METODE DE DEPOLUARE A SOLURILOR

POLUATE CU PRODUSE PETROLIERE

SMOLEANU CAMELIA ELENA

CIMPEANU HERMINA-NICOLETA
SPATARU MIHAELA
 CLASIFICAREA METODELOR DE DEPOLUARE
A SOLURILOR POLUATE CU PRODUSE
PETROLIERE
1 n funcie de locul de aplicare
tehnologiile de depoluare se clasifica n :

a) tehnologii aplicate n afara

sitului de sol poluat;

b) tehnologii aplicate pe situl

de sol poluat;

c) tehnologii aplicate ,,n situ.

 a) Tehnologiile aplicate n afara sitului
- constau n evacuare solului i a apei
poluate din mediul lor natural (prin excavare
sau pompare), transportul acestora n afar
sitului i execuia lucrrilor de depoluare n
centre specializate.
Tehnologiile din aceast categorie au
avantajul unei depoluari rapide i eficiente, dar
au dezavantajul c sunt deosebit de costisitoare
mai ales din pricina costurilor ridicate ale
lucrarilor de excavare i de transport.
 b) Metode aplicabile pe sit se asemna cu
metodele aplicabile n afara sitului deoarece au
la baz principiul evacurii solului i a apelor
contaminate din mediul lor natural.

Dup excavare ns produsele contaminate

nu mai sunt transportate n afara sitului ci
sunt tratate pe sit utiliznd instalaii de
depoluare mobile, care ulterior pot fii
folosite n alt parte. Procednd astfel se
suprima transportul produselor poluate,
precum i riscurile legate de acestea.
 c) Metode aplicabile n situ au ca
particularitate inedit execuia lucrrilor de
depoluare direct n mediul poluant, fr a se
apela la lucrri de evacuare. Sistemul tehnic n
sine comporta dou pari distincte: o parte
mobila instalat la suprafaa sitului, cu
posibilitate de utilizare n alt parte dup
terminarea lucrrilor de depoluare i o parte
inserata n mediul poluant.

Tehnologiile n situ ofer posibilitate depolurii

simultane att a solului ct i a apelor subterane.
Echipamentele aferente acestor tehnologii sunt n
general uor de amplasat dar presupun o
exploatare de specialitate delicat.

Un exemplu foarte foarte bun este

BIOREMEDIEREA
 2. Clasificare bazata pe
principiile tehnice de
n funcie de depoluare
principiile tehnologiei
de depoluare sunt
folosite n prezent
tehnologii bazate pe
metode fizice,
chimice, termice i
biologice.

 2.1 Metode fizice

a) Tehnologii bazate pe imobilizarea fizic
a poluanilor n solul i subsolul
poluat.Tehnologiile din aceast categorie se
aplic n situ i cuprind urmtoarele categorii
de metode:

1. Etanarea. Const n izolarea solului i a subsolului

sitului poluat, utiliznd tehnologii specifice, n scopul
evitrii dispersiei poluantului n zonele limitrofe.
2. Alveolarea. Const din excavarea pmntului poluat
i depunerea lui ntr-o alveol ( groap) etan
situat pe sit n apropierea zonei de excavare.
3. Stabilizarea. Const n transformarea unui poluant
solubil n situ ntr-unul insolubil utiliznd o reacie
chimic sau prin absorbie pe o matrice neutr.
4. Inertarea. Const din amestecarea solului poluat n
situ cu anumite substane n scopul obinerii unui
material compozit solid, impermeabil i nereactiv.
 b) Tehnologii bazate pe extracia fizic a
poluanilor din solul poluat.
Principalele tehnici de depoluare care se nscriu n aceast
categorie sunt urmtoarele:
1. Excavarea. Const n eliminarea stratului de sol
poluat, ncrcarea, transportul i depunerea lui n locuri
unde prezena substanelor sau a produselor poluante pe
care le conine solul nu afecteaz mediul de depunere.

2. Splarea. Const din

scoaterea poluanilor din
matricea solului cu
ajutorul apei curate,
soluiilor, solvenilor sau a
emulsiilor. Splarea se
poate realiza n afara
sitului, pe un sit sau n
situ.
 3. Flotaia. n acest procedeu scoaterea poluanilor din
matricea solului se face n afara sitului sau pe sit, n maini
de flotaie, care folosesc ca principiu de funcionare
diferena dintre tensiunea superficial a substanelor
poluante i cea a scheletului mineral al solului.

4. Ventingul. Este o
metod de extracie,
direct din zona
nesaturat a solurilor,
a poluanilor gazoi. n
principiu acetia sunt
extrai cu ajutorul unor
puuri care absorb
(sunt legai la o pomp
de vid), din porii
solului, substanele
poluante gazoase.
 5. Spargingul. Este
asemntoare cu ventingul
numai c utilizeaz dou
tipuri de puuri: unul pentru
extracie i unul sau mai
multe puuri, pentru
injecie n sol a aerului sub
presiune. Injecia de aer
sub presiune are ca scop
intensificarea proceselor de
volatilizare a substanelor
poluante volatile i
semivolatile aflate att n
zona nesaturat ct i n
cea nesaturat a solurilor.

6. Extracia electrocinetic. Se bazeaz pe deplasarea

controlat a poluanilor sub aciunea unui cmp electric creat
de doi eletrozi.
 2.2 Metode chimice
Tehnologiile chimice constau n folosirea unor
reacii chimice de eliminare, neutralizare sau
transformare a poluanilor din soluri n specii cu
caracter nepoluant.
Principalele metode de depoluare nscrise n aceast
categorie sunt:
a) Extracia chimic se bazeaz pe separarea
poluanilor fa de mediul poluant cu ajutorul unor
reactivi chimici. n principiu se folosete:
1. Extracia cu solveni se folosete la depoluarea
solurilor contaminate cu hidrocarburi grele,
gudroane, hidrocarburi aromatice policiclice,
policlorbifenoli, pesticide organice. Solvenii cei mai
folosii sunt: alcanii, alcoolii, cetonele.
2. Extracia acid se utilizeaz la depoluarea
solurilor contaminate cu metale grele. Principalii
acizi folosii sunt: HCl, HNO3, H2SO4.
3. Extracia bazic se utilizeaz pentru extracia
unor poluani ca: cianuri, metale, amine, eteri,
fenoli, cel mai utilizat reactiv este soda caustic.
 b) Reducerea. Se folosete la decontaminarea
solurilor poluate cu substane organice i metale
grele. Cel mai folosit agent reductor este fierul care
se administreaz n soluri sub form de pulbere.

Prin reducere produsul

poluant toxic se
transform ntr-unul
inofensiv care nu este
necesar s fie extras din
sol.
 c) Declorurarea const din nlocuirea
ionilor de clor din poluanii anorganici cu
radicali ( OH ). Pentru declorurare sunt
folosii hidroxidul de sodiu i hidroxidul de
potasiu. Declorurarea se aplic pe sit sau n
afara sitului ntr-un reactor.

d) Precipitarea este o metod de

decontaminare a apelor subterane dup
pomparea lor la suprafaa terenului.
 d) Oxidarea const n folosirea unor oxidani
puternici (cei mai frecveni folosii sunt ozonul i apa
oxigenat) care, pe de o parte, cauzeaz
degradarea direct a poluantului, iar, pe de alt
parte, mbogete mediul n oxigen i determin
creearea unui mediu favorabil dezvoltrii
microorganismelor care vor accelera biodegradarea
poluanilor. Se foloseste la depoluarea zonei
saturate a solurilor.

 2.3 Metode termice

Tehnologiile termice de depoluare a solurilor
sunt utilizate n lume pe scar larg. n principiu
metoda const n nclzirea solului contaminat la
diferite temperaturi n vederea extraciei, neutralizrii,
distrugerii sau imobilizrii poluanilor. Sunt aplicate n
prezent urmtoarele tehnologii de tip termic:
1. Incinerarea. Solul contaminat este excavat,
ncrcat, transportat i supus mai nti unor operaii de
uscare, mrunire i clasare granulometric dup care
este introdus ntr-un incinerator care realizeaz
depoluarea n dou etape: n prima etap la o
temperatur de circa 400 C se realizeaz volatilizarea
poluanilor iar n a doua etap, prin nclzire la
temperaturi mai mari de 1000 C, se obine distrugerea
poluanilor."
 2. Desorbia termic. Se aplic
pentru poluri ale solului cu compui
volatili i semivolatili. Procesul tehnologic
de desorbie presupune, de asemenea,
dup operaia de pregtire, parcurgerea
a doua etape:
-n prima etap, la temperatura de 200-450
C se realizeaz o volatilizare a
poluanilor
- n a doua etap se realizeaz tratarea
gazelor rezultate, n scopul separrii i
concentrrii poluanilor.
 3. Vitrificarea. Const din topirea solului la
temperaturi nalte i transformarea acestuia,
dup rcire, ntr-un material inert din punct de
vedere chimic. Tratarea se face n situ cu ajutorul
unor electrozi nfipi n teren. Temperatura de
vitrificare este de circa 2000 C.
4 Injectarea aburului. Se urmrete remobilizarea unor
poluani i transformarea acestora ntr-o form mai uor de
recuperat. Prin injectarea aburului compuii organici volatili
vaporizeaz, accelernd astfel recuperarea lor. Aceast
tehnologie cuprinde (figura 5.6):
instalaia de generare a aburului;
puurile de injecie a aburului;
puurile de colectare;
instalaia de tratare a condensului.
Depoluarea prin injectarea aburului presupune recuperarea
aproape n ntregime a poluantului, imediat dup ce aburul a
strbtut toat zona poluat.
Injectarea aburului
 2.4 Metode biologice
Tehnologiile biologice de depoluare a solurilor cuprind
trei categorii de metode:

1. Biodegradarea const dintr-o aciune cumulat a

microorganismelor prezente n sol (bacterii, ciuperci ),
asupra substanelor poluante i transformarea
acestora prin procese succesiv de degradare n ap i
dioxid de carbon. n acest proces de biodegradare se
mizeaz, n primul rnd, pe microorganismele
prezente n mod natural n soluri a cror activitate
este stimulat prin introducerea de nutrieni (azot i
fosfor) la care se adaug aducerea, n mod
obligatoriu, a unui supliment de oxigen pentru a
stimula i ajuta activitatea de degradare a poluanilor
de ctre microorganismele aerobe. Biodegradarea se
poate realiza n afara sitului, pe sit i n situ.
Comportarea poluantilor in sol
 2. Bioacumularea. Metoda presupune
acumularea biologic a poluanilor care
conduce la scoaterea din circuitul natural al
materiei ecosistemul solului.
Exist doua tipuri de bioacumulri:
bioacumulri pasive care constau din fixarea
poluanilor (metale grele) la suprafaa anumitor
microorganisme sau plante care mai apoi sunt
incinerate, depozitate controlat sau prin
procedee fizico-chimice se realizeaz
recuperarea metalelor
bioacumularea activ care const din
bioacumularea poluanilor n celulele
microorganismelor i a plantelor.
Bioacumularea
 3 Biocreterea

Biocreterea const n stimularea capacitii

biodegradative a microbiotei indigene prin
suplimentare cu inocul microbian mbogit,
constituit din culturi bacteriene mixte provenite
din zona contaminat, i nutrieni.
Tehnologia este aplicabil att n cazul
solurilor ct i a apelor contaminate. Metoda este
relativ ieftin, necesit o perioad mai scurt de
timp, comparativ cu atenuarea natural, este
monitorizabil i constituie o alternativ de
decontaminare in situ, chiar i pentru locaii mai
greu accesibile sau care nu prezint suficient
spaiu pentru asigurarea condiiilor de aplicare a
altor tehnologii de remediere.
 4 . Biolixivierea

Biolixivierea const din extracia

metalelor grele din soluri dup ce
acestea au fost separate de scheletul
mineral al solului de ctre bacterii. n
principiu metoda folosete bacteria
,,de min care are capacitatea de a
oxida metalele grele aducndu-le n
forme uor solubile.
Biotehnologii-
Bioremedierea
 Bioremedierea in-situ
Tehnicile de bioremediere in-situ sunt tehnici
destructive orientate catre stimularea inmultirii
microorganismelor prin utilizarea contaminantilor
drept surse de hrana si energie. Crearea de conditii
favorabile de dezvoltare microorganismelor
implica, de regula, asigurarea unor anumite
combinatii de oxigen, nutrientisiumiditate, precum
si un control al temperaturiisi pH-ului.
Prezinta numeroase avantaje cum ar fi: nu necesita
escavatii ale solului contaminat fiind astfel mai
ieftin de realizat, excavarea solului este minima,
deci cantitatea de praf creat este mai mica, si sunt
posibile tratamente simultan ale solului si ale apei
freatice.
 Dezavantajele Bioremedierii in situ

Metoda este indelungata comparativ cu

alte metode de remediere, variatiile
sezoniere ale activitatii microbiene conduc la
expunerea directa la schimbarile factorilor de
mediu care nu pot fi controlati.
Microorganismele prezinta un comportament
normal numai cand materialul prezent le da
voie sa produca nutrientii si energia necesara
pentru dezvoltarea mai multor celule. Cand
aceste conditii nu sunt favorabile atunci si
capacitatea lor de a degrada este redusa.
Atenuarea naturala monitorizata
(ANM)
Atenuarea naturala se bazeaza pe procese
naturale de decontaminare sau atenuare a
poluarii in sol si ape subterane,in mod natural, in
subsol pot avea loc urmatoarele procese prin care
concentratia poluantilor s-ar putea diminua sub
limita admisibila: dilutia, volatilizarea,
adsorbtia,transformarea chimica si
biodegradarea. Este necesara testarea sau
monitorizarea acestor conditii pentru a verifica
fezabilitatea atenuarii naturale.
ANM se preteaza cel mai bine pentru utilizare in
zonele in care sursa de poluare a fost
indepartata.
Printre dezavantajele ANM pot fi mentionate:

necesitatea colectarii datelor utilizate ca

parametrii de intrare in modelarea procesului;
posibilitatea ca produsii intermediari de
degradare sa fie mai mobili sau mai toxici
dect contaminantul initial;
posibilitatea migrarii contaminantilor inaintea
degradarii lor;
posibilitatea imobilizarii unor poluanti (Hg, de
ex.) fara a putea realiza degradarea lor;
monitorizarea pe termen lung, cu costurile
aferente;
 durata mai mare a ANM comparativ
cu masurile active de remediere;
posibilitatea modificarii intimp a
conditiilor hidrologicesigeochimice,
care ar putea duce la refacerea
mobilitatii poluantilor inprealabil
imobilizati;
reticenta opiniei publice la astfel de
masuri pasive de depoluare.
 Bioremedierea
imbunatatita (BI)
Este un proces in care microorganisme indigene
sau inoculate (bacterii, fungii,etc.)
metabolizeaza poluantii organici din sol sau ape
subterane, cu formare de produsi stabili,
nepoluanti. Pentru imbunatatirea procesului,
sau pentru desorbtia poluantilor din materialele
subterane se pot adauga nutrienti, oxigen, alte
amendamente.
BI poate fi considerata o tehnologie pe termen
lung, curatirea unui sit putnd dura intre 6 luni
si 5 ani, in functie si de specificul local.
Costurile aferente tehnologiei variaza intre 30
100 USD/m3 de sol tratat.
BI prezinta si o serie de limitari, cum ar fi:
ineficienta in cazul in care matricea solului nu
permite contactul intre poluanti si microorganisme;
circulatia solutiilor apoase prin sol poate conduce la
cresterea mobilitatii poluantilor;
colonizarea preferentiala a microorganismelor poate
produce infundarea puturilor de injectie a
apei/nutrientilor;
curgerile preferentiale pot reduce considerabil
contactul fluidelor injectate cu poluantii procesul
nu este recomandat pentru solurile argiloase,
puternic stratificate sau eterogene;
concentratii ridicate de metale grele, compusi cu
grad ridicat de clorurare, alcani cu catena lunga,
saruri anorganice sunt toxice pentru microorganisme;
scaderea vitezei procesului la scaderea temperaturii;
 Bioaerarea
Bioaerarea este un procedeu prin care
biodegradarea aeroba in situ este
stimulata prin aport suplimentar de oxigen
catre bacteriile solului. Spre deosebire de
procedeul de extractie a vaporilor din sol,
bioaerarea utilizeaza debite scazute de
aer, att ct sa sustina activitatea
microbiologica. Uzual oxigenul este
adaugat in sol prin injectie directa de aer
in situl contaminat. Injectarea de aer se
poate realiza in puturi verticale sau in
canale orizontale
 Principalii factori care limiteaza
bioaerarea sunt:
conditii hidrogeologice improprii (pnza
freatica foarte apropiata de suprafata,
lentile de sol saturat, permeabilitate
redusa a solului);
umiditatea extrem de scazuta a solului
(la sub 2% masice umiditate, activitatea
microbiana este inhibata);
umiditatea prea ridicata a solului
(reduce permeabilitatea aerului si scade
rata de transfer a oxigenului);
temperaturile scazute.
 Fitoremedierea
Sub denumirea generala de fitoremediere
sunt cuprinse acele procese care
utilizeaza plantele pentru indepartarea,
transferul, stabilizarea si distrugerea
contaminantilor din sol, apa, sedimente.
Mecanismele fitoremedierii includ
biodegradarea intensificata in rizosfera
(rizodegradarea), fitoextractia
(fitoacumularea), fitodegradarea si
fitostabilizarea.
 Rizodegradarea are loc in portiunea de sol care
inconjoara radacinile plantelor. Substantele
naturale eliberate de radacinile plantelor servesc
drept substrat pentru microrganismele prezente
in rizosfera, accelernd astfel degradarea
contaminantilor.
Radacinile plantelor afneaza solul, lasnd loc
pentru transportul apei si aerare. Acest proces
tinde sa impinga apa catre zona de suprafata si
sa deshidrateze zonele saturate mai joase.
Fitoextractia este procesul prin care radacinile
plantelor absorb impreuna cu apa si nutrientii si
contaminantii din sol (metalele, in special).
Contaminantii nu sunt distrusi, dar se
acumuleaza in radacinile, tulpinile si frunzele
plantelor, care pot fi recoltate in vederea
indepartarii si distrugerii contaminantilor.
 Fitodegradarea este procesul de metabolizare a
contaminantilor in tesuturile vegetale. Plantele
produc enzime (dehalogenaze, oxigenaze) care
favorizeaza degradarea catalitica a
contaminantilor ajunsi in tesutul vegetal.
Fitostabilizarea este procesul bazat pe
capacitatea anumitor plante de a produce
compusi chimici care pot lega, la interfata
radacina - sol, intr-o forma inactiva, cantitati
importante de compusi toxici (indeosebi metale
grele), impiedicnd astfel raspndirea lor in
apele subterane sau in alte medii.
Fitovolatilizarea este procesul prin care plantele
absorb apa contaminata cu compusi organici pe
care ii elimina apoi in atmosfera prin intermediul
frunzelor.
 Bioremedierea ex situ

Principala caracterisica a tehnologiilor

de bioremediere ex situ este aceea ca
solul este mutat din amplasamentul
sau initial, fie intr-o instalatie adecvata,
fie in alta parte a aceluiasi sit.
Principalele avantaje ale tehnologiilor
ex situ sunt optimizarea conditiilor de
lucru, un mai bun control al procesului,
o monitorizare mai simpla si mai
precisa.
Pricipalele dezavantaje sunt
costurile suplimentare legate de
excavare si transport;
riscurile raspndirii poluantilor prin
aceste manevre sau poluarea
secundara generata de mutarea
solului;
necesitatea unui spatiu suplimentar
pentru tratare;
costurile, in general, sunt mai ridicate
dect in cazul bioremedierii in situ;
 Bioremedierea in movile
statice (BMS)
Bioremedierea in movile statice este o tehnologie
in care solul excavat este amestecat cu diverse
amendamente si asezat pe o zona de tratare
prevazuta cu un sistem de colectare a scurgerilor si
posibilitati de aerare.
Se utilizeaza pentru reducerea concentratiei
produsilor petrolieri din sol prin biodegradarea
acestora.
BMS este o tehnologie aplicabila pe termen scurt,
saptamni pana la cteva luni.
BMS este o tehnologie relativ simpla, cu un necesar
redus de personal de operare si intretinere.
Costurile tipice sunt de 130 260 USD/m3 de sol
tratat.
 Printre dezavantajele BMS se pot mentiona:
necesitatea excavarii solului;
procesele in faza solida au o eficienta
discutabila in cazul derivatilor halogenati si
pot fi ineficiente in cazul reziduurilor
provenite de la utilizarea explozivilor;
la aceeasi dimensiune a sarjei, timpul
necesar decontaminarii complete este mai
ridicat dect in cazul bioremedierii in faza
de noroi;
procesul fiind static, tratarea este mai putin
uniforma dect in cazul proceselor care
implica o amestecare periodica a fazei
solide.
 Compostarea
Compostarea este un proces biologic
controlat prin intermediul caruia o serie de
contaminanti organici sunt transformati
aerob sau anaerob de catre microorganisme
in produse netoxice. Solul contaminat
excavat este amestecat cu agenti de afnare
si amendamente organice (rumegus, fn,
gunoi de grajd, resturi vegetale etc.).
O eficienta maxima a degradarii se obtine
prin aerare (intoarcerea zilnica a movilelor
de compost) , irigare (daca este necesar)si
monitorizare atenta a temperaturii si a
continutului de umiditate.
Ca dezavantaje se pot mentiona:
necesitatea unui spatiu substantial
pentru compostare;
aparitia emisiilor de COV la excavarea
solului;
cresterea volumului materialului solid in
urma compostarii, ca urmare a
adaosurilor de amendamente;
imposibilitatea reducerii continutului de
metale grele.
 Bioremedierea in faza
de noroi (BFN)
Principiul tehnologiei de bioremediere in faza
de noroi consta in realizarea unei suspensii
consistente (noroi) alcatuita din sol,
sedimente sau namol, apa si alti aditivi.
Noroiul este amestecat pentru mentinerea in
suspensie a solidelor si pentru a permite
contactul microrganismelor cu contaminantii
din sol. Dupa realizarea biodegradarii,noroiul
este deshidratat, faza solida rezultata fiind
adusa pe amplasamentul original sau utilizata
in alte scopuri.
 Factorii care limiteaza aplicabilitatea si
eficienta BFN sunt:
necesitatea excavarii, exceptie facnd
tratarea in lagune;
clasarea materialelor inainte de introducere
in reactor poate fi dificila si costisitoare;
solurile neomogene sau argiloase pot crea
probleme serioase de manipulare;
deshidratarea particulelor fine rezultate in
urma tratarii poate fi costisitoare;
este necesara gasirea unei metode
acceptabile de utilizare a apelor uzate
nereciclate in proces.