Anda di halaman 1dari 23

SteluŃe decorative din hârtie

Zilele trecute am fost în vizită la colegii din alt departament care şi-au împodobit
birourile cu decoraŃiuni făcute de ei atât de frumos încât i-am lăudat la toată lumea. Şi
cum unde-s mulŃi, puterea creşte… am văzut acolo idei superbe de decoraŃiuni făcute
manual şi am furat şi eu câteva idei. O să vă prezint o stea (sau un fulg de zăpadă,
depinde ce vreŃi voi să fie) foarte uşor de făcut, durează cam un minut şi e de mare
efect.

Vă trebuie o coală de hârtie A4 si un foarfece. ÎndoiŃi coala de hârtie şi tăiaŃi-o în două.


Fiecare dreptunghi trebuie transformat într-un pătrat. ÎndoiŃi pe latura mică şi tăiaŃi restul
de hârtie.
ÎndoiŃi pătratul de hârtie astfel încât să formaŃi un triunghi. Mai îndoiŃi încă de două ori
ca să obŃineŃi un triunghi mai mic (în total pătratul de hârtie va suferi trei îndoituri)

PoziŃionaŃi triunghiul de hârtie cu laturile pe care a fost îndoit în sus, astfel încât în
partea de jos veŃi avea marginile fiecărei laturi a pătratului. DecupaŃi pe linia evidenŃiată
cu mov. Nu are importanŃă cât de adânc decupaŃi, fiecare stea va fi diferită, având
colŃurile mai mult sau mai puŃin ascuŃite.
Urmează apoi decuparea unor mici şanŃuri în lateralele rămase ale triunghiului şi unul
chiar în vârf. Iarăşi nu are importanŃă cât de dese sau de rare sunt, ori cât de înguste
sau de late. Fiecare stea va fi unică.

Nu vă mai rămâne decât să despăturiŃi steluŃa şi s-o puneŃi un pic la presat ca să îşi
păstreze forma. Apoi o puteŃi agăŃa oriunde doriŃi, aveŃi mai jos câteva poze din
departamentul de care vă vorbeam:
Fulgi în zbor

Vine Moşul!

SteluŃe decorative din hârtie


14 December, 2009 by Laura Frunza

Zilele trecute am fost în vizită la colegii din alt departament care şi-au împodobit
birourile cu decoraŃiuni făcute de ei atât de frumos încât i-am lăudat la toată lumea. Şi
cum unde-s mulŃi, puterea creşte… am văzut acolo idei superbe de decoraŃiuni făcute
manual şi am furat şi eu câteva idei. O să vă prezint o stea (sau un fulg de zăpadă,
depinde ce vreŃi voi să fie) foarte uşor de făcut, durează cam un minut şi e de mare
efect.

Vă trebuie o coală de hârtie A4 si un foarfece. ÎndoiŃi coala de hârtie şi tăiaŃi-o în două.


Fiecare dreptunghi trebuie transformat într-un pătrat. ÎndoiŃi pe latura mică şi tăiaŃi restul
de hârtie.
ÎndoiŃi pătratul de hârtie astfel încât să formaŃi un triunghi. Mai îndoiŃi încă de două ori
ca să obŃineŃi un triunghi mai mic (în total pătratul de hârtie va suferi trei îndoituri)

PoziŃionaŃi triunghiul de hârtie cu laturile pe care a fost îndoit în sus, astfel încât în
partea de jos veŃi avea marginile fiecărei laturi a pătratului. DecupaŃi pe linia evidenŃiată
cu mov. Nu are importanŃă cât de adânc decupaŃi, fiecare stea va fi diferită, având
colŃurile mai mult sau mai puŃin ascuŃite.
Urmează apoi decuparea unor mici şanŃuri în lateralele rămase ale triunghiului şi unul
chiar în vârf. Iarăşi nu are importanŃă cât de dese sau de rare sunt, ori cât de înguste
sau de late. Fiecare stea va fi unică.

Nu vă mai rămâne decât să despăturiŃi steluŃa şi s-o puneŃi un pic la presat ca să îşi
păstreze forma. Apoi o puteŃi agăŃa oriunde doriŃi, aveŃi mai jos câteva poze din
departamentul de care vă vorbeam:
Fulgi în zbor

Vine Moşul!
ŞerveŃel în formă de brăduŃ

În limita timpului liber pe care o să îl am de acum până la Crăciun, în afară de ideile de


decoraŃiuni, o să postez şi idei pentru mesele festive de sărbători (reŃete, aranjamente
decorative) şi o să încep cu o idee de împăturit şerveŃelul în formă de brăduŃ. Ce poate
fi mai reprezentativ pentru masa de Crăciun decât brăduŃul mult-iubit şi de cei mici şi de
cei mari? Ideal ar fi să aveŃi şervete din pânză, iar pentru acest mod de împăturire v-ar
trebui unele care să fie la fel şi pe faŃă şi pe dos. Eu am folosit pentru exemplificare
şerveŃele de hârtie şi chiar mi-au ieşit foarte bine brăduŃii. Îi puteŃi face oricând aveŃi o
clipă liberă, îi puneŃi într-o cutie şi îi aveŃi gata pentru sărbători când n-o să vă mai
vedeŃi capul de treburi.

Dacă aveŃi şervet de pânză îl împăturiŃi în patru, dacă aveŃi un şerveŃel de hârtie îl lăsaŃi
aşa cum e:

Îl orientaŃi spre voi cu laturile neîmpăturite şi îndoiŃi fiecare latură înspre vârf lăsând cam
1,5 cm distanŃa între ele.
ÎntoarceŃi-l cu faŃa în jos.

ÎndoiŃi laturile astfel încât să se suprapună şi să formeze la bază un spaŃiu în formă de


triunghi.
ÎntoarceŃi invers astfel încât partea ascuŃită să fie în jos.

ÎntoarceŃi cu faŃa în jos:

De la vârf înspre bază, îndoiŃi fiecare strat al şerveŃelului înspre exterior, aranjând cu
atenŃie îndoiturile. Începând cu stratul numărul doi, vârful se bagă sub stratul din faŃă.
Şi ultimul strat:

Când îi aşezaŃi în farfurie îi puteŃi “împodobi” cu steluŃe sau cu şiraguri mici de mărgele.
Dacă vă permiteŃi, puteŃi decora fiecare brad cu o mică bijuterie – cadou pentru fiecare
oaspete (nu din aur, un gablonŃ frumos, un pantantiv, un medalion, o broşă, un inel, un
ac de cravată, nişte butoni).
Posted in ActivităŃi de Crăciun, Idei practice, Utile | Tagged impaturit servetele,
servetele impaturite deosebit, servetele in forma de brad, servetele pentru mese festive
| 1 Comment »

Om de zăpadă decorativ

Azi a început să fulguiască un pic dar nu suficient cât să se adune nămeți prin care să
ne dăm cu săniuța sau din care să facem oameni de zăpadă. Așa că m-am apucat de
făcut propriul meu om de zăpadă, după o idee pe care am găsit-o pe un site. Aveți
nevoie de o sticlă de plastic de 0,5 l cu partea de sus rotunjită, făină, un pai de băut, o
piuneză pentru avizierele de plută, doi nasturi negri mici și doi-trei mai mari, mărgeluțe
roșii, făină, o căciuliță + un fular (eu le-am împrumutat de la niște decorațiuni, dar le
puteți face din resturi de material sau din șosețele ca la colindători), adeziv puternic gen
„Picătura”.

Dezlipiți eticheta de pe sticlă, spălați bine sticla și lăsați-o la uscat. Primul accesoriu
este nasul, format din piuneza pe care o înfigeți cu atenție în sticlă, după ce ați uns-o în
prealabil cu adeziv ca să se fixeze mai bine.
Așa arată piuneza:
Lipiți cei doi năsturei pe post de ochi. Într-o laterală faceți o gaură îngustă pe care
împingeți paiul de băut care va fi „mătura” omului. Pentru mai mult efect folosiți un
cutter ca să tăiați în fâșii vârful paiului. În punctul unde paiul și sticla se unesc ungeți din
belșug cu adeziv ca să nu curgă umplutura.

Cu ajutorul unei pâlnii umpleți sticla cu făină, scuturând-o din când în când ca să se
așeze bine ”zăpada”.

Bănuiesc că ați observat că până în acest punct omul de zăpadă nu are gură și asta
pentru că nu mă hotărâsem cu ce s-o fac. Într-un final am decis să folosesc mărgeluțe
foarte mici și am răscolit până le-am găsit căci de teama Elizei am dosit toate
materialele mele pentru lucru manual. Trageți o linie cu adeziv și cu mare grijă lipiți
mărgeluțele.

Lipiți nasturii mari, apoi puneți-i căciulița și fularul și gata, omul de zăpadă e pregătit să
ne aducă un zâmbet pe fețe.

Dacă vă plac oamenii de zăpadă mai găsiți o idee aici iar de aici am cumpărat niște
oameni de zăpadă făcuți manual, foarte deosebiți, pe care o să îi ofer cadou unor
colege din străinătate. Vă asigur că în realitate sunt și mai frumoși decât în pozele de
acolo.

PrimiŃi colindătorii?
Aceasta cred că este cea mai frumoasă activitate de Crăciun pe care am întâlnit-o de
când fac eu diverse decoraŃiuni şi ornamente de sărbători. E atât de uşor de făcut şi
totuşi rezultatul e atât de uimitor, încât îl recomand din tot sufletul la toate mămicile,
bunicile, educatoarele şi învăŃătoarele.

Materiale: un tub de la prosoape de bucătărie din hârtie, tăiat în două bucăŃi inegale, un
tub de la hârtie igienică, acuarele, penson, coli de hârtie colorată mai groasă, o coală de
hârtie albă, o foaie cu partitura unei colinde (ceva de genul acesta ), trei şosete de bebe
(eu am cumpărat nişte şoseŃele flauşate foarte ieftine, special pentru asta şi pentru alt
proiect pe care îl am în minte), aŃă, foarfece, marker negru, creion colorat roz.

Tuburile de carton se colorează cu acuarelele şi se lasă la uscat peste noapte. Dacă e


nevoie, mai daŃi un strat şi la fel, lăsaŃi să se usuce bine.
Între timp, decupaŃi din hârtia albă trei ovale pentru feŃe, desenaŃi pe ele ochii şi gurile
(ca şi cum ar cânta) şi obrăjorii înroşiŃi de ger.

Din colile colorate decupaŃi mânuŃele îmbrăcate în mănuşi cu un singur deget ale
colindătorilor.
Din foaia cu partitura decupaŃi trei “cărticele” de colinde. LipiŃi mănuşile de cărticelele de
colinde.

LipiŃi chipurile şi mănuşile de corpurile colindătorilor.

TăiaŃi talpa şoseŃelelor şi legaŃi-le cu nişte aŃă să formaŃi un moŃ. PuneŃi căciuliŃele
colindătorilor să nu răcească şi trimiteŃi-i la colindat.
Arată super pe un pervaz sau pe un raft, oriunde îi puteŃi pune să vă colinde zi de zi
până la Crăciun, eu i-am pus până la urmă pe pervazul de la bucătărie să mă uit mereu
la ei când gătesc.

Coronita dulce
Am fost ieri la cumparaturi si m-am aprovizionat cu bomboane de pom, neaparat
preferatele mele, cele cu jeleu. Anul acesta am gasit cu jeleu de mar cu scortisoara si
de visine. De obicei, pun bomboanele in brad, imi place sa le caut printre crengi, sa le
mananc si sa las doar ambalajele, pe care sa le pipai plina de speranta, doar, doar oi
mai gasi una, atunci cand strang bradul. Insa m-am decis ca anul acesta sa incerc ceva
special, astfel ca am creat aceasta coronita din bomboane.

Pentru a face aceasta coronita aveti nevoie de: carton mai tare, bomboane de pom,
panglica de organza, scotch dublu adeziv, cutter, foarfeca. Se traseaza conturul unui
cerc pe carton, folosind un castron mai mare (eu am folosit un capac de oala), apoi in
centrul lui se traseaza conturul unui cerc mai mic (eu am folosit un bol). Se decupeaza
mai intai cercul mare cu foarfeca, apoi cercul mic, cu cutterul.
Se incepe lipirea bomboanelor pe coronita de carton cu scotch dublu adeziv, avand
grija sa umpleti bine spatiile goale. La sfarsit se leaga panglica si se agata la loc de
cinste Daca nu vreti sa se vada panglica pe suprafata coronitei, o puteti capsa pe
spatele cartonului inainte de a incepe lipirea bomboanelor.

Coronita poate fi un cadou minunat de Craciun (si nu numai) pentru cei dragi, daca o
personalizati cu bomboanele preferate ale destinatarului cadoului

i nevoie doar de 6 pătrate de hârtie albă, lipici şi foarfece. ÎndoiŃi fiecare pătrat de hârtie
în două, astfel încât să rezulte un triunghi.
FaceŃi câte trei tăieturi convergente pornind de la baza triunghiului spre mediană. V-am
lămurit, nu? Poate poza o să vă lămurească şi mai tare. Nu tăiaŃi până la capăt, lăsaŃi
jumătate de centimetru sau mai mult, în funcŃie de dimensiunea pătratului de hârtie.
Dacă faceŃi decoraŃiuni individuale, puteŃi să faceŃi mai multe tăieturi ca să arate mai
complicat, dar pentru stea sunt suficiente trei tăieturi. Am făcut şi un model pe care am
desenat cu carioca liniile care trebuie tăiate ca să se vadă mai bine.
DesfaceŃi hârtia şi, începând din mijloc, împăturiŃi cele două triunghiuri mici,
suprapuneŃi-le şi lipiŃi-le cu lipici (eu am lipit cu scotch ca să văd cum ies, dar o să fac
unele mai frumoase pentru Crăciun şi o să le lipesc cu lipici).

Acum întoarceŃi tot pătratul de hârtie pe partea cealaltă şi repetaŃi cu următoarele două
triunghiuri de hârtie.
ContinuaŃi să faceŃi asta, întorcând de fiecare dată hârtia, pentru a lipi toate
triunghiurile.

La final formaŃi steaua si lipiŃi colŃurile între ele cu lipici sau scotch.

Anda mungkin juga menyukai