Analiza riscurilor întreprinderii

1. Analiza riscului economic (de exploatare) 1[1]

Riscul, în general, reprezinta posibilitatea aparitiei unui eveniment

care sa prejudicieze activitatea întreprinderii. Într-o optica mai restrânsa
riscul economic reprezinta „incapacitatea societatii de a se adapta în timp si
la cel mai mic cost la variatiile conditiilor de mediu (economic si social)”.2
[2] Astfel, riscul economic exprima volatilitatea rezultatului economic la
conditiile de exploatare.

În literatura economica de specialitate analiza riscului economic se

realizeaza din mai multe puncte de vedere.

A) Un prim punct de vedere porneste de la analiza relatiei cost –

volum-rezultat numita si analiza pragului de rentabilitate ca modalitate
operationala si eficienta de analiza a riscului. Pragul de rentabilitate este
punctul în care cifra de afaceri acopera cheltuielile de exploatare delimitate
în cheltuieli fixe si cheltuieli variabile, calculându-se în unitati fizice sau
valorice, pentru un produs sau pentru întreaga activitate. În functie de
unitatile în care se exprima, pragul de rentabilitate se determina astfel:

A în unitati fizice:

unde

Q* reprezinta cantitatea de produse exprimata în unitati fizice aferenta

punctului critic

CF reprezinta cheltuielile fixe totale

Pvu reprezinta pretul de vânzare pe unitate de produs

Cvu reprezinta cheltuielile variabile pe unitate de produs

Mvu reprezinta marja cheltuielilor variabile unitare.

A în unitati valorice:
1[1] M. Achim, S. Achim, Analiza riscului financiar, Rev de Finante credit si contabilitate, nr. 4/aprilie 2000

2[2] Ion Negescu Risc si incertitudine în economia contemporana

 unde

CA* reprezinta cifra de afaceri aferenta punctului critic;

reprezinta rata medie a cheltuielilor variabile;

reprezinta rata marjei cheltuielilor variabile.

Unde: ,

Chvi reprezinta cheltuielile variabile la nivelul sorimentului i de produs;

CANi reprezinta cifra de afaceri la nivel de sortiment de produs i;

pi reprezinta ponderea cantitatilor din sortimentul i de produs în total

cantitati de produse realizate de întreprindere.

n reprezinta numarul de sortimente de produs realizate de întreprindere.

Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate se face

calculând urmatorii indicatori:

a) Indicatorul de pozitie al cifrei de afaceri nete fata de nivelul critic al

sau (pragul de rentabilitate) notat cu „ ” care se poate exprima:

- în marime absoluta: = CAN- unde

CAN reprezinta cifra de afaceri neta corespunzatoare unui anumit nivel
de activitate
*
CAN reprezinta cifra de afaceri critica

Indicatorul de pozitie exprimat în valori absolute se mai numeste

„flexibilitatea absoluta” si exprima capacitatea firmei de a-si modifica
productia si a se adapta la cerintele pietei. Cu cât acest indicator este mai
mare cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai mare respectiv riscul de
exploatare este mai redus.

în marime relativa: ’= x100

 Indicatorul de pozitie exprimat în valori relative se mai numeste
„coeficient de volatilitate” si are aceeasi interpretare ca mai sus.
Din studii statistice s-a dedus ca întreprinderile se pot gasi în
urmatoarele situatii:
instabila când cifra de afaceri se situeaza cu pâna la 10 % peste pragul de
rentabilitate;
corespunzatoare punctului mort respectiv punctului în care cifra de afaceri
acopera cheltuielile de exploatare –fixe si variabile- dar si cheltuielile cu
dobânzile iar rezultatul este nul;relativ stabila când cifra de afaceri este
cu 10 % pâna la 20 % mai mare decât cea
confortabila când cifra de afaceri depaseste pragul de rentabilitate cu peste
20 %.
b) Coeficientul de elasticitate al profitului notat cu „e” reprezinta
sensibilitatea profitului la variatia nivelului de activitate reflectat prin
cifra de afaceri la un moment dat si se exprima astfel:

Re reprezinta rezultatul exercitiului la un anumit nivel de activitate (la o

anumita cifra de afaceri neta)
Re reprezinta rezultatul exercitiului determinat de punctul critic care este
nul
CAN reprezinta cifra de afaceri neta corespunzatoare unei anumite
structuri financiare 343e46d
CAN* reprezinta cifra de afaceri critica
Observam ca marimea coeficientului de elasticitate este dependenta de
pozitia nivelului de activitate fata de pragul de rentabilitate. Cu cât
întreprinderea se îndeparteaza de pragul de rentabilitate cu atât
elasticitatea este mai redusa deci riscul de exploatare este mai mic.
Utilizarea indicatorului de pozitie cât si a coeficientului de elasticitate
permite atât determinarea la un moment dat a nivelului de risc economic
la care este supusa o întreprindere cât mai ales permite comparatii atât în
timp cât si în spatiu necesare pentru fundamentarea diverselor decizii
economice.

Pentru exemplificare vom considera urmatoarele cazuistici:

1. Presupunem ca întreprinderea X produce si comercializeaza un singur

sortiment de produs în urmatoarele conditii:
- pret de vânzare unitar de 160.000 lei;

- cost variabil unitar de 110.000 lei;

- cheltuieli fixe totale de 80.000.000 lei.

Pragul de rentabilitate în unitati fizice realizat de întreprinderea X va fi de :

La un volum al produselor realizate de 3.200 buc. profitul este nul. Orice

unitate de produs realizata peste acest nivel va aduce un profit în timp ce
nerealizarea cel putin a nivelului de 3.200 buc. va aduce pierdere.

În unitati valorice pragul de rentabilitate realizat de întreprinderea X va fi

de:

Prin urmare la un volum al vânzarilor de 256..000 mii lei profitul este nul.

2. Presupunem situatia în care întreprinderea X fabrica 2 sortimente de

produse A si B în urmatoarele conditii:

Indicatori Sortimentul A Sortimentul B Total

1. Cheltuieli fixe - - 97.500.000
2. Greutate specifica 40 % 60 % 100 %
planificata (pondere
sortimentala)
3. Pret de vânzare unitar 160.000 120.000 -
4. Cheltuieli variabile 110.000 80.000 -

În conditiile de mai sus rata medie a cheltuielilor variabile va fi de:

Deci cifra de afaceri critica va fi de:

 unde

3. În conditiile date la pct. 2 si presupunând ca în anul N cifra de afaceri

realizata de întreprinderea X este de 350.000.000 lei apreciati categoria de
risc economic în care se încadreaza întreprinderea la momentul respectiv.

a) Indicatorul de pozitie:

Indicatorul de pozitie în marimi absolute (flexibilitatea absoluta) va fi

de:

= 350.000.000- 300.000.000 = 50.000.000 lei.

Indicatorul de pozitie în marimi relative (coeficientul de volatilitate)

va fi de

’=

Întreprinderea X realizeaza un volum de activitate cu 50.000 000 lei mai

mare decât nivelul critic. Se poate constata ca starea întreprinderii X este
una relativ stabila din punct de vedere a riscului economic la care este
supusa.

b) Coeficientul de elasticitate al profitului - e va fi de

4. Presupunând acum urmatoarea situatie comparativa: vom aprecia care din

cele doua întreprinderi X si Y prezinta un risc economic mai redus.

Întreprinderea X Întreprinderea Y
Sortime Sortimen Total Sortime Sortimen Total
ntul tul ntul A tul

A B B
1. - - 97.500.0 - - 81.250.0
Cheltuie 00 00
 li fixe
3. 1029 1.544* 2.573 1029 1.544* 2.573
Cantitate
vânduta
4. Pret 160.000 120.000 - 160.000 120.000 -
de
vânzare
unitar
5. Cifra 164.640. 185.360.. 350.000. 164.640. 185.360.. 350.000.
de 000 000* 000 000 000* 000
afaceri
6. 110.000 80.000 - 110.000 80.000 -
Cheltuie
li
variabile
unitare
7. 113.190. 123.520.0 236.710. 113.190. 123.520.0 236.710.
Cheltuie 000 00 000 000 00 000
li
variabile
totale
8. Total - - 334.210. - - 334.210.
cheltuiel 000 000
i de
exploata
re (1+7)
8. - - 15.790.0 - - 15.790.0
Rezultat 00 00
ul
exploata
rii (5-8)
9. Prag 300.000. - - 250.000.
de 000 000
rentabilit
ate
global
 10.
Indicator
ul de
pozitie:
-absoult - - 50.000.0 - - 100.000.
( )-lei 00 000
-relativ ( - - 16,66 40
’) -%
11. - - 7 2,5
Coeficie
ntul de
elasticita
te -e

* Valoare obtinuta prin aproximare.

Se constata din cele de mai sus ca la acelasi volum si structura a

activitatii (acelasi volum si structura a cifrei de afaceri) si în conditiile unui
acelasi volum al cheltuielilor totale riscul economic difera semnificativ de la
o întreprindere la alta. Astfel întreprinderea Y care prezinta un nivel al
cheltuielilor fixe mai redus are o capacitate de adaptare la cerintele pietei
mai mare (indicatorul de pozitie absolut si relativ sunt mai mari) iar
sensibilitatea rezultatului exploatarii la variatia nivelului de activitate este
mult mai mica (coeficientul de elasticitate-e este sensibil diminuat). Un nivel
al cheltuielilor fixe de 81.250.000 000 lei asigura de asemenea întreprinderii
un nivel confortabil de protejare împotriva riscului exploatarii.

În general desfasurarea unei activitati economice cu costuri fixe

diminuate asigura întreprinderii o diminuarea a riscului exploatarii. Acest
aspect teoretic este confirmat practic de situatia starii de risc economic
înregistrata la doua mari firme de automobile de pe plan international si
anume Renault si Toyota.3[3]

3[3] M. Niculescu, Diagnostic global strategic, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, pag. 408
Se poate constata ca firma Toyota înregistreaza doar 10 % cheltuieli fixe
ceea ce-i asigura o flexibilitate si o capacitate de a face fata modificarilor
conjuncturale mai mari comparativ cu firma Renault.

B) O alta abordare priveste evaluarea riscului de exploatare din

perspectiva variabilitatii rezultatului de exploatare fata de media sa urmarita
pe ultimele exercitii financiare.4[4] Aceasta apreciere a riscului se face prin
metode statistice utilizând urmatorii indicatori:

a) Abaterea medie patratica a rezultatului exploatarii notata

determinata pornind de la relatia de determinare a rezultatului exploatarii:

REXP = CAN – CV-CF, unde

REXP reprezinta rezultatul exploatarii la un anumit nivel de activitate

CAN reprezinta cifra de afaceri neta la un anumit nivel de activitate
CV reprezinta cheltuielile variabile
CF reprezinta cheltuielile fixe.

În ipoteza realizarii unui singur sortiment de produ relatia de mai sus se

poate exprima astfel:

REXP = CAN – CAN x -CF, unde

- reprezinta rata medie a cheltuielilor variabile.

Aplicând dispersia si proprietatile sale obtinem:

, unde
4[4] I. Stancu „Gestiune financiara”, Ed. Economica, Bucuresti, 1994, pag.
 - reprezinta abaterea medie patratica a
rezultatului exploatarii fata de nivelul mediu determinat pe un numar
de n ani.

- reprezinta abaterea medie patratica a

cifrei de afaceri nete fata de nivelul mediu determinat pe un numar de n
ani.

Prin extragerea radicalului obtinem:

Din relatia de mai sus putem deduce ca riscul este cu atât mai mare cu
cât variabilitatea cifrei de afaceri nete si marja asupra cheltuielilor variabile
sunt mai mari.

b) Coeficientul de variatie (coeficientul lui Pearson) calculat pentru

rezultatul exploatarii, notat „Cv” se exprima astfel:

Cu ajutorul lui se poate cuantifica starea de risc economic în care se afla

întreprinderile. Astfel, din studii statistice s-a constat ca în functie de nivelul
relativ al coeficientului de variatie al rezultatului exploatarii, întreprinderile
se pot afla în una din urmatoarele situatii5[5]:

stabila, daca coeficientul de variatie este de pâna la 30 %

instabila, daca coeficientul de variatie este de peste 30 %.

Utilizarea metodelor statistice pentru aprecierea nivelului de risc

economic la care este supusa o întreprindere se face cu foarte bune rezultate
atunci când se efectueaza comparatii în timp pentru a se desprinde o tendinta
de evolutie a acestui indicator.

5[5] În prezentarea evaluarii riscului economic cu ajutorul metodelor statistice nu s-a tinut seama de inflatie.
Pentru o evaluare corecta a riscului financiar în conditii inflationiste se impune ajustarea prealabila a rezultatelor
în functie de coeficientul de inflatie.
 Pentru exemplificarea metodelor statistice în aprecierea riscului
exploatarii al unei întreprinderi vom considera situatia financiara a
întreprinderii X de-a lungul ultimilor sai 5 ani de activitate reflectata prin
urmatorii indicatori:

-
lei-

Indicatori Anul N+1 Anul N+2 Anul N+3 Anul N+4 Anul N+5
1. Cheltuieli fixe 97.500 97.500 97.500 97.500 97.500
2.Cheltuieli 236.710 179.550 252.000 214.500 185.600
variabile totale
3. Rata medie a 0,675 0,525 0,7 0,65 0,58
cheltuielilor
variabile
3. Cifra de 350.000 342.000 360.000 330.000 320.000
afaceri
4. Rezultatul 15.790 64.950 10.500 18.000 36.900
exploatarii (3-1-
2)

Rezultatul exploatarii determinat în medie pe cei 5 ani este:

Abaterea medie patratica a rezultatului exploatarii este:

398.461.336

De unde rezulta 19.961

Coeficientul de variatie va fi de Cv = 68,3 % de unde deducem ca starea de

risc economic a întreprinderii X este destul de instabila

2. Analiza riscului financiar6[6]

6[6] M. Achim, S. Achim, Analiza riscului financiar, Rev de Finante credit si contabilitate, nr. 5/mai 2000
 Riscul financiar exprima variabilitatea indicatorilor de rezultate sub
incidenta structurii financiare a întreprinderii (proportia între capitalul
propriu si datorii) si decurge strict din gradul de îndatorare al întreprinderii.

Îndatorarea întreprinderii realizata fie pe calea creditului obligatar fie

pe calea creditului bancar are implicatii asupra gestiunii financiare a
întreprinderii. Datorita faptului ca sarcinile financiare determinate de
împrumuturi si concretizate în dobânzi si comisioane nu sunt legate de profit
(ele sunt considerate fixe) diferenta dintre rata mai mare a randamentului
utilizarii capitalurilor si costul împrumutului ramâne întreprinderii. Ca atare
orice scadere a randamentului utilizarii capitalului provoaca riscul micsorarii
sau anularii profitului.

Analiza riscului financiar poate avea urmatoarele abordari:

A) Un prim punct de vedere vizeaza utilizarea notiunii de prag de

rentabilitate global sau „punctul critic” (mort) care tine seama de cheltuielile
financiare (dobânzi) ce la un anumit nivel de activitate sunt considerate
cheltuieli fixe. Pragul de rentabilitate global reprezinta punctul în care cifra
de afaceri neta acopera cheltuielile de exploatare (fixe si variabile) dar si
cheltuielile cu dobânzile iar rezultatul este nul. Dupa acest prag activitatea
întreprinderii devine rentabila. Acest prag este dat de relatia:

unde

- reprezinta cifra de afaceri critica sau punctul mort;

CF reprezinta cheltuielile fixe;
DOB reprezinta cheltuielile cu dobânzile recunoscute de întreprindere;
reprezinta rata cheltuielilor variabile.
Având ca punct de plecare pragul de rentabilitate global,
dimensionarea riscului financiar se face cu ajutorul a doi indicatori:
a) Indicatorul de pozitie al cifrei de afaceri nete fata de nivelul
critic al sau (pragul de rentabilitate) notat cu „ ” care se poate exprima:
- ca nivel absolut: = CAN-

- ca nivel relativ: %=
Cu cât indicatorul de pozitie este mai mare cu atât riscul financiar este
mai redus.
 b) Coeficientul de elasticitate notat cu „ ” reprezinta sensibilitatea
profitului la variatia cifrei de afaceri determinata de o anumita variatie a
structurii financiare. Coeficientul de elasticitate„ ” ne arata cu cât creste
rezultatul exercitiului la o crestere cu o unitate monetara a cifrei de
afaceri nete.
Coeficientul de elasticitate se exprima astfel:

e= , unde
 Re reprezinta rezultatul exercitiului la un anumit nivel de
activitate (la o anumita cifra de afaceri neta);
 Re reprezinta rezultatul exercitiului determinat de punctul critic
care este nul;
 CAN reprezinta cifra de afaceri neta corespunzatoare unei
anumite structuri financiare 343e46d ;
 CAN* reprezinta cifra de afaceri critica;
 reprezinta abaterea rezultatului exercitiului fata de
rezultatul critic;
 reprezinta abaterea cifrei de afaceri fata de cifra de
afaceri critica;

 reprezinta abaterea rezultatului exercitiului fata de

rezultatul critic la o unitate monetara de rezultat;

 reprezinta abaterea cifrei de afaceri nete fata de cifra de

afaceri la o unitate monetara de cifra de afaceri neta.
Din relatia de mai sus se obtine:

e=
Coeficientul „e” este cu atât mai mic cu cât distanta dintre cifra de
afaceri si punctul critic este mai mare, aceasta reprezentând un risc
financiar redus.
Pentru exemplificarea utilizarii pragului de rentabilitate global care tine
seama de activitatea financiara în aprecierea riscului financiar, vom
considera datele întreprinderii X completate în felul corespunzator:

Indicatori Total
1. Cheltuieli fixe 97.500.000
 2. Rata medie a cheltuielilor 0,675
variabile
3. Cifra de afaceri 350.000.0000
4. Rezultatul exploatarii 15.790.000
4. Cheltuieli cu dobânzile 13.000.000
(calculate la o rata medie a
dobânzii bancare de 10 %)
5. Total activ bilantier 500.000.000

1. Cifra de afaceri critica va fi de:

unde

2. În conditiile realizarii unei cifre de afaceri de 350.000.000 lei aprecierea

riscului financiar la care este supus întreprinderea se realizeaza astfel:

a) Indicatorul de pozitie:

Indicatorul de pozitie în marimi absolute (flexibilitatea absoluta) va fi

de:

= 350.000.000- 340.000.000 = 10.000.000 lei.

Indicatorul de pozitie în marimi relative (coeficientul de volatilitate)

va fi de

’=

Întreprinderea X realizeaza un volum de activitate cu 10.000 000 lei mai

mare decât nivelul critic. Starea de risc financiar este destul de precara
deoarece nivelul coeficientului de volatilitate este cu mult sub 10 %. În
conditiile mentinerii volumului valoric al activitatii întreprinderea va trebui
sa renunte sau sa-si diminueze îndatorarea financiara pentru a-si asigura un
nivel confortabil de risc financiar

b) Coeficientul de elasticitate al profitului - e va fi de

 Comparativ, starea de risc economic si financiar apreciata cu ajutorul
pragului de rentabilitate, la nivelul întreprinderii analizate, se prezinta
astfel:
Indicatori Risc Risc
economic financiar
1. Prag de rentabilitate 300.000.00 340.000.000
global 0
2. Indicator de pozitie:
- în marime absoluta 50.000.000 10.000.000
- în marime relativa 16,66 % 2,94 %
3. Coeficientul de 7 35
elasticitate
Daca din punct de vedere al activitatii de exploatare starea de risc era
relativ stabila luând însa în considerare si aspectul costurilor finantarii
acesteia situatia este sensibil înrautatita. Indicatorul de pozitie luând în
considerare aspectul îndatorarii cunoaste o diminuare accentuata în timp
ce sensibilitatea profitului la variatia nivelului de activitate creste într-un
ritm accentuat.
B) O alta abordare a riscului financiar priveste profitul ca rezultat al
unei politici financiare ce presupune un anumit raport între
capitalurile proprii si datorii. Astfel, se impune analiza rentabilitatii
capitalurilor proprii sub aspectul politicii de îndatorare a întreprinderii.
Influenta îndatorarii asupra rentabilitatii capitalurilor proprii
(rentabilitatii financiare) se numeste efect de levier financiar sau efect de
pârghie. Efectul de levier financiar masoara influenta pozitiva sau
negativa a îndatorarii asupra rentabilitatii financiare. Rentabilitatea
financiara se determina astfel:

În formula de mai sus rezultatul net se determina astfel:

PN = RE – RE x i = RE (1-i) unde
RE reprezinta rezultatul brut al exercitiului
i reprezinta cota de impozit pe profit
Rezultatul brut al exercitiului se determina dupa modelul urmator care
pune în evidenta cheltuielile financiare respectiv cheltuielile cu
dobânzile:
RE= VE-CEDOB-DOB = REDOB-DOB, unde
VE reprezinta veniturile totale ale exercitiului
CEDOB reprezinta cheltuielile exercitiului altele decât cheltuielile cu
dobânzile
REDOB reprezinta rezultatul brut al exercitiului înainte de luarea în
considerare a cheltuielilor cu dobânzile
DOB reprezinta cheltuielile cu dobânzile

Cunoscând ca rentabilitatea economica (RRE) înainte de luarea în

considerare a cheltuielilor cu dobânzile se determina astfel:

, unde

AB reprezinta totalul activului bilantier;

Rezultatul exercitiului înainte de luarea în considerare a cheltuielilor

cu dobânzile se poate exprima astfel:

De asemenea cheltuielile cu dobânzile (DOB) se pot determina tinând

seama de datoriile financiare totale (DFB) si de rata medie a donbânzii
bancare ( ) astfel:

DOB = DFB x , unde

În urma precizarilor facute rentabilitatea financiara se poate exprima astfel:

□ Nota !

În cadrul înlocuirilor efectuate în formula am extrapolat datoriile

bilantiere ca fiind reprezentate in totalitate de datorii financiar bancare.

Aceasta relatie face legatura între rata rentabilitatii financiare, rata

rentabilitatii economice si gradul de îndatorare. Eficienta îndatorarii asupra
rentabilitatii financiare depinde de raportul între rentabilitatea economica si
rata medie a dobânzii putând exista urmatoarele situatii:

 Daca RRE > rd % situatia este favorabila actionarilor,

 rentabilitatea financiara este în acest caz o functie crescatoare de
gradul de îndatorare, întreprinderea putând recurge în continuare la
îndatorare deoarece RRF > RRE
 Daca RRE < rd % adica costul datoriilor este mai mare decât
rentabilitatea economica iar rentabilitatea financiara este o functie
descrescatoare de gradul de îndatorare. În acest caz se impune
minimizarea raportului datorii/capital propriu deoarece îndatorarea
afecteaza performantele întreprinderii.
 Daca RRE = rd % înseamna o stabilitate în structura financiara.
 Daca RRE este scazuta sau fluctuanta este preferabila finantarea
activitatii din capital propriu.

În conditiile datelor oferite spre exemplificare la pct.A se constata ca rata

rentabilitatii economice este de 3,15 % cu mult sub nivelul ratei medii a
dobânzii la finantare ceea ce semnifica o stare de risc financiar precara,
impunându-se imediat renuntarea la finantarea prin împrumut în favoarea
unor surse de finantare minime.

C) O a treia abordare a riscului financiar priveste evaluarea lui din

perspectiva variabilitatii rentabilitatii financiare fata de rata medie de
rentabilitate financiara observata pe anii anteriori folosind în acest scop
metodele statistice. Aprecierea riscului financiar apelând la metodele
statistice se poate realiza cu ajutorul urmatorilor indicatori:

a) Abaterea medie patratica a rentabilitatii financiare care se determina tot

pornind de la efectul de pârghie determinat astfel:

unde

- raportul reprezentând gradul de îndatorare îl notam cu I.

Consideram cota de impozit pe profit aceeasi pe toti anii luati în

calcul iar pentru gradul de îndatorare presupunem o valoare medie notata
.Utilizând dispersia si proprietatile sale obtinem urmatoarea relatie:

, unde
 - reprezinta abaterea medie patratica a ratei rentabilitatii
financiare

Extragând radicalul obtinem:

Se observa ca riscul financiar este cu atât mai mare cu cât variatia

rentabilitatii este mai mare, cu cât gradul de îndatorare este mai mare si cu
cât cota de impozit pe profit este mai mica.

b) Coeficientul de variatie al rentabilitatii financiare notat „Cv” se determina

astfel:

Cu cât coeficientul de variatie se departeaza de limita de 30 %, cu atât

riscul este mai mare.7[7]

Exemplificarea metodelor statistice în calculul starii de risc financiar se face

dupa o procedura analoga cu cea utilizata pentru aprecierea starii de risc
economic si ca atare nu mai insistam în acest sens.

3. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

În strânsa corelatie cu riscul economic si financiar se încadreaza

riscul de faliment al întreprinderilor. Riscul financiar este functie de rata de
îndatorare, riscul economic depinde de raportul între cheltuielile fixe si
marja asupra costurilor variabile. În sens general cunoasterea anumitor rate
permite detectarea riscului de faliment al unei întreprinderi. Metoda
scorurilor însa se bazeaza pe un calup de rate (indicatori) determinati
statistic care ponderati cu anumiti coeficienti în cadrul unui model
matematic pot determina cu o anumita probabilitate starea de sanatate
viitoare a întreprinderii. Astfel, se atribuie întreprinderii analizate o nota Z
numita „scor” care este o combinatie liniara a câtorva rate:

Z = a1R1+a2R2+a3R3+…anRn, unde

7[7] În prezentarea evaluarii riscului financiar cu ajutorul metodelor statistice nu s-a tinut seama de inflatie.
Pentru o evaluare corecta a riscului financiar în conditii inflationiste se impune ajustarea prealabila a rezultatelor
în functie de coeficientul de inflatie.
R1, R2, R3…Rn reprezinta valorile diverselor rate

A1,a2,a3 reprezinta coeficientii afectati ratelor

În functie de valoarea scorului, întreprinderea este prezumata sanatoasa

sau falimentara. Procedeul este cunoscut în literatura economica ca
procedeul analizei discriminante multiple (multiple discriminant analysis-
MDA). În termeni sintetici analiza discriminanta multipla reprezinta o
tehnica statistica utilizata pentru a clasifica aprioric o observatie în doua sau
mai multe grupuri, în functie de caracteristicile individuale observabile.

Din punct de vedere tehnic, determinarea scorului necesita parcurgerea

urmatoarelor etape:

 Se alege un esantion aleatoriu de întreprinderi de

dimensiuni si activitati comparabile din care un grup sa
includa întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate (de
exemplu cu mari probleme în achitarea obligatiilor) si un grup
care sa includa întreprinderi sanatoase (ci indicatori favorabili
de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate);
 În cadrul esantionului ales se procedeaza la compararea
valorilor unor indicatori susceptibili a fi semnificativi cu
starea de faliment sau nonfaliment a întreprinderilor. În acest
sens se cauta a defini o functie discriminanta Z = a x R + b,
dând lui z o valoare 0 daca întreprinderea este falimentara si 1
daca întreprinderea este sanatoasa.
 Se testeaza puterea discriminatorie a ratei R printre mai
multe rate posibile. În acest sens se utilizeaza diferite teste
statistice rezultând în final indicatorii cu actiune permanenta
si puternica în cadrul esantioanelor cercetate:
 Elaborarea prin tehnica analizei discriminante a unei
combinatii liniare Z a indicatorilor determinanti.
 Alegerea unui punct (sau puncte) de inflexiune care sa
realizeze o clasificare predictiva a întreprinderilor din
esantion din punct de vedere a riscului de faliment care le
ameninta.
 Determinarea probabilitatii de faliment pentru o anumita
valoare Z. Probabilitatea de faliment, corespunzator unui
interval Z dat este egala cu raportul dintre numarul de
întreprinderi falimentare si numarul total de întreprinderi
 (falimentare si sanatoase) ale intervalului. Pe baza unor
calcule matematice (utilizând densitatile de probabilitate) va
rezulta o probabilitate de faliment pentru fiecare valoare a lui
Z. În practica se poate considera ca8[8]:
 întreprindere este considerata falimentara daca
probabilitatea sa de faliment este superioara lui 65 %;
 este prezentata ca sanatoasa daca posibilitatea de
faliment este inferioara de 35 %;
 Analiza apriori a scorului Z prin compararea valorilor
obtinute a lui Z cu situatia concreta de faliment sau
nonfaliment în care s-a încadrat întreprinderea.
 Analiza aposteriori a scorului Z pentru a testa starea de
sanatate financiara a unui alt esantion de firme.

Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul

Canon-Holder, modelul Bancii Centralei Frantei, modelul „F” al economiei
românesti.

3.1. Modelul Altman

Modelul „Z” de predictie a falimentului firmelor a aparut în S.U.A. în

anul 1968 fiind dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu
ajutorul acestui model Altman a reusit sa prevada aproximativ 75 % din
falimentele unor firme cu aproximativ doi ani înainte de producerea
acestora.

Calculul variabile z se face pe baza urmatoarei ecuatii:

Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5

Indicatorii considerati reprezentativi în acest model si între care exista o

puternica interdependenta sunt:

1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indica capacitatea firmei de a se

adapta modificarilor conditiilor mediului exterior firmei si se determina ca
raport între capitalului circulant (Cc) în total active (AB) adica

8[8] P. Brezeanu si colab, Diagnostic financiar – instrumente de analiza financiara,Ed. Economica, Bucuresti,
2003, pag. 424,
 Capitalul circulant (Cc) sau fondul de rulment (FR) se pot determina
prin doua modalitati:

Pe baza activitatii de investitii – finantare reprezentând partea din sursele

permanente ale întreprinderii care ramâne la dispozitia întreprinderii dupa
finantarea investitiilor, prin relatia:

FR = CPM – AI, unde

CPM reprezinta capitalurile permanente ale întreprinderii formate din

capitalul propriu (CPR), provizioanele pentru riscuri si cheltuieli care se
asimileaza capitalurilor proprii (PV) si datoriile pe termen mediu si lung
(DTML) deci putem scrie: CPM = CPR + PV +DTML

AI reprezinta valoarea neta contabila a activelor imobilizate

Pe baza activitatii de exploatare reprezentând activele de exploatare

(curente- ACR) ale întreprinderii care ramân dupa achitarea datoriilor de
exploatare (curente-DCR). Acest mod de calcul este identic cu cel al
lichiditatii curente (LC) si este dat de relatia:

FR = LC = ACR– DCR, unde

2. Rata autofinantarii activelor totale (variabila x2) determinata ca raport

între profitul reinvesit (PRI) si activul bilantier (AB).

Prin profit reinvestit întelegem partea din profitul net al exercitiului

(RNE) care ramâne dupa repartizarea de dividende actionarilor (DIV): PRI =
RNE – DIV

3. Rata rentabilitatii economice (variabila x3) exprima în contextul

acestui model cât rezultat net de impozit si dobânzi genereaza activele
întreprinderii. Se determina ca raport între profitul înainte de plata
dobânzilor si a impozitelor (RBIT) si activul bilantier (AB):
 RBIT = RBE+CHDOB, unde:
RBE reprezinta rezultatul brut al exercitiului
CHDOB reprezinta cheltuielile cu dobânzile bancare
4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprima masura
în care datoriile firmei (DT) sunt acoperite de capitalul social varsat
(CSV).

5.Randamentul activelor (variabila x5) indica masura în care activele

(AB) contribuie la obtinerea veniturilor din activitatea de baza adica a
cifrei de afaceri nete (CAN)

Ierarhizarea firmelor functie de variabila Z se face astfel:

Daca z > 3 atunci firma este solvabila;
Daca z atunci firma are dificultati financiare, dar îsi poate redresa
activitatea în masura în care adopta o strategie corespunzatoare;
Daca z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent.

3.2. Modelul Canon-Holder

Modelul apartine analistilor francezi J. Canon si M. Holder si se bazeaza

pe analiza „lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se
bazeaza pe urmatoarea ecuatie:

Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5

Indicatorii selectati în acest model sunt:

1. Rata lichiditatii intermediare (X1) determinata ca raport între

activele curente (ACR) diminuate cu stocurile (S) si datoriile curente
ale întreprinderii (DCR).

2. Rata stabilitatii financiare (X2) reprezinta ponderea capitalurilor

permanente (CPM) în totalul pasivului bilantier (PB).
 3. Gradul de finantare a vânzarilor din surse externe (X5) se
determina ca raport între cheltuielile financiare (CF) si cifra de afaceri
neta a întreprinderii. (CAN).

4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculeaza ca raport

între cheltuielile cu personalul (CP) si valoarea adaugata (VA).

5. Rata rentabilitatii valorii adaugate (X5) reprezinta gradul în care

rezultatul brut al exploatarii (RBEXP) produce valoare adaugata (VA)
si se determina dupa relatia:

În functie de scorul înregistrat de o firma se observa ca posibilitatea

falimentului scade odata cu cresterea scorului astfel9[9]:

Valoarea scorului Probabilitatea falimentului

Z<0 > 80 %
0 < Z <1,5 75-80 %
1,5 <Z < 4 70 -75 %
4 <Z < 8,5 50 -70 %
Z = 9,5 35 %
Z = 10 30 %
Z = 13 25 %
Z = 16 15 %
Z >16 < 10 %

Gruparea firmelor în functie de scorul Z prin modelul Canon-Holder

se face astfel:

Daca z > 9 atunci firma este solvabila;

Daca z atunci firma se afla intr-o zona de incertitudine cu
posibilitati de redresare;
Daca z < 4 atunci falimentul firmei este iminent.
3.3. Modelul Bancii Centralei Frantei
În Franta este foarte utilizata functia scor Z stabilita de Centrala Bancii
Centrale a Frantei si care se determina pe baza a 8 indicatori astfel:
9[9] M. Batrâncea, Risc si faliment, Ed. Dacia, 2003, pag.118
 Z = -1,255 X1 + 2,003 X2 - 0,824 X3 + 5,221 X4 - 0,689 X5
– 1,164 X6 + 0,706 X7 + 1,408 X8- 85,544
Cei opt indicatori selectati în model sunt.
1. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (X1) determinata ca
raport între cheltuielile financiare (CF) si rezultatul brut din
exploatare (RBEXP) adica:

2. Rata de acoperire a capitalului investit sau rata stabilitatii

financiare (X2) se determina ca si raport între capitalul permanent
(CPM) si pasivul bilantier:

3. Rata capacitatii de rambursare a datoriilor din surse proprii

(X3) si se determina ca raport între capacitatea de autofinantare
(CAF) si datoriile totale (DT) astfel:

4. Rata rentabilitatii vânzarilor (X4) se determina ca raport între

rezultatul brut al exploatarii (RBEXP) si cifra de afaceri neta (CAN)
astfel:

5. Viteza de rotatie a datoriilor comerciale (X5) determinata ca

durata în zile astfel:

, unde
- reprezinta soldul mediu al datoriilor comerciale calculat între doua

momente succesive astfel:

- reprezinta total stocuri
6. Abaterea relativa a valorii adaugate (X6) adica:

7. Viteza de rotatie a creantelor calculata (X7) ca durata în zile astfel:

, unde
 - reprezinta soldul mediu al creantelor comerciale calculat între

doua momente succesive astfel:

- CAN reprezinta cifra de afaceri neta

8. Rata investitiilor fizice din resurse proprii (X8) se determina ca

un raport între valoarea investitiilor (determinata ca abaterea absoluta a
valorii nete contabile a activelor imobilizate AI) si valoarea adaugata
(VA) adica:

În functie de valoarea Z a scorului obtinut întreprinderile se încadreaza

în 3 categorii astfel:
Daca z > 0, 125 atunci firma este sanatoasa
Daca z atunci firma se afla intr-o zona incerta
Daca z < -0,125 atunci firma se afla în dificultate financiara.
3.4. Modelul functiei„F” în practica româneasca

Practica româneasca a dovedit ca aplicarea modelelor de risc

anterior prezentate pe cazul concret al economiei românesti nu a dus la
rezultate satisfacatoare motiv pentru care s-a încercat elaborarea unor
modele proprii economiei noastre. Unul din aceste modele este asa zisa
funtie „F”.

În constructia acestui model s-a pornit de la studierea starilor care

semnalizeaza aparitia falimentului unei firme, care sunt:

imposibilitatea achitarii obligatiilor curente

lipsa de resurse financiare pentru achitarea datoriei pe termen
lung
încasarea cu mare întârzâiere a contravalorii produselor livrate
lipsa profitului.

În consecita cei patru indicatori corespunzatori celor patru situatii prezentate

sunt:
Functia liniarizata pentru fiecare indicator folosind teoria unitatilor este:

F(x) = ax+b

Parametrii „a” si „b” se calculeaza cu relatiile:

pentru indicatorii care se optimizeaza prin maxim:

ii) pentru indicatorii care se optimizeaza prin minim:

, unde
Xmin reprezinta valoarea minima a indicatorului (stare de
faliment)
Xmax reprezinta valoarea indicatorului când riscul de
faliment este minim.

În urma aplicarii functiilor liniarizate a fiecarui indicator din cei patru

mentionati pe un esantion reprezentativ de firme românesti s-au obtinut
urmatoarele rezultate:

Nr.. Denumirea Simbol Valoare a b

crt indicatorilor Min. Max.
1. Lichiditatea curenta G1 0,75 3 0,444 -0,333
2. Solvabilitatea G2 0,9 2 0,909 -0,818
3. Viteza de rotatie a 70 15
0,052
creditelor clienti G3 -0,263
6
(durata în zile)
 4. Rata profitului 0 30 0,033
G4 0
3
Functia scor folosind modelul „F” va fi:
F= 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 + 0,0333 G4 -1,414

Functia ia valoare maxima de „4” si una minima de „-1,4”. În funtie de

valoarea lui „F” se disting urmatoarele zone:

F < 0,5 –faliment iminent ;

0,5 < F < 0,5 – zona limita;

1,1 < F < 2,0 –zona intermediara ;

F > 2,0 – zona favorabila.

Cap.8 Previziunea situatiilor financiare

1. Necesitatea previziunii financiare

În orice activitate, existenta unui program (plan) care sa asigure

coordonatele viitoare de desfasurare, punctele de reper, este mai mult decât
esentiala, în mod absolut am spune ca este vitala. si în activitatea economica
un astfel de obiectiv este si trebuie sa fie atins. Întreprinderile trebuie sa
cunoasca si sa planifice nivelele viitoare ale activelor, cheltuielilor,
veniturilor, rezultatelor pentru a-si putea gestiona eficient sursele de
finantare si de asemenea pentru a-si coordona cu succes încasarile si platile.

Întreprinderile au nevoie de active suplimentare daca doresc sa-si

majoreze vânzarile adica vor trebui sa realizeze noi investitii. Pentru aceasta
este nevoie de surse de finantare care în majoritatea cazurilor sunt
reprezentate de contractarea unor credite suplimentare. Acestea vor atrage
dupa sine plata de dobânzi. Cu toate ca o parte din sursele de finantare pot fi
obtinute si prin autofinantare, o rata de crestere mare implica chiar si pentru
o întreprindere extrem de profitabila finantari externe. În aceste conditii
asigurarea permanenta a unor indicatori de lichiditate-solvabilitate, de
activitate, de rentabilitate, de risc se integreaza în mod concret în cadrul
procesului de previziune financiara.

Procesul de planificare financiara este parte integranta din sarcinile ce

revin conducerii unei întreprinderi. În astfel de premise si contabilitatea prin
instrumente sale este necesar sa vizeze si viitor firmei fara a fi afectata
functia sa esentiala definita prin obiectul sau. Din aceste motive în teoria si
practica contabila a unor tari a fost conceputa alternativa situatiilor
financiare previzionate. În acelasi timp este adevarat faptul ca în practica se
utilizeaza diferite instrumente de previziune sub denumirea de „bugete” prin
care se contureaza fluxurile monetare si nemonetare dar fara a fi sintetizate
informatiile obtinute în situatii financiare previzionate. În aceste conditii se
pune întrebarea daca: mai sunt utile situatiile financiare previzionate ?.
Raspunsul este DA deoarece ofera informatii necesare pentru gestiunea
interna a întreprinderii precum si pentru utilizatorii externi. În acest sens
mentionam faptul ca firmele straine de consultanta solicita situatii financiare
previzionate pe 3-5 ani atunci când efectueaza studii de restructurare. De
asemenea utilizarea unor metode de evaluare bazate pe randament implica
existenta unor situatii financiare previzionate sau cel putin elemente ale
acestora previzionate.

În concluzie orice management contabil care se pretinde a fi eficient

trebuie sa accepte situatiile financiare previzionate. Gradul de detaliere al
acestora depinde de perioada luata în considerare.

Previziunea situatiilor financiare se refera la urmatoarele documente –

parti componente:

pozitia financiara previzionata sintetizata prin Bilantul propriu-zis

previzionat
performantele financiare previzionate sintetizate prin Contul de Profit
si Pierdere previzionat
modificarea pozitiei financiare previzionat reflectata în Situatia
fluxurilor de numerar previzionate
eficienta previzionata a întregii activitati reflectata prin calculul si
redarea Principalilor indicatori economico-financiari previzionati.
2. Previziunea vânzarilor

Punctul de plecare în estimarea necesitatilor viitoare de fonduri îl

reprezinta previziunea vânzarilor adica estimarea cifrei de afaceri nete pe o
anumita perioada viitoare. Previziunea volumului valoric al vânzarilor se
face în general pornind de la analiza cifrei de afaceri nete pe ultimii 5 sau 10
ani. Analiza trendului ce presupune continuarea unei cresteri în acelasi ritm
ca în trecut. Se poate dovedi foarte utila. Totusi ipoteza ca cifra vânzarilor
va continua sa creasca ca în trecut poate sa nu fie întotdeauna valabila. si
poate duce la previziuni nerealiste. Din aceste motive se analizeaza în mod
suplimentar si alte informatii cum ar fi:

Precizarea obiectivului fundamental strategic al întreprinderii.

Fiecare întreprindere actioneaza într-un mediu economic si concurential

specific si ca atare obiectivele strategice viitoare sunt conditionate de acesta.
În mod practic o întreprindere poate sa-si stabileasca un anumit obiectiv.
Masura în care acesta se poate realiza depinde însa în buna parte de politica
guvernamentala, de sistemul legislativ (fiscal) , de domeniul în care îsi
desfasoara activitatea.

Elaborarea studiului de piata.

Fiecare întreprindere produce pentru piata. În consecinta trebuie sa se

cunoasca cererea. Studiul de piata va trebui sa ofere producatorului si
comerciantului informatii asupra evolutiei probabile a cererii si a factorilor
posibili de a actiona în viitor. În activitatea practica aceste informatii sunt
luate în calcul cu un anumit grad de probabilitate întrucât pot sa apara factori
perturbatori de ordin natural, politic, social etc.

La baza oricarei previziuni corecte se afla un efort semnificativ. Daca

previziunile sunt eronate consecintele pot fi grave:

Daca nivelul cererii se extinde peste previziuni întreprinderea nu va fi în

masura sa satisfaca cerintele clientilor. Consecintele vor consta în
comenzi acumulate, majorarea timpilor de livrare si în final pierderi ale
cotei de piata prin orientarea clientilor catre alte firme concurente
dispuse la livrari mai prompte si mai competitive.
Pe de alta parte daca previziunile privind vânzarile sunt prea optimiste,
întreprinderea se va afla în situatia de a avea un nivel prea mare de
stocuri si capacitati de productie neutilizate. Acest lucru va genera viteze
de rotatie reduse a stocurilor sau a imobilizarilor, costuri de stocaj
suplimentare, posibile deprecieri a stocurilor si utilajelor. Toate acestea
vor duce pâna la urma la rate scazute ale rentabilitatii economice si
financiare care se vor reflecta în diminuarea pretului de piata a actiunilor
si în final a valorii generale a întreprinderii. Daca întreprinderea si-a
finantat extinderea prin credit problemele vor fi si mai complexe.

Din aceste considerente o previziune corecta a vânzarilor este utila pentru

succesul unei firme pe termen lung.
 3. Metode de previziune a situatiilor financiare

În cadrul metodelor de previziune a situatiilor financiare ne vom referi la

metodele de previziune a Bilantului si a Contului de Profit si Pierdere
deoarece Situatia fluxurilor de numerar previzionate si Principalii indicatori
economico-financiari vor apare ca o rezultatnta a previziunilor efectuate
privind pozitia financiara si performantele întreprinderii.

În consecinta pentru întocmirea celor doua documente previzionate se

pot utiliza urmatoarele metode:

1. Metoda „procent din vânzari” care poate fi aplicata cu succes în

urmatoarele ipoteze:

a) Majoritatea elementelor pozitiei financiare prezentate în bilant variaza o

data cu vânzarile.

b) Valorile curente ale activelor întreprinderii sunt optime pentru valorile

curente ale vânzarilor.

Primul set de ipoteze vizeaza cea mai mare parte a elementelor

pozitiei financiare dar exista si elemente ale pozitiei financiare care nu
variaza direct proportional cu vânzarile: este vorba aici de capital propriu, de
datoriile pe termen mediu si lung, de valori mobiliare lichide, de structura
imobilizarilor necorporale.

Cel de-al doilea set de ipoteze are în vedere faptul ca o crestere a

vânzarilor poate sa nu impuna în mod automat o crestere a activelor în speta
a celor corporale. Exista ipoteza ca activele sa fie utilizate sub capacitatea
lor iar cresterea vânzarilor sa fie generata de o utilizare a lor la maxima
capacitate. Prin urmare în acest caz nu va exista o relatie între valoarea
activelor si volumul vânzarilor. Aceasta ipoteza este aplicabila mai ales în
întreprinderile al caror obiect de activitate necesita un volum mare de
mijloace fixe pentru prelucrarea si transformarea stocurilor si mai putin în
întreprinderile cu activitate comerciala.

Metoda „procent din vânzari: presupune parcurgerea urmatoarelor

etape:
  Se identifica elementele pozitiei financiare care variaza
direct cu vânzarile
 Se raporteaza fiecare din elementele din etapa precedenta
la cifra de afaceri neta realizata pentru a se determina care
este ponderea pozitiei respective în totalul vânzarilor iar
rezultatul obtinut se va folosi în etapa urmatoare.
 Se estimeaza nivelul veniturilor si cheltuielilor si se
întocmeste Contul de Profit si Pierdere previzionat pentru
perioada urmatoare, pornind de la previziunea cifrei
vânzarilor.
 Se procedeaza la înmultirea cifrei previzionate ale
vânzarilor cu ponderea fiecarui element al pozitiei financiare
calculata la pct. b pentru a se obtine sumele previzionate ale
valorilor pozitiilor financiare direct proportionale cu
vânzarile.

Parcurgerea operatiunilor prezentate pâna aici poate duce la obtinerea

unui bilant previzional care nu prezinta echilibru între activ si pasiv. În
cadrul pasivului va apare un asa numit „necesar suplimentar de fonduri” –
NSF. Acoperirea acestui necesar se va face prin atragerea de noi surse , fie
de la actionari, fie prin contractarea de împrumuturi pe termen scurt sau lung
iar alegerea se va face plecând de la analiza comparata a costurilor acestor
tipuri de împrumuturi si de la eventualele restrictii existente. Restrictiile
asupra efectuarii de împrumuturi suplimentare sunt determinate tinând cont
de:

 nivelul maxim admis al datoriei stabilit prin

indicatorul „gradul de îndatorare”;
 capitalul împrumutat estimat deja pentru
perioadele viitoare;

Prin diferenta se determina împrumuturile suplimentare la care se mai poate

apela. În cazul acestor împrumuturi se are în vedere nivelul permis al celor
pe termen lung si pe termen scurt.Daca necesarul de fonduri nu se poate
acoperi prin contractarea de noi împrumuturi atunci se apeleaza la cresteri
ale capitalurilor proprii prin emisiuni de actiuni. Echilibrarea bilantului
previzional pe baza de împrumuturi va tine cont de faptul ca apar fluxuri noi
generate de costul fondurilor atrase (dobânda suplimentara de platit sau
dividendele suplimentare de platit.
Determinarea necesarului de fonduri (NSF) se poate realiza atât pe baza
egalitatii bilantiere previzionate însa se poate utiliza în mod facil o formula
de calcul a NSF care are multiple avantaje:

o Pune în evidenta relatia ce se stabileste între cresterea cifrei

vânzarilor si necesarul de finantare;
o Prin rezolvarea ecuatiei NSF = 0 se poate pune în evidenta care
este rata de crestere care poate fi finantata doar din surse interne
fara a se apela la piata de capital (în cazul în care întreprinderea
nu doreste sa-si atraga fonduri din emisiune si vânzare de noi
actiuni deoarece aceasta ar duce de exemplu la o pierdere a
pachetului actiunilor de control). Aceasta rata de crestere este
cunoscuta sub denumirea de rata de crestere sustenabila (rata de
crestere autonoma)

Relatia de calcul a necesarului de fonduri se poate pune în evidenta astfel:

Unde,

 NSF reprezinta fondurile suplimentare necesare;

 ACR reprezinta activele curente care cresc în mod spontan o data
cu cresterea vânzarilor;
 CAN reprezinta volumul vânzarilor activitatii de baza adica cifra
de afaceri neta;
 AI reprezinta activele imobilizate care presupunem ca nu cresc
„în salturi” adica variaza direct proportional cu cresterea volumului
vânzarilor.
 DCR reprezinta datoriile curente ale întreprinderii care în mod
obisnuit cresc o data cu cresterea vânzarilor
 PV reprezinta provizioane pentru riscuri si cheltuieli care de
asemenea variaza direct proportional cu vânzarile;
 M reprezinta marja profitului raportata la vânzari (Profit
net/CAN*100);
 Rap reprezinta rata de acumulare a profiturilor; Rap = (1-
procentul din profit distribuit ca dividende);
2. Metoda regresiei lineare

În situatia în care ipotezele existente în cadrul metodei „procentului

din vânzari” nu se confirma se poate apela la alte metode de previziune
printre care metoda regresiei liniare îsi gaseste cel mai larg aplicativitatea.

Aceasta metoda porneste de la ipoteza conform careia relatia dintre un

activ si cifra de afaceri este o relatie de tip linear situatie în care se poate
folosi metoda regresiei lineare. Pentru a se estima cresterea valorii acelui
activ odata cu o anumita crestere a cifrei vânzarilor. Stabilirea unei relatii de
calcul se face pe baza informatiilor din ultimii 5 sau chiar 10 ani. si se
reprezinta grafic. În conditii de inflatie, aceasta metoda presupun e
transformari succesive într-o moneda constanta pentru a se ajunge la date
pertinente.

Pentru exemplificare vom considera cazul întreprinderii care are ca

punct de reper în efectuarea previziunilor situatiilor financiare pe anul N+1
urmatoarele informatii:

 cifra de afaceri este estimata la valoarea de 1.500 mil..

lei pentru anul N+1;
 rata profitului (Profit net/cifra de afaceri neta *100)
este mentinuta si estimata si pe viitor la nivelul de aprox. 4
%;
 din profitul net un procent de 50 % se distribuie ca
dividende;
 rata lichiditatiii generale sa nu depaseasca 250 %;
 gradul de îndatorare (total datorii/total pasiv *100) sa
nu depaseasca 50 %;
 capacitatile de productie sunt utilizate la întreaga
cxapacitate (cresterea vânzarilor va atrage deci o crestere
proportionala a activelor fixe);
 cheltuielile materiale si cu serviciile se vor reduce la 60
% din volumul vânzarilor
 se estimeaza vânzari de active care vor genera pierderi
de aproximativ 300 mil. lei;
 alte cheltuieli din exploatare se estimeaza la 98 mil. lei;
 cota de impozit pe profit este de 16 %.
În rezumat Bilantul si Contul de Profit si Pierdere la data de 31 dec. Anul N
se prezinta astfel:

Bilant simplificat la 31. dec anul N

-mil. lei.

1. Active imobilizate 300

2. Active circulante 390
Stocuri 200
Efecte comerciale de primit 170
Disponibilitati banesti 20
Total active 690
Efecte comerciale de platit 100
Impozite si salarii de platit 50
Datorii curente 150
Obligatiuni ipotecare 140
Total datorii 290
Capital social 200
Rezultat reportat 200
Rezultatul net al exercitiului 10
Repartizarea rezultatului (10)
Total capital propriu 400
Total pasive 690
Contul de Profit si Pierdere simplificat la 31. dec. Anul N

-mil. lei

Cifra de afaceri neta 1000

Consumuri materiale si de servicii 700
Cheltuieli cu amortizarea 20
Pierderi din cedarea activelor 168
Rezultatul exploatarii 112
Cheltuieli cu dobânzile 100
Rezultat curent 12
Rezultat brut al exercitiului 12
Impozit pe profit 2
Rezultat net al exercitiului 10
A. Bilant simplificat la 31. dec anul N si bilant simplificat previzionat pentru
la 31. dec anul N+1

-mil. lei.

Anul N Anul N+1

Efectiv % (3) (4) (5)
Vanzari
(1)
(2)
1. Active imobilizate 300 30 450 450 450
2. Active circulante 390 39 586 586 586
Stocuri 200 20 300 300 300
Efecte comerciale de primit 170 17 256 256 256
Disponibilitati banesti 20 2 30 30 30
Total active 690 69 1.036 1.036 1.036
Efecte comerciale de platit 100 10 150 150 150
Impozite si salarii de platit 50 5 76 76 76
Datorii curente 150 15 226 226 234
Obligatiuni ipotecare 140 -1 -1 140 284
Capital social 200 -1 -1 200 288
Rezultat reportat 200 -1 -1 230 230
Rezultatul net al exercitiului 40 -1 -1 60 60
Repartizarea rezultatului (40) -1 -1 (60) (60)
Total capital propriu 400 -1 -1 430
Fonduri disponibile 690 226 796 1.036
Fond suplimentar necesar (NSF) 0 8102 240 0
Total pasive 690 1.036 1.036 1.036
Cifra de afaceri neta 1000 1.500 1.500 1.500

1
Nu se aplica (pozitiile respective nu variaza direct proportional cu valoarea
vânzarilor).
2
Daca obligatiunile ipotecare, actiunile ordinare si profiturile acumulate
(rezultatul reportat) ramân la valorile lor din anul N contributia lor la
necesarul de finantare este de 540 mil. lei. De aceea mai este necesara suma
de 810 mil. -540 mil = 270 mil. Lei.

Modul de obtinere a bilantului previzionat la data de 31. dec. anul N pe baza

bilantului de la data de 31. dec. Anul N+1 s-a realizat astfel:

 Valorile din coloana (1) reprezinta valorile efective ale

posturilor biolantiere aferente bilantului la data de 31. dec. Anul N
 Valorile din coloana (2) reprezinta ponderile valorilor
posturilor bilantiere care variaza direct cu vânzarile. Nu intra aici
elementele de capital propriu si obligatiunile ipotecare.
 Valorile din coloana 3 se obtin înmultind procentele obtinute
anterior cu valoarea previzionata a cifrei de afaceri nete, de 1.500 mil.
lei.
 Pentru a obtine coloana 4 introducem pur si simplu în bilantul
contabil valorile pentzru obligatiuni si capital propriu din anul N. Cel
putin una din aceste pozitii va suferi modificari mai târziu pe
parcursul analizei.
 Tot în coloana (4) adaugam la valoarea rezultatului reportat la
31 dec. Anul N suma cu care estimam ca vor creste aceste profituri pe
parcursul anului. Rata profitului estimata de firma este de 4 %.
Cifra de afaceri neta estimata este de 1.500 mil. lei rezulta ca profitul
net estimat va fi de 60 mil. lei. Procentul de dividende platite din
profitul net este de 50 % adica în suma absoluta se vor plati dividende
de 30 mil. lei. Diferenta de 30 mil. lei se reporteaza pentru a fi
repartizata în anii urmatori ceea ce înseamna ca valoarea totala a
rezultatului reportat creste de la 200 mil. lei la 230 mil. lei estimat
pentru anul N+1.
 Tot în coloana (4) însumam valorile tuturor pozitiilor bilantiere
si obtinem un activ estimat de 1.036 mil. lei. Se însumeaza si valorile
estimate pentru datorii si capital propriu si se obtine un rezultat de 796
mil. lei adica pasivul disponibil pentru finantarea activelor. Necesarul
suplimentar de fonduri va fi de 240 mil. lei obtinut prin echilibrarea
activului si a pasivului bilantier.
 Valorile din coloana (5) se obtin în urma determinarii
modalitatilor de finantare a necesarului de 240 mil. lei. Acestea se
determina pornind de la restrictiile impuse pentru indicatorii
economico-financiari astfel:
Resttrictiile privind gradul de îndatorare impun:
Maximum de datorie permisa = 0,5 * Valoare total activ =
 = 0,5 * 1.036 = 518 mil. Lei
Minus : Capital împrumutat estimat deja pentru anul N+1 :
Datorii curente = 226 mil. Lei
Obligatiuni ipotecare =140 mil. Lei
Total = 366 mil. Lei
Rezulta maximum de împrumut suplimentar = 518-366= 152 mil .lei.
Restrictiile privind gradul de lichiditate generala impun:
Maximum de datorii curente permise = Active curente permise/2,5=
234 mil. Lei.
Minus: Datorii curente estimate deja pentru anul N+1 = 226 mil. Lei.
Maximum de datorii curente suplimentare = Maximum de datorii
curente permise – Pasive curente estimate deja = 234-226 =8 mil. Lei
Cerinte de capital propriu
Total necesar suplimentar de fonduri = 240 mil. Lei
Maximum de împrumut suplimentar permis =152 mil. .lei
Fonduri de capital propriu necesare = 240-152 = 88 mil. Lei
Estimarile privind finantarile externe vor fi:
Datorii pe termen scurt = 8 mil. Lei
Datorii pe termen lung = 144 mil. Lei
Capital propriu suplimentar = 88 mil lei.
În calculele efectuate pâna acum nu am luat în considerare efectele pe
care le genereaza sursele suplimentare de finantare. Este vorba despre
dobânda suplimentara de platit care apare odata cu creditele
suplimentare sau dividendele de platit în plus odata cu emisiunea si
vânzarea de noi actiuni. În acest caz, presupunem ca valoarea creditelor
contractate atrage o cheltuiala cu dobânda de 4. mil. Lei. De asemenea
presupunem ca noua emisiune de actiuni se vinde la sfârsitul anului
astfel încât nu se vor plati dividende suplimentare. În acest caz
rezultatul net se va reduce la 57 mil. lei (rezultatul brut estimat dupa
luarea în considerare a dobânzilor este de = 72 – 4 = 68 mil. Lei ;
rezultatul net estimat dupa luarea în considerare a dobânzilor = 57) ;
adica cresterea rezultatului reportat va fi doar de 28,5 mil. Lei. Aceasta
ne duce în final la o suma de 1,5 mil. Lei de care este înca nevoie
pentru finantarea activelor. Aceasta suma nu poate fi achizitionata prin
emisiunea si vânzarea de actiuni deoarece nivelul de îndatorare este
deja maxim.
Dupa luarea în considerare si a efcetelor îndatorarii, bilantul
simplificat previzionat pentru 31 dec. Anul N+1 se prezinta astfel.

A. Bilant simplificat previzionat pentru la 31. dec anul N+1

 -mil. lei.

1. Active imobilizate 450

2. Active circulante 586
Stocuri 300
Efecte comerciale de primit 256
Disponibilitati banesti 30
Total active 1.036
Efecte comerciale de platit 150
Impozite si salarii de platit 76
Datorii curente 234
Obligatiuni ipotecare 284
Capital social 288
Rezultat reportat 228,5
Rezultatul net al exercitiului 57
Repartizarea rezultatului (57)
Total capital propriu 516,5
Fonduri disponibile 1.036
Fond suplimentar necesar (NSF) 1,5
Total pasive 1.036
 B. Contul de Profit si Pierdere simplificat la 31. dec. Anul N si
Contul de Profit si Pierdere previzionat simplificat la 31. dec.
Anul N+1

-mil.
lei

Efecti % Previzion
v vanza at
ri
Cifra de afaceri neta 1000 100 1.500
Consumuri materiale si de servicii 700 - 900
Cheltuieli cu amortizarea 20 0,02 30
Pierderi din cedarea activelor 168 0,168 300
Alte cheltuieli de exploatare - 98
Rezultatul exploatarii 112 0,112 172
Cheltuieli cu dobânzile 100 - 104
Rezultat curent 48 - 68
Rezultat brut al exercitiului 48 - 68
Impozit pe profit 8 - 11
Rezultatul net al exercitiului 40 - 57

Pe baza bilantului si a contului de Profit si Pierdere previzionat se poat

determina Situatia fluxurilor de numerar previzionate. Utilizând metoda
indirecta aceasta se va prezenta astfel:

C Situatia fluxurilor de numerar previzionate pentru 31 dec. Anul

N+1
-mil. Lei-
Activitatea de exploatare
Rezultat net 57
Ajustari:
* privind capitalul circulant -107
- Creante -86
- Stocuri -100
- Cheltuieli în avans 0
+ Furnizori 50
+ Datorii acumulate 26
+ Impozit pe profiti 3
 * privind elemente de exploatare 30
nemonetare
+ Cheltuieli cu amortizarea 30
* privind operatii de investitii finantare 300
+ Pierderi din vânzarea mijloacelor 300
fixe
A. Flux de numerar net din activitatea 280
de exploatare
Activitatea de investitii
- Cumparari de active imobilizate -550
+Vânzari de active imobilizate 67
B. Flux de numerar net din activitatea -483
de investitii
Activitatea de finantare
-Contractare împrumuturi pe termen 153,5
scurt si lung (152+1,5)
+Emisiune de actiuni 88
-Dividende platite -28,5
C. Flux de numerar net din activitatea 213
de finantare
Flux net de trezorerie total (A+B+C) 10
Trezorerie estimata pentru sfârsitul 30
anului N+1
Trezorerie la începutul anului N+1 20
Nota !

Pentru întocmirea Situatiei fluxurilor de numerar previzionate se vom mai

tine seama de urmatoarele informatii extrase din bugetele de investitii :

 se vor efectua noi investitii în suma de 550 mil. lei

 parte din utilajele învechite se vor vinde la o valoare
de 67 mil. Lei ; valoarea neta contabila estimata (valoare
de intrare mai putin cheltuielile ce vor fi afectate cu
amortizarea cumulata) este de 367 mil. lei