Terapia ocupationala Se refera la tratamentul tulburarilor fizice si de dezvoltare prin intermediul activitatilor planificate care imbunatatesc si dezovolta abilitatile

necesare independentei de zi cu zi.Copiii cu sau fara dizabilitati pot beneficia de terapie. Terapia ocupationala este indicata cand exista probleme legate de motricitatea fina, sensibilitate, vizuo-motricitate si/sau planificare motrica. Acesti copii au o experienta senzoriala limitata si le lipseste controlul motric adecvat. Ariile terapiei ocupationale Abilitatile de motricitate fina se refera la actiuni ale mainilor, incheieturilor si bratelor, incluzand dexteritatea, coordonarea si forta. Scrisul este un proces complex de gestionare a limbajului scris prin coordonarea ochilor, bratelor, palmelor, creionului, formarii literelor si a posturii corpului. Evolutia scrisului unui copil poate aduce indicii cu privire la problemele de dezvoltare care pot impiedica invatarea copilului. Integrarea senzoriala (IS) este procesul de primire, organizare si interpretare a informatiilor care devin baza planificarii motrice, a invatarii si a comportamentului. Cand acest proces este dezorganizat, vorbim despre disfunctie de integrare senzoriala. Procesarea tactila

Sistemul tactil interpreteaza atingerile si perceptiile. Ne protejeaza de stimuli care pot fi perceputi drept amenintatori. Cu un sistem tactil suprasensibil sau prea putin sensibil, organismul interpreteaza informatiile tactile diferit. Cand acest lucru se intampla, datorita anumitor tipuri de imbracaminte, datorita texturilor hainelor sau atingerilor neasteptate, corpul declanseaza o reactie emotionala exagerata, cum ar fi lovitul, plansul sau alte comportamente. Coordonarea motorie

Miscare putina, probleme cu ochii si coordonarea manuala, probleme de motricitate fina si perceptia vizuala deficitara au deseori ca rezultate performante scazute la sport, probleme la scris si vor duce probabil la probleme in performantele academice. In plus, abilitatile functionale ale copilului, cum ar fi auto-ingrijirea, pot fi afectate, intrucat copilul s-ar putea sa fie incapabil de a functiona la un nivel adecvat al dezvoltarii. Evaluarea Evaluarea pe care o presupune terapia ocupationala vizeaza motricitatea grosiera, fina, abilitatile vizuo-motorii, scrisul, abilitati necesare descurcarii in mediu, abilitati oral-motorii si abilitati de procesare senzoriala. Instrumentele de evaluare standardizate, cele nestandardizate, interviurile cu parintii si observatiile clinice vor fi folosite pentru a aprecia performanta copilului. Terapia ocupationala este necesara atunci cand este afectata performanta in mai multe domenii. Abilitati de motricitate fina: miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete. Abilitati de motricitate grosiera: miscarea muschilor mari din brate si picioare.

Abilitati vizuo-motrice: deplasarea unui copil pe baza perceptiei informatiilor vizuale. Abilitati oral-motorii:miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul, muscatel, mestecatul si linsul. Abilitati de auto-ingrijire: imbracat, hranit si mersul la toaleta. Integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din mediu. Abilitati de planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor motorii. Rolul terapeutului ocupational Rolul terapeutului ocupational este acela de a imbunatati motricitatea fina si forta musculara. Se ocupa de asemenea, de problemele de hranire si motricitate orala, de abilitatile de auto-ingrijire, de postura corporala, de sistemul de adaptare, de tehnicile de integrare senzoriala si ajuta persoanele sa dobandeasca informatiile necesare pentru a performa. Terapeutii ocupationali au folosit periatul si compresia articulatiilor ca tehnica de interventie. Rolul acestei metode terapeutice este acela de a oferi input-uri tactile profunde care ajuta la organizarea sistemului sensorial si maresc focalizarea atentiei si nivelul general de alerta corporala. Este recomandat sa se foloseasca aceasta tehnica zilnic, o data la doua ore, inaintea activitatilor care provoaca frica, anxietate sau rezistenta. Terapeutii ajuta si pe cei cu dizabilitati permanente, cum ar fi leziuni ale coloanei vertebrale, paralizie cerebrala, in alimentare si imbracat. Evaluarea si inregistrarea activitatilor si progreselor clientului este o parte importanta din slujba terapeutului ocupational. Raportarea obiectiva este esentiala pentru evaluarea clientilor si pentru transmiterea informatiilor medicilor sau altor furnizori de servicii de sanatate. Terapeutii ocupationali lucreaza in spitale, scoli si in comunitate. Terapeutii se pot folosi de orice combinative de activitati pentru a creste forta musculara, miscarea, pentru a reda coordonarea si echilibrul. In scoli, ei evalueaza abilitatile copiilor, recomanda si ofera servicii terapeutice, modifica dotarea clasei si ajuta copiii sa participe cat mai multi la activitatile si programele scolare. ABA (Applied Behavioural Analysis) Analiza comportamentala aplicata Este o abordare bazata pe studiile Dr. B.F. Skinner care se refera la invatare prin modificarea comportamentelor. Aceasta abordare este bazata pe studiul (analiza) atent al fiecarui comportament; imparte fiecare comportament in comportamente si mai mici (sarcini de analiza) si lucreaza pe insusirea fiecarui comportment mic in parte, folosind recompense dupa anumite reguli (modelare). Se muleaza pe fiecare copil (este individuala) si este o metoda de invatare cu grad inalt de structurare, riguroasa, sistematica si constanta (in toate locatiile) care se organizeaza astfel: 1. Un anumit mod de a cere ceva copilului (antecedent) 2. Raspunsul copilului la cererea formulate (comportament tinta) si 3. Cum reactioneaza adultii la raspunsurile corecte/incorecte ale copilului (consecinte). Acest lucru se face prin intermediul jocului, care faciliteaza tranzitia de la o situatie la alta.

In 1987, la UCLA, Dr. Ivar Lovaas si colaboratorii au facut un studiu. In aceasta cercetare, 19 copii au primit 40 de ore de terapie comportamentala tip terapeut-client, timp de 2 ani. Rezultatele au fost urmatoarele: 9 copii din 19 (47%) au promovat cu succes clasa I si au obtinut scoruri medii sau peste medie la testele de IQ. Opt copii din 19 (42%) au promovat cu success cursurile pentru cei cu intarziere in limbaj sau pentru copii cu dizabilitati. Au progresat semnificativ in mai toate ariile cu probleme, dar nu indeajuns incat sa poata face parte dintr-o clasa obisnuita. Doi copii din 19 (11%) au progresat foarte putin sau deloc si au fost distribuiti in clase pentru autisti sau retardati mintal. Reluarea studiului din 1987 de catre McEachin si Smith in anul 1993 a indicat ca 47% dintre copii (9 din 19) au fost capabili sa tina pasul cu copii de aceeasi varsta 13 ani, dintr-o clasa obisnuita. Terapia ABA inceputa devreme si intensiv (de la 30 de ore pe saptamana) are efecte impresionante in recuperarea copilului si, in unele cazuri, chiar permite copiilor autisti sa functioneze la capacitati normale cand terapia este completa. Desi studiile arata ca cele mai mari progrese se obtin in urma interventiilor timpurii (preferabil inainte de 5 ani), s-a demonstrat ca copiii de toate varstele pot progresa mult in urma aplicarii programelor ABA. ABA nu este un remediu-minune pentru autism, dar este una dintre terapiile cele mai bune la momentul actual, care ajuta copiii autistic sa-si atinga potentialul maxim. Autismul este o tulburare de dezvoltare hipercomplexa de origin neurologica, ce afecteaza sistemele motorii si senzoriale, limbajul si achizitiile verbale, abilitatile de comunicare si aptitudinile sociale. Copiii autisti au, in mod obisnuit, un control slab asupra impulsurilor si anumite caracteristici comportamentale. Multe dintre tratamentele disponibile sunt utile doar pentru tratarea anumitor aspecte ale tulburarii. Cu toate acestea, fiecare copil cu o tulburare din spectrul autist prezinta un set unic de trasaturi si, ca atare, nici un tratament nu e la fel de eficient in cazul tuturor copiilor autisti sau pentru tratarea tuturor trasaturilor tulburarii. Analiza comportamentala aplicata (ABA), logopedie, exersarea abilitatilor motorii, terapie de integrare senzoriala, joaca si socializarea cu covarstnicii in functie de nivelul de dezvoltare si de simptome, fiecare copil are nevoie in cantitati diferite de aceste abordari in programul lor. Programele din terapia ABA sunt folosite pentru a produce spontan si natural comportamente si limbaj. Tratamente pentru autism Nu exista leac pentru autism. Interventiile comportamentale si terapiile remediaza anumite simptome si pot produce imbunatatiri substantiale. Terapiile si interventiile ideale pentru tratarea autismului vizeaza: interactiunile sociale defectuoase, problemele de comunicare verbala si nonverbala, interese sau activitati obsesive si rutiniere. Cei mai multi profesionisti sunt de acord ca, cu cat interventia este mai timpurie, cu atat este mai bine. . Interventii educationale/comportamentale: Terapeutii folosesc sesiuni foarte structurate si intensive orientate catre dezvoltarea abilitatilor sociale si de limbaj. Consilierea familiei si a fratilor copiilor cu autism ajuta uneori familiile sa se descurce cu provocarile oferite de traiul alaturi de un copil autist. . Medicatie: Doctorii prescriu adesea medicatie antidepresiva pentru a stapani simptomele de anxietate, depresie sau tulburare obsesiv-compulsiva. Medicamentele anti-psihotice sunt folosite pentru a trata problemele comportamentale severe. Drogurile stimulante, cum ar fi cele folosite pentru copiii cu tulburare de deficit de atentie (ADHD) sunt utilizate uneori cu succes pentru a scadea impulsivitatea si hiperactivitatea.

. Alte tratamente pentru autism: Exista mai multe terapii sau interventii controversate valabile pentru copiii autisti, dar putine, daca si acelea, au la baza cercetarile stiintifice. Parintii ar trebui sa-si ia masurile de precautie daca vor sa foloseasca aceste tratamente. Alt tip de modificare comportamentala Interventia timpurie folosind TEACCH (Treatment and Educationa of Autistic and related Communication-handicapped Children Tratarea si educarea copiilor cu autism si handicap de comunicare), propusa de Universitatea din Carolina de Nord, SUA. Metoda TEACCH a fost initial un proiect de cercetare menit sa ofere ajutor copiilor cu autism si familiilor lor. In 1972, Adunarea Generala din Carolina de Nord a fost aprobata de forul legislativ, ceea ce a facut ca TEACCH sa devina primul mare program national de servicii pentru copiii si adultii cu autism si alte tulburari de dezvoltare. Principalul scop al programului TEACCH este sa pregateasca copiii cu autism sa se descurce mai bine acasa, la scoala si in comunitate. Accentul este pus pe reducerea efectiva sau eliminarea comportamentelor autiste. Strategiile inaintate e TEACCH nu actioneaza direct asupra comportamentelor ci, mai degraba, asupra asigurarii conditiilor care favorizeaza experientele de invatare. Se folosesc de asemenea de rezultatele cercetarilor din psihologia cognitiva, cele referitoare la diferentele de procesare din diversele zone ale creierului, la persoanele cu autism fata de alti oameni. Cand au loc probleme comportamentale, ele nu sunt tratate direct. Aceasta abordare isi propune sa inteleaga motivele din spatele problemei comportamentale, cum ar fi: Anxietate; Durere somatica; Dificultati in indeplinirea sarcinilor; Schimbari neprevazute; Plictiseala etc. Conceptia are la baza doua idei: Determinand persoana sa inteleaga mai bine mediul inconjurator, acesta devine mai predictibil si mai putin intimidant. Acest lucru solicita prezentarea unui mediu mai simplist in primele faze ale dezvoltarii si introducerea treptata a complexitatii, pe masura ce copilul progreseaza spre autonomie. Prin introducerea modalitatilor de comunicare, capacitatile de intelegerile si exprimare vor permite acestor persoane sa inteleaga mai bine ceea ce li se spune, li se cere si sa-si exprime nevoile si sentimentele altfel decat prin probleme de comportament. Cu toate acestea, modificarea directa a comportamentelor nu este total exclusa. Este folosita pentru acele comportamente care pun in pericol persoana si pentru care strategiile de mai sus nu functioneaza, dar, in orice caz, sunt rar folosite. Optiuni in tratarea autismului Nu exista un singur cel mai bun tratament pentru copiii cu TSA (Tulburari din spectrul autist). Majoritatea profesionistilor sunt de acord cu faptul ca interventia timpurie este importanta si ca cele mai multe persoane cu TSA raspund bine la programe inalt structurate si specializate.

Inainte de a lua decizii cu privire la tratarea copilului dumneavoastra, este indicat sa adunati informatii despre optiunile valabile. Invatati cat puteti de mult, analizati toate optiunile si luati decizia cu privire la tratamentul copilului bazandu-va pe nevoile lui. Este recomandabil sa vizitati scolile publice din apropierea dumneavoastra ca sa vedeti ce programe ofera pentru copiii cu nevoi speciale. Ghidurile folosite de Societatea de Autism din America include urmatoarele intrebari pe care parintii le pot pune cu privire la potentialele tratamente: - Interventia poate sa-i faca rau copilului meu? - Cum o sa-mi afecteze copilul si familia esecul unei interventii pentru autism? - Tratamentul a fost validat stiintific? - Sunt specificate procedurile de evaluare a rezultatelor? - Cum va fi integrate interventia pentru autism in programul curent al copilului meu? Nu va entuziasmati cu un program de terapie prezentat care ignora curicula functional, viata profesionala si abilitatile sociale. Educatia timpurie si intensiva poate ajuta copiii sa-si dezvolte si sa invete noi abilitati. Scopul acestor eforturi este ameliorarea simptomelor unui copil cu TSA si dezvoltarea limbajului, a interactiunii, jocului, invatarii si a abilitatilor de auto-ingrijire. Medicamentele pot ameliora simptomele si sunt utile pentru unele persoane, dar invatarea structurata a abilitatilor (numita adesea interventie comportamentala) este in prezent cea mai eficienta interventie pentru persoanele cu autism. Tulburarea de deficit de atentie si ADHD Tulburarea de deficit de atentie se refera la comportamente de neatentie persistent care este mai pregnanta si mai severa decat la un copil tipic de aceeasi varsta. Tulburarea de deficit de atentie este clasificata intr-o categorie separata de Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate pentru ca nu toti copiii cu aceasta tulburare sunt hiperactivi. Simptome ADD (Tulburarea de deficit de atentie) Nu este atent la detalii mai ales in sarcinile scolare. Neglijent, face teme dezordonate, nu sunt gandite adecvat. Dificultati in finalizarea sarcinilor, adesea sare de la o sarcina neterminata la alta. Viseaza cu ochii deschisi, nu respecta instructiunile. Se comporta fara sa se gandeasca la consecintele actiunilor sale. Evita sarcinile care solicita atentie si intelegere. Dificultati in a urmari conversatiile, intrerupe frecvent si/sau isi pierde interesul pentru subiectul de discutie. Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate este diagnosticata la copii in perioada prescolara sau in primii ani de scoala primara. Este greu pentru acesti copii sa-si controleze comportamentele si/sau sa fie atenti. Se estimeaza ca 2 milioane de copii din SUA au ADHD. Aceasta inseamna ca intr-o clasa de 25 pana la 30 de copii, se gaseste cel putin un copil cu ADHD. Desi incidenta ADHD este considerabil mai mare la baieti decat la fete (intre 3 si 5:1), rata de ADD este distribuita aproximativ egal in randul baietilor si fetelor.

Cauze ale ADD si ADHD Pana in prezent, nu sunt cunoscute cauzele ADD si ADHD. Unele studii sugereaza ca s-ar putea transmite genetic. Alte cercetari spun ca pot fi cauzate de anumite parti din creier care raspund de atentie si miscare. Mai jos veti gasi un articol de la BBC News despre un studiu ce vizeaza rolul pe care creierul il joaca in comportamentele copiilor cu ADHD. Cercetatorii de la Universitatea California din Los Angeles au aflat ca unele parti din creierele copiilor erau mai mici, pe cand altele aveau mai multa materie cenusie. Alte studii au sugerat ca ADHD este legata de anormalitatile din zonele cerebrale care controleaza atentia. Dar studiul cel mai recent arata ca exista si modificari structurale in zonele care controleaza comportamentul impulsiv. Pentru mai multe informatii, vizitati http://news.bbc.co.uk/1/hi/health/3284629.stm Trasaturi ale ADHD Neatentie, impulsivitate, hiperactivitate motorie sunt principalele trasaturi observate la prescolari. Copilul isi pierde interesul de a continua jocul sau a urmari o emisiune la TV sau alearga de colo colo fara a putea fi stapanit. Datorita faptului ca copiii au ritmuri diferite de maturizare si sunt foarte diferti in ceea ce priveste personalitatea, temperamentul si energia lor, este important ca un specialist sa spuna daca este un comportament adecvat varstei copilului. Parintii pot cere pediatrului, psihologului sau psihiatrului sa evalueze copilul ca sa vada daca are tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate. Alte trasaturi commune ale copiilor cu ADHD sunt relationarea sociala neadecvata si neindemanarea. Simptomele ADHD In diverse situatii apar simptome diferite. O trasatura este autocotrolul copilului, el neputand fi capabil sa stea locului, iar acest lucru poate deveni deranjant. Copilul neatent poate fi privit ca un visator. Copilul impulsiv care face si apoi gandeste poate fi luat drept nedisciplinat. Copilul pasiv pare nemotivat sau lenes. Desi aceste simptome variaza, ele indica diferite tipuri de ADHD. Parintii care isi suspecteaza copiii de hiperactivitate, neatentie, concentrare slaba sau impulsivitate care afecteaza performantele de la scoala, relatiile sociale cu alti copii sau comportamentul de acasa, pot afla ca ADHD este cauza. Caracteristicile neatentiei Deseori devine usor de distras. Adesea nu e atent la detalii si face greseli fara sa-i pese. Rareori urmeaza instructiunile corespunzator si pierde sau uita lucruri precum jucarii, creioane, carti sau instrumente necesare indeplinirii unei sarcini. Caracteristicile impulsivitatii Incapabil de a-si controla reactiile. Incepe sa raspunda inainte de a auzi toata intrebarea. Intampina dificultati in a astepta la coada sau in a-si astepta randul la un joc. Face comentarii neadecvate sau isi exprima emotiile fara retineri.

Caracteristici ale hiperactivitatii

 Este neobosit, deseori nu are astampar cu mainile si picioarele sau se foieste in timp ce sta pe scaun. Fuge, se catara sau nu sta pe scaun in situatii in care acest comportament este de asteptat. Diagnosticul ADD si ADHD Diagnosticul poate fi pus doar de un medic sau de un clinician pregatit, dupa o evaluare aprofundata. Aceasta evaluare include testarea copilului pentru a vedea daca respecta reguli sau alte elemente care pot servi drept symptom, o examinare fizica si o serie de interviuri cu copilul si cu alte persoane cheie din viata lui (parintii, asistentii sociali sau profesorii, de exemplu). Tratarea problemelor comportamentale Instruirea comportamentala il ajuta pe copil sa inteleaga ce sa faca in anumite situatii si probleme. Instruirea comportamentala ajuta copilul sis a-si dea seama de ceea ce trebuie sa faca pentru a evita anumtie situatii si probleme. Aceasta instruire este foarte utila cand este combinata cu alte tratamente terapeutice. Tratarea altor probleme Copilul tau poate prezenta si alte probleme care contribuie la cele cauzate de ADHD. Tratarea celorlalte probleme (cum ar fi dificultatea de invatare) poate amelioara simptomele de ADHD ale copilului. Tratamentul medicamentos Nu toti copiii cu ADHD au nevoie de medicamente. Medicamente precum Ritalin si Dexedrin pot fi incercate o perioada. Copilul trebuie atent supravegheat pentru a vedea daca medicatia functioneaza. Poveste-i doctorului despre schimbarile care intervin in simptome. Uneori, medicamentele sunt incercate in cantitati diferite pentru a afla care este cea mai buna combinatie pentru copilul tau. Medicamentele care trateaza problemele comportamentale si de atentie, pot fi mai eficiente daca sunt insotite de instruire comportamentala. Pentru mai multe informatii http://www.chadd.org/fs/fs1.htm despre ADD si ADHD, accesati urmatorul link:

Integrare senzoriala/Terapie ocupationala Tulburarea sau disfunctia de integrare senzoriala este o tulburare neurologica provenita din incapacitatea creierului de a integra anumite informatii primite de la cele cinci sisteme senzoriale principale ale corpului. Aceste sisteme senzoriale sunt responsabile pentru detectarea semnalelor vizuale, a sunetelor, mirosurilor, gusturilor, temperaturilor, durerii si pozitiei si miscarii corpului. Apoi, creierul isi formeaza o imagine combinata a acestor informatii pentru ca corpul sa inteleaga ceea ce se petrece in jurul lui si sa reactioneze adecvat. Continua relationare intre comportament si functionarea creierului se

numeste integrare senzoriala. Integrarea senzoriala ofera un fundament important pentru mai tarziu, pentru invatarea complexa si comportament. Experientele senzoriale includ atingerile, miscarea, vigilenta corporala, vederea, sunetele, mirosul, gustul si forta gravitationala. Diferentierea intre aceastea poarta numele de integrare senzoriala. In timp ce procesul integrarii senzoriale se petrece automat si fara eforturi pentru majoritatea, pentru altii procesul nu functioneaza bine. Efort intens si atentie mare sunt necesare acestor oameni pentru ca integrarea senzoriala sa se petreaca, fara o garantie ca este eficienta. Cand acest lucru se intampla, scopurile nu sunt atinse usor, rezultand tulburarea de integrare senzoriala. Procesul de integrare senzoriala incepe inainte de nastere si continua pe parcursul vietii, cea mai mare parte a evolutiei integrarii senzoriale petrecandu-se inainte de preadolescenta. Pentru cei mai multi copii, integrarea senzoriala se dezvolta din activitatile obisnuite intreprinse in copilarie. Dar pentru unii copii, integrarea senzoriala nu se dezvolta asa eficient cum ar trebui. Acesta poarta numele de disfunctie in integrarea senzoriala. Cand procesul nu are loc in mod firesc, apar probleme in invatare, in exercitarea abilitatilor motorii si in comportament. Perfectionarea integrarii senzoriale coincide cu dezvoltarea ontogentica, intrucat determina cat de bine sunt dezvoltate abilitatile motorii si verbale, stabilitatea emotionala. Conceptul si teoria integrarii senzoriale provin din munca si activitatea desfasurata de A. Jean Ayres, PhD, si terapeut ocupational din California, SUA. Ca terapeut ocupational, Dr. Ayres a fost interesata de modul in care procesarea senzoriala si tulburarile de motricitate afecteaza activitatile zilnice si invatarea. Inceputurile teoriei integrarii senzoriale a lui Ayres au condus la cercetari ce vizau fundamentele ce favorizeaza invatarea complexa si comportamentul, de-a lungul vietii. Cauze si simptome Prezenta unei tulburari de integrare senzoriala este detectata in mod obisnuit in prima copilarie. In timp ce la majoritatea copiilor se dezvolta integrarea senzoriala in cursul activitatilor din copilarie, care ajuta la formarea abilitatilor de planificare motorie si la adaptarea la senzatiile primite, integrarea senzoriala la alti copii nu se dezvolta asa eficient. Cand procesul este perturbat, devin evidente multe probleme in invatare, dezvoltare sau comportament. Aceia care au disfunctie de integrare senzoriala nu sunt capabili sa raspunda la anumite informatii senzoriale, adica nu pot sa planifice si sa organizeze ceea ce ar trebui facut in mod firesc si adecvat. Acest lucru declanseaza o tactica primitiva de supravietuire numita teama, miscare si lupta sau raspuns de retragere, care isi are originea in creierul primitiv. Acest raspuns este deseori extrem si neadecvat pentru situatia respectiva. Dezorganizarea neurologica prezenta in tulburarea de integrare senzoriala se refera la 3 lucruri principale: creierul nu primeste mesajele datorita lipsei de legaturi in celulele neuronale; mesajele senzoriale nu sunt primite tot timpul; sau mesajele senzoriale sunt primite mereu, dar nu se conecteaza adecvat cu alte mesaje senzoriale. Cand creierul nu proceseaza bine mesajele senzoriale, rezultatul il constituie ineficienta motrica, verbala sau emotionala. Potrivit Sensory Integration International (SII), o corporatie non-profit preocupata de impactul problemelor de integrare senzoriala in viata oamenilor, cateva dintre semnele prezentei tulburarii de integrare senzoriala sunt urmatoarele: Hipersensibilitate la atingeri, miscari, imagini sau sunete.

Nu reactioneaza corespunzator la atingeri, miscari, stimuli vizuali sau sunete. Dificultati specifice de invatare/ performante academice slabe. Dificultati in a face transferul de la o situatia la alta. Tendinta de a fi usor de distras/Control limitat al atentiei. Nivelul activitatii este de obicei neobisnuit de inalt sau de scazut. Probleme sociale si/sau emotionale. Dificultati in a invata noi miscari. Intarzieri in exprimare, discurs verbal sau abilitati motorii. Neindemanare sau nepasare aparenta. Impulsiv, fara autocontrol. Incapacitate de a se auto-calma. Constiinta de sine/vigilenta corporala scazute.

Cercetarile arata ca problemele de integrare senzoriala sunt gasite la pana la 70% dintre copiii considerati de scoli ca avand dificultati de invatare, dar acestea nu sunt delimitate. Tulburarea de integrare senzoriala se intalneste la toate categoriile de varsta precum si la toate nivelurile intelectuale si grupuri socioeconomice. Factorii care contribuie la aparitia tulburarii de integrare senzoriala includ: nastere prematura, autism si alte tulburari de dezvoltare; delincventa si abuz de substante datorate dizabilitatilor de invatare; tulburarile legate de stres si traumatismele craniene. Cercetarile au identificat autismul si ADHD ca fiind cele mai mari tulburari care contribuie la aparitia disfunctiei de integrare senzoriala, alaturi de tulburarile de invatare, dizabilitatile de dezvoltare si sindromul X fragil. Diagnosticul Pentru a determina aparitia tulburarii de integrare senzoriala, evaluarea poate fi facuta de catre un terapeut ocupational calificat sau de catre un medic. De obicei, evaluarea consta atat in aplicarea unor teste standardizate, cat si observarea structurata a raspunsurilor la stimulari senzoriale, postura, echilibru, coordonare si miscari oculare. Rezultatele testelor si datele evaluarii, impreuna cu informatiile de la alti profesionisti si parinti, sunt atent analizate de catre terapeut care face apoi recomandari in privinta tratamentului adecvat. Tratarea Terapeutii ocupationali joaca un rol cheie in tratarea conventionala a tulburarii de integrare senzoriala. Oferind terapie pentru integrarea senzoriala, terapeutii ocupationali reusesc sa suplineasca input-urile si experientele senzoriale vitale de care copiii cu tulburare de integrare senzoriala au atata nevoie. Numita si dieta senzoriala, aceasta terapie implica un program de activitati strict planificate de catre terapeutul ocupational , fiecare dieta fiind alcatuita si dezvoltata astfel incat sa preintampine nevoile sistemului nervos al copilului respectiv. O dieta senzoriala stimuleaza receptorii de contact (tactil, vestibular si proprioceptiv) prin tehnici de alerta, organizare si calmare. Metodele de dezvoltare a abilitatilor motorii care constau in educarea fizica adaptativa, educarea miscarilor si gimnastica, sunt folosite deseori de catre terapeutii ocupationali si de catre medici. Chiar daca este foarte important ca toate aceste abilitati sa fie antrenate, abordarea integrarii senzoriale este vitala in tratarea tulburarii de integrare senzoriala. Abordarea integrarii senzoriale este ghidata de un aspect important motivatia copilului in a-si selecta activitatile. Permitandu-le copiilor sa fie implicati activ sis a exploreze activitatile care ofera experientele senzoriale benefice lor, copiii devin mai maturi si mai eficienti in a-si organiza informatia senzoriala.

Tratarea alternativa Tulburarea de integrare senzoriala poate fi tratata prin terapie ocupationala, dar alte metode pot completa tehnicile conventionale folosite. Perierea corpului este deseori folosita la copiii (nu la sugari) suprasensibili la stimularile tactile. O periere usoara, care sa nu zgarie, este folosita pentru a executa miscari ferme si rapide pe aproape tot corpul, in special pe brate, picioare, maini, spate si pe talpile de la picioare. Perierea este urmata de tehnica compresiunii articulatiilor. De obicei tehnica este practicata la inceput de un terapeut ocupational, care ulterior ii invata pe parinti procedura care dureaza intre 3-5 minute si trebuie facuta de 6 pana la 8 ori pe zi. Timpul periajului este redus pe masura ce copilul incepe sa raspunda normal la atingeri. Pentru ca aceasta terapie sa aiba efectul scontat, trebuie insusita corect tehnica. Tineti minte Un pas important in dezvoltarea integrarii senzoriale la copii este sa recunoasteti ca exista si ca joaca un rol vital in dezvoltarea lor.