Anda di halaman 1dari 34

RECUPERAREA CARDIACA

RECUPERAREA RESPIRATORIE
RECUPERAREA CARDIACA
 Scopul: de a reduce efectele mecanismelor
fiziopatologice si psihologice care au
determinat boala cardiaca.
 Pacientii sunt stratificati pe factori de risc
mic, intermediar si ridicat de recurenta a
unor noi evenimente cardiace.
 Cei cu factori de risc mic si intermediar
beneficiaza de recuperare precoce.
Definitia
 Recuperarea cardiaca conform US
Public Health Service= program de
recuperare ce contine:
1. Evaluare medicala
2. Prescrierea de program
kinetoterapeutic
3. Educatie
4. Consiliere
Obiective
 Pe termen scurt
-“reconditionarea”pacientului pentru a-si relua activitatile
uzuale
-limitarea efectelor psihologice si fiziopatologice ale bolii
cardiace
-reducerea riscului de moarte subita sau reinfarct
-controlul simptomelor bolii
 Pe termen lung
-identificarea si tratamentul factorilor de risc
-stabilizarea placii de aterom
-cresterea statusului psihologic al bolnavului
Cine beneficiaza de tratament?
 IM recent
 By-pass aorto-coronarian
 Angioplastia coronariana
 Chirurgia valvulara
 Trasplant cardiac
 Angina pectorala stabila de efort
 Insuficienta cardiaca compensata
Contraindicatii
 Angina reziduala severa
 Insuf cardiaca decompensata
 Aritmii necontrolate
 Ischemie severa, disfunctia VS, aritmii in
cursul testului de efort
 HTA necontrolata
 HTA si hTA ca urmare a efortului
 DZ necontrolat, febra, transplant rejectat
acut
Consiliere
 Practicarea organizata a sportului are
efect pe scaderea lipidelor, reducerea
simpt, scadere in greutate, efect
psihologic,reducerea stress, integrare
sociala,reducerea mortalitatii
 Renuntare la fumat
 Consiliere sexuala: probleme dat
medicam, depresiei, fricii de a precipita
un eveniment cardiac nou
Testul de efort
 Submaximal
FC=70%(220-varsta)
Inainte de externare, urmat la 6-8 sapt
test de efort maximal (90% din
FCmax)
 Limitat de simptome

-se efect precoce post IM


-depinde de aparitia anginei, dispneei
Programul de exercitii
 10 minute incalzire: stretching, FC
creste
 40 minute exercitiu aerobic: mers,
jogging, bicicleta
 10 minute de stretching !
Kinetoterapia
1. Încălzirea (“warm-
up”)
- 10 minute
- exerciţii de încălzire şi
stretching
- aceste exerciţii au rolul de
mobilizare articulară şi de
întindere musculatura
Kinetoterapia
2. Exerciţiul aerobic
- progresiv până la 30-40 minute
- exerciţiile aerobice vor fi alcătuite din cele
izotonodinamice, submaximale
Kinetoterapia
2. Exerciţiul aerobic
- mersul simplu sau pe bicicleta ergometrică, urcatul
scărilor sau vâslitul
Kinetoterapia
3. Odihnirea ( “cool-down” )
- 7-10 minute
- constă în exerciţii de tranziţie ce pot fi asemănătoare cu
cele din etapa de încălzire sau sunt exerciţii din faza
aerobică dar mult mai uşor executate
- au rolul de a proteja musculatura de oboseala excesivă şi de
a preveni apariţia crampelor musculare
Recuperarea post IM si
posttransplant cardiac
Antenamentul fizic
tipuri de exerciţii:
 -contracţii statice: contraindicate pentru că

↑ TAD, ↑ FC, solicită ventricolul stâng şi


arterele coronare
 -contracţii izokinetice: cele mai indicate în

special în faza 2 şi 3 de recuperare pentru


că determină activarea circulaţiei periferice
şi cardiace cu creşterea performanţei lor.
Recuperarea stadializata
Faza 1 ( intraspitalicească, primele 21-30 zile în serviciile de cardiologie,
cu 7 trepte terapeutice a câte 2-3 zile)
Obiective:
1. evitarea efectelor nefavorabile ale imobilizării la pat
2. evitarea decondiţionării fizice a pacientului
3. creşterea performanţei miocardului în condiţiile necrozei acute
antrenamentul fizic efectuat de 2x/zi:
1. etapa 1 (z1-3):exerciţii pasive de mobilizare în decubit, flexii, extensii de degete,
pumn, genunchi, mişcări profunde de respiraţie.
2. etapa 2 (z4-8): acel exerc activ în şezut în pat cu şi fără sprijin.
3. etapa 3 (z8-11):acel exerc la marginea patului, se insistă pe gimnastica
respiratorie
4. etapa 4 (z11-18):bolnavul în ortostatism- primele mişcări în jurul patului putându-se
aşeza în fotolii
5. etapa 5 (z18-21):bolnavul este scos pe coridor- se urcă chiar scările
6. etapa 6 (z21-30):bolnavul ajunge în curte
7. etapa 7 (z30):bolnavul în haine de stradă iese în curte şi pe stradă
în cadrul antrenamentului fizic sunt permise în:
-săpt.1: alimentaţie în pat şi în şezând, spălat pe faţă şi mâini, bărbierit în pat
-săpt.2: ridicat din pat, şezut în fotolii (z14=cicatrizarea zonei de infarct)
-săpt.3: iese pe coridor urcând 1 etaj
-săpt.4: plimbarea în curte
Recuperarea stadializata
Faza 2 (de recuperare propriu-zisă, de convalescenţă : săptămânile 4-
12=lunile 2-3

Obiective:
- creşterea capacităţii fizice a bolnavului astfel ca în săptămâna 10 de la externare să poată munci
-asigurarea unui suport psihic al bolnavului;
se determină capacitatea maximă la efort şi se foloseşte în luna 2=30-40% din ea iar în luna
3=60% din ea.
antrenamentul fizic:
1.mers pe teren plat: luna2=2x10min. →apoi 1-2km/zi în 2 şed; luna3=2x10min. →apoi3-6km/zi
în 2 şed.
2.mers în pantă= urcatul scărilor: luna2=1-2 etaje, 1dată/zi; luna3=1-2 etaje,2-3x/zi
3.exerciţii progresive de forţă: vâslit în sală, ciclism, exerciţii cu greutăţi în aer liber
4.încărcare la efort: exerciţiile din faza 1+ exerciţii intercalate (ciclism, greutăţi, vâslit, săpat
grădina), 30min.x1/zi→30min.x2/zi.
5.bicicleta ergometrică
Faza 3 (de promovare sau creştere continuă a capacităţii de efort :
săptămâna 12=luna 4→toată viaţa
Obiective:
1. menţinerea capacităţii de efort câştigate în faza 2 şi sporirea ei dacă este posibil
2. reintegrarea în familie, societate, profesiune
antrenamentul fizic:
1. bicicleta ergometrică:60% din capacitatea maximă de efort
2. exerciţii fizice individuale şi în grup (de preferat): greutăţi, mers pe jos alternând cu alergat,
înot, tenis de câmp, vâslit, volei; 30min.x3/săpt.
3. ergoterapia: scăderea senzaţiei de insecuritate în timpul prestaţiei şi menţinerea performanţei
cardiace (frecvenţă, tensiune arterială) la valori utile.
hTA
 ridicarea în ortostatism din decubit şi
şezând:lent, în trepte cu pauze între ele ±
feşi elastice pe membrele inferioare sau
ciorapi elastici
 mobilizări generale active cu rezistenţă din
decubit→ din şezând→ din ortostatism
 reacţii de echilibrare→ reeducarea mersului
pe teren variat şi a activităţilor zilnice
HTA
de stadiul I
 metoda Schultz
 antenament progresiv la efort cu caracter general:mers pe teren plat şi în pantă,
hidrokinetoterapie generală, jocuri sportive
de stadiul II
 metoda Schultz
 antenament progresiv la efort cu caracter specific:
hipertensiunea arterială fără cardiopatie ischemică :
 antrenamentul fizic în trepte la efort submaximal de 60-70%:
-la bicicleta ergometrică,
-la covor rulant (mai puţin folosit datorită faptului că pe EKG apar mulţi paraziţi).
hipertensiunea arterială cu angor:
 antrenamentul fizic cu intervale: pedalează 3 min. la W=0 →se creşte în trepte W până la
apariţia durerii→ pedalează 2 min. la pragul dureros →coborând 3 min. sub pragul dureros→
reluarea ciclului.
hipertensiunea arterială cu obliterări periferice :
antrenament fizic astfel încât să nu apară durere în molet:
 -încărcare progresivă la efort submaximal: încărcare continuă cu intensitate scăzută=30W,
timp de 15-30 min.
 -mers cu intervale Schlussel: dist la aparitia durerii=capacit de mers→ antrenament fizic
cu 75% din capacitatea de mers durata şedinţei-30 min.x3-4/ zi.
 antenament progresiv la efort cu caracter general:mers pe teren plat, kinetoterapie
generală, jocuri sportive.
Insuficienta venoasa cronica
kinetoterapie specifică
 posturare în poziţie antideclivă

 mobilizări pasive şi active precoce din


momentul instituirii repausului
 exerciţii de gimnastică respiratorie din
1 h în 1 h.
 ridicarea bolnavului din pat din ziua 2
postoperator + aplicare de benzi sau
feşi elastice
 ulterior: mers în limita posibilităţilor.
Tromboflebita

În stadiul acut :
1. imobilizare
2. mobilizări precoce după ziua 3-4 în pat prin sisteme de pedalare
În stadiul de convalescenţă (după ziua 7-10 când are loc
fixarea cheagului şi remanierea lui, nemaiexistând riscul
de trombembolii):
1. Kinetoterapia pasivă
-posturare antideclivă
-compresoterapia: feşi (ciorapi) elastice sau cizme elastice, ce susţin
sistemul superficial care preia din sarcinile sistemului profund
2. Kinetoterapie activă
-ce vizează pompa musculo-valvulară: contracţii musculare ritmice
(flexii- extensii degete, tibio-tarsiene, genunchi); contracţii musculare
statice ale musculaturii gambei şi coapsei; bicicleta ergometrică
-ce vizează pompa toraco-diafragmatică: exerciţii respiratorii
3. înotul terapeutic de preferat în ape minerale sărate
Tratamentul stărilor reziduale

1. status postoperator
ziua 5-12
 -contracţii statice ale musculaturii gambei şi coapsei
 -mişcări active ale tuturor articulaţiilor + reprize de mers normal
ziua12 (rezorbţia hematomului)
 -contracţii statice + exerciţii rezistive din aşezat
 -exerciţii rezistive pentru abdominali şi respiratori
după rezorbţia hematomului
 -exerciţii cu rezistenţă
 -înot terapeutic
2. ulcer cronic de gambă: ca la tratamentul curativ după faza
acută (ziua 7-10) +
 termoterapie pe trunchi şi rădăcina membrului: parafină şi nămol,
băi de lumină.
 kinetoterapie progresivă în limitele toleranţei
Limfedemul cronic al membrului
inferior
hidrokinetoterapie cu ape minerale;
kinetoterapie
 pasivă:ciorapi şi feşi elastice în

ortostatism + tratament postural


toată noaptea.
 activă: mobilizări active şi tonifieri

musculare cu rezistenţă maximală


Arteriopatii periferice
Neoperate
 tehnici şi metode de relaxare
 creşterea presiunii amonte + presiune constantă în aval = creşterea gradientul de
presiune
 mers dozat cu intervale Schlussel, continuu Schoop independent de apariţia claudicaţiei
(creşterea lactaţiei cu creşterea circulaţiei colaterale).
 gimnastica medicală Burger:
 posturală: picioarele în sus 2 min. →coboară sub nivelul patului (atârnând) până ce se realizează
eritroza şi umplerea venoasă →reluare ,durata=20-30min.x3-4/zi
 cu efort: picioarele în sus + 1 rotaţie/sec. din articulaţia tibio-tarsiană/1 sec. flexie plantară şi 1
sec. flexie dorsală (până la 80-90% din capacitatea max. de efort → 5 min repaus pe planul
patului →reluare,durata =20-30min.x3-4/zi
 scăderea presiunii în aval + presiune constantă în amonte (nu se scade însă presiunea
în aval sub 1mmHg pentru că apare hematokinezia = furt sanguin):
 1. antrenament fizic intens - contracţie musculară, creşterea metaboliţilor cu vasodilataţie
 2. hidrokinetoterapie blândă, progresivă
 scăderea rezistenţei periferice:
 1.hidrokinetoterapie blândă, progresivă
 2. antrenament fizic
 paturi oscilante
 gimnastică posturală Burger
 kinetoterapie cu încărcare progresivă la efort submaximal; mers dozat cu intervale Schlussel.
 mers pe teren plat sau în pantă, alergare;
 jocuri sportive: volei, tenis, canotaj.
Recuperarea în intervenţiile practicate pentru
arteriopatii (din ziua 3 postoperatorie):

 mobilizări pasive şi active ale membrelor


 gimnastică diafragmatică,
 tonifierea musculaturii extremităţii inferioare
(din ziua 7 postoperator)
 trecerea în poziţia şezând, apoi trecerea în
ortostatism.
Recuperarea respiratorie
 Tehnici de posturare
-aplecare trunchiului reduce dispneea (continutul
abdominal ridica diafragmul)
 “pursed-lip” breathing (creste presiunea expiratorie a
cailor aeriene, prevenind colabarea dinamica a cailor
aeriene in expir)
-respiratia devine controlata cortical si se realizeaza mai
incet
-reduce munca diafragmului si implica muschii intercostali
mai mult
 Respiratie diafragmatica
-contractia muschilor abdominali in expir
-contractia diafragmului in inspir
DISFUNCTIA VENTILATORIE
OBSTRUCTIVA
 Obstrucţia cronică a fluxului aerian
Forma severă cu spitalizare :
 repaus şi posturarea corectă a bolnavului în pat, alternând cu exerciţii -
mişcări simple în articulaţii, schimbarea treptată a poziţiei corpului, respiraţii
profunde (oftat)
 drenaj postural + vibraţia toracelui 2-4 zile;
 tusea controlată: tusea cu glota şi gura deschisă ≈ suflatul pe lentilele
ochelarilor
 oxigenoterapie
 Reeducarea respiratiei
 respiraţie abdominală si toracala inferioara
 dirijarea aerului cu inspir pe nas şi expir cu buzele strânse
 reeducarea respiraţiei costale regionale după tehnica contra rezistenţă
 readaptarea la efort
 reluarea mersului numai când ortostatismul poate fi menţinut cu uşurinţă
 antrenamentul bolnavului la efortul activităţilor zilnice: îmbrăcat, spălat, aranjatul
patului
Forma medie de boală:
 drenaj de postură +vibraţia toracică+ controlul tusei
 postură relaxantă→ relaxare generală Jacobson
 gimnastică corectoare Heckscher
 reeducarea respiratorie
 antrenamentul la efort dozat: mersul dozat
DISFUNCTIE VENTILATORIE
OBSTRUCTIVA
 Obstrucţia acută a fluxului aerian postcriză
în criză
 posturarea pacientului: semişezând sau şezând cu trunchiul aplecat în faţă şi
mâinile sprijinite pe genunchi± pernă pe abdomen şi mâinile pacientului presează
în expir perna
 controlul şi reeducarea respiraţiei: inspiruri lente profunde cu apneei scurte
postinspiratorii→expir prelungit fără efort - buzele strânse
 amplificarea respiraţiei diafragmatice
post criză
 tratament desensibilizant specific
 ecoterapia (scoaterea din mediul ambiant): desprinderea totală din mediul
obişnuit min 1 an, munte sau litoral
 metode de relaxare, în special Schultz
 reeducare respiratorie
 controlul şi coordonarea ritmului şi amplitudinii respiratorii: ritm rar cu amplitudine
crescută, inspir lent pe nas cu nările lărgite, expir pe gură fără efort şi cu pronunţarea
unor consoane şuierătoare (ş,f)
 respiraţie abdominocostală inferioară
 tonifierea musculaturii respiratorii
 corectarea diferitelor deficite musculoscheletale - gimnastica corectoare
Heckscher, hidrokinetoterapie
 antrenamentul la efort
 testarea nivelului de efort care declanşează criza de dispnee sau wheezing→ reantrenarea
cu 60-70% din intensitatea care declanşează criza
 sport adaptat: înot, alpinism
DISFUNCTIE VENTILATORIE
RESTRICTIVA
Boli cu supraîncărcare mecanică a sistemului toraco-
pulmonar (obezitate, deficienţe posturale )
a. tratamentul cauzei supraîncărcării mecanice
Profilaxia sau ameliorarea bolii de bază în cazul instalării sale
 cifoscolioză: gimnastică corectoare ± corecţie operatorie
 spondilita anchilozantă: gimnastică de asuplizare şi corectare a poziţiei coloanei vertebrale
 obezitatea: regim strict de slăbire + efort fizic
b. ameliorarea ventilaţiei alveolare
 tratarea cauzelor sindromului restrictiv (vezi sus)
 creşterea expansiunii localizate
 tehnici de promovare a ventilaţiei diferitelor segmente pulmonare în cifoscolioze, spondilită,
pahipleurite
 exerciţii de respiraţie abdominală în obezitate
 scăderea travaliului ventilator
 ameliorarea costului respiraţiei: ameliorarea bolii de bază + respiraţii la volume mici şi cu frecvenţă
crescută
 respiraţie în presiune pozitivă intermitentă
 creşterea randamentului “pompei musculare respiratorii”
 corectarea hipoxemiei: administrarea de oxigen
 ameliorarea raportului dintre lungimea muşchiului şi tensiunea lui: realizarea unui expir cât mai
complet cu împingerea înapoi a peretelui abdominal, reglarea armoniei mişcărilor toracelui prin
presiunea mâinii kinetoterapeutului sau cu ajutorul unei chingi în jurul toracelui în expir
 întărirea capacităţii metabolice a muşchiului: tehnici de creştere a forţei musculaturii respiratorii,
tonifirea muşchiului transvers abdominal prin sucţiunea abdomenului
 metode de protezare respiratorie: patul basculant
DISFUNCTIE VENTILATORIE
RESTRICTIVA
c. antrenamentul la efort
 la bolnavii sub administrare de O2 desaturează la efort: contraindicarea
oricărui efort până când diverse tratamente vor ameliora eventual starea
clinico-funcţională
 la bolnavii care suportă bine efortul sub administrare de O2, chiar la eforturi
> 60W: efort dozat în trepte începând cu 30-40W la bicicleta ergometrică
sau covor rulant sau scăriţă, terapie ocupaţională cu intensitate crescută şi
fără administrare de oxigen
 la bolnavii care pot atinge cu uşurinţă 60W fără desaturare şi fără
administrare de O2: kinetoterapia obişnuită, înot, sport
d. corectarea gazelor sangiune şi restabilirea excitabilităţii centrului
respirator
 repaus la pat şi regim alimentar
 medicaţie
 oxigenoterapie
 creşterea ventilaţiei prin:
 gimnastică respiratorie şi în special respiraţie abdominotoracală inferioară
 respiraţie în presiune pozitivă intermitentă
 metode de protezare respiratorie: pat basculant, cuirasă respiratorie, plămân de
oţel
 psihoterapie
DISFUNCTIE VENTILATORIE
RESTRICTIVA
Boli care scad forţa motrice a sistemului toraco-pulmonar ( boli neuro-
musculare )
Paralizia de origine centrală:
autonomie ventilatorie nulă sau aproape nulă
 ventilaţie mecanică
 reeducare respiratorie
 bolnavul învaţă să conştientizeze respiraţia pe care i-o declanşează aparatul
 oprirea aparatului pe perioade scurte şi antrenarea musculaturii respiratorii indemne → a altor
grupe musculare pe măsură ce paralizia regresează
 antrenarea diafragmului pe măsură ce apare spasticitatea intercostalilor şi a abdominalilor:
patul basculant Maccagno, patul oscilant (balans de 30-45º faţă de orizontală în ritm de 14-
24 oscilaţii/minut)
 la unii bolnavi trebuie să ne mulţumim cu o “respiraţie glosofaringiană”, ce este precedată de
nişte exerciţii pregătitoare
 pe măsură ce apare controlul musculaturii respiratorii: respiraţii ample şi rare →
respiraţie abdominotoracică inferioară
 sevrajul de respiratorul de corp
 drenajul secreţiilor bronşice:
 posturare pentru drenaj+percuţii toracice
 tusea asistată
 utilizarea respiraţiilor rare şi profunde, a celor de tip oftat
 aerosoloterapie
 aspiraţie bronşică la nevoie
 prevenirea redorii toracelui ( “toracele îngheţat” ):
 mobilizări pasive şi pasivo-active ale capului, umerilor, braţelor
DISFUNCTIE VENTILATORIE
RESTRICTIVA
autonomie ventilatorie parţială:
 pat oscilant Maccagno în timpul zilei şi ventilaţie mecanică în
timpul nopţii;
 tonifierea musculaturii respiratorii;
 “derigidizarea toracelui”;
 vibraţii şi percuţii toracale pentru eliminarea secreţiilor;
 asigurarea drenajului bronşic
 reeducare respiratorie
 reeducarea analitică a fiecărui muşchi eliberat de paralizie
autonomie ventilatorie totală
 patul basculant
 reeducare ventilatorie
 tonifiere musculară
 eliminarea secreţiilor
 educarea tusei
 derigidizarea toracelui.
Poliomielita
1.cu paralizia diafragmului, în stadiul acut: protezare respiratorie
2.cu paralizia diafragmului, în stadiul cronic:
 mărirea activităţii diafragmului:
 patul basculant
 posturare în poziţie şezândă
 creşterea forţei diafragmului prin exerciţii analitice de tip inspir şi expir
 dezvoltarea supleerii respiraţiei diafragmatice prin antrenarea respiraţiei toracale
 tonifierera musculaturii inspiratorii: scaleni, sternocleido-mastoidieni, intercostali, marele
dinţat
 asuplizarea toracelui şi coloanei prin masaj + gimnastica centurii scapulare şi coloanei.
3.cu paralizia musculaturii abdominale:
 încercarea de substituire a forţei transversului (“diafragmul expirului”);
 purtarea unei centuri abdominale elastice sau pneumatice
 antrenarea activă a musculaturii abdominale pe măsură ce paralizia retrocedează
 evacuarea secreţiilor bronşice
 posturi de drenaj
 umidificare bronşică
 aerosoloterapie
 educarea tusei prin purtarea unei centuri abdominale rigide
 pat oscilant pentru compensarea hipoventilaţiei
 facilitarea expirului şi evacuarea secreţiilor bronşice: expir în presiune negativă şi inspir în
presiune atmosferică.
Poliomielita
4. cu paralizia intercostalilor şi a ridicătorilor
coastelor:
 antrenarea respiraţiei diafragmatice
 prevenirea sau tratarea deformaţiilor rahisului;
 recuperarea specifică a intercostalilor prin:
 posturări alternative în cele 4 decubite
 compresii şi decompresii toracale de către mâinile
kinetoterapeutului sau printr-o chingă în 8 aşezată în
jurul toracelui,
 exerciţii de respiraţie toracală alternativ pe câte un
hemitorace cu mişcarea amplă a membrului superior
 tonifierea musculaturii prin tehnica contrarezistenţei
când paralizia a retrocedat.

Anda mungkin juga menyukai