Sunt locuri ghemuite departe de haosul secolului XXI, locuri rupte parca de vremurile grele si desertaciunea lumii, unde

pelerinii cauta parca linistea primordiala a sufletului celui dintai om. Un asemenea loc este Manastirea Prislop, locul unde este inmormantat cel supranumit Sfantul Ardealului, un sfant mult mai aproape de sufletul omului de rand decat de tocmelile bisericesti. Cum altfel cand, la implinirea unui veac de cand s-a coborat pe meleaguri romanesti, ierarhii nu l-au cinstit decat printr-un simpozion si acela tinut la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. [... detaliat] Mii, zeci de mii de oameni strabat drumurile tarii pentru a ajunge la mormantul sau, vesnic plin de flori proaspete si, odata intrat pe poarta manastirii, talentul parintelui se recunoaste in fiecare lucru aici treci pe sub poarta sculptata in lemn masiv mesterita precum in Maramures, dincolo admiri vasul imens de lut rasarit parca la poalele dealului, sau asculti clopotele din micul turn ridicat pe magura. Apoi, in biserica, stau prinse in icoane chipurile sfinte asa cum le-a vazut parintele in timpul vietii. Maini de aur? E prea mic aurul ca sa-l egaleze pe parintele acesta. Aici, dansul, de fapt, a restaurat biserica si apoi a vrut sa o picteze, dar a venit tavalugul ateistocomunist si i-a dat afara pe toti, in 59. Asa, nu a mai apucat sa o picteze. Dar a pictat ce se vede in sfantul altar, iar catapeteasma este opera sfantului parinte Arsenie. Nu a sculptat el lemnul, desi putea foarte bine sa o faca, daca ar fi avut vreme, dar el a facut schita. Icoanele din catapeteasma sunt pictate de manuta sfantului si chivotul care-i pe sfanta masa, este sculptat tot de el, marturiseste preotul manastirii, duhovnicul Nifon, inca minunat pe priceperea lui Arsenie Boca: De cate ori slujesc si ma intorc in jurul mesei, ma uit la figurile acelea atat de sublime, de parca lemnul e spiritualizat prin lucrarea parintelui. Bland si cucernic, cu vorba plina de invataminte, interviul cu parintele Nifon se transforma intr-un adevarat discurs, pentru ca lumea se opreste vrajita de cuvintele sale despre faptele lui Arsenie Boca. Indiferent de varsta, pelerinii sorb atenti fiecare poveste despre viata sfantului pentru ca, in mintea si sufletul lor, Arsenie Boca este deja canonizat, cu viata plina de har ceresc cu care a infaptuit o sama de minuni.

O seama de rugaminti Revarsarea aceasta de credinciosi este cel mai bun semn de evlavie fata de Parintele. Bravo, uite ce taran frumos, zice parintele Nifon catre un barbat trecut de tinerete, imbracat in costum popular, alb ca spuma laptelui, tesut cu fir negru. Lumina si necazul, imbinate perfect in straiele romanesti. Actualul duhovnic al Manastirii Prislop, parintele Nifon, l-a cunoscut si vorbeste cu mare drag despre Arsenie Boca, sfantul de suflet al multora, un sfant care asteapta o canonizare oficiala din partea Sfantului Sinod: Parintele nu e doar Sfantul Ardealului, eu indraznesc sa spun ca e un sfant al lumii! Eu l-am cunoscut acum 43 de ani, impliniti pe 10 mai, cand l-am vazut

pentru prima data. Eu am avut fericita ocazie si sansa, acum 20 de ani, sa-l duc pe parintele Arsenie, de aici din biserica, pe acest umar, pana acolo, sus, la mormant, unde ati fost. Si acolo, am cerut voie, si tineti minte ca era inainte de Revolutie, sa vorbesc, ca atunci le era frica la preoti sa povesteasca despre dansul, ca le era frica de securitate. Mie nu mi-a fost teama, ca eu trecusem un pic prin mana Securitatii. Si dupa ce am primit aprobarile de la Maica Stareta, am vorbit si am spus aceste cuvinte pe care sunt mandru ca le-am spus, ba, mai bine spus, sunt fericit ca le-am rostit. Zic: Ne dam noi seama pe cine am adus aici? Am adus un mare sfant. Si daca nu l-am ascultat cat a trait cu noi si cei care au sorbit din gura dansului invataturile, nu le-am pus in practica, de acum inainte macar sa o facem.

Pe-un picior de plai Cand iadul se dezlantuie peste pamant, Manastirea Prislop este o veritabila poarta spre Rai si nu intalnesti suflet de crestin sa nu iti marturiseasca cumva uimit cum toate grijile raman undeva departe. Si nu sunt putini: pe dreapta socoteala, oamenii curg aici din toata tara. Aplecati de necazuri, incovoiati de boli sau cu sufletele tulburate de durere, credinciosii vin pentru a-si gasi linistea de la mormantul Parintelui Arsenie Boca. Multi, foarte multi, cred cu tarie ca, si dincolo de moarte, Parintele Boca va face o minune pentru ei: Am fost si anul trecut la manastirea asta, am venit cu un autobuz si ne-am organizat mai multi, vreo 14, 15 persoane, ne place sa vizitam manastirile, dar asta e un loc tare drag sufletului nostru. Venim sa ne rugam la Parintele. Parintele, atat. Asa il striga credinciosii, asa il numesc intre ei si tot la Parintele se roaga, de parca Arsenie Boca ar fi tatal intregului neam romanesc, pentru ca la Prislop vin pelerini din intreaga tara. O femeie cu o rana urata deschisa pe partea dreapta a fetei sta sprijinita pe zidul de

piatra al bisericii si, dupa ochii inchisi, dar indreptati catre cer iti dai seama ca se roaga: Am auzit ca aici vin multi credinciosi, ca ii fain ca-ntr-o gradina, iaca-se. Pentru sanatatea mea, ma rog, sa nu mai fiu cum is. Dincolo, un barbat tanar isi marturiseste neingradit crezul: A fost un parinte foarte bun pentru intreg poporul, nu pentru unu - doi oameni. Eu stiu ca a avut dar de la Dumnezeu, daca zicem altceva, gresim din vorbe. S-a auzit ca cei care se roaga la mormantul lui au parte de minuni, se stie asta din vechime, nu doar de acum, ci tocmai din timpurile lui. Asa si spunea el: Veniti si ma chemati ca va ajut si dupa ce ma duc pe lumea ailalta. Si minunile astea sunt lucruri scrise, alte se aud. Ar trebui sa auda majoritatea!

Cuvantul lui Dumnezeu De la Alba Iulia is. Prima oara-s vinita, tare-s multumita ca am ajuns, spune femeia cu vocea tremurand de emotie. Am gasit aici multumire sufleteasca si nadejde si credinta, incheie femeia proaspat coborata de la mormantul parintelui. Cand se termina slujba, localnicii sunt luati parca cu asalt de pelerinii care ar vrea sa stie cat mai multe despre parintele care le-a slujit atatia ani. O taranca batrana si frumoasa, cu batic negru de lana, le povesteste: Noi stim ca tat omu de pe aci, ca il cam tanem de sfant. Noi ase i-am zas si cu noi mai multa lume care vine pe aci. O fost credincios si o facut minuni, zice femeia contrariata parca de faptul ca mai exista inca pe lume oameni care nu stiu de Parintele si viata sa. Mari minuni, bolnavii s-or vindecat unde s-or rugat. O fost un om deosebit. Noi din comuna de aicea si mai multi din tara care vin aicea il tin sfant. Ase ii zac, no! Altceva ce sa va mai spun? Ca dumnealui o fost aci dinainte de comunisti si o stat cu maicile acilea in rugaciune si dupa aia l-or dus, l-or fugarit securistii. Nu stiu daca asti mai tineri stiu cum o fost, da pot ceti prin carti, povesteste simplu taranca. Alt mos, iesit din biserica, se apuca de povestit, nu inainte de a-si face cateva cruci mari si a multumi in gand: Cand l-o dus la inchisoare securitatea, in Silvasu de Jos nu o fost facut pod sa circule ca acu si or trebuit sa ocoleasca pa alta parte. Cand o fost sa-l scoata cu masina, masina s-o oprit. Si parintele Arsenie o zas: Las sa ma dau eu jos, ca porneste masina, si cum s-o dat jos, cum o pornit masina, da de nu sa dadea jos, acolo ramaneau, ca soferu o tat incercat el. Vezi, cuvantul lui Dumnezeu!, zice mosu ridicand un deget catre cer.

Imblanzitorul stihiilor sufletesti Dupa ce s-o gatat slujba aicea la manastire, Parintele o scos un scaun in dreapta bisericii, acolo unde-i loc drept, langa izvor, si o zas asa: M-oi sui pe acest scaun, poate o asculta Dumnezau glasul meu ca pe al lui Ilie, vezi ca nu plouase trei ani de zile si nu mai aveau dobitoacele ce sa mai mance decat frunza verde. Si dragii mei, chiar ase o zas: Care vreti sa plecati, puteti pleca, ai de vreti, puteti ramane. Si ai de plecati, io ma ganesc ca n-ajungeti acasa sa nu va ploaie. Si uite ase, s-o suit aci pe scaun, o rostit o rugaciune la Dumnezeu si ase o si fost n-or ajuns ai deor plecat, pana la portile manastirii, ca de aici o vinit un nor, din partea asta, altul, din spate, altu si s-or intalnit aicea s-o plouat, zice mosul gesticuland larg catre ceruri. Cuvantul lu Dumnezau care l-o rostit parintele!, concluzioneaza iar taranul batran si oamenii din jur isi fac cruci mari. Altii, mai sfiosi in credinta, ridica ochii spre cerul limpede de deasupra Prislopului. E ceva aici asa socotesc cu totii, dar putini ar sti sa explice exact ce fior le strabate gandurile. Arsenie Boca trebuie sa fi avut acel bob de credinta care misca muntii daca si acum, la atatia ani de la moartea sa, lumea nu l-a uitat, ba mai mult, aduna mai multi pelerini decat in viata, genul de duhovnic care cere respect nu cu vorba, ci cu faptele sale. La Prislop, parintele e iubit si slavit asa cum se cuvine unui adevarat trimis al cerului pe acest pamant, iar cei care l-au cunoscut povestesc la nesfarsit ce minuni facea parintele si cum a fost prigonit de securitate pentru credinta sa. Se simte ceva acolo la mormant, ceva special, intreaba orice nou venit si cine sa raspunda mai bine decat taranii care i-au ascultat vorbele: Se samte, se samte asa un fel de fericire, parca trece sanatatea prin mine. Fusai acolo la mormant, pupai crucea, pusai o piatra, ma rugai de sanatate si

pentru Parintele nost, Dumnezau sa-i hodineasca sufletul si pentru lumea asta, sa fie bine. Tata Boca Am simtit ajutorul parintelui mai ales in linistea asta sufleteasca primita aici, pentru ca eu nu iam cerut mari lucruri. Nu am cerut nici vile, nici masini, dar cand pierzi linistea sufleteasca, pierzi cel mai important lucru, crede un tanar tocmai intors de la mormantul Parintelui. Un pusti de-un cot, dar indraznet, simte si el nevoie sa spuna ce a auzit pe acasa, de la bunici: O venit un copil care nu putea sa vorbeasca si parintii l-au adus aici la Parintele. Si s-a facut bine. In alta zi, l-au adus iar aici, la Parintele, si, la mormant, copilul a aratat ceva si a zis: Uite-l pe Tata Boca!. Nu trebuie decat ca un singur glas sa deschida vorba despre minunile intermediate de Parinte, la Dumnezeu. Nici de parintele duhovnic Nifon nu trebuie sa te rogi prea mult pentru a-si dezlega povestile care ii sunt atat de aproape de inima: Mama unei tinere studente din Timisoara, profesoara universitara, mi-a povestit cum fiica ei, acum patru ani, s-a imbolnavit de cancer la san. La spital, au programat-o la operatie, dar ea nu a vrut, s-a urcat in masina si a venit aici. A urcat la crucea parintelui si va dati seama cum s-a rugat acolo, apoi a plecat acasa, a cinat cu parintii si, peste noapte, a visat ca a venit cineva la dansa un barbat imbracat in halat alb cu un bisturiu in mana si s-a apropiat de ea, a dat la o parte patura si parca a auzit in somn bisturiul cum a facut harsti! Fata atunci s-a trezit, ca s-a speriat, si a pus mana pe locul respectiv. Nu a mai gasit nimic. Deci, iata ca parintele a facut lucruri si in viata si dupa moarte. Si mai sunt inca multe altele pe care o sa le descoperiti, indeamna parintele cu chipul unui sfant vechi pictat pe icoane de lemn. Minunile lui Boca Parintele Nifon colectioneaza minuni ale parintelui Boca si aproape ca nu e zi sa nu auda de vreo fapta noua oameni vindecati, rugaciuni implinite, vise adeverite. Nici el nu a avut viata usoara, dar si-a gasit alinarea tot aici la Prislop, langa Parintele: De cand am venit aicea am aproape cinci ani si am descoperit lucruri care s-au petrecut chiar si acum 53 de ani. Pot sa va povestesc despre o minune iesita din comun: au venit doi batranei, ziceau ca sunt din Fagaras, bunicul avea 80 de ani si sotia lui, 79, si, in biserica, ne-au zis cum, acum 53 de ani, ea a fost bolnava de cancer. S-a dus la medic si medicul a povestit ca este in ultima faza de metastaza si leau spus ca nu mai are rost sa o mai taie, i-au trimis acasa sa se pregateasca de inmormantare, va dati seama ce curaj le-a dat. Ei s-au dus direct la Manastirea Sambata, unde era parintele staret atunci. Si parca Parintele Boca ii astepta pe ei in curtea manastirii si cand i-a vazut, i-a intrebat: Ei, ma, ce necazuri va aduc pe aicea, ma? Vezi, el stia ce necazuri au. Tanarul de atunci a spus: Parinte, mi-e sotia bolnava de cancer si medicii ne-au spus sa ne pregatim de inmormantare, ca nu mai e alta sansa si - tare mult mi-a placut de femeie cum l-a imitat pe Parintele - el a ridicat mana dreapta in sus si a zis: Ma, vrem sa le aratam la medici ca exista un medic mai presus decat ei, care tamaduieste si din metastaza, ma!, si i-a zis parintele: Mai, Liveo, du-te acasa ca tu esti sanatoasa! Si au venit la Prislop, dupa 50 de ani, sa sarute crucea sfantului parinte. Oarecum, m-a cutremurat acest lucru!. Netulburat decat de prea multele amintiri, duhovnicul manastirii alege greu o alta fapta de-a Parintelui: Odata a venit o femeie cu un copil handicapat si, cum au ajuns unde ar fi ultimul mormant, ala s-a smuls din mana lu mama-sa si a alergat la crucea parintelui, repede, repede, s-a asezat in genunchi si pupa crucea. Si, la un moment dat, mutu a inceput sa vorbeasca. Zice copilul: Mamica, Lica, pupa crucea!. Credinta si bun simt Parintele Arsenie Boca este recunoscut ca cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. Cand e hram la manastire sau comemorari legate de numele parintelui e potop de lume la Prislop si vestea despre ultimele fapte merge din vorba in vorba. Este locul binecuvantat de Dumnezeu

unde odihnesc osemintele Parintelui Arsenie. Drumul in panta poate fi o piatra de incercare, dar, odata ajuns, uiti osteneala in fata crucii celui care a facut minuni pentru oameni, atat cat a fost in viata, dar si dupa moarte. In jurul mormantului, recunosti in suflet o stare aparte, iar linistea e tulburata doar de cantecul pasarilor. Acesta este un colt de Romanie care si-a pastrat intact bunul simt, iar pelerinii fosnesc cat mai incet pentru a nu tulbura rugaciunile aproapelui. Intr-un colt, zeci de lumanari isi trimit jertfa de lumina catre cer aici oamenii se roaga, il cauta pe Dumnezeu, isi plang pacatele si cer minuni. In jur, o mare de flori, miros de mir si o simpla cruce din lemn, si credinta, foarte multa credinta. Cu speranta, oamenii isi sprijina fruntea pe crucea mormantului implorand iertare si ajutor. Femei si barbati, tineri sau batrani, copii adusi pe brate de parinti - toti isi cauta linistea la mormantul Parintelui, altii citesc rugaciuni din cartulii micute. Cimitirul manastirii este unul aparte - nu iti da fiori, ci este curat si luminos, un loc unde pelerinii vin din credinta, adusi de minunile Parintelui Arsenie, o ultima speranta cand pare ca zaresti capatul vietii. Toti credinciosii simt aici o stare de liniste, altii plang. Te infioara vorbele acestor oameni simpli, marturiile lor, lacrimile lor de credinta si de iubire fata de cel care i-a ajutat mereu si i-a scos din necazuri mari fara a le cere in schimb ceva pentru el, ci doar o viata in adevar si credinta, la care ii indeamna acum si parintele Nifon: Io le-as spune la oameni sa se lase de pacate, sa nu mai faca nici desfrau, nici traire in concubinaj, nici hotie, nici mici ticalosii, sa lase placerea de a cleveti, de a se batjocori unii pe altii, de a se pari, de a se certa si de a se judeca. Sa ne ferim de a osandi pe altii! Amin!. Experienta pelerinilor si cuvintele duhovnicului va indeamna sa cereti ajutor si sa nu treceti printr-un necaz fara a cere ajutorul Parintelui: Daca acum 20 de ani am spus ca este un mare sfant, acum spun hotarat si convins tare in inima mea ca parintele nu e un mare sfant, ci este unul dintre cei mai mari sfinti din lume. Amin! Sa stiti acest lucru toti, sa stie toata lumea! Doamne ajuta!. Mesaj pentru romani Sa incepem ca si o poveste, ca si pe vremuri, ca si pe vremuri imemoriale, cand taranul roman era la munca cimpului. Singura lui grija era cum ii va fi recolta. Alte griji nu mai avea. Si nici de asta nu avea nevoie, ca stia ca oricum, daca e crestin adevarat, atunci Dumnezeu are El grija de recolta lui. Eee, la acele, la acele timpuri, trebe sa ne intoarcem noi acuma, ca tare am luat-o razna. (...) Asa ca, romane, ce tot alergi? Opreste-te. Atata trebuie sa faci. Sa te opresti. Sa te opresti si sa privesti iara firul de iarba, sa vezi floarea, sa-i simti parfumul, sa te inchini la Sfantul Soare si sa-i multumesti ca ti-a mai dat o noua zi... sa asculti fosnetul frunzelor, ciripitul pasarilor, si acolo, acolo, in linistea aceea, in linistea aceea muta, sa te gasesti tu pe tine, din nou, si vei deveni ce ai fost candva, iara! Amin, zic cuvintele parintelui Arsenie Boca de la Prislop, intr-un mesaj catre romani, postat de cineva si pe You Tube. Credinciosii au adunat franturi din faptele parintelui pe Internet, i-au dedicat site-uri, iar forumurile ortodoxe sunt pline de comentarii scrise de oameni simpli pe care parintele i-a ajutat intr-un fel sau altul. Parintele Arsenie Boca a intrat si in lumea virtuala in timp ce aduna la mormantul sau din sufletul arii Hategului in pelerinaje sute de oameni zilnic.

Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori

- De vorba cu d-na Zoe Daian, nepoata Parintelui In gradina Ghetsimani Suntem la mijlocul anilor '20 ai secolului trecut. Intr-un sat din Ardeal, romanilor li se pregateste, nestiuta, o minune... Retras intre flori, ascuns sub ramuri de peri si de nuci batrani, un tanar licean gandeste la sfinti si proroci, invatand Biblia pe de rost. Adolescentul are o memorie

fenomenala, o memorie a pioseniei si rugaciunii! Culcat toata ziua pe un tol in gradina casei, tanarul citeste fara oprire. Citeste si picteaza cu frenezie si cu indarjire, cu ochii deschisi, un singur vis: sa-L slujeasca pana la capat, cu toata fiinta sa, pe Iisus. Putini au intrezarit atunci in baiatul t acut si sfios, frumos ca un zeu, dar dedicat intru totul credintei, pe cel ce avea sa fie marele Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai secolului XX... Nestiute si minunate, din vremurile de-atunci au ramas pana azi putine dovezi. Totusi, poate prin bunavointa cereasca, doua din ele ne-au iesit in cale toamna aceasta, daruindu-ne bucurie adanca: o icoana necunoscuta pictata de parintele Boca in anii adolescentei si o alta "icoana", dar vie, a anilor de atunci - Zoe Daian, o distinsa doamna psiholog din Timisoara, ruda apropiata a parintelui Boca si, mai presus decat toate, martora a adolescentei lui. Icoana se numeste "Iisus in gradina Ghetsimani" si Il infatiseaza pe Mantuitor rugandu-se aprins la Dumnezeu Tatal, putin inainte de Martiriul Sau, caci Iisus stia de Patimile ce urmau sa vie si avea sa le indure pentru oameni. Si poate ca si viitorul Parinte Arsenie va fi intuit patimile si inaltarea ce-l asteptau la randu-i si pe el, pe cand isi picta tabloul acolo, in gradina unei case dintr-un sat transilvanean de demult... * In ce-o priveste pe doamna Zoe Daian, ea se afla aievea in fata mea, vorbind incetisor, cu timbru cald si voce raspicata. Este nepoata Parintelui Arsenie, singura ruda in viata a lui, nepoata iubitoare care a crescut cu el in aceeasi casa si care mai tarziu l-a urmat peste tot, acolo pe unde Parintele a lasat semnele lui misterioase si sfinte. Perspectiva pe care mi-o infatiseaza despre Parinte - un altfel de Arsenie Boca, unul in plina efervescenta si formare, o imagine de dinaintea anilor care i-au consacrat emblema de sfant inspirat, fulgerand si binecuvantand multimile stranse in juru-i -, aceasta imagine neasteptata ma emotioneaza puternic: caci eu ma stradui sa merg mai departe pe drumul cel greu al apropierii de sfantul Ardealului - desi Parintele Arsenie ramane, cum spunea cineva, taina cea mare, greu de descifrat, a Ortodoxiei romane. Acum insa, inchid ochii si ascult mai departe istorisirile d-nei Daian, incercand sa mi-l inchipui pe Parintele Arsenie Boca pe cand era doar un adolescent insingurat si noros, visand Evangheliile... "Marioara, eu nu-s pentru lumea asta!" Cu nepoata Parintelui am stat de vorba intr-o dupa-amiaza aurita a acestui inceput de toamna. In asteptarea intalnirii noastre, ma plimbasem cu infrigurare prin centrul Timisoarei, cu Catedrala ei cea mare si istorica, si esplanadele din jur, stralucind cu eleganta si tihna lor imperiale. Apropiata revelatie despre Parintele Arsenie ma intimida putin. Si pe deasupra, mai eram emotionat si pentru ca nu mai fusesem in Timisoara de ani buni, de pe vremea in care, copil fiind, priveam cu ochi mirati pe cheiul Begai la niste chitaristi aproape neverosimili, catarati pe acoperisurile tramvaielor: un mic semn de libertate care avea sa se piarda repede, mai apoi. Casa doamnei Daian nu e nici ea departe de centru, se afla intr-o aceeasi zona speciala a tihnei. Cand s-a deschis usa, o femeie distinsa si demna, cu demnitatea aceea scrobita, ardeleneasca, ma poftit inauntru. Pe pereti, icoane, fotografii de familie (intre ele si ale Parintelui Arsenie) vegheau linistea umbroasa a odailor. Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori Un adolescent tacut si sfios - Cum va inruditi cu Parintele? - am intrebat-o, curios, pe d-na Daian.

- Vedeti, Parintele era var primar cu tatal meu, Vasile Crucin. Tatal Parintelui Arsenie si cu bunica (mama tatei) au fost frati. Asa ca era o diferenta, intre noi doi, de o generatie. Si cand mama lui a ramas singura, prin moartea tatalui sau, fiind prea tanara, neamurile au obligat-o sa se recasatoreasca. Iar el n-a suportat asta si a venit si s-a refugiat la matusa lui, la bunica mea. Tata, auzind ca Parintele a plecat de acasa, s-a dus, l-a luat de acolo si l-a adus la noi, in comuna Buteni, judetul Arad, unde tata era invatator, directorul scolii. Cand Zianu (adevaratul lui nume) a venit acolo, eu nu eram nascuta inca. "Iisus in gradina Ghetsimani" a fost pictat in 1929, iar eu m-am nascut in 1930. - Cum era Parintele Arsenie Boca, in anii scolii? - Era foarte modest si mai slabut. Nu-i placea sa iasa in evidenta. Era retras si timid. Si ochii ii erau albastri; de fapt, uneori erau verzi, alteori erau albastri... Ca eu totdeauna il intrebam: "Tu ce ochi ai? Ca nu stiu niciodata, odata-s verzi, odata albastri!". Iar parul ii era negru ca abanosul. - Cat a stat Parintele la dvs.? - A stat ani multi, ca la noi ii era casa. De la noi se ducea mai tarziu, la liceu, la internat, la Brad. Mergea cu trenul 80 de km. Venea sambata si in vacante. La fel a fost si mai tarziu, cand Parintele s-a dus la Sibiu, la Teologie, sau cand a facut Belle-Artele la Bucuresti. Casa noastra era casa lui. Locuiam in cladirea scolii. Aveam trei camere mari, cu toate acareturile, si Parintele isi avea acolo odaia lui, in care toata ziua citea, cand nu se ducea in gradina. Si toata lumea lui se invartea in jurul credintei si a cartilor religioase. Si cand nu citea, picta in gradina ori se ruga. Ii placea sa picteze cu precadere peisaje si scene biblice. Portrete, nu. Picta numai pe panza. Dar cel mai mult citea... Dupa 1930, cand m-am nascut eu, primise sarcina sa aiba grija de mine, sa nu fac vreo boacana. Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori Icoana pictata in anii scolii Iar eu ma tineam ca un catel dupa el! Cat despre perioada de liceu a Parintelui, sa stiti ca a fost un elev foarte bun, chiar daca introvertit si retras. Ii placea sa invete orice. Era bun la toate, pentru ca era un copil serios. Isi lua in serios viata. Dar asta nu se intampla chiar totdeauna, uneori se mai copilarea si el. Imi amintesc ca la noi acasa, mama il punea, intre altele, sa adune ouale proaspete de prin cuibarele gainilor, iar el le bea! Si-i spunea mama: "Daca vreti prajituri, nu mai bea ouale!". Si Zianu radea, era fericit... Pe urma, dupa ce s-a dus la facultate, s-a mai maturizat si s-a schimbat. Dar ramasese tot inchis in sine, cenzurat si timid. In vacante, insa, cand venea acasa, se simtea in largul lui. Ratacea prin sat, visa sub perii batrani din gradina, discuta cu tata, patimas si aprins. Mai tarziu, probabil, cand a-nceput sa cunoasca viata, si-a schimbat comportamentul. Era furtunos si necrutator cu oamenii si cu pacatele lor. Nu ierta. Le spunea in fata, in vazul tuturor. Cu familia insa, Parintele a ramas toata viata lui foarte tandru. Imi amintesc, de pilda, ca Parintele tinea enorm la tatal meu si erau si apropiati ca varsta. Pe tata il chema Vasile, si in familie ii spuneau Lica. Seara, cand cinam, cand tatal meu ii zicea: "Ziane, ia un pic de tuica cu mine." "Ma, Lica, ma, bea tu linistit, fara mine" - refuza el. Si sa va mai spun niste intamplari despre curatia Parintelui. Parintii mei aveau foarte multi fini, le-a placut lor sa cunune. Si mama, cand era vreo nunta sau vreun botez, il indemna: "Ziane, vino cu noi la nunta, sa te distrezi si tu acolo, sa dansezi cu vreo fata, ca esti tanar!" Mama tot voia sa-i faca cunostinta cu fete din comuna. Si de fiecare data, Parintele ii raspundea la fel: "Eei, Marioara, Marioara, eu nu-s pentru lumea asta". Era pornit pe o alta cale... Toata viata lui a vrut sa-l slujeasca pe Iisus, inca de pe cand era mic. De asta nu-i placea lui nici societatea fetelor, dar nici

a baietilor. * Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori In primii ani de la Sambata In tot timpul cat ascultam istoriile d-nei Daian, silueta fastuoasa a unui pian cu coada scurta imi invaluise privirea, sugerandu-mi, parca, un adagio la poveste. "Pianul acesta a fost al principesei Ileana si a stat mult timp la castelul Bran", mi-a explicat d-na Zoe, de parca mi-ar fi ghicit gandurile. "Si dupa ce domnita Ileana a fost nevoita sa plece din tara, in 1947, impreuna cu Regele, ea l-a daruit maestrului de vanatoare al Casei Regale, colonelul Ciorogaru, de la care l-a cumparat, apoi, tata. La pianul acesta obisnuia sa cante si Parintele Arsenie, atunci cand mai venea pe la noi, pe acasa, tot mai arar, caci incepuse prigoana si pentru el. Sa stiti ca parintele a avut parte de o educatie ardeleneasca foarte serioasa. Tot asa cum eu am fost data de parinti la lectii de vioara si pian (am invatat chiar pe pianul acesta!), la fel si Parintele a primit o educatie muzicala serioasa. Ii placea mult muzica. Impreuna cu tatal meu, care canta foarte bine la vioara, faceau des dupa-amieze de muzica." "Asta-i imbracamintea mea!" - Din clipa in care Parintele a ajuns la Sambata si s-a calugarit, s-au produs in el schimbari profunde - a continuat doamna Zoe. Si asta s-a vazut mai ales dupa ce s-a dus la Muntele Athos si a avut viziunea aceea sfanta a Maicii Domnului! Atunci Parintele a venit acasa si ne-a povestit fericit si cutremurat intalnirea lui in Duh cu Maica. Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori D-na Zoe, in fata pianului la care a cantat si parintele Arsenie Si tot cam pe atunci, a inceput sa se manifeste la el intuitia aceea cu totul aparte: numai ce privea omul si deja stia tot despre el, dar si spiritul inainte vazator. Le-am simtit si eu, caci oriunde mam dus sa il vad - la Sambata, la Bucuresti sau la Draganescu - el a stiut de fiecare data ca vin, desi nu-l anuntam niciodata. Dar cea mai fericita m-am simtit la Sambata! Atunci, prigoana rosie inca nu se napustise pe noi, iar eu am stat cu parintii mei, mai bine de trei saptamani, la manastirea care inflorise toata sub mana Parintelui. Si el, inconjurat de-acum de multimile de credinciosi, tot gasea timp sa se bucure si sa se mandreasca cu mine, nepoata lui, care atata ii semana, incat aveam chiar si aceleasi gusturi la mancare - ne placea amandurora mamaliga cu branza, cum observase bucatarul manastirii... * - Cativa ani mai tarziu, regimul cel nou l-a incoltit! Chiar daca el n-a facut nici un fel de politica. Spunea ca face politica Bibliei si a lui Dumnezeu. Dar ajuta pe toata lumea, cu atat mai mult pe oamenii napastuiti. Si cand a fost intrebat in ancheta daca i-a ajutat pe partizanii din Fagaras, el nu a spus nici da nici ba. Ca nu voia sa minta. Asa ca l-au aruncat in inchisoare. Ce i s-a intamplat acolo mi-a povestit cu gura lui chiar Parintele Arsenie. Au trimis un ofiter si doi soldati ca sa-l dezbrace de sutana, dupa ce l-au arestat. Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori In anii de liceu

Si astia s-au apropiat de el: "Popa, sa te dezbraci imediat de anteriu!", au poruncit. Si Parintele le-a spus: "Asta-i imbracamintea mea!". "Las' ca te dezbracam noi!" s-au rastit aceia si au facut un pas spre Parinte. Dar imediat s-au indepartat; nu se puteau apropia. Si s-au dus si i-au raportat sefului inchisorii. "Ei lasa ca ma duc eu si-l dezbrac!" Era un maior, asta. "Mai bine dezbraca-te tu", i-a zis maiorul - "sa nu te dezbrac eu!" "Asta-i imbracamintea mea!", a spus iar Parintele. Si s-a dus ofiterul spre el si imediat s-a indepartat ca impins de-un zid nestiut, si a zis: "Tu il ai pe dracul in tine!". "Nu, eu il am pe Dumnezeu in mine!", a rostit Parintele si asa a ramas tot timpul in inchisoare: in sutana. Si cand era scos la plimbare, in curte, Parintele propovaduia cuvantul Domnului. Seful inchisorii i-a pus in vedere sa nu mai tina predici, ca prea se-adunau toti in jurul lui. Dar el n-a respectat nici ordinul asta. Mi-a povestit chiar el: "La un moment dat, l-am vazut si pe maior in multime, ascultand cu ochi mari cuvantul Evangheliei, pe care eu il propovaduiam". * - Si pentru ca nenorocirile vin in haita, atunci l-au luat si pe tatal meu la Canal! Il reclamase un coleg ca merge la biserica, tocmai el, ditamai profesorul si directorul scolii, si da exemplu prost comunei, asa ca l-au arestat si Canalul l-a mancat! Cand n-a mai putut da cu tarnacopul ca se imbolnavise, l-au dus la Ghencea, la inchisoare, si l-au operat de cancer la stomac. Cand a venit acasa, tata era doar o umbra stravezie. De altfel, la 50 de ani a murit! - Si dvs.? N-ati avut de suferit cu atatia "dusmani ai poporului" in familie? - Eu am scapat ca prin urechile acului! Eram studenta la Cluj cand aparuse la Decanat o lista cu studentii din parinti chiaburi si din familii din astea, "deochiate". Iar in dosarul meu lipsea salariul tatalui, n-aveam de unde-l lua, ca el era la Canal, saracul. Si numai ce m-am vazut acolo, pe lista aceea a epurarii. Si cand m-au chemat la Rectorat sa dau seama, rectorita, Raluca Lipan, academician si chimist, Dumnezeu s-o odihneasca, m-a intrebat: "Care-i situatia ta, ce-i cu tata?". "Tatal meu nu lucreaza, e arestat si dus la Canal"- i-am raspuns. Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori In gradina din Buteni "Si de ce-i tata la Canal?" "A fost reclamat ca merge la biserica si da un exemplu prost comunei!" Rectorita a stat, s-a uitat lung la mine si m-a intrebat: "Dar tu mergi la biserica?" "Da!", am raspuns. "Ei, bine, pentru acest "da", tu vei ramane in facultate!". Cum era sa spun nu? Cum sa tradez credinta? Doar eram, ca si tata, din spita Parintelui Arsenie!, a suspinat d-na Zoe, oprindu-se o vreme, inchisa in amintirile ei ingreunate de suferinta. * - Cativa ani mai tarziu, am aflat ca Parintele fusese trimis in surghiun la Bucuresti, la atelierul de icoane al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Asa ca m-am dus sa il vad si acolo. Si cand am ajuns, era un calugar la poarta schitului. "Il caut pe parintele Arsenie Boca", i-am spus. "Uitati-l! Stia ca veniti!", mi-a spus. Si, intr-adevar, unchiul meu venea spre poarta. In ziua aceea am vorbit mult amandoi. Zicea ca-i multumit si linistit. "Am avut si eu incercari, dar au trecut. Sa ne rugam necontenit", zicea. Cand s-a sarbatorit centenarul liceului "Avram Iancu" de la Brad a venit si Parintele. Era imbracat cu o sutana alba. M-am dus si eu cu fiica mea, cu sotul meu, cu mama - ca sa ne binecuvanteze pe toti. A fost foarte fericit. La fel a fost si la biserica Draganescu cand am mers sa-l vad. Mai ca n-a chiuit pe schele ca m-a vazut iar. Izvorul de la capul mormantului

- Au mai trecut cativa ani si intr-o zi, cand am fost din nou la el, sa il vad, Parintele mi-a marturisit ca-si simte sfarsitul aproape. Si s-a dus atunci la manastirea Prislop, din Hateg, atat de draga inimii lui, si si-a ales un loc, zicand: "Aici vreau eu sa-mi fie mormantul". Locul ales de Parintele e extraordinar, parca-i rupt dintr-un psalm. Dar maicutele i-au spus: "Parinte, e tare frumos locul, dar nu are apa si nu-i nicaieri prin preajma vreun izvor!". Si el le-a spus: " O sa vina si izvorul!" La scurt timp, a aparut in padure, la doi-trei metri de capul mormantului, un izvor! Si nu mult dupa ce a rasarit de niciunde izvorul acela - s-a sfarsit si el, Parintele nostru Arsenie... - Ati fost la inmormantare? - Nu, ca nu m-au anuntat! N-au anuntat pe nimeni din familie. Mai are o nepoata la Brad, dar ea n-a tinut legatura cu el, nu l-a cautat nicaieri pe unde a peregrinat Parintele. Asa ca n-a fost nimeni din familie. Parintii mei murisera si ramasesem numai eu: nepoata lui iubitoare care l-am cautat si l-am urmat peste tot. Doar crescusem cu el in casa. Iar el mi-a urmarit si mi-a ocrotit toata viata: unchiul Zianu, pe care l-am iubit asa de mult. Si pe care il urmez si azi, asa cum pot eu, la cei aproape 80 de ani pe care ii am, caci merg de cate 5-6 ori pe an la mormantul lui. Ce este acolo la manastirea Prislop nu am cuvinte destule sa va spun! Ploi de flori, oamenii care vin puhoaie si saruta crucea, lipesc fotografii si scrisori, haine... Imi spunea Maica Stareta, anul acesta, in iulie, cand am stat doua zile la manastire, ca vin foarte multi oameni cu carje, ajutati, si stau si se roaga si dupa asta isi lasa carjele acolo, se insanatosesc! Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori Pe cand viata parea un vis - Spuneti-mi, doamna Daian, dvs. il simtiti pe Parintele Arsenie ca fiind sfant? Sfantul Ardealului, asa cum ii spun credinciosii? - Da, ii simt aproape tot timpul harul. Il simt seara si dimineata, atunci cand ma rog, si il simt ca ma ajuta in orice. Si pe deasupra, socot ca Parintele seamana cu Iisus. Ma uit in poze de multe ori si mi-l amintesc cand era la Sambata, imbracat in sutana neagra sau in sutana alba, cu brau de piele, inalt, slab, cu o privire patrunzatoare si neiertator fata de pacate. Nu suporta si nu era bland cu cei care aveau pacate. - Avea Parintele aura aceasta de sfintenie si cand era tanar? - Da. A avut mereu asa, ca o patina de sfant... Un sfant intelept si furtunos, care a visat si s-a chinuit printre noi si al carui suflet "s-a suit la Dumnezeu ca un suvoi de foc", cum spunea Parintele insusi. Un sfant a carui vreme nu s-a aratat inca...