TEHNICA

MOZAICULUI
 Mozaicul este o artă decorativ-
aplicată și monumentală ce include
diverse genuri, ale căror lucrări implică
formarea unei imagini prin asamblarea,
legarea și fixarea pe suprafață a pietrelor
colorate, a smaltului, a plăcilor ceramice și
a altor materiale.
 Istoria mozaicului datează din mileniul
4 î.Hr. - timpul în care sunt construite
palatele și templele din orașele șumeriene
din Mesopotamia: Uruk, Ur, Eridu.
Mozaicul se făcea din conuri de lut ars
de 8-10 cm lungime și 1,8 cm în diametru,
care erau așezate pe mortar de argilă.
Imaginea se forma din capetele acestor
conuri, care erau vopsite, de obicei în roșu,
alb-negru. Se foloseau motive geometrice:
romb, triunghi, zig-zag.
 Către secolul al VIII-lea. până la era noastră,
se referă exemplele timpurii ale aplicării tehnicii
mozaicului din pietricele netratate, care a
constituit una din etapele dezvoltării tehnicilor de
mozaic și, la început, numită ironic de romani
„opus barbaricum”. În timpul săpăturilor,au fost
descoperite pardoselile ornamentale de pietriș din
Altyn-tepe (estul Anatoliei) și palatul din Arslan-
Tash (Asiria) ,dar cel mai reprezentativ mozaic
este Gordion (Anatolia).
 ANTICHITATEA

 Primele mozaicuri antice din pietricele neșlefuite se

descoperă în Corint și sunt datate cu sf.sec. 5
până la. e. n.
 Acestea reprezintă imaginea conturată a oamenilor,
a animalelor, a creaturilor mitologice, decorate cu
ornamente geometrice și florale, de obicei executate
în alb pe negru, stilistic apropiate de vasele roșii.
Eșantioane similare din secolul al IV-lea î.e.n. găsit și
în Olinf, Sikion, Eretria. Un pas important spre
realism a fost făcut în mozaicurile din Pella (sfârșitul
sec. IV î.e.n.)
 În Roma antică cu mozaicuri se ornamentau
podele și pereți de vile, palate și terme. Mozaicul
se făcea din cuburi mici de sticlă foarte densă,
dar adesea erau utilizate pietricele medii și
mici.
 Cea mai înaltă înflorire a artei
mozaicului poate fi considerată în
epoca imperiului bizantin. Mozaicul
bizantin devine mai rafinat, se
utilizează un modul de piatră mai mic
și amplasarea delicată, fundalul
imaginilor devine predominant de aur.
 În Rusia, mozaicul apare odată cu adoptarea
creștinismului, dar nu se răspândește din cauza
costului ridicat al materialului importat din
Constantinopol (în Bizanț, a fost declarat un
monopol de stat pentru exportul de smaltă).

Soborul Sfintei
Sofia,Chiev,sec.X(absida
altarului)
 TEHNOLOGIA
La aplicarea directă, elementele de mozaic sunt
presate în tencuială. La amplasarea inversată mozaicul
se lipește pe carton sau pânză, și apoi se transfera pe
suprafața pregătită.
Lipirea mozaicului: Tehnologia este similară cu
montarea gresiei, adezivul și mortarul de umplere
pentru rosturi sunt disponibile în fiecare magazin de
construcții.
Înainte de aplicarea mozaicului suprafața se verifică
vizual trebuie să fie netedă, fără fisuri, uscată și
amorsată.
La fel se examinează la rezistență, se identifică toate
defectele - carii, caverne sau alte defecte , porțiuni
problematice, cum ar fi pete de ulei, locuri care se
macină sau insuficient de puternice. Substratul trebuie
sa fie puternic, solid, uscat și plat și purificat prin
mijloace de reducere a aderenței, fără urme de lapte de
ciment, praf, noroi, reziduuri de vopsea, cauciuc. Dacă
este necesar, se efectuează curățarea mecanică a
substratului, de exemplu prin sablare.
 APLICAREA MOZAICULUI PE
HÂRTIE(METODA INVERSATĂ)

Montarea începe cu aplicarea pe hârtia pregătită a

adezivului, după care el este distribuit uniform pe întreaga
suprafață. În majoritatea cazurilor, se recomandă utilizarea
adezivului pe bază de latex. Mozaicul, se lipește cu fața pe
hârtie. Stivuirea trebue să fie netedă,îndeplinită cu
acuratețe, cu distanța egală dintre foi ,ca să corespundă
distanței dintre plăci, presiunea excesivă este inacceptabilă.
La sfârșitul aplicării, foile trebuie să fie fixate în mortar cu
lovituri ușoare cu o plăcă din cauciuc. Peste o zi, hârtia
poate fi îndepărtată - umezită cu un burete umed,
rămânând doar mozaicul. Înainte de rostuire, suprafața
mozaicului trebuie curățată de resturile de hârtie și de
adeziv. Pentru umplerea rosturilor, se recomandă utilizarea
unei compoziții recomandate de producătorul mozaicului.La
finisare puteți lustrui suprafața mozaicului.
 PLASAREA MOZAICULUI PE PLASĂ

Spre deosebire de mozaicul pe foi de hârtie, un

mozaic lipit pe plasă este lipit cu suprafața frontală în
sus. Pentru tehnologia poziționării sale, este
caracteristic faptul că, după uscarea adezivului, este
posibil să se procedeze imediat la îmbinarea
cusăturilor.
MOZAIC SPAȚIAL
MOZAIC ÎN VOLUM
MOZAIC DE BAZIN
MOZAIC DE BAZIN
MOZAIC DE BAZIN
 Ca materiale de mozaic, sunt folosite smalta
tradițională și piatră naturală, precum și amestecuri
de sticlă, ceramică, granit și metal. Versiunea clasică a
mozaicului din smaltă rămâne, însă a fi, cea mai
rafinată și selectă opțiune pentru decorarea
panourilor decorative
 Smalta este o sticlă opacă ,colorată sub formă de
cuburi sau plăci, folosite pentru a face mozaicuri. În
plus, fiecare cub este puțin diferit de celelalte atât prin
formă cât și prin nuanță. Din această cauză, o
suprafață mare, căptușită cu smaltă de aceeași
culoare, nu pare a fi plictisitoare.
 Smalta tradițională se confecționează
dintr-un amestec opac ,omogen de sticlă și
oxizi de metal.
Smalta are atât o serie de proprietăți pozitive ,precum:
• material hand-made,

• paleta bogată de câteva mii de culori,

• saturația și unicitatea nuanțelor mozaicului,

• efect strălucitor,

• durabilitate,

cât și caracteristici care limitează sfera utilizării sale,

cum ar fi:
• Suprafețe neuniforme, muchii cioplite
• complexitatea lucrului
• preț ridicat la costul materialelor
 Paleta de culori ale
smaltei include sute de culori
și nuanțe diferite, ceea ce
permite să obținem panouri
de înaltă calitate cromatică.
Se caracterizează prin
rezistența culorii și rezistența
la orice mediu agresiv.
 MILLEFIORI
Millefiori (lit. "mille fiori")
este un fel de sticlă pentru
mozaic, caracterizată prin
modele decorative speciale.
Numele este similar cu francezul
"mille fleurs" – termen apărut
în secolul al XVIII-lea pentru
porțelanul adus din
China și orașul Meissen, a
cărui decorare o constitue o
mulțime de flori fin colorate sau
modelate - dar tehnica de
millefiori are un caracter
complet diferit. Millefiori de
sticlă sunt realizate din straturi
colorate de sticlă subțiri
suprapuse .
 tehnica millefiori presupune
producerea de tije de sticlă ( „bețe
murrini“) cu desene multicolore, care pot
fi văzute doar în secțiunea tijei (desenele
în cea mai mare parte sunt sub formă de
flori, de aici numele tehnicii). Ornamentul
secțiunii transversale a tijei se obține în
flacără prin laminarea cantitaților mici de
culoare diferită de fibre de sticlă pe
miezul din centru și configurarea
ornamentului pe partea exterioară.
Ulterior, tija de sticlă obținută este
încălzită și când devine flexibilă, este
trasă pentru a o subția Ornamentul astfel
"se micșorează" în diametru. După răcire,
această tijă se taie în plăcuțe subțiri, ele
sunt unite din nou împreună și trase într-o
noua baghetă și astfel se procedează
până se obține un model dorit în
secțiunea transversală.
Миллефиори
МИЛЛЕФИОРИ