Mobilier pentru sedere Secolul XX

Christopher Dresser, unul dintre cei mai de seama designeri ai timpului, de origine britanica, oferea in anul 1873 urmatoarea definitie scaunului: "un taburet cu spatar, taburetul fiind o plansa sustinuta la distanta de podea prin suporti". Odata cu trecerea vremii, insa, niciuna dintre notiunile utilizate de Dresser nu mai este absolut necesara pentru a defini un scaun. In zilele noastre cel mai important aspect in realizarea acestui obiect de mobilier (si nu numai) vizeaza imbinarea fericita dintre estetic si functionalitate. Mai mult decat atat, scaunul reflecta i el un anumit statut social, reprezentand un barometru al schimbarilor economice survenite de-a lungul timpului. Daca in perioada de recesiune economica, forma si materialele folosite in confectionarea acestor obiecte oglindeau nevoia de obiecte utile si durabile, in perioada de prosperitate economica, tendinta generala este catre forme si decoratiuni extravagante, in ideea "artei de dragul artei". Reforma si revolutia in arta, inclusiv in domeniul mobilierului, au marcat noul secol. Printre principalii promotori ai schimbarii s-au numarat arhitectul si designerul austriac Josef Hoffmann, care, alaturi de alti colegi de generatie, a fondat Vienna Sezession in 1903. Aceasta a produs, printre alte tipuri de arte decorative, mobilier de forme cubice, care contrastau radical cu stilul impus de art nouveau, amintind mai curand de modelele lui Mackintosh (The Hill House Chair initial vopsit alb si apoi negru, care nu a avut niciodata o destinatie practica), foarte admirate de grupul vienez. Era foarte folosit unghiul drept, iar detaliile erau deosebit de austere. Sezessionstil a fost precursorul a doua curente majore ale secolului XX : Bauhaus si art deco. De Stijl sau neoplasticism a fost un stil, sau miscare, de arta n anii 1920 originar n Tarile de Jos. Artistii care faceau parte din miscarea de Stijl au vrut sa exprime un nou ideal utopian, a armoniei si a ordinii spirituale. Ei suportau abstractia pura in arta, si universalitatea prin reducerea la elementele esentiale a formei si a culorii - adica, simplificau compozitiile visuale la linii sau forme doar n directiile verticale si orizontale, si foloseau doar cele trei culori primare: rosu, albastru si galben, in afara de alb si negru. Filosofia neoplatonica a matematicianului M. H. J. Schoenmaekers, care a inventat termenul neoplasticism, a influentat semnificativ miscarea de Stijl. Dintre arhitectii curentului De Stijl ii remarcam pe J.J.P. Oud si Gerrit Rietveld acesta din urma fiind creatorul celebrului scaun Rosu si Albastru . The Red Blue Chair poate fi considerat mai mult decat un scaun, fiind mai degraba o compozitie artistica, care a marcat o schimbare radicala in teoria arhitecturii si si-a pus amprenta asupra designului contemporan. Scaunul rosu si albastru a fost executat de catre Gerrit Rietveld in anul 1917 si reprezinta una dintre primele piese care au explorat cele trei dimensiuni, in cadrul miscarii artistice De Stijl (cubismul neerlandez), fiind totodata un simbol al acestei miscari. Initial, scaunul a fost fabricat din lemn natural finisat, insa in anul 1921, Gerrit Rietveld, aflat sub influenta principiilor De Stijl, ii confera scaunului o infatisare distinctiva, revolutionara, vopsindu-l in culorile care i-au marcat celebritatea. S-a spus despre scaunul lui Rietveld ca e o replica 3D a tablourilor lui Mondriaan. Fiecare bucata componenta este sectionata fie dreptunghiular, fie in forma de patrat si este evidentiata de o piesa de culoare galbena, care acopera terminatiile componentelor. Spatarul rosu joaca rolul unei "coloane vertebrale", toate "membrele" scaunului fiind conectate la ea: sezutul inclinat, de culoare albastra, bratele si picioarele negre. Aceasta piesa reprezinta designul de mobilier in forma sa bruta, desprins din aspectul structural de baza din trecut, fiind format din linii drepte si perpendiculare. Si cu toate ca obiectul e complet lipsit de curbe, volumele par sa gliseze. Rietveld a pus esteticul mai presus de functionalitate, cu alte cuvinte: scaunul este inconfortabil, insa arata foarte bine. Conceptele sale de design au fost influentate de Piet Mondrian, de ordinea geometrica a spatiului, derivata din cubism si de utilizarea modelelor rectilinii ale

lui Frank Lloyd Wright. Popularitatea scaunului vine din aparenta lui sculpturala, de opera de arta, fiind determinata desigur si de culorile utilizate de Rietveld, culori pe care pictorii miscarii De Stijl le foloseau in creatiile lor. Piet Mondrian si Theo van Doesburg au fost cei care au promovat culorile primare. Gerrit Rietveld declara ca: "Scaunul a fost special construit pentru a arata ca este posibil sa creezi ceva frumos, o creatie spatiala cu piese simple. (...) Lucrand la acest scaun, insa, nu mi-am inchipuit nici o clipa ca intr-o zi el va deveni atat de importat incat va influenta arhitectura." Lucr rile miscarii de Stijl au influentat atat stilul Bauhaus cat si Stilul International, impreuna cu diverse stiluri de arhitectura si design interior. Stilul Bauhaus, a fost fondat in 1919 la Weimar de catre arhitectul german Walter Gropius, fiind o importanta scoala de arta si arhitectura care s-a dovedit una dintre marile influente care au decis dezvoltarea artei in secolul XX. Mobilierul clasic contemporan, inca in productie, era realizat de unii dintre cei mai faimosi arhitecti, Marcel Breuer si Ludwig Mies van der Rohe. Breuer a creat faimosul fotoliu "Wassily", din tuburi de otel placat cu crom si textile. Astfel in ciuda a multor realizari arhitecturale si de mobilier de anvergura, Breuer s-ar putea sa fie cunoscut mai ales pentru designul scaunului Wassily, realizat n 1925 si dedicat lui Wassily Kandinsky, unul din membrii marcanti ai gruparii Bauhaus. Acest scaun, inspirat de modelul manerelor de bicicleta, este, foarte probabil, primul realizat din otel tubular indoit. Avand o longevitate de productie de invidiat, fiind inca fabricat dupa mai bine de 80 de ani de la conceptie, este, in acelasi timp, remarcabil de usor de montat si demontat, ambele operatii putandu-se efectua cu usurinta doar cu ajutorul cheilor aflate n trusa oricarei biciclete. In 1928 a lansat si seria foarte imitata ulterior de scaune din tuburi de otel intr-un cadru de lemn. Barcelona Chair, a fost special creat pentru Expozitia Internationala de design din orasul cu pricina, in 1929. Cu el se lauda pavalionul german, in special arhitectul Mies van der Rohe, caruia modernismul cladirilor "cubiste", designul simplu si clar al liniilor drepte, care incepe sa implice si luciul otelului, si transparenta suprafetelor din sticla ii datoreaza destul de mult. Mies van der Rohe in 1930: Un scaun e un obiect foarte dificil de creat. Toti cei care au incercat conceperea unuia stiu acest lucru. Sunt nenumarate posibilitati si foarte multe problem. Scaunul trebuie sa fie usor, structural si comfortabil in acelasi timp. E mai usor sa contruiesti un zgarie-nori decat un scaun. Scaunul creat de el s-a transformat intr-un icon al designului secolului XX. La inceputul secolului trecut, creatia lui Van der Rohe era de un real postmodernism pentru vremea sa - in locul unui fotoliu clasic, masiv, apare unul sculptural, cu niste picioare din otel, in forma de foarfeca. Tot pe atunci, mai exact in 1928, se crea un alt icon al secolului, si anume fotoliul Le Corbusier, si el din piele neagra si structura metalica aparenta si lucitoare. Partea interesanta e ca din 1929 productia scaunului Barcelona n-a incetat, iar prestanta lui nu e nici pe departe in scadere (acelasi destin avandu-l si scaunul Le Corbusier).Scopul ambilor arhitecti era de a oferi mobilier de buna calitate pentru productia de serie, dar si placut din punct de vedere estetic. Faimos, pentru contributiile sale importante la curentele arhitecturale ce astazi poarta numele de modernism, brutalism sau stilul international in arhitectura, alaturi de Ludwig Mies van der Rohe, Walter Gropius si Theo van Doesburg, Le Corbusier este, de asemenea, cunoscut ca teoretician si promotor al Purism-ului, respectiv al conceptului de arhitectura adaptata proportiilor si nevoilor firesti ale corpului uman. Arhitectul francez tarziu Le Corbusier a studiat proportiile umane, fiind un promotor al arhitecturii adaptate la dimensiunile corpului uman. A publicat n 1950 tratatul "Modulatorul", in care trateaza sectiunea de aur a siluetei umane, aplicata la proportiile functionale in arhitectura. Pornind de la ideea ca sectiunea de aur se regaseste in proportiile siluetei umane a raportat intre ele partile succesive ale corpului, de aici rezultand dimensiuni standard pentru anumite corpuri de mobilier. Spre

exemplificare, inaltimea genunchiului indica inaltimea de 43 cm pentru sezutul unui scaun inalt. Le Corbusier si-a dat seama de importanta dimensiunilor umane pentru crearea unui mobilier confortabil si sanatos, principiile ergonomice fiind tot mai folosite pentru ameliorarea conditiilor si ambiantei la locul de munca ori in propriul camin. Astfel impreuna cu Charlotte Perriand si Pierre Jeanneret au creat celebrele scaune LC-1, LC-2, LC-3, and LC-4 ( Chaise Longue cu un pronuntat caracter ergonomic), compania Cassina S.p.A. din Milano fiind singurul producator autorizat de catre Fundatia Corbusier pentru realizarea acestora. Curentul Art deco, desi numele este inspirat din expozitia din arte decorative de la Paris din 1925, isi are inceputurile in prima decada a secolului XX, in special in formele geometrice Sezessionstil. O puternica influenta a reprezentant-o si preocuparea din curentul Bauhaus pentru folosirea de noi materiale in productia de mobilier. Stilul art deco a rezistat pe piata pana in 1939, revenind in atentia publicului in perioada 19701980. Cei mai importanti designeri art deco au fost francezi : Louis Majorelle, Andre Groult, Pierre Chareau si Jacques Emile Ruhlmann. Piesele realizate de ei aveau o bogatie datorata in principal executiei deosebite - lemn de esente rare, cu finisaje luxoase si incrustatii din materiale exotice precum fildesul, alcatuind designuri abstracte, angulare - si formele geometrice indraznete. Stilul a cazut repede in desuetudine din cauza productiei de masa de proasta calitate. In antiteza cu forma geometrica promovata de Marcel Breuer; Ludwig Mies van der Rohe si Le Corbusier apare cea organica, cu forme dulc, linii curbate, lipsite de decoratie avandu-i ca reprezentanti pe: Eero Saarinen, Charles Eames, Alvar Aalto. Unele dintre cele mai admirate piese de mobilier au fost cele realizate in Scandinavia, mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial. Dintre numerosii designeri care au facut istorie in domeniu cei mai cunoscuti au fost arhitectul finlandez Alvar Aalto si designerul danez Arne Jacobsen, care au realizat mobile din lemn laminat cu proportii impresionante si foarte potrivite pentru productia de masa. Dintre creatiile arhitectului finlandez amintim scaunul Paimio (1932) si gama de fotolii 400/404/406 (1935-1939) iar din cele ale arhitectului Jacobsen scaunul Furnica (Ant Chair - 1952), Seria 7 de scaune, scaunul Lebada (Swan Chair-1958), scaunul Ou (Egg Chair-1958) sau chiar scaunul Girafa (Giraffe Chair-1959). Pana in 1946 designerii din SUA erau, cu putine exceptii, depasiti de rivalii europeni si foarte influentati de acestia. In primul deceniu dupa cel de al doilea razboi mondial, multi designeri americani au inceput sa se impuna pe piata de mobilier. Printre cei mai cunoscuti se numarau arhitectii Charles Eames si Eero Saarinen (avea atat nationalitate finlandeza cat si americana). Acestia au adaptat tehnologia din perioada razboiului pentru a folosi in afara de lemn, metale si plastic, au creat noi modele, intre care scaunul Eames Lounge Chair Wood realizat din lemn si piele destinat pietei de lux. In 1956 Saarinen a creat o serie de mobilier cu piedestal, realizata din plastic si metal : scaune albe a caror silueta amintea de cea a paharelor, cu perne mici in culori vii ; mese, de la cele de doua persoane la cele pentru salile de conferinta, cu tablii din lemn sau marmura. Cel mai celebru scaun al lui Saarinen este Scaunul Lalea (Tulip Chair- 1955-1956). Este un scaun modernist avand curburi armonioase, fiind alcatuit din material experimentale pentru perioada in care a fost creat. Acestea, la fel ca multe alte creatii moderne, au fost copiate la scara larga pentru productia de masa. Un alt designer important a fost Harri Bertoia, care in 1952 a realizat scaunul care ii poarta numele, fabricat ulterior de Knoll Associates; Florence S. Knoll, presedinte al Knoll International din New York City. Pana la inceputul anilor 90 numarul stilurilor de mobilier a crescut atat de mult incat se poate deja vorbi de mii de exemple create. Principalul aspect pozitiv este numarul mare de optiuni si multitudinea alegerilor, de la piese clasice la cele high-tech.

Cele mai importante nume din domeniul designului postmodern, anii 60, includ pe cel al lui Robert Venturi, Michael Graves, Philip Johnson si Robert A.M. Stern, pentru a numi doar cativa dintre ei. Stilurile de mobilier care definesc designul post-modern sunt Craft Revival, mobilierul ergonomic si mobilierul artistic. Designerul de mobilier post modernist, Judy McKie este cunoscuta pentru piesele realizate in stil Craft Revival, acestea prezentand motive animaliere stilizate in forme distincte si sculptural (Scaunul Maimuta Monkey Chair 1994). Piesele de mobilier expresive si realizate manual pot fi considerate si exemple de mobilier artistic datorita accentului pus pe forme si imagini frumoase. Mobilierul ergonomic include piese postmoderne atat pentru locuinte cat si pentru locul de munca. Dezvoltarea biroului modern si frecventa crescuta a birourilor de acasa au dus la necesitatea unui mobilier si spatiu cat mai confortabil. Liniile acestui tip de mobilier dovedesc faptul ca stilul poate fi si confortabil. Mobilierul artistic pune accentul pe forma in detrimentul functionalitatii si include modele exemplare precum motivele specifice curentului pop-art si teme excentrice. De cele mai multe ori, mobilierul artistic este complet lipsit de functiune fiind asemanator cu niste sculpturi sau obiecte de arta. Mobilierul ar trebui sa fie totusi folositor si functional, insa scopul major al mobilierului artistic este sa adauge o nota de interes intr-un spatiu interior prin tema, culoare sau forma. Scaunele si masutele de cafea sculpturale sunt cele mai potrivite exemple pentru mobilierul artistic. Formele indraznete si unghiurile interesante sunt si acestea elemente foarte importante ale pieselor de mobilier artistic. Alte tendinte majore cuprinse in cadrul stilului postmodern sunt: Modernismul classic. Acesta imprumuta elemente clasice si gratioase specifice artei din perioada Greciei Antice. Stilul Memphis, introdus de catre Ettore Sottsass in anii 1980 si promoveaza libertatea in exprimare in ceea ce priveste forma si culoarea. La fabricarea elementelor de sezut se foloseau diferite materiale puternic colorate, uneori chiar reciclate. Nu exista nicio formula prestabilita a stilului, formele, liniile culorile si decoratiile fiind la alegerea creatorului. Este un stil transant, fie iubit fie dispretuit. Deconstructivismul pune accentul pe forma fara sa faca referiri la regulile bine stabilite in privinta structurii. Acesta nu e scenografic, pitoresc sau frumos. Din contra, poate fi, intr-o oarecare masura, crud si salbatic. Mobilierul de sezut apartinand acestui stil pare uneori illogic asemenea cladirilor dezmembrate in bucati. Printre exemple putem aminti creatiile arhitectului Frank Gehry - Side Chair si Wiggle Side Chair sau scaunul Perillo desenat de Martin Ballendat. Stilul High-Tech pune accentul pe expunerea elementelor structurale si industriale intr-o maniera decorativa punand un foarte mare accent pe latura ergonomica a elementelor de sedere. Bibliografie: Chairblog.eu kabmurungraya.net archithings.com designmuseum.org artandculture.com Wikipedia.org Designboom.com Judith Miller Chairs Charlotte and Peter Fiell 1000 Chairs