Arta

-> Muzica <Muzica-scurta istorie

Muzica populara, pe de o parte, cea mai veche forma a creatie a muzicii romnesti, caracterizata de o mare vitalitate pana in zilele noastre, si pe de alta parte, o sursa definitorie pentru creatia muzicala culta, atat religioasa cat si laica. In conservarea muzicii populare un rol important l-au avut, pe langa audienta permanenta, marii artisti. Unul dintre ei este Gheorghe Zamfir, care este celebru astazi in lume, facandu-se cunoscut prin interpreterile la un instrument tipic romnesc, naiul. Creatia muzicala religioasa, nascuta sub influenta bizantina, ajustata la intonatiile muzicii populare locale, a avut o perioada de glorie in secolele 15 - 17, cand reputate scoli de muzica liturgica s-au dezvoltat in cadrul manastirilor romnesti. Influentele rusesti si occidentale au adaugat introducerea polifoniei in muzica religioasa din secolul 18, un gen dezvoltat de o serie de compozitori romni in secolele 19 si 20. Muzica laica are trasaturi caracteristice distincate in Principalitatile Romne pana la sfarsitul secolului 18 si inceputul secolului 19. Influenta occidentala din Transilvania atat in muzica instrumentala (in particular orga) si in muzica vocala, pe cand influentele orientale au fost preluate in principal in Valahia si Moldova. Totusi, dupa stabilirea aici a mai multor muzicieni straini, si turneele facute de trupele de opera straine, a evoluat o tendinta spre muzica occidentala atat in Valahia cat si in Moldova. In ultima jumatate a secolului 19 au fost fondate principalele institutii muzicale: Conservatorul din Bucuresti in 1866 (Conservatorul din Cluj s-a infiintat in 1825). Aceeasi perioada a cunoscut aparitia scolii nationale de muzica, bazata in principal pe muzica corala inspirata din cea populara si bizantina. Tot aceasta a fost perioada cand au aparut primele nume romnesti in muzica de opera. Printre acestea amintim pe Haricleea Draclee (1860-1939), care si-a facut un renume pe marile scene de opera ale lumii care a jucat rolul Tosca la premiera acestei opere in 1900. Coplesitoarea personalitate a lui George Enescu (1881-1955), compozitor (autor al cunoscutei opere Oedip), dirijor si interpret, a adus dimensiunea universala muzicii romnesti. El a fost, impreuna cu contemporanul si prietenul sau ungurul Bela Bartok (care s-a nascut la Snnicolau Mare langa Timisoara), un mare explorator al traditiilor muzicale populare, pe care le-a folosit in cautarile sale revolutionare pentru noi cai formale a expresiei artistice. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, scoala romna de muzica a fost prezenta pe scenele internationale, in special in domeniul instrumental si dirijoral, prin marile nume ca pianistul Dinu Lipatti (1917-1950) sau dirijorii Ionel Perlea (1900-1970) si Sergiu Celibidache (1912-1996), care au fost nevoiti sa-si dezvolte talentul lor creativ in afara granitelor tarii, Constantin Silvestri (19131969) etc. Anii de dupa razboi au cunoscut o inflorire a muzicii romnesti. In paralel cu diversificarea genurilor muzicale, dirijorii si interpretii, atat instrumentali cat si vocali au fost aclamati in numeroase tari. Orchestra filarmonica "George Enescu" sau corul "Madrigal" sunt numai doua nume din lunga lista a realizarilor internationale. Printre compozitori, trebuie mentionat Mihai Jora (1871-1971) care a fost primul care a compus lieduri si muzica de balet; Paul Constantinescu (1909-1963), autorul oratoriilor inspirate din trasaturile bizantine ale muzicii romnesti vechi; Sabin Dragoi (1894-1968), primul care a compus o drama muzicala inspirata din istoria Romniei; Dimitrie Cuclin (1885-1978) si Mihail Andricu (1894-1974) pentru

deosebita lor contributie la promovarea muzicii romnesti prin lucrarile lor simfonice. Astazi optiunile tarilor europene au creat posibilitati pentru reconstruirea podurilor catre viata muzicala internationala, atat prin participarea muzicienilor romni la evenimente internationale de prestigiu sau prin organizarea de astfel de evenimente in Romnia, printre care prestigiosul Festival International George Enescu, care se tine in Bucuresti. In ceea ce priveste opera inainte de al doilea raazboi mondial existau 2, cinci erau in 1960 si sase sunt in prezent. Numarul de teatre de comedie si varietati a scazut de la 19, in 1985, la 12 astazi, in timp ce orchestrele filarmonice si simfonice si-au marit numarul de la 10 in 1950 la 17 in prezent. Numarul de spectatori variaza de asemenea: 2 milioane in 1950, 3 milioane in 1980, 1.1 milioane in prezent.

George Enescu (1881 - 1955)

George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog, unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului al XX-lea. Enescu a ridicat muzica profesionala romneasca la nivelul valorilor muzicii universale. Nascut la Liveni, langa Dorohoi, el a cunoscut din copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Niculae Chioru. Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena, cu Joseph Hellmesberger (vioara) si Robert Fuchs (compozitie), iar intre 1893 si 1899 la Paris, cu Andre Gelalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faure (compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara). Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice si profesionale romanesti. Chiar si in lucrarile in care se manifesta influentele muzicii germane sau franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat forma nationala, ca de pilda, Suita I "in stil clasic" pentru pian sau opera "Oedip", se vadeste legatura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori descreta, alteori destul de evidenta, a formelor modale, ritmice, intonationale, ale acestuia. Enescu a pus temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i largi perspective.

Printre lucrarile lui mai de seama se numara: "Poema romna" (1897), care intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice; doua "Rapsodii romne" (1901; 1902), caracterizate printr-o melodica bogata, de autentica obarsie folclorica si printr-o invesmantare orchestrala colorata; trei suite pentru orchestra (printre care "Suita a III-a", "Sateasca", 1938), in care folclorul cunoaste o transfigurare subtila; trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta in 1921), care, prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie armonica, prin dimensiunile lor, reprezinta monumentale fresce sonore; o Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1954), in care folclorul atinge un inalt grad de rafinament; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra (1901). Enescu a scris si lucrari pentru formatii de camera (doua cvartete de coarde, 1921, 1952; doua cvartete cu pian 1909-1911, 1944; un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor pentru instrumente de suflat, 1906 s.a.), caracterizate printr-o melodica expresiva, prin constructii unitare, inchegate si prin transparenta sonoritatii de ansamblu; lucrari pentru pian, pentru violoncel si pian, precum si pentru vioara si pian (printre care Sonata a III-a, "in caracter popular romanesc", 1926; suita "impresii din copilarie", 1940), care se remarca prin echilibrul dintre libertatea inspiratiei si disciplina formei; lieduri (printre care ciclul pe lieduri si versuri de Clement Marot); prelucrari si transcriptii. Pornind de la subiectul binecunoscut al tragediei clasice grecesti, Enescu a scris, dupa libretul lui Ed. Fleg, opera "Oedip". Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional, generos si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si transpuneri, pe planul unei inalte generalizari, cu mijloace de expresie caracteristice artei contemporane occidentale. Sub inranduirea de mai tarziu a unor curente ale muzicii franceze si germane si ca urmare a preocuparilor pentru gasirea unor modalitati de expresie, unele lucrari ale lui Enescu, de pilda Simfonia de camera, vadesc pe alocuri o mai accentuata interiorizare si redarea mai abstracta a continutului emotional. Ca violonist, arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acodate sunstantei muzicale cu vituozitatea. Repertoriul sau a cuprins intreaga literatura a instrumentului. In formatiile de camera Enescu a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Corot, A. Casella, D. Oistrah si alti artisti de seama. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogata si rafinata paleta si prin sonoritatea orchestrala a executiei. Enescu a fost unul dintre cei mai de seama dirijori contemporani. Maiestria sa dirijorala se caracteriza prin profunzimea redarii sensului operei artistice si prin limpezimea conceptiei, prin sobrietatea, supletea si expresivitatea gestului. A fost un remarcabil talmacitor al creatiei lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a propagat peste hotare, alaturi de lucrarile sale care capatasera un incontestabil prestigiu international, creatiile unor compatrioti ai sai, atragand astfel atentia asupra tinerei scoli muzicale romanesti. Ca pedagog, Enescu a indrumat si format o serie de renumiti instrumentisti (Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, Ida Heandel s.a.). Multilaterala personalitate a lui Enescu se intregeste cu aceea de activist pe taram obstesc. In 1913 a infiintat, din beneficiul concertelor sale, premiul de compozitie care-i poarta numele si care a consacrat pe multi exponenti de frunte ai muzicii romnesti. In 1920 a fost unul dintre intemeietorii Societatii compozitorilor romni si primul ei presedinte. Casa in care a locuit Enescu a devenit casa memoriala; in capitala a luat fiinta Muzeul "George Enescu", iar satul natal al artistului ii poarta numele. George Enescu a fost membru al Academiei Romne si membru corespondent al Academiei Franceze.

Constantin Silvestri (1913 - 1969)

Dirijor, compozitor si pianist romn. Studiaza la Conservatorul din Bucuresti cu Mihail Jora (compozitie) si cu Florica Muzicescu (pian). Ca dirijor a fost un autodidact, ncepndu-si activitatea cu orchestra simfonica a Radiodifuziunii din Bucuresti la vrsta de 17 ani. n 1935 este distins cu Premiul de compozitie George Enescu. n acelasi an, Constantin Silvestri devine Director muzical al Operei Romne, apoi n perioada postbelica Director al Filarmonicei din Bucuresti pna n 1956, cnd se stabileste la Paris. A predat la Conservatorul din Bucuresti (1948 - 1956) unde a creat o valoroasa clasa de dirijorat. n februarie 1957 Silvestri debuteaza n Anglia, dirijnd orchestra London Philarmony si orchestra Philarmonia. Succesul imediat are ca urmare reangajarea sa n aceiasi stagiune. Urmeaza concerte n Germania, Elvetia, Italia, Olanda si primele nregistrari la Paris care i aduc decernarea premiului Grand Prix du Disque. n 1961 este numit dirijor principal la Bournemouth Symphony Orchestra (Anglia). Pna la sfrsitul vietii dirijeaza n principalele centre muzicale din Europa, precum si n Japonia, Australia si America de Sud. Discografia lui Constantin Silvestri este impresionanta, nsumnd peste o suta de nregistrari n fruntea marilor orchestre din lume. Compozitiile sale includ lucrari simfonice si muzica de camera pentru diferite instrumente. Moartea prematura a lui Constantin Silvestri n 1969 a lasat un gol n lumea muzicala internationala.

CORNEL TRAILESCU

Nascut la Timisoara - Romnia, a nceput studiul pianului la 6 ani, devenind apoi student al Conservatorului din ora sulnatal - sectia pedagogie -, apoi al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti - clasa de dirijat si compozitie, unde a lucrat cu maestri precum George Georgescu, Constantin Silvestri, Mihail

Andricu. Din 1960 a devenit dirijor la Opera Nationala din Bucuresti, debutnd cu spectacolele Lakm de Delibes si Traviata de Verdi, opere la care s-au adaugat, n timp, marile titluri din repertoriul italian, mozartian, francez, german, rus etc. Numit apoi dirijor-sef la ONB, a sustinut deopotriva si numeroase concerte simfonice. A efectuat turnee n strainatate (Moscova, Var sovia, Sofia, Praga, Berlin, Atena, Paris, Madrid, Lisabona, Venetia, Torino, Beirut), att alaturi de ansamblul Operei, ct si ca invitat al unor scene de prestigiu. n 1976 a devenit dirijor - rezident la Opera din Belgrad, fiind totodata oaspete al Festivalului de Opera de la Las Palmas (1984 - 1985), pentru ca n 1985 sa debuteze cu succes la Staatsoper Viena, dirijnd Boema de Puccini (n regia lui Franco Zeffirelli); n anii ''90 a revenit n capitala Austriei pentru o serie de spectacole la Volksoper, printre acestea fiin d si premiera n concert cu opera Lakm (n rolul principal Natalie Dessay). Este de asemenea compozitor, creatiile sale n genul operei (Motanul nca ltat, Dragoste si jertfa , Ba lcescu ), baletului (Prima vara, Nastasia, Alba ca Za pada ), muzicii simfonice, camerale sau de film fiind deosebit de apreciate. A fost director al Operei Nationale n perioada 1991 1993, Activitatea sa intensa a fost ra spla tita cu premii si titluri importante, primind, n 2001, Steaua Romniei conferita de pre sedintele Romniei.

Martian Negrea (1903 - 1975)

Negrea, Martian, compozitor, profesor si dirijor roman, maestru emerit al artei. A studiat mai intai la Sibiu, cu Timotei Popovici, apoi la Viena. Profesor la Conservatorul de muzica "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti. Creatia sa abordeaza toate formele si genurile muzicale. Dintre lucrarrile sale s-au remarcat o sonatina pentru pian, opera "pacat boieresc" (denumita mai tarziu "Marin Pescarul", pe un libret propriu dupa nuvela lui Mihail Sadoveanu), suita simfonica "Povesti din Grui", Cvartetul in mi bemol major, doua rapsodii, suita simfonica descreiptiva "Prin Muntii Apuseni", muzica de film ("Baia Mare"), un recviem in memoria lui George Enescu, o simfonie ("a primaverii"), un concert pentru orchestra. Muzica sa se distinge printr-o inspiratie melodica personala, adesea de rezonanta folclorica, printr-o dezvoltare armonicorchestrala cu efecte coloristice. Negrea a scris si studii muzicologice, istoriografice, doua tratate de armonie, contrapunct si fuga. Laureat al Premiului de stat.

Paul Constantinescu (1909 - 1963)

Compozitor roman, profesor la Conservatorul de muzica "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, maestru emerit al artei. Creatia lui Constantinescu, reprezentata prin numeroase lucrari, cuprinde aproape toate genurile de compozitie. Intemeiata pe folosirea muzicii populare, opera sa vadeste un talent autentic si o bogata experienta componistica. A scris muzica simfonica, de camera, muzica de opera, piese instrumentale si vocale, muzica pentru film, coruri, dansuri populare pentru orchestra simfonica. Mentionam un concert pentru orchestra de coarde, 1948; un concert pentru pian si orchestra, 1952; un concert pentru vioara si orchestra, 1957, si unul pentru harpa si orchestra, 1960; opera comica "O noapte furtunoasa", scrisa in 1935 si refacuta in 1950; opera "Pana Lesnea Rusalim", 1955; muzica pentru filmul "Toamna in Delta". In ultimul timp a abordat si teme legate de istoria miscarii muncitoresti din tara noastra (ciclul de cintece "Ulita noastra", 1959, pe versuri de Cicerone Theodorescu). De doua ori laureat al Premiului de stat

Ciprian Porumbescu - De la mit la realitate

(n. 14 octombrie 1853, ipotele Sucevei, Bucovina - d. 6 iunie 1883[1], Stupca, aziCiprian Porumbescu, judeul Suceava) A nceput studiul muzicii la Suceava i Cernui, apoi a continuat la "Konservatorium fr Musik und darstellende Kunst" n Viena, cu Anton Bruckner i Franz Krenn. n aceast perioad l frecventeaz, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecioneaz, n particular, la teoria muzicii. [2] ntre 1873 i 1877 a studiat teologia ortodox la Cernui. A fost unul dintre cei mai faimoi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrri sunt: "Balada pentru vioar si orchestr" op.29, opereta "Crai nou" pus n scen pentru prima dat n sala festiva a Gimaziului Romnesc din Braov (astzi Colegiul Naional Andrei aguna), unde pentru scurt vreme a fost profesor de muzic (1881-1883). n plus, a compus muzica pentru celebrul cntec patriotic Pe-al nostru steag e scris Unire, muzic ce este folosit astzi i de ctre Albania pentru imnul naional Hymni i Flamurit. De asemenea, a scris i melodia fostului imn al Romniei, Trei culori. A murit la 29 de ani n Stupca, acum acest sat fiind numit n onoarea sa "Ciprian Porumbescu". Ciprian Porumbescu se nate la 14 octombrie 1853, la ipotele Sucevei, ntr-o cas modest de ar, ca fiu al Emiliei i al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la nceput numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioad Golembiovski-Porumbescu i mai apoi, Porumbescu. Din cauza srciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzical continu i complet. A nceput studiul muzicii la Suceava i Cernui, unde conduce corul Societii

Culturale "Arboroasa". n anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mnstirii Putna, la festiviti, alturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu i alii, particip i tnrul Ciprian Porumbescu, uimind asistena cu minunatul su cntec de vioar. Apoi, cu ocazia unei burse, i continu studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde dirijeaz corul Societii Studeneti "Romnia Jun". Aici va scoate, n anul 1880, colecia de douzeci de piese corale i cntece la unison, reunite n "Coleciune de cntece sociale pentru studenii romni" ("Cntecul gintei latine", "Cntecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastr. Dup aceast perioad, urmeaz cea mai frumoas etap a vieii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", pies n dou acte scris de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului n 12 i 23 martie, pe aceeai scen. n acelai an, opereta este montat i la Oravia. Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politic, timp n care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrrile sale se numr "Rapsodia romn pentru orchestr", "Serenad", "la malurile Prutului", "Altarul Mnstirii Putna", "Inim de romn", "Gaudeamus Igitur", "Od ostailor romni" i altele. Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoz, Ciprian Porumbescu, se stinge din via, n casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu n onoarea marelui compozitor, sub ochii tatlui su i ai surorii sale, Mrioara, la 6 iunie 1883.

n mai putin de un sfert de veac dupa moartea sa, Ciprian Porumbescu nu mai era doar al Bucovinei, ci al Daciei ntregi - confirmndu-se viziunea marii ntregiri ulterioare, pe care a avut-o la Putna, la vrsta de 18 ani, prin cele rostite atunci tatalui sau: "Tata, am cntat Daciei ntregi!"... Multe si felurite sunt cauzele popularitatii si dragostei de care s-a bucurat el ca exponent ideal nu numai al generatiei sale, dar si al celor urmatoare. (Nina Cionca)

Disparitia lui Ciprian Porumbescu n plina tinerete, la 30 de ani nempliniti, a strnit n sufletul celor care lau cunoscut un profund regret. n jalea familiei si a prietenilor, corul teologilor din Cernauti i-a cntat zguduitorul sau "Adusu-mi-am aminte", iar arboreseanul Constantin Morariu i-a tinut discursul funebru. Sau pus cununi de flori din partea Gimnaziului din Brasov, Societatii Academice "Junimea" si Facultatii de Teologie, care si-au trimis reprezentanti la nmormntarea celui mai ilustru membru al lor. n anii care au urmat, ndureratul parinte si gasea mpacarea sufleteasca n a raspunde tuturor celor care-i cereau compozitii si date biografice ale lui Ciprian. Astfel, muzica lui si lua zborul spre cele mai ndepartate tinuturi ale romnilor. Studentii, de cte ori se ntruneau - la vreo serbare ce-o organizau sau chiar din ntmplare - cntau cntecele lui vesele sau triste, imnuri patriotice, romante, att de ndragite n vremea aceea. Muzica religioasa, corurile barbatesti ca "Tatal nostru" si "Adu-su-mi-am aminte", corurile mixte rasunau la Biserica "Domnita Balasa" n Bucuresti, la Lugoj, Caransebes si n multe alte parti. Doamnele si domnisoarele pastrau pe clavir cte o hora de salon, un vals, o romanta, cu ale caror acorduri si mpodobeau se-rile de primire. Opereta "Crai nou" circula de la Fratauti la Brasov, Oravita, Biserica Alba n Iugoslavia. n 1903, se nfiinteaza la Suceava Reu-niunea "Ciprian Porumbescu", n 1908, se comemoreaza 25 de ani de la moartea compozitorului la Suceava, Bucuresti, Brlad, Oradea Mare, Sibiu, Brasov, Resita, Turnu Severin. Din 1909 Reuniunea ncepe publicarea compozitiilor lui Ciprian Porumbescu, reusind sa tipareasca de-a lungul timpului un numar important de piese, cele mai reprezentative sub conducerea muzicianului August Karnet. Primele biografii, de N. Petra-Petrescu, n 1884, T. H. Pop, 1888, Constantin Morariu, Valeriu Braniste, n 1906, descriu viata unui tnar idealist, romantic, care a creat muzica romneasca, nflacarnd pe cei din jurul lui cu cntecele sale patriotice, pline de avnt si de vigoare tinereasca, tnar care a stat si n temnita pentru convingerile sale, apoi a iubit o fata de neam strain, cu o dragoste adora-toare, trainica si pura cum putini au stiut sa cultive, dar parintii ei au mpiedicat unirea celor doi, pe motive de re-ligie si neam. Acest tnar daruit cu harul muzicii s-a m-bolnavit de plamni, a suferit de foame si frig (mai ales n timpul studentiei la Viena), a ajuns profesor la Brasov, unde a creat prima opereta romneasca "Crai nou", pe un text al lui Vasile Alecsandri. Boala nrautatindu-se, a plecat n Italia sa-si refaca sanatatea zdruncinata. ntors n patrie, s-a stins la vrsta de 30 de ani nempliniti. Fata iubita, alungata de parinti tocmai n Anglia, la niste rude, ca sa uite de iubirea ei nefericita, a trimis o coronita de flori de nu-ma-uita, sa fie pusa pe mormntul lui la ngropaciune, nsotita de cuvintele "La revedere". Duioasa poveste de iubire, de suferinte fizice si morale ntr-un colt de tara ce se afla sub stapnire straina, dus-manoasa fata de bastinasii romni. Scriau cu adnca participare acesti biografi si ceilalti care au urmat, crend un erou romantic, nenteles de lumea ostila n care i-a fost dat sa traiasca, sa se lupte cu saracia, ca student la Cernauti si Viena. Viata, opera si personalitatea acestui compozitor patriot cuceresc interesul si dragostea romnilor de pretutindeni, crescnd n inten-sitate. Soldatii romni pleaca la razboiul de ntregire cu cntecele lui, copiii nvata n scoli "Tricolorul", "Pe-al nostru steag e scris unire", "Romnul" si veselul "Cntec de 1 Mai", Reuniunea "Ciprian Porumbescu" din Suceava tipareste compozitii, Marioara Ratiu, sora lui Ciprian tipareste si ea, att ct i permiteau mijloacele materiale. Se nfiinteaza Muzeul "Ciprian Porumbescu", se ridica bustul la Suceava, "Crai nou" se cnta la Cluj, Suceava, Cernauti de nenumarate ori, apar mereu alte biografii, se scrie o opereta inspirata din viata lui, se face un film, "Tricolorul" a fost imn de stat, Imnul Unirii ("Pe-al nostru steag") a devenit imnul de stat al Republicii Populare Albania, cu specificarea compozitorului romn. Iata o tinerete fara batrnete si o viata fara de moarte. Mitul eroului s-a constituit. Si nu se putea altfel. El a ese-ntializat respiratia colectiva a timpului sau si dorul de m-plinire a vointei noastre nationale. Astfel viata si opera au cstigat n dimensiune politica si sociala. Dar si epoca n care i se crease imaginea de erou romantic oferea o stare de spirit prielnica. Era pe atunci un

dor de "ideal", de puritate, de frumos n sens de armonie, patriotismul era o virtute , steaua lui Eminescu stralucea clara pe cerul patriei. n muzica, poetul avea un frate mai mic, dar frate! Profilul lor sufletesc se asemana si nu arareori portretele lor erau alaturate n casele intelectualilor. Muzica lui Ciprian are o valoare specifica. Ea este ex-presiva, ntotdeauna directa si nefortata, are o bogata nu-antare si, mai presus de toate, e accesibila si autentica. Mu-zica lui se adreseaza marelui public, e nteleasa si de in-telectual si de omul simplu, fara a fi, prin aceasta, o "muzica usoara", caci ea exprima trairi curate si naltatoare. Strns legata de viata lui, muzica si exprima autorul. Ea cucereste cum cucerea el, o caracterizeaza simtirea adnca si dragostea pentru frumos. E blnda, placuta, duioasa... ca sa citam numai cteva din nsusirile sufletesti ale compozitorului, conform portretului spiritual creionat de Constantin Morariu, evocndu-l pe cel ce a fost bunul sau prieten Ciprian: "Cu chipul sau falnic, cu firea sa foarte simpatica, Ciprian l magnetiza pe oricine, astfel ca puterii lui atractive nu-i putea rezista nimeni. l caracteriza cu deosebire simtirea adnca si dragostea fierbinte pentru tot ce e frumos si nobil. Era blnd, placut la vorba, foarte onest, de o rara bunatate, duios, chiar si atunci cnd parea revoltat." Orice mit creste dintr-o realitate sublimata prin legenda, cu necesitatea ca "legenda" sa fie sustinuta de sufletul unui neam. Astfel, el sporeste tezaurul spiritual national si chiar universal atunci cnd ceva din creatia sa trece granitele ca n zbor, precum "Balada" lui Ciprian Porumbescu, cntata si iubita n Japonia, interpretata de una din marile violoniste nipone, Atsuko Temma, n multe din concertele sale, n marile orase ale lumii. A aparut n Japonia si o carte ce poarta numele com-pozitorului nostru si-i prezinta biografia, precum si o parte din nsemnarile lui zil-nice, "jurnalul sau intim" al timpului petrecut la Viena, autoarea fiind Shoko Tache-uki, pianista si scriitoare. Amndoua artistele japoneze au imprimat cte un C.D. cu "Balada". Probabil ca cititorul japonez descopera n "Jurnalul vienez" al lui Ciprian ceva ce noi ne-am ferit sa descoperim n firea autentica a lui Porumbescu, de teama sa nu-i distrugem "mitul". Putem acum sa riscam pentru a-l ntelege mai bine pe acest vesnic tnar muzician, la-sndu-l sa se exprime integral. Desi dupa ce-i vom citi acele nsemnari intime si vom reflecta asupra lor, ne vom da seama ca el nu se exprima "integral" n aceste notite, care reflecta doar una dintre vieti: cea omeneasca, cea de toate zilele, care nsa e cu totul alta dect aceea a clipelor de creatie, despre alchimia carora nu aminteste. Ochii indiscreti ai posteritatii vor gasi notatii compromitatoare pentru un fost student la teologie, al vedem chefliu, risipitor cu banii, jucnd carti, pierznd cte o noapte cu prietenii. El a notat totul - fara autocenzura, asa cum a vazut si a simtit, n special n momentele placute, tot ce l-a nveselit si l-a facut sa uite ca ceva l roade cu te-nacitate, ba chiar glumeste descriind starea lui fizica, asemuind-o cu o haina ce se rupe mereu desi o crpeste mereu. Ceea ce descoperim noi citindu-i jurnalele si scrisorile (integral, nu partial cum le-au folosit toti biografii) este o-mul modern, ce nu-si ascunde defectele, pacatele, voiosia lui debordanta, priteniile mai mult sau mai putin onorabile, glumele bune sau proaste pe care le gusta, ba chiar le si noteaza. Toate acestea, de ce oare? Sa-si aminteasca cndva la batrnete cum s-a irosit la tinerete? Ori jurnalul intim, cu toate momentele traite scrise pe hrtie, are o functie exorcizanta? Marturisindu-te ntru totul, chiar pe hrtia unui caiet pentru a citi cndva ca sa zmbesti sau sa regreti - prin aceasta te mntui? Oricum, noi care i "descifram" firea launtrica, su-fletul tumultuos, dragostea de viata, umanitatea, bucuriile si ntristarile lui - prin aceste nsemnari "cenzurate" de fa-milie si de biografi, ntre care ma pot trece si pe mine, au-toarea acestor rnduri, noi, cei de azi, ni-l putem apropia mai mult. n plus, descoperim scriitorul. Talentul sau navalnic de prozator, umorul, puterea de observatie si de descriere, mna sigura cu care schiteaza tipuri, caractere, personagii. Frazele lui lungi curg nestavilite, imaginile au prospetime, culoare, nuanta proprie. Tot ce descrie, prin pana lui, devine interesant, chiar si cele mai neimportante momente si fapte. El stie sa dea viata celor mai trecatoare lucruri si celor mai insipide figuri, pe care nu le trece cu vederea, ci le "scrie", pentru sine ori pentru ca tot ce e viata merita atentie. Putini muritori s-au bucurat de viata ca Ciprian Po-rumbescu. E vorba aici de bucuria de a avea prieteni, cu

care sa ciocneasca un pahar, sa rda, sa cnte, sa discute, sa schimbe idei, apoi, placerea cu care descoperea tot ce-l nconjoara, o muzica, o opera, o voce, o silueta, o dimineata cu rasarit de soare la Nervi, oglinda marii, pes-tisorii de la mal, vuietul va-lurilor, casa lui Beethoven de la Mdling, natura la Stupca, o excursie pe Postavarul cu vesela societate romneasca din Brasov, si cte alte locuri si momente! Totul traieste, palpita, respira. Nu e nimic silit, cautat, e simplu si adevarat. Asa cum si muzica lui e limpide, autentica, vorbind de la suflet la suflet - cum a observat cineva, la Nervi. Astfel, acum, citindu-i sufletul adevarat, Ciprian Porumbescu devine contemporanul nostru. l ntelegem si parca-l iubim mai mult.

Sabin Dragoi (1894 - 1968)

Compozitor si folclorist roman, maestru emerit al artei, membru corespondent al Academiei Romne. A studiat in tara si in Cehoslovacia, unde a fost elevul compozitorilor V. Novak si J. Suk. Dragoi este unul dintre pionierii culegerilor stiintifice de folclor romanesc si unul dintre promotorii cantecului de masa. Creatia sa, inspirata din cantecul si dansul popular, insumeaza peste 100 de lucrari in toate genurile muzicale: "Divertisment rustic" (1928); suita "Petrecere populara", pentru orchestra simfonica (1950); cantata "Mai multa lumina" (1951); doua dansuri simfonice; muzica de film ("Mitrea Cocor"); un concert pentru pian si orchestra; lucrari de muzica de camera, coruri, cantece de masa, precum si opere: "Constantin Brancoveanu", "Kir Ianulea", "Horia" si "Napasta" (1927 - revazuta in 1958), dupa piesa cu acelasi nume de I. L. Caragiale. Laureat al Premiului de stat.

Theodor Rogalski (1901 - 1954)

A fost pianist si dirijor deosebit de talentat, profesor la fel de inzestrat, orchestrator cu o fantezie bogata si, mai cu seama, compozitor cat se poate de valoros. Din pacate, viata-i s-a frant devreme si departe de tara (2 februarie 1954, Zurich), inainte de a fi putut da intreaga masura a capacitatilor sale creatoare. A facut studii muzicale temeinice in Bucurestiul natal (Conservator, 1919-1920, cu Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin), la Leipzig (1920-1923, cu Siegfried Karg-Elent, Wunsche), la Schola Cantorum din Paris (1924-1926, cu Vincent d'Indy, Maurice Ravel). A fost corepetitor la Opera Romana (1926-1930), dirijor al Orchestrei Radio (1930-1951) si al Filarmonicii (1950-1954), director artistic si director al Ansamblului Perinita (1950-1952), profesor de orchestratie la Conservator (1950-1954). Ca pianist a sustinut multe recitaluri camerale (a fost foarte apreciat duoul pianistic Rogalski - Silvestri); ca dirijor a aparut in fruntea orchestrelor romanesti si straine, a realizat inregistrari discografice (la firmele Odeon, Pathe, His Master's Voice, Columbia). A orchestrat o cantitate impresionanta de piese din cele mai diverse genuri, a cules si prelucrat folclor. Printre distinctiile obtinute se numara cele pentru compozitie (mentiuni si Premiul al II-lea Enescu; mentiune la Concursul International de la Venetia, 1933). Absorbit in principal de activitatea dirijorala, Rogalski a compus relativ putin, dar la un nivel calitativ ridicat: muzica de teatru, trei balade pentru tenor si orchestra (Iancu Jianu, Toma Alimos, Mihu Copilu'), muzica simfonica (intre altele Doua dansuri romanesti pentru suflatori, baterie si pian la patru maini, Doua schite simfonice, Doua capricii pentru orchestra, Trei dansuri romanesti), muzica la filmul Viata invinge, piese camerale instrumentale (intre care Cvartetul de coarde din 1925) si vocale. Cele Trei dansuri romanesti pentru orchestra au fost create in 1950. La baza lor stau piese folclorice din trei

zone foarte diferite ca limbaj, intr-o orchestratie maiestrita (explicabil: era discipolul lui Ravel), cu o scriitura instrumentala de virtuozitate si intrutotul in spiritul expresiei genuine sublimate de geniul inventiv al compozitorului. Primul dans este Joc din Ardeal; punctul de plecare il reprezinta melodii din regiunea intracarpatica; armoniile si orchestratia creeaza atmosfera cuvenita. Dansul central, Gaida, are un accentuat caracter oriental (Zeno Vancea afirma ca este de obarsie macedoneana; la fel si Mihai Popescu, in Repertoriul general al creatiei muzicale romanesti, vol.I: "dans aroman din Pind"), cu o melodie pregnanta suprapusa unui ritm specific si unor armonii intens cromatizate, cu efecte sonore deosebite (trompeta cu surdina - intre altele). Hora din Muntenia, cu turnura lautareasca, este plina de elan si stralucire, cu binevenite contraste. Succesul acestui triptic in tara si peste hotare a fost si este constant. In pofida valorii lucrarii, aflate deasupra oricarei discutii, documente oficiale din 1951-1952 (rapoarte, rezolutii) incriminau cele Trei dansuri, acuzandu-le de "abuz de stridente, o miscare ritmica monotona (era vorba de Gaida - n.n.) si utilizarea unor artificii de orchestratie (oare! - n.n.). Obtuzitatea unor astfel de comentarii este evidenta (dupa cum remarca Octavian Lazar Cosma in Universul muzicii romanesti, Ed. muzicala, 1995, Rogalski era infierat alaturi de cei mai de seama compozitori de atunci - Jora, Constantinescu, Silvestri, Andricu...). Se demonstreaza astfel nocivitatea ingerintei politicului in arta: rezolutiile trec, muzica ramane... A compus muzica de camera: "Sonata pentru pian" (1919, distinsa cu mentiunea a II-a a Premiului Enescu), "Cvartetul de coarde" (1925, distins cu Premiul I Enescu); muzica simfonica ("Fresca antica", 1923; "Doua dansuri romanesti pentru suflatori, baterie si pian la patru maini", 1926; "Doua schite simfonice: Inmormantare la Patrunjel si Paparudele", 1926; "Trei dansuri romanesti: Joc din Ardeal, Gaida , Hora din Muntenia", 1950 s.a.); muzica de film ("Viata invinge", 1952). Muzica sa, patrunsa de spirit popular, dezvaluie o gandire artistica profunda si este orchestrata cu un viguros simt coloristic, Rogalski fiind unul dintre cei mai mari maestri romani ai orchestratiei.