Lucrarea Diploma

Cuprins 1
CUPRINS
CUPRINS…………………………..………………………...…………………………1
INTRODUCERE……………………………………………...…………………….….2
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE LEASING………………………………….……….3

1.1. Conţinutul economic al leasingului……………………………………………………3
1.2. Părţile leasingului……………………………………………………………………...5
1.3. Particularităţile leasingului……………………………………………………………8
1.4. Asemănări si deosebiri între leasing şi credit respectiv între leasing şi închiriere…..11
CAPITOLUL 2. TIPURI DE LEASING
2.1. Leasingul financiar……………………………………………………………………17
2.2. Leasingul operaţional…………………………………………………………………23
2.3. Alte tipuri de leasing…………………………………………………………………..26
2.3.1. Lease back……………………………………………………………………….26
2.3.2. Leasing internaţional…………………………………………………………….28
2.3.3. Subleasing………………………………………………………………………..31
2.3.4. Leasing direct şi leasing indirect………………………………………………...32
2.3.5. Leasingul bunurilor de capital şi a celor de consum…………………………….33
2.3.6. Leasing cu amortizare totală şi leasing cu amortizare parţială………………….34
CAPITOLUL 3. AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE ALE LEASINGULUI DIN PUNCT DE
VEDERE AL UTILIZATORULUI…………………………………………………………35
CAPITOLUL 4. ABORDAREA FINANCIARĂ A LEASINGULUI
4.1. Calcularea ratelor de leasing…………………………………………………………40
4.2. Concureanţa între leasing şi celelalta forme de finanţare……………………………42
CAPITOLUL 5. LEASINGUL IN ROMÂNIA………………………………………………48
5.1. Contractul de leasing………………………………………………………………………….52
5.2. Termenii generali……………………………………………………………………………..54.
5.3.Derularea unui contract de leasing prin intermediul societaţii SC AUTOVON
SRL…………………………………………………………………………………………………….57
5.3.1. Societatea comercială AUTOVON SRL …………………………………………57
5.3.2. Activitatea de leasing la SC AUTOVON SRL …………………………………...58
5.3.3. Derularea unei operaţiuni de leasing concrete…………………………………...61
ANEXE………………………………………………………………………………...64
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………68
Introducere 2
INTRODUCERE
Potrivit noii legislaţii fundamentale adoptate în România după 1989, economia de

piaţa a fost instituită, atât prin dispoziţii declarative, cât şi prin măsuri concrete, în
vederea atingerii acestui obiectiv.
Conceptul de leasing a devenit în ultima vreme un termen bine cunoscut si în
România, având deja un rol deosebit de important in economia naţională.
Leasingul este un pas înainte în finanţarea societaţilor comerciale care doresc să-şi
achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilitaţi financiare. Această
tehnică de finanţare – care presupune un risc ridicat – vine să dea satisfacţie agenţilor
economici care nu pot să obtină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile
mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natură a afecta
dinamismul specific domeniului comercial.
Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri
împrumutate a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prin
aceasta leasingul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea
beneficiară suporta o parte din valoarea investiţiei. De aceea leasingul – ca tehnică de
finanţare – vizaeză, în primul rând, întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi
ridicarea performanţelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.
Am încercat să fac o cercetare asupra leasingului, pentru a întelege cauzele

dezvoltării rapide a acestei tranzacţii, de ce se spune că leasingul este o tranzacţie de
sine stătătoare, care sunt elementele care îl diferenţiaza de celelalte modalităţi de
investire cunoscute.
De asemenea am căutat să văd care sunt noutăţile interesante ale acestei noţiuni,
de asemenea am căutat o anumită explicaţie pentru eventuala supremaţie a acestei
variante de investiţie fată de celelalte alternative posibile, însă trebuie arătat faptul că
si leasingul are limitele si riscurile sale.
În continuarea lucrării am analizat particularităţile si avantajale leasingului, de
asemenea am făcut comparaţie între diferitele posibilitaţi de investiţie, am prezentat
diferitele variante de leasing.
Pentru a arăta care este importanţa industriei leasingului in România, parcurg
condiţiile existente pentru dezvoltarea acestuia, efectuând o abordare financiară a
leasingului.
Pe lângă prezentarea generală a contractului de leasing, pentru o prezentare cât mai
completă a elementelor si importanţei, ilustrez şi printr-un exemplu concret modul de
încheiere a acestuia, elementele ce intră in componenţa sa, calcularea acestora, respectiv
drepturile si obligaţiile părţilor până la expirarea contractului.
Conceptul de leasing 3
Capitolul 1. CONCEPTUL DE LEASING
1.1. Conţinutul economic al leasingului
Leasing – iată o noţiune care, în ultimele trei decenii, a pătruns în toate dicţionarele
economice cu sensuri din ce în ce mai largi, incitând lumea economico – financiară cu
noi perspective, fascinând prin simplitatea operaţiunii şi avantajele ei, suscitând interes
chiar prin cadrul dentologic specific în care se deruleaza. Ritmul rapid al creşterii
volumului operaţiunilor de leasing pe piata mondială este simptomatic pentru nivelul
actual al cererii de asemenea facilitaţi, în condiţiile diminuării rapide a disponibilitaţilor
de credite, creşterii masei investiţiilor necesare achiziţionării unor tehnologii moderne şi
tehnici “de vârf”, în condiţiile accentuarii măsurilor de politică comercială
protectionistă.
Posibilitatea de a utiliza echipamente foarte moderne, de mare randament, de a
depăşi unele obstacole de import, de a nu plăti drepturi de proprietate industrială etc.
menţin leasingul în atenţie. Piaţa leasingului funcţionează în prezent după un mecanism
comparabil cu cel al licitaţiiilor internaţionale, firmele specializate aflându-se practic
într-o continuă competitivitate a cotaţiilor, respectiv a condiţiilor pe care le oferă.
În general firmele deţin în proprietate active (mijloace) fixe şi raportează această
investiţie în bilanţ. Totuşi importantă este utilizarea clădirilor şi echipamentelor şi nu
proprietatea în sine. O modalitate de obţinere a dreptului de utilizare a mijloacelor fixe
este cumpărarea acestora; o altă alternativă este închirierea lor (leasingul).
“Leasing”, “credit bail”, sau “location financement” sunt toţi atâţia termeni
utilizaţi pentru a desemna, practic, acelaşi lucru, o cale de obţinere si utilizare a
activelor.
Operaţiunea de leasing industrial, considerată ca o locaţie însoţită de un serviciu
tehnic însuşi, s-a născut în S.U.A. prin anii 1920. Leasingul financiar sau locaţia
financiară de bunuri de echipament a apărut în aceeaşi ţară în 1952, legat de războiul din
Coreea (de nevoile armatei americane). Apoi această activitate a cunoscut o dezvoltare
considerabilă, depăşind frontierele americane.
Pornind de la expresia de origine engleză, “lease” (închiriere), leasingul este o

formă specială de închiriere prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite
pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar
este cealalta parte, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi
periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing
locatorul/finantatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a
cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile
contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul
perioadei de leasing dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile
asumate prin contract.
Se pune astfel accentul pe o latură a leasingului şi anume pe aceea de formă

specială de finanţare. Conform acestei acepţiuni, leasingul este o operaţiune în care
finanţatorul cumpară de la furnizor mijlocul de producţie sau alt bun de capital ales de
utilizator, pentru a preda acestuia din urma, în vederea utilizării în scop economic,
bineînţeles contra plaţii ratelor dse leasing. Iar după trecerea perioadei contractuale, fie
automat, fie prin exercitarea dreptului de opţiune, bunul trece in proprietatea
utilizatorului.
Operaţiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum şi bunuri
mobile de folosinţa îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe
bandă audio si video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, brevetelor şi drepturilor de
autor. Finanţatorul care cumpăra un bun de la producător, îşi acoperă preţul acestuia
prin ratele de leasing, plătite de cel care ia cu chirie bunul respectiv, rate care cuprind pe
lângă amortizarea preţului de cumpărare si dobânda la capitalul investit, cheltuielile de
administraţie, precum şi un anumit profit. Redevenţele sunt de aşa natură calculate,
încât să asigure amortizarea preţului într-o perioadă sensibil mai scurtă decât durata de
folosinţa efectivă.
Din acest punct de vedere, leasingul este asemănător creditului, deoarece fondurile
necesare unei societăti în efectuarea unei investiţii sunt furnizate de către o altă
societate , diferenţa fiind doar atât, că nu se dau bani pentru cumpărarea bunului, ci se
livreaza bunul însuşi, iar prin ratele de leasing, utilizatorul rambursează suma creditată
împreună cu cheltuielile de finanţare.
Se vede de aici foarte clar particularitatea leasingului, conform căreia cumpărătorul
plăteşte preţul de achiziţie a bunului (împreună cu cheltuielile legate de prelungirea
plaţii) din veniturile rezultate în urma utilizării mijlocului respectiv.
De asemenea mai trebuie menţionat faptul că leasingul este un mijloc comercial atât
din punctul de vedere al producătorilor şi al comercianţilor, cât şi din punctul de vedere
al utilizatorului, ce face posibilă creşterea valorificării produselor, prin acordarea unui
fel de plată in rate cumpărătorului.
Din cele prezentate rezultă ca prin operatiunea de leasing, subiecţii economici

încearcă să realizeze o unificare a avantajelor creditului, închirierii şi al cumpărării cu
plata în rate, dar în acelaşi timp între părţi pot apărea conflicte serioase de natură
juridică.
1.2. Părţile leasingului
Contractul de leasing impune anumite obligaţii reciproce între părţile care

efectuează operaţiunea de leasing. Într-o operaţiune de leasing participă trei părţi
principale, şi anume:
 furnizorul
 societatea de leasing, în calitate de finanţator/locator
 utilizatorul, care se mai numeşte şi locatar
Furnizorul este proprietar, de asemenea vânzătorul obiectului ce face obiectul

leasingului, el fiind de obicei producătorul bunului respectiv, însă poate avea şi doar
calitatea de comerciant. Între finanţator şi furnizor de multe ori nu există nici o
diferenţa, mai ales în cazul leasingului operaţional.
Pentru furnizor leasingul reprezintă o modalitate de promovare a vânzărilor, de
lărgire a cercului de clienţi şi a ariei de desfacere. Prin intermediul leasingului
vânzătorul are practic la dispoziţie o modalitate de transformare a unei livrări cash într-
una pe credit în mod direct sau prin intermediul societaţii de leasing.
Finanţatorul/locatorul, societatea de leasing pote fi pe de o parte o filială a

unei banci, sau o societate de interes bancar, iar pe de altă parte, societate de leasing
independentă. De asemenea pot fi şi mixte, de asemenea pot exista şi finanţatori
complet străini, adica filiale ale unor societaţi de leasing străine.
Pentru efectuarea unei operaţiuni de leasing orice persoană fizică sau juridică va
formula unei societaţi de leasing o oferta fermă, însoţită de lista cuprinzând bunurile
care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum şi alte acte din care să rezulte
situaţia sa financiara.
Locatorul/finanţatorul are ca obligaţii în cadrul unei operaţiuni de leasing:
 să respecte drepturile utilizatorului de a alege furnizorul potrivit
necesitaţilor;
 să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul indicat de
utilizator, în condiţiile expres formulate de acesta;
 să încheie contractul de leasing cu utilizatorul şi să transmită
acestuia, în temeiul contractului de leasing, toate drepturile rezultând
din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepţia dreptului de
dispoziţie;
 să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care constă în
posibilitatea optării pentru prelungirea contractului sau pentru
achiziţionarea sau restituirea bunului;
 să îi garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului , dacă acesta
a respectat toate clauzele contractuale;
 să asigure printr-o societate de leasing, bunurile oferite în leasing.
Atractivitatea contractului pentru societăţile de leasing, derivă din veniturile ce

le revin în urma operaţiunii: rata de leasing pentru utilizarea bunului în perioada dării în
folosinţă; dobânda pentru finanţarea pe termen mijlociu/lung; costul serviciilor oferite
de societatea de leasing utilizatorului etc.
În ceea ce priveşte organizarea si funcţionarea societaţilor de leasing în România,
legea spune că ele înfiinţeaza si funcţioneaza potrivit Legii nr. 31/1990, republicată.
Aceasta spune că societaţile de leasing sunt societaţi comerciale, având ca obiect de
activitate desfaşurarea operaţiunilor de leasing şi un capital social minim, subscris si
vărsat integral la înfiinţare, de 500 milioane lei.
Utilizatorul poate fi o pesoană fizică sau juridică, de drept privat sau de drept
public, autohtonă sau straină, el este cel mai important participant la derularea
operaţiunii de leasing.
Utilizatorul, în cadrul unei operaţiuni de leasing se obligă:
 să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul stipulat în
contractul de leasing;
 să efectueze plăţile cu titlu de rată de leasing în cuantumul valoric
stabilit şi la termenele prevăzute în contractul de leasing;
 să suporte cheltuielile de întreţinere şi alte cheltuieli care decurg din
contractul de leasing;
 să îşi asume pentru înreaga perioadă a contractului, în lipsa unei
stipulaţii concrete totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea
bunului direct sau prin prepuşii săi;
 să permită finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului de
exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
 să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de
leasing;
 de a executa alte obligaţii stipulate în contract.
Trebuie menţionat faptul că participarea utilizatorului la operaţiunea de leasing

implică anumite cheltuieli care acţionează ca un factor de limitare a accesului la aceste
operaţiuni. Totuşi utilizatorul dispune şi de o serie de avantaje: plata eşalonată în timp,
în locul unei plaţi globale, asistanţa tehnică şi financiar-contabilă oferite de societaţile
de leasing, care dispun de servicii specializate în acest sens.
Una dintre deciziile importante pe care utilizatorul trebuie sa le facă este, pe lângă
alegerea bunului de leasing şi alegerea societaţii de leasing. Societaţile de leasing pot
încheia afceri cu persoane fizice, cu societaţi persoane juridice şi fără personalitate
juridica şi cu întreprinderi de proprietate publică. Unele societaţi fixează un anumit
segment al bunurilor de leasing preferate de asceştia sau o anumita limită minimă sau
maximă a valorii bunului ce face obiectul leasingului.
Decizia utilizatorului – legată de alegerea societaţii de leasing se bazează în
primul rând pe structura eşalonării plăţii ratelor de leasing. Unele societaţi de leasing,
oferă rate iniţiale mai ridicate, altele oferă rate cu o durata de 2-4 ani, cu rate uniforme
pe toată durata contractului.
Relaţiile dintre participanţii unei operaţiuni de leasing “clasic”sunt prezentate în

Figura nr. 1.1.
FINANTATOR
dreptul de proprietate
BUNUL
livrare, DE contractul de leasing
garanţie LEASING
a răspundere pentru dreptul de

a bunul produs folosinţă
FURNIZOR UTILIZATOR
Figura nr. 1.1.-Schema operaţiunii de leasing
Nu este recomandat, de obicei a alege între societaţile de leasing pe baza mărimii

sau a formei de proprietate, ci este util a alege luând în considerare mărimea ratei de
leasing iniţiale şi valoarea bunului de leasing, făcând comparaţie între acestea şi costul
total al tranzacţiei. Se poate spune că o societate de leasing este de calitate dacă nu se
limitează doar la forme de contracte unilaterale, ci este flexibilă în ceea ce priveste
încheierea afacerii şi relaţiile cu furnizorii.
O altă categorie de participanţi la operaţiunea de leasing o constituie intermediarii,

care pot fi organisme de intermediere, reprezentanţi sau delegaţi ai societaţii de leasing.
Rolul intermediarilor este stabilirea legăturii între partenerii de leasing, pregătirea
contractului de leasing. De exemplu o societate care serveşte ca intermediar va contacta
alte societaţi de leasing localizate în tările diverşilor cumpărători potenţiali, care vor
achiziţiona bunul în locul importatorilor, dacă aceştia din urmă doresc să obţină bunul
respectiv. Intermediarii pot contribui la unificarea pieţei leasingului şi la reducerea
nivelului taxei de leasing, deoarece pentru menţinerea cercului de clienţi aceştia
încearca întotdeauna să găsească cele mai ieftine surse de finanţare a operaţiunilor de
leasing.
1.3. Particularităţile leasingului
Leasingul s-a afimat în ultimele decenii- îndeosebi în S.U.A. şi în ţările Europei

Occidentale – ca metodă de finanţare pe termen mediu şi lung şi prin aceasta ca factor
de promovare a vânzărilor, în particular a exporturilor. În esenţa leasingul este o formă
de închiriere realizată de societăţile financiare specializate (societăţi de leasing) a unor
bunuri de echipamente de către firme (beneficiari) care nu dispun de fonduri proprii ori
care nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la
producători.
Termenul de leasing este susceptibil la interpretări diferite şi mai ales de extindere
la alte operaţiuni care nu fac parte din sfera sa, cum ar fi închirierea sau vânzarea
afectată de termen. Echivocul subzistă şi urmare a diferenţelor de sens ale termenului de
leasing chiar şi în tările anglo-saxone unde desemneaza multiple tranzacţii, dar din care
doar “financial leasing” corespunde operaţiei ce ne interesează. Este de observat că
termenul de leasing este preluat şi de legislaţia noastră ca un neologism, renuntându-se
implicit la termenul francez de “credit bail”; fiind un neologism, pare firesc a se aplica
numai asupra unei operaţiuni noi, distincte de instituţiile juridice deja existente.
Leasingul – în forma preluată de la europeni, respectiv de “financial leasing”, se
deosebeşte de “operating leasing” care este o simplă locaţiune cunoscută şi sub
denumirea de “renting”. În legislaţia germană şi suedeză se întâlneşte contractul numit
”konsumgiiterleasing” (închirierea bunurilor destinate consumaţiei). Prin natura sa
această operaţiune se apropie de locaţiunea denumită “operational leasing”, însă atunci
când utilizatorul dispune de dreptul de a cumpăra bunul, vom fi în faţa unei modalitaţi a
leasingului care, de altfel, a fost precizată şi de legea română, anume leasingul bunurilor
de folosinţă îndelungată.
Termenul “leasing” se altură celorlalţi termeni din sfera economică, consacraţi la
scară internaţională, având o origine anglo-americană.
Firmele de leasing sunt constrânse să respecte o anumită proporţie între

angajamentele de “credit bail ” şi fondurile lor proprii. Alte ţări nu au definiţii oficiale
pentru leasing, neexistând constrângeri privind formele de practicare. Sunt ţări la care
leasingul este considerat ca o formă de vindere în rate; ratele de leasing acoperă
costurile şi asigură câştigul. Sigur, prin conţinutul său economic, leasingul este un
credit, dar un credit de o formă specială, în care operaţiunile de restituire, inclusiv a
dobânzilor se fac prin rate. Leasingul poate fi considerat şi o formă aparte a creditului
bancar; în loc de bani sunt împrumutate mărfuri concrete, maşini, utilaje, aparatură, etc.
în general la expirarea contractului de leasing, beneficiarul trebuie să opteze fie pentru
prelungirea contractului cu o chirie mai mică, fie pentru cumpărarea bunului respectiv,
fie pentru restituirea acestuia. De asemenea leasingul mai poate fi definit şi ca o formă
deosebită, modernă de comerţ exterior, de import – export, un sistem original de
finanţare, sub forma închirierii, a unor mijloace de producţie, acţiuni de dezvoltare
economico – socială
.
Leasingul presupune în principiu două contracte: unul de vânzare – cumpărare,
încheiat între producător, ca vânzător, şi societatea de leasing, care creditează
operaţiunea de leasing în calitate de cumpărător şi un contract de locaţiune încheiat între
societatea de leasing şi un terţ beneficiar.
Se face astfel o distincţie clară între persoana proprietarului şi cea a utilizatorului.

Dreptul de proprietate, până la sfârşitul termenului contractual, aparţine locatorului, iar
dreptul de folosinţa utilizatorului, care devine astfel singurul îndreptăţit de a încasa
veniturile rezultate din folosinţă, fiind obligat în acelaşi timp să-şi asume riscurile şi
obligaţiile legate de acest drept de folosinţă. Prin contract, finanţatorul, cu excepţia
dreptului de proprietate, transmite toate celelalte drepturi de cumpărător legate de
obiectul contractului, iar de asemenea cu excepţia obligaţie de plată a preţului de
cumparare, transmite şi toate obligaţiile asupra cumpărătorului.
Operaţiunea de leasing este iniţiată de firma care doreste închirierea produsului şi

care se adresează în acest sens societaţii de leasing cu o cerere de ofertă. Societatea de
leasing, în urma acceptării cererii, procedează la stabilirea contactului cu producătorul
bunului solicitat, în vederea achiziţionării acestuia; în acest proces este implicat direct şi
viitorul beneficiar; urmează încheierea contractului de leasing şi cumpărarea bunului de
către societatea de leasing în vederea punerii lui la dispoziţia beneficiarului.
Contractul de leasing asigură drept de folosinţă utilizatorului pentru o perioadă

strict determinată, perioadă care începe de obicei în momentul punerii în folosintă a
bunului. De asemenea organizarea şi costurile livrării bunului de leasing, inclusiv
asigurările legate de transport sunt suportate de către utilizator, ca de altfel şi costurile
cu montarea şi punerea în funcţiune a acestuia.
În vederea acoperirii eventualelor pagube produse proprietaţii finanţatorului,

utilizatorul este obligat la încheierea unui contract de asigurare sau să suporte
cheltuielile asigurării. Rezultă că sunt două posibilitaţi de asigurare. În primul caz
încheierea contractului de asigurare şi plata regulată a ratelor este datoria utilizatorului,
iar în lipsa acestuia contractul de asigurare nu ia naştere sau îşi pierde valabilitatea. În
cazul acesta, existenţa asigurării este interesul elementar al utilizatorului, chiar şi în
cazul în care finantatorul nu-l verifică dacă a efectuat-o, deoarece în cazul păgubirii
bunului, a distrugerii totale sau în cazul furtului acestuia, nu se poate cere amânarea sau
anularea obligaţiei de plată a ratelor scadente. Despăgubirea plătită de către asigurător
micşorează doar suma plăţilor de efectuat, dar în nici un caz nu le anulează.
Cel de-al doilea procedeu constituie încheierea contractului de asigurare între
finanţator şi asigurător, primele de asigurare fiind transmise utilizatorului prin ratele de
leasing. În practică aceasta este metoda cea mai des utilizată, deoarece în acest caz
acoperirea riscului finanţatorului este mult mai sigură, şi nici utilizatorul nu trebuie să
suporte cheltuieli suplimentare.
Cheltuielile de funcţionare cad în sarcina utilizatorului, cele mai importante dintre
acestea sunt cheltuielile de întreţinere.
Operaţiunea de leasing are ca particularitate faptul că capitalul investit de către

finanţator are ca garanţie principală - bunul de leasing, pe care proprietarul poate să-l ia
înapoi în cazul în care utilizatorul nu-şi respectă obligatiile.
Singurul risc al finanţatorului care rezultă din faptul că bunul de leasing este
principala garanţie, este că acesta poate fi distrus sau furat, iar din utilizarea celorlalte
garanţii nu este sigur că acoperirea sumei totale a ratelor de leasing rămase este
posibilă. Dar această sursă potentială de pierdere poate fi evitată prin încheierea de
asigurări.
Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficace mijloc de finanţare a investiţiilor

productive, oferind un plus de sigurantă deţinatorului de capital. Statele au încurajat
finanţările prin intermediul leasingului a unor investitii de interes general. Unele
proiecte ale statului pot fi finanţate prin intermediul ”leasingului public”; investiţiile
comunitaţilor pot folosi ”leasingul comunal”. Nu în ultimul rând leasingul, combinat cu
facilitaţi fiscale adecvate, poate fi un mijloc eficient de dezvoltare a regiunilor
subdezvoltate.
Leasingul este o alternativa modernă la creditul clasic, dar poate fi şi o metoda
de remobilizare a capitalului imobilizat (lease-back). Prin acest mijloc se încurajează
întreprinderile rentabile, capabile să aducă profitul necesar achitării redevenţelor.
Aceasta formă de finanţare oferă creditorului drept de garanţie însuşi dreptul de
proprietate, fapt ce dă creditorului un grad de risc scăzut.
Leasingul acentueaza tendinţa modernă a capitalismului de a face o disociere
între cei care deţin capitalul şi cei care folosesc în mod activ acest capital. De asemenea
aduce atingere concepţiei tradiţionale de proprietate şi afectează serios mitul proprietăţii
în planul doctrinelor economice. Prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor de
bunuri, se încurajează indirect, producţia de bunuri mobile şi construirea de imobile.
Fondurile sindicalizate din contractele de leasing, cu valoare mare, pot atrage capitalul
de pe piaţă şi direcţionarea lui către investiţii; în acest fel, leasingul se doreşte a fi un
mijloc de vitalizare a unei economii decapitalizate.
Leasingul poate fi complementar sistemului bancar; prin emiterea de acţiuni sau

alte titluri de valoare se pot atrage fondurile de la populaţie şi folosi de societaţile de
leasing. Totusi leasingul ar putea avea efecte negative asupra economiei printr-o
dezvoltare necontrolată a sa. În economia de piaţa leasingul poate fi, prin controlul
asupra creditului, un mijloc prin care statul intervine în dezvoltarea economică,
încurajând anumite investitii, orientând creşterea economică.
Pe plan internaţional, leasingul este un mijloc de sprijinire a exportului, ori de
finanţare a societăţilor cu proiecte de dezvoltare şi nu în ultimul rând, leasingul poate fi
o cale credibilă de finanţare a investiţiilor statelor în curs de dezvoltare. La ora actuală
există o asociaţie europeană – “Leaseurope” – a celor care practică leasingul.
Ca mijloc de finanţare, leasingul s-a extins deosebit în Europa, extindere care
exprimă în cifre o imagine fidelă a succesului său.
În Franţa, în 1978, 14% din totalul creditelor afectate investiţiilor, reprezentau
finanţări prin leasing, totalizand 53 miliarde de franci francezi.
În Germania Federală, totalitatea creditelor operate cu ajutorul leasingului
ajungeau în 1978 la 19,4 miliarde de mărci germane, din care 4,5 miliarde reprezentau
contractele semnate doar în acel an.
În 1976 în Marea Britanie, valoarea totală a echipamentelor finanţate prin
intermediul companiilor de leasing atingea 500 de milioane de lire sterline, iar în 1978
aceasta urcă la 2 miliarde, reprezentând 25% din totalul investiţiilor din acel an.
Aşa cum reiese din cele prezentate mai sus, tranzacţia de leasing presupune trei
faze: contractarea, cumpărarea şi închirierea. Figura nr. 1.2. prezintă cele trei faze ale
tranzacţiei, părţile implicate în fiecare dintre ele, precum şi operaţiunile specifice
fiecărei faze.
Sursa de finanţare
contract
1. Contractare Utilizator Societate de leasing
alegerea
echipamentului ce va fi cumpărat
cumpărarea
echipamentului
2. Cumpărare Producător
asigurarea
echipamentului
Companie de asigurări
livreză, instalează şi
întreţine echipamentul
remite factura,
garanţia şi
contractul de service
emite poliţa
de asigurare
Utilizator Societate de leasing

3. Închiriere
Figura nr. 1.2. – Fazele tranzacţiei de leasing1
1Vezi: POPA Ioan: Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică, Bucureşti 1997, pag. 442
1.4. Asemănări şi deosebiri între leasing şi credit, respectiv între

leasing si închiriere
Leasingul este oarecum similar cu împrumutul; ambele situaţii impun o serie de

plăţi contractuale fixe, pe o durată stabilită. Avantajul leasingului faţă de un credit este
că locatorul are o poziţie mai bună decât un creditor, dacă firma utilizatoare se
confruntă cu greutăţi financiare. Dacă locatarul nu îndeplineşte obligaţiile contractului
de leasing, locatorul are un drept legal mai puternic de recuperare a mijlocului fix,
deoarece locatorul este încă proprietarul mijlocului fix. Un creditor, chiar unul garant,
se poate confrunta cu costuri şi întârzieri în recuperarea activelor care au fost finanţate
direct sau indirect. Deoarece locatorul are un risc mai mic decât alte surse de finanţare
utilizate la achiziţia de mijloace fixe, cu cât firma care solicita finanţarea este mai
riscantă, cu atât mai puternic este motivul furnizorului de finanţare să propună o
tranzacţie de leasing şi nu un împrumut. Totuşi deoarece leasingul poate fi considerat o
formă de finanţare prin îndatorare, aceasta oferă o pârghie financiară, crescând astfel
atât riscul. cât şi rentabilitatea anticipată pentru investitorul în acţiuni.
Dacă o investiţie este finanţată din credit bancar, dreptul de proprietate şi cel de
folosintă nu sunt strict separate, deoarece debitorul apare în calitate de cumpărător,
efectuând imediat plata bunului şi devenind astfel proprietar. În cazul închirierii apare
însă foarte clar aceasta separaţie între cele două drepturi. Din punct de vedere al acestei
caracteristici, leasingul este înrudit cu închirierea, libertatea de dispoziţie a utilizatorului
fiind mai limitată decât cea în cazul creditului.
De asemenea faptul că finanţatorul investeşte fonduri într-un mijloc determinat,
face legatura iaraşi cu închirierea, deoarece finanţatorul dă cu titlu de împrumut bunul
însuşi, cumpărat de el, iar ratele de leasing acoperă aceasta investiţie facută de el. În
schimb, investiţia creditorului ia formă bănească (credit bancar), creând o anumită
creanţa, el asteptând o rambursare tot sub formă de bani. Ca urmare, creditorul are o
posibilitate de verificare mai redusă a utilizarii sumei acordate cu titlu de credit decât
locatorul unei închirieri sau finanţatorul unui leasing.
Creditorul nu are nici o intervenţie în ceea ce priveşte evaluarea parametrilor
bunului ce urmează a fi cumpărat şi în alegerea acestuia; aceasta, împreună cu plata,
cad în sarcina exclusivă a debitorului. Aşadar garantarea bunului şi răspunderea pentru
acesta este datoria exclusivă a furnizorului. Finanţatorul poate să aibă un anumit rol de
consultant, el fiind interesat ca bunul să corespundă cerinţelor, în caz contrar contractul
ajungând la soarta rezilierii, chiar dacă obligaţia de plată a ratelor scadente nu se
schimbă.
Faţa de credit si leasing, într-o închiriere, participantul finanţator, locatorul, are
un rol activ în ceea ce priveşte alegerea bunului şi pe deasupra acordă şi garanţii. Rolul
lui este asemănător cu cel al furnizorul celorlalte două forme de finanţare.
În ceea ce priveşte cheltuielile de transport, cele de montare şi de punere în

funcţiune , cele trei construcţii discutate sunt identice, deoarece în toate cele trei
cazuri, în mod echivoc, aceste cheltuieli sunt suportate de către cel care utilizeaza bunul
respectiv. Cheltuielile de întreţinere şi cele de asigurare sunt suportate de asemenea de
către utilzator,chiar dacă în cazul închirierii propriu zise, acesta nu apare evidenţiat în
mod direct, ci doar inclus în suma redevenţei, în mod indirect.
Dacă avem în vedere dreptul de dispoziţie asupra bunului primit în folosinţă,

posibilitaţile utilizatorului operaţiunii de leasing, sunt similare cu cele ale chiriaşului, în
timp ce în cazul creditului, mâinile debitorului nu sunt legate de către creditor, acesta
nefiind proprietar al bunului. În cazul leasingului şi al închirierii, pentru modificarea
locului de utilizare a bunului, se necesită autorizarea proprietarului - autorizare care se
acordă de obicei printr-o simplă modificare în contract.
Pagubele şi problemele de rezolvat în cazul în care utilizatorul nu mai are nevoie
de acesta sunt mai reduse în cazul închirierii, el putând preda imediat bunul respectiv
proprietarului, în cel mai rău caz pierderea lui fiind egală cu plătile efectuate în zadar, a
redevenţelor scadente până la sfârşitul perioadei contractuale, dar în caz optim - dacă în
contract s-a prevăzut – o mare parte din aceasta poate fi chiar rambursată de către
proprietar. În cazul leasingului sau al creditului, riscul societaţii utilizatoare este mult
mai ridicat: pierderea lui poate să atingă valoarea obligaţiei de plată contractuale încă
neefectuate, micşorarea sau stingerea ei fiind posibilă doar printr-o valorificare
secundară reuşită.
Activul corporal aflat în proprietatea debitorului operaţiunii de credit, nu poate

constitui o garanţie atât de sigură pentru instituţia financiară creditoare (bancă), ca un
bun reprezentând obiectul unei operaţiuni de leasing pentru finanţatorul acestei din
urmă operaţiuni. Creditorul poate obţine cel mult un drept de gaj asupra bunului
respectiv, ceea ce înseamnă că în cazul unei eventuale incapacitaţi de plată a clientului
sau în caz de lichidare a acestuia, nici prin valorificarea acestui drept nu este sigura
recuperarea creanţei sale – ştiut fiind faptul că recuperarea creanţelor provenite din
drepturi de gaj, urmează în rând după satisfacerea creanţelor salariaţilor (drepturi de
salarii) şi după efectuarea cheltuielilor legate de lichidare. Din aceste motive, o bancă
solicită de obicei de la debitor garanţii de valoare mai ridicată decât un finanţator de
leasing, care de altfel finanţează o investiţie de o valoare asemănătoare.
Spre deosebire de cele spuse anterior, finaţatorul leasingului, în caz de neplată,
faliment sau lichidare a clientului, poate să-şi valorifice dreptul său de proprietate,
preluând bunul de leasing, care are astfel un rol de garanţie principală. El nu trebuie să
aibă în vedere nici o altă obligaţie a utilizatorului, deoarece bunul, nefiind proprietatea
acestuia din urmă, nu opate fi folosit pentru stingerea obligaţiilor fată de alţi creditori.
În ceea ce priveşte tipurile de garanţii, nu există deosebire semificativă între
credit, leasing si închiriere, finanţatorii preferând garanţia bancară, cautiunea, gajul şi
ipoteca.
Ca şi ratele de leasing, chiriile aferente închirierii pot fi evidenţiate în totalitate

ca şi cheltuieli la chiriaş. Situaţia debitorului unui credit este diferită, el putând include
între cheltuieli doar dobânzile plătite, rambursarea scadenta nefiind scăzută înainte de
calcularea impozitului pe profit. Însă debitorul, ca proprietar al mijlocului respectiv, are
posibilitatea de a trece pe cheltuieli amortizarea aferentă.
Tipuri de leasing 14
Capitolul 2. TIPURI DE LEASING
Fără îndoiala că diverse forme şi modalităţi de leasing au fost practicate cu mult

înainte de presupusa dată de naştere a industriei leasingului. În noţiunea de leasing au
fost incluse, treptat, sensuri noi, aduse de nenumăratele variante ale închirierii şi
arendării bunurilor mobile şi imobile din sfera producţiei, dar şi a bunurilor de folosintă
îndelungată din domeniul particular. De la forme intermediare, oscilând între închiriere
şi leasing, operaţiunile s-au diversificat în funcţie de ponderea din preţul net de export
care revine închiriatorului – în perioada închirierii de baza – ca şi de costurile care
determină calculul ratelor de leasing. O serie de forme în care se fac astăzi operaţiunile
de leasing ţin şi de părţile contractante, de caracterul relaţiilor comerciale dintre ele;
unele contracte de leasing sunt încheiate direct de către întreprinderile producătoare –
exportatoare, altele de societaţi specializate.
Există mai multe tipuri de leasing şi mai multe clasificări ale acestora.
În funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la pretul de export, în practică s-au
individualizat două tipuri de operaţiuni:
 leasingul financiar - care presupune că în perioada de închiriere de bază (prima

închiriere) să se realizeze intreg preţul de vânzare al obiectului contractat, inclusiv
costurile auxiliare, precum şi un beneficiu. Corespunzător unor practici utilizate pe
plan internaţional, contractul de leasing financiar se încheie pentru perioada de bază,
care, de regulă este mai scurtă decât durata de folosinţă a obiectului de închiriat. De
asemenea acest tip de contract nu poate fi reziliat.
 leasingul funcţional – presupune că, în perioada de bază, să se realizeze doar o
parte din preţul de vânzare al obiectului contractului. În acest tip de leasing, accentul
cade pe serviciile furnizate de societatea de leasing, neexistând, de regulă, o relaţie
directă între preţul la care a fost achiziţionat echipamentul de către societatea de
leasing şi chiria percepută. Societatea de leasing îşi asumă, de obicei, riscurile
uzurii morale şi răspunde de furnizara pieselor de schimb, de efectuarea reparaţiilor,
de asigurarea echipamentelor şi de plata diverselor taxe şi impozite.
Alături de această clasificare de bază, există şi alte clasificări, criteriile de
grupare fiind numeroase.
Astfel, dacă se ia în considerare poziţia furnizorului în contractul de leasing, se
disting următoarele forme:
 leasing direct, realizat prin închirierea contractului între producătorul exportator şi

utilizatorul bunului care face obiectul operaţiunii, finanţarea fiind făcută de către
furnizor;
 leasing indirect, ce presupune existenţa societaţilor specializate de leasing, care
preiau funcţia de creditare, pe cea de prestare de servicii, precum şi asumarea
riscurilor care decurg din aceste operaţiuni.
În funcţie de costurile care stau la baza calculării ratelor de leasing mai întâlnim:
 full service leasing-ul – leasingul brut sau propriu-zis, în care ratele cuprind şi
cheltuielile de întreţinere, reparaţii, etc. De obicei, firmele producătoare-
exportatoare încheie operaţiuni combinate între operaţiunile de leasing şi full
service leasing, în scopul realizării unor apropieri de clienţi, extinderii legăturilor
de cooperare printr-un service prompt şi de calitate. Acest firme ştiu foarte bine că
decizia partenerilor de prelungire a contractelor depinde mult de calitatea
serviciilor, de operativitaea cu care se oferă serviciile respective. Full service
leasing este şi o cale de permanetizare a relaţiilor dintre firme, de adâncire a
relaţiilor dintre firme, de adâncire a relaţiilor dintre ele.
 leasingul net s-a difernţiat printr-o particularitate: calculul ratelor are la bază doar
preţul net de vânzare - export al obiectului contractului fără să se includă costul
întreţinerii sau reparaţiilor. Fireşte, nu se include beneficiul. Leasingul net este o
operaţiune specifică societaţilor specializate care ştiu să evite eventualele
nerealizări ale preţului net de vânzare.
Leasingul s-a diversificat şi în functie de durata închirierii care poate fi foarte lung
sau foarte scurt:
 leasing pe permen lung se poate defini nu numai prin durata care, în medie,
este de circa 8 ani, ci şi prin câteva particularitaţi. Compania de leasing rămâne
proprietarul echipamentului, dar, în mod obişnuit, după 4 ani beneficiarul
poate alege între a-l cumpăra, la un pret cu 30-45 mai mic decat costul iniţial,
şi de a continua să-l utilizeze, cu titlu de închiriere; el poate opta oricând penru
cumpărarea la preţuri care scad cu fiecare an. Perioada de închiriere corespunde,
în general, perioadei normale de funcţionare a utilajului, dar contractele pot avea,
şi în acest caz, prevederi dintre cele mai diferite.
 leasingul pe termen scurt are în vedere posibilitatea încheierii unor şiruri de
acorduri sau contracte, consecutiv. Amortizările se realizează prin închirierea,
pe termene scurte, a bunurilor respective, dar la mulţi clienţi. Termenele pot
varia de la o zi la o luna sau 2-3 ani.
Există şi forme speciale de leasing, caracterizate prin particularitaţi ale tehnicii de

realizare:
 sell and lease back, caz în care societatea vinde un echipament propriu unui
cumpărător cu care după aceia încheie un contract de leasing; lease back este o
formula, speciala, a lesingului. Conţinutul economic al acestei operaţiuni, ca şi
în cazul leasingului obişnuit, este de creditare numai în cazul operaţiunilor
“clasice” firma de leasing cumpără bunul de la o întreprindere producătoare-
exportatoare şi-l închiriază unei terţe firme, pe când în lease-back societatea de
leasing cumpără bunul chiar de la firma utilizatoare pentru a i-l închiria tot
acestuia cu promisiunea de a i-l revinde. În practică, acest tip de leasing are în
vedere bunuri imobile, dar şi mobile, desigur, mai rar. Aici problema
principală este aceea a procurării de fonduri lichide pe care întreprinderea să
le poată folosi după nevoi. Este bine ştiut că finanţări pe termen lung nu se pot
obţine uşor, ori această operaţiune este mai simplă decât procedeele de
creditare obişnuite.
 leasingul cu transpunere de capital, caz în care leasingul este finanţat parţial

din credit, garanţia creditului fiind constituit din contractul de leasing însuşi.
Aceste contracte de leasing, cu transpunere de capital, sunt extrem de
complexe.
 time-sharing s-a adoptat în practică din considerente de rentabilitate
economică, cum ar fi de exemplu, costul ridicat al unor utilaje (echipamente
electronice de calcul, avioane moderne de transport) şi uzura morală extrem de
rapidă a acestora. Time – sharingul este o operaţiune specială de leasing în
care au loc închirieri de utilaje şi aparate în “timpi partajaţi”, adică mai multor
clienţi, simultan, care-şi împart minutele sau orele de utilizare – funcţionare.
Time-sharingul este, mai exact, leasingul calculatoarelor electronice.
Bineînteles şi alte utilaje scumpe şi sofisticate pe care întreprinderile nu-şi pot
permite să le cumpere pot constitui obiectul unor contracte de acest tip. Ratele
percepute la asemenea contracte, plătite lunar, sunt de trei-patru ori mai mici
decat obişnuitele ratele de leasing.
 master-leasing , practicat mai mult în domeniul închirierii containerelor, apare
sub două forme: term leasing, ce înseamnă o închiriere pe termen dat şi trip
leasing sau închiriere cu voiajul, situaţie în care intră în calcul poziţia
containerelor pe trasee şi regimul exploatării lor.
 leasingul experimental se foloseşte în scopul promovării vânzărilor.
Astfel pentru a promova vânzarea unor maşini şi utilaje, acestea sunt închiriate
pe perioade scurte, de câteva luni, în mod experimental, cu condiţia ca, după expirarea
acestei perioade, aceste bunuri să fie achiziţionate de clienţi, dacă sunt corespunzătoare
cerinţelor, sau să fie restituite dacă prezintă unele neajunsuri.
Alte operaţiuni sunt: operaţiunile de hire şi renting, leasingul internaţional,
subleasingul, leasingul cu amortizare totală sau partială, leasingul bunurilor de capital şi
leasingul bunurilor de consum.
Adoptarea uneia sau alteia din formele de operaţiuni de leasing este influenţată
de conjunctura economică, de limitele pieţei, de posibilitaţile de finanţare, stadiul
organizării desfacerii şi, în special, al organizării service-ului furnizorului sau al
societaţii specializate. Un rol important în operaţiuni joacă, desigur şi scopurile, ţelurile
politicii de export a firmelor angajate în operaţiuni de leasing.
Pentru o înţelegere cât mai exactă a diferitelor tipuri de leasing, urmează o

prezentare detaliată a principalelor tipuri de mai sus menţionate.
2.1. Leasingul financiar
Se numeşte leasing financiar operaţiunea pe termen mediu sau lung cu scop

financiar, în care finanţatorul cumpără bunul ales de utilizator de la furnizorul desemnat
tot de acesta din urmă, predându-i după aceea în vederea utilizării pe o anumită perioadă
determinată, cu condiţia ca la expirarea termenului contractual, în cazul îndeplinirii
integrale a obligaţiei de plată a ratelor de leasing, utilizatorul fie să-şi poată valorifica
dreptul lui de cumpărare putând denumi în acelaşi timp şi un alt cumpărător, fie să
primească automat dreptul de proprietate asupra bunului de leasing.
Denumirea de leasing financiar provine din faptul că în această operaţiune
finanţatorul participă doar din punct de vedere financiar, alocând fonduri în vederea
finanţări investiţiei utilizatorului şi după achitarea furnizorului, lasă toate obligatiile pe
seama utilizatorului.
Leasingul financiar constituie deci “tipul clasic” de leasing, de obicei prin
leasing întelegându-se această definiţie dată mai sus, în majoritatea ţărilor acest tip
constituind segmentul decisiv al pieţei leasingului, ca şi în România de altfel. În linii
mari acest tip se aseamănă foarte mult cu creditul de investiţie.
Operaţiunea de leasing financiar ia naştere prin încheierea a două contracte

interdependente, cu participarea a trei părţi principale. Contractul de vânzare-cumpărare
şi contractul de leasing sunt semnate de obicei în acelaşi moment, dar oricum unul intră
în vigoare doar după încheierea celuilalt. Utilizatorul negociază şi se întelege cu
furnizorul în ceea ce priveşte parametrii bunului şi termenul de livrare, modul de punere
în funcţiune şi condiţiile de garanţie. După livrare are loc semnarea contractelor, iar cu
punerea în funcţiune începe scurgerea perioadei de leasing, adică a termenului stabilit
prin contract.
Finanţatorul, de regulă, plăteşte preţul de achiziţie al bunului doar după punerea
în funcţiune a acestuia. Dacă furnizorul solicită achitarea unei anumite sume în avans –
prefinanţare (ce se întâmplă de obicei la imobilizări speciale sau de mare valoare şi la
echipamente de producţie), atunci finanţatorul calculează la suma plătită de el cu titlu de
prefinanţare, o dobândă de prefinanţare, care se adaugă la valoarea ratelor de leasing,
calculate pentru perioada de leasing (deoarece această perioadă şi concomitent obligaţia
de plată a utilizatorului începe să curgă cu punerea în funcţiune a bunului). În acest caz
se mai poate proceda şi în următorul fel: finanţatorul fixează scadenţa ratei iniţiale de
leasing la ziua încheierii contractului (deci perioada de leasing începe mai devreme).
Această soluţie este mai convenabilă utilizatorului dacă rata calculată de societatea de
leasing ar fi ridicată, iar el detine momentan lichidităţile necesare. Dar în acest caz se
lezează avantajul major al leasingului şi anume acela că utilizatorul poate plăti investiţia
sa ulterior realizării efective a acesteia, din veniturile aduse de noul mijloc, fără a-şi
sacrifica lichidităţile acumulate.
Riscurile şi cheltuielile legate de alegerea, livrarea şi utilizarea bunului, sunt
suportate de către utilizator, în schimb, tot acesta este şi singurul uzufructuar al
dreptului de folosinţă.
Perioada de leasing, în România este stabilită de părţile contractante, însă

conform Ordonanţei Guvernamentale Nr. 51 / 1997, acesta trebuie să fie cel putin egal
cu 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de
proprietate nu este transferat. În prezent, în ţara noastră termenele contractelor de
leasing imobiliar sunt între 8 – 10 ani, în cazul echipamentelor de productie şi a altor
maşini în jur de 3 – 4 ani, iar la automobile cam 2 – 3 ani.
În ceea ce priveşte ratele de leasing, utilizatorul plăteşte regulat în forma ratelor

lunare, trimestrială sau semestriale; în cazul României caracteristic este faptul ca ratele
se plătesc lunar.
Pe durata perioadei de leasing, mărimea ratelor poate fi constantă (lineară),
descrescătoare (degresivă), crescătoare (progresivă), sau fluctuantă (sezonieră). În
practica românească şi cea din străinătate se utilizează aproape exclusiv ratele de leasing
constante, celelalte forme fiind excepţii rare. Explicaţia este foarte simplă: această
metodă asigură calculaţii simple atât finanţatorului cât şi utilizatorului. Însă pentru unele
societăti, tocmai această obligaţie de plată de valori constante constituie problemă
nerezolvabilă. Încasările acestor societaţi variază într-o astfel de manieră, încât în
unele perioade ale anului nu dispun de lichidităţile necesare plăţii acestor rate constante,
în timp ce în alte perioade au mai multe lichidităţi decât cele necesare acestor plăţi
(aceste societăţi apar frecvent în domeniul agriculturii, industriei alimetare şi
comerţului). În cazul existenţei unei concurenţe acerbe, societăţile de leasing sunt totuşi
nevoite să satisfacă aceste necesităţi speciale de finanţare, făcând astfel rost de clienţi
noi. Desigur, încheierea unei astfel de tranzacţii nu este de loc usoară, deoarece este
aproape imposibil de a găsi o sursă de refinanţare cu condiţii de rambursare
asemănătoare. Din acest motiv, în aceste cazuri se impune un management al
lichidităţilor mult mai sofisticat şi mai atent faţă de cazul existenţei doar a tranzacţiilor
obişnuite.
Plata degresivă a ratelor de leasing este solicitată de obicei de către acei
utilizatori, care ar dori, ca pe seama veniturilor prezente să plătească cât mai mult
posibil din preţul leasingului (adică din taxa de leasing). Explicaţia principală a acestui
fapt constă în faptul că aceste societaţi previzionează pentru următorii 2 – 3 – 4 ani
beneficii mai reduse şi pe care doresc să le micşoreze cu cât mai puţin posibil cu ratele
de leasing (putem da un astfel de exemplu: este vorba de o societate cotată la bursă, a
cărei proprietari şi manageri avantajează nivelurile de profitabilitate şi plăţile de
divident relativ echilibrate).
În cazul plăţii progresive, aceasta este în interesul acelor societaţi, la care noua
capacitate de producţie, obtinută prin investiţia realizată prin leasing, va fi urmata de un
nivel de vânzări corespunzător doar după trecerea unei anumite perioade de timp,
fiindcă, de exemplu, majorarea segmentului de piaţă nu se realizează uşor şi rapid.
Astfel, iniţial, rambursarea liniară ar constitui pentru o societate o povară prea ridicată.
Plata progresivă ascunde de cele mai multe ori un risc foarte ridicat asumat de către
societatea de leasing, iar din acest motiv această formă se utilizează în cazurile cele
mai rare.
Trebuie precizat de asemenea faptul că în ţările unde rata inflaţiei şi fluctuaţiile
dobânzilor pieţei financiare sunt nesemificative, valoarea ratelor de leasing nu se
modifica. Astfel, amândouă părţile acceptă riscul modificării ratelor dobânzilor –
finanţatorul suferă pierderi în cazul creşterii costului refinanţării, în timp ce utilizatorul
este exact in situaţia inversă. Datorită însă faptului că în prezent există posibilităţi de
estimare cu probabilităţi foarte ridicate a fenomenelor viitoare, riscul pierderii nu este
semificativ.
În unele ţări, unde condiţiile menţionate nu sunt prezente, recalcularea ratelor de

leasing depinde de modificarile unei anumite rate de referintă, aceasta este de fapt rata
dobânzii de pe piaţa interbancară (de exemplu în Anglia rata de referinţă este LIBOR –
ul ).
În România de astăzi, contractele de leasing cuprind în general o clauză,
conform căreia, în funcţie de modificarea ratei dobânzii publicate de Banca Centrală şi a
ratelor de dobândă de pe piaţă financiară, finanţatorul poate modifica unilateral taxa de
leasing, iar prin aceasta şi mărimea ratei de leasing scadente.
Semificaţia leasingului financiar ne arată că finanţatorul acceptă să finanţeze

într-o proporţie de 100% cumpărarea bunului, clientul nefiind nevoit să plătească rata
initială de leasing în momentul încheierii contractului sau în momentul livrării (moment
în care finanţatorul achită furnizorul). Această procedură este cea obisnuită în Europa de
Vest, chiar dacă în cazul unor clienţi sau la anumite bunuri, societăţile de leasing nu
acceptă condiţia respectivă. În România tocmai această procedură constituie însă
excepţie, deoarece finanţatorii nu prea acceptă riscuri prea mari, iar prin rate de leasing
iniţiale semificative, valoarea bunului de leasing asigură acoperire totală sau aproape
totală asupra obligaţiei de plată a utilizatorului pe întreaga perioadă a leasingului. Din
acest motiv, fie nu mai este nevoie de alte garanţii, cu utilizări mai dificile, fie valoarea
acestora este moderata. Dincolo de acestea, finanţatorii acordă la noi importanţă
deosebită şi faptului că în cazul investirii unei sume mai serioase de către utilizator,
acesta se simte proprietarul bunului de leasing, ceea ce are desigur efecte pozitive atât
din punct de vedere al finanţatorului cât şi din punct de vedere al bunului. Din acest
motiv în România, rata iniţială de leasing variază între 10% - 40% din întreaga valoare a
preţului de leasing, cea mai obisnuită fiind însă cea între 25% - 40%, la echipamente şi
imobilizări fiind între 15% - 20% , iar această rată initială se plăteşte de obicei cu
ocazia încheierii contractului.
La expirarea contractului de leasing financiar, utilizatorul sau o altă societate,

desemnată de acesta din urmă, poate trăi cu dreptul său de cumpărare. Suma plătibilă în
acest moment de către utilizator se numeste valoare reziduală (valoare rămasă) sau taxă
simbolică de cumpărare. Vorbim despre valoare reziduală atunci când la sfârşitul
termenului contractual, valoarea contabilă a bunului, evidentiată la finanţator, nu s-a
micşorat la zero, utilizatorul cumpărând bunul la valoarea respectivă. Taxa de
cumpărare se utilizează atunci când valoarea contabilă a bunului a devenit zero. În acest
caz trebuie să se achite doar o sumă simbolică.
Contractul de leasing financiar, în general nu poate fi reziliat de către utilizator
nici chiar prin restituirea obiectului contractului de leasing. Acestă afirmaţie derivă din
faptul că acest tip de leasing are un conţinut asemănător cu cel al creditului, unde
finanţatorul leasingului îşi plasează banii la utilizator, menţinându-şi dreptul său de
proprietate în primul rând din motive de garanţie, dar din punct de vedere economic
nefiind proprietar al bunului, el nefiind deci capabil să-l utilizeze pe acesta şi nici nu
având intenţia de a o face. El ar dori deci, în primul rând să recupereze investiţia sa sub
formă bănească.
Desigur aceasta nu înseamnă că contractul de leasing financiar nu poate fi
reziliat în nici o împrejurare, că utilizatorul trebuie să plătească ratele de leasing stabilite
prin contract orice s-ar întâmpla. Clauza contractuală cu un astfel de conţinut, potrivit
dispoziţiilor Codului Civil se consideră a fi nulă. Astfel, rezolvarea problemei se
aseamănă iarăşi cu cea practicată în cazul creditelor: dacă utilizatorul îşi achită valoarea
actualizată la data rezilierii contractului a ratelor de leasing rămase, atunci din partea
finanţatorului operaţiunea s-a încheiat în ordine, clientul putând dispune de obiectul
contractului, putând de asemenea să renunţe la acesta dacă nu mai are nevoie de el.
Această plată cumulată a ratelor de leasing, poate constituti opţiunea utilizatorului în
cazul în care el, datorită unei majorari semificative a ratei de leasing în decursul
perioadei de leasing, consideră că datoriile viitoare ar fi prea ridicate şi mai bine renunţă
la această sursă prea scumpă de finanţare – îşi achită deci în avans ratele de leasing încă
scadente şi devine astfel proprietarul bunului. Desigur, această posibilitate poate fi
exploatată doar de firmele care dispun de lichidităţile necesare şi suficiente.
O altă categorie de utilizatori însă – cei care îşi dau seama că investiţia lor este
nereuşită, sau că aceasta nu este suficient de rentabilă pentru a aduce veniturile necesare
plăţii ratelor de leasing şi în plus nici nu au banii necesari plăţii imediate, pot spera doar
că prin vânzarea pe piaţă a bunului respectiv vor fi capabili să-şi achite obligaţia într-un
mod diferit de ritmul stabilit anterior. Şi aceasta deoarece societatea de leasing
micşorează valoarea actualizată a datoriilor cu suma obţinută prin vânzarea bunului
respectiv. Dacă clientul, chiar şi după aceasta micşorare încă mai are obligaţii de plată,
atunci el trebuie să le achite imediat, iar dacă nu este în stare, atunci finanţatorul
utilizează garanţiile constituite.
Garanţiile uzuale în România, solicitate de la clienţii unei operaţiuni de leasing
financiar sunt următoarele: la automobile de obicei nu se solicita nici un fel de garanţie
deoarece datorită ratei iniţiale de 25% - 40%, bunul de leasing este în sine o garanţie
corespunzătoare; la maşini-unelte, echipamente şi la imobilizări se solicită de obicei
garanţia bancară, cauţiunea sau fidejusiunea şi ipoteca.
În ceea ce priveşte contabilizarea leasingului financiar s-au individualizat pe

plan mondial două modalităti diferite.
Prima modalitate aparţine practicii americano – engleze (anglo – saxone),
obiectul contractului de leasing se evidenţiază în activul bilanţier al utilizatorului. El
este obligat la calcularea şi evidenţierea amortizării aferente bunului respectiv, însă rata
de leasing plătită trebuie descompusă în două părti: ramburs de capital şi dobânda, doar
cel din urma putând fi evidenţiat ca şi cheltuială.
A doua modalitate aparţine practicii continental – europene, aceasta este cea
utilizată şi în România, bunul de leasing este evidenţiat în contabilitatea finanţatorului,
în activul bilanţier al acestuia, tot el fiind responsabil şi de calcularea amortizării (de
multe ori dispunând şi de o posibilitate de amortizare accelerată). În schimb, utilizatorul
a avut până recent şi la noi posibilitatea trecerii totale a ratei de leasing pe cheltuieli.
Din cele prezentate mai sus rezultă că sistemul americano – englez socoteşte a fi
mai utilă o evidenţă asemănătoare cu a creditului, această concepţie bazându-se pe
următoarele considerente logice:
 În primul rând, proprietarul – luat în sens economic – al obiectului contractului de
leasing este utilizatorul, deoarece el este posesorul şi utilizatorul acestuia, căruia îi
revin de asemenea şi veniturile obţinute din folosinţă şi mai mult, la sfârşitul
perioadei de leasing cu siguranţă tot el va deveni adevăratul proprietar al bunului;
finanţatorul posedă în schimb doar un drept formal de proprietate, din motive de
garanţie;
 În al doilea rând, dacă bunul n-ar figura în evidenţă între activele utilizatorului,
atunci nu s-ar lua în considerare o bună parte a mijloacelor utilizate efectiv în
desfăşurarea activităţii sale, adică totalul activelor ar fi subevaluat (subestimat), ceea
 ce ar conduce la distorsionarea indicatorilor de rentabilitate a întreprinderii, de

exemplu s-ar mări nivelul indicatorului de rentabilitate economică (beneficiu
raportat la active). La sfârşitul perioadei de leasing în schimb, când utilizatorul intră
în posesia dreptului de proprietate, deodată s-ar mări valoarea totală a activelor şi s-
ar înrăutăţi nivelul indicatorului de rentabilitate economică, cu toate că rentabilitatea
reală, efectivă a activitaţii nu s-ar schimba. Activitatea de analiză a investitorilor
neprofesionişti, analizatori ai rentabilităţii firmei ar întâmpina mari dificultăţi dacă
bunurile de leasing – potrivit reglementărilor internaţionale – n-ar figura în bilant, ci
doar într-o altă parte a dării de seamă contabile anuale, de exemplu în anexele de
bilanţ care de obicei nu sunt publicate în presa oficială obligatorie pe lângă bilanţ
(cel puţin în practica din ţara noastră).
 În al treilea rând, cuprinderea în activ face posibilă ca prin înregistrarea operaţiunii
corespunzătoare din pasiv, ratele de leasing să se evidenţieze în rândul obligaţiilor,
mai precis partea de ramburs de capital a acestora. Căci plata ratelor de leasing
reprezintă o datorie de plată obligatorie a căror calificare diferenţiată faţă de
creditele bancare şi neincluderea lor între pasive nu se justifică în nici un fel.
Sistemul contabil de tip continental faţă de cele spuse anterior, reflectă o

concepţie conform căreia leasingul trebuie gestionat ca o analogie a închirierii.
Afirmaţia se bazează pe următoarele considerente:
 Nu se admite includerea între activele societăţii a unor mijloace de care aceasta nu
dispune adică asupra cărora nu practică dreptul de proprietate deoarece proprietarul
de drept al acestora le poate retrage oricând din patrimoniul societăţii. Valabilitatea
acestei conceptii se impune cu cea mai mare relevanţă în cazul de lichidare a
întreprinderii, când diverşii creditori n-ar putea solicita bunurile ce fac obiectul unor
contracte de leasing (cu titlu de despăgubire) nici măcar în cazul reflectării acestora
între active, acestea constituind proprietatea finanţatorului reprezentând garanţii ale
plasamentului acestuia şi astfel revenindu – i - se în mod obligatoriu numai şi numai
acestuia din urmă.
 Investitorilor profesionişti şi instituţiilor financiare nu reprezintă dificultate de
evaluare faptul că bunurile de leasing şi obligaţia de plată a ratelor nu sunt reflectate
în bilanţ, ci doar într-o altă parte a dării de seamă contabile anuale corespunzătoare
acestuia, deoarece ei întotdeauna verifică cu precizie şi acesta din urmă, făcând o
analiză foarte detaliată, luându-le deci în considerare. Ei nu sunt indusi în eroare de
faptul că leasingul nu figurează în pasivul bilanţier, luându-l deci în considerare ca
şi datorie cu ocazia evaluării gradului de îndatorare a întreprinderii. Chiar dacă
bunurile de leasing – conform procedurii engleze – ar figura în bilanţ, ele ar fi luate
în considerare separat, deoarece din cauza obstacolelor de natura dreptului de
proprietate acestea nu se pot considera identice cu celelalte bunuri, valoarea acestora
neputând fi pur şi simplu adăugată la cea a altor mijloace de proprietate privată.
Investitorii mici sunt afectaţi de problema respectiva doar în cazul societăţilor cotate
la bursă, dar acesta neconstituind nici un fel de dezavantaj, cauzele acestui fapt
sunt datorită faptului că aceştia – investitorii mici – de obicei nu se ocupă cu
valoarea de patrimoniu a societăţii respective, fiind interesaţi mai mult de
rentabilitatea acesteia (profitul impozitat raportat la capitalul social) precum şi de
divident, iar din darea de seamă contabilă îi interesează mai mult contul de profit şi
pierderi.
După cum se vede, amândouă concepţiile se bazează pe argumente perfect

apărabile, de aceea nu se poate spune că numai una sau alta ar fi varianta exclusiv
corectă din toate punctele de vedere. De aici rezultă, printre altele, că leasingul nu este
încă o practică perfect clarificată şi de sine stătătoare, în timp ce închirierea şi creditul –
amândouă cu o tradiţie mult mai veche – da. Rezultă că şi reglementările juridice
referitoare la acesta diferă de la o ţară la alta. Ar fi bine de găsit o soluţie de unificare pe
plan internaţional a reglementărilor referitoare la operaţiunile de leasing şi la societăţile
de leasing, deoarece aceasta, pe de o parte ar uşura cu mult deciziile investitorilor
prezenţi în mai multe ţări, luate în urma comparaţiilor făcute între diferitele
întreprinderi, iar pe de altă parte ar simplifica de asemenea contabilitatea interna a
firmelor multinaţionale. Standardele de contabilitate internaţionale prevăd utilizarea
sistemului anglo – saxon la care România încearcă aderarea în prezent.
Pornind de la esenţa şi scopul leasingului financiar, după părerea mea, pare

dubios doar un singur element al reglementării contabile şi anume posibilitatea
amortizării accelerate (care apare mai mult în practica continentală). Cu ocazia
legalizării amortizării accelerate, se uită faptul că leasingul financiar nu este identic cu
închirierea, bunul de leasing netrecând prin mâna mai multor utilizatori ceea ce se
întâmplă de obicei în cazul bunului închiriat, de aceea nefiind vorba de o depreciere
fizică şi morală accelerată , lucru care se demonstrează şi prin faptul că utilizatorul
bunului de leasing este interesat de menţinerea în condiţii cât mai bune a acestuia, bunul
intrând în final în proprietatea lui. Un alt argument contra amortizării accelerate este
faptul că, în general operaţiunile de leasing financiar se termină foarte rar cu restituirea
înainte de scadenţă a bunului, deci cu riscul pierderii din cauza unui preţ de revânzare
prea scăzut este nesemificativ, ceea ce nu justifică a se elimina total printr-o astfel de
recuperare , accelerată.
Şi totuşi de ce se autorizează o astfel de amortizare accelerată? Răspunsul la
întrebare este foarte simplu : pentru că prin avantajarea acestei construcţii de finanţare
bine concepute, politica economică a guvernului doreşte să sprijine înoirea rapidă a
mijloacelor diferitelor societăţi precum şi exploatarea avantajelor progresului tehnic.
Cei care solicita leasingul financiar sunt întreprinderile care au scopul ca

mijloacele în care au investit recent să intre în proprietatea lor, dar care nu dispun de
resursele lichide proprii necesare achizitionării directe. De aceea, societăţile respective
realizează investiţia cu ajutorul unor surse externe şi în loc de apelare la credite
avantajează leasingul din cauza posibilităţii de economisire de impozit mai mare şi din
cauza solicitărilor de garanţii mai reduse.
2.2. Leasingul operaţional
Leasingul operaţional, denumit şi leasing funcţional este o afacere cu caracter de

serviciu pe termen mediu sau scurt, în care finanţatorul predă pentru utilizare, desigur
contra unor plăţi regulate a ratelor de leasing şi pe o anumită perioadă strict determinată
bunul de leasing care reprezintă proprietatea acestuia şi care corespunde exigentelor
utilizatorului, iar după expirarea perioadei contractuale utilizatorul resituie bunul a cărui
drept de proprietate rămâne în continuare la finanţator.
Denumirea provine pe de o parte din faptul că, scopul utilizatorului este exclusiv
utilizarea (şi nu obţinerea dreptului de proprietate), iar pe de alta parte finantatorul oferă
un serviciu prin care face posibilă utilizarea propriilor active astfel încât el să rămână
suportatorul riscurilor şi a cheltuielilor de funcţionare, iar pentru acest serviciu – şi nu
pentru cumpărarea bunului – percepe un anumit tarif.
Acest tip de leasing se aseamănă foarte mult cu închirierea simplă, cu deosebirea
că riscul de păgubire al bunului închiriat este suportat într-o măsură mai mare de către
locator decât de către finanţatorul leasingului.
În cazul operaţiunilor de leasing operaţional, finanţatorul este de multe ori

întreprinderea producătoare sau o filială a acesteia din urmă sau eventual o societate de
leasing, colaborator important al acesteia. Pe această piaţă există foarte rar societăţi de
leasing independente care îşi cumpără bunuri pe cont propriu, cu scopul ca acestea să
devină ulterior obiecte ale contractelor de leasing. Explicaţia constă în faptul că în
operaţiunea de leasing operaţional, întreţinerea, repararea şi schimbarea în caz de
defecţiuni a bunului de leasing cade în sarcina finanţatorului, ceea ce impune existenţa
unei reţele de service proprie sau cel puţin subcontractate, lucru pe care societăţile de
leasing independente, de obicei nu şi-l pot permite.
Finanţatorul îşi asumă obligaţii de garanţie şi răspundere, deci el este

responsabil în ceea ce priveste corespunderea bunului de leasing cu necesităţile pentru
care va fi utilizat şi ca pe parcursul perioadei de leasing defecţiuni de natura celor de
fabricaţie să nu împiedice utilizarea. Cel îndreptăţit la încasarea veniturilor provenite
din utilizarea obiectului contractului de leasing este şi în acest caz exclusiv utilizatorul.
Însă, în contradicţie cu leasingul financiar el nu este obligat la asumarea tuturor
riscurilor funcţionării. De pildă, în cazul unei reparaţii serioase intervenite din cauza
unei defecţiuni sau în caz de stricare completă a bunului (dacă aceasta nu s-a produs din
vina utilizatorului), finanţatorul îi va asigura un alt bun, aici neputându-se deci întâmpla
ca utilizatorul să fie nevoit la plata ratelor chiar dacă nu utilizează bunul. În plus,
cheltuielile de reparaţie a defecţiunilor în a căror producere este nevinovat nu sunt
suportate sau sunt suportate doar parţial de către utilizator.
La expirarea contractului utilizatorul restituie bunul finanţatorului deoarece nu-şi

doreste să procure dreptul de proprietate asupra acestuia. Iar pentru că durata perioadei
de leasing operaţionale este mult mai scurtă decât cea de viaţă a bunului de leasing,
finanţatorul îl poate utiliza din nou la încheierea unui nou contract de leasing sau îl
poate vinde. Riscul venitului incasat din încheierea unui contract de leasing sau dintr-o
revalorificare a bunului este suportat exclusiv de către finanţator, neputându-şi permite
deci, ca acesta să uzeze prea tare deci cu ocazia derulării primului contract. De aceea, el
este cel care execută întreţinerea, repararea şi încheierea asigurării bunului. Costurile
acestor ultime operaţii sunt suportate desigur până la urmă de către utilizator prin
intermediul ratelor de leasing.
Datorită prestării serviciilor menţionate şi a necesitaţii de acoperire a riscului de
replasare a bunului de către societatea de leasing, costul relativ, raportat la timp a
operaţiunii de leasing operaţionale este mai ridicat decât cel al unui leasing financiar
având ca obiecte bunuri de aceleaşi valori. Riscul de replasare şi concomitent diferenţa
de preţ este cu atât mai mare cu cât bunul constituie mai mult un unicat. De obicei,
bunurile de capital care satisfac necesităţi cu totul speciale nu pot face obiectul
contractelor de leasing operaţionale pentru că replasarea sau revalorificarea lor este cu
siguranţă imposibilă, în timp ce pentru leasingul financiar al unor astfel de bunuri putem
găsi exemple, desigur cu condiţia restituirii şi a altor garanţii corespunzătoare. De
asemenea, din cauza replasării, finanţatorii de leasing operaţional nu prea dau
permisiunea pentru modificarea bunului de leasing, care se obţine mult mai des în cazul
leasingului financiar.
Contractul de leasing operaţional este reziliabil în orice moment de către

utilizator prin restituirea bunului de leasing. Ratele de leasing aferente perioadei
neutilizării nu mai trebuie plătite. În cazul în care utilizatorul a plătit în avans o parte a
ratelor pentru o anumită perioadă, dar după puţin timp desface contractul, decizia de
rambursare din acest avans de către finanţator depinde de întelegerea celor doi, condiţia
de bază fiind că în interiorul perioadei respective finanţatorul să poată încheia un nou
contract de leasing. Această procedură demonstrează unanim rudenia pe care leasingul
operaţional o are cu închirierea şi diferă esenţial de cea practicată în cazul
leasingului financiar.
În unele ţări – de exemplu în Germania – reglementarea leasingului operaţional
s-a soluţionat în aşa fel încât contractul să fie reziliabil doar după trecerea unei anumite
perioade, utilizatorul putând decide doar în acest moment de restituirea bunului sau de
utilizarea în continuare a acestuia.
În ceea ce priveşte mărimea şi eşalonarea plăţii ratelor de leasing, posibilităţile

sunt teoretic aceleaşi ca şi în cazul leasingului financiar, dar practica arată că şi aici
caracteristice sunt plăţile lunare, iar ratele diferite de cele constante sunt şi mai rare. Ca
urmare, în bugetele de cheltuieli şi în cele de trezorerie ratele de leasing constituie
elemente de calculaţie extrem de simple.
Tranzacţia de leasing operaţional nu presupune plata unei rate iniţiale ridicate,
deoarece în cadrul acesteia, în contradicţie cu leasingul financiar valoarea bunului de
leasing poate constitui şi fără acesta acoperire satisfăcătoare pentru obligaţia de plată a
utilizatorului.
Taxa de leasing şi astfel mărimea ratelor de leasing, în Europa Occidentală,
asemănător leasingului financiar nu se modifică pe parcurs. Acest lucru pare şi mai
evident pentru leasingul operaţional, deoarece în cazul acestuia perioada contractuală
este mai scurta, deci probabilitatea modificării pe parcurs a cheltuielilor de refinanţare
este mai mica
Despre practica românească nu pot să fac nici o afirmaţie datorită slabei
dezvoltări a acestei ramuri în ţara noastră, dar probabil că fluctuaţia puternică a ratelor
de dobândă a pieţelor financiare ar impune unele clauze de modificare a ratelor de
leasing asemănătoare cu cele existente în contractele de leasing financiar.
Garanţiile utilizabile pentru operaţiunile de leasing operaţional sunt aceleaşi ca

şi ale celuilalt tip. Valoarea de acoperire a bunului de leasing – ca garanţie primordială –
este însă aici considerată mai mare. Cauza parţială a acestuia este faptul că societatea de
leasing este bine pregătită pentru reluarea şi revalorificarea bunului de leasing,
cunoscând piaţa acestuia şi ca urmare putând estima cu o mai mare precizie veniturile
posibile de încasat în viitor dintr-o încheiere a unui nou contract sau dintr-o revânzare şi
astfel nu trebuie să ţină seama de o acoperire de risc chiar aşa de mare ca şi în cazul
leasingului financiar. Pe de alta parte, acest lucru devine posibil prin posibilitatea
finanţatorului de urmărire a stării tehnice a bunului, stare tehnică care determină
preţul de revalorificare a acestuia, datorită efectuării de către acesta a lucrărilor de
întreţinere.
Valoarea bunului ce face obiectul unui contract de leasing operaţional este în
cele mai multe cazuri superioară valorii obligaţiei de plată – cu titlu de rate – al
utilizatorului, de aceea în astfel de cazuri finanţatorii, în cele mai multe cazuri nu
solicita alte garanţii, cu excepţia acelor categorii de bunuri la care pot apărea utilizatori
rău credincioşi.
Gestiunea contabilă a leasingului operaţional este unică pe plan internaţional şi

porneşte de la trăsăturile comune cu închirierea. Bunul de leasing trebuie evidenţiat în
toate ţările în activul bilantier al finanţatorului, în el trecând de asemenea şi amortizarea
bunului la cheltuieli. Eşalonarea amortizării este în general identică cu cea efectuată în
cazul închirierii, cotele de amortizare ale celor două operaţiuni fiind aceleaşi sau foarte
apropiate. Utilizatorul poate trece în totalitate le cheltuieli ratele de leasing plătite.
Există o variantă a leasingului operaţional în care părţile contractante se înteleg
încă de la început, ca la expirarea perioadei contractuale (sau chiar mai devreme),
utilizatorul restituie (sau poate restitui) bunul de leasing, având posibilitatea de a
încheia un nou contract având ca obiect un alt bun, mai performant, de tipul cel mai
nou. Această operaţiune, denumită leasing reinoibil (revolving leasing) face posibilă
ţinerea pasului de către utilizator cu progresul tehnic, pentru ca acesta să poată utiliza
mijloacele cele mai performante în activitatea sa şi nu în ultimul rând că riscul
deprecierii tehnice să nu fie suporatat de el, ci de finanţator, în contradicţie cu cei care
au contractat un leasing financiar sau au cumpărat bunul respectiv.
Leasingul revolving se poate întâlni în diferite domenii, dar cel mai des se
utilizează în domeniul tehnicii de calcul, tehnicii informaţionale şi al telecomunicaţiilor,
respectiv în domeniul automobilelor, explicaţia constând în perioada ciclică de
dezvoltare extrem de scurtă a acestora.
O altă variantă a leasingului operaţional este leasingul service, în care

finanţatorul prestează servicii complete de o sferă mai largă decât cele obişnuite:
efectuează lucrările de întreţinere şi reparaţii, asigurând în orice împrejurare
utilizabilitatea bunului, eventual şi prin punerea la dispoziţie a unor bunuri de schimb.
Prin intermediul încheierii unui astfel de contract, utilizatorul este scutit de toate
grijile legate de bunul de leasing şi poate fi linistit că bunul va fi capabil să-şi
îndeplinească oricând funcţiile sale, neexpunând astfel la risc activitatea firmei sale şi
succesul acesteia. Pentru aceste servicii complete se solicită desigur şi un preţ
corespunzător, utilizatorul plătind rate de leasing mai ridicate.
2.3. Alte tipuri de leasing
2.3.1 Lease back
Lease back-ul este întălnit deseori şi sub denumirea de releasing, este

operaţiunea prin care o întreprindere îşi vinde un bun corporal al sau unei societati de
leasing, în acelaşi timp încheind cu aceasta şi un contract de leasing al carui obiect îl
constituie bunul respectiv.
Întreprinderea (adică viitorul utilizator) are scopul procurării de resurse băneşti

prin valorificarea unui bun corporal al său, putând însă să utilizeze în continuare bunul
de care are nevoie pentru desfaşurarea activităţii sale. Lease back-ul îi ofera o
posibilitate prin care este nevoie doar să renunţe la dreptul lui de proprietate asupra
bunului, nu şi la posesiunea şi utilizarea acestuia, bunul nefiind mişcat din locul său
original de utilizare.
Structural, lease back-ul se compune dintr-o operaţiune de vânzare – cumpărare
şi dintr-o operaţiune de leasing (care este aproape exclusiv leasing financiar), cele două
operaţiuni fiind unificate prin intermediul unui singur contract. Ca urmare, din
punctul de vedre al caracteristicilor economice şi juridice, operaţiunea de lease back nu
este independentă de leasingul financiar şi cel operaţional. Însă, în ceea ce priveşte
motivaţiile utilizatorului şi riscurile afacerii, diferenţa dintre acestea două este
semificativă.
Altfel spus, prin lease back o firmă, ca proprietară de pământ, construcţii sau
echipament vinde proprietatea unor astfel de bunuri şi încheie simultan o întelegere cu
cumpărătorul de a-i închiria aceste bunuri pe o anumită perioadă, în anumite condiţii.
Cumpărătorul poate fi o firmă de asigurări, o bancă comercială, o firmă specializată în
leasing sau chiar un investitor particular (individual).
Firma care este vânzătorul bunului sau chiriaşul primeşte imediat preţul de
cumpărare al bunului de la cumpărător sau cel ce dă cu chirie şi utilizează bunul. Noul
proprietar reţine titlul de proprietate asupra bunului şi toate celelalte avantaje ale
proprietarului, cum ar fi reditele fiscale şi avantajele amortizării fiscale. În majoritatea
cazurilor, bunul este vândut proprietarului original la valoarea de piaţa care include
aprecierea comercială şi volumul discounturilor (rabaturilor), precum şi condiţiile
curente ale pieţei.
Utilizatorul doreşte să – şi procure resurse băneşti prin lease back din două
motive principale.
Primul caz, adică primul motiv este, când suferă de lipsă de lichiditati şi
apreciază ca prin intermediul încasărilor obţinute poate scăpa de această problemă
pentru o perioadă determinată. În această primă situaţie riscul serios al afacerii este că
de fapt capacitatea de producţie a utilizatorului nu se va mări deoarece el nu obţine noi
active, astfel nu va exista o majorare a veniturilor, ceea ce ar putea acoperi necesitaţile
crescute de plată legate de ratele de leasing. Lease back-ul poate fi totuşi viabil, de
exemplu dacă din resursele încasate întreprinderea îşi rambursează creditele într-o
măsură care contribuie la reducerea costurilor serviciului datoriei cu o mărime mai mare
decât suma ratelor de leasing şi în final, datorită în primul rând lease back-ului la
întreprindere rămân mai multe venituri.
Finanţatorii, de obicei fac o analiză foarte atentă a gestiunii economico –
financiare şi a perspectivelor viitoare a unor astfel de întreprinderi, interesul lor nefiind
încheierea de tranzactii cu o întreprindere aflată în drum spre faliment sau în drum spre
lichidare. Operaţiunile de lease back ale unor astfel de întreprinderi falimentare pot fi
împiedicate dealtfel şi de către creditorii acestora, dacă aceştia consideră că această
operaţiune nu-l va ajuta la supravieţuire, căci astfel s-ar periclita patrimoniul societăţii
adică valoarea garanţiei creanţelor acestora, acestea trecând parţial în proprietatea
societăţii de leasing.
O altă posibilitate de utilizare a banilor obţinuţi prin lease back este
efectuarea unei noi investiţii. Încheierea contractului de lease back se recomandă a se
face în acest caz, dacă noua investiţie va aduce beneficii mai mari decât suma ratelor de
leasing.
În cazul necesităţilor financiare investiţionale, lease bak-ul apare ca şi

concurent al creditelor de investiţii şi al creditelor ipotecare. Este posibil, de
exemplu ca o întreprindere să nu poată obţine un credit de investiţie datorită faptului că
proiectul de investiţie al acesteia este considerat de către bancă ca fiind prea riscant şi ca
urmare nu va obţine creditul de investiţie solicitat sau datorită simplului motiv că
societatea respectivă, dintr-un motiv sau din altul nu-şi poate constitui garanţiile cerute
de bancă.
Prin intermediul operaţiunii de lease back (prin vânzarea unui imobil sau a unui
mijloc de echipament de producţie), îşi poate realiza investiţia, fiind nevoită să respecte
doar condiţiile menţionate mai sus. Iar în locul obţinerii de credit prin ipotecarea, de
exemplu a unui teren al întreprinderii poate fi mai avantajos lease back-ul, findcă chiar
dacă sumele de bani posibile de obţinut în cele două cazuri sunt similare (circa 40% -
50% din valoarea terenului), întreprinderea are posibilitatea de a economisi mai mult
impozit prin trecerea pe cheltuieli a ratelor de leasing, faţă de economisirea efectuată
prin evidenţierea ca şi cheltuieli doar a dobânzilor aferente creditelor ipotecare şi a
amortizării.
2.3.2. Leasing internaţional
Putem vorbi despre leasing internaţional dacă finanţatorul şi utilizatorul sunt

unul faţă de celalalt persoane nerezidente. Tranzacţia, din punct de vedere al
finanţatorului se numeste leasing de export , iar din punct de vedere al utilizatorului
leasing de import. Naţionalitatea furnizorului nu are nici o importanţă, nu contează de
exemplu în cazul unui leasing de import dacă bunul a ajuns la utilizator prin import sau
nu1.
Modelul clasic al unei operaţiuni de leasing de import se poate prezenta ca în
Figura nr. 2.1.
SOCIETATEA Închiriere
DE IMPORTATOR
LEASING
Vânzare
EXPORTATOR
Ţara A Ţara B
Figura nr. 2.1. – Montajul unei operaţiuni de leasing de import 2
În România, prin intermediul leasingului de import – dacă este vorba de leasing

financiar, o întreprindere are posibilitatea de a încheia contracte de leasing pentru
perioade mai lungi. Căci, în timp ce la noi, un leasing obişnuit se încheie pentru o
perioada de 3 – 4 ani, în străinătate acesta poate ajunge la termenul de 5 – 6 ani (un
exemplu în acest sens este Austria sau Germania). Şi acest lucru este mai favorabil
societăţilor, care în ceea ce priveşte noua investiţie nu aşteaptă o recuperare a acestuia
atât de rapidă, atât de mari beneficii din care s-ar putea suporta ratele mai înalte aferente
unei perioade mai scurte.
Un alt avantaj major al leasingului de import faţă de cel autohton este că
societaţile de leasing străine se por refinanţa prin credite de cumpărător sau de furnizor,
cu dobânzi mai reduse decât cele autohtone, astfel ea poate repercuta asupra clientului
străin acest cost de finanţare privilegiat prin reducerea baremurilor. Acest avantaj poate
fi însă micşorat sau chiar anulat din cauza devalorizărilor repetate ale leului, deoarece
rata de leasing se plăteşte în deviză, a carei valoare în lei se poate uşor mări astfel.
Faptul că utilizatorul, de obicei nu prea poate estima pentru o perioadă de 5-6 ani
mărimea deprecierii viitoare a monedei naţionale constituie un risc real, iar operaţiunea
de leasing apeciată rentabilă la început putând astfel deveni prea scumpă.
1În continuare voi utiliza denumirea de leasing de import deoarece societăţile de import participă pe piaţa
internaţională de capital doar în calitate de utilizatori
2 Vezi : Cerna Silviu : Economie monetara şi financiară internatională, Ed. Mirton, Timişoara 1997,
pag 175
O mare diferenţă între leasingul autohton şi cel de import este că bunul de

leasing nu întotdeauna poate îndeplini aici rolul de garanţie primordială. Societatea de
leasing este expusă la numeroase dificultăţi şi riscuri: juridice, fiscale, valutare, politice.
De exemplu, pentru o societate de leasing vest-europeană, în calitate de participant al
unei operaţiuni de leasing de import a unei societăţi româneşti, în caz de neplată a
utilizatorului, exercitarea dreptului de proprietate, reluarea bunului de leasing poate fi
dificil de efectuat, un eventual proces juridic se poate prelungi prea mult, nemaivorbind
de eventualele surprize neplăcute ale acestuia. Ca urmare, finanţatorii, în general
solicită garanţii de natură financiară, de exemplu garanţia bancară, care constituie
acoperire pentru întreaga sumă a ratelor de leasing şi poate fi utilizată fără limite de
către finanţator. Această necesitate de acoperire îndepărtează o parte a societăţilor
autohtone de la posibilitatea recurgerii la leasing de import, iar pentru celelalte societăţi
această operaţiune se scumpeşte deoarece preţul unei astfel de garanţii bancare
constituite pe termen lung este extrem de ridicat.
Pe lângă modelul clasic al operaţiunii de leasing de import prezentat anterior,

societătile de leasing pot presta şi alte servicii. De exemplu ele pot cumpăra bunuri de la
un furnizor străin pentru a le livra unui imporattor dintr-o a treia ţara.
Acest exemplu este ilustrat în Figura nr. 2.2.
SOCIETATE Închiriere
Cumpărare DE
LEASING
EXPORTATOR IMPORTATOR
Ţara A Ţara B Ţara C
Figura nr. 2.2. – Operaţiunea de leasing de import efectuată cu un furnizor străin 1
Un alt serviciu susceptibil a fi oferit de către societatea de leasing este

transmiterea operaţiunii de leasing în străinătate, dar care nu intră in categoria de leasing
de import.
Acest exemplu este ilustrat în Figura nr.2.3.
1Vezi: Silviu Cerna: Economie monetară şi financiară internaţională , Editura Mirton,

Timişoara, 1997; pag. 176
SOCIETATE SOCIETATE
DE LEASING DE LEASING
AUTOHTONĂ STRAINĂ
EXPORTATOR IMPORTATOR
Ţara A Ţara B
Figura nr. 2.3. – Transmiterea unei operaţiuni de leasing în străinătate 1
Ideea este aici, de a face ca exportatorul să beneficieze de relaţiile stabilite între

nenumăratele societăţi de leasing. În mod practic, societatea de leasing autohtonă
contractează firma exportatoare, informând-o cu privire la proiectul său de vânzare şi
la numele cumpărătorului potenţial din străinătate. De fapt, după cum se vede şi din
figură rolul esenţial în derularea operaţiunii de leasing îl au societăţile de leasing (cea
autohtona şi respectiv cea străină).
Această societate va servi ca intermediar şi va contacta alte societăţi de leasing
localizate în ţările diverşilor cumpărători potenţiali, care vor achiziţiona materialul
respectiv în locul importatorilor, dacă aceştia din urmă doresc să obţină materialul
respectiv. Această transmitere a operaţiunilor de leasing în străinătate este facilitată de
apartenenţa societaţii de leasing la un grup financiar multinaţional sau la un grup de
societăti de leasing.
1 Vezi: Silviu Cerna: Economie monetară şi financiară internaţională, Editura Mirton,

Timişoara, 1997; pag. 176
2.3.3. Subleasing
Subleasingul este operaţiunea în care utilizatorul încheie un contract de leasing cu o

altă societate, contract în care apare acum în calitate de finanţator. Noul contract are ca
obiect acelaşi bun ca şi contractul iniţial. De asemenea trebuiesc îndeplinite două condiţii:
în primul rând, finanţatorul iniţial trebuie să-şi dea permisiunea pentru încheierea noului
contract, iar în al doilea rând societatea finantatoare a subleasingului să aibă autorizaţie de
a efectua operaţiuni de leasing.
Societatea finanţatoare a subleasingului îşi asumă riscul ca printr-o astfel de
afacere, începând din momentul respectiv, nu de el să depindă dacă poate sau nu să
plătească în continuare ratele de leasing aferente leasingului iniţial. În plus, bunul de
leasing nu poate constitui garanţia lui, deoarece acesta este proprietatea finanţatorului
iniţial. Asumarea acestui risc are efectul asupra utilizatorului subleasingului că rata de
leasing plătită de el va fi mai mare decât cea originală şi de multe ori se reduce şi perioada
de leasing.
Utilizatorul subleasingului acceptă totuşi aceste condiţii pentru că această tranzacţie
poate fi totuşi mai ieftină decât un leasing încheiat direct sau pentru că din anumite motive
nu are posibilităţi de a obţine finanţarea prin leasing.
O categorie specială de subleasing este subleasingul de import în care o societate de

leasing închiriază bunul de la o societate de leasing din străinătate, bun care va constitui
obiectul unei noi operaţii de leasing, în care finanţator va fi societatea respectivă, iar
utilizator o persoană din interiorul ţării respective.
Utilizatorul final se poate bucura în acest caz de următoarele avantaje ale
leasingului de import: finanţare mai ieftină şi durată mai lungă a perioadei de leasing. Şi
atunci de ce nu apelează la leasing direct? Răspunsul se bazează pe următoarele
argumente:
 În primul rând societăţile de leasing preferă mai mult să încheie afaceri în străinătate cu
un client din domeniu decât cu o întreprindere absolut necunoscută. Căci, de exemplu o
societate de leasing vest – europeană îşi face rost mai uşor de informaţii despre o
societate de leasing din România decât despre o întreprindere din domeniul industrial,
despre a carei piaţă îi lipsesc cunoştinţele necesare.
 În al doilea rând, se poate întâmpla ca potenţialul utilizator să nu poată constitui
garanţia bancară solicitată de către societatea de leasing străină, dar poate oferi un
imobil cu titlu de garanţie, a cărei ipotecă nu este însă o garanţie satisfăcătoare,
deoarece utilizarea lui se va întâlni cu serioase bariere, dificile de rezolvat de către
societatea de leasing din străinătate. În acestă situaţie, problema poate fi rezolvată prin
intervenţia unei societăţi de leasing autohtone, pentru că pe de o parte aceasta îşi
constituie mult mai uşor garanţia de tip financiar, iar pe de altă parte poate utiliza
mult mai simplu ipoteca (fiind rezident al ţării şi fiind cunoscător al reglementărilor
juridice din ţară), acestea constituind pentru el o garanţie satisfăcătoare.
Societaţii autohtone, finanţatoare a subleasingului îi convine această afacre în cazul
în care poate obţine astfel de resurse de refinanţare mult mai ieftine decât cele ce pot fi
procurate de pe piaţa monetară autohtonă, putând astfel oferi clienţilor afaceri cu condiţii
mai favorabile.
2.3.4. Leasing direct şi leasing indirect
Leasingul direct oferă chiriaşului dreptul de folosire a unui bun, în timp ce cel care
dă cu chirie este producătorul bunului care-şi reţine dreptul de proprietate asupra bunului.
La rândul său cel care dă cu chirie primeşte plăţile de chirie contractate de la chiriaş ca
remuneraţie pentru utilizarea bunului. În mod frecvent, leasingul direct conţine clauze care
impun celui care dă cu chirie să asigure service-ul de întreţinere; un astfel de angajament se
numeste service lease. Cel care dă cu chirie poate, de asemenea să ajute în finanţarea
parţială, dacă este necesar a chiriaşului.
O altă trăsătură distinctă a leasingului direct este clauza anulării , care permite
chiriaşului să anuleze (să nu plătească) chiria înainte de expirarea termenului de
închiriere. Această clauză este importantă pentru chiriaş deoarece înseamnă că el poate
returna echipamentul dacă acesta se uzează moral prin dezvoltarea tehnologică sau dacă nu
mai este necesar sa fie prelungit contractul din cauza declinului în afaceri a chiriaşului. De
asemenea., în mod frecvent, acest tip de leasing nu permite amortizarea integrală; cu alte
cuvinte plăţile prevăzute prin contractul de leasing nu sunt suficiente pentru acoperirea în
întregime a costului echipamentului (bunului). Cu toate acestea contractul de leasing este
încheiat pe o perioadă semificativ mai scurtă decât viaţa economică a bunului închiriat şi
cel care dă cu chirie se aşteaptă să acopere în întregime costurile cu investiţia prin plăţi
ulterioare la alţi chiriaşi sau prin vânzarea echipamentului ce a fost anterior închiriat.
Marile societăţi industriale şi comerciale, cu putere financiară semificativă,
prestează serviciul operaţiunii de leasing în scopul sprijinrii în acest fel al valorificărilor.
Ele oferă astfel posibilitatea avantajoasă, ca utilizatorul să obtină totul de la un singur loc:
bunul, finanţarea, garantarea şi răspunderea, la care se adaugă în cazul leasingului
operaţional şi întreţinerea bunului.
Utilizatorul poate suferi însă şi de unele dezavantaje ale leasingului direct. Pe de o
parte, furnizorii sunt interesaţi în valorificarea a unui număr cât mai mare de produse, de
aceea preferă nu leasingul financiar care cuprinde şi o opţiune de cumpărare ci, leasingul
operaţional, iar în cadrul acestuia pe tipul reînnoibil (leasingul revolving), prin care
încearcă să atragă clientul pe o perioadă cât mai lungă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte
condiţiile de plată ale contractului de leasing, intervenţia cumpărătorului este aici mai
mult redusă decât în cazul încheierii contractului cu o societate de leasing independentă.
Una din pioneratele contractului de leasing direct a fost firma americană IBM, iar
computerele, maşinile de copiat, automobilele şi camioanele au fost primele tipuri de
echipamente care au făcut obiectul contractului de leasing direct (tehnic).
În leasingul indirect participă trei părţi principale: furnizorul, finanţatorul – care
este aici independent de furnizor, şi poate fi societate de leasing independentă sau filială a
unei societăţi bancare – şi utilizatorul. Pentru acest tip indirect, exemplul tipic este
leasingul financiar.
Scopul finanţatorului în cazul unui leasing indirect este desigur obţinerea unui
anumit profit din această operaţiune de finanţare. Scopul furnizorului este şi în acest caz,
stimularea valorificărilor, a cărei succes nefiind însă în acest caz atât de intens influenţat de
către furnizor ca în cazul coincidenţei persoanei sale cu cea a finanţatorului
Pentru utilizator, avantajele şi dezavantajele leasingului indirect sunt exact opuse
cu cele ale leasingului direct: prin acest tip, utilizatorul nu este legat de producător, putând
alege mai liber, în conformitate cu exigentele sale. În plus, societăţile de leasing sunt de
multe ori mai flexibile în stabilirea condiţiilor de plată.
2.3.5. Leasingul bunurilor de capital şi a celor de consum
Se numeşte leasing al bunurilor de consum, operaţiunea în care o persoană fizică

încheie o operaţiune de leasing, care are ca obiect un anumit bun de consum de lungă
durată, scopul afacerii fiind satisfacerea nevoilor proprii, personale ale acestei persoane.
Se numeşte leasing al bunurilor de capital, operatiunea în care cineva – o societate
sau un întreprinzător privat – încheie tranzacţia de leasing cu scopul utilizării bunului în
scop economic.
Bunurile de capital pot fi grupate în două mari categorii: bunuri mobile şi bunuri
imobile. În cadrul bunurilor mobile, segmentele mai importante sunt constituite de
domeniul automobilelor, al utilajelor şi al echipamentelor de productie, respectiv domeniul
tehnicii de calcul şi al telecomunicatiilor.
Automobilele sunt bunuri de leasing preferate, deoarece datorită uşurintei de
valorificare şi posibiltăţii de calculare a pretului secundar de piaţă al acestora, ele
îndeplinesc rolul de garanţie într-o măsură satisfăcătoare. Riscul specific al automobilelor,
care priveşte pe utilizatori, este că deoarece aceste mijloace nu participă la producţie, ele
nu aduc venituri suplimentare, din care s-ar putea suporta ratele de leasing.
Mijloacele şi utilajele de producţie au şanse de valorificare secundare mai reduse şi
ca urmare finanţatorii solicită frecvent şi alte garanţii.
Dezvoltarea pieţei secundare a mijloacelor tehnice de calcul şi ale
telecomunicaţiilor este apropiată de cea a automobilelor, astfel aceste mijloace sunt
considerate garanţii bune. Leasingul operaţional, ca de altfel şi varianta revolving al
acestuia, au obţinut cea mai mare participaţie în acest segment de piaţă, explicaţia constând
în deprecierea foarte rapidă a acestor bunuri.
Imobilizările sunt diferenţiate esenţial de celelalte bunuri de capital prin faptul că
în urma reglementărilor referitoare la amortizare, perioada contractuală a operaţiunilor de
leasing imobiliar are o durata mult mai lungă. Acestă perioadă mai lungă ascunde riscuri
mai mari, atât pentru finanţatori, cât şi pentru utilizatori, deoarece în cei 10-15 ani până la
scadenţă, poate apare incapacitatea de plată a utilizatorului sau chiar a finanţatorului cu o
probabilitate mai mare, ca dealtfel şi scumpirea refinanţării şi concomitent a leasingului,
sau tulburarea ori năruirea pieţei secundare a bunului de leasing.
Cu toate acestea însă, leasingul de bunuri imobile rămâne totuşi o alternativă
deosebit de competitivă în comparaţie cu achiziţionarea din resurse proprii, sau apelarea la
credit.
Bunul imobiliar este o garanţie primordială de bună calitate, deoarece se poate
spune că îşi păstrează mai bine valoarea reală decât celelalte bunuri de capital, nu poate fi
apropiat, iar probabilitatea de a se nimici este nulă. În unele ţări (de exemplu în Germania),
datorită duratei de amortizare prea îndelungată, perioada contractelor de leasing financiar
nu coincide cu durata de amortizare a bunului imobiliar de leasing, dreptul de proprietate
obţinându-se prin plata unei valori reziduale semificative de către utilizator, iar din acest
motiv şi practicarea operaţiunilor de tip operaţional este deosebit de răspândită.
2.3.6. Leasingul cu amortizare totală şi leasingul cu amortizare parţială
Operaţiunea de leasing, în cursul derulării căreia, până la sfârşitul perioadei

contractuale, valoarea contabilă a bunului de leasing se reduce la zero sau la 10-20% a
valorii iniţiale, se numeşte leasing cu amortizare totală. Leasingul financiar este de obicei
una cu amortizarea totală. În cazul acestui tip, finanţatorul îşi recuperează întreaga
cheltuială efectuată – obţinând în acelaşi timp desigur şi profitul corespunzător – într-o
singură tranzacţie.
În cazul leasingului cu amortizare parţială, valoarea contabilă a bunului de leasing

se micşorează doar cu 30-60% cu ocazia unei singure tranzacţii. Leasingul operaţional este
una cu amortizarea parţială. Cheltuielile finanţatorului se recuperează fie doar prin mai
multe operaţiuni de leasing încheiate, fie prin revalorificarea (vânzarea) bunului după
expirarea primului contract.
Avantaje si dezavantaje ale leasingului 35
Capitolul 3. AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE ALE LEASINGULUI DIN

PUNCT DE VEDERE AL UTILIZATORULUI
Cele mai importante avantaje ale leasingului sunt următoarele:
1. De multe ori, leasingul este singura modalitate de a obţine finanţarea externă de durată
medie sau lungă. În ţările care se confruntă cu regres economic îndelungat sau cu
dezechilibre interne şi externe – cum este de altfel şi cazul României – se poate într-
adevăr observa că durata de 4-5 ani a unei investiţii ascunde atâtea incertitudini încât
atragerea de resurse de la băncile comerciale sau de pe piaţa obligaţiunilor devine
practic imposibilă.
2. Leasingul menajează lichidităţile şi sursele proprii.

- Prin leasing se oferă o posibilitate de finanţare externă de 100%, pe când în cazul
apelării la credit se impune întotdeauna asumarea unei aşa numite “părţi proprii”,
adică acoperirea unei anumite fracţiuni a finanţării pe seama resurselor proprii.
Acest avantaj poate fi considerat însă dubios chiar şi în Europa de Vest, unde se
întâmplă destul de frecvent solicitarea de finanţatori a unei rate iniţiale de leasing
mai semificative. Iar în România, în fiecare operaţiune, fără nici o exceptie, se
impune asumarea unei părţi proprii de valoare identică sau cel putin asemănătoare
cu cea utilizată în cadrul creditelor.
- Perioada de amortizare a unei operaţiuni de leasing este mai lungă decât cea a
unui credit şi ca urmare povara ratelor de leasing se aliniază mai bine la recuperarea
efectivă a investiţiei, adică sursa externă va fi realmente rambursată din veniturile
suplimentare aduse de investiţia realizată. Astfel, nu se impune utilizarea pentru
acest scop a unor alte venituri sau a unor alte resurse.
- Într-adevar în Europa de Vest durata contractelor de leasing este în general mai
lungă decât cea a creditelor de investiţii. În România, această durată poate fi chiar
multiplu a acestora, luând în considerare faptul că la noi creditele se dau aproape
exclusiv doar pentru o scadenţă de un an, în timp ce perioada de leasing – pentru
maşini, utilaje şi automobile – are în general o durată de 2-3 ani.
- Resursele reţinute în acest fel se pot folosi în domenii pentru a căror finanţare nu se
poate apela la resurse externe, cum ar fi de exemplu în domeniul cercetării, al
marketingului sau al creditării clienţilor. Acest avantaj apare univoc doar în
tratarea comparativă a leasingului cu investiţia realizată în totalitate din surse
proprii, deoarece prin apelarea la credit se pot păstra de asemenea resursele proprii.
Aceste resurse economisite vor fi cu atât mai mari cu cât partea proprie asumatâ
prin rata de leasing iniţială este mai mică.
- Lease back-ul poate fi singura soluţie pentru întreprinderile care doresc sau numai
aşa pot să obţină fonduri, adică prin eliberarea de capital din bunurile materiale
existente, la a căror utilizare însă nu vor sau nu pot să renunţe. Legat de acesta,
trebuie menţionat că creditul acordat prin gaj asigură condiţii asemănătoare, dar,
incontestabil, dreptul de gaj asupra unui echipament de producţie sau asupra unei
maşini – în România de exemplu – este suficient cu greu pentru contractarea unui
credit, iar în anumite condiţii nici ipoteca nu poate constitui garanţie
satisfăcătoare pentru o bancă, aceasta neacordând creditul sau acordându-l într-o
valoare mai redusă decât ar fi necesar clientului.
- “Pay as you earn”, adică ratele de leasing se suportă din veniturile continue
obţinute pe seama investiţiei realizate, această posibilitate nu este însă
particularitatea exclusivă a leasingului deoarece serviciul datoriei unui credit de
investiţie cu durata identică sau asemănătoare poate fi suportat de asemenea din
veniturile suplimentare. Ceea ce constituie însă o problemă reală este faptul că în
practică, în determinarea eşalonării plăţii ratelor de leasing, societăţile de leasing nu
prea iau în considerare evoluţia reală a veniturilor, de exemplu creşterea continuă
sau fluctuaţiile sezoniere, preferând ratele constante. Dar, trebuie recunoscut că
serviciul datoriei creditelor este de multe ori şi mai nefavorabil: în cazul
rambursărilor uniforme de capital, anuitatea este mai mare la început,
micşorându-se în continuare, ceea ce este şi mai pregnant în contradicţie cu
derularea procesului de recuperare, proces care este caracteristic investiţiilor
- Lichiditatea este menajată prin leasing în sensul că, presupunând termene
contractuale identice, plăţile sunt mai bine eşalonate în timp decât în cazul unui
credit. Căci ratele de leasing se plătesc în mai multe intervale decât rambursările şi
dobânzile unui credit, astfel în ceea ce priveşte necesităţile de lichidităţi nu
există fluctuaţii atât de semificative. Aceasta, pentu majoritatea întreprinderilor
este un lucru favorabil. Însă întreprinderilor care înregistrează venituri sezoniere
tocmai această obligaţie de plată regulată poate constitui o problemă esenţială.
3. Leasingul nu trebuie evidenţiat în pasivul bilanţier între datorii, aceasta necontribuind

astfel la majorarea proporţiei surselor externe, la majorarea gradului de îndatorare,
făcând posibilă astfel contractarea de noi credite bancare sau emiterea de noi
obligaţiuni (acest lucru, desigur nu este valabil în practica contabilă anglo – saxonă,
unde ţinerea evidenţei în bilanţ a leasingului financiar este datoria utilizatorului ).
Acest argument, din păcate, este adevărat doar în aparenţă. Căci leasingul, ca obligaţie
trebuie să fie indicat în anexa la bilanţ care face parte din darea de seamă contabilă
anuală, iar creditorii potenţiali ţin seama de acesta, adăugându-l la valoarea celorlalte
surse străine.
4. Investiţiile, a căror necesitate apare foarte brusc pot fi realizate mai repede prin leasing
decât prin apelare la credit, deoarece se poate spune că în general, negocierile legate de
contractarea unui credit necesită o durată mai lungă. Încheierea rapidă a unui contract
de leasing prezintă avantaje în special în comparaţie cu investiţia realizată din surse
proprii, deoarece profitul şi amortizarea se produc treptat şi foarte lent, nefiind sigur că
acestea vor fi suficiente în momentul apariţiei necesităţii de investiţie; iar obţinerea de
resurse prin majorarea capitalului social necesită de regulă o perioadă de aceeaşi durată
ca şi contractarea unui credit - leasingul, este probabil mai rapid executabil decât
majorarea de capital sau emisiunea de obligaţiuni.
5. Pe plan financiar leasingul este o operaţiune care nu modifică structura financiară a

întreprinderii (îndatorarea), ci numai angajamentele de plată anuale. Capitalul propriu
rămâne neangajat legal, ceea ce crează întreprinderii posibilitatea unor împrumuturi
bancare.
6. Operaţiunile de împrumut obişnuit nu acoperă în general decât 50-60% din valoarea

proiectelor de finanţat, restul concretizându-se în participarea cu fonduri proprii. Spre
deosebire de creditul bancar, leasingul acoperă 100% valoarea bunului închiriat,
întreprinderea putându-şi rezerva capitalul propriu drept garanţie pentru contractarea
altor împrumuturi de dezvoltare.
7. Leasingul permite accelerarea dezvoltării fără a pune în pericol autonomia financiară a

întreprinderii. Pe plan fiscal, plăţile făcute în contul chiriilor micşorează baza
impozabilă.
8. Dacă în calitatea de cumpărător apare o societate de leasing, reducerile de preţ se pot

obţine mult mai uşor. Aceasta se întâmplă mai des dacă societatea de leasing este un
partener mai vechi al furnizorului, fiind finanţator vechi al multor valorificări ale
acestuia sau dacă investiţia este de o valoare ridicată, respectiv dacă acest lucru ar fi
important furnizorului din punct de vedere al prestigiului acestuia. Ca exemplu
practic, se poate menţiona leasingul imobilizărilor, a liniilor tehnologice complete şi
al flotelor de vehicule. Valoarea reducerilor poate atinge chiar proporţia de 10%.
9. Societăţile de leasing apreciate ca fiind debitori importanţi şi de încredere pot obţine

credite de pe piaţa bancară sau monetară cu dobânzi mult mai reduse decât societăţile
care nu sunt considerate debitori da clasa 1. Ca urmare, rata dobânzii utilizată la
calcularea ratelor de leasing, împreună cu marja societăţii de leasing va putea fi
identică sau chiar mai redusă decât cea a utilizatorului ce ar fi nevoit să plătească în
calitate de debitor al creditului.
10. Trecerea în totalitate la cheltuieli a ratelor de leasing poate fi de asemenea avantajoasă

faţă de credit – unde doar dobânzile şi amortizarea pot fi trecute la cheltuieli – dacă,
prin amortizarea accelerată a bunurilor de leasing se poate obţine un surplus de
economisire de impozit care compensează uşor chiar şi cheltuielile de finanţare mai
semificative ale leasingului, materializate prin rate de leasing mai ridicate decât
serviciul datoriei unui eventual credit. Acest avantaj poate fi şi mai pronunţat deoarece
în acest caz surplusul de economie de impozit rămâne în totalitate în buzunarul
utilizatorului. În comparaţie cu investiţia din resurse proprii, unde se poate deduce
doar amortizarea, modalitatea de decontare a leasingului poate fi favorabilă dacă prin
amortizarea accelerată se poate economisi un venit de valoare mai mare decât costurile
suplimentare ale leasingului, care este da fapt o resursă scumpă.
11. Datorită amortizării accelerate, întreprinderea care inveşteste prin leasing îşi asumă un
risc de învechire a bunului mult mai redus decât cea care achiziţionează bunul respectiv
din surse proprii sau din credit. Acest avantaj este valabil aproape în toate ţările,
precum şi în România. Printr-o operaţiune de leasing financiar peste 3,5 ani
întreprinderea va fi proprietarul unei maşini, iar dacă în acel moment există deja riscul
învechirii, bunul amortizat în totalitate poate fi fie triat, fie poate fi vândut pe piaţa
secundară, obţinându-se astfel şi un anumit venit, iar în continuare se poate achiziţiona
un nou mijloc sau eventual se poate încheia un nou contract de leasing. În schimb,
întreprinderea care a achiziţionat maşina respectivă poate să procedeze asemănător,
schimbând-o cu una nouă peste 3,4,5 ani, dar din cauza învechirii accelerate maşina
veche va putea fi vândută la o valoare mai redusă decât cea contabilă, cauză din care,
prin amortizarea accelerată şi prin preţul de vânzare nu se reuşeşte să se recupereze nici
chiar investiţia iniţială. În cazul leasingului operaţional, utilizatorul nu-şi asumă nici un
risc al învechirii, acesta fiind în totalitate suportat de către finanţator.
12. Încheierea contractului de asigurare este realizată de către finanţator, care efectuează
aceasta în locul utilizatorului deoarece exigenţa asigurării este interesul lui. Astfel,
utilizatorul este ferit de consecinţele negative ale unor eventuale cazuri de uitare a
încheierii contractului şi al păgubirii sau al pierderii bunului.
13. Utilizând leasingul, o întreprindere poate cunoaşte în prealabil cheltuielile viitoare

pentru mai mulţi ani, ceea ce uşurează mult planificările. Acest avantaj are o
valabilitate reală doar dacă valoarea ratelor de leasing este fixată, neputându-se
schimba în decursul perioadei contractuale. Iar această condiţie se realizează doar în
ţările cu economie dezvoltată şi nici aici în cazul bunurilor imobiliare. Dacă, în
schimb, mărimea ratelor de leasing se poate modifica în funcţie de fluctuaţia dobânzilor
pieţei monetare, atunci utilizatorul poate face doar estimaţii aproximative în legătură cu
cheltuielile viitoare. În acest caz însă, leasingul nu prezintă nici un avantaj faţă de un
credit investiţional pe termen mediu sau lung, care este de obicei cu dobânda variabilă.
În ceea ce priveşte dezavantajele leasingului, cele mai importante consider că ar fi

următoarele:
1. Dobânzile aferente finanţării prin leasing sunt de regulă mai ridicate decât cele ale
creditelor deoarece aici sunt incluse şi cheltuielile unui intermediar, precum şi prima de
risc şi profitul acestuia. Acest dezavantaj se poate reduce sau dispărea doar în cazul în
care societatea de leasing îşi poate refinanţa activitatea sa cu credite ieftine, putând
astfel micşora valoarea ratei de referinţă care stă la baza calculării ratei de leasing.
2. În cazul nimicirii bunului de leasing, a furtului sau a defecţiunii acestuia, ratele de

leasing trebuiesc plătite în continuare în conformitate cu conţinutul contractului, mai
mult, dacă bunul se nimiceşte sau dispare, ratele rămase trebuiesc plătite integral într-o
singură sumă, deoarece garanţia primordială a finanţatorului s-a dus. Şi pentru
investiţia realizată din credit este valabil faptul că suma creditată trebuie rambursată în
toate condiţiile, indiferent de utilizabilitatea bunului, dar ameninţarea unei scadenţe
immediate este aici mai mică, dacă garanţia primordială diferă de bunul respectiv şi
bancară consideră că debitorul va fi în stare şi în viitor să plătească serviciul datoriei,
de exemplu prin achiziţionarea unui nou bun.
3. Dacă investiţia se dovedeşte a fi nereuşită, ratele de leasing se plătesc obligatoriu şi în

acest caz, fie în conformitate cu eşalonarea determinată de contract, fie integral într-o
singură sumă, în valoarea actualizată pentru data rambursării. Această pierdere loveşte
însă şi investitorii utilizatori de surse proprii sau de credite, deoarece şi creditul trebuie
rambursat, iar prin achiziţia din surse proprii se plăteşte integral, de la bun început
preţul de achiziţie al bunului.
4. Cu ocazia lărgirii capacităţilor sau a modificării tehnologiei de producţie, pentru

modificarea bunului de leasing sau pentru contopirea constructivă a acestuia cu alte
bunuri trebuie cerută mai întâi autorizaţia finanţatorului pentru aceasta şi pe care
acesta nu este sigur ca o va acorda. Acordare autorizaţiei are cea mai mica
probabilitate în cazul în care, în urma modificării sau contopirii constructive efectuate,
se poate aştepta la o reducere a valorii de piaţă şi concomitent a valorii de acoperire a
acestuia. În cazul leasingurilor directe, finanţatorii ţin frecvent la contopirea
constructivă a bunului doar cu o altă unitate, subunitate furnizată tot de către aceştia.
Dacă întreprinderea achiziţionează un bun, devenind proprietarul acestuia, ea nu va
mai fi nevoită să se ocupe de restricţiile pe care le-am prezentat mai sus.
5. Dacă cineva încheie un contract de leasing într-o perioadă când dobânzile sunt ridicate,
de regulă nu se poate aştepta la micşorarea ratei de leasing de către finanţatori, chiar
dacă nivelul general al ratelor dobânzii se reduce – adică ratele de leasing sunt
flexibile doar în sus – pe când serviciul datoriei unui credit cu dobândă variabilă s-ar
modera în funcţie de nivelul dobânzii pieţei monetare. Utilizatorul, într-o astfel de
situaţie poate scăpa de finanţarea scumpită doar prin plata imediată a ratelor rămase
(actualizate), plată care însă necesită mobilizarea unor sume semificative, lucru pe
care chiar a încercat să-l ocolească prin intermediul leasingului.
6. În cazul lichidării societăţii de leasing, creditorii acesteia pot sechestra şi lua bunul de
la utilizator – lucru posibil cel puţin în România. În alte ţări, ca de exemplu în
Germania, legea apără mai eficace interesele utilizatorilor: bunurile mobile nu pot fi
transportate de la utilizator, contractul şi dreptul de folosinţă a acestora mentinându-se,
aceştia fiind obligaţi la plata ratelor rămase, cel mult în cazul lichidării fără succesor
de drept a finanţatorului; în cazul imobilizărilor, noul proprietar are drept de desfacere
a contractului cu utilizatorul (aceste lucruri la noi în ţara nu sunt reglementate).
7. Asigurarea obligatorie reprezintă o cheltuială care apare în toate împrejurările unui

contract de leasing, pe când aceste cheltuieli sunt uneori economisite de către
întreprinderi în cazul bunurilor proprii, considerând că bunul este în siguranţă, acest
tip de cheltuială neavând astfel nici un rost. (lucrul care se pune în discuţie în acest caz
este faptul că este foarte îndoielnic, adică dacă merită o astfel de economisire)
Abordarea financiară a leasingului 40
Capitolul 4. ABORDAREA FINANCIARĂ A LEASINGULUI
Orice perspectivă a leasingului trebuie să fie evaluată atât de către utilizator, cât şi
de către finanţator. Utilizatorul trebuie să determine dacă închirierea unui bun va fi mai
puţin costisitoare decât cumpărarea acestuia, iar finanţatorul să decidă dacă leasingul îi va
furniza sau nu o rată a venitului rezonabilă.
În acest capitol, voi încerca să prezint modalitatea de calculare a ratelor de leasing
şi procesul financiar al leasingului din punct de vedere al finanţatorului, iar după ce voi
face această prezentare voi face o comparaţie între leasing şi cumpărare prin împrumut
bancar, respectiv din surse proprii (adică din reţinerea profiturilor).
4.1. Calcularea ratelor de leasing
Metodele de determinare a ratelor de leasing sunt foarte numeroase.

În cele ce urmează voi prezenta o metodă de calculare a ratelor de leasing
constante, deoarece în România sunt utilizate aproape exclusiv aceste tipuri, în fiecare
contract.
Ratele de leasing de valoare constantă constituie fiecare o anuitate, a căror valoare

actualizată cu ajutorul unei rate interne de rentabilitate aşteptate, este egală cu plasamentul
iniţial efectuat de către finanţator. Valoarea unei singure rate de leasing se obţine prin
împărţirea acestui plasament cu un factor de actualizare utilizat de obicei la calcularea
valorii prezente a anuităţilor:
K
Rt =
1/i – 1/i(1+i)n
unde:
n – numărul intervalelor de ramursare
Rt – rata de leasing corespunzătoare unui interval de rambursare
K – plasamentul finanţatorului, adică preţul net de cumpărare a bunului de
leasing minus valoarea ratei de leasing iniţiale, plătită la începutul perioadei de
leasing (partea proprie)
i – rata internă de rentabilitate efectivă, aferentă unui interval de rambursare
t
I= 1+RIR -1
RIR – rata internă de rentabilitate (rata dobânzii ce se aşteaptă a se obţine din

investiţia efectuată)
t – numărul de intervale de rambursat în cadrul unui an
Această formulă este valabilă în cazul în care ratele de leasing se plătesc la

sfârşitul fiecărui interval şi nu la începutul acestora (ultima rată fiind deci plătită la sfârşitul
perioadei contractuale), iar la expirarea contractului valoarea contabilă a bunului de leasing
devine nulă, deci pentru obţinerea dreptului de proprietate utilizatorul netrebuind să
plătească o sumă semificativ egală cu valoarea reziduală a bunului, ci numai o sumă de
valoare simbolică, numită taxă de cumpărare, a cărei valoare poate fi neglijată în calcularea
ratelor.
Taxa de leasing este suma ratelor de leasing, inclusiv rata iniţială. În multe ţări, taxa
de leasing este dată în practică de către o societate de leasing prin intermediul
multiplicatorului de leasing: multiplicatorul de leasing exprimă valoarea netă a taxei de
leasing, ca valoare procentuală din preţul brut de cumpărare a bunului. De exemplu, dacă
valoarea brută a preţului de cumpărare este egală cu 125 milioane lei, iar multiplicatorul de
leasing este de 120%, atunci valoarea netă a preţului de leasing este de 150 milioane lei. În
realitate însă, preţul de leasing include şi TVA, deci suma totală plătită de către utilizator
va fi egala cu 178,5 milioane lei; TVA aferenta preţului de leasing este însă recuperabilă.
Cheltuielile de finanţare ale leasingului, dobânda aferentă acestuia nu este însă atât de
scăzută cum ni s-ar putea părea la prima vedere pentru că TVA aferentă cumpărării
bunului nu este un plasament real deoarece aceasta poate fi recuperată după efectuarea
plăţii: costul efectiv de finanţare a leasingului se poate deci determina prin compararea
preţului de leasing net cu preţul net de cumpărare al bunului, care în exemplul menţionat
mai sus este 150 mil./105 mil. = 142%. Şi atunci totuşi, de ce multiplicatorul de leasing se
determină prin raportare la valoarea brută a preţului de cumpărare? Pentru că
multiplicatorul calculat prin raportare la o bază cu o valoare mai ridicată este mai redus şi
în acest fel clienţii îl apreciază ca fiind mai avantajos. Dar, de fapt acest trucaj este foarte
bine cunoscut de către toată lumea sau devine evident imediat când începem să facem
calculaţiile, de aceea, sincer zis, nu prea este de înteles de ce ţin totuşi societăţile de leasing
la acest obicei.
Ratele de leasing pot fi exprimate atât în valoare absolută cât şi în valoare

procentuală, prin raportare la valoarea totală a preţului de leasing.
În Europa de Vest, societăţile de leasing îşi exprimă de regulă oferta, nu prin
intermediul multiplicatorului de leasing, ci prin valoarea procentuală a ratei de leasing,
calculată prin raportare la preţul net de cumpărare. Suma acestor procente arată de fapt
procentajul taxei nete de leasing în preţul net de cumpărare.
4.2. Concurenţa între leasing şi celelalte forme de finanţare
Întrebarea care se pune de către utilizator, este următoarea : dacă are posibilitatea
de alegere între investiţie în proporţie de 100% din resurse proprii, investiţie prin utilizare
de credit bancar - cu o anumită parte proprie - sau investiţie realizată prin intermediul
leasingului, care dintre acestea va fi alegerea cea mai avantajoasă din punct de vedere
economic pentru activitatea lui?
Această întrebare, în România de astăzi, este una destul de poetică pentru că, din
păcate, doar un număr foarte redus de întreprinderi mari şi mici sunt într-o situaţie care să-i
permite alegerea între alternativele de mai sus.
Necesitatea de comparaţie apare deci doar la acele societăţi care au în toate cele trei
direcţii posibilităţi nelimitate de alegere, adică dispun de lichidităţile necesare unei
investiţii din surse proprii, fară ca această investiţie să afecteze lichidităţile viitoare ale
societăţii; în acelaşi timp, aceste societăţi îşi îndeplinesc toate criteriile stabilite de către
băncile comerciale pentru obtinerea unui credit.de investiţie, respectiv cele determinate de
către societăţile de leasing pentru eventualii clienţi ai acestora.
Calculaţiile ce urmează se referă la întreprinderi profitabile, deoarece în ceea ce
priveşte economicitatea celor trei modalităţi de finanţare, suma economiei de impozit pe
profit, care se poate economisi prin intermediul deducerii diferitelor cheltuieli, are o
influenţă foarte importantă. În comparatia diferitelor alternative de investitie utilizez
procedeul actualizării deoarece aceasta metoda este potrivită măsurării şi comparării
diferitelor cheltuieli, efectuate în diferite perioade (în prezent şi în viitor)
În exemplele de mai jos, fac comparaţie între cheltuielile investitorului în cazul
celor două forme de finanţare, când acesta achiziţionează un echipament. Decizia este
influenţată desigur şi de alţi factori, de exemplu se poate întâmpla ca din motive de
urgenţă, investitorul alege alternativa care îi dă posibilitatea utilizării cât mai devreme a
bunului, indiferent de costurile aferente. In alte situaţii se poate întâmpla, ca pe baza
bugetului de venituri şi a cash-flow-ului întreprinderii, posibilitatea de îndeplinire a
condiţiilor de plată dintr-una din alternative este foarte îndoielnică motiv pentru care acesta
sa nu poata alege, indiferent de costurile acestuia. Dar dacă decizia nu este supusă unor
astfel de constrângeri, totuşi, punctul de vedere cel mai important este reprezentat de câtre
mărimea costulul aferent alternativei respective - în sensul nivelului redus al acestuia.
În cele două calculatii ce urmează, precum şi în cele din subcapitolul următor. am.
lucrat cu valori nete ale preturilor de achiziţie şi a preturilor de leasing (taxelor de leasing).
Nu am luat în considerare TVA pentru că, investitorul are posibilitatea de a-1 recupera atât
în ceea ce priveşte valoarea bruta a pretului de achiziţie, cât şi taxa brută de leasing, acesta
neconstituind în esenţă nici o cheltuială.
În cazul leasingului şi al creditului, nu am luat în considerare spezele şi celelalte
cheltuieli de administrare nici taxa plătită pentru încheierea contractului, acestea putând fi
incluse foarte greu în rata anuală a dobânzii, şi în plus, a căror valoare este foarte variabilă.
Rata anuală a dobânzii utilizată pentru actualizaree este de 30%. Acesta este rata venitului
ce se aşteaptă a se obţine din utilizarea resurselor proprii, costul altemativ al
investiei, ceea ce poate fi obtinut de către întrepdndere – în cazul în care nu găseşte

posibilitate de de investiţie rentabilă în domeniul producţiei (sau al comerţului, respectiv al
serviciilor), şi ca urmare îşi investeşte banii în obligaţiuni pe termen lung. Respectiva rată
de actualizare este utilizată atât în cazul leasingului cât şi în cea a creditului, deoarece face
comparatie atât între acestea cât şi între acestea şi investiţia din surse proprii.
Pentru simplitatea calcularii valorii actuale a economiei de impozit facând
abstractie de situaţia reală am presupus, că impozitul se plăteşte la sfârşitul fiecărui an, într-
o singură sumă.
Rata impozitului pe profit este de 25%.
Data începerii perioadei de leasing este 1.1. 2000, lungimea intervalelor de rambursare,
mărimea părţii proprii şi frecvenţa plăţilor, pentru o efectuare cât mai uşoară a
comparaţiilor între costuri, sunt identice în cazul celor două alternative.
La sfarşitul perioadei contractuale valoarea contabilă a bunului de leasing este nulă,
obţinerea dreptului de proprietate realizându-se în schimbul unei aşa numite taxe de
cumpărare in valoare de 1000 unităţi monetare, cu patra luni după plata ultimei rate, (Căci
fmanţatorul poate amortiza bunul într-o perioadă de 40 de luni.)
Preţul net de cumpărare a bunului este egal cu 1 milion de u.m, procentul părţii proprii
fiind de 30%.
STRUCTURA FINANCIARĂ A LEASINGULUI
Perioada de leasing: 40 de luni (01. 01. 2000. - 30. 04

2003.)
Amortizarea (plata ratelor de leasing): în 36 de luni, trimestrial în rate egale
Multiplicatorul de leasing: 120,435%
Rata internă de rentabilitate a leasingului: 44%
Rata de actualizare: 30%
Tabelnr.4.1
Datele scadenţelor Ratele de leasing Factor de Valoarea actualizată a
Actualizare Ratelor de leasing
01.01.2000. 300000 1,00 300000
01.04.2000. 100453 1,06779 94076
01. 07. 2000. 100453 1,14017 88103
01. 10.2000. 100453 1,21746 82510
01.01.2001. 100453 1,30 77271
01.04.2001. 100453 1,38812 72366
01.07.2001. 100453 1,48223 67772
01. 10.2001. 100453 1,58270 63469
01.01.2002. 100453 1,69 59440
01. 04. 2002. 100453 1,80456 55666
01. 07. 2002. 100453 1,92689 52132
01. 10.2002 100453 2,05752 48822
31. 12.2002 100453 2,197 45723
TOTAL 1505436 1107350
Economia de impozit:
Tabel nr. 4.2.

Anii Rate de leasing Rate de leasing Economia de Valoarea actualizată a
plătite decontate impozit Economiei de impozit
2000. 601359 541957 135489 105222'
2001. 401812 461214 115303 68227
2002, 502265 502265 125566 57153
Total 1505436 229602
Costul leasingului în valoarea sa actualizată:

Taxa de leasing: 1107350
Taxa de cumpărare: 426
Economia de impozit: - 229602
878174
STRUCTURA FINANCIARĂ A CREDITULUI
Perioda contractuală: 36deluni(l. 1.2000-31. 12.2002)

Amortizarea capitalului: semestrial, în rate egale
Plata dobânzii: trimestrial
Rata dobânzii aferentă creditului: 36%
Rata de actualizare: 30%
Abordarea financiara a leasingului 45
Tabel nr. 4.3.

Data scadenţelor Serviciul datoriei Factor de Valoarea prezentâ
actualizare a plătilor
01. 04; 2000; 62137 1,06779 58192
01.07.2000. 179493 1,14017 157426
01. 10.2000. 52932 1,21746 43477
01.01.2001. 169598 1,30 130460
01.04.2001. 41425 1,38812 29842
01.07.2001. 158552 1,48223 106969
01. 10.2001. 31759 1.58270 20066
01.01.2002. 148426 1,69 87826
01.04.2002. 20712 1,80456 11478
01.07. 2002. 137610 1,92689 71415
01. 10.2002 10586 2,05752 5145
31.12.2002 127253 2,197 57921
TOTAL 1140483 780217
Partea proprie: 01. 01. 2000. :300000
Economia de impozit:
Tabel nr. 4.4.
Anii Dobânzi plâtite + Economia de Valoarea actualizată a
amortizare anuală Impozit Economiei de impozit
2000. 177896+ 145000 80724 62095
2001, 168001+ 145000 78250 46302
2002. 94586 + 145000 59896 14974
2003. 145000 36250 12693
2204. 145000 36250 9763
2005. 145000 36250 7510
2006. 130000 32500 5179
TOTAL 1440483 158516
Costul creditului în valoare actualizată:

Partea proprie: 300000
Serviciul datoriei: 780217
921701
Din calculele de mai jos, reiese dacă investiţia merită a fi realizată prin utilizarea
mijloacelor băneşti proprii, prin achitarea imediată a întregului preţ de cumpărare, sau este
mai avantajos a se alege o altă formă de finanţare, utilizând surse externe, plata fiind
eşalonată pentru o perioadă mai lungă, efectuându-se în mai multe intervale.
Condiţiile şi presupunerile descrise mai în faţă sunt valabile şi în cazul acestei
alternative
Pretul de achiziţie al bunului: 1000000 u.m.

Data achiziţiei: 01.01.2000
Rata de actualizare: 30% pe an
Tabel nr. 4.5.
Anii Amortizare dedusă Economie de impozit Valoarea actualizată a
economiei de impozit
2000. 145000 36250 27885
2001. 145000 36250 2-145,0
2002. 145000 36250 16500
2003. 145000 36250 12693
2004. 145000 36250 9763
2005. 145000 36250 7510
2006. 130000 32500 5179
Total 1000000 100980
Costul investiţiei din surse proprii la valoare actualizată:
Pretul deachiziţie: 1000000

899020
Investiţia analizată- în caz de opţiune liberă a întreprinderii este cea mai ieftină,
dacă se realizează prin leasing. Costul leasingului este mai mic cu aproximativ aceeaşi
valoare cu cât cel al investitiei din surse proprii faţă de credit. Economia de impozit a
leasingului compensează deci costurile mai reduse ale investiţiei din surse proprii, însă
această economie obtinută în cazul creditului, ca toate că are o valoare semnificativă, este
consumată de costurile actualizate mai mari ale acestui mod de finanţare faţă de preţul de
achiziţie. Această ordine este determinată de doi factori principali: în primul rând, faptul că
rata internă de rentabilitate de 30% - care este în acelaşi timp şi costul utilizării acestei
surse este mai redusă decât rata dobânzii de 36% a creditului şi cea de 44% a leasingului.
Prin această rată, se reuşeşte contrabalansarea economiei de impozit a creditului, care
micşorează costul efectiv al acestuia, dar nu şi cel al leasingului.
Al doilea factor, influenţează doar suma absolută a diferenţelor existente deja şi

care este reprezentată de rata de actualizare utilizată, căci în cazul modificării factorului de
actualizare, s-ar modifica. în aceeaşi proporţie fiecare valoare actualizată (de ex. cu 10%),
dar care ar avea influenţă asupra diferenţelor absolute, exprimate numeric. Aş dori să
subliniez aici că acest rezultat final nu este unul general: această ordine nu se respectă deci
în orice împrejurare. Dacă o înterprindere se află într-o astfel de situaţie de decizie între
diferitele alternative de finanţare ea trebuie să efectueze toate calculele comparative, în
mod detaliat, în conformitate cu condiţiile şi parametri, care o caracterizează în momentul
respectiv.
Leasingul în România 48
Capitolul 5. LEASINGUL ÎN ROMÂNIA
Apărut în România doar de câţiva ani, leasingul s-a bucurat de un tratament special,
fiind considerat pe bună dreptate pilonul creşterii economice. Avantajele acestei tranzacţii
au devenit cunoscute foarte rapid şi ca urmare, în momentul de faţă, se poate spune, că a
devenit o modalitate de finanţare acceptată şi confirmată în totalitate, fiind utilizată cu
precădere de către întreprinzători. Se poate spune deja ca leasingul – în ceea ce priveşte
funcţiile acestuia – se apropie de practica Uniunii Europene, chiar dacă semificaţia şi
dezvoltarea lui nu au ajuns încă nivelul de acolo, piaţa leasingului fiind una de constituire
pentru astfel de operaţiuni.
Dezvoltarea activitaţii de leasing şi lărgirea volumului pieţei acestuia poate fi
observată zi de zi de către cel care urmăreşte evenimentele economiei româneşti, însă
exprimarea cifrica a acestui proces este deja o problemă mai dificilă, datorită faptului că
nici Institutul Naţional de Statistică, nici Uniunea Naţionala a Societăţilor de Leasing din
România nu pot să strângă date despre toate societaţile ce se ocupă cu prestarea serviciilor
de leasing. De aceea, rolul acestui tip de finanţare în totalitatea investiţiilor economiei
naţionale, se poate estima doar aproximativ.
Mediul economic actual existent în România prezintă unele trăsături, care se

constituie ca factori favorabili dezvoltării tranzacţiilor de leasing.
Un prim factor ar fi creşterea necesarului de resurse pentru investiţii, pentru
relansarea economiei româneşti. Un al doilea factor ar fi dificultatea acoperirii necesarului
de investiţii mai ales pentru agentii mici şi mijlocii, din surse clasice, deoarece resursele
proprii se asigură greu, datorită rezultatelor financiare reduse, a blocajului financiar, a
fiscalităţii crescânde, iar sumele atrase sunt greu accesibile datorită condiţiilor restrictive, a
dobânzilor foarte mari şi a lipsei de credibilitate a firmelor noi. Chiar dacă costul finanţării
prin leasing este cu câteva procente mai mare decât în cazul unui credit bancar, se câstigă
foarte mult, datorită eliminării birocraţiei şi accesului mult mai usor şi rapid. Un alt factor
ar fi necesitatea adaptării rapide la cerinţele pieţei.
Dacă ar fi să amintim factorii negativi existenţi în economia românească pentru

promovarea leasingului, ar trebui să enumerăm: cadrul legislativ cu multe lacune, lipsa
unor prevederi care să ofere protecţie locatorului faţă de eventualele prejudicii datorate
degradării bunurilor sau insolvabilităţii partenerului. Iniţial, în Ordonanţa Guvernamentală
nr. 51 / 28 august 1997, nu au fost clar definite părţile participante, nefiind facută distincţia
clară între leasingul financiar şi cel operaţional. Această lipsă a fost corectată prin
republicarea acestei Ordonanţe în temeiul art. VII din Legea nr. 99 / 1999, în care se
defineşte clar leasingul financiar şi cel operational, cu toate că celelalte forme nu sunt
mentionaţe. Ar fi rău dacă în România leasingul ar fi introdus printr–o definire unilaterală,
după care iniţiativa de a oferi spre închiriere echipamente să aparţină utilizatorului. Pe o
piaţă în curs de constituire pentru astfel de operaţiuni, reglementarea arbitrară nu poate
aduce decât fraude şi birocraţie.
Confruntarea economiei româneşti cu o lipsă de lichidităţi poate fi soluţionată într-o

anumită măsură prin realizarea unor importuri în sistem leasing, permiţând dezvoltarea ei.
Aducerea în ţară a unui volum sporit de utilaje printr-un efort valutar iniţial mai mic şi
eşalonarea acestuia pe o perioadă îndelungată şi care sunt admise în regim de impozit
temporar cu exonerarea totală de obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de
import, inclusiv a garanţiilor vamale, constituie un important avantaj economic. În cazul
achiziţionării bunurilor importate în sistem leasing, conform termenului convenit între părţi
în baza contractului de leasing, cumpărătorul este obligat să achite taxa vamală calculată la
valoarea reziduală a bunului din momentul întocmirii actului de vânzare – cumpărare, în
baza declaraţiei de import definitiv. Dacă la expirarea contractului, utilizatorul nu şi-a
exercitat dreptul de opţiune pentru prelungirea contractului sau achiziţia bunului, iar bunul
nu a fost restituit din vina societăţii de leasing sau a furnizorului, utilizatorul este obligat să
plăteasca taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, dacă foloseşte în continuare bunul
respectiv. Termenul în cadrul căruia bunurile respective urmează să fie restituite sau să
primească o nouă destinaţie vamală, este cel convenit de părţi prin contractul de leasing,
dar să nu depaşească 7 ani.
Avantajul contractelor de leasing – faţă de privatizarea prin vânzarea cu plata în
rate – este, că perioada de leasing se extinde până la 10 ani, faţă de termenul de eşalonare a
ratelor de numai 3-5 ani. Calculul ratei de leasing are la bază următoarele elemente: preţul
de achiziţie al bunului, valoarea reziduală, durata leasingului şi cuantumul amortizării,
asigurarea, cheltuielile prilejuite de achiziţie, transport, întreţinere şi reparaţii, dobânda,
TVA, profitul finanţatorului, comisionul de gestiune şi rata de actualizare.
Leasingul a beneficiat în ţara noastră de un cadru legal care s-a modificat

permanent.
Reglementările în vigoare cu privire la operaţiunile de leasing, sunt:
 Ordonanţa Guvernamentală nr. 51/28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi
societăţile de leasing
 Legea nr. 90/28.04.1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernamentale privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing
 Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing
 Norme privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing
 Propunere de ordonanţă de modificare a legii 99/1999 privind activităţile de leasing şi
societăţile de leasing
 Ordonanţa nr. 51/1997 republicată privind operaţiunile de leasing şi societăţile de
leasing.
Cadrul legal în limitele căruia operaţiunile de leasing s-au desfăşurat până recent
nu a plăcut nimănui. Dimpotrivă, firmele de leasing şi clientii lor au acuzat paragrafele de
lege confuze, discriminarea finanţatorilor autohtoni de cei străini, lipsa unui contract cadru
clar.
Aceste critici au primit însă un răspuns prin modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernamentale nr. 51/1997, republicată în Monitorul Oficial nr. 9/12.01.2000, ca un rod
al colaborării dintre Uniunea Naţională a Societăţilor de Leasing şi Ministerul Finanţelor.
Modificările, aduse recent legislaţiei leasingului au în vedere următoarele:
 Definesc leasingul financiar şi operaţional;

 Prevăd posibilitatea leasingului intern şi extern;
 Limitează obiectul operaţiunilor de leasing la bunuri imobile şi bunuri mobile de
folosinţă îndelungată;
 Stabilesc elementele contractuale minime;
 Stabilesc un termen limită de plată a ratelor de leasing (max. 2 luni), nerespectarea
aceastuia atrăgând după sine rezilierea contractului, restituirea bunului şi plata ratelor
scadente;
 Elimină neclarităţile referitoare la deductibilitatea fiscală a ratelor de leasing pentru
utilizator;
 Introduc pentru societăţile de leasing, obligativitatea subscrierii şi vărsării integrale la
înfiinţare a unui capital social minim de 500 milioane lei;
 Clarifică deductibilitatea cheltuielilor de asigurare a bunului care face obiectul unui
contract de leasing;
 Egalizează tratamentul vamal al leasingului intern şi extern;
 Prevăd introducerea unei limite procentuale minime a valorii asupra căreia se vor
calcula taxele vamale în cazul achiziţionării sau nerestituirii bunului de către utilizator
(20% din costul de achiziţie);
 Prevăd exceptarea de plata taxelor vamale şi a TVA a subansamblelor şi componentelor
introduse în ţară de societăţile de leasing cu scopul producerii de bunuri ce urmează să
facă obiectul unor contracte de leasing.
Părerea societăţilor de leasing este, că noua lege este într-o oarecare măsură,
conformă standardelor internaţionale, firmele de leasing fiind mai bine protejate de
utilizatorii rău platnici. Dar ceea ce societăţilor de leasing li se pare la prima citire un
avantaj, specialistilor le ridică semne de întrebare, considerând că pot fi afectate drepturile
utilizatorilor. De exemplu, în cazul unui leasing extern, din cauza lipsei de valută pe piaţă
pentru mai mult de două luni, utilizatorul nu poate plăti finanţatorului.
Versiunea republicată a Ordonanţei deosebeşte leasingul operaţional de cel financiar.

Distinctia este absolut necesară, câtă vreme cele două tipuri de operaţiuni sunt impozitate
diferit. Spre deosebire de leasingul cu transfer de proprietate (leasing financiar), în cazul
leasingului operaţional, importurile de echipamente sunt scutite de taxe vamale, indiferent
de locul unde este inregistrat locatorul (societatea de leasing). Până acum doar societăţile
străine beneficiau de scutire de taxe de graniţă, discriminarea apărând tocmai prin prisma
neclaritaţilor legislative.
Confuzia a persistat până de curând şi în privinţa deducerilor fiscale. Ordonanţa de
urgenţă nr. 217/1999 privind impozitul pe profit face lumină: în cazul leasingului financiar,
valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile, în schimb ratele de leasing
operaţional rămânând deductibile.
Setea de bani a Ministerului Finanţelor constituie însă o problemă foarte
importantă. Dacă la un contract de închiriere chiria plătită este dedusă clientului în
totalitate, la leasingul financiar se deduce doar dobânda la sursa atrasă şi rata de amortizare
a mijlocului fix. Costurile firmei de leasing, precum şi beneficiul acestuia, deşi sunt plătite
de utilizator, nu pot fi deduse.
Partea din rată, care reprezintă beneficiul firmei de leasing, este impozitată şi la
client, nefiind deductibilă şi la firma de leasing (impozit pe profit). Aceeaşi sumă de bani
este considerată ca fiind un venit al utilizatorului, cât şi al locatorului. Desigur dubla
impunere, este la ea acasă. Această abordare a leasingului financiar, îi obligă pe potenţialii
clienţi să se reorienteze şi spre altă modalitate de finanţare. Dacă utilizatorul este pus în
situaţia de a deduce doar dobânda şi amortizarea, atunci mai bine cumpără în rate şi nu mai
plăteşte restul elementelor, care compun ratele de leasing.
Lucru absolut aberant după societăţile de leasing române, este faptul că

înregistrarea contabilă a bunului ce reprezintă obiect al contractului de leasing, se face la
utilizator, deşi proprietarul este de fapt firma de leasing. Aceasta contravine regulamentului
de aplicare a legii contabilităţii.
O altă aberaţie a reglementărilor din domeniul leasingului o reprezintă modul în
care este percepută de legiuitor dobânda de leasing. Conform legii, dobânda de leasing
reprezintă rata medie a dobânzii bancare. Dar dobânda de leasing este o dobânda pe care,
practic, o ai în relaţia cu o bancă. De asemenea rata medie a dobânzii bancare este un
indicator foarte relativ.
De asemenea nu se ştie în sarcina cui cade asigurarea bunurilor. Se doreşte şi
crearea unui organism care să reglementeze activitatea de leasing, precum şi introducerea
unor standarde obligatorii la crearea de noi firme de leasing.
Pe de altă parte legea are scăpări chiar în defavoarea statului. În goana după scutiri
de taxe vamale, s-a ajuns chiar la operaţiuni de leasing hilare. Există firme, care pentru a
beneficia de plata taxei vamale la valoarea reziduală a bunurilor, au adus în ţară tacâmuri,
cuţite şi furculiţe. De ceea Direcţia Generală a Vămilor va fi şi ea consultată la elaborarea
legii.
5.1. Contractul de leasing
Leasingul s-a conturat mult mai clar ca realitate economică decât ca o entitate
juridică. Dacă pentru agenţii economici leasingul poate fi considerat drept un mijloc de
concentrare, prin micşorarea eforturilor, pentru cei chemati sa-i descifreze esenţa juridică,
el pare o problemă insolubilă. Succesul economic al acestei noi noţiuni a impus leasingul
în atenţia tuturor. Leasingul este la acest moment, pe plan internaţional, unul dintre cele
mai răspândite mijloace de realizare a finanţărilor.
O prima problemă pe care o ridică notiunea de “contract de leasing” o reprezintă

însăşi existenţa sau inexistenţa unui asemenea contract. Este leasingul un contract, sau o
operaţiune formată dintr-un complex de contracte?
Ordonanţa nr.51/1997 se intitulează ”Ordonanţa privind operaţiunile de leasing şi
societaţile de leasing”, iar art. 1 arată că “prezenţa Ordonanţă se aplică operaţiunilor de
leasing”. Aceste operaţiuni pe care Ordonanţa nr.51/1997 le numeşte “leasing” cuprind,
conform legii, mai multe elemente distincte: transmiterea către utilizator a folosinţei unui
bun (art.1); o exploatare comercială a bunului (art.10 lit. b); un mandat (art.5); un drept de
opţiune (art.9 lit. d). Din enumerare reiese cu uşurinţă faptul că operaţiunea de leasing
poate fi disociată într-un complex de contracte numite şi denumite. Pe de altă parte OG
nr.51/1997 reglementează “încheierea contractului de leasing” (art.9 lit.c), “valoarea
contractului de leasing” (art.2), durata minimă (art.7) sau titlul executoriu (art.8).
În concluzie, este atât o operaţiune formată dintr-un complex de contracte, cât şi un
contract distinct.
Atunci când ne referim la totalitatea raporturilor juridice ne aflăm în faţa

operaţiunii de leasing, conform accepţiunii date, iar atunci când ne referim la actul încheiat
între finanţator şi utilizator, vom folosi noţiunea de “contract de leasing”. Chiar dacă unele
dintre efectele contractului de leasing conturează figura juridică a altor contracte
(locaţiune, mandat, promisiune de vânzare), totuşi, prin crearea unor efecte noi, distincte de
cele ale contractelor clasice, contractul de leasing şi-a câştigat dreptul de cetate pe tarâm
juridic, fapt sprijinit şi de consacrarea sa legislativă.
În continuare vom menţiona principalele trăsături ale contractului de leasing.

Contractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros, având
conţinut patrimonial, cu executare succesivă, intuitu-personae şi consensual.
Contractul de leasing, confirmat de Ordonanţa nr. 51/1997 a devenit un contract
tipic (numit).
Contractul de leasing este un act juridic bilateral, care se încheie între societatea de
leasing, în calitate de locator (finanţator) şi utilizator. Alături de condiţiile generale
referitoare la încheierea actelor juridice, locatorul trebuie să îndeplinească şi condiţiile
speciale referitoare la destinaţia bunului contractat şi plata redevenţelor.
Este un contract sinalagmatic pentru că ambele părţi se obligă reciproc. Contractul

de leasing dă naştere la obligaţii corelative şi interdependente, fapt ce permite aplicarea
condiţiilor generale relative la executarea, ori neexecutarea contractelor sinalagmatice
(cum ar fi excepţia de neexecutare a contractului şi rezilierea).
Este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial pentru că ambele parţi
urmăresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani. Locatorul primeşte
redevenţe plătite periodic de către utilizator, din care îşi păstrează “o marjă de profit”, iar
utilizatorul beneficiază de folosinţa bunului pe perioada derulării contractului, iar la
sfârşitul acestuia poate achiziţiona bunul la valoarea reziduală a acestuia.
Este un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se produc pe tot
parcursul derulării contractului. Acest fapt are consecinţe importante asupra desfăşurării
raporturilor dintre părţi, dintre care amintim problema riscului, a efectelor privind
neexecutarea contractului şi rezilierii ori a prescripţiei dreptului de acţiune.
Este un contract intuitu-personae în ceea ce-l priveşte pe utilizator, societatea de

leasing încheind contractul în considerarea calitaţilor utilizatorului, care este obligat să
prezinte o dată cu cererea de a contracta şi acte referitoare la situaţia sa financiară, precum
şi date referitoare la exploatarea ulterioară a bunului, în cazul unei destinaţii comerciale sau
industriale.
Drept consecinţă, utilizatorul nu poate înstrăina drepturile sale, ori cesiona
contractul fără acordul locatorului. Cu toate acestea, în cazul succesiunii universale
(fusiune, comasare) ori cu titlu universal (divizare), drepturile şi obligaţiile prevăzute în
contract nu se sting, indiferent dacă transmisiunea se referă la patrimoniul locatorului, ori
al utilizatorului. În cazul bunurilor cu destinaţie comercială sau industrială, succesorul
trebuie să respecte condiţiile de exploatare a acestora, aşa cum au fost ele prezentate în
planul de exploatare, la momentul încheierii contractului.
Contractul de leasing este consensual, simplă manifestare de voinţă a părţilor fiind
suficientă pentru realizarea acordului în mod valabil. Încheierea contractului de leasing în
formă autentică sau prin act acris şi realizarea procedurilor de publicitate nu reprezintă
condiţii de valabiliate, ci doar condiţii “ad probationem” (conform regulilor referitoare la
proba actelor juridice) şi “de opozabiliate” (conform art.21 din Ordonanţa nr. 51/1997).
Operaţiunile de leasing presupun o succesiune de etape. Majoritatea specialiştilor

consideră necesare 3 etape succesive de realizare, dacă nu survine vreun eveniment care să
întrerupă operaţiunile. Prima etapă este cea de formare a contractului (I), urmată de etapa
de realizare a locaţiunii (II) şi apoi etapa de finalizare a contractului (III).
Contractul de leasing se va supune regulilor generale din dreptul comun care
guvernează încheierea contractelor.
Astfel, contractul de leasing se încheie prin întâlnirea cererii cu oferta, fiind
aplicabile dispoziţiile art. 35-39 din Cod comercial privitoare la formarea contractelor.
5.2.Termenii generali
Contractul de leasing este un act juridic netranslativ de proprietate care

reglementează relaţiile între parteneri pe toată durata prevăzută. Contractul de leasing poate
lua naştere cu condiţia să existe consimţământul părţilor, consimţământ neviciat, în nici un
fel, iar produsul respectiv să fie admis de legislaţiile naţionale, la import – export.
Am mai putea numi contractul de leasing un complex de tehnici juridice care
răspund nevoii de creditare pe termen mediu sau lung, formă de credit ce permite
întreprinderilor să obţină bunuri pentru producţie printr-o finanţare exterioară. Operaţiunea
de leasing este mai interesantă pentru societatea de finanţare deoarece rămâne proprietarul
bunului pe toată durata contractului, iar proprietatea rămâne cea mai sigură garanţie în
cazul insolvabilităţii întreprinderii utilizatoare, mai sigură decât toate garanţiile reale,
posibile în alte ipoteze.
Contractul de leasing fundamentează, conform teoriei obligaţiilor, doar dreptul de
folosinţă asupra obiectului, mai exact, raportul dintre utilizatorul obiectului şi societatea de
leasing. Contractele de leasing sunt în general prinse, în documentele contractuale sub
denumirea de contracte de închiriere; condiţiile contractuale generale sunt cele din
contractele de închiriere. Partenerii sunt numiti închiriatori şi chiriaşi. Şi plata se face sub
forma chiriei. Aprecierea juridică a unui conract se face însă, considerăm noi, pe baza
analizei conţinutului, a prevederilor acestuia. În includerea unui contract de leasing în unul
sau altul din tipurile de contracte cunoscute, un rol deosebit joacă importanţa acestui act în
tratarea unitară a procesului economic pe care-l reglementează. Neincluderea contractului
de leasing în categoria contractelor de închiriere se explică prin faptul că acesta ar putea
dăuna rentabilităţii operaţiilor de leasing, ca operaţiuni noi, speciale, de comerţ.
Contractul de leasing trebuie să cuprindă minimum următoarele elemente:

1. Părţile contractului de leasing;
- locatorul / finaţatorul;
- locatorul / utilizatorul;
2. Descrierea exactă a bunului ce face obiectul contractului de leasing;
3. Valoarea totală a contractului de leasing;
4. Valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;
5. Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
6. Clauza privind obligaţia asigurării bunului.
În cazul în care se doreşte încheierea unui contract de leasing financiar, părţile
trebuie să se intereseze în contract, alături de elementele mentionate mai sus şi:
1. Precizările referitoare la valoarea iniţială a bunului;
2. Clauza privind dreptul de opţiune a utilizatorului cu privire la
cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.
Obligaţiile părţilor ce intervin în cadrul operaţiunilor de leasing sunt reglementate

de Ordonanţa nr. 51, Art. 9 – 13, dar părtile nu sunt obligate să se limiteze la aceste
prevederi, ci pot stipula în contract şi alte clauze.
Contractele de leasing, în diversitatea lor, determinată de numeroase forme şi feluri

de operaţiuni, dau naştere unor relaţii juridice complexe între participanţi, creând obligaţii
şi drepturi reglementate fie de legi speciale, fie de prevederile codului civil sau comercial.
Relaţiile dintre participanţii la operatiunea de leasing financiar, se prezintă astfel:
STABILIREA DE CONTRACTE
SOCIETATEA CLIENT DE
DE LEASING CERERE DE LEASING LEASING
ACCEPTUL
Achitarea facturii
producătorului sau
întreprinderii de
comerţ
Comandarea obiectului Livrarea obiectului

contractului de leasing contractului de leasing
la producător sau la Contractul de către producător sau
întreprinderea de comerţ de leasing întreprinderea de comerţ
leasing
Relaţiile dintre participanţii unei operaţiuni de leasing financiar

La formularea, tratarea şi încheierea contractelor de leasing trebuiesc tratate noţiuni
care privesc obligaţiile şi drepturile ce decurg din actele respective pentru evitarea oricăror
neîntelegeri ce pot, pe parcurs, umbri relaţiile dintre parteneri.
O primă deosebire trebuie făcută între contractul încheiat pentru operaţiuni de full
service leasing, care presupun cedarea, în anumite condiţii, a dreptului de folosire a unor
maşini şi utilaje şi contractul încheiat pentru operaţiuni de financial leasing, care au în
vedere şi contracte suplimentare, cu funcţii de finanţare. În cazul în care contractul de full
service conţine şi elemente ale altor tipuri de contracte, trebuiesc urmărite şi prevederile
contractelor respective. Dacă condiţiile pe care dorim să le includem în contractul de
leasing nu corespund nici prevederilor contractului de inchiriere şi nici altor contracte
economice, atunci se aplică regulile generale ce reglementează închirierea, derularea şi
finalizarea contractelor de vânzare – export. Cazurile în care apar şi astfel de situaţii sunt
însă rare. Dar, indiferent de formele pe care le îmbracă un contract de leasing, sunt efecte
juridice pe care trebuie să le studiem şi să ţinem seama de ele în momentul încheierii
contractelor.
Reglementările amintite au o mare importanţă pentru cercurile economice interesate
deoarece pentru transportul la mari distanţe apar scutiri tarifare, reduceri de impozit, etc.
La noi în ţară, contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un
an.
Un rol important în derularea contractului de leasing îl deţine rata de leasing, atât ca
o cauză principală a contractului cât şi ca unul din factorii de decizie în cederea opţiunii de
leasing. Metoda de calcul diferă de la o societate la alta.
Se pot distinge mai multe etape în calculul ratelor. O primă etapă ar fi determinarea
preţului real de achiziţie ce va fi închiriat plus cheltuielile de transport, plata taxelor de
cumpărare şi alte cheltuieli legate de achiziţionarea echipamentului. Urmează determinarea
comisionului ce revine societăţii de leasing, ce depinde de preţul echipamentului, termenul
de leasing şi cheltuielile generale ale societăţii. Unele societăţi stabilesc cotă fixă, altele
percep comisioane între 7% - 20%. Se determină apoi cotele de amortizare a
echipamentelor, ca niste procente lunare care sunt aplicate asupra “cheltuielilor de capital”
şi vor da sume ce va asigura recuperarea ratelor de amortizare de către societatea de leasing
de la client. În final, se aplică asupra cheltuielilor de capital un factor care cuantifică
serviciile, ajutorul pe care îl acordă societatea de leasing clientului. Acest procent va trebui
să asigure recuperarea dobânzilor pe care trebuie să le plătească societăţii de leasing pentru
creditul obţinut, precum şi un anumit profit, deci şi beneficii. În unele cazuri poate exista
un adaos la chirie, calculat în funcţie de durata de utilizare a maşinii, numit royality. Se
stabilesc performanţe medii, normale, pe care o anumită maşină poate să le realizeze pe
lună, peste acestea se plăteşte royality. Aceasta se calculează pe baza formulei:
chiria de bază x performanţa efectivă (în 1 lună)

------------------------------------------------------------ - chiria de bază
performanţa medie (în 1 lună)
în 1 lună = ponderea din perioada calculată

La încheierea contractului de leasing, utilizatorul are posibilitatea să reînoiască
contractul pentru o nouă perioadă şi cu o chirie mai redusă; să achiziţioneze bunul la un
preţ care a fost fixat la încheierea contractului (acesta doar în cazul leasingului financiar);
sau să restituie bunul societaţii de leasing ceea ce duce la terminarea relaţiilor contractuale.
5.3. Derularea unui contract de leasing prin intermediul societatii CS

Autovon SRL, Oradea
5.3.1. Societatea comerciala SC Autovon SRL
S. C. AUTOVON din Oradea este o societate cu răspundere limitată fondată în

1992 de către un singur proprietar care este pâna în prezent singurul administrator al
societăţii. Societatea este înregistrată la Camera de Comerţ şi Industie Oradea sub numărul
de J 19/461/1991 având Codul fiscal de 524.447, iar contul bancar nr.4072703900 deschis
la BCR Oradea.
În ceea ce priveşte profilul şi sfera de activitate a societăţii, AUTOVON oferă
următoarele servicii:
preluări auto pentru dezmembrare
preluări auto pentru revânzare - transcrieri auto până la înmatriculare
consignaţie auto
leasing auto
închirieri auto
autosalvare non stop
reparaţii auto
verificare auto ITP
autocosmetice
transport inten si internaţional
activitate de import-export
expertiză tehnică şi reevaluare.auto
protecţie anticorozivă
De asemenea-la solicitarea clienţilor se aprovizionează fie din ţară dar mai ales din
import - orice piese noi sau dezmembrate în termen de 10 zile pentru următoarele tipuri de
maşini: Mercedes, Opel, VW, Ford, Volvo, Fiat, BMW, Toyota, Nissan, Renault, Citroen,
Peugeot, Mazda, Simca, Audi, Talbot, Dacia, Oltcit, Aro, Lada, Skoda, Fiat, Wartburg
Moskwich, Trabant.
5.3.2. Activitatea de leasing la S.C. AUTOVON SRL
S.C. AUTOVON SRL. oferă persoanelor juridice achiziţionarea bunurilor mobile -

şi mai ales a automobilelor - din Germania în sistem de leasing.
Deci, cu toate că prin lege se admite deja încheierea contractelor de leasing cu persoane
fizice, clienţii de leasing a S.C. AUTOVON SRL. sunt deocamdată doar persoane juridice
din România.
De asemenea, societatea se ocupa doar cu leasing financiar, cel operaţional nefiind
încă practicat de el.
S.C. AUTOVON SRL. are un partener de leasing, o bancă cu activitate de leasing
în Germania, fiind de fapt intermediarul acestuia din urmă, în sensul că operaţiile de
leasing ale băncii din Germania se efectueaza prin intermediul S.C. AUTOVON SRL.
Deci, cu ocazia derulării unei operaţiuni de leasing, S.C. AUTOVON SRL, încheie un
contract de leasing de import cu banca germană având în acest contract calitatea de
utilizator, iar după aceea are loc încheierea contractului de leasing intern pentru
automobilul importat, cu persoana juridică din România. acum apărând deja în calitate de
finanţator. Este vorba despre un tip special de leasing şi anume subleasing de import1.
În cazul încheierii unui contract de leasing, S C. AUTOVON SRL. are următoarele
obligaţii:
• Să încheie cnntractul de leasing cu utilizatorul şi să transmită acestuia în termenul
contractului de leasing toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpârare cu
excepţia. dreptului de dispoziţie
• să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care constă în posibilitatea de a opta
pentru prelungirea contractului sau pentru achiziţionarea sau restitiuirea bunului;
 să îi garanteze utilizatorului folosinţă liniştită a bunului în condiţiile în care acesta a
respectat toate clauzele contractuale ;
 să asigure printr-o societate de asigurări bunurile oferite prin leasing ;
La rândul său, utilizatorul persoană juridică, are următoarele obligaţii.

• să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing ;
• să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi să asigure
instruirea personalului desemnat să exploateze ;
• să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing, fără acordul
finanţatorului;
• să efectueze plăţile cu titlu de leasing. în cuantumul valoric stabilit şi la termenele
prevăzute în contractul de leasing ;
• să-şi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare,
totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi-
inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat din cauze fortuite şi
continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrala a valorii
contractului de leasing.;
• să permită finanţatorului verificarea periodică a stării şi modului de exploatare a bunului

care face obiectul contractului de leasing,,.
• să îl informeze pe finanţator în timp util despre orice tulburare a dreptului de proprietate
venita din partea unui terţ
• să nu aducă modificări bunului fară acordul finanţatorului;
• să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.
În cazul în care la expirarea contractului de leasing utilizatorul îşi exprimă intenţia de

a cumpăra bunul, se are în vedere valoarea reziduală din contract.
În cazul în care utilizatorul nu îşi execută obligaţia de plată a redevenţei, locatorul are
dreptul de a rezilia contractul de leasing cu obligaţia utilizatorului la restituirea bunului şi
la plata ratelor scadente şi nerambursate cu daune interese privind amănuntul valoric al
redevenţei care a rămas de plătit pâna la expirarea contractului de leasing.
Automobilele şi toate bunurile mobile care sunt importate cu scopul utilizării în sistem
de leasing, se încadrează în regim vamal de admitere temporară pe toată perioada
contractului cu exonerarea totală de obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de
import inclusiv a garanţiilor vamale, cumpărătorul este obligat să achite taxa vamală
calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul întocmirii actului de vânzare
cumpărare, factură, în baza declaraţiei vamale de import definitiv.
Metodologia de derulare a unei operaţiuni de leasing, adopatată de firma

AUTOVON constă în :
1. Persoana juridică formulează în scris o cerere în care se trec toate caracteristicile

bunurilor mobile cu pretenţii clare. Se va achita în lei valoarea a 20 DM taxa de
intermediere prin fax, telex, telefon, c/v confirmării ofertei de preţ;
2. S.C. AUTOVON, în termen de 10-14 zile de la înregistrarea cererii., pune la dispoziţia
solicitantului oferta de preţ.
3. Dacă preţul este acceptat se include contractul de leasing în următoarele condiţii:
a) Plata avans 25% din preţul aegociat;.
b) Depunerea actelor persoanei juridice : bonitate bancară, bilanţul contabil pe ultima
lună certificat de înmatnculare si codul fiscal.
4. De la data achitării avansului în termen de 21 zile, se aduce bunul mobil pe cheltuiala
solicitantului, daca este vorba de un autovehicul se fac toate formalităţile legale pentru
înregistrarea în circulaţie pe cheltuiala solicitantului.
5. Durata contractului de leasing este 3 sau 4 ani în funcţie de valoarea contractului.
6. Valoarea rămasa (reziduala) este până 20% din valoarea contractului.
7. Valoarea se calculează în DM, plăţile se fac în lei la cursul de schimb valutar în ziua
plăţii, curs de licitare între persoanele juridice la Banca Comerciala sau Agricolă.
8. Ratele lunare (redevenţele) se achită 1a începutul fiecărei luni şi conţin o dobandă de 9%
pe an.
9. La terminarea perioadei de leasing, utilizatorul achită valoarea rămasă, taxele vamale
aferente valorii rămase pentru a face transcrierea dreptului de proprietate asupra
obiectului de leasing.
Costurile, ce nu intră în valoarea de leasing şi se achită separat de către solicitant cu

ocazia preluării obiectului de leasing sunt următoarele:
• taxă de transport autovehicul, bunuri mobile din Germania 1500DM, în care sunt incluse
c/v plâcuţelor de înmatriculare-vamă., asigurare obligatorie pe 14 zile, carburant, diurna
conducătorului auto pe 3 zile
• traducere acte + legalizări
• taxă de constatare RAR pentru vamă
• taxă de omologare individuală RAR, aceste două taxe depind de tipul vehiculului
• taxă de drum în funcţie de valoare în vamă
• asigurarea obligatorie în funcţie de capacitatea ci1indrică si tipul vehiculului
• impozit pe autovehicule în funcţie de tip şi capacitate cilindrică
• taxe de înmatriculare, taxe talon şi plăcile cu numere.
5.3.3. Derularea unei operaţiuni de leasing concrete
Pentru prezentarea operaţiunilor şi documentelor care se întocmesc la S.C.

AUTOVON SRL cu ocazia derulării unei operaţiuni de leasing, am luat un exemplu
concret.
Astfel în calitate de utilizator, S.C. LORIMPEX SRL din Oradea, doreşte să
încheie un contract de leasing cu firma AUTOVON pentru un Mercedes Benz.
Ca prim pas, întocmeşte o cerere, denumrita "Comandă pentu oferta de preţ", în care se trec
toate caracteristicile automobilului şi anume marca, tipul, modelul, capacitatea cilindrică,
felul cutiei de viteză, greutatea totală, dimensiunea caroseriei, culoarea, dotările
suplimentare solicitate ale acestuia. De asemenea se trece şi perioada de leasing pentru
care se solicită autornobilul. Concomitent se plăteste valoarea în lei acei 20 DM, adică
250000 lei.
Dupa cele 10-14 zile reprezentantul societăţii AUTOVON, care se ocupă cu
operaţiunile de leasing ale firmei, întocmeşte documentul "Oferta de preţ livrare în
leasing", a cărui elemente, referitoare la perioadă şi la caracteristicile bunului de leasing
trebuie să corespunda, pe cât posibil cu cerinţele formulate de utilizator în "Comanda
pentru oferta de preţ". Pe lângă aceste caracteristici tehnice, apar aici şi cele de natură
financiară. Astfel:
- preţul leasing fără TVA, care în cazul nostru este de 60000 DM
- avansul, care este 25% dm valoarea iniţială adică-15000 DM la care se mai
adaugă TVA aferentă
- valoarea rămasă,care reprezintă 20% din valoarea amitiată adică 12000 DM
- rata netă lunară, care se calculează în felul următor: din valoarea leasing iniţială se
deduce suma avansului şi cel al valorii rămase iar suma obţinută se împarte la numărul de
luni al perioadei de leasing.
Concret, în cazul nostai:
60000-15000- 12000-33000
33000 : 36 = 916,67 DM
Acestă sumă este însă doar o valoare netă la care mai trebuie adăugat dobânda care
să acopere cheltuielile finanţatorului şi să-i aducă un anumit profit, precum şi TVA
-dobânda medie lunară, care se calculează în felul următor:
Există un tabel de multiplicatori, care conţin două tipuri de multiplicatori pentru
fiecare perioadă de leasing. Astfel, prima categorie de multiplicatori se aplică la valoarea
de leasing initiala minus avansul, adică la creditul efectiv acordat utilizatorului.
Multiplicatorul de celălalt tip - din coloana a doua -se aplica la valoarea rămasă a bunului
Tabelul arată în felul următor:
Tabel nr. 5.1.
Perioada % %
24 luni 4,81 2,17
36 luni 3,45 2,17
48 luni 2,77 1,49
Din prima valoare obţinută se scade valoarea celei de a doua şi cea a ratei nete
lunare.
Astfel calculele vor fi următoarele :
60000-15000-45000
45000 * 3,45 % = 1552,5
12000*2,17%= 260,4
1552,5 - 260,4 - 916,67 = 375.43 DM
- TVA aferentă ratei lunare (inclusiv dobânda), care va fi în cazul de faţă :

( 916,67 + 375,43 ) * 19 % = 145,5 DM
- total rată lunară, care va fi egală cu suma ultimelor trei elemente de mai sus,
adică rata lunară neta plus dobânda medie lunară plus TVA.
916,67 + 375,43 + 245,5 = 1537,6 DM
Oferta de preţ mai cuprinde două menţiuni referitoare la faptul că taxele şi

impozitele aferente pentru aducere şi înmatriculare nu sunt incluse în calcule, respectiv că
plata se face în lei la curs de schimb prin licitare în ziua plăţii.
S. C. LORIMPEX SRL este satisfacută cu pretul prezentat în oferta de preţ şi plăteşte
avansul, prezintă documentele cerute ( bonitate bancară, bilanţul contabil pe ultima luna,
certificat de înmatriculare şi codul fiscal ) şi încheie “Contractul de leasing” cu S.C.
AUTOVON SRL. Contractul se încheie în două exemplare, pentru fiecare parte câte un
exemplar ;
Contractul de leasing al societăţii AUTOVON cuprinde :
- datele de identificare ale finanţatorului respectiv utilizatorului, cum ar fi numele firmei,
adresa, nr. înregistrare, cod fiscal, nr, cont şi banca, nr. cont valută şi banca, respectiv
numele reprezentanţilor legali ale celor două firme.
- descrierea obiectului leasingului, în ceea ce priveşte categoria acestuia ( autovehicul /
utilaj), marca, tipul, nr. şasiu, nr. motor, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie nr.
circulaţie, nr. talon, km bord.
- datele fmanciare ale leasingului, care corespund cu cele prezentate în oferta de preţ, dar
cuprinzând în plus valoarea iniţială cu TVA, respectiv valoarea avansului de leasing cu
TVA. Se mai înscrie aici şi valoarea totală fară TVA a plăţilor efectuate în cursul celor
36 luni, respectiv valoarea totală ca TVA a acestora.
Prima rata de leasing se plăteşte la data încheierii contractului, următoarele rate
urmând a se achita la începutul fiecărei luni.
Sunt enumerate în contract după aceea, obligaţiunile locatorului şi cele ale
utilizatorului, care sunt în esenţă aceleaşi cu cele prezentate mai sus.
Sunt cuprinse apoi consecinţele unor eventuale încetări ale contractului înainte de
termen, precum şi unele clauze finale referitoare la soluţionarea litigiilor şi la valoarea cu
titlu executor a contractului.
După înscrierea datei şi a locului încheierii contractului, acesta se semnează de
câtre cei doi reprezentanţi, şi se pune ştampila.
În termen de 21 de zile de la data achitării avansului, se aduce bunul mobil pe
cheltuiala SC. LORIMPEX SRL Şi se fac toate formalitatile legale, necesare pentru
înregistrarea în circulatie, pe cheltuiala acestuia.
Concluzii 63
Concluzii
După părerea mea, leasingul va cunoaşte în viitor o dezvoltare serioasă.în România.

Scopurile şi avantajele utilizării lui sunt bine cunoscute deja, conducătorii întreprinderilor
dispunând de o oarecare experienţă în domeniu in ceea ce priveşte modul şi posibilităţile de
utilizare a acestuia şi ca urmare cu ocazia deciziilor de investiţii se ia în considerare şi
această din urmă alternativă.
În ceea ce priveşte oferta de pe piaţa leasingului şi acesta s-a dezvoltat şi se
dezvoltă în continuare. Societăţile de leasing, din punct de vedere al cunoştinţelor
profesionale şi al puterii de capital, s-au întărit, clienţii reuşind să găseasca parteneri pentru
orice tip de leasing dorit, putând să se aştepte la un conţinut şi la clauze ale contractelor
cât mai cristalizate. Adică, sub leasing se înţelege peste tot acelaşi lucru şi ca urmare între
diferitele oferte, comparaţiile se pot efectua mult mai uşor.
Dar ritmul dorit al dezvoltării este stânjenit de lipsa unei legislatii clare,
modificările frecvente fac aproape imposibile efectuarea de previziuni cu ocazia acestor
opearţii. După părerea mea, perfecţionarea reglementărilor se impune şi după republicarea
Ordonanţei Guvernamentale Nr. 51/1997, chiar dacă în prezent, în perioada de constituire a
acestei pieţe reglementarea prea detaliata este imposibilă.
Potenţialul de creştere al industriei leasingului este însă foarte mare, chiar dacă este
o industrie la începuturile ei. Stabilitatea pe termen lung a acestei activităţi este susţinută
de existenţa unei rezerve mari de clienţi potenţiali, neexistând pericolul scăderii acestei
cereri sub nivelul ofertei.
Anexe 64
ANEXE
Anexa nr. 1. COMANDA PENTRU OFERTA DE PREŢ
FIRMA/PERS. FIZICĂ __________________________________

DOMICILIU – ORAŞ __________________________________
STR. __________________________________
TELEFON: __________________________________
FAX: __________________________________
NR. ÎNREGISTRARE: __________________________________
REPREZENTANT LEGAL: ______________________________
COMANDA PENTRU OFERTA DE PREŢ
Livrare in leasing cu durata de ________ luni pentru:
1. Autovehicul: ____________________________________
2. MARCA: _____________________________
3. TIPUL: ______________________________
4. MODEL: ____________________________
5. CAPACITATE CILINDRICĂ: ___________
- KW / CP: ___________________________
6. CUTIE VITEZE: ______________________
- Trepte: _____________________________
7. GREUTATE TOTAL ADMIS: ___________
- Sarcina utilă admis: ___________________
8. CAROSERIA: ________________________
- Dimensiuni: ________________________
9. CULOAREA: _______________________
10. GENTILE DOTATE: __________________
11. DOTĂRI SUPLIMENTARE:____________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
CHIT. NR. _____________________

_____________________
Semnatură autorizată,
STAMPILA
Data: ____________________
Anexe 65
Anexa nr. 2. OFERTĂ DE PREŢ LIVRARE ÎN LEASING
SC AUTOVON SRL
Oradea, România
Str. Ciheiului, nr. 15A
AUTOVO
Tel.: 059/121240
N
Fax: 059/144310
OFERTĂ DE PREŢ
LIVRARE IN LEASING
Autovehicul _______________________ tip ________________ an fabr____________

Km bord_____________ _______________ cutia de viteză _________________________
Alte caracteristici __________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
Pret leasing fără TVA: ____________________________________DM

Avans: ____________________________________DM
Valoare rămasă: ____________________________________DM
Durata:
____________________________________luni
Rata netă lunară: ____________________________________DM
Dobânda: ____________________________________DM
TVA: ____________________________________DM
Total rata lunară: ____________________________________DM
Director- patron Plata se face în lei la curs de schimb prin licitare în ziua platii
Ilieş Nicolae
Cont bancar nr.2340456302 deschis la BCR Oradea. Cod fiscal : R435572
Număr de înregistrare la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor J15642/1991
Anexe 66
Anexa nr. 3. CONTRACT DE LEASING - Pag. nr 1
SC AUTOVON SRL
Oradea, România
Str. Ciheiului, nr. 15A
Cod fiscal: R435572
AUTOVO
Nr. Înreg.: J15/642/1991 N
Tel.: 059/121240 Fax: 059/144310
CONTRACT DE LEASING
NR. ……………………………….
LOCATOR DATE UTILIZATOR

SC AUTOVON SRL FIRMA/NUMELE
ORADEA, str. Ciheiului,nr.15A ADRESA
J15/642/1991 NR. ÎNREGISTRARE
R435572 COD FISCAL
NR. CONT
BANCA
NR. CONT VALUTĂ
BANCA
ILIEŞ NICOLAE REPREZENTANT LEGAL
Prin prezenta se adevereşte că am predat, respectiv am preluat:
II OBIECTUL LEASING: AUTOVEHICUL / UTILAJUL: MARCA…………………….. TIPUL ………..
Nr. şasiu Nr. motor Cap. Cil. cmc An fabr. Nr. Circ. Nr. talon Km bord
III Valoare iniţială: DM ………………………………. Valoare totală: DM ……..……………………………

Valoare iniţuală cu TVA : DM ………………………. Valoare totală cu TVA: DM ………………………….
Durata / perioada de leasing: ………………………… luni
Ăvans de leasing DM ………………… RATE LUNARE se achita la începutul fiecarei luni

………………..% TVA DM ………………… Rate leasing DM ……………………
Dobânda DM ……………………
% TVA DM ……………………
TOTAL AVANS: DM …………………. TOTAL: DM ……………………
Se achită in lei la cursul zilei de plată, curs de vânzare Se achită in lei la cursul zilei de plată, curs de vânzare
prin licitaţie prin bănci BCR în ziua plăţii. prin licitaţie prin bănci BCR în ziua plăţii.
Valoare reziduală fără TVA:
DM ………………….
Prima rată de leasing va fi achitată astăzi, ………………….. in contul locatorului cu OP nr. …………………
A doua şi toate ratele ce urmează vor fi plătite întotdeauna pe data de 1-3 a fiecarei luni începând cu data de
………. Utilizatorul garantează debitele prin capitalul social – patrimoniul neangajat al societaţii comerciale
cumparatoare. În cazul neîndestularii locatorului, numitul …………………. Patron, administrator al firmei
utilizatoare:………………….. cu toate bunutile sale mobile si imobile in calitate de girant.
Anexe 67
CONTRACT DE LEASING - Pag. nr. 2
IV. OBLIGAŢIUNILE LOCATORULUI

Garantează pe utilizator ca avicţiune şi împotrica oricărei tulburări a posesiei. Să predea autovehiculul înscris în circulaţie pe
numele său cu acte legale de circulaţie, păstrând dreptul de proprietate asupra autovehiculului pe perioada de leasing.
Garantează calitatea autovehicului livrat.
Garantează pe utilizator că la sfarşitul perioadei de leasing să transmita dreptul de proprietate asupra autovehiculului dupa
achitarea valorii reziduale din contract. În acest caz va elibera cartea de identitate a autovehiculului cu toate actele de înstrainare.
Să livreze autovehiculul contractat în termen de ………. zile de la data achitării avansului de leasing. Data achitarii se
consideră data cand apare suma în contul locatorului. Acest termen se prelungeste cand apare clauza forţei majore(tulburări sociale grave,
catastrofe naturale), în acest fel poate fi modificat termenul de livrare.
Să asigure pentru sumă nelimitată (Casco) bunul din contract pe cheltuiala utilizatorului.
V. OBLIGAŢIUNILE UTILIZATORULUI
Să efectueze plătile lunare cu titlu de redevenţă (rată) în cuantumul valoric stabilit şi la datele fixate în contractul de leasing.
Să primescă bunul la termenul stipulat în contractul de leasing. În cazul în care utilizatorul refuză să primescă bunul la
termenul stipulat la contractul de leasing sau dacă se află în stare de reorganizare judiciară şi sau faliment, societatea de leasing are
dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune interese care vor fi de 30% din avansul achitat.
Nu are dreptul să vândă, să doneze, să împrumute, să folosească garantie obiectul de leasing.
Toate schimbările efectuate de către utilizator,montări în plus, vopsirea sau inscripţia pe obiectul de leasing sunt admise numai
cu acordul prealabil al locatorului.
Nu are dreptul să subînchirieze bunul de leasing.
Să prezinte autovehiculul lunar la sediul firmei locatoare sau la o altă firmă inducată de locator în vederea verificării şi la
nevoie pentru eventualele remedieri, remedierea defecţiunilor, utilizatorul suportând cheltuielile ocazionate.
Să respecte regulile de funcţionare ale autovehiculului conform instrucţiunilor producătorului, autovehiculul trebuie să fie
folosit în mod corespunzator în scopul realizarii obiectului pentru care a fost solicitat şi trebuie să fie permanent în stare bună de
funcţionare cât priveşte starea tehnică dar şi cprespunzător regulilor de siguranţă la circulaţia rutieră.
Să facă plăţile la scadenţă din contractul de asigurare CASCO în contul indicat. Contractul de asigurare va fi reînoit annual
pâna la expirarea contractului de leasing, predând o copie xerox locatorului.
Utilizatorul suportă toate cheltuielile legate de folosirea, funcţionarea autovehiculului, impozitele, asigurările, taxele şi
costurile de întreţinere şi reparaţii.
Să anunte imediat pe locator de orice deteriorare suferită de autovehicul în perioada de contract având obligaţia ca remedierea
să se facă în atelierul locatorului pe cheltuiala utilizatorului. În cazul unor deteriorari totale sau pierderea autovehiculului contractul poate
fi denuntat de cei doi parteneri de contract la data unui termen de plată de leasing.
În cazul în care autovehiculul a fost furat, dar şi găsit înainte de începerea obligaţiunilor asiguratului, contractul de leasing
poate fi continuat la cererea uneia din părţile contractante în condiţiile de contract anterior. În acest caz utilizatorul este obligat ca in
termen de 5 zile de la reînceperea contractului, să plătească ratele restante într-o singură sumă.
La încheierea contractului să prezinte ultima balanţă de verificare sau bilanţ contabil şi certzificatul de înmatriculare a firmei.
După terminarea contractului de leasing să achite imediat valoarea reziduală din contract şi taxele vamale aferente obiectului
de leasing. În caz contrar obiectul de leasing va fi retras de locator imediat şi contractul de leasing se reziliază.
VI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI ÎNAINTE DE TERMEN

Neplata a doua rate consecutive la scadenţă sau neîndeplinirea obligaţiunilor asdumate de utilizator în ceea ce priveşte
întreţinerea şi folosirea autovehiculului, veridicarea tehnică lunară, asigurarea CASCO a autovehiculului îndreptăţeşte pe utilizator să
ridice imediat autovehiculul oriunde s-ar afla (locatorul având un set de chei) fără nici o altă somaţie prealabilă. În acest caz locatorul
poate obliga utilizatorul la plata daunelor cauzate, iar sumele achitate de utilizator nu se mai restituie.
VII. CLAUZE FINALE

Problemele litigioase se vor soluţiona în conformitate cu legea 99/99 privind leasingul.
Acest contract de leasing cu plata ratelor lunare are valoare de titlu executor, toate cheltuielile privind urmărirea şi executarea
silită vor fi în sarcina utilizatorului.
Subsemnatul ………………………………………………………. reprezentat prin ………………………………………….
Accept prin semnarea acestui contract dreptul locatorului de a cere executarea silită, fără sentinţă judecătorească, în cazul nerespectării de
către societatea pe care o reprezinta obligaţiilor asumate prin respectarea prezentului contract.
Prezenta s-a încheiat in doua exemplare, pentru fiecare parte câte un exemplar.
Data încheierii contractului……………………………………….
Locul încheierii contractului……………………………………..
LOCATOR UTILIZATOR
SC AUTOVON SRL ……..……………….
ILIEŞ NICOLAE REPREZENTAT PRIN
………………………..
Bibliografie 68
BIBLIOGRAFIE
1. CERNA Silviu: Economie monetară şi financiară internaţională,ditura Mirton,

Timişoara 1997
2. CLOCOTICI Dorin, GHEORGHIU Gheorghe: Operaţiunile de leasing, Editura
Lumina Lex, Bucureşti 2000
3. GABELE Eduard, KROLL Michael: Leasing als Finanzierungs – instrument,
Gabler 19921
4. GUREŞOAIE Ion: Contractul de leasing, Editura Gir Press, Bucureşti 1998
5. HALPERN Paul, VESTON J. Fred, EUGENE F. B. : Finanţe manageriale
modelul canadian, Editura Economică 1998
6. HASTEDT Uwe – Peter , Gewinurealisation beim Finanzierungs – leasing,
Gabler 1992
7. HOANŢĂ Nicolae: Finanţele firmei, Editura Continent, Sibiu 1996
8. POPA Ioan: Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti 1997
9. STANCU Ioan: Finanţe: Teoria pieţelor financiare, Editura Economică,
Bucureşti 1997
10. TOMA M, ALEXANDRU Felicia: Finanţe şi gestiune financiară de
întreprindere, Editura Economică, Bucureşti 1998
11. VOICULESCU Dan, CORAŞ Mircea: Leasing, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1985
12. Capital – nr. 15, 23, 40, 46, 47 din 2000
13. Ordonanţa Nr. 51/1997 republicată privind operaţiunile de leasing şi societaţile
de leasing
14. Monitorul Oficial Nr. 9 din 12 ianuarie 2000
15. www.capital.ro
16. www.unslr.ro

Lucrarea Diploma

Diunggah oleh

Informasi Dokumen

Hak Cipta

Format Tersedia

Bagikan dokumen Ini

Bagikan atau Tanam Dokumen

Opsi Berbagi

Apakah menurut Anda dokumen ini bermanfaat?

Apakah konten ini tidak pantas?

Hak Cipta:

Format Tersedia

Lucrarea Diploma

Diunggah oleh

Hak Cipta:

Format Tersedia

Cuprins 1

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE LEASING………………………………….……….3

Potrivit noii legislaţii fundamentale adoptate în România după 1989, economia de

Am încercat să fac o cercetare asupra leasingului, pentru a întelege cauzele

Capitolul 1. CONCEPTUL DE LEASING

1.1. Conţinutul economic al leasingului

Pornind de la expresia de origine engleză, “lease” (închiriere), leasingul este o

Se pune astfel accentul pe o latură a leasingului şi anume pe aceea de formă

Din cele prezentate rezultă ca prin operatiunea de leasing, subiecţii economici

1.2. Părţile leasingului

Contractul de leasing impune anumite obligaţii reciproce între părţile care

Furnizorul este proprietar, de asemenea vânzătorul obiectului ce face obiectul

Finanţatorul/locatorul, societatea de leasing pote fi pe de o parte o filială a

Atractivitatea contractului pentru societăţile de leasing, derivă din veniturile ce

Trebuie menţionat faptul că participarea utilizatorului la operaţiunea de leasing

Relaţiile dintre participanţii unei operaţiuni de leasing “clasic”sunt prezentate în

a răspundere pentru dreptul de

Nu este recomandat, de obicei a alege între societaţile de leasing pe baza mărimii

O altă categorie de participanţi la operaţiunea de leasing o constituie intermediarii,

Leasingul s-a afimat în ultimele decenii- îndeosebi în S.U.A. şi în ţările Europei

Firmele de leasing sunt constrânse să respecte o anumită proporţie între

Se face astfel o distincţie clară între persoana proprietarului şi cea a utilizatorului.

Operaţiunea de leasing este iniţiată de firma care doreste închirierea produsului şi

Contractul de leasing asigură drept de folosinţă utilizatorului pentru o perioadă

În vederea acoperirii eventualelor pagube produse proprietaţii finanţatorului,

Operaţiunea de leasing are ca particularitate faptul că capitalul investit de către

Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficace mijloc de finanţare a investiţiilor

Leasingul poate fi complementar sistemului bancar; prin emiterea de acţiuni sau

Utilizator Societate de leasing

1.4. Asemănări şi deosebiri între leasing şi credit, respectiv între

Leasingul este oarecum similar cu împrumutul; ambele situaţii impun o serie de

În ceea ce priveşte cheltuielile de transport, cele de montare şi de punere în

Dacă avem în vedere dreptul de dispoziţie asupra bunului primit în folosinţă,

Activul corporal aflat în proprietatea debitorului operaţiunii de credit, nu poate

Ca şi ratele de leasing, chiriile aferente închirierii pot fi evidenţiate în totalitate

Capitolul 2. TIPURI DE LEASING

Fără îndoiala că diverse forme şi modalităţi de leasing au fost practicate cu mult

 leasingul financiar - care presupune că în perioada de închiriere de bază (prima

 leasing direct, realizat prin închirierea contractului între producătorul exportator şi

Există şi forme speciale de leasing, caracterizate prin particularitaţi ale tehnicii de

 leasingul cu transpunere de capital, caz în care leasingul este finanţat parţial

Pentru o înţelegere cât mai exactă a diferitelor tipuri de leasing, urmează o

2.1. Leasingul financiar

Se numeşte leasing financiar operaţiunea pe termen mediu sau lung cu scop

Operaţiunea de leasing financiar ia naştere prin încheierea a două contracte

Perioada de leasing, în România este stabilită de părţile contractante, însă

În ceea ce priveşte ratele de leasing, utilizatorul plăteşte regulat în forma ratelor

În unele ţări, unde condiţiile menţionate nu sunt prezente, recalcularea ratelor de

Semificaţia leasingului financiar ne arată că finanţatorul acceptă să finanţeze

La expirarea contractului de leasing financiar, utilizatorul sau o altă societate,

În ceea ce priveşte contabilizarea leasingului financiar s-au individualizat pe

 ce ar conduce la distorsionarea indicatorilor de rentabilitate a întreprinderii, de

Sistemul contabil de tip continental faţă de cele spuse anterior, reflectă o

După cum se vede, amândouă concepţiile se bazează pe argumente perfect

Pornind de la esenţa şi scopul leasingului financiar, după părerea mea, pare

Cei care solicita leasingul financiar sunt întreprinderile care au scopul ca

2.2. Leasingul operaţional

Leasingul operaţional, denumit şi leasing funcţional este o afacere cu caracter de

În cazul operaţiunilor de leasing operaţional, finanţatorul este de multe ori

Finanţatorul îşi asumă obligaţii de garanţie şi răspundere, deci el este

La expirarea contractului utilizatorul restituie bunul finanţatorului deoarece nu-şi

Contractul de leasing operaţional este reziliabil în orice moment de către

În ceea ce priveşte mărimea şi eşalonarea plăţii ratelor de leasing, posibilităţile

Garanţiile utilizabile pentru operaţiunile de leasing operaţional sunt aceleaşi ca