AFECTIVITATEA

AFECTIVITATEA – FUNCȚIA TIMICĂ ȘI

TULBURĂRILE EI - DISTIMII
1. Definiție
Afectivitatea este procesul psihic care reflectă raportul
dintre trebuințe ( conținutul afectivității ) și
obiectele, ființele și fenomenele lumii
înconjurătoare.
Afectivitatea este o componentă esențială a sistemului
psihic uman, în pofida curentului raționalist care
încerca să o discrediteze.
Procesele afective reprezintă o formă de manifestare a
atitudinii omului față de realitatea înconjurătoare.
Prin afectivitate omul își manifestă caracterul său
personal ca existență originală, unică și irepetabilă.
După P.M. Jocobson (1958) sentimentele sunt trăite
întotdeauna de om, ca având o legătură directă cu
personalitatea sa și sunt percepute ca expresie a
propriei sale personalități.
În schema de organizare a sistemului psihic,
afectivitatea se interpune între motivație și cogniție,
împletindu-se cu ambele. În raport cu motivația,
îndeplinește rolul de traducător de exteriorizare -
individualizare. În raport cu cogniția, afectivitatea
îndeplinește rolul de mediator între imaginea sau
reprezentarea mentală a obiectului și stările interne
ale subiectului.
Sub aspect neurofiziologic, o trăire emoțională se poate
produce în situația privării informaționale ( trăiri
emoționale nespecifice – emoții de neliniște,
tensiune, teamă, frică ) sau în situația prezenței sau
acțiunii semnalelor informaționale ( trăiri
emoționale specifice – senzații organice ). Stimulii
externi care provoacă o stare emoțională se numesc
afectogeni, iar cei care nu produc nicio stare
emoțională se numesc indiferenți.
2. Indicatorii afectivității
Principalii indicatori prin care identificăm și apreciem
o stare emoțional-afectivă sunt :
- polaritatea
- intensitatea
- durata
- convertibilitatea
- ambivalența
- transpozabilitatea
Polaritatea – conținutul propriu-zis al trăirii – emoții
pozitive sau stenice ( plăcere, satisfacție, bucurie ) și
emoții negative sau astenice ( insatisfacție, frică,
tristețe )
Intensitatea - determinată de forța fizică a stimulului
afectogen și de magnitudinea semnificației lui –
emoții foarte puternice ( afecte ), moderate, slabe și
foarte slabe.
Durata – reflectă raportul temporal dintre prezența
stimulului afectogen și prezența stării emoționale
specifice. Durata unei trăiri emoționale conține două
segmente distincte :
- activ care tinde să se suprapună peste durata acțiunii
stimulului
- pasiv ( rezidual ) care se întinde dincolo de încetarea
acțiunii stimulului.
Pe baza segmentului rezidual se structurează
componentele stabile ale vieții afective -sentimentele -
și se organizează memoria afectivă. Gradul de
consolidare al acestor componente se traduce în plan
psihocomportamental prin termenii de stabilitate-
instabilitate emoțională și flexibilitate-rigiditate
emoțională.
Convertibilitatea – reflectă proprietatea sferei
emoțional-afective de a se adecva la schimbarea
semnificației obiectului inițial, astfel încât trăirea
inițial pozitivă să devină negativă și invers.
Ambivalența - actualizarea în același timp, în perceție ți
reprezentare, atât a valențelor pozitive, cât și a celor
negative, trăirea emoțională reunind ambii poli.
Transpozabilitatea - capacitatea unui subiect de a se
transpune în starea emoțională a altuia și de a
consona cu el ( empatie ).
3. Clasificarea stărilor afective

- stări afective elementare

- emoții
- dispoziții
- sentimente
- pasiuni
3.1. Stări afective elementare – se include starea de
afect, caracterizată printr-o puternică încărcătură
emoțională, cu un debut brusc și o desfășurare
furtunoasă, însoțită de modificări de mimică,
pantomimică și fenomene neuro-vegetative.
Starea de furie sau de mânia este una din stările afective
elementare unde conștiința este centrată pe conflict
fără ca subiectul să prezinte o tulburare a
conștiinței. Starea de afect este considerată o reacție
emoțională primitivă.
3.2. Emoții – dispun de un sistem motivațional mai
complex și presupun mecanisme elaborate în viață,
datorită cărora beneficiază de o condiționare socială
mai pregnantă.
Reprezintă o stare tipică și particulară care exprimă
răsunetul afectiv al raportului dintre subiect și
obiectele, ființele sau fenomenele lumii
înconjurătoare.
Stările emoționale pot fi : pozitive ( plăcere, satisfacție,
bucurie ), negative ( neplăcere, tristețe, frică ).
După influența asupra capacității de efort psihic, stările
emoționale pot fi : stenice ( cresc capacitatea de efort
psihic ) sau astenice (scad capacitatea de efort psihic)
3.3. Dispoziția – este starea afectivă de fond, de durată,
cu intensitate medie, care reflectă nivelul general de
funcționalitate al organismului. Este determinată de
gradul de adaptare al individului la ambianță și de
starea subiectivă precedentă.
Este condiționată de adaptarea individului la ziua
respectivă, dar individul poartă cu sine o încărcătură
afectivă din zilele precedente, unele conștientizate,
alte le insuficient conștientizate și refulate din
conștiința sa.
Dispoziția afectivă poate fi : bună, tonică, contagioasă,
veselă sau rea, iritabilă, plină de neliniște.
3.4. Sentimentele – sunt trăiri emoționale de factură
mai complexă, care se deosebesc de emoții prin faptul
că sunt mai stabile și mai puțin intense, iar
încărcătura lor cognitiv-evaluativă este mai mare.
Sentimentele se constituie într-un focar psihologic
esențial care amprentează și influențează profund
sistemul atitudinal și traiectoria comportamentală a
personalității.
În funcție de natura obiectelor în jurul cărora se
construiesc, sentimentele pot fi personale ( iubire de
sine, prețuire ), sentimente interpersonale ( dragoste,
iubire, stimă, adulare ), sentimente sociale ( mândria
de apartenență), sentimente spirituale
3.5. Pasiuni – sunt structuri afective mai stabile și de mai
mare intensitate, prin prisma relațiilor pe care le
realizează cu ambianța. Ele se elaborează pe baza
unei motivații intrinseci puternice pentru lucruri,
ființe și activități.
Pasiunea împinge cu mare forță energetică subiectul la
acțiune pentru atingerea scopului pe care sunt
centrate.
În forma lor superioară, pasiunile se manifestă prin
pasiunea pentru artă, pentru știință, pentru profesia
aleasă. În domenii specifice de activitate, când
pasiunea se împletește cu aptitudinea, se naște
vocația.
4. Structura procesului emoțional
În structura emoției se disting trei componente :
a. trăirea subiectivă interioară – reflectă
semnificația propriu-zisă a obiectului
b. reacțiile organice vegetative – însoțesc și susțin
trăirea subiectivă, având un caracter reflex,
necondiționat, fără control voluntar
c. manifestările comportamentale – se
caracterizează printr-o gamă extinsă de expresii și
reacții motorii : gesturi, mișcări ale capului,
corpului, expresii faciale motorii ( râs, plâns,
încruntare ), tremur, expresii verbale.
5. Mecanismele neurofiziologice ale emoțiilor
Stările afective elementare sunt legate într-o mare
măsură de anumite regiuni și structuri neuronale.
La acestea se adaugă următoarele trei niveluri
ierarhice integrative ale stărilor emoționale :
- nivelul diencefalic – integrează stări emoționale
primare ( frică, furie, agresivitate, impunere )
- nivelul limbic – asigură integrarea îndeosebi a
aspectelor motorii ale reacțiilor emoționale
- nivelul neocortical – el asigură transformarea
semnalelor afectogene în trăire subiectivă
conștientă.
6. Tulburări ale afectivității ( Distimii )
În psihopatologie, tulburările stărilor afective se
clasifică după :
 Natură
 Intensitate
 Forță
 Labilitate
 Conținut
 Motivație
Tulburările de afectivitate sunt analizate și sub
aspectul modificărilor :
 Cantitative (hipertimie, hipotimie, aritmie)
 Calitative ( paratimii )
6.1. Tulburări cantitative ale afectivității
I. Hipertimia – creșterea răsunetului afectiv față de o
situație
a. Hipertimia negativă :
1. depresia
2. anxietatea
3. anestezia psihică dureroasă
b. Hipertimia pozitivă :
1. dispoziția expansivă
2. hipomania ( elația )
3. euforia
a.1. Depresia se poate clasifica astfel :
1. endogene ( pure )
2. exogene ( psihogene )
3. organice
- cauze endocrinologice
- maladii neurologice
- condiții metabolice
- condiții autoimune
- boli infecțioase
- neoplazii
- boli cardiace cronice
- boli renale severe
4. induse de anumite substanțe
- intoxicația cu alcool, amfetamină, cocaină,
halucinogene, inhalante, opiacee, sedative,
hipnotice și anxiolitice
- abstinența de alcool, amfetamină, cocaină,
sedative, hipnotice și anxiolitice
- cauze farmacologice
a.2. Anxietatea – după modalitățile de manifestare,
poate fi :
a. anxietatea generalizată ( liber flotantă )
b. atacul de panică
c. anxietate focalizată ( fobică )
După natura obiectului fobic se disting :
- fobii specifice
- agorafobia
- fobia socială
a.3. Anestezia psihică dureroasă – reprezintă
incapacitatea de a reacționa afectiv la stimuli,
conștientizată și resimțită intens de pacient ca fiind
extrem de dureroasă.
b.1. Dispoziția expansivă se întâlnește în sindromul
hipomaniacal și sindromul maniacal de debut

b.2. Hipomania ( elația ) – se întâlnește la debutul fazei

maniacale din tulburarea bipolară

b.3. Euforia
Ca expresie psihopatologică, euforia se întâlnește în :
- forme ușoare sau fruste de intoxicații cu : etanol,
cafea, morfină, eter, benzină prin inhalare
- în stări nevrotice prin suprasolicitare
- în stări subfebrile
- în fazele maniacale ale tulburării bipolare
- pot apare stări de euforie în forma expansivă a PGP,
boală hipertensivă, ASC, stări demențiale senile,
postraumatice, post AVC, în oligofrenii
Euforia autentică trebuie diferențiată de :
- moria – jovialitate expansivă
- râsul spasmodic al pseudobulbărilor
- euforia necontagioasă, puerilă din schizofrenia
hebefrenică
II. Hipotimia – scăderea în diferite grade a rezonanței
afective
 Detașarea afectivă - se întâlnește în
schizofrenie, sindroame involutive, tulburarea
de personalitate antisocială, tulburări
cantitative de conștiință
 Anhedonia – pierderea plăcerii pentru
activități altădată efectuate cu plăcere
 Alexitimia – dificultatea identificării
propriilor emoții
 Apatia – lipsa de tonalitate afectivă și
interes față de propria persoană
III. Atimia – scăderea foarte accentuată a tonusului
afectiv și a capacității de rezonanță afectivă la
situațiile ambianței.

IV. Instabilitate afectivă

 Labilitatea afectivă ( versatilitatea timică ) – în
mânie, în oligofrenii și unele tulburări de
personalitate
 Incontinența afectivă– în fazele avansate ale
aterosclerozei cerebrale și în demențe
 Embol afectiv –la pacienții cu afecțiuni vasculare
cerebrale
 Poikilotimia – în ciclotimie, isterie, paralizie
generală progresivă, demențe, hipertiroidie
 Iritabilitatea – în tulburarea de personalitate
antisocială, tulburarea de personalitate borderline,
tulburarea explozivă intermitentă, mânie
 Disforia – în perioadele intercritice ale epilepsiei,
sevraj la alcool sau la alte droguri, alcoolism cronic,
unele encefalopatii, în tulburarea bipolară, tulburări
de personalitate antisocială sau borderline
6.2. Tulburări calitative de afectivitate ( paratimii )
Paratimiile se caracterizează prin reacții afective
aberante și inadecvate, uneori paradoxale față de
motive, situații sau evenimente.
Se întâlnesc la persoane aflate în situații limită de
existență, persoane care trec prin momente intens
psihotraumatizante sau în stări reactive.
a. inversiunea afectivă – reacție afectivă negativă
( în schizofrenie și în paranoia )
b. ambivalența afectivă – coexistența unor stări
afective opuse calitativ ( în schizofrenie și uneori la
vârsta înaintată )