Anda di halaman 1dari 8

RABOTAREA ŞI MORTEZAREA

Definiţie. Principiul de lucru. Domeniul de utilizare.

Rabotarea este procedeul de prelucrare prin aşchiere la care mişcarea


principală este rectilinie, executată în plan orizontal. În funcţie de maşina – unealtă
pe care se realizează prelucrarea, mişcarea principală şi cea de avans pot fi
executate de către cuţitul de rabotat sau de către piesa prinsă pe masa maşinii

În cazul mortezării mişcarea principală, rectilinie alternativă, se execută în


plan vertical de către sculă, iar mişcarea de avans de către semifabricatul prins pe
masa maşinii.
Atât în procesul de rabotare (la toate cele trei tipuri de maşini) cât şi în cel de
mortezare există o cursă activă (va) şi o cursă de gol (vg).
Pentru ambele procedee, la capătul cursei de gol se realizează avansul
intermitent de generare, iar după o traiectorie completă, o nouă adâncime de
aşchiere se poate obţine cu ajutorul avansului de reglare executat de sculă sau
semifabricat.
Aceste procedee de prelucrare sunt caracterizate de productivitate mică
deoarece:
• există cursa de gol, când nu are loc aşchiere;
• în lungul cursei active viteza de aşchiere este variabilă, astfel că nu se poate
folosi întreaga cursă pentru aşchiere (cu viteză apropiată de cea economică).
Din acest motiv se folosesc în producţia individuală şi de serie mică.
Prin rabotare se pot prelucra suprafeţe plane (orizontale, vertical sau
înclinate), precum şi suprafeţe profilate, folosind cuţite profilate. Rabotarea se
utilizează în special la prelucrarea suprafeţelor înguste şi lungi (ghidaje,
marginile tablelor etc.). Frecvent se prelucrează prin rabotare canale, danturi la
cremaliere, arbori canelaţi (folosind un dispozitiv de divizare).
Posibilităţile de prelucrare pe maşinile de mortezat sunt mai mari decât la
raboteze sau şepinguri. Acest lucru rezultă din faptul că maşinile de mortezat
sunt înzestrate cu masă rotativă prevăzută cu un dispozitiv de divizare, astfel că,
pe lângă avansurile rectilinii după două direcţii perpendiculare, se mai poate
realiza şi un avans de rotaţie (în jurul celei de-a trei axe, verticale).
Exemple de suprafeţe prelucrate prin rabotare pe şeping
Particularităţi ale geometriei
cuţitelor de rabotat şi mortezat

Exemple de suprafeţe
prelucrate prin mortezare
În scopul consolidării tăişului, pentru a reduce efectele
defavorabile ale prelucrării cu şoc, cuţitele de rabotat se
realizează deseori cu unghi de înclinare  negativ. Prin
combinarea corespunzătoare a valorilor unghiurilor de
degajare şi de înclinare este posibilă deplasarea locului
primului contact dintre sculă şi stratul de aşchiere spre
porţiuni mai rezistente ale tăişului , ferind în acest fel
vârful sculei de solicitări prea mari şi de pericolul
spargerii. Astfel, la <0 şi <0 primul punct de contact
este U; la >0 şi >0 primul punct de contact este S.
Cuţitele obişnuite de mortezat se deosebesc de cele de strunjit şi de rabotat
prin existenţa a două tăişuri secundare, două suprafeţe de aşezare secundare,
precum şi prin forma lor constructivă.
Regimul de aşchiere la rabotare şi mortezare.

Elementele stratului de aşchiere la rabotare şi


parametrii regimului de aşchiere se definesc şi se
măsoară ca şi în cazul strunjirii.
Adâncimea de aşchiere t (distanţa între
suprafaţa iniţială şi cea prelucrată, măsurată pe
direcţie perpendiculară pe aceasta), precum şi
avansul s (distanţa dintre două suprafeţe de
aşchiere consecutive, măsurată pe direcţia
mişcării de avans), se aleg diferit pentru rabotări
de degroşare şi de finisare.

la prelucrări de degroşare, adâncimea de aşchiere variază între 2,5 şi 25 mm,


iar avansul între 0,2 şi 2 mm/c.d., fiind tot mai mic pe măsură ce adâncimea
este mai mare;
la rabotările de finisare adâncimea de aşchiere se ia între 0,2 -1 mm, iar
avansul 0,2 - 0,5 mm/c.d.
Elementele stratului de aşchiere la mortezare se definesc similar cu cele de la
rabotare.
Adâncimea de aşchiere t este, frecvent, cuprinsă între 3 şi 8 mm, iar avansurile
variază între 0,3 şi 2 mm/c.d. la degroşări şi 0,1-0,5 mm/c.d. la finisări.
Avansul ales de obicei din tabelele existente în literatura de specialitate, în funcţie
de materialul prelucrat, se verifică din punct de vedere al rezistenţei cuţitului,
operaţie care se face după determinarea forţei de aşchiere.
Viteza de aşchiere la rabotare şi mortezare se determină cu relaţia:
Cv
v  Kv [m / min]
Tm  t x v  syv

unde: Cv, m, xv, yv sunt coeficienţi care depind de natura materialului şi se


găsesc în tabele.
T – durabilitatea sculei aşchietoare, care variază între 30 şi 360 min;
t – adâncimea de aşchiere în mm;
s – avansul în mm/c.d.;
Kv – produsul unor coeficienţi de corecţie ai vitezei, care ţin cont de
condiţiile practice de prelucrare şi se adoptă din tabele

Vitezele de aşchiere folosite frecvent la rabotare variază între 10 şi 25 m/min.,


fiind limitate de masele mari aflate în mişcare.
Forţele de aşchiere la rabotare şi mortezare

Componentele forţei de aşchiere la rabotare sunt


prezentate în figură.
Componenta principală a forţei de aşchiere Fz se
determină cu relaţia:
x Fz y Fz
Fz  C Fz  t s  K Fz

Componentele Fx şi Fy pot fi calculate cu relaţii


similare sau pot fi determinate procentual din Fz.
După determinarea forţei principale de aşchiere este necesar să se facă
verificarea acesteia în funcţie de forţa maximă de tragere a mesei (sau a
berbecului). Verificarea se face luând în considerare, pe lângă forţa principală de
aşchiere şi forţa de frecare în ghidajele mesei (sau berbecului), precum şi forţa
de inerţie a mesei (sau a berbecului), determinându-se forţa totală, F, care
solicită mecanismul de deplasare:
F = Fz + Ff + Fi [daN]
în care Ff este forţa de frecare în ghidaje,iar Fi este forţa de inerţie a mesei
sau berbecului.Este necesar ca:
F  Fmax
unde Fmax [daN] este forţa maximă de tragere a mesei (/berbecului), dată în
cartea tehnică a maşinii.
Forţa de aşchiere la mortezare se descompune conform reprezentării din figura
de mai jos.
Componenta principală Fz se determină folosind relaţia şi
tabelele utilizate la rabotare.
Verificarea avansului în funcţie de rezistenţa cuţitului se
face prin compararea componentei Fx cu valoarea
acesteia admisă de rezistenţa cuţitului:
Fx  Fx adm

în care Fx se stabileşte în funcţie de Fz, considerându-se:

Fx = (0,3...0,4).Fz

Anda mungkin juga menyukai