Comunicarea

didactică

Curs
MD anul 2
 Comunicarea are ca obiective descoperirea personalităţii o mai bună
înţelegere a relaţiilor umane.

 Comunicarea didactică se poate defini ca fiind o comunicare

instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de
învăţare.

 Schema oricărei comunicări cuprinde urmatoarele elemente: factorii care

ajută comunicarea, dispunerea lor, situațiile de comunicare precum și
elemente care perturbă comunicarea.

 Este un fapt bine cunoscut că procesul de învăţământ se realizează prin şi

pentru comunicare, fiind, în ultimă instanţă, un act de comunicare.
 Există mai multe modele pentru profesorul contemporan.
 Prof. I. Firu ierarhizează trăsăturile unui profesor competent astfel:
 1. normalitate, inteligenţă, moralitate
 2. caracter moral
 3. putere de muncă
 4. cadrul explicării lămurite
 5. vocaţie
 6. pregătire.
 Astfel ajungem la concluzie că personalitatea unui profesor poate influența
elevul dincolo de orele petrecute în clasă.
 Comunicarea, atât cea didactică cât şi cea de la nivelul societăţii, rămâne o
problemă deschisă pentru cercetare în privinţa posibilităţilor de realizare a
unei comunicări integrale - o comunicare în care pierderea de informaţii să fie
minimă, obţinându-se o satisfacţie pentru ambii interlocutori, şi în care ceea
ce se receptează să coincidă într-o măsură semnificativă cu input-ul de la
capătul de emitere.
 Se pot menţiona şi unele contradicţii posibile între educaţie şi comunicare,
cum ar fi impactul educativ al mass-mediei existente în societatea modernă,
cât şi a altor mijloace cu acţiune educativă, material bibliografic, prelegerea
ţinută de profesor, dar care se manifestă cu precădere într-o singură direcţie,
căpătând aspect de caracter impus şi receptare pasivă.
 În plus, informaţia obţinută prin aceste mijloace şi în special, prin mass-
media, poate acuza o lipsă de coerenţă, o anumită standardizare sau
stereotipie, anulând particularităţile individuale şi de grup şi limitând
aspectele formative ale individului.
 În aceste condiții de „bombardament informaţional” instruirea şcolară capătă
valenţe şi responsabilităţi suplimentare, printre care aceea de a-i învăţa pe
educaţi modalitatea de a integra/structura şi analiza informaţia, dezvoltându-
le capacitatea de a transforma un mesaj în semnificaţie.
 În acest scop, instruirea şcolară are la îndemână un instrument fundamental,
limbajul, dar comunicarea presupune mai mult de atât.
 Comunicativitatea didactică este adresativă şi stimulativă şi presupune o
foarte bună cunoaştere psihopedagogică a elevului.
 În acest sens, este de un real folos empatia o un alt factor pentru realizarea
unei comunicări didactice eficiente.
 Limbajul didactic are caracteristici proprii - utilizează limbajul obişnuit,
vocabularul, structurile gramaticale, modul uzual de expunere pentru că va
recurge la noţiunile de transmis cu ajutorul acestora.
 Comunicarea didactică trebuie realizată precis şi expresiv, în acelaşi timp,
clar şi concis facilitând atât transferul cât şi înţelegerea mesajului transmis;
 Informaţiile transmise trebuie adaptate scopului, obiectivelor didactice şi
nivelului intelectual al cursanţilor.
 În comunicarea didactică, prezentarea şi exprimarea cunoştinţelor îmbracă
forme diferenţiate, în funcţie de auditoriul căruia îi sunt destinate, de aceea
se poate spune că limbajul didactic are un destinatar precis definit, variabil
după nivelul, interesul, formele de utilizare viitoare a celor comunicate.
 Folosind un limbaj inteligibil şi adecvat, bazat pe o comunicare expresivă şi
convingătoare, cadrul didactic va încerca să transfere conţinutul predat în
mod atractiv, nuanţat, argumentat şi inteligibil, apelând la întregul arsenal
metodic şi logistic de care dispune, depăşind simplul şi plictisitorul monolog
într-o expunere elevată şi argumentată care va schimba conformismul în
participare şi activism.
 În cadrul discursului didactic trebuie examinate nu doar conţinutul şi formele mesajului
transmis, ci şi relaţiile lor cu elementele psihosociale şi situaţionale ale comunicării.
 Cercetările au stabilit faptul că cei mai influenţi factori ai contextului psihosocial din mediul
educaţional sunt: comunicarea interpersonală, relaţiile interindividuale dintre membrii
grupului şi comportamentul model al persoanelor semnificative pentru subiecţii în formare.
 În activitatea grupului şcolar, comunicarea interpersonală reprezintă modalitatea fundamentală
de interacţiune psihosocială dintre profesor şi elevi/studenți, de realizare a relaţiilor
interindividuale de cunoaştere, informare, influenţă, valorizare şi reglare reciprocă.
 Climatul psihosocial se apreciază prin nivelul şi calitatea relaţiilor interpersonale ale
membrilor, prin satisfacţia/insatisfacţia membrilor faţă de statutul lor în grup, faţă de normele
şi criteriile de apreciere şi promovare, faţă de schimbările intervenite în scopul principal şi în
scopurile individuale, prin disciplina individuală şi cea de grup.
 Relaţia pedagogică este cu atât mai eficientă din punct de vedere educativ cu cât comunicarea
funcţionează concomitent la ambele niveluri, formal şi informal.
 Acel climat afectiv, cu puternice valenţe motivaţionale, este constituit tocmai din aceste
mesaje ectosemantice, generate de actul comunicării
 Principala responsabilitate a cadrului didactic este proiectarea metodelor şi a mediilor de învăţare
centrate pe student, cu mai puţin accent asupra responsabilităţii tradiţionale de a transmite doar
informaţii.
 Relaţia dintre student şi profesor este una de parteneriat, în care fiecare îşi asuma responsabilitatea
atingerii rezultatelor învăţării
 Rezultatele învăţării sunt explicate si discutate cu studenţii din perspectiva relevanţei acestora
pentru dezvoltarea lor.
 Cadrele didactice folosesc resursele noilor tehnologii (ex. e-mail, pagina personală de web pentru
tematică, bibliografie, resurse în format electronic şi dialog cu studenţii), şi materiale auxiliare, de
la tablă la flipchart şi videoproiector.
 Învăţământul centrat pe student este unul dintre principalele repere care jalonează reforma
învăţământului superior european, cunoscută sub denumirea de Procesul Bologna.
 La realizarea învăţământului centrat pe student îşi aduc aportul studenţii universităţii, cadrele
didactice din instituţie şi nu în ultimul rând, instituţia de învăţământ superior.
 Fiecare din aceşti factori are un rol determinant în costruirea unui învăţământ axat pe nevoile
studentului, fapt pentru care, absenţa sau neimplicarea unuia dintre factori, face imposibilă
realizarea învăţământului centrat pe student.
 Blocaje ale comunicării didactice
 Blocajele comunicării pot avea o asemenea intensitate, încât între informația
transmisă și mesajul perceput să existe diferențe vizibile.
 Comunicarea ineficientă poate cauza singurătate, conflicte, probleme în
familie, insatisfacții profesionale, stres psihologic, boli fizice și chiar
moartea, atunci când comunicarea este complet întreruptă.
 În contextul analizei mediului universitar din punct de vedere a calității
proceselor de comunicare se consideră utilă sistematizarea locajelor
comunicării didactice după următoarele patru criterii:
 1. caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică (profesorul pe
de o parte, studentul pe de altă parte).
 2. relațiile socialvalorice existente între participanți la relația de comunicare
didactică.
 3. canalul de transmisie.
 4. particularitățile domeniului în care se realizează comunicarea didactică.
 Blocaje determinate de caracteristicile
persoanei angajate în comunicarea didactică
(profesorul pe de o parte, studentul pe de altă
parte)
 Fiecare individ ce se angajează într –o situație de comunicare directă implică toată
personalitatea sa și propriul sistem de nevoi în cadrul acesteia.
 Atunci când vorbim de caracteristicile persoanelor ce comunică, am putea avea în
vedere și anumite probleme de ordin fizic și fiziologic (diferite deficiențe senzoriale,
oboseală, surmenajul), care pot produce distorsiuni în comunicarea didactică.
 Alți factori ce pot interveni sunt cei psihologici, îndeosebi factorii de personalitate.
 Profesorul exprimă în relația de comunicare cu studentul modul său de a fi,
atitudinile și interesele sale, obișnuințele și stereotipuriles, gradul de deschidere către
partener, încărcătura afectivă, umorul, agreabilitatea, etc. calitatea relațiilor are de
suferit dacă profesorul prezintă trăsături de personalitate negative.
 Blocaje determinate de relațiile socialvalorice
existente între participanți la relația de
comunicare didactică.
 Această categorie de obstacole își are originea în relațiile interindividuale
dintre participanții la relația de comunicare didactică.

 Trebuie să remarcăm faptul că între profesor și studentul său regăsim în

permanență o relație de autoritate: cognitivă și deontică.

 Profesorul este considerat autoritatea cognitivă în defășurarea actului

didactic în general și a comunicării didactice în special.
 Blocaje determinate de canalul de
transmisie.
Comunicarea didactică se realizează cu ajutorul tuturor formelor de
limbaj: verbal, paraverbal și nonverbal.
În cele mai multe cazuri întâlnim blocaje la nivelul comunicării
verbale, deoarece nu se respectă o serie de condiții importante:
semnele să fie purtătoare de sens și să trimită la o referință.
O categorie des întâlnită se referă la faptul că studentul nu se află,
de multe ori, în posesia sensului exact și a referinței adecvate în
cazul unui anumit termen, motiv pentru care el utilizează termenul
în mod incorect, iar comunicarea este afectată.
 Blocaje determinate de particularitățile
domeniului în care se realizează comunicarea
didactică.
Comunicarea se realizează în bune condiții dacă participanții
stăpânesc foarte bine sensurile practic operaționale ale semnelor
limbajului.
Dacă această exigență nu este îndeplinită atunci comunicarea
eficientă nu poate avea loc.
La anumite discipline de învățământ, cunoașterea specializată se
concretizează în teorii și siteme ce recurg la limbaje artificiale în
măsură să asigure cu mare exactitate transferal conținutului
informațional de la un individ la altul.
 STUDENTUL ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL CENTRAT PE
STUDENT
 Din perspectiva învăţământului centrat pe student, studentul participă prin
acţiune, la propria dezvoltare.
 Prin învăţământul centrat pe student, se renunţă la oferirea de-a gata a
cunoştinţelor de către cadrul didactic şi la memorarea lor de către student în
vederea reproducerii ulterioare a acestora, studentul nemaifiind tratat ca
obiect al instruirii, ci ca subiect al acesteia, ca participant activ şi
responsabil de construcţia propriei cunoaşteri, a propriilor cunoştinţe.
 Studentul este cel care trebuie să acţioneze, să-şi mobilizeze forţele
intelectuale, să manifeste preocupare pentru cunoaştere, iniţiativă, să caute,
să tatoneze, să exploreze, să propună soluţii la probleme, să vină cu idei
noi, să formuleze opinii, ipoteze, să extragă concluzii, să argumenteze, să
judece, să evalueze, să ceară ajutor, să comunice şi să coopereze cu colegii
şi cu cadrele didactice.