ÎN CURTEA FORUMULUI DISTRICTUAL AL CONSUMATORILOR DIN

TUMKUR

C.C.84/2009

RECLAMANT V/S RESPONDENŢI

NAGARAJU PREȘEDINTELE BESCOM

ȘI ALTELE
MEMORIU DE ARGUMENTE SCRISE ÎN NUMELE RECLAMANTULUI:

Principalele conținuturi ale plângerii sunt:

1. Reclamantul este consumator de energie electrică furnizată de programele

operaționale.
2. Reclamantul a fost acuzat de furt la data de 24.04.2002, pretinzând
utilizarea energiei electrice prin "conectarea directă de la stâlpul electric".
3. Mama reclamantului avea numărul IP: 2978 și această conexiune a fost
transferată în numele reclamantului.
4. Reclamantul a solicitat, de asemenea, o nouă racordare a energiei electrice
în 17-10-2001 prin patru chitanțe de plată a taxelor.
5. Prin suprimarea tuturor faptelor din poziția reclamantului în calitate de
consumator, unii ofițeri răutăcioși ai OP-urilor, prin conspirație cu unii
oponenți locali ai reclamantului, au depus acuzații false de furt.
6. Astfel de acuzații de furt nu au fost dovedite de OP în instanța specială și,
timp de șase ani, reclamantul a suferit mult, așa cum se pretinde în nota de
plângere.
7. OP-urile au comis practici comerciale neloiale complăcându-se într-o
atitudine neloială față de un client.

Principalele obiecții ale programelor operaționale sunt:

1. Depășește limitele pecuniare în conformitate cu secțiunile 126 și 127 din

Legea indiană privind energia electrică (Răspunsul reclamantului: - Nu este
în conformitate cu aspectele juridice discutate mai jos)
2. Reclamantul nu este un consumator în conformitate cu secțiunea 2 alineatul
(1) litera (d) din Legea privind protecția consumatorilor. (Răspunsul
reclamantului: - Nu este în conformitate cu aspectele juridice discutate mai
jos)
3. Reclamantul utilizează electricitate extinzând conexiunea existentă în IP nr.
2978. (Răspunsul reclamantului: - Nu este adevărat în comparație cu poziția
lor adoptată într-un caz penal)
4. Reclamantul era ocupantul terenului și nu consumatorul. (Răspunsul
reclamantului: - Reclamantul este atât ocupant, proprietar, cât și
consumator, este dezvăluit din documentele prezentate)
 5. Reclamantul a gestionat martorii la ostilitate în cauza penală. (Răspunsul
reclamantului: - Angajații OP înșiși au devenit ostili prin faptul că nu au
putut să depună adevărul și nu au putut să spună minciuni, este OP să arate
ce măsuri au luat asupra atitudinii angajaților lor de a depune în fața
instanței, dacă este într-adevăr depoziții false.)
6. Reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a depune plângere
împotriva guvernului. (Răspunsul reclamantului: - Nu este în conformitate
cu aspectele juridice discutate mai jos)

DOCUMENTE PREZENTATE DE RECLAMANT

1. Chitanțele de a fi plătit pentru o nouă racordare a energiei electrice în 17-

10-2001.
2. FIR și Deposition copii ale acuzării reclamantului de furt că "având direct
conexiune de la stâlpul electric".
3. Panchanama pe 24-04-2002 limitele confiscate Irrigation Pumpset este scris
cu "¥ÀǪÀðPÉÌ: ¥À²ÑªÀÄPÉÌ: GvÀÛgÀPÉÌ: zÀQëtPÉÌ: ̧ ÀÄvÀÛ®Æ
UÁæºÀPÀgÀ vÉÆÃl«gÀÄvÀ ÛzÉ"
4. Copia hotărârii judecătorești a instanței speciale.
5. Schimbarea IP NR. 2978 DIN 17-07-2002 DE la Doddamma w / o
Chikkasiddaiah LA Nagaraju s / o Chikkasiddaiah emis de OP.

CHESTIUNI DE DREPT ÎN NUMELE RECLAMANTULUI:

 Odată cu revoluția industrială și dezvoltarea comerțului internațional, a

existat o creștere substanțială a afacerilor și a comerțului, ceea ce a dus la
apariția pe piață a unei varietăți de bunuri de consum pentru a satisface
nevoile consumatorilor. Odată cu globalizarea și cu economia de piață liberă,
posibilitatea deficienței serviciilor prestate a justificat adoptarea Legii privind
protecția consumatorilor, 1986, astfel cum a fost modificată din când în când.
Această lege a fost adoptată pentru bunăstarea consumatorilor și pentru a-i
proteja de exploatarea lor, pentru care legea menționată din 1986 a prevăzut
înființarea de comisii pentru soluționarea litigiilor consumatorilor și a
problemelor legate de acestea. În cazul Skypak Couriers Ltd. etc. v. Tata
Chemicals Ltd. etc., (2000) 5 SCC 294 Curtea Supremă a statuat că
"comisiile, în temeiul legii, sunt organisme cvasi-judiciare pentru a oferi o
reparație rapidă și simplă litigiilor consumatorilor și, în acest scop, au fost
împuternicite să acorde scutiri de natură specificată și într-un mod adecvat,
să acorde despăgubiri".

 În acest caz, suntem preocupați de domeniul de aplicare și întinderea

jurisdicției consumatorului beneficiar, În conformitate cu secțiunea 2 (c) din
Legea din 1986, "plângere" este definită ca însemnând afirmația scrisă făcută
de un reclamant că furnizorul de servicii a facturat pentru servicii, un preț
care depășește prețul stabilit în temeiul legii în vigoare la momentul respectiv
[A se vedea: secțiunea 2 litera (c) punctul (iv)]. În conformitate cu secțiunea
2 litera (d), "consumator" înseamnă orice persoană care angajează sau
beneficiază de orice servicii în schimbul unei contraprestații care a fost
plătită sau promisă sau plătită parțial și parțial promisă. În conformitate cu
 secțiunea 2 (g) din Legea menționată din 1986, cuvântul "deficiență" este
definit ca însemnând orice defect, imperfecțiune, deficiență sau inadecvare în
calitatea, natura și modul de executare, care trebuie să fie menținute de către
sau în temeiul oricărei legi în vigoare la momentul respectiv sau în temeiul
unui contract sau în alt mod în legătură cu orice serviciu. Cuvântul "bunuri"
este definit în secțiunea 2 (i) ca însemnând bunuri astfel cum sunt definite în
Legea privind vânzarea de bunuri din 1930. "Serviciu", de asemenea, definit
în secțiunea 2 (o) din Legea din 1986 menționată ca însemnând serviciul de
orice descriere care este pus la dispoziția utilizatorilor în legătură cu
serviciile bancare, finanțarea, asigurarea, transportul, prelucrarea,
furnizarea de energie electrică, divertisment etc. Prin urmare, furnizarea de
energie electrică, modul de executare, de către BESCOM intră sub incidența
secțiunii 2 (o) din Legea menționată din 1986.

 Cu toate acestea, problema care se ridică pentru determinare și care nu a

fost soluționată este: dacă competența consumatorului se extinde la
stabilirea de către Forumul consumatorilor a actelor delictuale și a
răspunderii care decurge din acestea.

 Ne bazăm pe decizia Curții Supreme în Cogrporation Municipal din Delhi v.

M / s Ajanja Iron &; Steel Company (Pvt.) Ltd. AlR 1990 SC 882, s-a susținut
că, înainte de deconectarea alimentării cu energie electrică ca urmare a
acuzației de furt de energie electrică de către consumatorul în cauză,
consumatorul ar trebui să primească un preaviz rezonabil pentru ca acesta să
își poată exprima punctul de vedere în această privință. Și dacă acest lucru nu
se face, ar echivala, de asemenea, cu încălcarea principiilor de bază ale
justiției naturale.

 Că, în speță, BESCOM nu a efectuat o astfel de notificare sau anchetă

înainte de deconectarea branșamentelor electrice sau înainte de a invoca
acuzații de furt împotriva consumatorului reclamant. Nici măcar Bescom nu
a răspuns la notificarea de revendicare. Bescom ia poziție în cazul penal că
reclamantul s-a conectat direct de la stâlp, acum ia poziție că energia
electrică este extinsă de la branșamentul existent. Fiind un slujitor
responsabil al publicului, ei își schimbă adesea toungue pentru a-și suprima
greșelile.

 Curtea Apex a clarificat în diferite hotărâri că dispozițiile Legii privind

protecția consumatorilor trebuie interpretate cât mai larg posibil, iar forurile
în temeiul legii ar avea, de asemenea, competența de a soluționa o plângere,
în ciuda faptului că alte foruri / instanțe ar avea competența de a se pronunța
asupra cazului menționat. Tendința deciziilor este ca jurisdicția Forumului
consumatorilor să nu fie și să nu fie restrânsă, cu excepția cazului în care
există o dispoziție expresă care interzice Forumului consumatorilor să preia
chestiunea care intră în competența instanței civile sau a oricărui alt for,
astfel cum a fost stabilit printr-un act normativ. Curtea a mers până acolo
încât a spus că, în cazul în care două foruri diferite au competența de a
soluționa litigiul cu privire la același subiect, competența Forumului
consumatorilor nu ar fi prescrisă, iar competența Forumului consumatorilor
 de a se pronunța asupra litigiului nu ar putea fi negată. [Re: Kishore Lal vs.
Președinte, ESI Corporation (2007) 4 SCC 579]

 În cazul secretarului, Thirumurugan Cooperative Agricultural Credit

Society vs. M.Lalitha (Dead) prin LRs &; Ors. (2004) 1 SCC 305 , s-a
susținut că, având în vedere articolul 90 din TN Cooperative Societies Act din
1983, Consumer Fora nu avea competența de a soluționa litigiile dintre
membrii societății cooperative. Această afirmație a fost negativă, după
examinarea diferitelor dispoziții ale Legii privind societățile cooperative,
statuând că, doar pentru că drepturile și obligațiile sunt create între membri
și conducerea societății în temeiul Legii privind societățile cooperative și sunt
prevăzute forumuri, aceasta nu poate elimina sau exclude competența
conferită forurilor în temeiul Legii privind protecția consumatorilor, întrucât
căile de atac suplimentare prevăzute de Legea CP nu sunt excluse. Prin
urmare, Consumer Fora ar avea competență. Curtea s-a referit la Hotărârea
Fair Air Engineers (P) Ltd. Vs. N. K. Modi, (1996) 3 SCC 385, și a statuat că
problema conflictului de decizii nu poate apărea și, în cazul în care părțile
abordează atât forurile create în temeiul legii, cât și al Legii CP, este de
competența forului în temeiul Legii CP să lase părțile să inițieze sau să
utilizeze căile de atac în fața celorlalte foruri, în funcție de faptele și
circumstanțele cazului.

 În cauza State of Karnataka v. Vishwabharathi House Building Coop.

Society [(2003) 2 SCC 412], Curtea, vorbind cu privire la competența
Consumer Fora, a statuat că dispozițiile legii menționate trebuie interpretate
cât mai larg posibil, iar forurile din Legea CP au competența de a soluționa o
plângere, în ciuda faptului că alte foruri/instanțe ar avea, de asemenea,
competența de a se pronunța Pe lis. Aceste hotărâri au fost citate cu aprobare
la punctele 16 și 17 din Hotărârea Secy., Thirumurugan Coop. Agricultural
Credit Society v. M. Lalitha [(2004) 1 SCC 305]. Tendința deciziilor Curții
este ca jurisdicția Forumului consumatorilor să nu fie și să nu fie restrânsă,
cu excepția cazului în care există o dispoziție expresă care interzice
Forumului consumatorilor să preia chestiunea care intră în competența
instanței civile sau a oricărei alte foruri, astfel cum a fost stabilită printr-un
act normativ. Curtea a mers până acolo încât a spus că, în cazul în care două
foruri diferite au competența de a judeca litigiul cu privire la același subiect,
competența Forumului consumatorilor nu ar fi prescrisă, iar puterea
Forumului consumatorilor de a se pronunța asupra litigiului nu ar putea fi
negată.

 Legea privind protecția consumatorilor a fost adoptată pentru a asigura o mai

bună protecție a intereselor consumatorilor și, în acest scop, pentru a
prevedea înființarea consiliilor consumatorilor și a altor autorități pentru
soluționarea litigiilor consumatorilor și pentru problemele legate de acestea.
Nu a fost ridicată nicio dispută în fața noastră că dispozițiile legii menționate
nu sunt aplicabile. "Deficiență" a fost definită în secțiunea 2 (g) ca însemnând
"orice defect, imperfecțiune sau deficiență a calității, cantității, potenței,
purității sau standardului care trebuie menținută de sau în temeiul oricărei
 legi în vigoare la momentul respectiv sau în temeiul oricărui contract, expres
sau implicit sau așa cum este reclamat de comerciant în orice mod în legătură
cu orice bunuri". "Serviciu" este definit în secțiunea 2 litera (o) ca însemnând
"serviciul de orice natură care este pus la dispoziția potențialilor utilizatori și
include furnizarea de facilități în legătură cu serviciile bancare, finanțarea,
asigurarea, transportul, prelucrarea, furnizarea de energie electrică sau de
altă energie, masa sau cazarea sau ambele, construcția de locuințe,
divertisment, divertisment sau difuzarea de știri sau alte informații; dar nu
include prestarea niciunui serviciu gratuit sau în temeiul unui contract de
servicii personale".

 În conformitate cu secțiunea 2 alineatul (1) literele (r), (x) și (5) din Legea
privind protecția consumatorilor, "practică comercială neloială " înseamnă
o practică comercială care, în scopul promovării vânzării, utilizării sau
furnizării oricăror bunuri sau pentru furnizarea oricărui serviciu, adoptă
orice metodă neloială sau practică neloială sau înșelătoare, inclusiv oricare
dintre următoarele practici: și anume: practica de a face orice declarație,
orală sau în scris sau prin reprezentare vizibilă, care, oferă fapte false sau
înșelătoare care defăimează bunurile, serviciile sau comerțul unei alte
persoane; Permite tezaurizarea sau distrugerea bunurilor sau refuză să
vândă mărfurile sau să le pună la dispoziție pentru vânzare sau să furnizeze
orice serviciu, dacă o astfel de tezaurizare, distrugere sau refuz ridică, sau
tinde să crească sau este destinat să crească, costul acestor bunuri sau
servicii sau al altor bunuri sau servicii similare. ÎN CURTEA SUPREMĂ A
INDIEI DREPT APEL CIVIL NR. 1866 DIN 2002 LUDHIANA
IMPROVEMENT TRUST, LUDHIANA &; ANR. ... RECURENTELE
ÎMPOTRIVA SHAKTI CO-OPERATIVE HOUSE BUILDING SOCIETY
LTD. ... PÂRÂT Hotărârea din data de 13 APRILIE 2009. Curtea Supremă a
observat: "Este adevărat că Legea privind protecția consumatorilor fiind un
act legislativ binevoitor menit să protejeze consumatorii împotriva exploatării,
dispozițiile acesteia ar trebui să primească o interpretare liberală; Aspectele
tehnice ar trebui evitate, iar plângerile consumatorilor merită să fie remediate
rapid. Cu toate acestea, întrucât competența exercitată de cele trei instanțe de
soluționare a reclamațiilor consumatorilor are un caracter cvasijudiciar,
aceștia sunt obligați să ia în considerare toți factorii pertinenți și elementele
prezentate de cele două părți. Afirmațiile din reclamație ale consumatorului
nu pot fi considerate un adevăr evanghelic. Pentru a susține o constatare a
"practicii comerciale neloiale", trebuie să existe un material convingător în
fața Comisiei și orice constatare inferențială nu este suficientă pentru a
atrage secțiunea 2 litera (r) din lege. Sarcina probei, natura probei și
caracterul adecvat al acesteia depind de faptele și circumstanțele fiecărui caz.
În cazul de față practica comercială neloială este practicată de OP pentru
furnizarea de servicii, aceștia au adoptat o metodă neloială și o practică
neloială sau înșelătoare, făcând o declarație care este reclamantă ca hoț
prin, oral și în scris și prin reprezentarea vizibilă în fața sătenilor a
reclamantului care, a dat fapte false și înșelătoare care discreditează
serviciile agricole și ocupația și statutul reclamantului.

 BESCOM este o autoritate statutară. Este un "stat" în sensul articolului 12 din

Constituția Indiei. În calitate de stat, BESCOM trebuie să își îndeplinească
 funcțiile statutare într-un termen rezonabil, având în vedere faptul că
desfășoară un serviciu important de utilitate publică. Acțiunile sale, pe lângă
faptul că sunt reglementate de Legea privind furnizarea de energie electrică și
de reglementările încadrate în aceasta, trebuie să îndeplinească și testul
rezonabilității, astfel cum este prevăzut la articolul 14 din Constituția Indiei.

 Într-o decizie pronunțată de Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor

Consumatorilor, New Delhi, Petiția de revizuire nr. 1347 DIN 2003 (din
ordinul din 17.2.03 în apelul nr. 464/2000 al Comisiei de Stat, Punjab), Ruby
Mushroom &; Canning Pvt. Ltd. Vs Punjab State Electricity Board "În opinia
noastră, acesta este un caz potrivit în care legea stabilită de Curtea Apex
trebuie aplicată cu toată vigoarea și în adevăratul spirit. Cetățenii unei
Republici Socialiste Democrate nu ar trebui să simtă neputință în fața
funcționării nedorite a guvernului sau a funcționarilor semi-
guvernamentali. Din cauza acestei hărțuiri, infracțiunile și corupția
prosperă și prosperă în societate din cauza lipsei de rezistență publică sau,
cu alte cuvinte, cedează presiunii funcționării nedorite a ofițerilor, în loc să
se opună acestui lucru. Această parte discutată succint de Curtea Apex în
Lucknow Development Authority vs. M.K.Gupta, (1994) 1 SCC 243 la 262-
263, în următoarele cuvinte: "Competența și puterea instanțelor de a
despăgubi un cetățean pentru prejudiciul suferit din cauza abuzului de putere
de către autoritățile publice este fondată, așa cum a observat Lordul
Hailsham în Cassell &; Co. Ltd. v. Broome 1972 AC 1027 : (1972) 1 Toate
ER 801 pe principiul că "acordarea de daune-interese exemplare poate servi
unui scop util în apărarea forței legii". Un cetățean obișnuit sau un om
obișnuit este greu echipat pentru a se potrivi cu puterea statului sau cu
instrumentele sale. Acest lucru este prevăzut de statul de drept. Acționează ca
o verificare a exercitării arbitrare și capricioase a puterii. În Rookes v.
Barnard 1964 AC 1129 : (1964) 1 Toate ER 367, 410 a fost observat de
Lordul Devlin, "slujitorii guvernului sunt, de asemenea, slujitorii poporului și
utilizarea puterii lor trebuie să fie întotdeauna subordonată datoriei lor de
serviciu". Un funcționar public, dacă acționează cu rea intenție sau opresiv,
iar exercitarea puterii duce la hărțuire și agonie, atunci nu este vorba despre
un exercițiu al puterii, ci despre abuzul acesteia. Nicio lege nu oferă
protecție împotriva acesteia. Cel care este responsabil pentru ea trebuie să o
sufere. Despăgubirile sau daunele, astfel cum s-a explicat anterior, pot apărea
chiar și atunci când ofițerul își îndeplinește datoria cu onestitate și bună-
credință. Dar când apare din cauza unui comportament arbitrar sau
capricios, atunci își pierde caracterul individual și își asumă semnificația
socială. Hărțuirea unui om obișnuit de către autoritățile publice este
respingătoare din punct de vedere social și este interzisă din punct de vedere
legal. Îi poate face rău personal, dar prejudiciul adus societății este mult mai
grav. Criminalitatea și corupția prosperă și prosperă în societate datorită
lipsei de rezistență publică. Nimic nu este mai dăunător decât sentimentul de
neputință. Un cetățean obișnuit, în loc să se plângă și să lupte, cedează
presiunii funcționării indezirabile în birouri, în loc să se opună acesteia.
Prin urmare, acordarea de despăgubiri pentru hărțuire de către autoritățile
publice nu numai că despăgubește individul, ci îl satisface personal, ci ajută
la vindecarea răului social. Aceasta poate duce la îmbunătățirea culturii
 muncii și poate ajuta la schimbarea perspectivei. Wade, în cartea sa Drept
administrativ, a observat că este meritul autorităților publice că există pur și
simplu puține decizii raportate în limba engleză cu privire la această formă de
malpraxis, și anume, abuzul în funcții publice care include utilizarea rău
intenționată a puterii, administrarea defectuoasă deliberată și, probabil, și
alte acte ilegale care cauzează prejudicii. Unul dintre motive pare să fie
dezvoltarea dreptului care, în afară de alți factori, a reușit să mențină un
control salutar asupra funcționării în birourile guvernamentale sau
semiguvernamentale, considerându-i pe ofițeri personal responsabili pentru
acțiunea lor capricioasă sau chiar ultra vires care a dus la rănirea sau
pierderea unui cetățean prin acordarea de despăgubiri împotriva lor.

 În Veriyamto Naveen v. Guvernul Andhra Pradesh (2001) 8 SCC 344,

Curtea Supremă a observat: "În cazul în care încălcarea contractului
implică încălcarea obligației legale atunci când ordinul reclamat a fost făcut
în exercitarea puterii legale de către o autoritate statutară, deși cauza acțiunii
rezultă din contract sau se referă la acesta, o aduce în sfera dreptului public,
deoarece puterea exercitată este în afara contractului. Libertatea guvernului
de a intra în afaceri cu oricine dorește este supusă condiției rezonabilității și
fairplay-ului, precum și interesului public. După încheierea unui contract,
prin rezilierea contractului care este supus clauzelor legale, precum în
prezenta cauză, nu se poate spune că este vorba despre un domeniu pur
contractual.

 În cauza State of Arunachal Pradesh VS Nezone Law House, Assam AIR

2008 SC 2045, Curtea Supremă a observat: În cazul în care este prevăzut un
anumit mod pentru îndeplinirea unui act și nu există niciun impediment în
adoptarea procedurii, abaterea de a acționa într-un mod diferit, care nu
dezvăluie niciun principiu perceptibil rezonabil în sine, este etichetată drept
arbitrară. Orice acțiune a statului trebuie să fie informată de rațiune și
rezultă că un act neinformat de rațiune este în sine arbitrar.

 În West Bengal State Electricity Board Vs Dilip Kumar Ray AIR 2007 SC
976, Curtea Supremă a observat: Abuz rău intenționat de proces. Aplicarea
intenționată greșită a procesului judiciar pentru a obține un obiect care nu
este intenționat de lege. Folosirea greșită intenționată sau aplicarea greșită a
procesului pentru a îndeplini un scop care nu este garantat sau comandat de
scris. O acțiune pentru abuz rău intenționat de proces se află în următoarele
cazuri: O petiție rău intenționată sau o procedură de judecare a unei
persoane ca fiind insolvabilă, de declarare a unei persoane nebune sau de
lichidare a unei companii, de acțiune împotriva practicianului în domeniul
dreptului, în temeiul Legii practicienilor din domeniul dreptului, procurarea
cu rea intenție a arestării sau a sechestrului în executarea unui decret sau
înainte de pronunțarea unei hotărâri, ordinul sau ordinul judecătoresc sau
 numirea administratorului judiciar, arestarea unei nave, percheziționarea
sediului reclamantului, arestarea unei persoane de către poliție.

 În Harijana Thirupala &; Others v. Public Prosecutor, High Court of A.P.,

Hyderabad (2002) 6 SCC 470, Curtea Supremă a observat: " În
administrarea justiției penale, un acuzat este prezumat a fi nevinovat, cu
excepția cazului în care o astfel de prezumție este răsturnată de acuzare prin
prezentarea probelor care să demonstreze că este vinovat de infracțiunea de
care este acuzat. În plus, dacă sunt posibile două puncte de vedere cu privire
la probele prezentate în cauză, una indicând vinovăția acuzatului și cealaltă
nevinovăția acestuia, opinia favorabilă acuzatului trebuie acceptată. În
cazurile în care instanța are îndoieli rezonabile cu privire la vinovăția
acuzatului, beneficiul unei astfel de îndoieli ar trebui să fie în favoarea
acuzatului. În același timp, instanța nu trebuie să respingă probele acuzării,
considerându-le false, nedemne de încredere sau nefiabile din motive
fanteziste sau pe baza unor presupuneri și presupuneri. Cazul acuzării trebuie
judecat în ansamblu, având în vedere ansamblul probelor. În aprecierea
probelor, abordarea instanței trebuie să fie integrată, nu trunchiată sau
izolată. Cu alte cuvinte, impactul probelor în ansamblu asupra acuzării sau
nevinovăției acuzatului trebuie să fie avut în vedere atunci când se ajunge la
concluzia cu privire la vinovăția sau nevinovăția acuzatului. Pentru a ajunge
la o concluzie cu privire la vinovăția acuzatului, instanța trebuie să aprecieze,
să analizeze și să evalueze probele care îi sunt prezentate prin etalonul
probabilităților, valoarea lor intrinsecă și animozitatea martorilor. Trebuie
adăugat că, în cele din urmă și în cele din urmă, decizia în fiecare caz depinde
de faptele fiecărui caz.

 În Smt. S.R. Venkataraman vs. Uniunea Indiei, [AIR 1979 SC 49: (1979) 2
SCC 491] Curtea Supremă a observat: "Prin urmare, nu este cazul recurentei
că a existat o intenție răuvoitoare reală din partea guvernului de a face ca
pretinsa ordonanță greșită a pensionării sale premature să constituie de fapt
rea-voință. Cu toate acestea, răutatea juridică este destul de diferită.
Vicontele Haldane a descris-o după cum urmează în Shearer v. Scuturi: "O
persoană care provoacă o vătămare unei alte persoane prin încălcarea legii
nu are voie să spună că a făcut-o cu o minte nevinovată; El este luat pentru a
cunoaște legea și trebuie să acționeze în cadrul legii. Prin urmare, el poate fi
vinovat de răutate în drept, deși, până în ceea ce privește starea minții sale, el
acționează în ignoranță și, în acest sens, inocent. Astfel, răutatea, în sensul
său juridic, înseamnă răutatea care poate fi presupusă din comiterea unui act
ilicit în mod intenționat, dar fără motiv just sau scuză, sau din lipsa unei cauze
rezonabile sau probabile.

 În statul A.P. și alții vs. Goverdhanlal Pitti [(2003) 4 SCC 739], Curtea
Supremă a observat: "12. Sensul juridic al răutății este "rea-voință sau
 răutate față de o parte și orice motiv indirect sau necorespunzător în luarea
unei acțiuni". Acest lucru este uneori descris ca "răutate de fapt". "Răutate
juridică" sau "rea-voință în lege" înseamnă "ceva făcut fără scuză legală". Cu
alte cuvinte, "este un act făcut greșit și intenționat, fără o cauză rezonabilă
sau probabilă, și nu neapărat un act făcut din rău simț și ciudă. Este un act
deliberat care nesocotește drepturile altora".

 În Punjab State Electricity Board Ltd. VS Zora Singh &; Ors. AIR 2006 SC
182 Curtea Supremă a observat: Întreprinderile electrice dobândesc
caracterul de utilități publice datorită poziției lor practic monopoliste și
profesiei lor de a servi publicul. Statul, în exercitarea puterii sale legislative,
avea dreptul de a obliga licențiații să furnizeze servicii în mod eficient,
prompt și imparțial membrilor publicului, așa cum s-a procedat prin
adoptarea articolului 22 din legea menționată. Chiar și în dreptul comun,
astfel de utilități publice care au obținut o licență în temeiul unei legi sunt
supuse unei obligații automate ca urmare a faptului că proprietatea unei
utilități publice este dedicată serviciului public și este imprimată interesului
public de a servi publicul, iar orice astfel de obligație legală este în vigoare și
în esență o declarație de drept comun. La dedicarea utilității publice uzului
public și în schimbul acordării unei francize publice, utilitatea publică are
obligația legală de a furniza un serviciu adecvat și rezonabil de eficient, fără
discriminare injustă și la prețuri rezonabile tuturor membrilor publicului
cărora li se extind utilizarea și domeniul de activitate și care solicită un astfel
de serviciu și respectă regulile și reglementările rezonabile ale publicului
utilitate. Deși secțiunea 22 din Indian Electricity Act, 1910 per se nu se aplică
consiliului având în vedere dispozițiile Legii din 1948 privind energia
electrică (furnizarea), dispozițiile cuprinse în aceasta indică faptul că
consiliul are, de asemenea, obligația de a presta astfel de servicii.

 În Lucknow Development Authority vs. M. K. Gupta [1994 (1) SCC 243]

referindu-se la natura și obiectul legii, Curtea Supremă a observat: "Pentru
a începe cu preambulul legii, care poate oferi asistență utilă pentru a stabili
intenția legislativă, a fost adoptată, "pentru a asigura protecția intereselor
consumatorilor". Utilizarea cuvântului "protecție" furnizează cheia minții
celor care au elaborat legea. Diferitele definiții și dispoziții care urmăresc în
mod elaborat atingerea acestui obiectiv trebuie interpretate în această lumină,
fără a se îndepărta de opinia constantă potrivit căreia un preambul nu poate
controla sensul clar al unei dispoziții. De fapt, legea răspunde necesității
îndelung simțite de a-l proteja pe omul de rând de astfel de nedreptăți pentru
care remediul de drept comun din diferite motive a devenit iluzoriu. Diverse
legislații și reglementări care permit statului să intervină și să protejeze
interesele consumatorilor au devenit un refugiu pentru cei lipsiți de scrupule,
iar mecanismul de aplicare a legii fie nu se mișcă, fie se mișcă ineficient,
ineficient și din motive care nu trebuie menționate. Importanța legii constă în
promovarea bunăstării societății, permițând consumatorului să participe
direct la economia de piață. Acesta încearcă să înlăture neputința unui
 consumator cu care se confruntă în fața afacerilor puternice, descrise ca "o
rețea de rachete" sau o societate în care "producătorii și-au asigurat puterea"
de a "jefui restul" și puterea organismelor publice care degenerează într-un
depozit de inacțiune în care hârtiile nu se mută de la un birou la altul ca o
chestiune de datorie și responsabilitate, ci pentru o considerație străină
lăsându-l pe omul de rând neajutorat, dezorientat și șocat. Maladia devine
atât de răspândită, răspândită și profundă încât societatea, în loc să se
deranjeze, să se plângă și să lupte pentru ea, o acceptă ca parte a vieții.
Punerea în scenă a acestor realități incredibile, dar dure, pare a fi o
căptușeală de argint, care ar putea reuși în timp să controleze putregaiul. O
examinare a diferitelor definiții, cum ar fi "consumator", "serviciu",
"comerciant", practică comercială "neloială", indică faptul că legiuitorul a
încercat să extindă domeniul de aplicare al legii. Fiecare dintre aceste
definiții este în două părți, una, explicativă și cealaltă expandatoare. Partea
explicativă sau partea principală în sine folosește expresii de amplitudine
largă, indicând clar amploarea sa largă, apoi domeniul său de aplicare este
lărgit la astfel de lucruri care altfel ar fi fost dincolo de semnificația sa
naturală.

 ÎN CURTEA SUPREMĂ A INDIEI, INSTANȚA CIVILĂ DE APEL, APELUL

CIVIL NR. 1879 DIN 2003, Karnataka Power Transmission Corpn. & Nr. ...
Recurenți versus Ashok Iron Works Pvt. Ltd.... Hotărârea pârâților din data
de 9 februarie 2009 Curtea Supremă a observat: "Dacă furnizarea de energie
electrică de către KPTCL unui consumator este vânzare și cumpărare de
bunuri în sensul secțiunii 2 alineatul (1) litera (d) litera (i) din Legea din
1986? Noi nu credem acest lucru. Deși titlul secțiunii sau nota marginală
vorbește despre "vânzarea de energie electrică de către Consiliul de
administrație altor persoane decât licențiații", nota marginală sau titlul
secțiunii nu pot oferi niciun ajutor legitim pentru construirea secțiunii.
Secțiunea 49 se referă la furnizarea de energie electrică oricărei persoane
care nu este licențiată în termenii și condițiile menționate, după cum
consideră un consiliu adecvat și, în scopul unei astfel de furnizări, tarife
uniforme gratuite. Curtea a statuat deja în Hotărârea Southern Petrochemical
Industries (supra) că furnizarea nu înseamnă vânzare. De fapt, societatea a
introdus cazul său sub incidența articolului 2 alineatul (1) litera (d) punctul
(ii), iar nu a articolului 2 alineatul (1) litera (d) punctul (i), astfel cum este
litigiul ridicat de societate cu privire la neexecutarea serviciilor cu titlu
oneros în termen. Prin urmare, în scopul menținerii plângerii, este important
să se constate dacă există o deficiență în serviciu în sensul secțiunii 2
alineatul (1) litera (d) punctul (ii). Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (o)
din Legea din 1986, "serviciu" înseamnă un serviciu de orice natură care este
pus la dispoziția potențialilor utilizatori și include furnizarea de instalații
legate de furnizarea de energie electrică sau de altă natură. "Deficiență" în
conformitate cu secțiunea 2 alineatul (1) litera (g) înseamnă orice eroare,
imperfecțiune, deficiență sau inadecvare a calității, naturii și modului de
executare care trebuie menținută de sau în temeiul oricărei legi în vigoare la
momentul respectiv sau care a fost întreprinsă a fi executată de o persoană în
temeiul unui contract sau în alt mod în legătură cu orice serviciu. Astfel cum
 se indică în definiția termenului "serviciu", furnizarea de instalații legate de
furnizarea de energie electrică este un serviciu. Furnizarea de energie
electrică de către comitet sau, de altfel, KPTC către un consumator ar fi
reglementată de secțiunea 2 alineatul (1) litera (o) fiind "serviciu", iar în
cazul în care furnizarea de energie electrică unui consumator nu este
furnizată la timp, astfel cum s-a convenit, atunci, în temeiul articolului 2
punctul 1 litera (g), poate exista un caz de deficiență în serviciu.

În circumstanțele citate mai sus și legea stabilită Ne rugăm cu umilință ca plângerea

să poată fi permisă așa cum se roagă în plângere.

AVOCAȚII RECLAMANTULUI

DENUMIRE: SRIDHARA BABU N (SBN)

DENUMIRE: RAGHAVENDRA. Y

PH: 9880339764 &9448661073

LOC: TUMKUR E-MAIL : adv_sbn@aol.in
DATĂ: http://sridharababu.blogspot.com