Etnografie CURS 28.02. 2011 Cultura este a elitelor. In alt sens definirea ei antropologica.

Se refera la tot ceea implica activitatile umane; este cea mai larga definire a culturii si in ea se regasesc, alaturi de Eminescu, Enescu si altii si credintele, obiceiurile, tehnologia si procesele ei => din activitatile culturale. Cultura populara se refera la nivelul cultural de baza, caracteristic oamenilor sau unor grupuri umane. Ex. Credinta in nemurire este gen., pligamia este practicata de unele grupuri. Cultura populara: -materiala =>totalitatea artefactelor umane si tehnologii necesare obtinerii lor spirituala=> suma de credinte, obiceiuri, mituri, legende, ritualuri etc folosite de oameni in activitatile zilnice sau in zilele de sarbatoare Scurta istorie a etnografiei romanesti: Cele mai vechi elemente de scriere etnografica apar in Descrierea Moldovei, a lui Cantemir. A aparut in contextul in care universitatile si academiile devin mai atente la alteritatea anterioara. Apar si descrieri de calatorie (spatarul Milescu in China). Alt moment important in evolutia studierii culturii populare este dat de iluminism. In nevoia de a argumenta autohtonia, vechimea si romanitatea romanilor reprezentantii Scolii Ardelene au apelat la cultura populara unde au crezut ca gasesc explicatii pt ilustrarea ideii: S. Micu, Gh. Sincai, P. Maior s. a. Au promovat cunoasterea de tip rational combatand superstitiile dar si descriindu-le. Iluministii au studiat lumea rurala in speranta ridicarii lui la nivelul gloriei stramosilor => satul romanesc este element essential, este baza. Ideea romanitatii, intens abordata, nu era proprie ci preluata de la predecesori. Ideea romantismului pune in centrul Europei ideea diferentelor culturale. Herder si acolitii sai sustineau ca adevarata originalitate a popoarelor trebuia cautata in lumea satului. Apar astfel culegeri etnografice, de folclor, descrieri. Revistele de cultura (gen Familia) alocau spatii largi cunoasteri culturii populare. Momente importante in cercetarea culturii populare romanesti =>1867 -> este infintata Societatea Aademica. Avea un vast program de cunoastere a culturii populare din intregul teritoriului. Ex. chestionarul transmis de Hasdeu, chestionarul conceput de Densusianu au primit raspunsuri interesante => au fost culese informatii si cunostiinte din intregul teritoriul. Dupa aceasta etapa importanta a fost sarbaatorirea, in 1906, a 40 de ani de domnie a lui Carol I => marea expozitie etnografica din Romania de atunci. Aceasta a stat la baza infiintarii Muzeului Taranului Roman. Astfel de expozitii etnografice au fost organizate periodic si de catre Astra. 1

Importanta majora a avut si infiintarea catedrelor de geografie care, dupa model german al geografiei umane, isi vor asuma si sarcina de cercetare a culturii populare. Ex Valsan, Mehedinti, Conea ->care a studiat medeea muntilor Carpati. Incepand cu pozitivismul si istoricii s-au aplecat asupra culturii populare la inemnul lui Iorga istoria prin cei mici. Rolul important in evolutia etnografiei este constituirea scolii romane de Sociologie de catre Gusti. Acesta a pus baze Muzeului Satului. Echipele gustiene de cercearet au adunat date foarte importante insa au ramas multe neprelucrate. Ex studenti ai lui Gusti: P. Petrescu, N. Dunare, B. Berciu s. a. O dezvoltare mare a studiului etnografic a avut loc sub regimul comunist intr-un proces complex si contradictoriu. Ideologia comunista este antirurala, succes este disparitia si inlocuirea lor cu orasele => colhozuri, alinierea sate etc. Simultan insa s-a acord mare atentie legitimarii nationale => importanta devine istoria nationala; statul comunist acorda rol important si recuperarii culturii populare. 07.03.2011 In perioada interbelica functiona in Romania Scoala Sociologica a lui Dimitrie Gusti sau Scoala de la Bucuresti => avea program de cercetare monografica a unor localitati reprezentative: ex Sant din Bistrita Nasaud (film etnografic, folosite mijloacele de inregistrare fonica), Dragus din Tara Fagarasului ( mai multe volume) =>au rezultat un nr. mare de etnografi care vor face scoala dupa 2RM. Sub comunisti satul avea dubla perspective: politica comunista de modernizare si urbanizare fortata are ca efect distrugerea satelor sub diferite aspecte sau migratia de la sat la oras. Satul era elemental conservator, anticomunist, devenit obiect de schimb, de nimicire. Simultan satul era, in special in epoca lui Ceausescu, o oglinda identitara pt regimul communist nationalist alaturi de istorie, literature etc. Regimul comunist a stimulat cercetarea etnografica., a celor de salvare materializate in opere monografice de mare amploare ( monografia zonei Bistritei: satele care au fost mutate pt construirea barajului Bicaz, monografia vaii Jiului, monografia Tarii Barsei supuse industrializarii). Se dezvolta o retea importanta de muzee de etnografie sau in cadrul muzeelor se dezvolta sectii speciale complexe. La nivelul anilor 50 se efectueaza o mare ancheta etnografica nationala pt inregistrarea instalatiilor tehnice romanesti: mori, piue etc. care ofera o situatie impresionanta a acestor instalatii ramase. De ancheta a profitat Muzeul Bruchental din Sibiu care pune bazele muzeului tehnicii populare din Dumbrava Sibiului => s-au facut mari muzee in aer liber, continua activitatea Muzeului Satului, Muzeul de Arta Populara a Romaniei, Muzeul Etnografic de la Cluj (infiintat de Romulus Vuia), Muzeul Viticulturii si Pomiculturii de la Golesti, Muzeul Lemnului din Campulung Muscel, Muzeul Maramuresan in Sighetul Marmatiei. S2

au facut mari sectiii de etnografie si la muzeele din Constanta, Craiova, Iasi, Suceava, Oradea, Baia Mare, Timisoara etc. Tot in perioada comunista s-au pus bazele Anuarului Etnorafic care isi continua activitatea si azi: Anuarul Muzeului de Etnografie din Cluj, A Cibinium din Sibiu, A Biharia de la Oradea. In privinta perioadei de dupa 1989 c m imp realizare = pub Atlas Etnografic a Ro. Cercet pt Atlas sunt din per comunista si in ultimii 15 ani a incep pub. Dupa 89 patrimoniul etnografic al Ro se desch pt cercetare si unor specialist straini care vin in Ro pt a-si verifica in teren dif ipoteze de lucru. Metode si tehnici de cercetare etnografice: Activitatea specifica a etnografiei este munca in teren si in acest context principala metoda de cercetare este observatia. Exista mai multe tipuri de obseratie. Cea mai des practicata este obseraatia directa a realitatii care se desfasoara sub ochii etnografului. Avem si o varianta numita observatia participativa ce preupune prezenta cercetarilor in cadrul comunitatilor cercetate mai mult timp, de ordinal anilor ( B Malinovschi, mare antropolog polonez cu activitate in Mare Britanie a trait pt 3 ani intr-un trib din Oceania). Cercetarea de acest gen are avantajul privirii grupului cercetat din 2 perspective culturale: a etnografului si o privire din interiorul grupului. In Romania o frantuzoaica, Daniel Mason trimisa de Sthal, a trait pt 2 sau 3 ani in Maramures in satul Breb pt a studia magia => a scris Femeile din Breb. Observatia indirecta studiaza obiceiurile care au disparut, face apel la memoria oamenilor, trebuie descoperiti informatorii. De asemenea, acestia trebuie selectati riguros: nu se absolutizeaza varsta, spusele oamamenilor. Metoda interviului este fie spontan, fie pregatit, insotit de aplicarea chestionarelor de catre autor sau de catre alte persoane. Aplicarea chestionarelor permite o sistematizare a cercetarii, insa, aplicarea lor presupune o anume rigiditate. Metoda monografica presuune formarea de colective mutidisciplinare sau de specialisti in mai multe teme etnografice. Aceasta metoda este foarte folosita si azi. De retinut, este necesitatea pregatirii in prealabil a cercetarii de teren: Tine de acomodarea cu tema si zona de cercetare Pregatirea tehnica, dotarea cercetatorului

Cercetarea de teren presupune imbogatirea muzeelor de care tin etnografii. Achizitiile pt muzee trebuie facute cu consemnarea datelor primare (de cand este, din ce este facut, cum este lucrat etc), obiectul trebuie sa fie insotit de fisa pt identitatea sa Tipuri de asezari: Tipologia asezarii rurale este facuta de mai multe stiinte: geografia, sociologia, etnografia. Exista mai multe tipologii in etnografia romaneasca, cea mai ampla este cea a lui R Vuia (dupa unii cel mai importnat etnograf roman) Asezarile se claseaza in asezari cu caracter: permanent: catunele (asezari in forma incipienta) satele (clasificate dupa m m criterii): forma de relief (mte, deal, camp) ec (agricultori-camp, pastori-z Sb, viticultori-podgorii, pescari- delta, pomicultori- z zarand, leg de dif mestesuguri- z beius) structura vetrei sau rel vatra-hotar: sate imprastiate, risipite, vatra si hotarul se suprapun, au toate tip de teren in jur agr, fant, pasune, padure => minim de securitate existentiala temporare: dublete ale satelor din zona fanatelor sau taniar la campie (pt furaje, anim, recolte). 28.03.2011 Satul risipit are tendinta de adunare a gospodariei in nucleesau de insirare de-a lungul vailor. Raportul vatra satului hotarul intra si extra vilan era mixt. Se pastreaza si tendinta de adunare a arabilelor, fanetelor in jurul caselor dar se constata si detasarea extravilanului in sectoare compacte. Satul adunat este characteristic in special zonei de campie si depresiune. Se caracterizeaza printr-o vatra, locunitele asezarilor fiind una langa alta, retelele stradale sunt bine definite, extravilanul este intins si compact. Are variantele: - sat aglomerat (zona depresiunii sau uneori si a muntelui => 1 caz in Muntii Poiana Rusca satul Padureni - sat cu retea stradala geometrica (sate de colonisti care erau trasate pe harta, in special satele colonistilor grmani cu varianta saseasca si svabeasca).

Gospodaria si locuinta taraneasca

Gospodaria taraneasca este considerate de sociologi ca fiind unitatea socio-economica, nucleul habitatului uman. Se compune din casa, dependente econmice, teren din intravilan (gradina de legume) si pamantul arabil din extravilan. Gospodaria taraneasca presupune existenta uneia sau mai multor unitati familiare care pot locui in aceeasi casa sau in case diferite. Documentele din secolele anterioare pun in lumina existenta unui fenomen present, al convietuirii intr-o paine a mai multor frati sau fii care locuiesc si muncesc in aceeasi gospodarie. Motivul existentei unei familii extinse tine de considerente, in special, economice. Casa principalul element al gospodariei - constituie, prin excelenta, spatial familial si intim. In spatial romanesc casa este spatial, prin excelenta, feminine, spatiul public apartine barbatului iar in gospodarie exteriorul casei femeia raspunzand doar de interior si de gradina de legume => femeia isi asuma cele mai multe sarcini legate de activitatea din casa. In casa este si spatial atelierului mestesugaresc. Tipologia casei: Exista mai multe criterii de tipologizare: dupa elevatie: - casa cu o incapere sau cu mai multe incaperi cu un singur cat , cu doua caturi sau chiar trei sau patru cu pivnita sau fara bordeie - din pamant - din piatra - din caramida dupa matrialul pt acoperis: - paie - in zone de campie mlastinoase se folosea trestia - de sindrila Casele dupa materiale de constructii: Arhitectura in lemn este cea care, la scara istorica, a avut accente majore in spatial romanesc datorita existetei padurilor intinse in toate formele de relief. Constructiile de lemn se ridica in mai multe tehnici. Erau case ansamblate in coada de randunica. In acest caz erau nevoie de grinzi lungi => cununi de barne fixate jos pe talpa casei; uneori era pusa numai la capete pe pietre mari; nu au fundatie. La partea superioara era o cununa de barne pe care se sprijineau coarnele acoperisului. Forma si elevatia acoperisului difera de la o zona la alta.

dupa materialul de constructie: - din lemn

Alt tip de constructie de lemn era casa in sosi. Din doi in doi metri erau stalpi sau barne care aveau transversal barne mai scurte => permitea extinderea peretilor. Acoperisul era din paie de secara, acestea fiind cele preferate. Paiele puteau fi cladite sub forma de snopi. Pt a ramane intregi secara era treierata cu imbalaciu. Alta modalitate de a cladi paiele era cu furca. Coarnele acoperisului avea din loc in loc tarusi cu rol de a nu lasa paiele sa cada. Paiele capatau consistenta datorita fumului care, obligatoriu, mergea in pod. Casele de pamant batut: Exista mai multe variante: - de vaioaga - zid obtinut prin umplerea cu pamant framantrat a doua plase de nuiele - cel mai frecvent apar peretii din lut amestecat cu pleava, inmuiat cu apa si framantat; are ca talpa lemn sau piatra, cununa de barne. Acest tip de case este considerat cel mai sanatos. Dupa planimetrie s-a constatat ca tipul de casa cel mai vechi a fost cel cu o incapere care a evoluat in casa cu incapere si camara, apoi apare si tarnatul, apoi tinda. In final se ajunge la o casa cu doua camere, tinda intre ele, camara si tarnat. Locuintele de tip boidei sunt case semiingropate. Se intalnesc in Campia Romanasi apar datorita a trei factori importanti: - crivatul - stratul de loess - prezenta raialelor turcesti la Dunare. Casele cu doua caturi s-au pastrat in zona muntilor Apuseni dar si in Valcea si Gorj. Constructiile economice: Cele mai importante sunt grajdurile (poiete), sura, cuptorul de paine, cosara etc. Ocupatiile traditionale Etnografii le impart in doua mari categorii: - de baza sau principale - secundare In sistemul economic de tip European ocupatia de baza era cultura cerealelor si cresterea vitelor sau agricultura si pastoritul. Ocupatii secundare: culesul din natura, vanatoarea, pescuitul, albinaritul, lemnaritul. Ocuapatiile principale formau binomul agricultura-pastorit, aflate intr-o stransa corelatie si datorita caraterului European d vechi regim. F Loth: In sistemul economic European nu stii ce sa admiri mai 6

mult: campul cu cereale sau deschiderea acestora pt turmele venite din zona muntoasa prin transhumanta. Sistemul occupational era elastic pemitans schimbari accentuate intre cele doua componente in functie de zona sau imprejurari instorice. Acest system se deosebeste radical de alte sisteme ocupationale traditionale din lume ca orezariile chinezesti care lasa loc putin pt animale sau culturile amerindiene de porumb si cartof, fara interventia animalelor. In Europa cultura cerealelor presupune cresterea animalelor: - pt forta de tractiune - pt gunoiul de grajd - utilizarea de catre turme a resturilor vegetale. Din perspective cresterii animalelor sistemul traditional European permitea deschiderea periodica a campurilor cultivate catre turmele de animale proprii sau din alte zone venite prin transhumanta. Economistii vorbesc de un cerc vivios => exista o permanenta disputa intre crescatorii de animale si cultivatori, aceasta disputa fiind sesizata si la nivelul gospodariilor. Agricultura are mai multe componente in economia traditionala, cea mai importanta este cultura cerealelor la care se adauga cultura legumelor, plantelor oleagenoase etc si ramurile ei specializate, pomicultura si viticultura. Discutand despre cultura cerealelor trebuie precizat ca, asa cum spunea F. Braudel, Europa se afla situate in zona dominate ca planta de civilizatie de grau (inclusive Romania). Studiile aheologice si paleontologice evidentiaza prezenta timpurie, de mii de ani, a varietatii vechi a graului, trititicum monococcum, pastrat in denumirea romaneasca de alac (grau primar). Arheologi l-au descoperit in special in stare carbonizata. F. Braudel considera graul o cultura tiranica, care isi hraneste greu oamenii, o cultura pretentioasa la sol, la gunoiere etc si tocmai de aici rezulta si onorurile aduse la scara istorica graului rege. Gh. Sincai, in Povatuire catre economia de camp, facea o radiografie a culturilor in Transilvania si Ungaria de atunci numind doua tipuri de grau: rosu si alb. Graul nu este o cultura in stare pura deact cel pt piata, pe domenii, in regie proprie. Taranii preferau cultivarea graului amestecat cu secara numit si grau secaret. Alegeau aceeasta varianta din motive de precautie. S-au mai folosit si culturile de orz amestecate cu ovaz (nutret). Secara se cultiva separate pt paie pt acoperisuri. Orzul si ovazul erau culture animaliere. La ovaz trebuie mentionat ca era folosit, in special, la cresterea cailor.

Meiul sau malaiul cel marunt (Gh. Sincai), se cultiva in special in zona Galati-Braila. Meiul este o cereala mediteraneana prin excelenta si a ramas in cultura doar datorita faptului ca rezista in timp fiind folosit la rezervele strategice ale cetatilor. In sec XVIII peisajul agricol romanesc se schimba in favoarea culturii americane a porumbului; acesta era numit si grau mare, grau turcesc, mei malai. Graul este o planta care se cultiva in doua varinate: de primavera si de toamna. Necesita gunoire, doua araturi: inainte de semanat si dupa semanat se mai aplica o operatiune, anume plivitul. Riturile pt grau: pt incoltit, pt a-l feri de pericol, la seceratul graului (cel mai important moment al dramei anuale M. Eliade). Bine incadrat ritualic: cununa de seceris care era impletita de fete din ultimele spice din holda. Ea era dusa acasa de catre o fat ape cap, oamenii din drumul fetei udand-o => cununa, prin forma si faptul ca are ultimele boabe, are rol de a transmite principiul fertilitatii de pe un an pe altul. Cununa era pastrata pt anul urmator, boabele erau amestecate in samanta din anul urmator. In Bihor se fac cununi de spice de Rusalii fiind tot un rit al fertilitatii (erau facute de fete de maritat). Mijloace de treierare: Interesant este modul de treierat. Cea mai rudimentara, pt cantitati mici, este imblatitul, fiind folosit imblaciul. Alta modalitate, folosita in special in zona mediteraneana, era calcatul graului cu animalele, fiind preferat calul, acesta fiind mai rapid decat boul care avea si copita despicata.. Doasca era folosita pt treierat. Era o sanie de lemn care avea pe fund incastrate bucati de cremene. Aceasta era trasa peste grau. Tavalugul era o alta modalitate. In timp, de la jumatatea sec XIX, se raspandesc masinile de treierat. Cea mai vesche era ghipul, actionata manual. Mijloace de depozitare: Mijloacele de depozitare a graului erau diverse. In gropi de cereale, in trunchiuri de copaci scobiti (buduroaie), in cosuri de nuiele impletite, in hambare din lemn de fag sau de stejar, in vase mari din ceramica (pt samnata de grau si de canepa, in special). Sistemele agricole: Agricultura de tip European are multe impedimente majore. Graul epuizeaza pamantul aparand problema refacerii productivitatii solului. Aceasta sepoate realize prin doua mijloace: lasarea pamantului necultivat sau prin gunoire. Cele doua modalitati erau combinate. Agricultura traditionala europeana s-a confruntat cu un cerc vicios: vitele - ultura de cereale. Exista in acest cerc plafonarea cantitatii de gunoi necesar pt pamant => asolamente sau sisteme de cultura pe mai multi ani. Un system agricol are tehnici de asolament dar nu se reduce la ele. Avem componente judiciare, sociale etc.

Cel mai vechi system agricol este cel cu parloaga. Valer Budura il numeste si sistemul destelenirii si defrisarii permanente El inseamna cultivarea unei suprafete de pamant pt un numar de ani apoi abandonarea sa in favoarea altor utilitati si luarea in circuit a altor suprafete. Acest system este inca in folosinta in Romania, in zonele montane din Apuseni (o bucata de p[amant este cultivate 2 sau 3 ani apoi este lasata sa se odihneasca 7, 10 sau 15 ani fiind folosit in alt scop). Sistemul cu un camp este un alt tip de system. Presupune existenta unui habitat compact, cu hotare rstranse sau cu hotare foarte intinse pe care nu le pot cultiva din cauza lipsei fortei de munca. Primul ete un system individual, al doilea este comunitar. Cele doua sisteme clasice europene este cu doua si trei campuri.. Sistemul cu doua campuri este numit si sistemul roman, este specific spatiului mediteranean si presupune impartirea hotarului arabil in doua parti aproxiamtiv egale, jumatate cultivat intr-un an, cealalta in anul urmator. In anul necultivat unul din campuri are destinatie pastorala sau este ogorat. El presupune probleme de sincronizare: fiecare om trebuie sa aiba pamant in ambele parti ale hotarului. Cele doua parti ale hotarelor se impart prin garduri de tarina, fiecare locuitor avand de facut un nr de metri de gard, apoi judele satului controla sa nu existe porti false in fundul gradinii. El mai prresupune si existenta in vatra satului a unor porti de tarina (branite). Portile sschimbau annual, in functie de schimbarea hotarelor; aveau functia de a apara hotarele cultivate de vite. Sistemul cu trei campuri nu a fost un system major in Romania. Presupunea doua culture intr-un an. Sa dezvoltat dupa aparitia culturilor prasitoare. Avantajul consta in a avea doua culture la date diferite => avantaje din punct de vedere alimentar si al folosirii fortei animaliere de tractiune. Sistem comunitar, presupune o riguroasa solidaritate. Toate semanaturile trebuiau facute simultan. Recolta trebuia terminate in acelasi interval. In caz de nereusita turmele commune aveau dreptul de a intra in hotar. Acest system a fost practicat in special in Vestul Europei. Viticultura si pomicultura 18.04.2011 Mai mul decat cultura cerealelor cele 2 ramuri specializate asigura stabilitatea popoarelor agricole. Ambele sunt vechi realitati in spatial romanesc fapt evidentiat de terminologia viniviticola si pomicola de origine preponderant latina. In legatura cu viticultura, ea s-a dezvoltat atat din considerente economice cat si spirituale. La nivelul Romaniei de azi viticultura a fost documentata inca din Antichitate. In evul mediu sunt atestate podgorii importante in toate regiunile romanesti (via era cultivata atat pe domeniile particulare cat si pe cele mari). 9

Viticultura a dezvoltat un patrimoniu instrumental foarte important: de la cosoare si cutie de taiat via pana la vase speciale pt cules strugurii, vase pt zdrobit (cea mai cunoscuta tehnica de zdrobit este calcatul cu picioarele), a mai dezvoltat buti pt depozitare, teascuri pt stors (de la cele obisnuite cu surub vertical, central la cele cu surib latral); trebuie remarcate si pivnitele care se constituie intr-un patrimoniu architectural. Pomicultura este pomenita in documentele evului mediu foarte frecvent, fructele constituind o importanta componenta a hranei traditionale atat proaspete cat si uscate. Acestea erau si obiecte de comert (un document din 1770 aminteste zeci de sate ca fiind cele care fac schimb la campie cu fructe in favoarea cerealelor). Pomicultura are nevoie de un minimum de instrumentar care devine mai complicat in 2 cazuri: instalatiile de producere a tuicii si a instalatiilor de uscat poame. Documentele medievale inregistrau cazanele de fiert tuica, proprietarii lor fiind in general mai instariti. Cresterea vitelor Pastoritul reprezinta unul din elementele culturale definitorii pt romani. Folclorul romanesc este in mare masura unul pastoral. Ideea a fost politizata, vorbind de vocatia pastorala migratorie a poporului roman => teoria parasirii Daciei. Pastoritul romanesc s-a impus cultural in aceasta zona, terminologia pastorala romaneasca intrand si in alte limbi: poloneza, slovaca, ungara etc. O alta problema este legata de speciile crescute, accentuat fiind caracterul ovin. Oile au reprezentat o specie importanta in anumite regiuni cu specific pastoral. Cresterea vitelor s-a dezvoltat in acele perioade in care instabilitatea politico-militara facea imposibila practicarea agriculturii. Conscrierile de la inceputul sec 18 pt Bihor consemnau nr mic de ovine si caprine raportat la nr mare de bovine si porcine. Principalele tipuri de pastorit: Cel mai frecvent a fost pastoritul agricol local, caracterizat printr-o mare diversitate a speciilor animaliere, prin complementaritatea culturilor cerealiere cresterea vitelor. Turmele de animale nu depaseau niciodata hotarul satului. Al doilea sistem este pastoritul pendulant cu doua variante: pendulare simpla si pendulare dubla. Prima varianta este specifica zonelor din depresiuni sau de contact cu muntele si se caracterizeaza prin urmarea vitelor in gospodarii sau in hotarul satului si varatul lor in muntii din apropiere. Exista in acest 10

tip de pastorit si prezenta uneori a vitelor (toamna si primavara) in zona zisa a fanatelor pt pasunat. Cea de-a doua varianta, ce presupune miscarea din hotarul satului, are un element in plus: varatul se face in zona alpine iar iernatul in zona de campie adiacenta. Forma de pastorit intermediara este intre cel local si cel transhumant. Pastoritul transhumant este cea mai spectaculoasa forma de pastorit la nivel national si European. F. Braudel identifica doua zone majore de pastorit transhumant in Europa: 1. Cel mai spectaculos prin nr mare de animale antrenate, functionand la scara istorica in Spania 2. A doua este cea oferita de pastorii din Sudul Transilvaniei. Pastoritul transhumant este o forma de participare a muntelui la economia sesului folosind resturile vegetale sau pamantul necultivat. Pastoritul transhumant din Roamanai are 3 zone majore: 1. Una, si cea mai importanta, este cea practicata de oierii din Marginimea Sibiului avand ca destiantii Campia si Lunca Dunarii sau Campia Tisei si Dobrogea 2. A doua zona este cea reprezentata de oierii din zona Bran cu deplasari la Sud de Carpati 3. A treia zona este a oierilor din zona Bretcu cu deplasari in Bugeag, zona Moldovei. Ocupatiile secundare Sub acest nume cunoastem o serie de indeletnici ca vanatoarea, pescuitul, culesul din natura, lucrul la padure etc. Culesul din natura este cea mai veche indeletnicire (omul solidarizeaza cu animalul). Culesul din antura s-a perpetuat pana azi cu precizarea ca a fost mult mai prezenta in societatea anterioara din considerente economice. Culegerea plantelor medicinale este o alta indeletnicire cu vechime. 02.5.2011 Vanatoarea si pescuitul constituie 2 ocupatii de veche sorginte, ele preced celelalte ocupatii. Vanatoarea a dus la cresterea animalelor si a asigurat la scara alrga a istoriei grupurilor umane mportante resurse energetice si de proteine in scop alimentar, dar si blanuri, piei etc.Carnea obtinuta din vanat (pana la inceputul epocii moderne) a fost foarte importanta. De asemenea, vanatoarea a suscitat interesul tuturor societatilor umane pana in ziua de azi. Vanatoarea traditionala a presupus o gama de tehnici si mijloace tehnice, multe dintre ele prezente inca si in zilele noastre desi acum utilizarea lor este atasata legal braconajului. Unele tehnici si mijloace atestate de studiile etnografice sunt adaptat speciilor de animale vanate, la conditiile de relief si clima, la sezon etc.

11

Pt animalele mari un mijloc traditional de vanatoare sunt gropile care se sapau pe drumurile obisnuite ale animalelor pt adapat sau pt procurarea hranei. Aceste gropi erau de mai multe tipuri: simple sau cu tepi (pt animalele carnivore). De obicei se puneau momeli in fata gropii. Alte mijloace de vanatoare sunt cursele; si acestea sunt de mai multe tipuri: de la simple la cele mai avansate. De asemenea, se foloseau si laturile care prindeau animalele de cap sau de picioare. Pt animalele mai mari se foloseau cursele care le prindeau de picior. Mai exista mijloace cu percutie: arcul cu sageti, armele de foc etc. Prezenta bourului a fost foarte importanta el fiind mamiferul cel mi mare al Europei. Prima atestare a vanatoarii sale apare pe la aproximativ 1200 in jd Salaj, la Ip. In sec XVII el era inca liber in Transilvania insa azi este disparut. Alte animale care azi au disparut dar care in trecut au fost importnate in vanatoare sunt castorii (sau brebii), dropia etc. Pescuitul este o alta forma de vanat apartinand mediului acvatic. Mijloacele tehnice de pescuit tin cont de marimea si calitatea apei, marimea speciei etc. Mijloacele de pescuit traditionale: prinderea pestilor cu mana, cosurile de pescuit (vre), plasele adaptate pt ape mari sau mici (plasele de dimensiuni mari era numitanapasta), mijloace cu percutie (cea mai reprezentativa unealta de acest fel este ostia), harponul etc. Lucrul la padure este o alta ocupatie a lumii moderne. Ea exploateaza padurile pt valoareal lor industriala. A dus la o specializare aparand asa numitele sate de stjenari, oameni care erau foarte apreciati pt modul lor de a muncii in padure.

09.05.2011 Activitatea artizanala Constituie o activitate complementara importanta in lumea rurala. Ca timp, ea ocupa, in general, intervalul de timp mai putin solicitant din punct de vedere agricol al iernii. Intr-o economie de subzistenta, in care banii sunt putini, activitatea artizanala este una prin care oamenii isi asigura nevoia de hrana, imbracaminte, instrumentar etc si se desfasura in gospodaria taraneasca. Nu toate produsele artizanale pot fi confectionate la nivelul gospodariei, ele necesitand specializarea artizanala a unor grupuri sau indivizi fie la nivel de localitate sau la nivel zonal.

12

Satele cu posibilitati agrare si pastorale reduse au fost nevoite sa i-a in considerare specializarea artizanala ca o sursa importanta de existenta prin care puteau sa-ai completeze sau sa-si asigure cea mai mare parte din veniturile necesare gospodariei. La nivelul tarii s-au dezvoltat mai multe asemenea zone de specializare romaneasca dintre care amintim zona muntilor Apuseni si mai ales zona etnografica Beius. Specializarea in practicarea unor mestesuguri este un apanaj al unor zone montane (in cazul Romaniei) dar nu numai. Intre satele artizanale si cele producatoare de cereale a existat un schimb comercial, uneori muntenii participau la muncile sezoniere. Complementaritatea economica a satelor artizanale cu cele producatoare de cereale trebuie explicata si prin promovarea unei politici mercantiliste la nivelul Imperiului Habsburgic in sec XVIII (adica a incurajarii valorificarii resurselor naturale in scopul comercializarii lor). Politica mercantilista s-a materializat in infiintarea unor manufacturi da catre stat sau de catre domeniile feudale puternic afiliate la politica vieneza (este cazul si al domeniuluii ecleziastic bihorean al romano-catolicilor si domeniul capitlului romano-catolic de Oradea). Mai ales pe domeniul episcopiei romano-catolice s-au infintat o serie de manufacturi de fier, de prelucrare a lemnului, de bere, de confectionarea potasei (materia prima de fabricare a sticlei. Una din zonele preferate era cea a Beiusului, unde episcopia avea manufacturi inca din sec XVII pt exploatarea minereurilor neferoase si prelucrarea de la Baita sau prelucrarea fierului de la Vascau. Domeniul episcopiei de Oradea a fost interesata de infiintarea manufacturilor pt valorificarea unei imense resurse constituita din zecile de mii de zile de munca gratuita datorata de satele de munte din zona Beiusului care ramanea nevalorificata in conditiile inexistentei in zona a unor alodii. Participarea taranilor la diferite activitati legate de functionarea manufacturilor =>specializarea lor artizanala => au aparut sate care au preluat de la manufacturi prelucrarea sub forma de unelte a fierului produs, a lemnului prelucrat ca scanduri etc. Produsele lor erau preluate de domeniu in schimbul unei sume de bani ceea ce a Indus in gandirea taranilor ideea posibilitatii de a trai din activitatile artizanale. Tot acest complex de factori a dus la aparitia satelor cu mestesugari speciali intr-un nr important de meserii la nivelul zonei Beiusului => pana dupa jumatatea sec XX erau sate de olari, de fierari, specialisti in confectionarea obiectelor de lemn (sate de ladari), de cojocari, de sumanari etc. Cei care practicau meserii artizanale la nivelul satelor sau zonel erau segmentele cele mai sarace ale comunitatii. Olaritul era unul din cele mai vechi mestesuguri dezvoltat la scara istoriei odata cu aparitia ceramicii in neolitic. Ceramica a oferit in timp cea mai mare cantitate de recipiente pt folosul oamenilor; aparitia ei era legata de prepararea hranei.

13

Pe teritoriul Romaniei s-a dezvoltat ceramica rosie, neagra si alba. Ceramica rosie era cea mai obisnuita, fiind obtinuta in conditii normale de ardere. Ceramica neagra era obtinuta in conditii speciale de ardere, dirijata, mai putin oxigentata. Cea laba este rezultatul utilizarii unui lut special, CAOLID de Vadu Crisului. Obtinerea ceramicii presupunea o tehnologie cu mai multe faze: extragerea lutului, modelarea lutului, framantarea, amestecul (cu nisip de obicei), modelarea, arderea, smaltuirea (daca era cazul, insotita de o ardere secundara). Marea majoritate a ceramicii cercetate etnografic in Romania era obtinuta cu roata rapida. Uneltele folosite erau foarte putine => modelarea era facuta cu mana. Vaasele mai complicate erau din mai multe parti. Centrele de ceramica rosie pt Bihor: Lelesti (ceramica nesmaltuita), Seliste de Vascau, Leheceni, Cristorul de Jos, Carpinet, Valea Neagra de Jos (ceramica smaltuita), Salonta, Marghita, Oradea (centre maghiare). Pt Arad: Tarnavita, Halmageu (smaltuite), Barsa (nesmaltuite). In Banat: Biris (ceramica nesmaltuita), in Oltenia: Hurez, Oboga, in Transilvania: Corund (maghiar). Ceramica neagra: Marginea din Moldova, Baia Mare. Ceramica alba: Vadul Crisului. Prelucrarea lemnului avea o gama foarte larga de mestesuguri. Cele mai multe produse mestesugaresi din lemn erau produse in gospodarii: unelte de lemn, cozi pt unelte etc. Alte produse sunt rezultatul mesterilor specializati. Ladaritul era mestesugul ce asigura mobilierul gospodariei taranesti sau recipientele pt cereale. Principala piesa de mobilier era lada de zestre, loc d depozitare a hainelor. Lada de zestre avea functia de depozitare dar si estetica si, in egala masura, si sociala. Functia estetica tinea de ornamentarea ei puternica, de plasarea ei intr-un anume loc. Functia sociala tine de prezentarea inevitabila in ceremonia nuptiala. Lemnul era din esenta tare la romani (fag, stejar) si brad la maghiari. Lazile de zestre se confectionau in mai multe etape. Existau mai multe tipuri de lazi: cu capac plat (Budureasa), cu capac in forma de sarcofag roman (lazi de Nadas, Arad). Tehnicile de ornamentare erau crestarea, dar si pictarea (Salaj Preoteasa). Centre din Bihor: Varciorog, Borsa, Dersida.

16.05.2011 Fieraritul nu a putut fi ocolit. In Bihor a fost foarte dezvoltat (ex de sat care prelucra fierul Briheni, acesta a dezvoltat o manufactura taraneasca proprie pt topit fierul, Varzarii de Jos, Varzarii de Mijloc, Carpinet, Barasti, unele dintre aceste sate au produs unelte de fier pana dupa a 2 jumatate a sec XX). 14

Uneltele de fier produse la Varzari sunt usor de recunoscut dupa silueta formelor si mai ales prin semnul de mester ca simbol al calitatii lor. Acestea au stantate pee le motive florare (pupi) care le fac de neconfundat. Alte centre importante: Padurenii Hunedoarei, Rimetea (de langa Aiud). O alta gama importanta a mestesugurilor primare era industria casnica textila responsabila de dotarea gospodariei taranesti cu imbracaminte si textile de interior (uneroi in proportie de 100 %). Tipuri de materii prime: canepa, inul si lana; existau si piese de imbracaminte din piele si blana. Prelucrarea canepii Cultura ei era foarte importanta pt romani. Era o cultura de care se ocupa femeile si impotanta ei este vizibila si din incadrarea spirituala a culturii doar graul intrecand-o. Din punct de vedere tehnic: se seaman primavera, este recoltata diferentiat (mai repede canepa de vara numita si barbat si toamna cea de baza sau femela), se leaga in manusi si se aseaza la uscat, apoi se bate, urmand topitul canepii in apa curgatoare mica sau in locuri special amenajate (numite topile in Bihor). Dupa topit este uscata si se meliteaza urmand periatul cu piepteni speciali => 3 calitati de fibra: fuiorul (pt haine), stupa (pt saci) si caltii (pt tesaturi de proasta calitate, ex stergarele). Urmeaza torsul apoi jirebile rezultate erau fierte (albite) in lesie, urzitul, navaditul, tesutul, in final, se faceau piesele de imbracaminte cu ormanente specifice sau cele pt casa. Instalatii tehnice taranesti: Cea mai importanta este moara de apa, de vant, actionata de animale. Cea de apa este de 2 categorii: cu roata orizontala (cea mai veche) si cu roata verticala (cea mai uzuala). Si cea cu roata verticala este de 2 categorii: cu aductiune superioara si cu adunctiune inferioara. Alte instalatii: piue de postav, oloinite (pt ulei) etc.

15