fiindcă omul contemporan are nevoie de un Dar Omul contemporan vrea să pună capăt acestei agonii. El
singur lucru: de un Antrenor; de cineva care să-i arate cum, iar apoi să-l pregăteşte ceea ce Rogers numea „revoluţia liniştită”. Omul contemporan
lase a se antrena singur; să-l sprijine şi corecteze din când în când, dar mai îşi vrea înapoi viaţa şi identitatea furate de lume; îşi vrea înapoi devenirea
ales să-i ofere metode, tehnici eficiente prin care să-şi crească, dezvolte şi personală şi împlinirea de sine, răpite de către Societate.
optimizeze capacităţile proprii şi unice. Omul contemporan are nevoie de Omul contemporan este un supravieţuitor. Singur, în 6 miliarde de
cineva care să-l înveţe cum să învingă, iar pentru aceasta nu se dau nici exemplare. Tot ce i-a rămas este visul, speranţa şi voinţa crescută în lunga
cunoştinţe, nici reţete, ci un singur lucru: arta strategiei: managementul. încrâncenare cu lumea. Acestea sunt armele lui pentru cea de-a treia
Pentru că tot ce are nevoie omul, astăzi mai mult ca oricând, pentru a realiza revoluţie: regăsirea de sine.
împlinirea în viaţă şi în lume este să devină managerul propriei sale existenţe. *
Iarăşi arta managementului vieţii şi condiţiei sale nu o poate deprinde Tot ceea ce-i mai necesită omului contemporan este un cadru, un loc,
nici din şcoală, nici din clinicile de terapie, nici numai prin antrenarea pe cineva de la care să înveţe managementul vieţii sale personale. Şi, poate,
5 6
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

să-l sprijine din când în când, până deprinde complet această tehnică şi să-l mii de voci în mii de feluri, câte unul pentru specificul, înţelesul, necesitatea şi
îndrume uneori atunci când riscă să se abată prea mult de la „calea de unicitatea fiecărui Călător în parte.
mijloc”. Pentru că managementul vieţii personale nu este o reţetă şi nici o „E rău – zicea Platon – să nu cunoşti nimic. Dar cu mult mai rău este să
tehnologie; reprezintă o artă ce valorifică potenţele şi abilităţile creatoare ştii multe lucruri, însă prost înţelese şi greşit învăţate.” Căci ele devin cele mai
ale înfăptuitorului ei. De aceea şi fiecare traseu, fiecare destin vor fi ademenitoare capcane şi căi sigure spre rătăcirea drumului [propriu şi] drept,
absolut unice, ele transpunând în lumea obiectivă unicitatea creatoare a ducând în final la pierderea sensului vieţii şi a rostului propriu.
artistului, iscusinţa, deprinderile şi talentul său de a întrebuinţa forţele De aceea rugăm cititorul să nu privească în grabă informaţiile şi toate
fiinţei sale şi forţele naturii, în combinaţii originale, toate conlucrând la lucrurile ce-i ies în Cale, ci aplecându-se profund asupra lor să le supună
edificarea templului existenţei sale în lume şi viaţă. unei analize atente, reflexive şi introspective; să mediteze asupra sensurilor
* mesajelor, asupra locului pe care ar putea să-l ocupe în sistemul propriu de
Având în vedere că, în momentul actual omenirea are un bagaj extrem de valori, asupra rostului şi utilităţii pe care o au în viaţa personală. Pentru că
valoros în materie de cunoaştere şi înţelepciune – din păcate insuficient nimic nu este întâmplător şi tot ceea ce ni se dă este cel mai necesar lucru
cunoscut şi tocmai de aceea prea puţin aplicat – volumul de faţă se constituie pentru progresul la momentul respectiv.
totodată şi într-un îndrumar, deschizător de viziune spre înţelegerea la un nivel Să nu ne irosim timpul dedicat minunatei experienţe a Faptului de a Fi,
superior a necesităţii utilizării acestui bagaj, prin revenirea la textele căutând adevăruri absolute ori legi imuabile. Totul este în continuă
fundamentale ale umanităţii din ultimele 4-5 mii de ani, prin transpunerea transformare la nivel cosmic. Astfel încât adevărul, legile, valorile,
acelor cunoştinţe în forme noi, adoptate şi proprii satisfacerii necesităţilor de principiile, obiectivele, noi înşine, nu suntem decât perspective ce se
progres ale omului contemporan şi lumii prezente. schimbă cu fiecare pas realizat mai departe pe drumul progresului nostru
Considerând impropriu a discuta aici progresul istoric al conceptelor individual. Ele se înfăţişează fiecăruia într-un chip anume şi secret; numai
prezentate, cât şi fundamentarea lor în realitatea practică, facem trimitere la fiinţa lui cea mai profundă îl poate cunoaşte – şi nimeni altcineva. Dar acest
acei autori şi acele cărţi care, la diverse momente în devenirea lumii au chip în fiecare zi, cu fiecare pas, se schimbă, se transfigurează. Trebuie
realizat aceste lucruri. Ele se racordează la înţelepciunea universală şi deci, ca înainte de orice altceva să învăţăm – nu atât a cunoaşte – cât a re-
costituie farurile călăuzitoare ale fiecărei civilizaţii istorice, în demersul cunoaşte, mereu, clipă de clipă, chipurile adevărurilor absolut
acesteia de a sprijini (potrivit necesităţilor specifice) împlinirea de sine a individuale, care ne luminează calea personală aducându-ne spre noi
omului în viaţă şi în lume. Chiar dacă astăzi ele poposesc în anticariate şi orizonturi, pe noi trepte de emancipare şi progres.
biblioteci prăfuite de uzul ignoranţei umane, în goana după consumul De aceea înainte de a căuta valori adevărate în sine, să descoperim şi
mateirei şi energiei, credem că va veni o zi în care vor fi din nou scoase la urmăm valori utile şi necesare dezvoltării fiinţei noastre: acum şi mereu, la
lumină şi puse în faţa lumii spre a o îndruma către orizonturile noii sale fiecare pas, pretutindeni pe unde trece Drumul Vieţii Personale.
deveniri. Până autnci ele se lasă descoperite numai omului; lumea încă *
rămâne un agent profan şi porfanator. Volumul de faţă ridică dezbaterii publice anumite aspecte esenţiale –
De aceea lăsăm posibilitatea cititorului de a avea acces direct la credem noi – ale realităţii ce defineşte calitatea vieţii, deopotrivă umane şi
informaţiile cuprinse în respectivele volume (căutându-le şi descoperindu- comunitare. Desigur la o primă impresie, problemele prezentate pot părea
le prin efort şi credinţă personală), precum şi libertatea (şi totodată datoria!) “binecunoscute” şi, desigur, re-cunoscute de toată lumea. Dar să nu uităm
de a le trece prin filtrul propriei personalităţi, de a recepta în spiritul că, pe de o parte a re-cunoşte şi a cunoşte sunt lucruri cu totul diferite; iar
propriei sale fiinţe ceea ce îi este necesar şi folositor aici şi acum, dar mai pe de alta chiar simplul fapt al diagnosticării şi înţelegerii aspectelor
ales de a putea, potrivit capacităţii de înţelegere şi pătrundere personală, să definitorii pentru satisfacerea trebuinţelor umane, nu înseamnă că ele au şi
integreze aceste aspecte în sistemul propriu de orientare în viaţă şi în lume. fost actualizate în acest fel. De aceea mesajul trimis de autorii prezentului
Căci fiecare lucru ce ne întâmpină pe drumul Vieţii are menirea de a volum se constituie şi într-un semnal de alarmă, urmat imediat de
preda o lecţie, de a transmite un mesaj Călătorului. Şi, deşi, mesajul este acelaşi disponibilitatea arătată în acest fel de a converti vorbele în fapte şi
(ţinând de condiţia existenţială şi unică a respectivului lucru) el se exprimă prin conceptele în realităţi palpabile, deopotrivă utile omului şi comunităţii.

7 8
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Deşi ne-am declarat dintotdeauna împotriva articolelor scrise de dragul curajul de a chema la transformare, într-o societate în care toţi şi toate sunt –
conferinţleor şi înălţimii tribunelor – câteva zeci de pagini de “vorbe desenate” prin sedimentele istoriei – statornicite în imobilitate. Am spus transformare
nu rezolvă probleme ale omenirii – şi am luat mereu atitudine în vederea pentru că reforma nu poate fi aplicată decât la societăţi funcţionale; nu poţi
trecerii de la cuvinte (simple sintagme sonore) la fapte practice, utile şi peteci o haină putredă; trebuie schimbată în primul rând stofa. Acest lucru
dezinteresate, aşa cum era poate firesc (e grav de constatat o astfel de realitate) dorim în să-l subliniem cu prioritate. Reconstrucţia pe temelii viciate – şi să
pentru societatea românească, din păcate, deopotrivă şi în egală măsură nu uităm că singura temelie a oricărei societăţi sunt oamenii – nu poate duce
instituţiile şi cetăţenii (individual sau în organizaţii ale societăţii civile) se pare decât spre dezastrul prăbuşirii întregului edificiu social în cea mai gravă
că nu au reuşit să parcurgă evoluţia de la stadiul primar al individualizamului mocirlă existenţială: lipsa de valoare, de virtute, de acţiune – în fond de
egocentric (personal sau de trib) la cel a individualităţii puse în serviciul unor proprie existenţă. Este situaţia în care se află populaţia spaţiului românesc de
perspective mai înalte privind dezvoltarea comunitară. un deceniu şi jumătate; oamenii au împrumutat corpul ruinelor în timp ce
În România încă nu s-a reuşit a se înţelege că omul nu poate progresa decât sufletul celor mai mulţi bântuie undeva între infernul disperării şi somnul
în sânul unei comunităţi; că valorile de bază ale libertăţii capitaliste implică ultim al des-fiinţării.
deopotrivă responsabilităţi şi fapte practice pe măsură; că înseşi aceste valori s- Pe de altă parte însă, aşa cum recunoştea Maryleen Ferguson: “nimeni
au născut din reforma religiei continentale, care a amintit omului statutul şi nu se poate schimba din afară; fiecare stă de pază la o uşă a sufletului său
condiţia sa specifică: aceea de trimis al Divinităţii pentru ca în această lume, să care nu se poate deschide decât pe dinăuntru”. Această lege este deopotrivă
alăture propriile competenţe şi eforturi celorlalţi semeni ai săi, astfel ca aplicabilă omului şi societăţii (în fapt un suflet colectiv). Iată de ce
împreună să poată aduce pe pământ mult promisul eden pe care numai considerăm că “integrarea în Uniune” ne poate ajuta tot atât de mult cât şi
populaţiile primitive îl mai cerşesc de la înaltul cerurilor. “integrarea în Absolut”! Nu ajutorul venit din afară – bani, bunuri,
Totuşi am considerat că a sosit momentul ca – deşi trăim înconjuraţi de tehnologii, pieţe, locuri de muncă etc – ne poate sprijini să progresăm ca
această ambianţă socială refractară progresului şi profund egocentrică – să indivizi şi ca societate, ci numai calitatea oamenilor către care se îndreaptă
arătăm că există şi altfel de oameni, că dincolo de demagogiile politice, toate aceste resurse. Calitatea vieţii nu are nimic de-a face cu volumul sau
marketingul comercial şi campaniile mediatice, românii de astăzi (europenii cantitatea resurselor – materiale, culturale, spirituale etc – posedate, ci în
de mâine) ştiu cum şi sunt dispuşi să participe la ridicarea nivelului de primul rând cu managementul acestora, fapt ce nu se poate realiza decât
calitate a vieţii individuale şi comunitare prin acţiuni concrete. de către oameni pregătiţi în acest sens să fie ei înşişi în primul rând valori
Mesajul acestui volum se doreşte şi o chemare la unirea eforturilor, la umane de interes comunitar.
sprijin reciproc şi consecvent; unii au cunoştinţele, alţii experienţa, alţii Civilizaţia chineză din vechime (de la care societăţile umane actuale vor avea
resursele financiare sau materiale; mulţi pot deţine pârghii logistice multe de învăţat pentru viitorul devenirii lor) considera că universul, statul,
semnificative. Dar cel mai important dintre toate ingredientele progresului este familia, viaţa personală se conduc după aceleaşi mari principii ale ordinii
– credem noi – disponibilitatea sinceră de a acţiona, de a pune în lucru propriile cosmice. Tradus în limbajul nostru occidental, am putea spune că nu poţi fi un
vaori în folosul tuturor. bun administrator al treburilor ţării şi comunităţii dacă nu eşti în egală măsură
Am dorit totodată să arătăm că această deschidere spre dimensiunea un bun părite, un om virtuos şi o persoană în procesul dezvoltării de sine.
evolutivă a proceselor sociale nu ţine nici de nivelul de pregătire profesională, Nu este nevoie de sfinţi pentru a face ca societatea şi cetăţeanul să
nici de epoca istorică în care s-a format aceasta, nici măcar de vârstă, sex, progreseze spre o viaţă şi o condiţie superioară; dar se cer oameni cu roluri
religie, apartenenţă etnică sau grupuri sociale. Dorinţa de progres, nevoia de sociale (şi fiecare are un rol, oricât de scurt) care aspiră şi trudesc pentru
evoluţie personală şi de dezvoltare comunitară reprezintă aspecte native ale desăvârşirea lor ca fiinţe.
fiinţei umane, poate mai importante decât hrănirea sau reproducerea, dar cu Prezentul volum este un manifest şi un omagiu adresat acestor Oameni!
siguranţă mult mai puţin luate în considerare.
Este nevoie în primul rând de sinceritatea fiecăruia în faţa propriei Coordonatorii
conştiinţe în a recunoaşte aceasta; apoi este imperios necesară trezirea la
realitate, ieşirea de sub imperiul “vieţii de consum” (al cărui de fapt, singur
consum este fiinţa umană în sine). Şi nu în ultimul rând este nevoie de
9 10
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ASPECTE PRIVIND
CONCEPTUL ŞI MANAGEMENTUL CALITĂŢII VIEŢII

Omul şi muntele se aseamănă, dar cu deosebirea că


prin munţii săi pământul încearcă să se ridice la cer,
pe când prin oameni, cerul coboară pe pământ.
Avem nevoie de o nouă gnoză universală, care să ofere o William Shakespeare
1. Aspecte introductive
viziune unificatoare a ştiinţei, religiei şi filosofiei, capabilă
să producă necesara reconciliere dintre minte şi inimă, Toate sistemele vii, inclusiv omul, există şi evoluează datorită schimburilor
înnoind în întregime sensul şi perspectivele vieţii umane, o permanente şi specifice cu mediul înconjurător. Prin mediu înconjurător definim
viziune la care omul poate accede printr-o profundă complexitatea de forţe care aparţin următoarelor dimensiuni: cosmos, natură-
ecosistem (incluzând în afară de fiinţele vii factorii abiotici: energii, materie,
căutare interioară a divinului, a sursei unice, absolute de procese etc), societate (societatea sau biosul, prin aceasta înţelegând deopotrivă
coştiinţă-materie-energie, trecând printr-o completă societatea formată din membrii aceleiaşi specii, cât şi cea compusă din
metamorfoză a fiinţei. O gnoză care să insiste asupra convieţuirea simbiotică a membrilor mai multor specii). În acest sens vom folosi
pentru ultimul tip de societate conceptul de comunitate. Prin conceptul de
unităţii lumilor dincolo de aparenta lor multiplicitate, schimburi specifice înţelegem transferurile între specii şi mediul abiotic, precum
fiecare fiind supusă unui set de legi care-i menţine şi între membrii diverselor specii, potrivit cu necesităţile particulare derivate din
armonia dinamică, asupra succesiunii infinite a compelxitatea şi gradul de evoluţie al fiecărei specii.
unviersurilor, într-un proces de evoluţie progresivă a Obiectul transferurilor (schimburilor) între fiinţe îl constituie
resursele, adică acele esenţe (substanţe, conţinuturi) prin care sunt
coştiinţei, o înţelegere capabilă să vindece rupturile satisfăcute trebuinţele naturale, conform regulilor grilei piramidale∗. În
istoriei şi să trezească în oameni sensul aventurii lor conceptul universal de resurse includem deopotrivă suporturile materiale şi
planetare, într-o perioadă ce ameninţă să devină energetice, cât şi conţinuturile acestor suporturi. Desigur deocamdată este
dramatică. Iar sensul nu poate fi decât regăsirea şi destul de dificil pentru “instrumentele” de măsură ale ştiinţei oficiale să
înregistreze (opereze) diferenţa dintre (de ex.) suportul astral al unui
recunoaşterea în toate cele, în primul rând în sufletele sentiment şi conţinutul afectiv (de afectivitate) al acestuia, sau dintre
noastre individuale, a Principiului Divin, Etern, substanţa mentală purtătoare a unui gând şi gradul/nivelul (amplitudinea)
Omniprezent, Nelimitat, Imuabil. de evoluţie (“morală”, cauzală sau pur şi simplu “intelectuală”) a lui.
Motivul se datorează şi faptului că obiectul investigaţiei ţine de nivele
superioare de organizare a realităţii, pe când instrumentele tehnologice de
Tiberiu Brăileanu măsură de care dispune omenirea în prezent aparţin dimensiunii materiei
fizice şi celei energetice.
Toate fiinţele reprezintă sisteme deschise, adică având deopotrivă
necesităţi de a dărui, cât şi de a primi resurse. Atât specificul resurselor, cât şi
modalităţile sub care se realizează cele două acte definitorii ale schimbului
(primirea şi dăruirea) ţin de doi factori determinanţi şi concomitenţi:

Pentru detalii recomandăm a se vedea A. Burcu Piramida trebuinţelor umane
fundamentale, Fundaţia Mercur, 2002
11 12
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

• necesităţile interne ale fiinţei (în funcţie de specie, grad de dobândesc statul de scopuri propriu-zise iar la un rang superior idealuri. La
individualizare, nivel de evoluţie, trebuinţele personale etc) celelalte specii mobilurile motivaţionale sunt suficiente (lor li se adaugă de
• necesităţile extene ale ecosistemului fapt un complex de forţe străine acestora, care acţionează dintr-o altă
Prin legile naturale care gestionează progresul general în lumea vie, dimensiune, dar pe care fiinţle la aceste nivele le resimt ca şi cum ar veni
aceste necesităţi se află totdeauna în echilibru. Dacă am privi natura ca o din interiorul lor; sub o altă formulă de exprimare des uzitată în secolul
vastă scenă, am putea observa că există un regizor (sau un întreg aparat XIX am putea spune că în fiinţă acţionează spiritul speciei).
regizoral) care ştie când, pe cine, unde, cum, cu ce (şi aşa mai departe) să În cazul omului, însă, mobilul principal al progresului îl constituie o
trimită pe scenă pentru ca piesa să decurgă în mod corespunzător, după combinaţie de factori mai amplă: cee ce noi am numit Împlinirea de Sine şi
cerinţele progresului şi dezvoltării continue (aspect dealtfel recunoscut şi care presupune ca modalitate de realizare următoarea ecuaţie ce va fi
aplicat de toate marile civilizaţii ale omenirii, mai puţin cea tehnologică explicitată mai jos: IS = 3 ME + 9TF + 4 DV + Ni + Am
actuală). Acest principiu este pe deplin valabil atât în lumea naturii (şi a Împlinirea de sine reprezintă o stare superioară de vibraţie a Conştiinţei
universului, desigur, dar nu face obiectul studiului nostru), cât şi în în armonie cu Ordinea Universală si ea se realizează numai atunci când
societatea umană şi satisface necesitatea universală privind dezvoltare fiinţa umană îşi îndeplineşte sarcinile/misiunile existenţiale asumându-şi
plenară a speciilor şi fiinţelor. rolul ce l-a primit în marea regie a vieţii şi conştientizându-şi rostul ca parte
În baza acestui principiu şi cu aplicare la societatea umană, vom într-o piesă deopotrivă socială şi cosmică, ce trebuie jucată. Totodată,
înţelege că rolurile şi actorii sociali sunt astfel aleşi încât fiecare fiinţă având o structură psihică devenită complexă prin mecanismele evoluţiei
umană să poată beneficia de optimul de resurse necesare bunei sale evoluţii socio-istorice, omul actual are nevoie de o varietate întreagă de satisfacţii,
(dezvoltări individuale), sens şi motiv pentru care, per ansamblu, întreaga pentru fiecare dintre ungherele sufletului său. De aceea împlinirea de sine
regie socială să îndeplinească deopotrivă următoarele funcţiuni: presupune plenitudinea de satisfacţii prin care se acoperă trebuinţele
• să permită existenţa necesarului de resurse pentru fiecare fiinţă individuale ale fiecărei componente interne a psihicului uman; şi
umană, potrivit cerinţelor sale particulare de bună dezvoltare, deopotrivă ale tuturor.
atât ca persoană cât şi ca fiinţă (adică să poată îndeplini
misiunea sa existenţială proprie condiţiei sale umane) În ecuaţia dată, factorii arătaţi au următoarele semnificaţii:
• să realizeze schimbul (transferul) corespunzător (optim) - (3ME) este factorul definitoriu pentru misiunea existenţială potrivit
între producători şi consumatorii de resurse condiţiei sale specific umane. Omul contemporan are în această lume o
• să gestioneze resursele în acord cu principiile progresului întreită îndatorire: 1. de a se perfecţiona pe sine dând curs dezideratului
(ex. motivaţia persoanei umane de a face se poate naşte fie evoluţiei cosmice a tuturor formelor de viaţă; 2. de a sprijini celelalte fiinţe
din satisfacerea unei anumite trebuinţe şi astfel deschiderea (din regnul uman sau alte regnuri) coparticipante la simbioza planetară, în
perspectivei spre accesarea celei superioare, fie din lipsa procesele propriei lor dezvoltări şi 3. de a juca rolul scenic primit în această
satisfacerii, prin efortul de a realiza acest lucru) lume, în realitatea socială, prin programul destinului indiviudal şi cu
Pentru ca o anumită fiinţă să “intre în joc”, adică să participe la sprijinul forţelor divine.
procesele dezvoltării (progresului universal), are nevoie de motivaţii. - (Ni) reprezintă natura individuală a fiinţei umane, adică acea structură
Motivaţiile determină/nasc scopuri, iar scopurile produc (concep) mijloace. internă a sistemului psihic ce conţine toate elementele particulare şi
Mijloacele accesează resursele, iar acestea duc la satisfacerea trebuinţelor. definitorii pentru identitatea individuală a unei anumite fiinţe. Dând curs în
La nivelul majorităţii speciilor, procesul evoluţiei (motivarea) se mediul exterior naturii sale individuale, fiinţa umană se simte nu numai
realizează prin intermediul forţelor interne inconştiente (instinctuale) autentic liberă, ci plenar actualizată, sau cum am spune mai simplu:
coordonate de ceea ce noi am numit Modelatorii Evoluţiei, sau în vechil împlinită. În esenţă pentru oricare dintre fiinţele vii, indiferent de specie,
limbaj, spiritul speciei∗. În specia umană motivaţiile devin conştiente, adică împlinirea condiţiei lor existenţiale se realizează prin exprimarea plenară în


Am preferat noţiunea plurală de Modelatori ai Evoluţiei, întrucât este vorba de o serie lumii materiale, pentru ca fiecare specie să evolueze potrivit cu necesităţile optime
întreagă de forţe (şi fiinţe) care veghează şi acţionează din alte dimensiuni transcendente deopotrivă ale naturii acelei specii cât şi ale ecosisteului din care face parte integrantă.
13 14
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

mediu a naturii individuale; numai pentru om însă împlinirea acestei Desigur vor fi incluse aici, deci, acele capitole ale vieţii unei persoane
condiţii ţine, aşa cum am văzut şi de realizarea conştientă a unei anumite ce se referă la raporturile de filiaţie şi rudenie, raporturile de cuplu şi
misiuni existenţiale. familie, raporturile de muncă, cele de grup; cele ce ţin de conjuncturi şi
- (9TF) indică cele 9 categorii de trebuinţe fundamentale activate (din cerinţe sociale (profesiuni şi demnităţi publice, războaie ori conflicte,
totalul de 12) ale grilei piramidale Maslow-Delphy: 1-fiziologice, 2-de schimburi culturale, manifestări de orice natură publică etc.).
siguranţă, 3-ambientale, 4-sociale, 5-de cunoaştere, 6-de valorizare Tot la capitalul vieţii sociale se încadrează şi opiniile, credinţele,
personală, 7-de creaţie, 8-de identitate personală şi respectiv 9-spirituale. optica individuală asupra vieţii, curentele, doctrinele, ritualurile şi practicile
Grila piramidală a trebuinţelor fundamentale acţionează în fapt ca un (nu doar religioase) pe care persoana umană le împărtăşeşte, indiferent că le
catalizator şi totodată filtru al resurselor necesare unei anumite fiinţe, la un exteriorizează/ manifestă public într-o măsură mai mare ori mai mică.
moment dat şi în fiecare moment al existenţei sale. c) viaţa privată: - cuprinde toate aspectele (trăiri, gânduri, acţiuni,
- (Am) adaptarea al mediu, este factorul managerial care garantează fenomene, intreprinderi etc.) prin care fiinţa umană se raportează la sine
accesul la resursele necesare prin deprinderea şi adoptarea modalităţilor/ înseşi, spre a se descoperi şi cunoaşte, spre a găsi adevărata sa identitate şi
strategiilor celor mai eficiente de existenţă în limitele unei realităţi anume măsură, precum şi locul şi rostul său în univers, deopotrivă cu sensul
la un moment dat (practic un mediu existenţial) şi de “vânătoare” a întregii Existenţe, a tot ceea ce întâlneşte în viaţa sa.
resurselor (găsirea modalităţilor de acces spre aceste resurse, prin La acest capitol întâlnim toate frământările omului în căutarea
multitudinea de obstacole, de blocaje etc). (Am) este factorul de navigaţie, rosturilor existente universale şi, în cadrul acesteia, a celei personale.
de management eficient. Căci cea mai mare trebuinţă a fiinţei umane actuale este aceea de a
- 4DV reprezintă cele 4 dimensiuni ale vieţii fiinţei umane în lume. avea o „axis mundi”, o ordine a cosmosului propriu organizată după
Omul contemporan este o fiinţă de o deosebită complexitate; pentru principii care să-i permită deopotrivă atingerea unei stări de bine atât în
creştere şi dezvoltare (ca fiinţă şi ca persoană) el are nevoie de o interiorul acestui cosmos personal, cât şi atunci când iese şi îl raportează pe
multitudine de resurse, care trebuie să fie specifice (adaptate) nu numai acesta la o Ordine mai mare – societate, natură, spirit - la Cosmosul ce
cantitativ, ci şi calitativ, adică să provină din anumite dimensiuni ale cuprinde în sine totul.
existenţei. Aceste 4 mari dimensiuni sunt următoarele: d) viaţa spirituală: - reflectă raporturile fiinţei umane cu sensurile
a) viaţa materială: - cuprinzând raporturile şi acţiunile fiinţei umane ce profunde ale realităţii prezente, cu ceea ce stă în spatele lucrurilor şi face
tind spre actualizarea trebuinţelor primare, în special (cele fiziologice, de posibilă existenţa şi manifestarea a toate câte sunt: Marea Fiinţă, indiferent
siguranţă şi ambientale), precum şi cele ce depăşesc strict aceste nevoi, urcând cum ar fi ea denumită într-un limbaj sau altul (Fiinţa Primă, Zeus,
şi spre altele, superioare, dar păstrând, cu toate acestea o legătură fermă cu ceea Dumnezeu, Allah, Isis etc.). Pentru că limbajul nu ne poate spune nimic
ce numim în mod comun: materie, energie, resorturi fiziologice. Astfel, aici vor despre Aceasta; el nu poate decât să îndrepte privirea sufletului uman spre a
fi incluse capitolele vieţii vizând, spre exemplu achiziţiile de bunuri (case, o percepe singur, întocmai precum degetul ce arată spre lună serveşte doar
maşini, instrumente, obiecte etc.); investiţiile; afacerile; profesiunea şi locul de ca indicator, fără a comunica ceva despre obiectul arătat.
muncă; tot ceea ce ţine de avere şi proprietate, de folosinţa şi utilizarea Raportul cu Marea Fiinţă se trăieşte de către fiecare făptură umană în
„energiei”, în sensul ei generic: acela de resursă exterioară care întreţine, profunzimea cea mai adâncă a sufletului său şi se experimentează clipă de clipă
perpetuează şi îmbunătăţeşte existenţa individului, a grupurilor (popoare, în multitudinea realităţilor ce o înconjoară. Căci fiecare lucru, fiecare formă de
triburi, formaţiuni de interese etc.) sau speciilor. viaţă particulară, fiecare fiinţă este în întregime pătrunsă de Fiinţa Fiinţelor.
b) viaţa socială: - cuprinde toate aspectele prin care omul se
raportează la mediul în care trăieşte, precum şi la fiinţele conlocuitoare ale
acestuia. Vizează în special satisfacerea Trebuinţelor de pe nivele 4,5 şi 6, 2. Noţiuni centrale şi aspecte definitorii privind calitatea vieţii
adică acelea de sociabilitate, comuniune, de a dărui şi primi afecţiune, de
integrare şi apartenenţă, de comunicare, de investigare, descoperire şi Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), calitatea vieţii
cunoaştere, de libertate şi orizont, de valorizare proprie şi demnitate/ stimă depinde de: calitatea mediului înconjurător (CMI), de calitatea mediului
de sine, de statut şi valoare socială etc.
15 16
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

comunitar (CMC) şi de respectarea tuturor cerinţelor definitorii pentru propriul său creator, adică, altfel exprimat, de a participa activ, conţtient
condiţia umană (CU).. (Prescurtările ne aparţin fiind utile în continuare) prin forţe prorii la modelarea devenirii individuale, în acord cu procesle
Dar să vedem, pe rând, fiecare dintre aceste concepte ce câmp de acoperire evoluţiei vieţii la nivel cosmic. Iată de ce, pe măsură ce fiinţa umană (atât
şi semnificaţii poate cuprinde. ca individ, cât şi ca specie) urcă pe trepte tot mai înalte ale dezvoltării,
Calitatea reprezintă caracterul unui lucru prin care acesta satisface în dependenţa sa de mediul extern şi de resursele acestuia se reduce progresiv,
mod specific şi adaptat cerinţele absolut particulare ale utilizatorului. necesarul existenţial în materie fiind acoperit de realităţile pe care fiinţa
Viaţa este totalitatea necesităţilor şi cerinţelor ce trebuie îndeplinite umană le structurează în interiorul ei şi de resursele ce astfel reuşeşte a le
pentru ca natura individuală a unei anumite fiinţe să se poată exprima produce ea înseşi în aceste realităţi interioare.
plenar în mediul său specific de existenţă conform condiţiei cosmice şi Iată de ce vom observa că având două medii existenţiale complementare
ecologice proprii acelei specii. Am văzut însă că pentru fiinţa umană, din care poate obţine resursele necesare progresului ca fiinţă, şi cum nici
exprimarea plenară a naturii sale individuale se realizează printr-un proces una dintre acestea nu poate fi exclusiv la stadiul actual al dezvoltării speciei
mult mai complex decât cel întâlnit la celelalte specii, proces ce presupune umane, rezultă că indicele împlinirii de sine, calitatea vieţii umane, aşadar,
intervenţia unei serii întregi de factori şi condiţii, toate acestea incluse în va depinde de factorii definitorii pentru ambele aceste realităţi. Marele
noţiunea fundamentală a împlinirii de sine.Condiţia umană. Condiţia avantaj, însă, constă în faptul că fiinţa umană poate crea reţete personale de
umană reprezintă manifestarea plenară a fiinţei umane (FU) în cadrul combinare a factorilor, în funcţie de posibilităţile reale de obţinere a
societăţii şi totodată satisfacerea integrală a statutului de fiinţă cosmică, resurselor: fie din mediul exterior, fie din cel interior. În acest sens, de
natural-ecologică (şi biologică), individual-unică, socială, cultural-istorică. fiecare dată când un anumit tip de resursă existenţială nu se poate procura
Aşadar condiţia umană reprezintă, chiar statutul de fiinţă cu atributele de din mediul extern vom înţelege că fiinţa umană are capacitatea de a o
mai sus, indiferent că este sau nu recunoscut şi respectat de către societate produce în meidul său intern, în propriul său sistem psihic.
la un moment dat istoric. Condiţia umană este un dat de la natură, faţă de Pe de altă parte vom observa că aptitudinea unui mediu existenţial
care societatea poate avea numai două atitudini: nerecunoaştera ei (ceea ce exterior de a oferi unei anumite fiinţe umane deopotrivă posibilitatea
s-a întâmplat cel mai adesea în istorie, pentru diverse categorii sociale) şi manifestării plenare a naturii sale individuale precum şi optimul necesar de
respectiv recunoaşterea, respectarea şi sprijinirea exprimării plenare de resure, este una abstractă. Practic este în primul rând necesar ca fiinţa
către fiinţa umană a condiţiei sale natural-existenţiale1. umană să fie ea înseşi capabilă de a identifica şi accesa aceste resurse. Din
Calitatea vieţii, în aceste condiţii, reprezintă aptitudinea unui mediu acest punct de vedere, există din nou o diferenţă fundamentală între om şi
existenţial de a oferi unei fiinţe posibilitatea realizării împlinirii de sine. celelalte fiinţe. Acestea din urmă se nasc practic cu această capacitate
Pentru fiinţa umană însă acest concept suportă două conotaţii, derivate precum şi cu aproape toate aptitudinile (şi cea mai mare parte din
din specificul aparte al acesteia. Spre deosebire de reprezentanţii tuturor cunoştinţele) necesare procurării acestor resurse. Pentru celelalte fiinţe,
celorlalte specii care depind fundamental în existenţa lor de mediul de cunoştinţele sunt un dat al speciei care se transmite fiecărui membru, un fel
existenţă extern şi de resursele acestuia, fiinţa umană în schimb, pe de memorie colectivă la un nivel superior de dezvoltare, numită instinct.
parcursul evoluţiei sale dobândeşte grade tot mai înalte de emancipare de Tot ce mai are de făcut fiecare individ, o dată ce s-a născut în mediul
sub tutela factorilor externi. Prin condiţia sa cosmică – aceea ce creator de existenţial, este să treacă în revistă, să dezvolte şi apoi să menţină mereu în
realităţi – fiinţa umană participă la două procese concomitente de formă aceste abilităţi naturale de procurare a resurselor.
transformare a mediului existenţial: primul vizează modificările realizate În cazul fiinţei umane, din nou datorită condiţiei sale specifice, aceea de
asupra şi în mediul exterior, iar cel de-al doilea posibilitatea ca fiinţa umană modelator activ al propriei deveniri, acest sprijin natural al instinctului nu
să edifice un alt tip de mediu, de data aceasta itnerior, în realitatea sa funcţionează. Practic fiecare om, în baza libertăţii sale (fără de care nici nu
subiectivă, aparţinătoare propriului sistem psihic. În felul acesta omul am putea vorbi de participare prin forţe proprii la evouţia individuală), are
descoperă misiunea sa de bază specifică propriei condiţii: aceea de a deveni opţiunea şi îndatorirea de a învăţa de la zero toate aspectele necesare
adaptării la mediul existenţial în vederea procurării resurselor. În plus, fiinţa
1
Pentru detalii recompadăm a se vedea şi A. Burcu Fundamentele consilierii în umană va fi necesar să înveţe şi procesele de structurare a mediului intern şi
managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane, Ed Mega, 2004 de producere a resurselor personale, aspect denumit autodezvoltare. Pe lângă
17 18
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

toate acestea, libertatea umană definitorie, creează şi posibilitatea ca omul să care fiecare fiinţă umană şi toate deopotrivă pot actualiza (satisface)
trăiască în medii externe artificial modelate, adică transformate prin potrivit cerinţelor individuale toţi factorii ecuaţiei împlinirii de sine
intervenţia proprie. În aceste condiţii, fiecare fiinţă umană nou născută va (factori care au fost explicitaţi anterior).
trebui să înveţe şi despre procesele de organizare şi funcţionare a acestor
medii astfel modelate, pentru a avea şanse deopotrivă de procurare a În concepţia noastră calitatea mediului comunitar (CMC) înseamnă în
resurselor, precum şi de exprimare a naturii individuale. fapt dezvoltarea comunitară (DC) iar CMI nu se poate obţine practic decât
Dacă la celelalte fiinţe exprimarea propriei naturi (a speciei) se realizează în condiţiile educării, integrării şi armonizării omului cu procesele,
spontan, fără efort din partea individului, în cazul fiinţei umane ea necesită raporturile (legile) şi fiinţele mediului ecologic.
deopotrivă un efort semnificativ de autodescoperire (omul trebuie să se cunoscă Pe de altă parte observăm că factorii (Ni) – exprimarea liberă a naturii
mai întâi pe sine însuşi), de identificare a habitatelor din mediul exterior care îi individuale – şi (Am) – armonizarea cu mediul în măsură a putea obţine resursele
oferă cea mai amplă posibilitate de manifestare, de evitare a pericolelor şi necesare propriei dezvoltări în condiţiile date – nu se pot realiza practic decât în
înlăturare a obstacolelor ce pot bloca exprimare propriei naturi şi aşa mai departe. momentul şi condiţiile în care avem depotrivă îndepliniţi şi factorii DC şi CMI.
Practic omul şi lumea (ceilalţi semeni, singurele fiinţe ce pot interveni în DC însă nu înseamnă o societate dezvoltată, ci o societate care aspiră şi
modelarea mediului existenţial) se află într-o continuă interacţiune: lumea trudeşte pentru a se dezvolta; adică se străduieşte pe toate palierele
schimbă mereu mediul prin existenţa şi manifestarea ei, iar omul trebuie să existenţei sale interne şi externe să facă a fi mai bine pentru membrii săi
identifice mereu noi strategii de orientare în condiţiile acum scimbate. Practic, componenţi. Dar o astfel de societate realizează îndată că este necesar a se
societatea umană (şi nu mediul natural, pentru celelalte fiinţe) este o junglă, un pune de acord, a se integra şi armoniza cu realităţile cosmice şi ecologice
haos relativ (îmblânzit de anumite convenţii stabilite prin evoluţia istorică) în (practic nu putem vorbi de procese ecosistemice dacă nu luăm în
care fiecare fiinţă umană trebuie să-şi găsească aproape singură locul cel mai considerare dimensiunea cosmică a existenţei). Această societate realizează
propice supravieţuirii, dezvoltării şi optimei împliniri personale. În aceste condiţii că este parte a unui întreg şi că, spre a beneficia de un standard superior de
se justifică necesitatea unui sistem care să-i permită fiecărei fiinţe umane bine, este necesar să se manifeste după anumite coordonate date de
intersate, să deprindă arta de a reuşi, sau exprimat în termeni ştiinţifici, structurile funcţionale ale întregului, din care face parte organic şi
managementul eficient al calităţii vieţii individuale. funcţional. Mediul spiritual (raporturile cu zeii – indiferent cum s-ar numi
Am definit anterior opţiunea noastră prentru conceptul de comunitate, ei – sau altfel esprimat, sacralizarea vieţii) şi mediul ecologic, natural, sunt
sau mediu comunitar aşa cum este precizată sintagma în definiţia OMS, aici realităţile instrumentale, acelea care sprijină şi direcţionează (călăuzesc)
urmând numai a ne reaminti că, întrucât fiinţa umană este parte a unui societatea pe calea progresului ei. Constatăm astfel că în conceptul calitate
ecosistem planetar complex, este necesar a include în conceptul de a vieţii împlinirea de sine se constituie prin facotrii componenţi într-un
comunitate deopotrivă fiinţele, procesele şi mecanismele exterioare veritabil nucleu definitoriu. De aici rezută ca şi consecinţă un fapt deloc
ecosistemului social. Astfel încât considerăm că definiţia în discuţie se neglijabil: şi anume chiar dacă societatea nu urmăreşte neaparat împlinirea
structurează în jurul următoarelor ecuaţii: de sine a individului, ci doar dezvoltarea sa (adică un bine generic pentru
• CV = CU + CMC + CMI pe care o putem numi şi ecuaţia standard a toti) prin porcesele de organizare a vieţii arătate, în mod automat se
procesului privind calitatea vieţii (unde semnificaţia factorilor este realizează şi factorii care compun împlinirea de sine. Acest aspect a fost
următoarea: CV – calitatea veiţii, CMC – calitatea mediului afirmat în mod constant de toate curentele de gândire şi acţiune din cele
comunitar, iar CMI – calitatea mediului încojurător) mai vechi timpuri (de la stoicii romani încoace) dar cu deosebire aplicat
• CU = FU + 3ME ecuaţia descriptivă a statutului fiinţei umane începând cu Revoluţia Iluministă în toate mişcările sociale care au investit
(factorii semnificând: CU – condiţia umană, FU – fiinţa umană, 3ME în dezvoltarea umană. Omul vine pe lume cu drepturi şi îndatoriri de la
– misiunea existenţială a fiinţei umane în această lume) natură (divinitate); el are de jucat un rol pe scena vieţii sociale, iar în acest
• IS = 3ME + 9TF + 4DV + Ni + Am – ecuaţia definitorie pentru sens aduce cu sine propriile “daruri” de oferit lumii: aptitudini, calităţi etc.
rostul tuturor proceselor societăţii umane: realizarea unui standadr Îndatorirea de bază a societăţii este ca prin mecanismele şi isntituţiile sale –
superior de calitate a vieţii, aspect ce este asigurat în condiţiile în în spcial prin intermediul educaţiei – să sprijine fiinţa umană în procesul
dezvoltării personale maxime, să-l ajute a se cunoaşte pe sine, a identifica
19 20
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ce poate să ofere lumii dar şi ce lucruri din această lume îi oferă împlinirea De aceea omul şi lumea îşi au destinele îngemănate; nici una nu poate
în viaţă, a descoperi apoi locul cel mai potrivit în care acest schimb de progresa fără progresul concomitent al celeilalte. Calitatea vieţii umane
resurse al omului cu lumea să se realizeze echitabil şi perfect benefic pentru depinde aşadar de calitatea vieţii celorlalte fiinţe coparticipante la simbioza
ambii actori. Omul potrivit la locul potrivit se spunea. Pentru că fiinţa ecosistemului planetar.
umană este asemeni unui arbore: societatea are îndatorirea să-i ofere Calitatea veiţii comunitare, însă, nu reprezintă suma standardului de
condiţiile cele mai potrivite cu natura sa indiviudală şi unică, pentru a calitatea a vieţii indivizilor ce o compun. Pe de o parte întrucât comunitatea
creşte şi înflori, întrucât este bine ştiut că pe cât de frumoase şi înmiresmate nu este suma membrilor ei, ci rezultanta combinaţiei sinergice de factori; si
sunt florile sale în anotimpul creşterii, pe atât de bogate şi îmbietoare vor fi pe de alta întrucât standardul de calitate se determină subiectiv. Aceasta
şi roadele în anotimpul maturităţii. înseamnă că, deşi în mod obiectiv ar putea fi îndeplinite toate condiţiile
* teroetice pentru ca fiecărui membru să-i fie satisfăcută într-un grad
Omul este o fiinţă care nu poate trăi şi nu se poate dezvolta decât în semnificativ această cerinţă de calitate a vieţii, totuşi per ansamblu, însă, să
comunitate. În concepţia noastră comunitatea este compusă deopotrivă din nu se realizeze sinergia necesară la nivelul întregii comunităţi.
oameni şi raporturile dintre ei (societatea) cât şi din celelalte fiinţe şi Calitatea vieţii este aşadar un deziderat existenţial, deopotrivă
mediul ecologic. Deci prin comunitate noi înţelegem aspectul ei superior, individual şi comunitar. Dar ea nu se realizează (de multe ori) în cursul
cosmic, teologic2 şi implicit ecologic. Iar această structură pentru a se unei vieţi umane decât în anumite procente, întrucât nici împlinirea de sine
fundamenta organic şi funcţional (pentru a fi închegată şi viabilă) trebuie să nu este obţinută decât parţial. La întrebarea dacă se poate obţine împlinirea
aibă la bază fundamentele sacralităţii vieţii. Legătura dintre om şi de sine totală în viaţa umană socială, răspunsul nostru este ferm DA. Însă
comunitate se fundamentează o serie întreagă de aspecte, dintre care la loc acest lucru nu poate fi realizat (nu stă în putinţa) omului ca entitate, ci ţine
de frunte se situează următoarele: de o complexiatate de factori, dintre care, cei mai importanţi sunt cei socio-
• Natura ontologică a fiinţei umane: ca parte a unui întreg, ca celulă organizatorici. În organizarea – mai corect – managementul comunitar stă
a marelui organism al vieţii. Cu cât fiinţa este mai avansată, cu atât până la urmă toată măreţia sau decăderea fiinţei umane.
sinele său individual resimte mai puternic această apartenenţă la Există desigur şi excepţii: adică oameni care nu au nevoie de lume spre a
întreg, ceea ce îl determină să aibă nevoi splimentare în a căror realiza împlinirea de sine. Ei s-a unumit de-a lungul istoriei: călugări, pustnici,
realizare acţiunile sale şi întreaga manifestare sunt îndreptate spre mistici, asceţi etc. Dar să ne reamintim două lucruri de o importanţă capitală: 1. în
celelalte fiinţe ecuaţia împlinirea de sine sunt multipli factori de natură socială (acei factori care
• Destinul său ca fiinţă umană, adică programele de dezvoltare şi condiţionează o fiinţă umană de alte fiinţe umane – pentru omul mediu social,
exersare a rolurilor sociale pe scena existenţei în palnul fizic întâlnit actualmente pe pământ, marea majoritate a trebuinţelor fundamentale sunt
• Mediul care creează resursele necesare satisfacerii trebuinţelor satisfăcute datorită complexelor interacţiuni cu ceilalţi) şi 2. misiunea existenţială a
sale specifice condiţiei umane majorităţii fiinţelor umane este strâns legată de evoluţia în sine a vieţii planetare;
• Obiectivele personale, necesare dezvoltării individuale, care pot fi adică în destinul acestora sunt înscrise programe, roluri, participări la acţiuni ce
realizate numai în mediul complex alături de celelalte fiinţe vizează modificări ale decorurilor lumii terestre. Chiar şi fiinţe dintre cele mai
avansate la şcoala evoluţiei, devin , în acest fel legate în mod direct de destinul şi
2
devenirea realităţilor lumii sociale. Dacă, să spunem aşa, Sf Petru nu ar fi primit ca
Trebuie să operăm distincţia între, pe de o parte teologie, ca ştiinţă despre divinitate şi misiune să înfiinţeze o religie şi o biserică, probabil că ar fi putut reliza relativ uşor
despre evoluţia vieţii la nivel cosmic şi totodată practică intensivă destinată dezvoltării
anumitor fiinţe umane (existentă în aproape aceeaşi formulă în toate marile civilizaţii împlinirea de sine, întrucât în ecuaţia sa la capitolul “misiune existenţială” nu ar fi
istorice cunoscute ale Terrei) şi pe de altă parte religie, ca o combinaţie de cunoaştere existat această sarcină de a se lupta cu forţele lumii; nu ar fi fost obligat să realizeze
(voalată, adică ştiinţă de popularizare) şi practică extensivă (mai mult prin ritualuri) adaptarea la o lume înapoiată faţă de cerinţele sufletului său şi într-un fel toxică
destinată marii mase a populaţiilor şi care, în consecinţă a fost adaptată deopotrivă nivelului pentru acesta. Ar fi putut să trăiască în pustiu, ca celelalte fiinţe umane evoluate din
de înţelegere şi puterii de aplicare (de punere în practică) a acestora. Acesta este motivul
principal pentru care în decursul istoriei specia umană a avut practic o singură teologie dar
timpul său şi să nu se amestece cu „mizeria” lumii sociale. Situaţia este
atâtea religii câte necesităţi de evoluţie s-au manifestat la diverse epoci istorice şi potrivit asămănătoare oricărui domeniu de activitate: este uşor să vorbeşti de la tribuna
specificului diferitelor popoare. academică despre lucratul pământului, creterea copiilor sau îngrijirea celor
21 22
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

suferinzi, dar se dovedeşte o veritabilă încercare să realizezi faptic acest lucru, să te producători la consumatori. Societatea (organizarea umană actuală) însă
murdăreşti cu materiile din universul în care anumite fiinţe îşi duc existenţa, iar tu abătându-se de la respectarea acestor principii, a deturnat coerenţa acestui
eşti chemat – tocmai în calitate de confrate mai mare – să le sprijini, veghezi şi flux atât în propriul sistem, cât şi (din ce în ce mai mult) în cele vecine prin
îndrumi creşterea, dezvoltarea şi împlinirea lor naturală. În acest sens viaţa orientarea spre activităţile cu specific de consum de resurse.
cunoscută a lui Isus a fost cu adevărat un mesaj şi un exemplu pentru ceea ce În demersul său de realizare a factorilor ecuaţiei împlinirii de sine, omul
trebuie să fie condiţia umană în mileniile ce au urmat. Oricât de evoluat ar fi cineva produce şi totodată consumă resurse. Legile naturale ale vieţii aplicate sistemului
ca elev la şcola universului, mereu se munceşte; unele munci nu sunt nici cele mai social uman asigură fiecărei persoane (în societate) locul în care aceasta poate cel
curate, nici cele mai fericite. Am mai arătat cu altă ocazie3 că împlinirea de sine nu mai bine să realizeze factorii ecuaţiei de mai sus. Numai că organizarea socială
exclude suferinţa. Împlinirea de sine este o stare ce se trăieşte la nivel de actuală blochează circuitul natural şi viabil al resurselor, astfel încât în anumite
Conştiinţă; or conştiinţa se bucură cel mai tare nu atunci când nu suferă, ci în sectoare sociale există surplus, iar în altele deficit. Surplusul de resurse creează
momentul în care suferinţa sa a fost temelia pentru noi creaţii al căror fruct serveşte viciile. Deficitul lasă trebuinţele fundamentale nesatisfăcute împiedicând fiinţele
creşterii şi dezvoltării altor fiinţe ori realităţi comunitare. să se alimenteze (şi astfel dezvolte) şi totodată împiedicându-le să producă alte
CV ca indicator care arată în ce măsură se realizează procesul IS resurse care ar fi necesare celorlalte fiinţe umane.
(împlinirii de sine), nu depinde de factori precum: tehnoloige, statut social, Resursele, pe de altă parte, sunt din gama tuturor categoriilor de trebuinţe
anumite drepturi (de fapt marea parte a drepturilor omului), de cantitatea de activate în prezent la omul contemporan (de la cele material-energetice, până
resurse material-energetice (bogăţie cum se numeşte astăzi) etc. ci numai de la cele spirituale). Procesul de producere a resurselor este, în fapt, ceea ce s-a
resursele (cantitate şi calitate) care satisfac necesităţile fundamentale ale numit dintotdeauna creaţie umană. Aceasta în condiţiile în care se respectă
fiinţei umane. Deducem de aici că progresul tehnologic este un factor regulile proceselor evolutive: anume că fiecare om vine pe lume pentru a
neutru în raport cu CV, că în fapt el doar pune la dispoziţie unele ocupa un loc şi a îndeplini un rost pe care el şi numai el le poate realiza la
isntrumente pentru satisfacerea anumitor tipuri de trebuinţe, dar că nu momentul istoric respectiv. Fiecare fiinţă umană este unică şi irepetabilă, iar
asigură împlinirea acestora, ci dimpotrivă, poate submina într-o oarecare societatea umană ca ecosistem în sine şi ca parte a unui sistem şi mai mare se
măsură acest proces. Pentru că în economia proceselor vieţii umane trebuie compune nu din alăturarea tuturor indivizilor săi, ci din acţiunile sinergice ale
să existe un echilibru constant între forţele interne ale omului şi forţele acestora. Societatea umană este o reţetă în care fiecare fiinţă umană
externe de care acesta dispune. Până acum omenirea s-a concentrat pe reprezintă un ingredient abslout necesar. Fiecare om plasat la locul potrivit,
maximizarea forţelor externe în detrimentul celor interne I de aici a rezultat realizând factorii ecuaţiei împlinirii de sine, va consuma resursele produse de
corupţia prinn dominarea materiei asupra apiritului. Însă trebuie să ceilalţi semeni şi va crea el însuşi produse, în cantităţile şi de calităţile aşa fel
înţelegem că forţele externe sunt deosebit de complexe, că ele nu sunt reglate (potrivite) în mod natural prin procesele evlouţiei încât nu vor exista
numai materie şi energie (aşa cum le cunoaştem acum în civilizaţia actuală) nici surplusuri, nici deficite de resurse.
ci că deopotrivă reprezintă şi formţe spirituale. Vechile civilizaţii lucrau cu Însă într-un mediu orientat spre dezvoltare, un mediu comunitar (în
aceste forţe spirituale ale elementelor (ale universului înconjurător) motiv accepţiunea integratoare pe care o dăm comunităţii), conceptul de <consum
petntru care lumea lor nu era mai puţin evoluată tehnologic decât cea de resurse>, de aceea, nu este aplicabil. Într-un astfel de mediu nici o resursă
actuală, ci reprezenta o alternativă. Această altenativă care face ca luma nu se consumă, ci ele se investesc în mod creator şi productiv, prin
noastră să constituie o exceţie, asigura corezpondenţa între categoria de combinaţii sinergice spre a produce noi resurse de o cantitate şi calitate
forţe externe şi interne utilizate, ambele fiind forţe spirituale. Astfel încât superioare. De fapt acest proces asigură evoluţia socială (sau ceea ce se
nu se punea problema corupţiei sau dominării uneia de către cealaltă, numeşte progres). Dar întrucât conceptul de <investire> este prea materializat
realizându-se mult mai uşor echilibrul între om şi mediu sau cosmos. prin utilizarea sa largă în domeniul economicului (în general), vom prefera
La toate nivelele ecosistemului vieţii, optimul funcţional presupune noţiunea de <aplicare a resurselor>. Totalitatea proceselor de aplicare a
“curgere” continuă, constantă, fără blocaje, a fluxului de resurse de la resurselor creează fluxurile de resurse. Viteza de dezvoltare/ progres a unei
comunităţi depinde esenţial de viteza de rulare a acestor fluxuri şi de calitatea
3
A se vedea A. Burcu Fundamentele consilierii în managmeentul calităţii vieţii şi condiţiei procesului de flux. Prin proces de flux înţelegem optima distribuţie a
umane, Ed. Mega, 2004 resurseleor între producători şi utilizatori. Observăm din start că nu importă
23 24
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

atât de mult calitatea iniţială a resurselor cu care o comunitate porneşte în forme de impact: impact negativ, atunci când fiinţa-animal este exploatată,
procesul ei de dezvoltare. Dacă cerinţa de constanţă a fluxului şi calitatea neurmărindu-se decât interesele proprii ale stăpânului, sau respectiv impact
procesului de flux este menţinută, orice comunitate care proneşte chiar de la pozitiv, când animalul este respectat ca fiinţă-în-sine în primul rând şi abia
stadiul epocii de piatră are toate şansele să urce la standarde înalte de calitate apoi ca lucru utilitar pentru stăpân. În acest sens sunt şi noile legislaţii la
a resurselor. Altfel exprimat, calitatea se creează pe parcurs şi îşi are originea nivel mondial (inclusiv legea zootehniei din România) privind standardul de
în calitatea oamenilor pe care comunitatea îi sprijină în dezvoltarea lor calitate a vieţii animalelor care trăiesc în gospodăria sau compania omului.
personală. Trebuie doar respectate cele două cerinţe de flux amintite, care Mai mult chiar se realizează un proces relativ lent de mutaţie la nivel de
derivă din voinţa de evoluţie şi din virtutea (calitateae) managementului pe mentalitate socială în ceea ce priveşte raporturile de egalitate între fiinţe
care o comunitate le exprimă. Credem că istoria ultimelor mii de ani indiferent de specie. Complexitate extraordinară a mediului şi mentalităţilor
dovedeşte valabilitatea acestor principii; toate popoarele le-au recunoscut şi sociale actuale se poate observa şi din faptul că pot coexista în aceeaşi
aplicat au reuşit să atingă nivele înalte de realizare socială pentru majoritatea comunitate părinţi care îşi privesc şi tratează copii din punctul de vedere al
membrilor lor, indiferent de epoca istorică şi independent de cantitatea de utilităţii acestora pentru primii (modul arhaic, patriarhal) cu oameni care
resurse iniţiale. Tot ceea ce a contat a fost ţelul propus de a investi în privesc până şi animalele de companie ca membri cu drepturi egale în familie
dezvoltarea umană şi un management eficient. Însă datorită faptului că nu au (desigur egalitatea în drepturi ţine cont de necesităţile naturale proprii fiecărei
avut în vedere constanţa fluxului de resure şi repartiţia lor echilibrată, specii, dar are ca obiectiv mereu starea de mai bine).
standardele atinse (mai înalte sau mai puţin înalte) nu au putut fi păstrate în
timp. Pe de altă parte constanţa fluxului de resurse nu a putu fi menţinută (şi 3. Managementul calităţii vieţii: concept şi principii ale sistemului
nu poate nici în ziua de astăzi) întrucât în ecuaţiile DC nici o comunitate nu
ia în considerare toţi factorii arătaţi în formulele de mai sus. În secţiunile anterioare am putut urmări sensurile de bază ale unor
Calitatea vieţii este un indicator aplicabil tuturor categoriilor de fiinţe la concepte definitorii pentru procesul calităţii vieţii. Am constatat în egală
care putem identifica trebuinţe fundamentale piramidale superioare celor măsură că pentru a atinge scopul esenţial al calităţii vieţii – adică realizarea
bazale (primelor trei nivele). Aceasta întrucât , chiar dacă nu sunt încă împlinirii de sine a fiinţei umane – este necesară existenţa unui factor
individualizate (adică să aibă o personalitate proprie, în condiţiile managerial - (Am) adaptarea la mediu – care să cuprindă strategiile optime
comparabile cu cea umană), aceste fiinţe pot realiza împlinirea de sine nu de obţinere a resurselor necesare actualizării celorlalţi factori ai ecuaţiei.
numai ca specie, ci într-o măsură mai mare sau mai mică şi în calitate de Sau mai simplu exprimat, fiinţa umană pentru a simţi plenitudinea de
individ. Chiar şi în mediul natural propriu de viaţă al unei specii, putem satisfacţie de pe urma existenţei sale în lume, este necesar să aplice anumite
vorbi de o calitate a vieţii mai înaltă sau mai redusă, atunci când factori strategii pentru prcurarea resurselor necesare acestor satisfacţii. Aceste
externi, perturbatori alterează unele sau altele dintre coordonatele acestui strategii sunt cuprinse în ceea ce se numeşte în mod comun management.
mediu. Pe de altă parte, dacă prospectăm cerinţele dezvoltării pentru o altă Managementul, în sens general, reprezintă un set de principii, norme,
specie decât cea umană putem constata cu uşurinţă două aspecte: tehnici şi metode de combinaţie, pe criteriul opimei eficienţe, a tuturor
- prin contactul cu o specie superioară se pot crea premizele resurelor necesare atingerii obiectivelor vizate.
accelerării evoluţiei unei specii inferioare, chiar dacă mediul său ideal de Managementul calităţii vieţii, în contextul dat, poate fi definit ca fiind
viaţă suferă modificări şi implicit calitatea vieţii speciei inferioare este ansamblul de principii, norme, tehnici şi metode (deci deopotrivă ştiinţă
alterată; acest lucru însă are caracter numai temporar, adică exprimat în fundamentală şi aplicativă = inginerie) prin care se urmăreşte modelarea
termeni umani, se sacrifică binele de azi pentru un bine mai mare mâine mediului comunitar pentru aducerea sa la standardele optime care să
- omul este cel mai important agent/ sursă de stimulare a evoluţiei permită realizarea IS de către fiecare fiinţă umană conlocuitoare).
altor specii, prin intervenţia asupra condiţiilor de viaţă naturale ale acestora Managementul calităţii vieţii (MCV) reprezintă deopotrivă o tehnologie
şi, deci, implicit prin transformarea calităţii vieţii. Dar această transformare cât şi un model în devenire continuă, fiind necesar a se adapta mereu în pas
nu este obligatoriu să fie negativă. Cel mai bun exemplu îl constituie cu cerinţele evolutive ale fiinţei umane. Sarcina şi esenţa modelului MCV
animalele din gospodărie: ele au fost scoase din mediul natural de viaţă şi este tocmai faptul de a crea un mediu universal, din care fiecare fiinţă umană
introduse în altul artificial (desigur nu în totalitate), care poate avea două să poată obţine resursele specifice pentru nevoile absolut personalizate.
25 26
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Mediul este creat din oameni, instituţii, organizaţii şi raporturi. Am arătat acorde tot sprijinul de care este fiecare capabil, pentru a ajuta pe fiecare spre
mai sus că fiinţele umane sunt astfel plasate pe scena raporturilor sociale a se depăşi pe sine însuşi. Acest mediu propice calităţii normale a vieţii poate
încât să realizeze optimul de producţie-consum resurse, adică să existe un fi realizat, de aceea, numai în momentul în care raporturile dintre oameni se
echilibru ecologic durabil. Or tocmai instituţiile, organizaţiile şi raporturile statornicesc pe aceste baze, iar instituţiile şi organizaţiile transferă toate
statornicite de oameni vin să perturbe acest echilibru, care în lipsa prerogativele fiecărei fiinţe uamen individuale. Mai trebuie numai ca şi
intervenţiei acestora s-ar realiza în mod natural. Anticii au observat că o fiecare om, indiviudal, să fie în măsură a înţelege (nu a făptui)
cetate (un grup social) este cu atât mai dezvoltată sub aspectul binelui (al responsabilităţile ce-i revin. Nu trebuie ca toţi oamenii să fie sfinţi pentru a
calităţii superioare a vieţii fiecărui om) cu cât managementul cetăţii (întreaga nu greşi, ci este necesar numai ca toţi să înţeleagă importanţa implicării, a
organizare şi funcţionare) este mai apropiat de democraţie. Democraţie participării personale la binele tuturor precum şi întreaga ecuaţie a IS (în
înseamă în fapt că puterea aparţine omului; nu statului, regelui, partidelor sau special cele 3ME şi Am). Cei mai înşelepţi, cei mai maturi la şcoala evoluţiei
grupurilor (organizaţiilor de orice fel); este tocmai ceea ce am arătat şi noi. universale vor suplini prin munca şi puterea lor eventualele lipsuri naturale
Pentru ca o societate să poată constitui mediul în care calitatea vieţii să-i ale celor mai mici; mai trebuie numai ca aceştia din urmă să înţeleagă acest
fie posibilă fiecăruia dintre oamenii care o populează, trebuie ca lucru şi să participe din proprie iniţiativă al procesul dezvoltării lro personale.
managementul acelei societăţi să le fie încredinţat tocmai lor. Şi mai trebuie Pentru că numai cu oameni care sunt implicaţi în preocesul dezvoltării
ca raporturile pe care oamenii şi le stabilesc între ei să nu perturbe nici ele personale (încă o dată, ei nu trebuie să fie sfinţi! pentru aceasta) se poate
echilibrul ecologic; deci este necesar ca aceste raproturi să fie în acord cu constitui un mediu ecosistem armonic, în care CV să fie o realitate. Cu cât
ceea ce am numit condiţia cosmică a fiinţei umane (iluminiştii o numeau acel mediu va număra mai multe fiinţe umane dezvoltare, cu atât standardul
condiţia naturală, divină etc). Această condiţie nu poate fi respectată prin de CV va fi mai ridicat. Dar trebuie să înţelegem că realizarea unui standard
puterea legii sociale, sau prin impunere din afară. Legile exterioare există ca de CV este posibilă cu orice fel de oameni, în condiţiile de mai sus: să
metode de sprijin, de corijare şi de suplinire a lipsei ori imaturităţii legilor înţeleagă rostul lor în lume (ecuaţia IS) şi să se implice activ în propria
interiore, cele întipărite la nivel de Conştiinţă. Dar la nivel de conştiinţă legile dezvoltare personală. Până la urmă standardul de calitate a vieţii este şi un
se întipăresc numai ca urmare a parcurgerii experienţelor de învăţare- indicator pentru nivelul de maturitate al unei comunităţi, de responsabilitate
dezvoltare existenţială, adică a procesului şcolii cosmice de evoluţie. La al acesteia, aspecte ce nu trebuie confundate cu evoluţia. Elevii din clasa a
nivelul societăţii umane acest proces este continuat (şi realizat în mod doua pot dovedi o mai mare maturitate şi responabilitate şcolară (sunt
specific planului fizic terestru) de către şcoala socială. Deci este necesar ca conştienţi de ce se află la şcoală, participă la lecţii, îşi fac temele, îndeplinesc
însuşi sistemul educaţional al societăţii să fie armonizat (integrat) în procesul ceea ce învaţă, sunt ordonaţi, disciplinaţi etc) decât cei din clasa a zecea care
educaţional cosmic. Nu ne aşteptăm ca toţi elevii-oamenii, să fie la acelaşi chiulesc, fac gălăgie în clasă, nu respectă profesorii, nu-şi fac temele etc.
nivel de înţelegere dintr-o dată; de aceea poliţia legilor externe va coexista Fiecare fiinţă umană care se naşte în aceată lume are capacitatea de a înţelege
încă o perioadă cu poliţia legilor interne (ale Conştiinţei individuale). Doar că toate componentele IS. Ţine de specificul fiecărei specii în lumea naturii de
stabilirea şi aplicarea legilor externe, sociale, nu mai reprezintă un atribut al a-şi înţelege (sau mai corect de a putea conştientiza) propria condiţie
organizaţiilor sau instituţiilor şi nici nu mai constituie raporturi interumane. existenţială. Dar dintre toate speciile numai la cea umană acest lucru poate fi
Ci aplicarea legilor externe reprezintă un raport al omului cu sine însuşi, al ascuns; aspect care s-a şi întâmplat în istoria recentă (a ultimelor milenii) prin
celui care a încălcat o valoare socială (perturbând armonia ecosistemului) cu pervertirea raporturilor şi crearea instituţiilor.
sine, în sensul că prin acea încălcare şi-a dovedit lui însuşi că este încă Particularitatea unică a fiinţei uamne este că ea poate fi învăţată orice, ea poate
insuficient de puternic spre a se ridica la nivelul acelei valori, dar îşi doreşte fi modelată să devină contrar naturii sale. Instrumentul modelării umane îl
aceasta, fapt ce îl determină a intensifica pregătirea/ dezvoltarea sa ca fiinţă. constituie educaţia: atât împotriva naturii, cât şi pentru sprijinirea dezvoltării
Omul în raporturile cu societatea se va purta întocmai precum sportivii umane în conformitate cu natura şi condiţia sa cosmică. Dar o astfel de educaţie
actuali: atunci când se dovedeşte învins de un standard îşi intensifică trebuie să fie paideică şi nesistemică. Toate sistemele în timp devin structuri
antrenamentul pentru a-l atinge. În viaţă ca şi în sport totul este o problemă închise cu tendinţa de conservare şi autocentrare (nu mai satisfac nevoile celor
absolut personală, a fiecăruia cu sine însuţi, cu propriile limite. Ceilalţi pentru care au fost create să slujească, ci tind să se folosească de resursele
membri ai societăţii umane nu pot face decât un singur lucru în acest sens: să acestora pentru propriile nevoi). Sistemele din obiect/ instrument devin stăpâni.
27 28
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Una dintre soluţiile viabile de rezolvare a situaţiilor de acest gen, este acela al comunităţii. Pentru aceasta în primul rând este necesară investiţia
emanciparea integrală a fiinţei umane prin educaţie. Dar nu orice tip de în dezvoltarea umană, prin ridicarea nivelului de înţelegere şi asumare a
educaţie, ci numai aceea care are caracter profund paideic, întrucât educaţia condiţiei, responsabilităţii şi identităţii de ordin cosmic al fiinţei umane.
paideică este o cale, nu un sistem. O cale liberă, fără limite şi unică şi Însă omul şi lumea îşi au destinele îngemănate, aşa cum o arată şi ecuaţia
personalizată pentru fiecare fiinţă umană în parte. Educaţia paideică4 este o aferentă, fapt pentru care nu se poate schimba independent nici unul dintre
cale ce se naşte şi evoluează o dată cu cel ce merge pe ea. Nu este un lucru factori, ci toţi trebuie să meargă împreună şi deodată: adică deopotrivă să
predeterminat (altfel ar fi un sistem), ci o creaţie ce se prezintă ca o prelungire dezvoltăm omul, dar şi să schimbăm rosturile organizării sociale6.
în mediul extern a înseşi esenţei şi evoluţiei fiinţei umane. Educaţia paideică Desigur că aspectele precizate până aici privind calitatea vieţii
este instrumentul şi procesul în continuă devenire de sine, care ajută fiinţa individuale şi comunitare nu pot fi realizate fără respectarea unui set de
umană ca, fiind ceea ce este să devină ceea ce este natural să devină, în principii, dintre care noi am considerat, pentru sistemul managerial al
conformitate cu statutul şi condiţia sa cosmică. Numai astfel de fiinţe umane calităţii, ca fiind la loc de frunte următoarele:
pot crea o comunitate în care armonia ecosistemului să poată realiza optimul
1. calitatea vieţii reprezintă satisfacţia pe care o resimte fiinţa
schimb simbiotic de resurse, pentru asigurarea calităţii vieţii.
umană; aceasta este determinată de două categorii de factori: interiori
Calitatea vieţii reprezintă indicatorul de implementare a unui
(împlinirea de sine) şi exteriori (factorii de mediu, sau cum am denumit mai
management eficient al vieţii şi condiţiei umane. De aceea MCV are două
sus, dezvoltarea comunitară); de aceea îi sunt aplicabile două modele: unul
dimensiuni foarte diferite una de alta:
de esenţă, în sensul că reprezintă gradul de realizare a IS şi altul de formă
- MCV individual care se realizează de către fiinţa umană independent
(management) în sensul că ea indică în ce măsură un anumit mediu
de comunitate, prin actualizarea tuturor factorilor ecuaţiei IS. Pe baza acestui
comunitar permite realizarea dezvoltării umane (conform cu necesităţile
management, fiinţa umană va putea realiza împlinirea de sine în aproape orice
dezvoltării umane). Aceste modele nu sunt nici contradictorii, nici
tip de mediu, şi de aceea procedura MCV individual este aplicabilă fiinţei umane
complementare; ele afirmă acelaşi lucru în esenţă, dar sub forme diferite;
şi lumii contemporane. Ea este de fapt instrumentul perincipal prin care omul
formele diferite de exprimare sunt necesare pentru identificarea
bun într-o lume rea să poată nu doar supravieţui, ci să-şi atingă scopul său
instrumentelor individuale, respectiv comunitare de realizare a unui nivel
existenţial: şi anume, urmărind steaua călăuză a împlinirii de sine, să realizeze
ridicat de calitate a vieţii. În baza acestui principiu, calitatea vieţii nu este
obiectivul central al dezvoltării individuale5.
nici subiectivă, nici obiectivă, ci are un caracter integrator, cuprinzând
- MCV comunitar se realizează prin actualizarea factorilor ecuaţiei
toate coordonatele existenţei umane, începând cu fiinţa înseşi şi
dezvoltării comunitare: DC = DU + EP + M (flux), unde factorii
terminând cu mediul comunitar.
reprezintă: DC – dezvoltarea comunitară, DU – dezvoltarea umană, EP –
educaţia paideică, iar M (flix) – managementul de flux al resurselor. Rolul 2. pentru a fi durabilă, calitatea trebuie urmărit a fi realizată
central îl au în acest context factorii EP şi M(flux) care asigură crearea şi chiar de la început, prin poriectarea integrală a vieţii individuale, de
distribuţia echitabilă a resurselor în cadrul unui sistem comunitar autentic preferinţă de la vârste; în situaţia persoanelor mature (înaintate în vârstă),
construit pe alte baze ontologice, care să ia în calcul natura cosmică a se poate “rectifica” pe parcurs, dar în fapt această rectificare este tot o
fiinţei umane, precum şi apartenenţa şi responsabilităţile ei faţă de reproiectare. În acest sens, aşa cum am mai afirmat, sistemul de
ecosistemul universal. Pe baza MCU comunitar se trasează cadrele management al calităţii vieţii porpus de noi (şi prezentat în volumele
dezvoltării întregii societăţi şi al trecerii ei pe nivelul superior de realitate: precizate anterior) vine să suplinească lipsa de implicare (mai mare sau mai
mică) a societăţii în a sprijini omul – indiferent de vârstă – să realizeze
4
Pentru detalii facem trimitere la seria de volume deja amintită care tratează tematica
educaţiei paideice: Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice, Psihologia educaţiei
6
paideice şi respectiv Elemente de psihosociologia educaţiei paideice, A. Burcu & col, Detalii privind dezvoltarea umană şi comunitară, precum şi rolul central al educaţiei
Argonaut, 2005-2006 paideice în acest proce, pot fi obţinute atât din volumele trilogiei anterior amintite, precum şi
5
Detalii privind sitemul de consiliere în managementul calităţii vieţii se pot regăsi în trilogia din volumele A.Burcu & col: Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice, Psihologia
A. Burcu & col.: Fundamentele consilierii în managmentul calităţii vieţii, Abilităţile educaţiei paideice şi respectiv Elemente de sociologia educaţiei paideice, Ed Argonaut,
consilierului… şi respectiv Centrul de consultanţă, Ed Mega,2004 2006
29 30
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

dezideratul existenţial numărul unu al său: de a atinge practic împlinirea de BIBLIOGRAFIE


sine în viaţă şi în lume, aici şi acum.
1. Aurelian Burcu – Psihologia Fiinţei.Psihologie ecologică a
3. principiul “zero defecte”, adică trebuie realizat totul bine de personalităţii Fundaţia Mercur, 2000
prima dată şi de fiecare dată
2. Aurelian Burcu & col. – Fundamentele ontologice ale educaţiei
4. măsura principală a calităţii (a standardului de calitate) o paideice, Ed. Argonaut, 2005
reprezintă costurile în suferinţă suportate de fiinţa umană, atât la nivel
3. Aurelian Burcu – Piramida trebuinţelor umane fundamentale, Ed.
indiviudal, cât şi colectiv
Mega, 2004
5. fiecare dintre aspectele ce însoţesc existenţa individuală
4. Aurelian Burcu & col – Managementul calităţii vieţii şi condiţiei
contribuie semnificativ la contrarea standardului de calitate; nici un lucru, oricât
umane: centrul de consultanţă, Ed. Mega, 2004
de mic nu este suficient de nesemnificativ pentru a nu fi luat în calcul în
procedura de proiectare şi pe parcursul implementării programelor, atât de către 5. Aurelian Burcu - Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane:
consilieri, individual pentru o anumită persoană, câ şi de către societate la nivel fundamentele consilierii, Ed. Mega, 2004
colectiv 6. Aurelian Burcu - Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane:
6. previziunea şi luarea în calcul a factorilor viitori ce vor abilităţile consilierului, Ed. Mega, 2004
influenţa calitatea (chiar dacă aceştia nu se manifestă în prezent)
7. Clubul de la Roma – Să ieşim din epoca risipei:raport, Ed.Politică,
7. calitatea şi nivelul acesteia sunt influenţate de cauze şi nu de Bucureşti,1983
efecte. (Aceste ultime două principii considerăm că nu mai au nevoie de nici un
comentariu, fiind larg răspândite practic în multiple domenii ale vieţii.) 8. Gheorghe Coman – Economia mediului, Ed.<Dimitrie
Cantemir>,Tg.-Mureş,2000

Prof.univ. Aurelian Burcu 9. Al Gore – Pămîntul în cumpănă:ecologia şi spiritul uman, Ed


Preşedinte, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Tehnică, Bucureşti,1995
Cluj-Napoca 10. Petru Pânzaru – Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene,
Albatros, 1981
Dora Avesalon 11. Petru Pânzaru – Viaţa sub privirile filosofiei şi ale ştiinţelor moderne,
Cercetător ştiinţific, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică “Mercur”, Cluj-Napoca Arbatros, 1985
Alina Oros 12. Elena Zamfir – Incursiune în universul uman, Albatros, 1989
Cercetător ştiinţific asociat, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi 13. Basarab Nicolescu – Ştiinţa, sensul şi evoluţia, Cartea Românească,
Comunitară, Delphy, Cluj-Napoca 1996

Psih. Nicoleta Chiş 14. Mircea Duţu – Ecologie: filosofia naturală a vieţii, Ed. Economică,
Cercetător ştiinţific, Institutul Hyperion, Cluj-Napoca 1999

31 32
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

GENEZA CULTURALĂ A MODERNITĂŢII


pilda fiului risipitor: salvarea omenirii din dragoste de fii a Tatălui
iubitor întru mântuire

I. Religia într-o eră globalizată; căutări şi regăsiri în divin


“Un nor nu ştie de ce se deplasează exact în direcţia în care se deplasează şi cu viteza
cu care se deplaseaz. El simte un impuls … acesta este locul în care
trebuie să merg acum. Dar cerul ştie motivele şi modelele
Singur între toate fiinţele, omul îşi etalează în acelaşi timp din spatele tuturor norilor; şi tu vei şti de asemenea, atunci
dezastrul natural faţă de existenţă şi o imensă dorinţă de a când te vei ridica pe tine însuţi suficient de sus
pentru a vedea dincolo de toate
exista; el dispreţuieşte viaţa şi se teme de neant. Aceste orizonturile.”
instincte diferite îi împing necontenit sufletul spre Richard Bach

contemplarea unei alte lumi şi religia îl duce acolo. Religia nu “Religia s-a globalizat cea dintâi. Reprezentări şi viziuni religioase se află
reprezintă, deci, decât o formă particulară a speranţei şi ea de multă vreme în competiţie globală. Pe de altă parte, spre religie se îndreaptă
este la fel de firească pentru inima omului ca speranţa însăşi. încrederea şi aşteptările majorităţii oamenilor. Religia este reazem în epocile de
Doar printr-o aberaţie a inteligenţei şi printr-o violenţă schimbare profundă a condiţiilor vieţii oamenilor. Religia a rămas resursa de
motivare pentru comportamente în situaţii dificile.”7
morală îndreptată împotriva propriei naturi, oamenii se Astfel, într-o societate în care e de la sine înţeles că ceea ce generic
îndepărtează de credinţele lor religioase; o înclinaţie de numim necazuri, neputinţe, tragedii, nu ne ocolesc, din ce în ce mai mulţi
neînfrânt îi aduce înapoi. Lipsa de credinţă este un accident; oameni îşi pun nădejdea în Dumnezeu şi prin credinţă găsesc soluţii.
doar credinţa este starea permanentă a umanităţii. Fiecare dintre noi râvnim la o lume în care nimeni nu suferă de foame, de
frig, de nedreptate; însă o astfel de lume nu există şi nici nu a existat
vreodată. Suntem loviţi din toate părţile de neputinţă, de război, de tragedii,
de calamităţi naturale, de crize politice, economice, sociale sau de alte
Alexis de Tocqueville evenimente care ne marchează viaţa şi îşi îşi pun amprenta pe ceea ce
numim viaţa noastră, traiul de fiecare zi.
Nikos Kazantzakis oferea în una dintre cărţile sale soluţii la situaţia
existentă, considerând că : “… În sufletul omului continuă să existe
foamea, nedreptatea şi întunericul. Lucrurile pe care le vezi nu sunt
fantasme, poţi să sufli cât vrei, nu se vor risipi, sunt făcute din carne şi
oase, pipăie-le; există! Auzi un strigăt în văzduh? Ele strigă. Ce strigă?
Ajutor! De la cine? De la tine, de la fiecare om. Ridică-te! Datoria noastră
nu e să punem întrebări, ci să ne prindem cu toţii de mâini şi să urcăm
împreună.”8
Însă trebuie să ştim că nu noi suntem cei care îl găsim pe Dumnezeu.
Nici Dumnezeu propriu zis nu ne caută. El întotdeauna ne aşteaptă. Şi, deşi
7
Andrei Marga, „Religia în era globalizării”, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene,
Cluj – Napoca, 2003, p. 9
8
Nikos Kazantzakis, „Raport către El Greco”
33 34
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

“datoria noastră nu e să punem întrebări, ci să ne prindem cu toţii de mâini 20. Si s-a sculat, si a plecat la tatãl sãu. Când era încã departe, tatãl sãu l-a
şi să urcăm împreună”, mai trebuie să ştim că drumul pe care îl parcurgem vãzut, si i s-a fãcut milã de el, a alergat de a cãzut pe grumazul lui, si l-a
spre Dumnezeu, întru Dumnezeu, spre mântuire, este întotdeauna un drum sãrutat mult.
individual. Desigur, fiind călători prin lume, există mereu tovarăşi de drum. 21. Fiul i-a zis: "Tatã, am pãcãtuit împotriva cerului si împotriva ta, nu mai
Ei te pot însoţi, te pot îndruma uneori, însă adevăratul tău drum nu-l poţi sunt vrednic sã mã chem fiul tãu."
găsi ( / pirde) decât tu. Astfel, Richard Bach spunea: “Lumea / Este caietul 22. Dar tatãl a zis robilor sãi: "Aduceti repede haina cea mai bunã si
tău de exerciţii, / în paginile căruia / tu îţi faci adunările. / Ea nu este îmbrãcati-l cu ea; puneti-i un inel în deget, si încãltãminte în picioare.
reală, / cu toate că tu poţi / să exprimi realitatea / acolo dacă doreşti. / 23. Aduceti vitelul cel îngrãsat si tãiati-l. Sã mâncãm si sã ne veselim;
Eşti de asemeni liber / să scrii nonsensuri , / sau nimicuri, sau să rupi / 24. cãci acest fiu al meu era mort si a înviat, era pierdut, si a fost gãsit." Si
paginile.”9 au început sã se veseleascã.
Acelaşi autor consideră de asemenea că: “Pentru a trăi / liber şi fericit 25. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit si s-a apropiat de casã, a
/ trebuie să sacrifici / înlănţuirea. / Nu este întodeauna un / Sacrificiu auzit muzicã si jocuri.
uşor.”10 26. A chemat pe unul din robi, si a început sã-l întrebe ce este.
27. Robul acela i-a rãspuns: "Fratele tãu a venit înapoi, si tatãl tãu a tãiat
II. Pilda fiului risipitor; salvarea omenirii din dragoste de fii a Tatălui vitelul cel îngrãsat, pentru cã l-a gãsit iarãsi sãnãtos si bine."
iubitor întru mântuire; căci toţi suntem fii lui Dumnezeu, poporul Lui 28. El s-a întãrâtat de mânie, si nu voia sã intre în casã. Tatãl sãu a iesit
afarã, si l-a rugat sã intre.
“Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, 29. Dar el, drept rãspuns a zis tatãlui sãu: "Iatã, eu îti slujesc ca un rob de
pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” – Ioan 3: 16 atâtia ani, si niciodatã nu ti-am cãlcat porunca, si mie niciodatã nu mi-ai dat
mãcar un ied sã mã veselesc cu prietenii mei;
Evanghelia dupã Luca. Capitolul 15, versetele de la 11 la 32: 30. iar când a venit acest fiu al tãu care ti-a mâncat averea cu femeile
11. El a mai zis: "Un om avea doi fii. desfrânate, i-ai tãiat vitelul cel îngrãsat."
12. Cel mai tânãr din ei a zis tatãlui sãu: "Tatã, dã-mi partea de avere, ce mi 31. "Fiule", i-a zis tatãl, "tu întotdeauna esti cu mine, si tot ce am eu este al
se cuvine." Si tatãl le-a împãrtit averea. tãu.
13. Nu dupã multe zile, fiul cel mai tânãr a strâns totul, si a plecat într-o 32. Dar trebuia sã ne veselim si sã ne bucurãm, pentru cã acest frate al tãu
tarã depãrtatã, unde si-a risipit averea, ducând o viatã destrãbãlatã. era mort, si a înviat, era pierdut si a fost gãsit."”11
14. Dupã ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în tara aceea, si el a
început sã ducã lipsã.
15. Atunci s-a dus si s-a lipit de unul din locuitorii tãrii aceleia, care l-a “Pilda relatată de evanghelistul Luca (singurul care o relatează) în
trimis pe ogoarele lui sã-i pãzeascã porcii. capitolul 15:11-32, cunoscută ca şi Pilda Fiului Risipitor, este considerată
16. Mult ar fi dorit el sã se sature cu roscovele, pe care le mâncau porcii, cea mai frumoasă şi mai profundă pildă care a fost spusă de Domnul Isus.
dar nu i le da nimeni. Pilda este considerată de unii cercetatori ai Bibliei ca fiind "Evanghelia din
17. Si-a venit în fire, si a zis: "Câti argati ai tatãlui meu au belsug de pâine, Evanghelie". Ea a fost spusă de Domnul Iisus ca răspuns la acuzaţia
iar eu mor de foame aici! fariseilor şi a cărturarilor că El "primeste pe păcătoşi şi mănâncă cu ei"
18. Mã voi scula, mã voi duce la tatãl meu, si-i voi zice: "Iatã, am pãcãtuit (Luca 15:2). Ei erau supăraţi, indignaţi, pentru că Domnul Iisus era
împotriva cerului si împotriva ta, înconjurat de o mulţime de vameşi şi păcătoşi. Acuza lor reprezenta un
19. si nu mai sunt vrednic sã mã chem fiul tãu; fã-mã ca pe unul din argatii adevăr, dar Domnul Iisus le-a explicat, prin intermediul acestei pilde, că El
tãi." acceptă compania acestor oameni pentru a-şi putea împlini îndatorirea
pentru care venise pe pământ, şi anume, "să caute şi să mântuiasca ce era
9
Richard Bach, „Iluzii”
10 11
Richard Bach, idem Biblie, Noul Testament, Luca 15: 11-32
35 36
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

pierdut", şi nu pentru că ar fi de acord cu felul lor imoral de viaţă. necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău ,/ nu
Mântuitorul dorea să le arate şi acestora nevoia şi posibilitatea schimbării se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, / acopere totul, crede
vieţii lor prin credinţă şi pocainţă”.12 Căci “Fiul Omului n-a venit să judece, totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. / Dragostea nu va pieri niciodată.”14
ci să mântuiască!”, “Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să “Fiul risipitor este însă un om obişnuit, un om ca mulţi alţii, un om care
fie viu!”, “N-am venit pentru cei drepţi, ci pentru păcătoşi!”, “Nu cei s-a depãrtat de bine şi s-a scufundat în rele, un om care nu a ţinut seama de
sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi!”, “Veniţi la Mine toţi cei tatãl sãu dar care, când a ajuns la necaz, şi-a adus aminte cã are un tatã.
osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni!”, “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi Poate cã lucrul acesta este cel mai important din câte se spun despre fiul
scoate afară!” Iar prin jertfa de la Golgota fiecare dintre noi am fost risipitor: şi-a adus aminte cã are un tatã. Când a plecat, nu i-a pãsat cã are
răstigniţi împreună cu Hristos, iar omul cel nou (considerat a fi născut din un tatã! Când a rãtãcit, nu ştim cât s-a gândit cã are un tatã. Dar când a
nou, după cum Iisus a biruit moartea, prin biruinţa lui, şi noi biruim ajuns într-o situaţie grea, şi-a adus aminte cã are un tatã! A ştiut despre tatãl
păcatul) trăieşte acum prin Hristos, schimbat în tot ceea ce însemna pentru sãu cã este aşa cum trebuie sã fie un tatã, cã are inimã de tatã.”15
el viaţa pe care a dus-o până atunci, care e acum una nouă. Deşi este o Se consideră că pilda fiului risipitor poate fi împărţită în cinci părţi:
încercare grea, pe care puţini reuşesc să o ducă până la capăt (“Intraţi pe 1. “A avea”
poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la 2. Prima tristeţe: Plecarea departe. “Departele”
pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. / Dar strâmtă este poarta, îngustă 3. Trezirea
este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. – Matei 7: 13, 4. Întoarcerea, - Învierea şi Viaţa
14”), Iisus ne mai spune că “toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu” – 5. A doua tristeţe: fratele Fiului16
Matei 19: 26, pentru a ne da nădejdea că prin credinţă vom avea sprijin. El
este alături de noi. 1. “A avea”
Astfel ne este deschisă o portiţă spre cer, deschidere care a devenit “Tată, dă-mi partea ce mi se cuvinte din avere”; în acest fel “Pilda se
posibilă doar prin jertfa de la Golgota, jertfă prin care sunt spălate păcatele întinde între două repere fundamentale ale ideii şi actului de a avea: a avea
întregii omeniri. Căci cine poate sta drept în faţa lui Dumnezeu? Însăşi în sens omenesc, în care avutul material poate fi divizat către mai multe
Scriptura spune că nu există nici măcar un om care să nu fi păcătuit persoane şi a avea în sens dumnezeiesc, antinomic: avutul, prin substanţa sa
niciodată, nici măcar unul şi că cu toţii suntem lipsiţi de slava lui dumnezeiască, este inepuizabil, deci în faţa lui diviziunea devine un act fără
Dumnezeu; totuşi, Dumnezeu, îndurându-se ca un Tată iubitor de copiii săi, sens, iar prin relaţia sa dumnezeiască cu “posesorii” se oferă cu infinita
şi-a trimis Unicul Fiu, pentru ca oricine va crede în El, să nu piară, ci să generozitate lor, - infinita generozitate şi infinirea dumnezeiască în
aibă viaţă veşnică. Umanităţii, din dragoste de om, îi este promisă veşnicia substanţă permiţând posesiunea acestui avut de către oricât de mulţi
(viaţa veşnică). posesori în acelaşi timp, fără pericolul (şi teama implicită) că el s-ar putea
Căci, într-adevăr, din pilda fiului risipitor, ceea ce impresionează epuiza sau că unul dintre posesori s-ar putea bucura în exclusivitate de
profund este dragostea tatălui, (însuşi Iisus ne-a spus: “Şi care tată dintre anumite părţi ale avutului în detrimentul celorlalţi: în faţa dumnezeirii şi a
voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da o piatră? Ori, dacă cere un infinirii ei, - mai exact – în momentul în care infinirea este dumnezeiască –
peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? / Sau, dacă cere un ou, să-i dea o ideea de împărţire îşi pierde sensul, aşa cum ideea de posesiune exclusivă
scorpie? / Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor îşi pierde sensul, fiidcă inepizabilitatea avutului dumnezeiesc permite
voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor tuturor celor cărora aceasta se împarte să-l primească în întregime.”17
ce I-L cer”13), dragoste care indiferent de ce face fiul, nu-l părăseşte Dar orice avere, orice lucru, prin natura lui, nu poate să fie decât ceea
niciodată; de fapt, dragostea, aşa cum ne arată cuvântul lui Dumnezeu, ce este: un lucru. Iar lucrurile prin substanţa lor sunt consumptibile.
“…este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu
14
pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie ,/ nu se poartă Biblia, Noul Testament, 1 Corinteni 13: 4 – 8
15
www.nistea.com
16
http://www.observatorul.com – Nedi Gavriliu -
12
www.crestinul.org http://observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=853
13 17
Biblia, Noul Testament, Luca 11: 11 – 13 idem
37 38
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Consumându-şi substanţa, rămâi bineînţeles la fel cum ai fost de la început: fiinţa şi avutul (“toate ale mele” – include şi fiinţa tatălui), în plinătatea şi
gol. Gol pe dinăuntru. Şi ceea ce nu ştie fiul este că lumea nu îţi poate oferi totalitatea lor, dincolo de timp, în faţa fiului”.18
ceea ce cauţi. Ceea ce cauţi se găseşte în primul rând înăuntrul sufletului Posesiunea pe care doreşte să o aibă fiul asupra averii, este îndeplinită
tău, iar până când nu ştii ce ai în suflet şi încotro te îndepţi, lumea e un de tatăl iubitor, doar că nu-i oferă fiului ceea ce caută (imediat ce averea se
tărâm pierdut. Doar pentru Dumnezeu lumea este creatie, în care uneori consumă, el va ajunge într-un impas). Crede că lumea care stă deschisă în
(aici depinde de oameni) se poate desfăta. Creaţia devine împlinită doar faţa lui, care trebuie cutreierată îi va găsi un loc al lui, iar mijlocul – averea,
întru oamenii care reuşesc să-l găsească pe Dumnezeu, astfel fiind împlinită îi va oferi privilegiul sau metoda prin care să se integreze în lume. Doar că
şi misiunea lui Hristos pe pământ, aceea ca prin jertfa sa să fim mântuiţi, lumea nu îşi croieşte drum în sufletului omului după aceste reguli. A fost
prin sângele lui care ne spală păcatele, făcându-ne curaţi şi astfel putându- creată să îşi ducă mersul altfel, neţinând cont de individualitatea sau de
ne apropia de cer. Fără jertfa sa, într-adevăr, absolut nimeni nu ar fi putut sufletul călător, căutător de drum. Tatăl, la cealaltă extremă, nu doreşte
sta în faţa lui Dumnezeu drept, căci cu toţii păcătuim. Iar păcatul ne vreo posesiune. El se dăruie. Aşteaptă. Este stăruitor în dragostea lui. Plin
îndepărtează de cele cereşti. Lumea, cu toate ale sale constituie un de speranţă. Iar iubind, nu aşteaptă nimic în schimb. Pentru el lumea,
impediment în mersul omului spre cele sfinte, constituind multe ispite şi averea, lucrurile nu reprezintă vreo esenţă. Cred că de aceea în momentul în
pricini spre păcat. Însă dacă dincolo de lume, reuşeşti să fii în părtăşie cu care fiul îşi cere partea de avere, nici măcar nu resimte pierderea ei. Însă a
Dumnezeu, lumea e doar locul în care aştepţi trecerea spre divin, întru pierdut mult mai mult. A pierdut un fiu. Însă în dragostea lui, acesta nu este
mântuire, spre o nouă viaţă cerească. un prilej de a-şi pierde sentimentele pe care le are faţă de fiul său pierdut
Însă la momentrul în care fiul îşi cere averea de la tatăl său, acesta nu printre oameni, într-o lume care tatăl ştie că nu-i va oferi răspunsuri; nici
ştia acest lucru; probabil nici nu vroia să ştie, nu se gândea nici măcar măcar nu va apuca să simtă confortul. Pentru că confortul în lume nu este
încotro merge şi ce îşi doreşte să găsească în lume – vroia doar să plece în dat doar de belşugul desfătărilor, al hranei, al îmbrăcămintei. Şi sufletul are
lume; e un adevăr general valabil că omul începe să se gândească şi la nevoie de hrană. Însă lumea nu este un izvor de unde să poţi să de adăpi
altceva în afara lui doar în momentul în care îl ajunge necazul (va fi şi cazul atunci când eşti însetat. Iar Iisus Hristos ne spune prin Cuvântul lui
fiului care se risipeşte prin lume); abia atunci îşi aduce aminte că are un Dumnezeu aceasta, arătându-ne totodată şi mijlocul prin care putem să
Tată. Un Tată iubitor, care îl aşteaptă, cu o incumensurabilă şi dobândim viaţa (nu fără ajutorul lui Dumnezeu) “Omul nu trăieşte numai
inconsumabilă dragoste. cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” – Matei 4: 4;
“Pilda Fiului Risipitor începe cu perspectiva omenească pe care o are “Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mânâncă moliile şi rugina, şi
fiul, - “Tată, dă-mi (partea din avere) ce mi se cuvine”, fiul risipitor unde le sapă şi le fură hoţii; / Ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le
nedepăşind orizontul omenesc al termenilor posesiunii singulare şi mânâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. / Pentru
exclusiv[ist]e, - vrea, omeneşte, o parte (nu înţelege că poate avea întregul) – că unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră” – Matei 6: 19-
o parte care să fie NUMAI A LUI, - bucuria de a avea e dublată şi exultată de 21; “Şi ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde
satisfacţia posesiunii exclusive, - o să aibă ceva ce n-o să mai fie a nimănui, sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletului său?”; “Nu vă
şi se termină cu perspectiva dumnezeiască a părintelui său: “Fiule, tu îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu
totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt”(căci într-adevăr tatăl nu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. / Viaţa este mai
se limitează la lucruri, la avere, el trăieşte în şi prin dragoste, atât pentru fiul mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. / Uitaţi-vă cu
risipitor, cât şi pentru fratele său). “Tatăl pune dăruirea fără limite, infinitatea băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară,
iubirii sale, în termenii infinirii temporale: el se exprimă la “prezentul nici grânar: şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi
dumnezeiesc” – “tu totdeauna eşti cu mine”, între tată şi fiu există o decât păsările! / Şi-apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să
contopire, într-un anumit sens perihoretică, de care fiul ne e conştient, - tatăl, adauge un cot la lungimea vieţii lui? / Deci, dacă nu puteţi face nici cel
în iubirea lui fără margini, extinde contopirea sa cu fiul, a avutului, până mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte? / Uitaţi-vă cu
dincolo de marginile timpului, - tatăl nu percepe şi nu gândeşte timpul în băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuşi să spun că
limitările lui, se pulverizează; din această perspectivă, el îşi întinde generos
18
ibidem
39 40
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. / Dacă Pâinii Vieţii, a Trupului, a Sângelui dumnezeiesc, care avea să apară odată
astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi cu Întruparea Dumnezeului celui Viu”.21
aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin Astfel foamea, într-o lume a neantului, a vidului, a goliciunii de sens,
credincioşilor?” . 19Aşadar, ne este arătată calea prin care să putem apare ca una dintre formele / crizele ce lovesc firea (putea să fie vorba şi
dobândi comoara vieţii. Iar Tatăl iubitor are comoara. El este plin de despre alte crize / forme ce lovesc firea: despre boală, sau frig, calamităţi
dragoste, de mărinimie, de înţelegere şi de bunătate. naturale etc.), elemente care te trag înapoi spre lumea din care provii.
Foamea în acestă pildă nu e totuşi întâmplătoare. Pentru că hrana spirituală
2. Plecarea departe. “Departele” odată consumată, fiind obişnuit cu ea (chiar dacă provenea de la tatăl său,
“Una dintre marile tentaţii – în fapt, ispite – e aceea a plecării departe. ea exista; chiar dacă fiul nu era demn de ea, totuşi, din dragoste de fiu, tatăl
Omul se mişcă permanent între centriped şi centrifug: mişcat din adânc de i-o dăruia, fără a aştepata nimic în schimb, plin de dragoste – căci cine
nostalgia asemănării pierdute cu Dumnezeu şi de neliniştea trezitoare din poate sta drept în faţa Tatălui?), produce dorinţa de a o redobândi, de a te
somnul raţiunii pe i-o dă Chipul lui Hristos pe care-l poartă pe sine şi atras, hrăni din nou spiritual. Iar fără hrană, nu poţi trăi. Astfel, fiul este acum
pe de altă parte, năucitor şi năuc de instinctul de a se depăşi, care în afara într-un mare impas, într-o profundă criză din care nu ştie cum să iasă. Deşi
credinţei în creează doar dubii şi negură, omul alege câteodată acea fiul a căutat o portiţă spre libertate, el ajunge într-un cerc închis, fără hrană,
variantă a transcenderii de sine care, în loc de Dumnezeu, îl are la capăt pe fără casă, fără filiaţie. Depărtarea nu i-a adus ceea ce orbecăind prin
Marele Anonim: omul alege să se transceandă pe sine mişcându-se către un întuneric, căuta. Întunericul nu poate să-ţi ofere calea de ieşire, calea spre
orizont impersonal, pentru omul căzut setea de transcendent nu mai împlinire. Doar mergând pe cărarea luminoasă, în lumină, poţi ajunge la
înseamnă neapărat existenţa unei Persoane în inima şi în spatele acestui calea adevărată. Deşi te costă trudă, suflet şi dragoste, alături de speranţă –
transcendent, – omul “autonom” alege transcendentul anonim, căzând în pentru că nu de puţine ori cei care caută calea, se lovesc de tot felul de
mirajului / ispitei gândului ca un transcendent lipsit de persoană”.20 piedici şi de neputinţe pe drum; ei însă au puterea şi dorinţa de a merge mai
Fiul risipitor, o dată ce şi-a luat partea din avere ce îi aparţinea, “a departe, astfel încât nu renunţă, oricâte obstacole li s-ar ivi în drum.
plecat departe”. A plecat departe spre a se regăsi, pentru a-i da existenţei La cealaltă extremă, stă tatăl care are toată dragostea care-l însoţeşte şi
sale efemere un sens, pentru a găsi partea de lume în care să se simtă acasă. care îi dă speranţă. Iar pentru dragoste nu există departe. Sentimentele nu
Însă ţinta sa nu este prea bine definită. El a plecat doar departe, un loc cunosc oprelişti, nu cunosc limitări; nici măcar nu le putem stăpâni; ele ne
incert, fără semnificaţia unui cămin. Acel departe presupune doar un loc stăpânesc. Însă atunci când trăieşti în lumină ele nu pot decât să-ţi
îndepărtat, undeva, într-un spaţiu nedefinit. Nu-ţi poţi găsi sinele, într-un încununeze aşteptările şi viaţa. Întru mântuire. Chiar dacă Tatăl a rămas cu
spaţiu nedefinit, neidentificat. Trebuie ca mai întâi să ai un loc. Să cauţi un ochii în depărtare, căutându-şi fiul prin întuneric, el nu este lipsit de
loc. Căutarea presupune încercări de găsire. Or, fiul nu şi-a definit spaţiul în speranţă. Pentru că dragostea ce-l copleşeşte nu-l lasă să întrevadă bezna,
care vrea să se să identifice, să aibă un sens, un rost numai al lui, o neputinţa şi neîmplinirea. El rămâne stăruitor, în lumină. Aşteaptă plin de
împlinire fără de care lumea nu-i va oferi decât veşnicele cutreierări de speranţă întoarcerea fiului pierdut. Speră că de undeva, din lume, fiul se va
colo-colo. întoarce acasă, acolo unde îi este locul. Cu ochii cercetând zarea, el stă de
“Departe nu are ca substanţă decât neantul. De aceea în ţara de departe veghe, sperând, plin de dragoste şi încredere întoarcerea fiului său. Pentru
foamea e inevitabilă: neantul nu poate hrăni pe nimeni, – şi nici nu vrea; se că un tată iubitor, nu renunţă, chiar dacă există tristeţi care l-au lăsat
hrăneşte doar pe sine. Momentul foametei din pildă nu e întâmplător – aşteptând în prag.
odată “digerată” averea fiului, neantul Departelui intră în criză. Odată
dispărută substanţa provenientă din Tatăl, asistăm la o criză a firii: 3. Trezirea
foametea. Întreaga fire intră, fără să fie conştientă de asta, în aşteptarea Iubirea Tatălui îi va da fiului puterea de a vedea lumea aşa cum este;
abia acum, fiul are ochii larg deschişi. Şi ce întrezăreşte fiul cu ochii încă
suferinzi de noua lumină ce se iveşte în zorii trezirii din întuneric?
19
Biblia, Noul Testament, Luca 12: 22-28
20 21
Petre Ţuţea, Tratat de antropologie creştină, Teatrul seminar http://www.observatorul.com
41 42
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Iubirea Tatălui. pentru că a pierdut totul), prin conştientizarea condiţiei sale, doreşte să se
“Iubirea Tatălui e în el şi dincolo de el. Natura transcendentă, divină a reîntoarcă acasă.
Iubirii Tatălui o face atotputernică, – Iubirea nu e vulnerabilă la neantul Desigur, din poziţia în care se află, fiul nu poate întrezări puterea şi
lacom al Departelui. Ea continuă să sălăşluiască în Fiu, şi în momentul în intensitatea dragostei Tatălui. El speră iertarea, însă consideră că locul său
care el pierde tot, ea e tot ce i-a rămas: abia în acel moment el reîntâlneşte nu mai poate fi acelaşi. A încălcat reguli, şi-a părăsit locul, a abandonat
această Iubire, – purgatoriul depărtării l-a adus din nou în faţa ei: sentimentul casa părintească (probabil că noi, oamenii, nu avem puterea de a vedea
(şi faptul) filiaţiei nu e pierdut definitiv, fiindcă a sălăşluit în tot acest timp în întru totul dragostea unui tată, a lui Dumnezeu; probabil că pentru noi,
Tatăl. iertarea ar presupune un oarecare effort – pentru unii destul de mare (de
Trezirea fiului are loc în momentul căderii din starea de om: ajunge să- exemplu, fratele fiului risipitor) pe care nu toţi am fi dispuşi să-l facem).
şi dorească mâncarea porcilor. Ieşirea din iubirea părintelui său echivalează Însă dragostea Tatălui este infinită, necondiţionată şi veşnică.
până la urmă cu ieşirea din condiţia de om, cu căderea sub această condiţie.
Atunci se trezeşte în el “adâncul” (Pr. Galeriu): “Tată, am păcătuit la 4. Întoarcerea – Învierea şi Viaţa
cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” – momentul “Când era încã departe, tatãl sãu l-a vãzut, şi i s-a fãcut milã de el, a
trezirii are două componente majore: 1. Filiaţia revine în realitatea fiului – alergat de a cãzut pe grumazul lui, şi l-a sãrutat mult.
el se adresesează din nou cu “Tată”, – e din nou fiul tatălui său; 2. Păcatul Fiul i-a zis: "Tatã, am pãcãtuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai
faţă de tată e exprimat în acelaşi timp cu păcatul faţă de cer, – în fiul Tatăl sunt vrednic sã mã chem fiul tãu." 23
său nu e separat de cer, – păcătuirea faţă de Tată e păcătuire faţă de cer, – Astfel, tatăl îşi vede fiul venind, încă de departe. El aleargă în faţa lui
TREZIREA FIULUI SE PETRECE ÎN REGISTRU DIVINO-UMAN, – şi îl sărută mult. Este evident că tatăl îl aştepta de mai multă vreme, cu
fiul POATE să vadă din nou, în Iubirea Tatălui şi datorită ei, Cerul – ochii în zare, în speranţa reîntoarcerii fiului pierdut. De aceea îl vede încă
dumnezeirea. Sentimentul vinei şi căinţei nu se opresc la nivelul relaţiei de departe. Şi nu numai că îl vede din depărtare (de fapt, îl vedea
omeneşti dintre tată şi fiu: căinţa îl vindecă pe fiu de orbire” (părintele dintotdeauna, chiar pierdut în întunecimea lumii), ci aleargă înaintea lui. Ca
Staniloae: “căinţa de face transparent la Dumnezeu”).22 un tată iubitor ce este, nu aşteaptă ca fiul să vină, să-şi ceară eventual
În Treptele desăvârşirii, Neagoe arată fiului său care sunt paşii spre a- iertare, să-l iscodească, ci în dragostea lui, aleargă înaintea lui, cade la gâtul
l găsi pe Dumnezeu (veacul al XVI – lea): “Că mai întâi de toate, este fiului şi îl sărută. Dintre cei doi, tatăl este cel care aleargă; fiul se simte
tăcerea, iar tăcerea face oprire, oprirea face umilinţă şi pângere, iar vinovat, mâhnit; nu îndrăzneşte să se comporte ca un fiu. Deşi şi-a venit în
plângerea face frică, şi frica face smerenie, smerenia face socoteală de cele fire pentru a veni acasă, nu consideră că mai poate fi fiu.
ce vor să fie, iar această socoteală face dragoste, iar dragostea face sufletele Deşi în această pildă vedem că fiul nu a făcut fapte de pocăinţă, ci că
să vorbească cu îngerii. Atuncea va pricepe omul că nu este departe de doar “venindu-şi în sine şi cunoscându-şi starea jalnică în care ajunsese prin
Dumnezeu”. depărtarea cu părintele său a atras asupra sa mila şi îndurarea Părintelui său
Astfel, odată ajuns în situaţia omului căzut, dar conştient de căderea sa, care cu atâta bucurie şi cu prăznuire l-a primit. Cu adevărat, smerenia şi
fiul începe analiza sa interioară. Iar prin analiza sa interioară, doreşte să ia pocăinţa iartă multe păcate şi fără alte fapte bune. Ce fapte bune putea să
măsuri, întrevede portiţe prin care ar putea să iasă din întuneric. Însă facă tâlharul răstignit alături de Hristos, când mâinile şi piciorele lui erau
întunericul îl apasă încă, şi îi este destul de greu să se desprindă de el. Apare legate? Dar strigarea lui din inimă i-a fost de ajuns: Pomeneşte-mă,
căinţa care deschide o nouă poartă spre cer. Însă el ştie situaţia în care se află; Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta (Luca 23: 42). Iar Mântuitorul
ştie că este robul păcatului, ştie că a păcătuit, că a umblat în întuneric. îndată i-a răspuns: “Adevăr grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23:
Punându-se în situaţia unei reîntoarceri, se consideră nevrednic de a se mai 43)”.”24
numi fiu al tatălui său. Condiţia de fiu o consideră nemeritată, nedemnă de el.
Speră că tatăl său îl va primi înapoi, măcar ca argat (în casa tatălui său chiar
şi argaţii au acces la hrana provenită de la tatăl). Flămând (nu doar fizic, 23
Biblia, Noul Testament, Luca 15: 21-22
24
http://paginiortodoxe2.tripod.com – Predică la Duminica a XXXV-a după Rusalii (a
22
idem Fiului risipitor); Despre adevărata pocăinţă şi despre milostivirea lui Dumnezeu
43 44
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

În bucuria sa, tatăl nu numai că îţi primeşte fiul cu braţele deschise, ci îi mâncare şi îl trimite pe Iacov, îmbrăcat în hainele lui Esau şi acoperindu-i
redă fiului privilegiile pierdute: „aduce-ţi repede haina cea mai bună şi trupul cu pielea iezilor). Fiul risipitor este în aceeaşi situaţie. Astfel, el este
îmbrăcaţi-l cu ea”, semnul îmbrăcării fiind acela că face din nou parte din fiul cel neascultător, care iese din voia tatălui, hoinăreşte prin lume, însă
familia lui Dumnezeu, „puneţi-i un inel în deget”, ca semn al autorităţii, şi tatăl îl iartă, şi îl îmbracă într-un om nou. La fel suntem cu toţii în faţa lui
de asemenea „încălţăminte în picioare”, ca o dovadă a bunăstării. Dumnezeu. Astfel, prin jertfa lui Iisus, ne este dată o haină nouă, albă,
Îmbrăcarea, ca simbol, reprezintă schimbarea omului vechi, cu cel nou, curată. Desigur, suntem aceeaşi oameni, dar prin credinţă şi căinţă, Hristos
semnificând învierea şi viaţa. Astfel, în Biblie, ni se spune: „Căci voi aţi ne spală păcatele. În Geneză, şi Isaac i-a spus fiului: „Glasul este glasul lui
murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos Dumnezeu. / De aceea, Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau”. Totuşi, Iacov a primit binecuvântarea.
omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţenia, Tot aşa va fi şi la Judecata de Apoi: astfel, glasul ne va fi al nostru, dar
patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. / Dar acum îmbrăcămintea ne este acum dată de Iisus Hristos. El ne-a oferit o haină
lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de nouă. Însă trebuie să ţinem cont că nu doar titlul de fiu al lui Dumnezeu sau
clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură. / Nu vă haina care ne-a fost dăruită ne face pe noi, oamenii să ne simţim şi să fim
minţiţi unii pe alţii , întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele într-adevăr fii ai lui Dumnezeu. Fiii lui Dumnezeu, trebuie ca prin viaţa lor
lui, / şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, trecătoare prin lume, să aducă roadă pământului şi cerului, pentru a putea fi
după chipul Celui ce l-a făcut. / Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici copii ai lui Dumnezeu. Hristos ne-a spălat păcatele, însă mântuirea ne-o dă
tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici roada adusă pe pământ, comportamentul nostru. Astfel, cum am putea ştii,
slobod, ci Hristos este totul şi în toţi. / Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui dacă fiul risipitor, chiar iertat de tatăl, va fi mântuit? Aceasta depinde
Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, exclusiv de el. Tatăl nu va putea să-l mântuiască, el a putut însă să-l ierte şi
cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă să-l primească înapoi în casa părintească cu o mare dragoste şi dor.
unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul
pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. / Dar mai presus de 5. A doua tristeţe: fratele Fiului
toate acestea, îmbrăcati-vă cu dragostea, care este legătura Fratele fiului risipitor nu poate însă înţelege sentimentele de dragoste
desăvârşirii”.25 Astfel îşi îmbracă Tatăl iubitor fiii săi. Şi nu numai că îi ale tatălui. Astfel el nu poate înţelege cum tatăl şi-a putut ierta cu atâta
îmbracă, îi primeşte înapoi în casa părintească, şi se veseleşte cu ei, de uşurinţă fiul risipitor, fiu care l-a dezonorat şi i-a produs atâta suferinţă.
bucuria reîntoarcerii. Astfel, tatăl din pildă, în marea sa bucurie, bucurie Cum a putut tatăl să fie atât de bun cu fiul care i-a produs atâta durere,
firească de altfel la un tată, pentru că „fiul meu era mort, şi a înviat; era suferinţă şi aşteptare, deci comportându-se cu tatăl atâta rău? Prin
piedut, şi a fost găsit”, îşi primeşte fiul cu mare sărbătoare: cere să se taie înţelegerea eronată a sentimentelor tatălui, fiul cel mare nu doreşte nici
viţelul cel gras, pentru a se veseli şi bucura cu toţii, pentru a-şi manifesta măcar să intre în casă, să participe la sărbătoarea din familie organizată de
fericirea reîntoarcerii fiului său. Căci fiul său era, mort, şi iată că acum este tatăl iubitor.
viu, fiul său a fost pierdut, dar iată că a fost regăsit. Ce bucurie mai mare Fiul cel mare nu doreşte nici măcar să-şi vadă fratele, acum schimbat
putea să aibă Tatăl, care a stat cu ochii pironiţi în zare, aşteptându-şi fiul, complet, un om plin de regrete, umilit şi plin de căinţă pentru tot ce a făcut.
plin de speranţa reîntoarcerii, care iată că s-a produs? El nici măcar nu a îndrăznit să se numeacă fiu, atunci când a hotărât să se
În Geneză, ne este prezentat Isaac, care avea doi fii: Iacov şi Esau. întoarcă acasă. Se mulţumea să fie un simplu rob în casa tatălui, condiţia de
Tatăl dorea să-şi binecuvinteze unul dintre fii, iar în alegerea sa, a fost ales fiu considerând-o nemeritată şi fără posibilitate de realizare.
Esau. Iacov însă, ajutat de mama sa, reuşeşte să-şi înşele tatăl şi să Însă fiul, în mâhnirea şi jignirea sa, nu vede dincolo de toate lucrurile,
primească binecuvântarea în locul lui Esau (Biblia ne arată cum Esau este sentimentele tatălui său. Tatăl îi spune: “Fiule, tu totdeauna eşti cu mine, şi
trimis la vânătoare de tatăl său, pentru a-i pregăti vânatul să-l mănânce, tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru
după care îi spune că îl va binecuvânta; mama fiilor, care doreşte ca că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit”. Aşadar,
binecuvântat să fie Iacov, aude cererea tatălui, îi pregăteşte acestuia prin bucuria şi veselia tatălui pentru fiul risipitor, nu înseamnă cu nu-l
iubeşte şi pe fiul cel mare. Tocmai că toate ale sale sunt ale fiului său, iar
25
Biblia, Noul Testament, Coloseni 3: 3-5, 8-14 acesta este întotdeauna cu el. Prilejul de bucurie este dat de reîntoarcerea a
45 46
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ceea ce a fost mort şi pierdut; deci cum putea tatăl să nu te bucuri de înviere ne-a pătruns risipa / c-am şi uitat cum se măsoară clipa. / Iar anii cad
şi de regăsire? Însă în tristeţea lui nefirească, fiul cel mare nu vede ghilotinaţi.” (1965)27
dragostea tatălui. În Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri: 1929 – 1947, Constantin Noica
Fiul cel mare vede numai munca şi truda (“de atâţia ani îţi slujesc”) pe priveşte viaţa creştinului dincolo de Cuvânt, învăţătură sau dogmă, “pe
care a dus-o an de an, însă nu vede că munca prestată a fost în primul rând măsura de totdeauna a omului.” Astfel polii vieţii sunt consideraţi de Noica
în folosul său, pentru că tatăl îi spune că toată averea sa îi aparţine lui, deci a fi: fiul risipitor şi fratele său. “Între aceste două capete se petrece viaţa
munca a realizat-o în primul rând pentru sine şi ea nu are cu nimic de a face noastră creştină, cu triumfurile, dar mai ales cu impurităţile sale”.28
cu dragostea manifestată de tatăl. “Fiul risipitor greşeşte pentru că ignoră. Nu cunoaşte încă pe Dumnezeu
Însă fără dragoste, viaţa este searbădă, o zilnică luptă şi muncă şi, într-un sens, se ignoră pe sine. Pleacă în lume ca să se caute. Ca să-L
istovitoare fără nici o bucurie, fără nici o împlinire sufletească. Şi fără de caute. Va păcătui mult? Da, va fi numai păcat: sete, curiozitate, ardere. Dar
ea, oricât de bogat ai fi, totul este o zădărnicie şi goană după vânt. norocul său e tocmai că ignoră. Tot păcatul lui de rătăcitor prin lume ţine de
În ura sa, fratele cel mare îi reproşează tatălui că pentru el nu a dat neştiinţă, adică de nevinovăţie. De aceea tatăl îl iartă. Şi cine ştie dacă
petreceri pentru a se veseli cu prietenii lui, însă când a venit “acest fiu al Dumnezeu nu-l mântuie?
tău, care a mâncat averea cu femeile desfrânate”, bucuria este fără seamăn, Fratele fiului risipitor greşeşte pentru că ştie. Cunoaşte pe Dumnezeu şi
lucru de neînţeles pentru fratele cel mare. El nici măcar nu-l numeşte frate se cunoaşte pe sine. Trăieşte după poruncă; de i se va porunci mult, se va
pe cel întors în familie (familie din care făcea şi el parte), numindu-l doar, supune mult. Dar ştie că se supune. Ştie că este numai supunere. Tot
acest fiu al tău (iar nu fratele meu). Prin ura sa, el nu poate ierta, înţelege şi păcatul lui de fiinţă stătătoare şi ascultătoare stă în aceasta – că, alături de
sărbători. faptă, are şi cunoaşterea faptei sale. Cum poate fiul risipitor primi ceva de
Ceea ce nu poate înţelege fratele cel mare este de fapt, dragostea. E la tatăl, când el, fratele care se ştie bun, n-a primit încă totul? De aceea tatăl
firesc, pentru că nu iubea. Iar fără dragostea, căutarea noastră e fără sens. nu-l răsplăteşte. Şi cine ştie dacă Dumnezeu îl mântuie?”29
Iar iertarea este de-a dreptul imposibilă. Cum să poţi ierta pe cineva, dacă Astfel, atât fiul risipitor cât şi fratele său, sunt impuri. Doar că fiul
sentimentul care te încearcă nu de decât ura? Însă un tată, oricât de jos ar fi risipitor greşeşte din ignoranţă, din neştiinţă, din nevinovăţie. Cu toţii
fiii săi, oricât de mare ar fi bezna în care trăieşte fiul său, şi oricât de încercăm să căutăm acel ceva care ne va salva, care ne va da un alt sens,
departe ar fi de el, ne aşteaptă în prag, cu braţele deschise spre îmbrăţişare, sens pe care nu încetăm să-l căutăm, indiferent câte piedici se vor ivi în
cu dragostea care “acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă drum. Doar că fiul risipitor a căutat în întuneric, într-o lume în care nu-ţi
totul” (1 Corinteni 13: 7). Ne aşteaptă acasă, cu haina cea mai bună, poţi găsi individualitatea prin mulţime. Salvarea e a fiecăruia, e personală, e
bucurându-se şi veselindu-se de întoarcerea fiilor pierduţi pe cărările vieţii. interioară, e intimă. Cine dintr-o lume întreagă îţi poate salva sufletul? Sau
De altfel, în Epistola lui Luca, Iisus ne spune: “Tot aşa vă spun că va fi cine poate să ghicească, să intre în tumultuoasa sferă a sufletului altuia,
mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât spre a putea într-adevăr găsi acolo toate temerile, tenebrele, sentimentele şi
pentru nouăzeci de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă”.26 dorinţele noastre? Şi cum ne va putea altcineva salva? Doar noi, individual
Deci sărbătoarea pentru cel pierdut şi regăsit, mort dar înviat, este pe ne putem regăsi şi salva.
deplin justificată. Iar bucuria ce îţi umple sufletul plin în dragoste, nu mai Fratele fiului însă, s-a găsit. Impur cum este, se cunoaşte. Ştie care este
are nevoie de cuvinte. rostul lui şi ce anume face şi caută în această lume. El ascultă; e supus.
Însă, de multe ori, lumea în care trăim, este plină de fraţi risipitori sau Munceşte. Acesta este rostul pe care el l-a făurit. Încearcă să se comporte
de fraţi ai lui. Horia Aramă, într-o poezie, zugrăveşte acest lucru astfel: după norme, după reguli. Însă care este regula care guvernează sufletul? Şi
“Risipitori suntem, bunii mei fraţi / Noi timpu-l semănăm ca pe cuvinte / pe cum poţi, conform unor norme, reguli, practici să te regăseşti? Pentru că
orice sol ne iese înainte; / dăm la sătui cât şi la-nfometaţi / şi- atât în sânge
27
Horia Aramă, Fiul risipitor nu se mai întoarce, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004
28
Constantin Noica, Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri: 1929 – 1947, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 269
26 29
Biblia, Noul Testament, Luca 15: 7 Constantin Noica, idem, p. 269
47 48
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

suntem cu toţii diferiţi. Chiar existând o “regulă de aur”, ea nu poate să Nu-i vedeţi pe ei, peste tot? Mi se pare, câteodată, că-i pot vedea şi-n
funcţioneze pentru o întregă lume. Iar munca şi truda cu care se înjugă fratele Marta şi Maria. Marta e ursuză, închisă, vrednică, fireşte, nemulţumită ca
fiului, cred că nu este decât o fugă de el, o evadare; încearcă să iasă, să se fratele. Şi Maria e risipitoare ca fiul. Dar destinul fiului risipitor e să se piardă
regăsească, confomându-se unor norme. El spune: “Iată, eu îţi slujesc ca un în acţiune, pe când Maria se pierde în contemplaţie. E, între ei, toată distanţa de
rob de atâţia ani”, însă nu înţelege că tatăl nu-i cere de fapt aceasta. În fond, la spiritul masculin la spiritul feminin. Încolo însă – sunt aceeaşi.
munceşte pentru sine, pentru averea personală. Ceea ce îi lipseşte fratelui este E o întreagă lume în fiul risipitor şi fratele său. Şi e atât de plină viaţa de ei,
dragostea; cu siguranţă, dacă dincolo de truda şi de munca sa, el ar putea iubi, încât nici unul nu poate fi judecat etic. Fratele bun încorporează etica; dar
ar fi salvat. Însă ura îl ţine departe de uşa care dă spre poarta vieţii veşnice. singur fiul risipitor ar putea scrie una. Căci etica e o simplă perspectivă asupra
Uşa va sta pururi închisă atâta timp cât încă el nu va putea iubi. (“Căci din vieţii, şi creştinsmul-viaţă nu s-a acoperit niciodată cu o singură perspectivă.
prisosul inimii vorbeşte gura” – Matei 12: 34 – prisos care însă fratele fiului Parabola fiului risipitor e parabola fiului şi a fratelui.
încă nu l-a cunoscut, nu l-a dobândit; de aceea vorbele lui sunt atât de aspre E parabola celor doi copii, care sunt copiii pământului.”31
la adresa tatălui; el se simte trădat, atunci când el este, alături de fratele său, Desigur, dacă fratele fiului risipitor trecea peste morala existentă în lume,
iubit de tatăl – “toate ale mele sunt ale tale”; toate, mai puţin dragostea, pe peste norme, reguli de altfel impuse, şi reuşea să stea singur cu sine şi să
care tatăl deşi îl copleşeşte cu dragostea lui, fratele nu o poate simţi; pentru caute răspunsuri în inima sa, cu siguranţă lucrurile stăteau altfel. Lumea ar fi
că el nu iubeşte). putut prinde pentru el un alt sens, un contur; în fapt, sens, pentru că până
Însăşi Scriptura ne spune, prin intermediul Domnului Iisus Hristos care atunci deşi credea că-l găsise, totul s-a prăbuşit o dată cu reîntoarcerea
sunt cele dintâi porunci: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată fratelui său din lume.
inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. / Aceasta este cea dintâi, şi Nici fiul însă nu şi-a găsit un loc în lume. Pentru că el nu şi-a definit
cea mai mare poruncă. / Iar a doua, asemeni ei, este: “Să iubeşti pe spaţiul unde vrea să ajungă, scopul, obiectul căutării. Negăsind nici un sens
aproapele tău ca pe tine însuţi.” / În aceste două porunci se cuprinde toată în lume, “îi rămâne să-şi dea el unul, dar s-a deprins prea mult să fugă de
Legea şi Proorocii.”30 toate, spre a se gândi la aşa ceva. Maladia lui este lipsa, de care nu e nici
Însă fratele fiului nu cunoaşte dragostea. El nu iubeşte. El este prins în măcar conştient, a generalului […]. Dacă ar fi ştiut de vreun general prin care
respectarea unor norme (este bine să muncesc), însă nu numai că nu-şi să se împlinească, ar fi putut rămâne acasă, ori ar fi plecat în căutarea lui
iubeşte aproapele, nu-şi iubeşte nici măcar însuşi fratele. De aceea nu anume; şi chiar dacă nu l-ar fi găsit, ar şti măcar pentru ce ajunge să păzească
înţelege nici dragostea tatălui. Oricum, în general dragostea este un porcii. Dar el nu ştie, în materie de general, decât de cel de acasă, pe care l-a
falsificator de valori; ea nu ţine în fond de valoare, nu poţi măsura valoarea părăsit, şi de aceea, în clipa în care are nevoie de ocrotirea unuia, se întoarce
atunci când iubeşti. Dragostea este în fond un imbold al inimii. Iar nu la ai lui. S-ar fi putut întâmpla să trăiască în palate, în loc să păzească porcii;
întotdeauna cei pe care îi iubeşti sunt demni de iubit; iubeşti pur şi simpu; el tot s-ar fi întors, dacă era cinstit cu sine. Căci e bolnav, în plină tinereţe şi
nu există raţiune pentru a iubi. Fratele fiului risipitor nu ştia însă, şi mai vlagă. Şi-a purtat maladia peste tot în lume, şi acum se întoarce să sufere mai
mult, nu simţea, inima lui nu era deschsă. De aici toată deznădejdea şi departe, dar sub alinarea părintească, măcar. Totuşi, nici lui, nici fratelui, care
mâhnirea lui, în fond fără temei. suferă de altă maladie, tatăl (generalitatea familiei) nu le va putea da mai
“Ce-i face pe fraţi atât de vii? Poate dublul acela instinct, despre care mult decât alinarea.”32
spunea odată Keyserling că însufleţeşte toată existenţa noastră ca oameni: Cu toate că amândoi au încercat să-şi găsească un sens în lume, nici
Foamea originară şi Frica originară. Căci fiul risipitor stă sub semnul foamei; e unul nu l-a găsit. Pentru că lumea deschisă înaintea ochilor noştri nu ne dă
înfometat de lume, de noutate, de cheltuire. Iar fratele fiului risipitor stă sub niciodată răspunsuri (doar eventual, întrebări). Tot ce căutăm se află de
semnul fricii; se teme să nu piardă, se teme să rişte, se teme să dea. Şi iată-i pe fapt, înlăuntrul nostru, iar nu în lume. Lumea e doar spaţiul în care ne
amândoi, faţă în faţă, după ce unul a ocolit lumea şi celălalt şi-a îngrijit propria încununăm regăsirea. Însă nu are deloc de a face cu ea. Toată viaţa unui
sa grădină – iată-i acum, ca două feţe ale vieţii înseşi.
31
Constantin Noica, idem, p. 270
32
Constantin Noica, Şase maladii ale spiritului contemporan, Editura Humanitas,
30
Biblia, Noul Testament, Matei 22: 37-40 Bucureşti, 1993, p. 42-43
49 50
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

creştin se desfăşoară în fapt între el şi Dumnezeu; nu a fost niciodată între


el şi lume (ci doar între Dumnezeu şi intimitatea noastră). BIBLIOGRAFIE:
“Dar mai există pentru noi lume? Mai există Dumnezeu? Dacă el
înseamnă ceva, nu poate fi decât intimitatea noastră, acel “ce e mai adânc în • Biblia (Vechiul Testament şi Noul Testament)
noi decât noi înşine”. Iar acum un asemenea gând nu te trimite îndărăt, la • Constantin Noica, Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri: 1929 – 1947,
lume şi Dumnezeul bisericii, ci te îngroapă mai mult în tine, unde e şi Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
puţinătate, şi plinătate.” 33 • Constantin Noica, Povestiri despre om. După o carte de Hegel,
Aşadar, doar în “puţinătate” dar “plinătate” putem să ne regăsim. E Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980
un exerciţiu individual, care ne priveşte pe fiecare în parte. Doar căutându-l • Constantin Noica, Şase maladii ale spiritului contemporan, Editura
pe Dumnezeu putem să-l şi găsim. El cu siguranţă ne aşteaptă. Depinde de Humanitas, Bucureşti, 1997
noi să ne împlinim. • Horia Aramă, Fiul risipitor nu se mai întoarce, Editura Hasefer,
Care dintre noi suntem fiul risipitor şi care dintre noi fratele său (pilda Bucureşti, 2004
nu oferă o soluţie de mijloc: eşti fie fiul risipitor, hoinărind prin lume, fie • Andrei Marga, Religia în era globalizării, Editura Fundaţiei pentru
fratele său ascultător, însă cu inima împietrită)? Studii Europene, Cluj – Napoca, 2003
În lumea în care trăim, cu toţii suntem fie “fii risipitori”, fie “fratele său”,
• Richard Bach, Iluzii. Pescăruşul Jonathan Livingstone
fie “fii întorşi acasă”, la Tatăl iubitor, care ne aşteaptă cu o infinită dragoste.
• Petre Ţuţea, Tratat de antropologie creştină, Teatrul seminar
Într-o lume globalizată (în care există foamete, nedreptăţi, boală, crize
• Nikos Kazantzakis, Raport către El Greco
economice, politice, războaie, într-o lume în care se caută o speranţă) spre
religie se îndreaptă aşteptările celor mai mulţi oameni. E şansa noastră de a
SITE-URI:
ne întoarce acasă, nu ca robi, ci ca fii. Şi e un privilegiu dumnezeiesc să te
poţi numi şi să te poţi simţi cu adevărat fiul lui Dumnezeu. Pentru că odată
cu sacrificiul de la Golgota, Isus Hristos a adus mântuire întregii lumi, nu • http://www.observatorul.com
doar unui popor ales. Căci Iisus a venit pentru fiecare om; înaintea Lui • www.goecities.com
suntem acum cu toţii poporul lui Dumnezeu, fiii săi. Şi desigur, a venit în • www.adevărul.org
special pentru cei care au trebuinţă de El, pentru cei păcătoşi, nu pentru cei • www.nistea.com
drepţi. Dar oricum, cine se poate considera drept în faţa lui Dumnezeu? • www.ierodianonvisarion.ro/predici/index.php
În speranţa regăsirii, reîntoarcerii acasă, fie ca Dumnezeu să îndrepte • http://paginiortodoxe2.tripod.com
paşii întregii lumi spre mântuire. • www.ucenici.ro
Am ales o temă religioasă datorită impactului deosebit de important pe • www.creştinul.org
care o are religia în societate, iar pilda fiului risipitor o consider • www.noul-ierusalim.ro
reprezentativă pentru fiecare om şi de asemenea un fundament pentru
culturalitatea modernă.

Cerc.şt.Alexandra Pop
Institutul Hyperion, Cluj-Napoca

Ing.dipl.Gabriel Marius Pop


Director executiv, Centrul Artemis, Cluj-Napoca

33
Constantin Noica, Povestiri despre om. După o carte de Hegel, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1980, p.220
51 52
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

DISCRIMINAREA FEMEII ÎN LIMBAJ

Dacă judeci oamenii nu mai ai timp să-i şi iubeşti.


Maica Tereza

Evidenţierea capcanelor lingvistice prin care se realizează discriminarea


femininului în limbaj, constituie una dintre temele predilecte ale discursului
feminist. Nu voi aminti teorii ale discriminării, căci ele reies mai cu seamă
din exemplificările următoare; ceea ce este evident este faptul că toţi suntem
conştienţi de aceste diferenţe, dar nu le teoretizăm, părându-ni-se „normale”,
iar ceea ce este prea normal sau prea banal, nu mai atrage atenţia.
Pentru a concretiza introducerea, pornesc analiza de la două texte reliefând
pentru început discrepanţa lingvistică a diminutivării substantivelor masculine
şi feminine:
Adevărata sărbătoare este atunci când un suflet admiră Am stat la o cafea cu un vecin care este poştăruţ. El m-a îndrumat spre
cabinetul unui doctoruţ foarte competent. Casieruţul cabinetului medical este
un alt suflet, precum şi în momentul în care devine el un bun prieten de-al lui. L-am rugat pe chelneruţ să ne aducă urgent nota de
însuşi capabil de admiraţie, chiar fără a avea cine să-l plată. Cred că dacă nu aş fi un bun şoferuţ, nu aş mai fi reuşit să ajung atât de
contemple. repede la locul respectiv.
Deşi s-au respectat regulile diminutivării în limba română, acest text
poate rămâne doar la nivel de exerciţiu cu conotaţie cel mult ilară.
Azir Am stat la o cafea cu o vecină care este poştăriţă. Ea m-a îndrumat spre
cabinetul unei doctoriţe foarte competente. Casieriţa cabinetului medical
este o bună prietenă de-a ei. Am rugat-o pe chelneriţă să ne aducă urgent
nota de plată. Cred că dacă nu aş fi o bună şoferiţă, nu aş mai fi reuşit să
ajung atât de repede la locul respectiv.
Al dolilea text nu mai pare deloc ciudat. Prin ce diferă cele două texte?
În mod evident, prin formele de masculin şi feminin ale substantivelor
alese. În ambele cazuri, acestea sunt diminutive, dar numai al doilea text în
care substantivele sunt feminine, este recunoscut ca fiind acceptabil, şi asta
nu din motive gramaticale, cum ar fi acela că în limba română substantivele
masculine n-ar suporta diminutivarea (bărbăţel, tinerel, însurăţel, ciobănel –
sunt doar câteva exemple alese la întâmplare, care dovedesc contrariul), ci
din motive mult mai subtile, de ordin social, care fac din limbaj un
instrument al discriminării.
Nomenclatorul meseriilor –în care sunt preferate formele de masculin ale
profesiilor (operator chimist, laborant, inginer), ignorându-se faptul că
multe dintre aceste meserii sunt practicate în mod egal , iar unele
preponderent de către femei. Normal ar fi să apară în nomenclator ambele
forme, de masculin şi de feminin.

53 54
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Modul de adresare în actele oficilale conform recomandărilor gramaticii discriminării. În continuare am selectat câteva „mostre” ale gândirii
este la masculin, chiar dacă se adresează unei femei: doamnă director, filosofice masculine.
doamnă inginer, doamnă ministru, şi nu aşa cum ar fi logic: doamnă Platon şi-a construit o doctrină androcentrică, preluând de la Hesiod
directoare, doamnă ingineră, doamnă ministră. ideea de Terra Mamă, dar a adus şi „contribuţii originale”, în sensul că dacă
În vorbirea uzuală numele unor meserii sunt diminutivate, însă în cazul la Hesiod, Terra Mamă era generatoare, dând viaţă aerului, focului, cerului,
în care sunt practicate frecvent de către femei (poştăriţă, chelneriţă, şoferiţă, Platon o prezintă ca fiind un receptacul pasiv, care primeşte forma
casieriţă). Faptul că diminutivarea nu se aplică şi profesioniştilor bărbaţi elementelor. Ea este redusă la materia primă a metafizicii. Pentru Aristotel,
(chelneruţ, şoferel, sudorel, casieruţ) dovedeşte că este vorba de o diferenţă egalitatea femeilor spartane cu bărbaţii constituie un pericol social, căci,
legată de sexul celui care profesează meseria respectivă şi nu de o inocentă spune el, astfel şi sclavii ar putea cere drepturi egale. Oricum, pentru a-şi
diferenţă, ci de o reală discriminare. (Grunberg, 1997,30) reliefa şi mai mult frustrarea în faţa puterii feminine, el declară că şi aşa
Diminutivarea aplicată profesiilor atunci când sunt exercitae de femei nu „femeile guvernează guvernanţii”. Machiavelli îl completează, afirmând că
este, aşa cum s-ar crede o formă de alint, care exprimă simpatia faţă de ele, femeile aparţin acelei categeorii de gen, incapabile să păstreze un secret,
ci o formă de diminuare a importanţei lor, un refugiu (inconştient) al dar cu posibilităţi înnăscute de a trăda, de aceea ar trebui marginalizate din
acelora care nu au reuşit să-şi domine resentimentele. viaţa politică. Pericolul feminin constă în înclinarea balanţei politice
Interesant de observat este faptul că niciodată diminuarea nu se aplică în datorită factorului „ seducţie”; şi pentru John Knox, femeia conducător este
cazul autorităţii, adică al acelor meserii şi persoane care au putere socială o anomalie. Ioan Gură-de-Aur este de părere că femeia şi bărbatul sunt
şi/sau economică. Nu se spune poliţistică, judecătoriţă, senatoriţă, ambii imagini ale lui Dumnezeu, dar femeia e doar o reflectare a unei părţi
avocăţică nici patroniţă, directoriţă, femeiuţă de afaceri. Acolo unde apare a imaginii, în timp ce bărbatul e imaginea absolută. Luther a forţat însă
autoritatea, dispare ironia şi dipreţul. Ceea ce spune clar că departe de a fi aceste considerente ducând la extrem misoginismul teologic; el spune chiar
inocente, „drăgălaşele” diminutivări aplicate meseriilor când sunt profesate şi cum ar trebui să gândească femeia: „Soţul meu este imaginea
de către femei sunt o formă de minimalizare a importanţei acestora şi a adevăratului şi supremului stăpân Cristos”. Edmund Burke dezumanizează
muncii lor, şi că este necesară conştientizarea acestui lucru ca un prim pas femeia spunând că e doar un animal dintr-un ordin mai evoluat, în timp ce
spre o adevărată egalitate bazată pe respectul reciproc al celor două sexe. Pièrre Joseph Proudhon nu prezintă în legătură cu femeia decât celebra sa
Limbajul discriminatoriu nu se rezumă doar la aspectele diminutivale ale alternativă „menajeră sau curtezană”, ea fiind inferioară bărbatului tocmai
limbii, iar în continuare voi puncta cele mai cunoscute tipuri de limbaj datorită non-masculinităţii. Bărbatul e luat astfel de cele mai multe ori ca
„diferenţiat”. Este vorba de diversele tipuri de discurs considerate a fi cele etalon şi reper atât raţioanl cât şi comportamental. Ea e doar „celălalt”-
mai elevate şi mai răspândite: discursul filosofic, discursul politic, discursul alteritatea, cum au numit-o Levinas şi Rousseau. La capitolul educaţie,
teologic, limbajul mass-media şi dincolo de acestea, critica feministă a Fénelon François de Salignat de la Mothe îl depăşeşte în afirmaţii
limbajului pentru a releva faptul că femeia este desconsiderată în tipurile discriminatorii pe Rousseau, afirmând că trebuie neutralizat prin educaţie
cele mai frecvente de exprimare. Şi prin acest aspect, cel al limbii, pericolul ca femeile să acceadă la libertate şi autonomie. Nietzsche
subordonarea femeii în societate este evidentă. caricaturizează adeseori femeia. Pentru el, „bărbatul e făcut pentru război,
Dintotdeauna, discursul filosofic s-a manifestat în toată capacitatea sa iar femeia pentru odihna războinicului”, instrumentalizând femeia,
misogină (conceptul de misandrinism este aproape necunoscut) ca şi când, prostituând-o şi arătând astfel că ea este numai un recipient pentru
unica preocupare a bărbaţilor ar fi fost aceea de a discredita ideea de spermă.(Collin, 2000, 584) Filosofii au reuşit să transpună în opere
feminitate şi de a subjuga femeia în viaţa socială, culturală, dar mai ales de conceptul de discriminare, „argumentând” pe cât se poate inferioritatea
a-i opri accesul în politică şi religie, mai precis repugnarea de la funcţiile de femeii. Limbajul filosofic a reuşit să transpună ideatic debilizarea femeilor,
conducere şi de la accesul la celebrarea ritului. Se ştie că aceste elemente fapt care a dus în timp la asuprirea acestora.
din urmă (politica şi Biserica) sunt cele mai puternice ramuri sociale şi că În mod tradiţional, discursul filosofic a dus la legitimarea inferiorităţii
prin ele se poate manipula şi controla întreaga populaţie. Prin înlăturarea a femeilor şi femeiescului (în asocierea femeie-natură, femeie-materie, femeie-
jumătate din numărul competitorilor sociali (femeile) puterea patriahatului a trup, femeie-imanenţă) şi femininului, văzut ca emoţional, iraţional, sensibil,
reuşit milenii la rând să domine, iar filosofii au ţinut mereu tonul
55 56
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

dependent. În contrast cu această perspectivă, bărbătescul şi masculinul s-au Fundamentală pentru studiul limbajului dintr-o perspectiva criticii
asociat cu spiritualul, raţioanlul, inteligibilul, autonomul. (Braidotti, 1991, 153) feministe este tema „tăcerii şi a excluderii”, care ridică problema găsirii
Misoginismul a dominat tradiţia filosofică, fie explicit, fie tacit şi subtil. unei voci autentice cu care femeile să se exprime.
Mesajul dominant al marilor orientări filosofice, de la cele antice la cele „Vorbirea” şi „tăcerea” sunt metafore puternice ale discursului feminist
renascentiste, moderne şi adesea contemporane, este prin excelenţă patriarhal, menite să ilustreze modurile în care femeilor li se neagă dreptul si
de aceea, între feminism şi filosofie relaţiile sunt complexe şi foarte posibilitatea de a se exprima liber. De-a lungul timpului, genurile
controversate. Prin urmare filosofia feministă critică sistematic modul în care lingvistice asociate femeilor (bârfa, flecăreala, scrisorile, jurnalele) sunt
au fost prezentate de-a lungul timpului problematicile femeieşti şi feminine uzaje ale limbii care ţin aproape exclusiv de sfera privată (spaţiul familial,
propunând modelele alternative teoretico-explicative şi alternative de orientare comunităţile restrânse). Pe de altă parte, femeilor le este de foarte multe ori
discursivă: de la ideea renunţării la filosofie, tocmai prin faptul că, în genere, redus sau chiar interzis (în diferite culturi) accesul la registre lingvistice de
aceasta a contribuit la legitimarea inferiorizării femeilor, la includerea prestigiu, cum ar fi limbajul ceremonialului religios, retorica politică,
problematicii femeilor în abordările filosofice existente, până la revalorizarea discursul legal, discursul ştiinţific şi poetic etc. Femeilor le este încă
felului în care sunt concepute cunoaşterea şi morala, plecând de la interzisă practicarea oratoriei liturgice în multe religii contemporane.
particularităţile experienţelor femeieşti. Tăcerea nu înseamnă exclusiv lipsa accesului la aceste tipuri de discurs; ea
Feminismul ca formă a politicii dedicată schimbărilor sociale, combaterii poate fi determinată de autocenzura pe care şi-o impun femeile, de teama
reproducerii inegalităţilor sistematice dintre bărbaţi şi femei, are un interes de a nu fi ridiculizate sau ignorate.
deosebit în domeniul limbii şi genului pornind tocmai de la rolul complex Critica feministă a limbajului şi stilistica feministă au acordat studiului
pe care îl are limbajul, alături de celelalte practici şi instituţii sociale, în discursului un rol central, demonstrând modul în care microstructurile
reflectera, crearea şi menţinerea diviziunilor de gen în societate. limbajului au legătură cu macrostructurile genului social. Sensurile sunt
Feminismul are menirea de a modifica accesul la numire şi la definire construite social, ele reflectând concepţiile grupului dominant (în cazul de
prin crearea unui nou tip de exprimare sau a schimbării accepţiunii generale faţă, bărbaţii). Modul în care formele lingvistice sunt investite cu sens în
că numai bărbatul ar fi făuritorul Istoriei, femeia fiind doar veriga biologică cadrul discursului este un proces social. De exemplu, în opoziţia lingvistică
a perpetuării elementului creator masculin. Dihotomia creaţie (bărbat)- cavaler/ fată bătrână, care reflectă aceeaşi realitate (persoane care nu sunt
procreaţie (femeie) nu mai poate fi considerată ca valabilă şi nici măcar ca căsătorite), conţine o derogare semantică pentru femei, care are la bază
variabilă. Metafora celebră „history” (istorie)=”his story” (povestea lui), credinţa sexistă că statutul de necăsătorită este indezirabil pentru femei.
care trebuie actualiuată în „herstory” („her story”, povestea ei), pentru ca şi Discursul femeilor, înglobat de multe ori într-un nebulos discurs feminin, a fost
al doilea competitor să-şi câştige dreptul de personaj istoric şi nu numai de asociat unui limbaj al emoţiilor, al vieţii private, favorizând aluzia, eufemismul mai
mică amprentă autobiografică pe scena societăţii umane. degrabă decât concentrarea logică, evitarea oricărei teorii abstracte.
Astfel, nu se poate vorbi de un limbaj sexist în sine, ci mai degrabă de Discursul masculin este asociat de regulă vieţii publice,fiind considerat
sexism în practica lingvistică. Acest sexism la nivelui uzului lingvistic este logic, abstract şi direct, foarte persuasiv, arie largă de acoperire şi principii
de multe ori susţinut de prescripţiile gramaticii normative. Norma solide abordate, pe când cel feminin- domenilui privat (familie,copii,
lingvistică românească recomandă folosirea formei de masculin ca generică probleme personale, probleme care ţin de binele „sufletesc” al
pentru numele de funcţii şi poziţii publice indiferent de genul persoanei. celorlalţi.Dacă femeile au în cele din urmă acces la discursul public,
Astfel că acordul între referent şi poziţie, ocupaţie, făcut întotdeauna la îndeosebi la literatură şi cultură, atunci se pune problema acceptării
masculin este justificat prin argumentul corectitudinii gramaticale: în limba normelor tradiţionale strict masculine cu privire la teme sau modalităţi
română nu este corect doamna ministră, doamna doctoră etc., se spune de stilistice. Unele feministe au propus găsirea unor moduri de a scrie care să
cele mai multe ori. se pierde din vedere însă faptul că norma lingvistică nu recunoască şi să încerce să exprime „diferenţa” femeilor. Aceastea nu
este atemporală şi imuablilă, ea este elaborată de specialişti care au şi ei înseamnă că ele vor scrie despre lucruri diferite sau că vor reface în
prejudecăţile lor, precum şi o rezistenţă mai mică sau mai mare la totalitate un stil literar ori chiar limba în sine. Pe de altă parte, în anii ’80,
schimbare. conceptul de „limbaj al femeilor” (women’s language) lansat de Robert
Lakoff s fost amplu dezbătut.( Oakley, 1972, 178)
57 58
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

În ceea ce priveşte clasica problemă despre „cine vorbeşte mai mult”, Discursul politic, prin decretele pe care le legiferează, încurajează
studiile întreprinse relevă fără echivoc faptul că în grupuri conversaţionale eliminarea femeii din sfera politică, datorită „incapacităţii” organizatorice,
mixte, bărbaţii vorbesc mai mult şi tot ei sunt cei care întrerup mai des. adoptând teza de bază a discursului teologic care spune că femeia are
În România, o mare şi actuală discriminare lingvistică s-a făcut odată cu nevoie de un cap care să o conducă.
instituirea profesiei de asistent maternal prin care se realizează ocrotirea S-a eliminat astfel criteriul practic al reprezentabilităţii, căci la jumătate
temporară a copiilor aflaţi în dificultate; se oferă o posibilitate de din populaţia feminină a unei ţări, în structuri de conducere guvernamentale
reconversie profesională şi de ieşire din şomaj. nu se mai păstreză proporţionalitatea reprezentării. Femeia în viaţa politică
Totuşi sunt de semnalat câteva aspecte contradictorii: la nivel de limbaj este o raritate impusă, cel puţin la noi de structurile Comunităţii Europene.
nu se realizează acordul de gen (titulatura este „asistent maternal”, iar Fără această „obligativitate”, societatea nici nu ar sesiza într-un mod clar
starea de fapt arată că doar femeile adoptă o asemenea meserie); lipsa elementului feminin cu responsabilitate decizională. Înainte de 1989,
prevederile legale sunt profund discriminatorii: impun diferenţe între femeia era obligată să participe ca membră de partid cu drepturi egale la
mamele naturale şi cele sociale (ultimele fiind obligate să urmeze cursuri de deciziile legate de comunitate, dar şi aici ca reprezentantă a mamelor
formare şi să primească o acreditare; sunt părinţi temporari); diferenţiază comuniste şi a muncitoarelor. Femeia nu avea un discurs politic. Era doar
între femei şi bărbaţi în calitate de părinţi (titulatura corectă ar putea fi participanta cu dublă normă de muncă (serviciu şi acasă). Participarea ei la
„asistent parental”). viaţa decizională a comunităţii era aşadar o camuflare a egalităţii, fiind cea
La nivelul limbajului, androcentrismul, se recunoaşte prin trei trăsături mai puţin egală dintre egali.
esenţiale: ignorarea femeilor, deprecierea şi stereotipizarea. Ignorarea Discriminarea femeii şi neglijarea în sfera politică sunt forme ale
femeilor este percepută mai ales prin prezenţa normelor gramaticale şi eliminării voite şi controlate. Mentalitatea tradiţionalistă nu este capabilă să
lexicale, exclusiv masculine, de la pronumele „ei” generic, până la numele descopere şi elementul creator din cel de-al doilea sex, iar muţenia femeii
de ocupaţii şi meserii prezente majoritatea la masculin. Limbajul se poate corecta numai prin autodepăşirea complexului de inferioritate.
androcentric afectează şi percepţiile oamenilor cu privire la care meserii În ceea ce priveşte accesul femeii la discursul teologic, problema este şi
sunt potrivite pentru cele două sexe (de exemplu prezentarea în presa mai spinoasă, având în vedere caracterul divin normativ masculin al acestui
românească a deputatelor aproape exclusiv cu referinţă masculină: tip de expunere publică.
deputatul Ioana Popescu – reflectă faptul că o femeie care ocupă o Afirmaţia că teologia este o activitate a întregii Biserici, la care fiecare
asemenea demnitate este mai degrabă o derogare de la norma masculină, şi creştin este invitat să participe nu a fost cu adevărat reflectată de doctrina
lingvistic şi social). Lingvistic, femeile sunt descrise stereotip ca obiecte oficială perpetuată de elita clericală masculină. Femeile, care constituie
sexuale, dar şi ca personal domestic. Referirile la femei sunt făcute adesea majoritatea credincioşilor fideli ai Bisericii, au fost în mod sistematic
prin intermediul caracteristicilor lor fizice, ceea ce se întâmplă foarte rar la excluse atât de la îndatorirea autoritativă, cât şi de la cea interpretativă a
bărbaţi: o femeie este adesea descrisă ca „mamă şi soţie devotată”, în timp teologiei, creându-se astfel un limbaj unilateral-discriminativ şi un discurs
ce bărbaţii sunt caracterizaţi drept inteligenţi, activi şi mai ales în contextul liturgic masculin-sexist.
actual românesc „descurcăreţi”. Un alt caz de stereotipizare prin limbaj este În 1 Corinteni, 14:33-36 li se spune femeilor( nevestelor, cuvântul
referirea la femei prin intermediul numelor soţilor: „doamna Ion Popescu” grecesc fiind acelaşi) că trebuie sa tacă în orice comunitate religioasă; mai
sau chiar a funcţiilor lor (situaţia mai puţin prezentă în româna curând sunt circumstanţe, nu pe deplin detaliate aici, în care femeilor
contemporană - jenantul, doamna general - pentru soţia generalului). măritate li se cerea să nu-şi provoace bărbaţii în timpul slujbei religioase
Feminizarea unor nume de ocupaţii este de multe multe ori percepută publice,aşa cum de altfel se cerea tuturor „vorbitorilor în limbă”-
depreciativ: un poet nu are acelaşi statut cu o poetesă, iar o filosoafă are „tălmacilor”, femei ori bărbaţi deopotrivă, să tacă: „Dacă nu este cine să
conotaţii peiorative pe care nu le are un filosof. Procedeul funcţionează tălmăcească, să tacă în biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui
însă şi invers: un steward este folosit ironic în locul mult mai frecventei Dumnezeu”. Acesta este textul de bază care elimină femeia din actul
stewardese, ocupaţia respectivă fiind percepută în normative liturgic creştin. Rădăcinile sunt evident iudaice, dar acestea trebuie să ie
feminine.(Dragomir, 2002, 27) depăşite şi chiar au fost depăşite de Reformă care introdus posibilitatea
femeii de a lua cuvântul în altar, fapt considerat inadmisibil în catolicism şi
59 60
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ortodoxie, cel puţin până în momentul actual, iar eventualitatea non- seviciu, pe când femeile sunt lideri emoţionali, care rezolvă exclusiv
discriminării participative cultice pare încă destul de îndepărtată. problemele gospodăriei.
Cu toate că există şi texte în Biblie care fac o diferenţiere calitativă spre Reclamele de televiziune sunt construite pe aceleaşi coordonate sexiste:
femeie, acestea par a fi irelevante pentru clerul patriarhal. Evanghelia după le arată pe femei ca fiind dependente de bărbaţi, supuse, transformate în
Ioan, de exemplu, se concentrează în special pe indivizi, persoane adesea obiecte sexuale, neînţelegând cum funcţionează nişte aparate foarte simple,
numite, printre care femei ale căror vorbe şi fapte sugerează că în cadrul preocupate exclusiv de gospodărie, aşteptând laudele bărbatului venit de la
comunităţii din vremea lui Ioan femeile nu erau cu nimic mai prejos sau serviciu ş.a.m.d.
mai puţin apreciate decât bărbaţii, cel puţin în discipolat. Prin cuvântul Imaginile şi reprezentările din publicitate sunt construie astfel pe baza
femeii samaritence care susţine o dispută teologică cu Isus, un întreg oraş aceloraşi stereotipuride gen. Femeia este prezentată în majoritatea
este convertit (In, 4:7-42). Mărturisirea lui Petru în Matei, 16:16, care-l face covârşitoare a situaţiilor ca mamă sau soţie grijulie, protectoare care se
să fie denumit „piatra” pe care se va pune temelia bisericii creştine, apare la trezeşte noaptea pentru a-i administra soţului picături nazale sau
Ioan ca rostită de gura Martei. În 20:14, nu Petru, ci Maria Magdalena este medicamente indispensabile confortului său; ea prezintă însă şi maşini
cea dintâi care aduce vestea Învierii- devenind apostol între apostoli. „seducătoare” sau ustensile de bricolaj alături de tradiţionalii detergenţi sau
Interesant de reţinut este faptul că în Geneza, 16:13-14, o femeie străină şampoane.
este singura persoană din întreg Vechiul Testament care de fapt îl numeşte Într-o cercetare esenţială privind publicitatea şi construcţia feminităţii, E.
pe Dumnezeu, în loc să-l invoce simplu ca YHWH. Ea este cea care l-a Goffman evidenţiază unilateralitatea şi devalorizarea femeii prezentate ca:
numit pe cel care a numit bărbatul. Acest pasaj nu este amintit în actul -inferioară bărbatului
cultic, iar cei care studiază textele sacre nu sunt prea dispuşi să scoată în -limitată ocupaţional
evidenţă acest mic amănunt. -implicată prioritar în spaţiul domestic (fanatică a detergenţilor etc.)
Cu toate acestea, Biserica discreditează în continuare conceptul de -ritualizând subordonarea prin postură, privire, zâmbet
feminitate, aducând ca exemple vechile texte, în care se leagă prea mult de Cercetările cantitative privind corelarea dintre actorul publicităţii şi
latura carnală (şi în principal de menstruaţie, pe care o consideră o boală), obiectul promovat au evidenţiat corelaţia cvasiregulată între promovarea
decât de cea spirituală a femeii. Concluzia care reiese din aceste rânduri produselor alimentare, cosmetice şi de întreţinere a locuinţei cu un personaj
este că femeia are doar rolul pasiv de ascultătoare a discursului teologic, de feminin, spre deosebire de produse bancare, calculatoare şi un actor
obiect static, invariabil redusă la tăcere. masculin.
Femeia din limbajul mass-media este cel mai nou instrument de Pe lângă diviziunea sexualizată a practicii jurnalistice (hard news,
proliferare a elementelor discriminative, prin crearea unui model apanajul bărbaţilor şi soft news , potrivite pentru femei), se poate remarca o
obiectualizat arhitectură discursivă diferită: concretă, contextualizată, empatică („human
Studiile americane şi europene din ultimii 30 de ani au arătat că interest”), în cazul jurnalistelor şi abstractă, raţionalizantă, universalistă în
imaginea femeilor în televiziune este tributară stereotipurilor de gen şi cazul bărbaţilor.
practicilor discriminatorii. Se constată că, în general, bărbaţii apar în Accentul pus în corespondenţele de ştiri de pe front, de pildă, asupra
programele de televiziune ca având profesii superioare celor ale femeilor; victimelor care sunt „femei şi copii inocenţi” este o formă de limbaj sexist
bărbaţii sunt avocaţi, femeile-secretare; ei sunt medici, ele sunt asistente; pentru că nu reflectă faptul că şi bărbaţii civili sunt victime ale războiului în
bărbaţii lucrează în firme mari, femeile în magazine.Portretizarea aceeaşi măsură ca şi femeile sau copiii. În plus, asemenea relatări întăresc
incompetenţei (ca apanaj al femininului) se extinde de la denigrare la stereotipul femeii „victimă predilectă”.
victimizare şi trivializare. Femeile celibatare care nu se conformează De fapt, statutul de „al doilea sex”, conceptualizat de Simone de
modelelor tradiţionale de dezvoltare personală, sunt prezentate la televizor Beauvoir în urmă cu o jumătate de secol, este în continuare activ prin
ca victime sigure ale agresorilor. Casnicele, femeile măritate sunt valorizate perenitatea stereotipurilor şi a conservatorismul lingvistic. Strategiile de
pozitiv deoarece televiziunea preferă să încurajeze rolurile tradiţionale. marginalizare a experienţei feminine, cu excepţia abjectului (mama
Astfel, bărbaţii sunt lideri instrumentali, sunt activi, iau decizii acasă şi la denaturată, vrăjitoarea, femeia adulteră etc.), sunt dublate de variate
macanisme discursive de invizibilizare:
61 62
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

- utilizarea numelor generice şi numelor de profesii doar la masculin - public-privat


- înlocuirea identităţii profesionale cu cea de gen Aceste abordări dihotomice (dualiste) sunt supuse criticilor şi deconstrucţiei
- strategii de numire indirectă, adiacentă unei personalităţi masculine în cadrul postmodernismului în general şi postmedernismului feminist în
(soţia lui, amanta lui etc.) particular.
- privilegierea indicilor de aparenţă fizică şi statut marital (tânăra blondă Femeii nu îi este alocat în societate decât umilul rol al celei care primeşte
sau tânăra femeie) şi ocultatrea profesiei informaţia, dreptul la cuvânt fiind extrem de limitat. Se proliferează ideea că
Astfel, prin advertising, semnificaţia s-a dezvoltat într-o formă artistică, femeilor le stă mai bine în casă şi că pe de altă parte sunt mai protejate de
făcând din acest domeniu, probabil cel mai popular obiect pentru analiza conflictelele dintre grupuri sau de cele sociale, dar acesta este doar un
semiotică feministă.(Zoonen, 1994, 70) Această analiză a scos în evidenţă paravan al pseudo-protecţiei. Bine ascunsă în mediul casnic, fără posibilitate
faptul că limbajul mass-media trafichează imaginea şi mai ales identitatea de a reacţiana prin cuvânt, femeia este redusă în continuare la nivelul de
femeii, trivializând-o. aspirantă a drepturilor omului. Chiar şi atunci când protestează (grevele din
Problematica subordonării feminine este foarte bine definită atât în învăţământ, domeniu în care femeile sunt cel mai bine reprezentate,de
limbajul genuin cât şi în cel academic. Discrepanţa de percepţie a rolului exemplu) nu stârnesc reacţia promptă a autorităţilor, ca în cazul CFR-ştilor,
femeii în societate se observă analizând filosofia feministă şi filosofia (în minerilor sau transportatorilor care blochează căi de acces, zone economice
general). vitale sau stârnesc furtuni sociale. Femeile care ies să protesteze nu sunt
Patriarhatul şi-a formulat un limbaj discriminativ pe care l-a dezvoltat în ascultate, ci mai curând parodiate şi neluate în seamă. Discursul feminin este
cele mai importante discursuri, reuşind să influenţeze atât atitudinea chiar atât de neimportant sau pur şi simplu, politica în sistem patriarhal este
masculină (de fiinţă primă, identitară), cât şi pe cea feminină (non-fiinţa, învăţată să ignore această voce?
alteritatea). Femeii i s-a vehiculat că ar avea nevoie de un cap care să o
conducă, nefiind altceva decât un animal dintr-un regn mai evoluat, Cerc.şt.drd. Ancuţa-Lăcrimioara Chiş
cuvântător, e drept, dar imposibil de stăpânit prin educaţie şi cultură, ci prin
dresaj. Colaborator al Insitutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca
Limbajul androcentric, profund misogin a reuşit de-a lungul timpului
Doctorand Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca; Facultatea de Istorie
exact ceea ce şi-a propus: crearea unui eu (masculin) şi a unui non-eu
şi Filosofie; Secţia Filosofie
(feminin), identificând femininul cu sinea şi masculinul cu sinele. Sinea
este solidară cu firea, este o problemă, sinele este un cuget, el poate fi doar
uman şi poate „lumina” (cunoaşte) sinea. Gândirea filosofică tradiţională
operează cu dihotomii după modelul A – non-A. Cele mai frecvente
dihotomii întâlnite în filosofie sunt:
- sacru-profan
- invariant-schimbător
- creaţie-procreaţie
- transcendenţă-imanenţă
- cultură-natură
- minte-corp
- intelect-sensibilitate
- raţiune-instinct
- adevăr-eroare
- autonom-dependent
- bine-rău
- puternic-slab
63 64
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

BIBLIOGRAFIE

1. Braidotti, Rosi (1991), Patterns of disonance, Polity Press, Cambridge


2. Oakley, Ann (1972), Sex, Gender and Society, Temple Smith, London
3. Magyari-Vincze, Eniko (2002), Diferenţa care contează. Diversitatea social-
culturală prin lentila antropologiei feministe, Editura Fundaţiei Desire, (Cluj-
Napoca)
4. Devitt, Michael (2000), Limbaj şi realitate. O introducere în filosofia
limbajului, Polirom, Bucureşti Schiţa unei teorii a educaţiei este un ideal măreţ şi nu strică
5. Zoonen, Uesbet van (1994), Feminist media studies, Sage Publications, cu nimic dacă nu suntem în stare să-l în făptuim chiar de
London
îndată. Trebuie numai să nu considerăm chiar de la început
6. Bourhis, Richard (1997), Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri,
Polirom, Iaşi
o astfel de idee ca himerică şi să nu o denunţăm ca un vis
frumos, chiar dacă se ivesc piedici în în făptuirea ei.
7. Grunberg, Laura (1997),Gen şi societate. Ghid de iniţiere, (Editura
Alternative), (Bucureşti)
8. Collin, Francoise (2000), Les femmes de Platon a Derrida. Anthologie Emmanuel Kant
critique, Plon, France
9. Spender, Dale (1980), Man made Language, Routledge and Kegan Paul,
London
10. Brădeanu, Adina (2002), Femei, cuvinte şi imagini: perspective feministe,
Polirom, Iaşi
11. Dragomir, Otilia (2002), Lexicon feminist, Polirom, Iaşi

65 66
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

deabia de acum întrezărite (sistemul social – Umanitatea, şi cel ecologic –


EDUCAŢIA PAIDEICĂ Natura terestră)
MODEL DE INGINERIE A DEZVOLTĂRII UMANE În acest context s-a înţeles tot mai clar, o dată cu ultimele rapoarte
planetare (ale Clubului de al Roma sau ale diverşilor oameni de ştiinţă către
Pentru a converti omul în Om se cade a nu-l amputa ci a-l exprima lui însuşi, acesta), şi în contextul acutizării crizelor globale (sociale, alimentare,
a oferi un ţel aspiraţiilor lui şi un teritoriu energiilor sale.
A transforma înseamnă totdeauna a elibera. medicale, ecologice, economice, spirituale etc) faptul că omul joacă rolul
Antoine de Saint-Exupery central în acest ansamblu de cauze distructive şi că numai o schimbare
profundă de mentalitae (echivalentă unei “mutaţii genetice la nivel de
1. Conceptul educaţiei paideice conştiinţă” – cum se exprima în anii ’90 Grigore Sion) poate salva planeta
şi specia umană de la autodistrugere.
Educaţia a fost dintotdeauna, în toate civilizaţiile lumii, acel domeniu al Or această schimbare dorită nu se poate realiza eficient nici prin
vieţii sociale prin excelenţă practic, ce nu şi-a propus a duce bătălia cu mecanisme politice, nici militare, nici economice şi (paradoxal oarecum) nici
ştiinţele din „înalta societate” spre a urca în loja academicienilor. Mai puţin măcar culturale. Fiindcă toate acestea au căzut pradă tentaţiei consumului şi
interesată deci asupra discursurilor de tribună, educaţia şi-a luat în serios supraconsumului (specifică ultimelor secole de supraexploatare a resurselor de
numele ce-l poartă cu demnitate peste milenii. Etimologic acesta provine orice natură), inclusiv consumului fiinţei umane. Şi pe bună dreptate, societatea
din latinescul educo, educere, termen care în limbajul uzual are deopotrivă (chiar dacă prin mecanisme mult mai subtile şi mai rafinate) astăzi
două semnificaţii. În primul rând el desemnează acţiunea de „a scoate din”, întrebuinţează omul, consumându-l, în loc să investească în dezvoltarea lui şi
„a ridica”, „a înălţa”, de unde semnificaţia actului educaţional ca astfel să culeagă roadele sale perene. Omul actual este alienat, înstrăinat de
modificare, transformare, susţinere a trecerii de la o stare (primară, natura sa proprie, de condiţia sa autentică şi anume aceea de “Fiu al
ereditară sau dobândită pe parcurs) la alta, nou-formată, în lanţul Demiurgului” şi în acest statut având misiunea de a parcurge ucenicia
dezvoltării; imprimarea unei direcţii de acţiune dinspre interior în vederea personală modelând universul exterior, pentr ca în cele din urmă să ajungă la
armonizării conduitei individuale cu normele sociale, ale comunităţii. În stadiul în care conţtientizează adevărata oepră de creaţie ce se cere din partea
planul al doilea, acelaşi termen indică acţiunea de „a creşte”, „a îngriji”, „a Părintelui său: modelarea de sine, permanentă şi mereu ascendentă, încadrată
hrăni” (plante, animale, oameni), iar de aici educaţia a fost înţeleasă ca armonic şi sinergic în marele flux de viaţă şi ordine cosmică. Propria
activitate de creare a condiţiilor necesare creşterii (fizice, biologice), dar şi dezvoltare ca fiinţă, alături de sprijinirea celrlalte fiinţe în demersul evoluţiei
îngrijirii, dezvoltării psihice, morale şi spirituale. (a se vedea E. Joiţa – lor ca specii şi indivizi precum şi participarea pe scena vieţii sociale la
„Pedagogia, ştiinţa integrativă a educaţiei”) interpretarea rolurilor primite prin destin sau asumate în baza libertăţii umane,
În ceea ce priveşte educaţia paideică, aceasta a fost recunoscută încă roluri ce se cer puse în slujba progresului universal al vieţii şi fiinţei. Aceasta
din antichitate ca fiind acea educaţie continuă (de la naştere şi pe toată este condiţia naturală, cosmică a fiinţei umane.
durata vieţii), formatoare şi transformatoare a fiinţei umane, deopotrivă Însă Omul contemporan reprezintă o piesă componentă într-un mare
filosofie, religie, ştiinţă, inginerie, mod de a trăi şi a se raporta la lume, mecanism al producţiei şi al consumului. Iar acest lucru a rămas
semeni şi univers, o practică neîntreruptă a desăvârşirii prin armonizarea neschimbat de sute de ani, chiar dacă avem documente globale (tratate,
rostului propriu cu toate aspectele existenţei (cosmice, sociale, natural- convenţii, acoduri etc) ce reglemetează drepturi ale fiinţei umane la
ecologice), prin adoptarea conduitei individuale după Ordinea întregului autodezvoltare, la mediu înconjurător sănătos, la armonie în familie şi
Cosmos, prin celebrarea Bucuriei de A Fi, de a participa la creaţia societate etc şi chiar la fericire (Constituţia Japoniei). S-au realizat paşi
continuă a lumii şi vieţii uriaşi pe calea progresului în dezvoltarea umană şi comunitară, ce e drept.
S-au făcut revoluţii sociale, culturale, ştiinţifice, economice – unele
Mulţi dintre autorii contemporani, din ţară şi străinătate în ultimele
paşnice, altele armate. Au fost sacrificate milioane de vieţi omeneşti pentru
decenii şi-au orientat cercetările pe înţelegerea fenomenului educaţional în
a traduce în viaţă principii renascentiste, iluministe, socialiste, în măsură să
contextul mai larg al omului ca fiinţă în continuă transformare, dar în acelaşi
apropie omul de fundamentul condiţiei sale umane, de umanitatea sa
timp ca parte constituentă a unor sisteme de o amploare şi complexitate
interioară ce trebuie manifestată în comunitate.
67 68
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Dar un lucru nu s-a întreprins încă: eliberarea autentică a omului de în milemiul III !) acel principiu catastrofal pentru istoria civilizaţiei
orice alte forţe străine, exterioare şi, de multe ori îndreptate împotriva occidentale: “ceea ce nu se poate palapa nu există”. Adică adio memorie,
naturii lui; indiferent că acestea au purtat hainele de gală ale unei biserici, afectivitate, raţiune, intutiţie, imaginaţie, credinţă, etc. În fapt toate valorile
ale unui stat, ale unei democraţii contemporane, ale unei doctrine sau ideal superioare ce definesc specificul fiinţei umane (diferenţiind-o astfel de
etc.; toate mai devreme sau mai târziu s-au lăsat corupte de tentaţia de a se clelalte regnuri ale naturii).
erija, din protector al omului, în stăpânitor al său, punându-i biruri pe Înţelegem acum de ce, fără mustrări de conştiinţă, instituţiile
dreptul de a fi şi răpindu-i astfel şansa de a avea acces la chiar propria sa structurate şi populate cu oameni denaturaţi (creaţi conform acestui sistem
existenţă. de gândire şi credinţe) îşi legitimează drepturi de a trata fiinţele umane
Singura modalitate de a proteja fiinţa umană de aceste pericole ale după modelul aplicat animalelor de povară: le iau toate resursele necesare
lumii construite de ea înseşi, este să o ajutăm a prelua controlul asupra dezvoltării individuale, lăsându-le numai pe acele necesare refacerii forţei
propriului destin. Nu putem schimba lumea peste noapte, fiindcă puterea ei de muncă pentru a sluji în continuare în condiţii maxime procesului de
stă în inerţia exersată de sute de ani, în sistemele construite şi bine exploatare. Am luat numai un exemplu, din erorile ştiinţei (adică tocmai
implementate. Paradoxul face că nu putem schimba nici omul; “fiecare – cea care are misiunea de a merge înaintea omenirii spre a-i deschide noi
spunea cândva Marylene Ferguson – stă de pază la o uşă interioară a orizonturi luminoase către dezvoltare, progres, evoluţie). Însă în egală
sufletului, care nu se poate deschide decât pe dinăuntru”. măsură păcatele s-au ţinut lanţ (şi continuă să o facă) şi în alte sectoare nu
Pe de altă parte, a schimba lumea (în sensul de a o face mai bună) fără să mai puţin importante ale organizării comunităţii umane: biserica (instituţia
schimbăm omul, se numeşte utopie sau eşec social (şi avem suficiente în care i-a furat omului religia – calea prin care el poate să ajungă singur la
istoria noastră socială). A schimba omul fără să transformăm şi lumea pentru Dumnezeu), politica, organizarea statală, justiţia şi drepturile omului,
a o adapta la nevoile sale superioare, la condiţia sa existenţială autentică, se economia, cultura şi, desigur, educaţia.
numeşte crimă cu premeditare, întrucât înseamnă să dăm naştere unui Soluţia deci nu poate veni (aşa cum s-a întâmplat, dealtfel, de-a lungul
avorton, unei fiinţe nepregătite să trăiască în mediul ostil propriei naturi, aşa întregului curs istoric al civilizaţiei occidentale), din partea sistemelor şi
cum este actuala lume. A dezvolta deopotrivă omul şi societatea, dar în afara instituţiilor sociale actuale; acestea chiar vor lupta să păstreze monopolul
ordinii de desfăşurare a proceselor Vieţii, fără a respecta normele simbiozei asupra vieţii şi resurselor fiinţei umane. Soluţia astăzi se oferă omului privit
universale, drepturile, condiţia şi entitatea celorlalte Fiinţe conlocuitoare ale individual; nu maselor, nu colectivităţii. Ci fiecăruia în parte, atunci când
Ecosistemului Planetar, a creat criza globală în care se află omenirea este pregătit să o primească în ungherul tainic al sufletului său. Şi numai
ultimului secol. când vor fi suficient de mulţi aceia care să o înţeleagă şi accepte, abia
Soluţia, din aceste motive, nu poate să vină din partea structurilor atunci ea va lua un trup în realitatea socială. Soluţia aceasta poartă numele
sociale actuale. Fiindcă ea presupune sprijinirea omului în a-şi recunoaşte secular al educaţiei paideice, chiar dacă astăzi unii o numesc “educaţie
statutul ontologic de fiinţă complexă, deopotrivă natural-ecologică (şi, continuă”, iar alţii “educaţie permanentă”. Ea va avea cu prioritate un
implicit, biologică), social-istorică, culturală, individual-unică şi spiritual- chip transpersonal, o atitudine îndreptată spre respectul profund al
cosmică. Presupune deschiderea spre orizonturi care au rămas străine timp valorilor universale ale vieţii (sub toate aspectele acesteia şi la toate
de două milenii civilizaţiei occidentale; presupune un salt de ordin calitativ nivelele de organizare), un fundament transdisciplinar şi o bază ferm
pe nivele superioare de realitate şi complexitate, un salt în dimensiunea ancorată în sentimentul sacru faţă de comunitatea tuturor fiinţelor din
transcendentă existenţei planului fizic aşa cum este cunoscut el în prezent. ecosistemul terestru.
Iar actualele ştiinţe, precum şi instituţiile sociale născute sub tutela Misiunea îndeplinirii sarcinilor implementării acestei realităţii revine, de
acestora, nu iau în considerare decât un singur nivel de organizare a vieţii: cel aceea, în primul rând cercetătorilor, acele călăuze ale omenirii născute cu
direct şi imediat sesizabil prin simţurile inferioare ale fiinţei umane. Dacă ar dorinţa existenţială de a merge mereu mai departe, acele păsări ale
fi să luăm numai un singur exemplu (înspăimântător dealtfel) este suficient să Nemărginirii, care deşi îşi au cuibul pe pământ, îşi dedică întreaga viaţă
ne gândim că în academiile actuale ale societăţii se află încă la loc de cinste zborului şi întrecerii cu Orizonturile (noi am descris pe larg condiţia acestora în
acel curent intitulat “psihologia behavioristă”, care prin neruşinarea de a se cele trei volume dedicate cercetării transdisciplinare, la care facem, de aceea,
numi “ştiinţă” continuă a corupe atâtea suflete tinere învăţându-le (şi suntem
69 70
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

trimitere: « Fundamentele cercetării transdisciplinare », «Psihopedagogia….» străduinţa unor persoane cu vederi largi, care au interes pentru binele
şi respectiv «Managementul….» ). universal şi sunt capabile să conceapă ideea unei stări viitoare mai bune,
Dar în egală măsură şi alţi membrii ai comunităţii, care au anumite se poate înfăptui apropierea naturii umane de scopul ei”(s.n.). Fiindcă
capacităţi, înclinaţii, valenţe sau cel puţin dorinţa de a participa la această într-adevăr trebuie respectat principiul de bază al artei pedagogice enunţat
misiune sunt chemaţi (şi chiar datori în faţa Comunităţii umane şi a Vieţii) să-şi de acelaşi gânditor: “…. copii trebuie educaţi nu potrivit cu starea
alăture efortul personal, resursele şi o parte din timpul lor în acest sens (dincolo prezentă, ci cu starea mai bună, posibilă în viitor, a genului uman, adică
de obligaţiile sociale sau alte activităţi obişnuite). potrivit cu ideea umanităţii şi cu menirea ei întreagă” (s.n.).
Pentru a putea gestiona, însă, cu succes deplin, atât activitatea cât şi
rezultatele ce se obţin în cadrul acestui demers, sarcina şi responsabilitaţile Aşa cum observa Edgar Faure, Educaţia paideică reprezintă “un
subsecvente nu pot fi asumate decât de structuri organizatorice, specifice, cu proces al fiinţei care, prin diversitatea experinţelor date, învaţă să se
oameni pregătiţi şi capabili să înţeleagă deopotrivă necesitatea şi modalităţile exprime, să comunice, să întrebe lumea şi să devină tot mai mult ea înseşi.
concrete de valorificare a descoperirilor, cât şi pericolul pe care acestea îl pot În temeiul ideii că omul este o fiinţă nedeterminată, el nu se poate realiza
prezenta dacă ajung în mâna unor persoane ignorante, insuficient de mature (la decât cu preţul unei permanente ucenicii. Educaţia îşi găseşte locul la toate
nivel de conştiinţă) sau dornice de putere (şi ne referim deopotrivă la «omul vârstele vieţii şi în multiplicitatea situaţiilor şi circumstanţelor existente.
simplu din popor », cât şi la guvernanţii, grupuri de putere, medii politice sau Este globală şi permanentă şi depăşeşte limitele instituţiilor, programelor
de afaceri etc). şi metodelor care i-au fost impuse de-a lungul secolelor”.
Fiinţa umană şi educaţia paideică trebuie să se întâlnească în perfectă Viaţa sub toate aspectele ei este supusă schimbărilor, explica Elena
libertate faţă de orice autoritate, voinţă sau putere exterioară; şi faţă de Macavei. “Lumea devine de multe ori, de neînţeles, de neacceptat, devine
oricine ar dori, sub o formă sau alta să preia controlul asupra entităţii, chiar ostilă, traumatizantă. Cerinţele cunoaşterii şi informării sunt tot mai
destinului sau identităţii unice a fiecărei fiinţe umane. Educaţia paideică va mari, aria de cunoaştere cuprinde civilizaţia la nivel planetar. Răspunsuri la
elibera omul de orice tutelă, inclusiv de sub tutela sa însuşi. Omul de ieri va problemele ridicate de fenomenul schimbării în toate domeniile vieţii
dispărea pentru a face loc omului de astăzi, mai integru, mai dezvoltat, mai sociale se dau indirect prin ameliorarea distanţării educaţiei de spiritul vieţii
emancipat în cunoaştere, înţelegere, virtute, simţire şi trăire. Iar acest proces moderne, prin repunerea omului în centrul preocupărilor culturii şi
este necesar a se produce în viaţa fiecăruia şi în fiecare zi! civilizaţiei, prin imperativul educaţiei permanente”.
* “În cadrul societăţii bazate pe cunoaştere – arăta Horst Sieber –
În prezent şi, potrivit cu necesităţile actuale de dezvoltare ale omului învăţării îi revine o însemnătate crescândă. Însuşirea conţinututilor clar
deopotrivă ca fiinţă, cât şi ca personalitate socială, educaţia paideică revine definite pierde din importanţă. Tot mai relevante devin procesele
pe scena vieţii sociale pentru a se constitui din nou în cel mai important individuale şi flexibile de învăţare, în care se pune accent mai ales pe
sprijin oferit acestuia, deopotrivă aici şi acum în realitatea imediată şi însuşirea cunoştinţelor aflate în permanentă schimbare, pe experimentare
concretă, cât mai ales în viitor, în viitorul dorit, imaginat, creat şi directă, pe îmbogăţire şi verificare. Ne aşteptăm la o dinamică a învăţării
materializat după cerinţele specifice ale fiecărei individualităţi umane. care circumscrie diferitele etape ale vieţii şi întreaga experienţă a omului.
„Şcoala – arăta Gaston Berger – nu poate avea decât două scopuri: primul Astfel încât, continuă autorul amintit, <instruirea> nu are drept sarcină
e să dea copilului cunoştinţele generale de care, bineânţeles, va avea nevoie principală transmiterea de cunoştinţe, ci sprijinirea celor care învaţă, în
să se servească: aceasta este instrucţia. Celălalt e să pregătească în copilul realizarea unor construcţii, respectiv reţele de cunoştinţe. Auzim, vedem,
de azi pe omul de mâine: aceasta este educaţia”. înţelegem ceea ce putem, ceea ce intră în universul repertoriilor noastre de
Misiunea educaţiei paideice este cu atât mai importantă cu cât, din cunoştinţe, experienţe şi chiar mai mult decât se spune, se rosteşte, se arată,
nefericire, realitatea socială i-a dat perfectă dreptate lui Kant când afirma pentru că intervine aşteptarea, nevoia noastră diferită de intenţia celuilalt.
că: “…nici academiile nu fac educaţia. N-au făcut-o până acum, iar că o vor Procesul de învăţare este un act de reflectare doar într-o primă instanţă;
face de acum încolo pentru această nădejde nicicând semnele nu au fost învăţarea nu presupune redarea fidelă a realităţii, ci reprezintă o selecţie, o
mai slabe decât astăzi. Prin urmare şi organizarea şcolilor ar trebui să interpretare, o integrare de semnale, iar scopul rezidă în realizarea unor
atârne numai de judecata celor mai luminaţi cunoscători. Numai prin acţiuni eficiente.”
71 72
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

* Este de datoria fiecăruia în parte a cunoaşte aceste forţe şi a le utiliza


Educaţia permanentă este educaţia pentru o lume în schimbare şi constructiv, atât cele interioare (ce trebuie configurate şi dezvoltate
trebuie să devină o dimensiune a întregii vieţi, mai arată Elena Macavei. Ea corespunzător), cât şi cele exterioare (spre identificarea momentului celui
cuprinde întregul mod de viaţă şi totalitatea aspectelor acesteia. Educaţia mai oportun pentru îndeplinirea fiecărui act al vieţii).
permanentă răspunde atât necesităţilor interioare de autodevoltare şi Pentru că în viziunea educaţiei paideice, omul este un corăbier pe
autoîntreţinere, cât şi solicitărilor exterioare pentru a se adapta la marea devenirii. În baza destinului individual, el şi-a trasat o Călătorie pe
mobilităţile sociale, ritmului accelerat de dezvoltare al societăţii. care trebuie să o intreprindă (este misiunea vieţii sale prezente). Pentru
De aceea, sublinia Dumitru Salade “educaţia permanentă este un aceasta, înainte de a se lansa, trebuie să fi deprins arta navigaţiei, apoi să-şi
principiu, o concepţie, un mod de funcţionare a acţiunii educative, sistem pregătească în toate amănuntele corabia şi echipamentele şi, mai ales, să se
de obiective şi tehnici educative menite să asigure pregătirea oamenilor informeze despre stâncile, obstacolele şi vânturile care-l vor întâmpina pe
astfel ca aceştia să-şi întreţină necontenit capacitatea de autoinstruire şi traseu. Căci toate forţele ce acţionează sinergic asupra fiinţei umane
autoeducare. Educaţia continuă include toate aspectele formării omului. reprezintă doar oportunităţi şi utilitătăţi, aflate dincolo de bine şi de rău, în
Educaţia permanentă trebuie să favorizeze însuşirea de către orice egală măsură a fi la fel de folositoare, pe cât de stânjenitoare. Revine
persoană a ştiinţei de a deveni şi de a se integra social, să permită Corăbierului sarcina de a-şi pune în lucru întreaga măiestrie şi toate
adecvarea omului la ritmul de dezvoltare al societăţii în care trăieşte sau cunoştinţele sale de navigaţie spre a identifica momentul şi mişcarea
va trăi”. potrivită de orientare a velelor, astfel încât corabia Vieţii sale să aibă un
* mers lin şi armonios, dar mai ales să fie ferită de pericolele catastrofale ale
naufragiului.
În altă ordine de idei, dacă e să ridicăm puţin nivelul eminamente Acest model de educaţie reprezintă o practică a dezvoltării (deopotrivă
social al care s-au raportat autorii sus-citaţi, pentru a privi omul şi sub doctrină spirituală, cod de norme în viaţă, tehnici şi metode de
aspectul condiţiei sale cosmice, aşa cum am văzut în secţiunea anterioară, antrenament etc) absolut personalizată, adică structurată după anumite
educaţia paideică are la bază principiul formulat de Laing: “fără Ontologie cadre generale (în acord cu Principiile Universale ce guvernează
(ca ştiinţă despre fiinţă şi despre existenţă) orice ştiinţă este doar o derularea sistemică a tuturor proceselor, la toate nivelele de fiinţare şi
minciună şi o înşelătorie a fiinţei umane”. manifestare) dar adaptată concomitent la structura – ecuaţia existenţială –
Pentru că, într-adevăr, ea priveşte fiinţei umane ca o parte a fiecărei fiinţe manifestate sub forma unei persoane umane istorice, la
componentă a Marelui Flux de Viaţă, aflat într-o continuă transformare momentul/ conjunctura fiecărui act al vieţii şi la trbuinţele/ necesităţile pe
evolutivă, el însuşi plasat la confluenţa unei game complexe şi multiple care le întâmpină fiinţa în momentul respectiv şi de a căror satisfacere
de factori şi influenţe a căror rezultantă mereu fluctuantă determină depinde starea ei de bună dezvoltare în continuare.
direcţia şi orientarea dezvoltării viitoare a fiinţei umane. Astfel încât, educaţia paideică are misiunea de a determina cea mai
Aceste forţe se pot împărţi primar în două mari categorii: Forţe ale eficientă astfel de practică a dezvoltării pentru fiecare entitate umană-client
vieţii (sau cosmice) care acţionează din exterior după Legile Universale ale în parte, a-i oferi mai multe posibilităţi de alegere şi a-i asigura “suportul
Naturii, şi, respectiv, Forţe proprii, rezultate din exprimarea capacităţilor tehnic”, sprijinul pentru implementarea şi dezvoltarea unei vieţi personale
intrinseci fiecărei fiinţe în parte, potrivit cu natura proprie, caracterul, cât mai împlinite în realitatea istorică a timpului existenţei sale sociale.
nivelul Conştiinţei (ca standard de evoluţie a fiinţei la Şcoala Devenirii Însă pentru reuşita acestui demers trebuie respectate şi îndeplinite
Cosmice), Trebuinţele Fundamentale şi Funcţiile active ale Sinelui, câteva criterii de bază:
configuraţia Ecuaţiei Existenţiale – care ia în calcul şi fenomenele mixte, 1.- o viziune corectă asupra omului, care să permită cunoaşterea a ceea
derivate din structura de personalitate, temperament, moştenire genetică ce oamenii ştiinţă progresişti (şi Psihologia fiinţei, mai nou apărută pe
(fiziologică şi psihică) etc. (Noi am tratat aceste aspecte în volumele deja scena realităţii sociale) numesc “Fenomenul Uman” (pentru că este un
mintite: “Psihologia Fiinţei…”, “Piramida trebuinţelor umane proces în devenire neântreruptă) în profunzimile cât mai detaliate ale
fundamnetale”, “Fundamnetele consilierii în managementul calităţii vieţii şi complexităţii sale.
condiţiei umane”).
73 74
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

2.- cunoaşterea/recunoaşterea de către fiecare om în parte a misiunii -să stabilească metode universale de implementare în structurile
sale existenţiale, a rostului şi îndatoririlor pe care le are de îndeplinit în Psihogramei individuale (amprenta individuală şi unică a fiecărei entităţi
această viaţă prezentă umane), a tuturor resurselor (aptitudini, competenţe, virtuţi, etc) necesare
3.- înţelegerea faptului că fiecare viaţă reprezintă doar o zi din marea optimei dezvoltări personale, care să-i permită fiecărei persoane a fi mereu
şi eterna viaţă a Fiinţei, la fel precum stadiul de om este numai o deopotrivă în armonie cu sine înseşi, cu destinul său individual, cât şi în
perioadă/etapă din procesiunea Vieţii în dezvoltarea ei spre standarde congruenţă deplină (pace) cu lumea exterioară, fără a supune propriile
superioare şi de aceea forţele ce acţionează la un moment dat asupra omului valori individuale riscului de a fi pervertite, denaturate ori distruse în
îşi au cauze şi ramificaţii ce depăşesc percepţiile noastre limitate spaţial şi conflinctul cu realitatea socială a locului şi momentului istoric în care
temporal respectiva persoană îşi desfăşoară existenţa cotidiană .
4.- înţelegerea fenomenului uman ca un proces de exprimare a Sinelui Până acum toate modelele de psihologii s-au străduit să identifice
(acel sâmbure de viaţă, esenţă din Esenţa Lumii) pe mai multe planuri de diverse părţi constituente ale psihicului uman, dar, de cele mai multe ori au
vieţuire (existenţiale, deci, în primul rând, şi abia apoi spaţiale), sfârşit prin a descrie – uneori cu un aer foarte savant şi cu lux de amănunte
concomitent: Fiziologic, Astral, Mental, Cauzal, Spiritual etc., pe fiecare – doar manifestările diverse ale fiinţei umane, la momente diferite de timp.
dintre acestea fiinţa dezvoltând anumite forţe şi structuri de autocreaţie, din Însă aceste manifestări sunt întocmai precum baloanele de săpun:
acţiunea lor sinergică manifestându-se în universul social ceea ce numim în fluctuante, efemere, colorate, false. Da, false! Ele nu ne spun mare lucru
mod obişnuit Persoana Umană, adică, în sens chiar şi etimologic, “masca” despre substanţa ca le-a dat naştere şi nici măcar despre factorii/ condiţiile
pe care fiinţa-actor o poartă spre a-şi juca rolul la un moment dat pe Scena de mediu care au favorizat/determinat apariţia/ naşterea şi respectiv
transistorică a Universului. dispariţia lor.
5.- înţelegerea faptului că în momentul de faţă al evoluţiei procesualităţii Educaţia paideică actuală şi-a ales ca fundament Psihologia Fiinţei
vieţii la nivelul Terrei, îi este lăsată omului libertatea şi îndatorirea, (cea mai tânără dintre ştiinţele despre suflet – aşa cum ne sugerează şi
concomitent cu responsabilitatea creării acestei măşti, cu ajutorul căreia să fie etimologia). Psihologia Fiinţei priveşte omul ca întreg şi totodată ca parte
în măsură a-şi realiza cât mai bine cele trei îndatoriri existenţiale: să-şi constituentă a marelui lanţ de cauzalităţi şi interdeterminări ce structurează
împlinească destinul (rolul), să ajute semenii, şi celelalte forme de viaţă, să se ordinea cosmică. Fiinţa umană este o creaţie continuă a întegului Univers,
dezvolte/emancipeze pe sine (ca nivel de fiinţare), în calitate de Elev la rezultatul acţiunii sinergice a tuturor părţilor constitutive ale acestuia.
Şcoala Vieţii Astfel încât pentru a avea o imagine reală a ei, trebuie să pornim tocmai de
* la cunoaşterea factorilor creatori, a forţelor ce concură, clipă de clipă la a
Toate domeniille vieţii şi ştiinţei se guvernaeză după aceleaşi legi şi sunt face posibil existenţa, şi mai mult, manifestările sale (pe care le descriu
structurate conform aceloraşi formule. De aceea, a pretinde că reuşeşte să psihologiile clasice). De aceea Psihologia Fiinţei începe demersul de re-
cunoască Omul fără a-l privi în cadrul general al Cosmosului, este, pentru o cunoaştere a fiinţei umane de la ceea ce este fiinţa în sine, transcendent
ştiinţă, echivalentul semnării actului de deces (şi aici, din păcate putem aspectelor specifice gradului/ nivelului de dezvoltare numit „uman”(sau
încadra multe dintre ştiinţele disciplinare ale prezentului). Pentru că omul regnului / stadiului etc) spre a coborî apoi spre manifestarea fiinţei, în orice
este parte constitutivă a întregii Ordinii Universale şi nu numai că nu poate plan de evoluţie ar fi aceasta la un moment dat şi, în cele din urmă a se
fi cunoscut ca ceva distinct de Ansamblu, dar el nici ne există decât prin, şi preocupa de manifestarea ei în planul fizic, de formele fenomenologice sub
ca urmare a acţiunii sinergice a tuturor componentelor acestui Întreg. care se exprimă fiinţa aici şi care, toate, concurând, dau naştere
Iată de ce, pentru cunoaşterea corespunzătoare a ceea ce numim extraordinarului (şi prea puţin înţelesului, până acum) complex numit
„fenomenul uman”, orice ştiinţă – o adevărată ştiinţă – este necesar să se Personalitate.
raporteze la această realitate; şi, în plus, ea trebuie: Având acest fundament psihologic, educaţia paideică, este deci, în
-să identifice şi să aplice metode atât generale, cât şi personalizate, primul rând, Ontologie, adică ceea ce trebuie să fie: Ştiiţa despre fiinţă şi
de re-cunoaştere a fiinţelor umane despre existenţă.
-să ia în calcul toate forţele (interne şi externe) de influenţă şi *
contribuţie la crearea Personalităţii şi la manifestarea de ansamblu a omului
75 76
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Putem vedea astfel, că prin întreaga sa viziune ontologică şi activitate de La fel precum Demiurgul, Fiinţa Umană beneficiază de libertatea şi
implementare/formare personală pentru viaţă, educaţia paideică posibilitatea de „a se construi” pe sine, având în acest sens două variante:
promovează imaginea unui Om Nou, atât la propriu cât şi la figurat, să adauge la întâmplare cărămidă peste cărămidă (într-un talmeş balmeş
pornind de la cel vechi (uneori pierdut – şi atunci trebuie ajutat să se specific începătorilor, care – şi tocmai din acest motiv – vor fi supuşi
ragăsească mai întâi; de multe ori inexistent – şi atunci trebuie învăţat să se sprijinului, îndrumării şi modelării forţate de către tendinţele naturii –
inventeze de la zero) şi de la mediul său în care trăieşte la momentul Procesatorii dezvoltării fiinţei umane); sau are posibilitatea, de a se
respectiv. Nu se urmăreşte nici schimbarea mediului pentru om, nici manifesta precum un veritabil arhitect: să-şi traseze mai întâi planurile în
adaptarea omului spre a-i fi mai bine în mediul său, nici mutarea lui în alt funcţie de natura şi calitatea materialelor de construcţie, să-şi propună
mediu. Tot ce se doreşte este formarea (regăsirea, reconstrucţia, achiziţionarea de noi materiale necesare în funcţie de posibilităţi şi să
antrenarea) omului pentru sine însuşi, căci numai omul regăsit şi împăcat edifice întru totul calculat, având ca hartă existenţială Planul propriu de
în sine însuşi cu sine însuşi este un om – şi singurul valabil – care cu Dezvoltare, Templul Fiinţei Sale Individuale.
adevărat poate dovedi că există şi de fiinţarea căruia se poate bucura atât el Fiecare zi este la fel de bună pentru a ne naşte. Dar nu fiecare poate fi
îsuşi cât şi cei ce-l înconjoară: semenii, fiinţele, întreg Universul. De aceea „Ziua zero”. Ziua zero este aceea în care ne-am hotărât să fim, să ne
deviza educaţiei paideice este: „Să redăm Omul, omului !” edificăm noi pe noi înşine prin propiul efort, chiar dacă pentru aceasta va
Educaţia paideică evită să privească în urmă. Pentru ea, „omul de ieri” trebui să luptăm cu înreg Universul şi cu Dumnezeu însuşi. Fiindcă El asta
nu există. Tot ceea ce contează este „omul de mâine”! „Ieri”, „Azi”, aşteaptă de la noi: Oameni, nu fiinţe adormite! (a se vedea şi parabola
„Mâine” nu sunt unităţi temporale, ci dimensiuni psihice, matrici pentru biblică a luptei lui Moise cu Dumnezeu în cort.)
manifestările de conştiinţă. De aceea o altă deviză de principiu împărtăşită de educaţia paideică
De aceea „azi” este dimensiunea spirituală (accentuăm deci, în afara este: „Omule! Ridică-te şi mergi!”
reperelor spaţio-temporale) în care fiinţa lucrează spre a se edifica pe sine
cea de mâine. Este asemeni urcuşului periculos pe panta abruptă a
muntelui: o singură privire în urmă poate deveni fatală. Astfel încât privirea 2. Ingineria educaţiei paideice
rămâne aţintită mereu înainte spre steaua-călăuză a „portretului ideal” pe
care ni l-am creat în cadrul planului de viaţă. În cele ce urmează prezntăm în sinteză factorii şi cndiţiile procesului intern
Veţi întreba: bine, dar în felul acesta cum putem evita obstacolele privind dezvoltarea umană, transpus de noi în ecuaţii structurale, fapt care
prezentului sau capcanele/devierile ieşite în cale, dacă noi trăim mereu în face deopotrivă mai uşoară recunoaşterea şi aplicarea în practică a metodelor
viitor? adaptate la individualitatea unică a fiecărei fiinţe umane, dar şi posibilitatea
Răspunsul este foarte simplu şi reprezintă un veritabil principiu ce ca devierile şi opiniile particulare, discordante şi de multe ori opuse (care s-
reglementează întreaga organizare şi dezvoltare a Vieţii la nivel Cosmic. au manifestat până acum şi în pedagogie, derivând din haosul psihologiei) să
Noi oamenii, în societate, îl folosim într-un număr foarte restrâns de fie ţinute sub control pe viitor. Aceasta nu înseamnă, însă nici cenzura
aplicaţii; de exemplu: mersul pe bicicletă, condusul auto şi uneori vreuneo dogme autoritatre şi nici impunerea unei “ştiinţe” oficiale
planificarea afacerilor, uitând însă domeniul cel mai important – viaţa (academice) în materie. Aşa cum înainte de a descoperi în întregime
noastră personală şi propria dezvoltare. Deabia o parte dintre practicanţii pământul şi înainte de a se putea ridica în cosmos pentru a-l privi de sus,
căilor spirituale dacă îl folosesc într-o anumită măsură, în special orientările “ştiinţele” oficiale ale societăţii emiteau diverse opinii (unele într-adevăr
ascetice devoţionale: ei îşi fixează modelul divinităţii, ca structură ideală ridicole) despre forma acestuia şi mişcările lui în spaţiu (cum ar considera
cuprinzând o serie întreagă de virtuţi pe care discipolul se străduieşte să le astăzi un copil din şcoala primară integirtatea mintală a “academicienilor”
întruchipeze în fiinţa sa. acelor vremuri, ne întrebăm?) tot astfel s-a întâmplat şi cu cele două ştiinţe
Acesta este Principiul Monadei , ori al Matricii de Manifestare şi marcante pentru cunoaşterea şi devenirea umană: psihologia şi respectiv,
presupune o structură dată după care se creează toate Formele, prin pedagogia (aplicaţia sa practică principală – şi naturală, petntru că
prelucrarea Esenţelor, de la Macrounivers, până la Microuniversuri: dintre psihoterapia reprezintă tocmai dovada eşecului pedagogiei). Aceste ştiinţe s-
care unul este Omul însuşi.
77 78
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

au aflat în stadiul în care era astronomia în vremurile de care aminteam; fapt care face ca acesta să nu producă deocamdată mai multe
astăzi însă a sosit momentul pentru ca , aşa cum astronomia din filosofare efecte (resimţite) decât cele exprimate prin nivelul de
despre lucruri necunoscute să devină o inginerie a zborurilor cosmice, tot conştiinţă şi trebuinţele fundamentale34
asftfel şi psiho-pedagogia (pentur că de fapt psihologia şi pedagogia sunt cele
- Conştiinţa = legea, ghidul orientativ, călăuza fiinţei în
două feţe ale aceleiaşi monede) să devină o inginerie a dezvoltării umane.
raport cu ordinea cosmică şi valorile acestei ordini; în
Mai mult decât atât, considerăm că această inginerie reprezintă cheia nu
manifestarea fiinţei umane aceasta se exprimă în principal (dar
numai pentru devenirea omului ca individ, ci şi pentru alte două procese
nu exclusiv) sub forma a ceea ce numim valori sau imperative
conexe şi de o importanţă capitală pentru viitorul omenirii: dezvoltarea
morale
durabilă a societăţii umane (deci omul ca grup social planetar) şi respectiv
reîncadrarea fiinţei umane (cu toate manifestările civilizaţiei create) în fluxul - Ni(1) = natura individuală în sine înseşi; este ceea ce
natural al existenţai ecosistemice la nivel planetar şi chiar cosmic. Ceea ce Rogers a numit “sinele ideal”, adică structura autentică a
noi am numite educaţie paideică reprezintă un complex de factori ştiinţifici şi fiinţei umane, dar potenţială, în sensul că încă nu este
tehnici, deopotrivă cu o viziune integratoare asupra fiinţei umane şi rostului manifestată în mediul de viaţă social, forma şi gradul acestei
ei în univers (ceea ce astăzi există sub forma unor fenomene disparate manifestări ţinând de toţi factorii de mediu şi de forţele
numite: religie, filosofie, mistică, şitiinţă, cultură etc), ce pot fi utilizaţi în modelatoare (ale cosmosului, naturii, societăţii, organizmelor
socopul progresului social şi individual, după coordonate care elimină riscul de lucru ale fiinţei)
devierilor de la cursul echilibrat al dezvoltării vieţii ecosistemic. Altfel spus - Ni(2) = natura individuală manifestată sau ceea ce Rogers a
prin intemediul acestei inginerii, atât fiinţa umană cât şi societatea în numit “sinele real”; între Ni(1) şi Ni(2) pot să existe diferenţe.
ansamblu vor putea accelera procesul evoluţiei şi dezvoltării acestora, în Numai un mediu comunitar ideal ar permite fiecărei naturi
deplină simbioză cu celelalte forme de viaţă, dar mai ales cu marile principii umane să se exprime în toată plenitudinea sa. Tocmai de aceea
care coordonează progresul tuturor formelor de viaţă. În articolul de faţă vom diferenţa dintre cei doi factori reprezintă punctul forte al
prezenta doar ecuaţiile ce definesc procesul natural al dezvoltării umane, prin indicelui de calitate a vieţii într-un anumit mediu comunitar.
intermediul acestei inginerii denumite educaţie paideică. Conţinutul acestei diferenţe constituie materialul pentru ceea ce
* am numit Lumea de Vis35.
Aşa cum am văzut până aici, educaţia paideică reprezintă o structură cadru
(deci nu un sistem) menită a sprijini fiinţa umană în procesul dezvoltării - Caracterul = “sediul virtuţilor”, puterea de pe care fiinţa o
individuale. Prin dezvoltare individuală înţelegem acel proces transpersonal posedă de a acţiona în conformitate cu normele propriei
de evoluţie a omului potrivit cu imperativele specifice naturii sale proprii. conştiinţe precum şi de a da curs propriei voinţe, propriilor
Ecuaţia acestui proces de dezvoltare umană se prezintă sub două aspecte decizii, prin opoziţie cu (învingând deci) alte forţe ale
după cum dezvoltarea urmează calea naturală (numită şi comună, prentru că tendinţelor manifestate din mediul existenţial36
este cel mai frecvent aplicabilă) sau calea intensificată prin efortul personal al - 3ME = factorul de modulare/ descriere a temei existenţiale,
fiinţei umane (care renunţă la alte aspecte ale existenţei sale, sacrificându-le a misiunii fiinţi umane în momentul istoric al vieţii prezente37
în folosul unui progres accelerat).
DU(c) = FU + IS = [S + C + Ni(1) + Ca] + [3ME + 9TF + 4DV + - 9TF = cele nouă trebuinţe fundamentale activate la omului
Ni(2) + Am] – modalitatea naturală contemporan38; rerezintă factorul de reglare a calităţii şi
DU (i) = C + Ca + 3ME – modalitatea accelerată 34
Recomandăm pentur detalii A. Burcu – Psihologia Fiinţei, Fundaţia Mercur, 2000
În aceste ecuaţii, factorii au următoarele semnificaţii 35
Pentru acest concept recomandăm A. Burcu – Managementul calităţii vieţii şi condiţiei
umane: fundamentele consilierii, Mega, 2004
- Sinele = reprezintă identitatea cosmică a fiinţei, practic acel 36
Pentru detalii privind caracterul recomandăm A. Burcu – Psihologia Fiinţei, Fundaţia
“nucelu de dumnezeire” existent la toate formele de viaţă; el Mercur, 2000 sau Psihologia managerială, Argonaut, 2003
nu este momentan conştientizat de către omul contemporan 37
idem
79 80
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

cantităţii de resurse ideale necesare dezvoltării fiinţei umane; valorilor dintr-o viziune unificatoare şi trans-dualistă, în sensul în care în
acest factor are şi rolul de catalizator şi de filtru, totodată. El aplicaţiile practice ea se plasează “dincolo de bine şi de rău”, aceste concepte
însă nu poate să împiedice abuzurile şi nici oirentarea fiinţei fiind tratate prin raportare şi particularizare la necesităţile fiecărei fiinţe umane
spre trebuinţe false (cu aceste aspecte se ocupă C, Ca şi Ni, în în parte (desigur în cadrul mai larg al bunei dezvoltări superioare a întregii
condiţiile unei educaţii corespunzătoare a fiinţei umane) specii şi a ecosistemului din care face parte). Altfel spus nu există lucruri rele şi
lucruri bune în sinea lor, ci numai diverse aspecte ale realităţii, utile sau
- 4DV = coordonatele mediului comunitar în care fiinţa
potrivnice progresului fiinţei la un moment dat în exsitenţa sa.
umană este necesar a-şi duce existenţa pentru a procura
optimul de resurse pentru propria sa dezvoltare39
Acest fapt face ca educaţia paideică să fie totodată o educaţie a libertăţii,
- Am = strategia managerială adoptată pentru procurarea înţeleasă ca un proces ce eliberează fiinţa umană deopotrivă de forţele
resurselor; aceasta este în strânsă legătură cu toţi ceilalţi exterioare (ale mediului cosmic, natural, social-istoric) precum şi de forţele
factori ai ecuaţiei, dar în timp ce ceilalţi factori sunt relativ interioare (propriile limite, condiţionări), ajutând-o să parcurgă procesul
ficşi/stabili (în timpul unei vieţi sociale), 4DV în schimb evoluţiei cu minim de suferinţă şi maxim de eficienţă. Din acest motiv
oscilează permanent. educaţia paideică reprezintă un veritabil catalizator al progresului fiinţei şi
- FU = fiinţa-în-sine, cu cele patru elemente structurante: un management al dezvoltării umane.
sinele, conştiinţa, natura individuală şi caracterul, care creează
structura internă a sistemului psihic, sau cum se mai numeşte Ca proces, educaţia paideică se adaptează fiecărei fiinţe umane în parte,
în limbajul deja consacrat: EU-l individual motiv pentru care omul reprezintă deopotrivă materialul didactic şi frontul
de lucru. Fiecare persoană este deţinătoarea tuturor ingredientelor necesare
- IS = împlinirea de sine, adică acea stare existenţială progresului fiinţei, pentru că ea primeşte aportul unei serii complexe de
resimţită de fiinţa umană atunci când, într-un mediu dat ea forţe, aparţinând mai multor dimensiuni şi nivele de organizare a lumii vii:
poate deopotrivă a-şi exprima plenar natura individuală deopotrivă forţele modelatoare exterioare (ale mediilor cosmice, naturale,
proprie (sau a speciei, în cazul celorlalte vieţuitoare) precum şi sociale precum şi a organismelor utilizate de fiinţa umană în dimensiunea
de a obţine plenitudinea de satisfacţii prin care se acoperă fizică a realităţii) cât şi a forţelor interioare (puterile Conştiinţei
trebuinţele individuale ale fiecărei componente interne a individuale, virtuţile Caracterului, structura naturii individuale – care naşte
sistemului psihic; şi deopotrivă ale tuturor40. cele două foţe fundamentale: atracţia şi respingerea faţă de elementele
universului existenţial, prin resursele oferite de acestea relizându-se în fapt
Spre deosebire de toate celelalte vieţuitoare, însă, care au naturi comune progresul oricărei forme de viaţă – şi nu în ultimul rând necesităţile Sinelui,
indivizilor din aceeaşi specie (ce mici difrenţieri la speciile suprioare: câini, care se exprimă în exterior sub formula Piramidei Trebuinţelor ce se
pisici de exemplu), în cazul fiinţei umane însă, fiecare individ are propria sa manifestă ca un filtru şi catalizator deopotrivă al resurelor din mediu).
natură, unică şi specifică, deşi în funcţie de nivelul său evolutiv, aceasta poate
avea mai multe sau mai puţine trăsături comune cu ale altor indivizi. Din acest Toate fiinţele evoluează datorită accesării resurselor din mediul lor
punct de vedere, putem afirma că fiecare om reprezintă – în optica educaţiei existenţial care este exterior acestora; este un mediu obiecitiv, ce le
paideice – o specie în sine, având propriile sale necesităţi ce privesc înconjoară, le cuprinde şi în care trăiesc. Pentru fiinţa umană însă, mediul
dezvoltarea şi starea de bine. De aceea, educaţia paideică înţelege sensul existenţial are două coordonate: una exterioară, obiectivă (care îi
reaminteşte rudenia evolutivă cu celelalte regnuri) şi o coordonată
interioară, subiectivă, ce se construieşte de către sistemul psihic al fiecărei
38
A se vedea şi A.Burcu – Piramida trebuinţelor umane fundamentale, Fundaţia Mercur, fiinţe umane în parte. Pe măsură ce fiinţa umană înaintează în procesul
2002
39
Detalii pot fi obţinute din vol. A. Burcu – Managementul calităţii vieţii şi condiţiei
evoluţiei sale cosmice, balanţa înclină tot mai mult în favoarea coordonatei
umane: fundamentele consilierii, Mega, 2004 subiective, interne a mediului existenţial, şi în defavoarea celei exterioare.
40
Pentru detalii recomandăm cărţile precizate la notele anterioare Acest proces face ca omul să fie tot mai puţin dependent demediul în care
81 82
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

trăieşte ca existenţă biologic exprimată, şi tot mai mult creator al său însuşi
prin aceea că procesul evoluţiei devine conştientizat, iar instrumentele de CN = Gn + Px – ecuaţia procesului
lucru sunt tocmai structurile sistemului psihic. CN = C(univ: c, n, s) + C(de sine) + C(aplicativă) + C(managerială)
Educaţia paideică sprijină evoluţia fiinţei umane prin aceea că îi oferă – ecuaţia conţinutului
posibilitatea să intervină activ în modelarea mediului său existenţial,
utilizând cu eficienţă sporită şi potrivit unui sistem managerial adaptat Sub aspectul procesului, cunoaşterea suportă deci două componente ce
cerinţelor proprii fiecărei fiinţe, toate forţele aparţinând celor două se împletesc armonic: gnosis şi praxis. Ele sunt cele două feţe ale
componente ale acestui mediu: cea exterioară şi cea internă. Datorită cunoaşterii. Gnosis reprezintă informaţia prelucrată la nivel de înţelegere şi
acestei intervenţii active şi calculate a fiinţei asupra forţelor mediului său conştientizare prin intermediul mentalului şi a conştiinţei individuale,
existenţial, acesta se transformă dintr-o combinaţie “naturală” (în sensul de având ca finalitate pătrunderea fiinţei de mesajul purtat de această
întâmplătoare) a acestor forţe, într-un mediu al dezvoltării, optimizat informaţie (nu doar o semnificaţie raţională, ci o trăire de profundă vibraţie
special pentru nevoile de evoluţie ale fiinţei în cauză şi armonizat cu în armonie cu mesajul personal purtat de acea informaţie). Praxis reprezintă
procesele simbiozei cosmice şi ecosistemice. acel aspect al informaţiei care ajută fiinţa umană să procure din mediul
existenţial (care, am văzut anterior, are două laturi: una externă şi una
Educaţia paideică lucrează aşadar cu acest mediu al dezvoltării internă) resursele necesare precesului dezvoltării individuale, în cantitatea
individuale (Md) a cărui ecuaţie se înfăţişează după cum urmează: şi de calitatea necesare şi optime, potrivit cerinţelor specifice fiinţei în
cauză şi fiecărui moment al procesului său de evoluţie. De aceea sub
Md = CN (Gn + Px) + Og + FM (c, n, s, p) aspectul conţinutului ecuaţia CN cuprinde acele categorii de informaţii
referitoare la univers (cosmos, natură, societate – incluzând totul, de la
Factorii ecuaţiei au următoarele semnificaţii, despre care se va discuta mai jos: ordinea cosmică şi legile ce guvernează toate fiinţele, până la ecositemul
• CN – cunoaşterea, cuprinzând couă componente: Gnozis (gnoza, terestru, societatea umană şi specificul fiinţei umane), la propria fiinţă
aspectul de inteoriorizare şi conştientizare a informaţiei, depotrivă (autocunoşterea), la procesele, mecanismele, tehnicile şi mtodele
cu trăirea plenară a fiinţei privind realităţile astfel cunoscute; practic (strategiile) prin care fiinţa umană să poată obţine resursele necesare din
a cunoşte şi a trăi o realitate sunt una şi acelaşi lucru în viziunea sferele definite de prina categorie de informaţii.
gnozei) şi Praxis (aplicaţia practică a cunoaşterii, adică manifestarea La rândul său componenta Praxis are de asemena două tipuri de ecuaţii:
fiinţei în armonie cu realităţile astfel cunoscute)
• Og – reprezintă organismele şi mediile de lucru ale fiinţei umane în Px = Dm + Ds + Dt – ecuaţia conţinutului
planul fizic: organismul bio-fiziologic, organismul eteric-energetic; Px = PDI + Cth + TUV – ecuaţia procesului
organismul afectiv-astral şi respectiv mediul mental.
• FM – sunt forţele modelatoare manifestate asupra devenirii fiinţei şi Ecuaţia conţinutului arată că procesul dezvoltării umane constă în
persoanei umane, provenind din dimenisunile: cosmică, naturală, socială prelucrarea structurilor oferite de primele 3 organisme (bio-energetic; afectiv-
şi respectiv personală, adică cele deţinute şi cultivate de fiinţa umană) astral, şi respectiv mental), atât prin forţele specifice acestora, cât şi prin forţele
În această ecuaţie factorul cheie este CN (cunoaşterea), care structurează în aparţinând realităţilor din mediul exterior (cosmice, naturale, sociale) şi din
fapt componenta internă, subiectivă a mediului de dezvoltare. Toate căile de mediul interior al fiinţei (S, C, Ca, Ni). Practic cele trei organisme reprezintă
evoluţie utilizate de omenire în istoria ei, s-au bazat pe cunoştere (prezentă într- trenul pe care se desfăşoară procesul dezvoltării umane, iar operaţiunile ce se
o varietate de forme), iar pe măsură ce fiinţa umană se ridică (atât ca individ, desfăşoară în aceste medii (mental, afectiv-astral şi bio-fiziologic) reprezintă
cât şi ca specie) pe trepte suprioare de evoluţie, CN va dobândi o pondere tot adevărate combinaţii alchimice realizate între toate forţele mediului extern, ale
mai mare, în detrimentul forţelor venind dinspre organisme şi dinspre mediul mediului intern şi ale organismelor însele. Rezultatul îl reprezintă ridicarea
existenţial extern (cosmic, natural, social). nivelului C, îmbogăţirea şi fortificarea Ca cu noi virtuţi şi respectiv extinderea,
În ecuaţia de mai sus factorul cunoştere are două ecuaţii de prezentare: dezvoltarea şi îmbogăţirea Ni (practic fiinţa umană începe să simtă tot mai
mult unitatea naturii sale cu cea a altor fiinţe, ca un proces de trăire intensă; ea
83 84
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

va putea fi capabilă de stări de trăire superioară a acestei unităţi, debutând sub coordonatele existenţei sale complexe, în planul fizic. De aceea, educaţia
forma simpatiei şi empatiei, trecând la compasiune şi mai apoi la unificare). paideică (EP) – cea care este responsabilă de transpunerea în practică a ecuţiei
DU – va urmări o programă adresată celor patru coordonate majore ale
Ecuaţia procesului descrie cele trei categorii de operaţiuni-cheie necesar a complexului de instrumente utilizate de fiinţa umană în existenţa sa, şi anume:
fi aplicate: implementarea PDI – programului pentr dezvoltare individuală
- dimensiunea fiziologică, incluzând aspectele de bună dezvoltare
(prin adaptarea programei generale universitare, PUn, la necesităţile particulare
şi funţionare a organismului biologic, în strânsă corelaţie cu fluxurile
ale fiecărei fiinţe umane); realizarea Catharsisului prin aplicarea unor discipline
energetice ale materiei eterice, acea formă superioară de “materie” numită
(sau disciplinări, în sensul de tehnici, deci, iar nu în sensul academic, de materii
astăzi energie şi care menţine viaţa în manifestare, aşa cum o cunoaştem
de studiu) specifice pentru fiecare dintre cele trei organisme de lucru ale fiinţei
noi actualmente prin intermediul simţurilor, dar şi la nivele deocamdată
şi respectiv dezvoltarea şi utilizarea la maxim a TUV- trinomul uman
transcendente capacităţii de percepţie a acestor simţuri;
existenţial (exerciţiul, străduinţa şi atenţia, însoţite de voinţa individuală)41.
Tot din ecuaţia de conţinut a CN rezultă rostul şi importanţa învăţării şi - dimensiunea afectivă (sau astrală, după numele organismului ce
conştientizării iar din ecuaţia ca proces rezultă rolul disciplinei şi instrucţiei deserveşte funcţiile afective) prin intermediul căreia fiinţa umană are
practic toate cele 4 elemente ale educaţiei sunt ele însele procese utilizate de posibilitatea deopotrivă să acceadă la forme de energie superioară (prin
FU pentru obţinerea resurselor necesare propriei dezvoltări; orice alte cultivarea anumitor tipuri de arte – aceasta fiind în fapt misiunea de bază a
conţinuturi de CN care nu sunt necesare şi nici măcar utile trebuie declarate artei – şi realizarea proceselor contemplative, adică de punere în vibraţie
ostile FU42. armonică a sufletului propriu cu dimensiuni superioare ale existenţei
cosmice, din care derivă energia necesară evoluţiei) precum şi să cultive
* ceea ce numim în mod comun virtute, adică puterea internă a fiinţei, prin
care reuşeşte să-şi impună voinţa asupra altor forţe ale mediului (indiferent
Aşa cum am văzut, dezvoltarea umană include în ecuaţie deopotrivă
că acestea acţionează din exterior, sau din interiorul structurilor
împlinirea de sine, cât şi evoluţia ca fiinţă (aşa cum se numea până acum
componente ale personalităţii umane), forţe care în mod tradiţional au fost
“evoluţia spirituală”, sau “evoluţia spiritului”). Ecuaţia DU reprezintă
denumite tendinţe şi grupate în funcţie de specificul lor (şi tratamentul
procesul de dezvoltare integrală, armonică a fiinţei umane, pe toate
aplicabil) în cele 5 categorii prezentate de noi în vol. “Psihologia Fiinţei”
41
TUV – trinomul uman existenţial poartă acest nume (dat de noi în vol Psihologia - dimensiunea mentală incluzând aici nu numai procesele de
fiinţei.Psihologia ecologică integrativă a personalităţii), întrucât se referă la cele trei mari cogniţie obişnuită (raţiunea) ci în special prelucrarea mediului mental, în
forţe, manifestări sau elemente, recunoscute de toate curentele privind dezvoltarea umană vederea organizării esenţei acestuia la un nivel superior, proces care s-a
de-a lungul timpului, indiferent de civilizaţie, ca fiind adevărata măsură a fiinţei umane în
lumea manifestată. Restul porceselor: cosmice, naturale, sociale (chiar şi multe aspecte din numit în mod tradiţional “puterea minţii”. Prin exerciţii speciale, bazate pe
destinul vieţii individuale) sunt procesate de alte forţe superioare şi transcendente. Dar metode clasice şi moderne de concentrare, meditaţie, vizualizare, fiinţa
evoluţia individuală a fiinţei umane (şi a fiecărei fiinţe ajunse la gradul conştienţei de sine) umană va putea să utilizeze forţele mentale proprii în vederea modelării de
este o sarcină proprie, şi de acceea trebuie realizată prin forţe prorpii. Aceste trei aspecte realităţi. Ne reamintim că la baza fiecărui relităţi stă o matrice-gând, o
reprezintă catalizatorii tuturor forţelor individuale ale fiinţei, elemente care organizează şi
gestionează resursele proprii acesteia după coordonatele unui management eficient. Pe de
ecuaţie care o defineşte şi îi asigură existenţa şi funcţionarea; forţele care
altă parte, însă, motorul ce dinamizează întreaga existenţă şi manifestare conţtientă a fiinţei structurează realităţile (cel puţin la nivelul accesibil fiinţei umane – adică
umane, inclusiv a celor trei factori în discuţie, este voinţa indiviudală. De aceea mereu în cele în mijlocul cărora îşi duce existenţa ) pot fi prelucrate şi transformate
procesele privind dezvoltarea umană prin forţe proprii, voinţa va însoţi mereu cei trei prin puterea mentalului. Imaginaţia, vizualizarea, meditaţia cu obiect sunt
factori, creând acest paradox lingvistic: trinomul este format din patru elemente. procesele de prelucrare; concentrarea şi meditaţia fără obiect sunt metode
42
Şi când ne gândim că educaţia oficială pune accent tocmai pe aceste conţinuturi de
cunoaştere, care urmăresc transformarea şi adaptarea fiinţei umane potrivit cerinţelor proprii de întărire, cultivare, sporire a forţelor mentale proprii. Aceste forţe vor fi
sistemului social-politic-economic-militar al epocii istorice în care ea a avut nefericirea de a utilizarte şi în scopul învingerii tendinţelor (pentru că tendinţele se
se naşte; fiinţa umană fiind astfel denaturată, alienată, înstrăinată de propria natură, tocmai manifestă nu numai prin aspectul astral, ci în spatele lor stă de fiecare dată
prin faptul că este învăţată să fie altceva decât ea înseşi, un obiect utilitar pentru nevoile – de
obicei material-energetice – ale diverselor grupuri sociale.
85 86
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

o matrice gând; deci adevărata bătălie cu acestea, chiar dacă are urmări în reprezintă organizarea vieţii individuale, adică “amenajarea” existenţei în
planul astral, începe şi se duce în special la nivel mental) această lume în vederea atingerii obiectivelor propuse (evoluţia individuală,
împlinirea de sine, participarea la anumite realităţi ale acestei lumi: familie,
- dimensiunea spirituală numită şi cauzală şi care priveşte evoluţia
organizaţii, profesiuni, etc)
propriu-zisă a fiinţei prin ridicarea nivelului conştiinţei individuale (numele
venind de la evoluţia spiritului, sau fiinţei-în-sine, care după cum ştim din
Pe baza acestei ecuaţii se realizează programa universală a dezvoltării
volumul amintit, este numai nucleul a ceea ce percepem ca om în lume; restul
(programa Universităţii) şi se particularizează în funcţie de individualitatea
sunt medii, vehicule, instrumente pe care fiinţa le are la dispoziţie în vederea
fiecărei fiinţe umane (şi de alţi factori cum ar fi vârsta, puterile proprii,
misiunii sale întreite în această lume şi în univers). Dimensiunea spirituală a
specificul naturii individuale, organizarea vieţii la un moment dat, opţiunile
educaţiei paideice nu trebuie confundată cu religia; ea cuprinde ca nucleu
de lucru sau de existenţă etc).
starea de conştiinţă a sacrului, care presupune conectarea întregii fiinţe la
ordinea cosmică şi vibraţia în armonie cu aceasta. Formele sub care se
Nucleul Programei Universitare indiviudalizate (programa/pregramul
exprimă în realitatea exterioară, socială sunt individualizate potrivit
pentru dezvoltare individuală - PDI) îl reprezintă Mediul dezvoltării
necesităţilor de dezvoltare personală ale fiecăriu fiinţe în parte. Unii vor avea
individuale (Md), ce se va compune dintr-o multitudine de realităţi
nevoie de ritualuri pentru a se menţine în legătură cu dimensiunile
(specifice vieţii individuale a fiecărei persoane, conform factorilor ecuaţiei
transcendente şi a-şi păsstra conştiinţa trează (după o exprimare din şcolile
DU) dar va mai ţine cont şi de anumite instrumente de lucru, dintre care de
antice ale evoluţiei umane); alţii vor adapta programe mai mult sau mai puţin
o importanţă majoră sunt raporturile cu celelalte regnuri şi membri
complexe, (numite în vechime saddhana, practica spirituală) prin care să
acestora. Există două categorii de fiinţel şi ecosisteme utile dezvoltării
parcurgă procesul de ridicare a nivelului propriei conştiinţe (a se vedea şi
umane. Unele pe care le numim elemente personale, pentru că sunt legate
modelele călugărilor din antichitatea orientală sau a evului mediu occidental,
intim de natura individuală, destinul şi întreaga personalitate (protrivit
precum şi asceţii); alţii se vor orienta spre utilizare chiar a evenimentelor din
ecuaţiei sale) a unui anumte fiinţe umane. Alte elemente însă vor fi numite
viaţa de zi cu zi în societate (prin caritate, sacrificiu de sine, acţiuni de
elemente universale, pentru că, deşi nu sunt legate de personalitatea unui
ajutorare şi sprijin a altor fiinţe – sau chiar prin controlul fiecărui gest, cuvânt
om anume, ele produc efecte benefice dezvoltării umane, pentru fiecare
sau gând realizat în cele 24 de ore ale zilei, inclusiv controlul somnului) fără
individ în parte. De exemplu, cuiva s-ar putea chiar să-i displacă o anumită
a-şi construi medii, ritualuri sau programe speciale în acest sens.
culoare, un mineral, o plantă, animal, sau pur şi simplu să-l lase rece (să nu
Din aceste donsiderente ecuaţia educaţiei paideice ca proces va avea
resimtă vreo legătură); dar forţa acestor elemente să fie utilă în procesul
următoarea formulă:
dezvoltării, la un moment dat sau altul. De regulă elementele personale au
un loc stabil în mediul de dezvoltare construit, pe când celelalte sunt
EP = DU + [O(f+e) + Oa + Om] + CN + Ovi sau în detaliu:
pasagere, ocupând dverse poziţii la anumite momente şi pentru anumite
EP = [S + C + Ni(1) + Ca] + [3ME + 9TF + 4DV + Ni(2) + Am] perioade, în funcţie de necesităţişi conjuncturi. (O comparaţie edificatoare
+ [O(f+e) + Oa + Om] + CN + Ovi +Md ar fi şi aceasta: maimuţele sau găinile folosesc o scară în special din
plăcere, pentru că ţine de natura lor faptul de a sta cocoţate; pe când un om
Unde O(…) sunt cele 4 organisme (mediul cauzal fiind inclus în factorul C sau un câine o folosesc în principal din necesitate, pentru a urca, şi numai
(conştiinţa), CN reprezintă conţinutul de cunoaştere în dublu sens: cea necesară prin excepţie pentru a sta “cocoţaţi”).
evoluţiei ca fiinţă (deci cunoaşterea locului şi rostului în univers, a proceselor *
vieţii, cosmosului, naturii, în vederea realizării propriului program de Scopul final al educaţiei paideice în modulul fundamental (acesta
dezvoltare precum şi a sprijinirii celorlalte fiinţe în dezvoltarea lor – aspecte fiind nu numai cel de bază, dar, din punctul de vedere al fiinţei umane,
incluse de fapt în alţi factori ai ecuaţiei; într-un cuvânt, cunoaşterea necesară singurul esenţial, celelalte două module – modulul special, de aprofundare
actualizării tuturor factorilor ecuaţiei – aşa cum s-a arătat anterior) şi cea a anumitor domenii, şi modulul profesional – privind mai mult implicarea
necesară existenţei în această lume, adică actualizării factorului Am, necesar omului în comunitate şi numai indirect propria dezvoltare; de aceea nu ne
obţinerii resurselor dezvoltării şi realizării IS (împlinirii de sine). (Ovi) potrim aici asupra lor) este realizarea de către fiecare student în parte a
87 88
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

trei aspecte (care pot fi privite şi ca paşi, nu neaparat în în ordine EP = [S + C + Ni(1) + Ca] + [3ME + 9TF + 4DV + Ni(2) + Am] +
secvenţială, pentru că practic primul şi al doilea se realizează în marea parte [O(f+e) + Oa + Om] + CN + Ovi
a lor, aproape deodată):
III. Realizarea Programei Universitare Individualizate (care se mai
ƒ Programa Universitară Personalizată (ceea ce implică şi numeşte şi Programul pentru Dezvoltare Individuală – PDI), ţinând cont în
cumularea cunoştinţelor teoretice şi a competenţelor practice afară de elementele de la punctele anterioare, şi de alţi factori din mediul
pentru implementare: de ex tehnici de meditaţie, exerciţii existenţial, sau de anumite opţiuni ale studentului – fiinţa umană (de ex. pentru
fiziologice etc). Programa este în fapt un program de dezvoltare familie, carieră, viaţă ascetică etc) ce vor influenţa atât asupra conţinutului
pe toată durata vieţii, care începe cu cunoaşterea de sine programei, cât şi a proiectării strategiei de implementare. PDI urmăreşte
(psihograma, ecuaţia Personalităţii) şi apoi determinarea factorilor actualizarea tuturor factorilor ecuaţiei EP; aceasta este regula generală a
ecuaţiei DU, iar în final determinarea tuturor factorilor ecuaţiei programei universitare. Prin excepţie, la cei ce urmăresc în principal o evoluţie
EP personalizate. Acest proces durează diferit de la un student la sprirituală intensivă, anumiţi factori vor fi “sacrificaţi”, în beneficiul celor
altul şi depinde de efortul depus de fiecare. Practic putem spune vizaţi în acest sens (C, Ca), practic persoana renunţând la realizarea împlinirii
că la Universitatea Paideică există Programa Universitară de sine în această lume. Astfel ecuaţia va fi următoarea:
Generală (ecuaţia EP) şi Programa Personalizată (EP adaptată la
fiecare student, la care se adaugă Md – a se vedea şi mai jos)
PDI = DU + Og + CN + Ovi + FM (c+n+s+i)
ƒ Mediul Dezvoltării Individuale (Md), care include două
categorii de elemente: IV. Proiectarea (individualizarea) Mediului pentru Dezvoltare
- Elemente personalizate, recunoscute prin realizarea Individuală (Md), ţinând cont deopotrivă de cele două categorii de
Psihogrami personale43 elemente constituente arătate, precum şi de factorii de mediu precizaţi la
- Elemente universale, o parte fiind deja în bagajul de punctul anterior şi apoi completarea ecuaţiei, care va avea acum forma
cunoştinţe transmis din vechime, altele ce de vor finală (unde FM sunt forţele modelatoare aparţinând celor patru
descoperi ca urmare a cercetărilor viitoare dimensiuni ale realităţii: cosos, natură, societate şi individualitatea fiinţei
umane în cauză):
ƒ Implementarea şi managementul Programei Personalizate,
adică actualizarea factorilor ecuaţiei EP personalizate, utilizând
elementele şi structura Mediului Dezvoltării Individuale PDI = PUn+ FM = DU + Og + CN + Ovi + Md + FM (c+n+s+i)

Sub aspectul unui algoritm logic, paşii metodologiei generale a educaţiei


universitare paideice ar putea fi sintetizaţi şi astfel: V. Implementarea şi managementul PDI şi Md. Practic programa
universitară personalizată, sau PDI, va fi aplicat tot restul vieţii; pe parcurs va
I. Cunoaşterea de sine (Psihograma) şi cunoaşterea fundamentală a necesita adaptări, şi transformări sau, în funcţie de conjuncturi şi de evoluţia
mediului existenţial (cosmic, natural, social) personală a studentului. La fel şi Md va suferi transformări în acest sens.

II. Determinarea factorilor individuali ai ecuaţiei În sinteză, putem spune că educaţia paideică lucrează cu următoarele
definiţii şi ecuaţii de lucru:

ƒ EP = DU + Og + CN + Ovi – educaţia paideică în calitate de concept


43
Petntru detalii privind psihograma ca isntrument utilizat în procedurile de cunoaştere a
fiinţei umane, recomadăm volumul nostru Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane:
fundamentele consilierii, Mega, 2004
89 90
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ƒ PUn =EP + Md = (DU + Og + CN + Ovi ) + Md – EP aplicată, ca funcţie de propria sa alegere, studentual are la dispoziţie două mari sisteme
procedură/programă universitară (sau combinaţii între acestea):
• Sistemul practicii intensive pentru dezvoltare, având la bază
ƒ PDI = PUn + FM (c+n+s+i) = EP + Md + FM (c+n+s+i) = (DU + ecuaţia restrânsă a EP; faţă de ecuaţia generală, acest sistem nu cuprinde
Og + CN + Ovi ) + Md + FM (c+n+s+i) – programul pentru factorii care vizează realizarea IS şi utilizarea forţelor modelatoare sociale,
dezvoltare individuală, reprezentând programa universitară a adică sunt excluşi următorii factori: 4DV, Am, Ni(2), FM(soc)
educaţiei paideice adaptată la specificul unei anumite fiinţe umane,
• Sistemul universal (sistemul-cadru) care combină existenţa socială
În ecuaţia desfăşurată necesară proiectării, avem următoarea desfăşurare de cu practica dezvoltării fiinţei umane, având la bază ecuaţia universală a EP
factori: aplicate, care include pe lângă factorii programei universitare şi forţele
modelatoare, şi care se concretizează în ceea ce numim Programul
Dezvoltării Individuale44, după ecuaţia:
PDI = [S + C + Ni(1) + Ca] + [3ME + 9TF + 4DV + Ni(2) + Am] +
[O(f+e) + Oa + Om] + CN + Ovi + Md + FM (c+n+s+i) PDI = PUn (EP aplicată) + FM (c+n+s+i) = DU + Og + Ovi + Md +
CN + FM
Factorii tuturor acestor ecuaţii trebuie priviţi în devenire continuă; ei sunt
statici numai în formă, în locul pe care îl au în ecuaţii. În ceea ce priveşte În opinia noastră, în etapa actuală a fiinţelor umane din societate, nu
conţinutul intern, aceşti factori se vor schimba permanent în funcţie de nevoile putem considera nici unul dintre sisteme ca fiind general în raport cu
de dezvoltare a fiinţei aplicante. celălalt. Mai mult chiar, datorită factorilor complecşi ai existenţei sociale,
prcum şi ai destinelor fiecărei fiinţe umane în parte, credem că studenţii vor
fi determinaţi (cei mai mulţi) să realizeze reţete combinate între cele două
Putem defini în acest context educaţia paideică drept acel model de
sisteme (care implică şi moduri de viaţă diferite) pe care le vor varia pe
educaţie care permite fiecărei fiinţe umane să dobândească deopotrivă
parcurs, înspre una dintre extreme sau înspre cealaltă. Practic cele două
cunoştinţele, competenţele şi sprijinul (sub forma mentoratului) necesare
sisteme reprezintă polii între care fiinţa umană îşi va modula permanent
pentru a-şi constitui propria porgramă universitară (care include mediul
programul dezvoltării individuale.
dezvoltării individuale), pentru ca pe baza acesteia şi beneficiind de
selecţia forţelor (şi conjuncturilor) mediului existenţial, să fie în măsură
a proiecta, implementa şi actualiza mereu propriul program de dezvoltare Prof.univ. Aurelian Burcu
ca fiinţă. Preşedinte al Insitutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca
O distincţie esenţială între educaţia paideică şi cea clasică o reprezintă
faptul că prima include cunoştinţele şi competenţele practicate de cealaltă, Prof. Gr.I Alexandru Burcu
dar în plus oferă deopotrivă o altă viziune, integrală asupra acestor
Colaborator al Insitutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
cunoştinţe; apoi alte cunoştinţe şi parctici pentru dezvoltarea fiinţei umane,
Cluj-Napoca
pornind de la disciplinarea şi purificarea celor trei medii (organisme – care
sunt practic principalele instrumente sau vehicole puse la dispoziţia fiinţei
umane pentru evoluţie) şi mergând până la realizarea unui program special
pentru dezvoltare, adaptat la necesităţile istorice (de timp, loc, conjuncturi 44
sociale şi transformări) ale fiecărui student: şi anume faptul că doreşte sau A se vedea seria celor trei volume de bază, dedicate managementului calităţii
vieţii şi condiţiei umane: “Fundamentele consilierii în managementul…”,
nu să îmbine existenţa socială cu practica dezvoltării sale ca fiinţă. În
“Abilităţile consilierului…”, “Centrul de consultanţă”, Ed Mega, 2004
91 92
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

STRUCTURA SOCIALĂ
ROMÂNEASCĂ ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR
Nici unul dintre noi nu va realiza nimic valoros în viaţă până când nu va asculta
de acea voce interioară pe care n-o poate auzi decât el.
R.W.Emerson
I. Clasele sociale

Subiectul „clase sociale” este în general un subiect complex;


compexitatea creşte atunci când se întreprinde o analiză a claselor sociale
într-o societate aflată în transformări profunde, cum este cazul societăţii
Fluturele nu este o negaţie a omizii; este desăvârşirea ei. româneşti în perioada de după anul 1989. Perioada postcomunistă
Această continuitate a vieţii care scapă conştiinţei românească trebuie să facă faţă atât transformărilor politice, economice,
sociale şi culturale cât şi reconsiderării unor concepte precum cel de clasă
adormite a plantei, omul a ştiut s-o descopere. Ea îi apare socială. Reconsiderarea unor concepte are loc în contextul existenţei unor
în istorie de îndată ce nu mai caută simpla succesiune a multitudini de puncte de vedere care includ şi puncte de vedere proprii
evenimentelor, ci urmele eforturilor lui încăpăţânate şi perioadei comuniste, eventual cu unele retuşuri care nu afectează fondul.
Clasele sociale se originează în fenomenul stratificării şi al
manifestarea intenţiilor lui profunde. inegalităţii. Deşi stratificarea este un fenomen universal prezent de la
societăţile primitive până la cele dezvoltate, ea a fost abordată ştiinţific
Gaston Berger începând cu secolul XVIII; discutarea surselor acesteia a dus şi la abordarea
claselor sociale.
Principalele probleme care ar trebui abordate pentru analiza claselor
sociale sunt: definiţia propriu-zisă; condiţii necesare pentru existenţa claselor
sociale, clasele sociale şi diferitele etape ale istoriei; dispunerea claselor;
conştiinţa de clasă; interesele de clasă; relaţiile dintre clasele sociale.
Referitor la clasele sociale, se impune precizarea că nu există o
definiţie universal acceptată a acestora. Totuşi în sociologie există două
mari direcţii de definire a claselor sociale: marxistă şi weberiană.
Deşi conceptul de clasă socială are un rol fundamental în concepţia lui
Marx, nu este prezentă o tratare sistematică a acestui concept în lucrările
lui, ceea ce generează o anumită dificultate a prezentării coerente a
acestuia. Din perspectiva problematicii claselor sociale, principalele repere
ale concepţiei lui Marx sunt: clasele şi diferitele faze ale istoriei; dispunerea
ierarhică a claselor; definirea claselor sociale în societatea industrială
modernă; condiţii necesare pentru existenţa unei clase; relaţiile dintre clase
şi evoluţia acestora în contextul dezvoltării capitalismului.
La Marx, clasele sociale sunt definite de poziţia lor în cadrul sistemului
economic, respectiv din perspectiva proprietăţii: „Cei ce posedă doar
propria forţă de muncă, proprietarii de capital şi proprietarii de pământuri
ale căror surse de venit sunt respectiv salariul, profitul şi renta funciară,
93 94
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

deci muncitorii, capitaliştii şi proprietarii de pământ formează cele trei mari apare automat pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, ci declanşarea
clase ale societăţii moderne bazate pe modul de producţie capitalist” lui este dependentă de strategia actorilor sociali.
(„Capitalul”, vol. III). Acest text a fost interpretat uneori în sensul că cele Complexitatea postmarxismului, inclusiv din perspectiva analizei
trei clase sunt definite prin sursa veniturilor; dar, de cele mai multe ori, capitalismului şi a structurii de clasă, este evidenţiată prin diversitatea
interpretarea dată a fost aceea că cele trei surse de venituri sunt definite în punctelor de vedere ale postmarxiştilor de diferite orientări, de la ortodoxi
relaţiile dintre producători şi mijloacele de producţie. Marx a afirmat şi şi extrema stângă radicală până la tentative de reconstrucţie din temelii a
faptul că societatea buegheză a simplificat antagonismele de clasă, tinzând marxismului. Din cea din urmă categorie face parte şi Jurgen Habermas. El
să se scindeze în două clase opuse, respectiv burghezia şi proletariatul. consideră că marxismul continuă să aibă o anumită valoare în sensul că
La Marx, pentru ca o clasă să existe este necesară o identitate a ajută la întelegerea funcţionării capitalismului , dar îl respinge pe trei
modurilor de viaţă, relaţii cvasipermanente între indivizi, conştiinţa identităţii direcţii: 1)tendinţa evoluţionistă; 2)economicismul; 3)tendinţa ce a percepe
lor şi conştiinţa antagonismului. Spre exemplu, referindu-se la micii socialul exclusiv prin prisma dominării. Pentru Habermas, „societatea
agricultori şi la rolul lor în evenimentele din Franţa de la mijlocul secolului burgheză” „înseamnă depolitizarea relaţiei de clasă”. În „capitalismul
XIX, el spune: „Micii agricultori constituie o masă largă ai cărei membri organizat” sau „bazat pe intervenţia statului”- care urmează capitalismului
trăiesc în condiţii asemanatoare, fără însă a intra în relaţii complexe unii cu liberal - relaţiile de producţie se repolitizează dar nu se restabileşte forma
alţii...... În măsura în care milioane de familii trăiesc în condiţii de existenţă politică a relaţiei de clasă; anonimizarea politică a relaţiei de clasă este
care le separă modurile de viaţă , interesele şi cultura de cele ale celorlalte depăşită de anonimizarea socială. Structurile capitalismului târziu pot fi
clase şi le aşează într-o poziţie ostilă faţă de acestea din urmă, ele formează o înţelese ca reacţie împotriva crizei endemice. Pentru respingerea crizei
clasă.” Este afirmată aici, ca şi în alte analize, ideea unor relaţii conflictuale societăţile capitaliste târzii, dirijează toate forţele social-integratoare spre
între clase şi a luptei de clasă, specifice de altfel concepţiei marxiste asupra locul conflictului, pentru a-l menţine în latenţă şi concomitent pentru a
claselor. Manifestul Partidului Comunist începe cu „Istoria tuturor satisface revendicările politice ale partidelor muncitoreşti reformiste.
societăţilor de până azi este istoria luptelor de clasă.” Habermas consideră că ţarile capitaliste cele mai evoluate au reuşit în
În analizele unor situaţii istorice concrete, Marx identifică structuri de deceniile ce au urmat celui de-al doilea război mondial să menţină în stare
clasă complexe ale societăţii burgheze şi face afirmaţii referitoare la rolul latentă conflictul de clasă alături de controlarea diferitelor aspecte ale crizei
diferitelor segmente de clasă; analizând Franţa de la mijlocul secolului economice, dispersându-le asupra „cvasigrupurilor” (consumatori, elevi,
XIX, Marx afirmă că „tăria acestei ordini burgheze rezidă însă din clasa de bolnavi, vîrstnici etc.) sau asupra „grupurilor naturale cu grad redus de
mijloc”, ale cărei afaceri sunt industria şi comerţul („Optsprezece Brumar organizare”. „Prin aceasta, identitatea socială a claselor a fost dizolvată iar
al lui Ludovic Bonaparte”). conştiinţa de clasă fragmentată. Compromisul de clasă închis în structura
Sub impactul desfăşurării reale a istoriei, care a infirmat previziunile capitalismului tîrziu îi face (aproape) pe toţi participanţii şi participanţi şi
lui Marx cu privire la evoluţia capitalismului, postmarxiştii au nuanţat afectaţi în una şi aceeaşi perioadă.”
teoria marxistă, în timp ce marxismul a fost acuzat de determinism *
economic excesiv şi obiective militante. Pentru postmarxişti, proprietatea A doua mare direcţie de definire a claselor sociale este cea weberiană.
nu mai este unicul criteriu de stratificare socială; fără a renunţa la ideea Ca şi Marx, Weber consideră proprietatea ca o categorie fundamentală a
dispariţiei capitalismului, unii postmarxişti au făcut distincţia între clasele poziţiei de clasă dar, spre deosebire de Marx, apreciază că analiza
specifice capitalismului şi care vor dispărea odată cu acesta şi clasele care aprofundată a claselor nu trebuie să se oprescă la proprietate. Modelul
vor supraveţui în socialism, respectiv noile clase de mijloc care au apărut în explicativ al lui Weber poate fi înţeles prin cunoaşterea accepţiunii pe care
capitalism. Conflictul dintre clase este abordat în manieră diferită de Marx: el o dă mai multor concepte: structură socială, situaţie de clsă, clasă socială,
este acceptată situarea conflictului în centrul societăţii dar şi faptul că clasă economică, situţie de stare (strat, status), stare, societate de clase,
evoluţiile secolului XX au infirmat originea conflictului de clasă în societate de stare (strat, status). Structurile sociale sunt sisteme de relaţii
raporturile de producţie, sursa structurală a conflictului fiind distribuirea sociale. Prima structură socială este structura de clasă. Situţia de clasă este
inegală a autorităţii (în sens weberian). În alte abordări, conflictul nu mai determinată economic şi se defineşte prin poziţia indivizilor faţă de
proprietatea materială şi faţă de condiţiile de existenţă ale vieţii lor
95 96
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

materiale. Clasele economice sunt reuniuni de indivizi în raport cu şansele clasele dar ajută la transformarea lor. P.Andrei admite inegalitatea claselor
lor de a dispune de bunuri materiale şi servicii. Proprietatea este criteriul iar lupta de clasă nu este un principiu absolut, între clase putând exista
fundamental de definire a claselor economice care nu trebuie reduse la diferite raporturi. Pentru „timpurile noi” (societatea românească
mărimea acesteia sau la modurile în care se obţin veniturile. Proprietatea interbelică), identifică burghezia capitalistă (clasa superioară), micii
este o relaţie socială şi, deci, un grup poate fi definit ca o clasă numai prin burghezi, respectiv ţăranii cu pământ, meseriaşii şi comercianţii (clasa
raportare la celelalte grupuri sociale. Pentru definirea claselor sociale, mijlocie) şi proletariatul (clasa de jos).
criteriul economic este completat de mişcarea liberă a persoanelor, care pot La V. Madgearu, clasele sunt o comunitate de interese izvorâte din
aparţine din punct de vedere economic unor clase diferite, precum şi de formaţiunea economică existentă la un moment dat; clasele se originează în
continuitatea istorică - „succesiunea generaţiilor”. Clasa socială este un repartiţia inegală a averii şi a venitului, fără ca acestea să fie singurele
produs al interacţiunii claselor economice; o clasă economică poate deveni caracteristici ale unei clase sociale. Autorul admite existenţa
o clasă socială dacă permite mobilitatea membrilor ei (între clase antagonismelor de clasă care generează în anumite conjuncturi conştiiţa de
economice şi între generaţii). Pentru ca o clasă economică să devină clasă clasă; aceasta, la rândul ei, înseamnă cunoaşterea intereselor proprii
socială, trebuie ca indivizii să reacţioneze într-o manieră raţională, cu un specifice şi a antagonismelor existente. Madgearu recunoaşte existenţa
scop, să conştientizeze contrastele dintre şansele de viaţă ca rezultat al unui luptei de clasă, fiecare clasă fiind supusă continuu transformărilor atât în
mod de distribuţie a proprietăţii sau ca rezultat al structurării ordinii structura sa proprie cât şi în raporturile cu celelalte clase.
economice. Pentru trecerea unei clase economice în clasă socială, mai sunt Mihail Manoilescu consideră clasa socială un grup care durează peste
necesare condiţii culturale şi ideologice. Ordinea de status se referă la generaţii păstrându-şi constante anumite caractere economice, sociale şi
prestigiu şi presupune o viaţă comunitară continuă şi un minimum de psihologice; proprietatea asigură continuitatea unei clase dar ideea de clasă
consens cu privire la anumite norme şi valori. Ierarhia status-urilor se socială nu se reduce la ideea de proprietate; proprie claselor este
întemeiază pe judecăţi de valoare făcute de membrii comunităţii. stratificarea ierarhică; ideea de clasă evocă şi implică o funcţie naţională
Dacă Weber delimitează structura de clasă de structura de status, alţi proprie, generală şi supraprofesională.
autori le-au integrat. În acest sens, clasa socială este un strat de oameni cu o În prezent, pe plan mondial este prezentă ideea dispariţiei claselor
poziţie similară într-un continuum de status social. Dar clasele sociale nu sociale. În acest sens, Bourdieu şi Wacquant deplâng renunţarea la o serie
sunt simple grupări de status, apartenenţa la o clasă fiind determinată de de concepte, printre care şi cel de clasă socială, ca rezultat al
naştere, bani, ocupaţie şi educaţie. Conştiinţa de clasă este un determinant „imperialismului simbolic”. Ideea dispariţiei claselor sociale a fost
al clasei, dar cu o importanţă mai mcă decât ceilalţi determinanţi. Clasa este exprimată pentru prima dată de Robert Nisbet în deceniul şase al secolului
în mod esenţial un mod de viaţă. trecut; ideea era suţinută de: a) difuziunea puterii şi de destructurarea
La alţi autori, clasa este abordată din perspectiva explicită a stratificării, comportamentelor politice în straturile sociale; b) pe plan economic, de
componentele stratificării fiind considerate a fi clasa, status-ul şi grupul: existenţa unor indivizi care nu corespund clar nici unui sistem de clase,
grupul trimite la putere, status-ul la prestigiu iar clasa la economic. precum şi de difuziunea proprietăţii în straturile sociale; elevarea nivelului
Semnificaţia clasei sociale se regăseşte în şanse de viaţă, stil de viaţă şi de viaţă şi de consum care duce la dispariţia straturilor clar reperabile. Prin
pattern-uri instituţionale. urmare avem de-a face cu micşorarea inegalităţilor economice şi
* educaţionale, slăbirea frontierelor sociale, creşterea mobilităţii şi implicit
Punctele de vedere româneşti semnificative cu privire la clasele sociale slăbirea structurării claselor, slăbirea conflictualităţii dintre clase şi
din prima jumătate a secolului XX aparţin lui Virgil Madgearu, Petre diminuarea conştiinţei de clasă.
Andrei şi Mihail Manoilescu; pentru fiecare dintre ei, analiza claselor Răspunsul dat acestui punct de vedere este acela că există încă inegalitate
sociale este integrată analizei formării şi evoluţiei capitalismului românesc. economică semnificativă, chiar dacă este dificil de stabilit indicatorii necesari
Pentru Petre Andrei, clasele sociale presupun o situaţie comună, măsurării inegalităţilor iar datele statistice în acest sens pot fi insuficiente. Cu
raporturi şi condiţii de viaţă identice sau asemănătoare, membrii săi să aibă toate dificultăţile şi limitele, cercetările efectuate în Franţa, spre exemplu,
anumite reprezentări colective şi conştiinţă de clasă, interese comune, demonstrează persistenţa claselor sociale.
limbaj specific, mod comun de a fi şi a simţi; bogăţia nu creează singură
97 98
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Analiza perioadei comuniste serveşte analizei temeinice a perioadei agriculturii, respectiv formarea Cooperativelor Agricole de Producţie. Prin
postcomuniste din perspectiva structurii de clasă; structura de clasă a urmare, în România, începînd cu anul 1945, a avut loc mai întîi
perioadei post comuniste se formează pe baza structurii de clasă preluată de transformarea structurii proprietăţii private agrare, apoi transformarea
la perioada comunistă. naturii proprietăţii agricole şi reorganizarea agriculturii pe bazele noii
Trecerea la comunism a fost diferenţiată de la ţară la ţară, prin perioadă structuri a proprietăţii agrare în care proprietatea „cooperatistă” era
şi context internaţional, prin căile de trecere, prin specificul fiecărei ţari. De predominantă. În limbajul specific perioadei, din totalul populaţiei
aceea esenţa unică a regimului comunist a permis şi existenţa unor ocupate, populaţia ocupată în sectorul socialist din agricultură reprezenta în
particularităţi ale ţărilor cu regim comunist. În particularităţile trecerii la anul 1950 – 4,3% iar în anul 1960- 90,1%. După finalizarea procesului de
comunism, în particularităţile perioadei anterioare comunismului şi în comunizare a agriculturii se apreciază formarea la sate a unei noi clase
particularităţile fiecărui regim se originează astăzi majoritatea sociale, omogene, respectiv „ţărănimea cooperatistă”. În realitate situţia era
diferenţierilor dintre fostele ţari comuniste. mai nuanţată. A continuat să existe un strat de proprietari agicoli
România face parte din categoria ţărilor cu sistem comunist de individuali (cca. 9%). În al doilea rând, existau patru segmente de populaţie
”ocupaţie” în care a fost implementat modelul stalinist. Înainte de a căror existenţă se desfăşura pe baza agriculturii şi care domiciliau în
instaurarea comunismului, România era o ţară predominant agrară dar cu o mediul rural: 1) ţăranii cu gospodărie individuală; 2) stratul cel mai
industrie care începuse să se formeze la sfârşitul secolului XIX şi să se numeros al ţăranilor cooperatori; 3) muncitorii agricoli care trăiau din
dezvolte în perioada interbelică. Exista o structură de clasă corespunzătoare munca în Întreprinderile Agricole de Stat; 4) muncitorii de pe maşinile
stadiului de dezvoltare economico-socială: burghezie, clasă mijlocie, agricole, care lucrau în cadrul Staţiunilor de Maşini şi Tractoare. În al
ţărănime şi proletariat, cea mai numeroasă fiind ţarănimea. treilea rând, s-a format o anumită diferenţiere şi în cadrul ţărănimii
După preluarea deplină a puterii de către cominişti în anul 1947, toate „cooperatiste”; s-au constituit două straturi: 1) stratul cel mai numeros al
măsurile care au fost luate au avut o anumită coerenţă, cel puţin în punctele lucrătorilor agricoli necalificaţi, executanţi şi deresponsabilizaţi; 2) stratul
sale esenţiale; unul dintre acestea a fost crearea unei noi structuri de clasă. celor cu anumite răspunderi organizatorice care s-au folosit de ele pentru a-
Aceasta s-a format atât ca urmare a măsurilor economice care au fost luate şi însuşi din producţia CAP-ului o parte mult mai mare decat li se cuvenea;
dar şi prin impunerea fermă a unui deziderat ideologic care includea şi o acest strat este „chiaburimea roşie” şi constituie produsul specific al
anumită structură de clasă: trebuia desfiinţat regimul burghezo-moşieresc, agriculturii comunizate; lor li s-a adăugat personalul calificat din
trebuia desfiinţată exploatarea bazată pe proprietatea privată inegal agricultură, respectiv funcţionari, tehnicieni, ingineri, medici veterinari.
distribuită, trebuia distrusă vechea structură de clasă constituită din clase Treptat şi reprezentanţii stratului cel mai numeros au învăţat să obţină mai
exploatatoare şi clase exploatate, iar în noua societate trebuia să existe două mult sau mai puţin incorect un surplus de produse (prin furturi şi
clase, respectiv clasa muncitoare (cu rol conducător) şi ţărănimea devenită aranjamente) constrânşi de insuficienţa produselor obţinute prin munca lor,
ulterior „cooperatistă”. Formarea structurii de clasă comunistă a fost un datorită exemplului altora şi ca efect al “proprietăţii nimănui” care era de
proces dirijat, conştient. fapt CAP-ul.
Primul instrument de formare a noii structuri de clasă a fost etatizarea Procesul de transformare a clasei ţărăneşti, care a devenit în fapt
vieţii economice; desfiinţând proprietatea privată, a fost distrus primul predominant lipsită de proprietate şi o forţă de muncă necalificată şi
fundament al vechii structuri de clasă. Fiind o ţară majoritar agrară, măsurile executantă, a fost însoţit de o scădere numerică datorită dezvoltării
luate în agricultură erau fundamentale pentru noul regim, implicit pentru sectorului industrial şi a atragerii de forţă, ambele în forme specifice
structura sa de clasă. Prin reforma agrară din anul 1945 s-a limitat perioadei comuniste.
proprietatea la 50ha, expropriindu-se proprietăţile de peste 50ha (18,8% - Naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, de
respectiv 1,4 milioane ha); din structura de clasă dispar aşa-zişii moşieri dar asigurări şi transport la 11 iunie 1948 este începutul desfiinţării proprietăţii
persistă stratificarea corespunzătoare noii structuri a proprietăţii, deşi private în industrie şi întregeşte procesul dispariţiei unei clase sociale,
diferenţele sunt atenuate de micşorarea limitei maxime de proprietate admise. respectiv burghezia. Precizăm că folosim termenul de burghezie în
În anul 1948 au fost înfiinţate Staţiunile de Maşini şi Tractoare, iar în accepţiunea lui M. Manolescu, care considera burghezia ca fiind stăpâna
martie 1949 s-a hotărât începutul procesului de „colectivizare” a instrumentelor de muncă şi organizarea activităţii economice naţionale şi
99 100
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

mai ales a producţiei de orice fel. În România, pe măsura integrării marii Se poate concluziona că în jurul anilor 1960 – 1965 se formase
proprietăţi agricole în capitalism, marii proprietari de pământ nu au mai structura de clasă specifică regimului comunist prin desfiinţarea proprietaţii
fost o clasă distinctă, integrându-se în burghezie. Eterogenă profesional, private şi prin corelarea marimii şi diferenţei dintre salarii. Intervenţia prin
burghezia controlează toate sectoarele vieţii economice. Burghezii propriu- dimensiunea economică în sensul de mai sus a fost întregită de propaganda
zişi erau, în opnia lui Manolescu, marii industraşi, marii comercianţi, regimului pentru care nu existau decât două clase (clasa muncitoare şi
bancherii, marii proprietari rurali, rentierii şi proprietarii de imobile urbane ţărănimea cooperatistă) şi pătura intelectualităţii.
precum şi inginerii şi economiştii care exercitau funcţiuni economice O perspectivă din care poate fi abordată structura de clasă este relaţia
private. Cu toate dificultatea identificării lor cu exactitate, Manolescu structură de clasă– modernizare. Despre perioada comunistă s-a spus şi se
apreciază că în 1941, în România, erau aproximativ 22.500 de burghezi mai spune şi astăzi că a fost o perioadă de modernizare şi, implicit,
propriu-zişi; alături de ei mai existau aproximativ 100.000 de pseudo- structura de clasă este expresia stadiului de modernitate al societăţii
burghezi care completează şi ajută pe burghezii propriu-zişi. româneşti, este efect al modernizării în general şi al celei româneşti în
Revenind la perioada instaurării comunismului în România, special (inclusiv în perioada comunistă).Fără a intra în detaliul analizei
naţionalizarea din iunie 1948, ca şi celelalte naţionalizări care au urmat (în modernizării în general şi a celei româneşti în special(inclusiv în perioada
alte domenii), au avut ca efect şi ditrugerea clasei mijlocii; naţionalizările comunistă) voi face cateva consideraţii cu privire la modernizarea din
nu au fost făcute din necesităţi de eficientizare sau de dezvoltare ci din perioada comunistă şi relaţia cu structura de clasă din aceeaşi perioadă.
raţiuni ideologice. Abordarea modernizării în perioada regimului comunist a fost
Formarea şi dezvoltarea rapidă şi forţată a industriei socialiste a dus simplificată prin reducerea acesteia numai la anumite aspecte.
la formarea principalei clase a comunismului – clasa muncitoare. În 1950 în Există în mod cert modernizarea specifică “socialismului real”, dar
România erau înregistraţi 1.222,9 mii de muncitori, din care 640,4 mii în specificitatea acesteia a fost mai puţin analizată ştiinţific prin comparaţie
industrie; în 1985 numărul total al muncitorilor ajunge la 6.084,4 mii, din explicită cu modernizarea specifică altor sisteme politice. Structura de clasă
care 3.171,7 în industrie. a României din perioada regimului comunist nu este rezultatul dezvoltării şi
Un alt segment de populaţie care a fost supus transformării (unele modernizării ci s-a format înainte de a începe propriu-zis dezvoltarea şi
straturi aparţinând de proletariat, altele de clasa mijlocie) au fost muncitorii modernizarea cu specific comunist; configuraţia structurii de clasă din
din mica industrie şi meşteşugarii. Atelierele meşteşugăreşti şi mica perioada comunistă a pornit de la un deziderat ideologic care a fost pus în
industrie particulară sunt evidenţiate în statisticile oficiale în primele două practică prin măsuri de forţă. Regimul comunist şi-a configurat mai întâi
decenii de comunism (cu scăderea considerabilă a sectorului), pentru ca structura de clasă (dorită) înainte de a începe dezvoltarea şi modernizarea:
apoi să dispară din statisticile oficiale. au dispărut clasele sociale sau segmente ale acestora într-o singură zi printr-
O situaţie asemănătoare se înregistrează la comerţ, care în mai puţin de o hotărâre a unei plenare a partidului comunist. Iar configuraţia sructurii de
un deceniu şi jumătate devine în totalitate “comerţ socialist” format din clasă a fost controlată pe toată durata regimului comunist. Prin dezvoltare şi
“comerţ de stat” şi “comerţ cooperatist”. modernizare, s-a consolidat structura de clasă corespunzătoare ideologiei şi
Corelat cu tipul de proprietate, investiţiile realizate oglindesc dispariţia impusă încă de la începutul regimului comunist. Iar această consolidare s-a
proprietăţii private în sectorul economic şi reducerea ei drastică la realizat şi sub forma unei reaşezări numerice, respectiv creşterea numerică
domeniul strict al vieţii personale, atenţia foarte redusă acordată aşa-zisului a clasei muncitoare (ca urmare a industrializării forţate) şi reducerea
sector cooperatist şi concentrarea pe extensia sectorului de stat. În sectorul numerică a ţărănimii. La aceste considerente se mai poate adăuga analiza
cooperatist de fapt toţi cei ce lucrau erau lipsiţi de proprietate, nu aveau dezvoltării diferitelor sectoare economice (mai ales serviciile dar şi
iniţiativă economică, rezultatele muncii lor nu erau expresia modului în agricultura si industria) pentru a ne da seama de stadiul de modernizare a
care “au condus afacerea”, fiind simpli executanţi ca şi cei din sectorul de societăţii româneşti din perioada comunistă.
stat. În acest context nici interesele nu se deosebeau semnificativ de Pentru ilustrarea specificităţii de clasă în perioada comunistă, este necesară
interesele celor ce lucrau în sectorul de stat. analiza fenomenului de omogenizare/diferenţiere şi relaţiile dintre clase.
Politica salarială a statului comunist a ţinut sub control nivelul Omogenizarea este o componentă intrinsecă a ideologiei comuniste,
retribuţiilor şi mai ales diferenţele dintre acestea. este un obiectiv al politicii într-un stat cu regim comunist. Iar acolo unde
101 102
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

regimul comunist a îmbrăcat forme extreme (cum a fost cazul României), acestora) nici la nivelul ţărănimii, care, aşa cum remarcau analiştii
omogenizarea este mult mai vizibilă atât din punctul de vedere al perioadei, nu avea conştiinţă de clasă. Pentru instaurarea regimului
obiectivelor politicii cât şi din punctul de vedere al faptului real. comunist nu s-a dus nici o luptă şi soarta fiecărui individ a depins de clasa
Au existat şi fenomene reale de diferenţiere dar acestea au fost căreia îi aparţinea din perspectiva claselor favorizate de comunism şi a
permanent controlate, ţinute în frâu; oricum diferenţierea nu putea sa claselor declarate de comunism ca fiind „duşmani”, asa cum stabilea
crească atât timp cât proprietatea privată fusese desfiinţată, mărimea ideologia specifică, fară convingerea tuturor indivizilor că într-adevăr aşa
salariilor a fost controlată, ţăranii s-au transformat într-o masă de lucrători este. După consolidarea regimului comunist prin facilitarea trecerii de la
agricoli şi erau “retribuiţi” după numărul de zile-muncă, iar restul clasa ţărănească la clasa muncitoare şi la intelectualitate, sentimentul că
populaţiei era în cea mai mare parte salariată a statului; extinderea soarta personală depinde de clasa căreia îi aparţii nu putea exista.
condiţiilor de locuit la bloc în mediul urban şi oferta de produse cu un În ceea ce priveşte necesitatea violenţei pentru obţinerea de avantaje
sortiment redus au contribuit la accentuarea omogenizării şi nu a sau rezultate necesare concurenţei dintre grupuri, în România regimul
diferenţierii. Nivelul de educaţie şi ocupaţia asigurau însă un anume grad comunist nu a fost instaurat prin violenţă împotrivă de acest tip iar după
de diferenţiere. În timpul regimului comunist nu s-a vorbit însă (şi nu s-a instaurarea acestuia autorităţile au folosit forme specifice de violenţă
scris) despre fenomenul diferenţierii specific comunist, respectiv formarea împotriva unor clase şi categorii sociale pentru distrugerea structurilor
unui strat de indivizi cu funcţii de conducere, cu responsabilităţi politice politice, sociale şi economice ale vechiului regim în numele mai ales al
care se diferenţiau de restul societăţii cel puţin prin accesul nelimitat la clasei muncitoare.
bunuri şi servicii, la ceea ce producea “poporul”. Despre acest strat nu s-a Referitor la necesitatea ca indivizii să se simtă legaţi mai mult de clasă
putut vorbi decât după căderea regimului comunist. Faptul că s-a aflat într- decât de comunitatea naţională, drept condiţie a existenţei luptei de clasă,
o poziţie privilegiată s-a văzut în perioada postcomunistă, prin accederea la nimeni cu simţul responsabilităţii nu poate afirma că în România exista la
situaţii şi poziţii de vârf. instautarea comunismului un asemenea sentiment decât poate pentru câteva
Regimul comunist a introdus în România în circuitul discursului zeci sau sute de persoane, dar nu acestea din urmă au instaurat comunismul
politic pentru “mase” ceea ce altă dată era mai degrabă o problemă a în România ci au fost doar instrumente ale noului regim. După instaurarea
teoriticienilor, respectiv ideea luptei de clasă. Fundamentul teoretic era noului regim , clasei muncitoare şi ţărănimii le-a fost inoculată ideea că
abordarea conflictualistă a relaţiilor dintre clase specifică marxismului. ameliorarea soartei lor depindea exclusiv de modificarea organizării sociale
Când regimul a fost realmente consolidat, în jurul anului 1960, s-a prin metode violente. După instaurarea regimului comunist între clasele
considerat ca s-a intrat în faza desăvîrşirii construcţei socialismului, specifice nu exista o rivalitate pe fond economic; nici măcar la finalul
desăvârşire care a continuat până în anul 1970 când a început “făurirea regimului nu au fost puse în discuţie relaţiile dintre clase, revendicări
societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Societatea nu mai are acum economice specifice unor clase sau alte probleme de fond ale organizării
clase sociale opuse, clasa muncitoare are rolul conducător, acţiunea tuturor sistemului.
claselor, categoriilor şi grupurilor sociale este convergentă, se afirma
“unitatea indisolubilă a clasei muncitoare, a ţărănimii, a intelectualităţii şi a
celorlalte categorii sociale muncitoare”, se întăreşte concordanţa de interese II. Postcomunismul şi restructurarea de clasă în România
fundamentale dintre clase şi categorii. Dincolo de aceste formulări (oficiale
şi ale sociologilor) se impun câteva întrebări: între clasele societăţii de tip Analiza şi interpretarea transformărilor postcomuniste a generat
comunist, chiar şi la începuturile edificării comunismului, exista un conflict dezbateri şi emiterea unor puncte de vedere.
fundamental? Exista un interes identificabil pentru fiecare clasă? Pentru Denumirea perioadei este diferită de la autori la autori: „societăţi
România raspunsul se cere dat cu referire explicită la cele două intervale de postcomuniste”, „capitalism postcomunist”, „capitalisme de peroferie” ş. a.
timp, respectiv până în anii 1964 şi pentru intervalul 1964-1989. Diferă şi evaluarea modalităţilor de tranziţie la capitalism pe care le
Înainte de instaurarea regimului comunist, nu se ajunsese la situaţia ca adoptă fostele ţări comuniste: „tranziţie prin imitaţie”, „dependenţă de
indivizii să considere că soarta lor depinde de clasa căreia îi aparţine, nici cale”, „capitalism prin proiect”, „dependenţă de trecut”, „dependenţă de
pentru reprezentanţii clasei muncitoare (în ciuda unor acţiuni greviste ale viitor”. Ţinta acestei uriaşe schimbări sociale este pentru unii capitalismul,
103 104
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

pentru alţii - a treia cale. În opinia unor analişti, în spaţiul postcomunist puţinii intelectuali disidenţi nu s-au manifestat prin acţiuni de anvergură şi
există fie „capitalism fără capitalişti” fie „capitalişti fără capitalism”. consecvente cu efect de cădere a regimului comunist.
În unele abordări, elitele au avut o importanţă foarte mare în procesul Transformarea societăţilor după căderea regimurilor comuniste a
de transformare postcomunistă, în alte abordări este respinsă început în momente diferite (deşi probabil istoria va consemna anul 1989 ca
supraestimarea importanţei elitelor în dauna analizei acumulării de capital, anul căderii comunismului), în modalităţi diferite şi se desfăşoară în
a relaţiilor de clasă şi a forţelor globale transformatoare. contexte interne specifice. Rezultatul cu nuanţe diferite şi cu particularităţi
Transformările postcomuniste în relaţie cu naţionalul sunt abordate fie semnificative, deşi la nivel declarativ se doreşte peste tot o aconomie de
prin minimalizarea naţionalului, fie printr-o concentrare pe originile piaţă performantă şi democraţie. Pe de altă parte integrarea în Uniunea
naţionale diferite ale colapsului comunist. Europeană va aduce o uniformizare din acest punct de vedere.
Analiza modului de formare a capitalismului pleacă de la forma clasică Alături de trecut elementele prezentului au un rol hotărîtor în
de tranziţie de la feudalism la capitalism şi de la afrmarea dinamicii diferite configuraţia postcomunismului: capacitatea clasei politice de a construi
a naşterii capitalismului după comunism. modele eficiente de transformare, rolul elitelor culturale şi predispoziţia
Este analizat rolul particularităţilor trecutului precomunist, a stadiului populaţiei de a înţelege şi de a accepta modelele propuse.
de dezvoltare a capitalismului în momentul instaurării comunismului, a Modelele de traziţie postcomuniste imaginate de tehnocraţi şi oameni
orientărilor ideologice semnificative. politici s-au diferenţiat şi după ritmul lor: terapie de şoc sau terapie
Pentru postcomunism şi formele sale de evoluţie o importanţă graduală. Adoptarea uneia sau a alteia diferenţiază atât partidele din
covârşitoare o are comunismul atât prin trăsăturile sale esenţiale, comune interiorul fiecărei ţări cât şi ţările între ele.
tuturor statelor cu regim comunist cât şi particularităţile acestuia din fiecare În procesul de transformare postcomunistă România are anumite
ţară. Pentru analiza structurii de clasă au importanţă două caracteristici particularităţi. În perioada regimului comunist a existat un înalt grad de
fundamentale ale comunismului: 1) socializarea proprietăţii; 2) rolul etatism şi dirijism. România nu a cunoscut etapa socialismului reformat. În
primordial al capitalismului politic. perioada imediat următoare căderii regimului comunist nu au existat
Alături de importanţa trăsăturilor comune, esenţiale ale comunismului, au proiecte teoretice coerente şi credibile pentru transformarea societăţii. Nici
o mare importanţă pentru postcomunism şi structura sa de clasă populaţia nu a fost pregătită pentru transformările care au urmat; în general
particularităţile comunismui din fiecare ţară fostă comunistă, respectiv s-a dovedit că exista la nivelul unei părţi însemnate a populaţiei o puternică
încercările sau non-încercările de reformare a „socialismului real” şi rolul internalizare a normelor şi valorilor comuniste. S-a format o nouă clasă
anumitor elite în acest sens. În Europa Centrală s-au făcut de timpuriu politică formată din membrii fostei nomenclaturi comuniste de rang doi-
încercări de reformare, socialismul reformat fiind o etapă în istoria comunistă trei, cei ce aspiraseră să intre în vechea nomenclatură de partid şi care
a acestor ţări din anii 1960-1989. Consecinţa a fost formarea „economiei aveau funcţii minore în organizaţiile locale de partid, directori ai
secundare, creşterea rolului capitalului economic şi „formarea unei mici intreprinderiloe aconomice, specialişti cu studii superioare şi intelectuali
burghezii socialiste cu care birocraţia de stat ajunge la un modus vivendi”. care care nu avuseseră funcţii de conducere şi politice semnificative sau
Creşterea rolului capitalului economic, achiziţionarea sa şi implicit generarea deloc, precum şi reprezentanţi ai vechilor partide istorice din perioada
inegalităţilor economice au fost evidente mai ales în Ungaria şi Polonia. Deşi anterioară regimului comunist. Imediat după căderea regimului comunist
proiectul reformist, de redefinire a socialismului, de „raţionalizare a obiectivul transformărilor a fost confuz. Treptat confuzia şi nehotărîrea
economiei redistributive” a eşuat în Europa Centrală au rămas economia clasei politice s-au diminuat sub presiunea a doi factori: 1) situaţia reală din
secundară, posibilitatea angajării în activităţi specifice pieţei, „noii agenţi” economie şi scăderea accentuată a nivelului de trai; 2) dorinţa de integrare
localizaţi între o mică burghezie şi proletariatul clasic. Promotoarea în Uniunea Europeană.
reformării sistemului a fost elita tehnocrată care ulterior s-a aliat cu Pentru identificarea structurii de clasă din România de astăzi trebuie
intelectualii lideri de opinie şi cu dizidenţii pentru căderea sistemului. În pornit de la consideraţii de ordin teoretic adaptate la societatea românească
Europa de Est, inclusiv în România, elita tehnocrată nu s-a evidenţiat prin de astăzi. Clasa socială este una din formele de expresie ale stratificării
acţiuni reformatoare. După unele încercări timide de deschidere din anii sociale şi se formează ca urmare a faptului că în societate există inegalitate,
1965-1970, România a rămas cu un grad înalt de etatism şi de dirijism; iar diferenţiere şi ierarhizare.
105 106
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Clasa socială are o dimensiune economică dar nu se reduce la acesta, ea pe care societăţile occidentale dezvoltate au depăşit-o. Întoarcerea nu este
fiind mult mai complexă decît gruparea după criterii economice. Criteriile însă totală căci alte fenomene, specifice societăţii capitaliste dezvoltate, se
economice de diferenţiere sunt veniturile, proprietatea şi averea alătură proprietăţii în determinarea structurii de clasă.
(acumulările). Pentru diferenţierea claselor sociale la criteriul economic se Shimbările în statutul profesional sunt consecinţa directă a schimbării
adaugă ocupaţia, educaţia, sistemul de valori, mentalităţile, limbaj şi forme naturii proprietăţii şi au efect direct asupra restructurării de clasă. Pe
de expresie proprii, stilul de viaţă. Clasa socială înseamnă şi şanse de viaţă ansamblul ţării este semnificativ faptul că predomină salariaţii (cu o
specifice, şanse care rezultă din ocupaţie, educaţie, stil de viaţă, din poziţia scădere constantă dar moderată a ponderii lor) iar ponderea persoanelor cu
pe piaţa capitalistă şi/sau din situaţia moştenită. statut profesional specific unei economii de piaţă (chiar şi în formare),
Clasa socială înseamnă durată şi continuitate peste generaţii, chiar dacă respectiv lucrător pe cont propriu, lucrător familia şi patron, a înregistrat o
toate clasele se află într-un proces permanent de transformare în interiorul creştere constantă dar modestă. Structura populaţiei ocupate după statutul
lor şi în relaţiile cu alte clase, proces care poate duce la dispariţia unor clase profesional este diferenţiată de la o activitate la alta a economiei: lucrătorii
şi la apariţia altora în anumite perioade istorice. Clasa socială este pe cont propriu au cea mai mare pondere în agicultură (48 %), patronii sunt
conştientizată, resimţită de indivizii care o compun; indivizii aparţinând prezenţi mai nales în comerţ (8%) şi în reţeaua de hoteluri şi restaurante
unei clase se văd şi se tratează ca egali. (peste 4%) iar salariaţii sunt prezenţi în proporţie de 82% în comerţ şi peste
Fenomenul fundamental cu implicaţii în restructurarea de clasă în 90% în celelate domenii de activitate. Expresie a dezvoltării sectorului
perioada post-comunistă este schimbarea naturii proprietăţii. În acestă privat este şi creşterea ponderii salariaţilor din acest sector: în 1995
perioadă are loc trecerea de la o societate cu socializare cvasitotală a ponderea salariaţilor din sectorul privat era de 12%; în anul 2003 ponderea
proprietăţii la o societate în care proprietatea privată îşi recaştigă acestora ajunsese la aproape 40% din totalul salariaţilor; concomitent
importanţa. Insist asupra sublinierii că proprietatea este componentă a ponderea salariaţilor din sectorul public a scăzut de la 835 în anul 1995 la
dimensiunii economice a clasei sociale dar nu este unicul criteriu economic 47% în anul 2003.
de definire şi diferenţiere a claselor sociale, după cum nici dimensiunea Modificările structurii populaţiei ocupate, ca urmare a reducerii
economică în general nu este unicul criteriu de definire şi diferenţiere a activităţii în unele domenii şi a apariţiei unor sectoare de activităţi, au
claselor sociale. efecte directe asupra restructurării de clasă cel puţin prin reducerea
De fapt, când menţionez proprietatea în analiza restructurării de clasă numerică a unor clase sociale şi formarea unor segmente ale unor (noi)
din România postcomunistă, mă refer la: a) schimbarea naturii proprietăţii clase sociale. În România postcomunistă industria şi-a redus drastic
şi implicaţiiele asupra rerstructurării de clasă; b) diferenţieri în ceea ce acvitatea, au apărut noi domenii de activităţi (financiar-bancar, de asigurări,
priveşte repartiţia proprietăţii private; relaţia tipuri de proprietate-ocupaţii- tranzacţii imobiliare ş.a.), iar agricultura a atras mai multa persoane
clase sociale. comparativ cu perioada anterioară datorită retrocedării pământurilor
În România shimbarea naturii proprietăţii are efecte profunde şi vizibile agricole, lipsei de mecanizare pe micile proprietăţi, migraţiei spre sate a
datorită faptului că nu s-a dezvoltat în perioada comunistă o economie unei părţi din disponibilizaţii din industrie construcţii şi ale domenii şi
secundară ca precursoare a economiei de piaţă postcomuniste, aşa cum s-a datorită insuficienţei locurilor de muncă din mediul urban. Toate aceste
format în ţările comuniste din Europa Centrală. Proprietatea privată fenomene au determinat modificări ale structurii populaţiei ocupate:
determină schimbarea caracteristicilor vechilor clase sociale şi formarea creşterea populaţiei ocupate în agricultură, scăderea la jumătate a populaţiei
unor noi clase. Repartiţia proprietăţii private este un element cheie în ocupate în industrie şi construcţii, ocuparea unei părţi a populaţiei în noi
structurarea noilor inegalităţi ce fundamentează noua structură de clasă. În domenii de activitate.
România de astăzi sunt caracteristice acumularea de proprietate - pentru Schimbările ocupaţionale, cu efect asupra restructurării de clasă, au
unii, menţinerea în posesie a proprietăţii dobândite în mare parte prin avut loc pe trei direcţii principale: a) schimbări de volum şi de pondere a
retrocedări după căderea comunismului - pentru alţii, lipsa posibilităţii de unor ocupaţii; b) schimbări în conţinutul diferitelor ocupaţii şi a modului
dobândire de proprietate pentru o mare parte a populaţiei. În România, lor de exercitare; c) o nouă structură ocupaţională în cadrul ocupaţiilor.
astăzi, nu se poate vorbi despre diminuarea rolului proprietăţii în structura Pentru societatea românească cea mai semnificativă schimbare o reprezintă
de clasă şi din acest punct de vedere ne întoarcem la o fază a capitalismului scăderea numerică a muncitorilor în general şi a muncitorilor din industrie
107 108
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

în special. Schimbările în conţinutul diferitelor ocupaţii şi profesii sunt bază ideea menţinerii unor diferenţe minime între salarii; după 1989 s-au
determinate mai ales de trei factori: schimbările în natura proprietăţii, mărit deferenţele salariale şi s-a produs o ierarhizare nouă a domeniilor de
nevoia de eficientizare a activităţilor, schimbările din structura activitate din perspectiva salarizării. Inegalităţile salariale care s-au produs
profesională. Schimbările din structura profesională presupun apariţia de au generat repoziţionarea salariaţilor între ei şi a lor în general în raport cu
noi profesii şi interesul diferenţiat pentru profesii în funcţie de cererea de celelalte categorii de populaţie grupate după statutul profesional.
pe piaţa muncii şi retribuirea lor. Expresie a acestor fenomene este şi Proprietatea privată şi tipurile ei, distribuţia proprietăţii private în
structura elevilor şi a studenţilor pe diferite profile şi grupe de specializări: calitate de proprietate privată ca sursă de venit directă sau indirectă,
reducerea populaţiei şcolare şi a reţelei de unităţi din învăţănântul proprietate privată ca expresie a unor venituri şi proprietate privată ca
profesional, creşterea reţelei de unităţi şi a populaţiei şcolare element determinant al stilului de viaţă sunt modalităţi de abordare a
corespunzătoare pentru calificări postliceale şi superioare, creşterea proprietăţii private în contextul analizei structurii de clasă.
numărului de studenţi mai ales la specializările economice, juridice şi Nu în ultimul rînd, inegalitatea de acumulare este un alt tip de
universitar-pedagogice, concomitent cu scăderea ponderii studenţilor la inegalitate economică care contribuie la stratificarea de clasă. Inegalitatea
specializările tehnice. de acumulare se structurează pe cinci niveluri: 1) bunuri de folosinţă
Nu în ultimul rând, inegalităţile economice care s-au format după 1989 îndelungată; 2) casă, teren intravilan, pămînt arabil, păduri; 3) alte bunuri
contribuie la formarea unei noi structuri de clasă şi la repoziţionarea de valoare (opere de artă, bijuterii de valoare ş.a.); 4) cont în bancă; 5)
indivizilor în cadrul noii structuri de clasă în formare. Când spun inegalităţi firme, societăţi comerciale etc. Inegalităţile de acumulare au ca sursă atît
economice am în vedere trei tipuri de inegalităţi: 1) inegalităţi de venituri; inegalităţile de venituri cât şi cele ce derivă din moştenire. Pe scurt,
2) inegalităţi de proprietate; 3) inegalităţi de acumulare. inegalitatea de acumulare este inegalitatea de avere.
După 1989 în România a avut loc accentuarea inegalităţilor, După 1989 România a început tranziţia la democraţie şi economie de
diversificarea inegalităţilor (după criterii) şi o reconfigurare a inegalităţilor. piaţă; cel puţin aceasta este caracterizarea celor mai mulţi cercetători,
Între inegalităţi, inegalităţile economice sunt fenomenul cu impactul social vehiculată în presă, exprimată oficial şi adoptată de majoritatea populaţiei;
cel mai mare şi, în acelaşi timp, dimensiune fundamentală a restructurării este mai rar formulată ideea explicită că în România, ca şi în celelalte foste
de clasă. În analiza inegalităţii de venituri trebuie să se pornească de la ţări comuniste din Europa, are loc trecerea la capitalism. De aici şi prima
sursa veniturilor (în corelaţie cu populaţia activă/populaţia inactivă, cu comparare cu prima formare a capitalismului, comparare care generează
populaţia ocupată pe sectoare de activitate, pe grupe de ocupaţii şi în analize şi dispute, inclusiv cu referire la structura de clasă specifică
funcţie de statutul profesional) şi de semnificaţia diferitelor surse de venit capitalismului.
cu relevanţă la nivelul restructurării de clasă. O atenţie specială trebuie Compararea cu tranziţia de la feudalism la capitalism este un demers
acordată distribuţiei veniturilor salariale, veniturilor din proprietăţi şi ştiinţific interesant, dar cred că se impune să nu fim prizonierii pattern-ului
veniturilor din activitatea de întreprinzător. Ponderea acestor tipuri de vest-european de formare a capitalismului şi a structurii de clasă
venituri este expresia transformărilor socio-economice, inclusiv cele corespunzătoare. Integrarea în Uniunea Europeană are un rol important în
referitoare la clasele sociale. În România s-a produs trecerea de la o formarea capitalismului postcomunist, dar nici acest fapt nu va anula
sociatate salarială de tip comunist la o sociatate de traziţie postcomunistă în particularităţile.
care, la nivelul întregii populaţii, veniturile provenite din libera iniţiativă În România postcomunistă concomitent se constituie economia de piaţă
cunosc o dinamică lentă, ponderea veniturilor din libera iniţiativă nu este şi se produce o restructutare de clasă. În cadrul structurii declasă în
semnificativă iar proprietatea are un rol modest în furnizarea veniturilor formare, alături de componentele noi care se formează, vechile clase se
(„Calitatea Vieţii în Romînia, Editura Expert”, 2002). Din perspectiva repoziţionează. Repoziţionarea vechilor clase, respectiv clasa muncitoare şi
analizei restructurării de clasă este importantă însă identificarea grupării ţărănimea, se produce paralel cu dobândirea unei noi identităţi la ţărănime
persoanelor cu venituri exclusive sau predominante din libera iniţiativă şi şi cu o profundă criză de identitate încă în desfăşurare la clasa muncitoare.
din proprietate. În ceea ce priveşte salariile, problemele care se pun sunt Atât clasele vachi în transformare cât şi cele noi în formare învaţă noile
atât cele legate de inegalitatea acestora cât şi cele legate de locul lor în roluri de clasă. Învaţă care le sunt îndatoririle şi privilegiile, cum se
structura surselor de venit; în perioada comunistă politica salarială a avut la îndeplinesc îndatoririle şi cum se solicită privilegiile; toate dobândesc
109 110
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

treptat atitudini şi aşteptări proprii rolurilor. Într-o societate în transformare În acest context general socio-economic, apreciez că structura de clasă
rapidă învăţarea noilor roluri de clasă se produce uneori în contexte confuze în formare în România este compusă din: clasa de sus, clasa de mijloc,
iar învăţarea întîmpină dificultăţi; uneori se produc eşecuri în învăţarea clasa muncitoare, ţărănimea şi clasa de jos.
noilor roluri şi pot apărea conflicte între noul rol de clasă şi alte roluri. Clasa muncitoare de astăzi este continuatoarea clasei muncitoare din
Dificultăţile de învăţare a noilor roluri sunt identificabile atât la noile clase perioada comunistă. În intervalul 1945-1990, evoluţia clasei muncitoare din
în formare cât şi la cele vechi în transformare. Dificultăţile sunt chiar România a înregistra atît asemănări cît mai ales diferenţe semnificative faţă
dramatice acolo unde s-a produs o declasare (cazul clasei muncitoare). de clasa muncitoare din Europa de Vest. Fenomenele comune se referă la
Perioada postcomunistă nu este numai un proces de trecere de la deplasarea masivă a ţărănimii spre oraşe şi industrie, creşterea
comunism la capitalism ci şi un proces de modernizare sau de „relansare a semnificativă a femeilor în cadrul muncitorimii, apariţia unor noi ramuri
modernizării” (D. Sandu). Din punct de vedere psihologic (schimbare industriale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru muncitori, creşterea
fundamentală a valorilor şi atitudinilor) în societatea românească este nuvelului de trai al acestora, creşterea nivelului de şcolaritate şi apariţia
prezent un amestec de modern şi nemodern, dar fiind în mod evident în muncitorului navetist.
desfăşurare procesul de modernizare. Din punct de vedere intelectual Fenomenele diferenţiatoare sunt rezultatul politicii economice specifice
(estinderea cunoştinţelor, răspândirea acestora prin pregătire superioară, unui stat comunist. Lipsa şomajului a fost realizată mai ales prin
tehnologie informatică, comunicaţii de masă) există un proces de redistribuirea veniturilor pe ramuri economice, prin creşterea artificială a
modernizare limitată precum şi o polarizare: pe de o parte extinderea locurilor de muncă, prin repartizarea forţată la diferite locuri de muncă.
accesului la cunoştinţe (exprimat şi prin creşterea numărului de studenţi), Aceste procedee artificiale de ocupare s-au situat pe o bază economică tot
pe de altă parte creşterea abandonului şcolar la nivelul şcolar obligatoriu, mai fragilă începînd cu sfîrşitul anilor ’70. Atuci când în Europa de Vest
înzestrarea scăzută cu calculatoare şi utilizarea redusă a internetului. numărul şi importanţa muncitorilor din industrie a scăzut, în ţările
Reducerea drastică a sectorului industrial nu a fost însoţită, până în prezent, comuniste (inclusiv în România), numărul şi importanţa muncitorilor din
de formarea unei industrii performante, de pătrunderea tehnologiilor înalte industrie a continuat să crească. Când în Europa de vest noile tehnologii au
şi de dezvoltarea sectorului serviciilor. Urbanizarea (un alt atribut al luat un avînt deosebit, în România - ca şi în celelalte state comuniste -
modernizării) este blocată în România, a crescut migraţia oraş-sat iar introducerea noilor tehnologii a stagnat începând cu sfârşitul anilor ’70. De
condiţiile de viaţă din mediul rural sunt încă predominant tradiţionale. fapt, vechea structură industrială a fost conservată în România; sectorul
Ponderea mare a populaţiei din medilu rural şi ocuparea ei mai ales cu serviciilor nu s-a dezvoltat; conştiinţa muncitorească a continuat să existe la
agricultura (de subzistenţă) este un alt aspect al blocării procesului de acceaşi intensitate atunci când în Europa de Vest aceasta era un semn al
modernizare sau de desfăşurare lentă. Modernizarea lentă influenţează înapoierii economice, sociale şi politice. În România, conservarea clasei
procesul restructurării de clasă prin menţinerea unei clase ţărăneşti muncitoare în forme specifice primei jumătăţi a secolului XX a fost mai
numeroase, printr-o clasă de jos numeroasă (rezultată mai ales din cei fără evidentă comparativ cu situaţia din ţările Europei Centrale datorită tipului
loc de muncă, fără ocupaţie, fără educaţie), prin împiedicarea formării unor de conducere politică de tip stalinist chiar şi în ultima parte a perioadei
segmente ale clasei de mijloc şi prin transformarea lentă a clasei comuniste. Acest fapt va avea consecinţe negative asupra clasei muncitoare
muncitoare (devenită în mare parte pauperă). în perioada postcomunistă în contextul transformărilor ce au avut loc.
Pe de altă parte, modernizarea poate produce şi unele efecte negative După 1989 a început procesul de disoluţie a vechii clase muncitoreşti
mai ales atunci când se produce mai rapid şi în primele ei etape, respectiv din perioada comunistă; viitorul acesteia este incert şi depinde de
confuzie valorică, indivizi neadaptaţi şi neasimilaţi, creşterea indivizilor dezvoltarea ţării în general şi în viitor şi de tipul de dezvoltare, de tipul de
declasaţi, creşterea numărului indivizilor cu un nivel de trai scăzut, activităţi economice care se vor consolida; nu este exclusă nici dispariţia
creşterea dacalajului dintre bogaţi şi săraci, imposibilitatea satisfacerii acestei clase prin absorbţia ei de alte clase sociale. Procesul de disoluţie
aspiraţiilor înalte pentru toţi cei ce le au, creşterea insatisfacţiei şi regretul este anunţat în anii 1991-1992 prin începutul scăderii importanţei şi forţei
după regimul trecut. clasei muncitoare; ca urmare a declinului în care intră industria şi sectorul
construcţiilor - unde se găsea cea mai mare parte a muncitorilor - numărul
acestora începe să scadă continuu şi îşi face apariţia şomajul. Sectorul
111 112
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

privat care începe să se dezvolte începând cu anul 1991, nu a putut să pentru muncitori cît şi pentru patroni, dar eliminarea sau reducerea
absoarbă muncitorii disponibilizaţi din sectorul de stat. Vechea clasă tensiunilor sunt, în egală măsură, expresia segmentării conflictelor şi
muncitoare intră într-o profundă criză de identitate concomitent cu efectul rezolvării lor prin mijloace specifice democraţiei, respectiv dialogul
începutul unui proces de deprivilegiere a ei. Răspunsul clasei muncitoare a şi negocierea.
fost asocierea sindicală şi manifestarea conştiinţei muncitoreşti ca fenomen Analiza ţărănimii în perioada postcomunistă obligă la o scurtă
întîrziat al sfîrşitului secolului XX. La început răspunsul şi manifestările incursiune în istoria acestei clase din perioada comunistă.
clasei muncitoare se înscriu în logica conflictului de clasă de tip marxist; a În perioada regimului comunist a avut loc segmentarea proprietăţii:
fost singura manifestare de acest tip din perioada postcomunistă: muncitorii proprietatea privată (a ţăranilor „cu gospodărie individuală”), proprietatea
se vedeau o forţă, în pericol de a-şi pierde privilegiile, care se manifesta cooperatistă (ceea ce făcea parte din C.A.P.-uri) şi proprietatea de stat (ceea
ostil faţă de patroni şi capitalism şi care se credea capabilă să răstoarne prin ce făcea parte din I.A.S.-uri). Fiecărui tip de proprietate îi corespunde un
forţă guverne. Dar continuarea procesului de transformări politice şi segmant al celor ce se ocupau cu agricultura: ţăranii cu gospodărie
economice, criza economică, formarea sectorului privat, constiturea şi individuală, ţăranii cooperatori şi muncitorii agricoli.
punerea în funcţie a macanismalor democratice de dialog social au redus Concomitent s-a produs segmentarea muncii agricole, respectiv
din intensitatea conflictului iar muncitorii s-au văzut în situaţia de a lupta separarea muncii agricole manuale (efectuată de ţăranul propriu-zis) de
pentru supravieţuire concomitent cu pierderea sentimentului că sunt o forţă munca mecanizată (efectuată de”mecanizatori” - tractorişti, lucrători pe
de temut. Procesul de adaptare a clasei muncitoare la noua realitate politică, combine etc.). Mecanizatorul a fost considerat un segment al clasei
economică şi socială a fost şi este dificil. Modul în care au fost recrutaţi în muncitoare, alături de mucitorul agricol din I.A.S.
perioada comunistă, cum au fost calificaţi, angajaţi şi menţinuţi la locurile În perioada comunistă, agricultura era făcută de „ţăranii cu gospodărie
de muncă, precum şi modul în care au fost retribuiţi au făcut din muncitorol individuală”, ţăranii cooperatori (lucrători manuali), mecanizatori şi de
o clasă străină de competiţie, deresponsabilizată, imobilă profesional. muncitorii agricoli din I.A.S. Cel mai numeros segment era al ţăranilor (lucrători
manuali) din C.A.P. În agricultura cooperatisră şi de stat, au mai lucrat specialişti
Clasa muncitoare moştenită de la perioada comunistă a suferit în şi funcţionari. Din perpectiva familiilor, în agricultură au lucrat familii de ţărani
postcomunism un proces de segmentare, segmente ale ei putînd fi astăzi şi familii mixte; dintre acestea din urmă trebuie menţionate în mod special
regăsite în actuala clasă muncitoare, în clasa mijlocie, în ţărănime şi în familiile în care femeia era „ţărancă” (lucra în C.A.P) iar capul de familie era
clasa de jos. Actuala clasă muncitoare este formată din segmente ale vechii muncitor în oraş, fiind navetist între sat şi oraş. Cei ce au fost percepuţi ca ţărani
clase muncitoare şi din cei ce au intrat în clasa muncitoare după 1990. au fost în mod cert ţăranii cooperatori prestatori de muncă manuală şi ţăranii cu
Vechea clasă muncitoare era dominată numeric de muncitorimea gospodărie individuală; la nivelul percepţiei individuale au un statut incert (dar în
industrială; aceasta a avut cel mai mult de suferit după 1989 prin reducerea mod sigur superior) mecanizatorii.
ei numerică şi prin scăderea nivelului de trai. Clasa muncitoare de astăzi s-a După 1989 are loc procesul de recompunere a clasei ţărăneşti, dispărând
înnoit cu cei ce au devenit muncitori după 1989 şi mai ales în a doua parte a segmentarea după tipul de proprietate. Segmentele principale care constituie
intervalului postcomunist scurs pînă în prezent; acest segment nou are noua clasă ţărănească sunt foştii ţărani cooperatori, ţăranii cu gospidărie
comportamente şi atitudini eliberate de nostalgia trecutului, acceptă mai individuală şi mecanizatorii. Treptat vor mai intra în clasa ţărănească majoritatea
uşor munca în condiţiile economiei de piaţă şi activează predominant în foştilor muncitori navetişti disponibilizaţi şi foşti muncitori din industrie,
activităţi extraindustriale. Sursa principală de venituri pentru membrii construcţii etc. deveniţi şomeri şi care vor opta pentru întoarcerea în localităţile
clasei muncitoare este salariul, la care se adaugă activităţi ocazionale şi de origine şi pentru ocuparea cu agricultura care le asigură cel puţin hrana.
autoconsumul (a cărei sursă o reprezintă terenurile agricole şi gospodăria Aceste segmente care recompun ţărănimea nu reprezintă nici totalitatea
ţărănească moştenite). populaţiei care se ocupă cu agricultura, nici totalitatea populaţiei rurale. Numărul
În ceea ce priveşte relaţiile cu alte clase nu se pune problema unor straturilor populaţiei rurale variază de la o localitate la alta în funcţie de mărimea
relaţii conflictuale; au fost semnale ale unor relaţii tensionate între acesteia şi de dezvoltarea ei. Din perspectiva ocupării cu agricultura, se mai
muncitori şi patronate, tensiune care a rămas punctuală; în aceste stări ocupă cu agricultura, în sens de cultivarea pământului propriu, meseriaşi,
tensionate s-au manifestat deficienţe ale învăţării noilor roluri de clasă atît fucţionari, intelectuali, pensionari. Ţăranul, în sens clasic, domiciliază în mediul
113 114
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

rural, se ocupă exclusiv cu agricultura care este sursa sa de existenţă şi care La mijlocul secolului XX în spaţiul euroatlantic a apărut zona capitalistă şi
cultivă pământul cu ajutorul membrilor familiei sale. Nu este exclus ca, datorită democratică în vest şi zona ţărilor „socialiste” în est. În spaţiul economiei de
insuficienţei pămîntului agricol propriu un ţăran să muncească la alţi ţărani , în piaţă şi al democraţiei, în a doua jumătate a secolului XX au avut loc
asociaţiile agricole sau în sectorul de stat. transformări semnificative inclusiv din perspectiva structurii de casă.
Un loc diferenţiat în structura populaţiei care se ocupă cu agricultura îl Transformarea capitalismului s-a manifestat şi prin modificarea componenţei
ocupă: 1) proprietarii care au mai mult de 5ha., care folosesc forţă de muncă din clasei de mijloc. Referitor la clasa de mijloc începe să fie pusă sub semnul
afara familiei şi care pot obţine venituri peste necesarul familiei; 2) arendaşii; întrebării relaţia cu proprietatea privată. Dezvoltarea condiţiei de angajat
aceste două categorii reprezintă clasa de mijloc rurală. (salariat) şi profesionalizarea muncii au generat schimbări în structura clasei de
Pentru a completa eterogenitatea populaţiei care este proprietar agricol mijloc. În deceniile cinci-şase ale seculului XX, Mills constata apariţia în
amintim că aceasta domiciliază în mare parte în mediul rural dar un segment societatea americană a unei noi clase de mijloc formată din non-proprietari care
domiciliază în mediul urban: sunt foştii proprietari cărora li s-a restitut pământul desfăşoară o muncă non-manuală („gulerele albe”); aceştia au aceleaşi condiţii
după 1989 sau urmaşii acestora. de viaţă cu muncitorii („halatele albastre”) dar au alte stiluri de viaţă; trimiterea la
După 1989 ţărănimea a crescut numeric datorită reducerii numărului muncitori se face în contextul în care nivelul de trai al acestora crescuse iar
locurilor de muncă din oraşe (mai ales în industrie şi în constructii). condiţiile de viaţă se schimbaseră radical în sens pozitiv. În timp ce vechea clasă
În decursul istoriei s-a făcut frecvent afirmaţia că ţărănimea este o clasă de mijloc era formată din fermieri, oameni de afaceri şi „profesiile libere”, noua
conservatoare; pentru România postcomunistă afirmaţia este injustă cel puţin clasă de mijloc este forată din funcţionari, manageri, comercianţi şi „noile
parţial; relaţia cu urbanul (prin membrii familiei domiciliaţi în oraşe), şi profesii birocratizate” (specialişti cu studii superioare, specialişti).
televiziunea îl fac pe ţăranul de astăzi mai deschis la noutate; şi din punctul de În România postcomunistă s-a remarcat invocarea insistentă a necesităţii
vedere al ocupaţiei sale, ţăranul român este în egală măsură constrâns şi dispus la formării clasei de mijloc; de fapt cei mai mulţi dintre susţinătorii acestei idei
schimbare şi modernizare; un rol important în modernizarea agriculturii şi a asociază clasa de mijloc cu proprietatea mijlocie, cu intreprinzătorul mediu. De
ţărănimii îl are demersul de aderare la Uniunea Europeană. fapt în România de astăzi trebuie să se formeze acel segment bal clasei de mijloc
Din punct de vedere al definirii şi al segmentelor componente clasa de care reprezintă pe proprietarul mijlociu, pe întreprinzătorul mediu. La fel de
mijloc are destul de multă imprecizie. Delimitarea ei pleacă de la considerente important este şi obiectivul evitării pauperizării segmentelor profesionale
economice dar nu se rezumă la ele, având valori proprii, comportamente politice salariale care prin natura muncii, valori şi comportamente aparţin clasei mijlocii.
peoprii, stiluri de viaţă proprii. Totuşi clasa de mijloc nu este omogenă, de unde Şi, însfîrşit, este necesară formarea unei clase mijlocii cât mai numeroasă (cu
şi nevoia segmentării ei - în unele cercetări- în clasa de mijloc-sus, clasa de toate segmentele sale). Clasa mijlocie ar trebui să conţină atât segmentele
mijloc şi clasa de mijloc-jos; eterogenitatea rezultă nu numai din dimensiunea tradiţionale (legate de proprietatea privată şi de iniţiativa privată) cât şi
economică ci şi din structura ocupaţional-profesională. segmentele noi ale clasei mijlocii: manageri, specialişti, funcţionari etc.
Interesul pentru clasa de mijloc se originează în două probleme: 1) Dar există astăzi în România clasă de mijloc? Pentru a răspunde la această
identificarea grupurilor, categoriilor, profesiilor şi ocupaţiilor care contribuie la întrebare este nevoie să se analizeze următoarele probleme: a) agenţii sociali care
funcţionarea capitalismului şi la funcţionarea acestuia; 2) necesitatea evitării prin caracteristici şi funcţii ar putea constitui clasa de mijloc; b) poziţiile pe care
scindării societăţii în bogaţi şi săraci atât din nevoia de echilibru şi stabilitate le ocupă aceşti agenţi sociali în calitate de actori de clasă; c) instituţiile prin
socială cât şi pentru echitate în societate. Încă din secolul XIX clasa (clasele) de intermediul cărora se manifestă segmentele clasei de mijloc; d) valorile care
mijloc sunt prezente în analizele sociale; Marx amintea despre clasa de mijloc caracterizează clasa de mijloc.
analizând mişcările revoluţionare din Franţa anilor 1848-1849: tăria acestei În analiză plec de la ipoteza că în societatea românească de astăzi este în curs
ordini burgheze rezidă însă din clasa de mijloc ale cărei afaceri erau industria şi de desfăşurare procesul de constituire aclasei de mijloc. A doua ipoteză este că
comerţul. există două surse care generează clasa de mijloc: proprietatea privată şi
Preocuparea pentru clasa de mijloc (identificare şi rol) a continuat pe tot profesionalizarea muncii. Societatea romănească postcomunistă nu se află în
parcursul secolului XX în timp ce şi structura clasei de mijloc s-a schimbat de la situaţia de a genera o clasă de mijloc exclusiv din proprietatea privată pentru că
o fază istorică la alta. are segmente formate din profesionalizarea muncii încă în perioada comunistă şi
care sunt candidate la formarea clasei de mijloc; dar societatea românească nu
115 116
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

poate ignora nici efectele formării şi dezvoltării sectorului privat, inclusiv din Marii proprietari, segment de bază al clasei de sus, sunt lăsaţi în seama
perspectiva structurii de clasă. Clasa de mijloc românească se constituie atît din presei care analizează subiectul în manieră proprie, din perspectiva
agenţi sociali „vechi” (formaţi în perioada comunistă şi care s-au adaptat la noua acumulării averilor. Şi tot presa, prin publicarea listei celor o sută cei mai
realitate economică) cât şi din agenţi sociali noi. bogaţi oameni din România, ne atrage atenţia că există un strat de sus al
Problema veniturilor trebuie asociată clasei de mijloc prin adaptarea la societăţii, o clasă de sus în curs de constituire.
situaţia specifică a României. Există segmente ale clasei de mijloc în formare Dar pe cine reprezintă clasa de sus? Din perspectiva relaţiei status-clasă
care au un nivel al veniturilor ce corespunde imaginii „clasice” asupra clasei de socială, clasa de sus reprezintă pe toţi cei ce se grupează în jurul unui punct
mijloc dar există şi alte segmente care din punct de vedere al veniturilor se află maxim pa scala de status, care se văd şi se tratează unii pe alţii ca egali. Ei
într-o situaţie de pauperizare temporară ca urmare a stării economiei româneşti. au cele mai mari venituri din societate şi stiluri de viaţă proprii.
În societatea românească, datorită faptului că procesul de transformare Din perpectiva veniturilor sau a averilor, nu cunosc să se fi făcut o
economică şi socială este în curs de desfăşurare, compoziţia clasei de evaluare a intervalelor de mărime în care să se încadreze clasa de sus. Lista
mijloc nu este decisă. celor mai bogaţi o sută de români, publicată de revista Capital în 2006, îi
Accesul limitat la proprietate, relaţiile de proprietate neconsolidate, plasează pe aceştia în intervalul cuprins între 10 milioane şi un miliard de
cadrul legislativ şi instituţional în permanentă schimbare, nivelul de trai dolari. Nu ştim cât se coboară sub 10 milioane de dolari pentru membrii
scăzut sunt aspecte ale contextului in care se derulează procesul de formare clasei de sus, considerând că cei o sută cei mai bogaţi reprezintă numai un
a clasei de mijloc. segment al clasei de sus. Domeniile în care primii zece cei mai bogaţi sunt
Din perspectiva capitalismului în formare sunt interesant de analizat activi şi îşi obţin banii sunt: petrol şi gaze, bănci, imobiliare, asigurări,
segmentele clasei de mijloc care se originează în proprietatea privată. construcţii, industrie, comerţ, mass-media, agricultură. Sursa capitalurilor
Delimitarea proprietăţii mijlocii ridică probleme în condiţiile în care trebuie să se de început ale celor mai mulţi dintre ei nu este clară şi reprezintă o
aibă în vedere specificul fiecărui domeniu din perspectiva valorii resurselor sale problemă controversată. Nu vreau să invoc exclusiv concluziile presei, care
şi a posibilităţii de valorificare a acestora în condiţiile României. Un segment des oricum nu acoperă un număr suficient de mare de cazuri şi nu poate avea
invocat al clasei de mijloc este reprezentat de antreprenor. Dar nu numai în aceeşi manieră de abordare ca cercetarea sociologică.
folosirea curentă ci şi din perspectivă istorică termenul antreprenor este imprecis. Cu siguranţă că pe lângă acei o sută cei mai bogaţi români,
D. Sandu consideră că „Antreprenorul nu este o realitate ci un tip ideal care se întreprinzători în diferite domenii şi cu maximum de succes, cine mai face
regăseşte în realitate în grade diferite şi în configuraţii comportamentale diferite”. parte din clasa de sus? În mod cert se adaugă şi alţi întreprinzători de
El identifică antreprenorii efectivi, antreprenorii prin intenţie şi antreprenorii prin succes, chiar dacă ei nu fac parte din segmentul superior al clasei de sus.
dorinţă. Primii antreprenori provin din cei ce au avut relaţii sociale utile în Aproape cert mai fac parte bancherii, managerii marilor firme, marii
perioada comunismului. Semnele de mare relevanţă pentru comportamentul avocaţi de succes. Nu ştim dacă se mai pot adăuga mari medici cu realizări
antreprenorial sunt obţinerea de profit şi investiţiile. Pe baza cercetărilor profesionale excepţionale, unii dintre reprezentanţii elitei intelectuale – cel
intreprinse, D. Sandu afirmă că în agricultură semnele comportamentului puţin pentru segmentul inferior al clasei de sus.
antreprenorial sunt legate de prezenţa luării în arendă, a vînzării, a investiţiilor, a
folosirii tehnologiilor moderne şi a intenţiilor de a investi şi în viitor.
Antreprenorul este cel ce transformă gospodăria ţărănească în fermă. Drd. Mihai Vasile Cucerzan
După prima tranziţie la capitalism, chiaR şi atunci când predomina încă o
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială
agricultură arhaică, o preocupare majoră a oamenilor de ştiinţă români a fost
analiza trecerii la capitalism, formarea burgheziei, rolul marii burghezii în Colaborator, Insitutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
societatea românească. Cluj-Napoca
Astăzi, cînd societatea românească traversează a doua tranziţie la
capitalism, încă nu s-au cristalizat preocupări şi cărţi majore referitoare la
ceea ce se poate numi „noua mare burghezie” sau „noii capitalişti”.
Cercetătorii s-au refugiat mai ales în analiza ţărănimii şi a clasei de mijloc.
117 118
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

BIBLIOGRAFIE:

1. x x x Sociologie (Coordonatori T. Rotariu, P. Iluţ). Editura Mesagerul,


Cluj- Napoca, 1996
2. x x x Tratat de sociologie (Coordonator Raymond Boudon). Editura
Humanitas, Bucureşti, 1997
3. Giddens, A. – Sociologie. Editura Bic All, Bucureşti, 2000
4. Fundaţia pentru o societate deschisă. România. – Eurobarometrul rural
România, decembrie 2002 (www.Gallup.ro)
5. Roth, A. – Modernitate şi modernizare socială. Editura Polirom, Iasi,
2002
6. x x x Anuarul statistic al României, 2004
7. Pasti,V.; M. Miroiu; C.Codiţă – România: starea de fapt. Editura Nu există sursă mai bogată de satisfacţii decât aceea de a
Nemira, Bucureşti, 1997
8. Karnoouh, Claude – Românii. Tipologie şi mentalităţi. Editura
te simţi opera propriei tale personalităţi şi sculptor al
Humanitas, Bucureşti, 1977 propriei tale fiinţe.
9. Sandu, D. - Spaţiul social al tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2000
10. Sandu, D. - Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie. Ed
Polirom, Iaşi, 2005 Vasile Pavelcu
11. Nouss, A. – Modernitatea. Editura Paralela 45, Bucuresti, 2000

119 120
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

GHID PRACTIC PENTRU PROIECTAREA POSTULUI ŞI Ierarhice : Director General, Director Executiv, Director Economic,
DEZVOLTAREA RESURELOR UMANE Director Producţie, DirectornComercial
Funcţionale : Cu toţi angajaţii societăţii, foşti angajaţi, şefi de birouri şi
E bine să ai multe abilităţi, dar abilitatea
de a descoperi abilităţi la alţii e mai valoroasă decât toate.
secţii, directori, precum şi persoane care doresc să se angajeze în cadrul
Elbert Hubbart societăţii, inspectori ai ITM, etc. Redistribuirea temporară pe alte posturi de
muncă este posibilă numai în cazuri de forţă majoră şi pe baza unei instruiri
SECŢIUEA I. ÎNTOCMIREA UNUI JOB DESIGN: CRITERII ŞI prealabile, cu acordul scris al conducerii.
ASPECTE FUNDAMENTALE E. Relaţii de competenţă şi semnătură:
Job Design sau Fişa postului integrează conţinutul muncii, calificarea şi o utilizează resursele financiare ale companiei în scop de recrutare de
remunerarea, pentru fiecare post, astfel încât să coreleze necesităţile personal, în limitele de buget convenite
angajaţilor cu cele ale organizaţiei. Se întocmeşte mai ales pentru o poate recruta personal propriu în limitele bugetului
personalul care desfăşoară activitate intelectuală, complexă care nu poate fi
riguros normată prin număr de produse sau operaţii, normă de servire, o o decide asupra treptelor individuale de remunerare/ salarizare, în
anumită categorie de lucrări rutine. conformitate cu grila în uz
Aspectele şi criteriile luate în considerare pentru aceste categorii sunt: o poate penaliza personalul cu abateri grave de la normele de
identificarea, definirea şi descrierea în primul caz, respectiv diferitele conduită cuvenite
aptitudini, identificarea sarcinilor şi responsabilităţilor, semnificaţia
atribuţiilor posturilor, autonomia, mecanisme de control.
III. SARCINILE SI RESPONSABILITĂŢILE POSTULUI DE MUNCA:
I. DEFINIREA POSTULUI
• Planifică, organizează şi supervizează activităţile de resurse umane
DENUMIREA POSTULUI: DIRECTOR DE RESURSE UMANE • Organizează şi coordonează întreg procesul de recrutare şi selecţie de
POZITIA IN COR : - personal pentru posturile vacante, aprobate de conducerea întreprinderii
OBIECTIVUL SPECIFIC AL POSTULUI:
• Asigură anunţarea la AJOFM a locurilor vacante, precum şi în presă, în
Aplicăppoliticandelpersonallancompaniei
Asigurănnecesarulndenpersonalhalndepartamentului incinta întreprinderii şi stabileşte data concursului
Asigură un cadru definitoriu pentru menţinerea unor relaţii bune între • Participă la trierea CV-urilor, intervievarea şi testarea candidaţilor şi se
conducere şi angajaţi asigură de corecta desfăşurare a concursurilor scrise; comunică
Întocmeşte rapoarte privitor la situaţia personalului din departament rezultatele candidaţilor, făcând parte din comisia de încadrare şi
promovare a personalului
II. INTEGRAREA ÎN STRUCTURA ORGANIZATORICĂ:
• Asigură interpretarea corectă şi aplicarea politicilor de personal ale firmei
A. Postul imediat superior: Directorul general adjunct
B. Postul imediat inferior: Inspectorii de personal, contabil, inspector • Urmăreşte şi răspunde de activitatea de stimulare a personalului, prin
protecţia muncii şi protecţie civilă, maistru instructor atelier şcoală premii şi sancţionarea persoanelor, conform normelor legale şi
C. Subordonări: prevederilor CCM
Arenînnsubordine:nInspectoriindenpersonal
• Planifică şi coordonează orientarea noilor angajaţi pentru a facilita
Estenînlocuitnde:nInspectorndenpersonal
integrarea acestora în organizaţie, urmărind la anumite perioade evoluţia
Înlocuieste pe: nu este cazul
D. Relaţii:
121 122
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

acestora, din punct de vedere a performanţelor profesionale şi • Menţine la standardele unei bune funcţionări, aparatele din dotare şi
adaptabilitatea acestora la cerinţele societăţii anunţă orice defecţiune Oficiului de Calcul
• Elaborează Programul de instruire conform solicitărilor şefilor de • Execută calitativ şi la termen sarcinile de serviciu
compartimente şi răspunde de organizarea cursurilor de perfecţionare
• Păstrează confidenţialitatea rezultatelor obţinute
interne si externe, conform acestuia
• Veghează la respectarea normelor de tehnica securităţii muncii
• Ţine evidenţa documentaţiei necesare a activităţii biroului, privind
salarizarea, asigurările sociale, fluctuaţia de personal, angajări, • Respectă normele de securitate, impuse de societate
promovări, transferuri, plecări din societate • Se achită la timp de toate responsabilităţile ce-i revin pe domeniul
• Controlează activitatea de evidenţă a carnetelor de muncă, înregistrarea financiar-contabil
tuturor actelor la ITM, a contractelor individuale de muncă, prestări • Respectă programul de lucru, conform normelor interne ale societăţii
servicii, evidenţa concediilor medicale, pontajul, verifică corecta
întocmire a dosarelor de pensionare, conform legislaţiei în vigoare • Respectă metodologiile de lucru ale domeniului său de activitate şi
procedurile de sistem şi de lucru, existente în cadrul societăţii şi urmăreşte
• Coordonează realizarea şi implementarea unui sistem de evaluare a ca întreg personalul din subordine, să le cunoască şi să le respecte
performanţelor profesionale ale angajaţilor
• Analizează periodic indicatorii calităţii proprii compartimentului şi
• Coordonează activitatea de reactualizare a fişelor de post urmăreşte implementarea acţiunilor corective
• Coordonează activitatea de evidenţă militară, apărare civilă şi BDS, • Efectuează instructajul periodic, în domeniul protecţiei muncii şi PSI
precum şi pe cea de protecţie a muncii
• Urmăreşte repartizarea elevilor practicanţi, pe locuri de muncă
• Realizează şi raportează o serie de situaţii cerute de conducerea
societăţii, privind structura personalului pe diverse categorii de vârstă, • Realizează studii de previziune privind dinamica Departamentului de
sex, socio-profesionale, fluctuaţia de personal, absenteismul, cauzele Resurse Umane din cadrul companiei
acestora, etc. • Consiliază managerii privitor la relaţiile cu angajaţii, problemele juridice
• Coordonează activitatea de organizare la nivel de societate, urmărind ale negocierilor cu liderii sindicali etc.
modificările în structură la organigramă şi RI • Consiliază managerii pentru perfecţionarea pregătirii profesionale
• Participă la soluţionarea conflictelor de muncă şi plângerilor angajaţilor • Stabileşte un contact permanent cu reprezentanţii angajaţilor
şi menţine o legătură strânsă cu reprezentanţii sindicatelor
• Supervizează respectarea normelor de protecţia muncii şi comunicarea
• Elaborează proceduri de lucru în cadrul biroului, privind principalele rezultatelor controalelor managerilor
activităţi de resurse umane (recrutare şi selecţie, planificarea resurselor
umane, instruire, evaluarea performanţelor profesionale) şi se asigură de • Supervizează întreţinerea bazei de date a angajaţilor
respectarea acestora de către întreg personalul biroului • Participă în echipa de expertizare a accidentelor de muncă
• Rezolvă prompt cererile venite din partea celorlalţi angajaţi şi le tratează
nediscriminatoriu Prezenta fişă conţine sarcini minime, alte probleme apărute în cadrul
sectorului pe care îl conduce urmând a fi rezolvate operativ astfel încât
• Cooperează cu ceilalţi angajaţi ai biroului şi ai societăţii, colaborează cu rezultatele activităţii personalului pe care îl are în subordine să fie în
onestitate cu acestia concordanţă cu cerinţele sarcinilor de producţie.

123 124
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

IV. CONDIŢIILE MATERIALE ALE MUNCII • trebuie să cunoască un program statistic de prelucrare a datelor (SPSS,
-calculator Statistica, Statview)
-telefon
• cunoaşte legislaţia de personal în vigoare
-fax
-xerox • posedă cunoştinţe şi deprinderi de editare texte, operare cu o bază de
date, statistică
V. PREGĂTIREA NECESARĂ POSTULUI: • posedă aptitudini de interelaţionare, capacitatea de a înţelege
De bază : Facultatea de Psihologie sau Facultatea de Ştiinţe Economice sau comportamentul uman, de a conduce şi de a motiva oamenii
Politehnica
De specialitate: specializare în psihologia muncii şi organizaţionale dobândite • posedă aptitudini de planificare, organizare şi control al activităţii de
prin absolvirea Facultăţii de Psihologie, Masterat în Managmentul Resurselor luare de decizii, iniţiativă
Umane sau Psihologia MunciinşinOrganizaţională
Cursuri speciale: de legislaţia muncii X. CONDIŢIILE POSTULUI DE MUNCĂ
1. Program : 8 ore; se pot face şi ore suplimentare când situaţia solicită
VI. EXPERIENŢA NECESARĂ OCUPĂRII POSTULUI: acest lucru
Postul de Director de personal poate fi ocupat de orice persoană cu o 2.nNaturanmuncii:nmuncanestenatâtnindividualăncâtnşindengrup
pregatire corespunzatoare şi care are cel puţin 3 ani vechime în domeniu. 3. Deplasări: obişnuit, deplasările privesc aria de acoperire a companiei.
Uneori, unele acţiuni organizate de companie presupun deplasări la distanţe
VII. ACOMODAREA CU CERINŢELE POSTULUI DE MUNCĂ mai mari.
1.Pentrunonpersoanăndebutantănînnprofesien6nluni
2. Pentru o persoană experimentată, acomodarea cu postul se realizează în 3 luni XI. SALARIZARE:
Salarizarea este în conformitate cu prevederile interne ale societăţii.
VIII. COMPETENŢELE LOCULUI DE MUNCĂ:
DIRECTOR GENERAL,
• cunoaşte şi respectă prevederile din Manualul de Asigurarea Calităţii
• cunoaşte prevederile Contractului Colectiv de Muncă OCUPANTUL POSTULUI,
• cunoaşte prevederile Contractului Individual de Muncă
• cunoaşte şi respectă prevederile Regulamentului de Organizare şi SECŢIUNEA A II-A: ANALIZA PENTRU PERSPECTIVĂ A
Funcţionare POSTULUI ŞI PRECIZAREA ÎMBOGĂŢIRII ÎN VIITOR A
ATRIBUŢIILOR POSTULUI RESPECTIV
• cunoaşte şi respectă prevederile Regulamentului de Ordine Interioară
• posedă experienţă şi capacitate profesională corespunzatoare postului În primul rând trebuie verificat dacă există o ofertă de forţă de muncă
• cunoaşte activitatea şi legislaţia în vigoare specifică compartimentului pentru posturi asemănătoare cu cele proiectate. Analiza trebuie să ţină
seama de adecvarea optimă a persoanei la post, nu doar dacă posturile pot fi
• trebuie să posede cunoştinţe de psihologie organizaţională şi diagnoză ocupate. La fel ca şi sarcinile individuale care trebuie examinate, posturile
• cunoaşte un editor de text pe calculator trebuie privite ca întreg pentru a se verifica dacă ele constituie o mulţime
rezonabilă de sarcini sau nu. Un pericol este acela ca gama de sarcini să fie
• trebuie să ştie să opereze cu o bază de date (Excel, FOX, Access) prea vastă din punctul de vedere al nivelului de pregătire solicitat; sau de a
• trebuie să ştie să utilizeze programul Power Point cuprinde un relativ redus volum de muncă reclamând pricepere şi

125 126
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

înţelegere, şi o mare cantitate de muncă rutină care nu solicită persoana în ƒ capacitate de învăţare rapidă
planul pregătirii de specialitate. ƒ seriozitate şi sociabilitate
Problema cu ocuparea unor astfel de posturi este aceea că persoanele ƒ abilităţi de comunicare şi negociere
deosebit de capabile pot fi plictisite şi subutilizate în contextul rutinei ƒ punctualitate, operativitate, responsabilitate
postului. Iar persoanele care fac faţă cu succes aspectelor de rutină ale ƒ o bună organizare a muncii
activităţii sale nu are cunoştinţe sau deprinderi suficiente pentru a se achita
de aspectele mai complexe ale muncii. 2. Înclinaţii utile şi ineficiente în personalitatea proprie
Cel mai important lucru pe care îl face un manager pentru subalternii a) Aspecte utile:
săi este să le stabilească sarcinile, pe cât posibil, astfel încât ele să fie • Comunicativitate, aspect prietenos
stimulative şi apoi să ajute la îndeplinirea lor. • Flexibil
În mod ideal salariatul şi postul sunt reciproc adecvaţi, astfel încât • Convingător
individul îşi realizează propriile nevoi motivaţionale, atunci când • Decis, energic
îndeplineşte cerinţele patronului. Această adecvare se poate realiza fie • Sigur de sine
înainte ca oamenii să fie angajaţi, fie prin modificarea structurii posturilor • Adaptabil, capacitate de învăţare rapidă
existente, fie pe ambele căi. Prin îmbogăţirea postului majorăm nivelul de
• Precis
răspundere asociat unui post fie modificând structura răspunderilor în
• Ambiţios
cadrul postului, fie adăugând un nou nivel de răspundere, fie pe ambele căi.
• Dinamic
Structurarea sau restructurarea posturilor poate necesita un volum
important de efort complex de proiectare. Într-o fabrică structura postului • Serios
este determinată în cea mai mare măsură de înzestrarea tehnică şi de • Organizat
condiţiile de lucru. • Iniţiativ
• Creativ
• Rezistent la stres
SECŢIUNEA A III-A: PERSOANLITATEA ANGAJATULUI • Înţelegător
ECONOMIST • Imaginaţie şi spirit creativ
• Simţ de răspundere
1. Aptitudini şi trăsături de caracter necesare unui economist. • Simţ organizatoric
a) cunoştinţe şi aptitudini • Abilităţi analitice bune
• Studii superioare economice • Abilităţi de negociere, de vânzare
• Experienţă în domeniu sau în contabilitate b) Aspecte ineficiente:
• Cunoştinţe operare calculator- Microsoft Office (Word, Excel), • Orientat către atingerea obiectivelor
Internet • Lipsa persistenţei
• Cunoaşterea unei limbi străine (engleză) • Lipsa încrederii în sine/propria iniţiativă
• Operare program WinMentorconstituie avantaj • Neconvingător
• Cunoaşterea limbii maghiare constituie avantaj • Indecis
• Permis de conducere categoria B constituie avantaj • Neprezentarea lucrurilor mai puţin avantajoase într-o
b) trăsături de caracter formă avantajoasă
ƒ ambiţie • Neseriozitate
ƒ dinamism • Dilatoriu
ƒ spirit de echipă
127 128
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

3. Verificarea aptitudinilor utile unui economist: În locul directorului executiv, directorul departamentului de
producţie/de vânzări/financiar contabil/marketing este promovat în funcţia
• Interviu- În cadrul interviului prezentăm cazuri reale în care
de director executiv. Dacă în acest caz a fost promovat pe postul de director
persoana trebuie să rezolve probleme cu care se confruntă pe
executiv şeful contabil, contabilul 1 este promovat în ierarhie, pe baza unor
parcursul activităţii de economist. Candidatul ne descrie ideile
indici de performanţă şi a recomandărilor şefilor şi colaboratorilor direcţi.
cum ar rezolva sarcina într-o perioadă scurtă de timp în mod
Urmând ca pentru postul acestuia din urmă să fie racolata o resursă externă.
eficient.
Recrutarea din angajaţii proprii prin promovare este o sursă utilă , când
• Test de personalitate- putem testa intuiţia şi elemente de firma dispune de angajaţi capabili . Un mare avantaj al recrutării interne
raţionamente formale este că candidaţii proveniţi din interiorul organizaţiei deţin mai multe
cunoştinţe privind practicile organizaţionale, ceea ce permite reducerea
• Testarea aptitudinii profesionale: atât calităţile personale ale timpului de integrare şi de acomodare pe post. În acest sens, în organizaţie
individului, cât şi posibilitatea dezvoltării unor deprinderi. trebuie să existe un sistem corect de evaluare a performanţelor, precum şi
Testele de acest gen consider cel mai eficient, fiindcă cu întocmirea unei baze de date privind calităţile, aptitudinile, experienţa şi
ajutorul acestora aflăm nişte calităţi şi trăsături temperamentale capacitatea fiecărui angajat.
care determină aptitudinile profesionale a individului.

SECŢIUNEA A V-A: RESURELE UMANE ÎN ROMÂNIA


SECŢIUNEA A IV-A: GLISARE ÎN ORGANIGRAMĂ, EFECTUAREA
PROMOVĂRII PERSONALULUI CU ACEASTĂ METODĂ 1. Principalele dificultăţi pentru ocuparea deplină şi o utilizare
eficientă a resurselor de muncă în România.
Director executiv
- Lipsa unui sistem adecvat de orientare şcolară şi profesională
- Lipsa unei concordanţe între sistemul de învăţământ şi nevoile
concrete ale economiei
Director de Director de Director Director de - Existenţa unei mentalităţi nepotrivite faţă de pregătirea
producţie vânzări financiar-conatabil marketing profesională ţi faţă de eficienţa procesului de instruire şi educaţie,
faţă de posibilităţile de utilizare practică a deprinderilor şi
cunoştinţelor dobândite
- Selectarea personalului pe baza unor acte (ex: diplomă), şi nu prin
cunoştinţele acumulate.
Şef de atelier 1 Agent 1 Şef contabil Analist 1 - Practicarea nepotismului
- Nu se acordă posibilitate de dezvoltare tinerilor absolvenţi.
- „Rezistenţa” la recalificare şi policalificare a unor categorii
Şef de atelier 2 Agent 2 Contabil 1 Analist 2 profesionale (mai ales muncitori) şi „excesul” fără utilitate practică
la alte categorii, cum ar fi tinerii care fac 2-3 facultăţi , masterat,
doctorat, specializări şi nu-şi găsesc loc de muncă din lipsa
Şef de atelier 3 Agent 3 Contabil 2 Analist 3
experienţei sau vechimii.
- Dezavantajarea persoanelor peste 40 de ani.
- Discriminarea pe motive de vârstă, sex, naţionalitate, posibilităţi
materiale
- Lipsa comunicării între şef şi angajaţi, între angajaţi.
129 130
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

- Lipsa colaborării între angajaţii diferitelor departamente, când este 4) Desfăşurarea recrutării şi selecţiei prin valorificarea resurselor interne şi
vorba de muncă în grup. a celor externe
- Nesiguranţa locului de muncă 5) Evaluarea rezultatelor obţinute corespunzător gradului în care s-a
- Motivarea insuficientă a personalului asigurat resursa umană necesară activităţii normale a organizaţiei
- Condiţii de muncă inacceptabile
- Nerespectarea subordonaţilor Firma: S.C. RADIX S.R.L.
Nume Post: Asistent comercial Departament: Vânzări
Subordonat al: Sef al departamentului de vânzări Subordonează: -
2. Remedii pentru impedimentele existente în momentul de faţă. Motiv pentru recrutare: promovarea angajatului actual
Surse de recrutare: alte firme, universitati cu profil economic pe plan local
- Crearea unui mediu de lucru plăcut Data limită angajare: 2.03.2006
- Asigurarea unor condiţii de lucru care nu împiedică desfăşurarea Training: în cadrul firmei
Altele: atenţie distribuită, amabilitate
activităţii angajaţilor, ci ajută la atingerea obiectivelor companiei. Renumeratie
- Organizarea unor programe de pregătire şi dezvoltare profesională. Salar: 600 RON Negociabil până la: 800 RON
- Eliminarea atmosferei de şef subordonat şi realizarea unui mediu Alte beneficii: bonuri de masă
prietenos, de colegi.
- Respectarea fiecărui individ în cadrul firmei, ascultarea Specificaţie
Esenţial De dorit Puţin important
observaţilor, sesizărilor făcute de angajaţi şi aprecierea ideilor, care persoană
favorizează dezvoltarea companiei. 1. Atribute fizice
- Selectarea candidaţilor pe baza cunoştinţelor şi aptitudinilor Vârstă Da
dobândite, în loc de sex, vârstă, etc. Sănătate Da
- Constituirea unui sprijin de tipul clinicilor medicale unde pe Prezentabil Da
parcursul studiilor universitare sau liceale tinerii să dobândească 2. Calificări
Liceu Da
cunoştinţe utile în activitatea practică, lucrând efectiv, aşa cum
Universitate Da
lucrează studenţii la medicină şi clinici. Aceasta ar presupune ca
Masterat Da
personalul didactic să aibă sarcini efective într-o activitate de Cultura Da
afaceri, în care studenţii să fie implicaţi mai mult decât în practica generală
efectuată în sistem clasic. 3. Inteligenţă Da
- Alcătuirea listelor cu numărul de locuri disponibile la fiecare 4. Iniţiativă Da
facultate să se efectueze în colaborare cu Direcţia Muncii şi 5. Aptitudini
Protecţiei Sociale. Dactilografiere Da
Telefonie Da
Tehnice Da
SECŢIUNEA A IV-A: EXEMPLE PRACTICE
6. Caracteristici speciale
1. Plan de recrutare a forţei de muncă la S.C. RADIX S.R.L. Lucru în Da
echipa
Un plan de recrutare a forţei de muncă trebuie să includă următoarele etape: Om de bază Da
1) Calculul nevoilor directe de persoane Diponibil la Da
mutări
2) Adoptarea unei decizii de recrutare
3) Stabilirea responsabilităţilor şi a procedurii adoptate

131 132
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Proceduri de recrutare
1. Şeful de departament completează formularul împreună cu 4. Întocmirea unui CV pentru postul de asistent comercial la S.C.
serviciul resurse umane RADIX S.R.L.
2. Aprobarea din partea directorului de sucursală
3. În momentul alegerii candidatului formularul se actualizează şi se
retrimite spre aprobare directorului Németi Edit
Procesul de recrutare Cluj-Napoca, 400541, Aleea Peana, nr.18
1. Analiza resurselor interne pentru descoperirea unor eventuali candidaţi E-mail: edit_nemeti@yahoo.com
Tel: …………………….
viabili.
2. În cazul în care pasul 1 eşuează:
2.1. Anunţarea postului vacant în media locală Date personale
2.2. Marketingul postului la instituţiile de învăţământ local
2.3. Primirea, validarea şi selecţia iniţială a C.V.-urilor Data naşterii: 23.02.1983
2.4. Organizarea interviurilor Locul naşterii: Miercurea-Ciuc
2.5. Ordonarea candidaţilor în funcţie de potrivirea cu fişa postului
2.6. Negocierea salariului şi a condiţiilor de muncă până în momentul Studii
în care unul dintre candidaţi este recrutat
3. În cazul în care pasul 1 reuşeşte: Oct. 2005-Jul. 2006 Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
Facultatea de Stiinţe Economice şi Gestiunea
3.1. Modifică organigrama firmei
Afacerilor
3.2. Determină posturile care vor rămâne vacante Studii Masterate Specializarea: Managementul
3.3. Decide dacă este nevoie de personal adiţional sau trebuie făcută o Dezvoltării Afacerilor
reproiectare a posturilor
ept. 2001-Jun. 2005 Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
3. Anunţ publicitar pentru postul de asistent comercial Facultatea de Business
Economist -specializarea Asistenţă Managerială
S.C. RADIX S.R.L.
angajează Experienţă profesională
ASISTENT COMERCIAL
Cerinţe: mai 2005 : Expo Transilvania –Expoziţia de maşini Cluj-Napoca-
Oferte: Reprezentant Vânzări
• Experienţă în domeniul comercial
• Abilităţi de comunicare noiembrie 2004: Simpozion în cadrul Centrului Internaţional de
• Capacitatea de a lucra în echipă Congrese şi Conferinţe EUROPA, Cluj-Napoca -
• Bune cunoştinţe de operare PC Contactarea clienţilor si prezentarea produselor.
• Pachet salarial atractiv
octombrie 2004: Stagiu de practică din Management-Marketing la S.C. AMI
• Mediu de lucru plăcut
S.R.L., Miercurea-Ciuc- Întocmirea unui studiu de
• Posibilităţi de promovare management-marketing al firmei.
Aşteptăm CV-urile la nr. de fax: 266.418 int.12 unie-octombrie 2004: Muncă sezonieră work&travel la High Hampton Inn &
Sau la adresa de e-mail: resurseumane@radix.ro Country Club, Nord Carolina- Servirea amabilă şi
Pentru informaţii suplimentare apelaţi la 209.908 int.8 promptă a clienţilor.
133 134
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

mai 2004: Expo Transilvania - Expoziţia de maşini Cluj-Napoca- 5. Întocmirea unei scrisori de intenţie pentru postul de asistent
Reprezentant Vânzări comercial la S.C. RADIX S.R.L.
iulie 2003: Stagiu de practică în contabilitate financiară la S.C. RADIX
S.R.L. Ciceu– Înregistrări contabile, întocmirea bilanţului. Németi Edit
8. ianuarie 2006
Cluj Napoca
1997-2001: Reprezentant de vânzări AVON Aleea Peana, nr.18,
Cluj-Napoca
Tel.0040/742/627322
Activităţi extracurriculare:
S.C. RADIX S.R.L.
iunie-iulie 1999: restaurarea altarelor şi icoanelor în biserica din Mihăileni Str. Gurghiu nr.18.
Cluj Napoca
iulie-august 2000: Restaurarea altarelor şi icoanelor în biserica din Nădejdea Departamentul de Resurse
Umane
Limbi străine

L Citire Vorbire Scriere


Stimate/ă Domn/Doamnă,
i
m Prezenta scrisoare reprezintă o dovadă a dorinţei mele de a ocupa în
b
viitor un post de asistent comercial în cadrul prestigioasei companii pe care
a
Engleză Foarte bine Bine Bine o reprezentaţi.
Germană Bine Nivel începător Bine
Sunt proaspăt absolventă a Facultăţii de Business specializarea
Foarte bine Foarte bine Foarte bine
Maghiară Asistenţă Managerială din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“.
Am îndrăznit să vă scriu deoarece, deşi sunt la început de drum în
Abilităţi construirea carierei, ştiu că firma dumneavoastră acordă sprijin tinerilor
• Utilizarea calculatorului - Microsoft Office (Word,
Excel, Power Point, Acces), Microsoft Outlook, Internet dornici să se afirme şi să îşi perfecţioneze aptitudinile.
• Permis de conducere categoria B Pregătirea pe care am primit-o în timpul facultăţii mi-a oferit o bază
Aptitudini teoretică solidă, pe care am încercat mereu să o completez cu experienţa
ƒ ambiţie
ƒ dinamism practică din cadrul companiilor ale căror membră activă am fost (în acest
ƒ spirit de echipă sens vezi CV-ul ataşat). Aptitudinile dezvoltate până acum, precum şi
ƒ capacitate de învăţare rapidă
ƒ seriozitate şi sociabilitate cunoştinţele acumulate în domeniul economic de care dispun, aş dori să le
ƒ abilităţi de comunicare şi negociere
pun la dispoziţia companiei pe care D-voastră o reprezentaţi, în schimb

135 136
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

primind posibilitatea de a le desăvârşi pe termen lung într-o instituţie de - Asigurarea întâmpinării adecvate a candidatului. Determinarea
duratei şi a altor aspecte legate de confortul candidatului. Durata interviului
prestigiu internaţional, alături de persoane tinere şi foarte bine pregătite.
trebuie să permită desfăşurarea fără presiune de timp a interviului (în acest
Dacă parcursul meu profesional vă va reţine atenţia (în urma caz 45 de minute).
parcurgerii CV-ului ataşat scrisorii), aş fi onorată să particip la un interviu.
b) Pregătirea intervievatorului şi a candidatului pentru interviu.
Vă rog Domnul/Doamnă să agreaţi expresia respectului meu celui mai
distinct. În cazul intervievatorului pregătirea pentru interviu ar trebui să conţină:
¾ Studiul actelor de candidatură
¾ Selectarea persoanelor care vor fi invitaţi la interviu
Cu stimă, ¾ Alegerea locului şi timpului potrivit pentru interviu
¾ Studiul fişei postului vacant
Németi Edit ¾ Crearea portretului robot al angajtului adecvat
¾ Definirea informaţiilor care trebuie obţinute de la candidaţi şi
care trebuie comunicate candidaţilor
În cazul intervievatului pregătirea pentru interviu trebuie să conţină:
¾ Studiul anunţului publicitar, cerinţele referitoare la postul
6. Organizarea unui interviu de angajare la firma S.C. RADIX S.R.L.
vacant (aptitudini, studii)
¾ Studiul firmei (profil, structură, cultură) pentru a determina cât
a) Aspecte prealabile
mai bine tipicul interviului şi a evita factorul de surpriză
- Crearea comisiei de selecţie şi evaluare, membrii acestora sunt: ¾ Studiul domeniului de activitate al firmei
directorul general al firmei, psihologul firmei, reprezentantul departamentului ¾ Alegerea imbracamintii si definirea unui limbaj corporal
de resurse umane. adecvat
- Studierea informaţiilor disponibile –în acest scop ar trebui distribuite
documentele formale de descriere a postului şi angajaţilor (fişa postului,
7. Stabilirea unui program de pregătire iniţială şi unul de pregătire
C.V. –uri candidati, Scrisoare de intenţie, formulare de aplicare etc). Acest
continuă, respectiv specializare, perfecţionare pentru salariaţii firmei
studiu ar trebui să se termine cu crearea unui portret robot al candidatului
ideal, bazat nu numai pe date despre post dar şi pe profilele candidaţilor
Plan de pregătire iniţială:
disponibili.
- Pregătirea planului de interviu: în acest caz se va merge pe un -Modificarea aptitudinilor generale
interviu structurat, motiv pentru care trebuie stabilit un plan exact al o Cursuri de limbi străine (în special engleză). Trebuie să se
interviului. Trebuie create întrebări şi analizate posibilele răspunsuri. ajungă la nivel mediu.
- Alocarea de timp suficient pentru intervievarea candidaţilor. o Cursuri de informatică. Trebuie să se însuşească cunoştinţele
de bază pentru operarea calculatorului. Pachetul Office:Word,
- Asigurarea caracterului confidenţial-birou corespunzător rangului Excel, Acces
funcţiei, asigurarea că nu vor exista întreruperi. o Curs program de contabilitate: WinMentor
- Pregătirea spaţiului de desfăşurare a interviului: este important ca
spaţiul de desfăşurare a interviului să creeze o impresie pozitivă asupra -Învăţarea procedurilor necesare desfăşurării operaţiilor
candidatului (efectul de halo). În acest scop se va folosi sala de şedinţe.
137 138
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

o Instruirea la locul de muncă. Cel mai bine ar fi observarea 3. O perioadă de 10-15 ani de activitate managerială la nivel mediu şi mare
unuia dintre angajaţi mai vechi şi studierea documentelor şi pentru familiarizarea cu problemele managementului în echipe medii si
normelor interne mari.

Plan de pregătire continuă: Resurse necesare:


1. Situaţie materială bună pentru a putea lua decizii de carieră care să dea
-Modificarea aptitudinilor generale roade pe termen mediu şi lung fără a fi preocupat de siguranţa zilei de
o Cursuri de marketing şi relaţii cu publicul mâine.
o Cursuri de perfecţionare a abilităţilor de comunicare 2. Cursuri si seminarii de pregătire profesională. De preferinţă ar trebui să
-Învăţarea procedurilor necesare desfăşurării operaţiilor fie cursuri recunoscute internaţional care să se materializeze într-o diplomă
o Seminarii periodice de prezentare a produselor şi tehnicilor noi sau certificat.
introduse în bancă 3. Acces la resurse importante pentru dezvoltarea profesională şi păstrarea
legăturii cu cele mai noi dezvoltări din domeniul de activitate (biblioteci
virtuale, reviste de specialitate etc)
8. Întocmirea unui program de dezvoltare a propriei cariere

Fişa de planificare a carierei: Ec. Edit Németi


Cencetător ştiinţific, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică “Mercur” Cluj-Napoca
Nume: Németi Edit
Data: 30.01.2006 Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, “Delphy”,
Postul ocupat în prezent: asistent comercial Cluj-Napoca

Principalele responsabilităţi ale postului: interacţiunea cu clienţi,


prezentarea produselor firmei, înregistrarea comenzilor

Perioada de planificare a carierei (nr. de ani): 20

Obiectivele carierei:

Situarea într-un post de conducere important la o companie multinaţională.


Înfiinţarea şi dezvoltarea unei afaceri proprie.

Paşi necesari pentru atingerea obiectivelor:

1. O perioadă de 3-4 ani de experienţă la nivelele cele mai joase ale


ierarhiei pentru familiarizarea cu procedurile dintr-o firmă.
2. O perioada de 4-5 ani de încercări şi experienţe în posturi de conducere
cu responsabilitate redusă pentru familiarizarea cu rigorile unui post de
management.

139 140
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ATAŞAMENTUL ŞI SEPARAREA
aspecte importante în pregătirea asistenţilor maternali profesionişti
Fie-ţi milă de alţii: trăieşte frumos, învaţă mult, creează bine – trebuie să spui
fiecărui om tânăr. Alţii au nevoie de împlinirea ta la fel de mult ca tine.
Constantin Noica

Majoritatea celor ce au intrat în contact cu copiii dintr-un Centru de


Plasament, nu de puţine ori s-au întâlnit cu întrebarea: ”Tu ştii de ce nu am
eu părinţi?” Este o întrebare care te face să ramâi fară cuvinte, neputând să
spui unui copil că a fost nedorit de părinţii săi, a fost abandonat. Aceşti
copii nu-şi doresc cu ardoare mâncare, haine, căldură sau alte facilităţi ale
lumii moderne, ei îşi doresc ceva mult mai simplu…sau mai complicat – „o
familie, o familie pentru totdeauna!”,asa cum spun ei.
Creatorul de vise ştie cum să-ţi îndrume căutarea, dar nu-ţi Din păcate puţini copii adoptabili sunt adoptaţi, acest lucru având cauze
va propune răspunsul…Creatorul de vise te va ajuta să-ţi multiple, dar prin legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
recunoşti geniul personal, sau, altfel spus, cel fără de care drepturilor copilului s-a instituit o nouă masură de protecţie specială a
copiilor şi anume plasamentul.
nu vei fi tu însuţi în nici o clipă a vieţii tale. Caută un
creator de vise în preajma ta şi vei sfârşi prin a-ţi găsi unul. Art.58, alin.1 din legea nr. 272 prevede: ”plasamentul copilului constituie
o măsura de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi
dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la: o persoană sau familie; un
Alain Houel asistent maternal; un serviciu de tip rezidenţial”.
Art.58, alin.2 spune că: persoana sau familia care primeşte un copil în
plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către
Direcţia Generală de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului cu privire la
garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească
pentru a primi un copil în plasament.
Se poate spune ca în ultima perioada în România a luat naştere o nouă
profesie şi anume: asistent maternal profesionist. Ca orice profesie, cea de
asistent maternal profesionist trebuie să fie precedată de o pregătire
prealabilă, precum şi de o evaluare cu privire la garanţiile morale şi condiţiile
materiale pe care viitorul asistent maternal le pune la dispozitia copiilor.
“Asistentul maternal profesionist este persoană fizică, atestată în
condiţiile prezentei hotărâri, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară
la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării
armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare”.
(Art.1 H.G. 217/1998). În relaţia sa cu copilul asistentul maternal profesionist
trebuie să respecte trei principii:

141 142
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

1. Să ocrotească copilul, asigurându-i un loc în căminul sau şi • prevenirea spitalizării prelungite şi nejustificate a copiilor 0-2 ani
egalitate în drepturi cu ceilalţi copii din familie şi creându-i părăsiţi de familie în unităţiile sanitare. (Revista “În Interesul
condiţii corespunzătoare de dezvoltare fizică şi psihică; Copilului”,nr.1/2005,pag.3-4)
2. Să favorizeze integrarea copilului în cartier, şcoală şi comunitate; Plasamentul copiilor la asistenţi maternali, deşi este o măsură cu
3. Să asigure educaţia copilului, respectându-i istoria şi caracter temporar, permite copilului să crească şi să se dezvolte într-un
personalitatea, familia biologică, tradiţiile. mediu familial, fiind o alternativă la instituţionalizare. Mediul familial
Asistentul maternal profesionist trebuie să dea dovadă de unele abilităţi şi oferit de asistenţii maternali permite o continuitate şi o îngrijire
trăsături de personalitate printre care: individualizată a copilului. Deşi nu este “o familie pentru totdeuna”,
a. Responsabilitate; familia asistentului maternal poate să-i ofere copilului un mediu securizant,
b. Seriozitate; pregătind copilul pentru reintegrarea în familie sau pentru adopţie.
c. Afectivitate; Pentru a deveni asistent maternal profesionist, legea prevede o pregătire
d. Răbdare, înţelegere; şi o evaluare prealabilă. Programa analitică a cursurilor de formare
e. Capacitate de comunicare şi relaţionare; profesională pentru asistenţii maternali profesionişti cuprinde sesiuni
f. Spirit de observaţie; obligatorii ţi optionale susţinute de către asistenţii sociali, medici şi
g. Adaptabilitate. psihologi. Aceste sesiuni au un rol de formare, evaluare şi informare cu
Dacă nivelul de pregătire iniţial nu este atât de important în aceasta privire la diferite aspecte legate de creşterea şi dezvoltarea copilului, rolul
profesie, trăsăturile de personalitate menţionate sunt foarte importante, asistentului maternal profesionist în sistemul de servicii precum şi alte
începând cu responsabilitatea şi seriozitatea, dar în aceeaşi masură cu aspecte legate de drepturile si obligaţiile asistentului maternal profesionist.
afectivitatea şi înţelegerea , fiindcă oriunde este crescut şi îngrijit un copil Una dintre sesiunile tratate în cursurile de formare profesională a
trebuie să existe dragoste şi capacitate de a dărui. asistenţilor maternali profesionişti se referă la “Ataşament şi separare”. În
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a iniţiat în cele ce urmează voi trata aceasta tema.
anul 2005 mai multe programe, dintre care unul se referă la: formarea de Ataşamentul poate fi definit ca o legătură afectivă, de durată cu un
asistenţi maternali profesionişti pentru protecţia în regim de urgenţă a individ specific. (A.Birch,2000,pag.45)
copiilor între 0-2 ani separaţi de familie, prin: Atkinson, Atkinson (2000, pag.114) defineşte ataşamentul ca tendinţa
copilului de a căuta apropierea anumitor persoane şi de a se simţi protejat în
• promovarea drepturilor copilului între 0-2 ani, separat de familie, prezenţa acestora.
de a fi îngrijit în familia asistentului maternal profesionist pentru Promotorul teoriei ataşamentului este John Bowlby. Acesta teorie
protecţia în regim de urgenţă.(Art. 60 din legea 272 prevede că: spune ca eşecul copilului de a-şi forma o legătură cu una sau mai multe
”Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi persoane în primii ani de viaţă este legată de inabilitatea de a dezvolta
dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul relaţii personale apropiate, intime, la maturitate (Bowlby,1973) – Atkinson,
acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis”) Atkinson, 2002, pag. 579-580.
În 1951, Bowlby spunea că copiii care au crescut în instituţii prezentau
• prevenirea abuzului şi neglijării copilului între 0-2 ani;
frecvent apatie, tulburări de comportament şi nu prezentau vreun interes
• monitorizarea evoluţiei copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani faţă de o interacţiune socială.(A.Birch,2000,pag.46)
aflaţi în protecţie în regim de urgenţă la asistenţi maternali Se poate spune că acest lucru se datorează lipsei unei relaţii de
profesionişti şi elaborarea planului individualizat de protecţie care atasament stabile, care să-l facă pe copil să se simtă protejat.
să aiba drept finalitate reintegrarea în familia biologică, familia Schaffer si Emerson au observat comportamentul de ataşament a unui
extinsă şi adopţia naţională; număr de 16 copii în situaţii de familie. Ei au observat că:
• primul ataşament faţa de o persoana particulară a apărut în jurul
vârstei de 7-8 luni;

143 144
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

• majoritatea copiilor au format ataşamente şi cu alte persoane în Ceea ce rezultă de aici este faptul că formarea ataşamentului bazat pe
afara de mama. (A.Birch, 2000, pag. 50-51) securitate este determinat de sensibilitatea mamei la nevoile copilului.
De aici putem concluziona că orice persoana care oferă mai multă Dacă în copilaria mică ataşamentul se caracterizează prin căutarea
stimulare şi interacţiune, poate deveni obiect de ataşament, chiar dacă ea nu proximităţii şi securităţii, la vârsta şcolară ataşamentul este caracterizat prin
asigură şi hrana copilului respectiv. aprobare socială şi afecţiune, aceste trăsături fiind interiorizate de copil.
Ataşamentul copilului faţă de persoana care l-a îngrijit în primul an de Nevoia de ataşament face parte din nevoile de baza ale fiintei umane, este
viata are funcţia de a oferi securitatea necesară explorării mediului şi înnăscută şi are drept scop supravieţuirea.
constituie baza relaţionării de mai târziu. Pentru ca un copil să-şi dezvolte ataşamentul faţă de o persoana (în special
Teoria ataşamentului evidenţiază faptul că protecţia copilului este mama) este nevoie de stimuli pozitivi care sunt transmişi nonverbal: miros
scopul primar al dezvoltării, scop care depinde de calitatea legăturilor specific, figura umană, gustul laptelui, contact corporal uman - toate acestea
dintre părinte şi copilul său, în sisteme comportamentale reciproce.(Dr. au o importanţă maximă în primele 5 săptămâni. Aceşti stimuli vin din partea
V.O.Stan, 2002). Bowlby spunea că dezvoltarea comportamentului de persoanei care îngrijeşte copilul, asigurând acestuia confort, calm, plăcere.
ataşament este strict legată de experienţa actuală cu părintele. Astfel aceasta persoană devine o referinţă constantă şi are semnificaţia de bază
Mary Ainsworth (1978) a evaluat ataşamentul bazat pe securitate a unui sigură de ataşament la care copilul revine în caz de percepere a necunoscutului
copil de 12-18 luni, folosind ca procedeu “situaţia străină”. În urma acestei ca un potenţial pericol. (Dr. V.O.Stan, 2002, pag.47)
evaluări copiii pot fi împarţiţi în funcţie de tipul de ataşament pe care îl Până la vârsta de 18 luni, copilul explorează având ca bază sigura de
dezvoltă astfel: plecare legătura de ataşament.
• Copii cu ataşament bazat pe securitate: aceşti copii explorează S-a sugerat că în primul an de viaţă copiii n-ar trebui să fie deprivaţi de
în prezenţa mamei, sunt afectaţi de absenţa ei, caută apropiere, contactul cu mama în timpul unei perioade sensibile particulare, când
interacţiune sau contact corporal; relaţia primară de ataşament este în formare. (A.Birch, 2000, pag.66)
• Copii cu ataşament bazat pe insecuritate, evitant/anxios: aceşti În urma unui studiu retrospectiv pe 44 tineri delincvenţi Bowlby a
copii nu par afectaţi de absenţa mamei; evită apropierea sau constatat că delincvenţa juvenilă este o dovadă a neajunsurilor pe care le-a
interacţiunea cu aceasta; o ignora la revenirea ei în camera sau o produs perioada privării materne şi că separarea copiilor mici de mamele
întâmpina ocazional; lor, chiar şi temporară ar putea avea astfel de efecte.(Nicky Hayes, Sue
• Copii cu atasament bazat pe insecuritate, ambivalent: aceşti copii Orrell, 1997)
sunt anxiosi după despărţirea de mama, sunt afectaţi în timpul In urma separării copilului de persoana faţă de care şi-a format
separării; ambivalenţi când caută şi evită simultan contactul cu mama; ataşamentul, acesta resimte o durere profundă. Fiecare proces dureros prin
• Copii dezorientaţi: manifestă deseori comportamente care trece copilul include trei faze (Iolanda Mitrofan, 2003, pag.147-149):
contradictorii, dezorientate, comportamente caracterizate prin durerea de început, durerea acută şi durerea subsidiară. Fazele se desfăşoară
mişcări şi reacţii incomplete, uneori circumspect faţă de o persoana una după alta şi include, la rândul lor mai multe componente. Copiii trec
străină, uneori faţă de mamă. (A.Birch, 2000, pag.53-54) prin aceste faze la fiecare pierdere suferită, oricât de mică ar fi aceasta.
Există o legătură între tipurile de ataşament atribuite copilului şi În cazul durerii de început (timpurii), cele mai comune reacţii includ
comportamentul mamei. S-a constatat că, copiii care dezvoltă un ataşament negarea (disocierea, hiperactivitatea, iritabilitatea, protestul), alarma şi
caracterizat de securitate plângeau mai puţin şi aveau mame mai sensibile şi panica.Toate aceste reacţii pot determina stress şi iritabilitate. Conştient sau
mai responsive la nevoile acestora; mamele copiilor cu ataşament inconştient, negarea este un mecanism care ajută la prevenţie, evitare şi
anxios/evitant tindeau să nu raspundă la semnalele sociale ale copiilor şi reducerea anxietăţii. Ajută la suprimarea acelor emoţii care ne fac să ne
deseori se comportau într-o maniera rece, de respingere; mamele copiilor simţim vulnerabili, la conservarea energiei necesare următoarelor faze. În
cu ataşament ambivalent sunt inconsecvente în răspunsurile lor la nevoile această fază, nu este un lucru neobişnuit ca, pentru câteva momente,
copiilor, uneori răspunzând cu căldură, alteori ignorând semnalele sociale pierderea să fie pur si simplu uitată.
ale acestora. (A.Birch, 2000, pag.56) Un efect al pierderii îl reprezinta disocierea. Mulţi copii par a se mişca
prin viaţă ca nişte roboţi, zâmbind şi răspunzând unor iluzii. Ei spun că se
145 146
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

simt ca şi cum n-ar fi în contact cu ei înşişi. Aceasta experienţă de disociere După o vreme în care au experimentat toate sentimentele şi trăirile
poate dura de la câteva ore pâna la câteva luni. E posibil ca în acesta perioadă normale în asemenea momente, copiii se hotărăsc să revină la o viaţă care
copilul să arate foarte puţin interes pentru tot ceea ce este în jurul său, să pară să le asigure creşterea şi dezvoltarea personală. Începe parcurgerea
rupt de realitate, suspendat în timp şi spatiu, să evite conversaţiile şi orice drumului bunăstării fizice şi psihice. Aceasta înseamnă abandonarea
contact interpersonal, să se retragă din activităţiile sociale. trecutului şi trăirea în prezent şi viitor. Pe acest drum există multe
Regresia este o alta caracteristică ce poate însoţi durerea. Ea poate obstacole, greutăţi, popasuri, reîntoarceri, dar lucrurile vor evolua în sens
include de asemenea manifestări mai speciale: pozitiv. Are loc integrarea celor întâmplate în sfera a tot ceea ce este bun în
• loviri viaţa celui care a suferit pierderea.
• muşcături Separarea poate avea efecte de scurta durată cât şi de lunga durată.
• murdărirea hainelor Efectele de scurtă durată se referă la răspunsul imediat al copilului la o
• creşterea activităţii orale (îşi sug degetele sau părul, muşcă hainele, experienţă de deprivare. Aceasta poate lua forma protestului, disperării sau
creioanele) detaşării. De asemenea poate aparea retardare de dezvoltare sau încetinirea
Unii copii pot exprima faptul că au nevoie de mai multă securitate procesului de dezvoltare, în special al limbajului şi responsivităţii sociale.
devenind mai posesivi decât de obicei. Oricât de iritabil este acest tip de Efectele separării de lungă durată sunt observate mai târziu, fie urmând o
răspuns la pierdere al copilului, aceasta nu este, de obicei, o alegere scurtă perioadă de separare, fie după o separare prelungită.
conştientă a lui. Rutter concluzionează că:
Regresia poate fi o parte a procesului de vindecare după pierdere pentru • majoritatea efectelor de lungă durată ale aşa numitei ”deprivări
majoritatea copiilor. Deşi nu trebuie sa fie duri cu copilul, părinţii trebuie maternale” se datorează mai degraba lipsei de ceva (privare) decât
să-şi impună deciziile cu fermitate. oricărui tip de pierdere (deprivare);
Distragerea, devierea şi hiperactivitatea sunt alte reacţii comportamentale • eşecul de a stabili legături cu oricine, nu doar cu mama, în perioada
la pierdere. Copiilor începe să le displacă să se joace singuri şi cer compania copilăriei timpurii reprezintă principalul factor în apariţia “psihopatiei
altei persoane.Unii încep să fie preocupaţi de problemele celorlalţi. fară afect”;
Etapa secundară a procesului de jelire include câteva componente: dor • disonanţa în familie şi absenţa unei relaţii stabilite cu un părinte sunt
şi căutare, tristeţe, teamă, anxietate, vinovăţie li ruşine, experienţa asociate cu delincvenţa şi comportamentul antisocial de mai târziu;
dezorganizării şi disperării şi, în final începerea procesului de reorganizare. • absenţa stimulării şi a experienţelor de viaţa necesare sunt
Fiecare fază ajuta copilul să depăşească pierderea prin acceptarea a ceea responsabile de retardarea intelectuală;
ce s-a întâmplat şi prin începerea procesului de refacere şi reaşezare • doveziile obţinute nu susţin opiniile lui Bowlby cu privire la
sufletească. importanta specială a legăturii formate cu mama. Principala legătură
Cercetările indică faptul că sentimentele de ambivalenţă şi conflictele nu trebuie să fie cu părintele biologic şi nu neapărat cu o femeie.
interioare contradictorii legate de persoana pierdută, complica procesul Rutter sublinia importanta stabilirii unor relaţii ale copilului cu alte
durerii, extinzând perioada de timp necesară refacerii. persoane, în special cu tatăl. (A.Birch, 2000, pag.69)
Copiii trebuie să ştie că sentimentele şi reacţiile lor sunt comune şi Atât deprivarea maternă cât şi separarea copilului de persoana faţă de
normale în situaţiile de durere, ca reîntoarcerea la creativitate implică durere care şi-a format legătura de ataşament, are efecte negative care împiedică
şi că nu există cale de a scurta toate acestea, întreg procesul trebuind să fie dezvoltarea armonioasă a personalităţii lui.
parcurs. Este foarte important pentru copil să simtă că se află în centrul Cu toate efectele sale negative, separarea este de cele mai multe ori
preocupărilor adultului şi că experienţa sa are valoare în ochii acestuia. inevitabilă, dar dacă asigurăm copilului de timpuriu un mediu securizant,
Mesajele de genul ”sentimentele tale sunt importante pentru mine şi îmi voi efectele negative ale separării ar putea fi diminuate. Aici intervine rolul
face timp să le ascult” trebuie date cât mai des cu putinţă. asistentilor maternali care în urma unei pregătiri prealabile pot oferi
Cel mai important moment este acela al începerii procesului de refacere copilului condiţiile necesare unei bune dezvoltări.
şi vindecare.
147 148
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Consider că este foarte important discutarea acestor teme în cadrul BIBLIOGRAFIE


cursurilor de formare a asistenţilor maternali profesionişti pentru o mai
1. Ann Birch, 2000, Psihologia dezvoltări, Ed.Tehnica, Bucuresti;
bună informare a modului de formare a unei legături de ataşament,
importanţa acestui ataşament pentru dezvoltarea ulterioară a copilului 2. Dr. V.O. Stan, 2002, Ataşamentul şi sisteme comunitare în sănătatea
precum şi pentru înţelegerea durerii copilului, durere provocată de procesul mentală, Ed.Eurobit, Timişoara;
pierderii şi separării. 3. Iolanda Mitrofan (coord.), 2003, Cursa cu obstacole a dezvoltării umane,
Ed.Polirom, Iaşi, 2003;
As. soc. Mihaela Bălaj
4. Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
Cerc. şt. asociat, Insititutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, 5. Nicky Hayes, Sue Orrell, 1997, Introducere în psihologie, Ed.All
Delphy, Cluj-Napoca Educational, Bucureşti;
6. Programa analitica a cursurilor de formare profesională pentru asistenţii
maternali profesionişti;
7. R.L.Atkinson, R.C.Atkinson, 2002, Introducere în psihologie,
Ed.Tehnica, Bucureşti;
8. Revista ”In interesul copilului”, Nr.1, Anul 2005.

149 150
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

CERCUL LITERAR DE LA SIBIU


- O LECŢIE DE SUPRAVIEŢUIRE CULTURALĂ-

Toţi oamenii sunt copii ai timpului. Dar numai unora


timpul le este părinte şi îi poartă mereu în amintire.
Azir

„Naşterea Cetăţii-simbol este o operaţie dureroasă: ea presupune,


implicit, consumarea până la anulare a cetăţii-obiect.(...)
Oraşul ideal este un mit al sfârşitului. El ilustrează o postistorie: pietrele
Omul nu este o fiinţă posesivă, stăpânitoare, ci una dislocate prin drama existenţei sunt reclădite conform unui nou ritm, care
contemplativă. Bucuria existenţială se naşte şi creşte pe va dicta nu numai perfecţiunea ”spaţiului” dar şi pe cea a „vieţii” (...)
măsură ce ochii sufletului admiră tot mai de aproape Cetatea ia fiinţă printr-o dublă opoziţie: prin raportare la Paradis (este
imaginea Paradisului , reflectată dincolo de timp) şi prin raportare la istorie
frumuseţile vieţii, iar paşii fiinţei noastre se apropie din ce (este depăşirea, abolirea istoriei).
în ce mai mult de ele. Orice frumuseţe atinsă în zbor de O dimensiune a acestui spaţiu e timpul. (...)
aripa sufletului uman devine trup împietrit în cimitirul Între utopie şi cetatea fortificată există adesea o perfectă suprapunere. Şi
trecutului. Omul este o fiinţă-în-devenire, o fiinţă-în- aceasta pentru că, simbolic sau nu, utopia este o fortăreaţă”. 45
La sfârşitul anului 1940, Sibiul devine spaţiul de refugiu al
perspectivă. Frumuseţile vii ale vieţii sunt acelea ce merg Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj.Treptat, el va deveni, printr-un
mereu înaintea noastră. fel de conversie alchimică, un spaţiu securizat metaforic împotriva
istoriei.”Cetatea–obiect” (Sibiul real dar şi Clujul pierdut) o dată anulată,
„naşterea Cetăţii-simbol” se impune ca imperativă soluţie soteriologică.
Azir Sibiul cerchiştilor este un text- fortăreaţă, o utopie, artefact estetic, manifest
pentru abolirea istoriei şi a temporalităţii opresive.
„ În plin dezastru al istoriei concrete se năştea o lume a ”frumosului”
absolut, esenţial aristocratică, cu apetituri pentru boema rafinată, de salon
spiritual. Sibiul este perceput ca un refugiu atemporal, un spaţiu securizant,
nu atât al individului, cât al culturii însăşi. El devine un topos fantasmatic
al urbanului ideal şi compensator.(...) Oraşul devenise un model cultural, un
spaţiu în care cultura majoră era posibilă. Cerchiştii realizează aici
conştiinţa ofensivei fecunde a esteticului, precum şi a unui centru elitar
iradiant, cu un gust artistic rafinat, în opoziţie atât cu tradiţionalismul
provincial al Nordului, cât si cu balcanismul trivial al Sudului.”46 . Pentru I.
Negoiţescu, valoarea Sibiului stă în seducţie.

45
Victor Ieronim STOICHIŢĂ, Efectul Don Quijote. Repere pentru o hermeneutică a
imaginarului european, trad. de Ruxandra Dumitrescu, Gina Vieru, Corina Mircau, Ed.
Humanitas, 1995, p.15.
46
Petru POANTĂ, Cercul Literar de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar, Clusium,
1997, p.33.
151 152
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Departe de istoria dezlănţuită, Cercul îşi revendică drept coordonate (Nocturnă)


pentru o circumferinţă simbolică, un spaţiu şi un timp regresive . Oraş labirint, al deschiderii succesive (porţi, ferestre, ochi ), Sibiul este
„ Sibiul este cetatea umbrelor.” Şi despre umbra timpului vorbea, cu construit la modul textual (ca o poveste), poveste ce necesită însă o lectură
precădere, Radu Stanca. „Lucrurile sunt toate topite în umbră. Faptele sunt filtrată, oarecum obstaculată (cu „viziera peste faţă”).
toate încolăcite unele în altele. Istoria trece dintr-o încăpere într-alta fără să „Stradalele mă-nghit dintr-una-ntr- alta,
închidă în urmă-i uşi. Între oameni, corespondenţele se suprapun, între Iar scările mă urcă şi coboară,
vârste, limitele dispar. Totul trece printr-o zodie a sa - zodie specială, sui- De nu mai ştiu:biserica e-n balta
generis, zodie sublimă. O zodie în care stăpânesc umbrele. Nimic nu e Cerului larg sau ceru-n ea coboară.” (Nocturnă)
definitiv limitat, nici un contur nu e tras până la urmă, nici un sunet Construit pe o dimensiune strict temporală, cetatea- fortăreaţă a
complet încheiat. Pe deasupra Sibiului pluteşte un cer special, care face din spiritului îşi anulează structurile spaţiale. Ca într-o pictură a lui Dali,
bătrâni tineri, din tineri bătrâni, din moderni nişte medievali, din medievali acestea se lichefiază, încetează a mai fi „fenomene blocate” şi devin
nişte existenţe prezente, vii.”47 fenomene în desfăşurare.
Fiind mai degrabă un spaţiu al morţii (indicat de motivul funerar al
umbrelor- reflex – simulacru al lucrurilor), al mortificării timpului real, *
istoric, reversibil, Sibiul - atanor al unei sensibilităţi specifice, promovează „Căci aceasta e lecţia lui Orfeu: poezia, cu incantatoriile ei eficienţe ,
sub aspect temporal, una dintre legile emblematice ale cercului: transmiţându-se pe sine, dă lumii şi fiecăruia dintre noi toate dimensiunile
reversibilitatea sau legea eternei reîntoarceri. Spaţiu ideal al simultaneităţii existenţei , din noaptea fiinţei, în lumina plină a nefiinţei ”49.
(postmoderne?) , această cetate utopie a rezistenţei esteticului a catalizat, ca
reacţie secundă, ideologia cerchiştilor, născută într- o deliberată izolare de Din relaţia poetului cu această „geografie spirituală”, topos cultural în
presiunile lumii reale. Barocul reactivat provoacă, pentru început, asumarea care a fost convertit Sibiul, se va naşte, ca soluţie la disoluţia lumii,
unei gesticulaţii subsecvente. De aici, ca strategie poetică, adoptarea balada.”În fond, medievalismul oraşului, de natură barocă, e un construct
posturii „ corydoneşti”, ostentative a cerchiştilor. estetic, actualizat prin filiera romantismului german. El devine, cumva
„Deşi elementul coercitiv al peisajului e grădina, (ca natură îmblânzită, firesc, substanţa baladescului”- observa Petru Poantă50
constrânsă la artificial, ca artefact- n.n.), totuşi elementul cel mai Resuscitarea baladescului, ca tip specific de soteriologie, recuperarea
impresionant e zidul” 48 Zidul, ca limită între închis şi deschis, ca spaţiu unui arhetip cultural, acel nucleu axiologic al tuturor virtualităţilor literare
ambvivalent al lui inăuntru şi al lui afară, ca memorie a unei consacrări. (în concepţia lui Goethe), este una din dimensiunile sintezei spirituale spre
Numai Sibiul, ca timp spaţializat, palimpsest, putea cataliza doctrina plină care tindeau cerchiştii. „ Spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului nostru, se
de „ bogăţie orizontal - intertextuală şi vertical - culturală” a cerchiştilor. întâmplă, după Radu Stanca, o mutaţie culturală, care impune un stil
„Intru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere diferenţiat de cel tradiţional. Împrejurările social-politice determinaseră în
În care e un mort. Pe partea dreaptă etapa anterioară preponderenţa unui stil istoric, legat de existenţa imediată,
Am zidurile surde de tăcere mereu periclitată a neamului. Dominanta istoricistă era prezentă în artă, în
Pe partea stângă, inima-nţeleaptă. literatură, în lingvistică, în drept şi filosofie, oricare din aceste discipline
ilustrându-se prin efortul de a-şi defini obiectul, dar şi de a proteja, prin
În jur văd numai porţi, şi-n porţi ferestre, mijloacele ştiinţei şi ale dialogului polemic fiinţa naţională în vremuri de
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă. nenoroc ”. O dată cu apariţia unui nou peisaj cultural, „din înfruntările pro
Intru-n Sibiu domol ca-ntr-o poveste şi contra tradiţionaliste s- a născut, alături de stilul istoric, un stil care
În care port viziera peste faţă.”

47 49
Radu STANCA, Aquarium. Eseuri programatice.Selecţia textelor şi cuvânt înainte de Ion Ion NEGOIŢESCU, Însemnările unui cosmopolit, Ed. Îngrijită de Dan Damaschin,
Vartic, Ed. îngrijită de Marta Petreu, Apostrof, 2000, p. 91. Colecţia „Cercului Literar de la Sibiu”, Ed. Paralela 45, p.16.
48 50
Ibidem, p. 91. Petru POANTĂ, op. cit., p. 94.
153 154
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ţinteşte spre sinteşă, stilul filosofic.”51 Trei sunt textele teoretice care sociale şi morale, ci la nişte izvoare lăuntrice, dar vechi şi părăsite : epicul,
circumscriu, complementar, problematica baladei şi a baladescului: dramaticul istoricul. Balada şi legenda , poemul dramatic sau naraţiunea
Resurecţia baladei, Ceva despre tristeţe, Versul ultim. evocatoare înlocuiesc formele lirice predominante înainte. Lirismului i se
Epurată de „complexitatea de semnificaţii pe care o implica poezia- caută astfel un conţinut obiectiv”58
semnificaţia mitică, magică, eroică, religioasă, morală”, în căutarea Astfel, salvarea conţinutului se face prin salvarea unei forme. Avatar
nucleului poetic „pur”, abstras oricăror contingenţe , poezia a eşuat prin a-şi istoric al mitului, balada este cea destinată revelării bogate a lumii, „nu un
revela sieşi neantul. „Poetul a luat purul drept neant.52” Soluţia la această atac adus chiagului imponderabil al liricului, ci tocmai o nouă emancipare a
criză,53 soluţie propusă în descendenţa teoriei axiologice, este reactivarea, esenţialului împotriva neantului, a substanţei împotriva haosului.”59
în sensul ideii capodoperei, a poeziei – corolă de semnificaţii simbolice. „O Dar, „a propune într- o artă poetică programatică o resurecţie a baladei,
operă de artă va fi cu atat mai aptă de a purta titlul de capodoperă , cu cât nu însemna o întoarcere la forme desuete ale poeziei. Poeţii grupului de la
semnificaţia ei axiologică va fi mai complexă. Exclusivitatea estetică nu Sibiu aveau conştiinţa foarte modernă a imposibilităţii unei comunicări
duce la capodoperă”54. Contextul la care se raportează Radu Stanca în naiv- imediate prin poezie, a ambiguităţii structurale a liricii.”60
teoria epuizării lirismului în estetism, i. e. purism, este, mai puţin contextul Astfel, resurecţia baladei „nu înseamnă întoarcere la forme desuete , ci
românesc şi, mai degrabă, o raportare la situaţia europeană, a acordarea formelor câştigate cu formele ce sunt în curs de a fi câştigate.”61
modernismului aproape consumat. În plus, balada se conformează legii dedublării, a travestirii pe care o
Nicolae Manolescu sintetizează, de altfel, peisajul poeziei române de la presupune actul poetic. „Structura ei funcţională este aceea a echivocurilor.
începutul deceniului 5 :” Poezia modernă îşi consumă treptat energiile De aceea trebuie găsită mereu o formă corespunzătoare acestei naturi
înainte şi în anii celui de-al II-lea război. În anii 30 asistăm la epuizarea ambigue.” Dupa observaţia lui Şt. Aug. Doinaş, „ Baladescul cuprinde toate
epigonică a modernismului, (mai ales a aceluia de descendenţă barbiană), acele forme ale poeziei în care liricul – refuzându- se ca simplă expresie
iar după 1940 la o recrudescenţă a avangardismului. Conflictul dintre ele directă a unei stări afective – recurge la forma indirectă a unei travestiri,
cunoaşte, între 1945 şi 1947 ultima bătălie a epocii moderne propriu- zise. travestire care aşază continuu poetul îndărătul personajelor sale, înlocuieşte
Istoricizarea poeziei moderne, sub cele două înfăţişări ale sale, este un fapt confesiunea prin naraţie, şi – utilizând toate efectele expresiei lirice – le
aproape cert la mijlocul deceniului 5.”55 Ca „replică dată ermetismului şi organizează într- o desfăşurare dinamică, bazată pe conflict şi replică.”62
purismului,”56 poeţii de la Albatros vizau de-poetizarea, resurecţia estetică Balada înseamnă, de asemenea, recuperarea nucleului dramatic conţinut de
fiind dublată de o resurecţie socială, prin descoperirea unui nou limbaj. „ o „situaţie poetică”. Astfel, poezia se naşte din poezie, iar „situaţiile
Cercul literar, în schimb, se va forma în orizontul altei mentalităţi, care poetice” sunt culese din spaţiul culturii, şi nu al realului. Poezia devine,
aparţine unui Nord aristocratic. Sudului anarhic, violent şi pătimaş i se vor astfel, creaţie palimpsestică, intertext. De aici, din această plurivalentă
opune ordinea, bunul gust, gratuitatea şi rafinamentul.”57 Cercul literar deschidere culturală, din acest dialog perpetuu pe care poezia îl stabileşte în
„încearcă să revitalizeze poezia nu întorcând- o la viaţă, la izvoarele ei relaţia sa cu celelalte texte, cu ceilalţi topoi literari, dificultatea (generată,
desigur, de o perspectivă eronată) a încadrării obstinate a poeziei
51
Vasile FANACHE, Eseistul Radu Stanca, în Întâlniri (Critică şi istorie literară), Ed. cerchiştilor într-un curent tutelar. S-au emis diverse ipoteze : neo-
Dacia, 1976, pp.19-20. clasicismul, barocul, romanticul (în speţă cel german, în descendenţa
52
Radu STANCA, op. cit., p. 109. Goethe- Schiller), manierismul, modernismul, postmodernismul. Dar, aşa
53
Într- o scrisoare către Nicolae Balotă datată 19 mai 1955, I. Negoiţescu întreba şi se cum observa şi Petru Poantă, preluând o terminologie din Melancolia
întreba : „Crezi, deci, că singura soluţie a crizei în care se află cultura modernă, a
autonomiei valorilor, a pluralismului axiologic, cultură ajunsă, după tine, la epuizare, la un descendenţei a Monicăi Spiridon, creaţia poetică a cerchiştilor (în speţă a
sfârşit, s-ar afla într-o barbarie nouă, dar şi într-o nouă perioadă cultică?” (Nicolae
58
BALOTĂ, Caietul albastru, , Timp mort 1954- 1955, Remember, 1991- 1998, Ed. Universal Idem, Metamorfozele poeziei, Metamorfozele romanului, Ed. îngrijită de Mircea Mihăieş,
Dalsi, 2000, p.84) Ed. Polirom, 2003, p.94.
54 59
Radu STANCA, op. cit., p. 109. Radu STANCA, op. cit., p. 110.
55 60
Nicolae MANOLESCU, Despre Poezie, Ed. Cartea Românească, 1987, p.227. Nicolae BALOTĂ, Labirint, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970, p 339.
56 61
Ibidem, p.92. Radu STANCA,op. cit., p. 114.
57 62
Ibidem, , p 92. Ştefan Augustin DOINAŞ, Lampa lui Diogene, Ed. Eminescu, 1970, p. 81.
155 156
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

baladiştilor) este una de tip cratilic”specificat prin conştiinţa succesoratului, emoţii, pentru subminarea coerciţiei date de formă, ca în teoria lui Goethe
prin melancolia descendenţei.”63 referitoare la „forma lăuntrică” a unei opere. Forma poeziei „e ca piatra
Cel de-al doilea text care circumscrie teoretic problematica baladescului misterioasă a alchimiştilor , e vasul şi materia pe care o conţine, e foc şi
este Ceva despre tristeţe. Pornind de la ipoteza „insuficientului creator” ceea ce îngheaţă”66 Forma nu este , deci, un dat exterior operei, ci principiul
(Goethe), Radu Stanca identifică tristeţea (tipic poetică) drept loc de ordonator lăuntric, care generează un nucleu ideatic („foc”) şi cristalizează
convergenţă a tuturor sentimentelor în declin. ideea („îngheaţă”). Analizând mitologia lirismului la Eta Boeriu, în Analize
„Tristeţea nu este altceva decât o stare sufletească oarecare în declin. şi sinteze, I. Negoiţescu propunea şi o altă perspectivă asupra fascinaţiei
Ura în declin e tristeţe. Bucuria în declin e tristeţe. Iată de ce marile pasiuni cerchiştilor pentru formă şi dialog intertextual : „Adânca propensiune spre
sunt întotdeauna pândite de tristeţe; pentru că la limita lor inferioară stă fenomenul de cultură, luat în sine, s- a manifestat la poeţii Cercului literar
mereu aceeaşi matcă esenţială a oricărui afect tensional: tristeţea, adică şi ca pasiune de a transpune în limba română versuri ce alcătuiau un
echilibrul, adică unitarul. ”64 corespondent spiritual, ca astfel să- şi exercite în plan obiectiv propria
Stare de echilibru afectiv, tristeţea este şi categorie estetică pentru singurătate ( Radu Stanca – a zăbovit asupra dramaturgiei lui Schiller,
poezie, unde poate apărea sub trei aspecte : ca atmosferă, ca principiu care Ioanichie Olteanu asupra poematicii intelectualiste a lui Osip Mandelstam,
poetizează şi ca obiect poetic propriu- zis. iar Doinaş şi Negoiţescu împreună asupra lui Hölderlin sau Hugo von
Transferată în zona baladescului, (în special a baladelor lui Radu Hofmannsthal), pasiune nu fără consecinţe în gustul lor pentru formă,
Stanca) tristeţea devine un „modus operandi” în text. Tristeţea este o pentru canoane menite deseori să precipite delirul sensibil (s.n.).”67
categorie estetică cultivată deliberat, prin urmare, un simulacru afectiv, *
estetizat. De aici impresia travestirii discursului liric, gesticulaţia teatrală, Întâlnit pentru prima dată la Virgiliu, Corydon, un păstor de o frumuseţe
ornamentul afectiv, convenţiile lăsate la vedere. Această tehnică a punerii seducatoare (s- a spus ca ar fi o „persona” asumată de poet), devine eroul
în scenă a unui sentiment are tocmai rolul şi efectul paradoxal de a simula celui mai faimos poem despre homoerotism din literatura latină, Egloga a
spontanul. În descendenţa lui Edgar Allan Poe, Radu Stanca aduce, în doua, sau Egloga lui Corydon. El reapare la André Gide, într-un eseu scris
Versul ultim, un elogiu al categoriei formei în poezie. sub forma a patru dialoguri socratice dintre narator şi Corydon, un fost
„În economia de ansamblu a poeziei lirice, categoria formei reprezintă, medic ce pregăteşte un text intitulat În apărarea pederastiei. În Corydon,
întotdeauna, un joc dialectic între aspectul exterior al înlănţuirii verbale şi care a starnit la data apariţiei lui o seamă de controverse, text declarat de
năzuinţa expresivă a limbajului literar.(...) critici oarecum marginal din perspectiva relevanţei estetice, dar considerat
Modalitatea dialectică a formei lirice realizează, astfel, prin felul cum de autor ca fiind cel mai important, Gide regândeşte cultura hegemonică
suprapune cătuşele stereotipe ale formei fixe pe tensiunea liberă şi Occidentală, examinând influenţa civilizatoare pe care homosexualitatea a
nestăpânită a năzuinţei expansive, ceea ce constituie farmecul avut - o în societatea greacă. Corydon devine, pentru Cercul Literar de la
neaşteptatului, al surprinzătoruluii în limbajul poetic (...).Poetul uzează, Sibiu, un simbol emblematic al poetului şi al poeziei. În 1916, Bacovia
pentru a se realiza pe sine, de un truc. El se supune de bunăvoie unei forme spunea „Sunt cel mai trist din acest oraş.” În 1943, Radu Stanca propune un
fixe, coercitive, dar în cardrul acestei forme, el introduce în limbajul utilizat alt registru : „Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.” „La începutul
o dezordine rebelă.” În acest context, „versul ultim este una dintre „coborârii sale , Orfeu este un estet rafinat, decadent, un om de lume. E un
realizările cele mai caracteristice ale „poantei lirice”. „În versul ultim, poet tardiv, un modern din faza agonică a modernităţii. Ştie prea bine că
spiritul caută întotdeauna soluţionarea poeziei”65. În fapt, pledoaria pentru arta sa este un gest inutil, act gratuit, că e mai degrabă speculaţie decât
versul ultim este o pledoarie pentru ludic, pentru poezia ca înscenare a unei expresie directă. [...] Trecerea sa „dincolo” este cea de la condiţia estetului,
la cea a artistului. Poetul trece de la poezia ca gest gratuit, la poezia cultică,
63
Monica SPIRIDON, Melancolia descendenţei: o perspectivă fenomenologică asupra de la sterilitatea poetului tardiv, la o fecunditate originară. În primul Orfeu
memoriei genetice a literaturii, Ed. a II-a, Polirom : „Am numit, aşadar, cratilism, acea
nostalgie a originilor care îmbibă toate palierele literaturii de nevoia tiparelor primordialeşi a
66
principiilor întemeietoare de sens.” (p.54) Apud Gabriela GAVRIL, Cercul literar de la Sibiu.De la Manifest la Adio, Europa!,
64
Radu STANCA, op.cit., p. 26. Radu Stanca, I. Negoiţescu, Şt. Aug. Doinaş, Ion D. Sârbu, Fides, 2000, p. 29.
65 67
Ibidem, p. 33. I. NEGOIŢESCU, Analize şi sinteze, Ed Albatros, 1976, p. 83
157 158
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

întrevăd ceva din figura lui Radu Stanca, aşa cum l-am cunosut la Sibiu , în Monologul joacă rolul oglinzii, în faţa căreia, spunea Baudelaire, dandy-ul
1943, în perioada în care clama „Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.”68” e condamnat să trăiască. Este dovada narcisismului, dar şi a neliniştitoarei
Balada Corydon se recomandă, aşa cum observa şi Petru Poantă, drept absenţe a celuilalt, a alterităţii în funcţie de care fiinţa se poate cu adevărat
„manifest existenţial - estetic al „omului cerchist” , imagine extremă a defini.”71 De altfel, formula pe care Baudelaire o propunea dandysmului
proiectelor sale fantasmatic- deformatoare. (...) Nimic nu putea fi mai este adecvată şi apariţiei Cecului în contextul literaturii române : „ultima
şocant în Sibiul anilor 40 , decât această imagine monstruos- estetizantă a zvâcnire de eroism în vremuri de decadenţă.” Adriana Babeţi, în studiul său
fiinţei umane. Ea nu satisface, bineînţeles, toate disponibilităţile afective şi consacrat Dandysmului, atrăgea atenţia asupra semnificaţiei oglinzii şi a
ideologice ale grupării cerchiste dar îi polarizează cel puţin impulsurile dialecticii suprafaţă – profunzime : „... acolo, în oglindă, se consumă unul
estetizante, manierist- dandyste. Altminteri , ca persoane civile, membrii dintre cele mai neaşteptate paradoxuri. În modernitate, catoptricul e zona
Cercului aparţin onorabilei intelectualităţi burgheze ardeleneşti, extrem de dublului sens, aşa cum îl trăieşte Alice, „În ce sens? În ce sens?” (...) Sau
mândră de vitalitatea tradiţiei ei recente. Scriitorii (...) sunt în genere de cum îl defineşte Valéry, scriind celebra propoziţie : „pielea – suprema
dreapta: dandysmul lor, când există, nu depăşeşte nostalgia unui anume profunzime.” Sau cum îl teoretizează Michel Foucault, Jacques Lacan,
aristrocratism, nu se manifestă ca revoltă împotriva clasei originare. Ca Gilles Deleuze, Roland Barthes, Julia Kristeva, Jacquees Derrida şi, până la
fenomen social, el are un sens pozitiv- citadin, anti- rural şi anti- provincial. urmă, un întreg program al postmodernităţii, sugerând nu că dincolo de
De aceea a şi putut fi confundat cu principiul elementar al autonomiei suprafaţă s- ar afla o profunzime, ci că ea, suprafaţa, este profunzime.(...)
esteticului. Interesant e că substratul „bizar”, „extravagant” al Cercului l- Dacă acceptăm că Dandysmul este una dintre formele de manifestare a
au intuit chiar opozanţii lui. Sintagma anatemică „esteţii din Ardeal” moderintăţii, atunci şi în cadrul său dihotomiile tradiţiei metafizice
denunţa, inconştient, nu atât o ideologie literară, cât o metafizică a (aparenţă/ esenţă, unu/ multiplu, suflet/ trup) sunt neutralizate.”72 Ovidiu
„creatorului ” însuşi. Contemporanii clasicizanţi simt acţiunea Cotruş observa : „Poate că însuşi dandysmul nu este decât o formă minoră
„deformatoare” a cerchiştilor, însă, în lipsa unei educaţii estetice adecvate, de decadentism, sau, ca să folosim terminologia baudelairiană, de
o divulgă drept erezie politico- ideologică.”69 satanism.” În ceea ce priveşte masca, pentru decadent, aceasta este un semn
Aşa cum observa şi I. Vartic, „în condiţiile socio- politice ale deceniului al excepţiei, o (în analiza lui I. Vartic la Mateiu Caragiale) „mărturie
5, voinţa manieristă de a şoca se limitează, aproape integral, la programul plastică a fiinţei sale posedate de frumos.”(Iar Corydonul lui Radu Stanca
estetic.”70 Dacă Negoiţescu e cel care se camuflează în pasiunea pentru poartă toate stigmatele ipostaziate ca ornamentaţie a acestei posesiuni).
„ideea” manieristă, Stanca e cel care plăsmuieşteb figura manieristă, „Dandy-ul de la finele secolului 19 până după primul război mondial
archimboldiană a literaturii noastre. „ I. Negoiţescu - observă criticul - poate fi interpretat şi ca hieroglifă a modernităţii, în toate ipostazele sale,
aparţine tipologiei omului şi artistului manierist, configurată de Hocke: inclusiv în cea postmodernă, ale cărei principii dandysmul le conţine.”73
componenta feminină, artificialul, anti- naturalul, labilitatea nervoasă, Adriana Babeţi vede dandy- ul ca figură anticipatorie a modernităţii târzii,
individualismul acut, sciziunea interioară, impulsul către deformare, fapt ce confirmă unul dintre paradoxurile modernităţii: hipeinvestirea eului
melancolia, egocentrismul, rebeliunea contiună, subiectivismul, erotismul merge mână în mână cu „dezafectarea marilor sisteme de sens”. În noul
invertit, plăcerea de a se travesti, dandysmul. (...)În esenţă, manierismul are veac, dandysmul este „hârtia de turnesol, revelatorul subtil al feţelor
cultul exacerbat al diferenţei. El vrea mereu să producă stupefacţie, atât modernităţii...”. „ Pe de o parte sunt încă vii ecourile decadentismului, cu
prin comportamentul social, cât şi prin creaţia sa. Îşi dezvăluie scandalos tot ceea ce adusese acesta, atât ca tendinţă specifică oricărui final de ciclu
intimitatea, în aceeaşi măsură în care se travesteşte, căci autenticitatea sa istoric : degradare a structurilor sociale, morale, crepuscul al uneilumi,
stă în extravaganţă.” „Corydon” pare un elogiu adus artificialităţii. agonie a unui sistem, criză generală a valorilor, cât şi ca program estetic de
„Trecerea prin burg (...) devine echivalentul unei intrări în scenă. (...) la finele veacului 19 şi începutul secolului 20 : negativitate, cult violent al
inovaţiei, spirit rafinat şi „corupt”, devitalizare, exacerbare a formei.
68
Nicolae BALOTĂ, Caietul albastru, p.105
69 71
Petru POANTĂ, op. cit., p.31 Gabriela GAVRIL, op. cit., p.36
70 72
I. VARTIC, în Prefaţă la Straja dragonilor, Biblioteca Apostrof, epilog de Ana Mureşan, Adriana BABEŢI, Dandysmul: o istorie, Polirom, 2004, p. 165.
73
Ed. îngrijită şi prefaţată de I. Vartic, 1994, p 6. Ibidem, p. 176
159 160
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Stilistic se înregistrează pe această filieră, ceva paradoxal : o nostalgie a trăiam profund şi sincer tot ceea ce se chema – atât de impropriu –
clasicului.- Un neoclasicism „frenator”, oarecum compensatoriu pentru „decadent” şi ceea ce constituia fondul meu autentic.”79 Se declară atras de
excesele modernităţii, coexistă într-unul şi acelaşi autor, într- una şi aceeaşi Picasso, „ale cărui monstruozităţi mă făceau să mă înfiorez de plăcere.”,
operă, cu forme de o modernitate radicală, devastatoare. Recuparearea totul convergând , deci, spre „decadentismul meu cosmopolit.” Dintre cele
mitologiei greco- latine pe toate meridianele „noului stil” poate să trei ipostaze ale eului criticului, „ego”, „alter ego” şi „alter nego”, ultima
surprindă un ochi neavizat.”74 E ceea ce autoarea numeşte „dandysm delegându- se ca sinteză simbolică ( negativă) a primelor două.Tot
neoclasic”, înclinaţia pentru un anacronism delicat. Negoiţescu e cel care a caracterizat poate cel mai plastic spiritul baladesc al
Cultivând cu adevărat o poetică subsumată „phantasiei”, Radu Stanca lui Radu Stanca: distanţare fină, filtrare estetică, orgie imaginativă, ironie
pare a urmări finalitatea pe care şi- o însuşiseră ca program manieriştii: „E crepusculară.
del poeta, il fin, la meraviglia”. Miza fantasticei puneri în scenă din *
Corydon este surprinderea uimirii, căci, „cei care, fascinaţi, îl privesc, sunt
ei, de fapt, cei priviţi.”Fantezia lui Radu Stanca trebuie înteleasă aşa cum Fabuloasa călătorie a lui Faust şi Mefisto în trecut, până în Grecia antică
intuise şi Doinaş75, în sens baudelairian, drept „ capacitate de a produce are drept scop ca Faust să trăiască iubirea absolută, cunoscând- o pe Elena.
irealul.”(„Corydon, în înfăţişarea sa , de un exhibiţionism baroc, construind Euphorion devine, în acest context, întrupare a setei de absolut. Etimologic,
o pavăză pentru fiinţa sa intimă, atât de greu de definit: om sau floare, „euphorion ” înseamnă „purtătorul de bine”, fiind o creaţie artificială,
sau”numai un turn rătăcit între case.”76”) O cheie a baladei o dă chiar asemenea homununcului creat de Wagner, demonstrându-şi imposibilitatea
Negoiţescu, referentul implicit al lui Corydon, în fragmentul de proză [Din ontologică, efemeritatea. Dacă acest Euphorion goethean 80, însumând
Jurnalul lui Paul], în care echivalează gratuitatea voluptăţii artei de „spiritul grecesc, apolinic şi fausticul modern al europeanului, adică
voluptatea gratuită a iubirii : „ Citesc în Pascal : „ Les riviéres sont des dinamismul, avântul nesăbuit” e „mânat spre dezastru”, sortit pieirii,
chemins qui marchent et qui portent ou l'on veut aller.” Şi aceasta , din deoarece preponderent se dovedeşte caracterul tumultuos, iraţional modern,
întâmplare, când am terminat lectura lui Corydon, în care Gide dă un idealul cerchiştilor vizează „acel Euphorion iniţial al lui Goethe, în care s-
impuls puternic elocinţei sale asupra amorului fără nume, prin încrustrări au armonizat ordinea, măsura, regula grecească şi fausticul – romanticul
pascaliene.(...) Teza lui Corydon, e cea a moralismului pederastiei. (...) În germanic.” Nicolae Balotă oferă, deloc în contradicţie cu viziunea lui
fiecare dintre ele [amorul hetero sau homo], omul caută farmecul actului Negoiţescu, o altă interpretare a lui Euphorion : „... cu totul altfel decât în
gratuit: voluptatea.Această voluptate stă la îndemâna întregii specii, spre viziunea mai veche a Cercului literar, Euphorion era pentru mine un simbol
bucuria într- adevăr unică şi de esenţă cosmică a fiecărui om, identică al morţii şi transfigurării artei şi a artistului.”81 „Faust, construcţie poetică
aceleia a actului artistic, ce tot din voluptate (s.n.) se întrupează, însă finală a unui eon poetic, cuprinde un „cântec” asupra destinului, morţii şi
rămâne apanajul unor aleşi, care pot trăi această ipostază.” 77 „...nimeni nu transfigurării lui Euphorion.(...) Euphorion e întrupare a Geniului, apariţie
va îndrăzni gestul de refuz artei, cea mai „monstruoasă” aberaţie sexuală, efemeră căutând să evadeze dintr- o lume profană în cea sacră a originilor
lipsită total de obiect şi finalitate, întrupată numai din jocul imagistic, din şi destinului său.” Consemnat al tainei, „ el întrupează taina naşterii
atingerile ideale.(s.n.)” Şi conchide : „Ce semnificativ trebuie să fie faptul Poeziei.” „Faun neanimalic, el e o figură ambiguă : elementar naturală şi în
că acest autor e singurul clasic, stăpân al unui perfect echilibru interior, în acelaşi timp pur spirituală, unind mediatul cu imediatul.” „Poeţii sunt
mijlocul epocii sale decadente.”78 Negoiţescu însuşi îşi surprinde un profil priviţi, în spaţiul romantic, după chipul şi asemănarea misticilor medievali,
decadentist : „Dacă e adevărat că eram deosebit de sensibil la deformarea drept fiinţe ce îşi ies , neîncetat, din „fire”.Mitic, Euphorion e un fiu al
(defăimarea) naturii şi la extravaganţă, nu e însă mai puţin adevărat că
79
Nu întâmplător, Negoiţescu ţine să explice: „Ceea ce pare teatralitate celor dimprejurul
74
Ibidem, p. 94 meu, e singurul fel adevărat în care pot trăi.”(Un roman epistolar, p. 70)
75 80
Ştefan Aug. DOINAŞ, Lampa lui Diogene, Ed. Eminescu, 1970p. 82 În Însemnările unui cosmopolit, Negoiţescu reamintea identificarea goetheana a lui Byron
76
Ibidem, p.84 cu imaginea tragică a lui Euphorion: „Goethe s- a entuziasmat de figura lui Byron, al cărui
77
I. NEGOIŢESCU,Primăvara elveţiană şi alte proze, Ed. Paralela 45, Ed. îngrijită de destin l- a imortalizat , ca simbol, în tragica apariţie a lui Euphorion.”
81
Ioam Milea, 1993, p.127 Nicolae BALOTĂ, Euphorion, Eseuri, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Ed. Cartea
78
Ibidem, p. 128 românească, Bucureşti,1999 ,p. 94.
161 162
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Focului. Poezia se naşte, într- un sens, din poezie; arta se naşte din acţiune de recuperare şi implantare în literatura română a unor constante
descompunerea artei.”82 esenţiale, o acţiune de reordonare şi europenizare a ei.(...) Euphorionismul
Proiectul euphorionic al cerchiştilor pare a descinde, în perfectă înseamnă o întoarcere la mari valori ce au primit o clasicitate absolută, deci
coerenţă din noul stil al secolului, stilul filosofic, cel care ţinteşte spre la un spirit al europenismului care funcţiona ca normă estetică, morală,
sinteză, de care vorbea Radu Stanca. Revelaţia euphorionistă a sintezei vine ontologică. Euphorionismul reprezenta , deci, o cale de acces deocamdată
din revelaţia imperativului schillerian al artei, al frumosului cu finalitate potenţială, către ethosul occidental...”88
morală. „Unei creaţii, ca să fie într- adevăr o mare creaţie, nu- i ajunge doar Pe lângă baladă, ca întruchipare a euphorionismului, teatrul era formula
valoarea estetică, din ea trebuie să se reverse o reală bogăţie axiologică.”83 prin care se putea actualiza, plenar şi semnificativ, proiectul cerchiştilor,
„Euphorionismul e poate ultima soluţie de europenism. Existenţialismul e o tocmai datorită complexităţii axiologice ce decurge din statutul acestuia de
copilărie, un ţipăt isteric, o agonie...Naturalismul răsăritean: o agonie a „artă totală”. Conceptul resuscitat era tragicul, nu numai ca „ o categorie
romantismului, ca şi existenţialismul. (...) Nu vom mai fi coada unui ism estetic- existenţială prin care creaţia unui popor devine într- adevăr
occidental, ceea ce au făcut românii mereu în suta lor şi jumătate de ani de majoră”89, ci ca semn al unei mutaţii a valorilor estetice, generată de o
„civilizaţie”.(...) După cum spune Spengler, civilizaţia urmează unei epocă devenită tragică. Dacă drama privea individualul, tragedia reflectă
culturi. Rolul nostru este de a face să urmeze civilizaţiei de „împrumut ” a totalul. „în dramă eroul plânge”, „în tragedie eroul deplânge”90. Iată de ce,
românilor, o cultură euphorionistă.”84 Şi, în altă parte : „Toate decăderile problema tragicului se revelează a fi „ o problemă de timp, nu de formă”.91
romantice contemporane, semne ale crizei şi dezastrului, cum naturalismul Ideea tragicului îşi avea sursele în estetica lui Schiller şi în general în
şi suprarealismul etc. sunt consecinţele acelei rupturi din Euphorion. Noi „idealismul utopic ” al Sturm-und-Drang – ului. În corespondenţa dintre cei
propunem restaurarea goetheană. Poezia Cercului e pe această linie. Iar doi prieteni, care reactivau, peste timp, prietenia goethe- Schiller,
delimitările noastre între genuri şi între valori au acest sens.”85 Prin ţelul Negoiţescu era convins că tragediile lui Radu Stanca urmau să compenseze
asumării celor două modele simbolice ale spiritului european(apolinicul şi fericit un deficit al culturii româneşti, absenţa unui clasicism. „Îmbrăţişând
fausticul), cerchiştii vădesc” conştiinţa fecundă a descendenţei culturale, a cauza umanităţii, eroul tragic se eliberează prin moarte de tragedia lui,
cărei finalitate este ambiţia sintezei, sinteză fundamentată într- un mit având conştiinţa precisă a acestei eliberări. Moartea lui este, de fapt, un act
livresc, acela al goetheanului Euphorion”86 disociindu- se tacit de teoria de vitalitate, căci ideea de om iese întotdeauna victorioasă în lupta
lovinesciană a sincronismului, „dovedind o abordare circumspectă a tragică”92 Pentru Cercul Literar de la Sibiu, rememorează Doinaş 93,
spiritului veacului”, depăşindu-l, de altfel, dintr- o perspectivă mai înaltă, „problematica tragicului a constituit, poate, obiectul teoretic cel mai
aceea a „nostalgiei arhetipului cultural”. „ Negoiţescu nu propune de fapt îndelung dezbătut: (...) noi vedeam în tragic o dimensiune fundamentală a
restaurarea unui clasicism doctrinar, ci nişte modele modele „clasicizante”, vieţii şi artei.” Doinaş însuşi s- a arătat preocupat de esenţa tragicului, în
care au ca numitor comun europenitatea, respectiv universalitatea, lucrarea Tragic şi demonic din 1948, lucrare ce ar fi constituit teza de
dobândită prin amploarea axiologică.”- observă Petru Poantă. licenţă în Filosofia culturii la Lucian Blaga, „dacă disciplina şi profesorul
„Euphorionismul este utopia culturală a Cercului literar, dar una n- ar fi dispărut în 1948.”: „... excursul meu de- a lungul istoriei tragediei –
retroactivă, recuperatoare. Criticul vizează marile goluri din cultura română care trebuia să dovedească justeţea ideii personale, că evoluţia genului are
(goticul, clasicismul şi barocul), „restaurarea goetheană” însemnând loc prin treptata reducere a tragicului şi prin neîncetata potenţare a
recursul la un model clasic, la o tradiţie literară europeană.”87 „...E o
88
Ion VARTIC, Trei schiţe de portret, în Prefaţa la I. NEGOIŢESCU, Straja
82
Ibidem, p.305. dragonilor,Biblioteca Apostrof, epilog de Ana Mureşan, Ed. îngrijită şi prefaţată de I.
83
Vd. art. Perspective, din Revista Cercului literar, an I, nr. 1, Ianuarie, 1945, p.4. Vartic, 1994I. Negoiţescu, Straja dragonilor, , p.14.
84 89
I. NEGOIŢESCU, Radu STANCA, Un roman epistolar, Ed. Albatros, 1978, p 46. Petru POANTĂ, op. cit., p.128
85 90
Ibidem, p.41. Radu STANCA, op. cit. 178
86 91
Petru POANTĂ, op. cit., p. 84 Ibidem, p. 175
87 92
Ibidem, p.89 “La un asemenea nivel al „afilierii generice”, prioritatea o deţine atitudinea Radu STANCA, „Tragedia şi modalitatea ei scenică în perspectiva actualităţii”, în op.
creatoare, dar una care nu mizează pe originalitatea naturală, ci pe scenariul devierilor cit., p. 181.
93
paradigmatice (pe reprezentările „teatrale ” cu metamorfozele şi dedublările lor aferente)” Şt. Aug. DOINAŞ, „Tragic şi demonic”, în Lectura poeziei, 1980, p123.
163 164
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

demonicului, că dacă lumea antică e un univers al tragicului în care se destrame”. Euphorion, conchide Balotă, a fost „copilul florilor noastre
manifestă forţe demonice, lumea noastră, în schimb, e un univers străbătut onirice” care „ se hrănea din proiecţia noastră în absolut.” „ Nu, nu s-a
de demonii cu caracter tragic, - s- a oprit înainte de Sofocle.” Pentru născut acel Euphorion comun. Sau dacă s-a născut, a murit tânăr, o dată cu
Doinaş, „tragicul nu se poate înţelege în afară de problematica destinului”, tinereţea noastră. Ceea ce germinase deja în fiecare din noi, dar avea să dea
iar „destinul trebuie înţeles ca ceva care se opune necesităţii cauzale, deci rod şi mai ales să iasă la iveală mult mai târziu, erau lucrările noastre
în sensul unui concept care contrazice conceptul de lege”. „...Desigur că individuale, ce depăşeau simbolul care străjuise cândva, într-un timp
impresia de tragic se află complet anihilată într-un cosmos monist şi revolut, geneza lor.”95
mecanic în care se exprimă o fatalitate oarbă, într-un cosmos în care *
nimicirea eroului ar fi ori accident, (...) ori lege absolut necesară.(...) Pentru
ca tragicul să existe, lumea trebuie să cunoască libertatea” Corydoni în aparenţă, Euphorioni în esenţă …
Retrospectiv, în 1995, Ştefan Aug. Doinaş puncta sintezele culturale În încercarea de a proiecta o estetică abisală, Gustav René Hocke
vizate de cerchişti: „Patru au fost sintezele pe care am năzuit să le realizăm. distingea, între arhetipurile spiritului european polaritatea dată de
În primul rând, o simbioză clarificatoare între o primă direcţie critică- sublimarea clasică, pe de o parte, şi dezvăluirea manieristă, pe de altă
conţinută prin raportare la Junimea maioresciană, şi o altă direcţie parte, de formă dar şi de reversul ei în negativ, deformarea. Într-un mod
creatoare, inspirată din cenaclul „Sburătorului ” lovinescian.În al doilea subtil, Cercul de la Sibiu pare a se inscrie pe coordonatele acestei duble
rând, similitudinea demersurilor tradiţionale şi moderne din istoria culturii miscari, dar intr-un raport răsturnat al aparenţei şi al esenţei : ostentaţie,
noastre, înţelese ca unic şi fertil metabolism al spiritualităţii româneşti în dandysm, meraviglia, dionisiac, coridonism, la suprafaţă, - sinteză,
plină afirmare de sine (...). În al treilea rând, am încercat să fim universali, clasicism, echilibru, appolinic, euphorionism, în adâncime. S- a observat, în
rămânând în mod necesar fideli geniului nostru naţional, convinşi că orice mişcarea de coagulare a cercului, o translaţie de la atitudinea ideologică a
dechidere spre lume trebuie pusă în valoare printr- un ethos propriu.(...)În Manifestului, la programul utopic al euphorionismului ulterior, de la „ Dacă
fine, ne- am străduit să stabilim un raport de o inegalabilă frumuseţe : acela însă pe aceasta [valoarea estetică ] n-o cuprinde , ea e nulă ca operă de artă”
al echivalenţei între om şi creator, de echilibru între etic şi artistic.”94 la „..unei creaţii, ca să fie într-adevăr o mare creaţie, nu-i ajunge doar
„Ca simbol bogat şi cerchist”, notează Balotă, preluând sintagma lui valoarea estetică, din ea trebuie să se reverse o reală bogăţie axiologică”.
Negoiţescu, „Euphorion reprezenta o exacerbare a facultăţilor creatoare, un „Faţă de Manifest, euphorionismul constituie o schimbare semnificativă
mod paroxistic de a exercita creativitatea în condiţiile exterioare cele mai de accent: (...). Programul clasicist preconizat ar trebui să repudieze
vitrege ale interzicerii ei. Pentru Negoiţescu, perioada aceea a lecturilor subiectivul, or acesta din urmă poate fi totuşi regăsit în euphorionism. Căci
filosofice, perioadă în care îi scria lui Radu Stanca, în legătură cu în ecuaţia euphorionistă aflăm întotdeauna modelul (măsura clasică) şi
Euphorion : „ eu numai pentru el mă pregătesc”, nu era una de revoltă deformarea lui în subiectiv (fausticul, romanticul german), aşadar, nu un
avangardistă. Dimpotrivă, Euphorion nu se pregătea să fie o nouă nou clasicism, ci un manierism, unul al clasicismului”96 N. Balotă, atestă şi
avangardă. De la începuturile sale, compunând Povestea tristă a lui Ramon el existenţa unei astfel de mutaţii în definirea cerchiştilor: „Dacă în
Ocg, tânărul Negoiţescu practicase , fără să ştie, un fel de suprarealism. (...) Manifestul Cercului literar de la Sibiu din 1943, Negoiţescu pleda pentru
Pentru Negoiţescu, Euphorion era de cea mai pură esenţă clasică. Visul său disocierea tranşantă dintre valori şi, în special, pentru disocierea valorii
euphorionic viza fundamentarea clasicismului românesc. Formulele prin estetice de celelalte valori, denunţând confuzia dintre ideea estetică, cea
care- l circumscrie ca „restaurare goetheană”, „realism clasic”, „realism etică, cea etnică, promovând primatul esteticului, ceva mai târziu, în ceea
ideal” şi altele se înscriu într-un program năzuind spre o „clasicitate ce am numit deceniul euphorionic (1946- 1955), ideea pe care o
absolută”. (... ) Ca şi goetheanul Euphorion, fiul lui Faust şi al Elenei, împărtăşam cu toţii, pe care Nego o repeta deseori, era aceea că viziunea
născut din conjuncţia spiritului antic cu cel modern, şi acest Euphorion noastră estetică trebuie să fie o viziune morală. Contradicţiile între
purta însine destinul înălţării, al zborului în preaînalt şi al prăbuşirii înainte Negoiţescu din Manifesctul Cercului literar şi cel euphorionic, sau dintre
de împlinire. Era ceva utopic, icarian în idealul acesta, menit să se
95
Nicolae BALOTĂ, op. cit., p. 38
94 96
Şt. Aug. DOINAŞ, în „Secolul 21”, Publicaţie periodică de sinteză, nr. 1-6, 2003, p.162 Ion VARTIC, în op.cit., p.15
165 166
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

acesta şi cel de mai târziu considerat un paladin al esteticului pur? Da şi nu. BIBLIOGRAFIE
Contradicţiile nu lipsesc în devenirea noastră. (...) Dar, referitor la
contradicţia dintre disocierea necesară a valorii estetice de celelalte valori şi 1. BABEŢI , Adriana, Dandysmul: o istorie, Polirom, Iaşi, 2004, 432 p.
conjugarea ei nu mai puţin necesară cu valoarea morală, trebuie să remarc 2. BALOTĂ, Nicolae, Caietul albastru, Timp mort 1954- 1955, Remember,
că acea disociere- pusă de cerchişti sub semnul tutelar al lui Maiorescu, s- a 1991- 1998, Ed. Universal Dalsi, 2000
3. BALOTĂ, Nicolae, Euphorion, Eseuri, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Ed.
produs în faţa confuziei dintre planurile politice şi cele culturale. Confuzia
Cartea românească, Bucureşti,1999, 699 p.
fusese evidentă în exaltarea etnicului, a naţionalismului din epoca 4. BALOTĂ, Nicolae, Labirint, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970, 430 p.
războiului, şi urma să fie cu atât mai vădită în subordonarea până la 5. CORDOŞ, Sanda, Literatura între revoluţie şi reacţiune. Problema crizei în
subjugare a culturii de către politicul monstruos hipertrofiat din epoca literatura română şi rusă a secolului al XX- lea, Ed. a II- aadăugită, Biblioteca
comunistă.”97 Apostrof, Cluj, 2002, 284 p.
De la Corydon, „manifestul existenţial estetic al „omului cerchist”, 6. CROHMĂLNICEANU, Ovid S., HEITMANN, Klaus, Cercul Literar de la
imagine extremă a proiectelor sale fantasmatic- deformatoare” 98, la Sibiu şi influenţa catalitică a culturii germane, Universalia, Bucureşti, 2000,
Euphorion, imagine utopică a sintezei spiritului european, scindat între 431 p.
măsura apolinic- grecească şi exaltarea romantic- faustică, mişcarea e 7. DOINAŞ, Şt. Aug., Lampa lui Diogene, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970, 367
iluzorie; ea nu presupune saltul pe care îl ipostaziază geometric spirala, ci p.
8. DOINAŞ, Şt. Aug., Lectura poeziei: urmată de Tragic şi demonic, Cartea
coexistenţa, regăsibilă în imaginea geometrică a cercului. Definit din
Românească, Bucureşti, 1980, 501 p.
perspectiva celor două imagini tutelare (Corydon şi Euphorion), Cercul ni 9. DOINAŞ, Şt. Aug., Orfeu şi tentaţiile realului, Ed. Eminescu, Bucureşti,
se revelează ca un Ianus Bifrons. „Dincolo de Appolon sau Dionysos, sau 1974, 285p.
Orfeu, - spirite tutelare ale poeziei – lirica modernă este voinţă de 10. GAVRIL, Gabriela, Cercul literar de la Sibiu.De la Manifest la Adio,
obscuritate şi voinţă de revelare”- observa N. Balotă. Pentru noua Europa!, Radu Stanca, I. Negoiţescu, Şt. Aug. Doinaş, Ion D. Sârbu, Fides,
paradigmă, implică şi explică autorul, figura tutelară ar trebui să fie 2001, 256 p.
Hermes – „mesager al zeilor, protector al explorărilor, cel care deţine 11. HOCKE, Gustave René, Manierismul în literatură, Alchimie a limbii şi artă
cheile, care închide sau deschide, dublul crepuscul al serii şi al dimineţii; combinatorie esoterică; Contribuţii la literatura comparată europeană, în
este interpretul ordinelor „de sus”, zeu teopomp al cuvântului şi elocinţei, rom. de Herta Spuhn, prefaţă de N. Balotă, Ed. Univers, 1977
dar şi herald al infernului, zeu psihopomp conducând sufleteşle sau 12. MANOLESCU, Nicolae, Despre poezie, Ed. Cartea Românească, Bucureşti,
1987, 248 p.
readucându- le din cele „de jos”.”99
13. MANOLESCU, Nicolae, Metamorfozele poeziei, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1968, 140 p.
14. NEGOIŢESCU, I., Alte însemnări critice, Cartea Românească, Bucureşti,
Drd. Florentina Răcătăianu 1980, 224 p.
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere 15. NEGOIŢESCU, I., Analize şi sinteze, Ed. Albatros, Bucureşti, 1976, 314 p.
16. 18. NEGOIŢESCU, I., Despre E. Lovinescu, Colecţia „Cercul Literar de la
Claborator, Institutul Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în Sibiu”, ediţie îngrijită şi note de Dan Damaschin, Ed. Paralela 45, 1999, 127 p.
domeniul Ştiinţei Universale, Hyperion, Cluj-Napoca 17. 19. NEGOIŢESCU, I., Din însemnările unui cosmopolit, Ed. îngrijită de D.
Damaschin, Colecţia „Cercul Literar de la Sibiu”, Ed. Paralela 45, 1999
18. 20. NEGOIŢESCU, I., Istoria literaturii române, Ed. a II-a, Dacia, Cluj,
Vol. I, 450 p.
19. NEGOIŢESCU, I., Ora oglinzilor: pagini de jurnal, memorialistică, epistolar
şi alte texte cu caracter confesiv, Dacia, Cluj, 1997, 196 p.
20. NEGOIŢESCU, I., Primăvara elveţiană şi alte proze, ed. îngrijită de Ioan
97
Nicolae BALOTĂ, op.cit, p. 38. Milea, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999, 134 p.
98
Petru POANTĂ, op. cit., p.29 21. NEGOIŢESCU, I., Straja dragonilor, epilog de Ana Mureşan, Ed. îngrijită şi
99
Nicolae BALOTĂ, op. cit., p58 prefaţă de I. Vartic, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1994, 224 p.
167 168
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii
22. NEGOIŢESCU, I.,STANCA, Radu, Un roman epistolar, Ed. Albatros, 1978
23. REGMAN, Cornel, Dinspre „Cercul literar” spre „Optzecişti”, Cartea
Românească, Bucureşti, 1997, 303 p.
24. Revista Cercului Literar, Restituire integrală a publicaţiei, Ed. îngrijită de D.
Damaschin, prefaţă de Petru Poantă, Dacia, Cluj, 2002
25. Secolul 21, Publicaţie periodică de sinteză, nr. 1-6, 2003, editată de Uniunea
scriitorilor din România şi Fundaţia Culturală Secolul 21
26. SPIRIDON Monica, Melancolia descendenţei : o perspectivă fenomenologică
asupra memoriei genetice a literaturii, Ed. a II- a, Polirom, Iaşi, 2000, 264 p.
27. STANCA, Radu, Aquarium. Eseuri programatice, Selecţia textelor şi cuvânt
înainte de I. Vartic, ed. îngrijită de Marta Petreu, Biblioteca Apostrof, Cluj,
2000 Oamenii, fiecare în parte, trebuie să vegheze singuri, în
28. STANCA, Radu, Versuri, Îngrijirea ediţiei, prefaţă, note şi comentarii de
Monica Lazăr, Dacia, Cluj, 1980 mod continuu. Să-şi descopere frica şi credinţa. Oamenii
29. VARTIC, I., Radu Stanca. Poezie şi teatru, Ed. Albatros, Colecţia sunt învăţătorii unii altora, iar de aceea devenirea
„Contemporanul nostru”, 1978, 198 p. impersonală este o virtute ce se trage din aceea că fiecare
om are să înveţe pe celălalt. Cât de repede vom învăţa
asemenea lecţii, tot atât de repede vom fi liberi. Suferinţa
nu este necesară dezvoltării; ea rezultă din valoarea legii
etice şi morale aplicate. Dar fără suferinţă oamenii nu s-ar
trezi din „somnul colectiv al sufletelor lor“.

Ulm Spineanu

169 170
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ABUZURI COMISE ASUPRA FEMEILOR ÎN GULAGUL furie m-a luat şi m-a dat cu capul de pereţi pînă a căzut tencuiala şi s-au
ROMÂNESC văzut cărămizile”. (Stelian Tănase, Anatomia mistificării, p. 275.)
Mărturiile Elisabetei Rizea din Nucşoara – cea care a fost omul de legătură
Lumea e periculoasă nu din cauza acelora care fac răul pe pământ, al grupului “Haiducii Muscelului” din zona Făgăraşului – denunţă abuzurile
ci din cauza acelora care văd răul produs şi nu fac nimic pentru a-l stopa.
Einstein
săvârşite asupra ei la interogatorii, unde a fost agăţată cu coada împletită de un
cârlig din tavan, până i-a fost smuls părul de pe cap: “Mi l-au smuls, doamnă şi
Voi încerca în continuare enumerarea/descrierea principalelor abuzuri cică să tac. Da poţi să taci, doamnă? Nu pot, nu pot! Îmi vine să zbier ca o
săvârşite asupra deţinutelor politice în penitenciarele din România. Majoritatea vacă, prin cîte am trecut… (plînge)”. (Irina Nicolau şi Theodor Niţu, Povestea
acestor practici utilizate de organele de represiune comuniste: bătaia, insulta, Elisabetei Rizea din Nucşoara. Mărturia lui Cornel Drăgoi, p. 86.) În urma
foamea, frigul, munca grea etc. sunt comune atât bărbaţilor, cât şi femeilor care bătăilor primite în cursul anchetelor Securităţii, Elisabeta Rizea nu mai putea să
au traversat infernul concentraţionar românesc. Un loc aparte îl ocupă traumele primească nici măcar ajutorul medical strict necesar, deoarece întreg corpul îi
specifice, abuzurile de gen: cele împotriva maternităţii şi cele sexuale – direct era tumefiat: “pe unde băgai seringa ieşea sînge”. (Ibidem, p. 58.)
raportabile la condiţia femeii în Gulagul românesc. O altă deţinută descrie cu exactitate întregul ritual violent al anchetelor.
Scenariul bătăilor era instrumentat de agenţii Securităţii în scop persuasiv şi
I. Bătaia şi insulta devenise o procedură curentă, pe care au resimţit-o deţinutele din toate centrele
Bătaia şi insulta au reprezentat dintotdeauna cele mai primitive forme de anchetă: “În anchetă am avut parte de bătăi groaznice, bătăi înfiorătoare, m-au
de agresiune. În infernul concentraţionar din România, bătăile surveneau cu bătut rău de tot. Odată apare un bărbat voinic care m-a făcut bandită şi m-a luat la
regularitate în faza anchetei, când persoanele arestate preventiv erau silite bătăi. M-au spânzurat, m-au legat de mâini şi de picioare cu un cablu şi mi-au
prin forţa să depună mărturii care să le confirme apartenenţa la categoria băgat o bâtă între genunchi şi mâini. Mă băteau la tălpi, m-am trezit pe jos plină
“duşmanilor poporului”. Interogate şi torturate (aceste două acţiuni nu pot de sânge, aveam o hemoragie mare de tot, aveam 41 temperatură”. (Andrea
fi imaginate separat), femeile acuzate trebuiau, într-un final, să subscrie la Dobeş, Mărturii despre drama femeii române în perioada 1950-1964, p. 218.)
propria condamnare. O anchetă-tip se desfăşura în felul următor: deţinuta Adriana Georgescu a avut parte de bătăi inumane – dată cu capul de pereţi
era scoasă din celulă, i se fixau pe ochi ochelarii negri care împiedicau şi biciuită cu o mânecă umplută cu nisip – înaintea procesului, pentru a fi
orice vizibilitate şi astfel era condusă pe coridoarele închisorii către biroul convinsă să depună mărturie împotriva partidelor istorice şi a cabinetului
anchetatorilor. Aici urmau ore întregi de hărţuire, joaca “de-a şoarecele şi Rădescu. Ca o consecinţă a loviturilor îndurate cu scop persuasiv în pivinţele
pisica”, alternanţa anchetatorilor brutali cu cei, în aparenţă, blânzi, fals- Securităţii, la proces, Adriana Georgescu are viziunea unei inevitabile
serafici, care doreau să te convingă spre „binele” tău. dedublări posttraumatice: “Am impresia că mă văd din exterior, asistând la
Profilul anchetatorilor îi demască drept birocraţi indiferenţi, care scenă. Nu eu ajung în faţa mesei tribunalului, nu eu deschid gura ca să-mi arăt
râvnesc să obţină prin orice mijloace răspunsuri incriminatoare. Cel dinţii care se clatină, se mişcă; nu eu apuc mâna preşedintelui ca să-l fac să-mi
interogat îşi pierde în faţa acestor judecători neînduplecaţi, dimensiunea pipăie craniul plin de cucuie, nu eu îmi trag liniştită mâneca rochiei ca să-i arăt
umană, el rămâne, “un caz” adică “o listă de întrebări care trebuie puse şi râia şi braţul tumefiat şi vânăt. Sunt eu, nu sunt? Sinceră să fiu, nu mai ştiu”.
de răspunsuri care trebuie obţinute”. (Madeleine Cancicov, Le cachot de (Adriana Georgescu, La început a fost sfârşitul, p. 130-131.)
marionettes, p. 84.) Anchetatorii încearcă să o persuadeze pe Lena Constante prin diverse
Anchetatorul Siminei Mezincescu corespunde acestui profil psihologic procedee aparţinând aceluiaşi registru al violenţei fizice: biciuire, smulgerea
al anchetatorului-birocrat sau inchizitor. El a încercat în finalul anchetei să unor şuviţe din păr etc.
o constrângă pe Simina Mezincescu să semneze o declaraţie Există, însă, şi foste deţinute politice care nu au stat sub incidenţa violenţei
autoincriminantă pentru a putea fi încadrată juridic cu o pedeapsă mult mai fizice. Conform mărturiilor Lucreţiei Jurj, femeile nu au fost bătute în
mare. Iată cum relatează această femeie condamnată în procesul închisoare, poate doar lovite accidental. Este adevărat că violenţa fără
intelectualilor, procedurile „convingătoare” utilizate asupra ei: „Cuprins de precedent a anchetelor s-a diminuat treptat după judecarea şi condamnarea
femeilor acuzate, care deveniseră acum un caz “clasat” pentru regim. Or,
gândirea instrumentală a opresorilor comunişti era prin excelenţă pragmatică,
171 172
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

fundamentată pe parametrii eficienţei. Aşa că bătaia a fost înlocuită cu alte Dezumanizarea prin înfometare este confirmată şi de Dorina Potârcă,
forme de depersonalizare: foamea, frigul sau abuzurile sexuale. care povesteşte cum, primind pachet de acasă, a servit-o pe o colegă de
Insultele au fost cealaltă constantă care le-a însoţit pe femei începând de la celulă cu ouă fierte: “Am rămas încremenită. A băgat tot oul întreg în gură
arestare şi anchetă, şi continuând pe tot parcursul detenţiei. La Securitatea din şi l-a mâncat cu coajă cu tot”. (s.m., Dorina Potârcă, Lotul soţiilor de
Oradea gardienii, care o scot la apel pe Lucreţia Jurj, i se adresează în următorii demnitari (fragmente), p. 76.) Dorinţa autoarei de a reliefa aspectul original
termeni: “Hai, mişcă bandită! Hai, du-te… scroafă!”. (Cornel Jurju şi Cosmin (de sinistru) al situaţiei conduce la o expresie tautologică de antologie: “tot
Budeancă, “Suferinţa nu se dă la fraţi…”. Mărturia Lucreţiei Jurj despre oul întreg”.
rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni (1948-1958), p. 183.) Autosugestionarea nu le asigura femeilor încarcerate întotdeauna rezistenţa
Dintre apelativele folosite pentru insultarea deţinutelor amintim: “târfă”, psihologică. Senzaţia de foame, amăgită prin diverse modalităţi, revenea în
“curvă”, “căţea”, “scorpie”, “bandită”, “scursoare”, “broască râioasă”. Maiorul forţă, frustrant de reală şi de necontrolat: „Doar foamea n-o putem potoli, ne
Maromet, comandantul închisorii de la Jilava le categoriseşte pe deţinutele chinuieşte crunt şi fără răgaz; foamea şi dorul; dar spre ruşinea mea, parcă
aflate în subordinea sa: “borfaşe”, “criminale”, “pleava societăţii”, iar unul foamea primează. Îmi închipuiam pe atunci că foamea nu se poate uita
dintre doctorii spitalului unde era internată Elisabeta Rizea “glumeşte” niciodată; acum, după mai mult de trei decenii, îmi dau seama că aveam
spunându-i: “iapă împiedecată” datorită bolii de picioare căpătată în detenţie. dreptate, foamea, în primul rând, apoi umilinţa nu se pot uita” (Dina Balş,
Bătaia şi insulta au fost utilizate cu scopul înjosirii individului, al Drumuri pustiite, p. 74.)
depersonalizării şi al persuadării acestuia, încercându-se transformarea lui într- O practică care se regăseşte în toată memorialistica de detenţie este furtul
un “robot”, o marionetă care să funcţioneze la ordinele regimului. Destrămarea de produse alimentare din stocurile închisorii de către personalul angajat.
interioară, axiologică ar fi dizlocat astfel un teren “viran” propice manipulării şi Gardience, miliţieni, bucătari nu se sfiau să fure slănina din supă sau cel mai
creării omului nou, efect pe care mizau membrii aparatului de represiune: adesea să micşoreze porţia zilnică a deţinutelor. Directoarele de închisori
“Rochia mea e murdară şi ruptă. Aş vrea să râd dar, şi în interiorul meu, mă rămân cunoscute drept cele mai eficiente „hoaţe” de alimente: prin rotaţie
simt murdară şi ruptă”. (Adriana Georgescu, La început a fost sfârşitul, p. 129.) trimiteau la carceră – unde raţia zilnică era redusă drastic – toată populaţia
închisorii pentru contravenţii „inventate”, cu scopul de a-şi însuşi o parte din
II. Foamea, frigul şi munca grea hrana lor. În câteva luni „economiile” realizate pe spatele deţinutelor se
Aceste trei elemente au contribuit decisiv la desfigurarea fizico-psihică a ridicau la sume fabuloase. Bucătăresele alese dintre deţinute trebuiau să
femeilor încarcerate. admită furtul “slăninii din supă”, în caz contrar îşi pierdeau privilegiile. Un
Regimul alimentar inconsistent era compus în general din pâine (adesea, alt abuz, mai rar ce-i drept, consta în “taxarea” pachetelor primite de către
mucegăită), arpacaş plin de gâze, mămăligă, supe străvezii în care cu greu deţinute de la rude. În alte cazuri, deţinutelor li se dădea mâncare sărată, iar
puteai “pescui” o bucată de zarzavat, fasole râncedă ş.a. De multe ori deţinutele apoi erau lipsite complet de apă.
erau “servite” cu mâncare alterată, de care nici animalele din curtea închisorii În condiţiile muncilor grele de la Canal, porţia de mâncare, chiar
nu s-ar fi atins: “Odată mâncarea mirosea atât de rău, încât paznica ce mărită, nu le furniza deţinutelor energia necesară subzistenţei. De fapt
supraveghea împărţirea se legase cu batista la nas… Altădată ni s-au dat munca istovitoare te priva de orice fel de satisfacţii (spirituale, alimentare,
celebrele “jumări” cât palma, în care mişunau viermi… ”. (Micaela Ghiţescu, financiare). La propriu, Canalul a fost “mormântul burgheziei”, aşa cum o
Am făcut parte din “lotul francez”…, p. 40.) atestă şi Maria Arsenescu-Buduluca, care făcea parte dintr-un detaşament
Absenţa unui regim alimentar echilibrat a condus la numeroase de muncă forţată de aici: “Am împins roabe de fier, încărcate până la refuz,
boli specifice: gastrită, ulcer, scorbut, pelagră şi alte forme grave de pe distanţe apreciabile. Am fost trimisă şi la Valea Carasului, unde am
avitaminoză. La venirea primăverii deţinutele din închisoarea Văcăreşti cules bumbac. Era greu, mâinile îmi sângerau, dar totul mi s-a părut
culegeau firele de iarbă din curte în timpul plimbării zilnice şi le presărau în minunat faţă de ceea ce avea să urmeze, închisoarea Târgşor”. (Maria
ciorba de la prânz pentru a suplini lipsa legumelor proaspete. Efectul cel mai Arsenescu-Buduluca, Sunt soţia “teroristului” Gheorghe Arsenescu, p. 53.)
profund îl constituie permanenta stare de foame indusă deţinutelor, foame care Frigul era insuportabil la Miercurea-Ciuc sau la Târgşor, aşa încât
conducea treptat la dezumanizare, precum în cazul unei văduve de general care aceeaşi Maria Arsenescu ajunge să o invidieze pe doamna Răşcanu care “îşi
fură pâinea de pe patul Lenei Constante, în timpul unei pane de curent. dădea sufletul în chinuri spasmodice”. (Ibidem, p. 54.)
173 174
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

III. Igiena corporală fost interzisă în puşcărie”. (Lena Constante, Evadarea imposibilă.
Depersonalizarea impusă de regim a îmbrăcat diverse forme, unele vizând Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc 1957-1961, p. 77.)
şi sfera curăţeniei corporale. În acest sens regimul a “patentat” tortúri Toate abuzurile săvârşite vizând igiena corporală a deţinutelor au fost
originale: interzicerea lenjeriei intime, a obiectelor personale sau limitarea cauţionate de conducătorii Gulagului românesc în scopul umilirii şi abrutizării
accesului la apă de spălat. Se ştie că hârtia igienică era un obiect prohibit în treptate, aspecte evidenţiate şi de Oana Orlea: “Nu aveam nici măcar o batistă
închisorile comuniste, socotită drept un “lux capitalist”. După ce îşi făceau cu care să mă şterg. Este de neimaginat cât poţi suferi din pricina lipsei acestor
nevoile, toate la unica tinetă din celulă, deţinutele se puteau spăla cu apa obiect banale. Şi ei o ştiu. Totul e perfect controlat. A merge în anchetă,
conţinută într-o sticluţă, iar la sfârşit întrebuinţau “logica”. Această “logică” murdară, nepieptănată, iar pentru femeile mai în vârstă, cu sânii căzuţi, cu părul
era o bucată de cârpă, provenită dintr-o haină ruptă. Fiecare deţinută avea pe jumătate vopsit, pe jumătate crescut alb în timpul detenţiei, este atât de
“logica” ei, fireşte, dar nu se ştie de ce se numea aşa. Tineta era izolată cu o umilitor, încât, dintr-un foc, rezistenţa scade”. (Oana Orlea, Ia-ţi boarfele şi
pătură pusă drept paravan. Iarna, apa din lighean îngheţa şi, probabil, multe mişcă!, p. 19.)
femei nu aveau curajul să se spele după ce întrebuinţau tineta. Depersonalizarea a fost, aşadar, impusă subtil şi prin interzicerea
Pentru a face faţă necesităţilor cotidiene, femeile şi-au confecţionat posedării obiectelor proprii, familiare şi indispensabile oricărui individ:
rudimente de lenjerie intimă, ca acelea descrise de Annie Samuelli: “Astfel, pieptene, unghieră, ac şi aţa, batistă, hârtie igienică, prosop etc. Penuria era
o fâşie îngustă de prosop cusută în partea de sus forma un fel de centură ce întreţinută nu numai în scopul de a-l ţine în murdărie fizică, ci şi de a-l
susţinea chiloţii. La deschiderea din faţă era o butonieră. Aceasta se reduce pe deţinut la o stare de animalitate, de primitivism, printr-o rupură
închidea cu un nasture pe partea opusă. Era sistemul cel mai sigur, în pofida cu sistemul obiectelor şi, implicit cu formele culturii, la care aceste obiecte
jenei produse de stomacurile care se umflau şi dilatau după fiecare masă”. făceau trimitere în mod direct.
(Annie Samuelli, Gratiile despărţitoare, p. 184.)
În urma împrejurării tragi-comice a pierderii şi regăsirii chiloţilor în
timpul unui marş, miliţianul, care le supraveghea îi cere lui Annie Samuelli IV. Asistenţa medicală
să depună obiectul ascuns în buzunar: Întârzierea acordării ajutorului medical de specialitate a constituit una
“ – Domnule… erau chiloţii mei. dintre cele perverse forme de ucidere cu încetinitorul din închisorile comuniste:
Hohotele de râs ale fetelor l-au înfuriat. niciodată temnicerul nu venea pe loc, atunci când unei deţinute i se făcea rău,
– Scoate-i afară, arată-i. iar dacă vecinele de celulă băteau cu pumnii în uşă, cerând asistenţă medicală,
Am întins cu promptitudine obiectul ofensator. La prima vedere nici nu gardianul spunea doar: „Imediat!” şi revenea peste câteva minute ca să afle
puteau fi recunoscuţi ca fiind chiloţi”. (Ibidem, p. 190) despre ce e vorba. Era o neglijenţă “conştientă” şi asumată pe calea
Rareori femeile au avut curajul de a protesta faţă de abuzurile de acest exterminării „duşmanilor poporului”. Cu cât mureau mai repede, cu atât era
gen, asemeni Elisabetei Rizea: “Domnule, doamna şefă de cameră, zic, are mai bine şi mai ieftin pentru regim.
patu cum îl vedeţi că e, săpunu cari ni să dă să ne spălăm corpu spălăm cu Uneori doctorul nu exista sau nu mai apărea deloc. În aceste situaţii-limită,
el pă jos, că ne pune ea, da noi sîntem femei şi trebuie să ne spălăm. I-am supraveghetorii infernului, împreună cu personalul medical s-au dovedit la
dat drumu, aşa, fără ruşine”. (Nicolau Irina, Theodor Niţu, Povestea înălţimea vocaţiei de asasin pe care o vădea regimul comunist: imuabili în
Elisabetei Rizea din Nucşoara. Mărturia lui Cornel Drăgoi, p. 98.) dispreţul faţă de viaţa celor pe care trebuiau să îi îngrijească conform
Nu lipsurile de după cel de-al doilea război mondial au determinat jurământului hipocratic, procedau asemeni doctoriţei Ana Creţeanu, deţinută ea
economisirea săpunului şi a apei, ci tendinţa sadică de umilire a “duşmanilor însăşi, şi care conştientiza faptul că ”trimiţînd femei atît de bolnave la muncă
poporului”, reduşi de gândirea propagandistică la clişeul: ei nu sunt oameni. Cu grea, în acele condiţii, le osîndea la moarte sigură. Dar se spunea despre ea că-
toate că existau destule duşuri, femeile de la Miercurea-Ciuc erau silite să facă şi vînduse conştiinţa pentru a fi lăsată să lucreze înăuntru, la căldură, iar nu
duş câte două deodată, tocmai pentru a le sili la o promiscuitate dureroasă: afară, în frig ca celelalte”. (Sabina Wurmbrand, Nobleţea suferinţei, p. 132.)
“Din fericire, răstimpul consacrat igienei fiind foarte scurt, nu ne da Prin indiferenţa lor, medicii continuau strădania celorlţi membri ai
posibilitatea de a analiza sânii fleşcăiţi, fesele căzute, burţile hidropice şi alte aparatului de represiune: securişti, anchetatori, judecători ş.a. privind
frumuseţi, pe care fiecare le-ar fi dorit ascunse, dacă pudoarea, şi ea, nu ar fi exterminarea “duşmanilor poporului”. Până şi cele mai stringente necesităţi
175 176
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

tipic feminine erau uneori complet ignorate de personalul închisorii. Este asistenţei medicale într-o formă terifiantă de exterminare sistematică a
cazul unei femei aflate la ciclu, care putea muri din cauza hemoragiei, înainte bolnavilor: “Câteva dintre puşcăriaşe au izbit cu pumnii uşa, au strigat:
ca doctorul să-şi facă timp să vină în celulă, în ciuda bătăilor în uşă şi a «Deschideţi! Aici moare un om!» Dar nimeni n-a deschis. De fapt, numai
strigătelor deţinutelor. Un caz exemplar este cel al doamnei Mironovici, care criminalii de rând sau hoţii aveau dreptul la asistenţă medicală. Şi tot numai
se plângea constant de dureri de ficat, dar pe care personalul medical al lor li se îngăduia să primească scrisori şi pachete”. (Maria Arsenescu-
penitenciarului o ignora complet: “La vremea aceea la Ciuc nu era medic. Buduluca, Sunt soţia “teroristului” Gheorghe Arsenescu, p. 54).
Am chemat felcera, pe Iulia, dar a dat din umeri. A doua zi pielea de pe burtă Comuniştii au propus o reţetă tragică, pragmatică şi economicoasă pentru
i-a pleznit pe cicatricea unei vechi operaţii de apendicită şi cam două rezolvarea problemelor de sănătate în spaţiul concentraţionar –
kilograme de puroi i-au tâşnit afară”. ( –, Lacrima prigoanei, vol. II, p. 218.) exterminarea prin indiferenţă: în locul asistenţei medicale – bătăi, foame,
În cazuri speciale, când unii opozanţi trebuiau neapărat anihilaţi, frig ş.a, în locul spitalelor prea costisitoare – gropile comune, unde deţinuţii
comportamentul inuman era direcţionat de către Partid şi Securitate, iar asemeni doamnei Răşcanu, “colega” Mariei Arsenescu erau aruncaţi – ca o
comandanţii de închisori nu aveau de ales – unora chiar le plăcea această ultimă sfidare a dimensiunii lor umane – complet dezbrăcaţi. Există şi aici o
ipostază. Datorită insuficienţei cardiace şi a dropicii – urmare a lipsei de logică: hainele puteau fi reciclate.
vitamine din mâncare, corpul Ecaterinei Bălăcioiu se umplea de lichid În închisorile comuniste alimentaţia zilnică a deţinutelor sfida orice
neeliminat, se umfla, iar apa care urcase la plămâni o sufoca. Iată cum proceda prescripţie medicală. Regimul nu era interesat de însănătoşirea celor
Mariţa “executoarea psihologică” a închisorii pentru a îndeplini ordinele de sus încarceraţi, nu ţinea cont de necesităţile individuale – deşi comunismul
de a o extermina: “Noapte de noapte, Mamie [Ecaterina Bălăcioiu] tuşea de ţi susţinea ideea de a se lua de la fiecare după posibilităţi şi a se acorda
se rupea inima auzind-o, iar Mariţa venea la fereastra deschisă şi striga: «Nu fiecăruia după nevoi – indiferenţa gândirii pragmatice, instrumentale
mai tuşi, babo! Nu te mai sclifosi, că nu le laşi să doarmă pe bietele fete»”. devenise regulă, iar grija pentru omul concret o excepţie. Un caz ilustrativ
(Monica Sevianu, Mamie, p. 87.) Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost lăsată în acest sens este cel al Siminei Mezincescu bolnavă de ulcer care primea
să moară, lipsită de asistenţă medicală 480 de zile la rând, pentru că fiica ei, exact acelaşi regim alimentar ca şi celelalte deţinute: “Îmi amintesc că, la
Monica Lovinescu, aflată în exil refuza o apropiere politică de regimul un moment dat, ni s-au dat, timp de 45 de zile, cartofi deshidrataţi. Erau
comunist din România. Cum s-a putut ca o femeie – inspector şcolar general – foarte buni, dar eu nu puteam să-i mănânc. Fiindcă, după aceea mă
în vârstă de 70 de ani să fie tratată cu sarcasm în loc de medicamente? Ce zvârcoleam de durere. Nu mai puteam. Şi timp de 45 de zile am mâncat
morală ar putea justifica o astfel de crimă? Citez din însemnările Monicăi suta de grame de pâine pe care ne-au dat-o. Am mâncat coaja de la turtoi,
Lovinescu despre tratamentul aplicat mamei sale la Jilava: “I s-a dat un regim pentru că miezul nu se putea mânca niciodată. Era crud”. (Stelian Tănase,
special (fără sare şi mai uşor), dar n-a fost îngrijită cum trebuia. I se dădeau Anatomia mistificării, p. 428.)
doze mult prea mici şi atunci când celelalte arătau că e bolnavă şi că se umflă, Acordarea asistenţei medicale s-a îmbunătăţit considerabil în perioada
doctoriţa închisorii de la Jilava spunea: «Lasă, că aşa e ea grasă»”. (Doina Jela, 1962-1964 datorită schimbării de optică a regimului Dej care a dispus
Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat, p. 52.) eliberarea treptată a tuturor deţinuţilor politici, în acord cu convenţiile
Dar avem şi cazul dentistului de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, omenos internaţionale. Simina Mezincescu face parte dintre deţinutele politice care
– atât cât îi permite sistemul concentraţionar – care îi scoate Nicolei Valéry cei au trăit ca pe o experienţă inedită, tragi-comică tranziţia de la
doi molari cu ajutorul unui cleşte dezinfectat “cel mai mic pe care îl avea în comportamentul inuman al doctorului de la Jilava – care refuzase să o
trusa sa de bicicletă”. (sic !) (Nicole Valéry-Grossu, Binecuvântată fii, trateze de melenă, lasând-o să execute în continuare muncile comune – la
închisoare…, p. 164.) atitudinea medicilor preocupaţi de cosmetizarea sănătăţii deţinutelor ce
Gândirea instrumentală a comuniştilor a subordonat omul concret unui urmau să fie eliberate.
concept abstract de colectivitate, în contradicţie cu imperativul moral care
ne îndeamnă să ne tratăm semenii întotdeauna ca scop, şi niciodată, numai VI. Împreună cu dreptul comun. Diverse umilinţe
ca mijloc. În comunism s-a procedat exact invers: individul a devenit Printre formele de abrutizare şi depersonalizare frecvente în spaţiul
întotdeauna doar un mijloc, şi niciodată scop. Ideologia totalitară concentraţionar românesc un loc de cinste îl ocupă şi coabitarea dintre
indiferentă la oameni şi la valorile vieţii, a reuşit să transforme acordarea deţinutelor condamnate pe motive politice şi cele de drept comun. Această
177 178
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

coabitare forţată, impusă de politica mechină a regimului a constituit un din încăpere, jenate, încearcă să nu le privească pentru a nu le spori, şi mai
atentat la demnitatea deţinutelor politice, care s-au văzut silite să împartă mult, umilinţa.
celulele cu elemente declasate, în marea lor majoritate prostituate – unele Dorina Potârca expune cazul doamnei Brătianu – soţia istoricului
chiar sifilitice incurabil –, hoaţe, ucigaşe, femei fără căpătâi. George Brătianu –, o femeie cu reflexe de demnitate, care în urma unei
“Umorul” pervers al comandantului de la Canal pune în scenă, pe lângă dispute cu un miliţian, exasperată de jignirile acestuia, se dezbracă în pielea
umilinţe, şi un pericol real – contagierea deţinutelor politice cu sifilis goală, într-o baracă rece, dorindu-şi moartea. Memorialista, colegă cu ea de
datorită silitei proximităţi spaţiale cu prostituatele: “– Voi sifiliticelor, luaţi infern, concluziona laconic, cu privire la tratamentul aplicat deţinutelor:
locul acestor cinsprezece femei din baraca nr. 1. În felul ăsta, politicele vor “Tortură fizică, tortură psihică şi morală”. (Dorina Potârcă, Lotul soţiilor de
sta cu sifiliticele şi vor ajunge şi ele sifilitice. Şi sifiliticele vor deveni demnitari (fragmente), p. 73.) Pentru a o umili şi mai mult pe această
politice. Hai! Executarea!”. (Nicole Valéry-Grossu, Binecuvântată fii, femeie demnă, responsabilii închisorii o vor pune să cureţe closetele celor
închisoare…, p. 157.) de la dreptul comun.
Înghesuiala din trenurile-închisoare şi coabitarea silită a deţinutelor
politice cu hoaţele şi prostituatele ramân locuri comune ale întregii VII. Naşterea în închisoare. Abuzuri împotriva maternităţii
memorialistici feminine de detenţie100. Îmbinarea acestor două procedee îşi Fenomenul naşterii în închisorile comuniste a relevat încă o dată stadiul
atingea întotdeauna scopul: exasperarea deţinutelor politice, contaminarea de dezumanizare al organelor de represiune. Naşterea considerată în toate
lor cu un sentiment al murdăriei omeneşti (fizice şi morale) aşa cum culturile drept un miracol, o reînnoire a vieţii, prilej de bucurie ş.a.m.d. a
relatează una dintre victime referitor la coabitarea dintre politice şi ţigăncile fost tratată în infernul concentraţionar cu indiferenţă, şi, mai grav, cu
de la dreptul comun din bou-vagonul ce le ducea la Canal: “Eram vlăguite brutalitate criminală.
nu atât de căldură, sete şi oboseală, cât de atmosfera abjectă din jur, de Conform datelor furnizate de Cicerone Ioniţoiu101, au existat câteva
mizeria sufletelor care şi-au pierdut scânteia divină, coborând în rândul zeci de cazuri de copii născuţi în Gulagul românesc.
animalelor celor mai puţin evoluate”. (Ştefania-Cezara Solescu, Acolo… Tratamentul abuziv aplicat femeilor gravide debuta imediat după
unde nu se văd stelele, p. 44.) arestare cu anchete dure, presărate cu bătăi şi insulte. Copilul nenăscut încă
Umilinţele de acest fel erau perfid calculate de către opresori şi devenea obiect de şantaj pentru anchetatori, precum în situaţia Ilenei
direcţionate în special către anumite persoane, mai susceptibile. Un Samoilă, pe care însuşi Nicolschi o ameninţă: “că-i dă una cu cizma în
exemplu pilduitor în acest sens a fost cel al conferenţiarei Alice Voinescu, burtă, de-i zboară plodul până-n nori”. (Ileana Samoilă, Am născut în
model de verticalitate pentru România acelor ani, care, anume pentru a fi închisoarea Văcăreşti, p. 235.)
umilită, a fost silită la compania hoaţelor şi a prostituatelor. Ameninţarea va fi pusă în practică de către alţi anchetatori. În perioada
Când lotul Zoei Porsena ajunge la Jilava era tocmai 1 “dezgheţului” promovat de Hruşciov, basarabeanca Maria Buruiană
martie. Gardianul Ştefan le introduce într-o cămăruţă plină demască într-o scrisoare trimisă la data de 1 august 1955 procuraturii
de cătuşe: “Toate eram intelectuale, profesoare, juriste, sau militare din Moscova, crimele împotriva maternităţii, comise de
cu diverse studii superioare. Râzând, ne-a spus că alea sunt anchetatori: “Eu, o simplă femeie, multe nu înţelegeam, din care cauză
mărţişoarele noastre de 1 martie, cătuşele”. (Andrea anchetatorul Ghetman recurgea la măsuri ilegale, inclusiv bătaie, ceea ce a
Dobeş, Mărturii despre drama femeii române în perioada provocat naşterea prematură şi moartea copilului meu”. (Ion Ţurcanu,
1950-1964, p. 226.) Maria Buruiană, o femeie luptătoare din rezistenţa antisovietică a
Imobilizate una de alta de către gardian, Lena Constante împreună cu o basarabenilor, p. 62.)
colegă de celulă sunt conduse la tinetă de celelalte deţinute, sunt spălate şi Dănuţ Iacob, participant la revolta muncitorilor braşoveni din 1987
îmbrăcate după terrminarea necesităţilor, în timp ce majoritatea femeilor afirmă – fără a da numele victimei – că bătăile Securităţii din timpul
anchetelor au provocat avortul unei femei arestate pentru implicarea în

100 101
Pentru o imagine mai complexă a deliciilor coabitării dintre politice şi hoaţe, vezi Cicerone Ioniţoiu, Copii născuţi şi trecuţi prin temniţe, în Cartea de aur a rezistenţei
exemplele date de Oana Orlea în Ia-ţi boarfele şi mişcă !. româneşti împotriva comunismului, volumul I, Editura Hrisovul, Braşov, 1995, p. 283-287.
179 180
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

evenimentele anticomuniste. (–, Cei care au spu nu. Oponenţi şi disidenţi instituţie medicală, mamele nu puteau fi protejate de răutatea gratuită şi
în anii ’70 şi ’80, p. 142.) absurdă a gardiencelor. Pentru că acestea nu le dădeau voie să usuce
Nu se prevedea nici o îngrijire specială, nici un supliment nutritiv scutecele şi hăinuţele nou-născuţilor pe soba din salon, femeile au făcut-o
pentru deţinutele însărcinate, tratate fără urmă de respect şi înţelegere. folosindu-se de căldura propriului corp.
Iuliana Preduţ a fost închisă peste 3 ore într-un WC. Fiind gravidă, i s-a Regimul comunist le-a situat pe femeile care au născut în detenţie într-
făcut poftă şi a mâncat mămăliga cu brânză dintr-un closet. În cazul o situaţie paradoxală: aceea de a aduce pe lume un om liber într-o temniţă.
femeilor însărcinate, îmbunătăţirea condiţiilor de hrană trebuia privită cu Ceea ce a dus la un fapt şi mai aberant, frizând absurdul: detenţia, fără vină
suspiciune, deoarece putea îmbrăca şi forma unei diversiuni, a unei şi fără proces a nou-născuţilor.
deghizate dispoziţii criminale. Ileana Samoilă va primi un regim alimentar Ruxandra, fiica Ioanei Hudiţă Berindei, a fost silită să suporte rigorile
mai consistent şi nişte polivitamine, pe care nu le mănâncă ci le aşază pe legii, rămânând încarcerată primele 9 luni de la naştere, iar fetiţa Ilenei
pat şi compune cu ele cuvântul MAMA. Acest lucru o salvează pentru că Samoilă a stat în închisoare împreună cu mama ei un an şi două luni.
descoperă printre ele 7 bucăţi de sticlă provenind dintr-o fiolă: “Am chemat Statutul de mamă a canalizat toată iubirea şi atenţia colegelor de detenţie în
şeful arestului şi l-am întrebat: cine şi de ce vrea să-mi dea să mănânc scopul îngrijirii copilului nou-născut. Infernul concentraţionar atotprezent a
sticlă? Cu mine au ce au, dar cu copilul care încă nu s-a născut ce aveau?”. fost edulcorat prin confecţionarea de scutece şi articole vestimentare, prin
(Ileana Samoilă, Am născut în închisoarea Văcăreşti, p. 235-236.) cântece de leagăn ş.a., elemente care ne oferă o imagine mult mai complexă
Indiferenţa criminală a personalului închisorii transforma naşterile în despre ceea ce a însemnat maternitatea în închisorile comuniste.
evenimente dramatice – dacă nu chiar tragice –, femeile fiind lipsite de Am lăsat intenţionat pentru final două cazuri speciale: al Ioanei Raluca
asistenţă medicală calificată. Într-o astfel de situaţie se recurgea la serviciile Voicu-Arnăuţoiu şi al Justinei Preduţ.
unei moaşe improvizate dintre deţinutele mai experimentate, cu dinţi Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop
puternici, în stare să rupă din câteva muşcături cordonul ombilical! –membri componenţi ai mişcării de partizani “Haiducii Muscelului” –, s-a
Din cauza condiţiilor nefireşti în care decurgea naşterea, de multe ori, născut în 1956 la “Râpele cu brazi” un adăpost pe versantul sudic al munţilor
copilul sau mama mureau. Pierderea de sarcină era o consecinţă firească a Făgăraş, unde se refugiase o parte din grupul luptătorilor anticomunişti din
tratamentului inuman şi a indiferenţei autorităţilor faţă de nou-născut, Nucşoara. Tatăl ei a fost executat în 1959 la Jilava iar mama, condamnată la
mamă şi valoarea vieţii în general. Doar nu era cazul ca fiii şi fiicele muncă silnică pe viaţă, a murit în închisoarea de la Miercurea Ciuc în 1962.
“duşmanilor poporului” să aibă şanse egale de supravieţuire cu descendenţii Ioana fost internată într-un orfelinat şi şi-a putut cunoaşte adevărata identitate
proletariatului. La Auschwitz, aceşti nou-născuţi ar fi fost, pur şi simplu, abia în 1990. A scris şi o monografie102 despre grupul de partizani din
împuşcaţi în câteva minute de la naştere. Nucşoara, asumându-şi cu mândrie originile.
Exemplul deţinutei Coca este emblematic pentru a panorama fidel Pornind de la experienţa Ioanei Raluca Voicu-Arănuţoiu, care nu şi-a
implicaţiile acestei optici criminale, reunite în sintagma “abuzuri împotriva cunoscut părinţii decât după Revoluţie, când ambii erau de mult timp
maternităţii”. Coca pierde sarcina, obligată fiind să suporte contracţiile decedaţi, Lucia Hossu-Longin consideră că ar trebui consfinţit “dreptul ca
naşterii (două zile!) în duba care asigura tranzitul deţinutelor de la o toate mamele să aparţină copiilor lor”. (Memorialul durerii, ep. 12.)
închisoare la alta: “Era caz de cezariană, dar frica domnea peste tot şi o Iuliana Preduţ şi Nicolae Preduţ au ilustrat iubirea ce supravieţuieşte
deţinută nu era om! I-au scos copilul în bucăţi, era un băieţel de 4 kg, îi detenţiei. Iuliana Preduţ a fost condamnată la 12 ani de detenţie pentru ajutorul
şoptise la ureche o soră; ea scăpase cu viaţă, doctorii o predaseră pazei, dat partizanilor din Munţii Făgăraşului. La 28 august 1958 a născut în
bună pentru ca să-şi înceapă pedeapsa. Dar bărbatul ei nu ştia nimic. Avea închisoarea Văcăreşti o fetiţă pe care a numit-o Libertatea-Justiţia (Luminiţa
doi ani de lagăr, pierduse copilul şi cum avea să apară în faţa lui, cu mâinile Libertatea Justina Preduţ). La naşterea Luminiţei, un sergent i-a spus mamei,
goale? Cine ştie ce visuri şi-o fi făcut?” (Ana-Maria Marin, Prin poarta cea luându-i fetiţa: “Uită-te bine la ea, că n-o mai vezi!’. (Memorialul durerii, ep.
strâmtă, p. 28.) 14.) Într-adevăr, după trei luni de la naştere, copilul i-a fost luat şi transferat la
În cazul cel mai fericit, când naşterea avea loc la spitalul-închisoare de
la Văcăreşti, venirea pe lume a bebeluşului era acompaniată de picanteriile 102
Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei,
şi observaţiile pline de şicane ale miliţienilor. Cu toate că se aflau într-o procesului, detenţiei, Editura Vremea, Bucureşti, 1997.
181 182
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

orfelinatul Sf. Ecaterina din oraşul Stalin (Braşov). Mai târziu, după stimulează „criza erotică” a unui gardian-voyeur, care o hărţuieşte verbal
îndelungate demersuri administrative lui Nicolae Preduţ i s-a încredinţat timp de o lună: „Acum de fiecare dată când e de gardă noaptea, mi-e frică să
îngrijirea propriului său copil. Libertatea Justiţia şi-a cunoscut mama abia în dorm. Căci el insistă. Mă înfăşor în cearşaf. Ca o mumie. Dar cum să-mi
1964 o dată cu decretul de graţiere generală. astup urechile? Cum să nu-i aud obscenităţile, pronunţate cu respiraţia
Diversele tratamente inumane faţă de naştere au pus în lumină gâfâită? Are o imaginaţie nemărginită. Un vocabular precis. Îmi este frică de
desconsiderarea vieţii în Gulagul românesc. Toate crimele împotriva el. Îmi dă greţuri”. (Lena Constante, Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în
maternităţii s-au săvârşit cu intenţia de a amplifica depersonalizarea închisorile din România, p. 57.) Frumuseţea deţinutelor de la Mislea stimula
deţinutelor prin alimentarea unui permanent sentiment de vinovăţie, a unor grosolăniile paznicilor frustraţi, care le porecleau în batjocură: „Nostres
teribile remuşcări cu privire la soarta copilului purtat în pântece. Preocuparea Dames”. Uneori chiar şi reacţii pur fiziologice precum apariţia unor bube cu
pentru viitorul nou-născutului, utilizat uneori după cum am văzut deja, ca puroi pe faţă erau prilej de aluzii obscene pentru gardian.
obiect de şantaj, trebuia să redirecţioneze opţiunile politice ale mamelor, Voyeurismul poate fi determinat şi explicat – chiar dacă în parte – şi prin
făcându-le mult mai maleabile la anchetele Securităţii. „beţia puterii” de care sufereau majoritatea opresorilor. Cele mai recente
descoperiri sugerează că starea de excitaţie şi nevoia de posesie fizică este
VIII. Abuzuri sexuale strâns legată şi amplificată la nivelul inconştientului de dorinţa deghizată de a
Categoria abuzurilor cu conotaţie sexuală rămâne de departe cea mai vastă face rău celuilalt. Cum să ne mire atunci comportamentul vulgar al
şi eterogenă dintre modalităţile represiunii. Ponderea pe care au avut-o anchetatorilor, comandanţilor de închisori sau a altor opresori frustraţi, care
abuzurile sexuale printre celelalte mecanisme de dezumanizare poate fi conştientizau că deţinutele se află într-un fel la discreţia lor, că stă în puterea
explicată prin diformitatea relaţiilor de gen stabilite între deţinute şi opresorii lor să le dezbrace sau să le insulte, fără a fi pedepsiţi? Totul făcea parte din
lor masculini (anchetatori, paznici, şefi de lagăre). Membrii aparatului de retorica bunului plac şi a forţei brute nelimitate de nici o conştiinţă morală.
represiune au găsit în cadrul exercitării funcţiilor de conducere pe care le Nimeni nu surprinde mai bine acest pattern comportamnetal decât Soljeniţîn
deţineau multiple posibilităţi de exprimare brutală a unei masculinităţi care afirmă sintetic şi tranşant: „Puterea nemărginită ajunsă pe mâinile unor
primitive. oameni mărginiţi duce întotdeauna la cruzime”. (Alexandr Soljeniţîn,
Agresiunile sexuale au îmbrăcat câteva forme principale ramificate Arhipelagul Gulag, vol. II, p. 385.)
diabolic în fucţie de context, de ilustrarea concretă a relaţiei de gen opresor- Umilită la anchetă printr-un asemenea joc morbid cu tentă deviant-erotică, o
deţinută. Cele mai frecvente agresiuni cu conotaţie sexuală sau de invadare a colegă de celulă îi împărtăşeşte lui Annie Samuelli experienţa sa jenantă:
intimităţii ilustrate de memorialistica de detenţie feminină sunt: „Ochelarii [mi-]au alunecat puţin şi puteam zări câte ceva între marginea de
a) violenţe verbale: insulte şi ameninţări, aluzii, avansuri, ironii şi cauciuc şi pomeţii mei. O orbire totală ar fi fost mai îndurătoare. Mi-au scos
porecle, toate cu caracter obscen fusta şi chiloţii. Eram aşa acolo, goală în faţa bestiilor. […] Se uitau la mine cu
b) voyeurism priviri neruşinate şi făceau tot felul de glume ordinare, obscene”. (Annie
c) hărţuire fizică, viol Samuelli, Gratiile despărţitoare, p. 219.) În timp ce deţinuta în cauză se întreba
d) metode şi practici de control al fertilităţii dacă anchetatorii aveau de gând să o violeze, a apărut un alt torţionar care
e) percheziţii vaginale biciuit-o la sânge. Cazul acestei femei oferă o inefabilă sinteză a mecanismelor
de desfigurare fizico-psihică şi morală aplicate deţinutelor în Gulagul
Nivelul incipient românesc: insultă, abuz cu conotaţie sexuală, bătaie, teroare. Mixajul torturilor
Abuzurile sexuale din prima categorie, acea a violenţelor verbale s-au a constituit în sine un mecanism de depersonalizare, cu siguranţă, cel mai
exercitat conform Oanei Orlea, fără deosebire de gen: paznici şi gardience eficient pentru că izbutea să „atace” individul simultan din toate părţile.
proferau insulte cu referiri sexuale deopotrivă faţă de deţinuţi şi deţinute. Ruxandra Cesereanu, care a radiografiat pertinent şi exhaustiv tortura
De cele mai multe ori, trivialităţile erau provocate de ipostazele – impuse politică în secolul XX este de părere că : „Dezbrăcarea victimelor şi nuditatea
de absenţa intimităţii – nud sau semi-nud ale deţinutelor. De aceea mi se par lor expusă este o formă de pre-viol, întrucât supliciatorii fac din aceasta o
inseparabile agresiunile verbale de tendinţele voyeuriste ale anchetatorilor paradă cu scop umilitor”. (Ruxandra Cesereanu, Panopticum, p. 210.)
sau ale personalului închisorii. Dezvelindu-se uşor în somn, Lena Constante
183 184
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

O altă formă de abuz a constituit-o nerespectarea în diferite forme a dezbrăcare la ordin, consimţită din raţiuni de securitate personală, nicidecum
dreptului la intimitate. De exemplu, deţinutele erau obligate să-şi facă ca intenţionalitate erotică.
necesităţile cu uşa de la baie deschisă, spre deliciul şi batjocura gardienilor:
„– Bine mai arăţi! Parcă ai fi a doua zi după noaptea nunţii. Frumoasă mai Violul
eşti!”. (Adriana Georgescu, La început a fost sfârşitul, p. 88.). Altădată, Spre deosebire de alte arii concentraţionare (Gulagul siberian,
paznicul asistă şi face comentarii jenante la coada de femei goale care penitenciarele politice sud-americane), la noi abuzurile sexuale sub forma
aşteaptă să intre la duş. Deţinutele s-au străduit să ignore această formă violului au rămas nereprezentative. În majoritatea mărturiilor de detenţie,
frecventă de voyeurism, reuşind uneori – cel puţin în aparenţă – să-şi agresiunea sexuală se mărginea la hărţuire verbală, voyeurism şi, mai rar,
blocheze mintea: „În timpul acesta [al duşului], uşa rămânea întredeschisă şi îmbrăca aspectul atingerilor fizice. O legislaţie nescrisă, un fel de cutumă a
un paznic mă privea. Întotdeauna. Mă prefăceam că nu-l văd. Totuşi, anumite regimului acţiona mult mai eficient decât orice dispoziţii legale: „Au fost
gesturi erau greu de făcut în faţa acestor ochi care mă pândeau”. (Lena cazuri de amor între un securist şi… victima lui, însă, în general se
Constante, Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România, supravegheau între ei şi asemenea cazuri sfârşeau prin arestarea
p. 44.) securistului”. (Oana Orlea, Ia-ţi boarfele şi mişcă!, p. 20.) Astfel de relaţii
Nerespectarea intimităţii individului a constituit în infernul sexuale trebuiau să aibă consimţământul deţinutelor, care se „vindeau”
concentraţionar o normă, nu o excepţie de la regula generală: „Trecem pentru îmbunătăţirea regimului lor de detenţie. Într-un astfel de context,
alături într-o sală de baie. Intră cu mine. Aştept. Aştept să iasă. Nu iese. Nicole Valéry va respinge avansurile unui paznic insistent, Brânzaru, care
Rămâne în picioare şi mă priveşte. Îl rog să iasă. Îmi răspunde că îmi este îi promite în schimb, anumite privilegii.
absolut interzis să rămân singură, chiar şi acolo. Dar nu face nimic. Să-mi Există, totuşi mărturii mai mult aluzive ale unor abuzuri sexuale
fac liniştită nevoile. Pe el nu-l deranjează. Nu? Atunci nu mă deranjează săvârşite în cursul nopţii de către personalul de rând al închisorii, oameni
nici pe mine…”. (Ibidem, p. 113.) primitivi, care sub influenţa alcoolului se dedau la acte imorale. Adriana
Din simplu spectator, paznicul se metamorfoza în agresor sexual, sub Georgescu este una dintre puţinele memorialiste din spaţiul românesc care
impulsul tentaţiilor stimulate de „obligaţia” lui de a privi acest spectacol face aluzie la astfel de situaţii. Aici trebuie făcute două menţiuni:
cotidian al curăţeniei corporale. 1. întrebându-l pe unul dintre paznici: „– Asta e închisoare sau
Uneori, deţinutele obţineau favoruri prin anumite şiretlicuri la care bordel?”. (Adriana Georgescu, La început a fost sfârşitul, p. 92.), Adriana
recurgeau, speculând tendinţele voyeuriste ale gardienilor: o deţinută îşi ridică Georgescu acuză explicit membrii personalului închisorii de violurile
fusta ca să i se vadă coapsele prin găurile de la ciorapi, o alta se spală seminud comise asupra colegei sale de celulă – o tânără gravidă pe nume Iulişca. În
în faţa vizetei şi va fi recompensată simbolic la masă cu un fir de ceapă etc. următoarele zile, însăşi Adriana Georgescu va avea parte de experienţa
Mihai Şelaru pune în legătură directă tendinţele voyeuriste cu practica traumatizantă a violului. Ea nu insistă în lucrarea sa de memorialistică
exhibiţionismului, relevând dependenţa primului comportament de al doilea: asupra acestei chestiuni, ci doar o sugerează deoarece vrea să protezeje
„Voyeurismul are relaţii strânse cu exhibiţionismul, relaţii cu a privi şi a fi sensibilitatea cititorilor, şi în primul rând pe a ei înseşi.
privit şi de aceea, strip-tease-ul se pare că este predominant un spectacol 2. un asemenea caz de viol a putut avea loc în perioada de debut a
pentru scoptofili decât o tendinţă exhibiţionistă pentru actori”103. O dată cu represiunii comuniste revanşarde şi lipsite de limitări juridice sau de altă
voyeurismul paznicilor din infernul concentraţionar asistăm, aşadar, la un natură. Dar, pentru perioada următoare preluării puterii de către comunişti,
„exhibiţionism” de circumstanţă al victimelor, unul impus, deturnat şi violul asupra deţinutelor politice devine inexistent. Absenţa cu desăvârşire
denaturat pentru că femeilor încarcerate nu le făcea plăcere, ci oroare să fie a mărturiilor privind violul în spaţiul românesc de detenţie vine să sprijine
asistate de ochii gardianului. Deşi au existat câteva situaţii în care deţinutele această ipoteză. Nu cred că o falsă pudoare a fostelor deţinute le-ar fi putut
au stimulat prin practici exhibiţioniste comportamentul opresorilor, determina să ascundă în masă astfel de abuzuri. Pe de altă parte, modul în
exhibiţionismul a funcţionat în spaţiul concentraţionar exclusiv ca o care Dorina Potârcă relatează violul asupra ţigăncilor de la drept comun din
închisoarea ei, ilustrează comparativ respectul de care se bucurau politicele.
103
Mihai Şelaru, Comportamentul sexual aberant, Editura Moldova, Iaşi, 1998, p. 130.
185 186
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Pentru zona fostei URSS există mărturii incriminatoare de genul celor preocuparea lor excesivă pentru eficienţă (văzută aici sub forma curăţeniei),
semnalate de Soljeniţîn, care aminteşte în Arhipelagul Gulag de violurile în dauna individului real, cu necesităţile şi trăirile lui interioare.
care se petreceau în dubele de tranzit spre Siberia, unde femeile Acelaşi primat al eficienţei a instrumentat şi umilitoarele percheziţii
condamnate politic erau lăsate la discreţia deţinuţilor de drept comun sub vaginale, care stăruie în mintea deţinutelor până în cele mai mici detalii, mult
ochii nepăsători ai paznicilor. Tot Soljeniţîn relatează despre timp după eliberare. În cazul Aspaziei Oţel Petrescu, o femeie religioasă,
comportamentul lubric şi scandalos al responsabililor de lagăr din Siberia. pudică şi mândră, impactul psihologic a fost considerabil. Iar indignarea pe
Grinberg, şeful de la Burepolom atenta sexual la orice deţinută „aterizată” măsură: „Miliţiencele aveau mănuşi de ginecolog pe mâna dreaptă şi un
în lagărul său, iar Podlesnîi, comandantul de la Koicemas obişnuia să castron cu o soluţie de permanganat pentru o aşa-zisă dezinfectare. Cât a fost
iniţieze „incursiuni nocturne în barăcile femeilor”. (Alexandr Soljeniţîn, de abject, cât a fost de umilitor?! După atâta amar de ani, încă simt revolta
Arhipelagul Gulag, vol. II, p. 385.) pulsând în toată fiinţa mea; numai un scelerat poate să dea un astfel de ordin: o
O formă de silnicie perfect asimilabilă violului era hrănirea cu furtunul închisoare întreagă, sute de femei supuse unei asemenea înjosiri. Ce bombă
– metodă utilizată şi în cazul doamnei Brătianu, care făcea aproape dăunătoare comunismului putea fi ascunsă acolo? Şi omul acesta avea soţie şi,
permanent greva foamei, paradoxal, tocmai ca formă de protest faţă de poate, şi fiice. În orice caz, avea o mamă”. (Aspazia Oţel Petrescu, Strigat-am
abuzurile opresorilor: „Îi deschideau maxilarele cu forţa şi-i turnau lăturile către tine, Doamne..., p. 307.)
pe gât. Gura îi era o rană”. (Maria Arsenescu-Buduluca, Sunt soţia Efectele abuzurilor sexuale se regăsesc printre cele mai importante
“teroristului” Gheorghe Arsenescu, p. 54.) Lucreţia Jurj, dar şi alte traume postdetenţie pentru majoritatea deţinutelor care le-au suportat
deţinute confirmă existenţa acestei metode cu rol de îmblânzire a scenariul. Abuzurile de natură sexuală au contribuit decisiv la
deţinutelor „recalcitrante”, care persistau în greva foamei. Prin practica depersonalizarea deţinutelor, inducându-le sentimente de jenă şi inadaptare.
introducerii forţate a unui lichid în corpul victimei – chiar dacă pe cale Un alt scop urmărit prin diversele forme de atentat la simţul pudorii
bucală – hrănirea cu furtunul se înscrie incontestabil în registrul unui viol. enumerate mai sus a fost şi escaladarea promiscuităţii generale, văzută ca
un aliat care favoriza dominaţia comunistă.
Controlul fertilităţii
Metodele şi practicile de control al fertilităţii aplicate deţinutelor au IX. Alte abuzuri
reprezentat grave încălcări ale drepturilor omului cu repercusiuni majore Memorialistica feminină de detenţie consemnează numeroase alte forme
asupra lor, atât la nivel fizic, cât şi psihic. de atentat la limitele fizico-psihice ale deţinutelor. Voi aminti doar câteva
Dora Dumitriu, deportată în Siberia, povesteşte cum, pentru a se evita locuri comune ale depersonalizării judicios controlate de membrii aparatului
anumite sarcini nedorite, fetelor li se administrau nişte injecţii dureroase în de represiune: absenţa hârtiei, a creioanelor şi a cărţilor, privarea de
piept. Efectele imediate ale acestui tratament erau tumefierea sânilor şi plimbarea zilnică, supravegherea constantă şi inopinată a deţinutelor prin
dispariţia menstrei, iar pe termen lung conducea la sterilitate, dar şi la vizetă, lumina puternică a becului din celulă care nu trebuia stins nici
reflecţii filosofice: „A fost bine, a fost rău? Nu ştiu. De multe ori, când văd noaptea, interdicţia de a te întinde pe pat în timpul zilei etc.
mizeriile de pe această lume, înclin să cred că este bine aşa, Un caz greu încadrabil, dar revelator, îl constituie dispoziţia „originală” a
nemaiexpunând şi o altă fiinţă la suferinţele vieţii”. (Dora Dumitriu, comandantului închisorii de la Jilava, maiorul Maromet, de a se acoperi
Deportată în Siberia, p. 168.) geamurile celulei comune unde erau adăpostite câteva zeci de femei cu
Mărturia Măriucăi Vulcănescu, pe atunci adolescentă, vine să confirme scânduri bătute în cuie ca pedeapsă pentru încercarea de a comunica în Morse
această practică abuzivă: „Ţin minte, însă, că ne puneau brom în mâncare, cu celula bărbaţilor. Rezultatul? Cele mai multe femei au leşinat din cauza
adică a încetat orice ciclu şi asta a fost bine fiindcă ne dădea voie să fim lipsei de oxigen. Comandantul nu s-a arătat împresionat şi nu a renunţat la
curate”. (Andrea Dobeş, Mărturii despre drama femeii române în perioada această formă de tortură, decât atunci când o fostă deţinută de la Auschwitz
1950-1964, p. 221.) Încetarea ciclului menstrual putea constitui un prilej de familiarizată cu subterfugiile gândirii totalitare, a „recunoscut” că ea avusese
bucurie pentru deţinute (din raţiuni de igienă), însă procedurile artificiale ideea, deşi, în realitate, era complet nevinovată.
folosite au ilustrat o dată în plus gândirea instrumentală a opresorilor, Oana Orlea aminteşte de alte abuzuri inumane, absurde, pe care mintea
ei de adolescentă le înregistrase cu mirare: “Au fost cazuri când li s-au pus
187 188
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

deţinuţilor purgative în mâncare, nu au fost scoşi la toaletă, nefiind ora


programului, şi au fost pedepsiţi pentru că au făcut pe ei, lăsaţi cu hainele BIBLIOGRAFIE
murdare”. (Oana Orlea, Ia-ţi boarfele şi mişcă!)
Dezumanizarea deţinutelor a fost obiectivul principal al tuturor metodelor I. Memorialistică feminină de detenţie şi deportare (memorii, jurnale,
romane autobiografice, interviuri de istorie orală)
şi mecanismelor de tortură utilizate în infernul concentraţionar. Bătaia, insulta,
• Balş, Dina, Drumuri pustiite, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1993
frigul, foamea, abuzurile şi toate celelalte forme de oprimare vizând limitele
• Betea, Lavinia, Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Ioana
fizico-psihice ale deţinutelor, au avut, în fapt, un singur mobil evident: Berindei, Editura Compania, Bucureşti, 2006
depersonalizarea victimelor, haosul moral, destrămarea axiologică ireversibilă. • Cancicov, Madeleine, Le cachot de marionettes. Quinze ans de prison.
Constrângerile fizice, psihice şi morale au provocat efecte dezastruoase Roumanie 1949-1964, cu o prefaţă de Jean Mouton, Editura Critérion, Paris, 1990
asupra femeilor încarcerate. Pe parcursul studiului de faţă am dezvăluit deja, • Căliman, Valeria, Exerciţiu de suferinţă, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
punctual, câteva dintre efectele represiunii căreia i-au căzut victimă femeile în 2000
închisorile politice din România. La toate acestea se mai adăugă numeroase • Constante, Lena, Evadarea imposibilă, Editura Fundaţiei culturale române,
alte urmări directe ale traumelor suferite: boli, şocuri psihice, nebunie, Bucureşti, 1993
sinucidere, dezumanizare, metamorfoză în brută etc., care vor face obiectul • Idem, Evadarea tăcută.3000 de zile singură în închisorile din România, Editura
unui studiu separat. Humanitas, Bucureşti, 1992
• Georgescu, Adriana, La început a fost sfârşitul, ediţia a II-a, revăzută, text
îngrijit de Micaela Ghiţescu, cu o prefaţă de Monica Lovinescu, Editura Fundaţiei
Drd. Graţian Cormoş culturale Memoria, Bucureşti, 1999
Preşedinte, Centrul Cultural Amphytrion • Jurju, Cornel şi Cosmin Budeancă, “Suferinţa nu se dă la fraţi…”. Mărturia
Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni (1948-1958), cu o
Drd, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
prefaţă de Doru Radosav, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
• Marin, Ana-Maria, Prin poarta cea strâmtă, Editura Gordian, Timişoara, 1993
• Műller, Herta, Animalul inimii, în traducerea Norei Iuga, Editura Univers,
Bucureşti, 1997
• Idem, Regele se-nclină şi ucide, în traducerea lui Alexandru Al. Sahighian,
Editura Polirom, Iaşi, 2005
• Nandriş-Cudla, Aniţa, 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991
• Nicolau, Irina şi Theodor Niţu, Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara.
Mărturia lui Cornel Drăgoi, cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1993
• Orlea, Oana, Ia-ţi boarfele şi mişcă!. 104 Interviu realizat de Mariana Marin,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991
• Oţel Petrescu, Aspazia, Strigat-am către tine, Doamne…, cu o introducere de
Ion Coja, Editura Fundaţiei culturale Buna Vestire, Bucureşti, 2000
• Pfeiffer Cunescu, Olga, O călătorie gratuită: români în Gulagul sovietic, cu un
cuvânt înainte de Silvia Colfescu, Editura Vremea, Bucureşti, 2003
• Samuelli, Annie, Gratiile despărţitoare, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, în
traducerea Adinei Arsenescu, cu un cuvânt înainte de Micaela Ghiţescu, Editura
Fundaţiei culturale Memoria, Bucureşti, 2001

104
Volumul a apărut în Franţa, cu titlul, Les années volées: dans le goulag roumain a seize
ans, cu o introducere de Jean-Claude Guillebaud, Editions du Seuil, Paris, 1992.
189 190
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

• Siupiur, Elena, Siberia dus-întors 73 de ruble, Editura Anima, Bucureşti, 1991 • Ibidem, “Au crezut că vom accepta minciunile din scenariul lui Zilber…”,
• Spijavca, Elena, Munci şi zile în Bărăgan, cu un argument de Romulus Rusan, p. 25-54
Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2004 • Diaconu, Aurelia, Urmărit-arestat, în Analele Sighet 7 – Anii 1949-1953.
• Valéry-Grossu, Nicole, Binecuvântată fii, închisoare…, ediţia a II-a, revizuită şi Mecanismele terorii, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 1999, p. 471-474
adăugită, traducere şi postfaţă de Mioara Izverna, cu un cuvânt înainte de Ana Blandiana, • Idem, Viaţa cotidiană la Jilava (mărturiile a trei foste deţinute politice), în
note biografice de Mariana Ionescu, Editura Duh şi Adevăr, Bucureşti, 1998 Memoria, revista gândirii arestate, nr. 49, 2005, p. 111-115
• Voinescu, Alice, Jurnal, ediţie îngrijită, evocare, tabel biobibliografic şi note de • Dumitriu, Dora, Deportată în Siberia, în Memoria, revista gândirii arestate,
Maria-Ana Murnu, cu o prefaţă de Al. Paleologu, Editura Albatros, Bucureşti, 2002 nr. 47-48, 2004, p. 161-173
• Wurmbrand, Sabina, Nobleţea suferinţei105, ediţie îngrijită şi prefaţată de • Frisch, Elisabeta, Mărturii ale deportării, în Memoria, revista gândirii
Teodor Pandrea, Editura Stephanus, Bucureşti, 1992 arestate, nr. 43, 2003, p. 108-113
• –, Lacrima prigoanei. Din lupta legionarelor românce, volum colectiv, cu o • Ghiţescu, Micaela, Am făcut parte din “lotul francez”…, în Memoria,
prefaţă de Nistor Chioreanu, Editura Gordian, Timişoara, 1994 revista gândirii arestate, nr. 7, 1992, p. 36-42
• –, Lacrima prigoanei, vol. II, cu o postfaţă de Alexandrina Teglariu Voinea, • Idem, „N-am mai avut speranţă... ” (I, II, III). Interviu realizat de Ioan
Editura Gama, Iaşi, 1997 Lăcustă, în Magazin istoric, nr. 4, aprilie 2003, p. 20-25; nr. 5, mai 2003, p. 44-49
şi nr. 6, iunie 2003, p. 47-50
II. Mărturii în periodice şi volume colective • Ivaşcu, Geta Matei, Mărturii. File din cartea durerii, în România liberă, 29
• Achimescu, Ildico, Frau Herta, în Clujeanul, 21-27 martie 2005, p. 8 noiembrie 1990, p. 8
• Arsenescu-Buduluca, Maria, Sunt soţia “teroristului” Gheorghe Arsenescu, • Ivănescu, Cezar şi Stela Covaci, Timpul asasinilor: documente şi mărturii despre
în Memoria, revista gândirii arestate, nr. 8, 1993, p. 50-61 viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, Editura Libra, Bucureşti, 1997
• Baicu, Petre, Convoi de femei, în Petre Baicu, Povestiri din închisori şi • Jurj, Lucreţia, „Mă duceau şi dimineaţa şi după-amiaza, mă ţineau noaptea
lagăre, Editura Revistei Familia, Oradea, 1995, p. 89-91 pe un scaun şi se uitau ore în şir, de multe ori fără să te întrebe nimic”. Discuţie106
• Balş, Dina, Văcăreşti, în România literară, 23, nr. 44, 1 noiembrie 1990, p. cu Ovidiu Pecican, Cosmin Budeancă şi Cornel Jurju, în Steaua, 56, nr. 3-4,
14-15 martie-aprilie 2005, p. 95-104
• Brezu, Constandina, Alice Voinescu, la capăt de drum – file dintr-un jurnal • Jurj(-Costescu), Lucreţia, Patru ani de rezistenţă cu arma în mână în Munţii
epistolar, în Analele Sighet 1 – Memoria ca formă de justiţie, Editura Fundaţiei Apuseni, în Memoria, revista gândirii arestate, nr. 26, 1998, p. 100-105
Academia Civică, Bucureşti, 1995, p. 343-349 • Idem, Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu. Interviu realizat de Octavian
• Chele, Ecaterina, Povestea vieţii mele (I, II, III, IV, V), în Magazin istoric, Coman, în revista 22, XIV, nr. 766, 9-15 noiembrie 2004, p. 12
nr. 1, ianuarie 2005, p. 23-26; nr. 2, februarie 2005, p. 59-62; nr. 3, martie 2005, p. • Jurj, Lucreţia şi Ion Gavrilă-Ogoranu, Destine în rezistenţă (I), în volumul
; nr. 4, aprilie 2005, p. 62-64; nr. 5, mai 2005, p. 82-85 colectiv, Şcoala Memoriei 2003, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti,
• Ciucă, Marcel-Dumitru, Maria Antonescu – mărturii sub anchetă, în 2003, p. 77-113107
Magazin istoric, nr. 3, martie 1998, p. 58-63 • Laslău, Catrina Clara, Despre procesul Nunţiaturii Apostolice, în Memoria,
• Clonaru, Victor, Femeia în rezistenţa anticomunistă, în Analele Sighet 1 – revista gândirii arestate, nr. 26, 1998, p. 109-118
Memoria ca formă de justiţie, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 1995, • Lovinescu, Monica, O mărturisire, în Memoria, revista gândirii arestate, nr.
p. 340-342 3, 1991, p. 79-80
• Coman, Elena, Mărturia Elenei (Linei) Coman, în Cezar Zugravu, O • Moraru, Frusinica, Femei arestate în anii 1949-1953, în Analele Sighet 7 –
antologie a crimei şi terorii comuniste, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2004, p. 55-56 Anii 1949-1953. mecanismele terorii, Editura Fundaţiei Academia Civică,
• Idem, “Mi se pare fantastic că nici un istoric nu a stat de vorbă cu mine, Bucureşti, 1999, p. 459-470
deşi sunt singura supravieţuitoare din procesul Pătrăşcanu”. Interviu realizat de
Marina Spalaş şi inclus în volumul propriu, Întâlniri cu oamenii secolului XX,
Editura Fundaţiei Luceafărul, Bucureşti, 2002, p. 8-24 106
Textul din Steaua reproduce dialogul desfăşurat în cadrul emisiunii Viaţa ca aventură la
CD Radio Cluj pe data de 25 aprilie 2002.
107
Textul Lucreţiei Jurj a fost şi reluat, cu titlul In memoriam Lucreţia Jurj (1928-2004), în
105
Varianta în limba română a volumului The Pastor’s Wife publicat în 1970 în SUA. Aldine, supliment al României Libere, 9, nr. 441, 5 noiembrie 2004, p. II.

191 192
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

• Idem, Femei condamnate în perioada 1953-1960, în Analele Sighet 8 – Anii


1954-1960. Fluxurile şi refluxurile stalinismului, Editura Fundaţiei Academia III. Lucrări de exegeză a regimului concentraţionar şi a represiunii
Civică, Bucureşti, 2000, p. 348-357 comuniste (studii, analize, documente, monografii şi sinteze, recenzii)
• Nedelcu-Stan Liana, Din închisorile comuniste, în Memoria, revista gândirii • Bass, Lois M. şi Heinrich Landolt, Credinţa interzisă, Editura Agape,
arestate, nr. 28, 1999, p. 90-93 Făgăraş, 2002
• Nicolae Alexandra, Tragedia tinerei Marta Vasiliu, în Exerciţii de memorie, • Bălan, Ion, Regimul concentraţionar din România: 1945-1964, Editura
editor Romulus Rusan, cu o postfaţă de Ana Blandiana, Editura Fundaţiei Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2000
Academia Civică, Bucureşti, 1999, p. 295-297 • Betea Lavinia, Legislaţia antiavort, în Analele Sighet 10 – Anii 1973-1989:
• Popescu, Verona, “Degeaba i-am ocolit. Şi i-am ocotit. Tot morţi au fost”, Cronica unui sfârşit de sistem, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2003, p.
în Memoria, revista gândirii arestate, nr. 27, 1999, p. 92-93 284-296
• Potârcă, Dorina, Lotul soţiilor de demnitari (fragmente), în Memoria, revista • Budeancă, Cosmin şi Denisa Bodeanu, Rezistenţa armată anticomunistă din
gândirii arestate, nr. 3-4, 2001, p. 65-87 România. Grupul “Theodor Şuşman”. Mărturii, cu un studiu introductiv de Cosmin
• Rhea, Cristina, Interviu cu Doina Cornea, în Cristina Rhea, 22 de martori la Budeancă şi Cornel Jurju, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2004
Destin, Editura Curtea-Veche, Bucureşti, 2000, p. 81-98 • Cesereanu, Ruxandra, Doamna Gulagului românesc, în Steaua, 45, nr. 6,
• Rizea, Elisabeta, “Şi eu am trecut prin iad”… Interviu realizat de Veronica iunie 1994, p. 18
Theodoru, în România liberă, 50, nr. 14602, 17 ianuarie 1992, p. 5 • Idem, Femei în infernul concentraţionar (I şi II), în Steaua, 44, nr. 2, februarie
• Samoilă, Ileana, Am născut în închisoarea Văcăreşti, în volumul colectiv, 1993, p. 27-28 şi nr. 3-4, martie-aprilie 1993, p. 22-23
Memoria ca formă de justiţie, Editura Făt-Frumos, Bucureşti, 1994, p. 234-237 • Idem, Femei în infernul concentraţionar (Gulagul românesc), în volumul
• Sevianu, Monica, Mamie, în Memoria, revista gândirii arestate, nr. 3, 1991, colectiv, Prezenţe feminine. Studii despre femei în România, editori, Ghizela Cosma,
p. 81-89 Enikö Magyari-Vincze, Ovidiu Pecican, Editura Fundaţiei Desire, Cluj-Napoca, 2002,
• Solescu, Ştefania-Cezara, Acolo… unde nu se văd stelele, în Memoria, p. 439-452
revista gândirii arestate, nr. 6, 1992, p. 38-45 • Idem, Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura
• Şerbănescu, Virginia, “Doamna Voinescu, am fost colege…”, în Addenda la închisorilor şi lagărelor comuniste (eseu de mentalitate), ediţia a II-a, revăzută şi
Alice Voinescu, Scrisori către fiul şi fiica mea, ediţie îngrijită de de Maria-Ana adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2005
Murnu, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1994, p. 176-183 • Idem, Panopticum. Tortura politică în secolul XX, Editura Institutului
• Ţurcanu, Ion, Maria Buruiană, o femeie luptătoare din rezistenţa European, Iaşi, 2001
antisovietică a basarabenilor, în Memoria, revista gândirii arestate, nr. 30, 2000, • Idem, Ţara şi partizanii, în Steaua, 44, nr. 11, noiembrie 1993, p. 21
p. 58-66 • Cordoş, Sanda, Izbăvitorul trup al cuvintelor108, în Vatra, 23, nr. 4, aprilie,
• Valéry-Grossu, Nicole, Fericirea pe care am cunoscut-o în închisoare, în 1993, p. 9
Memoria, revista gândirii arestate, nr. 49, 2005, p. 106-109 • Ibidem, “În pielea mea de deţinută”, 23, nr. 5, mai, 1993, p. 9
• Varlam, Ion, Copii, „duşmani ai poporului”, în Magazin istoric, nr. 12, • Ibidem, Vorbind din adăpostul tăcerilor, 23, nr. 10, octombrie, 1993, p. 9
decembrie 1995, p. 37-39, 52 • Ibidem, Prima depoziţie, 23, nr. 12, decembrie, 1993, p. 20
• Vlad, Ioana, “Împuşcă-mă! Mai puţin cu o femeie şi o fetiţă în lume!”. • Cormoş, Graţian, Femei aflate sub incidenţa represiunii politice în perioada
Interviu realizat de Mariana Conovici, în Revista programelor de radio comunistă, în Anuarul de Istorie Orală, Editura Presei Universitare Clujene, Cluj-
“Universul”, serie nouă, nr. 2 (402), 15-21 noiembrie 2004, p. 38-40 Napoca, 2005, p. 341-354
• Vulcănescu, Măriuca, Un gând de adâncă solidaritate, în Analele Sighet 1 – • Idem, Radiografia insuportabilului în detenţia feminină, în Steaua, nr. 6, iunie
Memoria ca formă de justiţie, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 1995, 2005, p. 23-27
p. 311-313 • Idem, Tipologia opresorului în memorialistica feminină de detenţie, în
• Vultur, Smaranda, Istorie trăită – Istorie povestită. Deportarea în Bărăgan, Familia, nr. 7-8, iulie-august 2005, p. 93-99
1951-1956, Editura Amarcord, Timişoara, 1997
• –, Departe, în Rusia, la Stalino. Amintiri şi documente cu privire la
deportarea în Uniunea Sovietică a etnicilor germani din România (1945-1950). 108
Cronica a fost preluată în Dicţionar analitic de opere literare româneşti, volumul II (E-
Colaj alcătuit de Hannelore Baier, Editura Intergraf, Bucureşti, 2003 L), coordonare şi revizie ştiinţifică, Ion Pop, Editura Casei Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca,
1999, p. 32-34 .
193 194
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

• Idem, Tipologia opresorului în memorialistica feminină de detenţie, în • Popescu, Adrian, Rezistenţa tăcută, în Steaua, 45, nr. 6, iunie 1994, p. 22-23
Memoria, nr. 51-52, 2005, p. 92-98 • Riţiu, Maria, Biografii exemplare din perioada rezistenţei Bisericii Greco-
• Cornea, Doina, Scrisori deschise şi alte texte, Humanitas, Bucureşti, 1991 Catolice în Nord-Vestul Transilvaniei, în Anuarul de Istorie Orală, Editura Presei
• Cozea, Liana, Confesiuni ale eului feminin, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005 Universitare Clujene, Cluj-Napoca, 2005, p. 211-240
• Deletant, Denis, Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în • Rus, Ciprian şi Emanuel Ciocu, Ultimul partizan, în Monitorul de Cluj, 7, nr.
România anilor 1965-1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995 256, 2 noiembrie 2004, p. 8-9
• Diener, Georges, L’autre communisme en Roumanie. Résistance populaire et • Soljeniţîn, Alexandr, Arhipelagul Gulag, cu o traducere şi note de Ion Covaci, vol.
maquis. 1945-1965, Edition L’Harmattan, Paris, 2001 II, partea a III-a, cap. 8, Femeia în lagăr, Editura Univers, Bucureşti, 1997, p. 156-171
• Dobeş, Andrea, Mărturii despre drama femeii române în perioada 1950- • Ibidem, partea a IV-a, cap. 4, Câteva destine, p. 463-474
1964, în Anuarul de istorie orală, vol. IV, Editura Presei universitare clujene, Cluj- • Tănase, Stelian, Anatomia mistificării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
Napoca, 2003, p. 215-231 • Târziu, Claudiu, A murit un simbol al rezistenţei anticomuniste: Elisabeta
• Dobre, Claudia, Elisabeta Rizea, un “loc al memoriei” pentru români, în Rizea, în Gardianul, nr. 418, 7 octombrie 2003, p. 16
Memoria, revista gândirii arestate, nr. 46, 2004, p. 76-81 • Todorov, Tzvetan, Confruntarea cu extrema. Victime şi torţionari în secolul
• Dobrincu, Dorin, Formaţiuni de rezistenţă armată anticomunistă în sudul XX, în traducerea lui Traian Nica, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996
Moldovei (1945-1958), în Anuarul de Istorie Orală, vol. VI, Editura Presei Universitare • Ţurlea, Petre, Procesul organizaţiei „T”, Editura Fundaţiei culturale Libra,
Clujene, Cluj-Napoca, 2005, p. 163-192 Bucureşti, 2000
• Gavriş, Mihai, Aspecte privind situaţia Bisericii Adventiste din România în • Voicu-Arnăuţoiu, Ioana Raluca, Grupul Arnăuţoiu – noi documente din
perioada 1965-1989, în Anuarul de Istorie Orală, Editura Presei Universitare Clujene, arhiva fostei Securităţi, în volumul colectiv Şcoala Memoriei 2003, Editura Fundaţiei
Cluj-Napoca, 2005, p. 241-261 Academia Civică, Bucureşti, 2003, p. 143-180
• Ioniţoiu, Cicerone, Calvarul femeii române, în Cicerone Ioniţoiu, Cartea de • Idem, Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara.
aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, volumul I, Editura Hrisovul, Documente ale anchetei, procesului, detenţiei, Editura Vremea, Bucureşti, 1997
Braşov, 1995, p. 185-275 • Voinescu, Alice, Scrisori din Costeşti, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi
• Ibidem, Copii născuţi şi trecuţi prin temniţe, p. 283-287 note de Constandina Brezu, Editura Albatros, Bucureşti, 2001
• Idem, Nicole Valéry-Grossu. O lumină în bezna exilului românesc, Editura • –, Cei care au spu NU. Oponenţi şi disidenţi în anii ’70 şi ’80, Editor
Fundaţiei culturale Memoria, Bucureşti, 1997 Romulus Rusan, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2005
• Ivan, Camelia Duică, Rezistenţa armată din Banat (1949-1952), în Mişcarea • –, Prigoana. Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat, N. Steinhardt, Al.
armată de rezistenţă anticomunistă din România (1944-1962), coord. şt. Gh. Onişoru, Paleologu, A. Acterian, S. Al.-George, Al. O. Teodoreanu etc., cu un cuvânt înainte de
Editura Kullusys, Bucureşti, 2003 Florin Constantiniu, Editura Vremea, Bucureşti, 1996
• Jela, Doina, Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat, • –, Niculina Mihalache, o româncă martir, în Memoria, revista gândirii
Editura Humanitas, Bucureşti, 1998 arestate, nr. 22, 1997, p. 46-47
• Kligman, Gail, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România lui
Ceauşescu, în traducerea Marilenei Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000 IV. Filme şi site-uri
• Liiceanu, Aurora, Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi, Editura • Longin-Hossu, Lucia, Calvarul femeii române (I-III), în Memorialul durerii,
Polirom, Iaşi, 2003 episoadele 12, 13 (Nici o lacrimă), 14 (Născuţi în temniţă), difuzate la TVR în perioada
• Mungiu-Pippidi, Alina, Politica după comunism: structură, cultură şi 9 iulie –12 august 1992
psihologie politică, Bucureşti, Humanitas, 2002 • Mărginean, Nicolae, Binecuvântată fii, închisoare… (film)
• Orga, Valentin, The woman’s attitudes during the anticommunist resistance • www.comunism.ro
movement, în Anuarul de istorie orală, vol. III, Editura Presei universitare clujene, • www.memoria.ro
Cluj-Napoca, 2002, p. 266-284 • http://revista.memoria.ro
• Pasti, Vladimir, Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România, cu o prefaţă
de Mihaela Miroiu, Editura Polirom, Iaşi, 2003
• Pop, Iulia, Lucreţia Jurj – destinul unei vieţi, în Anuarul de istorie orală, vol.
III, Editura Presei universitare clujene, Cluj-Napoca, 2002, p. 43-55

195 196
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

INSTITUTIONALIZAREA COMPORTAMENTULUI NON-


VERBAL IN INTERACTIUNEA SOCIALĂ
Da, avem nevoie de persoana care cântă în timp ce munceşte!
Anonim

1. Introducere: sociologia dramaturgică (Erving Goffman) şi


sociologia cunoasterii (Peter Berger si Thomas Luckmann)

Lucrarea de faţă îşi propune să explice o problematică a sociologiei


interacţioniste, şi anume comportamentele non-verbale, prin prisma
paradigmei sociologiei cunoaşterii; mai precis comportamentele non-
verbale vor fi analizate din punctul de vedere al instituţionalizării lor in
Toate fiinţele umane se nasc cu nevoia de a asculta şi de a interacţiunea socială.
Cadrul teoretic folosit reflecta sociologia dramaturgică a marelui
spune poveşti…dar cea mai mare nevoie a lor este aceea interacţionist, Erving Goffman, cu referire la lucrarea „Viaţa socială ca
să aibă poveşti incredibile de trăit. spectacol” şi la sociologia constructivistă a lui Peter Berger şi Thomas
Luckmann, cu lucrarea „Construirea sociala a realitaţii”. Analizand separat
cele două paradigme observăm că merg pe o linie teoretică şi practică
Harvey Cox aparent distinctă în ceea ce privete comportamentul non-verbal.
Analiza dramaturgică a comportamentului non-verbal vizează modul în
care comportamentele non-verbale sunt generate de către actorii sociali, cu
sau fără intenie, în situaţii obişnuite de viaţă, permitand individului să se
prezinte pe sine celorlalţi şi să gestioneze impresiile pe care le lasa acestora
astfel încat prezenţa lui ego în interacţiune să fie favorabilă în ochii lui
alter. Analiza lui Berger si Luckmann se axează în mare parte pe
modalitaţile de cunoaştere în viata cotidiană, (pe interacţiunea socială care
se realizează prin intermediul limbajului verbal şi non-verbal), şi apoi pe
modalitatea de obiectivare a realitaţii sociale şi anume instituţionalizarea.
Scopul lucarii de faţa este de a verifica ipoteza că procesul
instituţionalizării (care va fi explicat in capitolul următor) este aplicabil în
cazul interaciunii sociale şi anume în cazul comportamentelor non-verbale.
Avem ca punct de plecare în analiză urmatoarele interogaţii: care este rolul
comportamentelor non-verbale în interacţiunea socială? cum se realizează
întelegerea reciprocă între actorii sociali în ceea ce priveşte comunicarea
non-verbală? care este procesul prin care unele comportamentele non-
verbale devin patternuri comportamentale?
In continuare, va fi prezentată definirea conceptului de instituţionalizare în
interacţiunea socială.

197 198
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

2. Ce este instituţionalizarea? „tipizarea reciprocă”(definită mai sus) între cei care interacţionează în
sensul ca acţiunile lor sunt previzibile în mod reciproc. „Tipizarea în
In lucarea „ Construirea sociala a realitaţii” , Peter Berger si Thomas termenii lui Berger şi Luckmann este o instituţie”112, definită ca bun comun
Luckmann realizează o sinteză asupra modului în care actorii sociali construiesc accessibil tuturor membrilor societaţii. Aceste tipizări intrate în obisnuintă
în viaţa de zi cu zi realitatea în care convietuiesc. Cele mai importante aspecte ale în urma experienţelor comune ale indivizilor controlează comportamentul
sintezei sunt capitolul referitor la interacţiunea socială si cel la instituţionalizare, uman prin stabilirea de tipare de conduită care se aplică în acţiunea umană
ca mod de stabilire a ordinii sociale. Voi prezenta pe scurt respectivele capitole în funcţie de anumite circumsatanţe; deci tipizarea este întotdeauna
în ordinea în care apar şi în lucrarea mai sus menţionată, insistând mai mult pe dependentă de context.
conceptul de instituţionalizare. In sens larg institutionalizarea inseamna control social atat la nivel
Fiind o lucare de sociologia cunoşterii, primul aspect urmărit de autori micro-social dar mai ales la nivel macro-social. La nivel macro-social,
il reprezinta „bazele cunosterii în viaţa cotidiană”109, care sunt interacţiunea institutionalizarea vizeaza stabilirea ordinii sociale prin stabilirea de norme,
dintre indivizi şi limbajul verbal şi non-verbal. Interacţiunea socială valori comune, roluri sociale etc. La nivel micro-social institutionalizarea
reprezintă sitauaţii de tipul „face to face”, „here and now” care implică nu mai are aceiasi valoare ca la nivel macro-social; acesta vizeaza exclusiv
prezenţa a doi sau mai multi indivizi. Prin intermediul interacţiunii sociale, intreactiunile fata in in fata ale invizilor. De exemplu atunci cand in
„subiectivitatea lui ego devine accesibilă lui alter” 110 printr-un complex de interactiune exista doi agenti sociali, A si B, acestia vor incepe sa-si joace
simptome-limbaj verbal şi expresiviate non-verbala. Realizarea interacţiunii rolurile sociale. Fiecare rol social presupune un set de comportamente si
se realizeaza cu ajutorul unor „scheme tipizante”111care nu reprezintă caracteristici specifice( provenite din institutionalizarea lor la nivel macro-
altceva decat nişte tipare de comportament si actiune care fac posibilă social), ceea ce face din interactiune una previzibila. Totusi in cadrul
întelegerea reciprocă a actorilor sociali în momentul producerii interactiunii dintre A si B intervin si elemente neinstitutionalizate care tin
interacţiunii. Schemele tipizante contin detalii despre rolul social (despre de individualitatea fiecarui actor social. Acestea pot fi legate de
care voi discuta la Goffman) pe care îl are individul, statutul acestuia în spontaneitatea actorului social, de dispozitia fizica si psihica acestuia si se
cadrul interacţiunii şi nu în ultimul rând despre semnalele verbale si non- manifesta mai degraba in limbajul verbal, dar cu o intensitate mult mai
verbale pe care actorul le emite. mare in limbajul non-verbal care se presupune ca este mai putin controlabil
Limbajul non-verbal cât şi cel verbal fac posibilă interacţiunea „faţă in decat cel verbal. Acest lucru nu inseamna nu putem vorbi de
faţă” într-o lume comună împartăşită de toti actorii sociali; totuşi limbajul institutionalizare si in cardul comportamentelor non-verbale, lucru desre
vebal poate fi desprins de situaţiile faţă în faţa pe când limbajul corporal care voi discuta in capitolele viitoare.
este dependent de context. Limbajul verbal oferă indicii despre Deci, institutionalizarea este un proces reglator al controlului social
obiectivitatea individului iar limbajul corporal este un indiciu al care permite interactiunea sociala la orice nivel, micro sau macro, si care se
subiectivitătii acestuia. Un concept folosit de Berger si Luckmann este manifesta in „viata cotidiana” sub forma limbajului verbal si non-verbal,
acela de semnal ( gesturi, miscari corporale), care reprezintă un indicator al lucru pe care il vom vedea dupa ce vom anliza interactiunea din punctul de
subiectivităţii individului. vedere al sociologiei dramaturgice.
Al doilea concept deosebit de important folosit de Berger şi Luckmann,
concept pe care este centrată şi lucarea acesta, este acela de 3. Comportamentele non-vebale din perspectiva sociologiei dramaturgice
instituţionalizare. Putem vorbi de instituţionalizare atunci când orice tip de
activitate umană este supusă obisnuinţei, deprinderii şi care se transformă Analiza comportamentului non-verbal vizeaza modul in care
într-un tipar, fiind uşor recognoscibilă şi uşor reproductibilă în situaţii care comportamentele non-verbale sunt generate , cu sau fara intentie , in situatii
necesită acel tip de activiatate. Instituţionalizarea apare atunci când există obisnuite de viata, permitand indivizilui sa se prezinte pe sine in fata
celorlalti si sa gestioneze impresiile pe care le lasa celorlalti contribuind
109
Berger, P, Th. Luckmann- Construirea sociala a realitatii, pag. 39 astfel la o definire favorabila pentru ei a situatiei de interactiune.
110
ibidem, pag 40
111 112
ibidem, pag. 42 Beger, Luckmann-Construirea sociala a realitati, pag. 68
199 200
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Ce se intelegerin limbaj sau comportament non-verbal? Septimiu Chelcea urmeze peste tot. in sesctiunea urmatoare a lucrarii voi analiza si modul in
intelege prin comunicare non-verbala „interactiunea umana bazata pe care rolul se instiutionalizeaza in interactiunea cotidiana.
transmiterea de semnale prin prezenta fizica si prin comportamenetele acestora Atunci cand un actor intra intr-o interactiune acesta se staduieste sa lase
intr-o situatie socio-culturala determinata”113. Ca sa intelegem rolul o impresie pozitiva celoralate persoane prezente in interactiune. Goffman
comportamentulul non-verbal este necesara o expunere a tipurilor de afirma ca acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul „artei gestionarii
comportamente verbale: embleme(miscari care substituie cuvintele), impresiei”116. Arta gestionarii impresiei presupune in primul rand o anume
ilustratori( miscari care acompaniaza vorbirea si o accentueaza), reglatori( responsabilitate expresiva din partea actorului social in sensul de a fi
miscari ce semnaleaza sau mentin o schimbare a rolurilor) si expresii faciale. capabil sa-si controleze foarte bine propriile manifestari fizice si psihice-
In lucrarea sa „Viata cotidiana ca spectacol”, Erving Goffman defineste gesturi, limaj verbal, tonalitatea vocii, coerenta, emotivitate etc. Controlul
limbajul non-verbal ca „expresie a atitudinilor, credintelor si emotilor asupra propriului rol se realizeaza atunci cand actorul respecta asa anumita
individului”114 intr-o interactiune umana care are ca si cadru o situatie in „disciplina dramaturgica”117-chiar daca atunci cand performeaza un anumit
care actorul transmite semnale celorlalti. Bineinteles ca aceste lucruri se rol si intra in totalitate in pielea personajului, individul trebuie adopte un
intampla atunci cand „performam” in fata celorlati. Expresia non-verbala a joc de implicare-detasare pentru a nu pierde controlul de care vorbeam mai
indiviului este controlabila atunci cand individul foloseste semnale non- sus. Jocul de implicare detasare inseamna ca actorul mentine un echilibru
verbale constiente purtatoare de semnificatii si incontrolabila atunci cad intre starile sale interioare subiective, expresivitatea gestuala si
„performerul” transmite accidental semnale –isi piersde controlul asupra manifestarea rolului.
propriului corp, se imiedica, ragaie, casca , se balbaie, pufneste in ras etc. La fel ca si in cazul regizarii unei piese de teatru, actorul socil trebuie
Deci comportamentele non-verbale mediaza intre interiorul individului si sa planifice in cele mai amanunte detalii.punerea in scena situatiei de
exterior. Performerul este personajul pe care fiecare dinre noi il joaca interactiune. De ce trebuie sa se intample acest lucru? Pentru ca atunci cand
atunci cand se prezinta, pe cat se poate in mod pozitiv, in fata celorlalti si un individ se infatiseaza in fata altor indivizi, el proiecteaza in mod
totodata el este si un producator de impresii. constient sau inconstient o definitie a situatiei de intreactiune. Definitia
Printre mai importante concepte folosite de Goffaman in cadrul situatiei de interactiune contine informatia pe care publicul o detine deja
sociologiei dramaturgice se afla cel de definire a situatiei (situatia este despre actor(limbaj, tonalitate, coerenta, gesturi, ticuri etc) de la o
decisiva atunci cand are loc o interactiune fata in fata), care se realizeaza interactiune precedenta, rolul propriu-zis pe care actorul in cauza in va juca
printr-un consens de lucru stabilit de cei care interactioneaza-fiecare stie impreuna cu toate aspectele legate de decor, spectatori. Atunci cand
cum sa actioneze in functie de situatia in care se afla. Alt concept important performerul isi asuma responasabilitatea de juca un anume rol atunci acesta
este cel de ritualizare care este legat in mod direct de definirea situatiei; trebuie sa satisfaca exigenta situatiei de interactiune data prin respectarea
ritualizarea reprezinta faptul ca orice tip de compotament are un tip de „normelor” de moralitate la care pana la unrma se restrange interactiunea
actiune specifica si gesturi specifice. dintre indivizi, deorece spune Goffman ca atunci cand performam
Din punctul meu de vedere cel mai imortant concept in sociologia suntem”118 niste negustori ai moralitatii”, intotdeuna dorim sa lasa o
dramturgica este cel de rol . Rolul jucat reprezinta modul de compotament impresie pozitiva.
verbal si non-verbal pe care un individ si-l insuseste atunci cand intra intr-o Am trecut in revista aceste aspecte despre interactiunea fata-in -fata
interactiune. Fata (front) reprezinta echipamentul „expresiv satndardizat , din lucrarea „Viata cotidiana ca spectacol” , deoarece in sectiunea
angajat sau nu de individ in timpul performarii”115iar fata personala urmatoare voi supune analizei comoprtamentele non-vebale din perspectiva
formeaza complexul de expresii faciale, gesturi, tinuta, pe care le institutionalizarii iar pentru a realiza acest lucru este nevoie de o
identificam in mod intim cu performerul si ne asteptam in mod natural sa-l familiarizare cu conceptele goffmaniene.

113
Chelcea, Septimiu- Comunicarea non-verbala: gesturile si postura, pag. 34
114 116
Goffman, Erving-Viata cotidiana ca spectaco,pag. 30 ibidem, pag 233
115 117
Goffman, Erving-Viata cotidiana ca spectaco,pag. 50 Goffman, Erving-Viata cotidiana ca spectacol, pag 243
118
ibidem, pag 254
201 202
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

4. Institutionalizarea compotamentelor non-verbale în interactşune medicala, imbracata in halat alb, care consulta pacientii. Datorita rutinizarii unor
umană comportamente, respectiv roluri sociale, indivizii sunt obisnuiti sa recunoasca
imediat daca fata sociala este corespunzatore rolului jucat de actor. Deci, putem
Acesta sesctiune a lucraii este cea mai importanta deorece aici vor fi puse afirma ca institutionalizarea fetelor sociale este decisiva in interactiunea
fata in fata conceptul de institutionalizare, in sensul lui Berger si Luckmann si cotidiana.
comportamentul non-verbal in sens goffmanian. Institutionalizarea, in viziunea In urma prezentarii tipurilor de institutionalizare, putem distinge cateva
lui Berger si Luckman, inseamana orice tipizare care se realizeaza in urama unor carcteristici principale ale acseteia. Institutionalizarea gesturilor specifice ale unei
experinete comune ale indivizilor. In viata cotidiana , actorii interactioneza persoane , sau cum o numeste Goffman „fata personala”, inseamna
continuu si impart de multe ori aceleasi experiente. predictibilitate comportamentala, care este extrem de utila pentru alter care
In prima faza putem vorbi de institutionalizarea comportamentelor non- interactioneaza cu ego deaorece acesta, in urma altor interactiuni, cunoaste
vebale in viata cotidiana din punctul de vedere al comportamentelor non-verbale reactiile non-verbale ale lui alter si stie la ce sa se astepte din partea acestuia.
celor mai simple si anume, emblemele care sunt reprezentate de miscari ale O alta caracteristica a institutionalizarii o reprezinta adecvarea
mainilor, in special atunci cand inlocuiesc anumite cuvinte. Avem de exemplu, comportamentului verbal sau non-verbal la situatiile de interactiune. Fiecare
semnul OK( inelarul si degetul mare formeaza un cerc) care s-a a devenit atat situatie de interactiune este limitata de anumite standarde sociale si morale care
de uzual in majoritatea tarilor lumii. Alt exemplu este faptul ca atunci cand doi trebuie respecatate prin adecvarea comportamentului personal la situatia
barbati se intalnesc isi strang mana unul altuia, un gest tipic masculin. Daca ne marginita de acele standarde. Institutionalizarea anumitor comportamente pentru
uitam in spatele semnificatiilor acestor doua gesturi putem obesrva ca fiecare situatie de interactiune il ajuta pe actor sa faca alegerea potrivita pentru a
habitualizarea si respectiv tipificarea lor s-a realizat datorita faptului ca in timp respecta acele standarde morale.
indivizii au interiorizat, in cadrul experientei cotidiene, formula de OK, si
respectiv respectul intermasculin, ca apoi sa le materializeze in semne. Acest tip 5. Concluzii
de institutionalizare este cel mai simplu deoarece cuprinde un numar foarte mare
de indivizi, care folosesc acelesi semne, pretutindeni recognoscibile, in În interactiunea dintre indivizii comunicarea non-verbala este esentiala.
interactiuni foarte diverse. La acest nivel institutionalizarea vizeaza categoriile de Indiferent ca este reprezentat prin embleme, semne, gestica sau tinuta, limbajul
comportamente non-verbale. non-verbal coordoneaza comunicarea cu ceilalti, o faciliteaza si o
Goffman vorbeste de institutionalizarea „fetelor sociale” prin intermediul accesibilizeaza, facandu-ne cunoscuta subiectivitatea celorlati. Prin
rolurilor jucate de actori119. In cazul de fata, o anume fata sociala, cu tot institutionalizarea comportamentelor non-verbale, invidizii umani pot sa
echipamentul sau de gesturi, expresii faciale, tinuta, aferenta unui anume rol, recunosca tipuri de roluri, statuturi soiale si comportamente, in acest fel.
poate poate sa se institutionalizeze atunci cand mai multe roluri impumuta fata Asadar analiza si decodificarea comportamentelor non-verbale permite
respectiva. De fapt, Goffman afirma ca orice rol sau activiatate are mai multe actorilor sociali posibilitatea descoperirii celorlalti. „Vehicule purtatoare de
fete institutionalizate, stabilite din care actorul trebuie sa aleaga; alegerea semne”120, indivizii pot manipula o situatie de comunicare, in primul rand prin
actorului se face din dorinta de a performa sarcina respectiva sau de mentine fata intermediul adecvarii comportamentului non-verbal la rolul pe care il au intr-o
corespunzatoare acelui rol, chiar daca rolul acela nu e jucat propriu-zis. anume interactiune si apoi prin recunosterea si decodificarea comportamentlor
Institutionalizarea fetelor sociale da nastere la asteptari specifice, determinate de institutionalizate. Respectand aceste „reguli”, actorii pot interactiona cu oricine si
rutinele performate. De exemplu, personajele care poarta halate albe por fi in orice conditii.
medici, asistente sau bucatari, patiseri; ne putem da seama de rolurile lor atunci
cand sunt prezenti in contextul specific, spitale respectiv patiserii.
Raluca Motoc
Exista, bineinteles si cazuri in care actorul nu alege fata corespunzatoare
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
rolului respectiv, fapt care se observa atunci cand exista neconcordanta intre
Cluj-Napoca
echipamentul expresiv si rolul propriu-zis; avem ca exemplu aici asistenta
119 120
Goffman, Erving-Viata cotidiana ca spectacol, pag. 55 Chelcea, S- Comunicarea non-verbala in spatiul public, pag 35
203 204
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii
BIBLIOGRAFIE
1. Chelcea, Septimiu, Loredana Ivan, Adina Chelcea-
Comunicarea non-verbal, Comunicare. ro, Bucuresti, 2005
2. Chelcea, Septimiu-Comunicarea non-verbala, Tritonic,
Bucuresti, 2004
3. Goffman, Erving- Viata cotidiana ca spectacol, Comunicare.
ro, Bucuresti, 2003
4. Berger, Peter, Thomas Luckmann-Construirea sociala a
realitatii, Editura Univers, Bucuresti, 1999
Conştiinţa este vocea sufletului, pasiunile sunt vocea
trupului. E de mirare că adesea aceste două limbaje se
contrazic şi atunci pe care să-l ascultăm? Prea adesea
raţiunea ne înşală; am dobândit dreptul de a o respinge;
dar conştiinţa nu se înşală niciodată, ea este adevărata
călăuză a omului; ea este pentru suflet ceea ce instinctul e
pentru corp; cine o ascultă, ascultă Natura şi nu se poate
teme că va rătăci…“

Rousseau

205 206
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ALCOOLISMUL • Masochism: conduite de eşec, sentimente difuze de insatisfacţie,


vinovăţie. (M.A Birt, 2001, p.210).
Cel mai rău lucru legat de xperienţă, Alcoolul ingerat se absoarbe la nivelul stomacului pana la 20%, in
este că ea ne învaţă lucruri pe care nu vrem să le ştim.
Iordache Bota funcţie de alimentele consumate, calitatea, cantitatea si concentraţia
alcoolului; absorbţia se produce mai repede daca persoana nu a mâncat.
A. Aspecte fundamentale Metabolizarea alcoolului se face la nivelul ficatului (90%), dar în cazul în
care consumul regulat de alcool depăşeşte 5 ani apar tulburări psihice
Efectul atractiv produs de alcool a fost proslăvit de poeţii tuturor diferite si complicaţii somatice. Dezvoltarea dependentei si a tolerantei este
timpurilor si poate mai bine decât toţi de seninul Horaţiu: “Ce minuni nu strict proporţionala cu durata consumului si cantitatea de alcool consumata
face vinul! El scoate la iveala secretele, justifica si confirma speranţele, îi si se pare ca este legata de alterările funcţiei membranei neuronale.
dă încredere laşului în bătălie, eliberează îngândurata mintea de povara ei, Absorţia completa a alcoolului ingerat variază de la 2 pana la 6 ore. După
inspira În artă. Pe cine nu l-a făcut elocvent un pahar vesel? Pe cine nu l-a trecere barierei digestive alcoolul difuzează uniform in toate viscerele
scăpat şi nu l-a eliberat de sărăcia stânjenitoare”.(P. Brânzei, 1979, p.366). organismului având o afinitate crescuta pentru ţesutul cerebral si hepatic.
Alcoolismul face parte din tulburările psihice de origine toxica şi este un Deoarece alcoolul se resoarbe repede fără o digestie prealabila, şi aduce un
termen introdus de medicul suedez M. Huss in 1849. Alcoolismul se aport caloric ce poate înlocui alte surse de energie alimentara pana in
datorează consumului excesiv de alcool, la care se mai adăuga factori ce ţin proporţie de 50%, cat şi datorita faptului ca in doze mici provoacă o
de obiceiurile culturale si sociale, de fragilitatea psihologica si fiziologica a stimulare a întregului organism, alcoolul e acreditat ca un aliment, deşi in
individului, de efectele proprii, de produsul alcool (M.A.Birt, 2001, p.206). funcţie de doza si starea iniţiala a organismului, poate provoca evidente
OMS (1952) arată că “alcoolicii sunt băutori excesivi a căror efecte toxice. Alcoolul apare ca un metabolit, care poete fii utilizat
dependenţă faţă de alcool îi îndreaptă spre un consum respectabil de o satisfăcător de o persoana adultă, sănătoasă, bine hrănită şi neobişnuită cu
tulburare mentala sau fizica decelabila si afectând comportamentul, alcoolul,daca nu depăşeşte 1-2g alcool pe kg de corp in decurs de 24 de ore.
reacţiile sociale si familia, precum si statutul economic al individului” Băuturile alcoolice consumate intr-un mod continuu sau episodic, in
(M.A.Birt, 2001, p.207). cantităţi excesive pot determina tulburări psihice, fizice, comportamentale
Substanţele cu acţiune predominant narcotica, aşa cum este si alcoolul, ducând la autodistrugerea individului.
produc iniţial o stare de beţie cu excitare psihica, după care urmează In definirea alcoolismului se tine seama de următoarele aspecte:
slăbirea proceselor corticale cu apariţia stărilor fizice dintre somn si veghe. consumul excesiv si continuu sau periodic de băuturi alcoolice, apariţia
Se poate instala fenomenul de obişnuinţa, caracterizat prin necesitatea de a unui fenomen de dependenta, apariţia unor fenomene fizice si psihice
bea, crescând progresiv cantitatea sau poate apare suferinţa psihica la diverse. (R.Jeican, 2001,).
întreruperea administrării de alcool (sindromul de abstinenta). Consumul de Deşi din anamneza reiese consumul abuziv de băuturi alcoolice pe o
alcool timp îndelungat duce la alterarea progresiva a personalităţii perioada de timp îndelungată şi cu toate ca bolnavul oferă informaţii despre
(tulburări de comportament, apariţia stărilor psihotice). starea lui psihopatologica, de cele mai multe ori, el nu recunoaşte consumul
Consumul abuziv de alcool este favorizat de trăsăturile de personalitate, de alcool, sau chiar daca-l recunoaşte nu relatează cantităţile consumate
de tulburările psihice (anxietate, depresie), acesta fiind la originea unor zilnic. De cele mai multe ori se prezintă la medic aparţinătorii bolnavului,
tulburări psihice multiple. Autorii spun ca personalitatea alcoolicului se cerând sfaturi pentru a face ceva in vederea stopării acestui comportament.
prezintă printr-o constelaţie de trăsături: Alcoolicii sunt indivizi care încalcă frecvent legile, ei sunt agresivi sau
• Imaturitate afectiva: incapacitate de a stabili relaţii interpersonale violenţi. Consumul de alcool afectează atât individul cat si societatea,
satisfăcătoare, nevoia de a fii mereu asigurat, control precar al având implicaţii medicale si juridice. Ei nu-si pot limita raţional consumul
agresivităţii si impulsivităţii; de alcool deoarece: băutura constituie o plăcere; consumul de alcool poate
• Oralitate: aviditate, exigenta, sensibilitate la frustrare, căutarea realiza evadarea din probleme si necazuri; tradiţia băuturilor alcoolice in
independentei; grup poate determina dependenta ulterioara.

207 208
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Tabloul psihopatologic poate fi variat ca aspect (beţie acuta patologica, poate genera alcoolofilia si alcoolomania. In cadrul beţiei alcoolice
psihoze acute si subacute, sindroame de impregnare cronica alcoolica, obişnuite se trece de la excitaţie la depresiune si inhibiţie, care se produc
forme delirante de alcoolism), oferind o mulţime de date atât pe calea datorita narcotizării structurilor cerebrale.
comunicării verbale, cat si nonverbală. (R. Jeican, 1991,). Indivizii sunt diferiţi in ceea ce priveşte intoxicaţia alcoolica, in funcţie
Prin examenul psihologic se defineşte gradul de deteriorare psihica si de alcoolemie, toleranta, tipul de sistem nervos si starea iniţială a
structura de personalitate, iar examenul somatic se poate referi la: stări organismului în momentul ingerării respective.
fizice carenţiale, polinevrita, gastrite cronice, hepatite cronice; datele
paraclinice oferă elemente ce ţin de diagnosticarea complicaţilor asociate. a) Intoxicatia alcoolica acuta
Factorii favorizanţi ai consumului de alcool sunt: familiile Aceasta apare după ingestia excesiva de alcool la un nebăutor, sau prin
dezorganizate, părinţi alcoolici, stare materiala precara, singurătate, lipsa supraîncărcare la un alcoolic cronic. Stadiile intoxicaţiei alcoolice acute
familiei, educaţiei, tulburări anxioase, depresive, sau tulburări de sunt următoarele:
personalitate de tip antisocial. Riscul de producere a alcoolismului la 1. Primul stadiu este caracterizat prin excitaţie psihomotorie de tip
persoane care au rude de sânge cu aceasta problema, este de 6 ori mai mare hipomaniacal iar alcoolemia este cuprinsa intre 0,3g% si 1,5g%.
decât la alţi indivizi. Dar, pe lângă imitarea comportamentului celor din jur, discernământul critic scade repede si progresiv pe toata durata absorţiei (2-
intervin si factori de mediu. In lume sunt aproximativ 62 milioane de 3ore), chiar si la ingerarea unei cantităţi mici de alcool. Pot apare si alte
persoane afectate de alcool, si este de remarcat faptul ca la aceste persoane caracteristici ca: predominanta excitaţiei triste, delirante sau confuzionale
apare tot mai des tentativa de suicid. 2. Al doilea stadiu este caracterizat prin depresiunea activităţilor
Criteriile pe baza cărora se diagnostichează dependenta de alcool sunt: neuropsihice, alcoolemia variază intre 1,5% si 3%. apar tulburări
• Dorinţa puternica de a consuma băuturi alcoolice psihomotorii: limbajul incoerent, tendinţa megalomanică, scade capacitatea
• Aprecierea tolerantei la alcool de percepţie, tendinţa de somn, discernământul devine precar.
• Prezenta in antecedente a fenomenelor de servaj 3. Stadiul trei este caracterizat prin narcotizarea scoarţei cerebrale.
Reflexele condiţionate sunt abolite, limbaj neinteligibil, coordonare motorie
• Incapacitatea de a controla cantităţile de băutura ingerate profund perturbata. Intoxicatul cade, nu-si mai controlează sfinterele si
• Activitati centrate pe procurarea de băuturi, cu neglijarea obligaţiilor apare somnul profund preanestezic câteva ore.
sociale si crearea de probleme interpersonale (R. Jeican, 2001, p.191). 4. In stadiul patru alcoolemia este de 4-5g% si este caracterizat prin
abolirea reflexelor spinale, pupile imobile, anestezie, puls deprimat,
B. Formele clinice de alcoolism respiraţie rara, cianoza, hipotermie, transpiraţie vâscoasa. Restabilirea
vitala este compromisa după o coma de12 ore. Moartea se produce la o
Formele clinice de alcoolism au implicaţii medico-sociale diferite alcoolemie de 5g% prin oprirea respiraţiei.
printre cele mai importante numărându-se: După trezirea din starea de beţie acuta apare amnezia episodului.
1. Beţia alcoolica obişnuită - provocata voluntar , episodic cu scopul de Bolnavul prezintă in timpul beţiei halucinaţii vizuale si auditive,
a ajunge la o stare agreabila, dar fără a crea dependenta; ameninţătoare, scene delirant halucinatorii, idei delirante de grandoare.
2. Alcoolofilia- înclinarea deosebita spre consum de alcool care Aceasta stare se poate menţine câteva ore si se termina de obicei prin somn.
conduce in timp la instalarea dependentei si a consumului cronic, indiferent Criza beţiei acute e favorizata de insolaţie, băutul pe nemâncat, sechele
de cantitatea de alcool ingerata sau de ritmul cronic al ingestiei traumatice ale creierului, suprasolicitare nervoasa.
3. Alcoolomania cuprinde: intoxicaţia alcoolica acuta, alcoolismul
cronic si psihozele pe care acesta le determina. Se refera la totalitatea b) Dipsomania
aspectelor psihotice, caracterizate prin alterarea discernământului asupra Dipsomania este numită şi “setea nebuna de a bea”, ingestia
propriei persoane si interrelaţiilor sociale, dezvoltate pe fondul consumului intermitenta, impetuoasa, abuziva de alcool. La început apare ca o
cronic de băuturi alcoolice încordare afectiva cu nelinişte, nesiguranţa, iritabilitate si insomnie, acestea
Beţia alcoolica obişnuita prezintă preocupare psihiatrica atunci când
209 210
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ducând la necesitatea pentru alcool. Primul pahar se bea in sila, apoi se C. Psihozele alcoolice
aprinde starea de necesitate si individul bea cantităţi de alcool pana la
instalarea somnului comatos. Persoana se trezeşte cuprinsa de ruşine si Psihozele care se dezvolta in evoluţia alcoolismului cronic sunt
repulsie fata de alcool. Totul reintra in normal câteva săptămâni sau luni, următoarele:
apoi apare o alta criza. In perioada consumului individul poate deveni 1. Halucinoza alcoolica Wernicke apare după servaj, bolnavii au
confuz si săvârşeşte acte antisociale. conştiinţa clara, dar au halucinaţii auditive, sunt anxioşi. Halucinaţiile
apar la 48 de ore după întreruperea consumului si dispar in câteva zile
c) Tulburarile de sevraj după tratament adecvat.
Aceste tulburări apar atunci când este întreruptă ingestia băuturilor 2. Psihoza Korsacov apare pe fondul consumului cronic de alcool după o
alcoolice, la bolnavii la care toleranta si dependenta s-au instalat. perioada de întrerupere. Bolnavii prezintă tulburări de memorie de
Simptomatologia poate apărea la câteva ore după întreruperea consumului fixaţie, confabulaţii. Conştiinţa si sfera afectiva nu sunt afectate si
(frecventa mai mare intre 24 si 72 de ore). În servajul necomplicat bolnavul exista amnezia evenimentelor trecute. Starea durează câteva luni,
are insomnie, anxietate, nelinişte. putând evolua spre vindecare, cronicizare, dementa sau exitus.
Din punct de vedere fizic apar: transpiraţii nocturne, tremurături la 3. Encefalopatia Gayet-Wernicke, apare la bolnavii cronici. Se
extremităţi, tahicardie, congestie faciala, disconfort gastric. caracterizează prin: agitaţie, halucinaţii, hipertonie musculara
In cadrul servajului complicat poate sa apară din punct de vedere psihic: generalizata, simptome neurovegetative centrale de tahicardie,
dezorientare temporo-spatiala, confuzie, tulburări de atenţie si memorie, hipertimie. Starea este grava si necesita internare. Pot rămâne sechele,
iluzii, halucinaţii mai ales vizuale, sunt anxioşi, agitaţi, se zbat, fug, striga, iar netratarea poate duce la exitus.
uneori sunt agresivi , apar crize de convulsie, trăiri delirante de persecuţi- 4. Dementa alcoolica apare după mai mulţi ani de consum. Simptome:
urmărire, pot apărea insomnii totale. memoria, gândirea , atenţia, concentrarea sunt afectate. Apar momente de
confuzie, dezorientare, activitatea este dezorganizata, incoerenta, apar
d) Sindromul de dependenta cronica alcoolica tulburări importante de comportament. Necesita îngrijire si supraveghere.
Acest sindrom apare datorita consumului frecvent unor cantităţi Fiecare alcoolic reacţionează la tratament in felul lui, unii se pot vindeca
variabile de alcool in timp îndelungat, ceea ce duce la dependenta si prin terapie, dar exista persoane care nu căuta ajutor pentru a nu fii
tulburări neuropsihice. Apare schimbarea trasatorilor de personalitate, individul etichetate de societate ca alcoolice si datorita faptului ca nu suporta ideea
devine irascibil, iritat, indiferent fata de familie si problemele acesteia, apare de a nu consuma niciodată alcool
gelozia datorita scăderii performantelor sexuale. Apar stări de depresie si In anul 1935 a luat finita Organizaţia Alcoolicilor Anonimi, care are ca
anxietate, care scad după consum, scade atenţia, memoria si concentrarea. misiune recuperarea persoanelor dependente de alcool, prin tratament
Prezintă tulburări de somn, scade demnitatea fata de familie o data cu creşterea nonmedical. Cred ca aici asistentul social are un rol extrem de important
egoismului sau si a preocupărilor fata de consumul de alcool. pentru întărirea motivaţiei pentru schimbare. Se recomanda participarea
Caracteristicile bolnavilor: dominaţi de dorinţa puternica de a consuma bolnavilor la terapie individuala si de grup (în paralel cu abstinenta totala).
alcool fără a se putea abţine, toleranta crescuta la consumul de alcool, Psihoterapia individuala se axează pe creşterea stimei de sine, încrederea in
având tendinţa de a creste doza cu aceleaşi efecte, prezintă fenomene de posibilitatea de a deveni abstinent si de a se reintegra corect in familie,
servaj la întreruperea consumului, preocupările sociale si familiare sunt profesie, societate. Trebuie sa se lucreze si cu familia, care are misiunea de
înlocuite cu cele legate de consumul de alcool. a susţine bolnavul in efortul sau de a renunţa la alcool. Alcoolicii pot fii
Alcoolul cronic favorizează apariţia epilepsiei. Deteriorarea psihica integraţi in programe educaţionale , acolo unde exista.
determinata de alcoolismul cronic este reversibila in mare măsura, prin
abstinenta si tratament susţinut. E. Concluzii
Ca o prima măsură de prevenţie se impune observarea primelor semne
ale bolii. Acest lucru este posibil prin informarea publicului larg, prin
sublinierea gravitaţii acestei boli si felul in care afectează întregul
211 212
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

organism. O alta măsura de prevenţie poate sa fie educarea tinerilor prin


introducerea in programul didactic a unor prelegeri despre alcoolism si BIBLIOGRAFIE:
efectele sale (începând cu clasa IV-a si V-a), si prin publicitate. Se pot lua
1. M.Alexandru Birt, (2001), PSIHIATRIE, Editura Dacia, Cluj-Napoca
si masuri socio-economice prin reducerea producţiei de băuturi alcoolice,
interzicerea reclamei, etc. 2. P. Brânzei, (1979), ITINERAR PSIHIATRIC, Editura Junimea, Iaşi
Să reţinem deci, că alcoolismul este forma cea mai grava a problemelor 3. P. Brânzei, Aurelia Sârbu, (1981), PSIHIATRIE, Editura Didactica si
cauzate de alcool. El evoluează diferit in funcţie de persoana, deşi Pedagogica, Bucureşti
persoanele afectate sunt conştiente de problemele pe care le au, le este
foarte greu sa se oprească, negându-si situaţia. Alcoolul este o tehnica de 4. Rodica Jeican, (1991), PSIHIATRIE IN SCEME LOGICE, Editura
confruntare cu problemele, persoana neglijându-si obligaţiile fata de Dacia, Cluj-Napoca
familie, prieteni, munca. După părerea mea alcoolismul este o boala grava, 5. Rodica Jeican, (2001), PSIHIATRIE PENTRU MEDICII DE FAMILIE,
care nu poate fii vindecată, fiind necesar sa se intervină mai intens pe Editura Dacia, Cluj-Napoca
combatere si prevenţie.
Pe lângă educaţia care s-ar face în şcoli şi în massmedia o importantă 6. www.e familia.ro
foarte mare o are educaţia primită în mediul familial care influenţează 7. www.medfam.ro
dezvoltarea emoţională şi cognitivă. Şi după cu bine cunoscută este zicala:
„ paza bună trece primejdia rea”. Intervenţia şi prevenţia făcute cu mult
profesionalism din pripă ajunge să salveze multe suflete.

Asist.soc. Tempea Monica

Cerc. şt. asociat, Insititutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară,


Delphy, Cluj-Napoca

213 214
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

RELIGIA, ATRIBUT AL GÂNDIRII?

Eu cred în fiecare persoană în parte. Fiecare persoana este Isus pentru mine;
şi încât nu este decât un singur Isus, acea persoană
este unică pe lume în acel moment.
Maica Teresa

În „Declaraţia universală a drepturilor omului şi cetăţeanului” din


1789, în articolele 10 şi 11, legea dezlega religia din lanţurile condamnării,
N-am văzut niciodată ateismul mângâind lacrimile unei fiind acceptate convingerile religioase de orice natură, cu condiţia ca
mirese văduve. N-am văzut niciodată ateismul consolând acestea să nu tulbure ordinea publică. Persecutarea pe bază religioasă
mamele singure. N-am văzut niciodată ateismul calmând nemaiavând fundal legislativ, nu se mai poate opri dezvoltarea
multilaterală, aproape incontrolabilă a exploziei diversităţii religiilor
spiritul unui tată îndurerat. Şi n-am văzut niciodată protestante ( luther, calvin, baptiştii, penticostalii, metodiştii ) care,
ateismul oferind speranţă celor neajutoraţi, nici iertare nemaiputând fi controlate eficient pe calea represiunii, au primit libertate
celor înpovăraţi, sau refugiu şi compasiune tuturor celor legală, găsindu-şi adepţi indiferent de aprobarea publică.
care aveau nevoie. Ateismul refuză umanităţii unul dintre Religia a apărut ca o necesitate exprimată a societăţii chiar în
momentul în care omul a început să realizeze însemnătatea vieţii şi
lucrurile pe care sufletul nostru îl doreşte: un răspuns. Am raţiunea de a trăi care trebuia să depăşească acel „aici, şi acum”,
găsit răspunsul! Este unul şi singurul. proiectându-şi speranţele într-o lume de după moarte pentru a construi o
continuitate simţită ca necesară firii umane.
Logan McAdams Pe parcursul istoriei, religia a cunoscut o multitudine de interpretări şi
s-a „divizat” pe masură ce societatea a simţit o lipsă neacoperită de ceea ce
avea deja. Evoluţia gândirii a adus inevitabil şi o cunoaştere mai profundă
a lucrurilor şi a mediului înconjurător; lumea a învăţat să stăpânească
universul; contextul ştiinţific şi cognitiv fiind diferit de la un secol la altul,
s-a modificat şi suportul moral de care aveau nevoie şi pe care nu-l mai
găseau în textul bibliei. Astfel, au apelat la noi şi noi religii, care
corespundeau din punctul de vedere al dezvoltării societăţii şi mulându-se
perfect pe direcţiile şi nişele lăsate de religia „veche”.
Într-o anumită măsură, religia a contribuit la civilizarea societăţii, fiind
privită ca o „cultură generală” obligatorie tuturor oamenilor (ştim că biblia
era folosită pe vremuri ca „abecedar” în lipsa altor manuale şcolare).
Religia este considerată ca educaţie morală, având în vedere faptul că ajută
la distingerea binelui de rău, ţintind la universalitate.
Ca şi factor social, în comunitate, religia are de asemenea şi rol
economic şi cultural, fiind cea care asigură coeziunea între membrii unei
comunităţi. În mediul rural, de exemplu, religia face parte din tradiţie,
biserica fiind locul de întâlnire şi în acelaşi timp obligaţia interioară de a

215 216
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

participa la slujba religioasă. Absenţa vreunuia din credincioşi este spirituală şi sentimentală. Deci, în ziua de azi, peste tot găsim o
observată, şi interogată; acest lucru face ca religia să nu fie doar o agresivitate de informaţii dintre care, de multe ori, ne este dificil să
obligaţie interioară ci şi una exterioară impusă de societate, legată de alegem. Ne este frică de impactul lor asupra viitorului nostru. Iar frica face
imagine. În mediul urban, lucrurile sunt privite doar din punctul de vedere parte din sentimentele manipulabile ale naturii noastre umane. Ne trezim
al individului, nemaiexistând „tradiţia”, şi nici sentimentul necesităţii de a- singuri in mijlocul oamenilor care ne sunt străini. Singuri în lumea noastră,
şi exprima orientarea religioasă în vreun fel (există o mai mare diversitate pe care ne-am construit-o şi cu care trăim, realitatea înconjurătoare oferind
de religii – în contrast cu simplitatea omnidirecţională din mediul rural); puţin, iar acel puţin nefiind constant. Relativitatea e constantul care ne
de asemenea, există o înstrăinare la superlativ între membrii unei macină şi care se reflectă şi asupra credinţei religioase.
comunităţi din mediul urban faţă de cei din mediul rural. Ce înseamnă să fii credincios? Nu este vorba de dogmă ci este un
Religia a apărut din incapacitatea oamenilor de a înţelege mediul sentiment „crescut”. Să fii religios nu înseamnă să mergi în fiecare
înconjurător, iar faptul că există dintotdeauna ne întăreşte convingerea că, duminică la biserică; înseamnă să crezi, să susţii, să interiorizezi credinţa
indiferent de stadiul actual al dezvoltării societăţii, există o nevoie de tot şi să o faci să crească cu tine, indiferent de religie. Există două posibilităţi:
ce include aceasta, în special de suportul moral oferit, religia având ca ne însuşim o religie existentă sau pe cea a parinţilor, sau construim propria
scop nemijlocit sufletul, oferind o soluţie pentru vindecarea acestuia. noastră religie, autosuficientă, care poate conţine părţi dintr-o religie
Descoperirile şi schimbările ce definesc perioada în care trăim şi care existentă.
schimbă profund mentalitatea şi felul de a gândi al omului postmodern, se Însă această alegere n-o putem face din copilărie, deoarece religia este
reflectă şi în religia pe care o alegem şi o susţinem. În acelaşi timp, toate însuşită din şcoală, printre alte materii obligatorii şi „reale” cum ar fi
aceste modificări au repercursiuni în universul mental al oamenilor, găsind cititul, scrisul, cultura civică, matematica, ş.a., inspirând sentimentul unei
din ce în ce mai multe mistere, din ce în ce mai multe întrebări fără „obligativităţi” religioase, de care omul nu se mai poate despărţi la fel de
răspuns, şi aceeaşi problemă eternă a misterului morţii care determină o uşor. La acea vârstă se clădeşte credinţa, şi „creşte” cu noi, chiar dacă nu
nesiguranţă colectivă în viitor. Mintea omenească a început să cuprindă mai cultivăm sentimentul, acesta rămâne înrădăcinat acolo.
prin învăluire o diversitate de concepte, mijloace de îmbunătăţire a vieţii, În mod cert, religia ajutǎ la menţinerea stǎrii de bine, cei care au
şi multe altele ce înseamnă confort fizic; însă de confortul psihic al credinţǎ fiind mai longevivi decât ceilalţi, având un sprijin moral şi
momentului în care toate acestea îi vor fi luate nu poate trece uşor. Cu cât simţind viaţa ca având un scop pe care îl pot îndeplini, şi pentru care
mai confortabilă şi plăcută ne este făcută viaţa, cu atât mai mult nu ne trǎiesc. Spovedania de asemenea contribuie la acel sentiment de
putem despărţi uşor de ea. Şi vom căuta răspunsuri. satisfacţie, fiind simţit ca o uşurare a spiritului, practic fiind vorba despre o
În faţa atâtor descoperiri, din punct de vedere ştiinţific, omul face un “spǎlare” de pǎcate.
pas înapoi din punct de vedere emoţional şi psihologic. Simte că este Religia are rolul de temperator al educaţiei unei civilizaţii. Ca rezultat,
singur şi că existenţa lui nu e atât de importantă ca şi pe vremea în care se observǎ o reprimare a unor anumite porniri, sprijinind educaţia moralǎ
omul era centrul universului şi stăpânul tuturor celor ce aparţin lumii şi fǎcând parte din cei „şapte ani de acasǎ”. Anumite religii abuzeazǎ de
noastre terestre. Această multitudine de cercetări ştiinţifice dau dovada acest efect, ajungând la subordonarea raţionalǎ a credincioşilor manifestatǎ
existenţei unor lucruri de cele mai multe ori greu de înţeles şi cu atât mai printr-o supunere oarbǎ. Civilizarea popoarelor migratoare s-a realizat prin
mult de stăpânit. Trăind într-un secol în care dezvoltarea tehnologiei creştinizarea acestora.
depăşeşte imaginaţia umana, de cele mai multe ori, omul nu poate distinge Dintotdeauna a existat rivalitatea dintre religie şi ştiinţǎ. De ce ? Pentru
între ce este adevărat şi ce este fals în legătură cu anumite tehnologii nou cǎ aveau modalitǎţi diferite de a prezenta realitatea: religia cu Biblia,
descoperite, având în vedere că ştiinţa este de multe ori atât de evoluată ştiinţa cu cercetǎtorii ei. Unii sunt în favoarea religiei, alţii susţin
încât nu o putem urmări sau înţelege. Ne depăşeşte. În schimb, au început descoperirile ştiinţei, alţii intercondiţioneazǎ aceste douǎ domenii. Puţini
să apară informaţii cu sursă necunoscută, cu diverse scopuri, în special însǎ, atrag atenţia asupra puterii creatoare a cuvântului şi, implicit a
comerciale (cum ar fi ziarele) care mediatizează impulsiv o serie de ştiri gândurilor. Oamenii, crezând, transformǎ viitorul - care nu este predestinat
şocante care să le aducă tiraje din ce în ce mai mari. Şi nimic nu vinde mai ci se muleaza pe convingerile fiecǎrui om în parte. Nu degeaba o ambiţie
bine decât fricile, speranţele, dorinţele oamenilor, tot ce înseamna viaţa lor se tranforma în realitate. Şi nu degeaba se spune cǎ „ţi-ai fǎcut-o cu mâna
217 218
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

ta!”. Credinţa poate transforma un rǎu în bine sau în catastrofǎ. Problemele misiunea pe Pǎmânt, îngeraşii au rolul de a se prezenta judecǎtorului, care
existǎ doar în mintea noastrǎ, sunt un atribut al gândirii. Fericirea e şi ea este conştiinţa – pentru cǎ indiferent de acţiunile pe care le întreprindem,
un caz asemǎnǎtor, fiind de cele mai multe ori o senzaţie indusǎ de creier, conştiinţa ne spune dacǎ facem bine sau rǎu. In funcţie de direcţia în care
o sugestie care-şi gǎseşte justificare şi satisfacţie în momentul în care înclinǎ balanţa conştiinţei, sufletul se poate întoarce la întregirea sufletului
gândul respectiv a fost generat. Religia funcţioneaza într-un mecanism divin din care s-a rupt, sau va rǎtǎci în continuare.
asemǎnǎtor, doar cǎ în plan afectiv, sentimental, fiind generatǎ de credinţǎ.
Credinţa este mobilul religiei, fǎrǎ de care nu poate exista. Emilia Gersak
Întreaga noastrǎ viaţǎ se învârte în jurul credinţelor, percepţiilor, şi Cercetător ştiinţific, Centrul Artemis, Cluj-Napoca
informaţiilor care o construiesc. Puterea credinţei e cea care mişcǎ munţii
şi împinge limitele. Credinţa face totul posibil şi dǎ rǎspuns acolo unde
ştiinţa nu poate rǎspunde. Chiar dacǎ oamenii nu sunt conştienţi de felul în
care personalitatea influenţeaza direct credinţa lor, aceasta iese la
suprafaţǎ, studiindu-i felul de a recepta religia. Fiecare om acceptǎ mai
mult sau mai puţin din ce îi oferǎ religia şi societatea, combinându-le într-
un fel propriu, astfel încât ele sǎ devinǎ viabile. Numai aşa ele pot
alimenta speranţa, care sǎ umple spaţiul dintre prezent şi viitor spre un
necunoscut generator de confuzii şi teamǎ, cum ar fi MOARTEA. Frica de
moarte, golul rǎmas în urma ei, determinǎ omul sǎ-şi punǎ întrebǎri şi sǎ
caute rǎspunsuri. Aceste rǎspunsuri nu le poate da decât biserica,
transformând aceastǎ fricǎ de moarte în sperantǎ, iar pe aceasta în credinţǎ.
Religia s-a format pe fundamentul fricii de moarte şi acesta este
mobilul ei; acesta îi aduce adepţi, care se supun tradiţiei şi dogmelor
impuse de aceasta. Acest lucru se cheama dependenţǎ. Şi ca orice
dependenţǎ, micşoreazǎ facultatea inteligenţei şi capacitatea de exercitare
a liberului arbitru. Religia este sprijinul, stâlpul de care se leagǎ pentru a
gǎsi un scop în viaţǎ – viaţa de apoi, vǎzând viaţa actualǎ ca o trecere
datoritǎ sentimentului de conservare a acesteia. Avem încriptat în gene, ca
şi la toate organismele vii, instinctul de supravieţuire.
Dacǎ ar afla cǎ nu existǎ viaţa de apoi, ce ar face toţi care cred şi sperǎ?
Dacǎ n-ar exista religia, aţi avea destule probe sǎ vǎ convingǎ sǎ
credeţi? Distanţa de la Pǎmânt la Cer este o problemǎ de altitudine sau de
atitudine? Poţi, şi ai dreptul sǎ crezi în ce vrei sau nu? Existenţa lui D-zeu
este un lucru nedemonstrabil. Dacǎ religia venereazǎ MOARTEA? Cum
aţi putea trǎi fǎrǎ refugiu sufletesc? Aţi mai avea credinţǎ…?
Dumnezeu a dat viaţǎ lui Adam rupând o bucatǎ din eternitatea lui.
Aceastǎ suflare divinǎ, printr-o succesiune de diviziuni a ajuns într-o
formǎ nedefinitǎ şi impurǎ, şi în epoca noastrǎ, în proporţii diferite pentru
fiecare om în parte. Aceste diviziuni se numesc suflete şi au rolul îngerilor
pǎzitori. Astfel se explica de ce D-zeu ştie ce facem în orice moment şi cǎ
ne asculta tot timpul. E în noi. Rugǎciunile sunt adresate acelei porţiuni
divine care are grijǎ sǎ ne antreneze în direcţia doritǎ. Dupǎ ce-şi terminǎ
219 220
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

THE WORLD OF GONDAL

Every human being is a question


again addressed to the Spirit of the Universe.
Eminescu

Emily Brontë is well-known for her novel Wuthering Heights, her


poetry being left behind. Not many know that she was first a poet and her
lyrical creation means almost two hundred poems. This unacquitance has a
practical explanation. Her poetry is difficult to interpret; in order to
understand it you need a proper knowledge. Her poetry cannot just be
shadowed by the fact that it is not so refined and worked, it has a value in
itself and what is very important is that it foreshadows a series of elements
that stand at the base of the novel.
Fiecare creaţie consumă din sufletul nostru de azi, dar In this article we will try to learn about her poetry and to find out what
adaugă la sufletul nostru de mâine. Astfel încât dintre toate its relation to the novel is. A ray of light on her poetry will help us to
fructele pământului, omul creator este singurul care understand the tensionate nature of Wuthering Heights and how this tension
arised. Emily’s poetic talent was first discovered by her sister, Charlotte
sporeşte prin epuizare. Brontë, who accidentally discovered a manuscript book of her verse. About
that she related:
Azir “Of course, I was not surprised, knowing that she could and did write
verse: I looked it over, and something more than surprise seized me,- a
deep conviction that these were not common effusions, nor at all like the
poetry women generally write. I thought them condensed and terse,
vigorous and genuine. To my ear, they also had a peculiar music- wild,
melancholy, and elevating.” (Brontë 30-31)
This is the moment when the poetic persona of Emily is revealed and
these three words- wild, melancholy, elevating best describe her
personality. Charlotte saw in her sister a genius and ascertained that her
poetry was different from the poetry of other women. Her view was so
different because, as Margaret Reynolds observes, her genius was
masculine in character (197).
Emily’s poetry is the image of her imaginary world. The world of
Gondal represents the transposition into imaginary of Haworth, her
birthplace and the world that surrounded her actually. Physical and spiritual
elements of Emily’s real world we will find in the world of Gondal and
later on in the world of Wuthering Heights: the moors surrounding the
house, the isolation of that place and the destroying passion of those who
live in those worlds.
The story of Gondal began when Emily was just eight years old. Mr
Brontë brought home a box of wooden soldiers and the children began to
221 222
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

play and write stories about them. They invented Angria, an imaginary so well are never absent from her literary creation. Nature represents her
realm situated in Africa. Soon after, Emily and Anne invented their own biggest source of inspiration:
imaginary world: Gondal, a realm situated in the Pacific Ocean. The first In the cruel seclusion to which fate and misfortune condemned her, she
mention of Gondal appears in November 1834. There is a series of notes escapes from the trammels of daily life, and out of her solitary musings, in
written by Emily and Anne about every four years. Unfortunately, the prose the heart of the wild moors, makes up the inner world of her mystic
literature of Gondal has not survived, only the poetry resisted along the maidenhood. […] Only in the sad and rough, but pure and beautiful realms
time. The two young sisters continued to write Gondal for all their lives, of nature, did she find true consolation. (Legouis, Cazamian 1147)
escaping this way from common life and expressing their vision about life. Her poetry was a way of escaping the ordinary life and she made of it
But the poetry of Emily Brontë is not only about Gondal: some of them her personal world. It was not meant to be read by the others, the poetry
seem not to have any connection with it. Emily herself made a clear was not written for the public. That is why her poetry is difficult,
distinction between Gondal and non-Gondal poems by writing them into sometimes, to be interpreted. Her purpose was not to achieve form and
different notebooks. coherence that are necessary when the creation is addressed to the public.
Emily’s poetry was also shaped by literary influences, but these have a She was free to compose by following her own feelings, that is why her
reduced number, considering the isolation of the writer and the preference poetry has powerful intensity. She composed for herself but at the same
for the inspiring nature. In the solitary world of Haworth the children began time we observed the uneven quality of her poems. Her short life did not
to read the books from their father’s library: Milton, Byron, then Scott’s give her the possibility to rework or develop her creation.
The Tales of a Grandfather, Aesop’s Fables, The Arabian Nights, and the Nature was for Emily a fundamental source of inspiration. It is a theme
most important influence was Blackwood’s Magazine, whose satires and that bounds all her work together. Nature was all around her and it was also
book reviews provided them with material for their creativity. in her heart. That is why she could not eliminate the natural landscapes
As the Reference Guide to English Literature shows, Emily was a from her creation. Nature appears in her imaginary universe in all its
private person and rejected contacts with the world. We can trace very few seasons; the earth, the mountains, the moors with their wild vegetation, the
influences in her work because her reading was, on her own showing, very moon, the stars and the sun are elements the frequently appear in her
limited, very desultory, and without method. She reproached herself poems. Nature was for her not simply a theme, but her main source of
repeatedly in her diary papers foe the want of regularity in her studies. […] inspiration:
She had little schooling, falling ill whenever sent from home. (301) Her intimate knowledge of the moors at all seasons of the years, and of
In a study about the Brontë sisters the Romanian critic Zoe the wild life inhabiting them, gave her al the stimulus she needed to enrich
Dumitrescu-Busulenga underlines the contrast between the common world her imagination and inspire her writing (Gérin 301).
of the outer existence and the product of their imagination (16). The Climate is very important for the world she invented since the islands
children are caught in a game which leads to profound artistic results. The of Gondal and Gaaldine differ so much because of it. These two islands
author observes the gap between the real, dark and unfairly life and the were contrasting through their landscape: the first one had exotic vegetation
richness of their imagination (62). The imaginary world is very much and sky, favorable for a soft living, the other one had tempestuous skies
refuge, but this world shapes their creation. being correlated to wild temperaments, like those of the world in which
The figure of their family servant, Tabitha Aykroyd, is also important Emily lived. Nature pervades from the first lines of her poems:
since she was the source of stories and ballads. The father’s library, the The trees are bare, the sun is cold,
books received from aunt Elizabeth Branwell as a gift, the stories and the And seldom, seldom seen;
sung ballads of Tabby, as much as the wooden soldier box, they all The heavens have lost there zone of gold,
contribute to the creating of Gondal literature. But at the basis of this And earth her robe of green. (The Bluebell)
imaginary world is what Emily loved the most: the moors and the nature Some of her lines describe the Haworth landscape. The next lines
that surrounded her birth place. The moors that Emily was wondering describe it in summer:
together with her brother and sister and her dog, the moors that Emily knew The linnet in the rocky dells,
The moorlark in the air,
223 224
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

The bee among the heather bells ambition of one man and the weakness of the other. Her poetry first
That hide my lady fair. (The linnet in the rocky dells) exposes Emily’s “belief in the indissoluble nature of earthly love” (Gérin
and sometimes nature is an evocation of Haworth in winter or autumn: 301), an idea that was continued and developed later in her novel. Not even
Loud without the wind was roaring death can shatter this connection between two complementary souls. Love
Through the waned autumnal sky, goes beyond the limitations of the earthly life.
Drenching wet, the cold rain pouring These conflicts between the two opposite states of feelings make the
Spoke of stormy winters nigh. world of her poetry to be dominated by continuous tension. It is a tension
(Loud without the wind was roaring) that goes to extremes in her novel, and it ends only when life ends.
Spring or autumn, summer or winter, nature is always charming. The Love is the force that brings together two people; it is the force that
poet always observes the little things that make the nature fabulous. The binds their souls together. But the interesting thing to that is that love and
beauty of the earth is an exclamation in the line: “How beautiful the earth is hate can exist at the same time in one person. The human being proves to
still” (Anticipation) be itself a contradiction.
Emily’s vision about nature is close to the poetry of Romantics like As Irene Cooper Willis observes, from the passion of love to the
Wordsworth and Coleridge. The nature that surrounded her physical and destruction of hate there is only one step: “For love, Emily might have said,
spiritual life goes beyond the real existence and emerges the territory of her is a very peculiar thing; intense; sacred, if you like to call it so, but when all
imagination. The nature from her poetry is a reflection of the nature that is said, atrociously dangerous.” (123-124)
Emily loved in reality. Her poetry analyses a wide range of feelings; except love and hate that
Her poetry is not only about the physical nature. The poet seldom are at the base, there are also excitement, exaltation, terror, mercy. The
crosses the borders of the real world and tries to think what is beyond. She same critic says that “she is a supreme poet to those who love undecorated
enters a world that we cannot see: the invisible nature. The poet explores it expression of emotion.” (101)
through imagination, an element that we will later discuss. Another contradictory pair is life and death. In Emily’s vision life is
She is also an explorer of the human nature. And what the poet this way:
observes is the dichotomy of the human spirit. The human being struggles In secret pleasure – secret tears
between two poles of existence. Contradictory states and feelings exist at This changeful life has slipped away
the same time in the human soul. The human being represents good and As friendless after eighteen years
bad, love and hate, life and death at the same time. He is divided between As lone as on my natal day. (I Am the Only Being)
two contradictory forces. That is why life is a continuous battle. Life means seldom loneliness, sadness but death is even worse:
The pair of feelings represented by love and hate is materialized at the But cold-cold is that resting-place,
level of poetry as one of the main themes. Shut out from joy and liberty. (Warning and Reply)
Her poetry reflects a continually state of tension created by this “Death! That struck when I was most confiding” is the first line of
contradictory pair of feelings. Love affairs are followed by betrayals and the poem Death. Death proves to be cruel. The themes of imprisonment and
vengeance; love is always accompanied by her opposite: hate. death were first explored in Gondal poems.
The principal theme of Gondal poems is the love-hate relationship that The soul is in need for freedom – it is a way of escaping is mortal
binds a female character to her various lovers. Augusta Geraldine Almeda condition. Freedom is another theme of Gondal poetry. Freedom is the need of
is the dominant figure of these poems. She is the Queen of Angora, a the poet’s spirit. To her imaginary world her soul escapes from the limitations
capricious, defiant woman who has several lovers. Julius Brenzaida, king of of the ordinary life. She found adventures actions and substitute that were
Almedore, Fernando de Samara and Lord Alfred Aspin are her rival lovers. lacking in her life. Her poems reveal an extraordinary need for freedom:
The characters of Gondal poems were the first foreshadowing of the And if I pray, the only prayer
triangle in her novel: Cathy, Heathcliff and Edgar Linton. They resemble That moves my lips for me
the characters of the triangle from Wuthering Heights, having the same Is – “Leave me the heart that now I bear
characteristics: the uncontrolled passion of the woman, the ruthless And give me liberty.
225 226
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Yes, as my swift days near their goal words are the essence of her poetry. Together with Imagination, they
Tis all that I implore – represent the main themes of her poetry.
Through life and death, a chainless soul The poetic persona meets the Benignant Power at evening’s time. In the
With courage to endure.” (The Old Stoic) quietness of the evening, imagination reveals itself as a “Sure solacer of
The alien circumstances such as the distance from her home and from human cares, / An sweeter hope, when hope despairs!” (To Imagination).
her family, all the limits that life imposed, increased her need to escape: For Emily imagination is “able to lift the veil of the phenomenal world and
whether at home or abroad, the sense of being a spirit inmured in walls glimpse the spiritual reality which lies behind it.”(Miller 193)
of flesh with little hope of escape haunted her personal and her poetic life In Plead for Me the poet addresses a personified imagination and
with a ceaseless yearning to break out. finally concludes:
[Essay.23.02.2006 http://librarywebster.edu.datlit.html] And am I wrong to worship, where
She could not suffer the bound that schools imposed, nor the restrictive Faith cannot doubt, nor hope despair,
rules. Her soul needed a freedom that only imagination could give it to her. Since my own soul can grant my prayer?
The image of freedom is the image of her when she is wondering on the Speak, God of visions, plead for me,
moors, the image of her characters striking for life, the image of the two And tell why I have chosen thee!
children, Heathcliff and Catherine, who run away from the restrictiveness The poet consciously follows the imagination, as the Romantics did.
of home and wonder all day long the moors that surround Wuthering Imagination gives her the power, a power that resides within her. A
Heights. visionary moment brings together the poet and the nature, but this moment
Through her poetry she creates the image of her fierce independence. cannot last too long: as the sunrise comes the visions disappears. The
She distrusts the conventional creeds. She claims her independent belief in evening, the stars and the Romantic symbol of the moon are favorable to
No coward soul is mine: “O God within my breast, / Almighty, ever – visionary moments. Through imagination the soul liberates itself from all
present Deity!” the constraint and enters the miraculous land of fancy. She begs the stars,
Her mystical belief is truly independent from the external world. We dreams and night to hide her from the hostile light of day.
learn that the spirit is free to believe what he wants and to live in liberty. Some of her poems depict the attractiveness of escape into imaginary
The spirit is indestructible. worlds from which she could exclude the people and situations she found
A way of escaping the humdrum reality is through imagination. This so distasteful:
represents another major theme of her poetry. In the poem entitled To Yes, as I mused, the naked room,
Imagination the poet directly addresses to something belonging to The flickering firelight died away
spirituality: fancy. The poet addresses to the imagination as to a “true An from the midst of cheerless gloom
friend”. In a world with no hate and no doubt the three are the masters: I passed to bright, unclouded day.
imagination, the poetic persona and Liberty: Anyway, the last of her poems, express a battle over the proper use of
So hopeless is the world without; the imagination. The poems are often contradictory, but she tries
The world within I doubly prize; reconciliation with the world she detested. Her disgust with humanity made
Thy world, where guile, and hate, and doubt, her escape in the world of fancy.
And cold suspicion never rise; In No coward soul is mine, a poem written at the same time with
Where thou, and I, and Liberty, Wuthering Heights she demonstrates the confidence she had achieved.
Have undisputed sovereignty. Imagination takes the place of the rebellion, of the conflict. This poem
Imagination is the hope for a better world, is a chance to escape from shows an attempt to link Gondal to the real world.
the daily life. The poet writes some of the nouns with capitals. The muse to She joins the subjects of love, nature, religion and death into an
whom she addresses is the opposite of Reason. The other concepts that exploration of the nature of Imagination.
appear written with capitals are Liberty, Nature, Life and Death. These Gondal helped Emily in developing her creative imagination and I
think it has a major importance for the novel she was to write later.
227 228
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Through imagination she attained a mode of vision that is unique and this Wuthering Heights. Long before writing the novel, in the Gondal poems
vision also shaped her novel. there were two children who resemble Heathcliff and Catherine when they
At the parsonage from Haworth Emily was free to flow from her were young: “an orphan boy, black of mien, savage in disposition,
domestic responsibilities to the world of Gondal. Every time she was passionately involved with a fair girl, his superior in social standing”
removed from her home she had no more time to continue the creation of (Gérin 301). The mournful boy theme points the recurrent idea of the
Gondal stories. Charlotte understood the need of her sister, a need for friendless, unwanted child who lives in an alien world. Emily Brontë felt an
sources of imaginary that were her natural environment at Haworth and her attraction for orphans and castaways that will take its fullest expression
partner of creativity, Anne. Emily was dependent of Yorkshire to free her through the character who will later be called Heathcliff. The child from the
creativity and her imagination. poems and young Heathcliff share the same features and the same destiny:
Even if Emily’s poetry is difficult to interpret without a proper “Never has his grim fate/ Smiled since he was born.” (The Two Children)
knowledge, it has a major importance since we can trace the origins of the The young girl seems to be the embodiment of the opposite principle:
novel in the Gondal poems. Child of delight, with sun-bright hair,
The poetry comes to a different significance if we consider it a starting And sea-blue, sea-deep eyes!
point for the novel. Wuthering Heights reworks a series of themes and Spirit of bliss!
situations that first appeared in the poetry. Those two characters represent each one what the other one is not.
When asserting the connection between the poetry and the novel, where They are so different and destiny cannot bring them together in harmony:
the poetry plays the role of a staring point for the novel, Mary Visick does Wither – soul and blossom!
not deny the independent value of the poems (5). I think that knowing the You both were vainly given;
poetry helps us understand how Emily Brontë arrived to write the novel and Earth reserves no blessing
how a poet transformed into a novelist. The lyrical material was For the unblest of heaven!
transformed into a story: “The story they can be shown to tell is the story of Even they are not meant to be together, feelings arise from both of them:
Wuthering Heights.” (Visick 11) I – the image of light and gladness –
The poems and the novel share common situations, common characters Saw and pitied that mournful boy,
and common themes. The later were earlier discussed. And what is the And I viewed – if need were – to share his sadness,
most important is the same vision that transcends the lyrics and the prose. It And give to him my sunny joy.
is Emily’s vision upon the world. Finally, the poem states a credo that is also at the base of the novel:
With regard to the characters and the situations of the poetry David “Fate is strong, but love is stronger.” It is the writer’s personal belief in the
Daiches has the same opinion: “indissoluble nature of earthly love” (Gérin 301). This belief that first
Some of these characters and some of the situations in which they find appeared in her poetry was later developed in the novel. The writer shows
themselves, remind us vividly of characters and situations in Wuthering us that love is more powerful than fate and not even death can shatter this
Heights. There are also characters and situations from the stories of great feeling. The same passions, the same violent emotions govern the
preachers and great sinners that Emily learned from the mad Methodist characters from the poetry and from the novel.
magazine and from oral tradition in Haworth, that have interesting parallels The heroine of the Gondal poems, Augusta Geraldine Almeda, who is
in the novel.(Brontë 10) sometimes called Rosina, is a character dominated by tension. She resembles
Through the characters of the Gondal lyrics Emily expresses her deep Catherine, who embodies two opposing forces: one connects her with the
emotions. Some of these characters are common for the novel too; that is passion of a man; the other makes her enter a relation with another man. Each
why, when we read the novel, the resemblance between the characters and of those men represents the opposite of the other one. The woman is caught
the situation strikes us. Many critics agreed that the novel is somehow a between them. It is the same triangle that appears in the novel. As Mary Visick
continuation, a development of the lyric material. observes the poem Stars “has some affinity with Catherine’s cry for peace,
Mary Visick analyses the whole poetry from the perspective of the with the cruelty of sunlight which in some way is the cruelty of Heathcliff
novel. The world of Gondal is a foreshadowing of another world: whom Catherine calls a fierce, pitiless, wolfish man” (36). The poem is “a
229 230
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

developed symbol for destructive vitality” (Visick 36), the destructiveness of the declaration of faith in the universal nature of the soul inhabiting each
the passion that commands Heathcliff and Catherine. individual” (Gérin 302). It is an idea developed in Wuthering Heights.
The same critic points out three poems that most resemble the novel Another poem close in its inner meaning and verbal expression to the
through their inmost meaning. They seem to be lyrical echoes of the story. novel has the title Remembrance. It is one of her best known poems and it
From the three poems that we will analyse next, Mary Visick considers that was written in a high creative period of her life121. Originally it had the title
No Coward Soul Is Mine has the most obvious affinities with the novel and R. Alcona to J. Brenzaida, as it represents Rosina’s lament for her dead
also considers that the poem is “a personal confession of faith - faith in that lover, Julius Brenzaida. Finally it was given the name of its first stanza.
vitality with which Catherine identified Heathcliff” (9). In fact, Emily Rosina’s cry for the lost of her lover is associated with Heathcliff’s
Brontë wrote this poem while she was working the novel. mourning for Catherine. The passing time cannot dissolve the sadness of
In the last of her poems she demonstrated that she achieved clarity of vision. loosing the beloved person. The first lines induce a tormenting atmosphere.
She has confidence in her inner self: “No coward soul is mine […] And faith The word cold is twice repeated and the deep snow, the dreary grave enrich
shines equal, arming me from fear.” She addresses to a God within my breast, the the significance of this cold, dark, dreary atmosphere. The place that is
soul present in every human being. She believed in the immortality of the soul: here nominated resembles the places nearby Haworth; nature is the same as
“Life that in me has rest, / As I Undying Life have power in thee!”. This is in Wuthering Heights: With the mountains, heath and fern leaves, the
something might almost be called a mystic’s vocation, a communion of brown hills that yearly melt into spring, indeed, with the wild Decembers,
the individual being with the vitality itself which he who has once we are in Brontë’s own country as much as in Gondal; here, as often, they
experienced most strive to regain and to hold. (Visick 41) merge; there is no division. (Lewis 1796)
For Catherine, Heathcliff represents vitality itself. He represents something The sharpness of loss is beautified by imagery. This suffering is
spiritual that lies inside her and gives her power. She says about him: “Nelly, I temporally situated:
am Heathcliff” which demonstrated their spiritual union. Catherine betrays not Cold in the earth – and fifteen wild Decembers
only Heathcliff, not only the love him, but she betrays herself. She renounces at From those brown hills have melted into spring:
the vitality within her soul, by betraying the love she felt for Heathcliff. This way Faithful, indeed, is the spirit that remembers
she imprisons her soul, but this does not represent the end. After such years of change and suffering!
The next stanza reveals a well-known motif: vanitas vanitatum is After all this time the soul is still suffering. Death did not put an end to the
reflected through the “idlest froth of the boundless main”. Everything earthly love. Passions were not diminished, the mind is still crossed by desired
perishes but the soul is eternal. This way the poet underlines even more an and hopes: “Other desires and other hopes beset me,/ Hopes which obscure, but
idea common to the poem and to the novel: the indestructibility to the soul. cannot do thee wrong!”. The same idea, that the other represents your life,
The next stanza reinforces this idea: Catherine’s statement that she represents Heathcliff is present in the next lines,
Thy spirit animates eternal years, with the difference, that now, the mourner says the same thing: “All my life’s
Pervades and broods above; bliss from thy dear life was given,/ All my life’s bliss in the grave with thee”.
Changes, sustains, dissolves, creates and rears. The reference is not to ordinary human love, but to something that goes beyond
Expressing her confidence in the idea of immortality, she concentrates the earthly life, the earthly love. It is a love that crosses the barriers of the
in her lines and amazing pantheistic thinking: physical, of the death. Love represents Emily Brontë’s “way of giving expression
Though Earth and moon were gone to some all-devouring spiritual experience” (Visick 16).
And suns and universe ceased to be Emily concentrates in this poem a theme and an atmosphere that are
And thou wert left alone specifically hers. The lost love, the lament, followed by dark hopes and
Every Existence would exist in thee. pain constructs the elegiac tone of the poem. The same elements constitute
And then, in her last stanza, she shouts victoriously: “There is no room the tragedy of the novel.
for Death!” like some one who discovered the power, the indestructibility
of the spirit and all the misery and the unhappiness of the common life
disappears. Death cannot destroy the spirit. This way, Emily Brontë “makes 121
The poem was written on 3rd March 1845.
231 232
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Heathcliff’s anguish gets expression in another poem: The Prisoner. From the spirit”. Wuthering Heights develops these ideas and gives coherence to
the beginning we are introduced into some kind of dungeon-grave space. A jail a story of love and hate, life and death, passion, revenge, despair. All these
where the guest are “darkly lodged”, and “confined in triple walls”, a dark elements demonstrate the dependence of the novel on the poems.
place full of ponderous bars, chill chains, fetters that clench and a vault that Mary Visick states with regard to Jacques Blondel122:
shows a dark sky, this is the place where the body is imprisoned. His interpretation of the spiritual importance of the Gondal myth in
In this space there is a captive whose presence seems to be strange. The Emily Brontë’s development confirms me in my belief that Wuthering
striking description of the dungeon is followed by these lines: Heights represents a reworking not only of Gondal themes – this has been
The captive raised her face; it was so soft and mild recognized for many years – but also of the myth itself.
As sculptured marble saint, or slumbering unwean’d child; Emily Brontë’s terminology is religious but her religion is not a
It was so soft and mild, it was so sweet and fair, conventional one. As the Reference Guide to English Literature points “she
Pain could not trace a line, nor grief a shadow there! was a Pantheist, seeing all life as One- the Visible, and the Invisible, the
Her appearance is in disagreement with the place where she finds human, the elemental, the animal and the vegetable all imbued with the
herself, only her voice betrays the suffering she bears inside. She addresses same spiritual forces” (Gérin 301).
to a god who is inside her, the immortal god of her inner spirit. The captive Even if her father was a priest and raised his children in the spirit of
has a vision of release. As in other visionary poems, the revelation takes Christianity, this was not an impediment in shaping her own belief and
place at the time of the night: “A messenger of Hope comes every night to experiencing the sense of infinity and immortality. Her belief and her
me,/ And offers for short life, eternal liberty”. mystical experience found expression through her literary creation.
The moment of revelation is accompanied by the same elements which For Emily, God is expressed through her inner essence. There is one thing in
occur in visionary poems: the night, the wind and the stars create the proper this world that never perishes, that never dies: the human spirit. The indestructible
atmosphere. The moment of revelation is magical, filled with calm, with soul takes the earthly love with it and makes it eternal. In her novel, as in her
music and harmony which gives inner peace to the soul. In this moment poems, she raises some metaphysical problems. Some of these she solves in her
something beyond the external world is revealed, something that is called later poems, when she also reaches a clarity of vision, “a mystical vision of a
“the Invisible”, “the Unseen”. The mystical experience reveals the ideas of universe compared to which all life’s pains and joys were meaningless” . She
infinity and immortality, common to Emily’s mature poems. reaches some subjects that were far from the Victorian literature.
The god whom the prisoner or the poet addresses is an immortal energy The quality of her poetry makes her one of the most powerful poetry
and has nothing to do with the Christian religion. She, who has a vision, written in those times. It expresses a vision unique for the epoch. The poet
believes in a force that comes from her inner self: it is the “God within my crosses the barriers of the common world and her imagination penetrates
breast”. It is again the idea of the eternal spirit that inhibits each individual. into the realm of the Unknown.
In this moment of mystical experience the soul is released, but when Emily Brontë’s poetry has an intrinsic value because it reveals a
the senses begin to feel again, the moment disappears: profound thinking. It is strange, strong and deep at the same time. Her
When the ear begins to hear, and the eye begins to see; poems are the work of a genius as her mind attained universal forms of
When the pulse begin to throb, the brain to think again; thought. The importance of the poetry increases if we consider that it
The soul to feel the flesh, and the flesh to feel the chain. contains the origins of the novel. It also generates a tension that will take
The prisoner is awakened at the cruel reality: she hears the sound of amplitude in Wuthering Heights.
the fetters, she sees the morbid room and feels the heavy chains. She is
dragged back to the life of the senses. As Visick asserts, the prisoner’s Ramona Poienaru
agony resembles Heathclif’s longing for Catherine (35-36). Lingvist, colaborator al Institutului pentru Dezvoltare Umană şi
Comparing the novel with these three poems we observe a lot of Comunitară, Delphy, Cluj-Napoca
common elements. The power of love that is not a common experience, the
torment and despair of the loss, the expression through the beloved person
– these all are a part of what we asserted before as “the indestructibility of 122
Jacques Blondel. Emily Brontë: expérience spirituelle et création poetique
233 234
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

BIBLIOGRAPHY

1. Brontë, Charlotte. “Biographical Notice of Ellis and Acton


Bell”. Wuthering Heights. By Emily Brontë. London: Penguin
Books, 1965. 30-36.
2. Busulenga, Zoe Dumitrescu. Surorile Brontë. Bucuresti:
Editura Tineretului, 1967
3. Daiches, David. “Introduction”. Wuthering Heights. By Emily
Brontë. London: Penguin Books, 1965. 12-14
4. Galea, Ileana. Victorianism and Literature. Cluj-Napoca:
Dacia, 2000
5. Gérin, Winifred. ”Wuthering Heights”. Reference Guide to
English Literature. 3 vols. Chicago, London: St. James Press, Noi suntem născuţi pentru un motiv anume, dar
1991
6. Leighton, Angela, and Margaret Reynolds. Victorian Women
majoritatea dintre noi nu îl descoperim. Succesul în viaţă
Poets. Padstow: T.J. Press Ltd, 1995 nu are nimic de-a face cu ceea ce ai, ori ceea ce obţii
7. Legouis, Emile, and Louis Cazamian. A History of English pentru tine. Succesul este ceea ce faci tu pentru alţii.
Literature. Great Britain: Aldine Press
8. Lewis, Naomi. ”Remembrance”. Reference Guide to English
Literature. 3 vols. Chicago, London: St. James Press, 1991 Danny Thomas
9. Miller, Lucasta. The Brontë Myth. London: Jonathan Cape,
2001
10. Visick, Mary. The Genesis of Wuthering Heights. Oxford
University Press, 1967
11. Willis, Irene Cooper. The Brontës.

235 236
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

LA BROSTENI sacrificat de Paşte, însă azi îndrăznesc să te întreb ce-ai facut, Moldova, ca
să meriţi un alt destin?
- loc de trecere de la români spre… români -
De ce nu te-ai retras în Codrii Orheiului sau în Cetatea Sorocii în
momentul în care Pericolul îţi ameninţa existenţa?
Când ţi-ai ales o stea, cu greu îţi poţi lua ochii de la ea. De ce nu ai rezistat asemenea românilor din Ardeal care au luptat cu
Leonardo da Vinci
disperare secole de-a rîndul ca să-şi apere limba şi credinţa prin petiţii şi
plîngeri pînă şi lui Dumnezeu trimise dacă ar fi fost posibil?
Cu siguranţă v-aţi gîndit la Broşteniul lui Ion Creangă…la acel sat de Ei cum au putut să reziste şi să continue să-şi doinească dorurile în
munte cu ape de cleştar unde şturlubatecul Nică,”copilul universal” Apuseni? De ce, Moldova?
(G.Calinescu) avea să împrumute din rîia de la caprele Irinucăi şi să Am obosit să trăiesc în nedumerire şi de ce-uri. Am obosit să port
provoace atîtea stricăciuni la gospodăria femeii. dialoguri caraghioase în două limbi străine una de alta. De ce le permiţi să
Memorabile timpuri, cu fapte petrecute parcă la un început de lume şi ne vorbească pe un ton supărător şi să ne rănească demnitatea într-o altă
scăpate de sub tirania lui Kronos. limbă?
În acelaşi cadru atemporal se plasează şi satul Broşteni, situat pe malul Oricît de deschisă aş fi spre cunoaşterea lumii şi a limbilor străine,
stîng al Nistrului.Uf, din nou un mal… refuz să vorbesc o altă limbă în sînul patriei mele; da, la Beijing vorbesc
În fiecare primăvară mă încearcă o senzaţie bizară întrucăt sunt pusă în chineza, la Paris Franceza, la Washington engleza sau la Moscova rusa
situaţia de a traversa doua maluri:malul Prutului ca să mă întorc în pentru a-mi arăta respectul faţă de acea naăţune şi spiritul său.
Basarabia şi cel al Nistrului ca să-mi vizitez rudele din autoproclamata Pe tine, Moldova, de ce nu te respectă nimeni?
Transnistria. Nu mi-am propus să defăimez poporul din care descind; iubirea de
Aparent totul se încadrează în limitele normalului şi firescului pînă în patrie e prea neţărmurită şi năvalnică “ca să rostesc opinii ce le am despre
momentul în care trebuie să ma identific la punctul de frontieră prin neamul părinţilor mei ca la judecata de apoi”, nu presor “silogisme de-ale
prezentarea unui paşaport, aşteptind tradiţionala ştampilă, cu un sentiment amărăciunii” pentru că prea mi-e frică de umbra blagiană(vezi Blaga,”Farsa
de umilinţă şi furie oarbă. originalităţii”).E doar un strigăt…
În acel moment mă taie în creştetul capului fulgerul unor blesteme ca În ajunul Paştelui îmi înec însă strigătele într-o fîntînă şi dezgrop
Arde-i-ar focul! sau Manca-i-ar pămintul! întrebări şi reproşuri adresate tăcerea din cimitirul celor ascunşi.
unei Fiinţe însîngerate ce-şi poartă durerile în cele două rîuri, Prut şi Nistru. La Broşteni trebuie să taci şi să asculţi doar, să vezi şi să nu clipeşti
Cu riscul de a fi învinuită pentru lipsa de patriotism, azi te condamn, pentru a nu destrăma armonia unui sat care se apropie de “satul-idee” al lui
Moldovă şi te trimit pe banca acuzaţilor.Să înceapă procesul: Lucian Blaga care “se socoteste pe sine însuşi centrul lumii şi care trăieşte
Nume şi prenume: Moldova? Basarabia? Republica Moldova? în orizonturi cosmice, prelungindu-se în mit”(Blaga,”Elogiu satului
Anul şi data naşterii: 1359? 1812? 27 august 1991? românesc”).
Părinţii: nu-mi mai amintesc Situat la 30 km de Rîbniţa, oraşul de pe malul stîng al Nistrului în care
Acuzaţie:ucidere din culpă a propriului spirit prin amnezie istorică şi figura de granit a lui Lenin veghează cu privirea-i scrutătoare şi şapca în
defăimare a graiului. mînă ca transnistrenii să nu-i uite graiul, satul Broşteni rămîne locul de
Procesul ar dura la nesfîrşit cu probe şi dovezi, cu circumstanţe refugiu pentru oricine e dornic de a se retrage din tumultul cotidianului şi al
atenuante şi alibi, învinuiri şi acuzări aduse de avocaţii lui Kronos, însă ce rutinei, fie că eşti Român, Rus sau Ucrainean…pentru ca limbă vorbită aici
rost ar mai avea să învinuieşti pe Cineva şi aşa ciuruit de propriile-i gloanţe e un melanj absolut fenomenal de arhaisme şi regionalisme, rusisme şi alte
ce se zbate în propria-i matcă neputincioasă?! tot atîtea –isme, însă inedit este faptul că întotdeauna oaspeţii din Basarabia
Ciudat este faptul că Noi (întotdeauna m-a amuzat paralelismul creat s-au înţeles de minune cu gazdele din Broşteni, fapt ce indică că dincolo de
între pronumele personal Noi şi Voi pentru a-i desemna pe românii de pe harman(regionalism pentru gradină), căpătîi(pernă) etc. stratul lingvistic
malul stîng sau drept al Prutului), Noi ne-am considerat victima, mielul este românesc, în timp ce ucrainenii sau ruşii pot să-şi recunoască doar pe
ici sau colo cîteva slove disparate.
237 238
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

Oamenii de aici nu luptă pentru idealuri pentru că sunt prea năpăstuiti


de vremi. Resemnaţi cu ideea că fac parte dintr-o regiune transnistreană,
docili şi cuminţi, ei se consideră totuşi moldoveni, nici ruşi deşi se găsesc
sub un regim transnistreano-rusesc, nici ucraineni, deşi se mărginesc cu
Ucraina, ci susţin cu toată convingerea că sunt moldoveni, nepăsîndu-le de
cursul istoriei sau al politicii.
Convertită la filosofia scepticismului, întotdeauna am fost predispusă
spre negaţie, deşi imi manifest convingerea că acest fenomen de Nu pot să
cred ţine de natura intrinsecă a fiecărui om.Totuşi pe Ei îi cred atunci cînd
abia ajunşi în sat, încep să circule zvonurile dintr-un harman în altul că au
venit Românii din Basarabia.
În acel moment uit de figura ostilă a grănicerului ce ne-a întîlnit pe
malul Nistrului, de tăcerea forţată şi surdă ce ne-a copleşit de îndată ce am
păşit pe acest teritoriu tăiat din trunchiul Moldovei şi mă bucur cu Oţelul înainte de-a fi spadă şi-a participa la bătălie,
sinceritatea unui copil şi nebunia unui nebun că am Identitate. trebuie să treacă prin caznele focului în atelierul fierarului.
Aceşti oameni nu ştiu să mintă, sunt prea evlavioşi şi prea cucernici, nu La fel şi caracterul omului este prelucrat de măiestria
sunt interesaţi de istorie sau politică, ei spun doar ceea ce consideră a fi un Destinului. După măsura bătăliei ce va să o poarte.
adevăr.
Şi atunci cum se întamplă că Noi, cei umblaţi şi cunoscători, învăţaţi şi
citiţi, ne prefacem a fi orbi la ceea ce este atît de evident: aceeaşi istorie, Azir
aceeaşi limbă, aceleaşi tradiţii şi obiceiuri ce conduc spre aceeaşi concluzie:
Suntem români şi punctum!
În această primăvară am revăzut bătrînul Nistru ce-şi poartă nostalgic
amintirile; curgerea-i lină şi pare că oftează greu, adînc, resemnat cu
propria-i soartă în timp ce Prutul se agită în ape repezi, reci şi năvalnice, se
luptă încă cu sine însuşi.
De îndată ce am întîlnit ochii blînzi ai celor veşnic tineri din Brosteni,
am început să le povestesc despre Broşteniul lui Ion Creangă a cărui
existenţă nici n-au bănuit-o aşa precum n-am bănuit nici eu odată că un
Călăraşi sau Ungheni statornicesc atît în Basarabia cît şi în România.
Sunt indicii şi semne clare care nici măcar nu trebuie tălmăcite.
La fel ca şi Broşteniul…

Inessa Baban
Istoric, Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară,
Delphy, Cluj-Napoca

239 240
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

CUM SĂ ÎNVINGEM TEAMA DE EŞEC Însă ce se întamplă dacă facem toate lucrurile de mai sus şi eşuăm
iarăşi?
Am să vă spun ceva ce mi-a spus un om foarte important din viaţa mea:
Perspectiva asupra vieţii, autoaprecierea, estimarea propriei valori sunt influenţate, în ,,Dumnezeu ne supune la foarte multe încercări cât trăim pentru a
mare măsură, de mediu. Întreaga carieră ne este modificată, conturată, modelată de mediul
ambiant, de caracterul oamenilor cu care venim în contact în fiecare zi. vedea cum reacţionăm şi cât de repede învăţăm; cu cât nu învăţăm lecţia
Orison Swett Marden mai repede cu atât mai multe încercări vor fi. Toată lumea are probleme,
numai că unii le văd ca pe nişte nedreptăţi, iar alţii le văd ca pe nişte
Mereu am stat şi m-am întrebat, de-a lungul timpului: de ce le este teamă oportunităţi din care ies mai înţelepţi; aceasta este diferenţa între cei ce au o
oamenilor, în general, să facă ceea ce îşi doresc, de ce încercăm să ne limităm atitudine bună şi restul oamenilor.’’
la ceea ce avem sub pretextul:,,Asta mi-a fost dat’’?
Haideţi să privim cu toţii un copil care învaţă să meargă; de câte ori Ce înseamnă să ai succes?
cade acest copil? Răspunsul este: de foarte multe ori; şi ce face? Continuă Nu cred că cineva poate da o definiţie succesului deoarece trebuie să
să încerce şi să încerce, nu se dă bătut, el nu renunţă până ce nu poate să descoperiţi ceea ce înseamnă succesul pentru dumneavoastră. Fiecare
obţină ceea ce şi-a propus. Dacă în acest moment mergeţi, înseamnă că la individ este unic şi de aceea fiecare vede succesul în mod diferit, deci ceea
un moment dat în viaţă nu aţi renunţat: aţi căzut şi v-aţi ridicat, şi iar aţi ce înseamnă succes pentru mine pentru dumneavoastră ar putea părea ceva
căzut şi iar v-aţi ridicat… nesemnificativ, deloc important sau poate chiar ceva absurd.
Dacă atunci când suntem copii nu ne temem de eşec, ce se întamplă cu Cu alte cuvinte: creează o viziune a ceea ce vrei să fii şi trăieşte în acea
noi odată ce ajungem la maturitate? Unui copil nu îi este teamă de ceea ce poză ca şi cum ar fi reală.
vor spune prietenii, rudele, vecinii dacă eşuează, el nu face decât să încerce De exemplu, pentru mine succesul înseamnă să îmi permit să fiu ceea
parcă ştiind faptul că lucrurile nu trebuie făcute perfect de prima dată, ci ce doresc, când doresc şi unde doresc, să fiu un exemplu pentru cei ce
este nevoie de antrenament şi încredere în propriile forţe. contează în viaţa mea şi să respect principiile predate de Iisus.
Odată ajunşi la o anumită vârstă uităm să luăm exemplu de la ei crezând
că nu ştiu multe, si aşa este; ei încă nu ştiu că “nu se poate”şi tocmai de aceea Care este diferenţa între oamenii de rând şi cei care au succes?
sunt anumite momente când ne dau adevărate lecţii de viaţă. Singura diferenţă dintre noi şi ei este faptul că ei şi-au canalizat toate
forţele pe ceea ce s-ar întampla dacă reuşesc, ei sunt acei oameni care în loc
Cine este de vină că oamenii eşuează? să se întrebe: “De ce?” se întreabă: “De ce nu?”, ei sunt oamenii care au
Poate limitele impuse sunt vinovate, poate societatea în care trăim, avut încredere, au învăţat din propriile greşeli si nu s-au temut că vor
poate familia sau … poate chiar guvernul să fie vinovatul…? eşua…
Eu cred că noi suntem singurii vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă; Henry Ford a făcut următoarea observaţie: “Fie că eşti convins că poţi
teama ne controlează acţiuniile, ne temem mai degrabă de ceea ce vor face un anumit lucru, fie că eşti convins că nu-l poţi face, în ambele cazuri
spune alţii decât să ne fie teamă că respectul de sine va scădea cu fiecare probabil că ai dreptate.” Această frază m-a pus pe ganduri şi în momentul
decizie pe care o luăm pentru că “aşa trebuie” sau pentru că “aşa a spus” în care am citit-o mi-am dat seama că ceea ce contează cu adevărat atunci
cineva apropiat nouă. cand îţi propui ceva este atitudinea pe care o ai faţă de tine şi faţă de cei din
Încercaţi să faceţi lucruri mărunte pe care să le finalizaţi, iar pentru fiecare jurul tău.
reuşită răsplătiţi-vă cu o mică atenţie, deoarece creierul dumneavoastră dă mai Spunea cineva, următorul lucru: ”Ai grijă de ce ieşi din casă în fiecare
mult randament dacă este răsplătit pentru munca depusă. Următorul pas este să dimineaţă: pentru succesul tău sau pentru a mai face un lucru bun? Dacă
vă înconjuraţi de oameni care cred în dumneavoastră şi în capacităţile ieşi ca tu să ai succes s-ar putea să pierzi totul. Cu cât ţii mai mult de ceva,
dumneavoastră şi de la care aveţi ceva de învăţat. cu atât îl pierzi mai repede”. Alături de acest anonim (regăsit de altfel în
fiecare dintre noi dacă avem curajul să privim atent şi cu sinceritate în
oglinda existenţei noastre reale) multe spirite marcante ale civilizaţiei
umane au abordat tema succesului şi dezvoltării umane. Astfel Les Brown
241 242
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

afirma la un moment dat: “Ca să realizezi ceva ce n-ai realizat încă, trebuie drum. Poate că la un moment dat nu veţi realiza un anumit lucru deoarece
să devii cineva care încă n-ai fost’’, iar Johann Wolfgang von Goethe nu sunteţi pregătiţi să îl realizaţi sau pur si simplu trebuie să luptaţi mai
completa cu dimensiunea ancorată în realitatea concretului: “Pentru a avea mult pentru a obţine ceea ce vă doriţi. Dar niciodată nu renunţaţi!
mai mult, trebuie mai întâi să fii mai mult.”
Pe de altă parte Henry Ford credea că: ”Eşecul e doar o oportunitate de 3. Teama de respingere. Prea mulţi oameni se tem să îşi stabilească
a o lua de la capăt într-un mod mai inteligent.’’ În timp ce poetul ţeluri, obiective sau să viseze pentru că dacă nu vor reuşi să facă ceea ce şi-
Longfellow scria: “Marea tragedie a omului obişnuit este că ajunge în au propus, vor fi ridiculizaţi.
mormânt purtându-şi muzica în el.” De aceea, eu propun ca ţelurile sau visele fiecăruia să rămană
confidenţiale. Încercaţi să nu spuneţi nimic nimănui, doar arătaţi-le ceea ce
De ce eşuează oamenii? aţi realizat sau mai bine lăsaţi-i pe ei să observe cât de mult aţi început să
vă schimbaţi.
Cred faptul că există foarte multe cauze ale eşecului şi tocmai de aceea
voi încerca să le expun aici unele dintre cele mai importante: 4. Frica de responsabilitate. Multora le este teamă să încerce să îşi
realizeze scopurile deoarece presupun că este vorba de prea multă
1. Neîncrederea, neîncrederea în tine şi în cei din jurul tău. responsabilitate…; eu însă sunt de acord cu ceea ce a spus Confucius: “O
Din ceea ce am observat pană acum, am ajuns la concluzia că neîncrederea călătorie de o mie de leghe începe cu un singur pas.”
se transmite, este ca un virus ce poate fi contactat foarte uşor. Dacă “Aţi auzit de întrebarea: <<Cum să mănanci un elefant?>>, spunea
Dumnezeu are încredere în noi, cine suntem noi să ne îndoim de faptul că Brian Tracy în cartea sa ,,Realizarea ţelurilor’’,
nu suntem îndeajuns de buni pentru a finaliza tot ceea ce ne dorim? Decât Răspunsul este :,, Îmbucătură cu îmbucătură.’’
să avem curajul să spunem “da, pot să îndeplinesc tot ceea ce mi-am
propus, tot ceea ce Dumnezeu mi-a pregătit”, mai bine spunem că “totuşi, Încredere şi curaj
nu e chiar aşa de bine să avem tot ce ne dorim cu adevărat şi… până la Încrederea şi curajul se dezvoltă treptat prin cunoaştere şi dezvoltare
urmă aşa ceva nici măcar nu se poate’’. personală. Cele mai multe temeri apar în momentul în care nu avem destulă
Care din afirmaţiile de mai sus vi se pare demnă de admirat? încredere în noi şi în forţele noastre.
Dacă aţi spus sau aţi gândit că ultima e cea mai bună, vă rog să mai citiţi Gandiţi-vă la cum aţi învăţat să conduceţi maşina. De cele mai multe
odată acest capitol şi să mai reflectaţi, până răspunsul va fi prima variantă. ori, când vă urcaţi pentru prima dată la volan sunteţi extrem de încordaţi şi
Nu încerc să vă conving sau să vă oblig să fiţi de acord cu ceea ce cred eu, faceţi o mulţime de greşeli, poate că în acel moment aţi reprezentat un
ci vreau să vă arăt că se poate şi să vă provoc să încercaţi. De cele mai pericol pentru dumneavoastră şi cei din trafic. Însă, în timp, aţi exersat, v-
multe ori cei din jurul nostru ne transmit neîncrederea prin afirmaţii de aţi perfecţionat şi aţi început să conduceţi mult mai bine.
genul: “Fii realist(ă)!” , “Nu te întinde mai mult decât îţi este plapuma!” , Astăzi, sunt sigură că vă urcaţi la volan confortabil fără să fiţi stăpaniţi
“Eu am fost ca tine, tu nu ai fost ca mine!” , “Eu ştiu ce spun pentru că şi eu de frică şi puteţi să conduceţi prin ţară fără îngrijorare, deoarece încrederea
am trecut prin ceea ce treci tu!”. v-a crescut.
Dacă ei au eşuat în realizarea anumitor scopuri asta nu înseamnă că este Exact la fel se întamplă cu orice încercaţi să faceţi: la început nu ştiţi
valabil pentru toată lumea; aşa că îndrăzniţi să visaţi, să vă doriţi, să prea multe şi vă este teamă, odată ce începeţi să exersaţi totul devine uşor
realizaţi, să fiţi ceea ce vă doriţi. de făcut.

2. Eşecul doare, aşa este, dar mai tare doare neîmplinirea, frustrarea Motivarea
şi pierderea încrederii in propria persoană. Cineva mi-a spus la un moment dat că fericirea vine din interior…când
Nu am spus nici o clipă faptul că va fi uşor să realizaţi cât mai multe am auzit aceste cuvinte am rămas uimită deoarece nu am învăţat lucrul
lucruri; nu am spus nici că tot ceea ce vă doriţi se va îndeplini, ci spun să acesta la şcoală şi de fapt nimeni pană acum nu m-a învăţat acest
nu vă daţi bătuţi, dacă se întâmplă să cădeţi, ridicaţi-vă şi porniţi din nou la lucru.Fericirea vine din interior….şi eu atâta timp am căutat-o în afara mea,
243 244
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

căutam lucruri care să mă facă fericită, să mă motiveze să imi continui Încetaţi să vă mai plângeţi de milă, pe nimeni nu interesează problemele
viaţa. Acum stau şi mă gândesc la faptul că foarte mulţi oameni caută dumneavoastra şi în plus în momentul în care nu faceţi decât să vă plângeţi
motive ca să fie fericiţi, când, până la urmă totul este înăuntrul lor. răspândiţi otravă în jurul dumneavoastră. Sincer, eu prefer sa răspândesc
Fără să vrem, începem devreme în viaţă să căutăm fericirea şi credem bucurie şi speranţă pentru că astfel nu mă mai gandesc la lucrurile rele ce mi s-
la început că ,, banii aduc fericirea’’ şi constatăm că de fapt nu banii aduc au întamplat în decursul zilei. Secretul este să învăţaţi să stingeţi otrava din voi
fericirea (eu aş completa aceste cuvinte cu: banii nu aduc fericirea dar o cu lucruri bune pe care să le faceţi sau să le spuneţi.
întreţin), apoi credem că o familie unită aduce fericirea şi constatăm că nici Încetaţi să mai judecaţi oamenii din jur; dacă Dumnezeu nu ne judecă
asta nu ne face fericiţi dacă nu învaţăm că fericirea vine din interior şi ca să decât în clipa în care murim, noi de ce am face altfel?
primeşti trebuie să şi dai în schimb. Cel mai mare păcat este să iţi trăieşti viaţa bazată pe experienţa altora, de
Ceea ce vreau de fapt să subliniez, este faptul că nimeni pe lumea asta aceea cred că fiecare om trebuie să îşi trăiască viaţa bazată pe experienţa sa.
nu vă poate face fericit în afară de dumneavoastră. ,,Dacă vrei neapărat să fii nenorocit’’, spunea George Bernerd Shaw,
Când te distrezi corpul tău se schimbă este plin de energie; aşadar ,,fă-ţi timp să te întrebi dacă eşti sau nu fericit.’’
distrează-te, râzi, aleargă. Nu căuta ceva distractiv pentru că nu ai să îl Într-adevăr ca să ai succes trebuie să renunţi la multe lucruri, să încerci
găseşti, este în tine. să te înţelegi pe tine şi pe cei din jurul tău, să lupţi şi să nu te dai bătut, să
Simte-te bine! înveţi să creezi relaţii bazate pe dragoste sinceră nu pe invidie; ar terbui să
Majoritatea oamenilor spun ,, o să ajung acolo şi apoi o să fiu fericit’’; facem cu toţii aceste lucruri pentru că altfel nu vom ieşi din tipar, iar la
nu este adevărat, dacă nu porniţi la drum plini de entuziasm şi fericire nu o vârsta de 60 de ani, când vom vedea pe cineva mai tânăr vom spune:,, Dacă
să fiţi fericiti nici când o să ajungeţi unde v-aţi propus. aş mai fi şi eu atât de tânăr….’’
Învingeţi-vă teama şi gândiţi-vă la următorul lucru: frica omoară mai Nu este rău să eşuezi este rău să rămâi acolo şi să renunti, să te laşi
mulţi oameni decât moartea. doborât de eşec. Toţi oamenii de succes au băut din cupa eşecului, dar nu s-
Avem gânduri nepotrivite, apoi vorbim nepotrivit despre anumite au considerat niciodată rataţi. De exemplu, pictorul Vincent van Gogh, nu
lucruri şi astfel atitudinea noastră se scufundă şi apoi vom fi deprimaţi. a reuşit sa vândă nici măcar un singur tablou în timpul vieţii sale. Thomas
Sunteţi singurii care puteţi să hotăraţi să nu fiţi deprimaţi sau să nu gândiţi Edison, a fost considerat un elev foarte slab la învăţătură, iar acum el este
negativ, nici măcar psihologul nu vă poate ajuta dacă voi nu îi daţi voie. unul din cei mai mari inventatori ai lumii. Lui Albert Einstein, un profesor
Dacă aveţi o problemă să ştiţi că nu o puteţi rezolva dacă gândiţi i-a spus că ,,nu va ajunge niciodată prea departe.’’
negativ şi vă răzbunaţi pe cei dragi vouă, problema este tot aceeaşi şi nu Alături de M. Scott Peck (The Road Less Traveled) sunt pe deplin
dispare dacă vă enervaţi şi ţipaţi: ,,Am o problemă, am o problemă!’’. Cu convinsă şi vă îndemn să credeţi la fel că ,,tocmai acest proces al apariţiei şi
toţii avem probleme şi rezolvarea lor depinde de atitudinea noastră pentru rezolvării problemelor constituie adevarata semnificaţie a vieţii. Problemele
că putem căuta scuze sau soluţii. constituie graniţa dintre succes şi eşec. Problemele sunt cele care ne trezesc
Motivarea este foarte importantă pentru că dacă nu am fi motivaţi nu la viaţă curajul şi înţelepciunea. Numai datorită problemelor avem şansa să
am face nimic cu drag. ne dezvoltăm mental şi spiritual… Încercările prin care ne este dat să
Am întalnit foarte mulţi oameni care nu se duc cu drag la serviciu sau trecem şi găsirea unor soluţii pentru aceste probleme ne oferă posibilitatea
acasă, oare de ce se întâmplă acest lucru? Eu cred că aceşti oameni nu sunt să învaţăm mereu ceva nou”. Căci, aşa cum spunea Benjamin Franklin, “cu
motivaţi, iar cei din jurul lor nu le oferă sprijinul de care ei s-ar putea să adevărat, numai lucrurile care provoacă suferinţă ne ajută să şi învaţăm.’’
aibă nevoie.
Creaţi relaţii, nu ne putem crea pe noi fără să creăm relaţii. Ruxandra Pestriţu
Fiecare suntem îngeri cu o aripă aşa că atunci când ne întâlnim nu putem Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
decât să ne imbrăţişăm. Cluj-Napoca
Luaţi-vă cât mai multe responsabilităţi şi astfel nu veţi mai avea timp să
deveniţi negativi, ci din contră cu cât duceţi la îndeplinire mai multe sarcini
cu atât mai repede deveniţi mai motivaţi.
245 246
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

FEMINITĂŢI FUNESTE ÎN MITOLOGIA GREACĂ

Frumuseţea omului e făcută din toate formele fundamentale ale vieţii.


Herder

Contrar prejudecăţii culturale de mare succes, construită în jurul


imaginii unei Grecii a serenităţii, a formelor frumoase, a ritmurilor
apolinice, profesorul Bachofen vorbea la Basel, puţin înaintea lui
Nietzsche, de două Grecii: una a maternităţii şi a formelor monstruoase,
dominată de figuri mitologice ca Moirele, Gorgonele, Meduza, având ca
Speranţa şi visul dau lumii culoare; truda şi realizările îi accesoriu ritualic şarpele şi o ritualistică chtoniană; şi una a masculinităţii,
dau putere; dar numai sufletul nostru pus la temelia dominată de Zeus. Dihotomia s-ar traduce şi în două paliere civilizaţionale,
acestora poate să facă din lume un templu al vieţii şi din în funcţie de prelungirea simbolisticii Geea-Demeter, a fertilităţii şi a
faptul biologic al convieţuirii sociale o sărbătoare a feminităţii, respectiv- de piramida masculinităţii Zeus-Hades-Poseidon.
James Frazer subliniase în Creanga de aur că o dată cu invazia
bucuriei existenţiale. helenilor în Grecia în mileniul II î.Chr., cultele matriarhale de fertilitate au
început să fie concurate de către cultele patriarhale. Victoria noii culturi
Azir helenice asupra vechiului cult este reprezentată în mitologia greacă prin
imaginea eroului masculin strălucitor care distruge monştrii feminini
multiformi. Perseus ucide Meduza, Bellerophon- Hymera, Hercules- Hydra.
Ne-am confrunta, prin urmare, cu substituirea unei paradigme a fertilităţii,
guvernată de figura Marii Zeiţe-Mamă, cu aceea ulterioară a masculinităţii,
specifică mentalităţii mitice eline din perioada de emergenţă a cetăţii.
În termenii modelului dihotomic nietzscheean, de un şi mai mare
succes cultural, peste Grecia sentimentului plenar, în dubla sa natură
regeneratoare şi destructivă, s-a suprapus o civilizaţie a armoniei, a
principiului de individualizare, suprastructură ce captează exuberanţa
energetică. Arta greacă, de pildă (sculptura, cu precădere), ar fi un bun
exemplu al unei asemenea rupturi dintre materie şi spirit, exprimată prin
idealul corporalităţii ca substanţă pură dematerializată.
Stilizare a atitudinii şi „estetică a existenţei” 123 pe toate palierele-
cultura antică greacă la apogeul său funcţionează ca un instrument colectiv
de exorcizare, anihilând ameninţările ce ar putea veni din partea extremei
sale- natura. Cum universul politizat al cetăţii se construieşte pe zone de
excludere (femeile, străinii, sclavii), corpul, feminitatea, sexualitatea îşi vor
găsi spaţiu de manifestare doar în cadrul anumitor convenţii culturale pe
care polis-ul le îngăduie şi le validează.

123
Michel Foucault- Istoria sexualităţii, Editura de Vest, Timişoara, 1995, p.168.
247 248
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

În ce fel reverberează însă această Grecie a dispersiunilor materne, pe femeie, gheare ascuţite şi miros puturos”126, iar Sfinxul este un monstru
care, pe un alt plan, o ilustrează şi ditirambul? jumătate leu, jumătate femeie. Se poate vorbi, prin urmare, de o construire
Conform psihologiei abisale, feminitatea instituie mitemul alterităţii. imaginară a arhetipului din terori fragmentare, dezgusturi, spaime, repulsii
Atitudinea colectivă, caracteristică a culturilor străvechi cum e şi cea instinctive, translate toate într-o imagine cât mai tenebroasă a feminităţii.
greacă, împiedică însă cunoaşterea unei psihologii diferite de a subiectului, Gilbert Durand observa că unele populaţii primitive repartizează
întrucât spiritul branşat de colectiv este incapabil să cunoască şi să simtă lingvistic substantivele în două genuri: andric şi metandric127, acesta din
altfel decât proiectând. Pe de altă parte însă, forţele instinctuale cumulate în urmă incluzând obiectele neînsufleţite, animalele şi femeile. Co-
insul civilizat sunt mai distrugătoare decât cele ale primitivului care şi-ar naturalitatea feminităţii cu animalitatea e specifică şi vechii mitologii eline,
trăi liber instinctele negative. Iată de ce mitologia greacă adună în multe care feminizează monştrii teriomiorfi ca Sfinxul sau Sirenele. Potrivit celor
dintre figurile sale feminine reziduri ale acestui poces prin excelenţă agonal mai cunoscute analize simbolice, figuralitatea animală evocă teroarea în
de culturalizare. faţa morţii (prin devorare) sau a schimbării (prin diferenţa de nivel
Şi pentru Grecia, Eros, laolaltă cu Thanatos, sunt cele două mari rapturi ontologic). Teriomorfia în forma ei devoratoare, părul alcătuit din şerpi,
posibile, care delocalizează din punct de vedere social. Problema care se exprimă o dramatizare negativă a feminităţii, într-o atmosferă de teroare şi
pune, prin urmare, pentru un asemenea kosmos stilizat, e cum ar putea fi catastrofă.
glorificate atracţia sexuală, farmecul erotic, plăcerile dragostei, preluându- Dacă o valorizare estetică a unor asemenea figuri va fi posibilă în
se limbajul şi cadrul de referinţă al unei religii eminamente civice şi atmosfera intelectuală a Renaşterii, pentru „stilistica” grecilor, posibilitatea
patriarhale, care nu vrea să recunoască, prin căsătorie, decât procrearea de deconstruirii frumosului prin grotesc e amendată simbolic. Himera, ca
copii şi descendenţa legitimă. simbol al fanteziei, sau Sfinxul, ca simbol al realităţii (propune enigme
Feminităţile de la periferia mitologiei eline reflectă un nivel rudimentar despre lume şi om) avertizează asupra unui virtual clivaj din ordinea
de structurare a unui tip de imaginar ce tinde să expulzeze natura din experienţei, iar grecul polis-ului nu are decât a se teme de orice i-ar revela
cultură. Eriniile, Harpiile, Gorgonele, Sfinxul- asociindu-şi natura himerică a lumii.
monstruozitatea, animalitatea într-o logică a diferenţei- reprezintă aberaţii Şi în tragedie, de altfel, orice punct al incidării inconştientului
ale formei pământeşti, factori de tulburare a echilibrului universal reprezenta momentul declanşării angoasei tragice. Feminităţile monstruoase
(împotriva cărora vor lupta eroi civilizatori ca Heracles). Poziţia lor este ale mitologiei eline, întruchipări ale unor instincte agresive refulate,
marginală în ansamblul mitico-religios; fiind divinităţi chtoniene, fiice ale deschid o breşă în civilizaţia greacă a realului, a fiinţei-realitate, o breşă în
Nopţii, locuitoare ale tărâmurilor de întuneric, mai mult sau mai puţin care iraţionalul se suprapune necunoscutului; nu întâmplător, Sfinxul poate
identice cu forţele naturii, le lipseşte antropomorfismul caracteristic în fi învins numai de intelect, când enigma îi este dezlegată. Astfel de
general zeilor greci. reprezentări- modele de satisfacere vicariantă a angoaselor pe seama unor
Gorgonele, de pildă, fiice ale unor divinităţi marine, aveau „mâini victime (care urmează să fie anihilate de către eroi civilizatori: Hercules,
uriaşe din aramă, cu gheare ascuţite de oţel. În loc de păr, capul le era Theseu ) traduc faptul sau mai bine zis- teama- că psihologicul nu este o
acoperit cu şerpi veninoşi, care mişunau şuierând. Cu colţi ascuţiţi ca lume închisă, aşa cum şi-ar fi dorit grecii, ci o zonă de vulnerabilitate şi
junghierele, cu buzele roşii ca sângele şi cu ochii sclipind de furie, chipurile instabilitate, deschisă tuturor influenţelor exterioare (adesea aceste figuri
lor oglindeau atâta răutate şi erau atât de înfricoşătoare, încât oricine le mitice sunt pur şi simplu încarnări ale mâniei ).
arunca o singură privire se prefăcea în stană de piatră”124. Eriniile, născute Eriniile, Harpiile sau Gorgonele ne plasează într-o zonă underground a
din sângele lui Uranos mutilat înghiţit de Geea, au „ şerpi veninoşi mitologiei greceşti, construită pe o logică angoasantă a transgresării:
încolăciţi în jurul capetelor, ochii scăpărându-le de o mânie cumplită”125. transgresarea corporalităţii antropomorfe, a succesiunii patriliniare
Harpiile sunt „duhuri necurate, monştri înaripaţi cu corp de pasăre, cap de

124 126
N.A.Kun- Legendele şi miturile Greciei antice, în româneşte de P.Donici şi M.Leicand, N.A.Kun- op.cit.,p.68.
127
Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1995, p.72. Gilbert Durand- Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers
125
Idem- p.43. Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 432.
249 250
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

(Echidna, în care Jung încarnează „o masă de libido incestuos”128, văzând-o afirma că, prin opoziţia ei faţă de Zeus şi faţă de Hades, Demeter se
ca prototip al Marii Prostituate Apocaliptice, se împerechează cu fiul ei, sustrage structurilor de masculinizare, întrerupe logica succesiunii
câinele Gerion, dând naştere Sfinxului), transgresarea idealului regularităţii patriliniare prin refuzul de a rupe legătura mamă-fiică. Scenariul Demetrei
(taxis) şi al armoniei. perpetuează, prin urmare, reziduri ale unui complex imaginar al
„Femeia-Styx de multiplicitate”129, cu o formulă a lui Gilbert Durand, e maternităţii, care devine nefast în contextul noii paradigme construită pe
închisă de greci într-un simbolism nefast. Ulterior, moderniştii vor excludere.
redimensiona această imagine: femeia baudelairiană este „harpia, uriaşa, Prototipului zeiţei-mamă i se alătură şi Artemis, zeiţa vânătorii,
îmbinând candoarea şi lubricitatea, tigrul adorat, frumoasa tenebroasă, mai conotată negativ ca ipostază a feminităţii sângeroase şi ca arhetip al femeii
mângâietoare ca îngerii nopţii”. Evident, până la această reconversie fatale. De fapt, faţă de moderaţia sexuală a căsătoriei consfinţită prin
culturală, duplicitatea pulsiunilor primitive, ilustrată prin feminitatea ideologia oficială, Artemis, ca şi Afrodita, ilustrează două tipuri de
teriomorfă, sălbatică şi sângeroasă a vechilor mituri antice, va trece şi patologie a excesului: cea dintâi prin refuzul oricărei uniri sexuale, cea de-
printr-un proces de sublimare în creştinism, prin cultul Fecioarei-Mamă, a doua- prin desfrâu. Prin neîncadrarea sa în structurile maritale, Artemis
femeia exorcizată şi spiritualizată. aparţine complexului dispersiv, deci periculos, al maternităţii, şi împarte cu
Gilbert Durand integrează imaginile nocturne ale feminităţii agresive, feminităţile periferice aspectul agresiv, aşadar- indirect (prin consecinţele
morţii şi angoasei transformării unui sistem etimologic tripartit mater- asupra sărmanului Acteon), teriomorfia în ipostaza ei devoratoare.
matrice-materia130. În cadrul acestui complex matricial, zeiţa Demeter se Surprinsă de Acteon în timp ce se scălda, privindu-se în apa unei grote,
substituie Geei (mai vechea divinitate originară a cosmogoniei greceşti), cu Artemis se mânie şi îl metamorfozează în cerb, apoi, ca stăpână a câinilor,
un simbolism axat pe profunzimea chtoniană- ipostază a materialităţii asmute haita pe urmele prăzii. Acteon e sfâşiat cu sălbăticie.
învăluitoare. Demeter este zeiţa fertilităţii şi a agriculturii, mama frumoasei Femeia tenebrelor (Artemis figurează o”epifanie lunară eufemizată”132)
Persefona, care, copleşită de durerea de a-şi fi pierdut fiica iubită lui Hades, vine să preia sub aspectul ei de Lorelei, ca şi în cazul Sirenelor, puterea
stăpânul lumii umbrelor, intră într-o criză demiurgică ce stinge resursele atribuită animalului răpitor. În panteonul grec, Artemis chiar o asimilează
vitale ale pământului şi instituie pretutindeni foametea. „Foametea era tot pe Hecate, zeiţă a lunii negre şi a întunericului, pe care Hesiod o socoteşte
mai năpraznică pentru că pe ogoarele plugarilor nu mai răsărea nici un fel stăpână a nebuniei, a somnambulismului, fantomă a angoasei nocturne.
de iarbă. Vaietele celor înfometaţi se ridicau până la ceruri, dar Demeter nu Elemente ale unor sub-straturi mitologice, astfel de divinităţi feminine
le lua în seamă”131. se învăluie într-o atmosferă ostilă prin faptul că încarnează un domeniu al
Aspectul funest al acestei divinităţi se manifestă aşadar pe două paliere: emoţionalităţii fluctuante, al tendinţelor antisociale şi al mobilurilor
pe de o parte, în cadrul ritului agrar, mânia Demetrei introduce imaginea josnice. Este zona de vulnerabilitate în care e plasată încă de la început
morţii vegetaţiei, componentă necesară a polarităţii agrare viaţa domestică, a căsătoriei, conform mitului relatat de Hesiod. Pandora
fertilitate/moarte; pe de altă parte, la nivelul unei logici societale, ea este prima femeie, înzestrată de zei cu toate darurile, cu ”doruri aprinse,
reprezintă un comportament antimarital, obţinând compromisul ca fiica sa ispite şi pofte ce duc la sleire pe bărbaţi”133.
să rămână două treimi din an cu ea şi doar o treime cu soţul său, Hades. Ademenirea erotică face aşadar parte din căsătorie, dar nu-i va fi
Observăm că în primul caz, simbolismul funest al morţii e valorizat pozitiv elementul constitutiv; ea rămâne străină legăturii conjugale, o ameninţă
în contextul ritului agrar: ciclul ocultărilor şi epifaniilor lui Kore-Persefona dinăuntru. Marcel Detienne observa: „Obiectul căsătoriei nu e plăcerea.
exprimă ciclicitatea ritmului agrar, moartea vegetaţiei e urmată în mod Seducţia dorinţei ameninţă căsătoria”134. Prin cuplul Zeus-Hera, căsătoria
necesar de o acţiune resurecţionar-daimonică pe care o divinitate legată monogamă e ridicată la rangul vieţii cultivate, reprezentând distanţa
exclusiv de viaţă nu ar fi putut-o asigura. În cel de-al doilea caz, putem
128
Apud Gilbert Durand- op.cit., p.367.
129 132
Gilbert Durand- Figuri mitice şi chipuri ale operei, Editura Nemira, Bucureşti, 1998, p. Gilbert Durand- Structurile...,p. 566.
133
189. Hesiod- Teogonia.Munci şi zile. Traducere, studiu introductiv şi note de Dumitru
130
Gilbert Durand- Structurile..,p.256. T.Burtea, Ed. Univers, Bucureşti, 1973.
131 134
N.A.Kun- op.cit.,p.65. Marcel Detienne- Grădinile lui Adonis, Editura Symposion, Bucureşti, 1995, p.54.
251 252
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

potrivită. Relaţile propriu-zis amoroase- hetero- şi homosexuale- se vor echilibru al sistemului, căsătoria se inserează din punct de vedere erotic
desfăşura în afara căsătoriei. între promiscuitatea generalizată (starea de sălbăticie) şi abstinenţa totală
Pe de altă parte, Pandora are şi talentul de a ţese (adevărat izvor de (vârsta de aur).
seducţie), ceea ce o apropie de un ansamblu metafizico-ritual După cum observa James Retfield138, căsnicia se aşază solid într-o lume
al”legăturilor” temporale (firul e prima legătură artificială). Pandora masculină, de tranzacţii publice, de competiţie pentru onoruri şi câştiguri,
introduce în existenţă o duplicitate fundamentală; răspunsul lui Zeus la neavând deci drept nucleu relaţia privată bărbat-femeie. Spaţiul conjugal nu
frauda oamenilor instituie marea lege care va domni de acum: nimic fără e spaţiul plăcerii. Oikos-ul e doar un aspect al responsabilităţii de
preţ, totul se plăteşte. În ambiguitatea ei, femeia simbolizează o condiţie conducător a soţului în relaţia politică bărbat-femeie. De aici percepţia
umană în care Binele şi Răul coexistă. Pandora este irezistibilă: „curată exclusiv funcţionalizată a feminităţii, ca şi faptul că aceasta se manifestă
înşelătorie împotriva căreia fiinţele umane sunt lipsite de apărare”. Ea face într-o zonă a ascunderii.
parte din „seminţia femeilor ispititoare, cruntă osândă ce-şi face lăcaşul cu Iată de ce, în mitologie, femeia se recunoaşte în Hestia, zeiţa căminului,
muritorii”135. Potrivit lui James Retfield, „farmecele unei femei sunt în mod singura din mitologie care nu-l urmează pe Zeus când acesta intră în
specific poikiloi, proteiforme şi amintesc de acele suprafeţe multiforme şi Empireu, rămânând dincolo de porţile lui. Prin Hestia, zeiţa fecioară,
complexe care în cultura greacă caracterizează lucrurile înşelătoare, funcţia fecundităţii, disociată de relaţiile sexuale, se poate prezenta ca o
învăluitoare”136. Faptul că sexualitatea feminină este percepută ca prelungire infinită, prin fiică, a descendenţei paterne, ipostaziind visul grec
subminând puterea bărbatului instituie, într-un cod cultural în care diferenţa al unei eredităţi pur paterne.
bărbat-femeie funcţionează social, o situaţie socială cu „risc resentimentar”, Căci logica recognoscibilităţii, a „ochilor care se intersectează”, a
după expresia lui Max Scheler. fiinţelor care se văd între ele, după formularea cunoscută a lui Vernant, nu
Tragediile reflectă adesea ameninţarea venind din partea puterii admite paradigma ascunsului, pe care o ilustrează, în contextul cetăţii-stat,
feminine, pericolul ca bărbaţii să piardă controlul asupra femeilor domeniul feminităţii. Un astfel de model negativ îl instituie Iliada, a cărei
(Clitemnestra, Medeea). Medeea lui Euripide prezintă dezintegrarea unitate narativă conferită de beligeranţa celor două tabere e vulnerabilizată
relaţiilor civilizate, pornind de la pasiunea femeii pentru bărbat. Dragostea tocmai prin catalizatorii feminini. Criseis şi Briseis, prada de război luată
devine ură, pentru unul dintre iubiţi pasiunea se transformă în cruzime de Ahile prin răscumpărare, sunt factori destabilizatori, prilej de molimă şi
ucigătoare şi dezvăluie omofagia pe care, în ochii grecilor, se de ceartă, deci de retragere a eroului din tensiunea continuă a prezenţei
fundamentează erosul. Când nu ţine de comedie sau de utopie (ca la beligerante. Antichitatea greacă pune accent pe relaţia individului cu sine,
Aristofan), preluarea puterii de către femei este tratată ca o răsturnare a nu îl lasă dominat de pofte şi plăceri, îi păstrează simţurile potolite.
ordinii universului, determinată de slăbiciunea sau de nebunia bărbaţilor. Foucault vorbea în acest sens de „structura heutocratică a subiectului” (în
Peţitorilor Penelopei, Atena le tulbură minţile, îi face să râdă sălbatic, practicarea morală a voluptăţii), exprimată printr-o „relaţie agonistică cu
„feţele li se îngălbeniră, inimile le fură cuprinse de mâhnire”137. sine”139. Ştefan Borbely observa, pe de altă parte, că „pentru cultul eroic
Cum unirea sexuală ar fi un joc iluzoriu, incapabil să ducă la naşterea tipic masculin, anatemizarea feminităţii e o condiţie sine qua non a
unei descendenţe autentice (platonismul va introduce modelul descendenţei constituirii fantasmelor de consacrare a masculinităţii, construite pe frica de
spirituale), în jurul sexualităţii legitime (căsătoria) se întinde o zonă absorbţie în frenezia feminină, a decorporalizării”140.
interzisă. Benefică şi fecundă, dar întotdeauna periculoasă, violenţa reglată Prin imaginea negativă a Helenei, elementul centrifugal al căsătoriei cu
a sexului, ca şi aceea a sacrificiului ritual, este înconjurată de un veritabil Menelaos, Iliada ilustrează, paralel cu tranziţia culturală de la dreptul
cordon sanitar; nu s-ar putea propaga liberă în sânul comunităţii fără să gentilic la dreptul statal, o codificare culturală tot mai accentuată, ce
devină malefică şi distructivă. Plasată, alături de sacrificiu, în centrul de favorizează propensiunile eroului civilizator şi sancţionează ceea ce s-ar

135 138
Hesiod-op.cit. Jean-Pierre Vernant- op.cit.
136 139
Jean-Pierre Vernant (coord.)- Omul grec, trad. de Doina Jela, Ed. Polirom, 2001( cap. Michel Foucault- op.cit., p.149.
140
Omul şi viaţa domestică de James Retfield) Ştefan Borbély- De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
137
N.A.Kun- op.cit. 2001, p. 146.
253 254
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

putea numi partea de umbră sau femininul fiinţei. Din această perspectivă a prin modelul negativ al Helenei care trădase căminul familial. Dimpotrivă,
codificării, activitatea sexuală va pretinde o discriminare morală, nu pentru sugerând că oamenii se luptă bezmetic pentru un spectru, fără ca nici măcar
că ar fi un rău, ci întrucât depinde de o forţă- energeia- ce riscă să devieze să-i cerceteze realitatea, Euripide intenţionează să o exonereze de vină pe
de la modelul normativ. Helena, relativizând totodată şi ameninţarea phtonos-ului (de data aceasta,
Corespunzător trecerii de la dreptul gentilic la dreptul statal, în funcţie zeii fac tot ce pot ca să împiedice păcatul).
de imperativele logice ale spiritului grec, aşa cum vor fi ilustrate acestea de Ocultarea potenţialului thanatic sau erotic devastator pe care îl cuprinde
către silogismul aristotelic, Eriniile, divinităţile cele mai vindicative, care feminitatea e semnificativ pentru o societate edificată pe clivajul dintre
„ar pedepsi şi soarele” dacă acesta „ar întrece măsura”, reziduri ale unei natură şi cultură. Aşa cum o înţeleg grecii, pasivitatea feminităţii ţine de o
culturi matriarhale, vor fi domesticite, iar energia lor funestă va fi anumită lipsă de cumpătare, o stare de non-rezistenţă faţă de pasiuni şi
politizată. În Eumenidele lui Eschil, forţa divinităţilor noii culturi plăceri, o atitudine nevirilă aşadar; prin urmare, imaginarul grec din
masculine, a lui Apollo şi a Athenei, forţă care vindecă străvechiul perioada de apogeu a polis-ului îi va opune modele cosmologice care să
resentiment, devine extrem de concretă. Exigenţe sporite în această privinţă epureze coeficientul de iraţional.
impun refularea impulsurilor de răzbunare, igienizând escalada violenţelor Platon integrează eul ocult într-o schemă raţională prin Eros, mod de
de clan printr-un sistem juridic mai raţional. Ideea de dreptate universală, experienţă sublimat care reuneşte cele două naturi ale omului-„eul divin şi
consfinţire a noii moralităţi civice, reprezintă o reconversie a vechilor fiara înlănţuită”(E.R.Dodds). Conform descendenţei relatată de Diotima în
divinităţi stihiale. Economia de funcţionare a societăţii surclasează eficient mitul platonic, rădăcina acestei experienţe se găseşte în impulsul psihologic
economia de funcţionare a individului, atât de dispersivă în unele situaţii, al sexului. Cum acesta are însă un caracter inferior din punct de vedere
îndeplinind o formă de catharsis prin expulzare. ontologic şi calitativ (fiind comun oamenilor şi animalelor), lui i se va
Euripide reprezintă un caz similar de reconversie a mitului într-o suprapune impulsul dinamic ce stimulează sufletul în căutarea unei
direcţie mai raţională, printr-o translaţie din sferele celeste în conştiinţa satisfacţii ce transcende experienţa pământeană. În felul acesta, pasiunile
umană. Pornind de la Herodot, piesa Helena propune un mit corectiv, pot fi privite ca nemaifiind de origine străină, ci ca parte necesară a vieţii
conform căruia cele trei zeiţe s-au ciondănit, Helena a fost ademenită, dar sufletului, chiar sursă de energie (similar întrucâtva procesului descris de
aici a intervenit spiritul justiţiar inefabil al zeilor: corabia cu Helena a eşuat Freud drept sublimare a libido-ului), care poate fi canalizată înspre
la gurile Nilului şi a fost luată în protecţie de Proteus. Euripide mai adaugă activitatea intelectuală. Erosul dobândeşte în sistemul platonic o forţă ce se
o nuanţă: Helena ajunge în Troia, dar zeii nu îngăduie adulterul şi făuresc asimilează celei a Ideii. De fapt însă, această epurare pe care o vizează
un dublu spectral al Helenei care rămâne la Troia, în vreme ce Helena cea doctrina revelată a Diotimei, se construieşte pe o neutralizare generică şi pe
adevărată ajunge în Egipt. Care este raţiunea acestei reabilitări totale a o dezantropomorfizare. Frumuseţea metasensibilă, eliberată de orice
Helenei în ipostaza de soţie devotată, precum şi a sugestiei de mistificare atribuire posibilă, obiect al contemplaţiei intelectului şi realitate în sine, nu
lângă zidurile Troiei? Ca reprezentant al polis-ului aflat într-o perioadă de mai necesită o persoană concretă ca receptacol al frumuseţii şi fertilităţii,
Aufklärung, Euripide aruncă asupra lumii vechi o îndoială de ordin nu se mai desfăşoară energetic. Potrivit mesajului platonic că „Individul în
intelectual sau moral, după cum Eschil o arătase pasibilă de o interpretare sine nu este vrednic de iubire”, schema raţională din care orice parte de
mai înaltă, aceea a dreptăţii raţionale (Eumenidele). Prin motivul eidolon- umbră e exorcizată, configurează doar o mişcare de reflex al propriei
ului- imagine a corpului ce reia înfăţişarea omului, însă e lipsită de fertilităţi.
consistenţă- Euripide modifică radical datele mitului, creând impresia că
între forma corporală şi sufletul Helenei ar exista o disjuncţie; în ciuda
pasului greşit şi a instabilităţii ei, ea a rămas alături de ahei, cu sufletul Adriana Stan
nepătat, vina căzând asupra zeiţelor care o ademeniseră. Raţiunile acestei Cercetător ştiinţific, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică Mercur, Cluj-Napoca
reabilitări vădit artificiale pot fi de natură politică, urmărind să demonstreze Colaborator al Institutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară,
superioritatea culturală pe care o reclama cetatea-stat a Atenei. Să nu uităm Delphy, Cluj-Napoca
că, pe lângă Troia, care, prin Hector şi Andromaca sau Priam şi Hecuba,
figura relaţii maritale desăvârşite, aheii rămâneau cumva în inferioritate
255 256
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

BIBLIOGRAFIE:
1. Ştefan Borbély- De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
2. Marcel Detienne- Grădinile lui Adonis. Mitologia aromatelor în
Grecia, Editura Symposion, Bucureşti, 1995.
3. Gilbert Durand- Figuri mitice şi chipuri ale operei, Editura
Nemira, Bucureşti, 1998.
4. Gilbert Durand- Structurile antropologice ale imaginarului, Studiile îsi pun pecetea asupra caracterului, iar cultura
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998. perfecţionează natura; căci însuşirile naturale sunt
5. Michel Foucault- Istoria sexualităţii, Editura de Vest, Timişoara, asemenea plantelor sălbatice; dar firea omului poate
1995.
produce şi plante bune, şi buruieni. De aceea, trebuie ca,
6. Hesiod- Teogonia.Minci şi zile. Traducere, studiu introductiv şi la timpul potrivit, pe unele să le cultivăm iar pe celelalte să
note de Dumitru.T.Burtea, Editura Univers, Bucureşti, 1973.
le stârpim. Fiindcă cel ce se înfîţişeazã numai aşa cum este
7. N.A.Kun- Legendele şi miturile Greciei antice, În româneşte de el, trebuie să aibă merite peste măsură de mari, după cum
P.Donici şi M.Leicand, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1955.
o piatră preţioasă trebuie să fie cu adevărat splendidă
8. Jean-Pierre Vernant (coord.)- Omul grec, Ed.Polirom, Iaşi, 2001. pentru a fi montată fără altă podoabă.

Francis Bacon

257 258
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

LA LITTERATURE FRANÇAISE AU MOYEN AGE à la messe, enfin des Bibles. La Bible est le livre par excellence du Moyen
Âge. Ces livres sont somptueusement écrits en lettres d'or et d'argent sur
La sèche pensée, redeviendra verte. parchemin parfois teint en pourpre, pour être dignes de la Parole de Dieu
François I qu'ils renferment, car on les porte en procession dans l'église lors des
1. Naissance de la littérature française célébrations.
Durant cette période, l'écriture évolue. A côté de la capitale rustique,
Le Moyen Âge est la période par excellence des "enfances" de la dérivée de la capitale romaine, l'on voit apparaître une capitale dont
littérature française. Aux XIIe et XIIIe siècles, notamment, sont inventés certaines lettres comme le M, le A et le E sont arrondies : c'est l'onciale. Ces
l'essentiel des genres poétiques et narratifs français, qui voient le jour avec capitales sont des écritures de luxe ; elles servent à recopier les premières
une grande fraîcheur mais également beaucoup d'éclat : très souvent les lignes et les prologues des textes sacrés. Vers la fin du VIIIe siècle, après
premiers textes conservés dans chaque genre sont des chefs d'oeuvre quelques tâtonnements, les moines de l'abbaye de Corbie mettent au point
accomplis, tels la Chanson de Roland, les romans de Chrétien de Troyes ou une nouvelle écriture d'une grande lisibilité, la minuscule caroline. Petite et
les poèmes de Guillaume d'Aquitaine. cursive, elle économise à la fois le parchemin et le travail du copiste.
Même si les genres littéraires ne sont pas encore strictement codifiés,
leurs enfances sont aussi marquées par une grande attention pour les formes. 3. La période romane, XIe-XIIe siècles
L'une des caractéristiques fondamentales de l'art poétique médiéval est la
technicité dans la recherche du "style". La conception médiévale de La France est divisée en une multitude de principautés régionales,
l'originalité et donc de la notion d'auteur est très différente de celle duchés de Bourgogne, d'Aquitaine ; le royaume de France, cantonné dans
d'aujourd'hui. Les écrivains n'essaient pas de se démarquer, mais d'intégrer l'Ile de France, n'est plus que l'une d'entre elles. Le développement du
au mieux la tradition, de réécrire des textes antérieurs, d'en rassembler des système féodal va de pair avec l'essor des ordres monastiques, Cluny, les
éléments épars. Les préoccupations affectives importent beaucoup moins Chartreux, Cîteaux.
que l'intervention formelle. Leur souci n'est aucunement l'expression de C'est le plein épanouissement de l'art roman. Il a son correspondant dans
sentiments ou d'idées personnels, le thème même n'est qu'un prétexte. Il leur les livres. On retrouve dans la mise en page des manuscrits et dans
importe de renouveler non les motifs, mais la forme : le sujet c'est l'oeuvre l'utilisation des couleurs la même recherche de monumentalité et de
elle-même. Ils semblent pleinement conscients de la nécessité, dans toute hiérarchisation des plans qui fait la beauté des églises romanes avec leurs
création artistique, d'introduire un écart rhétorique qui est l'indice d'un genre hautes nefs à tribunes. On retrouve dans le graphisme des manuscrits les
et la marque d'un style. mêmes motifs décoratifs, rinceaux, entrelacs et motifs végétaux stylisés que
ceux que l'on peut admirer sur les chapiteaux des abbayes (Moissac et Saint-
2. La période précarolingienne et carolingienne: VIIIe-Xe siècles Martial de Limoges).
Comme les pélerins arpentent les routes de pélerinages jusqu'à Saint-
La période carolingienne est marquée par un mouvement culturel Jacques de Compostelle, les manuscrits eux aussi voyagent. Les ordres
important, la Renaissance carolingienne. Instauré par Charlemagne (+ 814), monastiques servent de réseaux d'échanges pour les livres. Entre abbayes et
il vise à une unification de la liturgie et de l'enseignement dans tout l'Empire monastères d'un même ordre, on se les prête, on les recopie, on les perd
; il voit la naissance d'une nouvelle écriture, la minuscule caroline. parfois. Et lorsqu'une nouvelle fondation se crée, l'abbaye mère dote
L'enseignement est alors aux mains de l'Eglise. Les centres de l'abbaye-fille de quelques livres qui transmettent la liturgie et le dogme de
production du livre sont les abbayes et les églises cathédrales ; seuls les celle-ci.
moines et les clercs savent lire et écrire. Ils écrivent en latin, une langue qui
est différente de la langue parlée. 3. Les vies de saints
On copie essentiellement des manuscrits liturgiques qui servent à la
célébration de l'office divin. Ce sont des sacramentaires, ancêtres de nos Au IXe siècle apparaissent les tout premiers textes littéraires en langue
missels, des Evangéliaires qui contiennent le texte des Evangiles que l'on lit romane, dont la vocation littéraire est d'abord incertaine : de la fin du IXe
259 260
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

siècle à la fin du XIe, tous sont des poèmes religieux qui se dégagent peu à Roman de Renart), tandis que l'on continue de trouver en concurrence, pour
peu de la liturgie. Ce sont des récits hagiographiques, c'est-à-dire des récits désigner le genre romanesque, le mot "conte", qui en ancien français a le
de vies exemplaires de saints et martyrs. sens général de récit.
Le premier de ces textes, daté des environs de 881, est la version En tout état de cause, le XIIe siècle est celui de l'invention du genre
romane d'une séquence latine, la Séquence (ou Cantilène) de sainte Eulalie. romanesque en langue française. Il voit fleurir des romans d'une grande
Ce court texte de 29 vers est composé de 14 distiques assonancés et d'un diversité thématique, mais qui tous sont des romans en vers.
vers isolé en -ia qui relie la séquence à un Alleluia dont elle est la glose.
C'est un récit empreint de merveilleux chrétien, d'une grande sobriété mais 5. L'invention de la poésie
néanmoins caractérisé par son énergie narrative : de nombreux verbes et peu
d'adjectifs, des surprises qui maintiennent l'attention en éveil et des ellipses Les troubadours inventent une nouvelle conception de l'amour et
qui stimulent l'imagination. La Chanson (ou Vie) de sainte Foy (composée l'intègrent au système des valeurs chevaleresques. La fin'amor, ou amour
au milieu du XIe siècle, 593 vers organisés en courtes laisses d'octosyllabes courtois, est une éthique de la sexualité sublimée, et une esthétique du désir
rimés) est importante pour l'histoire de cette littérature naissante, car elle est qui ne peut être assouvi : la dame aimée est une suzeraine, par définition
dotée d'un prologue où un récitant loue les mérites littéraires du texte. supérieure et inaccessible, en général mariée à un autre.
Mais la plus célèbre de ces vies de saint est la Vie de saint Alexis, dans Mais l'invention principale des troubadours n'est pas thématique ni
laquelle on trouve un couplet régulier qui donnera naissance aux "laisses" morale : l'amour courtois est en effet inséparable de la poésie, l'amour pour
épiques. Plus généralement, formes et thèmes des vies de saints préfigurent la dame est aussi l'amour pour la langue. La poésie courtoise fonde ainsi une
ceux des chansons de geste. Ces poèmes sont composés de décasyllabes qui morale profane de la création poétique. C'est par le raffinement formel du
annoncent le décasyllabe épique, leurs strophes sont trop courtes pour être poème que le troubadour lutte contre la menace, toujours présente au coeur
encore des laisses, mais sont déjà assonancées. Les vies de saints ont du poème, du néant, de l'ironie, du désespoir et de la mort. Le concept de
également fondé tout un pan de l'imaginaire médiéval : l'inspiration joi, ambigu en raison d'une étymologie multiple (gaudium, la joie, mais
héroïque de la chanson de geste et du roman courtois découle en partie des aussi joculus, le jeu, et peut-être jocalis, joyau) met bien en évidence la
actes des saints martyrs. La légende de saint Joseph d'Arimathie survit ainsi complexité du plaisir recherché par le troubadour, jeu et joie de l'amour
dans la légende du Graal qui transcende l'aventure chevaleresque en mais aussi de l'écriture.
aventure spirituelle. Les troubadours ont ainsi inventé la rime, qui, plus que la fin du vers,
signale les mots importants (amors, joi, dona) et surtout souligne
4. Naissance du roman l'entrelacement des êtres dans l'amour et de l'amour avec la poésie. La
chanson toute entière est fondée sur la disposition, la mise en valeur des
En ancien français, le mot "roman" désigne la langue vulgaire, le rimes, le jeu de leurs sonorités. La rime n'existe pas ou peu avant les
français, par opposition au latin. L'expression "mettre en roman" apparaît troubadours, elle restera pour longtemps, après eux, la marque de la poésie
vers 1150 pour désigner des récits adaptés des textes latins : elle décrit alors dans la littérature occidentale.
le choix d'une langue et une pratique, la traduction (ou translatio), qui est en Avec les troubadours, enfin, la poésie devient un métier et le poète un
général une adaptation plus ou moins éloignée. écrivain, c'est-à-dire un créateur, un artisan de la langue. C'est la raison pour
La langue vulgaire est d'abord utilisée pour des textes de nature laquelle leur poésie, très raffinée dans l'expression, ne poursuit absolument
hagiographique, mais très vite la fiction s'en empare. Le nouveau genre pas l'originalité thématique. Le poète ne cherche pas la nouveauté, mais à
littéraire ainsi créé prend le nom de la langue qu'il utilise. Le sens usuel du renouveler des motifs hérités par une voix, un style, une forme qui lui
terme "roman" demeure toutefois assez longtemps celui de "récit composé appartiennent en propre. Il accorde par conséquent la plus grande attention
en français", même si Chrétien de Troyes substitue à l'expression "mettre en aux formes du trobar.
roman" celle de "faire un roman" qui met l'accent sur son activité créatrice.
Toutefois, aux XIIe et XIIIe siècles, on appelle aussi "romans" des
textes qui n'en sont pas tout à fait (Roman de Brut, Roman de la Rose,
261 262
CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii CENTRUL ARTEMIS Factori determinanţi ai calităţii vieţii

6. Les formes du trobar qu'"il parcourut le monde entier, partout où il put aller ; c'est pourquoi on le
surnomma Cercamon (cherche-monde)".
Très vite la poésie des troubadours évolue vers un formalisme conscient Marcabru (première moitié du XIIe siècle), surnommé "pain perdu", est
et raffiné. Les troubadours privilégient la réalisation virtuose de motifs et un simple jongleur, enfant trouvé selon sa vida. Nous avons conservé 42 de
d'éléments formels. Ils aiment également intégrer de nombreuses citations ses textes, écrits entre 1130 et 1148. Il s'y élève souvent contre l'hypocrisie
de textes antérieurs. Leur poésie est par conséquent assez difficile, très de la fin'amor. Son style est marqué par un réalisme cru et violent mais aussi
codée, très allusive et très réglementée, même et surtout lorsqu'elle est au par une discipline sévère et l'utilisation d'un lexique recherché : c'est le
premier abord d'une grande limpidité. Chaque poème doit ainsi posséder premier poète du trobar clus.
une structure métrique et une mélodie propres. Jaufré Rudel (milieu XIIe), prince de Blaye, mourut, selon sa vida, à
La forme essentielle du trobar est la canso (chanson). Elle est composée Tripoli, dans les bras de la princesse dont il avait été amoureux sans la
d'octosyllabes ou de décasyllabes (dans ce cas la césure est en général après connaître. Chantre de l' "amour de loin", il a laissé huit poèmes nourris de
la sixième syllabe, contrairement à la césure épique), organisés d'un nombre rêveries et de casuistique amoureuse et caractérisés par la répétition
variable (souvent 4 ou 5) de strophes ou coblas qui sont les unités obsédante du mot lohn (loin).
métriques, musicales et sémantiques du poème, et dont chacune est divisée Bernard de Ventadour (2e moitié du XIIe siècle) est l'un des plus
en deux parties par le jeu des rimes. La chanson se termine par un envoi (ou célèbres troubadours. D'origine assez humble (selon sa vida, il était le fils
tornada) moitié moins long et qui reprend les rimes de la fin de la dernière d'une servante et d'un domestique du château de Ventadour), il fut instruit à
strophe. Les rimes peuvent être identiques dans toutes les strophes (coblas l'art poétique par son seigneur, Ebles II le "chanteur", et suivit Aliénor
unissonans), ou encore varier d'une strophe à l'autre (coblas singulas), toutes d'Aquitaine à la cour d'Henri II Plantagenêt en Angleterre.
les deux strophes (coblas doblas), etc. Il existe également des dispositions Bertran de Born (1140- v.1215) est un gentilhomme limousin. On
beaucoup plus complexes, telle la sextine d'Arnaut Daniel. connaît de lui une cinquantaine de poèmes, dont l'un avec sa notation
Les troubadours distinguent trois conceptions de l'art poétique. Le mélodique. Leur sujet est souvent l'amour, mais aussi la morale