Curs 13

Tuneluri şi metropolitane – note de curs
2015-2016
Prof.dr.ing. Anghel Stanciu, Asistent dr. ing. Mircea Aniculăesi, Asistent dr. ing. Oana Elena Colţ
Stabilitatea taluzurilor
soft.com/cesar/index.php?id=21&lang=en
Curs
http://www.itech-
Metode moderne de proiectare a
13
tunelurilor
13.1. Proiectarea căptușelii tunelului
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului
13.3. Stabilitatea frontului de lucru
13.4. Calculul tasării apărute la suprafața terenului
 Generalități
Conceptele moderne de proiectare a căptușelii unui tunel, dezvoltate de Peack (1969) și
revizuite recent de Mair și Taylor (1997), consideră proiectarea căptușelii, astfel încât, să preia
eforturile secționale rezultate, induse de presiunea rocii, în urma interacțiunii teren-căptușeală.
Proiectarea, respectiv dimensionarea bolțarilor prefabricați ai căptușelii trebuie să
corespundă cerințelor celor două stări limită, SLU și SLS / SLEN (Tabel 13.1).
Tabel 13.1. Stări limită privind proiectarea căptușelii
Starea Limită Ultimă (SLU) Starea Limită a Exploatării Normale (SLEN)

Cedarea secțiunii ca urmare a distrugerii Deschiderea excesivă a fisurilor (infiltrare a apei/
bolțarilor coroziune)
Compresiunea excesivă a bolțarului având ca
Deformația excesivă a bolțarilor
rezultat micro-fisurarea
Deformarea excesivă a secțiunii circulare a
Instabilitatea formei bolțarului
tunelului
Pierderea echilibrului static a secțiunii inelare a
tunelului
Proiectarea la starea limită ultimă (SLU) ia în considerare combinațiile date de următoarele
încărcări:
a) Încărcări permanente, ce se vor considera întotdeauna în proiectare:
- presiunea rocii;
- presiunea apei subterane;
- suprasarcini;
- reacțiunea rocii.
 Pași de proiectare
Proiectarea la starea limită a exploatării normale (SLEN), ia în considerare:
b) Încărcări normale:
- încărcări din diferite faze de execuție;
- influența seismului, etc.;
c) Încărcări speciale:
- influența tunelurilor alăturate;
- efectul tasărilor;
- alte încărcări.
Pașii de proiectare ai unei căptușeli de tunel forat sunt:
1. Selectarea anumitor specificații, coduri și standarde de proiectare. Tunelul ce urmează a
fi construit, trebuie să fie proiectat în conformitate cu standardele specifice în vigoare.
2. Decizii cu privire la dimensiunile interioare ale tunelului. Diametrul interior al tunelului
va fi ales în funcție de destinația pe care o va avea acesta.
3. Determinarea condițiilor de încărcare. Încărcările ce acționează asupra căptușelii include
presiunea pământului și a apei subterane, încărcări permanente date de căptușeală,
reacțiunea pământului și încărcările date de presele de montaj a căptușelilor prefabricate.
Proiectantul urmează să selecteze cazul critic de încărcare pe care îl va folosi la proiectarea
căptușelii.
4. Determinarea caracteristicilor căptușelii. Proiectantul va trebui să decidă asupra
caracteristicilor căptușelii, cum ar fi dimensiunile căptușelii (grosime), rezistența
materialului din care este realizată căptușeala, modul de aranjare a armăturilor, etc.
5. Calculul eforturilor secționale. Proiectantul trebuie să calculeze eforturile secționale în
bolțarii căptușelii de tipul momentului încovoietor, forțe axiale, prin folosirea unor modele
și metode de proiectare adecvate.
 Pași de proiectare
6. Verificarea siguranței. Proiectantul va
verifica factorul de siguranță a căptușelii la
încărcările luate în proiectare pentru ambele
stări limită:
6.1. pentru SLEN: verificarea la fisurare;
deformație; la compresiune.
http://geo-technical.blogspot.it/2014/05/week-19-tunnelling-tbm-course-segmental.html
6.1 pentru SLU: rezistența ultimă.
7. Reproiectarea. Dacă sistemul de căptușeală
ales nu prezintă siguranță la solicitările de
proiectare, proiectantul va trebui să
redimensioneze căptușeala. Același principiu
se aplică și în cazul în care caracteristicile
căptușelii asigura un factor de siguranță
acceptabil, dar nu este economic.
8. Aprobarea proiectului. După ce proiectantul
se asigură că prin dimensiuni și materiale,
căptușeala proiectată satisface un anumit
grad de siguranță, soliția aleasă este
economică și proiectată optim, documentația
proiectării va trebui să fie aprobată de
personalul responsabil de proiect.
În Figura 13.1 se prezintă schematic pașii de Figura 13.1 Schema logică de proiectare a
proiectare a căptușelii tunelului. unui tunel forat
http://en.wikipedia.org/wiki/Gerrards_Cross_Tunnel
Gerrards Cross Tunnel – U.K.

pentru SLU: rezistența ultimă.
http://www.hbm.com/es/menu/consejos-y-
trucos/scientific-journal/articulos-
tecnicos/datum/2008/06/01/on-site-stress-tests-of-
lining-segments-for-barcelonas-underground-tunnel-
1/
deformație; la compresiune
pentru SLEN: verificarea la fisurare;
 Pași de proiectare – imagini în cazul instalării stărilor limită: SLEN și SLU
http://www.tunneltalk.com/Ethiopia-Mar10- http://www.ccj-online.com/onsite/page/8/
Recovery-and-lining-performance.php
 Pași de proiectare – Presimensionarea căptușelii din beton
13.1.1. Predimensionarea căptușelii din beton
Căptușeala din beton, necesară în cazul tunelurilor, trebuie astfel proiectată încât să
îndeplinească criteriile de rezistență, durabilitate, impermeabilizare cât și de preluare a
încărcărilor din exploatare. Căptușeala trebuie de asemenea proiectată la interacțiunea cu masa
de rocă înconjurătoare și regimul hidrologic din teren, dar avându-se în vedere și considerentele
contractuale și economie.
a) Grosimea căptușelii
Pentru majoritatea tunelurilor, grosimea căptușelii din beton este determinată în principal din
considerente practice, decât din considerente structurale. Doar în cazurile tunelurilor de
adâncime, la care se așteaptă apariția unor încărcări mari, sau în cazul tunelurilor supuse la
încărcări mari neuniforme, pentru proiectarea căptușelii primează cerințele structurale.
Grosimea minimă a căptușelii de beton este de regulă 230 mm, dar majoritatea căptușelilor,
necesită o grosime de 300 mm sau mai mult.
Pentru predimensionarea căptușelii din beton s-au realizat grafice, pe baza cărora se pot
obține valorile grosimii căptușelii în funcție de diametrul exterior al tunelului (Figura 13.2) sau a
diametrului interior (Figura 13.3).
În Figurile 13.4 și 13.5. sunt prezentate rapoartele dintre lungimea și lățimea bolțarului cât și
numărul de bolțari necesar realizării unui inel.
b) Pentru structurile subterane, rezistența la compresiune a betonului la 28 de zile trebuie să
fie egală cu 21 MPa și un raport apă / ciment mai mic de 0,45. Rezistențe mai mari, până la
35 MPa, pot fi justificate pentru obținerea unei grosimi mai mici a căptușelii, o durabilitate mai
mare.
 Pași de proiectare – Presimensionarea căptușelii din beton
Figura 13.2. Zveltețea inelului prefabricat Figura 13.3. Grosimea inelului prefabricat
potrivit AFTES (*)
Figura 13.4. Numărul de elemente prefabricate vs. Figura 13.5. Raportul ariei elementului
diametrul tunelului prefabricat
(*) AFTES - Association Française des Tunnels et de l'Espace Souterrain
 Pași de proiectare - Condițiile de încărcare
13.1.2. Condițiile de încărcare
Căptușeala tunelului din spatele TBM-ului (Tunnel Boring Machine) trebuie să fie capabilă
să preia toate încărcările și combinațiile de încărcări, fără deformații excesive.
Potrivit Standardului Japonez de proiectare a căptușelii tunelurilor, următoarele acțiuni ar
trebui luate în considerare la proiectarea tunelurilor executate prin metoda scutului:
1. Presiunea verticală și orizontală a pământului;
2. Presiunea apei;
3. Greutatea proprie a căptușelii;
4. Efectul suprasarcinilor: din trafic rutier, feroviar, greutatea clădirilor de la suprafață; alte
încărcări ce pot să apară, la suprafață, pe traseul tunelului;
5. Reacțiunea pământului;
6. Încărcări utile;
7. Încărcări din faza de construcție;
8. Influența seismului;
9. Influența a două sau mai multe tuneluri construite în vecinătate;
10. Influența altor lucrări realizate în vecinătate;
11.Efectul subsidenței pământului.
 Pași de proiectare - Calculul structural. Secțiuni critice.
13.1.3. Calculul structural. Secțiuni critice.
După stabilirea schemelor de încărcare și alegerea, ca urmare a predimensionării, a unei

grosimi a căptușelii, calculul necesar pentru proiectarea secțiunii transversale a tunelului trebuie
realizat pentru următoarele zone, considerate critice, ale tunelului:
a) secțiunea situată la adâncimea cea mai mare;
b) secțiunea situată la adâncimea cea mai mică;
c) secțiunea situată la adâncimea cea mai mare, raportată la nivelul apei subterane;
d) secțiunea situată la adâncimea cea mai mică, raportată la nivelul apei subterane;
e) secțiunea tunelului cu cea mai mare suprasarcină;
f) secțiunea solicitată la încărcări excentrice;
g) secțiunea situată în zonă cu acoperire inegală;
h) secțiunea care se găsește în apropierea unui alt tunel existent, sau în zona în care se va
construi un tunel.
Calculul eforturilor secționale. Eforturile secționale (M, N, T), pentru o anumită secțiune
transversală, se calculează folosind diverse modele structurale.
Verificarea secțiunilor. După obținerea valorilor eforturilor secționale (M, N, T) în

căptușeală, folosind diferite modele de calcul, urmează verificarea în secțiunile critice, fie la stări
limită sau pe baza rezistențelor admisibile.
 Pași de proiectare - Calculul structural. Secțiuni critice.
Secțiunile critice ale unui inel, vor fi cele:
• cu moment maxim (Mmax);
• forță axială maximă (Nmax);
• forță tăietoare maximă (Tmax);
• combinații ale acestora.
Verificarea se poate face la:
a) stări limită: Diagrama, de tipul celei
prezentate în Figura 13.6, descrie relația dintre
capacitatea portantă a secțiunii transversale, de
proiectare la eforturi axiale și capacitatea portantă a
secțiunii transversale, de proiectare la moment
încovoietor. Dacă valorile efortului axial și a
momentului încovoietor ( 𝑀𝑖 , 𝑁𝑖 ) se găsește în
interiorul curbei (Mcap, Ncap), secțiunea este sigură Figura 13.6. Diagrama de interacțiune N – M
potrivit stării limită de proiectare.
b) rezistențe admisibile - dacă tensiunea pe fibra exterioară în beton și tensiunea din
armătură sunt mai mici decât cele admisibile, secțiunea este sigură potrivit metodei de proiectare
la stări limită de tensiuni:
𝜎𝑐 ≤ 𝜎𝑐𝑎 = 𝑓𝑐𝑘 Τ𝐹𝑐 𝜎𝑠 ≤ 𝜎𝑠𝑎 = 𝑓𝑦𝑑 Τ𝐹𝑠
unde: 𝜎𝑐 - tensiunea pe fibra exterioară în beton; 𝜎𝑐𝑎 - tensiunea admisibilă a betonului;
𝑓𝑐𝑘 - valoarea caracteristică a rezistenței la compresiune a betonului; 𝐹𝑐 - factorul de
siguranță a betonului; 𝜎𝑠 - tensiunea în armătură; 𝜎𝑠𝑎 - tensiunea admisibilă a armăturii;
𝑓𝑦𝑑 - tensiunea la curgere a armăturii; 𝐹𝑠 - factorul de siguranță a armăturii.
 Generalități
Modelarea constitutivă reprezintă o simulare teoretică a comportamentului unui material.
Comportamentul majorității materialelor folosite pentru sprijinirea tunelurilor este cunoscut
și astfel pot fi modelate cu o acuratețe rezonabilă pentru condițiile întâlnite în tunel. Excepție
face cazul betonului torcretat în faza inițială sau a betonului proaspăt turnat în cofraj.
Comportamentul pământului este însă mult mai complex. În prezent, comportamentul
neliniar al pământului și elementele de sprijin sunt modelate ca materiale cu un comportament
liniar.
O clasificare a metodelor de proiectare disponibile în prezent sunt prezentate în Tabel 13.2.
Excavarea unui tunel schimbă starea inițială de eforturi, din masa de rocă, într-o stare de
eforturi secundară, mai nefavorabilă.
Zona din jurul unui tunel, unde are loc procesul de redistribuire a eforturilor, efectul de boltă,
este numită arc de rocă. În conceptul N.A.T.M., sistemul exterior de sprijinire este compus din
arcul de rocă și componentele sprijinirii primare (ancore, torcret și cintre sau arce cu zăbrele).
 Metode empirice de proiectare a excavației

Prin metodele empirice se poate estima tipul de sprijinire primară. Evaluările empirice se
bazează pe clasificarea rocilor, istoric și pe experiența inginerilor.
Două sisteme de evaluare empirică sunt utilizate la scară largă și cu succes, cel care folosește
criteriul RMR și sistemul Q.
Tabel 13.2. Evoluția metodelelor de proiectare
Metoda Modelarea 2D sau Influența Forma Execuție
materialului 3D timpului tunelului minieră/ TBM
Metode empirice
RMR - - nu oarecare Execuție
minieră
Q-system - - nu oarecare Execuție

minieră
RMi - - nu oarecare Execuție

minieră
ADECO-RS Pe baza metodei de 2D nu - Execuție

convergență-fretare și minieră
analiză numerică
Metode analitice
Convergență - fretare Elastic, plastic, fluaj 2D fluaj circulară ambele
Grindă pe mediu elastic elastic 2D nu oarecare ambele
Metode numerice
Metoda elementelor discrete (DE) toate 2D/3D fluaj oarecare ambele
Metoda elementelor finite (FEM) toate 2D/3D da oarecare ambele
Metoda diferențelor finite (FDM) elastic 2D/3D da oarecare ambele
Metoda elementelor de frontieră toate 2D/3D nu oarecare ambele

(BEM )
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului/ Generalități
 Mod de abordare
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului/ Metode empirice
 Criteriul RMR (Rock Mass Rating)
Indicele RMR se evaluează prin sumarea indicilor numerici parțiali acordați celor cinci
parametric specifici:
𝑅𝑀𝑅 = 𝑃1 +𝑃2 +𝑃3 + 𝑃4 + 𝑃5
unde: P1 - rezistența la compresiune monoaxială sau punctuală a rocii intacte (Anexa 13.1);
P2 - indicele RQD (Rock Quality Designation) (Anexa 13.2);
P3 – distanța medie între discontinuități/ fisuri (Anexa 13.3);
P4 - caracteristicile rosturilor/ fisurilor (Anexa 13.4);
P5 - prezența apei subterane (Anexa 13.4).
 Metode empirice – criteriul RMR – Clasificarea sistemelor de sprijin
Pe baza valorii RMR, astfel calculate, rocile se clasifică în cinci clase: Clasa I – foarte bună;
Clasa II – bună; Clasa III – medie; Clasa IV – slabă; Clasa V – foarte slabă. În funcție de acest
indice, pentru fiecare clasă se atribuie estimări globale ale timpului mediu de autosusținere, ale
coeziunii și unghiului de frecare interioară pentru masivul de rocă.
Recomandările referitoare la sistemul de sprijinire se referă numai la tunelurile și galeriile
excavate cu explozivi, cu deschideri între 6 și 12 m. Sinteza recomandărilor pentru sistemul de
sprijinire, precum și pentru modul de excavare, cu sau fără trepte intermediare sunt prezentate în
Tabel 13.3.
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului / Metode empirice
 Criteriul RMR – Clasificare sistem de sprijin
Tabel 13.3. Recomandări pentru sistemul de sprijinire în funcție de RMR
Clasa de rocă Excavarea Sistemul de sprijinire
Ancore Torcretare Arce metalice
I La secțiune plină, avans: 3 m
Foarte bună Nu este necesară sprijinirea, cu excepția unor ancore locale
RMR: 81-100
II La secțiune plină, avans: 1 – Local, la cheie Ocazional, nu

Bună 1,5 m. lanc = 3 m 5 – 6 cm
RMR: 61-80 Sprijiniri la 10 – 15 m de front la 2 – 2,50 m
III În două trepte, avans: 1,5 – 3 În șah, la La cheie nu

Medie m. 1,5 – 2,0 m 6 – 10 cm
RMR: 41-60 Sprijiniri la 6m de front lanc = 3 – 3,5 m La pereți 3cm
Plasă la cheie
IV În două trepte, avans: 1,5 – În șah, la 1 – 1,5 m La cheie Cintre ușoare

Slabă 3m. lanc = 3 – 3,5 m 10 – 15 cm sau medii, la
RMR: 21-40 Sprijinire imediată după avans Plasă pe contur La pereți 10 cm 1,5m
V În mai multe trepte, avans: 0,5 În șah, la 1 – 1,5 m La cheie Cintre medii
Foarte slabă – 1,5 m. lanc = 4,5 – 6 m 15 – 18 cm sau grele, la
RMR: < 20 Sprijinire imediată după avans, Plasă pe contur, La pereți 12 cm 0,75 m, cu
torcret după pușcare ancore în vatră În front 5 cm palplanșe
 Criteriul RMR – Indicele P1
Determinarea rezistenței la compresiune monoaxială se realizează în laborator pe probe
cilindrice, cu diametrul de cel puțin 50 mm, cu raportul dintre înălțime și diametru de 2÷2,5
(Figura 13.7.a).
Rezistența rocii la compresiune axială corespunde efortului axial maxim la care se rupe
proba (cedare casantă) sau valorii efortului de la care deformațiile cresc rapid și continuu (roci cu
comportament ductil).
Rezistența la încărcare punctuală se poate realiza pe probe cilindrice (Figura 13.7.b) sau de
formă oarecare (Figura 13.7.c). Încercarea se poate realiza diametral sau axial, înregistrându-se
valoarea maximă a forței la care se produce ruperea probei.
http://www.stuba.sk/english/science-and-
laboratories/laboratory-of-soil-and-rock-
http://geognosi.gr/gr/ergastirio.html
research/leading-research-centres-and-
mechanics.html?page_id=8042
a) monoaxială b) punctuală pe probe cilindrice c) punctuală pe probe cu formă oarecare
Figura 13.7. Determinarea rezistenței la compresiune

Pe baza rezultatelor încercării de compresiune monoaxială sau punctiformă, se atribuie rocii
o valoare numerică / indice numeric parțial, conform Anexei 13.1.
 Criteriul RMR – Indicele P2 (RQD - Rock Quality Designation)
Modalitatea de estimare a indicelui RQD este prezentată în Figura13.8. Estimarea se bazează

pe însumarea lungimilor fragmentelor recuperate din carotă, cu fragmente de dimensiuni mai
mari de 10 cm (zonele cu fragmente mai mici nu intră în calcul), împărțite la lungimea totală a
carotei (Figura 13.8).
Atribuirea valorii indicelui numeric parțial, pe baza indicelui P2 (RQD) se face conform
Anexei 13.2).
σ 𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑚𝑖 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑒 ≥ 10𝑐𝑚

𝑅𝑄𝐷 = ∙ 100%
𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑚𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑜𝑡𝑎𝑡ă
Tabel 13.4. Clasificarea masei
𝑙1 + 𝑙2 + 0 + 𝑙3 + 𝑙4 + 0 de roci pe baza indicelui RQD
→ 𝑅𝑄𝐷 = ∙ 100%
𝐿𝑡 RQD [%] Clasificarea
Diametrul minim al carotei este de 54,7 mm. calității rocii
Se recomandă ca lungimea carotei, folosită în calculul < 25 Foarte slabă
indicelui RQD, să nu fie mai mare de 1,5 m (Figura
13.9). 25÷50 Slabă
50÷75 Acceptabilă
Pe baza valorilor obținute pentru indicele RQD,
rocile au fost împărțite pe cinci clase de calitate (Tabel 75÷90 Bună
13.4). 90÷100 Excelentă
 Criteriul RMR – Indicele P2 (RQD - Rock Quality Designation)
http://hamptonroads.com/node/374841
Figura 13.9. Carote de roci
Figura 13.8. Modul de măsurare și

estimare a indicelui RQD
 Criteriul RMR – Indicele P2 (RQD)
S-a încercat, de către cercetătorul Merritt, o extindere a aplicației indicelui RQD pentru
evaluarea cerințelor de sprijinire, iar rezultatele sunt prezentate centralizat în Figura 13.10.
Figura 13.10. Adoptarea sistemului
de sprijinire în funcție de indicele
RQD
 Criteriul RMR – Indicele P5 (RQD)

Permeabilitatea rocilor propriu-zise este foarte redusă, fiind de maxim 10−6 𝑚/𝑠 în cazul
rocilor de șist. Permeabilitatea masivului de rocă depinde de tipul discontinuităților, de
dimensiunea și continuitatea acestora, etc.
În funcție de prezența apei subterane, respectiv a permeabilității rocilor, se atribuie valori
numerice indicelui P5 (Anexa 13.5).
 Alegerea sistemului de sprijinire în funcție de criteriul Q
Valoarea indicelui de calcul Q (Rock Mass Qality) se calculează cu formula:
𝑅𝑄𝐷 𝐽𝑟 𝐽𝑤
𝑄= ∙ ∙
𝐽𝑛 𝐽𝑎 𝑆𝑅𝐹
unde: RQD – indicele ce desemnează calitatea rocii (Rock Quality Designation);
𝐽𝑟 - indice depinzând de rugozitatea pereților fisurilor;
𝐽𝑤 - factor de reducere datorat prezentei apei în fisuri;
𝐽𝑛 - indice depinzând de numărul de seturi (familii, sisteme) de discontinuități (fisuri);
𝐽𝑎 - indice depinzând de stările de alterare a pereților fisurilor;
SRF = factor de reducere datorat stării de efort din masiv.
Clasificarea pe baza indicelui Q este cel mai adesea folosita pentru stabilirea tipului de
sprijinire. În acest scop, Barton si colaboratorii (1974) au definit un parametru adițional, intitulat
"dimensiunea echivalenta", 𝐷𝑒 , care are următoarea relație de calcul:
dimensiunile semnificative ale lucrării subterane (deschidere, diametru sau înăltime) [m]
𝐷𝑒 =
ESR (Raport echivalent de sprijin)
Valorile coeficientului ESR sunt alese în funcție de scopul excavației subterane si de gradul
de siguranță cerut pentru lucrările de sprijinire (Tabel 13.5).
În funcție de valoarea indicelui Q, rezultat din calcul, și a dimensiunii echivalente, De, se

stabilește tipul de sprijinire și lungimea ancorelor.
Tabel 13.5. Valorile coeficientului ESR

Categoria excavației ESR
A Deschideri temporare de mine 3÷5
Deschideri permanente de mine, tuneluri pentru apă la hidrocentrale (excluzând
B 1,6
conductele forțate), tuneluri pilot, galerii
Camere de depozitare, uzine pentru tratarea apei, drumuri secundare și tuneluri de
C 1,3
cale ferată, tuneluri de acces
Uzine electrice, tuneluri pentru drumuri principale și tuneluri de cale ferată, camere
D 1,0
de apărare civilă,
Uzine electrice subterane nucleare, stații de cale ferată, fabrici, clădiri de interes
E 0,8
public
În Figura 13.11 este reprodusă diagrama pe baza căreia, în funcție de indicele Q rezultă
categoria de rocă, iar în funcție de combinația Q - De , se alege tipul de sprijinire.
Lungimea ancorelor L (m) se poate estima pe baza relației dintre lățimea B a tunelului și
coeficientul ESR:
2 + 0,15 ∙ 𝐵
𝐿=
𝐸𝑆𝑅
Deschiderea maximă nesprijinită se poate estima pe baza relației:
𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚ă (𝑛𝑒𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑖𝑡ă) = 2 ∙ 𝐸𝑆𝑅 ∙ 𝑄 0,4
Figura 13.11. Definirea categoriei de rocă și a tipului de sprijinire în funcție de indicele Q și de
dimensiunea echivalentă 𝐷𝑒
În Figura 13.11 sunt evidențiate nouă tipuri de sprijinire, și anume:
1) nesprijinit;
2) ancorare ocazională;
3) ancorare sistematică, beton torcretat armat cu fibre de 5÷6 cm
4) ancorare sistematică şi torcret armat cu fibre de 6÷9 cm;
5) ancorare sistematică şi torcret armat cu fibre de 9÷12 cm;
6) ancorare şi torcretare armată cu fibre de 12÷15 cm + arce metalice;
7) ancorare şi torcretare armată cu fibre >15 cm + arce metalice;
8) căptușeală din beton armat monolit sau prefabricat;
9) evaluare specială.
E – energia absorbită de torcretul armat cu fibre.
RRS – arce metalice cu beton torcretat
Si30/6 Ø16 - Ø20 (deschidere 10 m) unde:
D40/6+2 Ø16-20 (deschidere 20 m) Si30/6 – un singur nivel de armătură cu 6 bare
Si35/6 Ø16-20 (deschidere 5 m) – torcret de 30 cm grosime
D45/6+2 Ø16-20 (deschidere 10 m) D – două niveluri de armături
D55/6+4 Ø20 (deschidere 20 m) Ø16 – diametrul barei este de 16 mm
D40/6+4 Ø16-20 (deschidere 5 m)
c/c – distanța dintre arcele metalice, centru -
D55/6+4 Ø20 (deschidere 10 m)
centru
D70/6+6 Ø20 (deschidere 20 m)
Primul termen din relația de calcul a indicelui Q, surprinde influența geometrie masei de
rocă. Indicele rocii (RQD) crește cu scăderea numărului de fisuri (caracterizat prin indicele 𝐽𝑛 ).
Clasificarea rocilor după termenul RQD este prezentată în
Anexa 13.6. 𝑹𝑸𝑫 𝐽𝑟 𝐽𝑤
Valoarea termenului 𝐽𝑛 , în funcție de numărul de 𝑄= ∙ ∙
𝑱𝒏 𝐽𝑎 𝑆𝑅𝐹
discontinuități este prezentată în Anexa 13.7.
Al doilea termen din relația de calcul a indicelui Q, este asociat “rezistenței la forfecare
interblocuri”. Valorile numerice ale rugozității pereților (𝐽𝑟 ) se atribuie în funcție de continuitatea
și aspectul fețelor rostului (Anexa 13.8).
Valorile indicelui ( 𝐽𝑎 ) - indice ce depinde de stările de alterare 𝑅𝑄𝐷 𝑱𝒓 𝐽𝑤
ale pereților fisurilor sunt date în Anexa 13.9. 𝑄= ∙ ∙
𝑛𝐽 𝑱 𝑆𝑅𝐹
𝒂
Al treilea termen din relația de calcul, caracterizează efortul efectiv la contactul dintre
blocuri, reprezentând un “factor de mediu”. În acest termen se găsesc încorporate presiunea apei
din pori, prezența planurilor de forfecare, tipul de roci și starea de tensiuni existentă in situ.
Valorile numerice acordate factorului de reducere din cauza
prezentei apei în fisuri (𝐽𝑤 ) și a factorului de reducere datorat 𝑅𝑄𝐷 𝐽𝑟 𝑱𝒘
stării de efort din masiv (SRF) sunt prezentate în Anexa 13.10 și 𝑄= ∙ ∙
𝐽𝑛 𝐽𝑎 𝑺𝑹𝑭
Anexa 13.11.
 Criteriul Q - Exemplu practic
Se urmărește modul de abordare al excavării unui tunel de cale ferată cu
deschiderea de 15 m situate la 2100 m adâncime.
Masa de rocă conține două seturi de falii. Aceste falii sunt neregulate, ondulate,
pereții acestora fiind nealterați, cu foarte puține pete în suprafață.
Valoarea indicelui RQD variază între 85 ÷ 95%.
Direcția tensiunilor principale este aproximativ verticală. Valoarea tensiunii
orizontale este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât valoarea tensiunii verticale
principale. Excavația este pe alocuri umedă, dar nu se regăsesc evidențe clare de
aflux de apă.
Parametri necesari în calcul:
𝑅𝑄𝐷 = 85 ÷ 95%.
𝐽𝑛 = două seturi de falii
𝐽𝑟 = falii neregulate, ondulate
𝐽𝑎 = pereții acestora fiind nealterați, cu foarte puține pete în suprafață
𝐽𝑤 = excavația este pe alocuri umedă, dar nu se regăsesc evidențe clare de aflux de apă
𝜎𝑐
𝑆𝑅𝐹 → = 1,5
𝜎1
𝑅𝑄𝐷 = 85 ÷ 95% → 𝑅𝑄𝐷 = 90 (𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒)

𝐽𝑛 = două seturi de falii → 𝐽𝑛 = 4
𝐽𝑟 = falii neregulate, ondulate → 𝐽𝑟 =3
𝐽𝑎 = pereții acestora fiind nealterați, cu foarte puține pete în suprafață → 𝐽𝑎 =1
𝐽𝑤 = excavația este pe alocuri umedă, dar nu se regăsesc evidențe clare de aflux de apă → 𝐽𝑤 =1
𝜎𝑐
𝑆𝑅𝐹 → = 1,5 → 𝑆𝑅𝐹 = 15 (𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒)
𝜎1
𝑹𝑸𝑫 𝑱𝒓 𝑱𝒘 𝟗𝟎 𝟑 𝟏
𝑸= ∙ ∙ = ∙ ∙ → 𝑸 = 𝟒, 𝟓
𝑱𝒏 𝑱𝒂 𝑺𝑹𝑭 𝟒 𝟏 𝟏𝟓
dimensiunile semnificative ale lucrarii subterane [m] 15

𝑫𝒆 = = = 𝟏𝟏, 𝟓
ESR (Raport echivalent de sprijin) 1,3
CONCLUZIE: Intrând în diagrama (Q -De) rezultă:

- ancorare sistematică, ancorele având o lungime de 3,5 m;
- căptușeală din beton torcretat armat cu fibre de 5-6 cm,
- distanța dintre ancore = 2,15 m.
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului / Metode analitice
 Metoda convergență-fretare
Metoda convergență-fretare este un procedeu care permite să se estimeze încărcarea ce se
exercită asupra unei susțineri instalate în spatele frontului. Această metodă de calcul s-a
dezvoltat în paralel cu utilizarea Noii Metode Austriece și ține cont de interacțiunea dintre masiv
și căptușeală și de o serie de factori importanți cum ar fi:
- compresibilitatea terenului;
- rigiditatea căptușelii;
- deformația în timp a masivului, de la momentul executării excavației și până în
momentul executării căptușelii.
Aplicarea metodei convergență-fretare presupune cunoașterea caracteristicilor de deformație

ale rocii și ale susținerii. Problema fundamentală a mecanicii rocilor este estimarea răspunsului în
eforturi și deformații ale unei mase de rocă supuse la diverse solicitări.
Pentru studierea cedării rocilor s-au adoptat mai multe criterii de cedare: Mohr-Coulomb,
Drucker-Pragger, Hoek-Brown, etc.
La instalarea unei susțineri. în imediata vecinătate a frontului excavației, ea nu este solicitată
imediat cu toată intensitatea presiunii rocilor la care va fi solicitată ulterior. O parte semnificativă
din presiunea rocilor se redistribuie în jurul excavației și este preluată chiar de front. Această
redistribuire de eforturi este denumită “efect de front”.
Pe măsură ce frontul excavației avansează, efectul de front / boltă se diminuează, susținerile
trebuind să preia și încărcarea care a fost preluată anterior de front, până când efectul dispare
complet și în acel moment susținerea preia întreaga presiune estimată a rocii.
Metoda convergență-fretare permite determinarea presiunii pe care masa de rocă o va

transmite sprijinirii, din momentul instalării acesteia până în momentul în care frontul este
suficient de departe încât 'efectul frontului' dispare.
Interacțiunea structurală, între rocă și sprijinire, poate fi estimată prin analiza a trei curbe
caracteristice: curba caracteristică a rocii, curba caracteristică a sprijinirii și profilul
deformațiilor longitudinale a secțiunii longitudinale a tunelului.
Principalele etape ale Metodei Convergență-Fretare sunt:

1. trasarea curbei caracteristice a rocii (GRC - Ground Reaction Curve): reprezentarea
grafică a relației dintre convergența radială și presiunea internă pentru un tunel circular
excavat într-un mediu supus la o stare de tensiuni uniforme.
2. trasarea curbei caracteristice a căptușelii sau a susținerii (SCC - Support Characteristic
Curve): reprezentarea grafică a relației dintre deplasarea radială a susținerilor (căptușelii)
și presiunea uniformă aplicată extradosului suportului circular (contur închis).
3. profilul longitudinal de deformație (LDP – Longitudinal Deformation Profile): relația
dintre deplasarea radială și distanța până la frontul de lucru pentru un tunel circular
excavat într-un mediu supus la o stare de tensiuni uniforme.
4. estimarea presiunii de echilibru teren-susținere.
A) Considerăm cazul unui resort. Dacă acesta nu este încărcat, lungimea acestuia va fi egală
cu 𝑙0 . Dacă se încarcă acest resort cu o tensiune 𝜎0, resortul își va reduce lungimea cu o valoare
egală cu ∆𝑙𝑖 . Prin aplicarea unor încărcări diferite și măsurarea deformațiilor corespunzătoare
fiecărei trepte de încărcare, se poate trasa dreapta caracteristică (𝜎 − 𝜀) a resortului (Figura
13.12).
Figura 13.12. Dreapta caracteristică a unui resort
Observație: 𝜎0 - este constant pe timpul dezvoltării deformației ∆𝑙𝑖 .
B) Considerăm cazul a două resoarte (corpuri), în care resortul 1 este decomprimat, iar
resortul 2 comprimat, prin blocarea reazemului intermediar (Figura 13.13).
Figura 13.13. Stabilirea presiunii de echilibru a două resoarte,
având stări de tensiune diferite
Resortul 1 este încărcat cu forța exercitată de resortul 2

comprimat. În momentul în care se deblochează reazemul
intermediar, resortul 2 se deplasează spre resortul 1 care se
comprimă.
Această destindere a resortului 2 are loc până se atinge un
echilibru între cele două resoarte.
Tensiunea / presiunea de echilibru se poate afla prin suprapunerea dreptelor caracteristice a

celor două resoarte (Figura 13.13), ca fiind ordonata punctului de intersecție a celor două drepte
caracteristice.
În metoda convergență – fretare se folosesc următorii termeni:

a) convergență – reprezinta deplasarea radială a conturului/ perimetrului excavat catre
golul excavației, fiind dublul deplasării radiale 𝑢𝑟 a pereților excavației.
b) rigiditatea (rocii sau căptușelii), parametrul 𝑘, asemenea unui modul de deformație/
coeficient de pat, care leagă variația presiunii radiale 𝑝𝑖 de cea a deplasării 𝑢𝑟 a pereților (semi-
convergență), având expresia:
𝑘
∆𝑝 = ∙ ∆𝑢
𝑅
unde: 𝑅 – reprezintă raza excavației, ∆𝑢 – deplasarea radială.
c) p𝑎𝑟𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑐ă𝑟𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝜆, ca raportul:
𝜎0 − 𝑝
𝜆=
𝜎0
unde: 𝜎0 – reprezintă efortul unitar inițial omogen izotrop, iar p – reprezintă presiunea pe
sprijinire (fictivă sau reală) corespunzătoare unui punct considerat pe curba caracteristică a rocii.
Dacă comportarea terenului este elastică, deplasarea pereților este legată de parametrul de
descărcare a terenului prin relația:
𝑢𝑟 = 𝜆 ∙ 𝑢𝑒
unde: 𝑢𝑒 – reprezintă deplasarea elastică a pereților pentru 𝑝𝑖 = 0.
1. Trasarea curbei caracteristice a rocii (GRC - Ground Reaction Curve)
curba deformațiilor în lungul tunelului
Pentru trasarea curbei caracteristice

a rocii se consideră cazul unei excavații
circulare, executată într-o rocă omogenă
și izotropă, în care efortul inițial este
isostatic 𝜎0 (Figura 13.14).
Convergența poate fi reprezentată ca
o parte din reducerea progresivă a
presiunii radiale (fretare) pe perimetrul
excavației.
Se consideră un punct A pe conturul
viitoarei secțiuni a tunelului, situat la o
distanță mai mare decât zona de
influență a frontului excavației, notat cu Figura 13.14. Efectul avansării frontului de lucru asupra
Rp (Figura 13.14.a). tensiunilor și deformațiilor din jurul excavației tunelului
În acest punct, nu va fi o modificare în starea inițială de tensiuni din jurul viitoarei excavații,
presiunea internă (𝑝𝑖0 ) va fi egală cu efortul inițial din masiv (𝜎 0 ), iar deplasarea radială va fi
egală cu zero (Figura 13.14, a).
Pe măsură ce frontul de lucru avansează, are loc o scădere progresivă a stării de tensiuni
(𝑝𝑖0 → 𝑝𝑖1 ) din punctul A (Figura 13.14.b). Micșorând presiunea pi se provoacă o deplasare
radială (ur) corespunzând decomprimării masivului din jurul excavației. Într-o primă fază,
comportamentul rocii este liniar-elastic și curba presiune-deplasare pi=f(ur) este liniară din
punctul A până în punctul B (Figura 13.15).
În faza a doua, se formează în
jurul excavației fenomenul de rupere
(porțiunea BC a curbei) care mărește
deformațiile. În acest domeniu, roca
are un comportament elasto-plastic
(Figura 13.15).
Caracteristica rocii în
domeniul comportării linear
elastice
Dacă roca are rezistențe
mecanice ridicate și preia în stadiul
elastic noua stare de efort de pe
contur, curba caracteristică a rocii Figura 13.15. Curba caracteristică a rocii în cazul
devine o dreaptă. comportării neliniare a rocii
În momentul în care punctul A ajunge în dreptul frontului, tensiunea radială are o valoare
egală cu:
𝜎𝑟,𝑓 = 0,7 ∙ 𝜎 0
Deplasarea maximă, se calculează cu relația:
A
1  0
ur ,max    R
E
unde: 𝜇 – coeficientul lui Poisson; E – modulul de
elasticitate al rocii; 𝜎 0 - starea de tensiune B
inițială din masiv; R – raza secțiunii tunelului.
În cazul din Figura 13.14, în care frontul se

găsește la distanța x față de secțiunea ce trece prin
punctul A (0 < x < D): Figura 13.16. Dreapta caracteristică a
rocii în cazul comportării liniar elastice
o deplasarea de convergență va fi o fracțiune
(𝜆) din deplasarea radială maximă (Figura
13.16):
𝑢𝑟 𝑥 = 𝜆 𝑥 ∙ 𝑢𝑟,𝑚𝑎𝑥
o efortul radial, dat de efectul de fretare exercitat de front va fi:
𝜎𝑟 = (1 − 𝜆) ∙ 𝑢𝑟,𝑚𝑎𝑥
 Metoda convergență-fretare. Curba caracteristică a rocii
Caracteristica rocii în domeniul comportării elasto-plastice (porțiunea BC)
Pe acest domeniu de comportament se admite drept criteriu de plasticizare, criteriul Mohr-
Coulomb:
𝜎1 = 𝑘𝑝 ∙ 𝜎3 + 𝑐𝑝
1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 2 ∙ 𝑐 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝜑
unde: 𝑘𝑝 = 𝑐𝑝 =
1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑
𝜎1 și 𝜎3 - eforturile principale maxime și minime; 𝜑 – unghiul de frecare interioară al
rocii; 𝑐 – coeziunea.
Dacă analizăm Figura 13.15, intrarea în domeniul plastic începe din punctul B, caracterizat
de parametrul 𝜆𝑒 , și declanșarea surpării, în punctul C, caracterizat prin parametrul 𝜆𝑙𝑖𝑚 .
Parametrul 𝜆𝑒 , ce definește intrarea în zona plastice, se calculează cu relația:
1  cp 
e    kp 1 0 
kp   
Zona plastică începe să se dezvolte în jurul excavației circulare, raza acesteia, Rp, (Figura
13.17) crește pe măsură ce frontal excavației se îndepărtează.
Această rază se poate exprima în funcție de parametrul de decomprimare 𝜆𝑒 :
1
 2  c p /  0  k p 1
Rp  R   
 (k p  1)  (1  e ) 
 Metoda convergență-fretare. Curba caracteristică a rocii
Deplasarea radială de convergență (la conturul 𝜎0

excavat) se calculează cu relația:
  ue   R p  1 
ur  e r ,max   2       1
 1   R  
𝜎0
unde: 𝛼 – dilatanța rocii
Ramura BC a curbei caracteristice se

construiește dând valori parametrului 𝜆𝑒 în 𝜎0
domeniul 0,60 ÷ 0,95.
2. Trasarea curbei caracteristice a căptușelii

sau a sprijinirii (SCC- Support Characteristic
Curve) .
Căptușeala este caracterizată prin: modulul Figura 13.17. Zona plastică din jurul
de elasticitate (lui Young - Es), coeficientul lui excavației
Poisson (νs), și de valoarea maximă a rezistenței
la compresiune (σs,max.).
Presupunând căptușeala ca având un comportament liniar elastic, curba sa caracteristică este
o dreaptă (Figura 13.18).
 Metoda convergență-fretare. Curba caracteristică a căptușelii
Convergența/ deplasarea radială a unei secțiuni
circulare închise se poate exprima în funcție de
presiunea aplicată la extrados pe baza relației:
1 − 𝜐𝑠2 12 ∙ 𝑅 ∙ 𝑝𝑠
𝑢𝑟𝑠 = ∙
𝐸𝑠 𝑡 𝑡 2
12 ∙ 𝑠 + 𝑠
𝑅 𝑅
Astfel, rigiditatea elastică 𝐾𝑠 a căptușelii, ce
reprezintă panta porțiunii cu comportament elastic
a curbei caracteristice a căptușelii rezultă:
𝑡 𝑡 2
Δ𝑝𝑠 𝐸𝑠 12 ∙ 𝑅𝑠 + 𝑅𝑠
𝐾𝑠 = → 𝐾𝑠 = ∙
Δ𝑢 1 − 𝜐𝑠2 12 ∙ 𝑅
Relația dintre rezultanta forței de compresiune
𝑇𝑠 și presiunea 𝑝𝑠 aplicată la extradosul căptușelii
Figura 13.18. Curba caracteristică
este: a a căptușelii
𝑇𝑠 = 𝑅 ∙ 𝑝𝑠
Considerând că valoarea tensiunii normale în secțiunea circulară a tunelului este 𝜎𝑠 = 𝑇𝑠 /𝑡𝑠 ,

atunci valoarea maximă pe care o poate prelua căptușeala 𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 , după care materialul intră în
domeniul plastic (ecruisare, punctul Y, Figura 13.18) se calculează cu relația:
𝑡𝑠
𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 = ∙ 𝜎𝑠𝑚𝑎𝑥
𝑅
unde: ts - grosimea căptușelii (Figura 13.18).
 În cazul căptușelii din beton armat sau torcretat (Figura 13.19)
- valoarea maximă pe care o poate prelua căptușeala 𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 este:
𝜎𝑐𝑐 (𝑅 − 𝑡𝑐 )2
𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 = ∙ 1−
2 𝑅2
- rigiditatea elastică 𝐾𝑠 , a căptușelii, va fi:
𝐸𝑐 𝑅 2 − (𝑅 − 𝑡𝑐 )2
𝐾𝑠 = ∙
(1 + 𝑣𝑐 ) ∙ 𝑅 1 − 2 ∙ 𝑣𝑐 ∙ 𝑅 2 + (𝑅 − 𝑡𝑐 )2
unde: 𝜎𝑐𝑐 - rezistența la compresiune al betonului sau

torcretului [MPa]; 𝐸𝑐 - modulul lui Young al betonului sau
torcretului [MPa]; 𝜈𝑠 - coeficientul lui Poisson a betonului sau
torcretului; 𝑡𝑐 - grosimea căptușelii [m]; 𝑅 - raza exterioară a Figura 13.19. Căptușeală
căptușelii [m]. din beton
 În cazul căptușelii realizată din cintre metalice se consideră (Figura 13.20):

3 𝜎𝑦𝑠 𝐴𝑠 𝐼𝑠
𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 = ∙ ∙
2 𝑆𝑅𝜃 3𝐼𝑠 + 𝐷𝐴𝑠 ∙ 𝑅 − 𝑡𝐵 + 0,5 ∙ 𝐷 (1 − 𝑐𝑜𝑠𝜃)
1 𝑆𝑅 2 𝑆𝑅 4 𝜃(𝜃 + 𝑠𝑖𝑛𝜃𝑐𝑜𝑠𝜃) 2𝑆𝜃𝑡𝐵 𝑅

= + 2
−1 +
𝐾𝑠 𝐸𝑠 𝐴𝑠 𝐸𝑠 𝐼𝑠 2𝑠𝑖𝑛 𝜃 𝐸𝐵 𝐵2
unde: 𝐵 - grosimea ecliselor metalice [m]; 𝐷 - înălțimea
secțiunii de oțel [m]; 𝐴𝑠 - aria secțiunii transversale [m2];
𝐼𝑠 - momentul de inerție a secțiunii [m4]; 𝐸𝑆 - modulul lui
Young a oțelului [MPa]; 𝜎𝑦𝑠 - tensiunea maximă la curgere a
oțelului [MPa]; 𝑆 - distanță de-a lungul axei tunelului dintre
elementele de oțel [m]; 𝜃 - jumătate din unghiul cuprins de
extremitățile cintrelor metalice [radiani]; 𝑡𝐵 - grosimea
blocului [m]; 𝐸𝐵 - modulul lui Young a materialului cintrului Figura 13.20. Sprijinire cu cintre
[MPa]; 𝑅 -raza tunelului [m].
 În cazul sprijinirii realizată cu buloane perimetrale, se consideră (Figura 13.21):

𝑇𝑏𝑓
𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 =
𝑆𝑐 ∙ 𝑆𝑙
1 4∙𝑙
= 𝑆𝑐 ∙ 𝑆𝑙 +𝑄
𝐾𝑠 𝜋 ∙ 𝑑𝑏2 ∙ 𝐸𝑠
db
unde: 𝑑𝑏 - diametrul bulonului [m]; 𝑙 - lungimea liberă
a bulonului [m]; 𝑇𝑏𝑓 - valoare ultimă la smulgere a
bulonului [MN];𝑄 - o constantă de deformare-
încărcare pentru bulon [m/MN]; 𝐸𝑆 - modulul lui
Young al bulonului [MPa]; 𝑆𝑐 - distanța pe
circumferință dintre buloane [m]; 𝑆𝑙 - distanța pe R
longitudinală dintre buloane [m].
În Figura 13.22 sunt date câteva exemple de curbe Sc l
caracteristice ale căptușelii sau ale sprijinirilor.
În Anexa 13.12. și Anexa 13.13. sunt date valori
caracteristice pentru sistemul de sprijinire simplu și
sistemul combinat.
Figura 13.21. Sprijinire
cu buloane
 Metoda convergență-fretare. Curbe caracteristice pentru căptușeli sau sprijiniri
Figura 13.22. Curbe caracteristice pentru diferite tipuri de sprijiniri
 Metoda convergență-fretare. Profilul longitudinal de deformație
3. Trasarea profilului longitudinal de deformație (LDP) .
Profilul longitudinal de deformație vizualizează viteza cu care se mobilizează interacțiunea
dintre sprijinire și masa de rocă din spatele frontului excavației.
Obiectivul metodei este de a determina valoarea încărcării finale din căptușeală dintr-o
secțiune A-A’, instalată la timpul t0, de îndată ce efectul frontului tunelului dispare, la timpul tD
(Figura 12.23).
Ecuația profilului longitudinal de
deformație, rezultată pe baza analizei cu
elemente finite, propusă de Dr .M.
Panet, este:
2
𝑢𝑟 0,75
= 0,25 + 0,75 1 −
𝑢𝑟𝑚𝑎𝑥 0,75 + 𝑥/𝑅
Dr. E. Hoek, propune pe baza

interpretărilor rezultatelor obținute din
măsurătorile din situ, următoarea relație:
−1,7
𝑢𝑟 −𝑥/𝑅
= 1 + 𝑒𝑥𝑝
𝑢𝑟𝑚𝑎𝑥 1,10
Figura 13.23. Avansarea frontului și a

profilului de deformație
 Metoda convergență-fretare. Profilul longitudinal de deformație
Pentru trasarea profilului longitudinal de deformație (LDP) se pot folosi metodele
numerice, modelele constitutive folosite fiind aceleași ca și cele folosite la trasarea curbei
caracteristice a terenului (Figura 13.24).
Simetrie axială
Deplasarea radială, ur [mm]
Distanța față de front / Raza tunelului, d/R
Figura 13.24. Profilul longitudinal de deformație

 Metoda convergență-fretare. Presiunea de echilibru teren – sprijinire
4. Determinarea presiunii de echilibru teren - sprijinire .
𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙
Presiunea finală pe căptușeală 𝑝𝑖 se obține prin suprapunerea curbei caracteristice a
terenului (GRC) cu curba caracteristică a căptușelii sau a sprijinirii (SCC) (Figura 13.25).
Profilului longitudinal de deformație (LDP) definește punctul de pornire al SCC (punctul S,
de coordonate 𝑢𝑟𝐴−𝐴′ ). Punctul A pe GRC, are ca și coordonată pe axa verticală valoarea 𝑝𝑖𝐴−𝐴′ ce
reprezintă presiunea suport fictivă oferită de frontul / fața excavației în momentul instalării
sistemului de sprijin în secțiunea A-A’.
Potrivit metodei convergență-
curbă caracteristică 𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥
fretare, sistemul de sprijinire adoptat > FS
teren 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙
este unul adecvat situației respective de 𝑝𝑠
încărcare, dacă raportul dintre presiunea
maximă pe care o poate prelua curbă caracteristică
căptușeala / sistemul de sprijin (rezultată susținere
în urma trasării curbei caracteristice a
căptușelii sau a susținerii (SCC) 𝑝𝑖𝑚𝑎𝑥 și
presiunea maximă ce acționează pe
căptușeală / sistemul de sprijin (obținută
prin suprapunerea curbei caracteristice a
terenului (GRC) cu curba caracteristică
a căptușelii sau a susținerii (SCC)) Figura 13.25. Determinarea presiunii de echilibru
𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙
𝑝𝑖 , este mai mare decât valoarea unui factor de siguranță 𝐹𝑆 impus în faza de proiectare (de
obicei 𝐹𝑆 ≥ 1,5).
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului / Metode analitice/ Exemplu
 Metoda convergență-fretare. Exemplu practic
Se cere calculul și verificarea unui sistem de sprijinire prin metoda convergență-fretare.

Forma excavației este una circulară.
Raza secțiunii tunelului: R = 4 m
Tensiunea inițială 𝜎 0 = 1 𝑀𝑃𝑎
Proprietățile rocii Caracteristicile sprijinirii

(beton torcretat)
- modulul de elasticitate al rocii : E=1100 MPa
- grosime torcret: tc= 5 cm
- coeficientul lui Poisson: 𝜇 = 0,3
- lungime inel torcretat: 𝑥 = 4 𝑚
- dilatanța rocii: 𝛼 = 1,4
- rezistența la compresiune a betonului sau
- unghiul de frecare interioară: 𝜑 = 300 torcretului: 𝜎𝑐𝑐 = 35 𝑀𝑃𝑎
- coeziunea: 𝑐 = 0,12 𝑀𝑃𝑎 - modulul lui Young a betonului sau
torcretului: 𝐸𝑐 = 30000 𝑀𝑃𝑎
- coeficientul lui Poisson a betonului sau
torcretului: 𝜈𝑠 = 0,25
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului / Metode analitice / Exemplu
1. Trasarea curbei caracteristice a rocii (GRC - Ground Reaction Curve) .
 Calculul deplasării maxime:

1  0
ur ,max     R  0, 472 cm
E
 Calculul parametrilor caracteristici modelului Mohr-Coulomb:
1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 1 + 𝑠𝑖𝑛30 2 ∙ 𝑐 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝜑 2 ∙ 0,12 ∙ 𝑐𝑜𝑠30
𝑘𝑝 = = =3 𝑐𝑝 = == = 0,416
1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 1 − 𝑠𝑖𝑛30 1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 1 − 𝑠𝑖𝑛30
 Calculul parametrului 𝜆𝑒 , ce definește intrarea în zona plastică:
1  cp  1  0, 416 
e    kp 1 0     3 1   0,604
kp    3  1 
 Calculul deformației maxime în domeniul elastic:
𝑢𝑟𝑒 = 𝜆𝑒 ∙ 𝑢𝑟,𝑚𝑎𝑥 = 0,604 + 0,472 = 0,285 𝑐𝑚
 Limitele domeniului elastic (coordonatele punctelor A și B):
punctul A: punctul B:
 r , A  0,7   0  0,7  1  0,7 MPa  r ,b  (1  e )   0  (1  0,604)  1  0,396 MPa

 
ur , A  0,3  ur ,max  0,3  0, 472  0,142 cm ur , B  ur  0, 285 cm
e
 Limitele domeniului elasto-plastic (domeniul B - C):

Se determină o serie de valori (𝜎𝑟 ; 𝑢𝑟 ) dând valori parametrului 𝜆 în domeniul (0,60÷0,95).
• Calculul a razei zonei plastice Rp:
1
 2  c p /  0  k p 1
Rp  R   
 (k p  1)  (1  e ) 
• Calculul deplasării radiale de convergență (la conturul excavat):
e  ure,max   R p  1 
ur    2       1
 1   R  
𝝀 𝝈𝒓 = (𝟏 − 𝝀) ∙ 𝝈𝟎 𝑹𝒑 𝒖𝒓
0,6 0,4 3,980336 0,282694
0,8 0,2 5,629046 0,587727
0,9 0,1 7,960673 1,28851
0,95 0,05 11,25809 2,898485
1.2
s0=1
Presiunea internă, pi [MPa]
0.8
0,7 A
0.6 comportament elastic
0.4 B comportament elasto-

0,396
plastic
0.2
C
0 ur,max=0,472
0,142 0,285
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5
Deplasarea radială, ur [cm]
Curba caracteristică a rocii (GRC - Ground Reaction Curve)
2. Trasarea curbei caracteristice a căptușelii sau a sprijinirii cu torcret (SCC)

• valoarea maximă pe care o poate prelua căptușeala 𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 este:
2
𝜎𝑐𝑐 𝑅 − 𝑡𝑐
𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 = ∙ 1− = 0,43477
2 𝑅2
• rigiditatea elastică 𝐾𝑠 , a căptușelii, va fi:
𝐸𝑐 𝑅 2 − 𝑅 − 𝑡𝑐 2
𝐾𝑠 = ∙ = 1,01
(1 + 𝑣𝑐 ) ∙ 𝑅 1 − 2 ∙ 𝑣𝑐 ∙ 𝑅 2 + 𝑅 − 𝑡𝑐 2
• Trasarea curbei caracteristice a a căptușelii se realizează dând valori pentru presiunea 𝑝𝑠𝑖 în
intervalul (0; 𝑝𝑠𝑚𝑎𝑥 ). Deplasarea căptușelii se calculează plecând de la relația rigidității elastice a
căptușelii 𝐾𝑠 :
• rigiditatea elastică 𝐾𝑠 , a căptușelii, va fi:
𝑝𝑠 0.8
𝐾𝑠 = 𝑠 → 𝑢𝑟𝑠 = 𝐾𝑠 ∙ 𝑝𝑠
𝑢𝑟
0.7
𝒑𝒊𝒔 𝜟𝒖𝒔𝒓 Presiunea la extrados, ps [MPa] 0.6
0 0 0.5
0,1 0,101049 0.4
ps,max =0,435
0,2 0,202097 0.3
0,3 0,303146
0.2
0,434766 0,439325
0.1
0,434766 0,5
0,434766 1 0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2
Deplasarea căptușelii la extrados, ur [cm]
s
Curba caracteristică a a căptușelii

3. Trasarea profilului longitudinal de deformație (LDP).
Pentru trasarea profilului longitudinal de deformație s-a aplicat relația propusă de E. Hoek,
dând valori aleatorii în fața și în urma frontului (x). În cazul prezentat, s-au dat valori cuprinse în
intervalul (-20; +20) m:
−1,7
𝑢𝑟 −𝑥/𝑅
= 1 + 𝑒𝑥𝑝
𝑢𝑟𝑚𝑎𝑥 1,10
x R x/R 𝑢𝑟 /𝑢𝑟,𝑚𝑎𝑥
-20 4 -5 0,000433
-10 4 -2,5 0,017768
-4 4 -1,5 0,06685
0 4 0 0,307786
4 4 1 0,562419
10 4 2,5 0,846449
12 4 3 0,897905
18 4 4,5 0,972198
20 4 5 0,982209
Inelul pe care se realizează torcretarea are o lungime de 𝑥 = 4 𝑚

𝑢𝑟,𝐴−𝐴 = 0,56 ∙ 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑥 = 0,56 ∙ 0,472 = 0,247 𝑐𝑚
4. Analiza interacțiunii teren-sprijinire .
0.8
0.7
Presiunea internă, pi [MPa]
0.6
0.5
0.4
ps,max =0,435
Type equation here.
0.3
0.2 ps,final =0,24
0.1
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5
=0,247 Deplasarea darială, ur [cm]
𝒑𝒔,𝒎𝒂𝒙 𝟎, 𝟒𝟑𝟓
𝐹𝑆 = = → 𝑭𝑺 = 𝟏, 𝟖𝟏 ≥ 𝟏, 𝟓 → căptușeala prezintă siguranță în execuție și
𝒑𝒔,𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍 𝟎, 𝟐𝟒
exploatare
13.2. Metode de proiectare a excavației tunelului / Metode numerice
 Metoda elementulelor finite (MEF)
Metoda elementului finit reprezintă în momentul de față cea mai sigură și mai complexă
metodă de calcul. Deoarece construcția unui tunel presupune o analiză mai complexă, metoda
elementului finit poate include în calculul ei interacțiunea dintre teren - tunel, lucru care este
neglijat în analizele clasice. Procedura folosită pentru analiza unei structuri cu ajutorul
elementului finit prevede mai multe etape: idealizarea, modelarea geometriei, specificarea
caracteristicilor materialului, specificarea condițiilor de contur, definirea stării inițiale de eforturi,
și condițiile de încărcare, discretizarea elementului analizat în elemente finite, etc.
În realitate problemele care trebuie analizate sunt tridimensionale (3D). Acestea pot fi reduse
în analiză ca probleme unidimensionale (1D) sau bidimensionale (2D), prin simplificarea
modelului. Această simplificare poate să schimbe semnificativ rezultatele analizei, motiv pentru
care fiecare problemă în parte trebuie analizată cu mare atenție, astfel încât să se aleagă o ipoteză
corectă de dimensionare, înainte de a începe modelarea propriu-zisă.
Reducerea unei probleme tridimensionale la una bidimensională se face prin introducerea
celei de-a treia dimensiune ca parametru de intrare în analiza bidimensională, situația poate fi
modelată ca și o problemă plană (stare de tensiune sau deformație plană) sau axial simetrică
(Figura 13.26).
Figura 13.26. Reprezentare

bidimensională
 Metoda elementelor finite – Etape de aplicare
Împărțirea structurii în părți de dimensiuni mai mici poartă denumirea de discretizare.
Discretizarea va avea drept efect obținerea de forme simple pentru elementele finite componente
ale structurii. Conectarea elementelor finite se realizeazăa numai în anumite puncte numite
noduri. Metoda Elementelor Finite (MEF) presupune parcurgerea a următorilor pași principali:
Pasul Descriere Desemnare
(1) Definirea problemelor de geometrie și de încărcare
(2) Alegerea tipului de funcție și discretizarea elementului Pre-procesare ⃰
(3) Derivarea elementelor ecuației
(4) Asamblarea proprietăților elementelor pentru formarea ecuațiilor

globale Procesare
(5) Calcul
(6) Verificarea rezultatelor Post-procesare ⃰

( ⃰ ) necesită intervenția utilizatorului
Pre-procesarea este etapa de pregătire a datelor de intrare necesare rezolvării unei probleme
și salvarea lor într-un fișier de date.
Procesarea constă în rezolvarea efectivă pe cale numerică a modelului problemei. Datele
deja pregatite (în preprocesare) sunt preluate din fișierul de date și rulate conform tipului de
problemă.
Post-procesarea este faza de “vizionare” a rezultatelor în formă tabelară sau grafică. Această
fază permite evaluarea și interpretarea rezultatelor.
 Metoda elementelor finite - Discretizarea
Poziția nodurilor, respectiv a liniilor sau suprafețelor de separare între elementele finite este
condiționată atât de prezența unor variații în geometria structurii sau de calitatea materialului
acesteia, cât și de existența unor încărcări concentrate sau chiar distribuite, dar după legi de
variație discontinue.
Cu cât discretizarea este mai densă, cu atât rezultatele vor fi mai precise, dar timpul de
modelare și calcul va fi mai mare.
În funcție de ceea ce ne interesează să analizăm, trebuie să stabilim zonele care vor fi mai
discretizate și zonele care vor fi mai puțin discretizate.
Elementele pot să fie unidimensionale, bidimensionale sau tridimensionale (Figura13.27).
Comportarea materialului
sau mediului în cuprinsul
unui element finit este
descrisă de ecuaţiile
elementelor finte denumite şi
ecuaţii elementale. Acestea
alcătuiesc un sistem de
ecuaţii al elementului.
Fig.13. 27. Diferite geometrii ale elementelor finite

 Metoda elementelor finite - Derivarea elementelor ecuației
În toate cazurile, metoda elementelor finite conduce la o formulare matriceală, ce depinde de
natura problemelor fizice ce trebuie rezolvate. În problemele de echilibru static, metoda constă în
rezolvarea următoarei relații matriceale:
𝐾 𝑈 = 𝐹
unde: 𝐾 - reprezintă matricea globală de rigiditate, ce depinde de funcția de formă și de
proprietățile elastice ale materialului din elementul analizat;
𝐹 - reprezintă vectorul încărcării inițiale;
𝑈 - vectorul variabilelor nodale necunoscute
 M.E.F. - Asamblarea proprietăților elementelor pentru formarea ecuațiilor globale
Comportarea întregii structurii este modelată prin asamblarea sistemelor de ecuaţii ale
elementelor finte în sistemul de ecuaţii al structurii, ceea ce din punct de vedere fizic înseamnă că
echilibrul structurii este condiţionat de echilibrul elementelor finite. Prin asamblare se impune ca,
în nodurile comune elementelor, funcţia sau funcţiile necunoscute să aibă aceeaşi valoare.
Ecuația (matricea) ce reprezintă echilibrul global al sistemului se poate exprima astfel:
𝑅 = 𝐾 𝑈 + 𝐹
unde: 𝑅 − vectorul reacțiunilor nodale;
Ecuația de echilibrul global 𝑅 = 𝐾 𝑈 + 𝐹 reprezintă un sistem de 2N ecuații cu 2N
necunoscute (unde N reprezintă numărul de noduri din discretizare).
Acest sistem de ecuații poate fi rezolvat folosind metode directe sau iterative (cea mai
folosită metodă este Metoda de Eliminare Gauss).
Pentru modelarea, cu ajutorul elementelor finite, a secțiunii unui tunel, în cadrul
Departamentului de Căi de Comunicații al Facultății de Construcții și Instalații din Iași, a fost
achiziționat pachetul de programe Rocscience.
 Metoda elementelor finite – Modelare 2D
Adoptarea unui model de calcul 2D implică necesitatea adoptării anumitor ipoteze cu privire
la fazele de construcție. Sunt nenumărate metode de reprezentare a unui tunel în varianta 2D.
În cazul modelării unei situații în care tunelul este de
suprafață, sau când ne interesează tasările de la suprafața
amplasamentului, este necesară adoptarea unei analize plane
de de deformații. În Figura 13.28 se poate observa modul de
discretizare pentru un tunel de adâncime, iar Figura 13.28.b,
pe lângă modul de discretizare se se poate observa și tasarea
suprafeței terenului, calculată cu ajutorul programului
Phase2 pentru un tunel de suprafață.
În Figura 13.29.b, se prezintă starea de tensiuni din
jurul unei secțiuni transversale a unui tunel ce are ca
elemente de sprijin buloane, rezultată în urma simulării
http://geotechpedia.com/Software/Show/6/Phase2#prettyPhoto
a)
numerice cu ajutorul programului Phase 2.
technical.blogspot.ro/2014_03_01_archive.html
http://geo-
b) c)
Fig.13. 28.Modelarea 2D a secțiunii unui tunel folosind programul cu elemente finite Phase2
 Metoda elementelor finite – Modelare 3D
Folosirea programelor de modelare 3-D,
au avantajul posibilității analizării, într-un
http://www.cisec.cn/PLAXIS/PLAXIS-
mod mai realist, a fazelor de execuție a
3D/PLAXIS%203D/features.aspx
tunelului (Figura 13.29.a), în special a
coportamentului pământului din frontal de
lucru, respectiv a mecanismului de formare a
efectului de arc din zona frontului, ce
reprezintă de fapt o problemă tri-
dimensională (Figura 13.29.b). De asemenea a)
se poate evalua deformațiile la suprafața
terenului, și înfluența excavației tunelului
asupra construcțiilor existente (Figura 13.30)
http://www.csoft.ru/catalog/soft/plaxis/plaxis.html
b)
http://khotailieu.com/luan-van-do-an-bao-cao/xay-dung-kien-truc/slide-plaxis-3d-tunnel.html
Fig.13. 29. Modelarea tridimensionala a unui

tunel cu ajutorul programului Plaxis 3D
Fig.13. 30. Simularea influenței excavației tunelului

asupra construcțiilor existente (Plaxis 3D)
 Generalități
O particularitate a structurilor subterane este aceea că faza în care structura este supusă la
tensiuni maxime nu este cea finală, când tunelul este terminat, ci tunelul este supus la eforturi
maxime în faza intermediară a construcției, acesta fiind momentul cel mai delicat al construcției
deoarece efectul deranjării rocii, ca urmare a excavării nu a fost complet confinat de căptușeala
finală, când tensiunile pre-existente din masa de pământ sunt deviate de deschiderea excavației și
canalizate în jurul ei (efectul de arc / boltă) creând zone de tensiuni mari pe pereții excavației.
Această “canalizare” se poate produce în funcție de valoarea tensiunii mobilizate și de
proprietățile de rezistență și deformabilitate ale pământului, după cum urmează:
1. efectul de boltă se formează aproape de profilul excavației;
2. efectul de boltă se formează departe de profilul excavației;
3. efectul de boltă se formează / nu se formează.
Excavarea tunelului produce o perturbare a mediului atât pe direcție longitudinală cât și pe
cea transversală. În interiorul acestei zone perturbate, câmpul inițial de tensiuni, ce poare fi
descris ca o rețea de linii, este deviat ca urmare a prezenței excavației, producând o concentrare a
tensiunilor, mai precis a tensiunii deviatoare
Se pot identifica astfel trei zone caracteristice pe măsură ce tunelul avansează (Figura
13.31):
1) o zonă nederanjată – în care masa de rocă nu este afectată încă de excavarea
tunelului;
2) zona de tranziție, corespunzătoare razei de influență a frontului / feței excavației;
3) o zonă stabilizată, în care frontul de lucru nu mai are nici o influență, situația
tinzând să se stabilizeze.
 Generalități
Reacția pământului la aceste
modificări ale stării de tensiuni se
manifestă prin deformații. Pot apărea
astfel trei situații (Figura 13.32):
a) dacă la trecerea de la starea triaxială
de tensiuni la cea plană, scăderea
progresivă a tensiunii de confinare pe
front / față (𝜎3 = 0), produce o nouă
stare de tensiuni aflată în domeniul
elastic, atunci frontul ce se excavează
rămâne stabil, cu deformații limitate
Zonă Zonă de Zonă (categoria A).
stabilizată tranziție nederanjată b) dacă scăderea progresivă a stării de
tensiuni pe front (𝜎3 = 0), conduce la
o nouă stare de tensiuni aflate în
domeniul elasto-plastic, acesta se va
deforma într-o manieră elasto-
plastică spre interiorul excavației,
dând naștere la o stabilitate pe termen
Fig.13. 31. Zonele din masivul de pământ afectate de scurt (categoria B).
frontul de lucru
c) în final, când scăderea progresivă a valorii 𝜎3 → 0 conduce la o stare nouă de tensiuni aflată în
domeniul de cedare, atunci răspunsul terenului este inacceptabil, având de a face cu o stare de
instabilitate, ceea ce conduce la imposibilitatea formării “efectului de arc”, acesta trebuind să
se realizeze artificial (categoria C).
 Generalități
Figura 13.32. Reacția pământului la modificarea stării de tensiuni
 Generalități
În terenurile din categoria B și C, excavația necesită stabilizarea frontului de lucru, devenind
astfel importantă evaluarea presiunii necesare stabilizării frontului. În special calculul acestei
presiuni este important în cazul excavării cu ajutorul scutului EPB (Earth Pressure Balance
Shields – Scut cu contrapresiune realizată din pământul excavat) – Figura 13.33.
http://www.herrenknecht.com/en/products/core-
products/tunnelling-pipelines/epb-shield.html
Presiune suport Presiune Presiune apă

realizată cu bentonită rocă subterană
Figura 13.33. Scut mecanizat tip EPB, cu contrapresiune
 Presiunea suport aplicată pe frontul de lucru
În timpul execuției tunelului, pământul este îndepărtat din frontul de lucru. Straturile de
pământ din fața frontului de lucru exercită asupra acestuia o presiune activă. Prezența
infrastructurilor sau a oricăror alte suprasarcini contribuie de asemenea ca un surplus de presiune
asupra excavației.
13.3. Stabilitatea frontului de lucru / Presiunea suport
În cazul în care aliniamentul tunelului se găsește sub nivelul apei subterane, presiunea apei
reprezintă o altă componentă importantă a presiunii ce acționează asupra feței frontului de lucru.
Aceste fenomene sunt prezentate în Figura 13.34.
Pentru stabilitate, straturile din fața frontului excavației trebuie să aibă suficientă rezistență
pentru a balansa aceste forțe. În multe proiecte, pe aliniamentul tunelului se pot întâlni straturi de
pământ moi sau de roci alterate. Frontul de lucru poate să nu fie suficient de rezistent pentru a
putea prelua asemenea presiuni, sau poate deveni instabil.
Astfel, masa de pământ din
frontul de lucru poate ceda,
această cedare fiind însoțită de
tasarea excesivă a terenului de la
suprafața aliniamentului.
http://www.facesupport.org/wiki
Figura 13.34. Mecanismul de
cedare a frontului de lucru
 Accidente. Cedarea frontului de lucru
Exemple de astfel de incidente sunt prezentate în Figurile 13.35 ÷13.38. Presiunea necesară
a fi dezvoltată pe suprafața frontului de lucru, pentru a contrabalansa presiunea generată de
pământ, apă și alte infrastructuri, poartă numele de presiune suport.
http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/p
ictures-of-the-year/3813200/Pictures-of-the-year-
http://www.facesupport.org/wiki
natural-disasters.html?image=25
Figura 13.35. Cedarea frontului unui tunel Figura 13.36: Rezultatul unei presiuni suport
Din Hangzhou, China, insuficiente
În anumite cazuri, chiar în situația unui front stabil, este necesară aplicarea unei presiuni
suport, în scopul prevenirii infiltrațiilor de apă în tunel. O scădere a nivelului apei subterane ca
urmare a drenării acesteia prin excavația tunelului, poate avea ca urmare consolidarea terenului,
și astfel apariția tasărilor la suprafața terenului.
 Accidente. Cedarea frontului de lucru
http://www.straitstimes.com/breaking-news/world/story/russian-house-starts-leaning-after-
tunnel-collapse-20130304#4
Figura 13.37. Crater format ca urmare a Figura 13.38. Înclinarea unei construcții (4 martie
cedării frontului de lucru la tunelul 2013) în Soci – Rusia, ca urmare a cedării
Chienberg – Elveția frontului unui tunel rutier construit pentru jocurile
Olimpice din 2014
13.3. Stabilitatea frontului de lucru / Calculul valorii presiunii suport
În cazul execuției mecanizate a tunelului, presiunea suport va fi realizată prin intermediul
noroiului bentonitic, pastei de pământ sau a aerului comprimat. Alegerea unui mediu suport
depinde de mai mulți factori, printre care cei mai importanți sunt dați de proprietățile pământului
excavat și tipul de TBM folosit.
Există câteva efecte adverse ce apar în cazul aplicării unor presiuni suport excesive așa cum
ar fi apariția umflării pământului la suprafața terenului sau distorsionarea suprafeței terenului. O
presiune insuficientă poate avea ca urmare tasarea pământului. Astfel, stabilirea unui domeniu
adecvat de aplicare a presiunii suport este necesară pentru stabilizare feței, care va conduce la
scăderea tasării terenului, prevenind colapsul și umflarea pământului, conferind astfel un mediu
adecvat de înaintare a TBM-ului.
De asemenea permite o intervenție adecvată pentru capurile de tăiere, monitorizare și
mentenanță.
 Calculul valorii presiunii suport

Mecanismul cedării, a feței tunelului, a fost descris de numeroși cercetători, dezvoltând
relații de calcul a presiunii suport prin metode analitice sau empirice.
Pe baza încercărilor experimentale (Figura 13.39), s-a observat că suprafața de cedare este
consecința formării a două copuri: un corp triunghiular în zona frontului și un al doilea corp
prismatic ce se extinde până la suprafața terenului (Figura 13.40).
http://mmmhydropower.blogspot.ro/2011/02/
excavation-of-tunnels-in-extremely-weak.html
Fig. 13.39. Schematizarea mecanismului de cedare a frontului
Figure 13.40. Dezvoltarea

suprafeței de cedare
În Figura 13.41 sunt prezentați parametrii geometrici ai problemei. În analiza echilibrului
limită nu se ia in considerare deformația terenului.
În Figura 13.42, sunt prezentate forțele ce acționează la limitele corpurilor: greutatea G,
încărcarea verticală V dată de greutatea corpului prismatic, forțele de forfecare și normale (T, N)
pe suprafața înclinată, forțele de forfecare și normale (Ts, Ns) pe suprafațele verticale de cedare,
și rezultanta presiunii support (S).
Figura 13.41. Parametrii geometrici. Figura 13.42. Forțele ce acționează pe suprafețe
Ecuațiile de echilibru limită:

- pe direcția alunecării:
1
𝑉 + 𝐺 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝜔 = 𝑇 + 𝑇𝑆 + 𝑆 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝜔 𝐺= ∙ 𝛾 ∙ 𝐵 ∙ 𝐻 2 ∙ 𝑡𝑔𝜔
2
- după direcția forței normale:
𝑁 = 𝑆 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝜔 + (𝑉 + 𝐺) ∙ 𝑠𝑖𝑛𝜔
𝐻
- forța de forfecare: 𝑇 = 𝑁 ∙ 𝑡𝑎𝑛∅ + 𝑐 ∙ 𝐵 ∙
𝑐𝑜𝑠𝜔
Înlocuind forțele N și T în ecuația de echilibru limită rezultă valoarea presiunii suport:
𝐵∙𝐻
𝑉+𝐺 𝑇𝑆 + 𝑐 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝜔
• în condiții drenate: 𝑆= −
tan(𝜔 + ∅) 𝑐𝑜𝑠𝜔 ∙ (𝑡𝑎𝑛𝜔 + 𝑡𝑎𝑛∅)
• în condiții nedrenate:
1 𝑆𝑢 ∙ 2 ∙ 𝐻 ∙ (𝐻 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝜔 + 𝐵)
𝑆 = 𝐵 ∙ 𝐻 ∙ 𝜎𝑣 + ( ∙ 𝐵 ∙ 𝐻 2 ∙ 𝛾) −
2 𝑠𝑖𝑛2𝜔
unde:𝜎𝑣 - presiunea vertical; 𝑆𝑢 - rezistența la forfecare în condiții nedrenate (𝜙 = 0)
𝑆𝑢
𝜎𝑣 = 𝑇 ∙ 𝛾 ∙ 1 −
𝑅∙𝛾
 Metoda propusă de Broms și Bennermark (1967) – analizează stabilitatea unei deschideri
verticale nesprijinite în cazul unui pământ coeziv în condiții nedrenate.
Pe baza relației de calcul a stabilității feței acestora, definesc un raport de stabilitate notat cu
N, ce va fi egal cu diferența dintre sarcina geologică totală și presiunea aplicată pe fața tunelului
împărțită la valoarea rezistenței la forfecare în condiții nedrenate:
𝑞𝑠 − 𝜎𝑇 𝛾
𝑁= + ⋅ 𝐶+𝑅
𝑐𝑢 𝑐𝑢
unde: 𝑞𝑠 reprezintă încărcarea de la suprafața terenului, C – acoperirea cu pământ,
R – raza tunelului și 𝜎𝑇 – presiunea suport.
Din observațiile realizate in situ și în laborator, s-a observat că frontul excavației devine
instabil pentru o valoare a lui 𝑁 > 6.
 Metoda propusă Atkinson și Patts, 1977 – permite determinarea presiunii suport (𝜎𝑇 ) pentru
secțiunea unui tunel necăptușit, pentru un pământ necoeziv situat în fața frontului de lucru
(Figura 13.43).
Presiunea suport minimă va fi:
𝛾∙𝐷 1 𝜋
𝜎𝑇 = +𝜙 − 𝛾
4 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝜙 𝑡𝑎𝑛𝜙 2
𝜙
unde: 𝜎𝑇 – presiunea support; 𝛾 – greutatea

volumică a pământului; 𝜙 – unghiul de
frecare interioară; D – diametrul tunelului. 𝜎𝑇 D
Fig. 13.43. Modelul de calcul a stabilității

frontului de lucru în metoda Atkinson și
Patts
 Metoda propusă de Leca și Dormieux, 1990 – introduce o serie de corpuri conice, care în
combinație cu diferite stări de tensiuni, dezvoltă limitele superioare și inferioare ale presiunilor
maxime și minime pe fața tunelului căptușit (Figura 13.44). Aceștia prezintă două grafice pentru
determinarea unor factori de încărcare adimensionali 𝑁𝛾 și 𝑁𝑠 , unul pentru presiunea suport
minimă și celălalt pentru cea maximă (Figura 13.45).
Folosind aceste grafice presiunea suport rezultată poate fi calculată cu relația:
𝜎𝑇 = 𝑁𝑠 ∙ 𝑞𝑠 + 𝑁𝛾 ∙ 𝛾 ∙ 𝐷
a) b) c)
Figure 13.44. Mecanismul de cedare în metoda Leca și Dormieux
 Cercetătorii Broms și Bennermark (1967) și mai apoi Peack (1969) au stabilit un criteriu
de stabilitate a frontului de lucru în cazul pământurilor coezive, pe baza considerării unui factor
de supraîncărcare (N).
Relația de calcul a acestui factor este:
Broms și Bennermark (1967) → Peack (1969)
𝑞𝑠 − 𝜎𝑇 𝛾 𝜎𝑠 + 𝛾 ∙ 𝐻 − 𝜎𝑇
𝑁= + ⋅ (𝐶 + 𝑅) 𝑁=
𝑐𝑢 𝑐𝑢 𝑆𝑢
https://www.etcg.upc.edu/asg/TiMR/descargas/10Frentes.pdf
Figura 13.45. Valorile parametrilor 𝑁𝑠 și 𝑁𝛾 în funcție de raportul C/D și unghiul de frecare interioară
Instabilitatea apare atunci când factorul de supraîncărcare (N) se găsește în intervalul (5 ÷ 7).
Cercetările efectuate în cadrul Univeristății Cambridge (UK), au arătat că acest parametru,
numit ca valoare limită a factorului de supraîncărcare critic (notat cu 𝑁 ∗ ) ar fi dependent de
raportul dintre grosimea stratului acoperitor C și diametrul tunelului D, instabilitatea pentru
domeniul cuprins între 𝑁 ∗ = 5 ÷ 7, s-ar obține pentru un raport C/D = 1,5.
În Figura 13.46. se prezintă variația factorului 𝑁 ∗ în funcție de raportul C/D, evidențiindu-se
în același timp și influența lungimii tunelului necăptușit din spatele frontului, P.
Figura 13.46. Factorul critic de supraîncărcare, N* în funcție de raportul C/D

13.4. Calculul tasării terenului la suprafața acestuia
 Generalități
Construcția unui tunel în zonele urbane, intens populate, implică o atenție sporită nu doar
asupra stabilitații tunelului ci și asupra tasărilor care apar la suprafața terenului datorită
procesului de excavare a tunelului.
Deplasarea suprafeței terenului determină apariția unei cavitați. Aceasta are o formă ce poate
fi aproximată cu graficul funcției lui Gauss. Funcția Gauss este o funcție exponențiala și conform
lui O’Reilley (1982) are următoarea expresie (Figura 13.47):
𝑦2
− 2
𝑆𝑣 𝑦 = 𝑆𝑚𝑎𝑥 ∙ 𝑒 2∙𝑖
unde: Sv(y) - reprezintă tasarea terenului într-

un punct pe coordonata orizontală y; y
- reprezintă distanța pe orizontală de la
axa tunelului; Smax - reprezintă tasarea
maxima a terenului; i - reprezintă
distanța pe orizontală de la axa tunelului
până la punctul de inflexiune.
În Figura 13.48 se poate vedea acestă

suprafață de deformare a terenului ca urmare a
tasării în timpul executării unui tunel în
Londra/ Anglia.
Figura 13.47. Curba Gauss pentru tasări
transversale (Moller S.,2006)
 Generalități
Prin integrarea propuse de O’Reilley, se poate obține pierderea de volum ca urmare a
excavării tunelului.
𝑉𝑆 = 2𝜋 ∙ 𝑖 ∙ 𝑆𝑚𝑎𝑥
unde: i – reprezintă coordonata punctului de inflexiune.
Figura 13.48.Tasarea reală a suprafeței terenului
 Generalități
Combinând profilul de deformație pe direcție longitudinală cu cel de pe direcție transversală
se poate obține profilul tasării tridimensionale ca în Figura 13.49.
a) tasare reală b) schema de calcul
Fig.13.49. Profilul tridimensional al tasării suprafeței terenului

 Estimarea parametrului i:
Pentru calcularea parametrului, i, necesar pentru evaluarea concavității tasării la suprafața
terenului există mai multe metode empirice. Astfel se poate considera că parametrul (i) este o
funcție liniară ce depinde de adâncimea la care este amplasat tunelul, H, independent de metoda
prin care este construit tunelul, cât și de diametrul acestuia, excepție făcând tunelurile de suprafață
la care raportul H/D este mai mic ca unu, și anume:
𝑖 =𝐾∙𝐻
unde: H – reprezintă adâncimea de la suprafața terenului până la axa tunelului, și K – un coeficient
ce poate fi estimat pe baza Tabelului 13.19.
 Generalități
Tabelul 13.19. Valori tipice pentru parametrul K
În medii urbane (Figura 13.50), există adesea
situații în care tunelurile sunt construite în Tip pământ K
apropierea structurilor existente care pot avea
Argilă fisurată consistentă 0,4-0,5
subsoluri. Rezultă astfel necesitatea estimării
tasării la o anumită distanță față de nivelul Depozite glaciare 0,5-0,6
terenului natural.
Argilă prăfoasă moale 0,6-0,7
Valoarea acestei tasări se poate aproxima la
fel cu o curbă Gauss, în același mod ca și în cazul Pământuri granulare deasupra 0,2-0,3
suprafeței. nivelului apei subterane
La o adâncime z, față de nivelul terenului,
parametrul “i” se calculează cu relația:
Construcția 2
𝑖 = 𝐾 ∙ (𝐻 − 𝑧) Construcția 1
Tasarea la suprafața
Valoarea parametrului K nu se mai
ia din Tabelul 13.19, ci se calculează cu
terenului (mm)
relația:
0,175 + 0,325 ∙ (1 − 𝑧Τ𝐻)
𝐾=
1 − 𝑧Τ𝐻
Figura 13.50.Impactul tasării terenului în zone

urbane
 Generalități – Tasări apărute la metroul din Bucurețti
Tasările produse în zona Eroilor, ca urmare a desfăşurării lucrărilor la extinderea magistralei
de metrou București sunt ilustrate în Figura 13.51.
mentine-constructiile-zona-afectata-lucrarile-
http://adevarul.ro/news/eveniment/pericolul-
1_566f54297d919ed50e3bedd4/index.html
prabuseste-pamantul-foto_976241.html
surparilor-din-zona-eroilor-de-ce-se-
http://www.stiripesurse.ro/povestea-
metrou-
Figura 13.51. Tasările suprafeței terenului în zona Eroilor din București
O parte din carosabilul din zona Eroilor din Capitală s-a surpat din cauza unor infiltrări de
apă la lucrările pentru noua magistrală de metrou.
Ca urmare a străpungerii planificate a peretelui de beton armat al incintei stației de metrou
Eroilor în zona intersecției dintre axul 1 si linia 2, pentru intrarea în statie a utilajului TBM, s-au
produs infiltrații cu antrenare de material solid pe conturul utilajului. Fenomenul s-a declanșat în
data de 11 decembrie 2015, la ora 15.30, generând tasări sub placa carosabilă. Imediat,
constructorul a umplut golurile apărute sub carosabil cu circa 70 mc de beton.
 Generalități – Tasări apărute la metroul din București
O groapă de dimensiuni foarte mari a apărut, pe o stradă din zona Piața Eroilor, București, in
cauza săpăturilor la noua magistrală de metrou (Figura 13.52).
A apărut apoi degradarea carosabilului rutier în zona Cotroceni, la scurt timp după ce
freza botezată Varvara a străpuns terenul spre staţia Eroilor 2, iar o porţiune mare de pământ s-
a prăbuşit 30 de centimetri (Figura 13.53).
au-subrezit-cartierul-drumul-taberei-italienii-de-la-
mijlocul-strazii-locatarii-din-zona-au-fost-evacuati
http://drumultaberei.net/sapaturile-de-la-metrou-
http://www.reporterntv.ro/flux/crater-urias-in-
astaldi-ascund-dezastrul-din-subtern/
Figura 13.52. Tasările suprafeței Figura 13.53. Tasările suprafeței terenului în zona
terenului în zona Piața Eroilor staţia Eroilor 2
13.5. Anexe
Anexa 13.1. Valorile numerice acordate parametrului P1
Domeniul de valori Rezistența rocii intacte [MPa]
 la încărcare punctuală >10 4÷10 2÷4 1÷2
 la compresiune monoaxială >250 100÷250 50÷100 25÷50 2÷25 1÷5 <1
Indice numeric parțial (P1) 15 12 7 4 2 1 0
Valoare indice RQD [%] 90 ÷ 100 75 ÷ 90 50 ÷ 75 25 ÷ 50 < 25
Indice numeric parțial (P2) 20 17 13 8 3

Distanța medie între
>2m (0,6 ÷ 2) m (20 ÷ 60) cm (20 ÷ 6) cm < 6 cm
discontinuități
13.5. Anexe
Lungimea
< 1,0 m (1 ÷ 3) m (3 ÷ 10) m (10 ÷ 20) m > 20 m
discontinuității
Indice numeric 6 4 2 1 0
Separații fără < 0,1 mm (0,1 ÷ 1,0) mm (1÷ 5) mm > 5 mm
Rugozitate foarte rugoase rugoase ușor rugoase plane netede
Umpleri
fără greoaie < 5 mm greoaie > 5 mm ușoară < 5 mm ușoară > 5 mm
(Goluri)
Degradare nedegradate ușor degradate moderat degradate puternic degradate descompuse

Debitul (l/m) pe
fără < 10 10 ÷ 25 25 ÷ 125 > 125
10 m de tunel
(presiunea apei din
Apa
fisuri) / (tensiunea 0 < 0,1 0,1 ÷ 0,2 0,2 ÷ 0,5 > 0,5
subterană
principală )
picături de
Condiții generale complet uscat umezit umed infiltrări
apă
13.5. Anexe
Anexa 13.6. Clasificare roci după RQD
Clasificare calitate rocă Rezistența rocii (RQD) Observații
A. Foarte slabă 0 ÷ 25 1. Se recomandă rotunjirea valorii

termenului RQD la multiplu de 5 (ex.
B. Slabă 25 ÷ 50
100, 95, 90 etc.).
C. Medie 50 ÷ 75 2. Pentru valori RQD < 10, se atribuie RQD
= 10 (%).
D. Bună 75 ÷ 90
E. Foarte bună 90 ÷ 100
13.5. Anexe
Anexa 13.7. Valori atribuite termenului 𝐽𝑛
Numărul de seturi (familii, sisteme) de discontinuități (fisuri); 𝐽𝑛 Observații
Masiv, fără sau cu puține rosturi 0,5 ÷ 1. Pentru intersecții

A.
1,0 se folosește
(3,0 ∙ 𝐽𝑛 )
B. O familie de rosturi 2
C. O familie de rosturi însoțite de altele accidentale pe alte direcții 3 2. Pentru portal se

folosește (2,0 ∙ 𝐽𝑛 )
D. Două familii de rosturi 4
Două familii de rosturi însoțite de altele accidentale pe alte 6
E.
direcții
F. Trei familii de rosturi 9
Trei familii de rosturi însoțită de altele accidentale pe alte 12
G.
direcții
Patru sau mai multe familii de rosturi însoțite de rosturi și pe 15
H. alte direcții care fragmentează masivul în blocuri de dimensiuni
reduse
I. Roci foarte fracturate 20
13.5. Anexe
Anexa 13.8. Valori atribuite rugozității peretelui (𝐽𝑟 )
Valoarea indicelui ce depinde de rugozitatea pereților fisurilor 𝐽𝑟 Observații

i. Contact plan între fețele de rocă 1. Dacă interspațiul
ii. După o deplasare de 10 cm prin forfecare a planurilor de rocă: mediu dintre rosturi
este mai mare de
A. Rosturi discontinue 4 3m, indicele 𝐽𝑟 se
B. Rosturi neregulate, ondulate 3 majorează cu o
unitate.
C. Rosturi lise, ondulate 2
2. În cazul rosturilor
D. Rosturi spălate, ondulate 1,5 cu material de
umplutură, alcătuit
E. Rosturi plane, neregulate 1,5
din materiale
F. Rosturi plane, lise 1,0 argiloase, în
grosime suficientă
G. Rosturi plane, spălate 0,5 ca să împiedice
iii. Nu mai există contact între rosturi în momentul forfecării contactul dintre fețe,
se atribuie o valoare
Zone ce conțin minerale argiloase în grosime suficientă încât 1,0 𝐽𝑟 = 1.
H.
să împiedice contactul dintre fețe
Zone sfărâmate sau cu pietriș, nisip, în grosime suficientă încât 1,0
I.
să împiedice contactul dintre fețe
13.5. Anexe
Anexa 13.9. Valorile indicelui 𝐽𝑎
Valoarea indicelui ce depinde de rugozitatea pereților fisurilor ∅𝑟 𝐽𝑎

i. Fețele rostului sunt în contact
A. Rosturi cimentate, cu liant cuarțitic sau similar 0,75
B. Rosturi cu pereți nealterați, cu pete numai în suprafață (25÷35)° 1,0

Rosturi cu pereți ușor alterați, având umpluturi cu minerale rigide sau (25÷30)° 2,0
C.
cu particule nisipoase fără argilă
D. Rosturi cu fețe acoperite de argile prăfoase sau nisipoase (20÷25)° 3,0
Rosturi cu fețe acoperite de minerale argiloase cu caolinit, talc, mică, (8÷16)° 4,0
E.
ghips sau grafit în grosimi de maxim 1÷2 mm
ii. Fețele rostului intră în contact la forfecări de maxim 10 cm
F. Rosturi cu umplutură din particule nisipoase sau roci dezintegrate (25÷30)° 4,0
Rosturi cu material de umplutură din minerale puternic consolidate, (16÷24)°
G. 6,0
cu grosime < 5 mm
Rosturi cu material de umplutură mediu sau slab consolidat, din (12÷16)°
H. 8,0
minerale argiloase cu grosime < 5 mm
Rosturi cu umpluturi din argile cu proprietăți de umflare, de tip (12÷16)°
I. 8,0 ÷12
montmorillonit, cu grosime < 5 mm
13.5. Anexe
Anexa 13.9. Valorile indicelui 𝐽𝑎 - continuare
Valoarea indicelui ce depinde de rugozitatea pereților fisurilor ∅𝑟 𝐽𝑎

iii. Fețele rostului nu sunt în contact
Rosturi cu zone sau benzi de rocă dezintegrată, puternic supra-
J. (16÷24)° 6,0
consolidată
K. Rosturi cu benzi de argilă sau rocă dezintegrată, ușor supra-consolidată (12÷16)° 8,0
Rosturi cu umplutură din materiale argiloase, roci dezintegrate sau
L. sfărâmate. Pentru argilele expansive, coeficientul 𝐽𝑎 depinde de (6÷12)° 8,0÷12,0
procentul de argilă coloidală
Rosturi cu benzi continue de argilă de grosime mare, puternic supra-
M. (12÷16)° 10,0
consolidate
Rosturi cu benzi continue de argilă de grosime mare, mediu spre ușor (12÷16)°
N. 13,0
supra-consolidate
Rosturi cu umplutură continuă din materiale argiloase de grosime mare.
(6÷12)°
O. Pentru argilele expansive, coeficientul 𝐽𝑎 depinde de procentul de argilă 13,0÷20,0
coloidală
P. Rosturi cu umplutură din argile nisipoase sau prăfoase, fără înmuiere 13,0÷20,0
13.5. Anexe
Anexa 13.10. Valorile indicelui 𝐽𝑤 .
Valoarea factorului de reducere datorat presenței apei în fisuri 𝐽𝑤
Excavații uscate sau cu flux minor de apă, local sub 5 l/min; presiunea interstițială 1,0
A.
< 1daN/cm2.
Aflux mediu de apă, cu spălări ocazionale ale materialului din rost; presiunea 0,66
B.
interstițială în intervalul (1÷2,5) daN/cm2.
C. Aflux mare de apă; presiune interstițială mare în intervalul (2,5÷10) daN/cm2. 0,5
Aflux mare de apă, cu spălarea materialului din rost; presiune interstițială în 0,33
D.
intervalul (5,0÷10) daN/cm2.
Aflux foarte mare de apă la deschiderea excavației cu diminuare în timp, 0,1 ÷ 0,2
E.
presiunea interstițială > 10 daN/cm2.
F. Aflux foarte mare de apă, constant în timp, presiunea interstițială > 10 daN/cm2. 0,005÷ 0,1
13.5. Anexe
Anexa 13.11. Valorile factorului de reducere a eforturilor SRF.

Valoarea factorului de reducere datorat stării de efort din masiv 𝑆𝑅𝐹
i. În cazul în care excavația în rocă intersectează o zonă slabă, susceptibilă de a produce surpări
A. Zone slabe extinse, conținând argile sau roci descompuse chimic 10,0
O singură zonă slabă ce conține argile sau roci descompuse chimic
B. 5,0
(adâncimea excavației < 50 m)
O singură zonă slabă ce conține argile sau roci descompuse chimic
C. 2,5
(adâncimea excavației > 50 m)
D. Zone cu multiple rupturi prin forfecare (orice adâncime) 7,5
O singură zonă slabă, cu conținut argilos
E. 5,0
(adâncimea excavației < 50 m)
O singură zonă slabă, cu conținut argilos
F. 2,5
(adâncimea excavației > 50 m)
ii. În cazul rocilor masive, se atribuie valori în funcție de starea de eforturi in situ ( efort principal
𝜎1 ), comparat cu rezistența la compresiune (𝜎𝑐 ) și la întindere (𝜎𝑡 )
Tensiuni mici, excavație aproape de suprafață 𝜎𝑐 /𝜎1 > 200
G. 2,5
𝜎𝑡 /𝜎1 > 13
H. Tensiuni medii 𝜎𝑐 /𝜎1 = 200 ÷ 10
1,0
𝜎𝑡 /𝜎1 > 13 ÷ 0,66
Tensiuni mari 0,5÷ 𝜎𝑐 /𝜎1 = 10 ÷ 5
I.
2,0 𝜎𝑡 /𝜎1 > 0,6 ÷ 0,3
13.5. Anexe
Anexa 13.11. Valorile factorului de reducere a eforturilor SRF - continuare
Roci mediu fracturate 𝜎𝑐 /𝜎1 > 5 ÷ 2,5

J. 5,0÷10
𝜎𝑡 /𝜎1 > 0,3 ÷ 0,15
K. Roci puternic fracturate 𝜎𝑐 /𝜎1 < 2,5
10÷20
𝜎𝑡 /𝜎1 < 0,15
iii. În cazul rocilor cu dilatanță majoră sub influența unor presiuni mari ale masivului de rocă
L. Împingerea masivului muntos este moderată 5,0÷10
M. Împingerea masivului muntos este ridicată 10÷20
iv. În cazul rocilor cu potențial de umflare, umflarea depinzând de prezența apei
N. Umflarea rocii este moderată 5,0÷10
O. Umflarea rocii este mare 10÷20
13.5. Anexe
Anexa 13.12. Valori caracteristice pentru un sistem de sprijinire simplu
Tip sprijinire 𝑝𝑠 (𝑀𝑃𝑎) 𝐾𝑠 (𝑀𝑃𝑎/𝑚) 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑥 (𝑚)

Torcret (tc = 30 mm) 0,89 0,984 ∙ 103 0,90 ∙ 10−3
Torcret (tc = 60 mm) 1,75 2,019 ∙ 103 0,87 ∙ 10−3
Beton (tc = 75 mm) 2,53 2,893 ∙ 103 0,87 ∙ 10−3
Arce metalice 0,25 0,261 ∙ 103 0,95 ∙ 10−3
Buloane ( 19 mm în diametru) 0,32 0,050 ∙ 103 6,36 ∙ 10−3
Anexa 13.13. Valori caracteristice pentru un sistem de sprijinire combinat
Tip sprijinire 𝑝𝑠 (𝑀𝑃𝑎) 𝐾𝑠 (𝑀𝑃𝑎/𝑚) 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑥 (𝑚)

Torcret (tc = 30 mm) + Buloane 0,89 1,034 ∙ 103 0,90 ∙ 10−3
Torcret (tc = 60 mm) + Buloane 1,79 2,069 ∙ 103 0,87 ∙ 10−3
Beton + Buloane 2,57 2,943 ∙ 103 0,87 ∙ 10−3
Arce metalice + Buloane 0,30 0,311 ∙ 103 0,95 ∙ 10−3
Bibliografie
1. A.F. van Tol, Horvat E. - Tunnel Face Stability & New CPT Applications, Published and
distributed by: DUP Science, 2001.
2. Beer G. - Numerical Simulation in Tunnelling, Springer-Verlag Wien GmbH, New York, 2003
3. Bloodworth A.G. - Three-dimensional analysis of tunnelling effects on structures to develop
design methods, Brasenose College, Michaelmas Term 2002, A thesis submitted for the degree of
Doctor of Philosophy at the University of Oxford
4. Çimentepe A. G. - Evaluation of structural analysis methods used for the design of TBM
segmental linings, A thesis submitted to the Graduate School of Natural and Applied Sciences of
Middle East Technical University, December 2010.
5. Hoek E., Kaiser P.K., Bawden W.F. - Support of underground excavations in hard rock, Funding
by Mining Research Directorate and Universities Research Incentive Fund, 2000.
6. Kolymbas D. - Tunnelling and Tunnel Mechanics. A Rational Approach to Tunnelling, Springer-
Verlag Berlin Heidelberg, 2008.
7. Lunardi P. - Design and construction of tunnels, Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2008.
8. Lombardi, Precast concrete lining tunnel(http://www.provincia.lecco.it/wp-
content/uploads/2011/03/Lombardi-PRECAST-CONCRETE-LINING-TUNNEL.pdf).
9. Moldovan A.R., - Considerații privind influența structurilor subterane asupra terenului
înconjurător, Facultatea de Construcții, Cluj, Teză de doctorat, 2013
10. Mohammadi J., Shahriar K., Moarefvand P. - Tunnel Face Stability Analysis in Soft Ground in
Urban Tunneling by EPB Shield, Australian Journal of Basic and Applied Sciences, 5(11): 589-
601, 2011, ISSN 1991-8178.
11. Peila D. - Calculation of face stability for EPB machine, model of Anagnostou & Kovari (1996)
Analytical Calculation Scheme, Course in Tunnelling and Tunnel Boring Machine.
Bibliografie
12. Politecnico di Torino - Master Course Tunnelling and Tunnel Boring Machines, V Edition 2005
– 2006, Lectures on “Face stability design and face counterpressure” Prof. Georgios Anagnostou,
ETH Zurich, Swiss Federal Institute of Technology.
13. Rovenschi V.G. - Contribuții privind calculul tunelurilor pentru căi de comunicații prin metode
moderne – Iasi, Teză de doctorat.
14. Stematiu D. - Mecanica rocilor pentru constructori, Conspress, București, 2008.
15. Toan N. D. - TBM and Lining – Essential Interfaces, Post Graduate Ms.Thesis, Politecnico Di
Torino, 2006.
16. Zaharia M. I. – Contribuții la concepția și calculul tunelelor rutiere executate în Roci cu Noua
Metodă Austriacă, Teză de Doctorat, București, 2013.
 Stasuri, normative, instrucțiuni, ghiduri și coduri

17. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Normativ pentru proiectarea și execuția
căptușelilor prefabricate la tuneluri executate cu scutul, Indicativ NP 105-04
18. Universitatea Tehnică de Construcții București - Ghid de proiectare privind lucrările subterane
cu aplicații în hidrotehnică și transporturi, Faza II, Redactarea II, iulie 2013
19. British Tunnelling Society - Tunnel lining design guide. Thomas Telford, London, 2004
20. Japan Society of Civil Engineers - Japanese Standard for Mountain Tunneling, 2000
21. Guidelines for the Design of Shield Tunnel Lining - Tunnelling and Underground Space
Technology, Vol. 15, No. 3, pp. 303-331, 2000
22. Official Report of the International Tunnelling Association, ITA - WG2 - Guidelines for the
Design of Shield Tunnel Lining, International Tunnelling Association, Working Group No. 2 –
Research, 2000.
Bibliografie
23. Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti - Ghid de proiectare privind lucrările subterane
cu aplicaţii în hidrotehnică şi transporturi. Alcătuire constructivă, calculul sprijinirii şi
cămăşuielii, Faza 2, Redactarea a II-a Contract 515/ 01.08.2012
24. Pachet de programe Rocscience (https://www.rocscience.com)

Curs 13

Diunggah oleh

Informasi Dokumen

Judul Asli

Hak Cipta

Format Tersedia

Bagikan dokumen Ini

Bagikan atau Tanam Dokumen

Opsi Berbagi

Apakah menurut Anda dokumen ini bermanfaat?

Apakah konten ini tidak pantas?

Hak Cipta:

Format Tersedia

Curs 13

Diunggah oleh

Hak Cipta:

Format Tersedia

Tuneluri şi metropolitane – note de curs

Starea Limită Ultimă (SLU) Starea Limită a Exploatării Normale (SLEN)

Gerrards Cross Tunnel – U.K.

13.1.2. Condițiile de încărcare

13.1.3. Calculul structural. Secțiuni critice.

După stabilirea schemelor de încărcare și alegerea, ca urmare a predimensionării, a unei

Verificarea secțiunilor. După obținerea valorilor eforturilor secționale (M, N, T) în

 Metode empirice de proiectare a excavației

RMR - - nu oarecare Execuție

Q-system - - nu oarecare Execuție

RMi - - nu oarecare Execuție

ADECO-RS Pe baza metodei de 2D nu - Execuție

Convergență - fretare Elastic, plastic, fluaj 2D fluaj circulară ambele

Grindă pe mediu elastic elastic 2D nu oarecare ambele

Metoda elementelor discrete (DE) toate 2D/3D fluaj oarecare ambele

Metoda elementelor finite (FEM) toate 2D/3D da oarecare ambele

Metoda diferențelor finite (FDM) elastic 2D/3D da oarecare ambele

Metoda elementelor de frontieră toate 2D/3D nu oarecare ambele

 Metode empirice – criteriul RMR – Clasificarea sistemelor de sprijin

Ancore Torcretare Arce metalice

II La secțiune plină, avans: 1 – Local, la cheie Ocazional, nu

III În două trepte, avans: 1,5 – 3 În șah, la La cheie nu

IV În două trepte, avans: 1,5 – În șah, la 1 – 1,5 m La cheie Cintre ușoare

Figura 13.7. Determinarea rezistenței la compresiune

Modalitatea de estimare a indicelui RQD este prezentată în Figura13.8. Estimarea se bazează

σ 𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑚𝑖 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑒 ≥ 10𝑐𝑚

Figura 13.8. Modul de măsurare și

 Criteriul RMR – Indicele P5 (RQD)

În funcție de valoarea indicelui Q, rezultat din calcul, și a dimensiunii echivalente, De, se

Tabel 13.5. Valorile coeficientului ESR

Parametri necesari în calcul:

𝑅𝑄𝐷 = 85 ÷ 95% → 𝑅𝑄𝐷 = 90 (𝑚𝑒𝑑𝑖𝑒)

dimensiunile semnificative ale lucrarii subterane [m] 15

CONCLUZIE: Intrând în diagrama (Q -De) rezultă:

Aplicarea metodei convergență-fretare presupune cunoașterea caracteristicilor de deformație

Metoda convergență-fretare permite determinarea presiunii pe care masa de rocă o va

Principalele etape ale Metodei Convergență-Fretare sunt:

Figura 13.12. Dreapta caracteristică a unui resort

Observație: 𝜎0 - este constant pe timpul dezvoltării deformației ∆𝑙𝑖 .

Resortul 1 este încărcat cu forța exercitată de resortul 2

Tensiunea / presiunea de echilibru se poate afla prin suprapunerea dreptelor caracteristice a

În metoda convergență – fretare se folosesc următorii termeni:

Pentru trasarea curbei caracteristice

În cazul din Figura 13.14, în care frontul se

Deplasarea radială de convergență (la conturul 𝜎0

Ramura BC a curbei caracteristice se

2. Trasarea curbei caracteristice a căptușelii

Considerând că valoarea tensiunii normale în secțiunea circulară a tunelului este 𝜎𝑠 = 𝑇𝑠 /𝑡𝑠 ,

unde: 𝜎𝑐𝑐 - rezistența la compresiune al betonului sau

 În cazul căptușelii realizată din cintre metalice se consideră (Figura 13.20):

- rigiditatea elastică 𝐾𝑠 , a căptușelii, va fi:

1 𝑆𝑅 2 𝑆𝑅 4 𝜃(𝜃 + 𝑠𝑖𝑛𝜃𝑐𝑜𝑠𝜃) 2𝑆𝜃𝑡𝐵 𝑅

 În cazul sprijinirii realizată cu buloane perimetrale, se consideră (Figura 13.21):

Dr. E. Hoek, propune pe baza

Figura 13.23. Avansarea frontului și a

Deplasarea radială, ur [mm]

Distanța față de front / Raza tunelului, d/R

Figura 13.24. Profilul longitudinal de deformație

Se cere calculul și verificarea unui sistem de sprijinire prin metoda convergență-fretare.

Proprietățile rocii Caracteristicile sprijinirii

 Calculul deplasării maxime:

 r , A  0,7   0  0,7  1  0,7 MPa  r ,b  (1  e )   0  (1  0,604)  1  0,396 MPa

 Limitele domeniului elasto-plastic (domeniul B - C):