din ţesut nervos recepţionează, transmite integrează informaţiile primite din mediul extern sau intern permite elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit. Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor, specializaţi în transformarea stimulilor - ce poartă diferite forme de energie - în impuls nervos, ce reprezintă energia internă specifică organismului. influxul nervos este transmis pe căile nervoase aferente (care aduc informaţiile) spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul sistemului nervos central. Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea mesajelor primite de către centrii nervoşi şi elaborarea comenzilor pentru organele efectoare -răspuns imediat la stimuli stocarea informaţiilor ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi reactualizarea lor ulterioară – răspuns tardiv la stimuli Răspunsurile plecate de la centri sunt conduse pe căile nervoase eferente (care duc informaţiile) spre efectori intrarea în activitate : contracţia muşchilor scheletici, contracţia musculaturii viscerale, activitatea glandelor cu secreţie internă şi externă Sistemul nervos este împărţit în: sistemul nervos al vieţii de relaţie sau somatic ce stabileşte legătura între organism şi mediul extern; sistemul nervos al vieţii vegetative care coordonează activitatea organelor interne, în strânsă legătură cu: sistemul nervos somatic sistemul endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi prelungesc în timp, reacţiile iniţiate de sistemul nervos vegetativ). Sistemul nervos somatic Format din: sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de encefal şi măduva spinării; sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde ganglionii nervoşi, nervii spinali şi nervii cranieni. Sistemul nervos vegetativ Format din: sistemul nervos central cu centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul cerebrospinal; sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoşi vegetativi şi fibrelel nervoase vegetative preganglionare şi postganglionare care intră în componenţa nervilor spinali şi cranieni. Sistemul nervos central Măduva spinării Configuraţia externă
Măduva spinării este partea SNC adăpostită în
canalul vertebral, format din:
suprapunerea găurilor vertebrale
completat de discurile intervertebrale, între
corpurile vertebrale, iar între arcuri, de ligamentele galbene Se întinde de la nivelul arcului anterior al atlasului, de unde iese primul nerv cervical, până în dreptul discului L1-L2. La embrionul de 3 luni umple tot canalul vertebral până la coccis, dar ulterior creşte mai puţin decât coloana vertebrală, realizându-se o ascensiune aparentă. La bărbat are o lungime de 45 cm, iar la femei de 43 cm. În partea inferioară unde măduva se termină cu conul medular care se prelungeşte până la coccis cu filum terminale din substanţa albă. Rădăcinile nervilor spinali datorită ascensiunii aparente a măduvei vor coborî din ce în ce mai oblic ca să ajungă la gaura de conjugare respectivă, aşa că sub L1 vom găsi doar rădăcini ale nervilor lombari şi sacrali alături de firul terminal, formând ceea ce se numeşte coada de cal. Măduva spinării se împarte în mai multe segmente (metamere) şi din fiecare iese câte un nerv spinal. Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi 1 pereche de nervi coccigieni. Pe suprafaţa măduvei se văd mai multe şanţuri longitudinale a căror denumire arată şi situaţia lor: fisura mediană anterioară, şanţul median posterior, şanţul lateral anterior pe unde ies rădăcinile anterioare ale nervilor spinali şi şanţul lateral posterior pe unde intră rădăcinile lor posterioare. La nivelul măduvei cervicale se descrie şi un şanţ intermediar posterior ce corespunde limitei între fasciculele Goll şi Burdach. Structura internă Pe secţiune transversală se constată că măduva spinării este alcătuită din substanţa cenuşie situată central şi care pe secţiune are forma literei "H” şi subtanţa albă, aşezată la periferie. Datorită fisurii anterioare şi a şanţului median posterior care se prelungeşte în interior cu un sept median posterior, măduva apare împărţită în două jumătăţi legate între ele prin două comisuri: una cenuşie posterioară, formată de bara transversală a "H”-ului şi alta albă anterioară, între fundul fisurii mediene anterioare şi comisura cenuşie. Substanţa cenuşie. Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri anterioare, numite coarne anterioare, care în lungul măduvei realizează coloanele anterioare. Ele sunt mai umflate şi nu ajung până la suprafaţa măduvei. Prelungirle posterioare se numesc coarne posterioare şi formează în lungul măduvei coloanele posterioare. Ele sunt mai subţiri şi ajung până la şanţul colateral posterior de care sunt separate printr- o lamă de substanţă albă numită zona marginală (Lissauer). Coarnele posterioare au un apex, un cap, un col şi o bază. Coarnele laterale formează în lungul măduvei columna laterală întinsă între mielorele C8-L2. În grosimea comisurii posterioare este situat canalul central. Substanţa cenuşie este formată mai ales din corpul neuronilor. Datorită legii neurobiotaxiei care afirmă că toţi neuronii cu aceeaşi funcţie stau grupaţi la un loc, în substanţa cenuşie se vor descrie nuclei. Zone ale substanţei cenuşii Se descriu datorită funcţiilor diferite ale neuronilor Zona somatomotorie Situată în cornul anterior. Conţine nucleii motori pentru musculatura striată scheletică. Se numesc şi neuroni radiculari deoarece axonul lor intră în rădăcina anterioară a nervului spinal. Neuronii radiculari sunt de 2 tipuri: alfa care inervează fibrele contractile ale muşchilor şi gama care sunt fusiformi. Neuronii motori au şi rol trofic asupra fibrelor musculare. Zona visceromotorie Situată la baza cornului anterior şi în cornul lateral. Conţine nuclei vegetativi. Între C8 şi L2 este nucleul intermedio-lateral în care sunt centrii simpatici pentru tot organismul începând cu nucleul ciliospinal (C8-T3) care produce midriaza (dilatarea pupilei) şi terminând cu nucleul veziculo-spinal la L1 şi anorectul la L2. În măduva sacrată sunt nucleii parasimpatici ai micţiunii, defecaţiei şi erecţiei. Axonii acestor neuroni trec prin cornul anterior, rădăcina anterioară a nervului spinal şi din nervul spinal ajung prin ramul comunicant alb la lanţul ganglionar simpatic laterovertebral. Zona viscerosenzitivă Cuprinsă în partea posterioară a regiunii intermediare. Conţine neuronii care recepţionează interoreceptivitatea şi care nu se grupează în nuclei. La ei vin fibrele nervoase de la viscere, prin rădăcina posterioară a nervilor spinali. Zona somatoreceptivă Localizată în cornul posterior. Prezintă trei nuclei: nucleul pericornual în care, sub zona marginală (Lissauer) se găseşte stratul zonal Waldeyer, iar mai profund substanţa gelatinoasă Rolando. Acest nucleu are deutoneuronii pe calea exteroceptivă. La baza cornului posterior, în partea medială se găseşte nucleul toracic (Clark-Stilling) în partea laterală - nucleul latero-bazilar (Bechterow). Aceşti doi nuclei recepţionează stimulii proprioceptivi pentru coodonarea motorie fiind alcătuiţi din deutoneuronii acestei căi. Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi vegetativi, se găsesc şi numeroşi neuroni intercalari sau de asociere. Straturile medulare Rexed (după Cashan JN, 1996 ): I-IV laminele cornului dorsal; I : zonă marginală Weldeyer; II-III: SGR – substanţa gelatinoasă Rolando; IV-VI: straturi profunde cu neuroni de transmitere (originea straturilor spino-talamice) Substanţa reticulată
formată din grămezi de celule nervoase
dispuse “în reţea” în substanţa albă, între canalul posterior şi cel lateral, în vecinătatea imediată a substanţei cenuşii. Substanţa albă formată din 3 perechi de funicule sau cordoane: Cordonul anterior între fisura mediană anterioară şi cornul anterior, Cordonul lateral între cornul anterior şi septul median dorsal. ALCĂTUIREA CORDOANELOR Cordoanele sunt alcătuite din fibre care pot fi grupate în: endogene care pleacă de la neuronii din măduvă şi care pot fi scurte şi lungi. fibrele scurte nu părăsesc măduva şi alcătuiesc fasciculele de asociere intersegmentară a măduvei (fasciculele fundamentale). fibrele lungi sau de proiecţie ies din măduvă spre etajele superioare formând căi ascendente. Fibrele exogene aparţin neuronilor din afara măduvei. Dacă provin de la neuronii ganglionului spinal formează căi ascendente, dacă provin din centrii superiori - căi descendente. Căile ascendente Ele conduc sensibilitatea către etajele superioare. Primul neuron (protoneuronul = N1) pe calea tuturor sensibilităţilor de la nivelul trunchiului şi membrelor este neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervului spinal aflat lângă gaura de conjugare unde cele două rădăcini se unesc spre a forma nervul. Pe căile sensibilităţilor, deutoneuronul conduce mesajul la al III-lea neuron care cu excepţia sensibilităţii olfactive se află în talmus, de unde stimulul ajunge la cortex în zona respectivă de intergrare a) Căile sensibilităţii exteroceptive.
Dendrita protoneuronului se duce la periferie pe calea ramurilor
nervului spinal de unde culege stimulii de la exteroceptori (tactili, termici şi dureroşi), iar axonul pe calea rădăcinii posterioare ajunge la nucleul pericornual. Axonul acestuia trece în jumătatea opusă a măduvei, devine ascendent şi formează în cordonul anterior, tractul spinotalamic anterior, iar în cordonul lateral tractul spinotalamic lateral şi spinorectal. Prin tractul spinotalamic anterior este condusă sensibilitatea de presiune şi tactilă grosieră, afectivă, difuză sau protopatică pe când sensibilitatea tactilă, fină gnostică sau epicritică este condusă prin fasciculele Goll şi Burdach. Tractul spinotalamic lateral conduce termoalgezia. Fasciculul spinotectal conduce sensibilitatea exteroceptivă la nivelul coliculilor optici din gama cvadrigemină. b) Căile sensibilităţii proprioceptive.
Sunt diferite pentru stimulii ce deservesc coordonarea
motorie de cei ce realizează simţul kinestezic: Pentru sensibilitatea proprioceptivă kinestezică (aşa- zis "conştientă”), axonii protoneuronilor intră în măduvă, devin ascendenţi formând fasciculele Goll şi Burdach din cordoanele posterioare şi merg să facă sinapsă cu al doilea neuron în nucleii omonimi din bulb. De aici, pe calea lemnisculului medial mesajele ajung la talamus de unde sunt proiectate pe cotex. Pentru sensibilitatea proprioceptivă de coordonare motorie mesajele recepţionate de la fusurile neuromusculare şi corpusculii tendinoşi Golgi, sunt trimise de protoneuron nucelii latero-bazilari şi toracici din măduvă. Axonii acestora formează două fascicule ascendente ce merg la suprafaţa cordonului lateral: tractul spinocerebelos posterior sau direct (Flechsig) pleacă din nucleul toracic de aceeaşi parte tractul spinocerebelos anterior încrucişat (Gowers) îşi are originea în nucleul latero-bazilar din partea opusă. c) Căile sensibilităţii interoceptive.
nu au tracturi speciale la nivelul măduvei.
informaţiile culese de la viscere sunt conduse prin fibrele tractului spinotalamic, dar mai ales, din aproape în aproape, cu multiple staţii în substanţa reticulată, prin căile ascendente nespecifice. B. Căile descendente. duc comenzi de la etajele superioare pentru mişcări voluntare, automate, reflexe de echilibru, ca şi pentru coordonarea lor:
căi piramidale - pentru mişcări voluntare
căi extrapiramidale - automate, reflexe de
echilibru . a) Căile pentru mişcările voluntare ale corpului şi ale membrelor. pornesc din girusul precentral (celulele giganto- piramidale Betz). formează în măduvă: tractul corticospinal anterior (Türk), situat de o parte şi de alta a fisurii mediene anterioare (piramidal direct) şi tractul corticospinal lateral (piramidal încrucişat), din fasciculul lateral. Fibrele tractului piramidal încrucişat au făcut decusaţia la nivelul bulbului. Fibrele tractului piramidal direct se încrucişează, dar pe parcurs şi merg să se termine la nivelul neuronilor motori din coarnele anterioare de partea opusă. b) Căile pentru mişcările automate.
Sunt reprezentate de fasciculul
tectospinal ce pleacă de la coliculii cvadrigemeni superiori. c) Mişcările reflexe de echilibru.
Sunt comandate prin fasciculul
vestibulospinal din cordonul anterior. d) Alte căi extrapiramidale
Sunt reprezentate de:
tractul rubrospinal de la nucleul roşu din mezencefal situat în cordonul lateral; tractul olivospinal ce pleacă din oliva bulbară şi tractul reticulospinal. fibre intersegmentare aparţinând aparatului elementar al măduvei spinării – în substanţa albă, pe lângă sistemele de fibre ascendente şi descendente . Alături de fasciculele fundamentale situate în fiecare cordon lângă substanţa cenuşie, se mai descriu, cu aceeaşi funcţie şi fasciculul triunghiular, septomarginal şi semilunar. Căile de conducere ale măduvei spinării ENCEFALUL partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană. alcătuit din: parte axilară (mijlocie) denumită trunchi cerebral (înapoia căruia se găseşte cerebelul) creier sau cerebrum (situat superior de trunchiul cerecbral). Trunchiul cerebral aşezat în etajul inferior al endobazei, pe clivus (faţa dorsală a apofizei bazilare). are aspectul unei fâşii longitudinale de fibre albe, peste care trece un alt mănunchi de fibre, care formează puntea, ca o bandă transversală. Trunchiul cerebral - faţa anterioară Configuraţia externă faţă antero-laterală şi faţă posterioară Are 3 componente : bulbul, puntea şi pedunculii cerebrali ai mezencefalului (superior) Bulbul limitat inferior de planul convenţional care trece sub decusaţia piramidelor, iar superior de şanţul bulbopontin. Fiind în continuarea măduvei ale cărei formaţiuni superficale se continuă şi la acest nivel, se mai numeşte şi măduva prelungită. Se observă: fisura mediană anterioară, întreruptă inferior de decusaţia piramidelor. Superior ea se termină cu o depresiune, foramen caecum, la nivelul şanţului bulbopontin. De o parte şi de alta a fisurii mediane sunt două cordoane de substanţă albă proeminete, denumite piramide bulbare, situate în continuarea cordoanelor anterioare ale măduvei. Lateral de acestea se află şanţul lateral anterior ce continuă pe cel din măduvă. Mai lateral este cordonul lateral al bulbului în continuarea celui medular şi care va avea ca limită posterioară şanţul lateral posterior. În partea superioară a cordonului lateral se găseşte o proeminenţă ovoidală numită oliva bulbară, limitată anterior de un şanţ retroolivar, ce coincide cu şanţul retroolivar situat ceva mai înaintea şanţului lateral posterior. De pe suprafaţa bulbului se descriu nervii cranieni de la perechea a VI-a la a XII-a : nervul abducens (VI) din şanţul bulbopontin în dreptul piramidelor, nervul facial (VII) şi acusticovestibular (VIII) tot din şanţul bulbopontin în dreptul unei depresiuni numită foseta supraretroolivară. nervul glosofaringian (IX), nervul vag (X) şi nervul accesor (XI) din şanţul lateral posterior, nervul hipoglos (XII) din şanţul preolivar sau lateral anterior. Puntea este limitată inferior de şanţul bulbopontin, iar superior de un şanţ transversal paralel cu acesta numit şanţul pontopeduncular care o separă de pedunculii cerebrali. Pe linia mediană se găseşte un şanţ denumit şanţul artrei bazilare. Lateral de acesta se văd piramidele punţii, mai puţin proeminente care se continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau pedunculii cerebeloşi mijlocii. Din punte se desprinde nervul trigemen (V) la limita dintre piramide şi braţele pontine. Pedunculii cerebali sunt limitaţi inferior prin şanţul potopeduncular, iar superior se continuă cu diencefalul. Au aspectul a două benzi divergente denumite picioarele pedunculilor cerebrali, între care se formează o depresiune triunghiulară cu fundul perforat de vase sanguine numită substanţă perforată posterioară. În această fosă, de pe faţa medială a picioarelor peduculilor cerebrali se desprinde nervul oculomotor (III). La baza acestei fose se găsesc corpii mamilari, două proeminenţe de mărimea unui sâmbure de cireaşă, care aparţin diencefalului. Faţa posterioară trunchi cerebral nu poate fi observată decât după ridicarea cerebelului prin secţionarea celor 3 perechi de pedunculi cerebeloşi (superiori, mijlocii şi inferiori). limita dintre cele 3 componente ale trunchiului cerebral este mai puţin evidentă pe această faţă. Bulbul prezintă în continuare formaţiile de la măduvă, în jumătatea inferioară. Se observă şanţul median posterior ce separă între ele cordoanele posterioare formate de fasciculele gracillis (Goll) şi cuneatus (Burdach). Aceastea se termină superior cu câte o proeminenţă ce corespunde nucleilor Goll şi Burdach. În jumătatea superioară, cordoanele posterioare par că se continuă cu două benzi divergente numite corpi restiformi sau pedunculi cerebeloşi inferiori. Jumătatea superioară a feţei posterioare a bulbului participă la formarea ventriculului al IV-lea Ventriculul al IV-lea este o dilatare a canalului ependimar care apare datorită curburii pontine. Este situat la nivelul trunchiului cerebral între bulb şi punte care îi formează podeaua şi cerebel care îi formează tavanul. I se vor descrie o podea, pereţi laterali şi un tavan. Podeaua este numită fosa romboidă, deoarece are o formă rombică. La nivelul trigonului inferior sau bulbar se disting 3 zone: trigonul hipoglosului (aripa albă internă), fovea vegi (aripa cenuşie) ce corespunde nucleului dorsal al vagului) şi cel mai lateral, aria vestibulară (aripa albă externă), care se întinde şi în trigonul pontin şi la nivelul căreia se găsesc nucleii cohleari şi vestibulari. Fisura mediană posterioară împreună cu filamente superficiale de substanţă albă întinse lateral, numite strii medulare, formează calamus- ul scriptorius. La nivelul triunghiului superior sau pontin se observă de o parte şi de alta a fisurii mediene, două proeminenţe mediale fiecare având în partea inferioară câte o proeminenţă rotundă, numită coliculul facialului. În profunzime la acest nivel se găseşte nucleul abducensului (VI). Mai lateral se găseşte o depresiune numită fovea rostralis căreia îi corespunde în profunzime nucleul motor sau masticator al trigemenului. Pereţii laterali ai ventriculului al IV-lea vor fi corpii restiformi în trigonul inferior, iar pentru trigonul pontin vor fi pedunculii cerebeloşi mijlocii (braţele punţii) şi superiori (braţele conjunctive) Tavanul, în trigonul pontin, între braţele conjunctive, este format de o lamă de substanţă albă numită văl medular anterior. Pe diagonala mică a rombului, între braţele punţii este cerebelul, iar în trigonul bulbar este un înveliş subţire – membrana tectoria care are 3 orificii: 2 laterale (Luschka) şi 1 median (Magendie), prin care sistemul cavitar al nevraxului comunică cu spaţiul subarahnoidian la nivelul cisternei medulocerebeloase. La nivelul membranei tectoria, vasele din piamater formează plexurile coroide ale ventriculului IV. Acestea sunt nişte franjuri vasculare ce proemină în interiorul ventriculilor de lumenul cărora sunt separate prin învelişul lor ependimar. Ele formează lichidul cerebrospinal. Mezencefalul prezintă pe faţa posterioară tectum-ul mezencefalic sau lama cvadrigemină format din 2 coliculi superior sau optici şi 2 inferiori sau acustici separaţi între ei printr-un şanţ cruciat. Coliculul superior este legat prin braţul coliculului superior de corpul geniculat, iar cel inferior prin braţul colicului inferior de corpul geniculat. Corpii geniculaţi sunt nucleii diencefalici (aparţin metatalamusului). Sub coliculul inferior se desprinde nervul trohlear (IV) singurul care îşi are originea pe faţa posterioară a trunchiului cerebral şi care se încrucişează în nevrax. Emisferele cerebrale în număr de două sunt separate de fisura interemisferică, formează, împreună cu diencefalul, creierul sau cerebrum. scoarţa cerebrală are întinderea maximă şi o structură complexă la om, devenind centrul superior de integrare a tuturor funcţiilor somatice şi vegetative ale organismului sunt legate prin comisuri, graţie cărora funcţionează simultan în interior conţin cavităţi denumite ventriculi laterali. Configuraţia exterioară
formă ovoidă, cu axul mare antero-posterior
au 3 feţe: convexă, medială, bazală şi 3 poli: frontal, temporal şi occipital feţele sunt străbătute de şanţuri cu adâncimi diferite, care determină cute numite circumvoluţii cerebrale circumvoluţiile măresc suprafaţa scoarţei cerebrale: suprafaţă de 1800 – 2200 cm2 într-un volum restrâns pe suprafaţa lor se văd şanţuri mai adânci - scizuri, care delimitează lobii la nivelul lobilor se observă şanţuri mai puţin adânci, care separă girii cerebrali între ei. Faţa convexă Scizurile emisferelor Faţa convexă prezintă 2 şanţuri mai adânci: şanţul lateral şi şanţul central şanţul lateral (Sylvius) – cel mai adânc, separă lobul temporal, situat dedesubt, de lobii frontal şi parietal, situaţi deasupra lui; şanţul lateral începe pe faţa bazală, înconjură marginea laterală şi se îndreaptă oblic în sus şi posterior; în profunzimea şanţului se vede o proeminenţă numită lobul insulei; şanţul central (Rolando) aproape perpendicular pe cel precedent, separă între ei lobul frontal situat anterior, de lobul parietal situat posterior; capul şanţului parietooccipital separă incomplet lobul parietal de cel occipital. Lobii emisferelor cerebrale lobul frontal are 2 şanţuri orizontale – şanţul frontal superior şi inferior care sunt biturcate posterior, formând şanţul precentral. aceste şanţuri delimitează girii frontal, superior, mediu, inferior şi precentral. lobul parietal prezintă un şanţ postcentral care limitează posterior girul postcentral şi un şanţ intraparietal care separă lobulul parietal superior de cel inferior şi prezintă girul supramarginal la capătul şanţului lateral Sylvius şi mai posterior girul angular în jurul capului şanţului temporal superior. Lobii emisferelor cerebrale Lobul temporal are la nivelul buzei inferioare a şanţului lateral Sylvius 2 şanţuri temporale transverse, care delimitează girii temporali transverşi, iar pe faţa convexă se află şanţurile temporal superior şi mediu, ce separă girii temporal superior, mijlociu şi inferior. Lobul occipital are şanţul transvers şi lateral – ele mărginesc girii occipitali superior şi laterali. Faţa medială este vizibilă după secţionarea formaţiunilor comisurale interemisferice; pe faţa superioară a corpului calos este şanţul corpului calos; superior şi lateral cu acest şanţ se află şanţul cingului ce devine ascendent în partea sa posterioară; din el se desprinde şanţul paracentral cu traiect ascendent; în lobul parietal se observă şanţul subparietal, iar posterior, şanţul perietooccipital; Faţa bazală formată de faţa inferioară a lobilor: frontal, temporal şi occipital. la nivelul lobului frontal se găseşte şanţul olfactiv, cu direcţia antero-posterioară care adăposteşte bulbul şi tractul olfactiv. medial de acest şanţ se află girul drept lateral de el se găsesc şanţurile orbitale, de forma literei "H”, care delimitează girii orbitali al lobului frontal. în partea temporooccipitală, girul temporal inferior este separat prin şanţul temporal inferior de lobul temporooccipital. lobul temporoocipital este împărţit printr-un şanţ colateral în 2 giri temporooccipitali: girul temporooccipital lateral se numeşte şi girul fusiform girul medial se subdivizează în girul lingual şi girul parahipocampic situat anterior, care prezintă o formaţiune ca un cârlig numită uncus (lat. uncus = cârlig). girul parahipocampic este limitat medial de şanţul hipocampului care proemină în interiorul ventriculului lateral unde formează cornul lui Ammon sau hipocampul. Structura emisferelor cerebrale.
Substanţa cenuşie ca şi la cerebel este dispusă la
suprafaţă, formând scoarţa cerebrală şi la baza emisferelor alcătuind nucleii bazali sau corpul striat. Scoarţa cerebrală este organul superior de integrare a funcţiilor întregului organism. prin giraţie şi fisuraţie suprafaţa ei a crescut, cuprinzând un număr de cca. 14 miliarde de neuroni. cortexul cerebral are o regiune mai veche, netedă şi redusă ca întindere denumită paleocortex, corespunzătoare riencefalului şi alta de achiziţie recentă, cu giraţie şi figuraţie bogată şi cu întindere mare în suprafaţă, denumită neocortex. Structura scoarţei cerebrale.
La microscop se constată că scoarţa cerebrală
este alcătuită din neuroni şi prelungirile lor, dispuşi în mai multe straturi. Există o regiune cu 2-3 straturi numită allocortex şi alta mai întinsă, alcătuită din 6 straturi, denumită izocortex. La nivelul allocortexului care corespunde în mare parte riencefalului, se disting 2 straturi celulare: unul superficial, stratul granular, format mai ales din celule receptoare şi altul profund, stratul piramidal, cu celule motorii şi de asociere. La nivelul izocortexului se descriu începând dinspre suprafaţă următoarele straturi: stratul molecular, alcătuit din celule mici cu numeroase prelungiri dendritice şi axoni care formează o reţea; stratul granular extern, format din celule mici poligonale sau tringhiulare, cu nucleu mare, care îi dau aspect granular; stratul piramidal extern, cu celule piramidale mici, cu o dendrită care ajunge în stratul molecular. celelelalte dendrite rămân la nivelul acestui strat. Axonii trec în substanţa albă; stratul granular intern, cu celule asemănătoare stratului granular extern şi ale căror prelungiri nu părăsesc scoarţa; stratul piramidal intern sau ganglionar, alcătuit din celule piramidale mari şi altele foarte mari (giganto-piramidale Betz) ale căror prelungiri se comportă ca şi acelea ale stratului piramidal extern; stratul polimorf, format din celule numeroase, cu aspecte variate. Unele dintre ele, celulele lui Martinotti îşi trimit axonul în stratul molecular. celulele granulare au rol receptor, iar cele piramidale un rol efector. izocortexul la nivelul căruia cele 6 straturi sunt dezvoltate proporţional se numeşte homotipic, spre deosebire de cortexul heterotipic în care predomină dezvoltarea mai mare a unor straturi. astfel, se descrie un izocortex heterotipic piramidal sau granular în zonele cu funcţie motorie şi un izocortex heterotipic granular sau coniocortex, în zonele senzitive şi senzoriale. Scoarţa cerebrală cuprinde zone sau câmpuri corticale cu structură şi funcţii specifice, între care nu există limite nete. Brodmann, bazându-se pe citoarhitectonică, a descris la nivelul cortexului 52 de câmpuri sau arii corticale, cu funcţii specifice. Ariile Brodman 1. Ariile senzitive şi senzoriale sunt locul de proiecţie a sensibilităţii generale şi senzoriale. din punct de vedere fiziologic, se disting 2 zone: zona primară, de maximă specializare - zona receptoare propriu-zisă, a cărei distrugere duce la dispariţia sensibilităţii respective, arie senzitivă, situată în jurul zonei primare- aşa-zisa secundară sau psihosenzorială, de asociaţie. lezarea ei duce la pierderea posibilităţilor de asociere a senzaţiei primare cu informaţii de la ceilalaţi analizatori, la incapacitatea de formare de reprezentări şi noţiuni. Câmpurile 3, 2 şi 1 din girul postcentral reprezintă aria somestezică unde sunt centrii de integrare a sensibilităţii generale somatice. Aici ajunge sensibilitatea tactilă epicritică, termică, dureroasă şi kinestezică (proprioceptivă "conştientă”). Unii proiectează kinestezia şi la nivelul ariei 4 care este însă predominant motorie. Se descrie şi o somatotopie a neuronilor ce realizează aşa numitul homunculus senzitiv. Câmpurile 5 şi 7 din lobul parietal sunt arii de asociaţie ce deservesc somestezia. Câmpurile 13, 14, 24, 25, 32 de pe faţa medială a emisferelor şi din girus cinguli reglează funcţiile vegetative, fiind în strânsă legătură cu centrii vegetativi diencefali (HT). Câmpurile 17, 18, 19 reprezintă aria vizuală situată de o parte şi de alta a fisurii calcarine. Câmpul 17 se numeşte şi arie striată pentru că la nivelul lui scoarţa are şi o strie de substanţă albă. Ariile 18 şi 19 se numesc peristriată şi respectiv parastriată Câmpurile 41, 42, 22 reprezintă aria de integrare a mesajelor acustice. Câmpul 43 de la piciorul girului postcentral este centrul gustativ. 2. Ariile motorii sunt acelea de la care pleacă comenzi pentru mişcările voluntare ca şi pentru coordonarea lor. Câmpul 4 din girul precentral este locul de origine a tracturilor corticospinale şi corticonucleare. La acest nivel se găseşte izocortex heterotipic piramidal cu numeroase celule gigantopiramidale. Excitarea la nivelul câmpului 4 produce contracţia muşchilor scheletici, iar distrugerea sa dă paralizii musculare. Există o somatotropie a neuronilor motori care realizează aşa-zisul homunculus motor (Penfield) cu reprezentare răsturnată deoarece de la piciorul girului pleacă inervaţia pentru cap (1/3), din partea mijlocie cea pentru membrul superior şi trunchi (1/3), iar cea din partea superioară a girului (1/3) şi chiar de la nivelul feţei interemisferice, pentru membrul inferior şi perineu. Reprezentarea este inegală datorită raportului de inervaţie al unităţilor motorii. Un neuron din cortex inervează numai 3-6 fibre la muşchii care execută mişcări fine cum sunt cei ai globului ocular sau ai policelui şi 300-600 fibre de la nivelul muşchilor spatelui. Câmpurile 6 şi 8 sunt arii motorii de asociere, coordonând mişcări complexe ca oculocefalogiria, masticaţia, deglutiţia, etc. Distrugerea lor duce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizie. Acste câmpuri reprezintă şi segmentul cortical al căilor extrapiramidale. 3. Ariile de asociere sau zonele psihice, care se formează în cursul veţii, se împart în zone de asociaţie motorie ca centrii vorbirii şi ai scrisului şi arii de asociere senzitivă ca centrul înţelegerii cuvintelor scrise sau vorbite. Câmpurile 44 şi 45 din girul frontal inferior reprezintă centrul limbajului articulat (câmpul 44 este centrul lui Broca). La stângaci se află în hemisfera dreaptă. Lezarea lui dă tulburări de vorbire (disartrie). Centrul scrisului se dezvoltă lanivelul girului frontal mijlociu, lezarea lui produce incapacitatea de a scrie sau agrafia. Câmpul 22 este şi locul înţelegerii cuvintelor vorbite. Lezarea lui dă surditatea verbală (deşi aude nu înţelege ce vorbeşte). Câmpurile 39 şi 40 au funcţii complexe de analiză şi de sinteză, lezarea lor produce şi incapacitatea de a înţelege cuvintele scrise sau alexia. Câmpurile 9, 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal, reprezintă sediul integrării sentimentelor, de stăpânire a emoţiilor etc. Lezarea lor produce tulburări de comportament. În general lobul frontal este sediul personalităţii umane.