 Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie,

considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată

cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).
 În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul
roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti",
festivalul naşterii invincibilului Soare.
 În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial
data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
 În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial
Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De
asemenea, el a decis ca duminica să fie "zi sfântă" într-o
săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.
 Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul
ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de
un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25
decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în
Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru
cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-
lea.
 Festivalul Lampioanelor Gigantice are loc în fiecare
an, în duminica dinaintea Ajunului Crăciunului, în
orașul San Fernando, “Capitala Crăciunului”
din Filipine. Festivalul atrage spectatori din toată
țara și lumea. 11 sate iau parte la festival și
competiția este acerbă, fiecare străduindu-se să
construiască cel mai impresionant lampion.
 Inițial, lampioanele erau creații simple, cu un
diametru de aproximativ 61 de centimetri, făcute
din hârtie origami (o artă japoneză), și erau
luminate cu lumânări. În zilele noastre,
lampioanele sunt făcute din tot felul de materiale și
au ajuns la o dimensiune de aproximativ 6 metri.
Ele sunt luminate cu becuri electrice și strălucesc
într-o multitudine de modele, asemenea unor
caleidoscoape.
 Din 1966 încoace, în Piața Castelului Gävle
este înălțată o capră înaltă de 13 metri
alcătuită numai și numai din paie. Nimic din
cale-afară de ciudat până acum, puțin
excentric, dar nu ai pretenția de a înțelege
gusturile tuturor oamenilor. Totuși, suedezii
au hotărât că nu-i nimic spectaculos așa
că, începând cu anul 1966, au împins
această tradiție într-o cu totul altă direcție –
un instinct ușor vandalico-piroman face ca
biata capră să fie arsă până la urma
bucățică.
 O bestie care arată ca un demon colindă
străzile, speriind copiii și pedepsindu-i pe cei
obraznici… nu este Halloween-ul, este
Krampus, complicele cel rău al Sfântului
Nicolae.
 În tradiția austriacă se spune că Sfântul
Nicolae răsplătește băieții și fetele cuminți,
în timp ce Krampus îi capturează pe cei
neascultători și îi ia cu el într-un sac. În
prima săptămână a lunii decembrie,
bărbați tineri se costumează în Krampus (în
special în Ajunul zilei de Sfântul Nicolae),
speriind copii cu zgomote de lanțuri și
clopotei.
 În Islanda, în cele 13 zile până la Crăciun, 13 personaje,
asemenea unor troli poznași, ies afară să se joace.
 Moș Crăciunii islandezi vizitează copii din Islanda înainte
de Crăciun, pe parcursul a 13 nopții. În fiecare noapte,
copiii își pun cea mai bună încălțăminte lângă geam și
câte un Moș Crăciun diferit îi vizitează și lasă daruri pentru
copiii cuminți și cartofi stricați pentru cei obraznici.
 Îmbrăcați în costume tradiționale islandeze, aceștia sunt
destul de vicleni, și numele lor ne arată ce tip de
probleme de aduc : Stekkjastaur (Care Aleargă După Oi),
Giljagaur (Fură Lapte), Stúfur (Îndesatul), Þvörusleikir
(Linge-Lingură), Pottaskefill (Linge-Oale), Askasleikir (Linge-
Blide), Hurðaskellir (Cel care trântește uși), Skyrgámur
(Mâncăciosul de iaurt), Bjúgnakrækir (Fură-Cârnați),
Gluggagægir (Iscoditorul de la geam), Gáttaþefur
(Mirositorul), Ketkrókur (Cârligul ce înhață carnea) and
Kertasníkir (Fură Lumânări). Vizitează Islanda în acest
Crăciun și prinde-i pe toți!
 Pentru a nu fi confundat cu Weihnachtsmann (Moș
Crăciun), Moș Nicolae călătorește pe un măgar în
toiul nopții pe data de 6 decembrie (Nikolaus Tag) și
lasă mici daruri cum ar fi monede, ciocolată,
portocale și jucării în ghetuțele copiilor cuminți din
Germania, în special în regiunea Bavariei. De
asemenea, Sfântul Nicolae vizitează copiii în școli sau
acasă și în schimbul dulcurilor sau unui mic cadou,
copiii trebuie să recite un poem, să cânte un cântec
sau să deseneze. Pe scurt, este un tip grozav.
 Însă, lucrurile nu sunt numai bune. Deseori, Sfântul
Nicolae îl aduce cu el pe Knecht Ruprecht (Servitorul
Rupert), un personaj rău, îmbrăcat în haine negre,
acoperit cu clopoței și cu o barbă murdară. Knecht
Ruprecht are în mână un băț sau un mic bici, ca să îi
pedepsească pe copiii care nu sunt cuminți.
 În Norvegia, țara unde oamenii își
ascund măturile de Crăciun, vei găsi una
din cele mai neortodoxe tradiții din
Ajunul Crăciunului. Este o tradiție veche,
de multe secole, când oamenii credeau
că vrăjitoarele și spiritele rele ies afară în
Ajunul Crăciunului și caută mături cu
care să zboare. Chiar și în zilele noastre,
oamenii își ascund măturile în locul cel
mai sigur din casă, pentru a nu putea fi
furate.
 Iubești Crăciunul, dar crezi că poate fi și mai
bun când ai unde să te dai pe role? Dacă
răspunsul tău este da, în acest an, vizitează
orașul Caracas, din Venezuela. În fiecare Ajun
de Crăciun, locuitorii orașului merg la biserică
dimineața devreme – până aici, totul este
normal – dar, din motive cunoscute doar de ei,
merg cu rolele.
 Acestă tradiție unică este atît de populară în
oraș, încât, pe străzi este interzisă circulația
mașinilor, ca oamenii să poată veni pe role
până la biserică în siguranță, înainte de a se
întoarce acasă pentru tradiționala cină de
Crăciun cu tamales (pachețele umplute cu
carne și gătite la aburi în pănuși de porumb).
 Ziua Lumânărilor Mici (Día de las Velitas)
marchează începutul sărbătorilor de
Crăciun în Columbia. În cinstea Fecioarei
Maria și a Concepției Imaculate, oamenii
pun lumânări și lampioane din hârtii la
ferestre, balcoane și în curtea din fața
casei.
 Tradiția lumânărilor s-a răspândit și acum
orașe din toată țara sunt frumos luminate
de aranjamente complexe. Pe unele dintre
cele mai frumoase le găsești
în Quimbaya unde cartierele se întrec în
aranjamente impresionante.
 ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un
butuc toată noaptea de Crăciun, care,
conform tradiției, se crede că ar apăra casa
de hoți și de nenorociri tot restul anului.
 ''Samichlaus'' (Moș Crăciun) are întotdeauna
sarcina grea de a aduce și pomul de Crăciun
în casele elvețienilor. Acest obicei se păstrează
încă din 1775. O altă tradiție a elvețienilor este
''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de
la mexicani. Copiii ajutați de părinți se
înarmează cu ustensile specializate și scobesc
cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-
violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite
crestături și forme. În ridichea împodobită,
micuții elvețieni pun o lumânare și o poartă ca
pe o făclie, ori o agață ca pe un lampion.
 În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte și este
cunoscut sub denumirea de ''Novena''. Copiii merg din
casă în casă să recite poezii și să cânte, însă darurile le
primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiției,
cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună,
numită Befana. Ea aduce darurile pe coșul casei sau pe
geam. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus și
magi în mărime naturală. Un punct de atracție îl constituie
Irozii — un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod,
prezintă un moș cu barbă lungă, cu cojocul întors,
reprezentând bufonul romanilor, și o paiață cu clopoței la
picioare, care poartă un băț năzdrăvan — în amintirea
saltimbancilor chemați cu prilejul unor astfel de
manifestări. În Italia, există obiceiul ca, înainte de Moș
Crăciun, să vină Baba Cloanța (Befana), călare pe
mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte și cine
nu. Ea este foarte bună cu copiii, se strecoară pe hornuri și
lasă cadourile lângă bradul împodobit.
 Colindatul este unul dintre obiceiurile de
Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în
satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic,
multe obiceiuri practicate în această zi sunt
legate de cultul fertilităţii şi de atragerea
binelui asupra gospodăriilor.
 În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi
cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus.
Originea colindelor, texte rituale dedicate
Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu
exactitate în istoria românilor. Copiii merg la
colindat, la casele frumos împodobite,
cântând "Steaua sus răsare" şi "Bună dimineaţa
la Moş Ajun!" şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de
gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.
 Obiceiul Chiraleisei, de purificare a caselor și
de invocare a rodului bogat, are ceva din
colindele de sărbători. Copii îmbrăcați în
straie populare calcă pe urmele preotului
care merge să sfințească locuințele.
 Ajunși în gospodăriile sătenilor, copiii
înconjoară fiecare pom de trei ori, timp în
care sună din clopoței și rostesc o
cântare: "Chiralesa, Leisa, roadă în pom,
boală în domn, Chiralesa, Leisa, pomul să
rodească, omul să trăiască!"
 În acest fel, copiii cer ajutorul lui Dumnezeu
pentru ca gospodarii să aibă un an bun, plin
de roade și fără necazuri.
 "Cuvântul vine din limba greacă:
Chirialeison care înseamnă "Doamne
miluiește!" Este răspunsul pe care
creștinii îl dau în Sfânta Liturghie când
cerem de la Dumnezeu să ne dea pace,
liniște și toate celelate de trebuință
pentru viața noastră, atât sufletească,
cât și trupească, adică materială"
 La final, copiii sunt rasplătiți de gazde.
 Chiraleisa e unul dintre cele mai vechi
obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă.
Ea se practică din a doua zi a Anului
Noul până în Ajunul Bobotezei.